TESTARE IMUNOLOGIE

1. Imaginea de mai jos reprezinta modelul de structura al.......... .Descrieti toate partile
componente.

.
Imaginea reprezinta modelul de structura al Imunoglobulinei M.

• Structură
– Pentamer
– Extra domeniu (CH4)
– Domeniul (CH2) – rol de balama
– Prezinta punti disulfidice intre monomeri
– Lanţ J

• Proprietăţi
– Concentraţie plasmatică: imediat după IgG
– Prima Ig produsă de fetus şi de către celulele B
– Fixează complement

* Unitatea structuralã de bazã a moleculei de Ig este monomerul. Acesta este o unitate

tetrapeptidicã, formatã prin asocierea a douã lanţuri grele (H, Heavy = greu), fiecare având circa
450 de aminoacizi şi o greutate molecularã cuprinsã între 50-76 kD şi douã lanţuri uşoare (L,
Light = uşor), fiecare având circa 216 aminoacizi şi o greutate molecularã de 25 kD. Cele 4
catene polipeptidice sunt legate între ele prin punţi S-S şi se rãsucesc în spiralã - atât unul faţã
de altul, dar şi fiecare separat – faţã de propria-i axã, rezultând o configuraţie tridimensionalã,
stabilizatã prin 16-24 legãturi S-S şi prin alte interacţiuni necovalente. Monomerul tetrapeptidic
tridimensional are formã de T sau de Y.
În funcţie de secvenţa aminoacizilor, fiecare lanţ polipeptidic este alcãtuit din douã
regiuni distincte:
a) regiunea constantã (C ) corespunde jumãtãţii C-terminale a celor 4 catene
polipeptidice. Are o secvenţã relativ uniformã a aminoacizilor şi asigurã unitatea structuralã şi
funcţionalã a moleculei de Ig;
b) regiunea variabilã (V) cuprinde o secvenţã de circa 110 aminoacizi în jumãtatea N-
terminalã a celor 4 catene polipeptidice. Mãrimea sa nu este fixã, deoarece intervin inserţii sau
deleţii de 3-6 aminoacizi. Regiunile variabile ale fiecãrei perechi de catene formeazã situsul de
combinare al moleculei de Ig, care conferã specificitate de legare cu antigenul.
Fiecare catenã H a moleculelor de IgM şi IgE are 5 domenii: unul în regiunea variabilã
(VH) şi 4 în regiunea constantã (CH1 – CH4).

2.Ce este reprezentata in urmatoarea imagine? Descriere.

Imaginea reprezinta raspunsul imun umoral ( interactiunea limfocit-limfocit ) – prin activarea

limf.B de un Ag T-dependent stimularea proliferarii se produce numai prin interactiunea
limfocitului B activat si limfocitul Th activat de acelasi Ag. Lim.B recunoaste epitopii
nativi/conformationali, iar lim.T recunoaste fragmente peptidice ale acestui Ag. Producerea
lim.Th are loc in organele limfoide secundare ( ganglioni limfatici,splina), unde limfocitele
TCD4 native interactioneaza cu peptidul antigenic de pe CPA, urmand proliferarea si
diferentierea lor in limfocite efectoare ( Th1, Th2) producatoare de citokine.
3.Ce reprezinta schema urmatoare?

Schema reprezinta raspunsul imun umoral primar – la primul contact cu Ag

In faza - I (de latenta)- are loc recunoasterea, procesarea Ag ; diferentierea limf.T,B ;
- a II-a (logaritmica) – are loc producerea de IgM , iar peste un timp(4-5 zile) IgG sau
alte izotipuri de Ig
- a III-a (de producere maxima de Ac )
- a IV-a (de diminuare a titrului de Ac sau de declin)
* Raspunsul umoral primar induce formarea celulelor B cu memorie
4. Daca structurile colorate in negru sunt epitopi, ce este reprezentat in imaginea urmatoare ?
Precizati ce reprezinta numarul lor.
.

In imagine este reprezintat un antigen – numarul de epitopi de pe o molecula imunogenica

reprezinta valenta Ag.
. O macromoleculă de Ag are mai mulţi determinanţi antigenici, care sunt de obicei diferiţi,
sau mai rar identici (Ag cu structură repetitivă). Numărul de determinanţi antigenici reprezintă
valenţa Ag. Un Ag polivalent induce sinteza mai multor tipuri de Ac, fiecare specific pentru un
determinant antigenic. De obicei un Ag induce un RI policlonal. Epitopul sau determinantul
antigenic este o regiune din Ag care determină sinteza Ac de un singur tip (monoclonali).
Regiunea din Ac care se combină cu epitopul se numeşte paratop sau situs combinativ sau
regiune de complementaritate.
După structură determinanţii antigenici sau epitopii pot fi liniari sau conformaţionali.
5. Descrieti mecanismele moleculare si celulare din urmatoarele imagini:

Fig.1
Mecanismele celulare si moleculare ale tolerantei imunologice
Fig.2
Mecanismul inducerii tolerantei innascute (centrala a limf T)

.
. DEZVOLTAREA RĂSPUNSULUI IMUN CELULAR
Captarea şi procesarea Ag proteice Procesul are loc la porţile de intrare ale Ag.
 CPA profesioniste (macrofage, celule dendritice) capteaza Ag (ex.: celule infectate cu
virus sau cu bacterii intracelulare aflate în vezicule).
 Dupa fragmentarea şi procesarea antigenelor proteice în fagosome sau/şi proteasome,
peptidele vor fi asociate cu moleculele CMH şi expuse pe suprafata CPA (peste
250.000 complexe per celula). Aceeaşi CPA poate prezenta concomitent peptide
antigenice provenite din citoplasma (în complex cu CMH I) sau din vacuole (în
complex cu CMH II)
 CPA cu limfa sunt transportate in ganglionii limfatici, unde ele vor fi capabile sa
prezinte Ag limfocitelor T naive

.
6. Cunoscut fiind faptul ca sistemul imunitar, nervos si endocrin sunt interconectate
structural (anatomic) si functional si cele mai pregnante interactiuni neuroendocrinoimunitare
se produc în starea de stress, incercati sa realizati o schema, in care sa ilustrati dezechilibrele
imunologice induse de aceasta conditie dinamica.

.
 Cele mai pregnante interacţiuni neuroendocrinoimunitare se produc în starea de stress.
Stressul este definit ca o condiţie dinamicã în cursul cãreia homeostazia normalã (starea de
echilibru a mediului intern) este perturbatã sau periclitatã.

Interacţiuni neuro-endocrino-imunitare.
Stressul presupune în primul rând, modificarea unor componente mentale şi comportamentale.
Creşte brusc activitatea sistemului nervos central ce controleazã starea de veghe, alerta, starea
psihicã, atenţia, concentrarea atenţiei şi este inhibatã activitatea vegetativã care controleazã
hrãnirea şi reproducerea. In rãspunsul la stress se produc modificãri fizice ale sistemului
circulator, care redirecţioneazã nutrienţii spre organele activate. O reactivitate prea mare sau
prea micã la stress poate produce sau poate contribui indirect la manifestãri patologice.

Rãspunsul la factorii de stress este mediat de factorul (hormonul) de eliberare a

corticotropinei (CRH), de axa hipotalamo-hipofizo-corticosu-prarenalã şi de sistemul nervos
simpatic. CRH este produs în primul rând în hipotalamus, dar şi în alte arii ale creierului şi în
sistemul nervos periferic şi are urmãtoarele funcţii:

 controleazã starea de veghe, starea psihicã şi integreazã sistemele de rãspuns la stress;

 activeazã axa hipofizo-corticosuprarenalã, stimulând secreţia ACTH şi a

corticosteroizilor;

 activeazã sistemul nervos simpatic, cu stimularea epinefrinei şi norepinefrinei.

CRH este activatorul stãrii de alarmã, manifestatã prin creşterea glicemiei, a ritmului
cardiac, a tensiunii arteriale, dar inhibã funcţia imunitarã şi rãspunsul inflamator. Efectul
activator al CRH asupra sistemului nervos simpatic este mediat de locus ceruleus, care îşi
proiecteazã axonii în trunchiul cerebral şi în hipotalamus, ceea ce contribuie direct la
eliberarea mediatorilor simpatici (epinefrina şi norepinefrina) în arii foarte largi ale SNC.
Activarea sistemului nervos simpatic stimuleazã eliberarea CRH din neuronii nucleilor
paraventriculari sub acţiunea impulsurilor cu originea în locus ceruleus.

Sistemul de rãspuns la stress funcţioneazã ca o buclã feedback pozitivã, bidirecţionalã.

Activarea unui component al sistemului, activeazã pe celãlalt. Serotonina şi acetilcolina activeazã
rãspunsul la factorii de stress, iar MSH (hormonul stimulator al melanocitelor) şi acidul gama
aminobutiric sunt inhibitori.

Corticosteroizii sunt componentele majore ale sistemului de rãspuns la stress şi inhibã

cele douã componente majore ale rãspunsului (secreţia CRH şi sistemul nervos vegetativ), dar şi
reactivitatea imunitarã şi rãspunsul inflamator.

Rãspunsul activator la stress influenţeazã axa hipotalamo-hipofizarã cu componentele

ei: hipotalamus-hipofizã-tiroidã (HHT) şi respectiv, hipotalamo-hipofizo-gonadalã (HHG).

Chiar dacã stressul acut stimuleazã secreţia hipofizarã a hormonului de creştere, stressul
cronic, prin intermediul CRH, stimuleazã secreţia hipofizarã a somatostatinei (inhibitor al
creşterii). Somatostatina, a cãrei secreţie este stimulatã de CRH, inhibã secreţia de TSH, iar
glucocorticoizii inhibã conversia tiroxinei, relativ inactivã, la triiodotiroxinã. Aceste
rãspunsuri sunt adaptative şi se coreleazã cu necesitatea limitãrii pierderii energiei.

Activarea rãspunsului la stress inhibã axa HHG, la mai multe nivele. CRH inhibã sinteza
factorului eliberator al hormonului luteinizant din nucleul arcuat hipotalamic, fie direct, fie prin
intermediul corticosteroizilor. Corticosteroizii inhibã secreţia hormonului luteinizant (LH)
hipofizar şi concomitent, producţia hormonilor gonadali: estrogeni, progesterona, testosteronul.

Hormonii tiroidieni şi sexosteroizi influenţeazã activitatea axei hipotalamo-hipofizo-

corticosuprarenale (HHC). Hipotiroidismul inhibã axa HHC. La organismele de sex feminin
(şoarece, şobolan, om), axa HHC este mai activã decât la masculi, adicã stressul induce un
rãspuns mai amplu, mãsurabil prin nivelul mai înalt al corticosteroizilor. Ovarectomia
diminuã eliberarea corticosteroizilor, iar orhiectomia mãreşte rata sintezei corticosteroizilor la
stress.

Rãspunsul integrat neuro-imuno-endocrin este mediat nu numai de hormoni, ci şi de

interleuchine, cele mai cunoscute fiind IL-1 şi IL-6.

IL-1 activeazã axa hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalã, stimulând eliberarea ACTH

hipofizar, iar sinteza ei este inhibatã de glucocorticoizi. Endotoxinele stimuleazã producerea
IL-1 în hipofizã şi astfel secreţia ACTH este reglatã local, în hipofizã.

IL-1 este sintetizatã local, în arii discrete ale SNC (hipotalamus, hipocamp). Aceste arii
regleazã rãspunsul la stress.