ORTOGRAFIE SI PUNCTUATIE

SEMNELE DE PUNCTUAŢIE

Punctuaţia ordonează, subliniază şi reliefează, ajută la transpunerea corectă a ideilor,

atitudinilor, reacţiilor, comportamentului şi sentimentelor emiţătorului, în vederea unei receptări
reale, corecte la lectură.
Semnele de punctuaţie capătă funcţionalitate stilistică (!! Semnul “ca atare” nu are
semnificaţie artistică.). Pauzele marcate de ele atrag atenţia asupra discontinuităţii imaginilor
artistice şi sugerează prin durată stări afective.
Semnele de punctuaţie, corect folosite, relevă grija emiţătorului pentru claritatea,
sobrietatea şi echilibrul textului ficţional/nonficţional, pentru stilul individual.
Orice semn de punctuaţie plasat împotriva normelor, presupune o intenţie expresivă, doar
în literatură.

ALINEATUL
1 arată spaţiul mai mare, de un tab la calculator, faţă de marginea paginii;
2 marchează începutul unui text, schimbarea unei idei.
PARAGRAFUL (*)
2 reprezintă un spaţiu alb care detaşează un pasaj al unei lucrări de restul textului;
3 marchează existenţa unui capitol sau a unei subdiviziuni de capitol dintr-un text
de lege, dintr-un tratat ştiinţific;
4 nu se confundă cu alineatul.
PUNCTUL (.)
1 încheie logic şi obligatoriu o propoziţie sau o succesiune de idei, o frază;
2 indică o pauză în comunicare;
2 marchează sfârşitul unei comunicări verbale enunţiative, neexclamative;
3 în fragmentarea propoziţiilor coordonate, sugerează pauze mai lungi, o ezitare,
mişcări sacadate, dezarticulate ale personajului;
4 marchează un popas meditativ;
5 ! după semnul (.) se lasă blanc.
PUNCTUL ŞI VIRGULA (;)
6 delimitează porţiuni de comunicare cărora li se acordă o anumită independenţă;
7 indică o pauză mai mare decât cea notată prin virgulă şi mai mică decât punctul;
8 marchează o pauză mai accentuată decât cea impusă de virgulă;
9 în delimitarea propoziţiilor coordonate, sugerează pauze lungi, o ezitare, mişcări
robotice;
10 întrerupe fluenţa discursului şi atribuie comunicării caracter emfatic;
11 ierarhizează ideile;
12 indică o eventuală consecinţă, o cauză, o explicaţie;
13 reliefează o stare de spirit, o situaţie contrastantă;
14 apare în enumeraţii, dacă sunt aşezate unele sub altele;
15 între propoziţii, indică raport de coordonare sau de subordonare;
16 ! după semnul (;) se scrie cu literă mică şi se lasă blanc.
PUNCTELE DE SUSPENSIE (…)
17 marchează discontinuitatea obiectivă/subiectivă;
18 pauză afectivă (manifestarea afectelor împiedică încheierea comunicării);
19 întîrziere mare datorată unui moment de reflectare;
 20 reticenţa, jena, dorinţa de a cruţa sensibilitatea, susceptibilitatea receptorului,
ocolind duritatea unor cuvinte;
21 incoerenţa datorată tulburării interioare;
22 substituie, în dialog, mimica şi gesturile, exprimând reţinerea, şovăiala de a
participa la dialog, gol narativ;
23 înaintea unui enunţ, marchează un timp narativ gol, lipsit de semnificaţii sau
impus de împrejurări;
24 între paranteze drepte, marchează omiterea unui fragment;
25 ! după semnul (…) nu se lasă blanc.
DOUĂ PUNCTE (:)
26 semnul atrage atenţia asupra celor ce urmează: explicaţie, precizare, însuşire,
concluzie, enumeraţie, un citat;
27 poate marca raporturi de coordonare, în frază;
28 atenţionează că va urma vorbirea directă;
29 ! după semnul (:) se lasă blanc.
VIRGULA (,)
30 delimitează grafic propoziţii în raport de coordonare prin juxtapunere;
31 delimitează grafic unele părţi de propoziţie în cadrul propoziţiei;
32 marchează ritmul interior al unor gânduri personale;
33 oferă sugestii asupra intonaţiei pentru efecte stilistice;
34 poate căpăta valori afective, sugerând un ritm lent, cu discontinuităţi;
35 în delimitarea propoziţiilor coordonate, sugerează precipitarea, tensionarea;
36 părţile secundare/propoziţiile subordonate aşezate înaintea termenului
regent/regentei şi despărţite prin virgulă sau intercalate dobândesc reliefare prin referinţă
limitată (modul, timpul, locul, cauza, scopul);
37 izolează expresiv construcţii incidente, care conţin elemente de adresare, de
atitudine, de precizare, de explicare etc.;
38 ! după semnul (,) se lasă blanc.
39 Nu se pune virgulă:
40 între subiect şi predicat;
41 între părţile de propoziţie coordonate prin şi copulativ;
42 între părţile de propoziţie coordonate prin conjuncţii disjunctive ori,
sau;
43 între atributele “în lanţ” şi regent: atribute- adjectivale, neizolate
postpuse;
44 între complementul direct postpus sau antepus şi regent.
45 Se pune virgulă obligatoriu în propoziţie:
46 pentru a izola vocativul;
47 pentru a izola apoziţii;
48 pentru a marca raportul de coordonare prin juxtapunere;
49 în coordonarea adversativă (ci, dar, iar, însă, or)
50 in coordonarea copulativă realizată prin nici;
51 în coordonarea concluzivă (aşadar, deci, prin urmare);
52 după complementele circumstanţiale asupra cărora se insistă;
- după adverbele da, nu dacă reprezintă propoziţii, în dialog;
LINIA DE PAUZĂ (– )
53 notează o pauză interioară mai accentuată decât cea impusă de virgulă;
54 presupune modificarea intonaţiei;
 55 poate căpăta valori afective, sugerând un ritm lent, cu discontinuităţi – pauză
afectivă;
56 accentuează conţinutul structurii izolate, sugerând importanţa deosebită pe care i-
o acordă;
57 marchează o explicaţie, o adăugire, o apreciere;
PARANTEZELE : ( ), [ ], <>
- notează o pauză mai accentuată decât virgula;
- marchează începutul şi/sau sfârşitul unui fragment;
- sugerează insistenţa, sublinierea unor cauze, unor reliefări de impresii;
- marchează adaosuri explicative considerate esenţiale pentru comunicare: extinderea,
întregirea ideii, motivaţie, precizare, exceptare, enumerare;
- dar şi îndepărtări de la subiect, adaosuri rezumative;
- dă caracter de plan secund în comunicare;
- evidenţiază caracterul incident al unui enunţ, un amănunt;
- delimitează apoziţia;
- indică absenţa, din textul citat, a unor cuvinte, sintagme;
- în stilul ştiinţific, pentru concizie: indicaţii bibliografice, compliniri, omiteri, corectări,
echivalări de sens;
- în operele dramatice, încadrează indicaţiile scenice (didascaliile);
GHILIMELELE („ “)
58 marchează reconstituirea unui dialog;
59 încadrează reproducerea directă a cuvintelor, monologului, citatului,exemplelor
din texte ştiinţifice, din dicţionare, a titlurilor unor opere literare;
60 înlocuieşte scrierea tipografică cu italic, bold, bold+italic;
61 notează atitudinea emiţătorului faţă de ce exprimă un cuvânt, o sintagmă:
dezaprobarea, ironia, indignarea;
62 atrag atenţia asupra statutului aparte, asupra sensului special al grupului marcat.
LINIA DE DIALOG (– )
- precedă şi semnalează începutul vorbirii directe;
SEMNUL ÎNTREBĂRII (?)
63 marchează întrebări directe, cu intonaţie specială;
64 indică atitudinea vorbitorului faţă de o afirmaţie anterioară;
65 în dialog, dă expresie comunicării/replicilor mute (nedumerire, nesiguranţă,
neştiinţă, neputinţa unui răspuns imediat, necesitatea unei suplimentări de informaţii,
indignare, ironie, dezaprobare, indulgenţă);
66 în prezenţa unui interlocutor, marchează o întrebare directă ce aşteaptă răspuns;
67 în monolog, este o întrebare generală, ce nu necesită replică sau exprimă
îndoiala;
68 substituie mimica, gesturile în dialogul scris;
69 în stilul ştiinţific, folosit pentru întrebări-problemă/ipoteză;
70 asociat cu alte semne (exclamaţie, puncte de suspensie) măreşte caracterul
afectiv, punând în valoare atitudinea vorbitorului (ironie, rezervă, indignare, dezavuare,
surpriza neplăcută).
71 ! după semnul (?) se lasă blanc.
SEMNUL EXCLAMĂRII (!)
- marchează enunţuri cu caracter exclamativ, în opoziţie cu cel interogativ sau declamativ;
- presupune oscilaţii de înălţime a tonului, corespunzătoare stărilor afective;
- apare după enunţuri cu verb la imperativ, la conjunctivul cu valoare imperativă sau după
enunţuri cu predicatul exprimat prin interjecţie;
 - după interjecţii;
- după substantive în vocativ;
- repetat, redă şi starea afectivă (admiraţia, regretul, dezgustul, ciuda, durerea , sila, ironia
etc.);
- substituie mimica şi gesturile în dialog;
- marchează natura reacţiei locutorului, ca replică mută (ignorare, uimire, surpriză,
deconcertare cauzată de enormitatea unei replici);
- asociat cu alte semne are expresivitate pregnanată;
- (!) după semnul (!) se lasă blanc.
BARA OBLICĂ (/)
72 realizează, în scris, economie de mijloace verbale;
73 pentru concizie, înlocuieşte prepoziţii, conjuncţii etc.;
74 exprimă ideea de opoziţie, polaritate, antiteză;
75 marchează comparaţia, raportul, relaţia, ideea de asociere etc.
CRATIMA
76 marchează o pauză scurtă, precedată de ridicarea uşoară a tonului;
77 în repetiţii imediate, în cuvinte care formează o unitate;
78 între doi termeni de apreciere cantitativă;

SEMNELE DE ORTOGRAFIE

APOSTROFUL (’)
79 semn exclusiv ortografic; folosit rar;
80 marchează absenţa accidentală a cifrelor în indicarea anilor calendaristici (’89,
ante-’89);
81 apare în împrumuturi din alte limbi (five o’clock, D’Artagnan, Mc Donald’s);
82 notează căderea accidentală a unui sunet, a unei silabe: al’fel, mam’mare, ’neaţa;
83 se evită despărţirea în silabe la locul apostrofului.
BARA OBLICĂ (/)
84 apare în numele unor unităţi de măsură: km/h, kilometri/oră; se citeşte pe, la;
85 în abrevierile: c/val, m/n (contravaloare, motonavă).
BLANCUL/PAUZA ALBĂ
86 delimitează şi separă cuvintele;
87 compensează absenţa punctului între iniţiale majuscule la abrevieri;
88 urmează semnelor de punctuaţie.
CRATIMA (-)
89 leagă
- cuvinte pronunţate fără pauză, într-o silabă (sinereza, eliziunea): de-abia, într-un,
n-am;
- redă rostirea în tempo rapid a derivatelor cu prefixele ne- şi re- de la teme care
încep cu îm- şi în- şi a compuselor neliterare cu prepoziţia de: ne-mpăcat, re-ncălzit,
de-mpărţit;
- interjecţii identice: bla-bla-bla;
- compusele cu grad mediu de sudură: fiică-mea; (un) lasă-mă-să-te-las;
- articolul hotărât sau desinenţa de unele cuvinte greu flexionabile: show-ul, show-
uri; x-ul;
- formantul final al numeralelor ordinale şi fracţionare de numaralul cardinal
corespunzător scris în cifre: al II-lea, 10-le, 16-imi;
 - componentele unor abrevieri: CFR-ist.
- desparte:
- silabele unui cuvânt pronunţat sacadat: Deş-tep-tu-le!;
- segmentele unui cuvânt în cazul despărţirii acestuia la capăt de rând;
LINIA DE PAUZĂ (–)
90 la scrierea unor cuvinte compuse complexe: americano–sud-corean;
91 nu e precedată şi urmată de blanc.
PUNCTUL (.)
92 după abrevieri: pag., etc., nr. a.c.;
93 în abrevieri alcătuite din iniţiale majuscule: U.N.E.S.C.O. (! preferabil fără
puncte);
94 nu urmează punct după:
95 abrevieri care păstrează finala cuvântului: doamna – dna, dumneata – d-ta;
96 abrevierile numelor punctelor cardinale: N, S, V, E;
97 simbolurile unor unităţi de măsură: m, cm, kg;