Sunteți pe pagina 1din 8

Comuna Vadul-Raşcov din raionul Şoldăneşti trebuie vizitată cel puţin din trei

motive – e baştina poetului Dumitru Matcovschi, are cel mai mare cimitir
evreiesc din Europa de Sud-Est şi deţine o veche clopotniţă. Localitatea e situată
într-un cadru pitoresc, pe malul Nistrului, la o distanţă de peste 140 de kilometri
de Chişinău şi peste 20 de centrul raional Şoldăneşti.
Vadul Raşcov şi Socola sunt două localităţi îngemănate, două localităţi pe
care le descoperi de fiecare dată diferit – uneori mai tăcute, alteori mai pline de
larmă, însă mereu elegante şi pline de farmec. Ele sunt două perle din şirul de
mărgăritare răsfirat frumos pe malul bătrânului Nistru. Au acel ceva care te
îndeamnă să revii, să admiri, să stai tăcut în faţa oceanului plin de culori, forme
şi arome. Privindu-le, te laşi dus de val şi vrei să fii parte din poveste, una în care
Marele Creator le-a orânduit pe toate cu multă dragoste şi pricepere.
Vadul-Raşcov este comuna care se aşază pe trei tărâmuri: subteranul său,
acoperit de pivniţe imense; casele de la suprafaţă ridicate în stiluri arhitecturale
diferite şi stâncile ce au adăpostit odinioară, mai în jos, în satul Socol, chiliile
sihaştrilor. E dificil să cuprinzi într-un material toate cele trei tărâmuri, de aceea
le vom lua pe rând, începând cu faimoasele pivniţe de care sunt legate atâtea
mistere ale localităţii. Băştinaşii spun că, în afară de aceste beciuri, prin aşezare
şerpuieşte o reţea de galerii subterane, care duc dincolo de Nistru, în localitatea
geamănă din stânga Nistrului, Raşcov
Legenda din bătrîni glăsuieşte că demult, pe malul stîng al Nistrului trăia un
boier pe nume Raşcu. Boierul stăpînea pămînturi şi pe malul drept al rîului.
Pentru a le vizita, Raşcu a dat ordin să se construiască peste rîu, acolo unde e
mai puţin adînc, un vad de trecere. El a fost cel care a despădurit aceste locuri,
ca peste ani să se înşire aici frumoase vii arate cu mult spirit gospodăresc în
vaduri. Dar în una din zile, pe cînd îi slăbise, căci bătrîneţea îl apăsa pe umeri, în
drum spre casă, pe la mijlocul rîului, se poticni şi apa îl înghiţi pentru vecie. Mai
tîrziu pe aceste locuri s-au aşezat cu traiul oameni dornici de a pescui, dornici de
a vîna, astfel au apărut primele familii care au pus baza satului.
Satul Vadul-Raşcov a fost atestat documentar la 14 ianuarie 1447, în calitate
de tîrg gazduind negustori sşi călători străini, alaiuri diplomatice din diferite ţări
ale lumii. Deja în secolul al XVIII-lea tîrgul Vadul-Rascov era considerat un punct
important comercial, fapt atestat şi de prezenţa pe hărţile medievale.

O pagină importantă în istoria satului este imigraţia evreilor. Ea avu o mare


influenţă atît pe plan economic cît şi cultural. Imigraţia a început în primele
decenii ale secolului al XIX-lea. Dacă în 1880 în tîrg trăiau 166 de familii, apoi la
15 august 1935 numărul crescu pînă la 289. În 1970 Vadul-Raşcov poseda 2
fabrici de lumînări, 8 ateliere de dubire şi pelucrarea a pielilor, cîteva mori de
apă. Satul nu-şi pierdea nici aspectul de focar naţional de cultură şi învăţămînt.
Cele două biserici aveau în preajmă şcoli parohiale cu manuale aduse de peste
Prut. În 1879 la şcoală sunt admise primele fete. La 1 martie 1912 la Vadul-
Raşcov se inaugurează prima bibliotecă. În 1923 satul cuprindea 1194 gospodării
cu o populaţie de 9800 oameni.
Negustorul Berca Frainzilgerg ridică primele clădiri cu 2 etaje. În ajunul
războiului satul avea şcoală medie, biserică frumoasă, 7 sinagogi, 10 cîrciumi.
Satul dispunea de 3 mori de apă şi una de aburi.

În 1940, cînd prin radiou a fost anunţată căderea Basarabiei, sute de familii
au luat calea pribegiei, populaţia se reduse brusc la 4153 locuitori. Cel de-al II-
lea război mondial a avut urmări groaznice asupra comunei. Mulţi bărbaţi au
căzut în luptă, numărul populaţiei s-a micşorat, a fost ars tîrgul evreesc. După ce
tîrgul a dispărut mulţi au regretat soarta lui deloc fericită. Şi azi bătrînii care mai
sunt în viaţă îşi aduc aminte cu regret de acele timpuri. Ei spun că evreii îi ajutau
în situaţiile dificile, aveau încredere în consăteni. Evreii erau foarte pricepuţi în
ale meşteşugăritului şi oricine care vroia să înveţe vreo meserie era primit cu
mare plăcere.
La începutul secolului XIX, localitatea avea deja vreo nouă prăvălii cu
destinaţii diferite: mărfuri de uz casnic, de achiziţionare a produselor, mezeluri,
peşte sărat etc. Pe acest segment al Nistrului erau opt mori de apă! Vadul-
Raşcov era doldora de ateliere de croitorie, prăvălii specializate în desfacerea
stofelor, ateliere de mobilă, fabrici de cherestea, ulei, săpun, abatoare. „Bunicii
mei aveau haine cusute de evrei din stofă adusă din Anglia”, îmi spune fosta
profesoară de istorie. „În partea de sus a aşezării, unde trăiau evreii, nu exista
apă potabilă, de aceea o aduceau de la izvorul cel mare. Existau căruţe speciale
pe care erau instalate butoaie, numite sacale, cei care transportau apa erau
numiţi sacagii. Apa se vindea cu o măsură specială”.
Curtea din satul Socola este locul ce mai păstează amintirea boierului care a
locuit acolo. Pe lîngă faptul că acest loc oferă o imagine plăcută, poieniţe, copaci
înalţi, el mai este şi un păstrător al beciurilor acelui boier. Socola este un loc
încîntător. Vara, ochiul omului rămîne vrăjit de frumuseţea ce o oferă pădurea
cu mici rîuleţe, cascade şi stînci care înfăţişează diferite figuri.
Monumentul ridicat în memoria celor căzuţi în al II-lea război mondial adună
la 9 mai majoritatea oamenilor din sat. Este o amintire tristă, dar care totuşi
aparţine acestui sat, acestor oameni care au întrunit greutăţi.