Ioan SLAVICI

reconstruieşte mental o ambianţă care îi lipsea şi a cărei absenţă o simţea cu o

violentănostalgie. Proza lui e un transplant de atmosferă autohtonă, vital pentru refugiatul
carese credea, în mediul său de adopţiune, respins prin atâtea incompatibilităţi.I d e a l i z a r e a
î i e r a l a f e l d e u t i l ă , c ă c i e a m e d i a , p r i n t r- o i m a g i n e f e e r i c ă ,
t e n s i u n i l e neconvergente ce începuseră să-1 agite. Un tărâm arcadic îl putea încape şi pe
sine, cut o a t e n e h o t ă r â r i l e ş i e s c h i v e l e I u i , d â n d u - i s e n t i m e n t u l c ă a c o l o
a r f i r e z o l v a t e nedureros temerile care îl obsedează. El însuşi se ipostaziază într-un
personaj, cel mair i g i d ş i , d e a c e e a , r i d i c o l î n t r e t o a t e - B u d u l e a
T a i c h i i - ş i e x p e r i m e n t e a z ă comportamentul lumii la adresa unui asemenea
exemplar (...)".(Magdalena Popescu- „Slavici",p. 139-140)

Analiza psihologică„ C e e a c e a p a r e c a n o u ş i f ă r ă a s e m ă n a r e î n e p o c a
î n c e p u t u r i l o r l u i e s t e a n a l i z a psihologică, pe care Slavici o practică într-un
limbaj abstract (...). Rareori se ridicăSlavici peste cenuşiul acestui limbaj: «a da
ajutor sufletesc celor...tainicul înţeles alchemării...momentele grele...» şi atâtea
alte expresii din aceeaşi categorie uzată, câtese pot spicui în paginile sale. Dar
cu aceste mijloace sărace izbuteşte Slavici să dea p e r s o n a g i i l o r l u i o v i a ţ ă
i n t e r i o a r ă , s u r p r i n s ă î n t r- o a d â n c i m e c a r e n u - 1 i s p i t i s e niciodată pe Creangă.
Povestitorul vede oamenii lui dinlăuntru, în sentimentele sau înc r i z e l e l o r m o r a l e ,
ba chiar în procesele lor intelectuale, ca în cazul
n e u i t a t u l u i Budulea, care descoperă înţelesul, mecanismul şi foloasele scrisului şi ale
cititului
(T.Vianu -„Aria prozatorilor români",vol.I, p. 164)

Arta portretistică„Duiliu Zamfirescu, am văzut, izbutea în instantanee; când

prelungea observaţia, p e r s o n a j u l s e e s t o m p a î n l o c s ă d e v i n ă m a i
p r e g n a n t . S t i l u l e « u n u l a l v i z i u n i i » fulgerătoare, al aparenţei de-o
c l i p ă , c a r e , c a b l i t z u l f o t o g r a f i c , p e r m i t e a f i x a r e a imaginii. Din contra, la
Slavici, se constituie o reprezentare complexă, tridimensională,a p e r s o n a j u l u i ,
observat atent din mai multe unghiuri, ceea ce implică o lungire
a timpului de expunere. Acest realism meticulos va atinge apogeul la Rebreanu,
undei l u z i a e x i s t e n ţ e i c o m p l e t e , s e s i z a t e p e m a i m u l t e c ă i ( g e s t ,
c o m p o r t a m e n t g l o b a l , psihologie, socialitate), va fi desăvârşită, ca un trompe l'oeil".(N.
Manolescu - „Arca lui Noe",p. 125)

Budulea Taichii
„ E r o u d e p a n t o m i m ă c o m i c ă , B u d u l e a Ta i c h i i o c u p ă p l a n u l
î n t â i d o a r c a transparenţă incoloră, lăsând aproape complet liberă
o c h i u l u i ' v e d e r e a p l a n u r i l o r secundare, mult mai personale, mai expresive, mai
variate. Lucrul a fost de la începutremarcat de critică. Personajele secundare,
situaţiile în care sunt puse acestea au mai m a r e p r e s t a n ţ ă d e c â t c e l e c a r e î l
p r i v e s c d i r e c t p e p r o t a g o n i s t . B u d u l e a b ă t r â n u l , dascălul Clăiţă, naratorul
însuşi deţin un mai precizat contur portretistic şi o prezenţă a t â t d e c o n s t a n t
individualizată, încât se pune problema rostului lor specific
î n economia naraţiunii.Există două posibilităţi de încadrare a funcţionalităţii
personajului: una strict epică, a v â n d r o l u l d e a g e n t a l a c ţ i u n i i , ş i a l t a
c a r a c t e r o l o g i c ă , s p e c i f i c ă u n o r t i p u r i d e literatură care pun accentul nu pe
dinamica factologică, ci pe alăturările comparative,complementare de comportament.Servesc
personajele din
Budulea Taichii
ca agenţi ai acţiunii? Mai degrabă nu. Ele sunt cel mult consultate şi ascultate, fără a
putea determina, dincolo de impulsul iniţial,evoluţia protagonistului. Sunt ele atunci
nişte tipuri caracterologice, compunând o eventuală galerie precoce a antropologiei
literaturii rurale? Nenumeroase, mai degrabăe x a g e r a t e d e c â t c o m p l e x e , o a r e c u m
asemănătoare, ele nu s-ar justifica în chip dereprezentante tipologice
ale unei umanităţi investigate cu mijloace noi. Regimul personajului
«secundar» se arată de cel mai mare interes la Slavici şi necesită
o discuţie specială".
(Magdalena Popescu- „Slavici",p. 114)

Mara
„Slavici n-are nimic din spiritul de înfrumuseţare a vieţii rurale atribuit mai
târziusămănătoriştilor. Ţăranii lui, observaţi fără cea mai mică părtinire, după metoda de
maitârziu a lui Rebreanu, sunt egoişti, avari, îndărătnici, duşmănoşi şi totodată
iertători şi b u n i , a d i c ă c u a c e l a m e s t e c d e b i n e ş i d e r ă u c e s e a f l ă l a
o a m e n i i a d e v ă r a ţ i . A t â t a vreme cât autorul rămâne în marginile experienţei sale, ochiul
lui e de o rară ascuţimeîn zugrăvirea eroilor, care toţi trăiesc cu o vigoare extraordinară. Mai
vie decât toţi esteM a r a . E a î n f ă ţ i ş e a z ă t i p u l c o m u n a l f e m e i i m a t u r e d e
peste munţi şi în genere alvăduvei, întreprinzătoare şi aprige. Proporţia
aceea de zgârcenie şi de afecţiune
maternă, de hotărâre bărbătească şi de sentiment al slăbiciunii femeieşti e făcută
cu 0artă desăvârşită şi într-un stil sec ce topeşte termenii dialectali, păstrându-se
totuşiculoarea locală cu ajutorul exclamaţiilor (...)"•'
(G. Călinescu - „Istoria literaturii române...",p. 452)

Moara cu noroc
Relaţiile dintre personaje
„(...) Toate celelalte personaje trăiesc rând pe rând seducţia demonică a lui
LicăS ă m ă d ă u l . c a r e - i a t r a g e ş i - i r e s p i n g e d e o p o t r i v ă , d i c t â n d u - l e
c o m p o r t a m e n t u l ş i angajându-le destinul. Pentru Ghiţă, el reprezintă ispita
malefică, tentaţia bogăţiei blestemate căreia inima lui slabă şi şovăitoare, unde scrupulele
şi lăcomia se anuleazăr e c i p r o c , î i p r e s c r i u c e r c u l v i c i o s a l u n e i z b a t e r i f ă r ă
ieşire. Pentru întâia oară în l i t e r a t u r a n o a s t r ă u n r a p o r t e x i s t e n ţ i a l
« c ă l ă u - v i c t i m ă » , c u j o c u l c o m p l i c a t a l imponderabilelor psihologice
de o parte şi de alta, e rostit într-o analiză de o fineţe a i n t u i ţ i e i m a g i s t r a l ă ,
r ă s c u m p ă r â n d e x p r e s i a b o l o v ă n o a s ă , a s p e r i t ă ţ i l o r t e r m e n i l o r discursului.
Ana trăieşte şi ea, prin Lică, revelaţia virilităţii subjugătoare, de o atracţief r e n e t i c ă ş i
eliberatoare, dezlegând-o pentru un moment de abandon din
a m a r a e x p e r i e n ţ ă a l ă t u r i d e u n b ă r b a t n e v o l n i c : « Tu e ş t i o m , L i c ă , i a r
G h i ţ ă n u e d e c â t o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa».
Pentru Pintea însuşi,L i c ă a p a r e c a p r o i e c ţ i a p r o p r i e i s a l e i m a g i n i
reale,
t r ă d a t ă d i n c o n f o r m i s m , î n momentul când fostul puşcăriaş acceptase ordinea
stabilită şi se făcuse - din teamăinstrumentul ei. Pintea urmăreşte pe Lică cu o
ură rece şi calculată, vrând să distrugă în celălalt gândul nebunesc că Lică îşi asumase -
sfidând cerul şi
pământul
- un destinîn care el n-avusese tăria să se avânte. (...)F r i c a e s t e l i a n t u l -
magistral analizat - al tuturor personajelor nuvelei, ea
s e insinuează pe nesimţite în relaţiile umane, le deteriorează, le perverteşte,
introducândsuspiciunea, reacţiile paradoxale, rezolvările violente. însuşi raportul
dintre Lică şig r u p u l s o c i a l s e e x p l i c ă p r i n t e a m a m i s t e r i o ş i l o r
s ă i p r o t e c t o r i d e r e ţ e a u a d e complicităţi şi culpabilităţi a unei «mafii» locale.
Studiul lui Slavici surprinde exploziaviolenţei, ca fenomen social, dincolo de
«anecdotă». Ravagiile forţei şi duplicitatea l a ş i t ă ţ i i f r i c o a s e ş i c u p i d e s e
c o n v e r t e s c î n t r - u n s i m b o l d e p r e m o n i t o r i i i n t u i ţ i i . Viziunea
slaviciană ar fi putut să ia drept epigraf cuvintele marchizului de Custine:
«Frica e molipsitoare ca tristeţea»,
întregind imaginea unei societăţi căreia colegii degeneraţie ai prozatorului ardelean îi
detectaseră numai geografia ultimului termen: tristeţea numită de ei «decepţionism»
sau «pesimism»".
(Mircea Zaciu - „Viaticum",p. 178-179)

PopaTanda
Modelul părintelui Trandafir transformă - metamorfozează -spaţiul: natura e înjugatăla
necesităţile omului. Trestiile, stufărişul îşi dezvăluie secretele lor - capacitatea lor dea s l u j i
omul. Dar nu numai vegetaţiile, ci şi pietrele, călcaturile, posedă
resursen e ş t i u t e , p r o p r i e t ă ţ i " m a g i c e " - d e v i n v a r. S ă r ă c e n e n i i s e
t r a n s f o r m ă , ş i f i e c a r e transformare ar fi putut marca un exces. Dar,
deocamdată, natura, pământul nu evocă metamorfoze maligne. Ele protejează creşterea
Casei, a Bisericii, a Satului - asigură oordine spirituală. Nu intervine - încă - banul.
Diavolul.Părintele Trandafir încalcă legile - nu respectă Scriptura (face, cum ar
veni, pactulc u d i a v o l u l ) d a r, c a F a u s t , e m â n t u i t f i i n d c ă r e s t a u r e a z ă
î n a l t a o r d i n e , f i i n d c ă r e d ă omului pământul, locul în care el poate trăi fericit.
Un scriitor moralist
„Prin această nuvelă Slavici a ilustrat, cu o artă desăvârşită, neegalată în
literaturanoastră, consecinţele distrugătoare ale setei de îmbogăţire. O dată căzut
în mrejeleacestei patimi, omul se neagă pe sine însuşi, devine de nerecunoscut.
Sancţionareadrastică a protagoniştilor este pe măsura faptelor săvârşite, cititorul
o acceptă ca pe on e c e s i t a t e . C h i a r s o a r t a a ş a d e s f â ş i e t o a r e a A n e i , a
cărei vină poate fi considerată î n d o i e l n i c ă , e s t e m e r i t a t ă , e r o i n a
n - a f ă c u t a p r o a p e n i m i c s ă s c a p e d e i s p i t ă , dimpotrivă, se lasă în
voia ei, la început cu o anume cochetărie apoi cu o vădită plăcerea s i m ţ u r i l o r. A n e i î i
l i p s e ş t e , c a ş i l u i G h i ţ ă , s t ă p â n i r e a d e s i n e , s i m ţ u l m ă s u r i i ş i cumpătul.
Nici unul nu ştie unde să se oprească, şi astfel ajung pe marginea prăpastiei,de unde căderea
este fatală.Deşi tezele etice sunt şi în această nuvelă prezente, eroii sunt puternic reliefaţi,
tezanu devine evidentă, are totală acoperire artistică. Lică Sămădăul, în special, este un
tipunic în literatura noastră, construit cu o rară obiectivitate. Acest lucru merită
în mod particular subliniat, pentru că eroul e cu desăvârşire negativ, iar autorul
un moralistincorigibil, în atâtea lucrări".
(Pompiliu Mareea- „loan Slavici",
p. 288-289)

Ghiţă - „dispersiunea interioară"

„Care sunt sensurile de atracţie care vectorizează
p e r s o n a j u l p e d i r e c ţ i i neînsumabile? Pe de o parte, Ghiţă trebuie să
r e s p e c t e c o n t r a c t u l a s u m a t f a ţ ă d e familia sa, a cărei răspundere întreagă o poartă,
şi de care
e
legat nu numai prin iubire,dar şi printr-o relaţie ce îl definise până atunci ca individualitate, ca
esenţă.Pe de altă parte, Ghiţă e legat de opinia publică, de comunitatea satului
(absent sauîndepărtat), faţă de care el trebuie să figureze ca om onest, tare şi de încredere.
Slaviciare aici una din intuiţiile sale fundamentale, care îl apropie de modernitate:
individule s t e , p r i n t r e a l t e l e , ş i c e e a c e c r e d e l u m e a d e s p r e e l c ă
a r f i ( v e z i U n a m u n o ş i quadrupla interdependenţă definitorie pentru
o m ) . S p r e d e o s e b i r e d e c o n c e p ţ i i l e moderne care văd în această dependenţă
una dintre cauzele dispersiunii interioare, o b l i g a t ă s ă î m b r a c e a p a r e n ţ e
multiple, la Slavici, relaţia individ - colectivitate r e p r e z i n t ă
cel mai important factor pentru menţinerea coerenţei
i n t e r i o a r e a individului. Câtă prezenţă coercitivă a obştei, atâta
p r e g n a n ţ ă ş i c o n s e c v e n ţ ă a sufletului individual. Distanţa sau ruperea de această
ambianţă dată, supraveghetoare,apare mai totdeauna la Slavici ca premisă necesară a
destrămărilor sufleteşti.In fine, pentru a reveni la ordinea enumerărilor noastre, cel
de-al treilea mobil ald i s p e r s i u n i i i n t e r i o a r e e p e r s p e c t i v a
a d e m e n i t o a r e p e c a r e i - o o f e r ă b ă r b a t u l u i sămădăul. Pentru a
înlătura confuziile, trebuie să spunem de pe acum că
r e a l i t a t e a personajului e alta decât cea consacrată de interpretările tradiţionale. (...)".
(Magdalena Popescu -„Slavici",'p. 157-158)
Bibliografie
G. Călinescu,
„Istoria literaturi române. De la origini până în prezent",FundaţiaRegală..., Bucureşti,
1941;

N. Manolescu,
„Arca lui Noe",Ed. Gramar, Bucureşti,1998;

N. Manolescu,
„Metamorfoze/e poeziei. Metamorfozele prozei",Ed. Polirom,Iaşi! 1999;

P. Mareea,
„loan Slavici",EPL, Bucureşti, 1968;

M. Popescu,'
„Slavici",Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1977;

T. Vianu,
„Arta prozatori/or români",I,E P L , B u c u r e ş t i , 1 9 6 6 ;

I Vlad,
„Povestirea. Destinul unei structuri epice", Ed.Minerva, Bucureşti, 1972; M. Zaciu, „
Viaticum",Ed. Cartea Românească, Bucureşti,