Șerban Iulia-Maria

Clasa a 11-a F
René Magritte
„Les Merveilles de la nature” (1953)

René François Ghislain Magritte (n. 21

noiembrie 1898, Lessines, Hainaut, Belgia — d.
15 august 1967, Bruxelles) a fost un pictor
belgian, reprezentant de frunte al
suprarealismului în pictură.
Încă din tinerețe, Magritte își pune
imaginația sa neobișnuită în slujba picturii, care îi
permite să-și transforme visele și viziunile în
tablouri. Pictura lui Magritte, reflectare a gândirii
sale misterioase, se bazează pe întâlnirea
minunată și neașteptată dintre irealitate și
cotidian. În felul acesta el seamănă cu De
Chirico și cu artiștii dadaiști, cu care
împărtășește același caracter remarcabil și
ironia. Între anii 1920-1967 pictează aproximativ
o mie de tablouri, care vor constitui o sursă de
inspirație pentru generațiile viitoare de pictori.
René Magritte primește primele lecții de
desen în Châtelet la vârsta de 12 de ani. Liniștea tinereții îi este în mod dramatic întreruptă în
noaptea de 24 februarie 1912: mama sa se sinucide aruncându-se într-un râu. Magritte sosește la
Bruxelles în anul 1915 și se înscrie la Academia Regală de Arte Frumoase, pe care o va frecventa cu
intermitențe vreme de doi ani. În 1918 ies la iveală primele sale lucrări, un afiș de reclamă și câteva
desene în revista "Au volant" ("La volan"). Își câștigă existența muncind la o fabrică de tapete, dar nu
încetează să picteze. La 28 iunie 1922 se căsătorește cu Georgette Berger, care îi va sta alături
până la sfârșitul vieții.
Perioada de după anul 1920
De la începutul anilor 1920, pictorul începe să întâlnească personalități marcante ale
avangardei artistice, care în scurtă vreme va forma suprarealismul belgian. Printre aceștia se
numără Paul Nougé, care la Bruxelles joacă rolul lui André Breton în mișcarea suprarelistă. Magritte
se află la început sub puternica influență a cubismului și dadaismului, publică aforisme în revista
"391", fondată de Francis Picabia.
Pe la sfârșitul anului 1925, pictează primele sale tablouri suprareliste. Prima expoziție
individuală a lui Magritte are loc în anul 1927 la galeria "Le Centaure" din Bruxelles. În septembrie
1927 pleacă în Franța și se stabilește la Perreux-sur-Marne lângă Paris. Stabilește contacte cu câțiva
artiști plastici, printre care Hans Arp, Joan Miró, Salvador Dalí și cu poeții Paul Eluard și André
Breton și se încadrează în grupul suprarealist parizian.

Din această perioadă datează

compoziția "Îndrăgostiții" (în mai multe
versiuni). Vălurile care ascund
chipurile personajelor sugerează
universalitatea iubirii și aduc totodată
în discuție tema dualității și a
reflectării existenței
 Perioada de după anul 1930
În anul 1930, Magritte se întoarce în Belgia; în următorii 24 de ani va locui în Bruxelles,
creează din ce în ce mai mult, se înmulțesc expozițiile și aparițiile sale editoriale.
Perioada de după anul 1940
Din anul 1940 participă în mod activ cu articole în paginile revistei "L'Invention collective", în
care pictorii și scriitorii belgieni se străduiesc să pună capăt tăcerii artiștilor din țările afectate de
război. Ei se pronunță în mod deschis în favoarea "revoluției proletare". Magritte, de altfel, va adera
la partidul comunist belgian în anul 1945, dar se va retrage câteva luni mai târziu.
Sub influența atrocităților războiului, Magritte își schimbă stilul, pictând în manieră
impresionistă sau expresionistă, fără a se bucura de prea mult succes, revine însă la suprarealism și,
în 1948, organizează prima lui expoziție individuală la Paris, la "Galerie du Faubourg".
Perioada de după anul 1950
La începutul anilor cincizeci, mai multe instituții și-l dispută pe Magritte în vederea efectuării
unor lucrări de decorațiuni interioare, astfel execută printre altele plafonul de la "Théâtre Royal" din
Bruxelles și opt compoziții pentru salonul cazinoului din Knokke-Heist, pe litoralul belgian al Mării
Nordului, iar mai târziu va realiza și câteva picturi murale pentru "Palais des Beaux-Arts" din
Charleroi și pentru clădirea congresului din Bruxelles. Artistul pictează adeseori mai multe versiuni
ale aceleiași idei, cum ar fi compoziția "Bărbat cu melon", ascunderea chipului personajului
reprezentat fiind la el ceva obișnuit, probabil el însuși s e ascunde în spatele acestui individ anonim.
Bărbatul cu melon, static și imobil, pare să fie lipsit de viață.

Perioada de după anul 1965

În 1965 Magritte pleacă la New York cu ocazia retrospectivei operei sale organizată de
"Museum of Modern Art". Sănătatea lui este deja șubredă, când, în anul 1967, pleacă la Verona în
Italia, unde se lucrează în atelierul de mulaje la definitivarea unor opere sculpturale. Reușește să
facă unele retușuri și să semneze matrița de ceară, dar nu va mai apuca să-și vadă lucrările
terminate. Moare la 15 august 1967 la Bruxelles, în urma unui cancer de pancreas.
La 2 iunie 2009 s-a deschis la Bruxelles, într-una din clădirile majestuoase ale Muzeelor
Regale de Arte Frumoase ale Belgiei, muzeul René Magritte, care expune cea mai mare colecție din
lume de opere ale sale.

“Tot ceea ce vedem ascunde un alt lucru, vrem întotdeauna să vedem ce este
ascuns de ceea ce vedem.” Magritte
Les Merveilles de la nature (1953)

Picturile lui Magritte conțin foarte multe elemente care se regăsesc în mod repetat în
tablourile sale, fie că este vorba despre obiecte sau chiar despre elemente precum cele cosmice
(lună, nori) sau terestre (natură, elemente reprezentative vieții de oraș ale secolului al XX-lea).
Prezența acestor elemente îndeamnă omul să caute o simbolistică a lor și să o asocieze cu
întâmplările secolului sau chiar cu viața pictorului, însă acesta le sugerează să nu încerce să caute
înțelesuri ascunse ale acestor elemente: „Opera mea conține imagini vizibille care ascund
nimic...ele evocă mister și într-adevăr când cineva privește una dintre operele mele, își pune o
întrebare simplă:〈Ce înseamnă asta? 〉Nu înseamnă nimic, pentru că misterul înseamnă
nimic, este necunoscut.”

În ciuda celor propuse de Magritte, voi încerca să evidențiez câteva elemente și semnificația
pe care le-am găsit-o.
În primul rând, am obervat că în acest tablou, elementul principal care apațin lumii acvatice
(balenele) se integrează în lumea din afara mării, în timp ce elementul reprezentativ pentru lumea
terestră se integrează în peisajul maritim. Aceste două făpturi sunt jumătate oameni (picioare și
abdomen) și jumătate balene. Faptul că aceștia nu dispun de o parte superioară omenească,
sugerează legătura dintre absența rațiunii celor doi și faptul că sunt împietriți.
În al doilea rând, poziția pe care cei doi o au aduce aminte de poziția pe care îndrăgostiții o au
de obicei când privesc stelele, luna, însă în ceastă situație cerul arată că este vorba despre zi și nu
despre noapte.
Astfel se pot observa o serie de antiteze între elementele tabloului suprarealist și realitatea.