Sunteți pe pagina 1din 16

Transmisii Voce prin Protocol IP –

Voice over Internet Protocol


1. Introducere
Evoluţia rapidă a staţiilor de lucru şi a calculatoarelor personale, la platforme cu putere
mare de calcul şi capacităţi multimedia, dezvoltarea tehnologiilor de reţea şi progresul din
domeniul procesării de semnal şi al programării, au dus la o explozie a aplicaţiilor multimedia de
timp real. Mult timp s-a crezut că ATM va fi tehnologia de reţea care va integra toate serviciile,
considerându-se reţelele deja existente de voce şi de date dedicate unui singur serviciu. S-a
dovedit a fi un punct de vedere greşit.
Astăzi protocolul IP şi reţelele bazate pe acesta sunt utilizate pentru un număr mare de
aplicaţii în timp real, cum ar fi audio- sau video-conferinţe, jocurile interactive sau difuzare
video. Transmisia de voce, la fel ca şi alte aplicaţii de timp real, este foarte sensibilă în ceea ce
priveşte timpii de ajungere la destinaţie ai datelor transmise. Este foarte important să se păstreze
aceeaşi secvenţă la destinaţie ca şi la emisie; reţeaua ar trebui să aibă o întârziere de transfer cât
mai mică, iar această întârziere să fie cât mai constantă.
Protocolul IP moşteneşte însă o mare parte din deficienţele sistemului dezvoltat în anii
şaptezeci. Astfel, calitatea serviciului variază foarte mult. Sunt momente în care este rezonabilă
dar şi momente când devine intolerabilă din punct de vedere al unei aplicaţii în timp real. Se
întâmplă uneori să apară pierderi de pachete de 30-40%, făcând imposibilă o comunicaţie de
voce sau o video-conferinţă.
Cu toate acestea, comunicaţiile VoIP oferă câteva avantaje foarte importante, motive
pentru care dezvoltarea lor a cunoscut o asemenea amploare:
- Preţ foarte scăzut – utilizarea de circuite comutate pentru transmisia de voce este foarte
ineficientă şi costisitoare. Se rezervă un canal de comunicaţie care nu este folosit la
întreaga sa capacitate. Transmiterea vocii sub formă de pachete foloseşte mult mai
eficient lărgimea de bandă.
- Multitudinea de servicii suplimentare care se pot oferi – integrarea a două servicii
considerate până nu de mult total diferite – transmisia de date şi transmisia de voce –
permite oferirea mult mai multor opţiuni. Beneficiari sunt atât utilizatorii cât şi
operatorii, care îşi cresc portofoliul şi, implicit, veniturile.
- Convergenţa reţelelor – tendinţa actuală în proiectarea de reţele este de unificare şi
înglobare a tuturor reţelelor într-o singură soluţie tehnologică. Este chiar ideea care stă la
baza dezvoltării Internet-ului. Deşi există şi alţi concurenţi foarte serioşi (cum ar fi
ATM), protocolul IP tinde să unifice la nivel reţea marea majoritate a reţelelor publice.
- Dezvoltare graduală – tehnologia VoIP şi reţelele care o folosesc se dezvoltă în paralel
cu reţelele existente, folosind structura acestora. Trecerea la VoIP se realizează gradual
iar aceasta face să scadă costul de punere în funcţiune a infrastructurii pentru VoIP.
Foarte multe companii au dezvoltat reţele de date capabile să preia o mare parte din
lăţimea de bandă a comunicaţilor de voce, ne-fiind necesare investiţii suplimentare foarte
mari.

-1-
În general noţiunea de telefonie în reţele IP (IP Telephony) este privită sub două aspecte
diferite: „Voce peste IP” (VoIP) şi telefonia peste Internet (Internet Telephony). Primul dintre
ele se referă la comunicaţii de voce în reţelele bazate pe protocolul IP, private sau dedicate
acestor tipuri de comunicaţii, în timp ce al doilea caz, cel mai frecvent întâlnit în zilele de astăzi,
se referă la transmisia de voce peste reţele IP de uz general, reţeaua care le integrează pe acestea
fiind chiar Internet-ul. Evident, cazul al doilea, cel al comunicaţiilor de voce peste reţeaua
Internet, este mai general şi pune cele mai mari probleme referitoare la realizarea comunicaţiilor
şi calitatea acestora.

2. Transportul fluxurilor multimedia


2.1. Necesităţi impuse la transmisia de voce

Experienţa lungă din telefonia clasică şi studiile efectuate de-a lungul timpului au dus la
determinarea factorilor care afectează calitatea convorbirilor telefonice şi, mai ales, la
determinarea limitelor între care pot varia aceşti factori fără a fi afectată foarte grav calitatea
convorbirii telefonice.
Analiza calităţii convorbirilor telefonice este destul de subiectivă, deoarece depinde
foarte mult de subiecţii supuşi la test. Prin experimente realizate pe grupuri mai mari de persoane
s-a ajuns la concluzia că sunt trei parametri care afectează cel mai mult calitatea convorbirilor:
- Claritatea: se referă la fidelitatea, inteligibilitatea şi lipsa de distorsiuni a semnalului
vocal. În sistemele clasice de telefonie claritatea este afectată direct de atenuarea
semnalului şi de zgomotul care se suprapune peste semnalul vocal. În comunicaţiile de
voce prin reţele de date nu mai apar atenuarea şi zgomotul, deoarece vocea este digitizată
înainte de transmisie, cel mai important factor fiind pierderea de pachete.
- Întârzierea: în reţelele clasice de telefonie, întârzierea este dată de timpul de propagare a
semnalului. Recomandarea G.114 a ITU-T specifică o întârziere maxim acceptabilă de
150ms pentru convorbirile terestre (deşi în ultimul timp această limită a fost scăzută la
100ms). Pentru convorbirile prin satelit se acceptă şi întârzieri de 500-600ms. Pentru
convorbirile locale limita este de 30ms, care este sub pragul de percepţie al majorităţii
persoanelor.
Întârzierile de transmisie sunt cauzate de diferiţi factori:
• codarea vocii (vocoding) se realizează pe principiul codării-bloc, ceea ce impune
stocarea eşantioanelor de voce în memorii-tampon (buffer) în vederea formării
unui bloc de intrare;
• împachetarea biţilor rezultaţi din codarea vocii în pachete de anumite dimensiuni
cu scopul reducerii ponderii antetelor şi a încărcării reţelei (de exemplu, trei cadre
G.729, corespunzând la 30 ms de convorbire, se pot transmite într-un singur
pachet);
• fenomenul de propagare pe linie (end-to-end delay);
• procesul de refacere a mesajului prin reordonarea fragmentelor transmise în cadre
şi/sau pachete multiple, eventual pe căi diferite din reţea;
• procesul de sincronizare pentru eliminarea erorilor de stabilire a momentelor
optime de eşantionare a semnalului recepţionat (jitter).

-2-
În sistemele VoIP întârzierea este dată în principal de timpii de prelucrare a semnalului:
timpii de eşantionare, acumulare şi codare de la transmisie, apoi timpii de aşteptare în
cozile ruterelor de pe traseu şi timpii de procesare la recepţie.
- Ecoul: este reprezentat de sunetul de la transmiţător care se întoarce. Atunci când nivelul
acestui ecou este foarte scăzut sau întârzierea semnalului este foarte mică, efectul nu este
deranjant. Devine însă foarte supărător pentru niveluri mai mari de -25dBm şi întârzieri
de peste 20-30ms. Ecoul este cauzat de neadaptarea impedanţelor liniilor de transmisiune
sau de interferenţele între microfon şi receptor. La comunicaţiile VoIP, întârzierea
suplimentară duce la accentuarea efectului negativ pe care îl are ecoul asupra calităţii
comunicaţiei. Procedurile de combatere a ecoului presupun evaluarea caracteristicilor
legăturii şi estimarea ecoului care va apărea, pe baza semnalului transmis. Acest estimat
este apoi scăzut din semnalul recepţionat. Tehnica aceasta este numită eliminarea
ecoului.

Aşa cum se poate remarca, parametrii nu sunt complet independenţi unul de altul.
Creşterea întârzierii duce la accentuarea efectului ecoului şi la scăderea clarităţii vocii. Pentru ca
o convorbire să se realizeze corespunzător este nevoie ca aceşti parametrii să fie menţinuţi în
limitele acceptabile. În continuare se vor prezenta metodele de codare a vocii, problemele care
apar în transmisia fluxului de date prin reţelele de pachete şi metodele prin care aceste probleme
pot fi rezolvate.

2.2. Problemele transportului semnalului vocal prin reţele de pachete

La ora actuală multe ţări folosesc o reţea telefonică digitală. Aici, deşi linia abonatului
rămâne analogică, semnalul este convertit la un flux digital în prima centrală. Mai multe canale
de voce se găsesc pe aceeaşi linie de transmisiune folosind o tehnologie de multiplexare cu
diviziune în timp (TDM). În această tehnologie, fluxul digital ce reprezintă o singură conversaţie
este împărţit în blocuri (denumite şi eşantioane, de obicei împărţirea se face în octeţi) şi blocuri
de la mai multe conversaţii sunt întreţesute în slot-urile temporale ale liniei de transmisiune.
Cu această tehnologie digitală, zgomotul care se amestecă cu semnalul original nu
influenţează calitatea comunicaţiei deoarece semnalele digitale pot fi refăcute. Mai mult,
multiplexarea cu diviziune în timp face posibilă comutaţia digitală. Comutatorul trebuie să
copieze conţinutul unui slot temporal din transmisia de intrare în alt slot temporal din transmisia
de ieşire. De aceea, funcţia de comutare poate fi realizată utilizând calculatoare. Totuşi, o mică
întârziere este introdusă de fiecare comutator, deoarece pentru fiecare conversaţie un slot
temporal este disponibil numai la fiecare T microsecunde, şi, în unele cazuri, ar putea fi necesar
să se aştepte până la T microsecunde pentru a copia conţinutul unui slot în altul. Ţinând cont că
T este 125µs în cele mai multe reţele digitale, acest timp este neglijabil şi întârzierea depinde în
principal de timpul de propagare.
Spre deosebire de telefonia digitală, VoIP se confruntă cu destul de multe probleme
tehnice, deoarece reţelele IP existente nu au fost proiectate să servească aplicaţiile în timp real,
adică aplicaţii care au limite impuse privind timpul de răspuns.

-3-
Cerinţele pentru voce sunt dure: pentru o comunicaţie în timp real de calitate bună este
necesară o întârziere maximă dus-întors de 200 – 300ms, adică pe un sens întârzierea nu trebuie
să depăşească 100 – 150ms. În plus, în reţelele de date pachetele au de obicei timpi diferiţi de
propagare şi la recepţie nu mai sunt sincronizate în timp (variaţia întârzierii este numită jitter).
Pentru a compensa jitterul este folosit la recepţie un buffer (o memorie tampon), lungimea
acestuia influenţând direct întârzierea dus-întors (deci mărimea bufferului nu poate fi foarte
mare). Ca atare, jitterul trebuie să fie mic, astfel încât redarea sunetului la recepţie să rămână
lină.
Pierderea pachetelor trebuie şi ea să fie mică, deoarece fluxul de voce este sensibil la
pierderea de pachete (pierderea unor pachete duce la pierderea unor bucăţi din semnalul primit
de la microfonului transmiţătorului şi astfel redarea la recepţie se face cu întreruperi). Din
păcate, pierderea de pachete în reţelele IP este corelată, deoarece pierderile apar în timpul
congestiilor şi aceste pierderi continue de pachete reduc substanţial inteligibilitatea vocii.

Pierderea pachetelor
Aşa cum s-a menţionat anterior, acest aspect este comun în reţelele cu comutaţie de
pachete, deoarece pe măsură ce rutele devin congestionate, cozile de aşteptare în elementele de
rutare devin neîncăpătoare şi nu va mai fi loc pentru alte pachete; acestea vor fi „aruncate”.
Pierderea de pachete poate duce la degradarea calităţii vocii. Fiecare pachet conţine între 20 şi
80ms, în funcţie de codarea utilizată pentru semnalul captat de microfon. Pierderea unor pachete
este un fenomen critic pentru reţelele IP, fiind necesară compensarea lor prin interpolarea
secvenţei sau prin transmisia redundantă a pachetelor de voce, cu un excedent de bandă
compensabil prin scăderea ratei vocoderului şi cu întârzieri suplimentare de transmisie. Când
sunt doar câteva pachete pierdute, creierul uman este capabil să reconstruiască zonele pierdute,
dar dacă numărul pachetelor este mare vocea redată este neinteligibilă, fiind afectată foarte grav
claritatea semnalului.
Metodele prin care se poate rezolva problema pierderii pachetelor sunt:
• Îmbunătăţirea reţelei: deoarece fenomenul de „aruncare” a pachetelor este
strâns legat de banda insuficientă a conexiunilor şi de viteza de procesare a
elementelor de rutare, îmbunătăţirea reţelei poate fi o soluţie pentru această
problemă.
• Înlocuirea cu pauze: la destinaţie conţinutul pachetelor este redat, apărând
probleme atunci când pachetele a căror informaţie trebuia redată nu mai sosesc,
fiind întârziate sau pierdute. Înlocuirea cu pauze rezolvă această problemă prin
redarea de linişte în locul informaţiei din pachetele pierdute. Din păcate, dacă rata
de pierdere a pachetelor este prea mare sau pachetele sunt prea mari (adică
acestea conţin fragmente mari din semnalul captat) în semnalul redat apar frânturi
din semnalul original, lucru care deteriorează semnificativ calitatea vocii
recepţionate.
• Înlocuirea cu zgomot: această metodă înlocuieşte cu zgomot zonele fără
informaţie. Studiile arată că se obţin performanţe mai bune decât metoda
precedentă.
• Repetarea pachetelor: redarea informaţiei din ultimul pachet recepţionat corect,
atunci când un pachet lipseşte este o altă metodă de a atenua efectul produs de
pierderea de pachete.
-4-
• Interpolarea pachetelor: foloseşte caracteristicile vocii din pachetele învecinate
pentru a estima informaţia audio care s-a pierdut. Există câteva tehnici de
interpolare şi studiile în această privinţă au arătat că această metodă poate avea
performanţe mai bune decât cele menţionate anterior.
• Întreţeserea eşantioanelor audio pe mai multe pachete: în reţelele cu
comutaţie de pachete fenomenul de pierdere a pachetelor este corelat şi, astfel, nu
numai un pachet este pierdut în cazul congestiei, ci mai multe pachete
consecutive. Acest fapt degradează calitatea vocii considerabil. Întreţeserea
eşantioanelor audio pe mai multe pachete poate reduce acest efect. Această
metodă este totuşi limitată de întârzierea pe care o produce o astfel de prelucrare
a semnalului vocal.
• Transmisie redundantă: informaţia dintr-un pachet este în mod redundant
transmisă în pachete consecutive. În cazul în care pachetul original este pierdut,
acesta poate fi refăcut din pachetele următoare. Dezavantajul este încărcare
suplimentară pricinuită în acest mod.

Întârzierea pachetelor
Întârzierile de lungă durată provoacă intrarea participanţilor la o conversaţie într-un mod
de comunicaţie half-duplex, adică unul dintre ei vorbeşte şi ceilalţi aşteaptă un timp pentru ca să
fie siguri că vorbitorul a terminat ce are de zis. Dacă timpul de aşteptare este ales în mod eronat,
pot exista doi sau mai mulţi vorbitori care încearcă sa vorbească în acelaşi timp.
Întârzierile de lungă durată provoacă un efect păgubos şi din cauza ecoului, care face ca
vorbitorul să-şi audă propria sa voce la un timp după ce a terminat de vorbit. Cerinţele exacte în
privinţa întârzieri nu pot fi stabilite, din cauză că este un fenomen subiectiv, dar există anumite
limite. Se spune că o redare a vocii interlocutorului cu 150ms decalată faţă de momentul când
vorbeşte, este acceptabilă pentru cele mai multe aplicaţii. Pe măsură ce întârzierea creşte,
interlocutorii încep să vorbească în acelaşi timp sau se confruntă cu un ecou deranjant, iar
calitatea convorbirii scade în mod drastic. Totuşi, întârzieri între 150 şi 400ms sunt acceptate
pentru convorbiri între persoane aflate la mare distanţă.
Din punct de vedere al momentului în care se produce întârzierea, acestea pot fi:
• Întârzierea produsă de codec-uri
Funcţia principală a unui codec este de a digitaliza semnalul vocal analog, dar şi
de a realiza o compresie pentru a reduce necesarul de bandă. Ratele mari de
compresie pot fi obţinute cu ajutorul unor algoritmi complecşi, dar aceştia au ca
dezavantaj timpul de procesare destul de mare.
Întârzierea este compusă din timpul necesar prelucrării eşantioanelor care intră
într-un singur pachet şi din timpul necesar observării eşantioanelor următoare
pentru a exploata anumite corelaţii care ar putea apare.
Timpul necesar decodării este de obicei jumate din timpul necesar codării, deci la
recepţie întârzierea produsă este mai mică decât cea produsă la transmisie.
• Întârzierea din cauza transmisiei
Reprezintă timpul necesar pentru a pune un pachet pe linia de transmisiune şi este
determinat de debitul liniei şi de mărimea pachetului.
• Întârzierile produse de cozile de aşteptare

-5-
Acest timp pierdut reprezintă problema cea mai importantă introdusă de reţelele
cu comutaţie de pachete. Depinde de numărul de pachete care aşteaptă în coadă şi
variază foarte mult de la un pachet la altul. Întârzierea produsă de cozile de
aşteptare este principala problemă pentru aplicaţiile în timp real, deoarece este o
sursă pentru jitter.
• Întârzierile cauzate de propagare
Reprezintă timpul necesar pentru ca semnalul să ajungă de la un punct al reţelei la
celălalt şi este determinată de viteza lumini. Acest timp devine important dacă
distanţele între puncte este mare, cum ar fi cazul legăturilor prin satelit.

Jitterul
Jitterul reprezintă variaţia duratei de timp între pachetele primite la recepţie. Mai poate fi
definit ca variaţia întârzierilor la care sunt supuse pachetelor. Acest fenomen este o problemă
importantă ce trebuie depăşită în comunicaţiile prin voce.
Jitterul apare mai ales din cauza întârzierilor produse de cozile de aşteptare, dar poate
proveni si din faptul că pachetele pot parcurge trasee diferite. Pentru a-l compensa, la recepţie,
se foloseşte un buffer în care sunt ţinute primele pachetele sosite pentru o durată de timp definită
înainte ca informaţia conţinută să fie redată.
Întârzierea produsă de acest buffer se adaugă la întârzierea totală şi ca urmare, pentru a
avea o comunicaţie de calitate, trebuie să avem un jitter mic. În mod ideal, dimensiunea buffer-
ului este aleasă în mod dinamic în concordanţă cu situaţia reţelei. De obicei, dimensiunea buffer-
ului este de 50 – 100ms.

3. Sistemul VoIP
Telefonia prin Internet se referă la servicii de comunicaţii – voce, fax, SMS şi/sau
aplicaţii de mesagerie vocală, care sunt transportate prin intermediul Internetului, în locul reţelei
telefonice publice comutate (PSTN – Public Switched Telephone Network). Paşii implicaţi în
transmiterea unui apel telefonic VoIP sunt: configurarea semnalizării şi a canalului de
comunicaţie, digitizarea semnalului vocal analogic, codarea, împachetarea şi transmisa ca
pachete IP într-o reţea cu comutare de pachete. Pe partea de recepţie există măsuri similare (de
obicei, în ordine inversă), cum ar fi primirea de pachete IP, decodarea acestora şi conversia
digital-analogic şi reproducea fluxului vocal original. Aşa cum s-a precizat şi mai sus, chiar dacă
Telefonie IP şi VoIP sunt termeni care sunt folosiţi similar, ei sunt de fapt diferiţi; telefonie IP
are de a face cu sisteme de telefonie digitale care utilizează protocoale de comunicaţii de voce
IP, în timp ce VoIP este de fapt un subset de telefonie IP. VoIP este o tehnologie utilizată de
telefonia IP ca mijloc de transport al apelurilor telefonice.
Sisteme VoIP utilizează protocoale de control al sesiunii pentru a configura apelurile şi
codec-urile audio care codează transmiterea vocii permiţând transmisia printr-o reţea IP ca audio
digital sub forma unui flux audio. Alegerea codec-urilor variază în funcţie de cerinţele
aplicaţiilor şi lăţimea de bandă a reţelei; unele implementări se bazează pe benzi înguste şi
comprimare maximă, în timp ce altele oferă suport pentru codec-uri stereo cu fidelitate mare.
Unele codec-uri mai des utilizate se bazează pe versiuni ale G.711, G.722 - codec de înaltă
fidelitate, iLBC sau G.729 - un codec care utilizează doar 8 kbiţi/s pentru fiecare canal.

-6-
3.1. Protocoale

Deşi lucrează împreună, există mai multe organizaţii şi organisme diferite care dezvoltă
protocoale VoIP, printre care:
• IETF - Internet Engineering Task Force. Este o comunitate de ingineri care
defineşte unele dintre standardele cele mai importante pentru Internet (inclusiv
protocoale VoIP).
• ITU - International Telecommunication Union. Este o organizaţie internaţională
în cadrul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite utilizată de guverne şi companii
din sectorul privat pentru a coordona şi standardiza reţelele de telecomunicaţii şi
serviciile la nivel global.

VoIP a fost implementat în diferite moduri folosind atât protocoale proprietare cât şi
protocoale şi standarde open-sourse. Exemplele de protocoale de reţea folosite pentru VoIP
includ:

• H.248 – este recomandarea ITU care defineşte "protocolul de control pentru


gateway"; se regăseşte şi cu denumirea IETF RFC 2885 (Megaco). Acesta
defineşte o arhitectură centralizată pentru crearea de aplicaţii multimedia şi
extinde MGCP.
• H.323 – este recomandarea ITU care defineşte "sisteme de comunicaţii
multimedia bazate pe pachete". H.323 defineşte o arhitectură distribuită pentru
aplicaţii multimedia şi, astfel, este un protocol VoIP.
• Media Gateway Control Protocol (MGCP) – este cunoscut şi sub numele IETF
RFC 2705. Acesta defineşte o arhitectură centralizată pentru crearea de aplicaţii
multimedia, şi este, prin urmare, un protocol VoIP.
• Real-Time Transport Protocol (RTP) – acest protocol VoIP este definit ca IETF
RFC 1889 şi detaliază un protocol de transport pentru aplicaţii în timp real. RTP
prevede un mecanism de transport pentru transferul porţiunii audio/media în
comunicaţia VoIP şi este folosit pentru toate comunicaţiile VoIP.
• Session Initiation Protocol (SIP) – este cunoscut sub numele IETF RFC 2543 şi
defineşte o arhitectură distribuită pentru crearea de aplicaţii multimedia.
• Session Description Protocol (SDP)
• Inter-Asterisk eXchange (IAX)
• Extensii VoIP ale Jingle XMPP.

Protocolul H.323 a fost unul dintre primele protocoalele VoIP care a fost utilizat pe scară
largă pentru traficul pe distanţe lungi, precum şi pentru serviciile de reţea locală. Dezvoltarea sa
a fost limitată în momentul apariţiei de unor noi protocoale, mai puţin complexe, cum ar fi
MGCP şi SIP. Protocolul (SIP) este foarte utilizat pentru VoIP.
O implementare proprietară este protocolul Skype, bazat pe principiile reţelelor punct-la-
punct (P2P – Peer-To-Peer).

-7-
3.2. Arhitectura sistemului VoIP

Conectarea aparatelor şi centralelor telefonice la o reţea de calculatoare impune


transferul semnalelor de voce şi al celor de semnalizare precum şi adaptarea formatului acestora
la reţeaua de transmisie a vocii. Sistemul VoIP include patru module software:

Arhitectura sistemului VoIP

1. Modulul de procesare a vocii şi pachetelor vocale (VPM - Voice Packet Module)


converteşte eşantioanele de voce în pachete generice şi invers. Suplimentar, acest modul,
implementat cu un procesor digital de semnal (DSP - Digital Signal Processing), cu interfaţă
PCM, efectuează operaţii de suprimare ecourilor (G.165) pentru transmisii duplex, compresie a
vocii prin detecţia perioadelor de activitate vocală şi suprimarea perioadelor de "linişte",
generare a tonului (DTMF - Dual Tone MultiFrequency), diferenţierea pachetelor de voce şi fax,
eliminarea jitterului, sincronizarea de bit şi de cadru, reordonarea fragmentelor din pachetele
recepţionate, redarea vocii în mod continuu din eşantioanele stocate în buffere de tip FIFO (First
In, First Out).
2. Modulul de semnalizări telefonice (TSM - Telephony Signaling Module)
interpretează semnalizările de pe linia telefonică (de exemplu, semnalizări SS7 - Signaling
System 7) relativ la schimbările stării sistemului.
3. Modulul protocolului de reţea (NPM - Network Protocol Module) configurează
conexiunile în reţea pe baza comenzilor date de TSM, formează pachetele de voce şi de
semnalizare cu antete specifice dependente de protocol. Semnalizarea în reţeaua de calculatoare
se realizează pe baza diferitelor standarde, de exemplu Q.933 pentru semnalizări în sisteme
VoFR.
4. Modulul de management a reţelei (NMM - Network Management Module)
gestionează resursele sistemului VoIP, conform standardului (ANSI).1 compatibil cu
(SNMP).V1 sau conform unor standarde de firmă.

3.3. Calitatea serviciilor VoIP

Transmisia vocii în reţele cu transfer de pachete este avantajoasă prin costurile reduse şi
lăţimea de bandă mică utilizată pentru serviciul VoP. Totuşi, în procesul de transmisie a vocii în
reţele de calculatoare simultan cu datele, apar anumite aspecte nedorite care afectează calitatea
semnalului transmis. De aceea, se utilizează un indice de calitate a serviciului (QoS – Quality of
Service) pentru aprecierea performanţelor transmisiei vocale în reţelele de calculatoare.
Reflexiile de semnal în secţiunile cu dezadaptare de impedanţă din reţea şi întârzierile de

-8-
propagare de peste 50 ms creează fenomenul de ecou şi este necesară utilizarea unor circuite de
suprimare a ecourilor.
Calitatea serviciului este definită de CCIT în E.800 astfel: „efectul colectiv a
performanţei serviciului care determină gradul de satisfacţie al utilizatorului serviciului”.
Recomandarea ETSI ETR300 03 analizează mai în amănunt definiţia dată, detaliind-o printr-o
serie de sub-definiţii, corespunzătoare cerinţelor şi punctelor de vedere ale diverselor părţi
implicate în comunicaţie:
- cerinţele QoS ale utilizatorului/clientului
- performanţele QoS oferite de furnizorul de servicii
- performanţele QoS obţinute de furnizorul de servicii
- nivelul QoS perceput de utilizator/client
- cerinţele QoS impuse furnizorului de servicii.

Caracteristicile de calitate ale VoIP


Caracteristicile de calitate se pot exprima cantitativ prin:
- Debitul util realizat între transmiţător şi emiţător printr-o reţea IP
- Întârzierea de procesare - include timpul necesar pentru detecţia, procesare şi codarea
semnalului analogic vocal, comprimarea şi împachetarea acestuia. Ideal, formarea unui
pachet IP nu ar trebui să dureze mai mult decât timpul necesar transmiterii unui cadru
PCM prin PSTN.
- Întârzierea de transfer a pachetului IP între transmiţător şi receptor - depinde de numărul
de noduri prin care trece pachetul, fiind suma tuturor întârzierilor de memorare,
procesare şi comutare.
- Rata de erori a unui transfer
- Pierderea de pachete
- Variaţia timpului de transfer (jitter-ul)
- Modul de comunicaţie: (semiduplex/duplex)
Aceste caracteristici şi modul în care ele afectează calitatea convorbirilor VoIP au fost
discutate anterior.

Proceduri de menţinere a calităţii serviciului


Metodele care pot fi utilizate de către terminale şi porţi pentru a răspunde la stările de
congestie se pot grupa în: metode care răspund la probleme pe termen scurt şi metode care
răspund la probleme de durată. Aceste metode nu caută să păstreze un nivel ridicat al calităţii
serviciului, doar să ducă la o degradare controlată a calităţii.
Răspunsurile pe termen scurt se ocupă de probleme de genul pierderilor sau întârzierilor
de pachete. Pe termen lung probleme ce pot apărea se referă la creşterea congestiei reţelelor.
Ordinea în care se vor degrada fluxurile este: video, audio şi control.
Pe termen scurt sunt trei răspunsuri tipice:
o reducerea debitului pentru un timp
o reducerea ratei de pachete prin amestecarea fluxurilor audio şi video în aceleaşi
pachete
o reducerea ratei de pachete prin fragmentarea fluxurilor la nivel de macro-blocuri.
Răspunsuri mai sofisticate pot fi:
o creşterea informaţiei redundante din pachete
-9-
o creşterea cantităţii de informaţiei de corecţie a erorilor.
Pe termen lung, soluţiile sunt:
o reducerea debitului fluxurilor media
o întreruperea fluxurilor media mai puţin importante
o indicarea congestiei printr-un semnal „ocupat”.
Trimiterea unui astfel de semnal de tip „ocupat” poate fi combinată cu întreruperea
fluxurilor neesenţiale. Într-o configuraţie cu un număr mare de rutere este foarte greu de găsit un
răspuns la variaţia timpului de transfer. În acest caz este aproape imposibil să se determine care
este sursa jitter-ului deoarece numărul mare de rutere duce la pierderea ordinii pachetelor şi la
variaţii mari ale timpului de transfer.
Calitatea vocii transmise este foarte bună în reţelele ATM datorită lungimii mici a
celulelor ATM care reduc întârzierile de transmisie, dar mai slabă în reţelele IP. De aceea, s-a
propus transferul fluxului IP printr-o reţea de transport ATM (IP-over-ATM).

3.4. Interoperabilitatea serviciului VoP

Serviciul de transmisie a vocii în pachete (VoP), poate fi implementat în diferite reţele,


cu diverse tehnologii:
• VoIP (Voice-over-Internet Protocol) în reţele IP;
• VoATM (Voice-over-ATM) sau VToA (Voice-To-ATM) în reţele ATM;
• VoFR (Voice-over-Frame Relay) în reţele FR;
• VoDSL (Voice-over-Digital Subscriber Line), pe liniile digitale de abonat.

Pentru ca o reţea cu transfer de pachete să transporte şi voce, şi date, este necesară


implementarea funcţiei de interoperabilitate (IWF - Interworking Function), atât din punct de
vedere fizic (hardware), cât şi din cel al algoritmilor software.
Pentru interconectarea cu reţelele de telefonie celulară, interfeţele IWF trebuie să
realizeze suplimentar, conversia de format a pachetelor (transcoding) între reţeaua de
calculatoare şi cea de comunicaţii mobile. În sistemele telefonice celulare, vocea este digitizată,
comprimată şi transmisă în pachete cu format specific. Transferul vocii în reţelele de
calculatoare este posibilă numai prin extragerea datelor din pachetele generate în sistemul celular
şi reîncapsularea lor în formatul propriu reţelei de transfer a pachetelor.
Interfeţele IWF pentru conectarea la reţeaua de calculatoare a aparatelor telefonice se
implementează în variantă analogică. La aceeaşi reţea se pot conecta şi centrale telefonice
private (PBX - Private Branch Exchange), prin intermediul unor interfeţe IWF care
implementează algoritmii software de semnalizare şi care, printr-un circuit de emulare, pot
transmite şi în reţeaua telefonică publică.
Prin reţeaua de transfer a pachetelor se pot interconecta mai multe centrale telefonice
private, pentru transferul "trunchiurilor" de convorbire între centrale (trunking). În acest caz,
interfeţele IWF trebuie să aibă capacităţi mari de transmisie (de exemplu, flux E1 de 2,048 Mbps
sau T1 de 1,544 Mbps).

- 10 -
4. VoIP Analytical Simulator - scurtă descriere & studiu de
caz
Simulatorul „VoIP Analytical Simulator” are scopul de a facilita implementarea
algoritmilor de transfer de date şi de analiză a întârzierii pentru orice reţea de interes. Interfaţa
simulatorului utilizează modalitatea de lucru drag-and-drop pentru a construi orice topologie de
reţea. Simulatorul include funcţii legate de fişiere, editare, vizualizare şi desenare. Figura 1
prezinta interfaţa principală cu utilizatorul al simulatorului VoIP. Acesta are două ferestre:
panoul din stânga şi panoul din dreapta.

Figura 1. Interfata de simulatorului VoIP

Panoul din stânga


Panoul din stânga are trei tab-uri: Topology Icons, Properties and Flow Editor. Figura 1
prezinta Topology Icons, în care se care se găsesc toate elementele folosite pentru a construi
topologia reţelei dorite. Se pot utiliza routere, switch-uri, PC-uri, servere sau sub-reţele.
Topologia reţelei se obţine prin tragerea elementelor dorite în panoul din partea dreaptă. După
amplasarea elementelor de reţea, acestea pot fi conectate prin selectarea pictogramei liniei de
conectare de pe bara din partea de sus a ecranului principal al simulatorului.
Figura 2(a) prezintă tab-ul Properties, care este folosit pentru a specifica proprietăţile
elementelor din reţea de noduri, link-uri şi subreţele. Se pot preciza: numele, lăţimea de bandă
sau capacitatea, localizarea, lăţimea, înălţimea şi traficul. Se pot selecta proprietăţile diferitelor
elemente ale reţelei prin clic pe elementele respective din topologia reţelei. Fiecare element de
reţea are proprietăţi diferite, cu valori implicite. Se pot modifica dimensiunile şi amplasamentul
pictogramelor elementelor de reţea prin modificarea lăţimii şi înălţimii lor în fereastra de
proprietăţi. Figura 2(a) arată proprietăţile unui element care arată capacitatea dar şi traficul în
Mbps şi pps (packets per second).

- 11 -
Figura 2 (b) prezintă Flow Editor de debit, care este utilizat pentru a defini fluxurile de
VoIP sau căile apelurilor în reţea. Se poate adăuga un nou flux printr-un clic pe butonul „Add
New” şi apoi introducerea unui nume pentru flux. În continuare, pentru a specifica traseul
fluxului, se apasă „Select”. Detaliile trasei se introduc pur şi simplu pas cu pas, în topologia
reţelei deja desenate în panoul din dreapta, făcând clic lovind succesiv pe elementele din reţea.
Fluxul construit este bidirecţional. Procentul de apeluri totale care trec prin această cale este
specificat la rubrica „Call Distribution (%)”. Pentru validarea fluxului creat se apasă "Salve". De
exemplu, Figura 2(b) prezintă detaliile căii şi procentul unui flux numit „F1C1-VoIP Gateway”.
După apăsarea butonului „Save”, această cale va apărea în lista de fluxuri stocate „Stored
Flows”. Distribuirea apelurilor tuturor fluxurilor nu trebuie să depăşească 100%.

(a) (b)
Figura 2. Proprietăţi ale elementelor de reţea (a) şi editorul fluxurilor VoIP (b)

Panoul din dreapta


Panoul din dreapta are trei componente şi anume Network Diagram, VoIP
Settings şi Analysis. Figura 1 prezintă panoul Network Diagram, care este utilizat pentru
construirea topologiei reţelei. Aceasta este dezvoltată după modalitatea descrisă anterior. Figura
3(a) arată setările implicite VoIP în conformitate cu standardele ITU G.711u, în special pentru
lăţimea de bandă, dimensiunea pachetului şi latenţă. Utilizatorii pot restaura sau modifica aceste
setări. Fereastra „VoIP Settings” permite utilizatorilor să seteze procentul de creştere în viitor a
fiecărui element de reţea, precum şi separarea întârzierii totale de 150ms în trei întârzieri: pentru
expeditor, destinatar şi reţea. Rezultatele pot fi obţinute prin intermediul tab-ul „Analysis”
prezentat în figura 3(b). Înainte de obţinerea rezultatelor, utilizatorul poate inspecta modelul prin
intermediul butonului „Verify Model”, pentru a verifica de erori setările şi configurarea. Erorile

- 12 -
pot include legături lipsă în topologia reţelei sau lipsa configurării. Există două rapoarte analitice
diferite care arată numărul de apeluri care pot fi suportate. Un raport este bazat pe analiza de
transfer şi celălalt este bazat pe analiza de întârziere. Detaliile cu privire la aceste rapoarte vor fi
prezentate mai jos.

(a) (b)
Figura 3. Setări VoIP (a) şi verificări şi rapoarte (b)

Următorul exemplu are scopul de a ilustra opţiunile simulatorului. Figura 4 arată o


topologie de reţea tipică unei întreprinderi mici care are sediul într-o clădire cu mai multe etaje.
Întreprinderea are o reţea pe trei etaje. Reţeaua arată nodurile VoIP ale unui
gatekeeper şi gateway H.323. Nodul gatekeeper se ocupă de semnalizarea pentru stabilirea,
încheierea şi autorizarea conexiunilor apelurilor de voce. Gateway-ul VoIP este responsabil
pentru conversia apelurilor VoIP la/de la PSTN (Public Switched Telephone Network). Alte
cerinţe hardware includ un terminal de client VoIP, care poate fi un dispozitiv separat VoIP (de
ex: telefoane IP) sau un PC sau o staţie de lucru care are capabilitate VoIP. Capacitatea router-
ului şi switch-ului, este de 25.000 pps şi, respectiv, 1,3M pps. Toate link-urile sunt full-duplex,
Fast Ethernet (100Mbps).

Figura 4. Topologie de reţea cu componente VoIP

Figura 5 prezintă modelul de reţea construit în programul de simulare corespunzător


topologiei reţelei din figura 4. Pentru a evita introducerea a numeroase noduri PC sau telefoane
- 13 -
IP pe etaj, reprezentând utilizatorii finali (şi, prin urmare, aglomerarea diagramei topologiei
reţelei), reţelele LAN de pe etaje au fost modelate ca un singur LAN care cuprindă un switch
Ethernet şi trei PC-uri, utilizate pentru a modela activităţile utilizatorilor. De exemplu, Etajul 1
are trei noduri (etichetate ca F1_C1, F1_C2 şi F1_C3). F1_C1 este o sursă pentru transmiterea
de apeluri vocale. F1_C2 este un nod pentru recepţia de apeluri vocale. F1_C3 este receptor şi
sursă de trafic de fundal. Acest model permite generarea de trafic de fundal şi stabilirea de
legături pe etaj de la F1_C1 şi F1_C2, care trec prin switch-ul etajului, F1SW. Nodurile
transmiţătoare şi receptoare de VoIP (de exemplu F1_C1 şi F1_C2) au o capacitate infinită şi nu
există nici o limită referitoare la numărul de apeluri generate sau recepţionate de acestea. Se va
ignora traficul de semnalizare generat de gatekeeper. Analiza şi designul se bazează pe scenariul
cel mai defavorabil pentru traficul VoIP. Traficul de semnalizare în care este implicat nodul
gatekeeper este generat înainte de stabilirea apelului vocal şi la terminarea acestuia. Acest trafic
este relativ limitat şi mic în comparaţie cu traficul de voce. În general, nodul gatekeeper nu
generează trafic de semnalizare pe durata unui apel VoIP pentru un apel care este în curs.

Figura 5. Diagrama de reţea corespunzătoare construită în simulator

Figura 6 arată rapoartele de transfer şi analizele de întârziere. Figura 6(a) raportează


numărul de apeluri care pot fi suportate, pe baza analizei lăţimii de bandă. Poate fi acceptat un
total de 315 apeluri pentru întreaga reţea. În scopul de a identifica posibile blocajele, raportul
arată, de asemenea, apelurile individuale, care pot fi suportate per nod şi link. Se arată că router-
ul este blocat, iar oferirea unui număr mai mare de 315 apeluri ar necesita un înlocuitor pentru
acesta. Figura 6(b) raportează numărul de apeluri care pot fi oferite, pe baza analizei de reţea.
Pot fi susţinute 313 apeluri, astfel încât întârzierea reţelei pentru oricare flux VoIP să nu
depăşească cele 80 ms definite. Figura arată că, în cazul celor 313 apeluri, va fi introdusă o
întârziere a reţelei de 16,76 ms. Acest lucru înseamnă că atunci când se adaugă încă un apel, se
depăşeşte limita de întârziere a reţelei de 80 ms. Raportul din Figura 6(b) prezintă, de asemenea,
întârzierea reţelei pentru fiecare flux. În exemplul dat au existat nouă fluxuri VoIP. Aşa cum s-a
specificat deja, prima tripletă se referă la fluxurile intra-etaj. A doua tripletă se referă la fluxurile
inter-etaj. A treilea tripletă indică fluxurile externe. Aceste informaţii oferă o perspectivă asupra

- 14 -
surselor întârzierilor, precum şi căile care cauzează cele mai multe întârzieri. Aşa cum arată
figura, fluxurile inter-etaj F1C1-F3C2 şi F2C1-F3C2 au cele mai mari întârzieri, deoarece
acestea trec prin router.
Prin urmare, se poate concluziona că reţeaua poate suporta până la 313 apeluri end-to-end cu
întârziere de 16,76 ms. Întârzierea de reţea (pentru această topologie de reţea) este factorul
dominant (mai important decât debitul) în determinarea numărului de apeluri vocale care pot fi
suportate.

(a) (b)
Figura 6. Raport de analiză de transfer (a) şi Raport de analiză de întârziere (b)

- 15 -
Mod de lucru lucrarea 1:
1. Se porneşte programul VoIP Analytical Simulator
2. Se deschide exemplul predefinit
3. Se notează topologia reţelei
4. Se notează proprietăţile elementelor şi fluxurile definite
5. Se notează setările VoIP
6. Se generează rapoartele de analiză de transfer de analiză de întârziere
7. Se observă elementele care generează restricţiile din reţea

Mod de lucru lucrarea 2:


1. Se imaginează o topologie pentru VoIP în Facultatea de Transporturi
2. Se implementează topologia în programul VoIP Analytical Simulator
3. Se configurează proprietăţile elementelor
4. Se definesc fluxurile VoIP
5. Dacă este cazul, se modifică setările VoIP în funcţie de cerinţe
6. Se generează rapoartele de analiză de transfer de analiză de întârziere
7. Se observă elementele care generează restricţiile din reţea.

- 16 -