Sunteți pe pagina 1din 2

Articolele publicate de Mircea Eliade în tinereţe nu sunt cunoscute publicului larg în

totalitate, chiar dacă o parte au fost tipărite de autor în diverse volume precum: Oceanografie,
Fragmentarium, Mitul reintegrării, Insula lui Euthanasius, o altă parte a apărut destul de greu
în ediţii precum: Cum am găsit piatra filosofală, Misterele şi iniţierea orientală, Itinerariu
spiritual, Virilitate şi asceză, altele au rămas ascunse publicului larg. Dintre periodicele la care
publică în această perioadă enumăr: Cuvântul, Vremea, Viaţa literară, Azi, Prezentul, Credinţa,
Floarea de foc, Discobolul, Revista Fundaţiilor Regale, Familia, Cronicarul etc.
Pe lângă articolele de indianistică, de filozofie: Erotica mistică în Bengal, Femeia şi
dragostea, Literatura mistică erotică etc, studii care îl consacră în istoria hermeneuticii religiilor,
Mircea Eliade dedică o mare parte din articolele sale şi problemelor importante ale epocii sale:
demagogia politicienilor, condiţiile grele de trai ale intelectualilor, literaturii, naţionalismului etc.
Una din trăsăturile fundamentale ale Generaţiei 1927 este eliminarea politicului din viaţa
culturală. Mircea Eliade denunţă în articolele sale degradarea vieţii politice româneşti, blamează
ticăloşenia tuturor partidelor politice, fie de dreapta, fie de stânga. În replică la acuzele
adversarilor că ar fi antidemocrat, publică articolul Contra dreptei şi contra stângii, în care se
dezice atât de doctrina marxist-leninistă, cât şi de cea fascisto-hitleristă, bazată pe ideea luptei de
rasă şi de religie, Eliade pledând pentru o doctrină politică izvorâtă din realităţile şi necesităţile
neamului românesc.
O altă problemă intens dezbătută în această perioadă este românismul. Asociată de unii
naţionalismului de tip hitlerist, Eliade a fost catalogat drept antisemit. Precursorii românismului
pentru Mircea Eliade sunt Eminescu, Haşdeu, Iorga şi Pârvan deoarece aceştia au creat valorile
noastre spirituale prin intermediul cărora au înălţat românismul la valoarea universală: Asupra lui
Karl Marx un român poate să spună da sau nu şi nu se supără nimeni, dar asupra tradiţiei
Eminescu-Iorga-Pârvan – nu se poate spune decât da, Peste aceste valori nu poate trece
nimeni.1 Eliade este adeptul ideologiei promovate de profesorul şi colegul său C. Rădulescu-
Motru, care practică un naţionalism ce nu acceptă luptă extremei drepte. Un asemenea românism
adună cred, pe un Camil Petrescu alături de un Emil Cioran, pe un Lucian Blaga alături de un
Şerban Cioculescu, ca să nu pomenim decât câteva nume dintre scriitori care nu fac politică. Un

1
Criza românismului în Vremea, nr. 375, 1 februarie 1935 rapud Mircea Handoca, Mircea Eliade, Pagini regăsite,
Ed. Lider, Bucureşti, 2008.
asemenea românism este, de fapt, justificarea implicită a tuturor oamenilor oneşti, muncitori,
optimişti din această ţară.2
În domeniul literaturii, Eliade militează pentru o literatură bazată pe autenticitate,
elogiind sinceritatea şi însemnătatea spirituală a însemnărilor, referindu-se la scrierile lui Eugene
Ionescu şi Arşavir Acterian. Totodată, observă absenţa din literatura română personajului mistic
sau a personajului cu o conştiinţă teoretică a lumii, singurul care s-ar apropria de aceste concepte
ar fi Fred Vasilescu din Patul lui Procust. Scriitorii români pe care îi apreciază sunt: Argezi, Ion
Barbu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mateiu Caragiale.
Democraţia existentă în România nu-l mai mulţumea de aceea îşi exprimă speranţa, la fel
ca şi Ciora, că un stat dictatorial va putea rezolva problemele politicului: România nouă vrea să
trăiască sub semnul istoriei, adică al unui destin spiritual...acum vorbim mai ales despre
naţionalism, românism şi omul nou.3

2
Românismul dlui Rădulescu-Motru, în Vremea, 25 martie 1935 apud op.cit., p. 48.
3
Mântuire. Istorie. Politică, în Vremea, 26 aprilie 1936 apud op.cit., p.56.