Regina Maria a Romaniei

Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la

29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. În anul
1957, tot în ziua de 29 octombrie, se năştea, la Atena, Principesa Sofia, fiica
Regelui Mihai. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi
Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900),
care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria
Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a
Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-
lea al Rusiei (1818–1881). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele
Moştenitor al României, Ferdinand, cu care a avut şase copii. La nunta lor a
fost prezent şi Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand,
Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii.
Același lucru urma să se petreacă în anul 1948 cu Regele Mihai I.
A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la
Sinaia.
După o copilărie petrecută în în Anglia, în mijlocul naturii din comitatul
Kent, după vizite la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, unde a
petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege
George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei, Maria a venit în ţara ei de
adopţie în 1893, ca soţie a Principelui Moştenitor Ferdinand. Calităţile ei
remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime,
iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. La venirea în ţară, George Coşbuc îi
închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru
România. Inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de hotărâre, viitoarea
regină participă de la început la viaţa culturală românească şi îşi leagă
numele de multe proiecte sociale și culturale.
În anul venirii sale, 1893, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria“, care
avea să cultive arta populară. Un deceniu mai târziu, în anul 1904,
Principesa Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în
beneficiul unui orfelinat. Unul dintre spectacole, Visul unei domniţe, a fost
regizat de Alexandru Davila, actori amatori fiind Maria şi copiii ei, Carol şi
Elisabeta38.
Maria devine regină în 1914. Unită prin legături de sânge cu Anglia şi Rusia
şi convinsă că Anglia nu va fi învinsă niciodată, a susţinut necesitatea alierii
României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate
sub stăpânire austro-ungară. Rolul său de sfătuitor al Regelui Ferdinand a
atârnat greu în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale de
origine, iar Regina a pledat cauza României în corespondenţa cu verii ei
primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al
Rusiei.
Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe
front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu
se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa
spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama
Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant
onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă
a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat organizaţia „Regina
Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de
ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său
ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau. Nicolae Iorga
scria:

Numai din adâncul disperării era menit acest neam românesc să se

ridice la culmile spre care râvnise, şi zilnica împărtăşire a Regelui şi
Reginei cu imensa durere a unei naţiuni zdrobite punea temelia morală
a Dinastiei, o prefăcea dintr-un respectat factor constituţional într-un
element esenţial al vieţii naţionale însăşi.39

După război, Regina vizitează Franţa şi Marea Britanie, fiind trimisă de

Rege şi susţinută de clasa politică, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de
Pace de la Paris. Oricărui om politic român i-ar fi fost imposibil să egaleze
bunul nume al Reginei în lume şi puterea ei de convingere40. Iar România
avea nevoie de cei mai buni emisari pe lângă puterile victorioase, spre a
obţine recunoaşterea visului istoric al românilor: România Mare. Deşi
neoficiale, vizitele Reginei aduc multă simpatie cauzei româneşti. La Paris,
la 8 martie 1919, după dejunul cu Raymond Poincaré, Preşedintele Franţei,
este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o
onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie.
În aceeaşi zi este primită oficial ca membru corespondent al Academiei de
Arte Frumoase din Paris, singura femeie printre bărbaţii acestei instituţii.
Vizita sa la Prim-ministrul francez Clemenceau (7 martie 1919), a devenit
legendară. Într-o epocă în care implicarea femeilor în politică sau societate
nu prea era preţuită, Regina Maria a cutezat să îi ceară omului de stat francez
ajutorul pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a
Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. Este evocat un
schimb de replici, pe care nimeni nu-l poate totuşi confirma. Clémenceau,
supranumit „Tigrul“, i-ar fi spus: „Madame, ceea ce cereţi este partea
leului!“ La care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: „Este ceea ce
leoaica cere tigrului!“ Alte personalităţi pe care Regina Maria le-a întâlnit la
Paris au fost Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (10–
11 aprilie 1919), Herbert Hoover, Lloyd George (Prim-ministrul Marii
Britanii), Mareşalul Foch, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Arthur
Balfour, Sir Robert Cecil, Anne de Noailles. La Londra s-a întâlnit cu vărul
său, Regele George al V-lea.
Talentul Reginei Maria în politica externă nu a fost folosit însă numai la
reprezentarea ţării, ci şi în încercarea consolidării statutului de putere
regională al României, prin facilitarea construirii unei reţele de alianţe
dinastice: Principele Moştenitor Carol s-a căsătorit cu Principesa Elena a
Greciei, Principesa Elisabeta s-a măritat cu Regele George al II-lea al
Greciei, Principesa Maria, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, iar
Principesa Ileana, cu Arhiducele Anton al Austriei (după ce se încercase
căsătoria ei cu ţarul Boris al III-lea al Bulgariei și cu moştenitorul Tronului
Spaniei). Regina şi-a dorit şi o căsătorie a Principelui Nicolae cu fiica
Regelui Italiei, dar proiectul nu s-a realizat. În urma acestor alianţe
matrimoniale ale Casei Regale a României, Regina Maria a fost supranumită
„Soacra Balcanilor“. Regina s-a confruntat însă şi cu soarta tragică a rudelor
ei din dinastiile rusă, austriacă şi germană, care şi-au pierdut tronurile,
statele şi uneori chiar vieţile.
Farmecul şi distincţia înnăscute o transformă pe Regină într-o stea mondială.
Prin celebritatea ei, Regina Maria face cunoscută România în întreaga lume.
Vizita în Statele Unite ale Americii, din 18 octombrie – 24 noiembrie 1926,
în compania copiilor ei, Ileana şi Nicolae, reprezintă apogeul popularităţii
sale și, de fapt, apogeul popularităţii unui reprezentant al Statului român în
lume. Peste tot în Statele Unite, Regina şi suita au fost primite de oficialităţi,
dar şi de mulţimi entuziaste. Ne e aproape imposibil să ne imaginăm astăzi
cât de iubită era Regina Maria şi cât de mult bine făcea ea României, prin
chipul strălucitor pe care i-l oferea. Pentru mulţi americani, evenimentul
vizitei Reginei României a fost unul care i-a marcat pentru totdeauna. S-a
scris mult despre acea vizită, chiar după ce trecuseră ani buni. Regina Maria
a vizitat, printre altele: New York (unde a fost întâmpinată, pe 18 octombrie
1926, la Primări Orașului New York de primarul James J. Walker care i-a
oferit cheia oraşului, de notabili şi de o mulţime entuziastă), Washington,
DC (la 19 octombrie 1926, Preşedintele Statelor Unite ale Americii a primit-
o pe Regină la Casa Albă şi i-a întors vizita, mergând la Legaţia României;
seara, Preşedintele a oferit o recepţie în cinstea Reginei Maria), Philadelphia
(unde a participat la Expoziţia Internaţională, la 21 octombrie 1926),
Brooklyn (în 23 octombrie a fost primită de preşedintele Camerei de
Comerţ), Buffalo (25 octombrie; aici i se închină o odă, care conţine versuri
precum „From coast to coast and sea to sea/ Our Country welcomes Queen
Marie/ The flags of nation, city, state/ Salute the noble, true and great (...)
We give our hearts to Queen Marie“), Portland — Oregon (3 noiembrie
1926), Denver (10 noiembrie), Indianapolis (17 noiembrie), Chicago, Ohio,
Minneapolis, Seattle, Kansas City, Maryhill (unde a inaugurat un muzeu care
păstrează şi acum obiecte ce i-au aparţinut Reginei) etc. Unii comentatori au
vorbit de „frisonul regalist“ pe care vizita Reginei Maria l-a provocat în
Statele Unite. Regina însăși a considerat că uneori pompa a fost exagerată.
Poate tocmai de aceea a declarat că şi-ar fi dorit ca, la o viitoare vizită în
America, să reuşească şi ea să vadă America şi nu doar să fie văzută de către
aceasta. În cadrul călătoriei peste Ocean, Regina a vizitat şi Canada. A
trebuit să-şi scurteze călătoria şi să se întoarcă în ţară, din cauza înrăutăţirii
stării de sănătate a Regelui Ferdinand. Vizita în America a Reginei Maria
rămâne un exemplu de diplomaţie regală şi poate sluji de încurajare sau
model ori de câte ori ne simţim marginali ori provinciali. Pentru americanii
din 1926, Regina Maria a României venea dintr-un „centru“ simbolic, din
care americanii îşi doreau să facă parte.
După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi consacră toată
energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai.
Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul Rege în toate
împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul
bunicului. Este profund rănită de atitudinea fiului său celui mare, Carol, care
prin excesele din viaţa personală pune în pericol dinastia şi ţara41.
Regina Maria a fost mamă a şase copii: Principele Carol, Principesele
Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele
Mircea. În memoriile ei, mărturisea:

Copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea
sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată
munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i
modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un
viitor frumos.42

Regina a fost foarte legată sufleteşte de două locuri: Castelul Bran şi

Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre. Pe amândouă le-a decorat după
gustul ei şi le-a dat ceva din personalitatea sa. Această amprentă dăinuieşte
în timp. Castelul Bran, construit la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost
dăruit de primarul dr. Karl Ernst Schnell şi de Consiliul orășenesc Braşov, la
1 decembrie 1920, Reginei Maria, care l-a restaurat și reamenajat, între anii
1921 şi 1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel
Liman; castelul a devenit reşedinţă de vară a Reginei Maria şi a fiicei ei,
Principesa Ileana. Reședința de la Balcic, amenajată începând din anul 1925,
este împlinirea unui vis de pace al Reginei. De asemenea, Palatul Cotroceni
din Bucureşti, destinat de Carol I drept reşedinţă principilor moştenitori,
fusese transformat de către tânărul cuplu Ferdinand şi Maria, în timp, într-o
reşedinţă spaţioasă şi plină de farmec. Regina a creat în România un stil
specific de Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră personală, elemente
celtice, bizantine şi româneşti.
Maria a României a fost, în multe privinţe, un exemplu. Împreună cu
Ferdinand, a continuat modelul ecumenic inaugurat de perechea Carol I —
Elisabeta: nunta Mariei cu Ferdinand s-a ţinut atât în ritul catolic şi în cel
anglican, dar copiii lor aveau să fie ortodocşi. Regina Maria avea să se lase
sedusă şi de alte credinţe, precum cultul Bahai. Prin frumuseţea şi eleganţa
ei, prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa prezenţei sale, prin
devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de „ambasador
irezistibil“, ea a fost subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi
mondială. A corespondat cu poetul Khalil Gibran. Virginia Woolf i-a
comentat memoriile, în 1934, spunând că Regina Maria a României era
primul cap încoronat care ştia să scrie şi care a făcut ceva ce nimeni nu mai
făcuse înaintea ei: a „deschis cuşca“ aurită în care erau închise capetele
încoronate şi a coborât în stradă. Este sugestivă comparaţia pe care Virginia
Woolf o face între felul în care Regina Victoria a Marii Britanii scrisese
despre Regina Elisabeta a României şi felul în care Regina Maria o descria
pe Elisabeta; din comparaţie, Maria ieşea, de departe, câştigătoare şi reuşise
să se elibereze, prin cuvânt. Maria a atras admiraţia (aşa cum făcuse cândva
şi mama ei, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, când îl
impresionase, copilă fiind, pe Mark Twain)44 şi a născut pasiuni, i s-au
dedicat un parfum și o gamă de produse cosmetice, iar o fabrică de ciocolată
i-a purtat numele.
A fost autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu
caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri
sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau
Franţa45. Povestea vieţii mele, cartea de memorii, a avut un mare succes în
Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie
invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. „Povestea vieții
mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.
Pe lângă volumele publicate, Regina Maria a fost în permanenţă prezentă în
presa românească şi internaţională, cu articole scrise de sau despre ea, cu
interviuri sau montaje fotografice. Multe dintre nuvele i-au fost adaptate
pentru teatru, balet, film, radio şi televiziune. A ţinut şi un jurnal, care
însumează aproximativ 100 de caiete46, şi a lăsat numeroase manuscrise.
Regina era cunoscută pentru atitudinea sa deschisă, lipsită de menajamente.
Nu a ezitat să îi caracterizeze în memoriile ei, cu mult curaj, chiar pe
membrii familiei (ceea ce, spre exemplu, Carol al II-lea avea să-i reproşeze,
mai târziu)47. A scris despre Regele Carol I că era extrem de autoritar, dar
că, în cele din urmă, s-au înţeles bine şi au devenit buni prieteni. Nu s-a sfiit
să scrie despre calităţile şi defectele Regelui Carol, ca şi despre maniile lui.
Dar mărturiseşte şi că „Regele Carol I a fost un foarte mare Rege“. Despre
mătuşa ei, Regina Elisabeta, spune că era o persoană minunată, dar prea
poetică. În ceea ce îi priveşte pe cei doi fii ai săi, sunt de notorietate publică
scrisorile Reginei Maria, în care le arată, cu iubire şi obiectivitate, punctele
lor slabe, care i-au provocat atâta amărăciune.
Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. Nu se cunosc cu exactitate detaliile
bolii, dar se vorbeşte de violente hemoragii interne. A plecat la tratament în
străinătate, dar era prea târziu. În iulie 1938 se afla încă la sanatoriul de la
Weisser Hirsch, aproape de Dresda. A plecat spre ţară la 14 iulie şi a murit la
Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă
teribilă, accentuată de izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi
de indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică. Este ultimul membru al
Familiei Regale înmormântat, până în acest moment, la Curtea de Argeş.
Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de
Argeş, dar nu au fost încă înmormântate, sarcofagul fiind depus într-o capelă
din curtea mănăstirii. Înmormântarea Reginei Maria a fost una fastuoasă, pe
măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Pe drumul de la Sinaia la
Bucureşti, în Capitală şi la Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat
onorul Reginei plecate.
La dorinţa Reginei Maria, inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris“ de
la Balcic, ctitoria ei. Doi ani mai târziu, după cedarea Cadrilaterului către
Bulgaria, urna a fost mutată la Bran, de unde a fost luată în timpul regimului
comunist. Tratamentul necorespunzător a deteriorat preţioasa relicvă, care nu
şi-a regăsit locul de odihnă până în 3 noiembrie 2015. Atunci, prin decizia
Majestății Sale și hotărârea Guvernului României, inima reginei a fost
depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru
ultima oară, Camera de Aur de la Castelul Pelișor. Regele Mihai a știut că se
află într-o situație imposibilă: nu putea nesocoti dorința-lege a Reginei din
testamentul său și nu putea consimți la trimiterea inimii în afara teritoriului
național. Soluția simbolică și ne-definitivă a aducerii inimii la locul unde a
încetat să bată este tot ce se poate face, demn și responsabil, deocamdată.
Se prea poate ca, dintre figurile istoriei româneşti, Regina Maria să rămână
cea mai cunoscută în afara ţării, prin exemplaritatea destinului ei, prin felul
în care a întruchipat un adevărat mit feminin48. Actele sale de curaj public s-
au manifestat în multe privințe. Cercurilor de afaceri new-yorkeze Regina li
se adresa, în anul 1926, cu avangardistele cuvinte: „Oameni de afaceri
americani, veniți și investiți în țara mea”! Împreună cu doi dintre copii ei,
Nicolae și Ileana, ea a vizitat Republica Turcia de trei ori, pentru câteva
săptămâni, la finalul anilor 1920 și începutul anilor 1930, într-o țară
musulmană, republicană și nu foarte deschisă rolului femeii în viața publică.
La câțiva ani distanță, Regina Maria uimea societatea contemporană
vizitând Sultanatul Marocului.
Nu se poate încheia pagina vieții Suveranilor României Mari fără a
menționa cât de mult i-a costat, în plan personal, pe Ferdinand I și Maria,
comportamentul dinastic al fiului lor cel mare. Sunt insuficiente cuvintele
pentru a descrie îngrijorarea, neînțelegerea, răspunderea ca părinți și regi,
dezamăgirea și nemărginita amărăciune pe care atitudinea fiului lor le-a
produs-o. Fără să avem dovezi istorice, suntem încredințați că sfârșitul
fiecăruia dintre ei a fost grăbit de această povară sufletească, instituțională și
istorică.
Sărbători însemnate au avut loc în țara noastră, dedicate Reginei Maria: în
octombrie 2015, la 140 de ani de la naștere, și în noiembrie 2015, când
inima ei a fost dusă la Castelul Pelișor. Ceremonia a avut demnitate și
solemnitate și a produs o puternică impresie sutelor de mii de români care au
privit, direct sau pe micile ecrane, evenimentul.
La începutul cărţii sale autobiografice, „Povestea vieţii mele”, Regina a ales,
ca motto, o sintagmă a lui Nietzsche: „Caracterul este destin.“ În „Capitole
târzii din viaţa mea”, nota:

Este un sentiment măreţ acela de a fi copleşitor de viu şi de a fi purtat

mai departe pe aripile entuziasmului tău, iar ceilalţi să fie traşi după
tine.49

Nicolae Iorga scria aceste cuvinte despre Regină:

Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei

suprem. Regalitatea vitejiei şi milei de oameni o fac să poarte
totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele
lumii.50

Regina Maria îşi încheia memoriile relatând momentul depunerii

jurământului de către Ferdinand I, care devenise Rege în urma morţii
unchiului său, Carol I. După jurământ, Regele a fost aclamat, apoi a fost
aclamată şi Regina:

Şi ne privirăm faţă în faţă, poporul meu şi eu. Acesta a fost ceasul meu,
un ceas ce n-a fost dat multor fiinţe pe lume, căci în acel ceas, scumpii
mei români nu aclamau numai o idee, o tradiţie sau un simbol, ci
aclamau şi o fiinţă pe care ajunseseră s-o înţeleagă. Străina venită de
peste mări nu mai era străină. Era a lor...51