Sunteți pe pagina 1din 8

DIVERSITATEA CULTURALA IN ACTIVITATILE CU

PRESCOLARII

MOTTO: „NU TREBUIE SĂ FIM SINGURI, CI TREBUIE SĂ FIM ÎMPREUNĂ!”

În lumea modernă, diversitatea în sens larg – indiferent dacă este de natură culturală sau
lingvistică – poate fi pusă pe seama a doi factori esenţiali: intensificarea migraţiei şi noile
tehnologii de informare şi comunicare.

Globalizarea vieţii economice, sociale şi politice devine din ce în ce mai evidentă. Din
această perspectivă se observă creşterea mobilităţii oamenilor de pretutindeni, inclusiv creşterea
numărului de migranţi de diferite credinţe şi origini care trăiesc şi lucrează în Europa. În ultimii
zece ani în Europa se constată o creştere numerica a unor comunităţi din punct de vedere
multicultural, fără însă a le fi recunoscută şi valoarea competenţelor interculturale, fiindu-le
refuzată participarea la dezvoltarea vieţii sociale şi politice.

Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în


mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci a dialogului
cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că
fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experienţe particulare. Multiculturalitatea
nu este adversarul universalismului european, ci o altă formă a lui.

Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se


adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura
etnică a celuilalt. Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersecţia dintre culturi,
nefiind un scop în sine, dar care poate deveni o finalitate atunci când sunt sesizate transformările
nefireşti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor.

CE ESTE CULTURA?

In declaratia universala privind DIVERSITATEA CULTURALA adoptata de UNESCO in


2001, cultura este definita ca,,ansamblu de elemente distinctive, de ordin
spiritual,material,intelectual si emotional ale unei societati sau grup social,ce include ,pe langa
arta si literatura ,stiluri de viata,moduri de copvietuire,sisteme de valori,traditii si credinte”
CE ÎNSEAMNĂ EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ?

 Deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor şi cultivă atitudini de


respect şi de deschidere faţă de diversitate;

 Este şi un răspuns specific, pedagogic la încercarea de soluţionare a unor consecinţe


socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migraţioniste;

 Este o modalitate de prevenire şi atenuare a conflictelor;

 Presupune educaţie socială şi civică, învăţarea drepturilor omului, pregătirea şi


participarea la viaţa socială, formarea formatorilor în perspectiva interacţiunii culturale,
educaţia şi dezvoltarea culturală a imigranţilor, educaţia într-o societate multiculturală.

 *Presupune o noua abordare a orizontului valorilor.

CUM ESTE O ŞCOALĂ INTERCULTURALĂ?

 Are ca obiective păstrarea şi apărarea diversităţii culturale a populaţiei şi prezervarea


unităţii şcolii;

 Realizează un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor culturale pe care le posedă


elevii;

 Invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice potenţialurile culturale ale elevilor;

 Presupune o nouă manieră de concepere şi implementare a curriculum-urilor şcolare şi o


nouă atitudine relaţională între profesori, elevi, părinţi;

Societatea noastră devine din ce în ce mai complexă. Explozia circulaţiei oamenilor şi a


ideilor, multiplicarea contactelor, dispariţia frontierelor sunt realităţi evidente. Problema
identităţii culturale este complexă şi presupune rezolvarea de comun acord. Trebuie să învăţăm
modalităţi de convieţuire în această pluralitate a culturilor. Ca membrii ai Uniunii Europene
trebuie să înţelegem interculturalismul ca „ un instrument pentru ameliorarea egalizării şanselor
şi a inserţiei optimale a populaţiilor străine, europene sau nu, în viaţa economică şi socială,
punând în practică dorinţa de întărire a drepturilor pentru toţi şi, de aici, chiar dezvoltarea
democraţiei” (Eric Bouchez, Andre de Peretti, 1990).

Educația interculturală constituie „o opţiune ideologică în societăţile democratice şi


vizează pregătirea viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună alegere şi să se
orienteze în contextele multiplicării sistemelor de valori” (Constantin Cucoş, 1996). Atât
„minorităţile” cât şi „majoritatea” sunt puse în situaţia de a se adapta la mutaţia şi diversitatea
culturală . În funcţie de multiple perspective de referinţă, toţi indivizii pot fi minoritari,
racordându-se la subcoduri culturale oarecum diferite. (Constantin Cucoş, 1996).

Perspectiva interculturală de concepere a educaţiei conduce la evitarea conflictelor şi


eradicarea violenţei. Încă de la vârsta preşcolară, copilul este sprijinit să-şi formeze deprinderea
de a comunica (a asculta şi a vorbi), de a lua decizii în mod democratic în cadrul grupului, de a
se implica în rezolvarea problemelor interpersonale. Educatoarea trebuie să acorde o atenţie
deosebită educării copiilor pentru a-şi stăpâni emoţiile primare şi a evita altercaţiile, educării
respectului de sine şi al altora, toleranţa faţă de opiniile diferite.Toleranţa înseamnă cunoaşterea,
recunoaşterea şi acceptarea modului de a fi al persoanelor şi grupurilor. Aceasta presupune
alegerea deliberată de a nu interzice, a nu împiedica, a nu interveni în comportamentul unei
persoane sau al unui grup chiar dacă noi dezaprobăm acea purtare şi avem şi cunoştinţe şi
puterea de a interzice sau împiedica.

Este cunoscut faptul că toleranţa cere să acceptăm diferenţele individuale, oricât de


diferite ar fi de valorile noastre, presupune să-i ascultăm pe cei care au opinii diferite şi să
analizăm cu obiectivitate argumentele acestora, .Să nu considerăm că cei care au opinii diferite
sunt duşmanii noştri, să ne susţinem propriile opinii cu argumente solide, să acceptăm că, uneori,
opiniile noastre pot fi greşite, să acceptăm că, uneori, opiniile celorlalţi pot fi valoroase. Încă de
mici, copiii trebuie „antrenaţi” să asculte „povestea” altui copil fără să emită judecăţi, să-şi
prezinte propria „poveste” nealterată şi fără frica de a fi judecat de ceilalţi. Pentru a fi evitate
neînţelegerile copiii vor fi sprijiniţi să adreseze întrebări, să compare propriile convingeri cu ale
colegilor, să identifice similitudinile şi diferenţele între acestea.

Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii pentru toţi în spiritul


recunoaşterii deosebirilor ce există în sânul aceleiaşi societăţi. Educatoarea va continua munca
cu preşcolarii şi în rândul părinţilor subliniind faptul că grădiniţa, şcoala în general, se călăuzeşte
pe principii precum toleranţa, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor,
exploatează diferenţele spirituale şi valorile locale. Orice valoare locală autentică trebuie păstrată
de cei ce aspiră la apropierea de cultura mondială. Copiii trebuie învăţaţi de mici să evite
tendinţele de dispreţ a unor culturi minoritare, deosebit de interesante pentru zestrea culturală a
umanităţii.

Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces progresiv şi complex. Primele contacte


între oameni de culturi diferite sunt însoţite de sentimentul de insecuritate, de frică, de
adversitate deschisă faţă de celălalt.

Pentru cadrele didactice este esenţial să creeze relaţii pozitive în interacţiunea dintre
semeni, să favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a relaţiilor constructive în grup, pentru a trăi
sentimentul propriei identităţi.

Tot modul de învăţare din grădiniţă este organizat din perspectivă interculturală,
permiţând învăţarea prin colaborare, comunicare şi nicidecum de marginalizare a unor copii.
Deschiderea spaţiului grădiniţei către comunitate şi specificul ei, organizarea unor întâlniri,
excursii, serbări cu specific intercultural dar nu în detrimentul majorităţii, urmăreşte realizarea
obiectivelor de egalizare a şanselor în educaţie.

E.Cory, în studiul ,,Talking about differences children notice”( a vorbi despre diferenţele
pe care le observă copiii), sugerează:

- răspundeţi prompt întrebărilor copiilor , dacă ocolim răspunsurile , aceştia vor deduce
că ceva nu este bine în ceea ce priveşte întrebarea sau persoana la care se referă aceasta;

- răspunsurile să fie simple, legate de experienţa copiilor şi nivelul lor de cunoaştere;

Didactica contemporană promovează concepte şi atitudini educaţionale noi, menite să


determine forme variate de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copiilor.

Diversitatea culturală este o realitate necesară a fi fructificată şi în mediul preşcolar.


Pentru a satisface cu succes scopurile unei educaţii interculturale la nivelul vârstei preşcolare,
curriculumul trebuie să asigure un loc cert diversităţii în structurile sale, să-i facă vizibili pe
minoritari şi să dezvolte capacităţi interculturale în rândul tuturor. În acest demers, noi,
educatoarele trebuie să apelăm la diverse strategii de redimensioare interculturală a unităţii
noastre de învăţământ.

În învăţământul preşcolar, familiarizarea majorităţii cu limba, cultura, tradiţiile


minorităţilor, revine educatoarelor. Ele trebuie să fie persoane deschise spre toţi copiii, indiferent
din ce familii provin aceştia din punct de vedere etnic, religios, social, etc. În atingerea
obiectivelor propuse apelăm la metode specifice educaţiei moderne bazate pe cooperare,
comunicare, echitate.

Este bine ca toţi copiii să vină în contact şi să cunoască şi aspecte legate de alte culturi,
dar pentru o bună convieţuire, pentru a se preveni şi evita conflictele interetnice şi de altă natură
este necesară implementarea educaţiei interculturale încă de la grădiniţă, prin promovarea
toleranţei, a bunei înţelegeri şi egalităţii de şanse între membrii aceleiaşi comunităţi. În acest
context sunt tot mai numeroase ocaziile de implementare şi derulare a proiectelor, prin care
grupuri de copii, dar şi educatori se implică în acţiuni specifice, bine structurate, bazate pe
principii pedagogice, temeinic studiate, elaborate şi îndeajuns experimentate şi aplicate în timp.

Necesitatea unei abilitări adecvate în rândul educatoarelor în sensul preţuirii şi


valorificării diversităţii culturale este evidentă.
Respectarea principiilor interculturalităţii în grupa de copii:

 ne va ajuta să răspundem nevoilor fiecărui copil, să le recunoaştem aptitudinile, să le


asigurăm medierea de care aceştia au nevoie şi să veghem ca fiecare să fie recunoscut în
cadrul grupului;
 să descoperim, să apreciem şi să ajutăm la valorificarea aptitudinilor copiilor născuţi în medii
defavorizate;
 ne va iniţia în învăţarea care pune bazele pe cooperare, în organizarea de proiecte colective,
în desfăşurarea unor jocuri de simulare, a unor interpretări de roluri;
 ne va obişnui să mediem conflictele, să descoperim prejudecăţile şi stereotipurile şi să
percepem cunoaşterea din mai multe puncte de vedere;
 ne va atenţiona asupra neînţelegerilor care pot surveni între persoanele de limbi, culturi sau
religii diferite şi ne va ajuta să le depăşim;
 ne va ajuta să dezvoltăm strategii inovatoare în faţa problemelor interculturale care pot
apărea şi să cooperam cu ceilalţi parteneri din comunitate.

În realitatea zilnică din grădiniţă, a principiilor interculturalităţii se poate porni de la o


afirmaţie de bază: diferenţele dintre copii, culturi şi comportamentele lor sunt fireşti. Copiii sunt
egali nu pentru că ar fi toţi la fel, ci pentru că sunt diferiţi. De aceea, ei nu trebuie să fie forţaţi să
devină copii ale unui model predefinit din perspectiva unei optici dominate de stereotipuri şi
prejudecăţi culturale, purtate de adulţi. Cadrele didactice, bine intenţionate, convinse pe drept că
toţi copiii sunt egali, ignoră diferenţele dintre copii, stabilind perspectiva majoritară ca normă
aplicabilă tuturor şi fără negociere.

Un obiectiv important al « noilor educaţii »constă în pregătirea copiilor pentru acceptarea


diversităţii în cadrul unui grup. Recunoaşterea şi acceptarea diversităţii stau la baza democraţiei.
Copilul nu se naşte cu predispoziţia de a-i detesta pe cei diferiţi, ci el preia din familie
prejudecăţile faţă de anumite grupuri (« să nu te joci cu ţiganii »). De aceea educatorii trebuie să
încurajeze cooperarea, lucrul în perechi, cunoaşterea şi discutarea diverselor tradiţii, obiceiuri,
valori, etc. Deosebit de importantă am considerat că este găsirea unor modalităţi de schimbare a
atitudinii părinţilor referitoare la unele aspecte ce le par deosebite sau le consideră neplăcute
pentru copiii lor. Astfel am luat unele măsuri ca :

- purtarea discuţiilor individuale ori de câte ori apar probleme ;

- antrenarea părinţilor în activităţile şi proiectele realizate la grupă ;

- familiarizarea părinţilor cu : drepturile copiilor, responsabilităţile părinţilor, normele de


comportare, prin intermediul lectoratelor cu părinţii, etc.

Preşcolarii nu posedă informaţii suficiente referitoare la apartenenţa etnică şi socială,


religie, naţionalitate, rasă, limbă, etc., dar ceea ce ştiu ei se concretizează în comportamentul lor
prin a-l respinge pe copilul care este « altfel » decât ei (de obicei rrom). Pentru a-i informa în
acest sens am urmărit, în primul rând, ca prin diferite activităţi să-i familiarizez cu viaţa copiilor
din alte ţări. Prin intermediul revistelor, planşelor, albumelor, al emisiunilor T.V. copiii au
cunoscut diversitatea oamenilor(de culoare, aspect), în general. Povestindu-le şi relatându-le
întâmplări, preocupări ale copiilor şi adulţilor din ţara noastră şi din alte ţări, au putut trage
concluzia că mai mult ne asemănăm unii cu alţii decât ne deosebim. Deci în fiecare ţară copiii au
aceleaşi preocupări : se joacă, dansează, cântă, desenează, chiar dacă după aspectul fizic, ei par
diferiţi. Activităţile artistico – plastice au scos cel mai bine în evidenţă reprezentările pe care şi
le-au format referitor la copiii lumii. Am observat că deşi îi colorează diferit, aşa cum sunt ei în
realitate, totuşi toţi sunt integraţi în aceleaşi peisaje cu soare, flori, fluturi, baloane, etc.

Activităţile pe care ni le planificăm în preajma unor evenimente cum ar fi :1 Iunie, Spring


Day in Europe, etc. au rolul de a-i sensibiliza pe copii asupra îndemnurilor la prietenie, ajutor,
toleranţă. Integrarea României în U.E. face ca unul dintre obiectivele majore la preşcolari să
fie « a învăţa să trăim împreună, a învăţa să trăim cu ceilalţi ». Evenimentele şi acţiunile ce au
avut loc şi continuăm să le desfăşurăm cu copiii au menirea de a-i familiariza pe aceştia cu U.E.
şi cu ceea ce înseamnă sau reprezintă această uniune.

Cu ocazia Zilei Europei - 9 mai – ne-am propus să organizăm în grupă un « Colţ al


Europei » în care să fie expuse materiale (imagini, pliante, postere, lucrări ale copiilor) prin
intermediul cărora copiii să cunoască şi mai multe aspecte legate de tradiţii, obiceiuri, port, artă
culinară, religie, preocupări, modul în care sărbătoresc anumite evenimente, etc. popoarele
europene. În funcţie de demersurile noastre didactice copiii vor reuşi să înţeleagă totul şi să-şi
reprezinte, deoarece puterea lor de a surprinde esenţialul este mare, ideile sunt ingenioase,
manifestă profunzime, spontaneitate şi naivitate în dorinţa de a găsi explicaţii pentru fenomenele
şi evenimentele ce apar în jurul lor.

Prin intermediul calculatorului am « citit » cu copiii imagini de pe Internet ce reliefau


aspecte din activitatea copiilor, din diferite grădiniţe ale Europei. Am observat care sunt
preocupările acestora, activităţile pe care le desfăşoară, cum arată grădiniţele din alte ţări, etc.
Astfel au putut ajunge la concluzia că toţi copiii Europei ca şi ai lumii întregi au aceleaşi vise :
prietenie, pace, iubire, înţelegere, speranţă într-o viaţă mai bună, mai frumoasă.

Dispunând şi de alte căi de comunicare, cum sunt : desenul, jocul, dansul, cântecele, copiii
posedă o bogăţie de imagini şi de idei pe care adulţii ar putea-o invidia. Astfel, încercăm să
comunicăm cu copiii Europei prin desene şi picturi. Şi pe parcursul acestui an şcolar am
continuat să trimitem lucrări de artă plastică la diferite concursuri internaţionale .

Prin vizitele la biserica din sat,copiiii au fost familiarizaţi cu o instituţie de cult,locaţie pe


care marea majoritatea copiilor o cunosc,urmărind prin aceasta cultivarea respectului,educarea
răbdării copiilor,formarea unei atitudini de respect faţă de locul de rugăciune-biserica şi faţă de
locaşurile de cult în general şi faţă de reprezentanţii acestora.
Accesul la educaţie pentru grupurile dezavantajate constituie o preocupare, atât în lume
cât şi în ţara noastră. Educaţia interculturală trebuie să devină o constantă a pregătirii cadrelor
didactice. Ea constituie o prioritate educativă încurajând comunicarea între indivizi, comunităţi şi
popoare. Având în vedere faptul că vor fi mereu contacte între cei aparţinând populaţiei
majoritare şi cei ce aparţin minorităţilor, educaţia interculturală derulată prin acţiuni la nivelul
unităţilor şcolare şi preşcolare sau al comunităţii trebuie să vizeze :

- transmiterea de cunoştinţe despre propria cultură şi despre alte culturi aparţinând altor etnii ;
- promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească a raporturilor
dintre români şi minorităţi ;
- recunoaşterea şi respectarea diferenţelor culturale prin valorificarea pozitivă a relaţiilor de
egalitate dintre oameni ;
- promovarea unei politici şcolare care să favorizeze egalizarea şanselor în educaţie ;
- demararea unor strategii de valorificare a diferenţelor culturale pentru a le transforma în
resurse pedagogice;
- iniţierea în demersuri pentru cunoaşterea culturii etniilor şi pentru tratarea cu tact şi
înţelegere a aspectelor vieţii culturale şi sociale ;
- promovarea unor relaţii de cunoaştere şi de bună înţelegere între etnii ;
- lupta împotriva prejudecăţilor etnice.

Convieţuirea împreună cu alte etnii ne dă posibilitatea să ne cunoaştem şi să ne obişnuim


unii cu alţii, să luăm ce e mai bun de la fiecare şi să ne ajutăm reciproc. În acest spirit trebuie să
creştem copiii şi să-i învăţăm că toţi suntem cetăţeni ai Europei şi ai lumii. Această nevoie tot
mai presantă de interculturalitate nu înseamnă negarea sau eliminarea propriei culturi, ci doar
lărgirea perspectivei spre modele culturale şi valorile proprii ale altor culturi.

Sentimentul apartenentei la o comunitate multiculturala se formeaza din primii ani ai


vietii, altfel spus, in cei, sapte ani de acasa”, care includ, firesc, anii petrecuti in gradinita. Iata de
ce revine educatoarelor, in ansamblu, misiunea de a dezvolta in forme si continut activitati de
educare si formare multiculturala a copiilor. Interculturalitatea trebuie considerata o parte
componenta a realitatii zilnice din gradinita, si nu o tema sau activitate adaugata.

Experienta de zi cu zi ma determina sa afirm ca noua cadrelor didactice ne revine un rol


deosebit de important in crearea unei atmosfere prietenoase, plina de respect intre copii si intre
parinti pentru a se evita unele neintelegeri sau conflicte interrasiale.

In activitatea mea m-am confruntat cu situatii cand au venit copii din medii total diferite:
familii foarte sarace, familii de religii diferite, copii din medii profesional diferite, cu culturi
diferite sau de etnii diferite, situatii in care obiectivul meu principal a fost acela de a-i determina
pe acesti copii sa nu simta sau sa simta cat mai putin felul provenientei lor, ferindu-i de
fenomenul frustarii care ar putea avea repercursiuni asupra personalitatii in formare a copilului
mic.
In gradinita noastra pe copii nu-i deranjeaza ca unii sunt altfel, ceea ce este un fapt
imbucurator. Ei se bucura sa fie impreuna, sa participe la jocuri si activitati impreuna, sa
participe la serbari si diferite concursuri unii alaturi de altii. Datinile, obiceiurile si traditiile au
rolul lor in permanenta culturala a unui popor, a unui neam. Copiii canta si danseaza impreuna cu
ocazia serbarilor organizate dandu-le posibilitatea de a se simti mai aproape unii de altii, de a-si
respecta portul, obiceiurile si traditiile indiferent de limba pe care o vorbesc.

Educatia interculturala se poate realiza atat in cadrul activitatilor curriculare obligatorii


cat si in cadrul activitatilor extracurriculare. Activitatile alese si jocurile liber creative desfasurate
pe arii de stimulare ( joc de rol, biblioteca, jocuri de constructii, arta si jocuri de masa), cu o
diversitate de materiale dau posibilitatea copiilor sa-si promoveze diversitatea culturala pregatind
mancaruri specifice, colectand obiecte de artizanat etc. In cadrul activitatilor de educarea
limbajului copiii au prilejul sa invete versuri populare intelegand graiul zonei respective, sa-si
povesteasca intamplari. Activitatile extracurriculare dau posibilitatea sa se manifeste liber si sa se
cunoasca intre ei prin organizarea de vizite, excursii, intalniri cu reprezentanti ai comunitatii si sa
organizeze jocuri distractive. Este foarte important ca obiectivele, strategiile si procedeele
utilizate la activitatile de educatie interculturala sa reflecte practici si principii care promoveaza
diversitatea culturala si ca finalitatile sa-i faca pe copii sa se bucure de ei insisi si de ceea ce fac.
Cadrele didactice au un rol important in crearea unei atmosfere prietenoase, plina de respect intre
copii si parinti pentru reusita unei educatii interculturale. Formarea noastra, a cadrelor didactice,
pentru interculturalitate ne va ajuta : sa raspundem nevoilor fiecarui copil, sa le recunoastem
aptitudinile, sa le asiguram medierea de care acestia au nevoie si sa veghem ca fiecare sa fie
recunoscut in cadrul grupului ; sa descoperim, sa apreciem si sa ajutam la valorificarea
aptitudinilor copiilor nascuti in medii defavorizate.

A invata de la altii care sunt altfel decat tine nu inseamna decat sa inveti ca om, ca roman,
ca maghiar sau ca rrom. Nu se poate vorbi de o cultura diferita decat cunoscand-o. Iar cel mai
bun mod de a face aceasta este sa cunosti oamenii din aceasta cultura, sa impartasesti gandurile
lor, trairile, conflictele care ar putea sa apara dintr-un motiv sau altul. Toleranta si capacitatea de
detasare de propriile idei si valori sunt esentiale in acest sens. De aceea este foarte greu sa
reusesti in acest domeniu daca se porneste de la idei preconcepute. Termeni ca majoritar,
minoritar, nu trebuie sa aiba un sens peiorativ, nu trebuie sa fie o arma impotriva noastra, nu
trebuie sa aruncam unul asupra celulilalt povara identitatii, nu trebuie sa fim, mono” ci trebuie sa
fim, inter”, nu trebuie sa fim, eu si celalat” ci, eu impreuna cu celalat”.

Educatoare: Posirca Elena Alina