Nevoile persoanelor varstnice

I. 1.Precizari conceptuale.

Situatiile asistentiale apar in legatura cu anumite trebuinte, nevoi umane, pe care actorul
social nu poate sa si le satisfaca singur. Asistenta sociala are in centru chiar aceste trebuinte
umane, ele fiind cele ce trebuie identificate, evaluate, iar pentru satisfacerea lor se concep si se
pun in practica planurile de interventie sociala, iar evaluarea finala a actiunii asistentiale are in
vedere nivelul de satisfacere al trebuintelor.

Desi face parte din vocabularul de baza al asistentei sociale termenul de ,,nevoie’’
sau ,,trebuinta umana’’ este destul de vag si dificil de operationalizat.[1]

Acestui termen de ,,nevoie’’ i se pot atasa diverse determinative: de exemplu, nevoie

materiala, nevoie fiziologica, nevoie afectiva sau nevoie spirituala. In literatura de specialitate au
existat numeroase incercari de definire a trebuintelor umane. De exemplu, Louise C. Johnson
spune ca: ,, nevoile umane se refera la acele resurse de care oamenii au nevoie pentru a
supravietui si a functiona adecvat in societatea in care traiesc.’’

Trebuinta este determinata prin raportare la un alt concept vag si anume acela de
normalitate sociala. Ceea ce pentru unii reprezinta normalitatea sociala pentru alti oameni
conditionati de contextele socio-istorice in care traiesc, aceasta normalitate sociala nu e relevanta
pentru viata lor . De exemplu, cu un secol in urma, oamenii nu aveau nevoie de un computer
pentru ca nu se dezvoltase tehnologia computerelor pentru bunul public, iar acum, chiar si
familiile cu o situatie materiala modesta considera necesara existenta unui computer in locuinta
lor.

O alta definitie frecvent utilizata este cea care vede nevoia ca pe o conditie ce trebuie
indeplinita pentru ca actorul social sa poata supravietui.

Nevoile, trebuintele sunt diferite de dorinte, de aspiratii, intrucat acestea sunt extrem de
diferite de la un individ la altul si astfel nu pot sa trimita la o realitate masurabila.

Datorita acestui fapt anumiti cercetatori, au identificat trebuintele, nevoile umane cu

conditiile materiale minime de care are nevoie un individ pentru a putea trai in conditii decente
de viata.

Exista si o posibilitate subiectiva de a defini nevoia umana, prin identificarea ei cu

dorinta. Conform acestei posibilitati foarte putine nevoi umane sunt necesitati vitale, cele mai
multe din trebuinte provenind din cultura, ele nefiind naturale.[2]

In afara trebuintei alimentare, a apei, a aerului, a locuintei, toate celelalte nevoi ar fi

construite de catre actorul social, in mod subiectiv.

In asistenta sociala, nevoile umane se definesc prin perspectiva persoanelor si grupurilor

marginalizate, aflate temporar sau permanent in imposibilitatea de a-si satisface trebuintele prin
forte proprii.
 Asistenta sociala trebuie sa tina cont de faptul ca in afara de trebuintele materiale si
socio-afective primare, spectrul nevoilor umane este de o diversitate deconcertanta de la o
persoana la alta[3]

. Nevoile umane sunt greu de definit riguros. Cu toate acestea exista anumite
caracteristici generale care se ataseaza nevoii indiferent de subiectul in cauza.

Aceste caracteristici sunt [4]: subiectivitatea, necesitatea, plasticitatea, organizarea.

1. Subiectivitatea se refera la faptul ca nici o trebuinta nu exista independent de un actor

social, de un subiect uman. Nevoia este resimtita de catre un subiect uman, ca lipsa sau
insuficienta a unui bun material, ca decalaj intre asteptari si realizari, aspiratii spre o viata mai
buna.

2. Nevoia, trebuinta, odata ivita se impune subiectului uman, declansand actiunea de

cautare a satisfactiei si ii confera caracter de necesitate. Chiar daca are o obirsie de natura umana
sau provine din rigorile, obiceiurile vietii sociale, nevoia cere sa fie implinita.

Implinirea poate fi amanata, insa nu fara a produce consecinte grave in functionarea

normala a subiectului uman. De exemplu, nesatisfacerea nevoilor fiziologice, conduce la
imbolnavirea sau chiar la moartea individului, ori in cazul nevoilor afective nesatisfacute pot
aparea tulburari de comportament, crize, depresii etc.

3. Nevoia este plastica, pentru ca ea se modeleaza fie dupa conditii individuale, de mediu
natural sau social, fie in functie de exigentele puterii politice. Fiecare epoca istorica, fiecare
societate, dar si fiecare individ in parte inregistreza modificari ale structurii trebuintelor si
treansformari in maniera lor de manifestare.

4. Nici o trebuinta, nevoie umana nu apare izolat, fara legatura cu ansamblul trebuintelor
unui actor social. Nevoile cer sa fie satisfacute si se nasc din satisfactii; ele traiesc impreuna, se
genereaza, se stimuleaza intre ele sau se inhiba reciproc.

Implinirea nevoilor influenteaza atat satisfactia de viata a subiectului uman, cat si

calitatea functionarii sale in cadrul unei societati. Satisfacerea nevoilor unor indivizi umani, nu
este numai o problema individuala ci si una la nivel societal, tocmai pentru acest lucru societatea
asumandu-si responsabilitatea asigurarii bunastarii membrilor sai, care prin resursele proprii nu-
si pot satisface aceste nevoi.

I. 2. Clasificarea nevoilor umane

Chiar daca sunt diverse nevoile umane pot fi incluse in categorii de sinteza, ce se
raporteaza la: domeniul de manifestare, (cum ar fi: biologic, social, cognitiv, psihologic),
modalitatea de definire, perceptia subiectului uman care resimte trebuinta.[5]

A. Abraham Maslow, exponent al psihologiei umaniste a oferit o tipologie a nevoilor

umane si o ierarhizare a lor in functie de prioritatea lor in motivarea comportamentului uman.
Piramida trebuintelor elaborata de Maslow cuprinde cinci categorii de necesitati umane.

Potrivit lui Maslow actiunile umane au toate ca scop satisfacerea unor trebuinte.
Satisfacerea se produce potrivit unei ordini de prioritati sau urgente, luandu-se in considerare
mai intai nevoile primare, pentru ca apoi sa fie luate in calcul cele de ordin superior. Astfel,
nevoile se structureaza piramidal, astfel:[6]

a) La baza piramidei se afla nevoile alimentare, de ordin fiziologic (nevoia de aer, de apa,
de hrana, de imbracaminte, nevoi de ordin sexual, senzorial etc.). Satisfacerea lor asigura
buna functionare biologica a organismului uman.

b) Nevoia de securitate individuala in mediul natural si social se refera la protejarea fata de

fortele exterioare ostile si fata de diferiti factori de risc. Asigurarea unei astfel de protectii
se realizeaza prin stabilitatea unui loc de munca, prin asigurarea casei, polite de asigurare
etc.

c) Nevoile sociale se raporteaza la necesitatea acceptarii si aprtenentei (fiecare subiect uman

simte nevoia de a fi acceptat intr-un grup, simte nevoia de a apartine afectiv cuiva).
Oamenii manifesta nevoia de dragoste inca din primele luni de viata, dar aceasta nevoie
instinctiva la inceput, devine treptat din ce in ce mai ,,rationala”. Satisfacerea acestei
nevoi conduce la intarirea sentimentului de siguranta si de securitate.

d) Nevoia de stima deriva din dorinta individului de a-i fi recunoscut statutul pe care il are,
sa-i fie apreciate competentele, abilitatile, calitatile, performantele etc. . Satisfacerea
acestei nevoi de stima ajuta si la dobandirea increderii in sine si produce sentimente de
forta, de utilitate etc. . Daca aceasta nevoie nu este satisfacuta poate produce sentimente
de neputinta, de inferioritate, ori de slabiciune.

e) Nevoia de autorealizare, priveste construirea unei imagini de sine favorabile dar si

capacitatea de autocontrol. Aceasta nevoie e satisfacuta atunci cand actorul social se
auto-apreciaza ca fiind ,,cineva”, atunci cand el are posibilitatea de a lua decizii asupra
scopurilor si mijloacelor de implinire sociala.

,,Cele cinci tipuri de nevoi sunt proiectate prin o structura piramidala a carei baza este
reprezentata de nevoile fiziologice. Trebuie saqtisfacute mai intai nevoile de la baza piramidei
(nevoi fiziologice) apoi daca acestea sunt satisfacute pot fi satisfacute si nevoile de la nivelurile
superioare (apartenenta, stima, recunoasterea sociala). Pentru a se putea mentine o stare de
echilibru fiziologic si psihologic de homeostazie (fiziologica si psiho-sociala) a individului, este
necesar sa se realizeze o satisfacere in ansamblu a nevoilor sale”.[7]

Aceasta ierarhizare realizata de Masslow, are meritul de a fi luat in considerare nu numai

latura biologica a omului ci si pe cea umana, reprezentata prin prizma ideilor despre om ca avand
capacitatea de crestere si autoactualizare.

Maslow sustine ca o trebuinta de pe o treapta superioara poate motiva comportamentul,

dar asta numai daca trebuintele de pe treptele inferioare au fost macar partial satisfacute. Maslow
considera ca, fara satisfacerea nevoilor de la baza piramidei (nevoile fiziologice) oamenii nu pot
accede catre implinirea de sine si nu isi pot valorifica intregul potential ceea ce reprezinta o
pierdere atat pentru iondivid cat si pentru societate.

B. Jonathan Bradshaw (1972) distinge patru categorii de nevoi si anume:[8]

 a. Nevoile normative sunt cele definite de catre expertii, administratorii si factorii
decizionali din domeniul puterilor publice si ala asistentei sociale, prin raportarea
situatiilor sociale reale la cele optimale, dezirabile, conforme cu o norma de functionare.
Expertii, specialistii pot stabili nivelurile minime sau maxime de consum alimentar
pentru o familie sau o persoana, necesarul de asistenta sociala, necesarul de
medicamente etc. . Odata ce limitele ,,normalului” sunt definite, asistentul social este
dotat cu un instrument de masurare si evaluare a situatiilor problematice, putand
descoperi astfel care dintre clientii sai are dreptul la anumite servicii asistentiale ori
deasemenea poate sa-i descopere pe cei ce nu se inscriu in limitele situatiei
disfunctionale. Prin definirea nevoilor normative, factorii puterii pot controla
mecanismele reproducerii structurii sociale si pe cele ale normalizarii.

b. Nevoia resimtita se constituie ca o reflectare a ceea ce doresc oamenii. E probabil ca un

individ sau un grup sa se afle intr-o situatie problematica prin raportarea la
,,normalitatea” definita de catre experti, dar cu toate acestea fara ca ei sa resimta vreu
decalaj antre optim si real. Fiecare individ uman are trebuintele lui care nu sunt definite
ca atare de catre specialisti. Astfel nevoiele care sunt relevante pentru un subiect uman
sunt cele resimtite si nu cele descrise de specialisti.

c. Nevoia exprimata reprezinta o cerere concreta de ajutor, cerere intreprinsa de un individ,

grup, comunitate pentru rezolvarea anumitor probleme umane. Nevoia resimtita, in
masura in care nu poate fi realizata prin fortele proprii ale subiectului uman, devine
nevoia exprimata. Nevoile exprimate nu coincid intotdeauna cu nevoile resimtite, de cele
mai multe ori nevoile exprimate sunt mai putin numeroase decat cele resimtite. Modul in
care subiectul uman aflat in situatie de dificultate cere sprijin, difera de la un individ la
altul, unii mergand chiar pana la protest, protest ce poate fi pasnic sau violent.

d. Nevoaia comparativa rezulta din comparatia populatiei care beneficiaza de un anumit

sprijin, cu populatia care nu beneficiaza de acest sprijin. Atunci cand un anumit grup
populational aflat in dificultate beneficiaza de sprijin si populatia aflata in acceasi
situatie, are nevoie de sprijinul respectiv.

C. Clasificarea nevoilor realizata de Saint-Arnaud (1974) se bazeaza pe ,,subiectul

purtator” al nevoii, respectiv umanitatea in totatlitatea ei, comunitatile si indivizii. Saint-
Aranaud identifica trei categorii de trebuinte si anume:[9]

a. Nevoile fundamentale, prezente la toti oamenii sunt innascute si tin de domeniul

fiziologic si psihologic (hrana, adapost, apa, aer, nevoia de somn, nevoia de dragoste
etc.).

b. Nevoile structurate reprezinta modalitatile prin care indivizii, isi satisfac trebuintele
fundamentale. Trebuintele structurate nu sunt universale si nici innascute, ele fiind
rezultatul obisnuintelor pe care ni le formeaza meduiul natural si social in care traim.
Nevoile structurate pot aparea din anumite constrangeri sociale pe care ni le impune un
rol, un status, datorita cutumelor unei culturi, civilizatiei, a modei, iar odata cu disparitia
acestor factori generatori vor disparea si aceste nevoi structurate. Nevoile structurate se
interiorizeaza in timp si pot deveni obisnuinte ale subiectului uman.

c. Nevoile situationale se raporteaza la nivelul de satisfacere a trebuintelor fundamentale de

catre individul uman. Individul, datorita socializarii, a dobandit anumite tehnici de
raspuns la nevoile fundamentale, tehnici care din punct de vedere social sunt construite.
 Chiar daca aceste tehnici sunt construite potrivit societatii, individul va da o culoare
personala nevoilor structurate.

D. Clasificarea nevoilor dupa Chombart de Lauwe. ,,Aparitia nevoii si intensitatea

manifestarii ei nu pot fi intelese fara a recurge la structura asteptarilor, aspiratiilor, dorintelor
clientilor, fara acestea din urma, nevoia devine fie o notiune echivoca, fie una cu o sfera prea
restransa pentru a putea acoperi multitudinea formelor de manifestare la nivelul indivizilor”. [10]

a. Nevoia-obiect, reprezinta un element exterior indispensabil, fie pentru buna functionare a unui
individ (hrana), fie un element indispensabil pentru statutul social al individului (o casa
convenabila, de exemplu). Absenta acelui obiect provoaca individului o stare de tensiune, de
nervozitate; datorita acestei stari de tensiune, individul e stimulat sa actioneze pentru
dobandirea obiectului respectiv si tocmai pentru aceasta nevoia-obiect, devine nevoia-stare.
b. Existanta unor obiecte, lucruri, care ar putea imbunatati viata unei persoane, obiecte la care
respectiva persoana nu are acces, determina aparitia unor aspiratii, a unor dorinte. Nivelul la
care aspiratiile ajung depinde de educatia persoanei, de statutul ei, precum si de posibilitatile
de atingere, de implinire, a aspiratiilor respective. Datorita presiunii realizate de societate,
unele nevoi-aspiratii se transforma in nevoi-obligatii. De exemplu in zilele noastre pentru a
putea dobandi un loc de munca, trebuie sa bneneficiezi de instructie si educatie scolara.

E. Profesor universitar doctor Elena Zamfir realizeaza urmatoarea clasificare a nevoilor

umane:[11]

a. Necesitati universale care stau la baza unor indicatori absoluti ai calitatii vietii;
b. Necesitati umane, dar alternative. Ele sunt necesitati care caracterizeaza un stil de viata sau
altul, o cale de realizare, implinire, toate acestea putand duce la fericire.
c. Necesitati artificiale, compensatorii, false. Sunt necesitati a caror simpla prezenta indica un
mod de viata alienat, marginal, in ultima instanta patologic. Implinirea lor genereaza doar
iluzia unei satisfactii partiale, de moment, dar cumulate in timp, ele caracterizeaza o cale
eronata, care in cele din urma esueaza. Calitatea vietii aici nu este legata de satisfacerea
acestor tipuri de necesitati, ci de reconsiderarea intregului mod de viata cladit pe fundamente
valorice.

F. Virginia Henderson considera ca exista paisprezece nevoi fundamentale, acestea

fiind:[12]

a. Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie;

b. Nevoia de a bea si a manca
c. Nevoia de a elimina;
d. Nevoia de a se misca si a avea o buna postura;
e. Nevoia de a dormi si a se odihni;
f. Nevoia de a se imbraca si a se dezbraca;
g. Nevoia de a-si mentine temperatura corpului in limite normale;
h. Nevoia de a fi curat, ingrijit, de a proteja tegumentele si mucoasele;
i. Nevoia de a evita pericolele;
j. Nevoia de a comunica;
k. Nevoia de a actiona conform propriilor convingeri si valori, de a practica religia;
l. Nevoia de a fi preocupat in vederea realizarii;
m. Nevoia de a se recrea;
n. Nevoia de a invata cum sa-ti pastrezi sanatatea;

Fiecare nevoie fundamentala cuprinde dimensiuni diferite ale fiintei umane si anume:
  O dimensiune biologica;
 O dimensiune psihologica;
 O dimensiune sociologica;
 O dimensiune culturala;
 O dimensiune spirituala.

I. 3. Nevoile persoanelor varstnice.

Orice demers in elaborarea unor politici, programe sau servicii pentru populatia in varsta,
trebuie sa ia in considereare pe langa drepturile si capacitatile persoanei varstnice si nevoile
acestora.

Deoarece asistenta sociala ,,are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, datorita
unor motive de natura economica, fizica, psihica sau sociala nu au posibilitatea sa isi asigure
nevoile sociale, sa isi dezvolte propriile capacitati si competente pentru integrare sociala”[13], nu
se poate dezvolta un sistem de asistenta sociala fara cunoasterea acelor nevoi ce trebuie
satisfacute.

In cazul persoanelor de varsta a treia se intalneste o situatie particulara, acestea avand

nevoie in egala masura de doua tipuri de suport: servicii medicale si servicii sociale. In aceste
conditii initierea, dezvoltarea si acordarea serviciilor sociale si de sanatate, impun o politica
unitara in domeniu pentru a realiza in principal mentinerea persoanelor varstnice la domiciliu sau
daca, lucrul acesta nu este posibil, asigurarea ingrijirilor necesare intr-o institutie de asistenta
sociala, pentru ca persoanele varsnice sa duca o viata decenta in continuare.

Persoanele varstnice sunt considerate persoane cu risc adica persoane vulnerabile, cu

nevoi speciale care impun ajutor si protectie pentru a putea trai in conditii decente.[14] O
data cu inaintarea in varsta scade rezistenta organismului la imbolnaviri, concomitent refacerea,
recuperarea, dupa boala sau dupa accident devin mai dificile sau chiar imposibile, ceea ce face ca
varsnicii sa se regaseasca cel mai frecvent printre bolnavi, printre clientii serviciilor medicale,
comparativ cu celelalte grupe de varsta si sa se inscrie de asemenea o mortalitate inalta.

In fiecare tara exista grile nationale de evaluare a nevolilor persoanelor varsnice; si la noi
in tara, incepand cu anul 2000 exista o grila nationala care cuprinde criteriile de incadrare in
grade de dependenta; pe baza evaluarii acestor nevoi si a gradelor de dependenta se stabilesc
tipurile de servicii recomandate a fi acordate la domiciliu sau intr-o institutie de asistenta
sociala.[15]

Analizand Grila Nationala de evaluare a persoanelor varsnice[16] putem enumera

urmatoarele puncte principale:

 Starea de sanatate a varsnicului (diacnostic prezent, antecedente familiale relevante,

antecedente personale, tegumente si mucoase, aparat locomotor, aparat respirator, aparat
cardiovascular, aparat digestiv, aparat urogenital, organe de simt, examen neuropsihic,
recomandari de specialitate privind tratamentul igienico-terapeutic si de recuperare).

 Capaciatatea de autogospodarire si autoservire

 Conditii de locuit (luminozitate, umiditate, igiena etc.)

  Reteaua informala (familia, prietenii, vecinii)

 Situatia economica(pensie de asigurari sociale de stat, pensie pentru agricultori, bunuri

mobile si imobile aflate in posesie etc.)

 Gradul de dependenta: status functional si status instrumental.

Prin Grila Nationala de evaluare a nevoilor persoanelor varstnice se stabilesc nevoile

persoanelor varstnice aflate in situatia de pierdere toatala sau partiala a autonomiei, nevoi care
pot fi de natura medicala, socio-medicala, psiho-afectiva. Evaluarea aspectelor principale din
Grila nationala de evaluare a nevoilor persoanelor varstnice, reflecta tipul de supot comunitar pe
care persoanele varsnice trebuie sa il primeasca.

Persoanele varsnice se afla uneori in situatia de a avea nevoie de asistenta sociala, nevoie
aparuta fie din lipsa resurselor economice, fie datorita unui handicap, a unor probleme de
sanatate, probleme de comunicare, de relationare cu ceilalti etc.

,,Nevoia de asistenta reziduala reprezinta nevoia de asistenta sociala neacoperita de

sistemul de asistenta sociala”[17], iar in cazul persoanelor varstnice din Romania aceasta nevoie
este evidenta. Legea numarul 17/2000 a persoanelor varstnice reflecta cerinta de evaluare a
nevoilor persoanelor varstnice.

Conform articolului 4 al legii numarul 17/2000, nevoile persoanelor varstnice se

evalueaza prin ancheta sociala care se elaboreaza pe baza datelor cu privire la afectiunile ce
necesita ingrijire speciala, capacitatea de a se gospodari si de a indeplini cerintele firesti ale vietii
cotidiene, conditiile de locuit, precum si veniturile efective sau potentiale considerate minime
pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vietii.

Potrivit Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor varstnice raman neacoperite nevoile

legate de activitatile recreative, de implicare civica, de utilitate sociala, care de cele mai multe
ori nu pot fi satisfacute de reteaua guvernamentala, ci doar prin alternativele oferite de sectorul
non-guvernamental. [18]

Grupa persoanelor in varsta reprezinta cel mai eterogen grup populational. Nevoile
persoanelor varstnice difera mult in functie de factorii genetici, mediul si cursul vietii,
experientele traite, educatia primita etc.

Nevoile persoanelor varstnice nu se pot stabili prin prisma unor caracteristici sociale
generale cum ar fi: clasa sociala, venituri, rasa, sex, religie. Caracteristicile personale in
combinatie cu evenimentele traite de persoana varstnica sunt relevante pentru identificarea
nevoilor persoanelor varstnice aflate in dificultate.

In functie de schimbarile multidimensionale generate de procesul de imbatranire,

varstnicul are si anumite nevoi specifice, diferite de ale adultilor, unele necesitand un ajutor
special.
[1] Bocancea si G. Neamtu, Elemente de asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 34

[2] idem, p. 35

[3] idem, p. 36

[4] idem, p. 37

[5] idem, p. 40

[6] idem, p. 41-42

[7] Consiliul Local al Municipiului Craiova, Ghid Metodologic Privind Serviciile De Ingrijire La Domiciliu
Pentru Persoanele De Varsta A III-a, Editura Sitech, Craiova, 2007, p. 15

[8] Bocancea si G. Neamtu, op. cit., p.45

[9] idem, p. 42-43

[10] idem, p. 43-44

[11] apud Emilia Maria Sorescu, Batranetea intre binecuvantare si blestem, Editura Universitaria,
Craiova, 2008, p. 95-96

[12] Consiliul Local al Municipiului Craiova, Ghid Metodologic Privind Serviciile De Ingrijire La Domiciliu
pentru Persoanele De Varsta A III-a, Editura Sitech, Craiova, 2007, p. 14-15

[13] Legea nr. 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala, art. 4, alineatul (1)

[14] Luana Pop, Dictionar de politici sociale, Editura Expert, Bucuresti, 2002, p. 131

[15] idem p. 132-133

[16] Hotarare de Guvern nr. 886, pentru aprobarea Grilei Nationale de evaluare a nevoilor persoanelor
varstnice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei partea I nr. 507 din 16 octombrie 2000

[17] Catalin Zamfir, Nevoia de asistenta sociala, Politici sociale in Romania, Editura Expert, Bucuresti,
1999, p. 446

[18] Emilia Maria Sorescu, op. cit., p. 97

Cerinţele noului secol au ridicat peste tot în lume întrebări precum: „până
când” şi „prin ce metode” învăţăm? De la angajatori, autorităţi şi până la
fiecare individ în parte, răspunsul pare să fie unanim: învăţarea permanentă
nu mai e un lux, ci o condiţie necesară pentru adaptarea la cerinţele
profesionale, sociale, economice şi informaţionale mereu în schimbare.
Educaţia pe tot parcursul vieţii (life long learning) a devenit o prioritate a sistemelor de
învăţământ la nivel global. Chiar dacă rolul educaţiei de bază, formale, rămâne esenţial,
învăţarea permanentă, împreună cu educaţia nonformală, vin să personalizeze şi să
dezvolte aptitudini cât mai aproape de cerinţele pieţei şi societăţii, dar şi priceperea şi
sufletul celui care învaţă.
Încurajaţi de programele europene

Comisia Europeană a reunit iniţiativele sale privind educaţia şi formarea sub o singură
umbrelă - Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii. Acesta are patru subprograme -
Comenius (învăţământ preuniversitar), Erasmus (învăţământ superior), Leonardo da
Vinci (educaţie şi formare profesională) şi Grundtvig (educaţia adulţilor) - şi oferă
persoanelor de orice vârstă şansa de a studia oriunde în Europa. Începând cu perioada
de finanţare 2007-2013, un program transversal completează aceste patru
subprograme, printre activităţile-cheie ale acestuia numărându-se: cooperarea în
domeniul politicii, limbile străine, tehnologiile informaţionale şi de comunicare,
diseminarea şi exploatarea eficientă a rezultatelor proiectelor. Jean Monnet este un alt
program prin care executivul european încurajează predarea, reflecţia şi dezbaterile pe
tema procesului de integrare europeană în cadrul instituţiilor de învăţământ superior
din lume, tot pentru perioada 2007-2013.
Prioritatea centrală a Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii este să întărească
contribuţia adusă de educaţie şi formarea profesională în atingerea obiectivului
Lisabona de transformare a UE „în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere
din lume, capabilă de o creştere economică durabilă însoţită de o creştere cantitativă şi
calitativă a numărului locurilor de muncă şi de o mai mare coeziune socială”, potrivit
Comisiei Europene.
Educaţie pentru toate categoriile...
COMENIUS: este prima componentă a Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii.
Se adresează instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private (de la grădiniţe
la şcoli postliceale) şi tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în acest sector: elevii,
toate categoriile de personal didactic, autorităţile locale, asociaţiile de părinţi sau ONG-
urile care activează în domeniul educaţional. Comenius sprijină financiar realizarea de
parteneriate şcolare, proiecte de formare a personalului didactic, reţele de parteneriat
şcolar, participarea la stagii de formare iniţială şi continuă pentru creşterea calităţii şi
consolidării dimensiunii europene în educaţie.
ERASMUS: este destinat învăţământului superior şi are printre obiectivele-cheie
creşterea calităţii şi volumului mobilităţilor studenţilor şi a cadrelor didactice în Europa,
cooperarea multilaterală între instituţiile de învăţământ superior din Europa, mărirea
gradului de transparenţă şi compatibilitate între învăţământul superior şi calificările
profesionale obţinute în Europa.
LEONARDO DA VINCI: vizează cooperarea transnaţională în domeniul formării
profesionale a forţei de muncă. Scopul său e de a creşte calitatea sistemelor şi practicilor
de formare profesională, de a asigura instrumente moderne şi noi abordări în formarea
profesională pe parcursul vieţii.
GRUNDTVIG: îşi propune să ofere alternative educaţionale şi să îmbunătăţească
accesul celor care, indiferent de vârstă, doresc să dobândească noi competenţe prin
forme de educaţia adulţilor. Grundtvig vine în întâmpinarea nevoilor de
predare/învăţare ale adulţilor şi se adresează instituţiilor sau organizaţiilor care asigură
sau facilitează educaţia acestora. Orice organizaţie din domeniul educaţiei adulţilor, din
sistemul formal, nonformal sau informal poate să participe la program. Adultul, în
sensul Grundtvig, este o persoană de peste 25 de ani, sau un tânăr sub această vârstă,
care nu mai este cuprins în sistemul formal de educaţie.
...Şi în cele mai diverse forme
Învăţarea pe tot parcursul vieţii ia diverse forme, ea desfăşurându-se atât în cadrul, cât
şi în afara sistemelor tradiţionale de educaţie şi formare. Punctul forte al acestor
programe e că plasează responsabilitatea individului în centrul procesului de învăţare -
lucru valabil şi pentru educaţia nonformală, care se regăseşte ca metodă de formare în
activităţile programelor europene de învăţare pe tot parcursul vieţii. De altfel, cele trei
concepte - formal, informal şi nonformal - se completează reciproc în cadrul
programelor de învăţare continuă. Pe scurt, dacă educaţia formală, oficială, are loc într-
o instituţie de învăţământ - şcoală, facultate, etc. -, iar educaţia informală reprezintă
influenţele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass-media
etc. asupra individului, educaţia nonformală vine să personalizeze şi să dezvolte acasă,
la locul de muncă, în comunitate şi, uneori, la şcoală, în afara curriculei oficiale, acele
competenţe, aptitudini, cunoştinţe pe care fiecare le simte mai aproape de suflet.
Educaţia formală creează baza, apoi aceasta poate fi personalizată prin educaţia
nonformală.
Deşi se regăsesc ca metodă de formare şi în programele menţionate mai sus, activităţile
de învăţare nonformală sunt la ele acasă în cadrul programului european Tineret în
Acţiune. Educaţia nonformală are loc în afara mediului formal - şcoală, universitate, etc.
-, este flexibilă, dar urmăreşte o serie de obiective de învăţare, fapt ce îl motivează şi îl
responsabilizează pe cel care învaţă. De altfel, acesta este implicat în mod direct şi activ
în procesul de educaţie nonformală. În funcţie de specificul fiecărei ţări, ea poate
acoperi programe educaţionale ce să contribuie la alfabetizarea adulţilor, la educaţia de
bază pentru cei ce au părăsit sistemul formal de educaţie, la îmbunătăţirea abilităţilor de
viaţă şi la locul de muncă, precum şi la cultura generală.
Practici europene... nonformale
Conform Standardului Internaţional de Clasificare în Educaţie (ISCED, 1997), aprobat
de UNESCO, programele de educaţie nonformală nu sunt obligate să urmeze un sistem
gen „scară în trepte” şi pot avea durate variate. Dacă pentru unele ţări europene
educaţia nonformală este o componentă a politicilor educaţionale, există şi state unde
iniţiativele pe această temă vin cu precădere din mediul privat sau ONG şi unde abia
încep să prindă contur strategii privind relaţia formal-nonformal-informal.
La nivel european au existat mai multe iniţiative, începând cu Strategia de la Lisabona,
prin care s-au punctat câteva prevederi generale privind depăşirea barierelor dintre
educaţia formală şi nonformală, recunoaşterea formelor de educaţie nonformală şi
recunoaşterea faptului că aceasta creşte şansele tinerilor de a-şi dezvolta noi competenţe
şi găsi un loc de muncă. Însă, mai sunt paşi de făcut pentru a fi unitar definită la nivelul
statelor membre.
În Franţa, spre exemplu, activităţile extra-curriculare sunt extrem de bine dezvoltate
chiar de către stat. În Lituania, educaţia nonformală este văzută de către autorităţi drept
componenta prin care se formează persoane inteligente, creative şi capabile de a veni cu
soluţii fezabile şi de a se implica în viaţa publică. Olanda are şi ea o tradiţie îndelungată
în acest domeniu. Multe dintre activităţile tinerilor din timpul liber se desfăşoară în
parteneriat cu şcoala. Polonia are o strategie naţională pentru tineret, pentru perioada
2003-2012, educaţia nonformală fiind o componentă importantă a acesteia. În
România, conceptul de educaţie nonformală nu a fost încă definit într-o formulă care să
fie universal acceptată şi recunoscută. Totuşi, activităţile care pun accent pe dezvoltarea
unor abilităţi personale şi profesionale în afara cadrului oficial încep să capete
amploare, în special, în rândul tinerilor.
(După http://www.euractiv.ro)
Scurt istoric
1995 - Cooperarea privind politicile europene în domeniul educaţiei
şi formării profesionale a început odată cu adoptarea Cărţii Albe
privind educaţia şi formarea profesională „A preda şi a învăţa - spre
societatea cunoaşterii”, prin care UE se autodefineşte ca
îndreptându-se spre o societate care învaţă, bazată pe dobândirea de
noi cunoştinţe şi pe învăţarea pe tot parcursul vieţii. Documentul a
fost publicat chiar înainte de lansarea, în 1996, a Anului European al
Învăţării pe tot parcursul vieţii.
1997 - Comisia lansează comunicarea Pentru o Europă a cunoaşterii,
care leagă obiectivul învăţării pe tot parcursul vieţii cu propunerile de
programe privind educaţia şi formarea în perioada 2000-2006.
Ianuarie 2000 - Programul Socrates II a demarat subprogramul
Grundtvig care vizează educaţia adulţilor.
Noiembrie 2006 - Apare Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii
2007-2013, care reuneşte fostele programe Socrates şi Leonardo da
Vinci.