Sunteți pe pagina 1din 5

Curs 9 Educația și învățământul din SUA

SUA constituie, după cum se cunoaşte, o confederație cu 50 de state având o populație de peste
280 milioane locuitori (locul 3 mondial) şi o suprafață de peste 9.300.000 kmp (locul 5 în lume).
Forța economică şi militară în SUA îi conferă o mare putere de influență între statele lumii, inclusiv
în domeniul cultural şi educațional. Rata natalității şi sporul natural al populației este mai mare
decât în țările vest-europene, iar numărul tinerilor care sunt incluşi într-un sistem educațional (32%
din întreaga populație) este unul dintre cele mai mari din lume. Forma de guvernământ este cea de
republică prezidențială federală, cu un profund caracter democratic. Deşi fiecare din cele 50 de
state componente are câte un guvern statal propriu şi o largă autonomie administrativ-economică,
există totuşi un puternic guvern federal la Washington D.C., unanim acceptat şi recunoscut. Acest
fapt se constată şi pe plan educațional, astfel încât, deşi fiecare stat federal îşi constituie câte un
Departament de Stat pentru Educație, iar la nivel federal există doar un „Birou de educație” condus
de un secretar de stat, se poate vorbi de un s i s t e m d e e d u c aț i e n o r d - a m e r i c a n la
nivelul întregii confederații. Acest sistem se realizează pe cinci niveluri: federal, statal, districtual,
municipal, comunal.
Structura sistemului național de educație
Fiecare stat din America are puterea de a-și stabili propriul sistem de educație. Districtele locale
din cadrul statelor au, de asemenea, puterea de a înființa școli de școli și de a înființa și școli.
Puterea statelor de a înființa școli nu împiedică în niciun fel biserica să creeze școli în oricare
dintre state. Cei mai mulţi copii intră în sistemul public de învăţământ în jurul vârstei de cinci sau
şase ani. Anul şcolar începe în august sau septembrie, după tradiţionala vacanţa de vară.
Sistemul american de învăţământ cuprinde 12 clase de studiu, pentru 12 ani calendaristici de
învăţământ primar şi secundar înainte de absolvire şi de a deveni eligibil pentru admiterea la
colegiu. După pre-grădiniţă şi grădiniţă, există 5 ani de şcoală primară ( cunoscută sub numele de
şcoală elementară). Dupa cei 5 ani elevul va intra în şcoala generală iar apoi la liceu pentru a-şi
lua diploma de absolvire.
Pentru preşcolari nu există grădiniţe publice obligatorii sau creşe.
Cei mai mulţi copii încep educaţia elementară cu grădiniţa (de obicei la 5-6 ani) şi termină
învăţământul secundar în clasa a 12-a. În unele cazuri, elevii pot fi promovaţi dincolo de gradul
următor normal. Unele state permit studenţilor să părăsească şcoala între 14-17 ani cu permisiunea
pentru creşterea copilului, înainte de terminarea liceului; alte state cer studenţilor să rămână în
şcoală până la vârsta de 18 ani.
Părinţii îşi pot trimite copii la o şcoală publică sau privată. Potrivit datelor guvernamentale, 10%
din studenţi sunt înscrişi la şcolile particulare iar aproximativ 85% la şcolile publice, în mare
măsură pentru că sunt gratuite. Cei mai mulţi elevi merg la şcoală 6 ore pe zi. Cele mai multe şcoli
au vacanţa de vară de aproximativ 2 luni şi jumătate.
Părinţii pot alege, de asemenea, educarea propriilor copii la domiciului, 1.7% dintre copii fiind
educaţi în acest mod.
Înscrierile încep în funcție de fiecare stat în parte, undeva în februarie. Durează în jur de 30 minute
sau o oră să completezi formularele. Te poți înscrie doar la școala din zona unde ai o proprietate
sau un contract de leasing. Nu poți alege învățătorul. Oricum nu contează, deoarece ei se schimbă
în fiecare an. Adică cine predă la clasa I anul acesta, va avea clasa I și anul următor și tot așa.
Elevii au un profesor nou în fiecare an școlar. Și colegi noi. Clasele se amestecă astfel încât elevii
ajung să se știe toți între ei în câțiva ani.
În funcție de școală sunt în jur de 20-26 copii într- o clasă.
Programul, chiar de la K (Kindergarden) este de la 8:30am -2:55pm. Nu ai voie să intri tu ca părinte
în școală decât dacă sun înainte și te programezi. Se respectă programul. Este același program
pentru toți, nu este pe alese.
Dacă întârzii găsești școala închisă. Suni la interfon și mergi la un birou să semnezi pentru ora la
care ai adus copilul la școală. Absentele se anunță la telefon la mesageria vocală a școlii. Dacă
elevul lipsește pentru că este bolnav și contagios, pentru a se reîntoarce la școală îi trebuie o hârtie
de la doctor. Absentele apar pe fișa online a copilului. Acolo sunt și notele.
La începutul școlii are loc o întâlnire părinte-profesor, unde spui cum vrei sa comunici cu
profesorul: E-mail, telefon sau întâlnire. Eu prefer pe e-mail. De obicei profesorii răspund imediat.
Mai sunt și alte cai de comunicare online cu școala – website uri, chats cu mamele, etc. Primești
toate informațiile de care ai nevoie pe e-mail și în scris prin hârtii în mapele copiilor.
Profesorii au libertate destul de mare. Dar nu în comportament. Comportamentele
nepotrivite se penalizează. Aceleași reguli sunt și pentru copii. Pot fi suspendați sau penalizați
dacă nu respectă regulile școlii.
În orice școală exista un psiholog. Acesta este chemat sa evalueze copilul dacă există niște fapte
repetate. Neatenție repetată asociată cu note slabe, violență, anumite aspecte repetitive în ce
creează copilul la orele de arta – de exemplu dacă pictează numai lucruri foarte triste sau
înfricoșătoare. Consilierea psihologică se aplică, așadar, doar la nevoie.
În cazul copiilor violenți sau cu tulburări de comportament se face evaluare , se aprobă în cadrul
unei comisii și se dă mai departe pentru a se investiga de către un psihiatru sau un specialist pe
zona respectivă.
Copiii care nu învață sau nu țin pasul cu școala, sunt ajutați de către profesori extra, angajați full
time să se ocupe de materia unde nu sunt la nivelul necesar pentru clasa respectivă.
Cel mai important principiu aplicat în cazul copiilor cu dizabilități este Less Restrictive
Environement- mediul minim restrictiv.
Copiii cu dizabilități merg în școala de masă ca regulă fundamentală, cu diferite grade de suport:
- independenți-alături de toți copiii
cu puțin sprijin-alături de toți copiii cu ceva adaptări curriculare sau tehnologii assistive
cu mai mult sprijin-alături de toți copiii cu profesor de sprijin și materii adaptate
cu foarte mult sprijin-alături de toți copiii la anumite ore, cu profesor de sprijin, și separat în clase
dedicate la programe de recuperare fizică sau cognitive
în cazuri extrem de rare, în dizabilități extrem de severe, în clase speciale în școli de masă unde
fac recuperare masivă
în spitale
Al doilea principiu – Free appropriate public education – totul este gratuity
Al treilea principiu – Parent involvement-părinții fac parte din echipă de evaluare și stabilesc
alături de o echipă de 12-15 specialiști care este Planul Individualizat de Educație cu obiective
clare, asumate de profesori pe termen scurt și lung
Transportul este gratuit și se face cu însoțitor.
Cel mai important de reținut este că În America NU există segregare sau școli speciale, ci servicii
specializate de educație care urmează copilul oriunde s-ar afla
Se cer foarte multe donații, dar asta este opțional. Mai sunt acțiuni umanitare – școala adoptă în
perioadă sărbătorilor o familie săracă și primim e-mail dacă vrem să donăm diverse lucruri de care
au ei nevoie.
Comunitatea este foarte importantă aici și lumea donează foarte mult, de exemplu mâncare pentru
armata americană sau pentru cei din adăposturi, jucării, etc. Se donează mâncare ți obiecte, nu
bani.
A. E d u c a ț i a p r e ş c o l a r ă este gratuită, dar nu obligatorie în toate statele, cu excepția
ultimului n din cei trei, în principiu (3-6 ani).
B. E d u c a ț i a p r i m a r ă ( e l e m e n t a r ă ) este obligatorie şi durează în majoritatea statelor
americane 6 ani (6-12), în altele 8 ani, dar şi 5 ani. Şcoala elementară nu are un curriculum încărcat,
urmărind doar abilitarea copiilor pentru viața socială. De aceea, accentul se pune pe activități
practice, creative dar şi necreative.
De regulă se parcurge o serie de a r i i e d u c a ț i o n a l e interdisciplinare, cum ar fi:
- educația primei copilării;
- educația ambientală;
- educația cooperativă;
- educația gândirii critice;
- educația internațională;
- educația consumatorului;
- educația „media”;
- educația antidrog;
- educația pentru viața profesională etc.
C. E d u c a ț i a s e c u n d a r ă În cele mai multe state ea este compactă, nediferențiată pe cele
două subcicluri ( i n f e r i o a r ă şi s u p e r i o a r ă ) realizându-se pe o perioadă de 6 ani în h i g
h s c h o o l.
Sunt însă mai multe situații în care educația secundară se separă în:
- J u n i o r h i g h s c h o o l (12-15 ani);
- S e n i o r h i g h s c h o o l (15-18/19 ani), echivalentul liceului european. Educația obligatorie
include, de regulă, doar educația secundară inferioară, în cadrul căreia nu se constituie
alternative/rute educaționale.
În cadrul educației secundar-superioare însă, se realizează, de regulă, 3 filiere/rute specifice:
- academică (pregăteşte pe absolvenți pentru universități);
- tehnică (pregăteşte pentru colegii şi institute tehnice);
- vocațională (pregăteşte pentru şcoli profesionale).
D. E d u c a ț i a t e r ț i a r ă include:
- universitățile;
- colegiile;
- institutele tehnice superioare (de rang universitar);
- şcolile profesionale.
U n i v e r s i t ă ț i l e se structurează pe 3 cicluri: 2 cicluri de câte 2-3 ani fiecare, iar unul, de2 -4
ani, pentru specializarea prin masterat/doctorat. Specifică universităților americane este riguroasa
cercetare ştiințifică (fundamentală şi aplicativă) realizată pe baza unor contracte ferme cu mari
companii sau asociații guvernamentale federale. Studiile costă la o universitate de stat aproximativ
9.000 de dolari pe an de student, iar la o universitate particulara de vârf, peste 25.000 de dolari pe
an (poate chiar 30.000$). Pentru cei mai mulţi studenţi plata studiilor, chiar la o universitate de
stat, este un efort financiar considerabil.
C o l e g i i l e sunt, într-un fel, echivalente cu universitățile, deosebirea fiind doar în ceea ce
priveşte organizarea masteratelor/doctoratelor şi a cercetării ştiințifice care se concentrează, de
regulă, la nivelul universităților. Există şi colegii de scurtă durată (2-3 ani) cum este cazul
colegiilor vocaționale.
Ş c o l i l e p r o f e s i o n a l e (2-3 ani) sunt destinate specializării şi profesionalizării medii şi
imediate. Titlurile eliberate de universitățile şi colegiile americane sunt similare cu cele din Anglia:
bachelor, master, doctor.
Formarea personalului didactic
Formarea inițială a personalului didactic se face doar la nivel universitar (de lungă sau scurtă
durată) şi revine în responsabilitatea guvernelor statale:
a) Pentru ciclul preşcolar şi elementar, cadrele didactice sunt pregătite în colegii de 3-4 ani după
absolvirea şcolii secundar-superioare (senior high school);
b) Pentru ciclul secundar-inferior, cadrul didactic trebuie să fie posesorul unei diplome universitare
(bachelor) şi să urmeze un curs de pregătire de 1-2 ani afiliat universităților;
c) Pentru ciclul secundar-superior, cadrul didactic trebuie să posede titlul de „master” şi să urmeze
2-3 ani de pregătire pedagogică generală şi specifică (1 an de practică).
Un accent aparte se pune pe activitatea practică, fapt demonstrat şi de dorința acelor reformatori
ai învățământului american care sugerează necesitatea înființării „şcolilor clinice” în care, aşa cum
viitorii medici se formează lucrând în spitale alături de medici consacrați, tot astfel studenții şi
stagiarii îşi pot însuşi tehnici noi de predare de la colegi cu mai multă experiență