SOCIALIZAREA: ROL, STADII

Definirea termenilor: socializare, socialitate, sociabilitate

SOCIALIZAREA reprezintă procesul psiho-social de transmitere şi asimilare a

cunoștințelor, deprinderilor, atitudinilor, normelor, valorilor, modelelor de comportament,
concepțiilor, în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane, este procesul
prin care individul uman se formează ca ființă socială, ca personalitate.

Constituirea societății s-a realizat prin asocierea indivizilor. Premisa constituirii societății o
reprezintă SOCIALITATEA (= nevoia de asociere), un complex de instincte, sentimente,
stări de spirit, înclinații, ce-l determină pe individul uman să fie împreună cu ceilalți indiferent
de formele de asociere.

SOCIABILITATEA este abilitatea individului de a se integra în colectivitate. Conform

teoriei lui Simmel ar fi o formă a socialității ce cuprinde doar manifestările pozitive
(cooperare, întrajutorare, altruism, toleranţă).

Prin socializare omul se transformă dintr-o ființă biologică într-o ființă socială,
însușindu-şi limba, obiceiurile, valorile şi normele specifice trăirii în societate. Procesul
de socializare reprezintă, de fapt, procesul de umanizare (vezi situația copiilor-lup).

Factori care influențează procesul de socializare

 factori biologici

Formarea personalității individului şi procesul de achiziție a culturii sunt influențate de

caracteristici biologice (temperament, afectivitate). Acestea îl determină pe individ să
asimileze şi să reacționeze diferit la realitatea socială.

 mediul fizic / natural

Mediul influențează procesul de socializare în măsura în care individul este obligat să se

adapteze acestuia (de exemplu, locuitorii din ținuturile nordice au un tip temperamental diferit
de cei care trăiesc în sud, respectiv alte moduri de a reacționa şi relaționa). Există şi teorii care
surprind relația dintre spațiul geografic şi profilul cultural al unei societăți (teoria spațiului
mioritic a lui Lucian Blaga).

 cultura

Cultura este un complex ce cuprinde cunoașterea, credințele, arta, morala, legile, obiceiurile,
orice fel de capacități şi deprinderi achiziționate de om ca membru al societății sau toate
modurile de gândire, comportament şi producție transmise de la o generație la alta prin
comunicare sau prin orice alt mijloc cu excepția celui genetic. Cultura atinge stadiul de
civilizație în măsura în care produsele sale sunt apreciate şi preluate de alte culturi sau
societăți.

 experiența de grup

Experiența de grup influențează individul în mod deosebit deoarece viața în grupuri este o
caracteristică general umană. În aceeași măsură şi experiența personală este un factor esențial
în procesul de socializare, deoarece situațiile prin care trece individul generează o serie de
învățături care îi modifică următorul comportament sau modul în care în viitor se va raporta la
o situație similară.

Funcțiile socializării
 învățarea abilităților şi a regulilor necesare pentru a trăi în societate

Socializarea este procesul social fundamental prin care societatea proiectează şi realizează
prin conduite adecvate ale membrilor săi modelul acceptat.

 comunicarea eficientă cu ceilalți

Prin socializare se formează şi se dezvoltă capacitățile de comunicare, de interacțiune şi

colaborare în cadrul grupului. Limba se învață în cadrul procesului de socializare şi nu se
inventează de către fiecare individ.

 interiorizarea valorilor şi credințelor fundamentale ale societății

Prin socializare individul asimilează valorile culturale ale societății, cunoștințele şi

deprinderile profesionale, modul de viață şi de conviețuire.

 dezvoltarea propriului eu

Socializarea are un rol fundamental în formarea şi dezvoltarea personalității umane. Prin

socializare indivizii ajung să se identifice cu rolurile sociale, să-şi interiorizeze elementele
socio-culturale ale mediului în care s-au născut şi trăiesc, să le integreze în structura
personalității lor. Prin socializare individul asimilează cunoștințe, deprinderi, reguli morale
necesare conviețuirii sociale, își dezvoltă imaginația, capacitățile creatoare şi de comunicare,
afectivitatea, întreaga personalitate.

Stadiile socializării
Drumul socializării de la naștere până la moarte parcurge mai multe etape corespunzător
evoluției biologice, dezvoltării psihologice şi integrării sociale. Printre psihologii şi sociologii
care au explicat felul în care ființa biologică devine ființă socială au fost:

 Sigmund Freud
Conform teoriei lui Freud, bebelușul trebuie să învețe că nu toate dorințele îi pot fi satisfăcute
imediat. Aceasta o face prin reprimări repetate, proces dureros care îi va influenţa
comportamentul toată viața. Desprinderea de sub tutela mamei şi autoritatea tatălui se
realizează prin reprimarea complexului lui Oedip şi antagonismului faţă de tată, ambele
petrecute la nivel inconștient.

 Mead

Acesta pune în centrul atenției ideea că dezvoltarea copilului ca ființă socială se face prin
imitație, prin intermediul jocului. La 4-5 ani, copilul preia rolul celuilalt, al adultului, iar la 8-
9 ani copilul realizează un joc organizat, în care înțelege regulile, valorile de competiție,
corectitudine, dreptate.

 Claude Levi-Strauss

Acesta atrage atenția asupra modelelor pe care copiii le învață şi le preiau, atât de la societate,
cât şi de la familie.

 Jean Piaget

Piaget explică diferențele de socializare prin perspectiva unor stadii ale dezvoltării cognitive
(senzorio-motor) 0-2 ani, preoperaţional, operațional concret, operațional formal). Diferențele
de socializare nu depind însă numai de vârsta biologică, ci şi de tipurile de societate din care
individul face parte, de sistemele de școlarizare, de politicile sociale şi educaționale.

Tipuri de socializare
 În funcție de momentul în care se realizează, socializarea poate fi:
a. primară
are loc în primii ani de viața şi se încheie în jurul vârstei de 7 ani;
copilul învață limbajul, normele de bază pentru viața în societate şi asimilează valorile
fundamentale ale societății în care trăiește;
în această perioadă, cel mai important agent de socializare este familia, în acest caz
vorbindu-se de „cei șapte ani de-acasă”.
b. secundară
începe în jurul vârstei de 7 ani şi se încheie cu adolescenţa;
prin intermediul ei, copiii asimilează toate rolurile sociale, produsele culturale şi
normele existente;
acest proces este important deoarece vizează maturizarea psihologică, culturală şi
socială prin asimilarea de noi roluri şi deprinderi comportamentale.
c. continuă
se încheie odată cu dispariția individului şi este un proces de învățare continuă a
modului de conviețuire în societate;
presupune în tinerețe învățarea normelor şi valorilor din cultura organizației în care
individul muncește, dar şi o continuă adaptare la viața profesională şi de familie;
ea semnifică adaptarea la contexte de viață marcate de evenimente inedite ca de
exemplu ocuparea / schimbarea unui loc de munca, căsătorie, nașterea unui copil etc.
  În funcție de scopul pentru care se realizează, socializarea poate fi:
a. anticipatorie
este procesul prin care un individ se socializează pentru anumite roluri sociale pe care
nu le deține încă;
Majoritatea jocurilor copiilor sunt procese de socializare anticipatorie (de exemplu,
prin jocul fetiței cu păpușile, ea se socializează anticipator pentru rolul de mamă).
b. pozitivă
este procesul care generează un comportament pro-social care include altruism,
prietenie, simpatie, cooperare, încredere etc. ;
în acest sens se poate vorbi despre conformism (un comportament desfășurat cu
intenția de a îndeplini cerințele normative ale grupului).
c. negativă
este procesul prin care individul învață modele comportamentale, valori, norme opuse
celor specifice grupurilor din care face parte;
duce la apariția unor comportamente deviante, delincvente, în cele din urmă societatea
sancționându-l prin ostilitate, marginalizare sau chiar excludere din grup / societate
(închisoare, repatriere).
d. resocializarea
este procesul prin care individul învață noi modele comportamentale, valori şi norme
diferite de cele pe care le posedă deja;
presupune renunțarea la anumite valori şi norme, credințe, obiceiuri şi acceptarea
altora noi;
se regăsește în tranziția de la copilărie la adolescenţă sau de la adolescenţă la vârsta
adultă;
un caz aparte are loc în cadrul unor instituții cu funcții puternice de constrângere (şcoli
de corecție, închisori). În acest sens resocializarea presupune îndreptarea unui
comportament format în mod greșit prin utilizarea sistematică a unui ansamblu de
măsuri ce trebuie să ducă la formarea comportamentului acceptat de grup / societate în
ansamblul său.

Agenții de socializare
Agenții de socializare reprezintă persoane, grupuri, organizații care intervin în procesul de
socializare şi care influențează ce învață individul (valori, convingeri, comportamente).

Agenții de socializare sunt:

1. Familia
Are un rol fundamental în socializarea primară, una dintre cele mai importante funcții
ale ei fiind funcția de socializare.
Ea oferă condițiile necesare pentru transmiterea şi asimilarea valorilor şi normelor
sociale ale limbii, limbajului , modelelor de comportament.
În socializarea copiilor un rol important îl are exemplu părinților, relația dintre părinți
şi copii şi distribuirea echitabilă a sarcinilor în familie.
Există trei modalități principale prin care se realizează socializarea în cadrul familiei:
a. procesul de imitare (copilul observă şi imită comportamentele persoanelor din jur);
b. procesul de identificare (copilul își modelează comportamentul după o altă persoană
pe baza observației)
c. educația directă (presupune pedepse şi recompense pentru diferite comportamente). În
unele societăți, pedepsele pot să fie foarte mici, considerându-se că la maturitate se
dobândește în mod natural în comportament pro-social (de exemplu triburile din Noua
Guinee) sau în societatea occidentală pedepsele aplicate urmăresc conformarea
copilului normelor impuse în vederea dezvoltării unei conștiințe puternice.

2. Şcoala
În viziunea unor sociologi (Durkeim), perioada școlară reprezintă un proces de
socializare prin excelenţă, deoarece în cadrul ei indivizii învață să se supună
disciplinei.
Având în vedere rolul deosebit al şcolii în procesul de socializare, s-a constituit o
ramură aparte a sociologiei (sociologia educației) care a permis explicarea activității
de formare şi dezvoltare a personalității printr-un proces de socializare bazat pe
interiorizarea sau distanțarea faţă de normele sociale existente în vederea integrării
sociale a persoanei în diferite domenii de activitate.
Socializarea prin educație presupune transmiterea, asimilarea şi aplicarea unor valori
şi norme științifice, tehnologice, artistice, etice, religioase, economice, politice etc.
3. Grupul
Individul, făcând parte din diferite grupuri sociale, este influențat de către acestea, de
rolurile şi statusurile pe care le îndeplinește în cadrul lor şi de convingerile sociale pe
care le adoptă.
Grupul de egali (de colegi, prieteni de joacă), format din membri care au aceeași
vârstă, același statut şi împărtășesc aceleași valori, stil de viață, cultură specifică
reprezintă pentru tineri cel mai important agent de socializare, alături de familie.
4. Organizațiile socio-profesionale
Organizațiile socio-profesionale reprezintă agenți ai socializării individului la nivelul
culturii muncii care cuprinde valorile, normele, așteptările şi cerințele echipei de
muncă.
5. Mass-media
Mass-media reprezintă ansamblul mijloacelor audio-vizuale de informare a maselor şi
îndeplinește o mulțime de funcții (de informare, divertisment, persuasiune, educativă
şi de socializare).
Funcția educativă constă în furnizarea explicită a unor cunoștințe cultural-științifice,
dar şi în promovarea valorilor, normelor, modelelor de comportament ce țin de
paradigma culturală a societății. Ea transmite valori, dar uneori şi non valori faţă de
care cei mai receptivi sunt copiii şi adolescenții.
Funcția de socializare a mass-media constă în aceea că ea face posibilă participarea
grupurilor la viața publică şi la luarea deciziilor. Transmiterea informației favorizează
interacțiunea socială şi permite unui număr mare de oameni să ia parte la soluționarea
problemelor care îi privesc.