Sunteți pe pagina 1din 13

RAPORTUL DINTRE PATOLOGIA ARTICULARA SI KINETOTERAPIE

Cavitatea articulara reprezinta sediul unor stari patologice care determina


deficit functional mai mult sau mai putin sever, respectiv redoare, adica limitarea
mobilitatii articulare, sau anchiloze (impiedicarea/disparitia miscarii), la care se
adauga durerea, elementul cauzal important in toate disfunctionalitatile.

Elementele intraarticulare care pot determina deficit motor sunt:

1. fractura intraarticulara, calusul exuberant, prezenta unui corp strain


intraarticular. Acest aspect NU are tratament conservator, ci numai
tratament ortopedico-chirurgical;
2. luxatia capetelor osoase – rezolvarea este de asemenea ortopedica;
3. retractia sau contractura capsulei – fenomen care compromite jocul
articular al capetelor osoase si astfel blocheaza miscarile oscilatorii
ale segmentelor;
4. inflamatia (SINOVITA) – in stadiul acut este disfunctionala prin
durere. Inflamatia cronica este distructiva pentru toate structurile
intraarticulare, inclusiv cartilajul osos. Blocarea mobilitatii este
consecinta durerii, la inceput si mai ales tardiv a imposibilitatii
alunecarii capetelor osoase articulare datorita:
 lipsei lubrifierii;
 pierderii congruentei;
 dezaxarilor
 retractiei capsulare;
 panusului invaziv.
5. proliferarea tesutului fibro-grasos, invadant intr-o articulatie
imobilizata timp indelungat
6. procesul degenerativ.
Obiectivele kinetoterapiei vor fi:

 mentinerea mobilitatii articulare inca de la inceputul procesului


patologic, prin mobilizari pasive (de catre kinetoterapeut sau aparate
automate), mobilizari autopasive si active;
 posturarea de mentinere sau redresare a alinierii segmentelor;
 mobilizarii pasive de refacere a jocului articular;
 scaderea incarcarii.

2. VENTILATIA PULMONARA
- e functia prin care prin inlocuirea permanenta a aerului alveolar se mentine
constanta compozitia aerului la suprafata de schimb.(mai trebuie scrisa si
mecanica respiratiei)

3.CLASIFICAREA MUSCHILOR DUPA TIPURILE DE FIBRE


Tipul I - fibre cu contractie lenta / tonice (slow-twitch fibers) - se contracta mai
lent si au o rezistenta mai mare la efort (obosesc mai greu), de aceea sunt
implicate in actiuni mai lente, mai coordonate, cum ar fi mentinerea posturii,
mersul, alergarea usoara. Sistemul energetic care le alimenteaza este cel aerob si
de aici tragem concluzia ca proprietatile lor vor fi indeptate catre eforturile ce
presupun rezistenta.

Tipul II - fibre cu contractie rapida / fazice / glicolitice (fast-twitch fibres) - au o


viteza mare de contractie, dezvolta o forta de 3-5 ori mai mare decat fibrele lente,
insa obosesc mai repede. Au culoarea alba, datorita continutului de redus de
mioglobina. Acest tip de fibre sunt recrutate in timpul efortului anaerob, cum este
cel din cadrul exercitiilor cu greutati

4.RAPORTUL DINTRA PATOLOGIA MUSCHIULUI SI KINETOTERAPIE

Muschiul, mai mult chia decat articulatia, repreziinta obiectivul central al


kinetoterapiei, in absolut toate starile patologice care afecteaza aparatul
locomotor.

- Patologie post-traumatica;
- Patologie reumatologica;
- Patologie neurologica.

Un domeniu vast de interes il reprezinta antrenamentul la efort, care se


face prin intermediul activitatilor musculare, antrenament, care reprezinta un
element primordial in programele kinetice, inclusiv in boli cardiovasculare si
bronhopulmonare, ca si in programe de profilaxie ale sedentarismului, stresului,
starilor nevrotice si altele.

Muschiul ramane de asemeni principalul obiectiv al antrenamentului


sportivilor.

Paradoxal este faptul ca, in patologia muschiului exista situatii in care


kinetoterapia are limite serioase pana la contraindicatie (ex: in unele miopatii).

Exista obiective foarte precise ale kinetoterapiei care se adreseaza


muschiului, si exista metodologii diverse pentru atingerea acestor obiective.

Exista exercitii perfect codificate pentru fiecare grup muscular.

5.Repararea tendonului si a ligamentului


Lezarea tendonului nu se vindeca prin regenerare, asa cum se intampla de
exemplu cu osul, ci printr-o cicatrice fibroasa, denumita „calus tendinos”, la care
participa si tesuturile vecine. Astfel, iau nastere aderente peritendinoase, cere
ulterior vor bloca alunecarea tendonului. Din fericire, aceste aderente dispar mai
tarziu, dupa reluarea miscarilor si a contractiei musculare.

Vindecarea prin cicatrice conjunctiva locala si invadarea conjunctiva din


vecinatate, sunt proprii si exclusive pentru tendoanele cu masa mai redusa.
Tendoanele mari si cu circulatie bogata (tendonul Achilian) pot regenera prin
inmugurire, repararea leziunii facandu-se astfel cu material tendinos.

O sutura de tendon sau o grefa de tendon pot reface continuitatea


tendonului daca fibrele au fost puse cap la cap.
Rezultatul anatomic poate fi foarte bun dar nu si cel functional, care este
variabil in functie de blocarea alunecarii normale. Un comportament destul de
asemanator prezinta si ligamentul in cazul lezarii sale, vindecarea spontana a unei
rupturi ligamentare realizandu-se prin cicatrice conjunctiva, nu prin regenerare,
cicatrice mai bogata in tesut elastic. Marimea cicatricei tine de gradul de
imobilizare.

Aceasta cicatrice va ramane definitiv, locul de slaba rezistenta pentru noi


rupturi.

Vindecarea dupa ruptura ligamentara reparata chirurgical, adica capetele


ligamentare puse in contact si bine imobilizate, repararea pe cale chirurgicala este
mult mai buna, facandu-se cu o cicatrice mica si cu un grad important de
regenerare.

Rezistenta locala este recastigata, asa ca viitoarele rupturi, daca vor apare,
se pot produce oriunde ca la un ligament sanatos.

Mare atentie!! Viteza de vindecare a ligamentului prin cicatrice spontana


sau post-chirurgicala este aceeasi, dar calitatea acestei cicatrici difera.

6.FUNCTIILE SANGELUI
Functiile sangelui – atat prin componenta celulara cat si prin componenta
plasmatica sangele indeplineste mai multe functii. Cea respiratorie, sangele
transporta o2 fixat la nivelul plamanilor si il duce spre tesuturi de unde ia co2
rexultat din metabolism dirijandu-l spre plamani. Aceasta functie exte realizata
atat de hematide (globule rosii) cat si de unele componente plasmatice. In acest
fel se face legatura intre respiratia pulmonara unde se fac schimburile de gaze
intre aer si sange si respiratia tisulara (celulara) unde o2 este folosit in procesele
metabolice.

Functia nutritiva – principala cale de transport a principilor nutritivi folositi


in metabolism, aminoacizi, acizi grasi, monozaharide. Sunt preluate de sange
dupa ce au absorbit intestinal. Sangele este principala sursa de substante cu rol
plastic functional si energetic. Sangele asigura mentinerea proceselor metabolice
la nivelul celulelor, refacerea structurilor uzate, cresterea si dezvoltarea.

Functia excretorie – sangele preia catabolitii care devin inutili care rezulta
in urma catabolismului fisular si ii dirijaza catre organele care ii prelucreaza si ii
elimina adica organe excretorii: rinichi, ficat.

Functia termoreglatorie - sangele este un element esential in


mentinerea echilibrului dintre termogeneza si termoliza. Pe de-o parte sangele
este o sursa energetica pt toate tesuturile el fiind in echilibru cu toate celulele
energetice din ficat, muschi, tesut adipos, aceste tesuturi reprezentand sediul
unor procese metabolice care produc caldura, reprezinta componenta de
termogeneza. Tot el transporta caldura de la nivelul organelor interne spre
suprafata corpului si activeaza mecanisme complexe de eliminare a caldurii,
mecanisme de termoliza. Sangele elimina cantitati mari de caldura metabolica
datorrita capacitatii sale de a stoca caldura. Temperatura sangelui circulant este
un excitant specific pt anumiti neuroni care se afla la nivelul sistemului nervos
central si care realizeaza echilibrul intre termoliza si termogeneza. Centrul
termoreglarii se gaseste in hipotaranus. Rezultatu echilibrului dinamic intre cele
2 este faptul ca temperatura corpului este mentinuta constant la 37 grade.
Mentinerea temperaturii se numeste homeostazie termica. Daca ne referim la
functia termoreglatorie regasim toate cele 3 functii 1, termogeneza 2 transport de
caldura prin termoliza si 3. Activarea si mentinerea dinamica a homeostazia
hipotaranusului.

Functia de protectie imuno-biologica – este asigurata prin mecanisme


generale specifice sau nespecifice. Prin imunitate humorala si celulara, la care
participa elemente figurate(celule)si unele componente din plasma.

Functie de mentinere a echilibrului citobazic - Acesti agenti patogeni


sunt puratatori de antigel (orice substanta straina a organismului) iar organismul
produce pt acest antigel un anticorp specifin, care distruge antigelul. Ca soi
substanta anticorpi sunt proteine din gama globulinelor.Aceasta functie se
realizeaza prin sistemul tampon din elictrocite din tesuturi si din plasma si prin
capacitatea unor tesuturi si organe de a modifica concentratia ionilor de H din
sangele care vascularizeaza.

Functia de realizare a hemostazei – exista in sange componente


celulare si plasmatice care pot determina oprirea unei sangerari. Daca aceasta
sangerare se produle la un vas mic sau mijlociu. In sange exista insa si
mecanisme de restabilire a fluiditatii sangelui (mecanisme de fibrinoliza).
Hemostaza protejaza integritatea sistemului circulator si conserva volumul de
sange mai ales a sangelui circulant. Intre hemostaza si fibrinoliza exista in
permanenta un echilibru.

Functia de coordonare umorala - este un vehicul pt substantele cu rol


biocatalizator (enzime, vitamine hormoni) care ajung pe calea sangelui. La
nivelul celulelor structurile receptive realizand astfel reglarea si coordonarea
unitara a proceselor metabolice in toate organele si tesuturile metabolice.

7.CIRCULATIA SANGELUI IN VENE


Venele sunt vasele prin care sangele se intoarce la inima.Volumul venos,este mai
mica pana la 0 la varsarea venelor cave in atriul drept.Viteza si circulatia sangelui
creste de la periferie cu 0.5mm/s spre inima atingand in cele doua vene cave,
valoarea de 100mm/sec.In peretele venos, exista tesut elastic si testut muscular
neted,care confera venelor doua propietati importante:Distensibilitatea si
contractilitatea.

Distensibilitatea – este propietatea venelor de a-si mari pasiv calibrul sub actiunea
presiunii sangelui.Capacitatea bazinului venos creste,venele putand inmagazina
volume sporite de sange,sub venele hepatice, splenice si subcutanate,care joaca
rol de rezervoare.

Contractilitatea – este capacitatea de a-si modifica activ calibrul prin contractie


sau relaxaarea muschilor netezi din perete.Prin contractia venelor, se mobilizeaza
sangele din rezervoare,producandu-se deplasarea lui spre inima ceea ce creste
debitul cardiac.

Factorii care determina intoarcerea sangelui la inima – prin activitatea sa de


pompa, inima mentine, deci creeaza si mentine o diferenta de presiune intre
aorta cca 100 de mm coloana de mercur si atriul drept 0 desi presiunea sangelui
scade mult la trecerea prin arteriole si capilare,mai ramane “un rest de
presiune”,cu rol de impingere de cca 10 mm coloana de mercur la extremitatea
venoasa a capilarului.Deci restul de presiune este un factor care participa la
intoarcerea sangelui la inima.
8.Tensiunea arteriala .Valori normale .Definitie si factori care
influenteaza tensiunea arteriala
Valorile normale ale tesniunii arteriale, sunt pt tensiunea arteriala
maxima(sistolica), este in jur de 120-140 mm col de mercur,iar cea diastolica in jur
de 70-80 mm col de mercur.

Sangele circula in artere sub o anumita presiunea care se transmite asupra


peretilor arteriali.Presiunea este mai mare in timpul sistolei ventriculare
stangi,aceasta presiunea se numeste “presinea arteriala maxima sau sistolica” si
ea depaseste in mod normal cu cca 130 mm col de mercur, presiunea
atmosferica, si depaseste cu cca 80 mm col de mercur, in timpul diastolei.

Factorii care determina presiunea sangelui in artere sunt :

Debitul circulator – este cel mai important element care determina


presiunea sangelui in artere.El este sub influenta mai multor tipuri de
factori, dar in primul rand sub influenta unor factori nervosi.

Rezistenta perifierica – rezistenta pe care o intampina sangele la


curgerea sa prin vase, cel mai mult este determinata de teritoriul arteriolar,
daca acest teritoriu este in constrictie rezistenta vaselor periferice va fi
mare, deci tensiunea va fi mare, pt ca inima va trebuie sa impinga cu o forta
mult mai mare, ca sa invinga rezistenta.Vasodilatatia scade presiunea, in
timp ce vasoconstrictia o creste.Vasomotricitatea arteriala este influentata
de factori nervosi si umoralii.Din acest pc de vedere cel mai important
teritoriu arterial este teritoriul splanhnic,adica teritoriul abdominal.

Exicitarea splanhnicului, creste presiunea arteriala iar dimpotriva, eliminarea


acestui teritoriu produce scaderea sau uneori prabusirea tenisunii.

Deci debitul cardiac si rezistenta periferica, reprezinta factorii principali prin care
presiunea sangelui prin artere este incontinua adaptata prin intermediul
stimulrilor nervosi, si mentinuta la valori normale.Mai exista 3 factori importanti :
Volemia – volumul de sange,ea influenteaa presiunea arteriala in mod direct
proportional, (in conditiile in care apare o scadere dramatica a volumului
sagnvin,cum se intampla in hemoragii)dimpotriva, creste exagerat

Vascozitatea – cresterea vascozitatii sangelui, determina o crestere a presiunii


arteriale.Daca are o vascoitatea mare, ingreuneaza trecerea sangelui prin vasele
mici, sau chiar deloc,iar atunci sangele ramane retentionat in vasele mari, si creste
tensiunea arteriala.Daca dimpotriva vascoitatea scade, sangele trece mai usor
prin vasele mici, circulatia se produce mai usor, si tensiunea scade.

Elasticitatea peretilor vasculari – preia o parte din presiune, cu cat inaintam in


varsta, peretele devine din ce in ce mai rigid, si in conditiile astea este mai greu sa
faca fata oscilatiilor tensionare, ceea ce inseeamna ca vor creste valorile
tensiunilor arteriale.

9.STRUCTURA CARTILAJULUI
Cartilajul are o structura hialina, neteda, lucioasa si el acopera capetele osoase la
nivel articular. Este format dintr-o masa de fibre colagenice, orientate reticular,
prinse intr-o solutie concentrata de PROTEOGLICANI si au ca elemente celulare
CONDROCITELE, care sunt asezate in 3 straturi, cartilajul fiind organizat, in mod
deosebit, pentru rolul de amortizor de presiune.

Cartilajul este un material vascoelastic (isi modifica grosimea atunci cand


este supus presiunii prin schimbari ale repartitiei apei continute).

Cartilajul este lipsit de circulatie si inervatie proprie, ceea ce inseamna ca


nu are capacitate de regenerare, iar lezarea lui nu este dureroasa.

Cartilajul este ANEURAL, ALIMFATIC si AVASCULAR, fiind o structura


BRADITROFA, dar rezistand la factorii agresivi mai bine chiar decat osul.

RAPORTUL INTRE PATOLOGIA CARTILAJULUI SI KINETOTERAPIE


Acest raport se reduce la 3 aspecte:

1. menajarea incarcarii articulare – ne referim in mod deosebit la


articulatiile portante (care sustin greutatea organismului): sold,
genunchi, picior.
In acest caz apare un conflict intre incarcare si rezistenta cartilajului.
Daca acest conflict exista, rezolvarea presupune purtarea unui sprijin
(baston, carja cu sprijin antebrahial-carja canadiana), sau reductia
greutatii (slabit), sau evitarea ortostatismului prelungit, ale pozitiilor fixe
prelungite, inainte si dupa interventiile operatorii corectoare ale
deposturarilor;

2. profilaxia degradarii cartilajului care se face prin mobilizari articulare


si prin scaderea incarcarii;
3. consolidarea stabilitatii (congruentei) articulatiei prin antrenarea
stabilitatii musculare pentru a evita uzura cartilajului la nuvelul
articulatiilor instabile.

10.TENDONUL SI LIGAMENTUL
TENDONUL leaga muschiul de os. Ceea ce determina unele diferente in

LIGAMENTUL leaga os de os. organizarea structurii fibrelor de colagen

Aranjamentul fibrelor colagenice explica de ce tendonul rezista fara


deformare la fortele de tractiune in ax, forte declansate de muschi, dar se
deformeaza repede in cazul fortelor latero-laterale de forfecare sau de compresie.

Ligamentul care trebuie sa stabilizeze articulatia in diversele ei directii de


mobilizare, nu este deformat de nici o forta (forfecare, tractiune sau compresie).

Tendonul are o distributie longitudinala a fibrelor colagenice, in timp ce


ligamentul are fibrele aliniate paralel, oblic si spiralate.
Ligamentul si tendonul sunt structuri conjunctive foarte dense si rezistente,
formate din:

 fibre colagenice si elastina;


 proteoglicani; care sintetizeaza si secreta proteinele
 apa; colagenice si de elastina
 celule (FIBROBLASTI)

Predomina elastinul de tip I, cu mare stabilitate si rezistenta (70 – 80%)

11. Circulatia Limfatica:


Deverseaza practic, limfa de la periferie spre centru catre confluentii venosi spre
baza gatului si reprezinta o forma de intoarcere a fluidului din mediul intern,
extra-vascular catre inima.Din tesuturi lifma este colectata in vase din ce in ce mai
mari, pana cand ajunge la cele doua canale principale:canalul toracic – care
colecteaza limfa din sectorul sub-diafragmatic si jumatate din stanga supra-
diafragmatic;canalul toracic drept – care colecteaza limfa doar din jumatatea
dreapta.Cele doua se varsa in venel subclaviculare, conducand limfa circulatia
venoasa.

Limfa – are o circulatie foarte lenta,iar fiind produsa din filtrarea plasmei la nivelul
capilarelor .La inceput seamana cu lichidul extracelular si cu plasma,dar este mai
saraca in proteine.In traiectul ei limfa trece prin glanglionii limfatici, unde se
incarca si celular si unde primeste si proteine.In functie de teritoriul
strabatut,limfa poate fi imbogatita in anumite substante:

lifma de intestinul subtire – bogata in grasimi

limfa din zona ficatului – bogata in proteine

limfa de la glandele endocrine – bogata in hormoni


12. Structura fibrei musculare
Structura fibrei musculare – corespunde functiei de contractie plus relaxare.Fibra
musculara este formata din membrana sarcolema, citoplasma/sarcoplasma,nuclei
organite celulare comune dar si structuri cotiplasmatice specifice: - Miofibrilele.

Lungimea unei fibre musculare, variaza de la cativa centrimetri la cativa zeci de


centrimetri, ex cel mai tipic fiind muschiul croitor, care este cel mai lung muschi al
corpului uman.

Grosimea fibrei, variaza intre 10 si 150 de microni.

Sarcolema – adica membrana celulara – are 20 pana 200 de Angros(submultiplu


al metrului,la puterea -9),pe fata interna a membranei se gasesc nucleii care sunt
alungiti paralel cu axul lung al fibrei musculare.In sarcolema se gasesc doua
structuri specifice:

1) partea post-sinaptica a placii motorii – respectiv organul de legatura,intre


terminatia nervoasa prin care vine comanda impulsul motor, si fibra
musculara organ efector.Placa motorie care este unica, la fibrele albe, si
multipla la fibrele rosii.
2) sistemul tubular – prin care sunt dirijate impulsurile nervoase catre
elementele contractile

Sarcoplasma – contine citoplasma nediferentiata,dar contine si


miofibrile,organitele specifice contractiei.Cantitatea de sarcoplasma variaza in
functie de activitatea musculara.Muschii oculari, respiratori, adica muschii cu
activitate permanenta sunt bogati in sarcoplasma,asa numiti muschi rosii.Muschii
care se contracta rapid si obosesc repede sunt saraci in sarcoplasma,sunt asa
numiti muschi albi.In sarcoplasma exista o serie de granule formate de
mitocondrii,grasimi, picaturi de lipoproteine.

Miofibrilele – sunt singurele elemente contractile ale muschiului,sunt dispuse in


fascicole,sunt de ordinul sutelor de mii si ocupa cca 2/3 din spatiul
intracelular.Sunt orientate in lungul celulii musculare paralele intre ele si sunt
constituite dintr-o succesiune de discuri sau benzi clare si intunecate.Miofibrina
are lungiea fibrei musculare, intinandu-se de la un capat la altul ale acesteia si
este formata prin asearea cap la cap a cateorva mii de unitati contractile numite
sarcomeri,ce se intind intre doua linii numite liniile Z.Portiunea din miofibrila
cuprinsa intre doua linii Z se numeste sarcomer sau casuta krause si reprezinta
unitatea contractila propiu-zisa a fibrei musculare.

Linia Z – care se numai numeste stria Amicii, se insera pe fata externa a


sarcomerei trecand la acelasi nivel prin toate miofibrilele si legandu-le intre ele.

Miofibrilele – sunt compuse din miofilamentele de miozina si actina aranjate


longitudinal.

Discurile clare – sau discurile Izotrop, sunt formate din actina;

Discurile intunecate – Anizotrop, sunt formate din miozina.

In discul A – patrund si filamentele de actina, dar numai pana la un anumit nivel


numit zona H.Linia cea mai intunecata din discurile A si anume linia M rezulta dina
cumularea din aceluias nivel a capetelor miofilamentelor de miozina.

Mitocondriile – la nivel sacroplasmatic, se numesc sarcozoni,ei au fost studiati in


mod deosebit de Emil Palade,care este singurul roman laureat cu premiul
Nobel,care a descris aspectul si rolul acestor sarcozoni.Sarcozonii se grupeaza in
jurul nucleilor al placii motorii si intre elementele contractile.Sarcozonii sunt
purtatori a echipamentului enzimatic celular.La acest nivel se metabolizeaza sub
stratul energetic pana la dioxid de carbon si apa si tot in acest nivel este stocata
energia in forma de ADP

Reticulul sarcoplasmatic – este un sistem canalicular longitudinal, numit sistemul


tubular L care la nivelul jonctiunii dintre discul clar si cel intunecat se termina cu o
dilatatie cu aspect de cisterna intre doua cisterne.Se formeaza un canalicul care
leaga sistemul L de sistemul tubular T din sarcolema.

Complexul dintre doua cisterne alaturate, si canaliculul T formeaza triada descrisa


de Palade.Fiecare sarcomen are cate doua triade.

Proteinele musculare, se clasifica in patru mari categorii:


1) Proteine sarcoplasmatice –
2) Proteine miofibriale –
3) Proteinele categoriei subcelulare
4) Proteinele stronei – care se gasesc in sarcomer, formeaza mai ales linia Z.

Dintre aceste patru categorii, cele mai cunoscute si reprezentate,care depasesc


50% din structura intregii fibre musculare sunt proteinele miofibriale.Ele sunt:

- Miozina – este dispusa in filamente groase in discurile intunecate.Molecula


de miozina este lunga de cca 1600 de Angtromi, si groasa de cca 20 de
A.Este formata din doua fragmente:a) meromiozina usoara – este orientata
longitudinal;b) meromiozina grea – apare sub forma unor punti
transversale.Are activitate atepeazica(isi descompune ATP-ul)si se poate
combina cu actina, formand actomiozina, sau actinomiozina.
- Actina formeaza diametrele discurilor clare, intre zona H si linia Z pe care se
insera.Actina se prezinta sub forma globulara care prin polimelizare devine
actina fibrilara si sub aceasta forma interactioneaza cu miozina.Actina
fibrilara compusa din molecule sferice se autoinfasoara colicoidal.
- Tropomiozina – face parte din componentele structurilor de anzina, pe care
o polimelizeaza.Se prezinta ca un filament alungit, in jurul caruia se
infasoara, spirala helicoidala de actina.Tropomiozina,menntine starea de
contractie a muschiului
- Tropomina – este dipusa in gramezi bimoculare, la fiecare jumatate de spira
a lantului de actina si favorizeaza interactiunea actina-tropomiozina.

Structural si functional muschii au fost diferentiati in muschi fazici si muschi


tonici,in functie de preponderenta fibrelor faze sau albe, sa a celor rosii in cazul
aceluiasi muschi.