Termocuplu:

Principiul de funcționare:
Materialele care puse împreună manifestă efect Seebeck formează un termocuplu. Într-un fir metalic ale
cărui capete se află la temperaturi diferite TA>TB apare o diferență de potențial electric UAB cauzată de
faptul că electronii de conducție din capătul cu temperatura mai mare au o energie cinetică mai mare și
vor difuza către capătul mai rece. În acest fel capătul cald se va încărca pozitiv, iar capătul rece al firului
se va încărca negativ. De remercat că în cazul în care purtătorii mobili de sarcină sunt golurile, sarcini
pozitive, atunci capătul cald se încarcă negativ, iar cel rece pozitiv. Din această cauză efectul
termoelectric sau efectul Seebeck este folosit pentru determinarea tipului de purtători de sarcină liberi
dintr-un semiconductor.

Tensiunea termoelectromotoare (t.t.e.m.) care apare UAB este direct proporțională cu diferența de
temperatură dintre capetele firului:

UAB = VA – VB = S·( TA – TB ), unde S este coeficientul Seebeck, o proprietate a materialului din care
este făcut firul.

În cazul concret în care firul este din cupru și plecăm din A și B tot cu fire din cupru către un instrument de
măsură sensibil, vom constata că tensiunea indicată va fi zero. Cauza este aceea că din tensiunea inițială
UAB se scade tensiunea termoelectrică a firelor de legătură, în cazul de față identică cu tensiunea inițială.
Este ca și cum am lega două baterii identice cu bornele "+" împreună și bornele "-" împreună, oriunde
întrerupem circuitul și măsurăm tensiunea, aceasta va fi zero.

Situația se schimbă dacă între punctele A și B avem un fir de nichel, iar de la punctele A și B plecăm către
instrumentul de măsură cu un fir din cupru, atunci voltmetrul va indica o diferență de potențial. În acest
caz fiind vorba de metale diferite, cu coeficienți Seebeck diferiți, diferența de potențial măsurată va fi:

U = UAB(Ni) – UAB(Cu) = SNi·(TA – TB) – SCu·(TA – TB) = (SNi – SCu)·(TA – TB) (15)

De regulă se dau în tabele coeficienții Seebeck relativi, măsurați pentru materialul respectiv față de un
material de referință (de cele mai multe ori platină). Coeficientul Seebeck al unui material nu rămâne
constant în funcție de temperatură. Două materiale pot fi folosite împreună într-un termocuplu doar dacă
coeficientul Seebeck al cuplului este relativ constant pe domeniul de temperaturi în care se lucrează.

În aplicațiile practice este necesară cunoașterea următoarelor trei legi referitoare la utilizarea fenomenelor
termoelectrice [3] pentru măsurarea temperaturii: legea circuitului omogen, legea metalelor intermediare,
legea temperaturilor succesive.

1. Legea circuitului omogen. Într-un circuit constituit dintr-un singur metal omogen nu se poate
produce un curent electric numai prin crearea unei diferențe de temperatură în circuit. Această
lege se mai poate formula astfel: suma algebrică a forței electromotoare într-un circuit constituit
 dintr-un singur metal omogen, cu sau fără variații de secțiune și temperatură, este zero. Rezultă
că în cazul unui circuit compus din două metale diferite omogene, cu punctele de sudură la
temperaturile T1 și T2 ,diferite, tensiunea electromotoare nu depinde de distribuția și gradientul
de temperatură în lungul circuitului.
2. Legea metalelor intermediare. Suma algebrică a tensiunii termoelectromotoare într-un circuit
compus dintr-un număr oarecare de metale omogene și diferite este egală cu zero dacă întreg
circuitul se află la aceeași temperatură. Rezultă că tensiunea termoelectromotoare a unui circuit
compus dintr-un număr de metale diferite se obține din suma algebrică a tensiunilor
termoelectromotoare corespunzătoare fiecărui metal față de un metal de referință. În consecință,
când se constituie un termocuplu sudura se poate realiza fie prin sudare directă, fie prin lipire cu
un metal oarecare, care să nu se topească până la temperatura de utilizare, deoarece
elementele componente ale sudurii se găsesc la aceeași temperatură. Din același motiv când se
măsoară temperatura unei băi de metal topit, conductoarele metalice constituind sudura caldă a
termocuplului pot fi izolate electric între ele. În momentul măsurării prin imersare, metalul topit
din baie realizează contactul electric jucând rolul de metal de lipire a conductoarelor. Introducând
un al treilea conductor în circuitul unui termocuplu, forța termoelectromotoare nu se modifică
dacă ambele capete ale celui de-al treilea conductor se găsesc la aceeași temperatură.

3. Legea temperaturilor succesive sau intermediare. Tensiunea termoelectromotoare produsă de un

termocuplu alcătuit din metale omogene cu punctele sale de sudură la temperaturile T1 și T3
este egală cu suma tensiunilor termoelectromotoare ale aceluiași termocuplu cu punctele de
sudură o dată la temperaturile T1 și T2 și o dată la temperaturile T2 și T3. Această lege își
găsește aplicații în utilizarea practică a termocuplurilor.

Structura:
Termocuplul se compune din două fire din metale diferite, numite termoelectrozi, sudate la un capăt 1.
Capătul sudat se numește sudură caldă, iar celelalte capete 2 și 3, numite capete libere ale
termocuplului, se leagă prin conductoarele de legătură la aparatul electric pentru măsurarea forței
termoelectromotoare. Legăturile dintre capetele libere și conductoarele de legătură constituie sudura
rece. Temperatura sudurilor reci trebuie menținută la o valoare constantă.

Deoarece termoelectrozii au o lungime maximă de 200 cm, din care două treimi intră în cuptorul în care
se măsoară temperatura, sudura rece se va găsi totdeauna în apropierea cuptorului. Acesta fiind la
temperatură ridicată, degajă căldură și creează în jurul lui o temperatură mai ridicată decât a camerei și
variabilă în timp. Din acest motiv, cât și pentru că este incomod să se realizeze sudura rece în imediata
apropiere a cuptorului, s-a căutat să se deplaseze sudura rece în altă parte, unde se poate menține o
temperatură constantă.

Rezolvarea problemei a fost prelungirea termoelectrozilor cu alte conductoare de aceeași natură, în

general chiar din același material. În felul acesta la contactul dintre conductoarele de prelungire și firele
termocuplului nu se formează un termocuplu, deci nu ia naștere forța termoelectromotoare. Aceste fire se
numesc cabluri de compensare și sunt complet separate de termocuplu, legătura executându-se numai la
montarea termocuplului. Cablul de compensare are rolul de a muta sudura rece din apropierea cuptorului
într-un loc cu temperatura constantă. Sudura rece se va forma acum la legătura dintre cablul de
compensare și cablul de legătură.

Termocuplurile se execută din diferite metale sau aliaje. Valoarea tensiunii termoelectromotoare a
diferitelor termocupluri depinde atât de materialul din care sunt executați termoelectrozii, cât și de
temperatura sudurilor calde și reci. Relația dintre temperatura și forța termoelectromotoare se poate
exprima printr-o ecuație de gradul al doilea de forma:

în care E este forța termoelectromotoare rezultantă, atunci când t este temperatura sudurii calde, iar
temperatura sudurii reci este constantă (în general 0 °C); a, b și c sunt trei constante ale căror valori
se determină prin măsurarea tensiunii termoelectromotoare la temperaturi fixe cunoscute
(temperatura de solidificare a stibiului, a argintului și a aurului). Valoarea constantelor a, b și c
depinde numai de materialul termoelectrozilor din care s-a executat termocuplul.

Curbele care reprezintă legătura dintre temperatura și tensiunea termoelectromotoare se numesc

curbe internaționale. Fiecare tip de termocuplu are curbă internațională proprie. Pentru a ușura
utilizarea acestor curbe internaționale valorile corespunzătoare sunt tabelate.

Materialele folosite:
Condiții
Materiale întrebuințate la construcția termocuplurilor Ca electrozi se utilizează în special metale și aliaje,
care în afară de faptul că satisfac unele condiții impuse acestora dezvoltă în același timp tensiuni
termoelectromotoare relativ mari. Se pot utiliza metale sau aliaje care satisfac următoarele condiții:

să aibă o compoziție omogenă și constantă; să dezvolte o tensiune termoelectromotoare stabilă la

temperaturi ridicate; curba tensiunii termoelectromotoare în funcție de temperatură să fie cât se poate de
liniară; să aibă o bună conductivitate electrică; proprietățile electrice ale metalului sau aliajului să nu se
modifice în urma oxidării; forța electromotoare să fie constantă în timp; să fie posibilă fabricarea unor
materiale identice care să asigure intersanjabilitatea termocuplurilor.
Aliaje folosite:
Constantanul este un aliaj care conține 40% Ni și 60% Cu. El se întrebuințează în combinație cu fierul pur
pentru termocuplul Fe-Constantan care poate măsura temperaturi de la - 200 °C până la 900 °C, iar cu
cuprul pur termocuplul Cu-Constantan pentru temperaturi de la – 200 °C până la 600 °C. Constantanul se
poate obține destul de ușor și are proprietăți electrice suficient de stabile.

Cromelul este un aliaj având compoziția 89,0% Ni, 9,8% Cr, 1,0% Fe și 0,2 % Mn. Se utilizează în
combinație cu alumelul (94%Ni, 0,5% Fe, 2% Al, 2,5 % Mn și 1 % Si) formând un termocuplu tehnic
pentru domeniul de la 0 °C la 1 200 °C, foarte des folosit.

Copelul (45% Ni, 55% Cu) și cromelul realizează un termocuplu care servește la măsurarea temperaturii
între 0 și 900 °C. Termocuplul cromel-copel are avantajul că dezvoltă o forță electromotoare mare, ceea
ce este uneori o calitate foarte prețioasă.
Nichelul este unul dintre cele mai vechi metale utilizate la formarea termocuplului, mai ales cu nichelcrom
(84,6% Ni, 12,4% Cr, 3% Fe) sau cu grafit (cărbune). Termocuplurile formate în ambele cazuri măsoară
temperatura în domeniul 0¸ 1200 °C. Nichelul are avantajul că se poate obține sub formă de fire foarte
omogene.

Nicrosil este un aliaj de Ni 84%, Cr 14,2%, Si 1,4% folosit ca electrod pozitiv la termocuplele moderne în
combinație cu nisil (Ni 95%, Si 4,3%) ca electrod negativ în termocuplul de tip N.

Termoelectricitatea este relaţia dintre temperatura unei substanţe şi energia electrică. În anumite
condiţii, energia electrică şi căldura pot fi convertite reciproc. Dacă variaţiile energiei
electrice datorate conversiei energiei termice pot fi măsurate, acestea pot fi corelate cu
temperatura substanţei.

Atunci când o pereche de două metale diferite sunt sudate formând o buclă închisă, iar cele două
joncțiuni se află la temperaturi diferite (fig.5), bucla va fi parcursă de un curent electric a cărui
intensitate depinde de diferenţa dintre temperaturile joncţiunilor. Acesta este efectul Seebeck care
este folosit pentru măsurarea temperaturilor.

Efectul Seebeck constă în apariţia unei tensiuni electromotoare nete într-un circuit cu două
joncţiuni între metale diferite, aflate la temperaturi diferite.
 Pentru aceleași doua metale diferite și aceeași diferență de temperature dintre joncțiuni, tensiunea
electromotoare netă (suma algebrică a celor două t.e.m.) este aceeaşi. Ea poate fi măsurată şi
calibrată în unităţi de masură a temperaturii. Dacă cele două joncţiuni se află la aceeaşi temperatură,
tensiunea electromotoare netă este nulă. În m
omentul în care temperatura uneia dintre cele două joncţiuni începe să se schimbe, apare o t.em. netă,
care este cu atât mai mare cu cât diferenţa dintre temperaturi este mai mare. Acesta este principiul pe
care se bazează funcţionarea termocuplului.

Fig.6

Termocuplul este compus din două fire metalice diferite sudate, astfel încât să formeze un circuit
închis (fig.6). Sonda propriu-zisă este reprezentată de una din joncţiuni (joncţiunea de măsură sau
joncţiunea caldă) care poate fi pusă într-o manta protectoare. Ea este plasată în mediul a cărui
temperatură vrem să o măsurăm. Mărimea şi sensul curentului care va parcurge circuitul atunci câd
joncţiunile se află la temperaturi diferite depinde de diferenţa de temperatură şi de tipul metalelor
folosite. De regulă, t.e.m. rezultantă este mică (de ordinul mV). Un voltmetru conectat în circuit
reprezintă „ieşirea” pentru utilizator şi este calibrat în unităţi de temperatură. Pentru o bună acurateţe
a rezultatelor, cea de a doua joncţiune (joncţiunea de referinţă sau joncţiunea rece) trebuie menţinută
la o temperatură constantă, eliminând astfel erorile datorate driftului termic.

Joncţiunea de referinţă este denumită şi joncţiune rece, chiar dacă temperatura ei (de regulă 0 oC)
poate fi mai mare decât temperatura joncţiunii de măsură. T.e.m. rezultantă nu este influenţată de
dimensiunile conductorilor, de ariile suprafeţelor joncţiunilor sau de modul în care sunt sudate
metalele.

Metalele tipice folosite pentru construcţia termocuplurilor sunt rodiul, aliajele de nichel şi crom,
aliajele de aluminiu şi nichel sau aliajele de nichel ş
stea sunt platina, cuprul şi fierul. Incinta de protecţie în care este introdusă joncţiunea de măsură
trebuie să fie rezistentă din punct de vedere mecanic şi la mediile corozive.
Termocuplurile sunt folosite pe scară largă la măsurarea temperaturilor solidelor,lichidelor,gazelor:

• în furnale
• metale topite
• în reactoare nuclea
• monitorizarea temperaturii în timpul operaţiilor medicale
• măsurarea temperaturii obiectelor foarte mici, de exemplu a componentelor electronice
semiconductoare

În general ele sunt ieftine și versatile.Utilizând termocupluri se pot măsura temperaturi de la 265 oC
până la 2300oC cu o precizie care depinde de felul metalelor folosite pentru construcția lor.

Cea mai la îndemână metodă de menţinere la o temperatură constantă a joncţiunii de referinţă era
plasarea ei într-o baie de apă cu gheaţă aflată la 0 oC. Azi este însă mult mai practic să se folosească
metode electronice de realizare a tensiunii de realizare a tensiunii de referință corespunzătoare
temperaturii de 0 oC, chiar dacă joncţiunea rece este la o altă temperatură. În fig.8 este prezentată o
schemă bloc a unui circuit electronic destinat acestui scop.