Sunteți pe pagina 1din 3

În activitatea zilnică, în timpul jocului şi în activitatea de instruire şi educare a copiilor

preşcolari şi şcolari, se întâlnesc frecvent situaţii în care aceştia au anumite inabilităţi, care îi pun
într-o stare de inferioritate faţă de colegii lor. Chiar dacă, de cele mai multe ori nu se face caz de
inabilităţile pe care le au şi trec drept "neîndemânatici" sau "fără talent" pentru anumite activităţi,
aceşti copii ajung, cu timpul, să conştientizeze că au o stare de inferioritate faţă de colegii lor.
Unii dau importanţă dificultăţilor pe care le au şi pe măsură ce încearcă să le domine, să şi
le înlăture sau să le camufleze, acestea se accentuează. Ele devin tot mai evidente în activităţile
şcolare, unde performanţele sunt permanent apreciate şi comparate cu ale altor copii.
In general, aceste inabilităţi sunt din domeniul psihomotor şi se manifestă în greutatea sau
imposibilitatea de a realiza mişcări bine coordonate în timpul jocului sau a activităţilor şcolare,
care necesită mobilizare, conştientizare şi autocontrol.
De obicei, la vârsta preşcolară şi şcolară mică, începe preocuparea pentru educarea unor
abilităţi motorii implicate în scris, în cunoaşterea propriului corp, în localizarea faţă de sine şi
faţă de alţii, în organizarea propriilor mişcări în acţiuni eficiente etc.
Ideal ar fi ca după naşterea copilului, părinţii, în activităţile zilnice, să înceapă (din primele
săptămâni şi luni), treptat, stimularea senzorială şi motorie a copilului, vorbindu-i, atrăgându-i
atenţia asupra unor zgomote, asupra anumitor lucruri din jur, asupra urmăririi unor obiecte în
mişcare, punându-1 în situaţii de a prinde, a trage, a împinge, a se ridica în picioare, de a merge,
de a recunoaşte persoanele apropiate, de a recunoaşte elementele feţei, apoi ale corpului la
interlocutor şi la propria persoană etc.
În prezent, intervenţia precoce, pe toate planurile, educarea şi instruirea copiilor şi chiar
obligativitatea frecventării ultimului an de învăţământ preşcolar sau începerea şcolarizării la 6
ani, face ca unele inabilităţi psihomotorii să provoace greutăţi în formarea deprinderilor necesare
procesului de învăţământ. Depistarea acestora şi intervenţia precoce în educarea psihomotricităţii
ar favoriza dezvoltarea optimă a copilului şi depăşirea, din timp, a oricăror dificultăţi.
Avându-se în vedere că în ultimii ani există obligativitatea integrării copiilor cu deficienţe
(mintale, motorii şi senzoriale) uşoare şi medii în structuri ale învăţământului obişnuit,
dificultăţile psihomotorii le creează un handicap mai mare, comparativ cu copiii fără deficienţe.
Punându-se problema egalizării şanselor copiilor cu diverse handicapuri, cu a celor
normali, depistarea şi educarea timpurie, în vederea prevenirii şi înlăturării dificultăţilor, este de
mare importanţă.
Datorită tolerării la vârsta preşcolară şi şcolară mică a unor dificultăţi psihomotorii, în
speranţa că ele vor dispărea de la sine, pe măsura înaintării în vârstă a copilului, este o mare
greşeală. Odată cu trecerea timpului, dificultăţile cresc, avându-se în vedere activităţile tot mai
complexe pe care trebuie să le realizeze copilul. Din aceste motive, suntem de părere că educarea
psihomotricităţii copilului este una dintre problemele permanente care trebuie să stea în faţa
părinţilor, a educatoarelor, învăţătorilor şi profesorilor, de la vârste foarte mici şi care să nu fie
neglijate nici la vârste mai mari.
Termenii recuperare şi terapie sunt consacraţi în medicină şi chiar în psihoterapie,
însemnând a recâştiga, a redobândi, respectiv a vindeca o boală. Or, în cazul copilului cu
dificultăţi psihomotorii, şi cu atât mai mult la deficientul mintal, nu este vorba de a redobândi
ceva ce nu a avut, nici de a-i vindeca vreo boală, deoarece el nu este bolnav.

Scopul cercetării:
Evidenţierea mijloacelor de reabilitare a tulburărilor psihomotorii la elevii retardaţi mental
de vîrstă pubertară.

Ipoteza:
Utilizarea eficientă a mijloacelor recuperatoare de educaţie fizică, va contribui la
dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor deficienţi, va mări rezistenţa fizică a lor la stabilitea
psihică, altfel spus le va consolida însuşirile de care vor avea nevoie în activitatea profesională
de mai departe şi care vor constitui temeiul pentru adaptarea socială a acestor copii.

Obiectivele cercetării:
 Determinarea gradului abilităţilor motorii şi al dezvoltării morfofuncţilonale al elevilor
retardaţi mental de vîrstă pubertară.
 Stabilirea componenţei tulburării psihomotorii ale elevilor deficienţi mentali de vîrstă
pubertară.
 Determinarea metodelor optime prin desfăşurarea exerciţiilor fizice pentru dezvoltarea
abilităţilor motorii la elevii de 11-14 ani cu retard mental.

Metodele cercetării:
 Exerciţii fizice;
 Jocuri de difent caracter;
Baza experimentală a cercetării: Studiul a fost realizat pe un grup de elevii la vîstă de
11-14 ani (14 subiecţi), în cadrul şcolii auxiliare Nr.6, or. Chişinău, str. Gr. Ureche-30.
Lucrarea este structurată pe trei părţi principale, după cum urmează:
A. Preliminarii teoretice, în care psihomotricitatea este prezentată ca un întreg format din
elemente motrice şi psihice. Tot aici sunt prezentate dezvoltarea psihomotorie şi deficienţele de
psihomotricitate în general, precum şi particularităţile ei specifice la deficienţii mintal.
B. In partea a doua sunt prezentate metode şi tehnici de evaluare şi educare a
psihomotricităţii pornind de la metodele de depistare şi reevaluare şi continuând cu metodele de
evaluare şi educaţie pentru fiecare dintre principalele elemente de structură ale psihomotricităţii.
C. În partea a treia, este tratată problema psihoterapie! ce vizeză gradul de pregătire
motorie şi de dezvotare fizică a elevilor de 11-14 ani cu retard mental, precum şi caracterul
pregătirii lor privind abilităţile motorii şi rolul lecţiilor cu aplicarea exerciţiilor fiziae la
asigurarea volumului de activitate motorie.