Sunteți pe pagina 1din 31

Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca

Facultatea de Interpretare Muzicală

Departamentul de învățământ la zi

Specializarea: Interpretare muzicală (canto clasic)

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător științific: Sâmpetrean Mircea Radu

Absolvent:

Frandeș Filip Andrei

Sesiunea Iunie 2017

Cluj-Napoca

1
Cuprins

Capitolul I – Clasicismul …………………………………………………………………….pag 3

A) Caracteristicile muzicii clasice ……………………………………………………....pag 3

1) Forma de sonată: …………………………………………………………………pag 4


a) Expoziția ……………………………………………………………………..pag 4
b) Dezvoltarea …………………………………………………………………..pag 5
c) Repriza ……………………………………………………………………….pag 5
2) Concertul instrumental …………………………………………………………...pag 5
3) Simfonia ………………………………………………………………………….pag 5
4) Forma vocală: Opera clasică ……………………………………………………..pag 6

Capitolul II – Wolfgang Amadeus Mozart …………………………………………………...pag 7

1) Istoric ……………………………………………………………………………..pag 7
2) Activitate muzicală ……………………………………………………………….pag 9
3) Compoziție operistică: …………………………………………………………...pag 9
a) Singspiel ……………………………………………………………………...pag 9
b) Opera buffa ………………………………………………………………….pag 10
c) Dramma giocoso …………………………………………………………....pag 10
d) Opera seria ……………………………………………………………….…pag 10

Capitolul III - Flautul Fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart …………………………..pag 11

1) Uvertura din opera Flautul Fermecat …………………………………………..pag 11


2) Încadrarea locală a acțiunii și scurt sinopsis. …………………………………...pag 12
3) Descrierea personajelor ………………………………………………………....pag 13
4) Istoric Die Zauberflote ……………………………………………………….…pag 15

Capitolul IV
Analiza personajului Papageno în cadrul unui rezumat al operei Flautul Fermecat ……….pag 17
1) Aria lui Papageno: Der Vogelfanger bin ich ja! ………………………………...….pag 22
2) Papageno – duete și ansambluri …………………………………………………….pag 25

Capitolul V – Spectacolul Fifty Shades of Zauberflote …………………………………….pag 27

Capitolul VI - Contribuția personală la realizarea spectacolului „Fifty Shades of Zauberflote” din


punct de vedere vocal și actoricesc. …………………………………………………...……pag 28

Bibliografie ………………………………………………………………………...……….pag 31

2
I. Clasicismul (1750-1827)

Secolul 18 este caracterizat ca fiind ”secolul luminilor”. Denumită chiar ”iluminism”,


mișcarea culturală promova importanța cunoașterii în scopul evoluției societații și având ca
idealuri educația, libertatea de exprimare, libertatea politică, toleranța politică și
”credința” în progresul știnței.
În artă, renasc din nou anumite idealuri din antichitate cum ar fi: echilibrul, armonia,
frumusețea și claritatea. Apariția burgheziei a avut un puternic impact asupra muzicii,
datorită faptului că această clasă socială “consuma” mai multă muzică. Cerințele muzicale
ale acesteia apreciau cu precădere perfecțiunea formei, dar și claritate şi frumuseţea
conţinutului. Muzicienii, care până atunci aveau statutul de servitor ai aristocraților, au ajuns
să fie sprijiniți de burghezi, care erau dispuși să plătească ca să se bucure de muzica lor.
Europa devine tot mai bogată în spaţii publice în care îşi desfăşurau activitatea teatre și
orchestre iar muzica nu mai era un privilegiu doar pentru o mică parte populaţiei. Iluminismul
poate fi considerată o perioadă a popularizării şi democratizării artei în general și a muzicii în
mod particular. Publicul cerea o muzică universală și obiectivă, o formă de divertisment care să
se incadreze în anumite limite: sa nu fie emotivă, dar naturală, fără complicații tehnice, o muzică
placută oricărui ascultător. Astfel de idealuri au servit, între anii 1750 și 1810 cei care sunt
consideraţi, pâna în zilele noastre principalii piloni reprezentativi ai clasicismului muzical:
Joseph Haydn (1732-1809), Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) și Ludwig van Beethoven
(1770–1827) în prima lui periodă de creaţie.

A) Caracteristicile muzicii clasice:

Dacă perioada stilistică premergătoare, cea a barocului a fost dominată de gândirea


polifonica cea clasică este indiscutabil marcată de supremaţia melodiei acompaniate. Melodia
clasică este structurată din fraze scurte, precise și simetrice. Cele mai frecvente modele de
structuri melodice erau compuse din fraze de câte 8 măsuri împărțite în 2 semifraze a câte 4
măsuri. Rezultau de regulă melodii simple, ușor de reținut, cu o structură clară eventual

3
îmbogățite cu câteva ornamente. Din punct de vedere ritmic predomina simplitatea, simetria,
servind melodia. Orchestraţia se diferenţiază şi ea de cea a perioadei precedente: dispare grupul
de ”basso continuo”, rolul acestuia fiind preluat de instrumentele de suflat grave. Dinamica
perioadei se caracterizează printr-o mult mai mare diversificare, sunt folosite tot mai frecvent
nuanţele dinamice: crescendo și diminuendo. Apar tot mai des accente de tip sforzando, sau
contraste subite combinate adeseori și cu schimbări timbrale. Orchestra se dezvoltă impunându-
se ”tiparul” de orchestra clasica vieneză compusă din: orchestra de coarde –viorile I, viorile II-a,
viole, violoncele și contrabași, secțiunea de instrumente de suflat din lemn, de regulă câte doi la
fiecare instrument (flaut I si II, oboi I și II, clarinet I și II, fagot I si II), instrumente de suflat din
alamă (corn I si II, trompete I și II, tromboni I, II și III, mai rar tuba) și secțiunea instrumentelor
de percuție care se diversifică destul de mult, cuprinzând, alaturi de timpani, toba mare și toba
mică, trianglu, cineli, și chiar glockenspiel. Pianul și clarinetul sunt instrumente care apar în
orchestră doar din perioada clasicismului vienez.

Una dintre caracteristicile clasicismului este faptul că muzica instrumentală se dezvoltă


dominând muzica vocală.

Forme și genuri muzicale abordate cu precădere în perioada clasicismului vienez.

1. Forma de sonată:

Este forma muzicala cristalizată în perioada clasicismului cel mai des folosită. Inițial a fost
denumită așa datorită faptului că se folosea în lucrări denumite sonate, dar cu timpul, s-a
folosit ca și primă mișcare în multe alte tipurii de lucrări: concerte, simfonii, etc. Forma de
sonată urmărește un plan care constă din trei secțiuni ușor decelabile: expoziția, dezvoltarea
și repriza.

a) Expoziția este partea în care este prezentat practic materialul mzical care stă la baza
întregii lucrări. Acesta este prezentat și anume: ideea A si ideea B care sunt de obicei
contrastante atât ca melodic cât și ca ethos. Trecerea între ele se face printr-o secțiune denumită
generic ”punte”. Ideile muzicale conținute de cele două secțiuni principale ale expoziției, A și B,
constituie în principiu materialul muzical din care se ”alimentează” întreaga compoziție.

4
b) Dezvoltarea: Aceasta este cea mai liberă, cea mai creativă parte a formei de sonată. Este
secțiunea în care compozitorul prelucrează materialul muzical prezentat în expoziție
exploatându-i toate valențele pe care acesta le conține.

c) Repriza: este secțiunea concluzivă a formei de sonată în care compozitorul se întoarce la


materialul prezentat în expoziție, prezentându-l într-o manieră puțin diferită. Există numeroase
cazuri în care reprizei îi este atașată o ”extensie” cu rol de punctuație finală denumită ”coda”.

2. Concertul instrumental:

Este un gen muzical dedicat cu precădere unor instrumente solistice, de regul pian, sau
vioară, mai rar violoncel sau instrumente de suflat, acompaniat de cître o orchestră cu o
distribuție cvasi standardizată compusă din grupa instrumentelor du coarde și arcuș și din
cea a instrumentelor de suflat din lemn sidin alamă la care se adaugă o grupare minimă de
instrumente de percuție, de regulă 2 timpani. Concertul instrumental classic este compus
din trei părți contrastante atât ca tempo cât și ca ethos. Prima parte este concepută în
tempo mișcat, urmează o parte lentă iar finalul este din nou o parte mișcată. Ca si forme
partea întâi este aproape totdeauna structurată în formă de sonată, partea secundă are
frecvent formă de lied iar finalul este în majoritatea cazurilor un rondo.

3. Simfonia:

Simfonia este una dintre cele mai importante tipuri de creație muzicală abordate de
compozitorii clasicismului. Simfonia este o formă instrumental amplă, organizată de regulă în
patru mișcări: Allegro, Adagio, Minuetto și Presto. În simfonie nu există nici un instrument solist
ca și în concert dar se folosesc toate posibilitățiile expresive ale diferitelor instrumente.
Ansamblul coardelor este cel mai important iar ansamblul suflătorilor servește drept sprijin,
dezvoltând astfel posibilitățiile melodice și timbrale.

5
4. Forma vocală: opera clasică:

În perioada clasică, opera a dobândit unele caracteristici care au ajutat această formă
vocală să ajungă cât se poate de accesibilă publicului. A existat o dorință de a reinventa
opera, iar cei doi care au devenit pionierii ”renovării” acestui stil au fost C.W. Gluck și W.A.
Mozart. Față de epoca precedent schimbările care pot fi constatate în creația de operă au fost
următoarele:

- S-a căutat simplitatea prin reducerea numărului de acte și al personajelor.

- S-au desființat ornamentele vocale, acestea fiind foarte des folosite în epoca
barocă.

- Corurile au ajuns să dețină un rol mult mai dramatic.

- A existat o înmulțire a formelor vocale cum ar fi duetele, terțetele, nu doar


ariile și recitativele.

- Castrații au fost înlocuiți cu voci feminine.

- Subiectele operelor sunt diferite, mai umane și mai apropiate de inimile


oamenilor și nu doar mitologice. Opera comică a avut rol important și anume faptul
că personajele se comportau într-un mod real și credibil.

6
II. Wolfgang Amadeus Mozart

1) Istoric

Pe data de 27 Ianuarie 1756, în Salzburg, la numărul 9 pe Getreidegasse, s-a născut în


familia Mozart, al șaptelea copil: Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart sau
mai târziu Wolfgang Amadeus Mozart.
De la o vârsta fragedă, Mozart a dat semne de o aptitudine muzicală remarcabilă. La vârsta
de 5 ani, el știa déjà să citească, să scrie partituri și să cânte la pian iar la 6 ani, Mozart scria
primele sale compoziții.
Mozart a fost și este considerat un geniu muzical, deși, acesta studia cu sârguinciozitate alți
mari compozitori cum ar fi Haydn sau Bach.

7
Impresariat de tatăl sau, Leopold Mozart personaj important al vieţii muzicale de la
curtea din Salsburg, tânărul Wolfgang concerta relative des în diverse palate din întreg
spaţiul European, apărând în postura de pianist-copil minune şi repurtând succese răsunătoare
în faţa diverşilor invitați de vază. La vârsta de 17 ani, Wolgang a acceptat postul de muzician
de curte în Salzburg. Cu toate că acest post nu i se potrivea bine, perioada respectivă a fost
una foarte roditoare din punct de vedere componistic. În anul 1781, Mozart se mută la Viena
unde a rămas pentru restul vieții. Acolo, a devenit cunoscut și era căutat ca și compozitor și
interpret. Cu toate acestea, el făcea următoarea afirmație:
”Nu dau atenție niciunei laude sau critici. Pur și simplu îmi urmaresc propriile sentimente.”
În ciuda faimei sale, Mozart se confrunta adesea cu probleme financiare oscilând între
perioade de sărăcie și prosperitate. Dificultațile au sporit când, în 1786, Austria a fost
implicată într-un război care a avut ca și consecințe printre altele și diminuarea cererii de
muzică și muzicieni. În anul 1782 s-a căsătorit împotriva voinței familiei sale și a avut șase
copii din care doar doi au supraviețuit.

Activitatea lui Mozart este grandioasă atât ca și vastitate cât și ca proporții. Sunt puține
domenii ale muzicii pe care Mozart să nu le fi atins. Acesta a compus operă, simfonii,
concerte și multă muzică de cameră, dar și lucrări diferite pentru pian sau alte instrumente
inclusive pentru voce. Creația sa muzicală generează o gamă extreme de vastă de sentimente
de la lucrări care degajă un aer liniștitor și romantic la compoziții provocatoare care zguduie
profund emotivitatea umană. Este evidentă excepționala dotare nativă cu înzestrări, cu talent
în toate domeniile pe care activitatea unui muzicial la implică. Chiar din copilărie a
demonstrat capacități cu totul ieșite din comun în ceea ce privește puterea de muncă,
memoria prodigioasă și o manualitate remarcabilă coroborate cu o ușurință de a asimila toate
sugestiile muzicilor ascultate. În foarte scurt timp a reușit sa-și cristalizeze propria-i
personalitate muzicală.
Din punct de vedere stilistic Mozart este considerat alaturi de Haydn ca principal
reprezentant al clasicismului vienez.

8
2) Activitate muzicală:

Aria creației muzicale mozartiente este extrem de vastă și cuprinde lucrări dedicate atât
instrumentelor cât și vocii umane de tot felul. În cazul muzicii vocale creațiile mozartiene
pot fi grupate după mai multe criterii cum ar fi dimensiunile, formațiile pentru care au
fost concepute, sau destinația, laică sau cultică a acestora. Un inventar aproape complet al
creației mozartiene a fost realizat de către Ludwig von Köhel. Catalogul Köhel cuprinde
peste 625 de lucrări.

Lucrările religioase ale lui Mozart (30 la număr)


Majoritatea lucrăriilor religioase ale lui Mozart sunt lucrări vocale dar cu toate acestea,
există și situații de lucrări instrumentale cu dedicație sacră cum ar fi „Sonatele da chieza”
pentru două viori, contrabass și orgă compuse între 1767 și 1780. Muzica religioasă
mozartiană este compusă din coruri greogoriene în care se întâlnesc elemente de contrapunct
ba chiar și elemente operistice. Unitatea stilistică și consistența muzicală sunt întâlnite
pretutindeni în muzica sacră a acestuia.

3) Compoziție operistică:

Compoziția operistică a lui Mozart poate fi împărțită în patru genuri:

a) Singspiel:

Singspiel-ul este un gen de compoziție operistică germanică care a luat amploare în secolul al
18-lea. Este vorba de creații cu tentă comică care conțin și părți de proză, dialoguri vorbite.
Singspielurile timpurii erau piese ale cărui dialog alterna cu melodii populare. Acest gen de
compoziție operistică se aseamănă cu genul englez componistic „ballad opera” și deasemenea cu
franceza „opera-comique”. Succesul acestui gen s-a datorat într-o oarecare măsură și reacției
compozitoriilor și a publicului față de convențiile artificale ale operei italiene, pe atunci
predominante.

9
Cel mai cunoscut Singspiel este considerat a fi „Die Zauberflote” sau „Flautul Fermecat”.

b) Opera buffa:

Opera buffa este denumirea pentru genul de operă comică. El are originile în Napoli anilor de
mijloc ai secolului al 18-lea. S-a dezvoltat din intermezzo-urile și interludiile jucate între actele
operelor „serioase”. Opera buffa plasează în centrul acțiunii două grupuri de personaje: un prim
grup comic alcătuit din personaje masculine și feminine iar al doilea grup alcătuit dintr-o pereche
de indrăgostiți. O altă caracteristică a operei buffe este dialogul cântat. Opera cea mai timpurie
care încă se joacă pe marile scene este „La serva padrona”, compusă de Giovanni Battista
Pergolesi în anul 1733.

c) Dramma giocoso:

Dramma giocoso poate fi tradusă drept dramă cu glume iar referința este facută pentru libret.
Genul acesta s-a dezvoltat, la fel ca și opera buffa, din tradiția operei napolitane, în mod
principal datorită libretistului Carlo Goldoni în Veneția. Dramma Giocosso este în general
caracterizată prin folosirea unei farse drept climax dramatic la sfârșitul unui act. Operele de tip
dramma giocoso care încă se mai joacă sunt „La Cenerentola” de Gioachino Rossini și Jacopo
Ferretti (1817) și capodopera lui W.A. Mozart si Lorenzo Da Ponte: ”Don Giovanni” (1787) cât
și ”Cosi fan tutte” (1790). Cu toate acestea, Mozart și-a considerat aceste lucrări ca fiind opere
buffa.

d) Opera seria:

Opera „serioasa” este un stil italian de operă care a dominat Europa în secolul 18. Acest stil de
operă a apărut în secolul 17 în Napoli ca urmare a lucrărilor lui Alessandro Scarlatti și alți
compozitori napoletani. Accentul principal în opera seria era pus pe vocea solistică de bel canto,
stilul vocal înfloritor al acelei perioade în timp ce corul și orchestra jucau un rol circumscris. Pe
de altă parte, vocile înalte erau cultivate, atât la femei cât și la „castrati”. Muzica și textul erau
împărțite în recitative, care avansau către situația dramatică, și arii, numere muzicale solistice
care purtau rolul de a reflecta sentimentele personajelor, dar și serveau drept oportunitați pentru
demonstrații de virtuozitate vocală.

10
Exemple remarcabile de operă seria sunt considerate „Rinaldo” compusă de George Frideric
Handel în 1764 sau „La Clemenza di Tito” și „Idomeneo” compuse de W.A. Mozart.

III. Flautul Fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart

Opera în două acte este rezultatul colaborării lui Mozart cu Emanuel Schikaneder
creatorul libretul care inițial a purtat titlul „Lulu în Djinistan” sau „Flautul Fermecat”. Textul
acestuia a fost inspirat dintr-o feerie populară, pe care poetul german Wieland a culeas-o
tipărind-o și publicând-o la Viena în anul 1786. Libretul conține în esență elementele luptei pe
care omului pentru o condiție de viață superioară prin înțelepciune și iubire, atingerea scopului
urmărit prin diferite probe sau încercări.” Lucrarea este un singspiel și a avut premiera cu doar
două luni înaintea morții premature a lui Mozart, la 30 septembrie 1791 în Freihaus-Theater auf
der Wieden, teatru deținut de Schikaneder,.

1) Uvertura din opera Flautul Fermecat

Uvertura operei „Flautul fermecat” a fost compusă într-o singură zi, în 30 august 1791.
Aparatul orchestral pentru care a fost concepută este cel utilizat pentru întreg spectacolul și este
format din doi flauți, doi oboi, doi clarineți, doi fagoți, doi corni, două trompete, trei tromboni,
doi timpani, viori, viole, violoncele și contrabași. Tonalitatea în care se desfășoară uvertura este
mi bemol major. Trebuie subliniat faptul că Mozart recurge, pentru prima oară în acea epocă la
un maximumul de distribuție instrumentală, alcătuind un ansamblu care, cu puține adăugiri, va
dăinui până în perioada romantismului muzical. Aceasta este și distribuția pe care l-a folosit
chiar și Beethoven, cel care face trecerea către romantism.

Relativ concisă, uvertura are conținut muzical bogat, care propune juxtapunerea
secțiunilor cu puternice accente dramatice unor fragmente de o exuberanță tinerească pline de o

11
melodicitate optimistă. Permanenta confruntare a acestor două elemente au ca rezultat creerea
unei tensi interioare susținute care permite admirarea priceperii și îndrăznelii cu care ”a lucrat”
compunând unei opere cu caracter feeric o uvertură care stă sub semnul dramaticului.
Majoritatea elementelor au la bază stilul fugato și cel imitativ. Specificul acestei uverturi față de
celelalte compuse de Mozart, este faptul că încă de la bun început, se reușește instalarea unei
atmosfere care este specifică întregului spectacol. De remarcat de asemenea rolul important pe
care l-a jucat utilizarea elementelor de polifonie, fragmentelor imitative, de fugato, care sunt
utilizate relativ des.

2) Încadrarea locală a acțiunii și scurt sinopsis.

Mozart a reușit să încadreze decorul acțiunii într-o sonosferă specifică unui basm sau a
unei legende populare.

„Pe basoreliefurile egiptene vechi de cinci sau șase mii de ani, arta primitivă aparținând
acelei epoci arată lupta omului pentru a învinge forțele răului și biruința binelui asupra răului.
Legenda, cântecul și dansul popular, la toate popoarele înregistrează artistic cele două planuri pe
care se desfășoară slasica luptă a eticii omenești: lupta și victoria binelui împotriva răului și lupta
pentru atingerea unui țel superior în viață.”

„...Soarele aruncă potop de foc pe malul Nilului, în Egipt. Frumosul și curajosul tînăr Tamino se
deșteaptă din leșinul în care căzuse în urma luptei cu un monstru. Ar fi fost răpus de aceasta dacă
în ajutorul lui nu ar fi venit trei zâne. Leșinat fiind, Tamino nu-și dă seama cine l-a salvat, e gata
să creadă lăudăroșenia lui Papageno care susține că el e salvatorul, el s-a amestecat în lupta cu
monstrul. Regina Nopții, alungă pe lăudărosul Papageno și împărtășește lui Tamino durerea de
care e cuprinsă: unica ei fiică, Pamina, a fost răpită și e ținută prizonieră de Sarastro. Tamino,
privind portretul Paminei se îndrăgostește de ea și se hotărăște s-o elibereze. Mama fetei, Regina
Nopții, îi promite lui Tamino, în caz de succes, mâna Paminei. Viteazul Tamino pleacă însoțit de
Papageno. Damele de companie ale reginei îi dăruiesc lui Tamino un flaut fermecat care-l va
ajuta în momente de impas, iar lui Papageno o cutiuță muzicală ce conține un cântec de clopoței
ce poate la nevoie adormi pe adversari. Tamino reușește cu ajutorul flautului fermecat să o
elibereze pe Pamina în urma unei confruntări cu maurul Monostatos. Sunetul flautului și al
clopoțeilor face ca maurul Monostatos și oamenii lui să nu poată rezista vrajei cântecului. Ei
încep să danseze și astfel Tamino scapă de urmăritori. Răul a fost înfrânt și binele a triumfat, dar

12
pentru a atinge fericirea visată, iubirea și unirea cu Pamina, viteazul Tamino mai are de înfruntat
greutăți. În tot acest timp, acesta află că Sarastro este un personaj bun și înțelept. Acesta îl duce
într-o oază în care între palmieri se află „templul încercărilor”. Tamino înfruntă cu succes toate
cele trei probe: proba tăcerii, a curajului și a înțelepciunii. La capătul acestor grele încercări se
află piscul iubirii. Tamino și Pamina ating acest pisc: ei sunt salvați, se pot uni și bucura de
fericirea dobândită, iar păsărarul Papageno își găsește și el perechea de mult visată.” – I.
Weinberg – „Mozart” în colaborare cu compozitorul Aurel Stroe

3) Descriere personajelor:

Tamino – tenor liric

Tânărul Tamino este îndrăgostit de prințesa Pamina. Acesta stârnește admirație prin
prezența sa frumoasă și plăcută, sensibilitatea sa aparte și totodata stabilitatea și perseverența în
încercări.

Regina Nopții – coloratură dramatică

Regina Nopții este mama Paminei și personajul negativ din opera „Flautul Fermecat”.
Aceasta îi cere fiicei sale să își omoare tatăl, pe Sarastro. Caracterul acesteia, o personalitate
agitată, furibundă lângă care nici un om nu ar dori să își ducă viața este conturat cât se poate de
bine de muzica scrisă de Mozart:

Pamina – soprană lirică

Pamina este fiica Reginei Nopții și al înțeleptului preot Sarastro. Ea este țelul vieții
eroului Tamino cât și al crudului maur Monostatos. Infățișarea acesteia apare pentru prima oară
în operă într-un tablou pe care Tamino îl primește de la cele trei doamne, slujnicele Reginei
Nopții. Aceasta duce o luptă internă referitor la alegerea pe care este forțată să o facă: alegerea
între mama ei și tânărul pe care-l iubește. Ulterior aceasta realizează intențiile rele ale mamei
sale și decide să își urmeze inima.

13
Sarastro – bas profund

Personajul Sarastro este definit atât din punct de vedere muzical cât și din punct de
vedere al cerințelor vocale de bunătate, de generozitate, de liniștea pe care o emană în
contradicție cu personajul său antagonic Regina Nopții.

Papageno – bariton tânăr

Papageno este un personaj pozitiv, caracterizat de veselie și sinceritate. Trăsăturile sale


sunt bine conturate încă din prima apariție a sa, aria „Der Vogelfanger”. Acesta este partenerul
lui Tamino, dar se deosebește de acesta, contrastându-i naivitatea, aerul romantic și curajul.

Papagena – soprană lirică

Personajul Papagena apare la sfârșitul operei înfățișând un personaj comic: o femeie


bătrână și trecută de vreme din punct de vedere fizic care se schimbă ulterior într-o tânără plăcută
și drăgăstoasă.

Cele trei dame – două soprane și o mezzo-soprană

Cele trei dame sunt slujnicele Reginei Nopții. Acestea sunt personaje episodice care îi
ajută pe eroii poveștii să confrunte dușmanii cu care vor avea de-a face pe parcursul operei,
dăruindu-le flautul fermecat și glockenspiel-ul (cutiuța muzicală cu cântec de clopoței).

14
4) Istoric Die Zauberflote

Povestea Flautului Fermecat începe într-o dimineață de august în anul 1791 când
Emanuel Schikaneder, impresar, actor, cântăreț și regizor, dar mai mult decât oricare dintre
acestea, directorul și proprietarul teatrului „An der Wien”, aflat într-un cumplit impas financiar,
s-a gândit să apeleze la Mozart deoarece îi cunoștea sensibilitatea acestuia la cea mai mică adiere
de suferință și i-ar fi adresat următoarele cuvinte: „Ești singurul om care mă poate salva. Sunt în
pragul ruinei, al falimentului, al dezonoarei. Teatrul meu merge prost, mi-a inghțit nu numai tot
ce aveam dar datoriile sunt considerabile, îmi est cu neputiință a le face față. Te rog din suflet, nu
mă refuza, ajută-mă. Îmi salvezi viața cât și onoarea familiei mele...” Compozitorul, fără să stea
prea mult pe gânduri i-a explicat directorului că și el se află într-un impas financiar dar este
dispus să-l ajute în orice fel de altă modalitate. Acesta era și răspunsul așteptat de Schikaneder
pentru că impresarul își cunoștea intențiile. Salvarea teatrului „An der Wien” nu stătea într-o
suma de bani, care ar fi acționat ca o bulă de oxigen, temporară ci în ceva de durată și anume o
operă nouă, semnată de însuși W.A. Mozart. Această bulă de oxigen i-a fost deja oferită lui
Schikaneder de către un vienez cu putere financiară, dar cu o condiție specială: ca Mozart să
compună o operă care să fie jucată pe scena teatrului „An der Wien”. Compozitorul a acceptat
bucuros să-l ajute scriind muzica pe libretul pe care Schikaneder il va înmâna. „Va voi scrie eu
libretul pe care-l veți încadra cu muzica dumneavoastră. Va pun la dispoziție o bogată colecție de
arii populare germane pe care le veți utiliza cum credeți mai bine. Totul va fi prezentat în
decoruri noi, fastuoase, pe care sunt gata să le pregătesc.”, a spus Schikaneder. Acestia i-a propus
să scrie o opera diferită de cele întâlnite până acum de publicul vienez și anume o operă populară
germană care să se diferențieze de obișnuitele opere italiene. Din păcate ”istoricul” compunerii
Flautului Fermecat se termină cu un mare bloufepentru Mozart, care a fost înșelat, primind
pentru întreaga sa muncă doar o sută de ducați (aproximativ 100 de dolari americani
contemporani), în schimb, Schikaneder avea să se îmbogățească de-a lungul anilor datorită
beneficilor aduse de Flautul Fermecat. Ba mai mult, partitura originală a operei a fost vândută, la
doar două luni după premiera operei, după moartea lui Mozart , pe o sumă foarte mare.
Premiera operei Flautul Fermecat a avut loc pe data de 30 septembrie 1791 la Freihaus –
Theater auf de Wieden, teatrul lui Schikaneder. Orchestra a fost dirijată de Mozart însuși,
Schikaneder a jucat rolul lui Papageno, iar rolul Reginei Nopții a fost jucat de cumnata lui

15
Mozart, Josepha Hofer. Flautul Fermecat și-a sărbătorit reprezentația cu numărul 100 în
noiembrie 1792. Din nefericire, Mozart nu a avut ocazia să apuce această împlinire profesională,
deoarece a murit pe data de 5 Decembrie 1791. Opera Flautul Fermecat a fost jucată pentru
prima oară înafara Vienei la Lemberg sau Lvov (Ucraina) pe data de 21 Septembrie 1792 iar mai
apoi în Praga. La începutul secolului al 19-lea, opera lui Mozart s-a răspândit pretutindeni în
Europa iar mai târziu, în întreaga lume. Flautul Fermecat face parte din top 10 cele mai jucate
spectacole de operă din lume.

16
IV. Analiza personajului Papageno în cadrul unui rezumat al operei Flautul
Fermecat

Papageno destinat a fi interpretat de o voce de bariton tânăr, este unul dintre personajele
principale ale operei Die Zauberflote. Papageno este un păsărar în slujba Reginei Nopții. Acesta
se ocupă cu prinsul păsărilor. Vârsta lui Papageno nu este precizată în libret, dar se poate
presupune, având în vedere naivitatea sa, dorința ardentă a inimii sale după o iubită și seninătatea
cu care își trăiește viața, că este tânăr, având nu mai mult de 25 de ani.

Personalitatea lui Papageno este clar conturată încă din prima sa intrare, și anume
aria „Der Vogelfanger bin ich ja” din scena numărul 1 a actului întâi. Prefațat de un semnal
caracteristic emis de un instrument care imită naiul, acesta apare cântând, cu o cușcă pentru
păsări, gata de muncă. Vesel și plin de voie bună, Papageno povestește cine este, cu ce se ocupă
dar ne dezvăluie și dorințele sale ascunse și anume faptul că inima lui tânjește după o fată care să
îl iubească. Acesta îl întâlnește pe prințul Tamino, proaspăt trezit dintr-un leșin provocat în urma

17
unei lupte cu un șarpe gigant. Papageno începe să se laude, spunându-i lui Tamino că el este cel
care a omorât șarpele, dar în scurt timp, laudele sale sunt reduse la tăcere de un lacăt folosit drept
pedeapsă din partea celor trei dame, care îi destăinuie lui Tamino că ele sunt în realiate cele care
l-au salvat. Tot ele îl înștiințează pe Tamino că fiica Reginei Nopții, prințesa Pamina a fost răpită
de preotul Sarastro și îi înmânează un portret cu frumoasa prințesă. Tamino se îndragostește
instantaneu de Pamina. Regina Nopții apare și îi promite prințului mâna prințesei dacă aceste
reușește să o salveze. După plecarea Reginei, Papageno îi cere disperat ajutorul lui Tamino
pentru a scăpa de lacătul care îi estompează libertatea de a vorbi. În următorul cvintet, „Hm!
Hm! Hm! Hm!” reapar cele trei dame și îl eliberează pe Papageno de pedeapsă, folosind cheia
potrivită pentru a-i scoate lacătul din gură. Drept arme pentru călătoria pe care o aveau de făcut,
cele trei dame îi oferă lui Tamino flautul fermecat, care poate aduce fericire acolo unde este
tristețe. Acestea îi poruncesc lui Papageno să îl asiste pe prinț în călătoria sa, oferindu-i și lui o
unealtă foarte folositoare și anume o cutiuță muzicală magică care în momentul folosirii,
hipnotizează orice adversar. Ca un ultim ajutor, cele trei dame le prezintă lui Tamino și lui
Papageno, pe cei trei copii, care aveau să îi ghideze în călătoria lor.
În scena a 2-a a actului întâi, Papageno ajunge palatul lui Sarastro iar într-una dintre
camere, o găsește pe prințesa Pamina legată. Nici n-apucă să schimbe o replică cu aceasta căci în
fața sa apare crudul maur Monostatos. Amândoi se sperie unul de celălalt și fug. Cu toate
acestea, Papageno se întoarce și o desleagă pe prințesă, destăinuindu-i că prințul Tamino
împreună cu el au fost trimiși de Regina Nopții, mama ei, ca să o salveze din ghearele
maleficului Sarastro. În urma unui schimb de replici, Papageno își varsă amarul inimii inaintea
Paminei, recunoscând că și el, asemenea ei, duce dorul unei persoane pe care să o iubească.
Momentul următor este duetul liric ”Bei Manner welche Liebe fuhlen”, în care cei doi definesc
dragostea ca fiind sentimentul suprem care leagă omenirea printr-un bărbat și o femeie.
Scena numărul 3 din actul întâi începe cu Tamino care ajunge înaintea templului lui
Sarastro: templul înțelepciunii. Acesta încearcă să intre prin intrarea din stânga dar este oprit. La
fel se întâmplă și la intrarea din dreapta. Într-un final acesta alege să intre pe intrarea principală
dar este oprit de către un preot bătrân. Preotul îi explică lui Tamino că Sarastro nu este
nicidecum un personaj negativ ci unul plin de bunăvoință și înțelepciune. Tamino mai află și
faptul că Regina Nopții este defapt personajul negativ al întregii povești. Preotul îi mai promite
că întreaga confuzie în care se află, îi va fi clarificată odata cu intrarea în templu dar condiția

18
pentru a pătrunde în sanctuar este de a intra cu o inimă bună, fără rea-credință sau intenții rele.
Tamino începe să cânte din flaut, iar în momentul următor apar ca de niciunde, diferite animale
care încep să danseze. Prințul aude din depărtări clopoțeii lui Papageno și se grăbește în direcția
respectivă.
Papageno și Pamina intră căutându-l pe Tamino însă sunt asaltați și capturați de
Monostatos și sclavii săi. Papageno începe să cânte din clopoței iar Monostatos și sclavii săi
încep să danseze îndepărtându-se de ei, hipnotizați de frumusețea muzicii. Cei doi aud o muzică
maiestoasă care anunță venirea lui Sarastro. Papageno se sperie și îi cere ajutorul Paminei,
întrebând-o ce îi vor spune preaînaltului Sarastro. Aceasta îi răspunde printr-un singur cuvânt:
„adevarul!”. În momentul întâlnirii cu Sarastro, Pamina cade la picioarele lui mărturisindu-i că a
încercat să scape din cauza avansurilor de-a dreptul înfricoșătoare din partea lui Monostatos.
Preotul o liniștește spunându-i că nu îi dorește decât binele dar o mai anunță că refuză să o mai
lase să își vadă mama, pe care o descrie ca fiind o femeie mândră, încăpățânată, cu o influență
rea asupra oricărei persoane. În următorul moment, apare Tamino, adus de Monostatos. Cei doi
îndrăgostiți, văzându-se pentru prima oară, se îmbrățișează. Maurul îi spune lui Sarastro că i-a
prins pe Papageno și pe Pamina încercând să fugă iar acum dorește o răsplată. Cu toate acestea,
Sarastro îl pedepsește pe Monostatos pentru atitudinea sa păcătoasă față de Pamina și îl
îndepărtează. Mai apoi anunță că Tamino trebuie să treacă prin niște probe ale înțelepciunii ca să
se facă vrednic de mâna Paminei.
La începutul actului doi, care se desfășoară într-un decor sugerând o pădure de palmieri,
consiliul preoților lui Isis și Osiris, conduși de Sarastro intră în templu pe fundalul unui marș
solemn. În momentul „O Isis und Osiris”, Sarastro le spune acestora că Tamino este gata să
parcurgă probele care îl vor edifica și invocă zeii Isis și Osiris, cerîndu-le protecția celor doi
îndrăgostiți.
Scena a doua din actul doi începe cu Tamino și Papageno care sunt conduși de preoți
către prima lor încercare. Preoții îi sfătuiesc pentru prima încercare pe cei doi eroi să tacă,
atenționându-i despre viclenia femeilor iar mai apoi pleacă, lasându-i pe cei doi într-un întuneric
beznă. Papageno este speriat iar Tamino încearcă să-l încurajeze. La un momentdat, cele trei
dame își fac apariția într-o manieră înfricoșătoare, acompaniate de sunetul tunetelor și de lumina
orbitoare a fulgerelor. Acestea îi provoacă pe cei doi să le vorbească iar aceștia reușesc să li se
opună, tăcând. Cele trei dame văzând că nu le reușește planul, abandonează încercarea.

19
Scena a 3-a a actului doi începe cu Pamina care doarme. Monostatos se apropie de ea,
privind-o plin de extaz. Acesta plănuiește să o sărute pe Pamina în timp ce ea doarme, dar
acestuia nu-i izbutește planul, caci apare Regina Nopții. Acesta este momentul binecunoscutei
arii „Der Holle Rache kocht in meinem Herzen” în care Regina îi înmânează Paminei un cuțit,
poruncindu-i să îl omoare pe Sarastro, amenintând-o că dacă nu se conformează, nu o va mai
considera fiica ei. După plecarea Reginei, se întoarce Monostatos și încearcă să o forțeze pe
Pamina să îl iubească, amenintând-o la rândul lui că daca nu îl va accepta și iubi, îi va divulga
întregul plan lui Sarastro. În următorul moment, apare însuși marele preot Sarastro care a auzit
toate cele întâmplate și spuse și îl alungă pe Monostatos. Pamina îi cere iertare și îl roagă să o
ierte și pe mama ei. Prin aria „In diese heiligen Hallen” acesta o asigură că răzbunarea și răutatea
nu își au locul în casa lui.
În scena a 4-a, Tamino și Papageno sunt conduși de către doi preoți înspre locul unde
avea să aibe loc a doua probă. Aceștia îi sfătuiesc din nou să tacă deși Papageno începe să se
vaite din nou. În următorul moment, apare o bătrânică și îi oferă lui Papageno un pahar cu apă.
Cu un aer superior, Papageno o întreabă pe aceasta dacă are iubit iar ea îi răspunde că are iar
numele acestuia este Papageno. În clipa următoare, aceasta dispare dar apar cei trei copii care le
aduc mâncare, flautul fermecat, clopoțeii, toate trimise de Sarastro. Tamino începe să cânte la
flaut iar ca și răspuns la cântecul său, apare Pamina. Aceasta, văzând ca Tamino nu îi răspunde la
întrebări, începe să creadă că acesta n-o mai iubește (”Ach Ich fuhls”), plecând disperată.
În scena a 5-a a actului doi, acțiunea se desfășoară într-o piramidă unde preoții
sărbătoresc reușitele lui Tamino și se roagă la zei ca acesta să fie demn de intrarea în ordinul lor.
În următorul moment, Pamina este adusă înaintea tuturor, iar celor doi li se spune să își ia adio
unul de la celălalt, înaintea marii încercări. În acest moment se cântă terțetul dintre Sarastro,
Pamina și Tamino: „Soll ich dich, Teurer, nicht mehr sehn?”. Aceștia ies și intră Papageno care
își exprimă dorința de a avea și el o iubită. În clipele următoare apare bătrânica și îl atenționează
că acesta trebuie să îi jure iubire veșnică, dacă dorește să scape din acel loc. Imediat ce Papageno
îi jură iubire, aceasta se transformă în frumoasa și tânăra Papagena. Papageno se repede să o
îmbrățișeze dar este oprit de preoți, care îi spun că nu este încă vrednic de ea.
Scena a 6-a se petrece într-o grădină unde cei trei copii o găsesc pe Pamina având gânduri
sinucigașe, crezând că Tamino a abandonat-o. Aceștia o opresc și o asigură că prințul încă o
iubește.

20
În scena a 7-a, doi bărbați îmbrăcați în armură îl conduc pe Tamino către ultima sa
încercare. Aceștia recită crezul lui Isis și Osiris care promite iluminare acelora care înving frica
de moarte. Pamina își strigă prințul iar acesta este asigurat de cei doi cavaleri că poate să îi
vorbească prințesei, deoarece testul tăcerii a luat sfârșit. Aceasta declară că vrea să parcurgă
ultimul test împreună cu Tamino, înmânându-i flautul fermecat. Cei doi trec nevătămați prin
camera focului și camera apei iar din depărtări se aud preoți care celebrează triumful acestora,
invitându-i să intre în templu.
Scena cu numărul 8 aparține cuplului de păsărari. Papageno, decide să se spânzure
întristat de ideea că ar fi pierdut-o pe Papagena, dar din fericire, apar cei trei copii care îl opresc
și pe acesta din a săvârși un asemea act teribil. Aceștia îl sfătuiesc să folosească clopoțeii magici
ca să o aducă pe Papagena. Aceasta apare, iar cei doi, uniți încep să cânte duetul
„Pa...Pa...Pa”, plănuindu-și viitorul împreună.
În penultima scenă și anume scena a 9-a, apare Regina Nopții împreună cu cele trei
dame, conduse de Monostatos către intrarea în templu. Aceștia plănuiesc să distrugă templul iar
Regina îi confirmă maurului promisiunea făcută, că mâna prințesei va fi a lui. Dar înainte ca
aceștia să poată intra în templu, o forță magică îi alungă în noapte.
Ultima scenă este o scenă plină de grandoare și splendoare. Lumina zilei răsare deasupra
templului lui Sarastro, unde cei doi eroi: Tamino și Pamina, le mulțumesc zeilor pentru reușita
lor și sunt acceptați în ordinul cavalerilor, ordin guvernat de înțelepciune și dragoste.

21
1) Aria lui Papageno: Der Vogelfanger bin ich ja!

Aria principală a lui Papageno este prima sa intervenție care are loc la începutul actului
întâi și anume Der Vogelfanger bin ich ja!, o arie jucăușă atât din punct de vedere muzical cât și
din punct de vedere actoricesc. Din acest punct de vedere, aria permite interpretului să dea frâu
liber creativității, permițându-i să danseze, să sară, să se miște haotic dar cu un aer vesel,
deoarece întregul subiect al ariei întruchipează personalitatea lui Papageno: veselie, nepăsare față
de grijile zilei de mâine și entuziasm, toate acestea făcând din Papageno un personaj aproape
caricatural.
Aria este construită din punct de vedere al stroficității foarte simplist și anume într-o
combinație dintre refren și strofă care se repetă de trei ori. Din punct de vedere al textului,
Papageno se prezintă publicului, drept „păsărarul”: „Der Vogelfanger bin ich ja!” Acesta își
prezintă „statutul social”: „Ich Vogelfanger bin bekannt bei Alt und Jung im ganzen Land.”, cât
și abilitățiile: „Weiß mit den Locken umzugehn und mich aufs Pfeiffen zu verstehen!”. Își prezintă
dorințele și intențiile: „Ein Netz fur Madchen mochte ich; Ich fing sie dutzendweis fur mich!
Dann sperrte ich sie bei mir ein und alle Madchen waren mein.”. Din această arie reiese faptul
că Papageno își dorește o iubită, descriind cât de mult ar ține la ea, cât de mult ar iubi-o și cum ar
avea grijă de ea: „Und kusste sie mich zartlich dann, war sie mein Weib und ich ihr Mann. Sie
schlief an meiner Seite ein; ich wiegte wie ein Kind sie ein.”

22
Din punct de vedere al muzicii, aria este scrisă în sol major și are o țesătură lejeră pentru
vocea de bariton tânăr, ambitusul acesteia fiind cuprins între re din octava mică și mi din octava
centrală. Apariția lui Papageno este precedată de semnalul lui specific, un fel de leitmotiv avant
la lettre, și anume de pentacordia sol-la-si-do-re,”. Acest „leitmotiv” nu este doar o emblemă
melodică ci și una timbrală și anume nai-ul în registrul acut. Din punct de vedere stilistic, este
vorba de o apogiatură multiplă, auftactică, care prevestește caracterul ”giocosso” al personajului.
Ca formă, aria este un lied bipartid (A-B), în care materialul se repetă identic de 3 ori. Semnalul
specific a lui Papageno, a fost introdus și în constructia internă a ariei. Aria este concepută într-
un tempo cursiv, andante, având și momente de ralentando. Caracterul personajului este subliniat
de articulația emisiei vocale stacato. Tonalitatea rămâne aceeași pe tot parcursul ariei. Aria este
foarte cunoscută, aceasta fiind cântată nu doar în spectacol ci și în cadrul concertelor, fiind una
din emblemele muzicii mozartiene vocale.

23
*POZĂ PARTITURĂ DER VOGELFANGER*

24
2) Papageno - duete și ansambluri

Următoarele contribuții muzicale ale personajului Papageno sunt în cadrul unor ansambluri cum
ar fi cvintetul „Hm...Hm...Hm...”,duetul cu Monostatos „Wo bin ich wohl?” sau duetul cu
Pamina „Bei Manner welche Liebe fuhlen”. În toate ansamblurile muzicale în care apare
Papageno, acestuia îi aparține vocea cea mai gravă a ansamblului, ceea ce îi conferă o dificultate
în plus și o responsabilitate crescută căci este fundamentul pe care se clădesc toate vocile
superioare. O altă apariție muzicală solistică se produce deabia în actul al doilea și anume „Ein
Madchen oder Weibchen”, arie concepută similar cu „Der Vogelfanger bin ich ja!” atât din
punct de vedere al formei cât și al ritmului. Interesant de remarcat este faptul că în ambele arii se
folosește un instrument ”exotic” cu ”efecte”miraculoase . In prima arie a fost utilizat naiul, iar în
a doua se recurge la glockenspiel.
Primul ansamblu muzical în care apare Papageno este cvintetul cu Tamino și cele trei
dame. Acesta iese în evidență încă de la început prin dificultatea emisiei primelor
note murmurate printre dinți, din cauza unui dispozitiv plasat în gura de către una dintre dame,
acesta limitându-i capacitatea de a emite sunete. Acest moment este deosebit de oricare alt
moment din această scriitură mozartiană deoarece trebuie executat cu gura închisă sau astupată
de un oarecare obiect ales în funcție de regie. Cvintetul debutează cu o parte imitativă, dar
predomină scriitura izoritmică. Papageno, la fel ca în oricare ansamblu din care face parte, și aici
deține vocea cea mai gravă a cvintetului, acest lucru conferându-i un plus de responsabilitate față
de vocile superioare. Forma ansamblului este de lied mare bipartid, împărțit în multiple secțiuni,
când bufe când lirice.
Un moment interesant atât din punct de vedere muzical și vocal cât și din punct de vedere
actoricesc este duetul lui Papageno cu Papagena: „Pa...Pa...Pa...”. Acest moment este dificil
datorită tempo-ului alert, al dicției și al jocului actoricesc, care în majoritatea regiilor clasice este
foarte dinamic. Duetul analizat este concret delimitat de Mozart, faptul că muzica premergătoare
se oprește pe o coroană care impune sensibila tonalității următoare. Duetul se desfășoară în
tonalitatea sol major și are caracter imitativ. Specificul acestui duet este debutul dominant ritmic
care se derulează sub forma unei îndesiri ritmice treptate. Prin aceasta, Mozart dorește să
sublinieze în primul rând modul în care surpriza lui Papageno se transformă în entuziasm la
observarea efectului clopoțeilor, iar în al doilea rând fericirea în momentul revederii cu iubita sa,

25
Papagena. Duetul este conceput ca un dialog între cele doua personaje, care culminează într-un
duet propriu zis. Din punct de vedere vocal este dificil de a păstra articulația stacato de la
începutul duetului și sincronizarea perfectă cu partenerul.

26
V. „Fifty Shades of Zauberflote”

Spectacolul de licență din care am făcut parte este o adaptare regizorală a operei „Flautul
Fermecat” de W.A. Mozart. Spectacolul se numește „Fifty Shades of Zauberflote” și diferă de
opera „Flautul Fermecat” prin textul scris de regizorul Tiberiu Simu. Acesta a fost realizat în
cadrul clasei de operă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj în anul universitar
2015-2016 și reluat în 2017 având în distribuție studenții anilor 3 și 4. Spectacolul a fost realizat
pe scena sălii „Studio” a academiei, cu acompaniament de pian, corepetitor fiind pianistul Lucian
Gheju. Momentele muzicale se cântă în germană dar textul este schimbat față de cel original,
lucru care schimbă desfașurarea acțiunii. În „Fifty Shades of Zauberflote”, numele lui Papageno
este schimbat în Serghei Semionovici iar Papageno este un nume de cod, acesta nemaifiind un
păsărar ci un mercenar rus, care mai este cunoscut și sub numele de Don Semion, Serghei sau
Păsărarul. Scenariul original este doar un pretext pentru ca muzica lui Mozart, preluată cu
strictețe să susțină un scenariu tipic pentru un film de acțiunie, specific secolului 21, cu accente
de actualitate.

27
VI. Contribuția personală la realizarea spectacolului „Fifty Shades of
Zauberflote” din punct de vedere vocal și actoricesc.

Rolul Serghei Semionovici este un rol similar cu


Papageno din punct de vedere al personalitații mândre și
egoiste dar totodată, adesea naive și influențabile.
Atitudinea acestuia în relație cu Tamino este diferită față
de imaginea clasică întâlnită în opera „Flautul Fermecat”.
Acesta îi este superior lui Tamino, dominându-l atât din
punct de vedere al capacitățiilor fizice cât și din punct de
vedere al personalității dure și nemiloase.
Aceștia nu au o relație de amiciție, ci mai mult una
de parteneriat profesional. Am încercat să dezvolt
personajul Papageno, dându-i o tentă arogantă, sfidătoare
și nemiloasă. Aceasta poate fi observată începând cu
momentul intrării lui Papageno pe sfârșitul ansamblului
celor trei dame când acesta îi pune lui Tamino un sac negru pe cap, pentru a-l împiedica să vadă.

28
Întreaga atitudine dominantă se schimbă însă odata cu intrarea în scenă a Reginei Nopții. În acel
moment, Papageno devine supus și docil, îmblânzit aproape ca un animal domestic de către
aceasta. Mișcarea scenică pe care am încercat să i-o atribui lui Papageno este una zeflemistă și
flagmică, conturându-i astfel caracterul egoist. Am dat o deosebită atenție atitudinii sale,
oferindu-i inclusiv în momentele statice gesturi pline de încredere în sine, sfidătoare, care să
reflecte faptul că Papageno se consideră superior oricărei situații ba chiar și acelora unde știe că
se află în inferioritate. Un moment cheie în care am încercat să dezvolt personajul este aria „Der
Vogelfanger bin ich ja!”, arie în care mercenarul Papageno se pregătește să îl tortureze pe
Tamino, acesta fiind legat. Ochii bulbucați, rânjetul sadic și gesturile bruște ale personajului, scot
la suprafață partea nemiloasă a caracterului său. Felul natural și maniera sa fluentă de a-i prezintă
lui Tamino colecția de arme pentru tortură scoat în evidență faptul ca acesta își cunoaște bine
meseria și o execută la un nivel profesionist.

Din punct de vedere al vocalității, culoarea folosită de mine este una deschisă,
neîmbătrânită, deoarece, personajul Papageno este un bărbat tânăr de 25 de ani, în plină putere.
Un moment deosebit din punct de vedere al vocalității este momentul din cvintet în care
Papageno are cateva măsuri solo:„Sicher liess ohn gnade mich Sarastro rupfen, braten, braten,
rupfen, rupfen, braten”. Pe textul acesta sunt valori de șaisprezecimi și tempo-ul este unul
mișcat. Acest moment mi-a impus dificultăți deoarece este nevoie de o bună articulație, dicție și
respirație pentru a putea duce fraza până la capăt.

Rezultatele obținute în urma pregătirii și interpretării acestui rol în anul universitar 2015-
2016 au fost următoarele:

- Am reușit să îmi îmbunătățesc dicția și articulația, deoarece acest rol se cântă


în limba germană și necesită în diferite parți muzicale cum ar fi duetul cu Papagena
sau cvintetul din actul întâi o flexibilitate și o lejeritate deosebită a mandibulei.

- Am reușit să îmi îmbunătățesc jocul actoricesc, datorită provocărilor impuse


de regizorul Tiberiu Simu ți exigențelor acestuia în mod special în aria „Der
Vogelfanger bin ich ja!” și în duetul cu Papagena, deosebit de dificil din punct de
vedere fizic.

29
- Am învățat să îmi omogenizez vocea cu celelalte voci datorită
cvintetului „Hm...Hm...Hm”.

- Am învățat să colaborez cu regizorul și cu ceilalți membri din distribuție.

- Am reușit să pot interpreta rolul indiferent de poziția în care se desfășoară


acțiunea, fără să fiu influențat de raportul cu celelalte personaje sau cu corepetitorul,
respectiv cu dirijorul.

- Mi-am îmbunatațit independența dintre mișcarea scenica și dinamica muzicii


interpretate, în special în momentele în care acțiunea scenica era extrem de dinamică.

- Am reușit să aplic indicațiile regizorale în momentele în care acțiunea scenică era


extrem de redusă in așa fel încît să "umplu" timpul respectiv cu mimica si gestica
adecvată.

30
Bibliografie:

Cărți:

I.Weinberg – „Mozart” în colaborare cu compozitorul Aurel Stroe

Site-uri:

Pettinger Tejvan - “Biography of Mozart”, Oxford, 28th May 2008:

http://www.biographyonline.net/music/mozart.html

https://www.scribd.com/doc/135548226/Classicism-pdf

http://www.wolfgang-amadeus.at/de/Werke_von_Mozart.php - Stephan Weiss

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_compozi%C8%9Biilor_de_Wolfgang_Amadeus_Mozart

https://www.britannica.com/art/

https://en.wikipedia.org/wiki/Dramma_giocoso

https://en.wikipedia.org/wiki/The_Magic_Flute

A. Tottmann – Mozart’s Zauberflote


http://die-zauberfloete.harmoniamundi.com/?page_id=84

Kirsty Young în urma unui interviu cu baritonul Jochem van Ast :

http://www.operatalent.com/Safe/Roles/Papageno75730533.asp?rolea=135

31