CAPITOLUL I

Cesiunea de creanţă

SECŢIUNEA 1
Cesiunea de creanţă în general

Art. 1578

Comunicarea şi acceptarea cesiunii

(1) Debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care:

a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;

b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se
arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită
debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi
întinderea cesiunii.

(2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind
cedentului.

(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia
să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.

(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.

(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată
debitorului.

← Art. 1577 Noul cod civil Costuri Art. 1579 Noul cod civil Opozabilitatea
suplimentare Cesiunea de... cesiunii unei... →

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

 Art. 1574 Noul cod civil Predarea înscrisului constatator al creanţei Cesiunea de
creanţă în general Cesiunea de creanţă
 Art. 1575 Noul cod civil Efectele cesiunii înainte de notificare Cesiunea de creanţă în
general Cesiunea de creanţă
 Art. 1576 Noul cod civil Dobânzile scadente şi neîncasate Cesiunea de creanţă în
general Cesiunea de creanţă
 Art. 1577 Noul cod civil Costuri suplimentare Cesiunea de creanţă în general Cesiunea
de creanţă
 Art. 1578 Noul cod civil Comunicarea şi acceptarea cesiunii Cesiunea de creanţă în
general Cesiunea de creanţă
 Art. 1579 Noul cod civil Opozabilitatea cesiunii unei universalităţi de creanţe
 Cesiunea de creanţă în general Cesiunea de creanţă
 Art. 1580 Noul cod civil Comunicarea odată cu cererea de chemare în judecată
Cesiunea de creanţă în general Cesiunea de creanţă
 Art. 1581 Noul cod civil Opozabilitatea cesiunii faţă de fideiusor Cesiunea de creanţă
în general Cesiunea de creanţă

 Art. 1582 Noul cod civil Efectele cesiunii între cesionar şi debitorul cedat Cesiunea de
creanţă în general Cesiunea de creanţă

Comentarii despre Art. 1578 Noul cod civil Comunicarea şi

acceptarea cesiunii Cesiunea de creanţă în general
Cesiunea de creanţă
Nume Email

Anunţă-mă dacă apar comentarii noi

Comentează

# Lupsan Elisabeta 02-Decembrie-2016

Am si eu o executare silită fără să știu de cesionare către Kruk România de banca Raiifeisen
pt.un contract luat de la bancă în anul 2004 ,care zic eu ca am achitat în întregime acel
contract,pana în septembrie 2009. După un an și 5 luni banca cesionează contractul fără să fiu
anunțată de banca ca as mai avea ceva de plată.Nu am primit nici din partea băncii nici de la
firma Kruk nici o înștiințare de cesionarea contractului.Ma întreb oare banca a aplicat
penalizări pt.1 an și 5 luni de s-a ajuns la 521 euro în anul 2016 .Eu cred că și Kruk România
a aplicat penalizări din anul 2011 până în 2016.Ma întreb cum s-a judecat cauza mea, chiar
așa superficial este un complet de judecată la noi în România?
Răspunde

# Ion Filimon 13-August-2015

JURISPRUDENŢĂ

1. încheierea între creditoare (instituţie bancară) şi debitorul din contractul de credit bancar,
pentru garantarea executării creanţei rezultate din contractul de credit, a unei cesiuni de
creanţă prin care debitorul cedează băncii creanţa sa împotriva unui terţ, însoţită de notificarea
terţului debitor cedat, dă dreptul băncii creditoare să se îndrepte pe calea executării silite
direct împotriva debitorului cedat, acesta din urmă neputând invoca lipsa calităţii sale de
debitor faţă de creditorul cesionar (I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 5117/2005, www.scj.ro).Notă. A
se vedea comentariul de la speţa nr. 1 din secţiunea „Jurisprudenţă" de sub art. 1566.

2. Deşi, în principiu, actele sub semnătură privată, spre a fi opozabile terţilor, trebuie să aibă
dată certă, totuşi de la această regulă a dreptului comun fac excepţie numeroase operaţiuni
juridice, printre care şi cesiunea de creanţă care este supusă formalităţilor prevăzute de art.
1393 C. civ. 1864 (în prezent art. 1578 NCC - n.a.). Prin urmare, cesiunea notificată terţului
este opozabilă fără a mai fi nevoie de a se da dată certă cesiunii (Cas., dec. nr. 727/1930, In
Lege 4). Notă. în reglementarea viitorului Cod de procedură civilă - Legea nr. 134/2010,
cerinţa datei certe este cuprinsă în art. 272.

3. Lipsa de notificare nu poate fi invocată de cei de al treilea, când nu i s-a cauzat prin ea
vreun prejudiciu, căci această notificare nu este prevăzută ca o formalitate substanţială pentru
validitatea cesiunii, ci numai ca o protecţiune pentru interesele celor de al treilea (Cos., 1899,
apud C. Hamangiu, N. Ceorgean, op. cit., voi. III, p. 508, nr. 24).

4. Notificarea cesiunii poate fi făcută indiferent de către cesionar sau de către cedent, în care
caz (ultim - s.n.) ea este mai caracteristică, fiindcă echivalează cu un ordin dat debitorului
cedat de a plăti (C.A. Bucureşti, 1903, ibidem, p. 508, nr 25.bis).

5. După art. 1393 Cod civil 1864 (în prezent art. 1578 NCC - n.a.), strămutarea proprietăţii
unei creanţe între cedent şi cesionar se face prin simplul consimţământ al lor, însă faţă cu cei
de al treilea, cesionarul nu poate opune dreptul său de proprietate decât de la notificarea sau
acceptarea cesiunii de către debitor. Din acest moment numai, cedentul se consideră că nu mai
este proprietar faţă de cei de al treilea, cum sunt creditorii săi, şi deci aceştia nu mai pot să
urmărească o creanţă ieşită din patrimoniul cedentului (Cos., 1904, idem, p. 509, nr 27).

6. Atunci când legea supune în mod expres unor condiţii determinate de publicitate
opozabilitatea unui act juridic terţilor, aceştia sunt socotiţi că nu cunosc acest act, cât timp
actul nu a primit publicitatea prescrisă de lege. De aici rezultă că, cunoştinţa terţului despre
cesiunea unei creanţe, nenotificată sau neacceptată, nu îi ridică dreptul de a se prevala de lipsa
de notificare a cesiunii, afară de cazul când ar exista fraudă (Cos., dec. civ. nr 93 din 10 martie
1924, Idem, p. 510, nr 42).

7. Din cuprinsul art. 1393 C. civ. 1864 rezultă că, deşi proprietatea unei creanţe trece
cesionarului, în raporturile cu cedentul, prin simplul efect al consimţământului, totuşi
cesionarul nu poate opune dreptul său terţilor decât după ce cesiunea a fost notificată
debitorului, fie de cesionar, fie de cedent, sau acceptată de debitor printr-un act autentic. Prin
terţi, în această materie, se înţeleg toţi aceia care n-au fost parte la cesiune şi care au un
interes legitim de a o cunoaşte şi a o constata, astfel sunt: debitorul cedat, reprezentanţii
cedentului cu titlu particular, care au dobândit drepturi asupra creanţei cedate, creditorii cărora
această creanţă a fost constituită gaj şi creditorii chirografari ai cedentului care, având drept
siguranţă toate bunurile debitorului lor, mobile şi imobile, pot cât timp cedentul sau cesionarul
n-a făcut ca dreptul ce rezultă din cesiune să fie opozabil terţilor, să considere creanţa ca
făcând încă parte din patrimoniul debitorului lor şi să o urmărească pe cale de poprire (Cos.,
dec. nr 93 din 10 martie 1924, Idem, p. 510-511, nr 43).
Răspunde
# Ion Filimon 13-August-2015
1. Aşa cum s-a arătat anterior (art. 1568 NCC), cesiunea de creanţă produce două categorii de
efecte juridice: cele ale actelor juridice utilizate şi cele specifice (care sunt atât între părţi, cât
şi faţă de terţi).

2. Efectele specifice faţă de terţi se diferenţiază după categoria de terţi avută în vedere. Terţi
în materia cesiunii de creanţă sunt: debitorul cedat (regimul juridic fiind stabilit de articolul de
faţă şi art. 1582 NCC), cesionarii ulteriori şi succesivi ai aceleiaşi creanţe (reglementare
cuprinsă în art. 1583 NCC) şi creditorii cedentului (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 469, Ut.
B).

3. Faţă de terţi, cesiunea produce efecte numai din momentul îndeplinirii formalităţilor
stabilite de lege şi care sunt: fie primirea, de către debitor, a unei comunicări scrise a cesiunii
(comunicarea); fie acceptarea cesiunii, de către debitor, printr-un înscris cu data certă
(acceptarea).

4. Spre deosebire de reglementare anterioară, legea renunţă la formalităţile excesive. Astfel,

art. 1393 C. civ. 1864 stabilea ca formalităţi notificarea făcută prin intermediul executorilor
judecătoreşti şi, alternativ, acceptarea făcută de către debitorul cedat prin înscris autentic.

5. Dar chiar şi sub legea veche se admitea că acceptarea se putea face şi prin înscris sub
semnătură privată sau chiar tacit, cum ar fi în cazul în care debitorul face o plată parţială către
noul creditor (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1421/1962, apud L. Pop, Contribuţii, p. 206).
Totuşi, în astfel de situaţii, opozabilitatea se producea numai faţă de acceptant, nu şi faţă de
ceilalţi terţi.

6. Efectele faţă de debitorul cedat se diferenţiază după cum formalităţile au fost îndeplinite
sau nu. Până la îndeplinirea formalităţilor cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii,
debitorul cedat trebuie să o ignore, deci poate plăti în mod valabil numai cedentului. Aceasta
este o modificare faţă de legea anterioară (art. 1395 C. civ. 1864), care permitea debitorului să
plătească în mod liberator atât cedentului, cât şi cesionarului. Prin noua reglementare se
înlătură echivocul perioadei dintre momentul în care debitorul a aflat informai de cesiune
(dacă există un astfel de moment) şi cel în care au fost îndeplinite formalităţile stabilite de
lege, perioadă în care debitorul putea practic alege cui să facă plata.

7. După îndeplinirea formalităţilor, debitorul cedat devine debitorul cesionarului şi nu mai

poate plăti în mod valabil cedentului, în sensul că, dacă totuşi plăteşte cedentului, poate fi
obligat să facă aceeaşi plată a doua oară şi către cesionar (L. Pop, Contribuţii, p. 221).

8. Debitorul nu este ţinut să plătească cesionarului decât din momentul acceptării sau primirii
unei comunicări scrise, indiferent dacă acesta a cunoscut pe altă cale existenţa cesiunii.

9. Legea nu stabileşte un termen în interiorul căruia trebuie făcută comunicarea către debitorul
cedat; creanţa este dobândită de cesionar prin contractul încheiat cu cedentul; rezultă că este
interesul cesionarului să îndeplinească formalitatea cât mai repede, pentru a beneficia în
realizarea creanţei sale de aplicarea principiului qui prior tempore potior iure (Idem, p. 205).

10. Dacă este suficient de precisă, comunicarea poate fi anterioară cesiunii (Proiect 2004).
11. Comunicarea trebuie făcută la domiciliul debitorului sau al persoanei ţinute să facă plata.
Ea nu se face la domiciliul pe care debitorul şi l-a ales pentru executarea convenţiei din care s-
a născut datoria sa şi nici la reşedinţa lui, cu excepţia situaţiei în care primeşte comunicarea în
persoană. Dacă debitorul are domiciliul sau sediul în străinătate, comunicarea cesiunii trebuie
să se facă în acel loc.

12. Cele arătate sunt valabile în cazul comunicării pe suport de hârtie. Dacă se folosesc
mijloace electronice de comunicare la distanţă, adresa electronică unde este livrat mesajul
trebuie să fie indubitabil legată de persoana debitorului, chiar dacă acesta o accesează din alt
loc decât domiciliul său (de exemplu, o adresă de e-mail aflată pe un calculator de la locul de
muncă al debitorului, adresă alocată exclusiv debitorului).

13. Creditorii cedentului pierd, prin cesiune, mai ales atunci când ea este făcută cu titlu
gratuit, un element al gajului general pe care îl au asupra patrimoniului acestuia. Ca atare, ei
sunt terţi faţă de contractul de cesiune, câtă vreme nu au fost îndeplinite formalităţile
prevăzute de lege. Până la această dată ei vor putea ignora cesiunea şi vor putea urmări
creanţa pe care cedentul o are împotriva debitorului cedat (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p.
470).

14. Anterior Noului Cod civil, raportul dintre, pe de o parte, notificarea debitorului sau
acceptarea făcută de acesta cu privire la cesiune (art. 1393 C. civ. 1864) şi, pe de altă parte,
înscrierea cesiunii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, era stabilit de art. 99 din
Titlul VI - Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare al Legii nr. 99/1999, în felul următor:
între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de către acesta şi cesiunea înscrisă la arhivă,
va avea prioritate cesiunea înscrisă.

15. La intrarea în vigoare a noului Cod civil s-a abrogat Titlul VI din Legea nr. 99/1999 (art.
230, lit. u) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil). Dar instituţia Arhivei nu dispare din legislaţie. Noul Cod civil stabilind că prin
aceasta realizează una dintre formele de publicitate a drepturilor (art. 18 alin. (2)), iar
organizarea şi funcţionarea ei urmând a fi reglementată prin lege specială (art. 2413 alin. (2)).
Este vorba despre modificările aduse O.G. nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea
operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare prin
O.U.G nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil.

16. Există cesiuni de creanţă care nu sunt supuse publicităţii nici prin formalităţile prevăzute
de noul Cod civil şi nici prin cele prevăzute de Titlul VI al Legii nr. 99/1999 (acceptare,
comunicare sau înscriere în arhivă). Astfel, este vorba despre reglementarea din art. 19 alin.
(1) pct. C lit. a) din Legea nr. 7/1996, potrivit căruia face obiectul înscrierii în cartea funciară
şi cesiunea de creanţă, indiferent de durată. Observăm că, în acest caz, legea nu mai face
referire la cesiunea de venituri, ci la cesiunea de creanţă în general. Cu toate acestea, dreptul
de creanţă ce formează obiectul unei astfel de cesiuni trebuie să fie în strânsă legătură cu un
bun imobil, în cartea funciară a căruia se va nota, cu alte cuvinte, să constituie o sarcină ce
poartă asupra unui bun imobil (art. 17 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora fac
obiectul înscrierii în cartea funciară actele şi faptele juridice referitoare la imobile).

17. Apoi, doctrina admite şi cesiunile de creanţă care nu sunt operaţii separate, de sine
stătătoare. Este cazul cesiunii unei creanţe ca accesoriu la transmiterea altor drepturi. De
pildă, creanţele ataşate bunului vândut se transmit cumpărătorului fără alte formalităţi, în
acelaşi timp şi împreună cu bunul respectiv. Sunt avute în vedere în special creanţele de
garanţie pentru vicii ascunse, care se transmit în lanţ la cumpărătorii succesivi, cărora, la
nevoie, li se recunoaşte dreptul de a acţiona nu numai împotriva vânzătorului imediat, ci şi
contra celui iniţial. Aşadar, creanţa este văzută, în acest caz, ca un accesoriu al lucrului vândut
(A. Ilie, op. cit., p. 44-46).
Răspunde

# Ion Filimon 13-August-2015

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864:
► „Art. 1393. (1) Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a
notificat debitorului cesiunea. (2) Acelaşi efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor
într-un act autentic (C. civ. 973, 1149, 1833)";
► „Art. 1395. Dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcută de cedent sau de cesionar
debitorului, acesta plătise cedentului, liberarea sa va fi valabilă (C. civ 1097)".
Răspunde

# tauru 26-Ianuarie-2013
In leg cu cesiunea spusa la litera (b) se face in baza legii 667/2001,in care spune:Operatorul
este obligat sa comunice debitorului cesiunea facuta catre un tert si precum numele
tertului,daca nu este anuntat debitorul de operator,datoria nu este opozabila aceluia care
primeste datoria.
Răspunde