Sunteți pe pagina 1din 14

EUL CA NUCLEU AL PERSONALITATII

De-a lungul timpului, asupra personalitatii au fost elaborate o multitudine de teorii. Fie ca se
numesc pozitiviste, psihanalitice, personaliste, existentialiste, umaniste, dinamiste, factoriale,
socioculturale, fie ca interpreteaza omul ca fiinta re-activa sau pro-activa, fie ca se concentreaza
asupra descoperirii si inventarierii elementelor compoente ale personalitatii sau ca au o deschidere
mai mare spre social, spre ceilalti oameni, toate incearca sa surprinda esenta personalitatii,
originalitatea si unicitatea sa. In personalitatea integrala a omului, perceputa ca personalitate 626i81g
concreta si ca ideal al realizarii, semnificatie au nu atit insusirile, ci modul particular de integrare si
utilizare comportamentala a acestora.

O mare importanta are ce este omul in realitate, ce crede el ca este, ce doreste sa fie, ce gindeste
despre altii, ce considera ca gindesc altii despre el, comportamentul sau manifestat fiind in functie de
unul sau altul dintre aceste elemente sau de modul particular de integrare si functionare a acestora.

In personalitatea totala a omului exista mai multe fatete:

1. personalitatea reala PR

2. personalitatea autoevaluta PA

3. personalitatea ideala PI

4. personalitatea perceputa PP

5. personalitatea proiectata Ppro

6. personalitatea manifestata PM

1. Personalitatea reala PR

§ ansamblul proceselor, functiilor, insusirilor si starilor psihice de care dispune omul la


un moment dat si pe care le poate pune oricind in disponibilitate

§ totalitatea elementelor biologice, psihologice si sociale, relationate si integrate intre


ele - fiinta biopsihosociala

§ 2 dimensiuni:

o dim. Intrapersonala, psihoindividuala - totalitatea insusirilor, predispozitiilor,


atitudinilor, gindurilor si montajelor psihice proprii

o dim. Interpersonala, psihosociala - ansamblu de insusiri rezultate prin interiorizare,


din confruntarea individului cu alte personalitati, cu alte stiluri comportamentale

2. Personalitatea autoevaluata PA
§ totalitatea reprezentarilor, ideilor, credintelor individului despre propria sa
personalitate - imaginea de sine

§ imaginea de sine se origineaza nu doar in personalitatea sa reala, ci si in alte fatete


ale ei - personalitatea ideala, manifestata sau proiectata

§ imaginea de sine este in functie de capacitatea de cunoastere de sine a omului

§ exista situatii de suprapareciere si de subapreciere a propriilor insusiri si trasaturi, de


dilatare sau de ingustare a lor

3. Personalitatea ideala PI

§ cea pe care individul doreste sa o obtina

§ se refera la ceea ce ar dori individul sa fie, cum ar dori sa fie

§ reprezinta personalitatea proiectata in viitor, idealul ce trebuie atins, modelul pe care


individul si-l propune sa-l construiasca in decursul vietii sale

§ il impulsioneaza pe individ spre cautare

§ are valoare de scop si mai ales de ghid orientativ in raport cu conduita individului

§ discrepanta marcata intre real si dorit, intre existent si dezirabil, ara putea duce, in
timp, la instalarea unor dereglari si perturbari psihocomportamentale

4. Personalitatea perceputa PP

§ ansambul reprezentarilor, ideilor cu privire la altii - imaginea despre altii

§ imaginea despre altul si mai ales corectitudinea sau incorectitudinea acesteia sint
in functie de capacitatea persoanei cunoscute de a se exterioriza si de capacitatea persoanei
cunoscatoare de a descifra esentialul in informatiile care I se ofera

§ imaginea despre altii este o creatie proprie a persoanei cunoscatoare, deci ea va fi


influentata si va depinde maximal de posibilitatile si limitele psihofiziologice ale celui ce cunoaste,
de scopul, motivatiile, de felul de selectionare si structurare a indicilor perceptivi, de cliseele si
stereotipiile perceptive ce deformeaza judecata personala

5. Personalitatea proiectata PPro

§ ansamblul gindurilor, sentimentleor, aprecierilor pe care crede un individ ca le au


ceilalti asupra sa

§ ce cred eu ca gindesc altii despre mine


§ implica ghicirea alegerilor sau respingerilor facuta de o alta persoana sau de intregul
grup referitoare la sine, pp. un gen de empatie, de transpunere in starile psihice ale altcuiva

§ este imaginea cea mai nesigura, mai neverificabila ca valoare de cunoastere

6. Personalitatea manifestata PM

§ ansamblul trasaturilor si insusirilor ce-si gasesc expresia in modalitatile particulare,


proprii, specifice de exteriorizare si obiectivare comportamentala

§ cuprinde aspecte din fiecare fateta a personalitatii, fie toate fatetele articulate si
integrate intre ele

§ manifestarea personalitatii este dictata atiti de interioritatea psihica a individului cit


de de particularitatile si cerintele situationale in care acesta actioneaza

§ este punctul de intersectie intre individual si social, intre interioritatea psihica a


individului si normativitatea societatii; se pot produce confluente, armonizari, dar si disocieri,
dezacorduri

In urma procesului de cristalizare si solidificare a fatetelor personalitatii apar urmatoarele


tipuri de personalitate :

1. Tipul unitar si armonios dezvoltat

2. tipul instabil

3. tipul dedublat

4. tipul accentuat

1. Tipul unitar si armonios dezvoltat

§ se caracterizeaza prin coerenta si concordanta de sens a tuturor fatetelor personalitatii

§ omul a carui personalitate autoevaluata este in concordanta cu cea reala, isi


elaboreaza imagini corecte, foarte apropiate de adevar, despre ceilalti

2. Tipul instabil

§ se caracterizeaza prin actiunea independenta, necorelata si nesistematica a fatetelor


personalitatii

§ instabilitate generalizata intre fatetele personalitatii si in interiorul fiecareia dintre ele

§ uneori personalitatea ideala este intr-un mare decalaj fata de cea reala, alteori se
apropie de aceasta
§ imaignea despre altii se schimba destul de frecvent, fara motive intemeiate

§ uneori imaginea de sine este mult si nejustificat dilatata, alteori este nepermis de
ingustata, tendintele de supraapreciere si cele de subapreicere inlocuindu-se cu rapiditate unele pe
altele

§ isi traieste dramatic propria sa existenta, fiind, in acelasi timp, greu acceptat si tolerat
de ceilalti, creindu-si siesi si celorlalti grave probleme de adaptare si integrare sociala

3. Tipul dedublat

§ marcante discrepante intre interior si exterior, latent si manifest, real si imaginar,


esenta si aparenta

§ dedublarea se poate realiza atit in interiorul fiecarei fatete a personalitatii, cit si intre
acestea:

o una poate sa fie imaginea de sine a individului pe care acesta si-o atribuie in mod
efectiv, cu care se identifica, in care crede, cu care este de acord si cu totul alta imaginea de sine pe
care, dintr-un motiv sau altul, o afiseaza

o una poate sa fie imaginea intima despre cineva si cu totul alta cea facuta cunoscuta
acestuia

o sint oamenii care una gindesc si alta spun, una gindesc, spun si alta fac

4. Tipul accentuat- se caracterizeaza prin accentuarea uneia sau alteia dintre fatetele
personalitatii, care uneori le subordoneaza pe toate celelalte, alteori le anuleaza

o sint persoane la care conteaza ce sint in realitate, nu ce cred altii despre aceasta

o la alte persoane, imaginea de sine mult hipertrofiata absoarbe si subordoneaza toate


celelalte aspecte ale personalitatii

o exista persoane care isi atribuie insusiri pe care nu le au si nici altii nu I le recunosc

o sint si persoane care neglijindu-se pe sine, se comporta asa cum cred ele ca asteapta
altii sa se comporte

o se ajunge la o saracire, simplificare si unilateralizare a personalitatii, la inchistarea ei


intr-o serie de scheme comportamentale rigide, stereotipe care accentueaza si uneori chiar falsifica
personalitatea
Una dintre probleme cu care se confrunta psihologia este descoperirea elementului central,
fundamental al personalitatii, care determina unitatea, instabilitatea, dedublarea si accentuarea
personalitatii.

S-a ajuns la concluzia ca ''nucleul'' personalitatii il reprezinta Eu-l, cu toate laturile lui: Mine,
Sine, Sinea.

In abordarea istorica a Eului, conceptiile despre Eu au parcurs 4 etape:

1. etapa psihofilozifica (pina la 1900)

2. etapa psihanalitica si interactionista (1900-1940)

3. etapa autonomista si umanista (1940-1980)

4. etapa psihosociala (din 1980 pina in prezent)

1. Etapa psihofilozofica

Bergson

o Exista 2 forme de multiplicitate a starilor de constiinta - numerica si calitativa

o Exista 2 aprecieri distincte ale duratei - omogena si heterogena

o Exista un Eu profund, fundamental - nu este in nici un raport cu cantitatea, starile


de constiinta din care este compus fiind calitati pure

o Eul secund , eul social - raportat la exigentele vietii sociale, umbra Eului
fundamental

o Dat fiind faptul ca mare parte din timp noi traim exterior noua insine, mai mult in
spatiu decit in timp, mai mult pentru lumea exterioara decit pentru cea interioara, perceprea
propriului nostru Eu fundamental devine extrem de dificila, acesta fiind perceput ca Eu social

James

o Eul ca obiect al cunoasterii

o Eul ca subiect al cunoasterii

Etapa psihanalitica si interactionista


Freud

o Eul apare prin diferentierea SINELUI in contact cu realitatea exterioara, este o


excrescenta a Sinelui

o Eul este o veriga intermediara intre Sine si realitate - pe de o parte, Eul tine sub
control tendintele instinctive, brutale ale sielui, iar pe de alta observa lumea exterioara si cauta cele
mai propice ocazii de satisfacere a tendintelor inconstiente

Mead

o Originea sociala a Eului - eul nu exista de la nastere, ci se constituie progresiv in


experienta si activitatile sociale

o Comunicarea este cel mai important mecanism psihologic prin care se construieste
Eul

o Operarea distinctiei dintre Mine, Eu, Sine

§ Minele

§ este fiinta biologica a omului, ansamblul de atitudini bine organizat si strucutrat in


individ ca urmare a contactelor sale interpersonale

§ personaj conventional care exista intotdeauna si permite individului sa intre in


experienta altora

§ Eul

§ este reactia organismului (a Minelui) la atitudinile altora

§ o forma de adaptare a Minelui la solicitarile sociale

§ Reactia Eului poate fi comuna, conformista dar si noua, deosebita, novatoare in


raport cu cele de pina atunici .

. Etapa autonomista si umanista

§ Eul dispune de autonomie in raport cu celelalte fatete ale personalitatii si cu mediul


inconjurator

§ Eul este autonom atit prin originea, dar si prin functionarea sa


§ Eul este innascut, ca si Sinele, dar se va diferentia treptat de el

§ Accent pus pe adaptare

Maslow

§ Redimensionarea locului si rolului Eului in structura personalitatii

§ Se ia in considerare Eul omului normal, care este membru intr-o anumita societate,
este implicat si tb. Sa faca fata unei multitudini de relatii sociale, politice, economice etc.

Rogers

§ Eul autentic, netrucat, nemascat

4. Etapa psihosociala

§ Expansiune extraordinara a problematicii Eului in perimetrul preocuparilor stiintifice

§ Redescoperirea Eului a fost impulsionata de:

o Necesitatea interpretarii situationale si interrelationale a eului .

In definirea Eului, domeniul cel mai controversat il constituie natura psihica a Eului, eul fiind
considerat in acelasi timp simtire sau gindire, emotie sau reflextie.

Opinii comune mai multor curente:

§ Eul este considerat ca un fapt de constiinta, o constiinta reflexiva, insotita deci de


gindire

§ Desi se vorbeste de constiinta imediata sau de cea superioara, in cazul Eului este
vorba de constiinta de sine

§ Esential pentru individ este intentionalitatea sa, orientarea spre realizarea scopurilor

§ Momentul alegerii, al deciziei implica ratiunea

Tendinta generala este aceea de a conserva constiinta si gindirea instructura psihica a Eului.

Gindirea, reflexivitatea, intentionalitatea sint procese prin care omul se cunoaste pe sine si apar
ca elemente primordiale ale omului.
In momentul de fata, Eul este conceput ca ca organizator al cunoasterii si ca reglator al
conduitei dispunind insa de o puternica baza afectiva-emotionala.

Eul este un construct sintetic si personal care izvoraste din simtire, urca la reflexie si se exprima
in conduita, fiind sustinut permanent afectiv-motivational.

Prin intermediul unui asemenea construct, individul se conceptualizeaza pe sine insusi, se


evalueaza si isi anticipa comportamentul.

Eul isi trage seva din constiinta, gesteaza in cadrul ei, isi sudeaza treptat propriile-I componente,
dar o si controleaza, introduce ordinea, ii integreaza starile, experientele, ii da un sens, o
directioneaza, iar in cele din urma o depaseste.

GOLU

Termenul de ''Eu'' are un sens diferit de cel in care este utilizat in psihanaliza; daca in
psihanaliza el semnifica o instanta particulara a personalitatii, in contextul de fata el desemneaza
chintesenta intregului proces de devenire si integrare a personalitatii.

Eul este ceea ce diferentiaza, individualizeaza, da consistenta ontologica si delimitare, prin


autodeterminare si autoinchidere, personalitatii in raport cu mediul.

Trasaturile Eului sint:

§ Reflexivitatea - Eu sint Eu, nu tu, el sau ei

§ Adresabilitatea - eu ma raportez la cei dion jur, la lume, ca Eu

§ Transpozabilitatea - Eu ma compar cu altii si ma transpun in situatia lor

§ Teleonomia - orientarea spre scopuri

Ca nivel functional-specific, Eul incepe sa se manifeste in jurul virstei de 3 ani, cind in plan
psihologic intern se produce o restructurare calitativa care face posibila autoraportarea
(reflexivitatea).

Pina la virsta de 3 ani, copilul se raporteaza la sine ca la o alta persoana, vorbeste despre sinte la
persoana a treia.

Prima manifestare a Eului va consta in trecerea copilului din ipostaza pasiva de obiect in cea
activa de subiect; se accentueaza propria identitate.

Dpdv structural, Eul include 3 compoenente intercorelate si reciproc integrate:


§ Eul corporal - imaginea valorizanta a mediului intern al organismului si a
constitutiei fizice, trairile afective legate de acestea

§ Eul psihologic - imaginea despre propria organizare psihica interna, trairile afective
legate de aceasta, motivatia - nevoia de autorealizare, de autoperfectionare

§ Eul social - imaginea despre locul si rolul propriu in societate, sistemul valorilor
sociale interiorizate si integrate, motivele sociale, motivele de statut, sentimentele sociale,
vointa de integrare sociala

Golu - in functie de gradul de elaborare a acestor trei componente, rezulta 4 profile de baza
ale Eului:

1. somatic - dominanta in cadrul Eului a componentei bioconstitutionale, narcisismul


fiind o forma particulara a acestei relatii;

2. spiritual - dominanta in cadrul Eului a componentei psihice, a centrarii pe


cunoastere, creatie;

3. social - dominanta in cadrul Eului a componentei sociale, cu centrarea pe nevoia de


statut, prestigiu sau pe motivatia supraordonata binelui general;

4. mixt - relativ echilibrata integrare a 1, 2, 3.

Atributele psihosociale ale personalitatii: statutul si rolul persoanei

1. Notiunea de statut

Statutul exprima faptul ca, in cadrul grupurilor si colectivitatilor, comportamentele persoanelor


se diferentiaza potrivitpozitiilor, functiilor si locurilor pe care le ocupa acestea in cadrul anumitor
structuri si situatii sociale.

W. James vorbea de eul social al omului - de fapt, statutul sau - care consta in consideratia pe
care el o obtine in mediul sau si tot el spunea ca un om are atatea euri sociale cati indivizi exista care
il cunosc si isi fac despre el o idee sau o opinie anumita.

Statutul consta intr-o colectie de reguli si obligatii care sunt desemnate, de obicei, prin termenii
de ,,mama", ,,invatator", ,,medic" etc. (G. Lindzey). El exprima o pozitie de baza a persoanei in
structura sociala, pozitie care poate fi raportata la un rang mai inalt sau mai coborat.

Linton defineste statutul ca fiind locul pe care il ocupa, intr-un anumit sistem, un anumit
individ, intr-un anumit moment.
Termenul de pozitie, spune autorul, a fost folosit de alti cercetatori ai structurii sociale intr-un
sens foarte apropiat, dar fara a recunoaste clar factorul temporal, sau existenta unor sisteme simultane
de organizare in cadrul societatii.

Statutul a fost multa vreme folosit cu referire la pozitia unui individ in sistemul de prestigiu al
societatii sale. In sensul actual, notiunea cuprinde si pozitia individului in fiecare dintre celelalte
sisteme.

P. Golu:

D.p.d.v. psihosocial, grupul social se prezinta ca un ansamblu de statute (pozitii) pe care le


detine in sanul lui indivizii care il compun.

Fiecare individ ocupa in orice societate, cel putin o pozitie. In acelasi timp, nimeni nu ocupa
toate pozitiile recunoascute in sanul unui grup sau al unei societati si nici un individ nu participa,
practic, la totalitatea culturii dintr-o societate.

Suprimand temporar trasaturile particulare ale indivizilor care ocupa pozitiile, se poate spune ca
grupurile sociale se prezinta ca organizari complexe, ca enorme retele de pozitii, unde toate
elementele sunt mai mult sau mai putin legate intre ele si compatibile unele cu altele si ca statutele
sunt cele mai mici elemente ale unui grup organizat in vederea atingerii unor scopuri comune.

Contributia pe care fiecare statut - o aduce la atingerea scopurilor de grup constituie functia sa.

Legat de fiecare statut, exista un ansamblu de convingeri comune privind functia statutului;
aceste convingeri constituie o parte a sistemului normelor de grup.

Functiunile unui statut nu sunt obligatoriu aceleasi pentru membrii grupului care il recunosc si
pentru un individ exterior (de ex. pentru un psiholog care se intereseaza nu de functia recunoscuta, ci
de functia obiectiva a statutului).

Statutele (ca cele mai mici elemente ale unui grup organizat) se afla in interrelatii si sunt
compatibile deoarece sunt organizate in vederea unor scopuri comune.

Fiecare statut fiind o parte a unui mare sistem de statute, nici unul dintre ele nu are semnificatie
in afara celor de care este legat.

Astfel, statutul de mama nu poate exista in afara celui de copil, nici cel de lider in afara
celui de membru .

In contexte sociale diferite avem de-a face cu functii foarte diferite ale unui si aceluiasi statut.
In unele societati, functia statutului de copil este pur si simplu aceea a pregatirii pentru varsta
adulta, in timp ce in altele, sensul ei consta in a fi o perioada de viata lipsita de griji, inainte de a
incepe responsabilitatile de adult.

Factorii care stau la baza atribuirii de statute indivizilor variaza si ei foarte mult. Uneori
indivizii sunt plasati in anumite pozitii in virtutea unor factori asupra carora ei nu au nici un control,
de pilda sexul si varsta (statutul copilului si al batranului, al femeii sau al barbatului). Alte pozitii
(cea de conducator) se acorda pe baza reusitei individuale.

Primele sunt statute (pozitii) prescrise (ascribed), celelalte - pozitii castigate (aschieved).

Exista o mare diferenta de la o societate la alta in privinta manierei de atribuire a a statutelor si


de combinare a factorilor care stau la baza statutelor.

Statutul nu numai ca da definitia sociala a individului, dar se manifesta totodata ca sursa de


satisfactie si ca un veritabil sistem protector pentru individ, permitandu-i sa inainteze cu incredere in
viata.

In concluzie, statutul exprima:

- persoana ca membru al societatii

- indatoririle, drepturile si obligatiile persoanei.

Statutul :

- prescrie cu precizie comportamentul individului in viata sociala si comportamentul


altora fata de sine

- ii da individului definitia sa sociala

- se fondeaza pe caracterul stabil si previzibil al experientelor pe care si le formeaza


persoana in mediul sau de viata

- este legat de problematica stratificarii si mobilitatii persoanelor si grupurilor dintr-o


societate sau alta.

■Studiul stiintific al statutului persoanei trebuie sa includa:

- cercetarea pozitiei economice reale ale persoanei

- situatia politico-juridica ca balans intre drepturile si indatoririle cetateanului, ca


membru al diferitelor micro si macrocolective;
- caracterizarea profesionala

- statutul cultural

- pozitia sociala a familiei persoanei date si pozitia ei in familie.

2. Notiunea de rol

Pozitiile ocupate de persoane sunt ele au o semnificatie numai in raport cu alte pozitii.

Aceasta semnificatie rezida in relatiile de rol pe care un grup sau o societate le prescrie in
raport cu doua sau mai multe pozitii.

Din orice pozitie decurg relatii de reciprocitate si complementaritate.

Relatiile de reciprocitate si de complementaritate se cuprind in notiunea de rol, care este strans


legata de aceea de statut si care exprima, intr-un fel reversul statutului: ansamblul comportamentelor
pe care altii le asteapta in mod legitim de la noi.

Linton considera ca termenul de rol desemneaza suma totala a modelelor culturale asociate
unui anumit statut.

Astfel, el include atitudinile, valorile si comportamentul prescris de societate oricarei persoane


si tuturor persoanelor care ocupa un anumit statut.

Atunci cand sunt prescrise, rolurile sunt strans legate de normele privitoare la maniera
individului de a-si asuma functiile care decurg din statut, maniera in raport cu care exista, in sanul
grupului, un acord general.

T.M. Newcomb si colaboratorii sai au stabilit ca daca vrem sa departajam ceea ce este inclus si
ceea ce nu este inclus in prescriptia unui rol, intr-o societate data, trebuie sa obtinem din partea unui
esantion reprezentativ al populatiei respective urmatoarele tipuri de informatii:

1) o lista de comportamente care pot fi facute sa intre in prescriptia de rol (lista degajata in urma
unei preanchete);

2) proportia persoanelor interesate care considera fiecare comportament ca obligatoriu sau doar
permis.

Se poate retine ca criteriu faptul ca 50% din persoane stabilesc ca un comportament dat este
cerut (de ex. de toate mamele). Prescriptia rolului va cuprinde toate comportamentele considerate de
cel putin jumatate din persoanele interesate ca fiind cerute de toate mamele de ex.
Aceste elemente comune, integrate in lista comportamentelor cerute, permise, interzise, descriu
relatiile prescrise de normele de grup cu privire la titularul pozitiei si la presctiptiile care sunt in
legatura cu pozitia lui.

Rolurile implica cu necesitate coraportarea mai multor indivizi.

Cel care ocupa o anumita pozitie primeste simultan prescriptiile propriului sau rol si
prescriptiile rolurilor foarte strans legate de al sau.

De obicei, rolurile nu se definesc prin raportarea doar la un singur rol. Exista o constelatie de
roluri.

Reprezentand o parte dintr-un sistem de roluri interdependente, rolul poate sa se modifice odata
cu schimbarile survenite in oricare alta parte a sistemului.

De ex., cand copilul devine adolescent, rolul sau se schimba si odata cu el se modifica si rolul
mamei. In caz contrar, se declanseaza conflicte de rol.

Indivizii care ocupa pozitii diferite se comporta intr-o maniera diferita, dar fiecare intelege si
accepta comportamentul celuilalt.

Si invers, interactiunea dintre ei se desfasoara intr-o maniera relativ limitata si predictibila,


adica nu in termenii comportamentelor specifice, ci in termenii relatiei de rol.

Linton afirma ca daca rolul reprezinta un comportament explicit, atunci el este aspectul dinamic
al unui statut: este vorba, spunea el, de ceea ce individul trebuie sa intreprinda pentru a justifica
detinerea de catre el a respectivului statut.

Un anumit statut dintr-un sistem social poate fi detinut, iar rolul asociat lui poate fi cunoscut si
exercitat simultan de mai multi indivizi. De fapt aceasta este chiar situatia normala.

Acelasi individ poate sa detina simultan o serie de statute, fiecare dintre ele derivand din
sistemele de organizare la care participa. El nu numai ca detine aceste statute, dar si cunoaste rolurile
cerute de ele. Totusi el nu poate niciodata sa exercite simultan toate aceste roluri.

Faptul ca diferitele statute ale individului sunt activate in momente diferite impiedica o ciocnire
intre rolurile care le sunt asociate.
adaptate unul la altul, si nu duc la conflicte, atata timp cat individul actioneaza inauntrul acestui
sistem.

Afirmatia este valabila si pentru statute din sisteme diferite, atunci cand aceste statute sunt astfel
incat converg normal la aceiasi indivizi.

Astfel, intr-o societate rolurile de barbat adult, tata, specialist intr-o profesie, prieten, etc. sunt in
mod normal ajustate unul la altul, in cida faptului ca provin din sisteme diferite.

Aceste ajustari sunt elaborate in cadrul experientei indivizilor care au ocupat asemenea serii de
statute simultan si au eliminat treptat majoritatea conflictelor printr-un proces bazat pe incercari si
erori.

Cazurile rare cand, din motive accidentale, statutele ale caror roluri sunt fundamental
incompatibile coverg asupra aceluiasi individ, reprezinta substanta unor puternice tragedii.

In timp ce majoritatea societatilor manifesta putina simpatie fata de un individ care incearca sa
scape de indeplinirea unora dintre rolurile sale, toti pot simpatiza cu dilema unei persoane care
trebuie sa aleaga intre statutele si rolurile egal valabile.

Asemenea dileme sunt o tema favorita in literatura societatilor mai complexe si introspective.
Tragedia lui Oedip si episoadele finale ale Cantarii Niebelungilor sunt exemple clasice, dar se gasesc
asemenea exemple si la nivelul folclorului.

Asemenea conflicte se ivesc arareori in societatile primare sau in gruparile sociale mai largi,
care au dainuit destula vreme pentru a-si dezvolta culturi bine integrate.

Totusi, spune Linton, ele pot deveni mai frecvente in conditiile existente in societatea actuala a
S.U.A. Necesitatile de reorganizare a structurii sociale pentru a face fata nevoilor unor noi tehnologii
si a unei mobilitati in spatiu fara precedent in istoria umana determina prabusirea sistemului de
statute si roluri mostenit.

Inexistenta unui nou sistem, compatibil cu actualele conditii ale vietii moderne, face ca
individul sa se gaseasca frecvent in fata unor situatii, in care este nesigur atat de propriile lui statute
si roluri, cat si de cele ale altora.

In afara ca se poate vedea silit sa faca o alegere, el se va simti nesigur ca alegerea facuta este
corecta si ca comportamentul reciproc al celorlalti va fi cel anticipat pe baza statutelor pe care a
presupus ca le ocupa.

Rezultatul este un mare numar de dezamagiri si frustrari.

S-ar putea să vă placă și