FIZICA

Fizica este o stiinta a naturii care studiaza structura materiei, proprietatile generale, legile de
miscare, formele de existenta a materiei, precum si transformarile reciproce ale acestor forme.

Fizica este inrudita cu celelalte stiinte ale naturii:

- chimia se ocupa de interactiunea atomilor de a forma molecule;

- geografia moderna studiaza fizica pamantului (geofizica);

- astronomia are legatura cu fizica stelelor si a spatiului interstelar;

- biofizica si biochimia studiaza aceleasi tipuri de legi.

Idei despre lumea fizicii dateaza din antichitate, dar, ca obiect de studiu, fizica a aparut la
sfarsitul secolului al XIX-lea.

In antichitate, babilonienii si egiptenii au observat miscarile planetelor, au prezis eclipsele, dar

nu au reusit sa gaseasca legile care guverneaza miscarile planetelor.

Civilizatia greaca a adaugat foarte putin la descoperirile anterioare, pentru ca au admis, fara a
critica, ideile celor doi filosofi Platon si Aristotel, care nu acceptau experimentele practice.

La Alexandria, Arhimede a facut numeroase mecanisme practice. A inventat mecanismul

parghiei si cel al insurubarii, a descoperit principiul masurarii densitatii corpurilor solide prin
scufundarea lor in lichide.

Astronomul grec Aristarchus din Samos a masurat proportia distantelor de la Pamant la Soare
side la Pamant la Luna.

Eratosthenes, matematician, astronom si geograf, a determinat circumferinta Pamantului si a

desenat o harta a stelelor; astronomul Hipparchus a descoperit succesiunea echinoctiilor;
matematicianul si geograful Ptolemeu a propus sistemul de miscare planetara, in care Pamantul era
in centru, iar Soarele, Luna si stelele se invarteau pe orbite circulare in jurul lui.

In perioada Evului Mediu, s-a incercat avansarea cercetarilor in stiintele naturii, dar nu s-a reusit.

In timpul Renasterii, s-au facut incercari pentru a interpreta comportamentul stelelor.

Filosoful Nicolaus Copernicus a sustinut ca planetele se misca in jurul Soarelui – sistemul

heliocentric. El era convins ca orbitele planetelor sunt circulare.

Astronomul german Johannes Kepler a confirmat teoria heliocentrica.

Galileo Galilei si-a construit un telescop si incepand cu 1609, a confirmat sistemul heliocentric,
prin observarea planetei Venus. El a descoperit suprafata neregulata a Lunii, primii patru sateliti
luminosi ai lui Jupiter, pete pe Soare, multe stele din Calea Lactee.
 In secolul al XVII-lea, Isaac Newton a enuntat principiile mecanicii, a formulat legea gravitatii
universale, a separat lumina alba in culori, a propus teoria propagarii luminii, a inventat calculul integral
si deferential. Prin descoperirile sale, a acoperit o suprafata enorma in stiintele naturii. A fost capabil
sa arate ca atat legea lui Kepler a miscarii planetare cat si descoperirile lui Galilei despre corpurile
cazatoare sunt urmarea combinarii celei de-a II-a legi a miscarii cu legea gravitatiei data de el. A prezis
aparitia cometelor, a explicat efectul Lunii in producerea mareelor si succesiunea echinoctiilor.

Principalele ramuri ale fizicii sunt: mecanica, electricitatea si magnetismul, termodinamica, fizica
atomica si moleculara, mecanica cuantica, fizica nucleara.

Mecanica
Legile lui Newton au dus la dezvoltarea mecanicii. Newton a avut o contributie majora in descrierea
fortelor in natura, in special a fortelor gravitationale.

Fizicienii de astazi stiu ca mai exista trei forte fundamentale, in afara de cea a gravitatiei: fortele
electromagnetice, fortele de interactiune nucleara si fortele radioactivitatii.

Fortele gravitationale guverneaza miscarea planetelor si poate fi responsabila de posibilul

colaps gravitational, care este ultimul ciclu din viata unei stele.

Masa gravitationala a unui corp este proprietatea care determina raspunsul la orice forta
exercitata asupra corpului.

Forta gravitatiei este cea mai slaba dintre cele patru forte ale naturii referitoare la particulele
elementare.

In ciuda importantei macroscopice, forta gravitationala ramane slaba si de aceea, corpurile

trebuie sa fie foarte mari ca sa fie simtite de alt corp.

Legea gravitatiei universale a fost dedusa din observatiile miscarilor planetelor, inainte de a fi
verificate experimental. Demonstratia experimentala a fost facuta deHenry Cavendish in 1771.

Matematicianul elvetian Leonhard Euler a formulat, pentru prima oara, ecuatia miscarii pentru
corpurile rigide, in timp ce Newton a lucrat cu mase concentrate intr-un punct, care actionau ca
particule.

Electricitate si magnetism
Desi grecii antici stiau proprietatile electrostatice ale chihlimbarului, iar chinezii au facut magneti
inca din 2700 i.Chr., experimentarea si intelegerea electricitatii si a fenomenelor magnetice nu s-au
realizat pana la sfarsitul secolului XVIII. In 1785, fizicianul francez Augustin de Coulomb a confirmat,
experimental, ca sarcinile electrice se atrag si se resping, conform unei legi similare cu cea a gravitatiei.
O particula incarcata cu sarcina pozitiva, atrage o particula incarcata cu sarcina negativa si au tendinta
de a accelera una spre cealalta. In 1800, fizicianul italian Alessandro Volta a descoperit bateria
chimica.

Fizicianul german Georg Simon Ohm a descoperit existenta unei proportionalitati simple si
constante intre curentul continuu si puterea electromotoare data de baterie, cunoscuta drept rezistenta
circuitului.

Conceptia istorica de magnetism, bazata pe existenta unei perechi de poli incarcati cu sarcini
opuse, a aparut in secolul al XVII-lea, datorita muncii lui Augustin de Coulomb.
 Prima conexiune intre magnetism si electricitate a aparut ca urmare a experimentelor facute de
fizicianul si chimistul olandez Hans Christian Oersted, care, in 1819, a descoperit ca acul magnetic
poate fi influentat de o sarma din apropiere, incarcata cu sarcina electrica.

Andre Marie Amper a aratat, experimental, ca doua fire electrice se atrag ca doi poli magnetici.

In 1831, Michael Faraday descopera ca, fara a fi conectat la o baterie, curentul electric poate fi
indus intr-un fir.

In 1887, Heinrich Rudolf Hertz, fizician german, a avut succes in generarea unor unde
electromagnetice care se propagau in spatiu cu viteza luminii. Aceste unde au fost produse cu ajutorul
curentului electric. Astfel, s-au pus bazele radioului, radarului, televiziunii si a altor forme de
telecomunicatie.

Propagarea lineara a luminii era cunoscuta din antichitate. Grecii antici credeau ca lumina este
corpusculara. In secolul XVII, Isaac Newton a dat o teorie bazata pe proprietatea corpusculara a
luminii. Robert Hooke – fizician si Christiaan Huygens – astronom, matematician si fizician, au
propus o teorie de unda, dar nu s-a putut face nici un experiment pentru a demonstra oricare dintre
cele doua teorii, pana la demonstratia de interfata a luminii, realizata de Thomas Young, in prima parte
a secolului XIX. O alta demonstratie a fost facuta de fizicianul francez Fresnel, in favoarea teoriei de
unda.

Termodinamica
A inceput sa fie demonstrata de fizicieni in secolul XIX:

- William Thomson (legea I a termodinamicii);

- Nicolas Leonard Sadi Carnot (legea a II-a a termodinamicii, 1824);

- Joseph Louis Gay-Lussac si Jacques Alexandre Cezar-Charles(transformarea

izobara, izocora si izoterma si adiabata).

Teoria cinetica

Conceptul modern al atomului a fost propus de chimistul si fizicianul britanic John Dalton in
1808.

Teoria lui Dalton a fost continuata si definita de fizicianul si chimistul italian Amedeo Avogadro in
1811, dar nu a fost acceptata decat peste 50 ani, cand a pus bazele teoriei cinetice a gazelor.

In 1880, cele mai multe fenomene puteau fi explicate de mecanica newtoniana, teoria
electromagnetica a lui Maxwel, termodinamica si statistica mecanica a luiBoltzmann.

Probleme precum determinarea proprietatilor eterului si explicatia spectrului de radiatii din solide
si gaze erau necunoscute. Aceste fenomene au pus baza unei revolutii stiintifice. Au fost facute o serie
de descoperiri remarcabile ale ultimului deceniu al secolului al XIX-lea: descoperirea razelor X de catre
W. C. Roentgen in 1895; descoperirea electronului de catre J. J. Thomson in 1895; a radioactivitatii
de catre A.H. Becquerelin 1896 si a efectului fotoelectric de catre Hertz, W. Hallwachs si P.E.
Alenard in perioada 1887-1889.
Toate aceste descoperiri au fost explicate in primii 30 de ani ai secolului XX prin teoria cuantica si
teoria relativitatii, punand bazele fizicii moderne.

Fizica moderna

Teoria relativitatii

In 1905, Albert Einstein a formulat teoria relativitatii. El a continuat si definitivat experimentul facut
de Michelson-Morley.

In 1915, Einstein generalizeaza ipoteza sa si formuleaza teoria generala a relativitatii, care se aplica
tuturor sistemelor ce se accelereaza unul fata de celalalt.

Teoria cuantica

Spectrul emis de corpuri luminate a fost pentru prima data explicat de fizicianul Max Planck.

Planck a facut presupunerea ca moleculele pot emite unde electromagnetice.

Fotoelectricitatea

Principalele aspecte ale fenomenului de fotoelectricitate sunt:

- energia fiecarui fotoelectron depinde de frecventa luminii si nu de intensitate;

- rata emisiei de electroni depinde de intensitatea luminii si nu de frecventa;

- fotoelectronii sunt emisi imediat ce lumina atinge suprafata de emisie.

Aceste observatii nu au putut fi explicate prin teoria electromagnetica a lui Maxwell.

Einstein a presupus in 1905 ca lumina poate fi absorbita numai in fotoni. Fotonul dispare complet in
procesul de absorbtie, iar toata energia lui se duce la un electron din metal. Cu aceasta presupunere,
Einstein a extins teoria cuantica data de Planck, dand o importanta deosebita dualitatii unda-particula
a luminii. Pentru aceasta, in 1921, Einstein a primit Premiul Nobel in fizica.

Razele X

Au fost descoperite de Roentgen si au fost prezentate, in 1912, ca radiatii electromagnetice de

lungime foarte scurta, de catre fizicianul Max Theodor Felix von Lane si colaboratorii sai.

Mecanismul producerii razelor X s-a aratat a fi un efect cuantic. In 1914, fizicianul britanicHenry
Gwin-Jeffreis Moseley a folosit spectrograma de raze X pentru a dovedi ca numarul atomic al
elementelor este acelasi cu pozitia sa in tabelul periodic al elementelor.

Mecanica cuantica moderna

A fost cercetata si demonmstrata pentru prima data intre anii 1923-1930: Louis
Victor(1923), Clinton Joseph Davisson, Lester Halbert Germer si George Paget
Thomson(experimentele din 1927) precum si Werner Heisenberg, Max Born, Ernst Pascual
Jordan si Erwin Schrödinger.

Dezvoltarea fizicii din 1930 pana in prezent

Dezvoltarea fizicii s-a bazat pe descoperirile fundamentale realizate pana in 1930 si pe evolutia
ulterioara a tehnologiei.

Radiatiile cosmice

Au fost descoperite in 1911 de Victor Franz Hess. Acestea au fost cercetate mai bine odata cu
lansarea in spatiu a unui satelit artificial in 1959.

Fizica nucleara

In 1931, fizicianul american Harold Clayton Urey descopera izotopul de hidrogen si fabrica apa
grea.

Fizicienii francezi Irene si Frederic Joliot-Curie produc pentru prima oara nuclee radioactive
artificiale (1933-1934).

Fizicianul englez Otto Robert Frisch a descoperit ca unele nuclee de uraniu pot fi divizate in doua,
fenomen numit fisiune nucleara. In acelasi timp, o energie enorma este eliberata, impreuna cu o parte
de neutroni. Aceste rezultate sustineau posibilitatea unei reactii in lant, obtinuta de Fermi si
colaboratorii sai in 1942, cand a intrat in functiune primul reactor nuclear. Dezvotarea tehnologiei a
fost foarte rapida, astfel incat in 1945 a fost realizata bomba nucleara de catre fizicianul
american Robert-Oppenhelmer. In 1956, in Marea Britanie intra in functiune primul reactor nuclear
pentru producerea energiei electrice.

Studiind energia stelelor, s-a dovedit ca in interiorul acestora au loc o serie de reactii nucleare, la
temperaturi de milioane de grade. S-a observat, astfel, ca patru nuclee de hidrogen se transforma
intr-un nucleu de heliu. Acest proces s-a numit fusiune nucleara. Asa s-a creat bomba cu hidrogen,
care s-a detonat, pentru prima oara, in 1952 si s-a demonstrat a fi mai puternica decat bomba cu
fisiune. Pentru realizarea temperaturii de fusiune, este necesara o bomba cu fisiune.

In 1993, la Universitatea Princeton s-a produs, intr-un mediu controlat, reactia de fusiune in scopul
obtinerii energiei electrice.

Plasma

Plasma este orice substanta (gaz, de obicei) ai carei atomi au unul sau mai multi electroni pierduti.
Electronii detasati raman in volumul de gaz neionizat. Ionizarea poate avea loc daca este introdusa
energie in concentratie mare.

Plasma este gasita, de exemplu, in surse de lumina umplute cu gaz (neoane) si in spatiul interstelar,
unde hidrogenul este ionizat de radiatii.

Lasere

Laserul, o descoperire recenta si importanta, este prescurtarea de la “Light Amplification by

Stimulated Emission of Radiations”.
Laserul poate contine gaze, lichide si solide drept substanta lucratoare.

Un numar mare de atomi este ridicat la un nivel de energie foarte mare si sunt fortati sa elibereze
aceasta energie simultan, producand o lumina continua. O tehnica similara este folosita in
producerea microundelor.

Utilizarea laserului a fost dezvoltata in perioada 1950-1960 de catre americanii Gordon-

Gould si Charles Hard Townes s.a.

Laserul este astazi foarte folosit in cercetare, comunicatii, medicina, navigatie, metalurgie, fusiune si
taierea precisa a metalelor.

Incredibilele profetii ale lui Nikola Tesla despre viitorul omenirii

Publicat pe 10 Iunie 2014 • Scrie un comentariu

Nikola Tesla, unul dintre cei mai importanți fizicieni ai omenirii, era și un vizionar. Au existat mai multe
articole și interviuri în care fizicianul atrăgea atenția asupra viitorului și implicațiilor sale. Un astfel de
articol, în care Tesla își expunea opinia cu privire la viitorul omenirii, cel puțin până în anul 2100, a
apărut în 1935 în revista americană Liberty.

Acest articol este unic pentru că fizicianul a făcut numeroase previziuni despre cum va fi viața
oamenilor pe Terra și ceea ce se va întâmpla susținea ziaristul George Sylvester Viereck, într-unul
dintre cele mai apreciate articole ale sale.
Umanitatea urma să cunoască un viitor strălucit, presărat cu anumite probleme care vor fi rezolvate
într-un fel sau altul. tesla credea că rasa umană va fi purificată, iar pedofilii, violatorii, criminalii, sau
cei care nu vor deține un nivel de inteligență corespunzător vor fi eliminați. Această predicție trebuie
să devină realitate până în anul 2100 și este foarte ciudată pentru că a fost de nenumărate ori
comparată cu filosofia de viață a lui Hitler.

De asemenea, Tesla a previzionat că omenirea se va confrunta cu problema poluării și doar prin

înființarea unor agenții specializate și prin cheltuirea a miliarde de dolari această problemă va fi în
cele din urmă rezolvată.

Cel mai mare bine vine din dezvoltarea tehnică care duce la unificare şi armonie, iar transmiterea
wireless se înscrie în această linie. Prin intermediul acestui sistem, vocea umană va putea fi
reprodusă oriunde, iar fabricile vor furniza energie de la mare depărtare de hidrocentrale; maşinile
aeriene vor fi propulsate în jurul Pământului fără oprire, iar energia Soarelui va fi controlată pentru a
crea lacuri şi râuri pentru a fertiliza marile deşerturi.

O altă idee ciudată în care credea Tesla se referea la raportul dintre educație și armată. Dacă la
începutul secolul trecut, omenirea cheltuia dublu pe învățământ decât pe armament, viitorul nu sună
deloc bine din perspectiva vizionarului Tesla, pentru că cei mai mulți bani se vor duce pentru
construirea armelor. Așa s-a și întâmplat pentru că în prezent educația este lăsată undeva la coada
listei lucrurilor importante din aproape orice națiune a lumii. În comparație, bugetul alocat armatei s-a
mărit considerabil și războiul a devenit o prioritate pentru omenire.
Comunicarea se va efectua instantaneu, printr-un simplu echipament de buzunar. Avioanele vor
zbura fără piloţi, ghidate de la sol prin unde radio. O cantitate uriaşă de energie va fi transmisă fără
fire. Cutremurele vor deveni din ce în ce mai frecvente. Zonele temperate vor deveni foarte reci sau
toride. Şi cele mai multe dintre acestea sunt foarte aproape să se producă

Descoperirile pe care le vedea Tesla în viitorul omenirii vor ajuta societatea pentru a-și spori nivelul
de viață. Sănătatea va fi pusă pe primul plan, iar măsuri igienice obsesive vor fi luate. De exemplu,
Tesla credea că doar nebunii vor mai bea apă nepurificată sau vor mânca hrană necontrolată.

Implicarea femeii în noi domenii de acţiune, uzurparea graduală de către ele a conducerii bărbaţilor,
va disipa sensibilitatea feminină, va reduce instinctul matern, astfel că maternitatea şi căsătoria vor
părea neplăcute şi civilizaţia umană se va apropia tot mai mult de civilizaţia perfectă a stupului de
albine.

Viaţa lui Albert Einstein

Publicat pe 10 Iunie 2014 • Scrie un comentariu
Un băiat neobişnuit. În copilărie, geniul lui Albert Einstein era departe de a se întrevedea. Era un
copil retras, fapt pentru care era adesea batjocorit de către colegii de şcoală. Nu era un elev strălucit,
în schimb, îi plăcea să citească tot felul de cărţi de popularizare a ştiinţei. Avea obiceiul să analizeze
detaliat, din orice punct de vedere, orice gând, idee sau informaţie pe care o avea, păstrând însă
tăcerea până când considera că mintea sa a epuizat acest subiect, lucru ce îi determina pe cei din
jurul său să creadă că este retardat şi să-l dispreţuiască. Vedea şi observa lucruri pe care alţi copii de
vârsta sa nici nu puteau să le conceapă. Această capacitate a sa va fi renumită în viitor, însă, în
copilărie, micuţul Albert era considerat “îndărătnic” şi diferit.

S-a născut în Ulm, un oraş mic, din Germania. Tatăl său, Hermann, era fiul cel mai mare al familiei
Einstein, de origine evreiască. Se spune că mama tui Albert, când l-a văzut prima dată pe nou-
născut, era să leşine. Micuţul cântărea mai mult decât un copil normal şi avea capul umflat şi
pătrăţos. Părinţii săi erau neliniştiţi şi se întrebau dacă pruncul pe care li l-a dăruit Dumnezeu era
normal. Când Albert a ajuns la vârsta de trei ani, fără să articuleze un cuvânt, părinţii săi au crezut că
este retardat şi şi-au pierdut orice speranţă. Însă mare le-a fost uimirea, când, într-una din zile,
micuţul a deschis gura şi a început să vorbească cu fluenţa şi vocabutarul unui adult. Ce se
întâmplase? Copilul analizase până atunci utilizarea cuvântului, iar apoi a exteriorizat ceea ce
învăţase.
Metoda autodidactă, dezvoltată încă din pruncie, a continuat să îi folosească şi pe durata anilor de
şcoală. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare de la şcoală era simulat, acest
lucru nu se întâmpla când venea vorba despre fizică şi filozofie, materii care l-au captivat în mod real.

Părinţii lui Albert Einstein. Tatăl său, Hermann, era un mic întreprinzător, aşa cum erau cei mai
mulţi evrei care trăiau în Europa în acea perioadă. După naşterea lui Albert, familia s-a mutat la
Munchen, iar Hermann, împreună cu frratele său Iacob au pus bazele unui atelier de producere a
echipamentelor electrice. Mama lui Einstein, Paulina, iubea mult muzica, era o pianistă remarcabilă,
iar casa familiei răsuna întotdeauna de muzică. Datorită insistenţei acesteia, micuţul Albert a început
lecţiile de vioară, devenind ulterior un bun violonist.
Când era foarte mic, tatăl său i-a arătat o busolă. Faptul că acul rămânea nemişcat indiferent de
mişcarea busolei i-a provocat micuţului Albert o surpriză extraordinară, întrucât a conştientizat că
există o putere nevăzută şi independentă, pe care nu o poate percepe. Ceea ce ţinea nemişcat acul
busolei era magnetismul, care a fost descoperit în secolul al XIX-lea şi care a contribuit la obţinerea
unor progrese tehnologice remarcabile. Einstein a simţit de mic copil că lumea văzută este guvernată
de principii şi legi nevăzute.

Fuga din Germania La vârsta de 11 ani, Albert Einstein a început să frecventeze un gimnaziu din
Munchen, care oferea o educaţie de elită. Era o şcoală care funcţiona pe baza modelelor militare ale
Germaniei . Profesorii făceau abuzuri de putere şi pretindeau elevilor respect şi supunere absolută.
Albert ura disciplina şi activităţile colective, iar profesorii care îi aşezau pe elevi în rânduri, ţinând în
mână cravaşe, i-au provocat repulsie şi desigur nu s-a putut adapta cerinţelor mediului şcolar.
Când a ajuns la vârsta de 15 ani, afacerile tatătui său nu mergeau prea bine în Germania, acesta
hotărând să-şi caute norocul în altă parte. Şi-a mutat atelierul într-un oraş mic, de lângă Milano.
Aşadar, familia sa a plecat în Italia, lăsându-l pe Albert singur, în Munchen, pentru a-şi continua
studiile, într-o şcoală pe care el o detesta. Pe lângă regulile stricte, care reglementau viaţa şcolarilor,
Albert avea un motiv mai important care nu-i permitea să mai rămână în ţara sa. În Germania,
serviciul militar era obligatoriu după vârsta de 16 ani, iar Albert era hotărât să facă orice pentru a
evita această obligaţie. Şi-a întocmit un plan pentru a nu rămâne la şcoala cu regim strict şi pentru a
evita serviciul militar. L-a rugat pe un medic, pe care-l cunoştea, să-i elibereze o adeverinţă prin care
susţinea că rămânerea sa în acea şcoală era riscantă pentru sănătatea sa mintală. În acest mod,
Einstein a fugit din Germania, ţara în care îşi petrecuse anii copilăriei, şi a plecat în Italia, la familia
sa.
Elveţia, ţara libertăţii Deşi au fost dezamăgiţi că fiul lor fusese respins de la şcoală şi îşi părăsise
ţara, părinţii săi l-au sprijinit. Astfel, cum a împlinit 16 ani, Albert a dat examen de admitere la
Politehnica din Zurich, în Elveţia. Chiar dacă nu a reuşit la examen, rezultatele sale la ştiinţe şi la
matematică au f ost remarcate de unii profesori. I-au promis că o să fie admis la facultate în următorul
an, pe baza notelor obtinuţe la examenul de maturitate. Astfel, Albert s-a înscris la liceul din Aarau,
pentru a-şi putea lua diploma necesară.
Primul lucru care l-a uimit pe Albert la această şcoală a fost faptul că profesorii nu făceau abuz de
autoritatea şi de puterea lor. Spre deosebire de ceea ce se întâmpla în Germania, profesorii
respectau personalitatea fiecărui elev, aici predominând libertatea de gândire. În această perioadă,
Albert a locuit în casa profesorului său de istorie, Jost Winteler, şi a simţit pentru prima dată fiorul
dragostei, pentru fiica acestuia, Mari.

În ciuda caracterului său introvertit şi singuratic, şederea sa în Elveţia a contribuit la socializarea şi la

exteriorizarea sa. În acest timp, Albert începuse să viseze şi să se piardă în teoriile sale. Neatenţia şi
dispoziţia de a visa, care au fost elementele caracteristice ale vieţii şi cercetării lui de mai târziu, au
fost exprimate în prima sa întrebare teoretică: “Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina şi să
călătorim prin intermediul acesteia?” Mai târziu, această inspiraţie a sa, referitoare la noţiunile de
spaţiu şi de timp, va constitui baza revoluţionarei sale teorii a relativităţii, însă, deocamdată, tânărul
de 16 ani nu dispune de suficiente resurse spirituale pentru a dezvolta ideea.

În 1896, Albert s-a înscris la facultate pentru a obţine diploma de profesor de fizică. În acea perioadă,
Politehnica din Zurich era una dintre instituţiile de învăţământ de elită din Europa şi dispunea de unul
dintre cele mai dotate laboratoare. În ciuda acestor facilităţi, Albert a fost dezamăgit. Majoritatea
profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii şi predau după vechile principii ale fizicii.
Albert nu urmărea cursurile, iar la orele de laborator citea reviste ştiinţifice, în care erau publicate cele
mai recente descoperiri şi teorii. De asemenea, îşi petrecea multe ore în cafenele, unde se întâlnea
cu colegii şi discutau. Printre colegi, exista o studentă de origine sârbă, Mileva Maric. Cunoaşterea
acestei femei emancipate va juca un rol determinant în viaţa sa.

Termodinamica
Publicat pe 10 Iunie 2014 • Scrie un comentariu
Termodinamica se ocupă cu studiul macroscopic al fenomenelor, de orice natură, în care are loc un
transfer de energie sub forma de căldură și lucru mecanic. Numele este derivat din
limba greacă (θέρμη therme = căldură, δύναμις dynamis = forță) și a fost creat de lordul Kelvin care a
formulat și prima definiție a termodinamicii. În germană termodinamica mai poartă și numele
de Wärmelehre (teoria căldurii) creat de Rudolf Clausius in lucrările sale despre teoria mecanică a
căldurii.

Termodinamica reprezintă în zilele noastre una din cele mai bine structurate logic ramuri ale fizicii.
Născută la începutulsecolului al XIX-lea din necesitatea practică de a
optimiza randamentul motoarelor cu abur, termodinamica a devenit una din disciplinele clasice
ale fizicii teoretice. Baza teoretică a termodinamicii o constituie un număr restrâns de principii, care
sunt generalizări și abstractizări ale unor fapte experimentale. Caracterul general al acestor principii,
care nu conțin ipotezereferitor la natura forțelor implicate sau la structura microscopică a sistemelor
studiate, face ca metodele termodinamicii să fie aplicabile unei clase largi de fenomene. Operele
lui Josiah Willard Gibbs au extins domeniul de preocupare al termodinamicii de la orientarea spre
randamentul mașinilor termice către studiul caracteristicilor substanțelor și sistemelor. Câteva
exemple, alese oarecum la întâmplare: proprietățile fluidelor și ale soluțiilor, echilibrul stărilor de
agregare, polarizarea dielectrică șimagnetizarea, radiația termică. Aplicațiile practice sunt și ele
numeroase și variate, de la frigider și încălzire centrală laenergie regenerabilă și prognoză
meteorologică.

O abordare alternativă a fenomenelor termodinamice o reprezintă mecanica statistică. Pornind de la

structura microscopică (molecule și atomi), luând în considerare interacțiunile (forțele) dintre aceste
componente și folosind metode statistice(aplicabile sistemelor alcătuite dintr-un număr foarte mare de
componente), mecanica statistică poate, prin intermediul unor calcule laborioase, să deducă (și prin
aceasta să confirme) rezultatele obținute de termodinamică pe cale fenomenologică.

Există diverse incercări de axiomatizare a acestei discipline. Prima dintre ele a fost cea a
lui Constantin Carathéodorypublicată in 1909 intr-un periodic de matematică. Axiomatizarea lui
Carathéodory a fost relativ ignorată de fizicieni datorită publicării intr-un periodic de matematică și nu
a fost bine primită de Max Planck.

După accentul pus pe anumite domenii aplicative din termodinamica generală sau fundamentală se
individualizează ramurile termodinamica sistemelor fizice, termodinamica sistemelor chimice și
termodinamica tehnică.

Electricitate
Publicat pe 10 Iunie 2014 • Scrie un comentariu
Electricitatea este un set de fenomene fizice asociate cu prezența și fluxul de sarcină electrică.
Energia electrică produce o mare varietate de efecte bine-cunoscute, cum ar fi: fulgerul, electricitatea
statică, inducția electromagnetică și fluxul de curent electric. În plus, energia electrică permite crearea
și primirea de radiații electromagnetice, cum ar fi undele radio.

În domeniul energiei electrice, sarcina produce câmpuri electromagnetice care acționează asupra
altor sarcini. Energia electrică apare ca urmare a mai multe tipuri de fizică:

 sarcină electrică: o proprietate a unor particule subatomice, care determină interacțiunile lor
electromagnetice. Materia încărcată electric este influențată de, și produce, câmpuri
electromagnetice. Cu toate că se adaugă un strop de sare pentru a magnetiza
 electricitatea
 curentul electric: o mișcare sau flux de particule încărcate electric, de obicei, măsurat
în amperi.
 câmp electric (a se vedea electrostatică): un tip special, simplu de câmp electromagnetic
produs de o sarcină electrică, chiar atunci când nu este în mișcare (de exemplu, nu
 există curent electric). Câmpul electric produce o forță pe alte sarcini din vecinătatea sa.
Sarcinile care se deplasează în plus produc un câmp magnetic.
 potențialul electric: capacitatea unui câmp electric de a face lucru mecanic pe o sarcină
electrică, de obicei, măsurată în volți.
 electromagneți: curenții electrici generează câmpuri magnetice, iar câmpurile magnetice în
schimbare generează curenți electrici
În electrotehnică, energia electrică este utilizată pentru:

 energie electrică unde curentul electric este folosit pentru a pune în funcțiune echipamentul
 electronică care se ocupă cu circuite electrice care implică componente active electrice, cum
ar fi: tuburi vidate, tranzistori, diode și circuite integrate, precum și tehnologii asociate pasive
de interconectare.
Fenomenele electrice au fost studiate încă din antichitate, deși progrese în domeniul științei, nu s-au
făcut până în secolele XVII și XVIII. Aplicațiile practice pentru energia electrică însă au rămas puține,
și nu au putut fi puse spre utilizare industrială și rezidențială de către ingineri până în secolul al XIX-
lea. Expansiunea rapidă în domeniul tehnologiei electrice în acest moment a transformat industria și
societatea. Versatilitatea extraordinară a electricității ca mijloc de furnizare a energiei înseamnă că
poate fi pusă la un set aproape nelimitat de utilizări care
includ: transport, încălzire, iluminat,comunicații, precum și calcul. Energia electrică este coloana
vertebrală a societății industriale moderne.

Fluxul de electroni poate fi condus de conductori alcătuiți din diverse metale cum ar fi: Argintul,
Cuprul, Fierul, Aurul, Platina, Aluminiul, Wolfram, etc.

Fizica cuantică spirituală

Publicat pe 10 Iunie 2014 • Scrie un comentariu
Platon a afirmat ca simturile fizice ingreuneaza perceptia noastra asupra Universului. Intruparea face
ca perceptiile sa fie distorsionate, inexacte, iluzorii. Acel taram care exista dincolo de materie, dincolo
de vizibil nu poate fi evidentiat cu cele cinci simturi. Aristotel, discipolul lui Platon, sustinea, din
contra, ca nu exista lume in afara simturilor noastre. Stiinta, pe de-o parte, a extins perceptia dincolo
de simturi cu ajutorul aparatelor inventate, dar, pe de alta parte, inca impartaseste ideile filosofice ale
lui Aristotel, legate de existenta. Insa, o data cu aparitia fizicii cuantice, ideile lui Platon sunt sustinute
tot mai pregnant.

Teoria cuantica dezvaluie existenta unui camp energetic cosmic universal, in care toate elementele
sunt corelate la nivel subatomic, cuantic. Aceste idei fac stiinta sa se apropie de conceptiile filosofice
legate de existenta, indeosebi, ale Orientului, cat si de cele religioase ale Occidentului. Astfel, se
poate spune ca, prin fizica cuantica, stiinta isi uneste principiile cu cele ale spiritualitatii. Cu aceasta
ocazie, se contureaza si posibilitatea de a demonstra stiintific puterea extraordinara a mintii.

Prima data, notiunea de cuantica a fost vehiculata de savantul Herbert Planck, care a primit Premiul
Nobel pentru Fizica in 1918, pentru punerea bazelor fizicii cuantice. La dezvoltarea acestui taram,
alaturi de altii, a contribuit definitoriu Albert Einstein. Electrodinamica cuantica, dezvoltata de Julian
Seymour Schwinger (1918-1994), Sin-Itiro Tomonaga (1906-1979) si Richard Feynman (1918-1988),
premiati cu Premiul Nobel pentru Fizica in 1965, si cromodinamica cuantica au condus fizica clasica
spre un nou mod, revolutionar, de a privi existenta.

Einstein a lucrat 30 de ani pentru a crea o teorie a marii unificari a celor patru forte fundamentale din
fizica, gravitatia, forta electromagnetica, forta nucleara tare si forta nucleara slaba. Toate aceste patru
forte sunt, de fapt, fatete ale unei singure forte. Teoria care a reusit sa atinga adevarul a aparut acum
trei decenii, sub denumirea de Teoria superstringurilor. Aceasta teorie poate explica insa cele patru
forte fundamentale prin reducerea particulelor elementare la vibratii ale unor corzi submicroscopice
denumite stringuri.

Teoria cuantica are la baza cateva idei esentiale. Toate sistemele materiale au o caracteristica
principala, dualitatea unda-particula. Ceea ce se considera a fi particule, materie, in final sunt unde
care respecta legile electromagnetismului si nu ale mecanicii. Deci, actiunile din fizica pot fi masurate.
Cele mai mici unitati energetice sunt cuantele. Atomii pot face salturi direct de la o stare la alta,
emitand cantitati cuantice de energie luminoasa. In interactiunea lor, particulele par a fi conectate prin
legaturi invizibile la un intreg. Proprietatea de nelocalizare cuantica arata ca doua particule aflate la
distante de mii de kilometri una fata de cealalta pot interactiona ca si cand ar avea legaturi invizibile.

Bohr (1885-1962) si Heisenberg (1901-1976), laureati ai Premiului Nobel pentru Fizica in anul 1922,
respectiv 1932, au demonstrat ca nu se pot face observatii obiective, caci observatorul, prin actiunea
sa de observare, modifica starea cuantica a sistemului observat. De exemplu, indreptarea atentiei
catre apa dintr-un pahar ii modifica nivelul cuantic al acesteia, deci starea ei se modifica. In fizica
cuantica nu este importanta intensitatea campului energetic cuantic, ci forma, structura sa. Un camp
cuantic infinitezimal poate afecta o particula, modificandu-i starea. Deci, este important daca exista
sau nu acel camp. Iar forta nu este obligatoriu sa fie activa, ea poate fi si potentiala. Einstein a aratat
prin Teoria Relativitatii ca masa este tot o energie, aflata in repaus. Si energia, prin dinamismul ei,
este mereu in transformare. Mai explicit, in formula E = mc2, E este energia, m este masa, iar c2 este
viteza luminii la patrat. Cum c2 este o constanta, variatia energiei este in corelare directa numai cu
variatia masei. Deci, masa este tot o forma de energie.

David Bohm (1917-1992) a fost printre primii fizicieni cuantici care au demonstrat existenta unor
dimensiuni multiple, dincolo de planul fizic sau energetic. Exista, astfel, planuri sau dimensiuni ale
Universului in functie de nivelul vibratiilor lor. Planul fizic este foarte dens si cel mai grosier, avand
vibratii joase, planul mintii, mai subtil, este superior celui fizic, iar planul constiintei se afla pe o
treapta cu vibratii mai inalte, caruia stiinta abia acum cauta sa-i dezvaluie caracteristicile. Bohm a
descris realitatea multidimensionala prin analogie cu fotografia holografica, in a carei imagine, fiecare
particica include imaginea intregului.

Stiinta, pana la momentul lansarii Fizicii cuantice, se dezvolta pe orizontala, cu legi specifice materiei,
cercetate pana la saturatie. Saltul calitativ pe o treapta superioara vibratorie, care s-a facut cu
aceasta ocazie, a deschis posibilitatea cercetarii existentei dincolo de materie, fapt ce poate lega
stiinta de spiritualitate. Si atunci, campul unificat ar putea explica experienta iluminarii sau
posibilitatea constiintei de a accesa gene din ADN care sa nu provoace suferinta, imbatranire, boli,
moarte. Se va putea explica fenomenul verificabil al schimbului de informatii prin vocea interioara,
posibilitatea mintii de a schimba realitatea, puterea mintii asupra materiei putand influenta cursul
tornadelor sau chiar viitorul omenirii. Un exemplu de fenomen prin care invizibilul actioneaza asupra
vizibilului, studiat de fizica clasica, din punct de vedere al efectului, este acela al unui magnet al carui
camp are influenta asupra schimbarii pozitiei materiei, de exemplu a piliturii de fier. Raportandu-ne la
puterea campului nostru mental se poate cerceta si explica actiunea lui in interiorul corpului si in
exteriorul lui, pana la nivelul Universului. Pentru prima data in istorie, stiinta si spiritualitatea pot
ajunge sa ofere un model de Univers inteligent constient de sine in momentul Big-Bangului.

Lui Einstein, dupa ce a parasit aceasta lume, i-a fost cercetat creierul pentru a observa daca exista
ceva special care sa-i justifice genialitatea. Nu a fost observat nimic deosebit. Nu in materie se pot
observa desteptaciunea si prostia. Inteligenta, sufletul, spiritul nu sunt produse ale materiei.

Fizica
Publicat pe 10 Iunie 2014 • Scrie un comentariu
Fizica (din cuvântul grec physikos: natural, din physis: natură) este știința care studiază proprietățile
și structura materiei, formele de mișcare ale acesteia, precum și transformările lor reciproce.

Oricum se pune problema, fizica este una dintre cele mai vechi discipline academice; prin intermediul
unei subramuri ale sale, astronomia, ar putea fi cea mai veche . Uneori sinonimă cu filozofia, chimia
și chiar unele ramuri ale matematicii și biologiei,de-a lungul ultimelor două milenii, fizica a devenit
știință modernă începând cu secolul al XVII-lea, iar toate aceste discipline sunt considerate acum
distincte, deși frontierele rămân greu de definit.

Fizica este poate cea mai importantă știință a naturii deoarece cu ajutorul ei pot fi explicate în
principiu orice alte fenomene întâlnite în alte științe ale naturii cum ar fi de
exemplu chimia sau biologia. Limitările sunt legate de incapacitatea noastră de a obține suficient de
multe date experimentale, în cazul biologiei, ori de incapacitatea (până acum) sistemelor de calcul de
a analiza dinamica moleculelor foarte complexe, în cazul chimiei. Descoperirile în fizică ajung de cele
mai multe ori să fie folosite în sectorultehnologic, și uneori influențează matematica sau filozofia. De
exemplu, înțelegerea mai profundă a electromagnetismului a avut drept rezultat răspândirea
aparatelor pe bază de curent electric – televizoare, computere, electrocasnice etc.; descoperirile
din termodinamică au dus la dezvoltarea transportului motorizat; iar descoperirile din mecanică au
dus la dezvoltarea calculului infinitezimal,chimiei cuantice și folosirii unor instrumente
precum microscopul electronic în microbiologie.

Astăzi, fizica este un subiect vast și foarte dezvoltat. Cercetarea este divizată în patru subcâmpuri :
fizica materiei condensate; fizica atomică, moleculară și optică; fizica energiei înalte; fizica
astronomică și astrofizică. Majoritatea fizicienilor se specializează în cercetare teoretică sau
experimentală, prima ocupându-se de dezvoltarea noilor teorii, și a doua cu testarea experimentală a
teoriilor și descoperirea unor noi fenomene. În ciuda descoperirilor importante din ultimele patru
secole, există probleme deschise în fizică care așteaptă a fi rezolvate. De exemplu,
cuantificarea gravitației este poate cea mai arzătoare dintre probleme și cu siguranță și cea mai
dificilă. Odată cu elucidarea acestei probleme, fizicienii vor avea o imagine mult mai clară despre
interacțiile din natură și cu siguranță multe dintre fenomenele și obiectele pe care le întâlnim în
astrofizică, de exemplu găurile negre, își vor găsi explicația într-un mod natural.

10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate1

IUNIE 22, 2014 DE VLADIMIR MOŞOGLU 4 COMENTARII

Fizica pentru mulţi a fost un obiect de temut, dar odată cu vârsta înţelegi cât de interesantă şi diversă
este. Această disciplină este probabil una din cele mai importante şi misterioase din ştiinţă, ea
încearcă să lămurească toate procesele care se petrec în natură şi în univers, proprietăţile şi
structura materiei, formele de mişcare a acesteia, precum şi transformările reciproce. Aşa că putem
remarca numeroase curiozităţi din fizică.

Credcă fizica este una din cele mai importante ştiinţe ale naturii, prin intermediu ei se explică multe
fenomene întâlnite şi în alte ştiinţe aşa ca chimia şi biologia. Fizica este un compartiment unde
imaginaţia joacă un rol important în cunoaşterea proceselor din natura care ne înconjoară, cum
spunea Einstein:

Imaginaţia este mai importantă ca cunoştinţele.

Desigur în Fizică încă sunt multe goluri şi lucruri ciudate care nu au o lămurire, dar anume acest fapt
face această disciplină atât de interesantă.

Şi mai jos am selectat unele dintre lucrurile incredibil de interesante din fizică.

10. Timpul se opreşte la viteza luminii2

Aşa dar prima curiozitate din fizică – Conform Teorii Relativităţii a lui Einstein, viteza luminii nu se
poate niciodată schimba – ea este întodeauna egală cu aproximativ 300 000 000 metre/secundă,
indiferent de observator. Acest lucru singur în sine este destul de incredibil, luând în considerare că
nimic nu se poate mişca mai repede ca lumina, dar acestea sunt încă lucruri destul de teoretice.
Partea într-adevăr incredibilă a Teoriei Relativităţii este fenomenul numit dilatarea temporală care
prevede că, cu cât mai repede te mişti cu atât mai lent trece timpul relativ cu mediul din jur. Adică,
dacă te duci la o plimbare cu maşina pentru o oră veţi fi mai puţin în vârstă decât dacă aţi petrece
acest timp în faţa calculatorului. Nanosecundele suplimentare obţinute posibil nu vor suplini preţul
plătit pentru combustibil, dar în orce caz, este o opţiune.

Desigur, timpul nu poate încetini aşa de simţitor, formula va funcţiona dacă vă veţi mişca cu viteza
luminii, în acest caz timpul nu se va mişca de fel. Dar nu face să nădăjduiţi că utilizând această
metodă veţi putea deveni nemuritor din unicul motiv pe care l-am menţionat mai sus, nimic nu se
poate deplasa mai rapid ca lumina, numai dacă nu sunteţi făcut din lumină. Tehnic vorbind pentru a
ajunge la o aşa viteză este nevoie de o cantitate infinită de energie.

9. Inseparabilitate cuantica (Entanglementul cuantic)

Mai sus am rămas de acord că nimic nu se poate mişca mai repede ca lumina. Ei bine, şi da şi nu.
Deşi din punct de vedere tehnic este încă adevărat, cel puţin în teorie, se pare că există o portiţă de
găsit în ramura uimitoare a fizicii numită, mecanica cuantică.

Mecanica cuantică în esenţă este studiul fizicii la nivel microscopic, aşa ca comportamentul
particulelor la nivel subatomic. Aceste tipuri de particule sunt imposibil de mici, dar foarte importante,
deoarece ele constituie blocurile de construcție a tot ce este în univers. Să lăsăm detaliile tehnice
deoparte, ele sunt destul de complicate, vi le puteți imagina aceste particule ca mici biluțe încărcate
cu sarcină electrică care se rotesc (proces denumit în mecanica cuantică ca, spin, ceva asemănător
cu rotirea planetelor în jurul axilelor lor).

Deci să presupunem că avem doi electroni (particule subatomice cu sarcină negativă). Entanglement
– ul cuantic este procesul special care implică împerecherea acestor particule în aşa fel încât ele să
devină identice (biluţe cu acelaş spin şi sarcină electrică). Aşadar, în clipa când asta se
întâmplă lucrurile devin ciudate – pentru că de acum înainte aceşti electroni rămân identici.
Asta înseamnă dacă schimbi unul din ei, să spunem schimbăm direcţia de rotire (spin – ul) în cea
opusă, geamănul său reacţionează în acelaş fel, imediat, indiferent de unde se află acestă particulă
(despărţită spaţial, poate să fie în loc total diferit), fără măcar să te atingi de ea.

Implicaţiile acestui proces sunt imense, şi anume, asta înseamnă că informaţia (în acest caz
direcţia spin – ului) poate fi în esenţă teleportată în orce parte a universului.

8. Lumina este afectată de gravitaţie – curiozitaţi din fizică1

Să ne întoarcem pentru o clipă iaraşi la Teoria Generală a Relativităţii a lui Einstein. Aceasta implică
concepţia aşa numitei devieri a luminii, care înseamnă că – calea fasciculului de lumină nu este în
întregime dreaptă.

Sună ciudat, dar a fost dovedit deja în mod repetat. Cea ce înseamnă, că chiar dacă lumina nu are
nici o masă, calea sa este afectată de obiectele care o au – aşa ca soarele spre exemplu. Deci
dacă o rază de lumină de la o stea îndepărtată va trece destul de aproape de soare, ea se va îndoi
uşor în jurul lui.

Efectul asupra unui observator, aşa ca noi, este că vom vedea steaua într-un loc diferit decât ea este
situată la moment (la fel cum peştele în lac nu e niciodată în locul unde pare a fi să fie). Amintiţi-vă de
acest fapt data viitoare când o să vă uitaţi la stele – totul ar putea fi doar un truc al luminii.

7. Materia întunecată1

Datorită unor teorii menţionate mai sus (şi multor alte nemenţionate), fizicienii au unele metode destul
de precise de a măsura masa toatală prezentă în univers. Ei de asemenea au metode destul de
precise de măsurare a masei totale pe care o putem observa şi iată întorsătura, cele două numere nu
se potrivesc.

Vedeţi şi: 20 de curiozităţi despre univers şi informaţii interesante

De fapt, masa totală a universului este mult mai mare decât masa pe care o putem pune în cont,
adică materia care o putem vedea. Fizicienii au fost nevoiţi să dea o explicaţie acestui lucru şi teoria
de bază a impus introducerea aşa numitei materii întunecate, substanţă misterioasă care nu emană
şi nici nu absoarbe lumina şi prezintă aproximativ 95% din masa universului. În timp ce ea încă nu a
fost dovedită oficial că există (deoarece ea nu poate fi văzută), materia întunecată este susţinută de
mii de probe şi trebu să existe sub o formă sau alta pentru a explica universul.

6. Universul nostru se extinde rapid

Iată aici lucrurile devin într-adevăr ciudate şi pentru a le înţelege, va fi nevoie să ne întoarcem înapoi
la Teoria Marei Explozii (Big Bang). Teoria Marei Explozii este la momentul actual explicaţia de bază
recunoscută a originii universului.

Folosind o anlogie cât mai simplă posibil, totul sa petrecut cam în aşa fel: universul nostru sa început
de la o explozie. Rămăşiţele (Planetele, Stelele, etc.) au fost aruncate în toate direcţiile împinse de
energia enormă creată în urma exploziei. Din cauza că aceste rămăşiţe sunt atăt de grele și ca
urmare afectate de gravitaţia din spatele lor, ne-am aşteapta ca această explozie să încetinească
după un anumit timp.

Dar nu a fost să fie. În realitate, extinderea universului nostru devine de fapt tot mai rapidă cu
timpul, care este la fel de nebunesc ca şi în cazul în care ai arunca o minge care va lua o viteză tot
mai rapidă şi mai rapidă în loc să cadă la pământ. Aceasta înseamnă că spaţiul este în continuă
creştere. Unica modalitate de a explica acest lucru, este materia întunecată sau mai precis enregia
întunecată, care este forţa motrice în spatele acestei acceleraţii cosmice. Deci ce, în lume mai este şi
energie întunecată, vă veţi întreba voi? Ei bine acesta este un alt lucru interesant…

Vedeţi şi: 10 curiozităţi despre sistemul solar

5. Toată materia este doar energie

Într-adevăr materia şi energia sunt doar două feţe a aceleiaşi monede. De fapt, ați știut acest
lucru toată viaţa dacă aţi auzit vreodată de formula E=mc2. Unde „E” este enrgia iar „m” reprezintă
masa. Cantitatea de energie conţinută într-o cantitate anumită de masă este determinată de factorul
de conversie a „c” la pătrat, unde „c” reprezintă viteza luminii în vid.

Explicaţia acestui fenomen este foarte fascinantă şi are de a face cu faptul că masa unui obiect
creşte pe măsură ce el se apropie de viteza luminii (chiar dacă timpul se încetineşte). Este totuşi
destul de complicat de a lămuri totul în contextul acestui articol, pur şi simplu rămânem la constatarea
faptului ca asta este adevărat.

Ca dovadă, din păcate, pot servi bombele atomice care transformă cantităţi foarte mici de substanţă
în cantităţi foarte mari de energie.

4. Dualitatea undă – particulă

Vorbim de un lucru care se dovedeşte a fi altceva…

La prima vedere, particulele (aşa ca electronii) şi undele (aşa ca lumina) nu mai putea fi atât de
diferite. Una dintre ele este o bucată solidă de materie iar celălalt este un fascicul de energie
radiantă, cam aşa. Sunt mere şi portocale. Dar aşa cum se dovedeşte, lucrurile precum ar fi lumina şi
electroni într-adevăr nu se pot limita doar la o stare de existenţă – ele manifestă calităţi duble, şi de
particule şi de unde, totul depinde de observator, adică de cine se uită.
Da asta sună ridicol, dar sunt dovezi concrete care demosntrează că lumina este o undă, şi alte
dovezi concrete care demonstrează că lumina este o particulă. Are ambele forme, manifestă
proprietăţi a ambelor stări în acelaş timp. Nu există nici o stare intermediară dintre acestea două. Nu
vă faceţi griji dacă asta e lipsit de sens, fiindcă ne-am întors în domeniul mecanicii cuantice şi la
acest nivel universului oricum nu-i place să fie sens.

3. Toate obiectele cad cu aceeaşi viteză – curiozităţi din fizică

clasică

Să mai calmăm un pic spiritele pentru o secundă, fiindcă fizica modernă e destul de voluminoasă
pentru a o înghiţi dintr-o dată. Fizica clasică de asemenea poate oferi concepte la fel de stranii.

Veţi fi ertat dacă presupuneţi că obiectele mai grele cad cu o viteză mai mare decât cele mai uşoare
– asta sună destul de veridic, în plus noi ştim cu toţii ca mingea de bowling cade mult mai repede ca
o pană. Şi acest lucru este adevărat, dar asta nu are nici o legătură cu gravitaţia, singurul motiv din
care se întâmplă acest lucru se datorează faptului că atmosfera terestră opune rezistenţă. În realitate,
aşa cum a realizat Galileo încă aproape 400 de ani în urmă, gravitaţia acţioneaza la fel pe toate
obiectele indiferent de masa lor. Cea ce înseamnă că dacă repetăm acelaş experiment cu pana şi
mingea de bowling pe lună (care nu are atmosferă), ele vor atinge solul exact în acelaş timp.

2. Spuma cuantică
Gata cu pauza. Iarăşi curiozităţi din fizică modernă.

Chestiunea se referă la spaţiul gol, care ați crede că este într-adevăr gol. Asta sună ca o
presupunere destul de sigură, se conţine în nume la urma urmei. Dar se întâmplă a fi că universul e
prea agitat pentru a se împăca cu acest lucru, aceasta este cauza din care particulele în mod
constat apar şi dispar peste tot locul. Ele sunt numite particule virtuale, dar puteţi să nu aveţi dubii
– ele sunt reale, în orce caz asta indică probele. Ele există doar pentru o fracţiune de secundă, care
este suficient de mult pentru a doborî unele legi fundamentale a le fizicii, dar în acelaş timp atât de
repede că acest lucru nu contează de fapt (cum ai fura ceva de la un magazin, iar peste o jumatate
de secundă ai întors tot înapoi pe raft). Oamenii de ştiinţă au numit acest fenomen „spumă cuantică”,
fiindcă aceasta aparent le-a amintit mişcarea haotică a bulelor în spuma formată deasupra băuturilor
gazoase.

1. Experimentul de dublă fantă

Dacă vă amintiţi ceva mai sus am afirmat că totul poate fi şi undă şi particulă în acelaş timp. Dar aici
e un pic alt lucru, voi ştiţi din experienţa proprie că lucrurile au forme clare, un măr în mâna voastră
este un măr, nu ceva ciudat, ca spre exemplu un măr sub formă de unde. Atunci ce face ca ceva să
devină definitiv particulă sau undă? După cum se pare, asta noi o facem.

Experimentul dublă fantă este cel mai nebun lucru care l-am enunţat în acest articol, şi funcţionează
cam aşa, oamenii de ştiinţă plasează un paravan despărţitor cu două fante (crăpături înguste) în faţa
unui perete şi „împuşcă” cu un fascicul de lumină prin fante, astfel ca ei să poată vedea unde a lovit
el pe perete. În mod tradiţional, lumina ca fiind o undă se va expune ceva după modelul difracţiei
luminii şi veţi vedea o bandă de lumină răspândită pe tot peretele. Asta e implicit, dacă aţi creat
experimentul chiar acum asta e anume cea ce veţi vedea.

Dar acesta nu este modul în care ar acţiona particulele la o dublă fantă, ele ar merge direct prin
aceste două orifcii şi vor crea două linii pe perete care se potrivesc cu fantele din paravan. Şi dacă
lumina este particulă de ce ea nu manifestă această proprietate în locul difracţiei? Răspunsul este că
o va face, dar numai în cazul dacă vrem.

Ca o undă, lumina călătoreşte prin ambele fante în acelaş timp, dar ca o particulă, ea poate trece
doar prin una. Deci dacă vrem să acţioneze ca o particulă, tot ce avem de făcut, este să instalăm un
instrument care va măsura exact prin care fantă trece fiecare particulă a luminii (numită foton). Ceva
de tipul unui aparat de fotografiat, dacă el va înregistra fiecare foton care va trece printr-o fantă, apoi
acest foton nu va putea trece prin ambele fante, de aceea nu putea fi undă. Ca urmare modelul de
interferenţă pe perete nu va apărea – vor fi anume cele două linii. Lumina va acţiona ca o particulă
doar pentru că am instalat un aparat de fotografiat în faţă. Vom1 schimba fizic rezultatul, doar
prin măsurarea lui.

În general aceasta se numeşte, Efectul de Observator şi aici voi termina articolul. Însă trebuie să
remarc că tot asta e doar vârful aisbergului a tuturor lucrurilor ciudate din fizică, în mare parte
majoritatea din cea modernă şi anume mecanica cuantică.

Aici vedeţi un video unde se lămureşte fizica cuantică pe înţeles, care ma ajutat şi pe mine să înţeleg
un pic mai bine lucrurile.
Read more: http://inbors.com/10-curiozitati-din-fizica/#ixzz4qffs1DC6