Sunteți pe pagina 1din 20

A doua și a treia vîrstă sau legarea florii vieții omenești este copilăria și așa-zisa

adolescență, la care vîrstă ajungînd omul, este ca și floarea: de se va lega la vreme bună, ea va
face roadă bună, iar de se va lega de vremea rea, face și roasă rea.

Dimitrie Cantemir, Divanul sau Gîlceava înțeleptului cu lumea.1


Capitolul I.Considerații introductive

§.1.Noțiuni și aspecte generale privind fenomenul delincvenței juvenile.

Societatea este guvernată de anumite legități, dintre care una este cea a cauzalității.Aceasta
înseamnă că orice fenomen din realitate este generat de o cauză și, la răndul său, orice fenomen
poate genera un alt fenomen, numit efect.De aici rezultă că delincvența juvenilă, ca orice alt
fenomen, este produsul unor anumite fenomene.Pentru a preveni apariția delincvenței juvenile,
trebuie să identificăm cauzele acesteia și să acționăm asupra lor în vederea împiedicării efectelor
criminalității.Astfel, delincvența juvenilă are destinația de a descoperi aceste cauze ale
criminalității și de a propune soluții de dimunuare a cauzalității.2

În Republica Moldova fenomenul minorului aflat în conflict cu legea a devenit un domeniu de


interes pentru jurişti, asistenţi sociali, psihologi, pedagogi. În ultimii ani, e în curs de desfăşurare
procesul de reformare a justiţiei juvenile.

Criminalitatea minorilor reprezintă un factor inerent oricărei societăţi, care, în opinia


cercetătorilor A. Kozmovici, M. Kaloşski, P. Tap este alimentat atât de factorii interni, din
categoria cărora fac parte stresul, particularităţile psihocomunicative, cât şi de factorii externi,
printre care: factorii socioculturali, economici, educaţionali etc.

Dinamismul, curiozitatea, tendinţa spre afirmare, spre apropiere de lumea celor adulţi îi face pe
adolescenţi să afirme un şir de valori şi norme, pe care aceştia le consideră atribute ale
independenţei şi maturităţii. Acestea se transformă în stereotipuri comportamentale,
caracteristice acestei vârste, dar pot căpăta şi un caracter de manifestări sociale şi chiar
antisociale atunci când nu sunt asigurate condiţiile educaţionale optime necesare, pe care trebuie
să le ofere micromediul social: familia, grupul şcolar sau comunitatea în general. 3

1
Dimitrie Cantemir, Divanul sau Gîlceava înțelepciunii cu lumea sau Giudețul sufletului cu
trupul, în traducerea versiunii grecești de Virgil Cîndea, Editura Minerva, București
1990,pag.309.
2
V.Bujor, D.Țaranu,Deviantologie,Chișinău 2002, p.36
3
Oxana Rotaru, Criminalitatea minorilor, aspect penal, psihologic și
criminologic,/Autoreferatul tezei de doctorat. – Chișinău, 2007, www.cnna.acad.md.
Delincvența juvenilă, la momentul actual de dezvoltare a societății noastre, a devenit una dintre
problemele de bază a Republicii Moldova.O atenție tot mai sporită se atrage comportamentului
deviant al minorilor, problemei privind educarea tinerii generații în spiritul respectării normelor
morale și de drept.

Delincvența juvenilă are destinația de a descoperi aceste cauze a acestor comportamente deviante
ce duc la săvîrșirea infracțiunilor și de a propune soluții de dimunuare acestui efect.

Concluzionăm conform statisticilor că delincvența juvenilă este într-o continuare creștere în


Republica Moldova, fapt ce denotă că minorii necesită o îngrijire specială, educare și o protecție
mai sporită, pentru a preveni ca noile generații să devină infractori. Trebuie să identificăm
cauzele unui comportament deviant și să acționăm rapid pentru a împiedica și diminua
criminalitatea.

Procesul de identificare a cauzelor este unul dificil și minuțios, care presupune analiza atentă a
contextului în care a avut loc actul criminal, a traseului social al făptuitorului înainte și în timpul
actului criminal, a capacității sale de înțelegere și voință etc

Deci, studierea cauzalității delincvenței juvenile are o importanță deosebită pentru modelarea și
pronosticarea fenomenului delincvențial, precum și pentru elaborarea măsurilor de influență
asupra acestuia.

§.2. Statisticile infracționalității juvenile în Republica Moldova

Confom Biroul Național de Statistică din Republica Moldova, din perioada 2010 – 2014,
observăm un număr destul de mare de infracțiuni din rîndul minorilor, fapt ce avertizează
comunitatea de a lua măsuri cît mai rapide pentru a ameliora și soluționa această problem
deosebită de importantă în Republica Moldova.

.Tabelul 1. Numărul infracţiunilor săvîrşite de minori, 2010-20144

2010 2011 2012 2013 2014

Infracțiuni săvîrșite 1358 1262 1468 1142 1166

4
Statistica.md
de minori

Inclusiv:

de către fete 173 150 103 89 84

Decătre băieți 1185 1112 1365 1053 1082

Tinorii cel mai frecvent sunt implicaţi în săvîrşirea furturilor, cu o pondere de 76,2%, după care
urmează jafurile – 6,0% şi huliganismul – 2,2%. În anul 2014, la 100 mii copii în vîrstă de pînă
la 18 ani revin circa 167 infracţiuni comise de minori, comparativ cu 182 în anul 2010. După
cum vedem, cel mai mare nivel al ratei infracţionalităţii juvenile din ultimii 5 ani a fost
înregistrat în anul 2012.

Figura 3. Rata infracţionalității juvenile, cazuri la 100 mii locuitori în vîrstă de 0-17 ani

În anul 2014 au fost înregistrate mai multe infracţiuni contra familiei şi minorilor (de 1,6 ori)
comparativ cu anul precedent 2013, în special s-a majorat numărul cazurilor de violenţă în
familie (de 1,7 ori). De asemenea a crescut numărul infracţiunilor economice de 1,3 ori, precum
evaziune fiscală şi contrabandă. În acelaşi timp, au fost înregistrate mai puţine cazuri de
infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei (cu 6,4 p.p.), în special s-a micşorat numărul
omorurilor (cu 20 p.p.).

În structura infracţiunilor înregistrate, fiecare a doua infracţiune este comisă contra patrimoniului
(52,4%), după care urmează infracţiunile în domeniul transporturilor (14,4%), infracţiunile
contra familiei şi minorilor (5,8%) şi infracţiunile contra securităţii şi a ordinii publice (4,3%).
De asemenea, conform categoriilor de infracțiuni săvîrșite, în perioada 2010 – 2014, s-a
înregistrat următorul procentaj:

În aceași perioadă (2010-1014), la 10000 de locuitori au fost condamnați:

În anul 2014, în cele mai dese cazuri delicvenţii au fost condamnaţi pentru savîrşirea furturilor –
12,1% , huliganism – 8,2%, infracţiuni legate de droguri – 6,9%, jafuri – 4,3%, etc.

Spre regret, vedem că statisticile oficiale consemnează o creștere considerabilă anuală a


numărului delincvenților minori și ating cote alarmante la nivel de criminalitate. Iar această
importantă problemă socială ar trebui să facă obiectul preocupărilor întregii societăți, atît a
instituțiilor și organelor abilitate, cît și a tuturor cetățeni. Aceștia trebuie să fie conștienți că
adolescența este o vîrstă dificilă, în care tînărul necesită o supraveghere mai sporită și mai din
aproape, astfel încît să se elimine factorii de risc ai frocesului educativ și să se asigure
socializarea individului, formarea conștiinței morale a adolescentului devenind astfel cel mai
dificil capitol al educației.
Capitolul II.Factori determinanți ai delinvenței juvenile în Republica Moldova

§.1.Cauzele, condițiile și factoriidelinvenței juvenile

Studiile și statisticile date de Biroul Național de Statistică din Republica Moldova, conduc
inevitabil la o serie de concluzii, care din păcate confirmă același rezultat negativ.

Fiind o realitate deosebit de complexă, fenomenul delincvențial cuprinde o multitudine de


cauze, ceea ce impune că în procesul analizei să se încerce identificarea acelor fapte și situații
care au relația cea mai și strînsă și cea mai generală cu comportamentul delinvențial.
Stabilind o combinație complexă a tipurilor de legături de dependență, care unesc fapta cu
situațiile concrete de viață ce o proced, trebuie să se acorde o atenție primordială acelor
factori uniți printr-o relație cît mai strînsă și cît mai generală cu fapta comisă, fără a ignora
însă dependențele indirecte, parțiale sau intermediare.

Aderînd la ideea caracterului cauzal al delincvenței, concretizăm că în calitate de cauză a


delincvenței este fenomenul care întotdeauna precedă și produce sau generează alt fenomen
– efectul. La cercetarea legăturii cauzale are loc diferențierea verigii ,,cauză – efect’’ într-un
lant cauzal neîntrerupt. Astfel, cum am menționat, fiecare fenomen își are cauza sa, iar
fiecare efect este în același timp drept cauză pentru alt efect-relație, numită legătură cauzală.
5

Cauză Efect(Cauză) Efect(Cauză) Efect

În literatura de specialitate6, sunt deosebite următoarele tipuri de cauze:

Cauze generale, care se referă la cauzele mai multor feluri de crime, cauze legate de persoana
criminalului și cauze referitoare la mediu.

5Doina Gurev, Maria Strulea, Delincvența juvenilă – Suport de Curs, Chișinău, 2013, pag.226.
6
Criminalitea juvenilă, Octavian Pop, Gheorghe Neagu,Criminologie Geerală, Chișinău,2005,
pag.46.
Cauze speciale, sunt acele cauze care se referă la un singur sector (domeniu).

Cauze obiective, care ar fi legate de aspecte materiale (sărăcia, lipsurile materiale etc.).

Cauze parțiale, care privesc un segment dintr-un lanț de cauze.

Cauze subiective, care s-ar referi la aspectele psihice ale infractorului.

Cauze principale, care au un rol determinant în comiterea actului infracțional.

Cauze secundare, care au un rol mai redus în comiterea crimei.

Cauze determinante, care joacă un rol decisiv în comiterea unei crime (spre exemplu, dorința
spre răzbunare).

Cauze declanșatoare, care provoacă trecerea la act (spre exemplu, o ceartă sau un conflict).

Cauze ereditare, care aparținelementelor dobîndite prin naștere (debilitatea mintală sau alte boli
de natură psihică).

Cauze de dezvoltare, care se referă la condițiile de dezvoltare a criminalului, la influiențe


negative din partea unei persoane cu care criminalul s-a aflat în contact.

Interacțiunea ,,cauză – efect’’ este posibilă doar în prezența anumitor condiții , adică a unui
ansamblu de fenomene, circumstanțe care însoțesc și favorizează sau, dimpotrivă, frînează
producerea efectului. Astfel, condițiile delincvențiale sînt fenomenele care nu generează
comportamentul deviant, dar favorizează, înlesnesc, intensifică apariția cauzei și realizarea
acesteia. Astfel, condițiile pot fi acele situații de loc, de timp, de impuls emoțional etc. Care
intensifică impulsul producerii efectului.

Con
diție

Cauză Efect (Cauză) Efect


Cauzele și condițiile delincvențialesînt întotdeauna fenomenesociale negative, adică contravin
relațiilor juridice, ideologice, social-economice ce guvernează în societate. Astfel, la studierea
condițiilor criminalității trebuie de evidențiat acele cauze și condiții care nemijlocit provoacă
comportamentul deviant, însă este necesar a determina și acele cauze care au favorizat apariția
lor.7

§.2..Factotii delincvenței juvenile

În literature de specialitate 8pot fi întălnite diverse clasificări ale factorilor criminogeni:â

 După originea lor:


- factori interni sau endogeni
- factori externi sau exogeni
- factori organici sau antropologici
- factori fizici sau naturali

 După originea exogenă:


- factori geografici
- factori criminogeni și economici
- factori criminogeni și socioculturali
- factori politici
- factori demografici

Dat fiind faptul că factorii care facilitează apariția delincvenței juvenile pot fi împărțiți în două
mari grupe, cum ar fi: factori endogeni (interni) și factori exogeni (externi), care includ factorii
prezenți în clasificările enumerate.

Raportul dintre cele două categorii de factori, ponderea fiecăruia în determinarea delincvenței
comportamentale ale minorilor este greu de precizat. Nu poate izola sau exagera rolul unei
categorii de factori. Acești factori nu acționează izolat, unilateral, ci concertat, delincvenșa fiind
rezultatul interacțiunii la un nivel scăzut al acestora.

§.3.Factori endogeni .

7
Strulea M., Delincvențța juvenilă,Suport de curs.-Chișinău,2008.
8
Gulcee D. Curs de Criminologie, București,2001/pag.68.
În criminologia contemporană, factorii psihici au o mare pondere în etimologia crimei,
alăturîndu-se factorilor biologici și sociali. Unii autori consideră factorii psihici avînd o
importanță mărită comparativ cu restul factorilor criminogeni, motivînd astfel: factorii biologici
și sociali pot acționa doar dacă trec prin factorii psihici și dacă factorii sociali și fizici sunt
interiorizați și însușiți de factorii de factorii psihici, astfel încît primii trezesc nevoi, dorințe și
planuri mintale care se pun apoi în aplicare.

Studiul factorului psihic impune o tratare a fenomenului atît din perspectiva psihiatriei cît și a
criminologiei. O determinare din perspectivă psihiatrică clasifică acești factori în 3 categorii :
factorii motivaționali, factorii cognitivi, factorii conativi.

Factorii motivaționali sunt factorii propulsivi, cei care determină la acțiune. Aici se înscriu
trebuințele, mobilurile, tendințele, emoțiile, dorințele.

Factorii cognitivi sunt factorii de cunoaștere a situației, a mijloacelor de acțiune. Intră în această
categorie factorii perceptivi, imagi-nativi, intelectivi.

Factorii conativi sunt cei care determină punerea în aplicare a dorinței, a planului de acțiune.
Aceste categorii de factori există în realizarea de obiective, licite dar și ilicite, în ambele cazuri
se manifestă tendințe, dorințe de a realiza ceva și hotărărea de comitere a unei fapte, urmată de
punerea în mișcare a hotărîrii.

În cadrul factorilor psihici un rol aparte îl ocupă caracterul, temperamentul. În planul psihic pot
exista abateri spre anormal de la trăsături psihopatice și nevroticea la patologia (paranoia,
schizofrenia).
De asemenea s-a constatat că și tulburările de comportament, reprezintă una din cauzele de
natură bio – psihică ale delincvenţei juvenile.Aceste tulburări comportamentale se pot manifesta
prin comportamente suicidare, fugile, comportamentale agresive şi delincvenţa juvenilă a
toxicomanilor. Delincvenţa juvenilă este determinată de imaturitatea afectivă, intelectul liniar,
dezvoltarea dizarmonică a personalităţii. Comportamentul antisocial, la adulţi, este anunţat de
aceste tulburări comportameentale la copil, care pot lua şi forma încăpăţânării, întârzierilor
acasă, agresiune fizică, impulsivitate.

§.4.Factori exogeni

1.Familia dezorganizată

Din vremuri istorice s-a considerat că familia dezorganizată constituie cauza comportamentului
deviant. După apariția unor lucrări valoroase, această concepție se consideră depășită,
considerîndu-se că de fapt nu structura familiei este vinovată de comportamentul deviant ci
carențele pe care le are fiecare tip de familie dezorganizată.

În fapt, familia dezorganizată este familia care-și pierde integritatea ca urmare a separării
părinților datorită unor motive, precum :9

- familia incompletă unită sau nelegitimă


- familia dezmembrată prin îndepărtarea unuia din soți, ca urmare a anulării căsătoriei,
separării, divorțului sau părăsirii
- familia tip ,,cămin gol’’(soții locuiesc împreună fără o comunicare reală și fără să
constituie unul pentru altul un suport emoțional).
- familia în criză datorită absenței unuia din soți prin: deces, detenție, concentrare, boală,
existența unor situații care determină eșecurile comportamentului conjugal, datorită:
retardării copilului, psihoza copilului sau a unuia din soți, boală incurabilă.

Studiile asupra delincvenței juvenile a arătat că, în mare măsură, atmosfera din familiile
dezorganizate, lipsa autorității părintești, a controlului și afecțiunii acestora i-au determinat pe
copii să adopte atitudini antisociale. Astfel, din studiul lui Noberto Galli, efectuat pe un grup de
297 delincvenți rezultă că: separarea părinților a determinat la 22,8% din chestionați să aibă
atitudini anti-sociale, despărțirea părinților a fost cauza delincvenței la 42% din minorii
delincvenți, imoralitatea mediului familial a fost motivul acțiunilor antisociale în cazul a 58,5%
în timp ce doar 7,7% din subiecți proveneau dintr-un mediu familial normal.

Alt studiu relevant este cel realizat de Jean Pinatel. Acest studiu a determinat următoarele
concluzii: 58% din infractorii minori provin din familii dezorganizate, din care 13% sunt copii
naturali, 4% sunt orfani de ambii părinți, 18% au un părinte decedat, 6% au părinți divorțați,
13% au părinți separați. Dintre subiecții acestui studiu 13% proveneau din familii imorale, în
14% din cazuri copii au schimbat două medii familiale, 13% au schimbat mediul familial în
favoarea internatului, 17% au avut dese plecări de acasă, 9,73% sunt absenți constant din familie.

Proporția relațiilor anormale dintre părinți este mai mare în cazul delincvenților juvenili, astfel
după studiul lui Alexandru Roșca:

Relații maritale Delincvenți băieți (235 cazuri) Delincvente fete (37 cazuri)

9
Gheorghe Buse, Delinvența juvenilă, Note de Curs.
Familie normală 31,06% 24,32%
Tatăl în viață mama decedată 11,91% 13,51%
Mama în viață tatăl decedat 26,80% 21,62%
Ambii părinți decedați 17,44% 16,21%
Părinți despărțiți în fapt 6,80% 5,40%
Părinți necunoscuți 5,95% 18,91%
Total relații maritale anormale 68,90% 75,70%

În stînsă legătură cu dezmembrarea familiei inițiale se pune problema părinților vitregi, soții
părintelui la care a rămas spre creștere copilul. Unele studii și-au îndepărtat atenția spre această
situație care are influiență asupra delincvenței juvenile. Nu se poate spune cu exactitate dacă
delincvența este influiențată de simpla prezență a părintelui vitreg, sau de reacția de respingere
pe care o resimte copilul față de ,,înlocuitorii părintelui său’’ ori de sentimentul de concurență pe
care îl simte față de intrusul în familie, motiv pentru care începe să aibă un comportament
deviant, pentru a atrage atenția. Proporțiile relevante de studii apreciază că: legătura dintre actele
delincvente a 8,08% din băieți delincvenți și 10,18% din fete se datorează tatălui vitreg, 14,46%
din băieți și 10,81% din fete motivează actele delincvente ca o reacție generată de mama vitregă.

Prin urmare,toate aceste familii sunt caracterizate printr-o acută lipsă de funcționalitate și de un
climat educațional cu deficiențe morale.Nu sunt puține cazuri în care părintele căruia i s-a
încredințat minorul, îl instigă la ură împotriva celuilalt părinte sau manifestă față de el o atitudine
prea indulgentă, în scopul de a-i cîștiga atașamentul, ori cele în care părintele uită de copil, de
educația acestuia, de nevoile lui de socializare, tratîndu-l ca pe un simplu coleg de apartament. În
cadrul acestor familii conflictele sunt permanente, iar privașiunile și insatisfacțiile sunt frecvente,
determinînd disoluția familiei ca grup coeziv și protectiv.10

2.Școala

Dezadaptarea școlară se manifestă sub două aspecte: un aspect pedagogic sau instrucțional,
respectiv dificultăți de asimilare a cunoștințelor instructive și cele educative, și un altul
relațional, dat de capacitatea de a stabili legături cu profesorii și ceilalți elevi, de a interioriza
normele școlare și valorile sociale acceptate, cu alte cuvinte, el exprimă orientarea și stabilitatea
atitudinilor elevului față de ambianța școlară.

Eșecul școlar este și el de 2 feluri: cognitiv (asimilarea cunoștințelor) și necognitiv (privind


regulile de educație) și are la bază factori individuali și exogeni. Acești factori dau naștere unor

10
T.Rudică, Delincvența juvenilă din Romania, Iași, 2005, pag.283.
complexe de inferioritate și inhibiții generale, inclusiv intelectuale. Nesusținut afectiv de către
cei din jur elevul va deveni suspicios, și se va izola evitînd grupurile, sau chiar va da frîu liver
imaginației, considerînd că nu este dorit de colegi sau că nu este iubit nici măcar de familie.
Drept urmare, crizele de plîns, episoadele de agitație și agresivitate verbală sau chiar fizică,
faptele de răzbunare, de la cele ușoare ( cum ar fi ascunderea unor rechizite ale colegilor,
minciuna etc.) la cele grave, din sfera ilicitului penal ( furturi, tîlhării, vătămare corporală etc.),
vor fi tot mai frecvente. Între factorii exogeni, cei mai importanți sunt reprezentați de criza
familiei, inclusiv lipsa respectului pentru educație și cultură, precum și unii factori școlari,ca de
exemplu: mărimea clasei de elevi, eterogenitatea acesteia sub aspectul vîrstei și ritmului
individual de asimilare a cunoștințelor, stiluri didactice deficitare, slaba pregătire profesională a
unor cadre didactice, neimplicarea acestora în problemele personale ale elevului, fapt care îi
distanțează pe cei doi protagoniști ai procesului de învățămînt, generînd indiferența unuia pentru
celălalt. În aceste condișii, fenomenele de absenteism, inadaptare școlară și abandon școlar au
devenit extrem de frecvente, în special în rîndul populației rurale.

Dezadaptarea relațională vizează, în principal, tulburările de socializare cu familia, profesorii și


colegii și încălcarea repetată a regulilor colectivității școlare sau extrașcolare. Paleta acestor
tulburări este largă, cuprinzînd modificări de comportament predelincvent, de tipul: minciună,
inconsecvență comportamentală, violențe verbale, copiatul sistematic la ore, fumatul ostentativ,
bruscarea de către băieți a fetelor, refuzul de a se saluta etc. Cît și abateri grave de la normele
morale și legale, cum ar fi: furtul repetat, violențe fizice, vagabondajul, actele de spargere sau
tîlhărie, faptele de distrugere din răzbunare, consumul curent de alcool sau droguri, prostituție
etc. Cauzele unor asemenea conduite deviante sunt de două feluri, respectic cauze individuale-
deficiențe intelectuale, labilitate psihică, hipersensibilitate, tulburări de caracter, agresivitate etc.,
precum și cauze familiale și psihopedagogice de ordin școlar, ca de exemplu, sub sau
supraaprecierea capacităților reale ale elevului, dezacordul dintre elev asupra motivațiilor
conduitei școlare adaptate de minor, conflictele individuale în cadrul clasei de elevi, apariția unor
subgrupuri în cadrul clasei, cu valori și obiective diferenșiate,, care pot intra în conflict,
discriminarea sau părtinirea unor elevi de către educator, sancțiuni permisive sau prea severe etc.
În sfîrșit, mai trebuie amintit și un factor socio-economic fundamental – școala nu mai reprezintă
garanția succesului profesional și material, drept urmare, în convingerea minorului, dispare chiar
rațiunea de existența școlii. Toate acestea pot duce la o reacție de indiferență, față de mediul
școlar, la negarea valorii sale și, în final, la abandonul școlar, activ – lipsa frecvenșei școlare, sau
pasiv – delăsarea, pierderea interesului pentru performanță.
Victime ale proprilor părinți și educatori, copiii, în general, și adolescenții, în special, se
orientează din ce în ce mai frecvent spre grupurile stradale sau spre anturaje privite sub forma
unor ,,cluburi private’’, unde pot găsi recunoaștere, identitate, securitate emoțională, sprijin și
ajutor reciproc. Ca o consecință directă, crește riscul socializării negative, implicit al genezei
conduitelor deviante, printre care și delincvența juvenilă.11

3.Consumul și traficul de droguri.Consumul de alcool.12

O parte din ce în ce mai importantă a delincvenței juvenile este în legătură directă sau indirectă
cu consumul și traficul de droguri, precum și cu consumul de alcool. Fenomenul este foarte
răspîndit, de la anturajele stradale și pînă la colectivitățile din școli, facultăți, cluburi, sportive
sau alte instituții.

Folosirea regulată de droguri duce la dependență psihică și dezvoltă toleranță și dependență


fizică. Consumatorul are nevoie de drog pentru a se simți normal și pentru a evita starea de
inferioritate. O dată ce o persoană este dependentă de drog, este în stare să facă orice pentru a
obține doza de drog. Costurile narcoticelor ilegale sunt foarte mari și dependenții deseori recurg
la furturi în familie, înșelarea familiei, ajungînd apoi la furturi, tîlhării sau chiar crimă în grupul
de prieteni, de cunoștințe și în comunitate. De la infracțiunile săvîrșite individual în scop de
procurare a dozelor se ajunge la constituirea de grupuri criminale formate din prieteni și
,,tovarăși de consum’’.

Consumul de alcool constituie o problemă și mai gravă, nu atît prin severitatea efectelor sale, cît
prin facilitatea sporită de procurare în raport cu drogurile. Alcoolul este responsabil de
producerea a cca. 80% din infracțiunile savîrșite de minori, în special a celor de violență.
Consumul alcoolului determină comiterea unor categorii diverse defapte penale, de la cele din
culpă ( de exemplu, accidente rutiere), pînă la cele intenționate (omor, vătămare corporală, viol,
tîlhărie, etc.).

4.Violența ca formă concretă

Spre deosebire de agresivitate, care reprezintă potențialitatea ce piermite dirijarea rațiunii și ține
de gîndire, analiza fiind intrinsecă – violența este acțiunea în sine, dezoganizarea brutală a
personalității și afectează atît individul, cît și mediul în care acesta se manifestă. Violența nu este
ereditară, dar este contagioasă.

11
F.Grecu, S.M.Rădulescu, pag. 373-376; S.M.Rădulescu, D.Banciu, V. Teodorescu, pag.307-308.
12
E. Stănușor, pag.53-54.
Astfel întîlnim mai multe tipuri de violență în mediul școlar:

 Violența fizică, concretizată prin lovirea persoanelor, vătămarea fizică a acestora,


deposedarea prin forță de bunuri, etc.
 Violența economică, (materială), care se răsfrînge asupra obiectelor din jur, asupra
mobilierului școlar și a bunurilor altor persoane (distrugere).
 Violența psihică, ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana
agresată și se manifestă prin verbalizare, atitudini de respingere, izolare, discriminare etc.

Printre cauzele care determină comportamentul violent a tînărului în cadrulșcolii (aceste sunt
multiple și greu de combătut), putem argumenta următoarele:

- Încă de la vîrsta preșcolară, unii copii sunt martori ai violenței domestice (fizice, psihice),
și, fiind la vîrsta la care își aleg comportament, copilul își va însuși inconștient actele de
violență ale adulților, le va reproduce în interacțiunea cu colegii de grădiniță sau școală,
grupul de prieteni, fiind convins că aceste atitudini sunt corecte și firești.
- Deseori, din dorința de a fi populari, de a avea ceea ce familia nu le oferă sau, pur și
simplu, de a se răzbuna pe colegii cu performanțe în diverse domenii, elevii apelează la
teroare, deoarece nu cunosc pedepsele legale la care pot fi supuși. Tot în ciclul primar se
formează/dezvoltă dorința copilului de a se evidenția, nereușind performanțe la
învățătură, elevul va încerca să devină lider prin orice alte metode, apelînd sau instigînd
la violență.
- Provenind din medii școlare diferite, în clasele primare școlarii vor avea tendința de a-i
exclude pe cei minorizați, cauzînd astfel forme de violență.
- Un alt factor de risc în devierea comportamentului copilului spre violență este
Capitolul II.Cauze specifie și alte fenomene

Cauzele enumerate și expuse sumar pînă aici nu epuizează, nici pe departe, întreaga etiologie a
delincvenței juvenile din Republica Moldova. Din întreaga diversitate posibilă, în final, vor fi
prezentate pe scurt cîteva dintre ele.

Insuficienţe ale grupului de prieteni şi ale modului de petrecere a timpului liber. Prieteni, ca
şi grupurile stradale, au reprezentat în multe cazuri, grupuri de socializare “negativă ” chiar de
delincvenţă pentru unii minori şi tineri. Aceste grupuri sunt constituite cel mai adesea din tineri
proveniţi din familii cu disfuncţii, tineri ce prezintă deficit de şcolarizare, eşec şcolar,
neânţelegerea profesională, parazitism. Asemenea grupuri se orientează spre comiterea unor
activităţi aflate la marginea devianţei sociale, ajungând frecvent la a comite infracţiuni.Din
cercetările efectuate rezultă că grupul de prieteni în care este integrat minorul delincvent este
constituit, de obicei, din indivizi de aceeaşi vârstă şi sex cu al minorului cercetat. De cele mai
multe ori în grupul de prieteni apar infractori minori sau majori, care de obicei sunt liderii
grupului.Referindu-se la grupul de prieteni şi la modul în care acesta influenţează negativ
comportamentul minorului, unii autori consideră că aceste grupuri acţionează în virtutea unor ”
mecanisme de apărare “. Acestea ar fi când ” supravieţuirea ” şi coeziunea grupului este
ameninţată, asfel de mecanisme fiind : globificarea delincventului, “imunizarea ” treptată şi
progresivă împotriva tuturor sentimentelor tipic umane, consolidarea imaginii negative pe care
delincvenţii şi-au făcut-o despre ei înşişi.Minorul trebuie îndrumat în modul de petrecere a
timpului liber. Părinţii trebuie să-l orienteze nu numai spre activităţi sportive şi distractive, ci şi
spre lectura unor cărţi bune şi instructive, spre spectacole, expoziţii etc. Este bine ca minorului să
i se impună o oră de întoarcere acasă seara, pentru a nu-i da posibilitatea de a folosi în
detrimentul său timpul de odihnă. Şcoala are un rol foarte important în modul de petrecere a
timpului liber, prin acţiunile pe care le organizează, pe care le propune elevilor. De asemenea s-a
constatat o legătură între nivelul de instruire şi educaţie al elevilor şi modul de petrecere al
timpului liber.

Tot mai des se semnalează mass-media deficiențele de socializare prin care trec copii ai căror
părinți își caută de lucru în străinătate. Lipsiți de afectivitatea și îndrumarea părinților într-o
perioadă cînd psihicul și caracterul lor se află în formare, acești minori cad pradă repede
indiferenței mediului din care fac parte, precum și influiențelor nefaste ale anturajului și lipsei de
control și supraveghere. Conduitele deviante generate de criza care apare în sînul familiei sunt,
cel mai adesea, autodistructive (introvertire, izolare, tendințe de suicid, sau dimporivă, evadare în
lumea predelincventă, abandon școlar pasiv și chiar activ etc.), dar pot reprezenta și un
pericolpentru societate prin faptele predelictuale sau chiar infracționale (vagabondaj, consum de
droguri, furturi, violențe fizice etc.). Totuși, trebuie făcută distincție între părinții care își lasă
copii în grija unei rude responsabile, interesîndu-se periodic de soarta lui, și cei care îi
abandonează efectiv în seama unor rude incapabile de a îngriji un minor (din cauze de vîrstă,
situație materială, lipsa interesului etc.), sau chiar fără protecția unui adult.

Fuga şi vagabondajuleste atît o cauză cît și un efect al delincvenței juvenile. Fuga însă, nu
reprezintă o infracţiune dar este un început de comportament delincvent. Vagabondajul este o
formă de fugă organizată, determinată de o insatisfacţie faţă de mediul natural. Victime ale
vagabondajului sunt adesea copiii crescuţi în orfelinate unde regimul de viaţă este sever. În
general, sunt înclinaţi spre vagabondaj copiii cu o personalitate dezarmonică, cei care au suferit
unele modificări psihice în urma leziunilor şi infecţiilor cerebrale şi copiii schizofrenici. La
adolescenţi vagabondajul se datorează, spiritului de aventură al unor minori care se asociază în
grupuri sub conducerea unei personalităţi psihopate ce determină la manifestări antisociale.De
obicei, fuga se caracterizează prin bruscheţe şi adesea ea poate fi primul semn de inadaptare.
Dintre factorii care duc la acest fenomen, ar putea fi menţionaţi : spiritul de revoltă, dorinţa de
independenţă, plictiseala, spiritul de aventură, căutarea fericirii în ideal, în mistic. Pentru autorul
francez menţionat mai sus, vagabondajul adolescent este un ” simbol ” al izolării într-un univers
dezumanizat din punct de vedere al universului familial.

Un alt fenomen negativ, provocat de carențele comunuicării între părinți și copii, este așa
numitul fenomen ,,emo’’(din engleză, emotion=emoție,emotivitate). Comportamentul specific se
caracterizează prin exacerbarea emoțiilor negativem prin explorarea sentimentelor de frustrare,
umilință, durere, printr-o concepție nihilistă și fatalistă. Tînărul ,,emo’’ se crede inferior și inutil,
pentru el viața nu are orizonturi luminate, societatea nu îl dorește, ascultă muzică rock, se
îmbracă neîngrijit, cu haine negre sau alte culori sumbre, își lasă părul lung, neîngrijit sau cu
frizuri care imită părul neîngrijit. Suntem, așadar, în fața unui comportament nevrotic,
autodistructiv, motiv pentru care acești copii comit, în primul rînd, acte prin care se pun în
pericol pe ei înșiși (izolare, abandon școlar, automutilare psihică sau fizică, înfometare sau alte
tehnici în scopul producerii de suferință, suicid etc.), și mai rar constituie un pericol pentru
comunitate.
Conturarea personalității adolescentului este dependentă de valorile, normale pe are acestea le-a
asimilat în familie, în școală, în grupul de prieteni, adică în acele instanțe de socializare și de
învățare care exercită cele mai penetrante influiențe asupra modelării și evoluției conștiinței sale
morale.

Delincvența apare, așadar, fie ca urmare a socializării imperfecte datorită unor climate familiale
și școlare inadecvate, fie ca o consecință a unei socializări negative a cărei valori conduc minorul
către o conduită ce se abate de la normele social recunoscute.
Capitolul IV.Concluzie și recomandări

Delincvența juvenilă a fost și continuă să fie analizată în mod diferențiat de la o societate la alta,
fiind elaborate numeroase teze, orientări, paradigme și teorii explicative, unele excluzîndu-se,
altele completîndu-se reciproc, toate urmărind însă identificarea și evaluarea cauzelor și a
mecanismelor de bază care determină producerea unor factori și manifestări cu caracter penal în
rîndul tinerilor. Unele din aceste teorii și teze nu au decît o capacitate de generalizare limitată în
cadrul social particular în care se desfășoară actele delincvente ale tinerilor, altele au o rază mai
mare de acțiune, fiind valide în contexte sociale diferite.

Delincvența juvenilă este condiționată de influiența reciprocă a factorilor negativi din exterior și
a celor de personalitate a minorilor. Comportamentul delincvent a preadolescenților și a
adolescenților au cauze comune tuturor comportamentelor deviante la această vîrstă.

Referitor la minori trebuie menționată problema ,,canalizării’’ energiei într-o direcție social
acceptabilă, deoarece tinerii au nevoie de apreciere socială și autoafirmare. Necesitatea
nesatisfăcută de autoafirmare duce la încercarea de autoredisare prin acte sociale și antisociale.
Pentru această perioadă de vîrstă este caracteristică predispoziția către ecuații negative, ceea ce
presupune o irascibilitate emoțională ridicată.

Perioada adolescenței este cea mai importantă în formarea personalității. Criza adolescenței
poate induce o disocianță în dezvoltarea sferelor intelectuală și afectivă.

Imaturitatea afectivă, caracterizată prin irascibilitate și instabilitate afectivă, ce survine în urma


nerezolvării conflictelor de vîrstă, poate influiența formarea unei personalități dezarmonice.

În plan social, preadolescența și adolescența este continuarea socializării primare. Ei sunt totuși
tutelați de părinți sau stat. Adolescența este etapa finală a socializării primare. Un rol important
în socializarea tinerilor îl are familia, de accea orice incovenient își are efectul său.

Investigarea cauzelor care determină delincvența juvenilă, fără a pune rezultatele în serviciul
anticipării modului în care vor evolua conduitele deviante în viitor, reprezintă un demers inutil
atîta timp cît el nu oferă posibilitatea recuperării sociale a minorilor delincvenți.
Se știe că majoritatea delincvenților minori își încep ,,cariera infracțională’’pornind de la un larg
șir anterior de fapte predelictuale. Astfel, performanțele școlare minime, absenteismul școlar,
eroziunea din căminul familial, vagabondajul, agresiunile verbale sau fizice sunt numai cîteva
din aceste conduite predeviante sau deviante. Problema este de fapt, stabilirea momentului la
care putem conchide că asemenea acte ale tînărului constituie ,,anticamera’’ delincvenței
juvenile.

Operațiunea nu este una facilă nici pe departe, dar ea este necesară pentru a adopta măsurile
potrivite de prevenire cît timp deficiențele de comportament nu se acutizează. Dobîndirea de
către un minor a unui comportament delincvent structurat scade drastic șansele acestuia de
recuperare socială, indiferent de măsurile de ocrotire luate sau de pedepsele aplicate.

Principalele direcții de acțiune pot fi:

a) derularea unor programe de asistare socială și juridică a minorilor în perioada


adolescenței, întrucît la această vîrstă sunt cei mai expuși la un comportament
deviant, datorită gradului ridicat de vulnerabilitate criminogenă sfecific acestei
perioade a vieții.
b) Eficientizarea actului de control social și de supraveghere a minorului cu
comportament predelincvent cu scopul de a preîntâmpina orice manifestare
delictuală, precum şi de a evalua constant dezvoltarea acestuia din perspectiva
maturităţii emoţionale, a autocontrolului şi a încrederii în sine ;
c) Introducerea în programa şcolară a unor teme specific la orele de educaţie civică
pentru ca minorii să fie informaţi corect nu numai asupra conţinutului normelor
sociale şi valorilor umaniste, ci şi pentru formarea unor deprinderi integrative pe care
minorul să le asimileze interior la nivelul comportamentului social;
d) Creşterea rolului şi importanţei reale a psihologului şcolar pentru identificare din timp
a unor posibile deraieri comportamentale ale minorului şi pentru ghidarea acestuia în
sensul abilităţilor şi aptitudinilor pe care le posedă;
e) Încurajării tuturor formelor de dialog între minori, între aceştia şi membrii familiei,
precum şi între minori şi profesori ca mijloc de detensionare a posibileleor conflicte
datorate neînţelegerilor şi evitare a apariţiei sentimentului de inutilitate şi
desconsiderare pe care le poate dezvolta minorul;
f) Identificărea la timp a posibilelor situaţii de prezenţă a mediului/mediilor
familial/familiale problematice, inadecvate cu referire directă la alcoolism, violenţă
sau abuz asupra minorului; Realizarea de programe comunitare de ajutorare a
familiilor cu probleme de natură socială şi care nu au posibilităţi materiale şi
financiare suficiente pentru a-şi îndeplini funcţiile sociale de bază; acest lucru se
poate realiza prin implicarea mai activă a organizaţiilor nonguvernamentale pentru a
limita efectele fenomenului de sărăcie ca factor favorizant major în apariţia şi
manifestarea comportamentelor predelincvente şi delincvente la minori;
g) mediatizarea programele de prevenire a delincvenţei şi a serviciilor disponibile pentru
copiii în conflict cu legea. Mass-media ar fi un instrument eficient de informare a
părinţilor şi copiilor la componenta prevenire delicvenţă;
h) Elaborarea de strategii și programe sociale de conştientizare şi responsabilizare a
familiilor şi comunităţii cu privire la importanţa lor în educarea şi socializarea
pozitivă a minorilor; “(în acest sens, părinții ar trebui să beneficieze de consiliere
pentru a deprinde strategii alternative de dezvoltare a copilului, prin descurajarea
conduitelor agresive sau a pedepselor cu bătaia, o supraveghere mai riguroasă,
stabilirea unui sistem constructiv de pedepsire și recompensare a copilului,
îndepărtarea minorului de anturajul care-l antrenează în activități infracționale)”
i) Intensificarea activităţilor de consiliere a minorilor cu probleme de comportament şi a
familiilor acestora fie la nivelul şcolii, fie la nivelul comunităţii în care aceştia trăiesc;
j) Identificarea metodelor de îmbunătățire a capacității minorului de conștientizare a
acțiunilor sale, a consecințelor și a implicaţiilor socioculturale a acestora, în sensul
respectului şi ataşamentului faţă de valorile sociale şi cultural-democratice ale
societăţii;
k) Identificarea şi promovarea la nivelul comunității şi al întregii societăţi a unor
strategii şi programe proactive de rezolvare a conflictelor în sens constructive şi de
limitare a comportamentelor deviante;
l) Intervenția coerentă şi organizată a instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu la
nivelul familiei, şcolii şi comunităţilor, acţiuni în care să fie implicaţi direct nu numai
minorii, dar şi mambrii familiilor, şi personalul didactic cu scopul oferirii de suport
psihologic în înţelegerea urmărilor infracțiunilor atât în ceea ce-l priveşte pe minor,
cât şi în ceea ce priveşte victima şi raportul minorului cu victima posibiliei
infracţiuni;
m) instruirea psihologilor şcolari pentru asistarea copiilor cu tulburări de comporament
şi cu risc de a intra în conflict cu legea;
n) dezvoltarea programelor de asistenţă psiho-socială pentru familiile în care cresc copii
ce se află în situaţie de risc;
o) deschiderea şcolilor de meserii în care ar putea învăţa copiii cu abandon şcolar şi cei
în risc de a intra în conflict cu legea. Unii nu ajung să absolvească nouă clase ca să
poate merge la şcoala profesională;
p) sancţiunii pentru părinţii ce nu îşi onorează obligaţiile, prevăzută de art. 63 Cod
contravenţional;