Sunteți pe pagina 1din 3

Tema 8 – Obiectivele educaţiei

8.1. Educaţia – o activitate cu finalităţi precizate


8.2. Ce sînt obiectivele educaţionale. Definiţie, caracterizare, funcţii
8.3. Clasificări şi taxonomii ale obiectivelor. Operaţionalizare
8.4. Asimetrii în taxonomia obiectivelor

8. 1. – Vom pleca de la schema sistemului educaţional: ideal educativ – scopuri


şi finalităţi ale educaţiei – obiective educaţionale (cu care intrăm propriu-zis în
sistem) – conţinuturile educaţiei – populaţie – strategie educativă (metode şi
mijloace, forme de organizare, resurse etc) – rezultate – evaluare;
- chiar din această schemă a modelului educaţie, rezultă că educaţia nu este o
activitate „dezinteresată”, cu un scop în sine însăşi, ci că, întotodeauna şi
oriunde, ea se caraterizează prin faptul că urmăreşte ceva, că, prin urmare, are o
finalitate;
- la nivelul cel mai general, educaţia urmăreşte realizarea idealului educativ, pe
care l-am definit deja drept „tipul de personalitate dezirabilă”, deci tipul de
individ pe care-şi propune să-l formeze şi multiplice un sistem de educaţie într-
un anume moment istoric;
- însă idealul educativ reprezintă finalitatea educaţiei la nivelul general, el este
efectul de ansamblu al sistemului educativ --- în practica educativă propriu-zisă,
nici educatorii, nici educaţii nu lucrează direct cu acest nivel al finalităţii --- în
realitate, idealul educativ se traduce, în practica educativă efectivă, în finalităţi
şi scopuri ale educaţiei care, la rîndul lor, sînt traduse în obiective educaţionale;

8. 2. – Obiectivele educaţionale reprezintă acea categorie centrală a ştioinţelor


educaţiei cu ajutorul căreia se arată ce se urmăreşte în fiecare secvenţă
educaţională şi cum vor fi evaluate rezultatele obţinute în funcţie de ceea ce ne-
am propus;
- în cele din urmă, obiectivele sînt proiectări ale tipului de manifestări pe care
dorim să le inculcăm în fiinţa elevului, indicînd în acelaşi timp şi tehnicile
specifice de testare/evaluare a nivelului de realizare a respectivelor manifestări;
- din acest motiv, obiectivele sînt profund implicate în toate elementele
proceselor educative, de la conţinuturi, la tehnologia educaţiei şi pînă la
evaluare; --- tot din acest motiv, nivelul lor de realizare reprezintă cel mai bun
indicator al reuşitei/ reuşitei parţiale ori nereuşitei activităţilor educative;
- în fond, obiectivele exprimă însuşirile psihice fundamentale care urmează să
fie formate sau dezvoltate cu ajutorul educaţiei, mai precis, ele indică liniile de
rezistenţă ale formării personalităţii, deci ale realizării idealului educativ;
- plecînd de la această caracterizare a obiectivelor educaţionale putem accede la
punerea în lumină a principalelor funcţii ale acestora:
- funcţia de proiectare a proceselor educative;

1
- funcţia de evaluare;
- funcţia de selecţie şi de orientare a rutelor şcolar-profesionale;
- funcţia de stimulare a învăţării;

8. 3. – Există numeroase clasificări ale obiectivelor educaţionale, în funcţie de o


mare varietate de criterii --- una din cele mai vehiculate clasificări este realizată
în funcţie de nivelul de generalitate şi de abstractizare a conţinutului la care
se referă obiectivele: a. Obiective generale, b. Obiective medii, c.obiective
specifice;
a. Nivelul de formulare a celor mai generale obiective pedagogice
exprimă, de fapt, comenzi sociale traduse în finalităţi ale formării personalităţii,
considerată în liniile sale fundamentale;
- acestea au un caracter global, sintetic şi orientativ;
- o.g. includ de fapt scopurile şi finalităţile centrale ale educaţiei şi se stabilesc
prin decizii de politică şcolară, în funcţie de idealul educativ şi de condiţiile
socio-economice, politice şi culturale ale societăţii gazdă;
- o.g. sînt acelaşi lucru cu ceea ce pedagogia tradiţională numea finalităţi şi
scopuri ale educaţiei;
b. – O. g., tocmai pentru că sînt foarte generale şi relativ abstracte, nu pot
determina ele însele o activitate educativă eficientă şi măsurabilă; --- din acest
motiv intervin aşa-zisele obiective medii, care sînt diferenţiate în funcţie de
importanţa relativă a diferitelor domenii şi dimensiuni ale educaţiei şi a
diferitelor tipuri de şcoli, trepte şi profile didactice;
- ele sînt exprimate în conţinuturi, operaţii şi specificităţi;
c. Obiectivele specifice – sînt de fapt concretizări, exemplificări ale o.m.
pentru fiecare oră de clasă ori fiecare activitate didactică ce poate fi definită ca o
secvenţă educaţională delimitată;
- aceste tipuri de obiective se stabilesc în funcţie de programa şcolară, de manual
ori curs, de caracteristicile populaţiei şcoale şi de tehnologia didactică utilizată;
- pentru acest nivel al obiectivelor se pot construi probe foarte precise de
evaluare --- întreg domeniul evaluării formative este fundamentat pe procesul
de operaţionalizare al obiectivelor specifice;

- Pentru definirea obiectivelor specifice se procedează de fapt la


descrierea conţinutului esenţial şi la prescrierea rezultatelor aşteptate de la
elev; --- din acest motiv, se şi susţine că obiectivele specifice reprezintă un
declanşator al învăţării şi, în acelaşi timp, un rezultat al acesteia;
- un obiectiv specific poate fi operaţionalizat, astfel încît să solicite,
explicit, din partea elevului: a. o descriere, b. o identificare, c. o distincţie
- plecînd de la acţiunea de operaţionalizare a obiectivelor specifice,
Scriven unul din cei mai importanţi teoreticieni ai domeniului, le clasifică în
umrătoarele trei categorii:
a. obiective conceptuale – elevul să poată defini;

2
b. obiective de manifestare – elevul să ştie despre ce este vorba
c. obiective operaţionale stricto sensu – elevul să poată lucra cu
respectivele concepte;

- este limpede că, pe scurt, un obiectiv operaţional încearcă să prescrie ce


trebuie să ştie ori ce trebuie să ştie să facă elevul la sfîrşitul unei lecţii ori al
unei secvenţe educaţionale precis definite;

8. 4. – Teoria obietivelor educaţionale a început să se dezvolte la jumătatea


anilor `50 ca o dezvoltare specifică a teoriei sistemelor generale; --- de atunci,
s-a acumulat o literatură foarte bogată a domeniului, sintetizată la nivelul
sfîrşitului anilor `70 de Gilbert şi Vivienne de Landsheere în lucrarea Definirea
obiectivelor educaţiei, tradusă imediat şi în România --- lucrare ce rămîne
actuală întrucît nu s-au înregistrat evoluţii spectaculoase în ultimii 25 de ani;
- această bogată literatură a produs şi un număr foarte mari de taxonomii ale
obiectivelor educaţionale --- cea mai cunoscută este cea realizată de B.S. Bloom
la jumătatea deceniului al şaselea, foarte multe din următoarele fiind tentative de
ameliorare a schemei lui Blomm --- aceasta distinge următoarele categorii de
obiective operaţionale:
a. obiective cognitive (intelectuale);
b. obiective afectiv-morale;
c. obiective motorii;
- interesant este faptul că există anumite asimetrii în taxonomia obiectivelor
propusă de Bloom şi în cele ale succesorilor --- domeniul cognitiv a fost
aproape complet definit încă de la început, în vreme ce celelalte două domenii
nu sînt rezolvate satisfăcător nici astăzi;
- cauzele ? – pe de o parte, nivelul de dezvoltare mai înalt al psihologiei
cognitive comparativ cu cel al psihologiei afectelor şi psiho-motorii;
- pe de altă parte, concepţia tradiţională din pedagogie, care tinde să favorizeze
dimensiunea intelectuală a educaţiei faţă de celelalte şi, într-un anume sens, şi
instrucţia în dauna educaţiei propriu-zise --- bineînţeles că educaţia intelectuală
este fundament pentru toate celelalte domenii şi dimensiuni ale educaţiei, dar
asta nu trebuie să însemne şi neglijarea, trecerea pe planul doi a celorlalte
dimensiuni;
- în momentul de faţă, cea mai redutabilă chestiune a teoriei şi practicii în
domeniul obiectivelor educaţionale operaţionale este tocmai reducerea acestor
asimetrii --- nu doar din considerente epistemice, ci în primul rînd pragmatice,
pentru o creştere a eficienţei educaţiei în toate domeniile construcţiei persoanei;
- dacă este timp, relaţia dintre teoria obiectivelor şi evaluarea formativă; ---
dacă nu, la tema despre evaluare.