Sunteți pe pagina 1din 32

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ NAPOCA


CENTRULUNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIOUMANE, TEOLOGIE ŞI ARTĂ
Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

BISERICA Î N SOCIETATE
IERI si AZI
-referat-

Coordonator:
Asist. Univ. Dr. Marian Valerian
Student:
(Calinic ) Dobrinescu Cristian

Baia Mare
1
2013

2
1. INTRODUCERE

De-a lungul timpului, fiecare secol are problemele sale culturale și sociale. Unele
țin de natura politicului sau a economicului, altele însă sunt proprii.
Pentru Biserică, epocile sunt doar un veșmânt care pururi se schimbă. Sub acest
veșmânt, omul în ființa lui, cu ”chipul lui Dumnezeu” în el, rămâne neschimbat. Tragedia
omului nu se află în epoci. Tragedia omului începe când el uită originea sa divină, când
uită menirea sa de a se sfinți, când nu mai cunoaște pe Dumnezeul lui, astfel pierde
legătura cu lumea dumnezeiască, își alterează simțurile, organele de contact și cugetul. 1
Biserica însă prin învățăturile și teologia ei întemeiată pe Revelația divină rămâne
aceeași. Făcând parte din viața omului, ea este chemată să dea răspunsuri la multe din
întrebările vremii, să găsească soluții la problemele comunităților, întemeindu-se
permanent pe Revelația divină……2 pentru acest lucru pledează atât spiritul cât și
literatura învățăturii creștine, pe care le-a imprimat Iisus Hristos, slujitorul lumii prin
excelență; căci El n-a venit în lume ca să i se slujească , ci ca El să slujească lumii.
Astfel, mereu Biserica are misiunea de a continua în lume opera Mântuitorului, iar cât
se întinde sfera acestei slujiri a semenilor , a acestei dăruiri pentru binele lumii, se
desprinde din însăși semnificația adâncă a întrupării Domnului Hristos. 3
Se observă de altfel că procesul de secularizare provoacă încă de la începuturile
lui din vremea iluminismului, o deplasare a centrului de greutate al vieții și culturii de la
Dumnezeu la om, trecându-se astfel de la teocentrism la antropocentrism devreme ce în
centrul existentei și atenției zilnice nu se mai află Dumnezeu, ci omul. 4 La baza
procesului de secularizare se afla trei elemente, șianume: izolarea Divinității în
transcendent, autonomia creației și a rațiunii umane, și, dominarea lumii de către om. 5
Astfel se ajunge ca omul să nu se mai gândească la Împărăția lui Dumnezeu, la
paradisul cel ceresc, ci cum să realizeze cu ajutorul științei și rațiunii paradisul pe
pământ. Dar uită ca este supus greșelii că este dedat poftelor și patimilor, deci altfel
spus uită că este o ființă imperfectă6 și că orice creație ce are ca sursă ceva imperfect
va fi și ea, creația, imperfectă și supusă defectelor.
Așadar din punct de vedere ortodox există un angajament politic al creștinului menit
să contribuie la eliberarea oamenilor și societății de toate formele de alienare, de
exploatare, pentru dreptate sociala, pentru integritatea creației, pentru apărarea omului
de alienări sexuale, dar acest angajament nu este rezultatul vreunei ideologii, ci o

1
Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos vol. II, Ed. Deisis, Alba-Iulia 1994, p. 172
2
Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Popescu, Teologie și Cultură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București 1993, p. 65
3
Pr. Prof. Corneliu Sârbu, Slujirea lumii – mijloc de apropiere pentru bisericile creștine, în Ortodoxia, nr. 1/1966, p.
153
4
Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Popescu, ibidem, p. 67
5
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/misiunea-bisericii-intr-lume-secularizata-70068.html
6
Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Popescu, Teologie și Cultură, ibidem, p. 68
3
consecință fireasca a participării sale la viața de comuniune a Sfintei Treimi în Biserica. 7

2. BISERICA ȘI SOCIETATEA DE-A LUNGUL TIMPULUI

Încă de la începuturile ei Biserica a căutat să introducă mesajul evanghelic în


viața zilnică a fiecărui creștin. Astfel pe lângă răspândirea Evangheliei, întemeierea de
biserici și organizarea lor cu cler și rânduieli caracteristice noii viețuiri, în viața socială și
culturală, Biserica a fost catalizatorul, atât în ținuturile românești străvechi, cât și în
restul Ortodoxiei și în Catolicism a multor prefaceri. Într-o lume în care migrația
popoarelor din stepele euroasiatice au înghețat manifestările și dezvoltarea culturii
păgâne antice, Bizanțul și apoi urmându-i exemplu Roma au dus flacăra culturii mai
departe prin intermediul Bisericii. Biserica, prin mânăstirile ei în special,, prin efortul și
dăruirea slujitorii ei în particular, au menținut unitatea de limbă și neam. Ei au adus
cultura și arta bizantină pe meleagurile carpato-dunărene și au dezvoltat-o. Ortodoxia a
introdus pictura și arhitectura religioasă bizantină și a împletit-o cu specificul locului, a
influențat hotărâtor rânduielile sociale din sec. III-V și civilizația socială din secolele IX-
XVIII. Vreme de secole civilizația și artele au fost tributare Ortodoxiei Bizantine. 8

Răspândirea masiva a creștinismului în teritoriul dintre Dunăre și Mare (sec. II-VI)


atestată arheologic, apoi răspândirea lui în zonele subcarpatice 9 este temelia
prefacerilor morale și culturale ale epocilor următoare, prin eliminarea sclavagismului,
creșterea moralității, a culturii, etc. De asemenea limba latina și credința creștina au fost
factorii care au contribuit la consolidarea procesului de unificare etnică. 10

Istoria păstrează numele multor clerici și călugări nord-dunăreni care și-au adus
contribuția la răspândirea, promovarea și întărirea creștinismului ortodox și a valorilor
sale în ținuturile dintre Dunăre și Carpați. Unii dintre ei erau oameni de mare cultura,
autori descrieri teologice,11 care au luat parte la controversele dogmatice ale timpului,
prezenți la Sinoadele Ecumenice de la Niceea și Efes din sec. IV-V. 12 Alții ,de asemenea
au influențat viața monahală și în general cultura precum: Sf. Ioan Casian (c. 360 – c.
435), autor de lucrări teologice, cinstit atât în Biserica Răsăriteană, cât și în cea
Apuseană (întemeietor de mânăstiri și autor al Convorbiri Duhovnicești, Despre
așezămintele mânăstirești cu viață de obște, Despre întruparea Domnului ș. a.) 13 și
Dionisie Exiguul (sau "cel smerit", c. 460-545), traducătorul unor cărți teologice și
canonice din grecește, cel care a pus bazele actualului sistem cronologic, cu numărarea
anilor de la nașterea lui Hristos ("era creștina"). 14

7
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/misiunea-bisericii-intr-lume-secularizata-70068.html
8
***, Părintele Arsenie . . . , Ed. Egumenița 2009, p. 36-37
9
ibor
10
http://ro.scribd.com/doc/740593/istoric-BOR
11
ibor
12
http://ro.scribd.com/doc/740593/istoric-BOR
13
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc, la 10-04-2013, 8:45
14
http://ro.scribd.com/doc/740593/istoric-BOR
4
2.1. Mânăstirile românești au avut un rol educativ-cultural

Mai târziu în câteva din marile mânăstiri, atât în Țara Românească cât și în
Moldova, se concentrează activitatea culturala a țărilor române. Copierea și
împodobirea de manuscrise, unele de reală frumusețe artistică; mai târziu traduceri în
românește și tipărirea a Sfintei Scripturi și ale altor cărți duhovnicești; ateliere de
broderie religioasa și domnească, scoli de pictură murală. Acolo, departe de zbuciumul
lumii și adesea și de grozăviile ei, își vor găsi adăpost veacuri de-a rândul, alături de toți
cei care căutau în rugă și înfrânare liniștea sufletului și pe Dumnezeu,, și oameni de
cultură care căutau cele ale sufletului.15

În Moldova se cunosc călugări copiști de manuscrise încă din timpul lui Alexandru
cel Bun (1400-1432), ca acel Gavriil fiul lui Uric, care a copiat la Neamțu zeci de
manuscrise liturgice sau opere ale unor Sfinți Părinți răsăriteni, ca mai apoi în timpul lui
Stefan cel Mare (1457-1504) să ia naștere adevărate “școli de copiști” la mânăstirea
Neamțu, unde a activat renumitul miniaturist diaconul Teodor Mărișescu, care a copiat
o serie de Tetraevangheliare pentru ctitoriile domnitorului. O altă școală a funcționat la
Putna, unde au desfășurat o rodnică activitate alți numeroși călugări caligrafi și
miniaturiști. Acțiunea de copiere de manuscrise a continuat și după aceea. 16

Arta bizantină împletită cu Arta gotică la care s-au adăugat elemente românești
specifice (gropnița, - - - -). au creat stilul moldovenesc la care s-au adăugat și
valoroase picturi interioare și exterioare. Astfel bisericile lui Ștefan cel Mare au revigorat
arhitectura religioasă și au influențat pe cea laică. Pictura ajunge însă la apogeu în
timpul lui Petru Rareș 1547 când se realizează minunatele picturi exterioare. 17

La începutul secolului al XVI-lea s-a format o scoală de copiști la Mânăstirea


Moldovița, îndrumata de episcopul Efrem al Rădăuților și apoi alta la Mânăstirea
Dragomirna, o „adevărată şcoală” cu renume îndrumată de ctitorul ei, mitropolitul
Anastasie Crimca, unde s-au realizat cele mai izbutite miniaturi din vechea cultură
românească.18 Au rămas de la vlădica Anastasie peste 25 de manuscrise, majoritatea
împodobite cu frumoase miniaturi. Cele studiate până acum cuprind aproximativ 250 de
miniaturi plus frontispicii şi iniţiale înflorate. Între acestea un tetraevanghel aflat la
muzeul Dragomirna cu aproximativ 40 de miniaturi. Este primul autoportretist din pictura
românească.19

15
http://www.preferatele.com/docs/istorie/6/rolul-bisericii-24.php, la 12-03-2013, ora 17:30
16
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
17
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p.109
18
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
19
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p.126
5
Din secolul al XVI-lea se începe acțiunea de traducere a cărților de slujbă
ortodoxă din slavonește în românește, cu alte cuvinte s-a pornit la romanizarea slujbelor
bisericești, la care se adaugă traduceri din cărțile Sf. Scripturi, din lucrările patristice și
postpatristice și din literatura populară bizantină. Aceasta acțiune a fost inițiată și
împlinită in cea mai mare parte de către monahi, fiind făcută în mânăstiri.

Starețul Paisie de la Neamț (1722-1794). Împreuna cu alți călugări cărturari, a


început o lucrare amplă de tălmăcire a scrierilor unor Sfinți Părinți și mari asceți, din
grecește în slavonă și română, formându-se astfel, acolo, o adevărată „scoala” de
traducători. Se cunosc aproape 300 de manuscrise din timpul acela, din care 40 traduse
de Paisie însuși.20

La Căldărușani, Serafim ieromonahul şi ucenicul său Eremia scriu "Cuvinte din


Pateric, din tâlcuirea Psalmilor şi Cuvinte ale Sf. Teodor Studitul" - 1777, "Cuvinte şi
învăţături ale Sf. Efrem Sirul" - 1781, "Cuvinte din Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Chiril". 21

În secolul al XVIII-lea existau adevărate “scoli” de copiere a manuscriselor


românești la Dragomirna, Secu,Neamț, Agapia, Cozia, Hurezi, iar la începutul secolului
al XIX-lea, pe lângă acestea au apărut și altele, la Cernica și Căldărușani, ca urmare a
impulsului dat de stareții Paisie de la Neamț și Gheorghe de la Cernica. - - - - - - - - - -- -
- Acum s-au tradus și copiat mai ales cărți din literatura ascetica și isihastă bizantină. 22

Trebuie să spunem că, în mânăstiri, s-au scris și numeroase lucrări originale, fie
teologice, fie istorice. Între autorii de lucrări originale consemnam pe Sf. Nicodim de la
Tismana cu Tetraevangheliarul (1404-1405) și cele doua scrisori adresate patriarhului de
Târnovo, Eftimie, și pe Filotei monahul de la Cozia, cu așa numitele Pripeale, scurte
texte imnografice; dar și autorii anonimi ai unor lucrări istorice, precum Pomelnicul de la
Bistrița, Letopisețul de la Putna ș.a. În secolul al XVI-lea episcopii Macarie al Romanului
și Eftimie al Rădăuților, călugărul Azarie au fost autorii unor Cronici; de asemenea Isaia,
viitorul episcop de Rădăuți, a realizat la Slatina prima colecție de cronici în Moldova. 23

Primele cărţi liturgice ortodoxe au fost tipărite la sfârşitul secolului al XV-lea la


Cracovia, capitala de atunci a Poloniei şi la Cetinje, în Muntenegru, în limba slavonă. 24

Ieromonahul Macarie originar din Muntenegru, a tipărit la Mânăstirea Dealu


primele cărți în limba slavonă: Liturghierul, Octoihul, Tetraevanghelul. În timpul
arhipăstoririi sale s-au petrecut: prima canonizare a unui sfânt (cunoscută pe
meleagurile noastre), și s-a ridicat mănăstirea de la Argeș, o splendidă bijuterie
arhitecturală (15 august 1517).25

20
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
21
http://www.manastirea-caldarusani.go.ro/copisti.htm, la 10-04-2013, ora 8:35
22
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
23
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
24
http://www.apostolia.eu/articol_434/introducerea-tiparului-%C5%9Fi-primele-car%C5%A3i-tiparite-in-
%C5%A2ara-romaneasca-%C5%9Fi-in-transilvania-%28sec--xvi%29.html
6
Dacă primele cărţi în limba română (un Tetraevangheliar slavo-român (1551-1553)) s-
au tipărit în Transilvania, la Sibiu, de către Filip Moldoveanul (zis şi Pictorul), care a
folosit pentru prima dată la noi gravura ilustrată, cu multă măiestrie,, cel care însă a
jucat un rol decisiv pentru afirmarea limbii române în Biserica noastră este diaconul
Coresi. Originar din Târgovişte, el a învăţat arta tipografică de la Dimitrie Liubavici şi s-a
stabilit apoi la Braşov, unde timp de mai bine de 20 de ani (1556-1581) a publicat mai
multe cărţi bisericeşti, unele bilingve, destinate tuturor românilor din cele trei ţări. 26 De
altfel întreg Răsăritul ortodox s-a bucurat de tipăriturile lui Coresi pentru că ele au
circulat și la ortodocșii din alte țări. Un merit deosebit al diaconului Coresi este acela că
a fost primul cărturar care a luptat pentru introducerea limbii române în biserică. Datorită
tipăriturilor sale, scrisul românesc s-a răspândit tot mai mult şi cu timpul s-a înlocuit
limba din slujbele bisericeşti. Prin tipăriturile româneşti ale lui Coresi s-a făcut şi mai
mult simţită unitatea de limbă, de credinţă şi de origine a românilor de pretutindeni. 27 Doi
ucenici ai lui Coresi, şi anume fiul său „Şerban diiacu şi Marien diac” au tipărit între
1581-1582 Palia de la Orăştie.28 Ea reprezintă cea dintâi traducere românească
cunoscută din cărţile Vechiului Testament. 29

În aceleași decenii, Ieromonahul Lavrentie instalează o nouă tipografie în


mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul (Plumbuita de București). Și tipărește un
tetraevanghel în limba slavă, în două ediții 1582, precum și o psaltire tot în limba
slavonă.30

Peste hotare (1931) românul Petru Movilă, Arhimandrit întâi stătător al Lavrei
Peșterilor din Kiev, apoi Mitropolit al Kievului, a înființat tipografii la Kiev, Lvov și alte
părți, tipărind o mulțime de cărți, cunoscându-se aproape 50 de tipărituri „Lithos” (Piatra)
1644 polemică religioasă „Evanghelia învățătoare” sau „Cazania” a patriarhului al
Constantinopolului. Dar cea mai importantă este „Mănăstirea Ortodoxă”, cartea de
doctrină a întregii ortodoxii.31

Tiparnițele din țările române din secolul al XVII-lea au fost instalate tot în incinta
mânăstirilor: la Câmpulung, Govora, Dealu, Trei Ierarhi din Iași, etc. 32

Ceea ce-l evidențiază, pe Mitropolitul Teofil (1636-1648) este activitatea sa


culturală. Acum nu mai exista activitate tipografică în Țara Românească de pe la mijlocul
sec. XVII, ea fiind reluată prin strădaniile mitropolitului Teofil și a lui Matei Basarab.

25
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p. 117
26
http://www.apostolia.eu/articol_434/introducerea-tiparului-%C5%9Fi-primele-car%C5%A3i-tiparite-in-
%C5%A2ara-romaneasca-%C5%9Fi-in-transilvania-%28sec--xvi%29.html
27
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol I, Iaşi, 2004,, p. 486.
28
Niculae Şerbănescu, „Palia de la Orăştie. Patru sute de ani de la imprimare” , în BOR, 1982, Nr. 7-8, p. 692.
29
Ioan Ionescu, „Palia de la Orăştie (1581-1582). Patru secole de la tipărire” , în GB, 1982, Nr. 7-8, p. 536
30
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p. 150
31
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p. 180-181
32
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
7
Trebuia remarcat că în timpul lor se tipăresc primele cărți în limba română în Muntenia. 33
Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a trimis o tiparniță completă și câțiva tipografi.
Tipografia a fost așezată la Câmpulung, în 1635 și s-au tipărit trei cărți slavonești:
Molitfelnic (1635); Antologhion (1643); Psaltire (1650). S-a mai tipărit în 1642 „Învățături
peste toate zilele, în limba română. În 1637 aflăm a doua tipografie la Govora unde s-au
tipărit mai multe cărți. În 1640 s-a tipărit „Pravila de la Govora” sau „Pravila cea mică”
fiind prima carte tipărită în românește în Muntenia, tradusă din slavonește. Tot în 1640 a
ieșit de sub tipar un Ceaslov, prima carte românească de cult; iar în 1642 Cazania de la
Govora. Tipografia a fost mutată la mănăstirea Dealu și prima carte tipărită a fost
„Evanghelia învățătoare” (1644). În 1647 a apărut aici „Urmarea lui Hristos” de Thomas
Kempis. Acestea sunt lucrările tipărite sub mitropolitul Teofil dintre care cinci erau în
românește, pentru care poate fi socotit printre începătorii culturii românești. 34

De asemenea Mitropolitul român al Kievului, donează (1640) Mitropoliei Moldovei,


o tiparniță instalată la Mânăstirea Trei Ierarhi din Iasi, unde vlădica Varlaam al Moldovei
tipărește mai multe cărți în românește. Toate au alt cuprins decât al obișnuitelor cărți de
slujbă bisericești: Carte românească de învăţătură (Cazania lui Varlaam, 1643); Şapte
taine bisericeşti (1644), Pravila lui Vasile Lupu (1645), Bucoavna (1651) etc. 35

În tot timpul păstoririi sale vlădica Dosoftei foarte preocupat de probleme


cărturărești, a tradus în românește cărți de slujbă și învățătură. Pentru că vechea
tipografie din timpul lui Varlaam se distrusese Dosoftei a fost nevoit să-și tipărească
primele lucrări în mănăstirea ucraineană de la Uniev. 36 Mai târziu, Mitropolitul Dosoftei
tipărește la Iași Sânta Liturghie.37

Mitropolitul Ștefan (1648-1668) a desfășurat o frumoasă activitate culturală


susținând folosirea limbii române în locul celei slavone. Tipografia a lucrat la Târgoviște,
unde a tipărit cărți de slujbă în: slavonește, slavono-română și românește, precum un
triod penticostar (1649), în slavonește Pocribania (1650) (slujba înmormântării pentru
preoți și diaconi) și Târnosania (1652). Dar cea mai importantă lucrare apărută sub
mitropolitul Ștefan a fost „Îndreptarea legii” sau „Pravila mare” (1652 Târgoviște). Era o
nouă carte de legi cu peste 600 de pagini și cuprindea diferite prelucrări din legislația
bizantină precum și canoanele Sfinților Apostoli, sinoadele ecumenice, Sfinții Părinți. 38

Vlădica Antim ivireanu și Voievodul Brâncoveanu au fost și mari ocrotitori al


tiparului, pe lângă tipografia mai veche înființată în 1678 la București. S-au înființat noi
tipografii la Buzău și Snagov. Din toate acestea cu banii lui Brâncoveanu cu osteneala și
sub îndrumarea Mitropolitului Antim Ivireanul, au ieșit la lumină o seamă de cărți. Este

33
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p.
34
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p. 162-193
35
http://moldova650.asm.md/node/42
36
Ibor ????? http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
37
http://www.reincarcarecartus.ro/istoriatiparului.html
38
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p. 164
8
vrednic de subliniat faptul că pe lângă cărți slavonești au apărut foarte multe cărți de
slujbă în românește, limba română înlocuind pentru totdeauna limba slavă în biserica
noastră. Acest merit al introducerii limbii române în cult, îi revine lui Mitropolitului Antim
Ivireanul.39

Tot în incinta mânăstirilor au fost instalate tiparnițele din secolul al XVIII-lea: la


Câmpulung, Govora, Trei Ierarhi din Iași, Cetățuia din Iași, Snagov, Antim din București.
Mai târziu a luat ființă o tipografie la Neamț (1807), care a funcționat peste o jumătate de
veac, una la Buzău și alta la Căldărușani. Cei mai de seama tipografi din acest secol s-
au recrutat tot dintre călugări: Meletie Macedoneanul de la Govora, Mitrofan de la
Bisericani, ajuns episcop de Huși și de Buzău, Antim Ivireanul de la Snagov, care au
inițiat în meșteșugul tiparului numeroși ucenici.40

De regula, egumenii și alți călugări cărturari au fost promovați în scaune mitropolitane


sau episcopale. Mulți alți călugări cu învățătură s-au mulțumit să-și ducă viața potrivit pravilei
călugărești, numai între zidurile mânăstirii lor, cum au fost Mihail Moxa (care a tradus Pravila de
la Govora din 1640), Meletie Macedoneanul și Stefan din Ohrida, toți la Govora, Silvestru,
traducătorul Noului Testament de la Alba Iulia din 1648, Mardarie Cozianul, autorul unui Lexicon
slavo-român rămas în manuscris (1649), Vartolomeu,Măzăreanu, Lavrentie și Rafail de la
Hurezi, Naum Râmniceanu, Dionisie Eclesiarhul, la care se adaugă și numeroși alți copiști de
manuscrise.41

COPIȘTII DIN MARAMUREȘ - - - v. carte Stan Teofil + In Transilvania, Banat și


Maramures s-au copiat, de asemenea, o serie de manuscrise cu caracter liturgic, istoric
și teologic. În multe din ele existau scoli pentru pregătirea călugărilor ș mai ales a
copiilor din satele învecinate. 42

Pe lângă multe mânăstiri funcționau școli, care răspândeau știința de carte cu


caracter bisericesc și laic. În aceste școli se predau cunoștințele trebuitoare pentru cei
care urmau să devină preoți, precum și dieci, logofeți și caligrafi în cancelaria
domnească. Astfel de școli au funcționat la mânăstirile Vodița, Tisvita etc. La Putna, de
pildă, funcționa, în secolul XVI, o școală elementară, dar și una medie, în care se
predau gramatica, retorica, logica muzica, limbile greacă, slavonă și română. La această
școală au funcționat ca dascăli: călugărul Eustatie, “ritor, protopsalt și domesticos” de
muzică bisericească, autorul unor lucrări muzicale (1511), ieromonahul Antonie (1545),
apoi “ritorul și scolastiul” Lucaci, care a întocmit o Pravilă în românește și slavonește. Un
renumit dascăl, Dositei, a activat vreo patru decenii la schitul lui Zosima pe Valea
Secului, situat în apropiere de viitoarea mânăstire Secu. 43

39
ibor
40
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
41
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
42
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
43
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
9
Mitropolitului Petru Movilă încă din 1631 când era numai arhimandrit a înființat
la Kiev un colegiu Academia Movileană pe care în 1633 l-a transformat în academie
după modelul universităților apusene. Este cea mai veche universitate ortodoxă. 44

Mitropolitul Varlaam al Moldovei cu sprijinul Voievodului Vasile Lupu, urmând


exemplul vlădicului de la Kiev, înființează la Iași (1645) Colegiul Vasilian. 45

Școli speciale pentru pregătirea viitorilor preoți au funcționat la Mânăstirea Putna


(între anii 1774-1782), apoi la Mânăstirea Sf. Ilie de lângă Suceava, la Mânăstirea
Obedeanu din Craiova (1775), la Antim din București (1797-1874), la Mânăstirea
Glavacioc etc .

Din dorința de a veni în ajutorul celor ce voiau să studieze Brâncoveanu a înființat


în 1694 o Academie Domnească la Mănăstirea Sfântul Sava din București care avea în
frunte pe vestitul dascăl grec Sevastos Kimenitul din Trapezunt. În afară de această
Academie la București mai funcționa Școala domnească de slovenie de la biserica
Sfântul Gheorghe Vechi, iar spătarul Mihail Cantacuzino a înființat o școală la
mănăstirea Colțea.46

Primul seminar propriu-zis din Moldova a luat ființă în incinta Mânăstirii Socola de
lângă Iași (1803). În secolele XVIII-XIX se cunosc o serie de școli în diferite mânăstiri,
pentru pregătirea călugărilor, a călugărițelor sau a copiilor din satele din jur. Marile
mânăstiri posedau biblioteci cu numeroase manuscrise și tipărituri: Neamț, Putna,
Mărgineni, Dragomirna, Secu, Cernica, Căldărușani etc. 47

În foarte multe mânăstiri se desfășurau și activități artistice. Mulți călugări au fost


zugravi de biserici, alții iconari. Un ieromonah cu numele Gavriil a împodobit cu pictură
biserica din Bălinești (jud. Suceava) spre sfârșitul secolului al XV-lea, fiind considerat
unul din cei mai talentați pictori din tot cursul evului mediu. În prima jumătate a secolului
al XIX-lea existau scoli de zugravi bisericești în mânăstirile Cernica și Căldărușani. Șirul
călugărilor zugravi de biserici care lucrau în fresca, în stil tradițional bizantin, a continuat
până în vremea noastră. Alți călugări erau sculptori în lemn sau gravori, meșteșuguri
care de asemenea se continuă și azi. În mânăstirile de maici au cunoscut o înflorire
deosebita atelierele de broderie, lucru dovedit de mulțimea pieselor de acest gen
(epitafuri, acoperăminte de mormânt, odăjdii), care găsesc azi în marile muzee și în
mânăstiri.48

2.2. Mânăstirile românești au îndeplinit de asemenea și un insemnat rol


social-umanitar.

44
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p. 181
45
http://moldova650.asm.md/node/42
46
IBOR
47
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
48
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
10
În perioada medievală au existat instituţii de asistenţă socială pentru persoanele
aflate în dificultate. Aceste instituţii puteau fi atât publice, cât şi private şi s-au născut din
sentimentul de milă şi din dorinţa de a ajuta a creştinilor. Aceste aşezăminte constituiau
soluţiile găsite de biserică sau de autorităţile laice la problemele sociale grave. Aceste
instituţii, care serveau ca aziluri-spital, îşi au originea în pietatea creştinătăţii timpurii, iar
în Evul Mediu, existenţa unor aşezăminte ospitaliere într-o localitate arăta nivelul de
organizare şi gradul de urbanizare al acesteia. 49

Opera de asistență socială organizată de mânăstirile românești, deși puțin


cercetată, merită să ne rețină atenția. La Putna, de pilda, s-a făcut o copie după un tratat
de medicină scris în limba latina, cu o însemnare din 1536, care vorbea de arderea
bolniței, ceea ce duce la presupunerea că aceasta exista mai de mult, poate chiar în
timpul lui Stefan cel Mare. Mânăstirea Argeș avea în 1524 două așezăminte de asistență
socială:o bolniță și un “xenodochion”, adică o casă pentru îngrijirea gratuită a călătorilor
și a străinilor – de regula trei zile – amândouă situate în satul Flămânzești, în apropierea
mânăstirii. În același secol s-au ridicat bolnițe noi la Bistrița, în Oltenia (c. 1520-1521),
la Cozia (1542-1543) și în alte părți, în care primeau îngrijire gratuita nu numai călugării
bătrâni și bolnavi, ci și unii credincioși. 50

Mitropolitul Atanasie Crimca În 1602 a ridicat la moșia sa de la Dragomirești o


biserică mică (Dragomirna) devenită apoi bolniță. Din 1608 a fost ales mitropolit al
Moldovei. A început zidirea bisericii mari a mănăstirii Dragomirna, iar cu gândul la
alinarea bolniță a înființat în 1619 pentru prima dată în țara noastră un spital într-un
oraș, la Suceava.51
La sfârșitul secolului, s-au ridicat bolnițe la mânăstirile Sadova (1692-1693),
Hurezi (1696-1699) etc. Prin anii 1701-1702, spătarul Mihai Cantacuzino a ctitorit
mânăstirea Colțea din București, ce avea și “o bolniță și o casă de străini, spre odihna și
mângâierea întru Hristos a fraților noștri săraci care pătimesc de boale”, cu 12 cu paturi
pentru bărbați și12 pentru femei, întreținuți gratuit. Era primul “spital” din București,
situat pe locul celui modern de azi, întreținut din veniturile mânăstirii, deci o bolniță
mânăstirească unde aveau acces și credincioși din jur. 52

În “așezământul” mitropolitului Antim Ivireanul, mânăstirea Toți Sfinții din


București (Antim), ctitoria sa, vlădica a lăsat o serie de dispoziții prin care se fixau anual
anumite sume din veniturile ei pentru opere umanitare, precum: înmormântarea celor
săraci, înzestrarea unei fete pentru căsătorie, îmbrăcăminte pentru trei săraci și trei fete
în fiecare an, întreținerea gratuită pe trei zile în mânăstire a celor străini, întreținerea la
școala a trei copii săraci anual, ajutoare săptămânale pentru cei săraci și cei aflați în
închisori etc. 53

49
http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1575
50
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
51
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p. 125
52
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
53
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
11
Dimitrie Cantemir (1673-1723), în lucrarea sa Descrierea Moldovei, sublinia faptul
ca în mânăstirile moldovene era primit orice călător, fie ortodox, fie armean, turc sau
evreu,având întreținere gratuită chiar și timp mai îndelungat, dacă era nevoie. 54 În
secolul al XVIII-lea au luat ființă noi “spitalele mânăstirești”: la Sf. Pantelimon, lângă
București, ctitoria lui Grigorie II Ghica, cu secție de boli cronice, de ciuma și febră tifoidă;
la Mânăstirea Sf. Spiridon din Iași (1757-1759), “pentru căutarea și buna odihnă a celor
mulți bolnavi și neputincioși și săraci, ce se afla din pământeni și străini”; “spitalul” de pe
lângă Mânăstirea Sf. Prooroc Samuil din Focșani; “spitalul” de pe lângă Mânăstirea
Precista Mare din Roman (1789), înființat de egumenul Gherasim Putneanul, acțiune
desăvârșită de urmașul său Vartolomeu Putneanul, care a creat și o “spițeirie”
(farmacie).55

Din toate aceste “spitale mânăstirești” s-au dezvoltat actualele spitale din
orașele respective. Bolnavii se bucurau de întreținere și asistență medicală gratuită,
după posibilitățile și cunoștințele de atunci, iar personalul medical era plătit din veniturile
acelor mânăstiri. Pe lângă spitalele din mediul urban și-au continuat existenta și vechile
bolnițe, ridicându-se și altele. De pildă, starețul Paisie a reorganizat pe cele de la
Dragomirna și Secu, iar la Neamț a făcut una aparte, pentru bolnavii de nervi. În anii
1874-1852 starețul Neonil Buzilă de la Neamț a ridicat actualul spital din Târgu Neamț.
Se cunosc călugări care au alcătuit lucrări de medicină empirică, cum a fost Nicanor
bolnicerul de la Cernica, cu o Carte dohtoricească, rămasă în manuscris (1854), și
Dionisie arhimandritul, care a tradus din grecește Medicina practica (2 vol., tipărită
in1848). Activitatea spitalelor de pe lângă mânăstiri a încetat după 1863, anul
secularizării averilor mânăstirești, continuându-și existența numai bolnițele. Astfel, prin
aceste modeste așezăminte, mânăstirile românești au desfășurat o însemnată acțiune
filantropică.56

UNIAȚIA, DEZBINAREA ȘI PROTESTELE


2.3. Mânăstirile românești au sprijinit mișcarea de emancipare și de
apărare a ortodoxiei și a neamului românesc

Păstrându-şi autonomia faţă de Imperiul Otoman, activitatea culturală și


tipografică a Bisericii din Ţara Românească din sec. XVI a putut juca un rol de sprijin
pentru Biserica de la sud de Dunăre, inclusiv în ceea ce priveşte difuzarea de carte
bisericească, rol ce s-a confirmat de-a lungul secolelor de stăpânire otomană. 57
Mitropoliții Maxim și Macarie, introducând tiparul în Țara Românescă sau îngrijit ca să
se bucure de cartea tipărită în slavonă și slavii sud-dunăreni. 58

54
Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Litera Internațional, București 1997, p. 210
55
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
56
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
57
http://www.apostolia.eu/articol_434/introducerea-tiparului-%C5%9Fi-primele-car%C5%A3i-tiparite-in-
%C5%A2ara-romaneasca-%C5%9Fi-in-transilvania-%28sec--xvi%29.html
58
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p. 243
12
Mânăstirile românești și viețuitorii lor au sprijinit întotdeauna lupta poporului
roman pentru liberate națională și dreptate socială. De pildă, s-a dovedit că Stefan cel
Mare a ajutat mânăstirile țării între altele și cu scopul de a găsi oricând, în visteria lor,
ajutorul bănesc de care avea nevoie atunci când țara era amenințată de turci sau de alți
dușmani. Probabil același scop l-au urmărit și alți voievozi-ctitori de mânăstiri. Unele din
ele îndeplineau și rolul unor cetăți de apărare, mai ales după ce au fost distruse cetățile
moldovene din ordinul turcilor. De pilda, în fosta cetate a Neamțului s-a înființat o
mânăstire pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Sucevița și Dragomirna erau înconjurate
cu ziduri și turnuri de apărare. În multe din mânăstiri era ascuns nu numai propriul lor
tezaur, ci și al țării, în cazul unor incursiuni din afara. Din aceste pricini, ele au și avut
mult de suferit, în repetate rânduri.59

Mitropolitul Ghenadie al Transilvaniei la înțelegere cu Vlădica Teofil al Munteniei


tipărește (1640) la Mânăstirea Govora cartea de legi Pravila de la Govora. 60

Mitropolitul ANTIM IVIREANU a acordat ajutor material pentru românii ortodocși


din Transilvania și Răsăritul Ortodox. S-a ocupat de românii ortodocși din Transilvania
care au fost atrași la biserica Romei, îndemnându-i să rămână statornici în dreapta
credință. - - - - - - A tipărit cărți de slujbă pentru credincioșii arabi din patriarhia
Antiohiei, pentru credincioșii de limbă greacă și pentru compatrioții săi din Iviria. A fost
un înflăcărat luminat patriot și luptător împotriva asupririi turcești.
Brâncoveanu,

3. BISERICA ȘI SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

Demersul misionar al Bisericii trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica


nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi
cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălășluieşte mărturia cea duhovnicească despre
trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Hristos, cea autentică. 61

Rostul spiritualității creștine este cel de a elibera pe om de sub domnia plăcerilor


sensibile care îl dizolvă din punct de vedere duhovnicesc sau spiritual. 62

Astăzi, mai mult ca altădată, lumea secularizata, dominata de tehnologii, in care


viețuim, are nevoie de umanizare, de mila si iubire fata de om, de filantropie. Biserica

59
http://ro.scribd.com/doc/9264140/inceputurile-monahismului-romanesc
60
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminariile Ed. Institutului Biblic și de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 2006, p. 188
61
http://putereortodoxa.wordpress.com/tineret-biserica-societate, la 15.03.2013, ora 17:15
62
Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Popescu, Teologie și Cultură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București 1993, p. 147
13
Ortodoxa Romana este o biserica de origine apostolica, poporul roman fiind încreștinat
de Sfântul Apostol Andrei.63

Toate religiile vorbesc despre Dumnezeu, dar numai creștinismul poate vorbi despre un
Dumnezeu care a iubit atât de mult lumea încât s-a jertfit pentru ea. Întreaga viață și
activitate a Mântuitorului Hristos arată și o negrăită milă față de dezmoșteniții soartei. 64

Ca lucrare a dreptății divine, filantropia Bisericii este un act profund teologic,


spiritual si duhovnicesc. Ea nu poate fi asociata pur si simplu celorlalte forme de
dreptate sociala consacrate de diverse ideologii moderne, ci exclusiv formelor de slujire
divina.65

Biserica se luptă să vindece omul pervertit de patimile care sting cunoașterea lui
Dumnezeu, au răsturnat criteriile și au omorât simțirea lui duhovnicească, Omul a
devenit astfel o ființă infirmă duhovnicește.66

3.1. Biserica și postmodernitatea societății actuale

I. Biserica versus postmodernitate - Factorii definitorii ai postmodernitații

Notele dominante ale postmodernitații sunt date de expansiunea fara precedent a


tehnologiei informației, accesul neingradit la date și rolul tot mai accentuat deținut de
mass-media in formarea personalitații umane. In plus, continua avantul tehnologiilor
avansate, asistate de forme de inteligența artificiala. Observam și creșterea de
neimaginat a gradului de accesibilitate a oamenilor la noile realizari ale progresului și
civilizației contemporane: un procent tot mai mare din populația planetei are acces la
tehnologii de ultima generație. Un alt factor care incurajeaza instalarea unei mentalitați
postmoderne in societate il constituie progresul economic, generator de bunastare
materiala. 67

a) Individualismul presupune cultivarea valorii exagerate a sinelui, in maniera deja


experimentata de New Age. Societatea postmoderna ii solicita omului sa se afirme cu
orice preț, cautand sa promoveze cat mai sus, pe scara ierarhica, la nivel economic,
politic, cultural etc. Aceasta presupune, in mod necesar, negarea identitații primite la
naștere, inclusiv in ceea ce privește apartenența religioasa. Tot mai mulți tineri se
declara indiferenți fața de aspectele tradiționale ale existenței și receptivi fața de
pseudo-culturi de import. Aceasta goana nesabuita dupa avansare sociala sau agonisita
materiala il transforma pe om in sclavul unei rutine zilnice generatoare de stres și

63
http://www.crestinortodox.ro/religie/biserica-ortodoxa-fata-provocarilor-lumii-contemporane-124595.html
64
Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Popescu, Teologie și Cultură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București 1993, p. 154
65
http://www.crestinortodox.ro/religie/biserica-ortodoxa-fata-provocarilor-lumii-contemporane-124595.html
66
Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos vol. II, Ed. Deisis, Alba-Iulia 1994, p. 172
67
http://www.crestinortodox.ro/religie/biserica-ortodoxa-fata-provocarilor-lumii-contemporane-124595.html
14
oboseala, privandu-l de orice dorința de elevare spirituala, cu excepția unor distracții
facile, aflate in trend. Omul-mașina este sclavul jocurilor pe computer, al imaginilor
comerciale care-l impiedica sa gandeasca liber, conștiința sa fiind amorțita complet de
capriciile impuse ale modei. Lectura, dezvoltarea imaginației, poezia, lirismul – sunt
quasiinexistente. Se pune in valoare individul și se abandoneaza persoana. Forța
interioara nu se bazeaza pe echilibru, pe cunoaștere a realitaților vieții, pe abandonarea
in voia lui Dumnezeu (dupa Matei 6,33 – Cautați mai intai imparația lui Dumnezeu și
dreptatea Lui și toate celelalte se vor adauga voua)[4]. Dimpotriva, forța omului
postmodern rezida tocmai in dezechilibrul sau interior – acesta il determina sa se
abandoneze condiției stresante a vieții, pentru a scapa de marile chestiuni existențiale.
Se afla intr-o depresie continua, justificand existența unei pleiade de „psihologi” (isterie
naționala, am putea spune, in S.U.A și Occident), care ii „refac” echilibrul prin terapii de
exacerbare a propriei personalitați.

b) In plan religios, se impune secularismul, curent care neaga, in mod violent,


exprimarea religiozitații, manifestata in cadrul Bisericilor tradiționale. In definirea lui, se
analizeaza, de obicei, trei aspecte esențiale: 1. pierderea treptata a interesului pentru
practica elementelor definitorii religiei de baza, 2. refuzul plictisit al primirii de informații
din sfera religioasa, care sa justifice in vreun fel existența proniatoare a lui Dumnezeu și
3. combaterea cu orice mijloace a prezenței religioase in interacțiune cu structurile
social-politice și economice, considerate strict „laice”. Sa le observam și noi, pe rand:

2. Secularismul postmodern se caracterizeaza prin negarea violenta a oricaror forme de


religie insituționalizata, in favoarea fauririi unei religii proprii, descatusate de apartenența
la vreo confesiune (celebra sintagma: believing without belonging[5]). Tuturor Bisericilor,
confesiunilor și cultelor li se aduc critici vehemente, incepand cu tenebre ce țin de
acțiunile lor trecute și sfarșind cu contestari ale pretinsei lor rigiditați in vremea noastra.
De aceea, auzim pe mulți oameni, sub pretexte minore, spunand: „am terminat-o cu
Biserica!” Și chiar pun in practica aceasta ruptura, incercand sa se țina cat mai departe
de orice contact cu instituția in cauza, fie ca e vorba de locașul de cult, fie de o posibila
intalnire cu un sacerdot sau chiar contactul cu un material religios ca atare.

1. Cea mai mare problema ridicata de secularizare se pune in plan individual. Așa cum
am aratat deja, este o certitudine indepartarea omului de trairea faptului religios in sine.
Tot mai mulți oameni se declara indiferenți fața de orice exprimare a religiozitații. In
acest caz, singurul remediu il constituie intoarcerea la soluțiile vieții spirituale, la valorile
perene ale sfințeniei, dorita a se cultiva inca din viața aceasta. Ortodoxia are resurse
inestimabile in acest sens; din pacate, ele nu sunt puse in valoare așa cum ar trebui,
fiind adeseori estompate de folclorismul, lipsa de evlavie și rutina unor slujitori
nevrednici.

La noi, s-a vorbit tot mai mult, in ultima vreme, de necesitatea interzicerii orei de Religie din școlile
de stat, punandu-se accentul pe definirea separației intre cele doua instituții. Concomitent, o decizie
controversata a Consiliului pentru Combaterea Discriminarii a considerat necesar sa avertizeze Ministerul

15
Educației și Cercetarii asupra scoaterii simbolurilor religioase din instituțiile de invațamant laice. Desi
decizia a fost anulata de Inalta Curte de Casație, printr-o hotarare definitiva recenta (13 iunie anul 2008),
persista o neliniște in acest caz, caci mediatizarea lui nu a reușit sa solidarizeze, așa cum ar fi fost de
așteptat, parerile favorabile, decat intr-o mica masura, in timp ce revendicarile seculare au fost clamate cu
insistența. S-a facut o prezentare total tendențioasa unor manuale de Religie, care urmarea sa atraga
sprijinul opiniei publice in favoarea denunțarii lor ca fiind abuzive, intolerante și chiar violente. Scopul este,
spiritul
evident, același: marginalizarea, cu orice preț, a religiei, precum și a educarii tinerilor in
cunoașterii și trairii acesteia. Toate aceste acțiuni, vadind semnale clare de promovare a
secularismului, in sens de laicizare forțata, au avut, in mod paradoxal, un efect contrar
celor așteptat de promotorii lui: Biserica a reacționat ferm, atat prin combaterea erorilor
și denigrarilor proferate, cat și prin implementarea unor strategii misionare mai eficiente,
insemnand revizuirea si remedierea unor aspecte negative semnalate. In acest caz, ar
trebui sa recunoastem secularismului si un rol pozitiv.

Daca postmodernismul accepta vreun fel de religiozitate, atunci aceasta este cu totul diferita de tot ceea
ce omul a experimentat pana acum. Este o asa-zisa „totala descatusare”, mergand de la mentinerea
distorsionata a unor forme traditionale, neaparat aggiornate, pana la preluarea sincretica a unor elemente
din cultura altor religii sau promovarea unor actiuni proprii, idei personale sau forme de divertisment – sub
forma concreta a unei noi idolatrii, extrem de periculoasa (exemple de „idoli” postmoderni: munca si
ascensiunea profesionala, familia sau anumiti membri ai acesteia, banii si agonisita materiala, idealurile
politice, economice sau sociale, fictiuni din productii media sau din cinematografie, vedete din toate
domeniile sau chiar sporturi – vorbindu-se tot mai des de „zeul fotbal”, de pilda). Credinta traditionala in
Dumnezeu ramane, de cele mai multe ori, la nivelul unei simple exprimari declarative (Paste si Craciun
transformate in evenimente mondene, cu relevanta preponderent gastronomica, sau, mai nou,
experimentate prin turism „exotic” sau celebrate „tinereste” in cluburi si discoteci; slujbele de botez, nunta,
inmormantare – privite doar ca exprimari folclorice, cu o prezenta a invitatilor in continua scadere la
ritualul religios). Cauza majora a acestor stari de lucruri rezida in conceperea lumii ca fiind autonoma si,
implicit, idolatrizarea ei, si impunerea unui abis intre transcendenta Divinitatii si imanenta lumii .68

c) Progresul extraordinar al stiintei si tehnologiei este un factor constitutiv al


postmodernitatii, Se pune accent pe cunoasterea intelectuala, ca expresie a unei rationalitati
exacerbate, promovata cu ajutorul unor mijloace ultramoderne: internet, biblioteci virtuale, baze
de date computerizate – toate conduc la o informare detaliata si facila, dar, in acelasi timp, pot
dauna enorm. Cercetarile asidue ale stiintei si tehnologiei actuale vadesc, in unele domenii, o
atitudine potrivnica normelor crestine de etica si bio-etica. Avid dupa bunastare, el genereaza si
amplifica o criza ecologica de proportii, De asemenea „efortul constant de a realiza roboti cu
viata psihica asemanatoare omului poate trada fie o consecinta a golirii de continut a vietii
noastre, compensate prin crearea de artefacte cu constiinta, fie o expresie a unei tentatii
demiurgice”69. Aceleasi pretentii creatoare se intalnesc si in metodele de inginerie genetica
neingaduite de Biserica: fertilizarea in vitro si clonarea, unde „joaca de-a Dumnezeu” poate duce
la consecinte fatale, imprevizibile.

d) Globalizarea economica, politica si culturala. Lumea este o imensa piata de


desfacere, tot mai multe granite dispar, se creeaza aliante comerciale mondiale. Planul spiritual se

68
http://putereortodoxa.wordpress.com/tineret-biserica-societate/
69
Adrian Lemeni, pr. Răzvan Ionescu, Teologie ortodoxă şi Ştiinţă. Repere pentru dialog, Ediţia a doua,
revăzută şi adăugită, Editura I.B.M.B.O.R., 2007, pp. 427-428
16
cere a-l urma indeaproape pe cel material; de aceea, se incearca a se crea un conglomerat din
religii, traditii si culturi diferite. Inevitabil, se ajunge la sincretism, ca tinta ultima a globalizarii. 70

Un interes deosebit suscita legislatia europeana, solicitata uneori a fi luata drept etalon,
chiar daca nu este cunoscuta si inteleasa in intregime. Bunaoara, ea a fost invocata in disputata
chestiune a religiei in scoli, desi nu exista prevederi oficiale la nivelul Uniunii Europene, in acest
sens. Este condamnata doar discriminarea, dar in cazul nostru nu poate fi vorba de asa ceva, atata
vreme cat si cele mai marunte culte, legal recunoscute, sunt libere sa tina cursuri de religie
adeptilor lor.

Raportat la cultura, postmodernismul se defineste prin doua elemente esentiale:


promovarea multiculturalismului si valorizarea actelor culturale in raport cu legile
economiei de piata. Desi globalizarea este un fapt istoric, ea nu actioneaza asupra culturii in
sens reductionist exclusiv, ci o modeleaza intr-o simfonie de culturi locale, diversificate, ce
interactioneaza intre ele prin intermediul mass-mediei si internetului. Sansa lor de supravietuire
este legata, insa, de capacitatea lor de a se mula cerintelor din piata, altminteri, esecul desi cert, nu lasa urme,
deschizand alte oportunitati, pe temeiul principiului alteritatii.

e) Haos si sincretism doctrinar: invatatura traditionala se relativizeaza, sunt negate


doctrine universal valabile, sunt contestate paradigmele unice si valorile religioase absolute.
Astfel se distruge, practic, increderea in structura ecclesiala centralizata, fiind mult mai bine
primite fractiunile centrifuge. Nu ne mira acest lucru, atata vreme cat observam atat respingerea
transcendentei lui Dumnezeu, cat si a contingentei lumii. Se propune o spiritualitate noua, de tip
individualist, dublata de o revalorificare a religiosului de tip folcloric, dand Traditiei doar un
simplu rol de transmitatoare a unei mosteniri etno-culturale si, abia in planul al doilea,
religioase.Este promovata, fara rezerve, miscarea feminista. Se vorbeste, tot mai confuz, de un ecumenism similar
intru totul cu sincretismul. Potrivit Parintelui Profesor. Gheorghe Petraru, „daca religia nu a disparut, conform
programului modernist, atunci postmodernitatea decreteaza egalitatea religiilor, sursa lor in ratiunea omului si nu in
transcendent, nu originea divina a religiei, ci crearea ei de catre om, care L-a creat si pe Dumnezeu, refuzul
Revelatiei iudeo-crestine ce culmineaza in Iisus Hristos si egalitatea crestinismului cu celelalte religii, limbajul
inclusivist, care nu mai face diferenta intre adevar si eroare, intre dreapta credinta mantuitoare si erezie, in plan
ecclesial”[10].

O ofensiva fara precedent s-a declansat recent impotriva lui Iisus Hristos. Confuzia dintre
diferitele moduri in care El este perceput l-a facut pe Mihail Neamtu sa afirme ca „destinul
cultural al Europei nu poate fi gandit independent de aceasta decizie de a pune intrebarea lui Iisus
Hristos – voi cine ziceti ca sunt Eu?” (Marcu 8,29)[11]. Din directia postmodernismului, vin
raspunsuri extrem de variate la aceasta intrebare: un intemeietor de religie, un simplu om, un
invatator, un profet, un initiat etc. Toate ocolesc adevarul, sintetizat de raspunsul petrin
neechivoc: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu. Multitudinea de variante eronate colecteaza
un specific comun: neaga dumnezeirea lui Iisus Hristos si impecabilitatea Lui. Iata motivul pentru care au inregistrat
succese rasunatoare The Da Vinci Code si documentarul asa-zisului mormant al lui Iisus Hristos, publicat de catre
National Geographic. O societate imorala, ce a dinamitat institutia familiei, nu putea sa nu aclame varianta unui Iisus
Hristos simplu om, concubin al Mariei Magdalena. Aceeasi societate, neincrezatoare in inviere si viata vesnica, a
primit cu mare bucurie vestea aflarii „mormantului lui Hristos”, cu sarcofagul aferent, plin cu oseminte. Mai ales ca
aceasta veste nu a venit prin intermediul unui roman politist, ci in urma unei cercetari „stiintifice”, purtand girul unui
prestigios canal media (nu a contat precaritatea datelor prezentate si lipsa de concludenta, nici interesul evident de a
extrage o concluzie favorabila sionismului, dezvoltat de Jakobovici).

f) Impunerea, cu orice pret, a „drepturilor” minoritatilor, in detrimentul dreptului


firesc al majoritatii. Cu o insistenta dusa pana la isterie, grupari total nesemnificative ca pondere
si reprezentativitate in randul populatiei isi clameaza „drepturi” precum: promovarea
70
http://www.crestinortodox.ro/religie/biserica-ortodoxa-fata-provocarilor-lumii-contemporane-124595.html
17
homosexualitatii, scoaterea icoanelor din scoli, excluderea religiei dintre disciplinele studiate in
„trunchiul comun” din scoli etc. Desi lezeaza dreptul majoritatii, castiga teren datorita nepasarii
generalizate a societatii – o alta caracteristica a postmodernitatii (lehamitea fata de tot, toti si
toate). Extremele (si extremismele) sunt promovate galagios.

Interesant este faptul ca toate aceste grupuri minoritare se declara, cu nonsalanta, victime
ale intolerantei si discriminarii. Prin acest procedeu, incearca sa sensibilizeze opinia publica deja
anesteziata, mizand tocmai pe aceasta apatie generalizata a majoritatii. Relativismul moral care
guverneaza in postmodernism isi impune regulile: totul este permis; placerile, de orice fel, trebuie
cultivate. Asa se ajunge ca minoritatile sexuale sa fie incurajate, de pilda, de catre numeroase
forte de sprijin din cadrul majoritatii, fara sa constientizeze pericolul legalizarii casatoriilor si
adoptiilor pentru cuplurile homosexuale, precum si al publicitatii desantate facuta acestor practici
abominabile. Aceeasi nepasare transforma parintii in monstri de indiferenta: nu se apleaca asupra
educatiei copiilor, ba chiar incurajeaza deviatii grave, fara sa le pese de consecinte.

S-a constatat faptul ca scoala este un spatiu predestinat dezvoltarii unor tensiuni intre
religie si postmodernitate. Religia isi revendica de partea ei spiritul traditional, iar
postmodernitatea clameaza necesitatea unui invatamant de tip secular. se solicita tot mai insistent
sa se conceapa o materie-hibrid, care sa propuna un amalgam de notiuni religioase, prezentate din
exterior, adica critic,Se intentioneaza crearea unor generatii de tineri neimplicati, dezamagiti,
debusolati, o adevarata masa de manevra pentru manipularile specifice idolilor postmoderni. Cei
care nu cunosc si sustin invatatura credintei lor sunt, de fapt, necredinciosi, si, in potenta, atei.De aici, inevitabilul
conflict. Ca disciplina de studiu, Religia a cunoaste in Romania un statut cert, fiind respectata libertatea de a se opta
sau nu pentru studierea ei, afiliata strict unui cult recunoscut. Tocmai aici apar contestarile: sub masca presupusei
deprinderi a culturii generale privind istoria religiilor. Se vorbeste, in acest context, tot mai des, despre indoctrinare si
intoleranta, ca pacate capitale ale unui invatamant religios de tip confesional. Totusi, daca se analizeaza cu
obiectivitate fenomenul, se observa ca elevii, in urma instructiei la orele de Religie in forma actuala, nu sunt nici
indoctrinati, nici intoleranti. Aceasta este o falsa temere. De fapt, autorii ei urmaresc distrugerea personalitatii
religioase, anihilarea oricarei judecati echilibrate asupra fenomenului religios si considerarea, grosso modo, a tuturor
sistemelor religioase ca fiind falimentare.

In privinta asa-zisei intolerante, am retinut intens mediatizatul caz al unui manual de Religie care a prezentat
importul unor practici straine spiritualitatii si trairii ortodoxe, pe filiera sincretismului new-age, in speta fiind vorba
de yoga. Folosind in acest caz expresia „demonism”, respectivul manual a fost pus la stalpul infamiei, fiind etichetat
drept „intolerant”. Avem de-a face cu un caz limpede de contradictie de opinii: pe de o parte, mesajul intransigent al
teologiei ortodoxe, inflexibil in materie de doctrina si practica religioasa, iar pe de alta, presiunea tot mai mare venita
din partea celor ce doresc schimbari, chiar in forma aceasta a sincretismului oriental.

g) Timpul, comprimat datorita programului „infernal” (cliseu diabolic, de-a dreptul),


se decanteaza exclusiv in prezent. Omul postmodern isi traieste cu prisosinta „clipa”; ar vrea sa
faca totul, dar nu face mai nimic. Timpul trece monoton; viata se scurge fara a realiza, practic,
nimic in plan spiritual. Agonisita materiala nu-l satisface: in permanenta se gaseste ceva dupa
care sa jinduiasca. Viitorul este, la randul lui, neinteresant pentru omul postmodern. Victima a
autosuficientei, el clameaza necesitatea raiului pamantesc, experimentat inca din viata aceasta,
fara a-si pune problema vesniciei, in care nu crede In plus, exista ceva care nu poate fi cumparat cu nimic:
este tocmai timpul, de trecerea caruia se teme ingrozitor, si pe care doreste s-o ascunda (operatii estetice, tratamente
geriatrice, comportament indecent sau promovare a unui stil de viata nonconformist, adolescentin – la varsta
senectutii, angajarea in munca si dupa pensionare, invocand falsa penurie etc.). Trecutul nu-l mai intereseaza: cultul
stramosilor, cinstirea inaintasilor, ocrotirea parintilor sau bunicilor au devenit tot mai rare (se cauta cu disperare
institutii de ocrotire - azile, unde sa poata fi institutionalizate aceste „poveri” familiale). (la ultimul sondaj, doar 10%
din catolicii francezi au declarat ca cred in viata vesnica). Cel mult, sunt acceptate, mai degraba, variantele
„indulcite” ale mai multelor „vieti” percepute metempsihotic in sincretismul oriental, puternic mediatizat in Occident
gratie teosofiei si antroposofiei. Asadar, ceea ce-i ramane omului postmodern este prezentul; definitoriu pentru
aceasta este accesoriul sau indispensabil – Internetul, care se scrie, in mod obisnuit, intr-un prezent continuu.

18
h) Migratia – favorizeaza transformarea postmodernista a societatii , prin ambele variante ale
Cei in cauza sunt pasibili a-si
sale: 1.din tari sarace, in tari bogate si 2. din mediul rural, in mediul urban.
parasi traditiile, ghidandu-se dupa reperele impuse de structurile sociale la care sunt siliti sa se
adapteze. In ceea ce-i priveste pe romanii plecati in strainatate, trebuie sa aratam ca mediul in
care traiesc acestia este, de cele mai multe ori, neprielnic exprimarii apartenentei lor la Ortodoxie.
De aceea, „Ortodoxia in Occident ramane o prezenta discreta, care incearca sa explice mai bine
lumii occidentale unele aspecte ale spiritualitatii sale: icoana, rugaciunea lui Iisus, liturghia
bizantina”[12]. Este imperios necesar sa se asigure asistenta religioasa cat mai diversificata in diaspora; de aceea,
este laudabila initiativa Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane de a spori numarul episcopiilor si parohiilor
romanesti peste hotare. In caz contrar, singura modalitate de a pastra legatura migrantilor cu traditia si spiritualitatea
romaneasca ramane Internetul, cu toate capcanele lui. Din fericire, structurile ecclesiale apartinand Bisericii
Ortodoxe Romane, situate in afara granitelor tarii, se bucura de recunoasterea necesara, precum si de drepturile ce li
se cuvin, asa cum se intampla, bunaoara, in Germania, unde Mitropolia Ortodoxa Romana pentru Europa Centrala si
de Nord a fost recunoscuta recent drept corporatie publica[13].

Daca analizam si fenomenul migratiei de la sat la oras, va trebui sa aratam faptul ca mediul rural a fost
propice pastrarii nealterate a sentimentului religios. Odata cu patrunderea tehnologiilor moderne, cerute a se
implementa in urma integrarii Romaniei in U.E., este foarte posibil sa asistam la coruperea acestui sentiment.
Masurile misionare de preventie se impun cu necesitate. Potrivit lui Mirel Banica, „experienta secularizarii
occidentale a aratat ca exista o legatura directa intre pierderea identitatii religioase a unei societati si ”derularizarea”
acesteia”[14].

Ambele forme de migratie contin in subsidiar o motivatie pur materiala . Migrantii parasesc spatiul
spiritualitatii traditionale, activand intr-un mediu, de cele mai multe ori, ostil acesteia. De aceea,
pericolul pierderii identitatii este foarte mare. Capcana intinsa de societatile super-
tehnologizate il gaseste, uneori, nepregatit pe omul avid dupa agonisite pamantesti. De retinut
este faptul ca Biserica Ortodoxa nu este potrivnica muncii cinstite, generatoare de progres material, ci utilizarii
egoiste a acestui surplus, fara grija fata de aproapele si fara cuget treaz la propria mantuire, la care bunurile materiale
nu pot contribui decat in masura in care au fost convertite in fapte ale milei trupesti si sufletesti.

i) Confuzia intre spiritualitatea ortodoxa si ocultismul pagan, datinile folclorice,


superstitiile si magia demonica, divinatiile si ghicitoria de orice fel, inclusiv horoscoapele si
astrogramele. Este tipica pentru a ilustra consecintele nefaste ale New Age-ului in Romania.
Omul postmodern este victima sigura: traieste drama acestei confuzii, in timp ce declama,
autoritar, ca nu crede in nimic care sa nu poata fi experimentat. Daca analizam impactul mediatic al unor
produse ale culturii postmoderne, precum Lord of the Rings si Harry Potter, precum si recrudescenta astrologiei,
observam clar ca „necredinta” invocata este un pretext, pentru a introduce, de fapt, crezuri noi, legate de practicile
oculte.

j) Invocarea „norocului” si asumarea riscurilor. S-a creat o adevarata isterie in jurul loteriilor,
pariurilor, tombolelor etc. – toate aducatoare de castig nemuncit. Riscurile, numite adesea „provocari” se
intilnesc la tot pasul: in afaceri, la burse, ba chiar in practicarea unor sporturi si distractii
„extreme”. Mentalitatea ce sta in spatele acestor practici releva, de fapt, pe de o parte,
individualismul despre care am vorbit deja (credinta ca un eventual castig este perfect cuvenit, fara a avea
vreun resentiment fata de numerosii perdanti), iar pe de alta parte, nihilismul, desconsiderarea sinelui, a
familiei, chiar a propriei vieti (conceptia ca fara risc, nu exista castig, precum si aceea ca viata
trebuie traita la intensitate maxima, ea avand exclusiv o coordonata trupeasca si pamanteasca).

k) Exacerbarea violentei reprezinta o alta consecinta negativa a postmodernismului in planul concret


al vietuirii umane. In goana dupa bunuri materiale, nu au loc sentimentalismele; unele decizii sunt
extrem de dure, lovind chiar in cei mai apropiati membri ai familiei sau prieteni. Violentele
domestice sunt la ordinea zilei: neintelegerile in plan material sunt cauza principala a divorturilor
(de aceea, asistam la o recrudescenta incredibila a contractelor prenuptiale), iar exagerarile privind ritmul si

19
amploarea muncii dau amploare conflictului dintre generatii, in conditiile in care parintii isi
dedica tot mai putin timp cresterii si educatiei copiilor lor. Asistam, insa, si la alte tipuri de
violenta: competitia din mediul de afaceri, dorinta de promovare si de castig, violenta de limbaj,
non-conformismele, conflictele inter-etnice, inter-religioase, inter-statale. Toate acestea sunt
legate, indestructibil, de Mamona acestei lumi[15]. Profita, in mod inevitabil, gruparile para-religioase sau
sectele, a caror raspandire este favorizata de mondializare, dar si de pretentiile implinirii individualiste: „Individual,
ne angajam pe calea sectara; colectiv – pe calea totalitara”, arata Fournier si Picard [16].

l) Rutina si plafonarea sunt alte mari curse si capcane ale postmodernitatii. Putem vorbi, deja, de o
rigidizare a atitudinilor umane, de o estompare evidenta a trairilor expresive, a visarii, a delicatetei, a tandretei.
Inconjurat de masini, omul ajunge, el insusi, o masina. De aceea , omul executa stereotip anumite
conditionari existentiale, fara sa-si mai doreasca progresul spiritual sau depasirea unor „limite”
culturale, gnoseologice sau religioase autoimpuse. Starea de confort este asigurata de un serviciu
bun, o viata a trupului normala (sanatate si implinirea nevoilor fizice: hrana, apa, sexualitate etc.),
precum si pseudo-cultivare a spiritului, aflat intr-o teribila amorteala (dependenta de televizor, de
jocurile pe computer etc.). Orice ar putea strica acest echilibru este privit, din start, ca daunator.
De aceea, exista tendinta de a impune un program dinainte stabilit, de la care sa nu se conceapa admiterea vreunei
abateri. Fie ca este vorba de vizitarea unor cluburi, fie vizionarea unor meciuri sau a unor seriale – toate acestea se
inscriu, deja, in programul saptamanal, ba chiar zilnic, uneori, al semenilor nostri. Atunci cand se propune
schimbarea acestui program, pentru a stimula o crestere duhovniceasca, de pilda, trebuie asteptata
o opozitie fatisa, chiar un refuz evident. Aceasta vadeste precaritatea echilibrului vietii omului
postmodern, centrata in cultura trupului si incultura duhului...

Mai grav este atunci cand victime ale rutinei sunt unii slujitori bisericesti: preoti care savarsesc cele sfinte
intr-o stare de totala platitudine, citindu-li-se pe chip un oarece dezgust fata de misiunea lor, ciuntind mereu
ritualurile si dand impresia, in permanenta, ca slujba este pe sfarsite... Mai grav, auzim uneori si voci de monahi care,
de dragul respectarii tipicului, citesc pasaje lungi (in special, catismele si canoanele utreniei), intr-un stil
inconfundabil, neinteligibil...Cateva cuvinte rostite din suflet fac mai mult decat mii de vorbe declamate fara
participare afectiva!...

II. Atitudinea si reactia Bisericii fata de provocarile postmodernismului

a) In fata individualismului postmodernist, se impune cu necesitate afirmarea identitatii


ortodoxe, ca sistem religios unitar si unificator al tuturor existentelor umane in Iisus Hristos
Mantuitorul si Domnul. Echilibrul sinergic intre transcendenta si imanenta lui Dumnezeu se sustine in teologia
ortodoxa gratie doctrinei privind energiile divine necreate. Mantuirea se obtine prin conlucrare cu harul
dumnezeiesc, savarsind binele, in marea familie crestina – Biserica. - care trebuie sa constituie un
pol viguros de opinie, in fata tendintelor postmoderne de a crea un sistem quasi-secular si
laicizant, numit pompos „societate civila”. Cultivand autonomizarea ratiunii, aceasta societate s-a inchis in
imanenta istoriei, fiind, pe drept cuvant, „rezistenta la evanghelizare”[17] si „antiontologica”[18]. Potrivit Parintelui
Profesor Ion Bria, „in timp ce recunoaste ambiguitatea acestei situatii, teologia ortodoxa apare de multe ori ca
inhibata, ezitanta. Anumite curente din spiritualitatea ortodoxa vorbesc de neincredere in lumea postmoderna,
secularizata, deschizand usa fundamentalismului ortodox”[19]. Acest semnal de alarma are, desigur, un rol
profilactic, insa trebuie sa tinem seama de faptul ca situatia Romaniei nu este atat de dramatica; este inca relativ
departe acel spectru al Europei prospere, dar complet secularizate, propusa de catre Papa Ioan Paul al II-lea, in anii
1980-90, spre a i se aplica un amplu program de evanghelizare[20].

In privinta logicii discursive, mai ales in plan teologic, este imperios necesar a se constientiza pericolul
exagerarii unei formulari abuziv exteriorizate, specifica gnoseologiei postmoderne. Prin contactul nemijlocit cu
tehnologia, s-a realizat o adevarata tesatura de mijloace de comunicare intre specialisti, care sunt tentati sa se
raporteze la cercetarile venite din exterior, in detrimentul propriei munci, care s-ar cuveni a fi originala si
introspectiva. Reteaua internet, circulatia rapida a publicatiilor si cartilor, modernizarea bibliotecilor – au sporit
zestrea informationala pe care unii autori, cu abilitati compilatorii, o folosesc copios pentru a-si redacta productiile
proprii. Asa se explica predilectia unora de a desfasura adevarate exordii in spatiile rezervate notelor de subsol, care

20
intrec, uneori, in consistenta, corpusul operelor in sine. Aceste tipuri de exagerari l-au facut pe Steven Conor sa
catalogheze productiile postmoderniste drept „megacarsi care inghit alte carti, megatexte care includ alte texte”[21].

Definind secularizarea, Parintele profesor Nicolae Achimescu arata ca pericolul


acesteia rezida in faptul ca „economicul triumfa asupra spiritualitatii, tehnica asupra
culturii, politicul asupra moralei, trupul asupra sufletului, temporalul asupra eternitatii,
relativul asupra Absolutului”[22]. Lupta misionara se duce, asadar, impotriva tuturor acestor inversiuni,
avand drept temelie descoperirea profetului Isaia, care zice: Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau, care numesc
lumina intuneric si intunericul lumina, care socotesc amarul dulce si dulcele amar! (Isaia 5,20).

b) Se impune cu necesitate realizarea starii de comuniune, ca o replica fata de exprimarea


singulara. Biserica este marea familie crestina, parohia trebuie sa fie o familie in miniatura.
Pe langa eul glorificat inca din modernism, postmodernismul aduce in prim plan si statusul lui „noi”. Cu alte cuvinte,
exprima un sentiment de solidaritate, chiar daca acesta este lipsit, teoretic, de sustenabilitate prin credinta. Sau , cum
arata Dan Puric: „Cu cat ne apropiem, cu atat ne despartim. Ne despartim lent, usor. Ne apropiem
vietile intr-o comunitate economica si ne despartim sufletele...”[23]. Astfel, trebuie sa privim
postmodernismul ca pe o parte din noi insine; nu suntem spectatori ai lumii, ci actori ai ei[24] – arata Parintele
Profesor Nicolae Achimescu.

Tendintele de globalizare, sincretismul, aplecarea spre sfera activitatilor sociale – sunt tot
atatea cai prin care se incearca regruparea indivizilor, chiar daca aceasta nu se realizeaza
totdeauna in forme institutionalizate. Biserica poate prelua aceste tendinte, valorificandu-le in scopul trezirii
celor in cauza din amortirea religioasa. Prin programe sociale, ecologice, misionare, prin pelerinaje,
actiuni culturale, manifestari pentru tineret, prin valorificarea resurselor internetului si mass-
mediei, Biserica poate ajunge usor la sufletele celor dornici de comuniune. Ea poate sa-L
vesteasca tuturor pe Iisus Hristos, Cel care a adus lumii iubirea divina, ca factor de biruinta
asupra patimilor egoiste, dezumanizante si anticomunitare[25].

c) Intregul tezaur doctrinar, moral si cultic al Ortodoxiei reprezinta o mostenire intangibila. Biserica poate si
trebuie sa ia parte la dialoguri ecumenice, multilaterale, pentru a-si exprima cu tarie fidelitatea fata de Adevar, fata de
un dat doctrinar care nu este subiect de negocieri sincretiste. Are, asadar, datoria de a fi marturisitoare, intru
iubire si rabdare. Totodata, ea respinge ca fiindu-i straine toate ratacirile ideologiilor eretice,
emanciparilor de tip feminist, precum si ale deviatiilor morale de orice fel. Vocea Bisericii, mai ales in
tarile majoritar ortodoxe, trebuie sa rasune in forta, pentru a demasca impostura acelor minoritati irelevante numeric,
dar curajoase pana la impertinenta. Pluralismul poate reprezenta o provocare pentru Biserica, atata
vreme cat ajuta la filtrarea si decantarea adevaratei invataturi, in comparatie cu oferta ideologica
postmoderna. Pluriconfesionalismul obliga Biserica la acceptarea dialogului si, totodata, la
combaterea ferma a contra-marturiei (prozelitismului). Totodata, este necesara si o responsabilizare mai
inalta a structurilor ecleziale centrale si locale, in vederea depistarii si remedierii acelor sincope din activitatea
misionara si pastorala, care pot aduce atingere intregii Biserici, odata mediatizate.

d) Sfanta Traditie ramane normativa pentru Biserica, desi exista destule voci contestatare, care
incearca sa acrediteze ideea ca intre traditie si modernitate este un antagonism ireductibil. Acest lucru nu este
adevarat. Desi fidela tezaurului doctrinar, moral si cultic mostenit, Biserica nu ramane inchisa in trecut, ci vine in
intampinarea provocarilor prezentului, adaptandu-si discursul si strategiile misionare fata de acestea. Vorbind despre
atributul modernitatii aplicat teologiei Bisericii noastre, prot. Marc-Antoine Costa de Beauregard, il califica drept
„actualizarea sa continua prin Duhul”[26]. Iar Parintele Ieromonah Savatie Bastovoi, in aceasta privinta,
conchide: „mesajul crestin nu are nevoie sa fie completat, deoarece exprima plinatatea; totusi, el
are nevoie sa fie explicat si transmis”[27]. Potrivit Parintele Profesor Valer Bel, „unul dintre
imperativele misionare actuale este acela de a predica Evanghelia si a transmite Traditia in randul
celor ce nu cunosc pe Iisus Hristos sau sunt crestini numai cu numele”[28]. Din pacate, unele
„adaptari” s-au facut in pripa, suferind de stridenta lipsei de autenticitate. Este cazul kitsch-urilor patrunse, pe scara
larga, in biserici si manastiri: icoane necanonice, stiluri de cantare nespecifice, candele si lumanari in suport de

21
plastic sau de aluminiu, flori de plastic, beculete multicolore, obiecte cu intrebuintari profane, decorate cu simboluri
religioase etc.

e) Biserica trebuie sa constientizeze impactul teribil al tehnologiei asupra societatii.


Manipularea prin mass-media, accesul generalizat al oamenilor la presa si internet pot fi arme
teribile intoarse contra Bisericii. Este suficienta mediatizarea unor probleme interne (ex. Cazul
Tanacu) si Biserica are de suferit. Nu avem voie sa neglijam puterea mass-media: in mentalitatea
omului simplu din mediul rural, impactul produs de tehnicile de manipulare poate fi fatal. Este
obligatorie prevenirea oricaror atacuri de presa contra Bisericii si stingerea din fata a oricaror
posibile surse ale acestor atacuri. De asemenea, trebuie gasite solutii viabile pentru a lupta contra
tentativelor de manipulare, extrem de frecvente in cazul canalelor media comerciale, dar
prezenta, inca, si in cazul celor ramase, teoretic, sub control etatizat.

Propriile canale de comunicare media ale Bisericii constituie o buna solutie misionara.
Este singura, de fapt, care poate contrazice fatalismul unor autori, precum Mirel Banica, care
sustine ca: „Orice antena de televiziune prin satelit din satele romanesti reprezinta in viitor un
practicant ortodox... mai putin”[29]. Tocmai pentru trezirea spirituala, pentru inmultirea crestinilor cu fapta, si
nu cu numele, Patriarhia Romana a infiintat in urma cu doi ani, Centrul de presa Basilica, compus din: Televiziunea
Trinitas, Radio Trinitas, Publicatia „Lumina”, Biroul de Presa si Agentia de stiri.

Se impune o mai buna valorificare a resurselor internetului. Asistam la inmultirea site-urilor cu


continuturi ortodoxe sau de promovare a Ortodoxiei. Din pacate, multe dintre acestea nu reprezinta pozitia
oficiale ale Bisericii, la nivel central sau local, ci parerile proprii ale unor autori obscuri. Ele se disting,
mai degraba, „prin violenta limbajului anti-ecumenic si respingerea modernitatii, beneficiind, paradoxal,
tocmai de mijloacele de expresie puse la dispozitie de catre aceasta”[30]. Chiar daca unele postari, mai
ales cele din Forum-uri, sunt efemere, raul se poate face, prin mutilarea constiintelor. Este foarte grav
faptul ca multe dintre aceste site-uri au o audienta mai mare, uneori, decat cele oficiale, ale Patriarhiei, ale
diverselor eparhii, manastiri sau parohii. Mesajul lor, cu tenta unei Ortodoxii fundamentaliste, straina
duhului Evangheliei lui Iisus Hristos, se combina, adesea, cu vizionari de materiale video sau vanzari de
carti si obiecte bisericesti, pentru atragerea vizitatorilor. O reactie fata de acest fenomen trebuie sa fie
rapida, ferma, si sa tina seama de urmatoarele considerente:

- in primul rand, trebuie incurajate site-urile oficiale, ale unitatilor bisericesti. Acestea sa fie in
permanenta aduse la zi, continand elemente care sa le faca atractive: fotografii, materiale audio-video,
stiri, forumuri de discutii. Preotii sau responsabilii directiilor de tineret din comitetele parohiale pot si
trebuie sa se angajeze in activitatea de moderatori ai acestor comunicari on-line;

- este necesara o avertizare a credinciosilor asupra faptului ca unele domenii on-line, desi se
prezinta a fi ortodoxe, denigreaza in mod grav Biserica, pe slujitorii ei si, mai ales, conducerea superioara
bisericeasca;

- in acelasi timp, prin anchete ferme, trebuie depistate persoanele sau institutiile aflate in spatele
acestor site-uri „pirat”[31], pentru a li se cere intrarea in randuiala sau pentru a fi pedepsite abuzurile.
Acest lucru este posibil, intr-o oarecare masura, doar in cazul site-urilor oficiale. Pentru Forum–uri, este
complet inutil. Aici avem de-a face cu un „spatiu de expresie prin definitie incontrolabil” [32], intrucat
multi dintre cei afiliati traiesc o adevarata dedublare: se ascund in spatele unor pseudonime, pentru a
refula de sub presiunea unor angoase existentiale, de cele mai multe ori ateiste si antiecclesiale. Mai grava
este predilectia acestora de a semana confuzie in spatiile virtuale de exprimare ortodoxe, asociindu-se
reprezentantilor unor secte si grupari, direct interesati in destabilizarea religiei majoritare. Din pacate,
raspunsurile ortodocsilor, ascunsi sub aceleasi tipuri de pseudonime, sunt, de cele mai multe ori confuze,
inculte din punct de vedere teologic, nefundamentate biblic, ascunse sablonard in spatele unor clisee de
tipul „Sfintii Parinti afirma cutare lucru...” si, cel mai grav, fundamentaliste: pline de ura confesionala,
indreptata de-a valma contra tuturor celor ce nu sunt ortodocsi (laolalta: catolici sau adepti ai

22
satanismului) si totalmente, antiecumenice. Aceasta stare de lucruri i-a facut pe unii cercetatori sa
vorbeasca, deja, despre un „new-age ortodox”[33].

f) Sesizand o apropiere tot mai vizibila intre opiniile savantilor si invatatura crestina,
Biserica a initiat, cu foarte imbucuratoare rezultate, dialogul religie-stiinta. Acest dialog trebuie sa
continue si sa se amplifice in viitor. Dintre temele extrem de actuale aflate in discutie, remarcam: cauzalitatea divina
a cosmogoniei, depasirea tezei eternitatii universului, problema timpului, ontologia fizicii cuantice, principiul
antropic, teoria complementaritatii[34] s.a. Despre teleologia existentei, un mare savant, Samuel W. Hawking, afirma
ca definirea ei corecta si completa ar insemna triumful ratiunii umane[35]. Coroborata cu teza teologului catolic Karl
Rahner, potrivit caruia singura chestiune existentiala valabila este problema mantuirii, afirmatia lui Hawking devine
extrem de interesanta, caci recunoaste limitele stiintei in privinta expunerii cauzelor si scopurilor ultime ale
existentelor, recunoscand, totodata, rolul credintei, bazata pe ratiunea luminata de Revelatie, in definirea corecta si
completa a acestora.

Ian G. Barbour, la randul sau, afirma: „fizica cuantica ne ofera o baza credibila pentru
intelegerea existentei lui Dumnezeu”[36]. Iar Ieromonahul Savatie Bastovoi concluzioneaza: „nu
exista nicio contradictie intre Ortodoxie si dezvoltarea tehnica...in ce ne priveste pe noi, stiinta nu
face decat sa intareasca dogmele ortodoxe”[37].

g) Este imperios a se realiza scoaterea fiilor Bisericii din aceasta „turbina” postmoderna a
propriei „deveniri” dezechilibrate, generatoare de stres si pustiitoare de suflet. Rolul duhovnicilor
este covarsitor: la scaunul duhovniciei se pot modela constiintele. Posibile solutii: diminuarea
expunerilor la manipularile din mass-media, accentul pus pe cultura, lectura biblica, scripturistica
si patristica, dezvoltarea trairii religioase autentice, iesirea din tiparele modei. Se impune o slujire
pastorala si misionara adaptata specificului noilor provocari postmoderne: exacerbarea
ocultismului, a manifestarilor violente, precum si situatiile concrete ale fenomenului migratiei,
raportat atat la tara de provenienta, cat si la tara in care se migreaza.

h) Nu este suficienta doar implicarea Bisericii in constructia si exploatarea asezamintelor


sociale. Ea trebuie sa-i responsabilizeze pe fiii ei asupra cazurilor negative, inmultite paroxistic,
care conduc la supraaglomerarea acestor centre. Abandonarea batranilor este opusa poruncii a 5-a
din Decalog. La fel, neingrijirea copiilor poate fi echivalenta unei crime. Nepasarea fata de cazurile
delicate, care necesita ocrotire, este o coordonata esentiala a egoismului postmodernist[38]. Individul refuza orice
implicare, considerand ca are alte prioritati ce tin de ascensiunea sa socio-economica, pasand responsabilitatea pe
umerii Bisericii, statului sau altor foruri specializate in a acorda asistenta sociala „specializata” – de fapt,
standardizata, intrucat se adreseaza unei comunitati defavorizate privita in intreg, si nu in particular, asa cum s-ar fi
petrecut lucrurile in sanul familiei.

Pe de alta parte, Bisericii i se reproseaza inexistenta unei doctrine sociale coerente. Nu se


intelege, insa, faptul ca teologia, ca stiinta a stiintelor, trebuie sa fie deasupra, si nu integrata
ramurilor de cercetare sociala. „Doctrina sociala a Bisericii este continuta in lectia slujirii
aproapelui ca icoana a lui Dumnezeu”[39], afirma Mihai Neamtu, care o vede pe aceasta ca pe o
extensie a activitatii liturgice a Bisericii. Este ceea ce numim Liturghia de dupa Liturghie, prin care punem in
practica indemnul dat de Mantuitorul Iisus Hristos in jertfa Sa actualizata permanent in Biserica, de a ne jertfi si noi,
la randul nostru, pentru semeni (parabola samarineanului milostiv si contextul rostirii ei – Luca 10, 25-37).

Drept urmare, ajungand in actualitate si in contemporaneitate, deci si in postmodernitate, voi sustine ca


demersul misionar al Bisericii trebuie sa cuprinda conceptul potrivit caruia Biserica nu este in fond, doar comunitatea
cu numar mare sau foarte mare de membri ci chiar si cea cu numarul cel mai mic, dar in care salasluieste marturia
cea duhovniceasca despre trairea in viata noastra a vietii lui Iisus Hristos, cea autentica. „Astfel inteleasa, misiunea
nu este reprezentata de un proiect grandios, asemeni unei caracatite care cuprinde totul in sine – acesta este de dorit
numai pentru a conferi unitate de plan si actiune sistemului – ci de interventia in micro, de indeplinirea misiunii de
pastor de suflete si a aceleia de urmator al Mantuitorului, calitate pe care o are orice crestin botezat, nu numai
clericul si nu numai cei cu anumite raspunderi in Biserica.” Asadar, iata si de aici constatam faptul ca Ortodoxia este

23
o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si fondul ei intrisec) extrem de rafinata, de nobila, de fina, pe care
putini o stiu astazi aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu –
Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile, cele acoperite de umbra pacatului si a mortii!...

Asadar, meterialul de fata, printre altele, incearca sa sintetizeze cateva trasaturi definitorii ale
postmodernitatii, ca o necesitate a contextualizarii corecte a misiunii Bisericii Ortodoxe. Lipsit de pretentia de a fi
exhaustiv, (lucru, de altfel, imposibil), materialul acesta se doreste a fi un ghid folositor mai bunei intelegeri a
provocarilor postmodernismului, ca si a modurilor in care Biserica le poate folosi sau respinge. Stadiul societatii
actuale, cu toate coordonatele sale definitorii, nu poate surprinde Biserica, ea insasi chemata sa-si deschida mesajul
catre oameni, atat ca indivizi, cat si ca grup social. De aceea, Biserica trebuie sa foloseasca toate strategiile misionare
adaptate vectorului postmodern de exprimare existentiala, spre a defini acel nou tip de umanism, destinat zilei de
maine, despre care Preafericitul Parinte Patriarh Daniel afirma ca „trebuie sa redescopere legatura profunda dintre
libertate si sfintenie”[40].

III. Despre gandirea teologica si actiunea sociala a Bisericii in lumea


contemporana

1. Abordarea teologica a persoanei umane

Aceasta problema pe care o vom aborda in paginile care urmeaza este foarte bine venita, fiind de o mare
actualitate caci abordarea ei se refera la omul de astazi – membru al corpului eclezial, cu toate implicatiile sale
fiindca taina persoanei este o realitate centrala a crestinismului. Si, deci, actiunea sociala a Bisericii are ca
temei de referinta valoarea persoanei, intrucat prin persoana se depaseste o intelegere
exclusivista si ideologica a relatiei dintre Biserica si societate. Nici sistemul ideologic centrat pe
individualism, nici cel bazat pe colectivism nu pot epuiza realitatea persoanei. Persoana ca fiinta orientata spre
transcendenta si deschisa totodata comuniunii cu semenii integreaza atat verticala, cat si orizontala existentei.
Persoana ca entitate relationala se implineste in viata eclesiala care are ca model comuniunea trinitara. Astfel se
depaseste orice fel de logica a izolarii si a egoismului.

Cooperarea dintre Biserica si Stat in planul actiunii sociale trebuie sa plece de la asumarea
demnitatii persoanei umane. In aceasta perspectiva, doctrina sociala nu poate fi expresia unei logici bazata
exclusiv pe cifre si statistici. Inclusiv atunci cand sunt dezvoltate programe de asistenta sociala care vizeaza
angrenarea unor structuri sociale, acestea nu ar trebui sa faca abstractie de valoarea unica si irepetabila a persoanei. O
actiune sociala fidela cu exigentele Evangheliei se va revendica mereu din Adevarul Persoanei dumnezeiesti si a celei
umane.

Obiectivizarea valorilor morale in plan social nu inseamna autonomizarea si impersonalizarea lor. Riscul
existent in misiunea sociala a Bisericii si a Statului consta in abdicarea de la principiul persoanei asumat in actele de
asistenta sociala. „Biserica nu este indiferenta fata de valorile si institutiile vietii sociale.
Dimpotriva, ea recunoaste importanta acestora si are o atitudine pozitiva fata de ele…In felul
acesta toate sunt privite din perspectiva principiului ipostatic, adica din perspectiva principiului
persoanei, care constituie si unicul fundament pentru unitatea lumii. Trairea credintei crestine are
ecou direct in realitatea sociala. Implinirea poruncilor lui Iisus Hristos de catre credinciosi da o
culoare specifica principiilor si criteriilor vietii sociale…Marele pericol care trebuie semnalat din
punct de vedere teologic in domeniul moralei crestine il constituie respectarea autonoma a
principiilor si a valorilor morale la nivel social. In acest caz, morala crestina se instraineaza de
baza sa harismatica si, in paralel, se muta de la nivel religios la nivel metafizic sau ideologic…In
aceasta situatie, valorile sociale sunt prezentate ca avand autoritate egala cu adevarurile religioase
sau cu poruncile dumnezeiesti, cu toate ca se deosebesc esential de acestea, deoarece poruncile
lui Dumnezeu constituie expresia vointei si a lucrarii lui Dumnezeu. Dar si dumnezeiestile
porunci pot usor sa fie socializate si incadrate sub alta forma in viata sociala, moment in care ele
sunt autonomizate si isi pierd caracterul personal. Inceteaza sa mai fie socotite expresie a vointei
24
si a lucrarii lui Dumnezeu Cel ce fiinteaza in trei Persoane si sunt abordate ca valori religioase
obiective. Inceteaza sa aiba caracter personal absolut si devin deontologii absolute”.711

Doctrina sociala crestina revendicata din taina divino-umanitatii lui Hristos nu poate fi redusa la o ideologie
sau la diferite sisteme utopice. Ideologia este expresia unui umanism partial, autonom fata de implicatiile concrete in
istorie ale Intruparii. Doctrina sociala crestina se intemeiaza pe Intrupare si pe Inviere. Pe de o parte, prin Intrupare
istoria este asumata si valorificata pozitiv, din moment ce Insusi Fiul lui Dumnezeu intra in istorie. Pe de alta parte,
prin Inviere, fiecare act realizat in plan social nu are o valoare exclusiv istorica, ci se deschide eshatologiei.
Adevarata semnificatie a actiunii sociale se descopera in perspectiva imparatiei lui Dumnezeu. Dar este vorba de o
imparatie care este pregustata inca de aici in viata Bisericii .

Parteneriatul dintre Biserica si Stat in planul asistentei sociale trebuie sa tina cont ca doctrina sociala
crestina este orientata de constiinta eshatologica si de teandria Bisericii. Exigentele eshatologice ale doctrinei sociale
crestine nu o reduc pe aceasta la o utopie nearticulata la nevoile lumii. „Doctrina sociala crestina nu este deloc o
utopie, fiindca ea emite judecati morale care urmaresc sa orienteze comportamentul, practica umana indreptata spre o
incidenta istorica, adica spre realizarea idealului: constiinta eshatologica. Faptul ca, bunaoara, idealul nu va fi
niciodata realizat deplin in aceasta lume (dar va fi in cerul si pamantul nou: deci va fi implinit prin lucrarea lui
Dumnezeu in timpurile de pe urma) nu duce la imobilism, ci la tentativa de a construi expresii tot depline in vederea
unei colaborari a omului, pe cat ii sta in putinta, la planul lui Dumnezeu…Doctrina sociala crestina indica o miscare
spre realizarea deplina a realitatii omului, miscare in care umanitatea si Dumnezeu conlucreaza, si care se va implini
deplin la sfarsitul veacurilor, dar care incepe sa se realizeze inca de pe acum, in istorie”.2

Taina lui Iisus Hristos traita in interiorul umanitatii constituie nucleul identitatii gandirii si
actiunii sociale crestine. Aceasta realitate ofera o perspectiva hermeneutica asupra doctrinii sociale crestine .
„Daca izvorul doctrinei sociale crestine este Revelatia, atunci urzeala ei adanca se leaga direct de
taina lui Iisus Hristos, inteleasa ca figura care aduna si interpreteaza realizarile umane in istorie,
si pe care doctrina sociala crestina o asuma ca perspectiva hermeneutica profunda pentru propriul
discurs asupra lumii: criticile si atacurile nu trebuie sa uimeasca, daca este adevarat ca azi ca si in
vremea Sfantului Apostol Pavel, Crucea continua sa fie nebunie in ochii lumii”72.3

Ca o concluzie, asadar, a celor mai sus mentionate remarcam faptul ca Biserica Ortodoxa
Română nu a formulat pana in momentul de fata nici o doctrina social – diaconala referitor la
relatia ei cu lumea, cu statul, sau privind atitudinea ei fata de fenomenul globalizarii,
secularizarii, bioeticii... Lipsa unei astfel de doctrine, minutios elaborata si autentic articulata, se
explica, conform spuselor Mitropolitului Antonie Plamadeala, „prin faptul ca nu este in spiritul
ortodoxiei sa-si formuleze dogmatic experienta ei de traire si de slujire, care este anterioara si
izvor al oricarei definitii teologice”4. Elaborarea unor doctrine, devine necesara cand comuniunea
este pusa sub semnul intrebarii. Grigorios Lasentzokis afirma ca „unde se traieste dumnezeiescul
si omenescul intr-o armonie comunitara, acolo nu este nevoie sa se stabileasca definitii negative
sau pozitive”5. Vremea noastra este, insa, o vreme a lipsei comuniunii, fie ca este vorba de
neintelegeri si conflicte religioase, politice sau sociale, fie ca este vorba de sincretisme religioase
dintre cele mai sinistre!...

71
Georgios Mantzaridis, Globalizare şi universalitate, traducere Pr. Prof. Vasile Răducă, Ed. Bizantină,
Bucureşti, 2002, p. 139-140.
72
Antonio Maria Baggio, Doctrina socială creştină: identitate şi metodă, în volumul Gândirea socială a
Bisericii, coordonat de Ioan Ică jr. şi Germano Marani, Ed. Deisis, Sibiu, 2002, p. 291
25
PROGRAME SOCIALE DERULATE:

3.2. Activitatea filantropică și de asistență socială a B.O.R.

Activitatea sociala a preotului se face remarcata in parohia pe care o


administreaza si o pastoreste prin prezenta sa in institutiile sau asezamintele sociale
aflate in sfera de influenta a parohiei sale, unde desfasoara programe sociale si
religioase cu diferite prilejuri sau cu un orar bine stabilit. Opera filantropica si de
asistenta sociala a Bisericii face parte din "dimensiunea slujirii aproapelui" si constituie
unul din aspectele principale ale teologiei crestine contemporane, cu implicatii tot mai
profunde in cele mai variate aspecte ale vietii Bisericii, in special pe planul pastoratiei si
al apostolatului social. Slujirea sub acest aspect este cuprinsa ca adevar fundamental in
revelatia biblica, in traditia patristica si in istoria Bisericii crestine . 73

- - - - -- - - - - -- - - - --- -

a) programul de sprijinire a Eparhiilor în cuprinsul cărora au avut loc inundaţii sau alte
calamităţi,
b) programul de Sfintele Paşti, organizat la Palatul Patriarhiei şi constând în oferirea de
pachete cu alimente, pentru 500 de familii sărace,
c) programul “Ajutor de la distanţă pentru un copil sau o familie săracă din România”,
centrele de zi pentru copiii în risc de abandon şi eşec şcolar și programul de burse
sociale pentru tineri, în scopul prevenirii abandonului şcolar,
d) programul de sprijinire financiară a persoanelor aflate în situaţii de criză,
e) parteneriatul cu OIM pentru asistenţa victimelor traficului de persoane,
f) programul de sprijinire a unor aşezăminte social-filantropice care funcţionează sub
oblăduirea Eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române,
Astfel s-au înfiinţat noi instituţii de protecţie socială atât în Bucureşti, cât şi în
diferite localităţi din cuprinsul eparhiilor, încât numărul total al acestora este de peste
706, din care 171 cantine sociale și brutării, 58 instituţii ce oferă servicii medicale și
farmacii, 80 centre de zi pentru copii, 11 centre educaţionale, 46 centre de zi pentru
vârstnici și 22 de servicii de îngrijire vârstnici, 40 centre comunitare, 35 centre de tip
familial, 39 grădiniţe sociale, afterschool și școli speciale, 22 locuinţe protejate, 130
centre de informare, de consiliere și centre de resurse, 6 instituţii de învăţământ pentru
adulţi, 33 centre de urgenţă (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenţei
domestice, pentru victime ale traficului de persoane), 13 campusuri de tabără. 74
Pentru aceasta au apărut sau sunt în dezvoltare: Centre de zi pentru persoane
vârstnice şi proiectele: „Parohiile - furnizori de servicii sociale”, pentru acreditarea
serviciilor acordate şi „Nimeni nu e singur” pentru copii din familii cu părinţi plecaţi la
muncă în străinătate.

73
http://www.crestinortodox.ro/religie/biserica-ortodoxa-fata-provocarilor-lumii-contemporane-124595.html
74
http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/CNB%20SocFil%202012%281%29.pdf
26
Centre de Informare şi Consiliere şi formare profesională pentru persoane cu
dezabilități; program de sprijin pentru persoane cu deficienţe de auz şi vorbire şi centrul
de servicii comunitare pentru copii şi vârstnici.
Programul de susţinere a elevilor merituoşi pentru continuarea studiilor şi centrul
pentru victimele violenţei în familie, Centrul de criză „Mama şi Copilul”, și Centrul de zi
pentru copiii proveniţi din familii monoparentale şi/sau sărace, tabere.
Birouri de Consiliere şi Orientare Profesională pentru tinerii care părăsesc
centrele de plasament și programele de reintegrare socială a foştilor deţinuţi din
penitenciare şi de combatere a drogurilor ilicite.
Centrele de servicii socio-medicale și de îngrijire la domiciliu a persoanelor
vârstnice Cabinete medicale, stomatologice, sociale şi centre de tranzit pentru copiii
post-instituţionalizaţi, case de tip familial, şi căminul pentru vârstnici.
Campania de prevenire a traficului de fiinţe umane
Sistemele masă la cantina socială, hrană la domiciliu, ajutor la domiciliu, ajutoare
materiale, ajutoare financiare, întreţinere şi îngrijire zilnică, întreţinere şi îngrijire
temporară, consultaţii medicale şi medicamente gratuite, iar pentru copii: activităţi
recreative, ajutoare materiale, meditaţii gratuite, consiliere. 75 Toate acestea în cuprinsul
eparhiilor, la nivelul structurilor eparhiale, totalizând un număr de767 proiecte și
programe sociale aflate în derulare.76
Schimbul de burse Bursieri români peste hotare: În anul 2010-2011 s-au înscris la
studii în diferite instituţii de învăţământ din străinătate, 55 de teologi români, 77

În concluzie, de serviciile sociale oferite de Biserica Ortodoxă Română, atât în


cadrul aşezămintelor, cât şi prin intermediul programelor și proiectelor sociale, au fost
acordate aproximativ 895.350 de servicii sociale unui număr de 211.495 de beneficiari
unici, după cum urmează:

a) 166.397 de servicii sociale pentru 105.717 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii,
ale statului, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere, sau cu părinţii
aflaţi la muncă în alte ţări;

b) 40.987 de servicii sociale pentru 19.143 persoane cu dizabilităţi, cu deficienţe de


vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane
infectate cu HIV/SIDA;

c) 640.694 de servicii sociale pentru 74.752 persoane vârstnice din aşezămintele de


protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte,
bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi care prezentau grave probleme
de sănătate;

75
http://www.gloriagrup.ro/PatriarhiaPhp/departamente/bisericasocietatea/index.php
76
http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/CNB%20SocFil%202012%281%29.pdf
77
http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/Dare%20de%20seama%202011.pdf
27
d) 47.272 de servicii sociale pentru 11.883 victime ale traficului de persoane, şomeri,
victime ale violenței familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităților naturale. 78

3.3. Biroul de Catehizare Parohială

Biroul de Catehizare Parohială a continuat activitatea de implementare a -


proiectul „Hristos împărtăşit copiilor”, prin organizarea la nivelul eparhiilor a 188 de
centre catehetice, au avut loc activităţi catehetice în 4.778 de parohii, fiind implicaţi
93.987 de copii. Acest număr dovedeşte o extindere firească a proiectului de catehizare
la mai bine de 40% din cuprinsul Patriarhiei Române. S-a continuat concursul național
de creație Copilul în familie, la care au participat anual aproximativ 100.000 de copii.

- proiectul ”Alege școala!”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul


Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, la nivelul întregii țări;
obiectivul proiectului este de a preveni și corecta părăsirea timpurie a școlii, prin
formarea a peste 3.200 de preoţi și profesori de religie şi prin organizarea a 250 de
tabere de vară, pentru aproximativ 10.000 de copii; s-au realizat 12 serii de tabără de
creație de care au beneficiat gratuit 4557 de copii; Concursul de creație Alege Școala! la
care participă peste 28.000 de copii din întreaga țară;
- organizarea și desfășurarea Concursului Naţional de Muzică Eclezială Corală
„Lăudaţi pe Domnul!” – a IV-a ediţie;
- Concursului Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței” ;
- se vor încheia protocoale de colaborare între Patriarhia Română şi MECTS
pentru învăţământul religios, preuniversitar şi universitar, se vor finaliza demersurile
pentru încheierea unui protocol între Patriarhia Română, MECTS şi MAI pentru folosirea
în interesul elevilor a şcolilor închise prin procesul de comasare. De asemenea, se va
definitiva proiectul de programă şcolară la disciplina religie pentru clasa pregătitoare şi
se va reface programa şcolară pentru disciplina religie la toate clasele din învăţământul
preuniversitar.79.
De asemenea Biserica a fost în mijlocul copiilor și prin: programul “Ajutor de la
distanţă pentru un copil sau o familie săracă din România”, programul de 1 iunie,
programul “Crăciunul copiilor”.80

3.4. Asistenţă religioasă și de misiune B.O.R.

78
http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/CNB%20SocFil%202012.pdf
79
http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/Dare%20de%20seama%202011.pdf
80
http://www.gloriagrup.ro/PatriarhiaPhp/departamente/bisericasocietatea/index.php
28
Asistenţă religioasă a fost asigurată în cadrul unităţilor bugetare, pe diferite domenii, de
către un număr de 507 preoţi, din care 146 în unităţi militare şi penitenciare şi 361 în
spitale, aşezăminte de ocrotire socială, cimitire și unităţi de învăţământ.

La nivelul ţării sunt ridicate şi amenajate, pentru buna desfăşurare a asistenţei


religioase, 487 biserici, capele şi paraclise, alte 20 fiind în diferite stadii de construcţie şi
amenajare, dar în multe spitale slujbele continuă să fie oficiate în amfiteatre, săli de
şedinţă, holuri.81

Prin întregul program liturgic din duminici şi sărbători sau de peste săptămână,
prin administrarea Sfintelor Taine şi ierurgii, prin desfăşurarea de ore duhovniceşti,
prezenţa preoţilor în spitale şi aşezămintele de ocrotire socială se dovedeşte benefică
atât celor suferinzi, cât şi cadrelor medicale. De exemplu, la Leprozeria Tichileşti din
Jud. Tulcea, bolnavii beneficiază de slujbe și asistenţă religioasă, cel puţin o dată pe
lună săvârşindu-se Sfânta Liturghie de către preotul din parohia Revărsarea, iar
asistenţa religioasă necesară oricărui creştin se acordă în permanenţă, de către toţi
preoţii protoieriei, prin rotaţie.82

În unităţile subordonate Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, sunt


încadraţi în prezent un număr de peste 24 preoţi militari, având la dispoziţie 13 biserici
şi 21 de capele; de asemenea se află în construcţie sau proiect 6 biserici şi 3 capele.
Menţionăm că, pe lângă preoţii încadraţi în structurile prezentate, mai sunt un număr de
16 preoţi care îşi desfăşoară activitatea la: SPP, STS, SRI, Parlamentul Românei,
Aeroportul Internaţional Otopeni şi în unităţi de învăţământ. 83

În fiecare din cele 39 de Penitenciare din România este încadrat câte un preot
ortodox; la nivelul ţării, în penitenciare sunt ridicate 38 de biserici, capele şi paraclise,
altele 2 fiind în construcţie. O problemă deosebită o constituie prozelitismul. S-a
remarcat presiunile şi activitatea intensă a Organizaţiei „Martorii lui Iehova” care, în noul
context al dobândirii unui statut legal, duce o intensă politică prozelitistă în rândurile
deţinuţilor, incitând la necolaborarea cu preotul de penitenciar şi provocând intense
controverse în rândul oficialilor Ministerului Justiţiei. 84

În unităţile militare subordonate M.Ap. îşi desfăşoară activitatea un număr de 78


preoţi militari ortodocşi,și sunt ridicate un număr de 84 biserici, capele şi paraclise, altele
10 aflându-se în diferite stadii de construcţie şi amenajare. 85

Lucrarea misionar-socială pe cuprinsul eparhiilor s-a desfăşurat şi cu sprijinul


asociaţiilor şi fundaţiilor care funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod sau a
ierarhilor eparhioţi. În acest sens, în proiectele eparhiale au fost implicate 77 de
organizaţii cu profil social-filantropic şi 34 de organizaţii de tineret. Aşa cum reiese din
fişele de evaluare primite de la centre le eparhiale, activitatea organizaţiilor ASCOR,

81
http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/CNB%20SocFil%202012%281%29.pdf
82
http://www.gloriagrup.ro/PatriarhiaPhp/departamente/bisericasocietatea/index.php
83
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/biroul_pentru_asistenta_religioasa_1.html
84
http://www.gloriagrup.ro/PatriarhiaPhp/departamente/bisericasocietatea/index.php
85
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/biroul_pentru_asistenta_religioasa_1.html
29
LTCOR şi Frăţia Ortodoxă s-a diminuat considerabil, cauza principală subliniată fiind
lipsa unităţii şi cooperării filialelor, în timp ce Oastea Domnului a rămas cea mai activă
dintre aceste organizaţii, lucrând intens şi în diaspora. În general, activităţile amintite au
constat în: acţiuni umanitare şi vizite la centre de plasament, orfelinate şi azile;
organizarea de tabere şi pelerinaje la mânăstirile din ţară şi de peste hotare;
organizarea de centre misionare pentru tineret în diferite eparhii; activităţi de catehizare
şi manifestări misionar-comemorative; editarea şi difuzarea unor publicaţii creştine şi a
cărţilor de rugăciune; organizarea de conferinţe, simpozioane, întâlniri pentru tineret şi
seri creştine cu ierarhi, mari duhovnici şi oameni de cultură; organizarea de concursuri
pentru promovarea tradiţiilor şi a valorilor ortodoxiei; acordarea de asistenţă religioasă
pentru hipoacuzici; organizarea de festivaluri şi concursuri de muzică religioasă. 86

3.5. Mass-Media

Trebuie subliniat rolul presei bisericeşti în societatea românească de ieri şi de azi,


descriind mai întâi care sunt funcţiile presei în general: funcţia de informare, funcţia
interpretativă, funcţia de culturalizare, funcţia educativă, funcţia de liant comunitar,
funcţia de divertisment. Referindu-se la dezvoltarea fără precedent în viaţa Bisericii
Ortodoxe Române a presei scrise şi apoi a celei audiovizuale, odată cu redobândirea
libertăţii de credinţă după 1990, menţionăm că în prezent există peste 100 de publicaţii
ortodoxe care apar cu binecuvântarea ierarhilor la eparhii, protopopiate, parohii,
mănăstiri, şcoli teologice.

Un rol important îl deține Centrul de Presă Basilica, cu cele cinci componente, Radio
TRINITAS, TRINITAS TV, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri BASILICA şi Biroul de
Presă, în ceea ce priveşte misiunea spirituală a Bisericii în societate, dincolo de zidurile
lăcaşurilor de cult, constatând că mijloacele de comunicare ale Bisericii împlinesc într-un
mod propriu funcţiile mass-mediei în societate, adăugând la acestea o funcţie proprie,
cea de-a şaptea, aceea de spiritualizare sau înduhovnicire a actului comunicaţional.

Astfel se evidențiază faptul că fără a fi în legătură directă cu ritul liturgic şi încă în


căutare de sine, există o artă care fără a fi născută direct din sânul Bisericii se reaşază
cu cuminţenie sub oblăduirea ei. Cinematograful este o artă încă în naştere. Ceea ce
impresionează în cinematografie este faptul că aduce în prim-plan, din nou, într-un stil
caracteristic și propriu, fie printr-o manieră naivă, fie printr-o rigoare extremă, şocul
întâlnirii fiinţelor şi lucrurilor, realitățile lumii și a vieții religioase, putând da, prin exemple,
adevărate lecții de educație, de morală și de viață duhovnicească.

- -------------------

… Creştinismul ortodox este credinţa care valorifică în modul cel mai deplin vizualul.
Atunci când îl întâlnesc pe Hristos Mesia, oamenii îşi argumentează afirmaţiile prin
probe vizuale, nu doar auditive. Astfel Televiziunea Bisericii are datoria de a se inspira din
86
http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/CNB%20SocFil%202012%281%29.pdf
30
raportul dintre imagine şi icoană. Dacă imaginea îşi defineşte realitatea în raport cu ceea ce
este, icoana devine o cale către ceea ce este dincolo de privirea celui reprezentat.87

4. CONCLUZII

Biserica Ortodoxa nu are ce vinde și nici ce cumpăra, ea e datoare sa asigure


mântuirea credincioșilor în orice vremuri, oricum ar fi ele. 88

Ignorând pe Dumnezeu, omul cade în non-existență spirituală, care prin însăși firea
ei, ea este un chin.89

Cu ajutorul științei și tehnologiei omul poate domina lumea, dar fără Dumnezeu
omul nu se poate domina pe el însuși, pierde astfel dimensiunea spirituală a propriei
existențe și devine violent, sălbatic și exploziv. Se adeveresc astfel cuvintele
Mântuitorului: ”Ce-i folosește omului să dobândească lumea dacă își pierde sufletul
său?” (.-.-.-.-.-)90

Astăzi valorile tradiționale arhicunoscute au suferit și suferă schimbări dramatice


profunde sau de nuanță. Astfel prozelitismul nu mai este în lumea de azi vazut ca o
actiune negativa, ci ca o expresie a libertatii intr-o societate confuza aflata în clocot. 91

. . . . - - - - - - - . . - . -. .- .- -. .-

. -. -. -. -. -. -. -. -. .- -. -. .-

Teodor Baconsky afirma: că a scrie un simplu articol despre cele sfinte intr-o
gazeta mediocra, suburbana, e ca și cum ai transforma în capela una din dependintele
unui bordel.92 E un risc? Posibil. Însă nu trebuie să uităm că Hristos a venit pentru
păcătoși, a trăit printre păcătoși ca să-i învețe, a suferit pentru păcătoși pentru iertarea și

87
http://ziarullumina.ro/cronica/importanta-presei-bisericesti-ortodoxia-romaneasca
88
Teodor Baconsky, Ispita binelui, Eseuri despre urbanitatea credintei, Editura Anastasia, 1999, p. 82
89
Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos vol. II, Ed. Deisis, Alba-Iulia 1994, p. 174
90
Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Popescu, Teologie și Cultură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București 1993, p. 139
91
Teodor Baconsky, Ispita binelui, Eseuri despre urbanitatea credintei, Editura Anastasia, 1999, p. 82
92
Teodor Baconsky, Ispita binelui, Eseuri despre urbanitatea credintei, Editura Anastasia, 1999, p. 86
31
restaurarea ființei lor. Exista astfel și posibilitatea ca, printr-o lucrare sustinuta, bordelul
sa se transforme, cu mila lui Dumnezeu, intr-un asezamant de binefacere. 93

Biserica noastra vie și dinamica isi poate asuma acest lucru. Capul ei, Hristos ne
spune: Indrazniti. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). 94

5. BIBLIOGRAFIE

6. CUPRINS

93
Laurențiu Dumitru , tinerii pe calea . . . . .
94
Laurențiu Dumitru , tinerii pe calea . . . . .
32