5 STĂRI MENTALE, 3 NIVELE DE CONŞTIINŢĂ

de Răzvan Alexandru Petre

Cele două forţe motrice care guvernează viaţa psihică

sunt: ataşamentul şi repulsia. Ne spun acest lucru atât vechile învăţături
hinduse, cât şi teologia Sfinţilor Părinţi creştini ("cele două mari cauze ale
păcatului sunt fuga de durere şi dorinţa de plăcere").

- Ataşamentul, atracţia faţă de ceea ce este plăcut şi aduce bucurie.

- Respingerea, aversiunea faţă de ceea ce este neplăcut şi aduce

suferinţă.

În împărăţia dorinţei, bucuria este generată atunci cînd ne împlinim un

vis, când un efort este încununat de succes. Suferinţa este prezentă atunci
când suntem lipsiţi de ceea ce credem că avem nevoie, când suntem
dezamăgiţi sau bolnavi. Simţim apatia sau indiferenţa când nu suntem
nici bucuroşi pentru o realizare, nici îndureraţi din cauza unei nevoi
nesatisfăcute.

Acestea trei sunt stările mentale prin care trece neîncetat şi alternativ
orice om toată viaţa. El este precum o frunză în bătaia sorţii, care îl duce ba
pe culmile bucuriei, ba în abisurile chinurilor, trecând prin deşertul apatiei.
Absolut nimeni nu este scutit de acest periplu continuu.

Atingând nivelul de conştiinţă următor, al înţelepciunii, putem să

devenim indiferenţi la bucuriile sau suferinţele
obişnuite. Înţelepciunea este octava superioară a indiferenţei. Ea
aduce detaşareamentală de bucurie sau durere, nu indiferenţa faţă de ele.
Detaşarea aduce serenitatea, pacea interioară, independenţa faţă de cele
două Forţe motrice naturale. Baza înţelepciunii este cunoaşterea metafizică,
aspiraţia către Divinitate. De acolo provine forţa desprinderii de mecanismele
naturale ale Dorinţei – printr-o ataşare de Adevărurile metafizice.

Ar fi absurd ca cineva să fugă de bucurii, desigur! O eroare în care, de-

a lungul timpului, unii asceţi au căzut. Insensibilitatea ar fi o metodă pentru
performanţe fachirice, nu pentru apropierea de Divinitate. Trebuie subliniat
că detaşarea de lucrurile lumeşti este un efect, o consecinţă a apropierii de
cele Sfinte. Problema pe care detaşarea înţeleaptă încearcă să o rezolve
este ataşamentul faţă de bucuriile trecătoare pământeşti. Dispariţia lor
inevitabilă ne provoacă nefericirea de obicei. Căutătorii spirituali vor să îşi
alunge doar dependenţa faţă de plăceri şi bucurii, păstrându-şi însă
disponibilitatea de a le gusta. Soluţia preconizată de ei este cufundarea în
liniştea şi seninătatea interioară, care poate conduce spre stări fericite
independente de condiţia umană. Pentru a se detaşa de suferinţe sau de
lipsa bucuriilor, le înlocuiesc cu bucuriile spirituale, oricând disponibile.

Cel care se izolează de puterea dorinţelor fără ajutorul lui Dumnezeu nu

va reuşi decât să îşi extirpe pofta de viaţă, să-şi sterilizeze sufletul, să se
împietrească, devenind un mort viu! Dumnezeu este scopul şi ajutorul
înţeleptului.

"Această lume materială nu este altceva decât un vis al lui

Dumnezeu. Când priveşti visele ca fiind simple imaginaţii, indiferent
că sunt plăcute sau chinuitoare, vei cunoaşte pacea sufletească.

Iar în clipa în care nu eşti îndurerat nici de coşmarurile bolii şi

suferinţei sau grijilor şi nici ataşat de visele extatice, atunci
Dumnezeu îţi va spune. "Copilul Meu, trezeşte-te! Deschide ochii şi
vino Acasă..." " (Paramahamsa Yogananda)

Extazul este un supraplin al inimii care nu-ţi permite să te scufunzi în

materialitate. Este precum un colac de salvare care îţi ţine pieptul deasupra
apei, în ciuda valurilor uriaşe. Martirii creştini, trăind parţial în această
prefericire divină, mergeau spre moarte cântând imnuri de slavă lui
Dumnezeu. Asemenea lucruri sunt de neînţeles şi de necrezut pentru un om
aflat pe nivelul de conştiinţă obişnuit. Ele pot fi realizate doar de pe nivelul
cel mai înalt al stărilor mentale.

Extazul este octava superioară a bucuriei obişnuite. El nu apare în

urma unei realizări materiale, nu este condiţionat de îndeplinirea unei
dorinţe mărunte omeneşti. Extazul mai poartă denumirea sanscrită de
"Ananda", preafericirea divină, iubirea universală şi necondiţionată. Cine a
simţit-o măcar o dată poate spune cu convingere că "Dumnezeu este
Iubire".

Iată, în sinteză, poziţionarea celor 5 stări mentale diferite de pe cele 3

nivele de conştiinţă ierahizate.

Nivel
+ 0 –
de conştiinţă

Suprem Extaz
|
Elevat | Înţelepciune
| |
Obişnuit Bucurie Indiferenţă Suferinţă

CELE 5 STĂRI MENTALE DE PE CELE 3 NIVELE DE CONŞTIINŢĂ

Înţelepciunea şi extazul pot apare în urma unor practici

spirituale precum: bunăvoinţa, dăruirea, meditaţia contemplativă şi altele.

* BUNĂVOINŢA înseamnă a trata cu respect orice faci – indiferent ce

este sau cât de puţin important ar putea părea –, să consideri că de el
depinde avansarea ta spirituală, să nu acţionezi din complezenţă sau din
datorie impusă.

În India i se spune "karma-yoga", însemnând că îţi oferi roadele

strădaniilor tale lui Dumnezeu. Pe cale de consecinţă, vei pune în practică
acţiuni de cea mai bună calitate, şi în acelaşi timp, îl vei lăsa pe El să decidă
cui şi cum vor folosi mai bine roadele strădaniilor tale.

În filosofia Zen, "samu" înseamnă să te scufunzi în muncă atentă,

uitând de tine. Samu poate include orice fel de activităţi cotidiene, fiind o
practică spirituală activă, prin care călugării Zen invaţă să accepte realitatea
aşa cum este ea. A apărut ca o contrareacţie la tendinţa ca, în căutarea
liniştii Absolutului, omul spiritual să urască lumea şi activităţile ei.

Fără legătură cu religia, ci doar cu înţelepciunea practică, filosoful

Tadeusz Kotarbinski i-a spus "lucrul bine făcut". El a întemeiat disciplina
praxiologie, care studiază structura generală a acţiunilor umane şi condiţiile
eficacităţii acestora (economizarea acţiunilor, pregătirea lor,
instrumentalizarea şi integrarea sau cooperarea).

"A face un lucru doar de dragul lucrului în sine pare ceva foarte
dificil şi aproape indezirabil. Valorile sociale sunt bazate pe a face
ceva cu scopul de a obţine altceva în schimb. Aceasta dă naştere
unei vieţi aride, unei existenţe care nu este niciodată completă,
deplină. Este una dintre cauzele nemulţumirii care dezintegrează."
Jiddu Krishnamurti (Jurnal, 24 iunie)

* DĂRUIREA înseamnă să manifeşti interes faţă de celelalte fiinţe vii

(oameni, animale, plante), ajutându-i cu ce poţi. Un exemplu la îndemâna
oricui: zâmbetul sincer constant oferit semenilor (nu cel fals). Alţi termeni
înrudiţi: generozitatea, compasiunea, altruismul, serviciul dezinteresat.
"Ajută mult. Pretinde puţin. Serveşte mereu." Toate religiile, dar şi
morala comună ne oferă nenumărate pilde şi prilejuri de a ne arăta
altruismul.

"Fără serviciu dezinteresat în slujba semenilor nu există

mântuire." Allan Kardec (fondatorul doctrinei moderne a
spiritismului)
 * MEDITAŢIA este metoda regală recomandată de maeştrii tradiţiei
indiene pentru a scăpa de suferinţă, în toate formele ei. Desigur, trăirea
extazului mistic nu rezolvă problema suferinţei în lume, ci doar te scoate –
individual şi, de obicei, temporar – de sub teroarea ei omniprezentă. Tocmai
de aceea, criticii metodei spun că e o păcăleală şi o fugă din faţa realităţii.
Replica primilor nu întârzie să apară: este o “evadare" dintr-o realitate
efemeră, deci iluzorie, în favoarea cunoaşterii Realităţii eterne, care a creat
universul. Deci cine este cel păcălit?!

Fiecare are dreptatea sa. Nu se cunoaşte o soluţie universală. Din

fericire, Dumnezeu nu ne-a lăsat fără această soluţie individuală.

Acuma, să fim sinceri, nu toţi oamenii sunt deranjaţi de

“chestiunea suferinţei"! Unii îşi rezolvă aproape toate problemele cu
bani. Banul şi puterea e Dumnezeul lor. La ce le-ar mai trebui
spiritualitatea?! Totuşi, mai degrabă aceştia se păcălesc, căci bogăţia
unora devine posibilă mai ales prin nenorocirea altora (ceea ce,
neîndoilenic, va atrage o pedeapsă). Şi nici măcar averea nu poate
alunga toate problemele, desigur...

N.B. Practicile spirituale nu au nimic de a face cu relaţiile contractuale:

nu garantează rezultate imediate sau obligatorii (mai ales materiale), nu
oferă avantaje sociale (şi ar fi bine să nu le urmărească), nu îl trag la
răspundere pe Dumnezeu că nu ascultă rugăciunile. Subliniem că
practicile spirituale nu au nimic de a face cu cele magice (uneori şi
cele religioase), care promit avantaje materiale sau sociale.

Lectura inspiratoare a rânduri de mai sus:

http://spiritus.webege.com/yogananda/conferinte/index.htm

Soluţia vedantică pentru obţinerea fericirii şi evitarea suferinţei

Dacă nu ar exista o căutare a fericirii, dacă, altfel spus, am fi complet

mulţumiţi cu situaţia curentă, atunci nu ar exista nicio suferinţă.
"Ascunderea fericirii, suferinţa şi căutarea fericirii" sunt sinonime între ele.
Un alt nume pentru această căutare este "sinele interior separat" (egoul).

Suferinţa este, prin definiţie, o împotrivire la situaţia curentă şi o

inevitabilă căutare a unei alternative în viitor. Dacă nu s-ar opune rezistenţă
situaţiei prezente, nu ar exista nici suferinţă. Soluţia universală este
constatarea că “Nu este nimic de făcut". Asta nu este resemnare, ci
pasivitate metafizică.

Valabilitatea învăţăturii, ca şi corectitudinea aplicării practice a

nondualismului se testează practic tocmai prin aceasta: suferinţa se
revelează ca fericire imediat ce se sfârşeşte orice acţiune de
rezistenţă.

Fericirea este natura esenţială, fundamentală chiar şi a suferinţei. Ea

stă liniştită în miezul tuturor experienţelor, inclusiv în suferinţă, aşteptând să
fie recunoscută, aşteptând să renunţăm la opunerea rezistenţei, aşteptându-
ne să avem curajul şi iubirea de a ne întoarce la felul cum eram şi a sta faţă-
n faţă cu suferinţa, fără a avea nici cea mai mică dorinţă de a ne opune ei ori
de a o îndepărta. Exact acesta este motivul pentru care, chiar şi în cele mai
întunecate momente de disperare, noi nu suntem niciodată copleşiţi total de
nefericire. Cu alte cuvinte, nu există o suferinţă absolută. Suferinţa este
întotdeauna amestecată cu altceva, cu o dorinţă de a scăpa de ea într-un
viitor imaginar, adică cu o dorinţă pentru fericire.

Totuşi, există şi o absolută Fericire care nu este amestecată cu nimic,

nici cu cea mai subtilă umbră a existenţei unui alt ceva...

citat preluat din "Prezenţa, arta păcii şi a fericirii", de Rupert Spira,

pag.178-179

articol de Răzvan Petre,

29 iulie 2013