Sunteți pe pagina 1din 216

PASII

TransformArii

Un preot ortodox vorbeste despre Cei 12 Paşi

de

Părintele Meletios Webber

Traducere din limba engleză şi note

Nicoleta Amariei şi Claudia Varga

Editura Kolos Iaşi – 2008

Paşii Transformării

Un preot ortodox vorbeşte despre cei Doisprezece Paşi

Copyright © 2008 de Pr. Meletios (Peter H.) Webber

© Toate drepturile rezervate

Publicat de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă

Str. Costachi Negri nr. 48, cod 700071, Iaşi – România, tel. 0040 232-

220.548, www.fundatia.mmb.ro

Designer copertă si ingrijitor de editie: Pr. Iulian Negru, director al Fundatiei

"Solidaritate si Speranta" – Iaşi

Ilustraţia de pe coperta principală reprezintă Parabola Fiului Risipitor

Tehnoredactare computerizata: Nicoleta Amariei şi Claudia Varga

Corector text şi note editor: Echipa Centrului „Sf. Nicolae” din cadrul Fundaţiei

„Solidaritate şi Speranţă” – Iaşi şi Floyd Frantz, director al Centrului „Sf.

Dimitrie” – Cluj (www.stdimitrie.org) si misionar al O.C.M.C. în România

Note teologice: Pr. dr. Călin Popovici – Cluj

Tipărit la Kolos-Group – Iaşi

Tel. 0232 261555

ISBN: 978-973-1810-12-6

Citatele scripturistice sunt dupã Editia Sfintei Scripturi, apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988

CUPRINS

Cuvânt Înainte

/ 5

Prefaţă la ediţia în limba română / 7

Introducere

/ 11

PARTEA I Problematica Adicţiilor şi o Analiză a Celor 12 Paşi

Capitolul 1 Introducere în cei Doisprezece Paşi

/ 17

Capitolul 2 Alcoolicul activ – Imaginea umanităţii în ruină

Capitolul 3 Viaţa în A.A., Viaţa în Recuperare

/ 50

Capitolul 4 Anonimatul, Adicţiile, Negarea şi Controlul

Capitolul 5 Spiritualitatea şi Religia

/ 78

/ 33

/ 67

Capitolul 6 Cei Doisprezece Paşi şi Viaţa Bisericii

/ 86

PARTEA a II-a Cei 12 Paşi

Capitolul 7

Din adâncuri

/ 101

Capitolul 8 Cred, Doamne! Ajutǎ necredinţei mele!

/ 114

Capitolul 9 Predarea în grija Lui Dumnezeu

/ 122

Capitolul 10

Porţile căinţei

/ 129

Capitolul 11 Pregătirea pentru schimbare

/ 141

Capitolul 12 Îndreptarea greşelilor

/ 153

Capitolul 13 Păstrarea curăţeniei

/ 160

Capitolul 14 Ajungând să Îl cunoaştem pe Dumnezeu

/ 165

Capitolul 15 Răspândirea veştilor bune

/ 175

Capitolul 16 Sloganuri şi proverbe

/ 185

Capitolul 17

După Paşi?

/ 193

ANEXA A Cei Doisprezece Paşi pentru uzul general

/ 199

ANEXA B Cele Douăsprezece Tradiţii ale Alcoolicilor Anonimi

Postfaţă

/ 203

Note teologice / 211

/ 200

CUVÂNT ÎNAINTE

Sunt cu adevărat recunoscător să am ocazia de a vă recomanda

această carte a Pr. Meletios, preţiosul meu prieten de mai bine de treizeci de ani. Cartea mi-a arătat multe lucruri despre Comunitatea Alcoolicilor Anonimi

– cu care, personal, nu am intrat în contact –, precum şi multe alte lucruri

despre mine însumi. Din câte ştiu, e pentru prima dată când o astfel de carte

a fost scrisă de un preot ortodox. Pr. Meletios oferă un răspuns convingător unei întrebări frecvent adresată. Se pune întrebarea dacă un creştin ortodox poate să caute ajutor în AA în acelaşi timp în care îi rămâne pe deplin loial bisericii? Nu ar trebui mai degrabă să ne punem încrederea în Tainele Spovedaniei, Mirungerii (Evchelaion) şi Sfintei Împărtăşanii, precum şi în sfatul şi rugăciunile duhovnicului nostru? De ce să căutăm ajutor în altă parte? Înseamnă asta o lipsă de credinţă? Răspunsul Pr. Meletios – şi eu sunt de acord cu el – este că apartenenţa la AA nu contrazice şi nu minimalizează cu nimic apartenenţa la biserică. E destul de simplu. Cele două nu sunt rivale, nu sunt în competiţie; AA-ul nu pretinde că este o biserică sau o religie. Aşa cum subliniază şi Pr. Meletios, cei Doisprezece Paşi „nu vor înlocui niciodată Evanghelia ca şi chemare a lui Hristos”. Întâlnirile AA-ului nu sunt în nici un

fel un substitut pentru participarea la viaţa liturgică a Bisericii. Apartenenţa la AA nu ne va face să fim mai puţin ortodocşi, sau mai puţin catolici, sau mai puţin orice altceva suntem. Ce poate să facă AA-ul – ce

a făcut de fapt pentru nenumăraţi credincioşi creştini – e că le dă posibilitatea

de a-şi trăi pe deplin credinţa şi de a experimenta puterea Tainelor într-un mod pe care altfel nu l-ar fi crezut posibil. Pentru că din nou, şi din nou, aceasta a fost experienţa a multe mii, dacă nu milioane de oameni care s-au adresat AA-ului: funcţionează. Amestecul său aparte de spiritualitate şi pragmatism s-a dovedit remarcabil de eficient în lumea contemporană. Însă regulile AA-ului, deşi simple, cu siguranţă nu sunt uşoare. Pr. Meletios ne atrage atenţia asupra unor puncte comune între AA şi tradiţia ortodoxă. Şi eu am observat în special trei lucruri pe care AA-ul le are în comun cu o carte căreia i-am devotat multe mii de ore ca şi traducător, Filocalia. În felul ei specific, fiecare dintre acestea ne spune:

1. Trăieşte în prezent: „Iată acum vremea potrivită, iată acum ziua

mântuirii.” (2 Corinteni 6, 2). Putem lua decizii doar în momentul prezent şi putem să Îl întâlnim pe Dumnezeu doar în momentul prezent. Aşa cum insistă membrii AA, „Fiecare zi la rândul ei”.

5

2.

Nimeni nu se mântuieşte singur: „Unul altuia ne suntem mădulare”

(Efeseni 4, 25). Dacă Filocalia vorbeşte mai mult despre o paternitate şi o maternitate spirituală, comunitatea AA-ului se bazează pe fraternitatea spirituală. Însă principiul fundamental este acelaşi. Folosind cuvintele Pr. Meletios, "acţiunea pretinde interacţiunea”. Suntem tămăduiţi prin

împărtăşirea experienţei noastre unii cu ceilalţi, prin ascultarea reciprocă.

3. Depindem de o Putere superioară nouă înşine: Fără Mine nu

puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). Sunt puţine – dacă sunt – din cuvintele lui Hristos care să fie citate de Filocalie mai des decât aceasta. În orice situaţie ne vom spune, folosind cuvintele Pr. Meletios, „Eu nu pot, Dumnezeu poate, am să Îl las pe El”. Ca şi teologia ortodoxă, AA-ul gândeşte în termeni de sinergie, de cooperare creativă între harul lui Dumnezeu şi libertatea umană. Ceea ce face Dumnezeu este incomparabil mai măreţ decât ce facem noi, însă implicarea activă a liberului nostru arbitru este esenţială. Pentru că, aşa cum ne aminteşte Pr. Meletios, căinţa (ca şi iertarea) nu e un sentiment, ci o decizie.

Iată o carte care îi va ajuta pe mulţi dintre cei care, din câte ştiu ei, nu sunt alcoolici. Pentru că sunt multe feluri de dependenţe dincolo de cea de alcool, care dintre noi poate pretinde că e complet liber faţă de toate slăbiciunile adictive? Este o carte smerită şi realistă, plină de speranţă, care stă mărturie nesfârşitei răbdări şi îndurări a lui Dumnezeu. Să o citim cu duhul umilinţei şi cercetării de sine, iar ea va vorbi inimilor şi voinţei noastre.

Episcopul KALLISTOS de Diokleia Sfânta Mănăstire Sf. Ioan Teologul Patmos

6

PREFAŢĂ LA EDIŢIA ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Problema consumului excesiv de alcool a fost dezbătută şi s-a scris despre ea încă de când a început omul să stoarcă struguri pentru vin. În ziua de azi, dependenţa de droguri, pornografia pe internet, jocurile de noroc şi alte comportamente adictive încep să fie tot mai prezente, chiar şi în iubita noastră Românie. Cu toate acestea, sunt disponibile puţine cărţi eficiente în limba română care să îi ajute pe oamenii care se confruntă cu aceste extrem de dificile patimi să se ajute singuri. Ca şi consilier profesionist în recuperarea din dependenţe, şi ca şi creştin ortodox, lucrez în România de mai mult de opt ani cu Biserica Ortodoxă, ajutând la iniţierea de centre şi programe de recuperare pentru ajutarea alcoolicilor. Absenţa literaturii de recuperare scrisă în ‘limbajul Bisericii’ a reprezentat un obstacol însemnat în înţelegerea de către cler şi de către români în general a mesajului de bază al recuperării, şi anume că Dumnezeu poate şi îl va ajuta pe alcoolicul sau dependentul care suferă încă, dacă persoana în cauză e dispusă să îşi schimbe viaţa şi să se apropie de El.

Cartea vorbeşte despre una dintre cele mai de succes ‘scări duhovniceşti’ folosite de milioane de alcoolici şi dependenţi din toată lumea şi de sute de aici din România pentru a-şi rezolva problema alcoolismului lor. Această soluţie de bazează pe cei 12 paşi ai Alcoolicilor Anonimi. Succesul AA-ului este de acum un lucru binecunoscut, existând în prezent peste 63.000 de grupuri înregistrate pe plan mondial şi mai mult de 3 milioane de oameni care folosesc aceşti paşi în Statele Unite şi Canada. De departe, cea mai mare parte a oamenilor care sunt astăzi în recuperare din dependenţe au folosit cei 12 paşi ai AA ca şi ‘program de recuperare’. Chiar şi în programele profesioniste de tratament, primii cinci paşi ai acestui program sunt folosiţi ca şi platformă de recuperare, deopotrivă cu consilierea profesionistă.

Ce trebuie să ne amintim noi, ca şi creştini ortodocşi, este că aceste principii spirituale ne aparţin, de fapt. Ele au existat în biserica noastră de veacuri întregi, încă de la începutul creştinismului. Doar că noi nu le-am folosit pentru a ne ajuta pe noi înşine şi pe fraţii sau surorile noastre care sunt afectaţi de alcoolism sau alte dependenţe. Pr. Webber a ‘tradus’ pentru noi aceşti paşi în contextul spiritualităţii ortodoxe, în limbajul propriei noastre

7

Biserici. El pune tratamentul alcoolismului şi dependenţelor exact acolo unde îi este locul, şi anume în spitalul Bisericii.

Atunci când citiţi această carte e important să vă amintiţi că a fost scrisă iniţial pentru comunitatea ortodoxă din Statele Unite. Cultura americană diferă mult de a noastră, iar pentru publicarea ei în limba română s-au făcut uşoare modificări în traducere pentru clarificarea anumitor aspecte şi pentru reliefarea unora mai semnificative pentru cultura noastră. Aceste mici modificări însă nu sunt substanţiale, cartea fiind publicată în cea mai mare parte în forma în care a fost scrisă de către Pr. Webber. Cred că va fi un instrument extrem de util pentru orice preot sau mirean care e interesat de problema dependenţelor şi a programelor care folosesc spiritualitatea ca şi metodă principală de recuperare. Prin îndurarea lui Dumnezeu, fie să ajungem cu toţii să înţelegem mai bine această grea boală duhovnicească a dependenţei şi să o vedem într-o lumină nouă prin prisma acestei cărţi scrise atât de bine şi de adecvat momentului.

Floyd Frantz, director al Centrului „Sf. Dimitrie” – Cluj

8

Sf. Mc. Pantelimon Biserica e un spital, Tainele sunt medicamente, iar Sfint ii care particip

Sf. Mc. Pantelimon

Biserica e un spital, Tainele sunt medicamente, iar Sfintii care participã în viata lui Hristos sunt medici. Sf. Pantelimon, un remarcabil sfânt tãmãduitor, a vindecat de-a lungul secolelor nenumãrati bãrbati si femei.

"Sfinte Mare Mucenice si tãmãduitorule, Pantelimoane, mijloceste pentru noi înaintea Milostivului Dumnezeu, pentru iertarea pãcatelor noastre".

Introducere

Cei Doisprezece Paşi şi folosirea lor

ACEASTĂ CARTE ARE DOUĂ OBIECTIVE DE BAZĂ: primul este cel de a explora cei Doisprezece Paşi ai Comunităţii Alcoolicilor Anonimi, de a le explica celor care nu sunt familiarizaţi cu aceştia şi de a arăta de ce sunt Paşii importanţi în a ajuta pe cineva să se recupereze din alcoolism (şi din alte dependenţe) [n. tr. – termenii de adicţie’ şi ‘dependenţăsunt folosiţi deopotrivă, cu un înţeles asemănător]. Al doilea scop al acestei cărţi este de a prezenta cei Doisprezece Paşi în aşa fel încât membrii Bisericii Ortodoxe să descopere în ei o resursă valoroasă pentru propria dezvoltare spirituală şi să decidă să îi folosească. Mai mult, sper ca şi membrii altor confesiuni creştine să găsească acest material de folos în călătoria lor spirituală, chiar dacă cele mai multe aspecte abordate vor fi ilustrate prin exemple din viaţa Bisericii Ortodoxe.

Sunt mulţi oameni care cunosc (sau au auzit) pe cineva care este membru al Alcoolicilor Anonimi 1 sau al uneia dintre numeroasele grupuri (“Comunităţi”) care folosesc cei Doisprezece Paşi ai Alcoolicilor Anonimi ca şi bază a programului lor de recuperare. Privind lupta şi succesele unei persoane aflate în recuperare, cineva din afară ar putea avea multe întrebări despre ce anume se întâmplă şi despre ce încearcă, de fapt, să facă respectiva persoană. În plus,

1 Textul original al celor Doisprezece Paşi poate fi găsit la pag. 19-20. O formă uşor modificată a Paşilor care poate fi folosită în orice situaţii, se găseşte în Anexa A, pag. 199.

11

mulţi oameni au auzit despre cei Doisprezece Paşi şi totuşi nu ştiu prea multe despre conţinutul lor, aşa cum sunt oameni care recunosc cele Zece Porunci fără a fi siguri despre semnificaţia lor. Această carte încearcă să explice procesul recuperării din adicţie în termeni care ar trebui să le fie familiari membrilor Bisericii Ortodoxe, dar şi membrilor altor confesiuni. Există o poziţie puternică adoptată de experţii din multe domenii 2 , cum că cei care practică cei Doisprezece Paşi pentru dependenţa de o anumită substanţă sau comportament sunt implicaţi în singura activitate care le dă speranţe de recuperare. Astfel de oameni beneficiază de un anturaj care, cel puţin înţelege de ce anume fac ei ceea ce fac. Alcoolicii sunt dependenţi de alcool, iar situaţia lor e, în general, evidentă pentru cei care îi cunosc. Unii sunt dependenţi de alte substanţe, iar alţii sunt dependenţi de comportamente periculoase sau anti-sociale. Deşi anumite adicţii sunt dificil de detectat, fiecare dintre ele poate să fie la fel de devastatoare ca şi cea mai avansată formă de alcoolism. Adicţia, faţă de o substanţă sau faţă de un comportament este un fenomen atât de obişnuit în lumea modernă încât, deseori, este necesară abordarea sa înainte de a adopta alte forme, mai tradiţionale, de educaţie spirituală. Aşa cum oamenii care suferă de tulburări maniaco-depresive trebuie să îşi stabilizeze mai întâi schimbările de dispoziţie înainte de a putea folosi eficient alte forme de tratament, şi dependenţii trebuie să îşi abordeze mai întâi adicţia înainte de a putea profita de alte metode tradiţionale de creştere spirituală. De fapt, folosirea metodelor tradiţionale de evoluţie spirituală în cazul dependenţilor de droguri sau alcool este, de obicei, ineficientă şi poate să facă mai mult rău decât bine. E posibil ca fiecare om în viaţă, mai ales dacă trăieşte într-o oarecare bunăstare, să fie afectat de adicţie într-o formă sau alta. Teoretic, ar fi benefic pentru cât mai mulţi oameni să aibă măcar

2 Multe materiale ce conţin statistici şi informaţii despre alcool pot fi obţinute de la National Council on Alcoholism and Drug Dependence (web-site:

http://www.ncadd.org)

12

câteva informaţii despre cei Doisprezece Paşi şi despre modul în care funcţionează aceştia. Până nu demult, Biserica Ortodoxă era “acasăşi se restrângea în mare parte la Grecia, Orientul Mijlociu şi dincolo de acesta. Cei Doisprezece Paşi sunt rezultatul unei culturi spirituale americane, respectiv a uneia (n.tr. preponderent) protestante. Însă, la o examinare mai atentă, se poate vedea că cele două tradiţii au destul de multe în comun. De vreme ce Biserica şi Comunitatea Alcoolicilor Anonimi (“A.A.”) nu sunt în nici un fel în competiţie una cu cealaltă, sper că prezentând planul de recuperare al Alcoolicilor Anonimi cititorul va afla mai multe despre acest aspect important al vieţii moderne, şi va ajunge la o înţelegere mai profundă a propriei tradiţii religioase. Se poate întâmpla ca şi o scurtă privire asupra Paşilor să fie suficientă pentru a încuraja o persoană să trăiască credinţa ortodoxă cu o înţelegere şi o perspectivă mai clară. Mai mult, de vreme ce se poate arăta că fiecare dintre cei Doisprezece Paşi conţine elemente din gândirea şi experienţa Sfintei Scripturi şi din viaţa de rugăciune a Bisericii Ortodoxe, sper să demonstrez că e posibil ca un creştin ortodox – şi nu numai – să încorporeze aceşti Paşi în propria sa viaţă, pentru a-şi adânci experienţa spirituală. Pentru a servi scopului acestei cărţi, temele celor Doisprezece Paşi sunt folosite într-o relativă izolare faţă de istoria dezvoltării lor 3 . Cei care vor dori să afle mai multe despre gândirea din spatele Paşilor sunt îndrumaţi către două scrieri majore ale autorului acestora: unul este în capitolele cinci, şase şi şapte din “Alcoolicii Anonimi” (“Cartea Mare” încă de la începuturile Comunităţii), iar altul în prima parte a cărţii “Doisprezece Paşi şi Douăsprezece Tradiţii” (deseori numită scurt “Doişpe şi Doişpe”). Ambele au fost scrise de unul dintre co-fondatorii Alcoolicilor Anonimi, cunoscut în Comunitate ca Bill W. Pentru cineva care citeşte această carte şi crede că este sau se teme că ar putea fi alcoolic, cea mai bună speranţă de recuperare ar

3 Pentru o revizuire detaliată şi relevantă a Istoriei Alcoolicilor Anonimi, vezi A.A. The Story de Ernest Kurtz, Harper/Hazelden, 1988. Această carte a fost publicată anterior cu titlul „Not-God: A History of Alcoholics Anonymous”)

13

fi să lase din mână cartea aceasta şi să ia legătura cu un grup AA din apropiere, cât de repede posibil. Un alcoolic are nevoie de cei Doisprezece Paşi, dar el 4 are nevoie de ei în contextul Comunităţii A.A. Foarte puţini oameni reuşesc să-şi dobândească abstinenţa citind pur şi simplu despre alcoolism şi despre Paşi. Recuperarea implică acţiune, iar acţiunea solicită interacţiunea cu alţii. Simpla lor cunoaştere la nivel intelectual poate avea drept efect cel mult o recuperare deficitară.

DUPĂ CE AU DEVENIT STÂLPII DE SUSŢINERE AI RECUPERĂRII a sute de mii de alcoolici, Paşii au fost adaptaţi treptat pentru a fi folosiţi şi în combaterea altor adicţii în afara alcoolismului (de ex., Narcoticii Anonimi sau Cocainomanii Anonimi), a co- dependenţei (Al-Anon sau Alateen), a comportamentelor distructive (Jucătorii de noroc Anonimi sau Dependenţii de mâncare Anonimi) sau ale altor tulburări ale comportamentului (Dependenţii de Sex Anonimi, ş.a.m.d.). În timp, aproape toate aceste Comunităţi, fiecare dintre ele complet independentă de celelalte, şi-a scris propria ‘Carte Mare’ (unii, chiar şi propria “Doişpe şi Doişpe”), descriind experienţa membrilor respectivei Comunităţi în folosirea celor Doisprezece Paşi ca şi armă spirituală în propriile vieţi şi în orice alte dificultăţi s-au aflat. De vreme ce faimoşii Doisprezece Paşi au fost adaptaţi cu succes pentru folosirea lor în alte situaţii decât alcoolismul, există posibilitatea ca ei să aibă o arie mai largă de utilizare şi să poată fi folosiţi cu adevărat de oricine are nevoie de o intensificare a vieţii duhovniceşti. În această carte, fiecare Pas va fi examinat în detaliu şi comparat cu istorisiri şi teme din Evanghelii şi din alte părţi ale Sfintei Scripturi. Vor fi şi selecţii din viaţa de rugăciune a Bisericii Ortodoxe, arătând cum fiecare dintre Paşi se reflectă în viaţa ortodoxă.

4 În general, ca şi convenienţă, am ales să folosesc pronumele masculin pentru alcoolicul activ.

14

PARTEA I

PROBLEMATICA ADICŢIILOR ŞI O ANALIZĂ A CELOR DOISPREZECE PAŞI

ADIC Ţ IILOR Ş I O ANALIZ Ă A CELOR DOISPREZECE PA Ş I „ Ş

Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel tânăr s-a dus într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a rispit averea trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit de unul dintre locuitorii acelei ţări, iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.” (Luca 15, 13-16)

Capitolul 1

Introducere în cei Doisprezece Paşi

ÎN A DOUA JUMĂTATE A ANILOR 1930, un mic grup de alcoolici s-a adunat pentru a confrunta o problemă pe care nimeni altcineva nu reuşise să o rezolve: cum să scape de propriul lor alcoolism. După câteva încercări eşuate, au început să se simtă mai bine sau (cum spun ei) “să se recupereze”. Au descoperit că prin adoptarea unui anume program de acţiune reuşeau să oprească spirala descendentă a vieţilor lor şi să trăiască, zi de zi, fără nevoia de a bea alcool. Cei Doisprezece Paşi au fost mai apoi puşi pe hârtie pentru a descrie procesul prin care aceşti oameni reuşeau să se elibereze ei înşişi de povara cu care trăiseră atât de mult timp. Acest experiment în care alcoolicii îşi confruntau propria condiţie şi îşi asumau responsabilitatea pentru recuperarea lor s-a dovedit a avea un succes fără precedent. El urma unor secole întregi de alte încercări, majoritatea inutile şi fără rezultat, în care scopul general era acela de a îndepărta alcoolismul altor oameni. Din punctul de vedere al unui alcoolic care intră în Comunitatea Alcoolicilor Anonimi, e prea puţin important modul în care Paşii au fost scrişi sau ce cadru filosofic de gândire a condus la apariţia lor. Ce e important pentru o astfel de persoană (sau pentru oricine se gândeşte să folosească Paşii) este că, în ce priveşte adicţia, Paşii subliniază o metodă de recuperare care s-a dovedit a avea mai mare succes decât oricare alte metode de tratament laolaltă. Deşi în acea perioadă nu îşi dădeau seama de asta, acţiunile primilor membri ai A.A. aveau să producă o schimbare majoră în modul de gândire al societăţii vis-a-vis de natura adicţiei, în general, şi de alcoolism, în particular. Fondatorii Alcoolicilor Anonimi şi prietenii lor cei mai apropiaţi au început să discute şi să scrie despre modul în care se recuperau şi despre faptul că ei înţelegeau

17

alcoolismul ca pe o boală fizică ce ameninţa viaţa bolnavului.

Gândirea acestor primi membri ai A.A. contrasta puternic cu ceea ce

a fost considerat ca fiind normal în mai toată istoria omenirii, şi

anume că, alcoolismul este o slăbiciune morală sau, pur şi simplu, un păcat. În anii care au urmat, medicii au ajuns să fie de acord cu A.A.

în ce priveşte natura acestei condiţii. Alcoolismul este o boală fizică

pentru că are anumite caracteristici fizice, o cauză, o progresie şi un tratament. Acum, alcoolismul poate fi văzut ca ceva sensibil la tratament, şi nu ca o afecţiune ucigătoare sau ca o slăbiciune umană a prostiei omeneşti. Însă şi asta e marea surpriză – tratamentul acestei afecţiuni medicale se dovedeşte a fi mult diferit de modelul medical obişnuit. Reţetele pentru medicamente, chirurgia şi alte proceduri joacă un rol mărunt sau nul în tratamentul alcoolismului. E evident faptul că alcoolismul afectează şi sănătatea mentală şi că, dacă este tratat, atât sănătatea fizică, cât şi cea mentală se îmbunătăţesc. Dar aceasta nu este imaginea completă, de vreme ce nici metodele tradiţionale de tratament în sănătatea mentală nu dau rezultate în această situaţie. Cea mai mare surpriză este aceea că tratamentul cel mai eficient pentru această boală fizică şi mentală s-a dovedit a fi de natură spirituală. Cuvântul ‘spiritual’ este dificil de explicat. E mai uşor de recunoscut şi de experimentat decât de definit, dar, în general, el înseamnă ceva ce are de-a face cu relaţia cuiva cu Dumnezeu şi cu restul universului. Acest concept va fi examinat mai îndeaproape în capitolul 5. Mai există o dimensiune a acestei probleme, o dimensiune cu care trebuie să ne confruntăm chiar dacă nu e deloc confortabil pentru cei care au profesii religioase. Pare destul de clar că dacă acest tratament ‘spiritual’ devine prea religios, vindecarea încetează. Altfel spus, dacă tratamentul acesta spiritual devine unul prea religios are prea puţine şanse să înceapă. Pentru a avea succes, tratamentul trebuie să se bazeze pe un tip de spiritualitate dar care nu se poate dezvolta într-o credinţă religioasă. Trebuie să fie o spiritualitate în care persoana îl caută mereu pe Dumnezeu. [n.teol.1].

18

Deşi, iniţial, acest lucru este frustrant pentru oricine are o credinţă religioasă puternică, această aparentă slăbiciune se dovedeşte a fi izvorul celei mai mari forţe a programului de recuperare. Într-adevăr, el oferă şi o bază solidă pentru o credinţă religioasă ulterioară. Există motive foarte importante pentru care acest fenomen straniu trebuie să fie aşa cum este, iar scopul profund al acestei cărţi este de a descrie nu numai de ce trebuie să fie aşa, ci şi cum poate fi folosit acest fenomen pentru a întări şi dezvolta spiritualitatea unei persoane în cadrul tradiţiei sale religioase.

* POVESTEA PRIMILOR MEMBRI AI A.A. este atât de curioasă încât merită atenţia noastră. Totul a început la mijlocul anilor ’30 când doi bărbaţi, un medic şi un agent de bursă, amândoi grav bolnavi, au început să depăşească starea de alcoolism care îi distrugea. După ce au fost abandonaţi destinului de către medici şi erau, în cel mai bun caz, toleraţi de către cei dragi, aceşti bărbaţi au adoptat un program, care nu numai că le-a permis (zi după zi) să înceteze băutul, dar i-a ajutat să crească spiritual şi să-şi recâştige demnitatea şi scopul în viaţă – lucruri de care alcoolismul îi tâlhărise. Unul dintre bărbaţi, cunoscut în lumea recuperării ca “Bill W.”, a pus pe hârtie elementele de bază a ceea ce făcuseră ei. De fapt, în vremea în care el şi-a scris povestea, cei doi bărbaţi erau însoţiţi în recuperare de un număr semnificativ de oameni, bărbaţi şi femei, toţi aceştia fiind etichetaţi la un moment dat de către restul lumii ca fiind alcoolici fără speranţă. Analizând scrierile lui Bill W., avem unele surprize. Cine se aşteaptă să găsească o listă cu moduri prin care să se lase de băut va fi extrem de dezamăgit. Iată cum e prezentat programul în capitolul 5 din Alcoolicii Anonimi, “Cum funcţionează metoda noastră”:

*

*

*

*

“Iată paşii pe care i-am făcut şi care sunt sugeraţi ca program de însănătoşire:

1. Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului – că

nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră.

19

2.

Am ajuns la credinţa că o Putere superioară nouă

înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală.

3. Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija unui

Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi.

4. Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunţit al

propriei persoane.

5. Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte

fiinţe umane, natura exactă a greşelilor noastre.

6. Ne-am pregătit pe deplin ca Dumnezeu să ne scape

de toate aceste defecte de caracter.

7. Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile.

8. Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am

făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele.

9. Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele

persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.

10. Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am

recunoscut greşelile, de îndată ce ne-am dat seama de ele.

11. Am căutat, prin rugăciune şi meditaţie, să ne întărim

contactul conştient cu Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui în ceea ce ne pri- veşte şi să ne dea puterea s-o împlinim.

12. După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al

acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici

şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.” 5

5 Cei Doisprezece Paşi şi cele Douăsprezece Tradiţii sunt retipărite cu permisiunea Alcoholics Anonymous World Services, Inc. (A.A.W.S.). Permisiunea retipăririi acestora nu înseamnă că A.A.W.S. a revizuit sau a aprobat conţinutul acestei publicaţii, nici că A.A. e implicit de acord cu vederile exprimate aici. A.A. este doar un program de recuperare din alcoolism – folosirea celor Doisprezece Paşi şi a celor Douăsprezece Tradiţii în cadrul unor programe sau activităţi structurate după modelul A.A., dar care se adresează altor probleme sau care nu sunt în contextul A.A., nu implică nimic altceva. În plus, în timp ce A.A. este un program spiritual, A.A. nu este un program religios. Astfel, A.A. nu se afiliază sau aliază niciunei secte, denominaţii sau vreunei credinţe religioase anume.

20

Se observă imediat că în Paşi abia dacă este menţionat alcoolul şi că nu se spune nimic concret despre cum să încetezi băutul. Nu se menţionează nimic despre mersul la întâlniri sau despre găsirea unui naş, nimic despre cum să stai departe de baruri şi de petreceri; nu se ameninţă şi nu se dau sfaturi. Nu se spune: “1. Încetează băutul; 2. Mergi la întâlniri A.A.; 3. Caută-ţi ceva de făcut, dar nu te obosi prea tare; etc.” De fapt, în afară de cuvântul “alcool” din Primul Pas şi de cuvântul ”alcoolici” din Pasul Doisprezece, nici măcar nu se menţionează problema. Ceea ce fac Paşii este că enumeră doar o serie de acţiuni pe care nişte oameni le-au întreprins, iar aceste acţiuni sunt în întregime spirituale în natura lor. Cu siguranţă, această abordare a problemei a fost nouă şi destul de diferită de majoritatea lucrurilor încercate până atunci. Grupul care s-a dezvoltat în jurul celor doi oameni de la început (Bill W. şi dr. Bob) s-a transformat acum într-o Comunitate formată din câteva milioane de membri care trăiesc în aproape toate ţările din lume. Literatura A.A. a fost tradusă într-un număr mare de limbi şi a fost pusă la dispoziţia celor care au nevoie de ea. Recent, a apărut nevoia stringentă de a împărtăşi experienţa, puterea şi speranţa A.A. în ţările foste membre ale Uniunii Sovietice. Deşi Paşii îşi au originea în experienţa celor care mureau din cauza alcoolismului, ei au fost adaptaţi aproape imediat pentru a fi folosiţi de către familiile (cel mai adesea, soţiile) şi prietenii alcoolicilor. Scopul acestei adaptări era cel de a încuraja familiile şi prietenii alcoolicilor să lucreze şi ei la propria dezvoltare spirituală şi nu (cum s-ar aştepta mulţi) să îl determine pe alcoolic să înceteze băutul. Al-Anon şi Al-Ateen sunt şi astăzi comunităţi active pentru rudele, copiii şi prietenii alcoolicilor. Fiecare Comunitate are propria organizare paralelă, separată de organizarea A.A. Ceva mai târziu, cei Doisprezece Paşi au fost adaptaţi pentru a fi folosiţi de mulţi alţii care au descoperit că acţiunea pe care o sugerează Paşii oferă o şansă de recuperare dintr-o varietate de dependenţe şi compulsii; fiecare dintre acestea poate transforma viaţa oricui într-una dificilă, dacă nu imposibilă [n.tr. 2 – “compulsie” = comportament repetat, asupra căruia se pierde controlul] Comunităţile

21

care se ocupă de dependenţa de jocurile de noroc, de dependenţa de sex, de tulburările de alimentaţie, de recuperarea din incest sau din alte evenimente traumatice, au folosit cu succes cei Doisprezece Paşi pentru a-i încuraja pe membrii săi să descopere şi să urmeze o cale spirituală de recuperare. În această carte, viaţa şi experienţa Alcoolicilor Anonimi va fi folosită cel mai des ca exemplu pentru explicarea semnificaţiei fiecărui Pas. În lumea adicţiei, alcoolismul are un statut particular, de “frate mai mare”. Oricum, aproape toate lucrurile care vor fi spuse în contextul alcoolismului vor putea fi folosite şi pentru celelalte dependenţe şi comportamente, iar mai apoi – printr-o aplicare mai generală – vor oferi o nouă perspectivă tuturor oamenilor de bună credinţă. Se spune uneori că geniul Americii e reprezentat de pragmatism şi că americanii sunt foarte buni la preluarea unei teorii şi transpunerea ei în practică. Acest lucru este valabil când e vorba despre dezvoltarea libertăţii politice din secolul XVIII. Poate că e la fel de valabil şi în ce priveşte dezvoltarea recuperării din dependenţe în secolul XX. Paşii sunt o colecţie de idei vechi de când lumea, de bun simţ, adunate din mai multe surse. Ei preiau metode practice, concrete de atingere a unui scop, Pas cu Pas. Încercarea de a face toţi Paşii odată este dincolo de scopul oricărei fiinţe umane. Dacă sunt puşi într-o ordine firească, ei pot fi puşi în aplicare unul câte unul. Amestecul specific de spiritualitate şi pragmatism este unul dintre cele mai deosebite elemente ale frumuseţii şi atracţiei celor Doisprezece Paşi şi constituie motivul major al importantei lor contribuţii la viaţa celui de-al XX-lea secol.

COMUNITATEA ALCOOLICILOR ANONIMI nu este o biserică. Nu are învăţăminte religioase, nici scripturi, nici sfinţi şi nici preoţi. Nu are nici iniţiere, nici liturghii, nici taine, nici zile de post. Nu le oferă membrilor ei mântuirea; nu se preocupă de viaţa de apoi şi nu dă nici o binecuvântare. A.A.-ul oferă abstinenţă oricui are dorinţa de a înceta băutul.

22

Comunitatea A.A. şi cei Doisprezece Paşi – inima acestei comunităţi – au cu siguranţă o sonoritate religioasă. Dumnezeu este menţionat deseori în timpul întâlnirilor şi chiar mai des în literatură. Paşii înşişi vorbesc despre iertare, despre greşeli şi despre repararea lor şi chiar despre rugăciune şi meditaţie. Însă A.A. – ul evidenţiază că aceste activităţi nu sunt „religioase”, ci „spirituale”. Calea A.A. este spirituală şi deschisă tuturor celor care au nevoie de ea. Religia trebuie căutată de către membrii Comunităţii în altă parte şi, în practică, ei sunt energic încurajaţi să facă acest lucru. A.A. nu pune nici o limită influenţei pe care o anumită religie ar putea-o avea asupra unui membru atât timp cât nu se interpune cu singura cerinţă pentru apartenenţa la A.A.: „dorinţa de a înceta băutul”. Modul în care acest principiu este aplicat în practica religioasă a alcoolicului rămâne în întregime la latitudinea acestuia. [n. teol.2] Va fi nevoie să descriem exact cum defineşte Comunitatea Alcoolicilor Anonimi termenii de „religios” şi „spiritual”. O diferenţă a semnificaţiei trebuie stabilită pentru a ajunge la o înţelegere mai profundă a problemei, mai ales pentru că majoritatea oamenilor religioşi folosesc cele două cuvinte cu aproximativ acelaşi sens. Pe parcurs ce procesul de recuperare a început să aibă un vocabular specific, cei doi termeni au fost diferenţiaţi în experienţa membrilor A.A. E crucial ca oamenii cu tradiţii religioase puternice (inclusiv ortodocşii) să accepte această diferenţiere dacă doresc să găsească ajutorul de care au nevoie atunci când apelează la Paşi. Geniul sistemului politic al Statelor Unite constă în separarea Bisericii de Stat; fiecare dintre cele două instituţii are libertatea de a-şi continua munca sa, fără riscul ca eterna misiune a Bisericii şi valorile sale absolute să fie compromise de către nevoile guvernului [n. teol. 3]. Într-un mod asemănător, geniul A.A. constă în distincţia între ‚religios’ şi ‚spiritual’. Acest lucru le permite bărbaţilor şi femeilor, indiferent de apartenenţa religioasă, să se întâlnească împreună în faţa lui Dumnezeu (aşa cum Îl înţelege fiecare dintre ei”), pentru a găsi soluţia la boala ce le ameninţă viaţa – şi ei fac asta fără a contesta sau schimba credinţa religioasă a nimănui. Pentru unii oameni religioşi, inclusiv membri ai Bisericii Ortodoxe, acest lucru poate fi resimţit ca o ameninţare la propriul sentiment de

23

siguranţă. Dacă cineva are sentimente de superioritate spirituală (din păcate, fenomen care nu e ieşit din comun), aceste sentimente vor fi şi ele puse la încercare [n. teol. 4] Totuşi, şi rezultatele acestei încercări se pot dovedi a fi benefice. Deseori, când un sentiment de convingere religioasă este învăluit de un spirit de umilinţă şi recunoştinţă, respectiva convingere este consolidată, nu diminuată. E important să subliniez aici şi că nu există „Alcoolicii Anonimi Ortodocşi”, aşa cum nu există „Alcoolicii Anonimi Catolici” sau protestanţi sau evrei etc. În A.A., accentul se pune pe alcoolism, şi nu pe religie. Încă de la începuturile Comunităţii au existat exemple de oameni de diferite religii care munceau împreună în cadrul Comunităţii, chiar în vremuri în care unele grupuri religioase le priveau pe altele cu suspiciune, dacă nu de-a dreptul cu ostilitate. În A.A. există un simţ excepţional de puternic al identităţii. Fiecare membru este fratele sau sora pentru alt membru la un nivel la care cele mai egalitariste filosofii politice pot doar să viseze. Chiar dacă ei se întâlnesc pentru prima dată, există tendinţa unei relaţii de încredere între membri. De fapt, pe doi oameni care au fost şi s-au întors de la porţile iadului îi leagă mai multe lucruri decât cele oferite de naţionalitate sau apartenenţa lor religioasă. Doi oameni care se luptă să descopere aceeaşi recuperare se regăsesc imediat unul în celălalt, chiar dacă au vieţi religioase complet diferite. Faptul că pot să facă asta fără ca relaţia lor să aibă de suferit este pur şi simplu o parte a minunii. În conformitate cu modul de organizare al A.A., este posibil ca membrii unei anumite biserici să aibă propriul grup A.A., atât timp cât acesta nu este afiliat oficial respectivei biserici şi cât timp grupul este deschis oricui doreşte să înceteze băutul. În practică, totuşi, se observă deseori că centrul atenţiei în A.A. („dorinţa de a înceta băutul”) face ca astfel de grupuri să nu fie necesare. În general, grupurile de A.A. sunt consolidate de o serie largă de experienţe, inclusiv de experienţe religioase. În cazurile în care au fost înfiinţate grupuri religioase de A.A. sau în care unii oameni au încercat să-şi formeze propria Comunitate bazată exclusiv pe perspectiva lor religioasă, astfel de grupuri au avut tendinţa de a rămâne mici şi izolate; chiar dacă „fac multă gălăgie”, influenţa lor nu e răspândită, comparativ cu cea a A.A.-ului per ansamblu.

24

Problema Adicţia este ceva îngrozitor şi misterios. Distruge vieţi şi, mai rău, distruge suflete. Distruge oamenii din interior spre exterior, devastează familii şi, în general, oferă lumii un model de disfuncţie cu trăsături pe care majoritatea oamenilor le pot recunoaşte din propria experienţă. Cei Doisprezece Paşi sunt inspiraţi din experienţa unor alcoolici şi de aceea, poate fi de folos să examinăm mintea unui alcoolic pentru a vedea de ce o anumită idee apare în Paşi. Acesta va fi elementul central în capitolul doi. Normal, nu toată lumea va trebui să admită că are trăsături de alcoolic, dar poate fi util să luăm în considerare aceste caracteristici pentru a găsi semnificaţia mai profundă a unui anume Pas şi de a aplica respectivele informaţii la situaţia specifică a fiecăruia. Din fericire, aproape orice lucru adevărat pentru alcoolism este adevărat şi pentru alte forme de comportamente disfuncţionale în general şi pentru alte comportamente adictive în particular. Mulţi oameni, într-un anume stadiu al vieţii lor, încep să aibă probleme într- una dintre cele patru domenii majore de dificultăţi: banii, mâncarea, drogurile şi sexul, ‘timpul’ şi ‘puterea personală’ sunt a cincea şi a şasea dimensiune. Spus într-un mod care să ne fie de mai mare folos, mulţi oameni tind să aibă probleme la un moment dat al vieţii lor cu modul în care interacţionează cu restul lumii, iar greşita folosire a timpului, a puterii, a mâncării, sexului, substanţelor adictive şi a banilor sunt, în general, simptomele respectivelor dificultăţi. Toate dependenţele sunt periculoase şi toate pot fi fatale. Ele reprezintă o tulburare profundă şi de durată a personalităţii umane. Cei mai mulţi dependenţi îşi doresc să scape de adicţia lor, dar se pare că nu le stă în putere să se elibereze singuri. În general, alcoolicii activi doresc să se însănătoşească şi, cu siguranţă, îşi doresc libertatea faţă de durerea şi haosul din vieţile lor. Din nefericire, ei nu doresc să facă nimic pentru a-şi atinge acest scop şi, deseori, cred că nu pot face absolut nimic ce ar putea face pentru a se ajuta pe ei înşişi.

25

Alcoolicul activ a încercat aproape toate metodele pentru a evita efectele alcoolismului şi majoritatea au eşuat. Rugăciunea, cu sau fără jurăminte solemne, s-a dovedit în cele mai multe cazuri ineficientă. Unii oameni au mers la mănăstiri în încercarea de a găsi răspunsuri; alţii s-au înrolat în Legiunea Străină. Schimbarea casei, schimbarea oraşului sau chiar a ţării par să nu dea rezultate niciodată. Închisoarea funcţionează, uneori, dar doar pentru perioada de timp în care persoana este încarcerată şi, uneori, nici chiar atunci. Cu ceva ani în urmă, vizitam un tânăr dintr-o secţie închisă a unui spital universitar din Londra. Era tratat pentru dependenţă de heroină şi era ţinut în custodie. Cu toate măsurile de siguranţă şi supraveghere, am descoperit că doza lui zilnică de heroină era limitată doar de capacitatea lui de a o plăti şi că, pe toată durata şederii lui acolo, a continuat să conducă o reţea de trafic de droguri – chiar din spitalul în care avea să moară în curând. Dacă un alcoolic este băgat în închisoare sau dus în mijlocul Arabiei Saudite (oficial, o ţară fără alcool), dacă ar avea mâinile legate la spate şi i s-ar lua toţi banii – tot va găsi o modalitate de a pune mâna pe drogul după care corpul lui tânjeşte. Chiar şi pentru o minte îmbibată în alcool nu există limite pentru efortul pe care dependentul îl va depune pentru a-şi obţine drogul. La un moment dat, voinţa transcede partea conştientă, iar în subconştient dependentul crede că are nevoie de alcool mai mult decât de orice altceva pe lume. Totuşi, devotamentul lui este disperat şi puternic. El îşi iubeşte şi îşi urăşte drogul în egală măsură. Îşi iubeşte şi îşi urăşte propria persoană cu aceeaşi intensitate. Dacă dependenţa ar fi mai puţin vicleană nu ar mai fi dependenţă. Dependenţa nu este logică, astfel că nu reacţionează la raţiune. Este un proces circular, descendent care ne asigură că situaţia persoanei dependente se va înrăutăţi şi nu se va îmbunătăţi nicidecum. Dependenţa plasează “euforia” căutată acolo unde persoana nu o poate găsi, astfel încât e nevoie de mai multă implicare, de mai mult risc, de mai mult pericol, de mai multă ruşine şi de mai multă vinovăţie. Ocazional, adicţia poate fi pusă “la păstrare” pentru mai mulţi ani pentru ca, la momentul şi locul potrivit, să preia din nou controlul.

26

Soluţia

Cei Doisprezece Paşi ai Alcoolicilor Anonimi sunt, până acum, cea mai bună soluţie la problema adicţiei. Cele mai multe dintre soluţiile pe care alcoolicul le-a încercat în trecut se refereau la încercări de a schimba toată lumea. Într-adevăr, pentru un alcoolic activ încercarea de a schimba restul lumii pare un lucru logic de făcut. Totuşi, atunci când stă la picioarele Paşilor, alcoolicul este confruntat brusc şi dureros cu faptul că trebuie să se schimbe pe el însuşi. Schimbarea propriei persoane nu e ceva uşor de făcut pentru fiinţele umane şi, în general, trebuie să existe o motivaţie puternică pentru a face acest lucru. Din păcate, cea mai bună şi cea mai eficientă motivaţie pentru a face o astfel de schimbare şi a începe munca celor Doisprezece Paşi este frica de moarte – sau ceva foarte asemănător. O motivaţie mai slabă tinde să aducă mai puţin decât rezultatele necesare. Oricum, odată ce o persoană dă faţă – în – faţă cu moartea (la modul real sau imaginar) perspectiva lui se va schimba atât de mult încât va începe să facă schimbări la care nu se gândea sau nu putea să se gândească înainte. În limbajul A.A. acest lucru este exprimat prin ‘ajungerea la fundul sacului’. Este în acelaşi timp cea mai utilă, dar şi cel mai dureroasă dintre condiţiile umane. După ce a atins fundul sacului, individul îşi dă seama că dacă nu va face ceva drastic, va avea un viitor trist sau nici unul. Alcoolicii ajung la “fundul sacului” atunci când viitorul nu le mai promite nimic în afară de moarte, de ameninţarea cu închisoarea sau cu închiderea în ospiciu. Nici pentru cei cu alte dependenţe viitorul nu e mai luminos, deşi detaliile viitorului lipsit de speranţă pot să difere. Jucătorul de noroc care a cheltuit viitorul copilului sau dependentul de sex care şi-a infectat partenerul de viaţă cu virusul SIDA cunosc un nivel de tristeţe care, din fericire, nu este cunoscut pentru restul lumii. Totuşi, profunda tragedie a evenimentelor de acest gen se dovedeşte a fi un bun început pentru recuperare. Ei “se redau propriei persoane” (aşa cum s-a întâmplat şi cu fiul risipitor) şi permit procesului de recuperare şi căinţei să înceapă. Nici un om în toate minţile nu ar face cei Doisprezece Paşi decât dacă ar exista un motiv serios pentru asta. Paşii par riscanţi şi periculoşi, de vreme ce, aparent, invită pe cineva să se pună într-o

27

postură care nu îl avantajează; ei îl fac să-şi admită slăbiciunile şi să recunoască nevoia lui de ajutor. Paşii fac apel la onestitate şi la o examinare atentă a lucrurilor care nu sunt bune în viaţa persoanei dependente. Nici un alcoolic nu vrea să facă ceva de genul ăsta. Acest lucru îi separă deseori pe cei care lucrează cei Doisprezece Paşi de cei care sunt puternic implicaţi în viaţa religioasă. La cele mai multe nivele, activitatea religioasă are de-a face cu calitatea vieţii. Lucrarea celor Doisprezece Paşi are mai mult de-a face cu cantitatea vieţii, iar individul (în primul rând, alcoolicul) este conştient că, dacă nu lucrează Paşii cu seriozitate, este în pericolul de a bea din nou. Reluarea băutului va duce, în cele din urmă, la moarte, şi încă o moarte dureroasă şi ruşinoasă. Genul de efort de care e nevoie pentru a face cei Doisprezece Paşi poate fi întâlnit doar la oamenii care trăiesc în stricteţea mănăstirilor sau la cei care fac parte din trupele speciale ale armatei. În afara mănăstirilor şi a forţelor armate, rareori i se cere cuiva să facă ceva cu atâta vigoare. Dacă alcoolicul în recuperare poate obţine şi poate trăi la un anumit nivel de spiritualitate, el va trăi. Dacă nu va putea face asta, va muri. Viaţa fizică a unei persoane dependente depinde de viaţa ei spirituală. În lumina celor spuse mai sus, un element surprinzător este că cei Doisprezece Paşi îşi au semnificaţia deplină în acele situaţii în care o persoană nu are nici o calificare spirituală şi acolo unde hirotonirea, gradele universitare şi statutul social nu au absolut nici o importanţă. Profesioniştii, inclusiv medicii, preoţii şi chiar politicienii care încearcă să facă cei Doisprezece Paşi din orice motiv trebuie să înceapă, în general, prin re-descoperirea ‘sinelui’ în propria persoană. Cei Doisprezece Paşi nu pot fi făcuţi cu uşurinţă de cineva care e conştient în primul rând de propriul statut sau care crede despre sine că este, în vreun fel, special. În primul rând, însuşi sentimentul de a fi special este acela care tinde să le cauzeze probleme alcoolicilor. Acest fenomen este numit uneori “unicitate terminală” – un mod de a gândi care îi permite alcoolicului să simtă că îşi poate justifica stilul de viaţă alcoolic: “Cine nu ar bea, dacă ar avea problemele mele?” Dependenţa e mult mai uşoară dacă cineva crede că el este un caz special… atât de special încât ajunge la cimitir.

28

A te gândi la tine ca la un caz special sau a te transforma într-o

victimă a circumstanţelor joacă un rol important în procesul de a face faţă vieţii ca alcoolic activ [n. tr. 3 – ‚alcoolic activ’ – autorul foloseşte termenul de “alcoolic băutor” pentru a face diferenţa dintre acesta şi un alcoolic abstinent aflat în recuperare]. Atât a fi special, cât şi a fi o victimă sunt lucruri care vor trebui puse deoparte dacă o persoană doreşte să descopere o recuperare reală şi de durată.

În realitatea unui alcoolic activ, viaţa este un joc terifiant şi confuz

în care singurul său scop e acela de a continua cât de mult posibil fără a permite să fie îngrădit de circumstanţe. Este un exerciţiu de balans, plin de capcane. Din nefericire, alcoolicul nu poate decât să continue în acest fel cât timp îşi impune mereu simţul lui bolnav de auto-conservare asupra celor din jur. În timp, devine evident (deşi nu neapărat plăcut) pentru toţi cei din jur că cea mai importantă relaţie din viaţa dependentului este relaţia cu drogul său; restul este subordonat acestuia şi se încadrează cu greu în realitatea alcoolicului. Deşi nu îşi dă seama de asta, în momentul în care alcoolicul începe să-şi creeze propria realitate şi reuşeşte mai apoi să îi manipuleze pe toţi şi pe toate ca să accepte această realitate, el este în profund pericol spiritual. Pericolul există, de vreme ce, în esenţă, crearea realităţii este munca lui Dumnezeu. Astfel, alcoolicul încearcă să fie un dumnezeu. În multe privinţe, alcoolicul crede că propria voinţă bolnavă este ‘Dumnezeu’. Restul lucrurilor îi par potrivnice pentru că îl forţează să accepte realitatea pe care Dumnezeul Cel adevărat a creat-o şi să renunţe la cel mai preţios lucru pe care îl are – relaţia cu drogul său. Deşi cele mai evidente simptome ale alcoolismului sunt aproape în întregime psihologice, esenţa bolii este diferită: este un “defect” al voinţei umane. Spre deosebire de asta, recuperarea din alcoolism înseamnă restaurarea voinţei umane, aşa cum a intenţionat Dumnezeu de la început. Doar după ce se întâmplă asta, individul poate să înceapă să folosească vechile metode şi tehnici de evoluţie spirituală. Paşii nu pretind nici un fel de cunoştinţe religioase sau pregătire din partea individului, nici nu cer ca persoana să aparţină vreunei biserici. Paşii au fost scrişi pentru a-i încuraja pe nou-veniţii în A.A. să

29

înceapă să folosească un program de recuperare. Dacă s-ar fi cerut ca nou-veniţii să subscrie unei anumite credinţe religioase, cei mai mulţi oameni ar fi plecat imediat. E bine de ţinut minte că alcoolicii activi, prin natura lor, sunt foarte suspicioşi; din punctul lor de vedere întreaga lume pare să fie plină de oameni care vor să îi determine să facă lucruri pe care ei nu le doresc. Ei nu au încredere în nimeni; deseori, ei au mari rezerve faţă de propria tradiţie religioasă (dacă au una) şi, cu siguranţă, nu au deloc timp pentru tradiţia religioasă a altcuiva. Pe de altă parte, alcoolicul obişnuit care intră în A.A. ştie foarte bine cum să se roage, chiar dacă (n. tr.: în principiu) nu crede în Dumnezeu [n. teol. 5]. De multe ori, el L-a rugat pe Dumnezeu să-l ajute să înceteze băutul. Deocamdată Dumnezeu nu a considerat potrivit să facă acest lucru până când alcoolicul nu va începe să-şi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni (lucru pe care, datorită bolii lui, nu îl poate face sub nici o formă). Astfel, el a decis că Dumnezeu este fie surd, fie mort. De fapt, alcoolicii activi tind să iubească teologia, precum şi orice alt tip de gândire speculativă care le permite să aibă convingeri puternice fără a trebui să