Sunteți pe pagina 1din 15

1.

Legaturi covalente, ionice, Van der Waals, de hidrogen

 legăturile covalente sunt legături obţinute prin întrepătrunderea orbitalilor electronici. Apar
atunci când atomii constituenţi au electroni neîmperecheaţi în păturile de valenţă.
În concluzie legăturile covalente sunt legături puternice (tărie datorată întrepătrunderii
orbitalilor), direcţionale (se realizează pe direcţia pe care se întrepătrund orbitalii), saturabile
(un orbital se poate întrepătrunde doar cu un alt orbital şi nu cu mai mulţi)
 legăturile ionice sunt datorate schimbului de electroni. Nu este o legătura direcţionala,
deoarece câmpul electric al unei sarcini electrice nu are o direcţie preferenţială şi nu este nici
saturabilă deoarece un ion poate interacţiona, în acelaşi timp, cu un număr nelimitat de alţi
ioni. Sunt deci legături nedirecţionale şi nesaturabile.

 Legăturile van der Waals se datorează interacţiei momentului dipolar al unei molecule cu
momentul dipolar al alteia. Chiar şi între moleculele care nu au un moment dipolar
permanent pot apărea forte de tip van der Waals ce au ca sursă momentele dipolare
instantanee ale moleculei respective. Legăturile van der Waals sunt legături de atracţie la
distanţă medie şi de respingere la distanţă foarte mică. Nu sunt o legături direcţionale şi
saturabile.
 legăturile (punţile) de hidrogen se formează între un atom de hidrogen, care este deja
implicat intr-o legătura covalentă, şi un alt atom ce are caracter electronegativ, atom ce face
parte, la rândul lui, dintr-o legătură covalentă. Tăria unei astfel de legături este de ordinul 10-
25 kJ/mol, fiind o legătura slabă. Este o legătură care are o importanţă deosebită pentru
materia vie, exemple de acest tip de legătură fiind în procesele de modificare
conformaţională pentru un număr mare de proteine, în formarea moleculelor de acizi nucleici
etc. Este o legătura saturabilă şi directional

2.Numere cuantice
Poziţiile electronilor (orbitalii) şi energia atomului pot fi caracterizate de 5 parametri denumiţi
numere cuantice, cu ajutorul cărora orbitalii pot fi deosebiţi între ei.
1. n - numărul cuantic principal (valori posibile: numere întregi, pozitive 1,2,3,...∞);
exprima din punct de vedere fizic pe ce pătura se găseşte electronul respectiv ( cat
de departe de nucleu şi ce energie are electronul)
2. l - numărul cinetic orbital (valori posibile: numere întregi 0,1,2,...n-1, unde n este
numărul cuantic principal; exprimă, din punct de vedere fizic, forma pe care o are
orbitalul şi descrie, practic, distribuţia spaţială de sarcina negativă din jurul nucleului;
3. ml - numărul cuantic magnetic (valori posibile: numere întregi –l, -l+1,....-1,0,1,...1;
exprimă modul în care electronii (o sarcina în mişcare = curent electric)
interacţionează cu câmpuri magnetice externe;
4. s - numărul cuantic de spin (valori posibile, în cazul electronilor: + 1/2)
5. ms – numărul cuantic magnetic de spin (are două valori posibile: ±1/2);
numerele cuantice ↔ stări de echilibru.
Spinul=rotatia particulelor in jurul axei proprii.

●orbitali s→ l =0; ●orbitali p→ l =1; ●orbitali d→ l =2; ●orbitali f→ l =3


3.Principiul de excluziune al lui Pauli
Principiul de excluziune a lui Pauli se traduce prin faptul ca doua obiecte nu pot ocupa, in
acelasi timp, acelasi loc in spatiu.
In jurul aceluiaşi nucleu nu pot exista doi electroni care sa aibă toate numerele cuantice
identice.
Electronii care au acelasi nr cuantic n se spune ca sunt pe aceeasi patura energetica si au
aceeasi energie.
TERMODINAMICA

U - Energia internă este suma energiilor tuturor componentelor sistemului;


este o funcţie de stare a sistemului.
L - Lucrul mecanic măsoară schimbul de energie intre două sisteme efectuat în
mod ordonat. Exista mai multe tipuri de lucru mecanic pe care un sistem le poate
face (mecanic, elastic, electric, chimic)
Q - Căldura este o măsură a schimbului de energie între sisteme datorat diferenţei de
agitaţie termică, schimbul făcându-se în mod dezordonat. Deşi exprima acelaşi lucru, adică schimb de
energie, între căldură şi lucru mecanic există o diferenţă calitativă.
4. Principiul I al termodinamicii
Principiul I al termodinamicii afirmă că variaţia de energie internă a unui sistem este diferenţa
între căldura primită de sistem şi lucrul mecanic efectuat.
DU = Q - L
Convenţie: lucrul mecanic este pozitiv dacă este efectuat de sistem şi negativ dacă este
efectuat de mediul înconjurător asupra sistemului, iar căldura este pozitivă dacă este
primita de sistem şi negativă dacă este cedată de către acesta.
5. Principiul II al termodinamicii; Entropie
Principiul II al termodinamicii completează Principiul I, stabilind direcţia de evoluţie a
proceselor naturale şi faptul că într-un proces real, ireversibil, nu toată cantitatea de căldură
primită poate fi transformată în lucru mecanic.
Principiul II afirmă, într-o forma prescurtată, că evoluţia naturală a unui sistem este catre o
stare caracterizată de entropie maxima .

Alte functii termodinamice:


H - entalpie = U + pV
F - energie liberă = U – TS
G - energie libera Gibbs (sau entalpia liberă) = U –TS + pV

Principiul II: este imposibil de creat un motor care sa opereze intr-un ciclu, care sa produca lucru
mecanic pozitiv ca rezultat al racirii unui singur rezervor fara schimbari concomitente ale lumii
inconjuratoare (formulare Kelvin)
 Entropia descrie starea de dezordine a unui sistem, dezordine însemnând
probabilitate mare de obţinere a stării respective
6. Potential chimic, Energia libera Gibbs pt. ec. Chimica

G - energie libera Gibbs (sau entalpia liberă) = U –TS + pV este o stare de


echilibru a ecuatiei chimice.

7 .Presiue osmotica. Legea van’t Hoff


- Este o presiunea suplimentara, datorata concentratiei diferite.
- Presiunea osmotica intr-o substanta ideala este proportionala cu temperatura absoluta si cu
concentratia molara a solutiei.
Apa curge dinspre regiunea cu concentratie mica a solvitului catre regiunea cu concentratie mai mare
a solvitului.
Presiunea osmotica intr-o solutie se datoreaza diferentei de concentratie a solvitului atunci cand
membrana ce desparte mediile de studiat permite numai trecerea solventului si este nepermeabila
pentru solvit.
Legea van’t Hoff
Π=R∙(C2-C1)∙T
8. Echilibrul (ecuatia) Nernst
Ecilibrului Nernst descrie situatia care, de o parte, si de celalalta a unei membrabe avem o specie
incarcata, pt care membrane este permeabila.Exista o diferenta de concentratie si de potential
electric.

Ф=V2-V1=

F este numărul lui Faraday, z este valenta ionului, iar V1 si V2 sunt potenţialele exteriorului respectiv interiorului celulei
(prin definiţie diferenţa de potenţial transmembranar este data de: Φ,= V2 - V1)

9. Echilibrul Donnan
Cazul in care avem de cele doua partii membranei doua specii de ioni pentru care membrana este
permeabila, dar si un compus macromolecular, incarcat electric, pt care membrana nu este
permeabila.
Pentru stabilirea echilibrului Donnan sunt necesare cateva conditii:
- speciie de ioni care pot penetra membrana sunt distribute conform ecuatiei date de echilibrul
Nernst
- ambele faze sunt neutre din punct de vedere electric (conditia de electroneutralitate)

10 .Membrane biologice
Membranele biologice se definesc ca fiind ansambluri compuse din proteine şi lipide care formează
structuri continue bidimensionale, cu proprietăţi caracteristice de permeabilitate selectivă, prin care
se realizează compartimentarea materiei vii.
Funcţiile pe care le îndeplineşte membrana sunt următoarele:
• delimitează si impart in compartimente diferite tipuri de structuri garantand, din punct de vedere
mecanic integritatea mediilor biologice;
• prezintă permeabilitate specifică pentru ioni şi unele macromolecule in scopul de a mentine
concentratii diferite pe cele doua parti;
• constituie locul unor reacţii enzimatice;
• mediaza interactiunile intre celule, precum si interactiunile interior celular-mediu extern
Sunt structuri asimetrice si dinamice(se remaniaza in permanenta).
11. Transportul activ ;Transportul pasiv
Transport pasiv (se realizează fără consum energetic, în sensul forţelor motrice: gradienţi de
concentraţie, gradienţi de presiune osmotică etc.) Se face in sensul gradientului de concentratie sau
al altor tipuri de gradienti al elementului respectiv fara consum de energie.Se poate realiza prin:
-difuzie simplă (este o exprimare a mişcării de agitaţie termică, fiind descrisă de legile difuziei; forţa
motrice este gradientul (diferenţa) de concentraţie pe cele doua feţe ale membranei).
a. prin matricea lipidică; substanţe care pot fi „dizolvate” în membrană: alcooli, acizi graşi, anumite
medicamente;
b. canale ionice (structuri existente în matricea lipidică) care permit trecerea anumitor ioni de pe o
faţă pe alta a membranei. Canalele ionice pot fi selective sau neselective.
-difuzie facilitată ↔ cu ajutorul moleculelor transportoare fără proprietăţi enzimatice
Se realizeaza prin: a.transportori difuzabili; b. formatori de pori
Transport activ (se face cu consum de energie obţinută prin reacţii care au loc cu degajare
de energie; cea mai des întâlnită reacţie este descompunerea compusului macroergic
adenosintrifosfat ). Se face in sens opus gradientului de concentratie, cu consum de energie.

12. Pompa de Na-K


Procecele de transport activ implica existenta unor structuri enzimatice, denumite pompe ionice. Cel
mai cunoscut este Na – K.
13. Explicati formarea edemelor
Exista 2 presiuni asupra peretii capilarului:
a. presiunea statica –se modifica in lungul capilarului, avand 30 torr la capatul
arterial si 15 torr la capatul venular.
b. Presiunea osmotica – datorata unei concentratii de proteine mai mari in plasma
sangvina, avand o valoare constanta in lungul capilarului, de aprox. 25 torr.

La capatul arterial, presiunea statica depaseste presiunea osmotica si apa iese din capilar. La capatul
venular, valoarea presiunii osmotice este superioara presiunii statice si in aceste conditii, rezultanta
presiunii este indreptata spre interior, apa revenind in interiorul capilarului. Atata timp cat fluxul de
apa care iese din capilar este aproapre egal cu cel care intra in capilar, circulatia se desfasoara in mod
normal. In momentul in care fluxul de apa care iese din capilar este net superior celui care intra, se
produce acumularea de apa la nivelul tesutului respectiv si deci aparitia unei edeme.
afirmă că :
14. Legea lui Bernoulli
Suma presiunilor statică, dinamică şi de poziţie este o
constantă în lungul unui tub de curent

 v2
p   g h  cst.
2
ρ=densitatea fluidului
h=inaltimea
v=viteza

15. Ecuatia de continuitate= in lungul unui tub de curent produsul dintre


aria transversala a tubului si viteza este o constanta.

Ec de S v  cst
continuitate
descreste raza tubului descreste aria

ATENTIE!
creste viteza de curgere
Sr2

16.Aplicatii la circulatia sangelui a ecuatiilor Bernoulli si


de continuitate
creste viteza pot aparea turbulente

curgere laminara curgere turbulenta

posibilitatea desprinderii placii depuse

ischemie
17.Proprietati ale radiatiei laser-pag. 63
-coerenta spatiala ;
-coerenta temporala ;
-intensitatea undei laser ;
-pulsuri ultrascurte;
-stralucirea
-directionalitate
-monocromaticitate

18.Interactia radiatie laser-tesut.-pag. 65


• Interactie
• Imprastiere
• Reflexie si refractie
19.Laseri stomatologici- pag. 69
LASERI IN STOMATOLOGIE:

Laserii cu Nd: YAG si Nd: YLF

Laserul cu CO2

Diode laser:

Laserul cu Er: YAG:


18. Electrocardiograma – principii fizice

Electrocardiografia: metodă electrică de analiza medicală folosită


pentru a măsura potenţialele de suprafaţa asociate cu activitate
electrica a inimii

legea lui Coulomb

campul produs de o sarcina

dV potential; diferenta de potential


19. Analizorul vizual

1-cristalin 3-umoarea sticloasă 5-foveea centralis

2- umoare apoasă 4-retina 6-nervul optic 7 - cornee

Receptori: celule specializate : a. conuri


b. bastonase
Conurile sunt specifice vederii diurne, iar bastonaşele vederii nocturne
~120 milioane bastonase si ~ 6.5 milioane conuri
Conuri S (445nm)
Conuri M (535nm)
Conuri L (570nm)
Foveea  zonă în partea centrală a retinei,

diametru de aproximativ 0,25-0,3mm, conţine numai conuri

În jurul foveei → regiuni conţinând atât bastonaşe cât şi conuri.


Raportul între conuri si bastonaşe descreşte, pe măsura ce ne depărtam de fovee, la marginile retinei
vom găsi numai bastonaşe
-fovee → fiecărei celule de tip con îi corespunde o legătură la nervul optic,
Aproximativ jumătate din totalul celulelor se găsesc în maculă, regiune de aproximativ 5-6
mm2 în jurul foveei centrale.
Transformarea semnalului luminos în semnal electric se realizează printr-un proces de
natură chimică : retinalul din rodopsină în urma absorbţiei unui foton suferă o modificare
conformaţionala de tipul 11-cis→all-trans.
Distanţa minimă de vedere pentru ochiul normal este de 25 cm pentru un adult
DEFECTE ALE VEDERII
1. Miopia=formarea imaginii în faţa retinei; corectie: lentila divergenta

2. Hipermetropia= formarea imaginii în spatele retinei; corectie:


lentila convergenta
3. Astigmatismul=focalizări diferite ↔ pe axe diferite, corectie :
lentile cilindrice
20. Analizorul auditiv
I
I a  10 log Intensitatea acustica
10 12W / m 2
-maximul de sensibilitate : între 3000÷4000 Hz
-prag auditiv 10-12 W/m2 → nivelul la care o unda sonora produce raspuns auditiv in 50% din cazuri
(P ~ 2×10-5 Pa)

21. Tubul de raze X


Raze X  radiatii electromagnetice
Tubul de raze X
1. Catod «filament strabatut de un curent electric« produce termoelectroni
2. Diferenta de potential intre anod si catod « accelereaza electronii produsi de catod
3. Anod « se produc razele X datorita interactiei electronilor accelerati cu materialul din care
este construit anodul
Tubul de raze X

crt din filament – controleaza


pata focala fascicolul de electroni

diferenta de tensiune intre anod si


catod – controleaza energia
electronilor si deci energia razelor X
fereastra de beriliu produse

1 2

electroni
Raze X

22. Radioagrafie, Tomografie Computerizata


O radiografie este înregistrarea, pe film fotografic special, a imaginii structurale a unui obiect,
obținută cu ajutorul radiațiilor X sau gamma. Radografia permite examinarea obiectelor
netransparente pentru lumină, pe baza proprietății acestor radiații de a fi mult mai penetrante.
Tomografia computerizata (CT) foloseste razele X pentru a crea imagini detaliate a structurilor din
interiorul corpului.
se realizeaza scanari multiple iar semnalul este prelucrat matematic astfel incat
se obtine o valoare numerica pentru fiecare voxel.
valoarea numerica este in legatura directa cu coef. de atenuare masica

   apa
CT numbers= 1000
 apa

unde  este coef. de atenuare masica al subst. respective iar


apa este coef. de atenuare masica al apei

23. Ultrasunete, ecografie.


Ultrasunete. Sunete cu o frecventa mai mare decit 20.000 Hertz
ECOGRAFÍE Metodă de apreciere a densității țesuturilor cu ajutorul ecoului reflectat de
vibrațiile ultrasonore.

24. Rezonana magnetica nucleara (descrierea fenomenului, parametrii)


Rezonanta = procesul prin care un sistem absorbe mai multa (sau mai bine) de
la o perturbatie, proces caracterizat de faptul ca frecventele proprii
de oscilatie se potrivesc cu frecventele de oscilatie ale
perturbatiei (camp, radiatie, alt sistem etc)

Magnetica = este vorba de interactii magnetice

Nucleara = foloseste proprietatiile magnetice ale


nucleonilor (constituientilor nucleului)
Descrierea fenomenului RMN

Sisteme magnetice in stare naturala In prezenta unui camp extern

B0

Precesia= rotatie de ordinul II = “rotatia” unui obiect care deja se roteste


in jurul axei sale

Miscare de precesie →miscarea de rotatie in jurul axei campului


B0
Imagistica RMN (IRM) are ca scop realizarea imaginii bidimensionale dintr-o anumita
sectiune a corpului din care e posibila obtinerea unei imagini tridimensionale, pornind de la un
numar mare de sectiuni ori chiar a unei inregistrari tridimensionale, a raspunsului tesuturilor la un
semnal magnetic ce induce RMN a protonilor, oferind in felul acesta informatii privind starea
fiziologica sau patologica a tesuturilor.
Parametrii masurabili care mijlocesc aceste informatii sunt densitatea de protoni si timpii
de relaxare (T1 si T2). Primul parametru (densitatea de protoni) este, evident, legat de hidratarea
tesuturilor, iar ceilalti doi depind de starea apei in tesuturi (apa libera, apa legata), deci de
interactiunea ei cu moleculele biologice. Se observa ca, spre deosebire de alte molecule imagistice in
care se inregistreaza un singur parametru, radiatia transmisa, pentru razele x, radiatia reflectata, in
ecografie, ori gradul de fixare in tesuturi, in cazul scintigrafiei, imaginile RMN pot inregistra 3
parametrii, ceea ce inseamna o mai mare flexibilitate si o cantitate mai mare de informatie, dar si o
complexitate sporita atat a aparaturii cat si a protocoalelor de lucru deci necesita o reglare mai fina a
parametrilor functie de ceea ce se urmareste. In plus, prelucrarea raspunsului pentru obtinerea
imaginii e si ea mai complexa. Marele avantaj al imagisticii RMN este faptul ca nu utilizeaza radiatii
ionizante (X sau γ ), deci nocivitatea este incomparabil mai mica.

Imaginea se obtine, ca si in cazul altor forme de imagistica, prin diferenta intensitatii


semnalului inregistrat in zone alaturate, corespunzand unor caracteristici diferite. Deci problema care
se pune e convertirea variatiei parametrilor inregistrati in modificari ale intensitatii semnalului. In
ceea ce priveste concentratia protonilor, chestiunea e relativ simpla, dat fiind ca amplitudinea
semnalului de RF de relaxare creste monoton cu aceasta. Pentru timpii de relaxare, intensitatea
semnalului depinde de momentul in care se inregistreaza raspunsul si de frecventa stimulilor de
excitare. In functie de acestea exista mai multe regimuri de functionare, dand evident informatii
diferite. Pentru imbunatatirea contrastului se folosesc si „agenti de contrast”. Acestia sunt, in
general, materiale paramagnetice, substante cu electroni nepereche; ele au o susceptibilitate
magnetica ridicata, ceea ce duce la o distorsiune locala a campului magnetic si deci la modificarea
timpilor de relaxare.