Sunteți pe pagina 1din 23

TRAFICUL DE PERSOANE

PROFESOR :Lec dr. Univ. Pasca Ioana

MASTERAND:
Oprea Roxana

TIMISOARA
2018

1
CUPRINS

Capitolul 1. Noțiuni introductive ………..……………………………………...3


1.1 Referințe istorice……………………………………..........................3
1.2 Documente internaționale privitoare la traficul de persoane...............5
1.3Preocupări internaționale de definire a traficului de persoane….…….6
1.4. Factorii determinanţi şi riscurile traficului de fiinţe…………..….....8

Capitolul 2. Etapele procesului de trafic.............................................................10


2.1 Recrutarea...........................................................................................10
2.2 Tranzitul..............................................................................................12
2.3 Vânzarea persoanelor..........................................................................15
2.4 Exploatarea victimelor........................................................................15

Capitolul 3. Analiza infracțiunii de trafic de persoane.......................................16


3.1 Latura obiectivă..................................................................................16
3.2 Latura subiectivă…………………………….....................................19
3.3 Trafic de persoane.Proxenetism.Deosebiri.........................................20

Capitolul 4. Măsuri de combatere a traficului de persoane................................21

Bibliografie.........................................................................................................36

2
Capitolul 1. Noțiuni introductive

1.1 Referințe istorice

Fenomenul traficului de persoane nu este un fenomen izolat, specific țării


noastre, ci el are un caracter internațional și transfrontalier, făcând parte din ceea ce
noi numim criminalitate organizată.
Conceptul de trafic nu este unul nou și a fost utilzat pentru prima dată în
secolul al XVI-lea, în calitate de sinonim pentru comerț. Așadar, acest termen nu avea
conotații negative. Totuși, către secolul al XVII-lea, traficul a început a fi asociat cu
vânzarea ilicită sau neloială a mărfurilor. Deși, la începuturi, prin trafic se înțelegea, în
mare parte, vânzarea de droguri și arme, înspre secolul al XIX-lea, această noțiune
mai includea și comerțul cu ființe umane tratate ca bunnuri și vândute în sclavie.
Acest comerț cu sclavi a fost scos în afara legii spre sfârșitul secolului al XIX-lea. La
începutul secolului al XX-lea, termenul de trafic, de cele mai multe ori se referea la
”comerțul de sclavi albi”, care reprezenta circulația peste frontiere a femeilor și
copiilor în scopul prostituției. Doar spre sfârșitul anilor 1990, traficul a fost asociat cu
prostituția și explatarea sexuală a femeilor și copiilor.
Într-o prezentară sumară a fenomenului traficului de persoane pentru anul 2010
în țara noastră, realizată de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, se
arată că principala modalitate de exploatare a victimelor identificate a fost exploatarea
sexuală a femeilor, în 41% dintre cazuri, în timp ce traficarea prin munca forțată
(exploatarea în agricultură, construcții sau alte sectoare de activitate) are loc în 41%
dintre cazurile identificate.
Astfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1806/2004 a fost înființată Rețeaua
judecătorilor specializați în soluționarea cauzelor de trafic de persoane, aceasta fiind
formată din 56 de judecători, câte un judecător de la fiecare curte de apel și tribunal.
Prin H.G. nr. 1584/2005 s-a înființat Agenția Națională împotriva Traficului de
Persoane, necesitatea înființării acestei structuri fiind impusă de amploarea pe care a
luat-o traficul de persoane, acest fapt constituind motiv de îngrijorare pentru
majoritatea statelor lumii.
În privința legislației, a fost adoptată Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane1 și Regulamentul de aplicare a dispozițiilor acestei
legi, aprobat prin H.G. nr. 299/20032.
De asemenea, a fost adoptată Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru
asigurarea protecției victimelor infracțiunilor3, Legea nr. 682/2002 privind protecția
martorilor; Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității

1
M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001.
2
M. Of. nr. 206 din 31 martie 2003.
3
M. Of. nr. 505 din 4 iunie 2004.

3
organizate; Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală4.

Definiţia cuprinde toate formele de trafic, precum exploatarea sexuală,


condiţiile de muncă forţată, aservire, pe practicile asemănătoare sclaviei şi pe sclavie,
fiecare dintre acestea fiind definite în mod distinct.
De asemenea, definiţia nu cere ca victima să treacă peste o frontieră recunoscută în
mod internaţional, ci ţine cont de faptul că există persoane traficate în interiorul
graniţelor unei ţări, dintr-o regiune în alta.
Cu excepţia traficării persoanelor cu vârsta sub 18 ani, Protocolul cere o formă
oarecare de distorsionare a voinţei victimei informate, respectiv prin violenţă,
înşelăciune sau abuz de autoritate, respectând astfel faptul că persoanele adulte sunt
apte de a lua decizii autodeterminate privind viaţa lor, în special în ce priveşte munca
şi migraţia.

4
M. Of. nr. 594 din 1 iulie 2004.

4
1.4. Factorii determinanţi şi riscurile traficului de fiinţe

Cauzele și factorii de risc care au determinat nu numai apariția fenomenului traficului


de persoane, ci și menținerea lui, sunt multiple. În Strategia națională împotriva traficului de
persoane pentru perioada 2006-2010, aprobată prin H.G. nr 1654/2006, se arată că abordarea
fenomenului de trafic de persoane pornește de la o bună cunoaștere a cauzelor generatoare și
a factorilor favorizanți5.
Factorii de risc ai traficului de persoane se pot grupa în factori macrosociali,
microsociali și individuali, care intereacționează în proporții diferite, de la un caz la altul.
Astfel:
a) Factorii macrosociali au un grad ridicat de generalitate și se referă la:
- Scăderea drastică a nivelului de trai al populației și șomajul;
- Lipsa/insuficiența unor programe educaționale relevante;
- Un mediu socio-cultural tolerant la discriminare pe bază de gen sau etnie;
- Insuficiența implicare a sistemului politic și juridic;
- Abandonul familial.
b) Factori microsociali, plasați la nivelul unor grupuri sociale și al gospodariilor, sunt:
- Sărăcia gospodăriei și lipsa de acces la locurile de muncă, prestații și programe
de asistență socială disponibile;
- Nivelul redus de educație și lipsa unei pregătiri profesionale, atât a persoanelor
traficate, cât și a membrilor familiilor de origine. Traficul de persoane este
adeseori asociat cu abandonul școlar;
- Comportamentele deviante, precum alcoolismul, consumul de droguri, violența
domestică și/sau antecedentele penale.
c) Factorii individuali sunt extrem de diverși, spre exemplu:
- Discrepanța între nivelul de așteptări/scopuri și resursele pentru atingerea
acestora prin mijloace legitime;
- Disponibilitatea de a încălca unele norme legale în vederea unui loc de muncă în
străinătate și lipsa de informare privind riscurile asociate;
- Dorința de aventură și/sau presiunea ”anturajului”;
- Labilitate psihică, alienarea;
- Lipsa de încredere în forțele proprii sau un complex de inferioritate.

Odată ce o organizaţie de trafic de persoane începe să-și desfășoare activitatea într-un


stat sau într-o regiune, ea se va dezvolta rapid şi va provoca următoarele riscuri pentru
stabilitatea şi viitorul statului respectiv: destabilizarea economică prin creșterea activităților
de spălare abanilor; destabilizarea piețelor deja existente în domeniul sexului și al muncii;
dezvoltarea și diversificarea crimei organizate; creșterea corupției în sectorul public.

5
A se vedea I. Gârbuleț, Traficul de persoane, Doctrină. Jurisprudență, ed. Universul Juridic, București, 2010, p.
36;

5
Capitolul 2. Etapele procesului de trafic

Traficul de persoane este un fenomen infracţional internaţional complex şi unic


în felul său, compus din mai multe elemente, aşa cum se arată în definiţia ONU
menţionată mai sus.
Procesul de trafic de persoane are mai multe etape, fiecare însemnând o grea
încercare pentru victime, dar abuzurile fizice şi psihice iau amploare abia în fazele
finale când traficantul este convins că victima nu mai are cale de întoarcere. Aceste
etape sunt următoarele: recrutarea, transportul şi trecerea frontierei, vânzarea şi
exploatarea.

2.1 Recrutarea victimei

Recrutarea este momentul în care traficantul intră în contact cu viitoarea


victimă, făcându-i promisiuni mincinoase de asigurare a unui loc de muncă în
străinătate sau a unei căsătorii.
Recrutor poate fi un independent sau o firmă cu profil aparent de impresariat
artistic sau de plasare de forţă de munca în străinătate. Aproximativ 70% dintre
recrutori sunt bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, uneori chiar mai în
vârstă. Femeile recrutori reprezintă un procent mai mic şi au vârsta cuprinsă între 18 şi
35 de ani. Exista chiar şi familii în care, atât soţia cât şi soţul se ocupă de racolarea şi
transportul victimelor.
Practica a demonstrat faptul că victima îl cunoştea dinainte pe traficant sau pe
recrutant, uneori este vorba chiar de o rudă care îi inspiră încredere. Ei au ocupaţii
legate de locuri unde există posibilitatea unui contact intens cu publicul cum ar fi
barman, taximetrist, vânzător într-un magazin, vânzător de bilete pentru jocuri de
noroc sau alte asemenea meserii.
Tehnicile de convingere a femeilor şi fetelor, de a pleca în străinătate sunt
destul de diverse şi depind de modul de operare şi de nivelul de organizare a
traficanţilor. Cele mai des folosite sunt:
- recrutarea fetelor interesate prin baruri, cafenele, cluburi şi discoteci;
- recrutare prin reţele "particulare" în familii şi în cercuri de prieteni;
- reclame, anunţuri, oferte de muncă sau pentru studii în străinătate;
- agenţii care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii sau călătorii în
străinătate;
- promisiuni de căsătorie cu cetățeni înstăriți, mai ales cu cei din Occident.

Traficanţii se folosesc de metodele menţionate mai sus şi îşi concentrează


atenţia asupra femeilor şi fetelor aflate în căutarea unei şanse de a pleca în străinătate.
În cele mai multe cazuri, acestea au o situaţie financiară şi familială precară, iar

6
traficanţii le oferă meserii bănoase în străinătate, cum ar fi chelneriţe, dansatoare,
artiste, servicii de escortă, femei de serviciu pentru familii sau cosmeticiene. Şi
agenţiile matrimoniale internaţionale pot fi numai o "faţadă" pentru reţelele de trafic
de persoane. De multe ori, femeile realizează de abia după ce au ajuns în ţara de
destinaţie că au fost înşelate de traficant şi descoperă că vor fi exploatate cu forţa ca
prostituate.

Constrângerea totală prin furt sau răpire. Această metodă nu mai este aşa de
rară ca înainte. Apar din ce în ce mai multe cazuri în Albania şi Kosovo, iar în
anumite regiuni din Asia este o metodă uzuală;
Înşelarea victimelor prin promisiuni de muncă legală sau de intrare legală în
ţara de destinaţie - femeile sunt convinse că vor lucra în birouri, restaurante, baruri
sau că vor încheia căsătorii;
Înşelarea victimelor prin promisiuni semi-adevărate, cum ar fi munca în
"show-business", dans sau chiar şi strip-tease, anunțuri de genul ”recrutăm dansatoare
profesioniste, Cipru, 2000 euro pe lună, nu e nevoie de experienţă, recomandări sau
şcoală de dans, salarii peste 1500 euro. Pentru fetele certate cu părinţii oferim cazare
până la plecare”6.
Una dintre cele mai tentante promisiuni pentru tinerele femei din Europa
Centrală şi de Est este oferta unei cazări proprii, ceea ce reprezintă un nivel de
indepenenţă inimaginabil în ţările lor de origine. Femeile traficate sunt lăsate să
creadă că vor pleca într-o ţară bogată din Europa Occidentală, unde vor câştiga în
scurt timp sume mari de bani, pe care le pot folosi pentru ele şi familiile lor, în scopul
ieşirii din sărăcie.

2.2 Faza de tranzit – transportul şi trecerea frontierei

După procesul de recrutare urmează faza transportului şi a transferului, care


presupune şi cazarea şi primirea victimei în mai multe stagii, inclusiv preluarea
iniţială şi transferul victimei pe teritoriul ţării ei de origine.
Transportul este organizat de recrutor şi se face pe trasee stabilite anterior de
acesta. Transportul are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victima să nu aibă
timpul necesar pentru a se răzgăndi.
Trecerea frotierei se face adesea în mod fraudulos. Victima trece graniţa
însoţită de recrutor şi de o călăuză, fiind apoi preluată de primul ei cumpărător,care
drept garanţie îi opreşte paşaportul-dacă are. Din această tranzacţie recrutorul câştigă
o sumă variabilă de bani.
În timpul călătoriei în ţara respectivă sau în străinătate, e posibil ca drepturile
fundamentale ale victimei să fie grav încălcate, ea fiind supusă la abuzuri şi alte crime.

6
A se vedea ms.politiaromana.ro/prevenire/trafic_persoane/racolare_victime

7
Multe dintre victime n-au mai fost niciodată în străinătate şi sunt total
dependente de tranficanţii lor. Unele femei părăsesc ţara de origine fără un paşaport
valabil pentru călătorii internaţionale, pentru că li s-a spus că nu au nevoie de el, sau
că vor primi un paşaport mai târziu. Dacă totuşi victimele sunt în posesia unui
paşaport, de multe documentul le este confiscat, rămânând la traficant ca un fel de
garanţie că victima se va supune.
Victimele care se află în ilegalitate sunt şi mai vulnerabile la capriciile agenţilor
lor, care ştiu că e puţin probabil ca ele să obţină protecţia poliţiei sau a statului
respectiv, în cazurile în care procesul de transfer a fost întrerupt, sau victimele au
cerut ajutor din proprie iniţiativă.
Trebuie subliniat că unele femei îşi părăsesc de bună voie casa şi familia, în
căutarea unei vieţi mai bune şi ar fi fals să asumăm că toate femeile descoperite sau
bănuite de imigraţie ilegală ar fi victime ale traficului de persoane. De asemenea,
poliţia va trebui să reţină că măsurile anti-trafic trebuie îndeplinite fără a încălca
drepturile fundamentale şi demnitatea unei persoane, în special drepturile persoanelor
traficate, ale migranţilor, ale persoanelor care şi-au părăsit domiciliul aflat în aceeaşi
ţară, refugiaţii şi solicitanţii de azil. În plus, măsurile de combatere a traficului nu au
voie să îngrădească libertatea de mişcare a fiecărei persoane. Când poliţia intră în
contact cu victime care se află în faza de transferare, trebuie să se analizeze cu atenţie
toate aspectele cazului, în vederea acordării unei asistenţe şi depistării eventualelor
infracţiuni comise împotriva victimei.
Transportarea femeilor şi a fetelor peste graniţă este un aspect esenţial al
traficului internaţional de persoane. În cele mai multe cazuri, recrutanţii se bazează pe
faptul că traficanţi vor procura documentele şi mijloacele de transport. Acest lucru le
conferă traficanţilor un grad mai înalt de control în faza de tranzit.
În ultimii zece ani, ţările din Sud-Estul şi Estul Europei au trecut prin faze de
conflict, faze post-conflictuale şi faze de tranziţie politico-economică, care au
determinat modificări politice, sociale şi culturale substanţiale. Aceste schimbări au
dus la creşterea sărăciei şi a şomajului întregii populaţiei, dar în special a femeilor,
agravând astfel inegalitatea de putere dintre bărbaţi şi femei, deja existentă.
În majoritatea acestor ţări, femeile au fost cele care au avut cel mai mult de
suferit de pe urma tranziţiei economice, ele având un risc sporit de şomaj şi sărăcie,
determinat în parte de structuri sociale patriarhale şi de discriminarea femeilor în
ocuparea forţei de muncă. Femeile şi copiii sunt mult mai dependenţi decât bărbaţii de
serviciile de asigurări sociale, cum ar fi asistenţa medicală sau alocaţiile şi grădiniţele
pentru copii. Dar tocmai aceste servicii au fost aproape complet lipsite de fonduri, ca o
consecinţă a tranziţiei economice din ultima decadă. Drept consecinţă, traficul sporit
de femei provenind din Sud-Estul şi Estul Europei poate fi considerat ca un simptom
şi un rezultat al "feminizării" migraţiei determinate de sărăcie şi lipsa locurilor de
muncă

8
Europol descrie în raportul său de evaluare a traficului de persoane atât
"geografia" celor mai importante rute utilizate de traficanţi pentru a ajunge în ţările de
destinaţie din Uniunea Europeană, cât şi mijloacele de transport folosite pe fiecare
rută în parte.

Multe femei sunt duse peste graniţă cu camionul, autoturisme particulare sau cu
trenul, deoarece aceste mijloace de transport sunt mai flexibile decât avionul. De
multe ori, victimele sunt transportate cu vehicule de mare capacitate pentru transport
de lungă distanţă, cum ar fi linii aeriene, vapoare şi trenuri cu destinaţii îndepărtate.

2.3 Vânzarea persoanelor

Vânzarea este esenţa traficului de fiinţe umane. Victimele sunt transformate


forţat în marfă şi sortate ca atare de traficanţii-cumpărători. În acest stadiu, victimele
îşi dau seama că scopul traficantului este exploatarea. Din momentul în care victimele
ajung în ţara de destinaţie finală, ele descoperă că vor trăi în condiţii de sclavie, de
cele mai multe ori în industria sexului, dar şi ca femei de serviciu la persoane
particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiţii
inumane. Deseori, femeile sunt mutate din oraş în oraş şi din ţară în ţară. Aceste
deplasări au scopul de a le dezorienta, astfel încât ele să nu aibă timp să-şi facă
prieteni şi să nu se poată familiariza cu împrejurimile. Alt motiv este împiedicarea
poliţiei să descopere traficul de femei şi să strângă informaţii.

2.4 Exploatarea victimelor

Exploatarea este totală. Amenintaţe şi abuzate, victimele sunt supuse unor


tratamente inumane şi exploatate în regim de sclavie. Cele mai vulnerabile sunt
tinerele care provin din familii dezorganizate sau dintr-un mediu în care au suferit
abuzuri, situaţi care creşte riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate.
Nivelul scăzut de educaţie împiedică viitoarea victimă să evalueze corect şi
realist informaţiile şi planurile de recrutor.
Esenţa fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susţinută de
credinţa nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai uşoară. O atare
decizie se manifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situaţie
materială grea şi cu lipsa de perspective în propria lor ţară. Tinerele cred că, realizarea
personală înseamnă în primul rând a avea bani iar, pentru a-i obţine sunt capabile să
înfrunte orice pericol. Nu toate persoanele vulnerabile devin victime ale traficului de
fiinţe umane. Exista însă, anumite momente dificile, aparent fără ieşire pentru aceste
persoane, iar ”oferta” de muncă în străinătate pare să fie “soluţia salvatoare”.
Recrutorii aleg cu grijă aceste momente pentru recrutarea viitoarelor victime.

9
Sub pretextul unor slujbe onorabile dar care nu necesită o înaltă calificare
(chelneriţă, baby-sitter, menajeră, bucătăreasă pe vase de croazieră, etc) în ţările
occidentale, recrutorii profită de lipsa de informare şi de credulitatea celor ce vor
deveni victime. În faza de propunere exploatare sau prostituţia sunt excluse complet
din discuţie. Aflată încă în faza incipientă, promisiunea mincinoasă nu este decât un
mijloc interzis de lege de a convinge victimele să treacă frontiera de bunăvoie.
Multe victime sunt supuse unor abuzuri fizice şi sexuale, fiind ţinute în condiţii
de captivitate reală sau psihologică. Există cazuri în care victimele sunt chiar omorâte,
ca un avertisment pentru alte victime, pentru a le împiedica să depună mărturie sau să
caute ajutor. Ameninţarea cu represalii împotriva victimelor sau a familiilor lor şi
lipsa actelor de identitate, respectiv posesia unor acte nevalabile sunt motivele pentru
care multe victime nu încearcă să scape. Fiind supuse permanent abuzurilor fizice,
emoţionale şi sexuale, ele nu mai au altceva de făcut decât să rămână în situaţia
respectivă.
Principalul ţel al traficanţilor este obţinerea unor sume mari de bani din
exploatarea victimelor pe o perioadă mare de timp. Ei vor să îşi protejeze investiţiile,
ceea ce înseamnă că vor lua toate măsurile ca victima să continue să muncească, fără
să încerce să scape. De aceea, traficantul vrea să aibă un control permanent asupra
victimelor.
Pentru controlul victimelor traficului în faza de exploatare se folosesc diferite
mecanisme. Fiecare mecanism poate fi utilizat separat, dar în majoritatea cazurilor se
folosesc mai multe deodată, urmărind crearea unei situaţii de captivitate reală sau
psihologică.

Capitolul 3. Analiza infracțiunii de trafic de persoane reglementată


de
Legea 678/2001

Potrivit articolului 12 din Legea nr. 678/2001 “constituie infracţiunea de trafic


de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane,
prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori
înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin ofeirea, darea, acceptarea sau primirea de
bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are
autoritate asupra altei persoane în scopul exploatări acestei persoane şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi”.

3.1 Latura obiectivă.

10
Elementul material al infracțiunii de trafic de persoane are un conținut
alternativ, putând fi realizat prin cinci modalități distincte, respectiv recrutarea,
transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane.
În cazul în care făptuitorul comite infracțiunea prin mai multe modalități (de
exemplu, recrutare, transport, cazare), aceasta are un caracter unic și nicidecum nu
poate fi reținut un concurs real sau ideal de infracțiuni.
Prima modaliate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în
acțiunea de recrutare. În limbajul obișnuit prin recrutare se înțelege acțiunea de a
atrage, de a câștiga pe cineva pentru o anumită activitate.
În sensul analizat, prin recrutare se înțelege acțiunea de racolare, de atragere, de
ademenire, de câștigare a potențialelor victime ale traficului de persoane în scopul
exploatării acestora.
Metodele și tehnicile de recrutare sunt diferite, în funcție de gradul de
vulnerabilitate a victimei, nivelul ei de instruire, stării sale materiale, experienței de
viața, toate acestea fiind speculate de traficanți. Prin urmare principalele mijloace de
recrutare constau în: promisiunea unor locuri de muncă onorabile și bine plătite în
țările dezvoltate, făcute direct de traficant sau prin intermediul rudelor, apropiaților
victimei; anunțurile în ziare privind oferte de muncă în străinătate extrem de atractive;
anunțuri ale agențiilor matrimoniale, prin care victimele, în special femei, sunt atrase
de perspectiva căsătoriei cu cetățeni străini7; prin intermediul internetului, de regula
prin rețelele de socializare.
Cea de-a doua modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă
în acțiunea de transportare.
A transporta presupune deplasarea victimei traficului de persoane dintr-un loc
în altul, fie în interiorul țării, fie în străinătate, cu diferite mijloace de locomoție, în
scopul exploatării acesteia.
Acțiunea de transportare poate fi organizată de cel care recrutează victima
traficului sau de alte persoane ori chiar de rețele de traficanți.
Practica judiciară a demonstrat că, de cele mai multe ori victimele traficului de
persoane trec legal frontierele de stat prin intermediul firmelor de transport autorizate
sau îmbarcate în autoturisme, evitându-se astfel greutățile inerente ce ar presupune
trecerea ilegală a acestora.
Cea de-a treia modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă
în acțiunea de transferare. În limbajul obișnuit, prin transferare se înțelege a se muta
dintr-un loc în altul, a transmite un act, un drept de la cineva la altcineva.8
În sensul infracțiunii, prin transferare se înțelege transmiterea victimei
traficului de persoane de la un traficant la altul, prin vânzare, schimb, închiriere,
cesiune sau alte tranzacții ilegale în scopul exploatării acesteia.
7
Gh. Mateuț, V.E. Petrescu, N. Ștefăroi, A. Prună, C. Luca, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă.
Infracțiune, ed. Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005, p. 41.
8
A se vedea Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, ed. Univers Enciclopedic, București, 1996.

11
Victimele îsi dau seama că au fost vândute doar atunci când sunt deposadate de
acte, duse în locuri izolate și permanent supravegheate, unde sunt lipsite de orice
mijloc de comunicare, nu li se permite să intre în contact cu alte persoane și sunt
supuse la tratamente dezumanizante pe fondul cărora devin foarte vulnerabile și ușor
de exploatat.
Cea de-a patra modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă
în acțiunea de cazare. Prin cazare se înțelege instalarea, stabilirea, aranjarea
temporară a victimei traficului de persoane într-o locuință sau într-un loc cu aceeași
destinație (motel, hotel, camping) în scopul exploatării acesteia.
Ultima modalitate de comitere a infracțiunii o reprezintă acțiunea de primire,
care se realizează prin preluarea victimei traficului de persoane de către un traficant la
altul, ca urmare a cumpărării, schimbului sau a altor mijloace asemănătoare, în scopul
exploatării acesteia.
Pentru existența infracțiunii, sub aspectul elementului material al laturii
obiective, în oricare din cele cinci modalități analizate, sunt necesare îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiții:
1. Exploatarea unei persoane. Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea 678/2001, prin
exploatarea unei persoane se înțelege:
a. executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea
normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
b. ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate
ori de aservire. Starea de sclavie semnifică dependența totală și necondiționată a unei
persoane față de o altă persoană în stăpânirea căreia se află și care exercită asupra ei
prerogativele dreptului de proprietate, în sensul că o are în posesie, o folosește și poate
oricând să o înstrăineze.
c. Obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea
producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală.
Prostituția este reglementată de art. 328 C. pen., și constă în fapta persoanei care își
procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în
acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane.
În cazul traficului de persoane, victimele sunt mai întâi recrutate, prin diferite
forme și modalități, după care fie sunt obligate să se prostitueze, fie acceptă de bună
voie acest lucru, întrucât sunt amenințate, bătute, lăsate fără bani, fără acte, într-o țară
străină, unde nu cunosc limba, precum și nicio altă persoană care le-ar putea ajuta,
astfel că în cele din urmă sunt de acord să se prostitueze, traficanții luându-le de
regulă toți banii obținuți din această activitate.
Prin pornografie se înțeleg actele cu caracter obscen, precum și materialele care
reproduc sau difuzează asemenea acte. Prin acte cu caracter obscen se înțeleg gesturi
sau comportamente sexuale explicite, săvârșite individual sau în grup, imagini, sunete

12
sau cuvinte care prin semnificația lor aduc ofensă la pudoare, precum și orice alte
forme de manifestare indecentă privind viața sexuală, dacă se săvârșesc în public.
d. efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi sau
libertăți fundamentale ale omului. Această formă de exploatare presupune antrenarea
de către traficanți a victimelor traficului de persoane în activități criminale, ele fiind
determinate prin constrângere să comită diferite infracțiuni (cerșetorie, furturi din
locuințe, furturi de la clienții beneficiari ai actului sexual, comercializarea drogurilor)
în interesul persoanelor sau a rețelelor de traficanți9.
2. Acțiunile incriminate în textul de lege să fie comise prin una dintre următoarele
modalități:
a. Prin amenințare. Prin acest mijloc se insuflă victimei o stare de teamă că ea sau
persoane apropiate ei vor suporta consecințe grave dacă nu va răspunde cerințelor
traficanților. De exemplu, victimele sunt amenințate cu moartea, cu mutilarea, cu
răpirea unui membru al familiei. Practica judiciară a demonstrat faptul că și violență
față de lucruri poate constitui o amenințare pentru victimă: ruperea legăturilor
telefonice, distrugerea unor lucruri ale victimei, distrugerea cu violență a unor bunuri
în fața victimei, toate acestea au un efect intimidant asupra victimei și sunt de natură
să o alarmeze și să exercite o puternică constrângere morală asupra acesteia10.
b. Prin violență. Violența a fost definită ca fiind orice formă de siluire fizică,
folosită împotriva unei persoane constând în acte de lovire, imobilizare, legare,
inclusiv vătămare de natura celor care caracterizează infracțiunea prevăzută de art.
180 C. pen11.
c. Prin răpire se înțelege acțiunea traficanților de a lua victima din mediul său, fie
prin forță, fie prin ademenire și de a o priva de libertate.
d. Prin fraudă. Frauda constă în acțiunea traficanților de a induce în eroare
victima traficului de persoane în scopul obținerii unui folos prin încălcarea drepturilor
acesteia.
e. Prin înșelăciune. Prin înșelăciune se înțelege prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate de către traficanții victimei.
De exemplu, se promit victimelor locuri de muncă bine plătite în străinătate în raport
cu pregătirea lor, condiții de muncă extrem de accesibile, căsătorii cu oameni bogați
din străinătate.

3.2 Latura subiectivă

Infracţiunea de trafic de persoane se comite numai cu intenţie directă dată în


scopul special urmărit de făptuitor de a exploata victima, scop realizat ori de câte ori

9
Gh. Mateuț, V.E. Petrescu, N. Ștefăroi, A. Prună, C. Luca, op. Cit., p. 58.
10
I. Gârbuleț, Traficul de persoane, ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 52.
11
A se vedea G. Antoniu, Comenatariu în Codul penal comentat și adnotat. Partea specială, ed. Științifică și
Enciclopedică, București, 1975, vol. I, p. 191.

13
există cel puţin una din variantele alternative prevăzute de articolul 2 punctul 2 din
lege.
În ceea ce priveşte dispoziţia legală prevăzută de articolul 2 punctul 2 litera e)
potrivit căreia prin exploatarea unei persoane se înţelege efectuarea unor alte activităţi
prin care se încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, aceasta este
destul de generală şi lasă loc multor interpretări. Credem că aici se încadrează:
-trimiterea la cerşetoria a persoanelor apte de muncă;
-plasarea persoanelor cu handicapuri fizice grave în locuri publice pentru a apela la
mila publicului urmată de însuşirea de către traficanţi a sumelor de bani astfel obţinute
de aceşti nefericiţi ai sorţii pe care îi batjocoresc permanent prin neasigurarea celor
mai elementare cerinţe de hrană şi igienă;
-obligarea unor persoane de a practica jocuri de noroc de tip ”alba-neagra”,etc.
Participaţia penală deşi este posibilă, nu este admisă de lege în forma
coautoratului, a complicităţii şi nici a instigării deoarece în cazul comiterii infracţiunii
în participaţie ne aflăm în situaţia uneia dintre formele ei agravate.
Consumarea infracţiunii are loc atunci când se produce oricare dintre cele 5
variante ale elementului material în legătură de cauzalitate cu acţiunile întreprinse de
făptuitor.
Tentativa la infracţiunea de trafic de persoane este posibilă şi se pedepseşte.
Fapta rămâne în faza de tentativă când făptuitorul, urmărind scopul exploatării
persoanei, pune în aplicare intenţia sa prin executarea acţiunii de constrângere (de ex.
ameninţă victima) dar din motive independente de voinţa sa nu se produce urmarea
socialmente periculoasă –adică nu reuşeşte să realizeze recrutarea, transportarea,
transferarea, cazarea sau primirea victimei.

3.3 Trafic de persoane. Proxenetism. Deosebiri

Potrivit art. 329 alin (1). C. pen. ”Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției
sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop,
precum și constrângerea la prostituție se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și
interzicerea unor drepturi.”
O primă deosebire între cele două infracțiuni constă în obiectul juridic generic.
Infracțiunea de trafic de persoane are ca obiect juridic generic dreptul la libertatea de
voință și de acțiune proprii fiecărei persoane12.
În cazul infracțiunii de proxenertism, valoarea socială protejată rezidă tocmai în
bunele moravuri din cadrul relațiilor de conviețuire socială și de asigurare licită a
mijloacelor de existență.

12
A se vedea I. Gârbuleț, Traficul de persoane, ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 53.

14
A doua deosebire între cele două infracțiuni are în vedere elementul material al
laturii obiective. În forma simplă, infracțiunea de proxenetism se realizează, sub
aspectul elementului material al laturii obiective, prin următoarele modalități:
îndemnul, înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma
practicării prostituției, modalități pe care infracțiunea de trafic de persoane nu le
reglementează.
În cazul infracțiunii de proxenetism nu sunt necesare exercitarea de acte de
constrângere asupra victimei sau supunerea ei la presiuni din partea unei persoane a
cărei autoritate asupra sa a fost cumpărată, cu excepția modalității constând în
constrângerea la prostituție.
Cea de-a treia deosebire între cele două infracțiuni are în vedere latura
subiectivă. Sub acest aspect, infracțiunea de trafic de persoane se comite cu intenție
calificată prin scop, iar în cazul infracțiunii de proxenetism, infracțiunea poate fi
comisă cu intenție directă sau indirectă, scopul sau mobilul nu interesează pentru
existența vinovăției, putând fi avute în vedere doar la individualizarea judiciară a
pedepsei.
O ultimă deosebire constă în aceea că infracțiunea de proxenetism este
investigată de organele de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror care
funcționeazî în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, în timp ce
infracțiunea de trafic de persoane se află în competența procurorului din cadrul
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,
structura specializată creată în cadrul Ministerului Public, cu atribuții pe întreg
teritoriul țării pentru combaterea criminalității organizate și a terorismului.

Capitolul 4. Măsuri de combatere a traficului de persoane

Infracţiunea de trafic de persoane reprezintă o violare gravă a drepturilor


fundamentale ale victimelor. Organele poliţieneşti au obligaţia clară de a implementa
măsuri de combatere a acestui fenomen. Lucrătorii de poliţie au misiunea şi obligaţia
de a proteja şi sprijini pe cei mai vulnerabili membri ai societăţii, poliţia fiind
principalul adversar al traficului de persoane.
Un factor hotărâtor în implementarea măsurilor anti-trafic este cooperarea
eficientă dintre poliţie şi sectorul ONG-urilor, care oferă victimelor servicii de
asistenţă. Pentru a se ajunge la o bună cooperare, cele două părţi vor trebui să
înţeleagă şi să accepte faptul că au obiective diferite. Este esenţial ca organele de
poliţie să respecte aceste lucru şi să întreţină cu organismele respective relaţii bazate
pe încredere. La fel de importantă este şi separarea distinctă a investigaţiei criminale
de serviciile de asistenţă psihologică şi socială. Totuşi, în mecanismul relaţiilor dintre
poliţie şi sectorul ONG, aceste organizaţii vor urmări în primul rând îndeplinirea

15
obligaţiilor lor legale şi umanitare asumate faţă de victime. În caz contrar,
reprezentanţii organizaţiilor ONG nu ar mai putea coopera cu investigatorii şi nici nu
ar mai putea recomanda victimelor traficate să coopereze la rândul lor cu poliţia.
De asemenea, este necesară asigurarea unei anumite transparenţe a rolului şi
responsabilităţilor personalului implicat, aşa încât victimele care urmează să depună
mărturie să poată înţelege ce se întâmplă.
Cooperarea se bazează pe următoarele principii fundamentale:
Una dintre cele mai importante funcţii al organizaţiilor OIG-ONG este asistarea
victimelor traficului de persoane, indiferent dacă acestea sunt dispuse să depună
mărturie în procedurile corespunzătoare sau nu.
Femeile traficate pot avea o contribuţie esenţială la condamnarea traficanţilor.
Cu ajutorul lor, infracţiunile de trafic de persoane pot fi pedepsite mai eficient.
Toţi cei implicaţi trebuie să fie conştienţi de importanţa primordială a asigurării
siguranţei şi a unor condiţii bune pentru martori, care de multe ori au suferit traume
grave.
Trebuie înţeles faptul că, în cazurile de trafic, martorii sunt permanent în
pericol. Stabilitatea psihologică şi starea generală a martorilor poate fi ameliorată prin
servicii de asistenţă specializate. Pentru a se evita riscul retraficării victimelor, este
necesară o pregătire optimă a repatrierii şi reintegrării lor.

Reintegrarea victimelor traficului de persoane


Majoritatea ţărilor de destinaţie nu oferă drept de şedere victimelor traficate.
Drept consecinţă, victimele sunt expulzate sau se întorc de bună voie în ţara de
origine. În drum spre casă, victimele pot întâmpina probleme serioase.De multe ori,
aceste femei nu sunt în posesia unor documente de călătorie sau de identitate,
întâmpinând obstacole în ţările de tranzit sau când încearcă să intre în ţara lor de
origine. Dacă victimele călătoresc singure, există pericolul ca ele să cadă din nou în
mâna traficanţilor de persoane.
Femeile care au lucrat în "industria sexului" şi se reîntorc acasă,se tem în
primul rând să nu fie stigmatizate şi respinse de familiile lor sau de societate. Ele nu
au unde să locuiască şi necesită atât cazare cât şi sprijin financiar. Pentru integrarea
sau reintegrarea lor în câmpul muncii este deosebit de important ca ele să fie ajutate în
găsirea meseriei potrivite, să participe la programe de formare profesională şi să fie
sprijinite în căutarea unui loc de muncă. Prin asistenţa primită, situaţia victimelor se
ameliorează atât din punct de vedere fizic cât şi psihologic, aşa încât ele se pot
întoarce la o viaţă normală şi pot face planuri de viitor.
Poliţia, organizaţiile ONG, dar şi victimele însele trebuie să colaboreze într-o
atmosferă de încredere la pregătirea repatrierii victimelor. Călătoria spre casă necesită
o bună organizare, iar poliţia poate juca un rol important în acest proces.

16
Anchetarea unei infracțiuni de trafic de persoane reprezintă o situaţie în care
poliţia trebuie să reacţioneze imediat. Necesitatea unei reacţii imediate este
declanşată de apariţia unei situaţii noi, cum ar fi dacă:
- victima a reuşit să scape şi cere ajutorul poliţiei;
- victima a fost depistată şi identificată de organele de urmărire penală
în cadrul unei intervenţii sau anchete care nu avea tangenţă cu traficul de persoane;
- victima a fost depistată şi identificată de organele de urmărire penală
în cadrul unei investigaţii anti-trafic;
- victima a reuşit să scape şi cere ajutorul autorităţilor sau a instanţelor
judecătoreşti;
- poliţia a aflat de existenţa unei victime prin intermediul unei "terţe
persoane", instituţie sau persoană fizică, cum ar fi: o altă victimă traficată sau care
lucrează într-un bordel, sau prin intermediul altor unităţi de poliţie, servicii de
informaţii sau lucrători sau instituţii din domeniul social;
Toate organele de urmărire penală au obligaţia clară de a acţiona imediat ce au
luat cunoştinţă de existenţa unor victime ale traficului de persoane, sau când alte
victime sau terţe persoane furnizează informaţii sau probe referitoare la victimele
traficate.
Există trei tipuri de victime:
- victima care nu cooperează deloc cu poliţia;
- victima care furnizează informaţii, dar care nu este dispusă să furnizeze
probe sau să depună mărturie;
- victima care cooperează fără rezerve şi care doreşte să depună mărturie
împotriva traficanţilor;

Reacţia iniţială a poliţiei față de victima traficului de persoane trebuie să fie


în concordanţă cu anumite principii umanitare de conduită. Principiile care stau la
baza acestui mod de abordare umanitar sunt următoarele:
- Este important ca persoanele care sunt într-adevăr victime traficate să fie tratate ca
victime ale unor infracţiuni grave şi să nu fie revictimizate sau criminalizate de
organele de poliţie13;
- Principiile şi standardele umanitare internaţionale interzic în mod concret
revictimizarea şi criminalizarea de către poliţie a persoanelor care sunt într-adevăr
victime traficate. Astfel de revictimizări sau criminalizări trebuie evitate în orice fel de
situaţii.
- Siguranţa victimelor, a familiilor şi a celor dragi lor rămâne permanent un element
esenţial, de care anchetatorul răspunde în mod direct.

13
A se vedea ms.politiaromana.ro/prevenire/trafic_persoane.

17
Cu toate că lupta eficientă împotriva traficului de persoane nu poate fi realizată
decât prin cooperarea dintre diferite organizaţii şi organele de urmărire penală,
siguranţa victimelor rămâne în sarcina şi în responsabilitatea unică a anchetatorului -
ea neputând fi cedată sau delegată către alte instituţii.
Anchetatorul de poliţie trebuie să evalueze şi să ţină cont permanent de gradul
de risc asupra vieţii sau sănătăţii victimei şi a familiilor acesteia, în fiecare fază a
anchetei, în timpul procesului penal şi după încheierea lui.
Siguranţa victimei şi eventualitatea unor represalii îndreptate împotriva ei sau a
familiei ei sunt considerente specifice în contextul traficului de persoane, iar factorii
de risc nu vor putea fi niciodată eliminaţi complet. Totuşi, anchetatorul are obligaţia
să ia de la început măsuri pentru evaluarea continuă a riscului, în fiecare caz în parte.
Anchetatorul este responsibil de siguranţa victimei şi după încheierea
procesului penal în care ea a depus mărturie.
Polițistul are obligaţia clară de a fi permanent sincer cu victimele, informându-
le despre toate aspectele, responsabilităţile, consecinţele şi riscurile impuse de
deciziile care vor fi luate.
Colaborarea cu poliţia va include întotdeauna un element de risc pentru victima
traficului, eventual şi pentru familia ei. Punctul critic este ca victima să fie informată
de anchetator asupra tuturor aspectelor şi riscurilor legate de deciziile pe care ea va
trebui să le ia, aşa încât ea să ia o decizie în cunoştinţă de cauză. Înşelarea victimelor
este o temă constantă în infracţiunile de trafic; de aceea victima trebuie tratată cu
sinceritate, pentru ca ea să nu aibă motiv să reclame ulterior, în mod justificat, că a
fost înşelată a doua oară, de data aceasta de poliţie.
Anchetatorul are obligaţia clară de a lua toate măsurile ca victimele să fie
informate despre mijloacele şi serviciile de ajutorare, care li se pot pune la dispoziţie
pentru a depăşi situaţia de chin în care se află. Polițistul va organiza contactul dintre
victime şi organizaţiile respective.
S-ar putea ca victimele traficului de persoane să nu se refacă niciodată complet
după suferinţele fizice, sexuale sau psihologice la care au fost supuse. Totuşi este
deosebit de important ca ele să aibă acces nelimitat la întreaga gamă de servicii de
asistenţă şi ajutorare. Nu este rolul poliţiei de a oferi aceste servicii, ci ele sunt
acordate de organizaţiile ONG-uri, care sunt mult mai calificate decât poliţia în acest
domeniu umanitar.
Anchetatorul are deci obligaţia de a informa victimele în legătură cu ajutorul şi
asistenţa de care acestea pot dispune. Anchetatorul are şi obligaţia să ia toate măsurile
ca ele să poată intra în contact cu organizaţiile de profil. În acest scop, anchetatorii
trebuie să întreţină contacte cu cele mai importante organizaţii guvernamentale şi ne-
guvernamentale care oferă astfel de servicii de asistenţă.
Reacţia organelor de urmărire penală la informaţii privind traficul de persoane,
respectiv momentul reacţiei şi mijloacele utilizate, depind de rezultatul procesului de

18
evaluare a riscurilor, care va începe imediat ce poliţia a luat cunoştinţă de existenţa
unei victime. Procesul de evaluare riscurilor se bazează pe următoarele principii:
- unităţile de poliţie au obligaţia umanitară clară de a se îngriji de
siguranţa victimelor traficului de persoane;
- conform diferitelor convenţii de drept internaţional, unităţile de poliţie
pot fi obligate prin lege să asigure siguranţa victimelor traficate;
- un element deosebit de important în îndeplinirea acestei obligaţii este
evaluarea riscurilor pentru victimele existente şi pentru persoanele care pot deveni
victime ale traficului;
- procesul de evaluare a riscurilor trebuie să înceapă cât de curând posibil
după ce poliţia a luat cunoştinţă de existenţa unei victime, şi trebuie să devină un
proces continuu.

Contactul cu victimele şi transformarea lor în martori


În zona sud-est-europeană, victimele traficului de persoane sunt cel mai
important factor în lupta organelor de urmărire penală împotriva acestui tip de
infracţiuni. În multe dintre ţările din regiune, organizaţiile OIG-ONG au creat centre
de cazare a victimelor traficate amenajate, în majoritatea cazurilor, la un standard
foarte înalt. Centrele oferă cazare, hrană şi alte facilităţi unui mare număr de victime.
Fiecare victimă poate deveni un martor cu un rol hotărâtor în lupta anti-trafic.
Principala provocare pentru forţele poliţieneşti o reprezintă crearea unor relaţii
de încredere şi a condiţiilor necesare pentru ca victima şi organizaţiile ONG să poată
coopera cu organele de urmărire penală. Cooperarea dintre poliţie şi organizaţiile
OIG-ONG trebuie să se orienteze la cele mai moderne standarde internaţionale privind
abordarea problemelor victimelor traficate. Aceste femei sunt deosebit de vulnerabile
şi traumatizate, deoarece drepturile lor fundamentale au fost grav încălcate.
În timp ce fenomenul criminal este foarte complex, aspectul legal este foarte
simplu: victimele traficate nu pot fi obligate să depune mărturie; dacă organele
judiciare doresc să se asigure de mărturia lor, ele trebuie să câştige încrederea
victimelor şi să se preocupe de nevoile şi temerile lor. De aceea, victimele şi
consilierii care le acordă asistenţă vor juca rolul principal în actul decizional, hotărând
ei înşişi dacă vor colabora sau nu. Înainte ca victimele să poată lua o decizie atât de
crucială pentru existenţa lor, ele trebuie să aibă timp de gândire, pentru a reflecta
asupra situaţiei în care se află. Prin respectarea dreptului victimei de a decide dacă va
depune sau nu mărturie împotriva traficanţilor, organele de poliţie dau dovadă de o
conduită umanitară faţă de victimă, dar acţionează şi în propriul interes - căci dacă
victima se răzgândeşte şi nu mai depune ca martor sau chiar îşi modifică în mod
radical mărturia, tot timpul şi toate resursele investite de poliţie în ancheta respectivă
sunt irosite, fără a obţine condamnarea traficanţilor. Dacă victimele vor fi informate
de la început care sunt implicaţiile unei colaborări cu poliţia, dacă ele vor avea acces

19
la consiliere independentă şi dacă vor avea destul timp la dispoziţie pentru a lua o
decizie atât de importantă, vor creşte masiv şansele ca ele să rămână pe toată perioada
procesului la decizia luată, de a depune ca martor al acuzării.
Cooperarea dintre poliţie şi organizaţiile OIG-ONG nu trebuie să se reducă la
unele cazuri individuale, ci trebuie să aibă un caracter permanent, cotidian. Se va
folosi o procedură standard de tipul unui Acord între poliţie şi organizaţiile de sprijin
din fiecare ţară. Acest acord mutual trebuie să conţină drepturile şi obligaţiile fiecărei
părţi, ceea ce duce la o mai bună înţelegere reciprocă.
În relaţiile dintre poliţie şi organizaţiile OIG-ONG există de la început un
element de tensiune: pe de-o parte, forţele poliţieneşti consideră că victimele pot avea
acces la facilităţile de asistenţă numai în schimbul unei colaborări în cadrul procedurii
penale, pe de altă parte, organizaţiile de sprijin consideră că victimele sunt îndreptăţite
să primească ajutor indiferent dacă ele depun sau nu mărturie.
În cazul unei victime cetăţean străin care depune mărturie, dacă există dovezi
că ea se va afla concret în pericol la reîntoarcerea în ţara de origine, acestei victime
trebuie să i se garanteze acordarea unei permisiuni de şedere temporare
Toate măsurile legate de programele de protecţia martorilor vor fi realizate
numai cu acordul reciproc al părţilor.

Obţinerea declaraţiei de martor a victimei.


Investigatorul are obligaţia de a trata victima-martor cu sensibilitate,
profesionalism şi respect faţă de drepturile ei fundamentale. În mod inevitabil,
depunerea mărturiei poate fi o experienţă destul de traumatizantă pentru victimă. Ţelul
investigatorului este de a crea condiţiile optime, pentru ca această traumatizare să fie
redusă la minimum.Se recomandă ca investigatorul să aplice filosofia tratării
echitabile a victimei nu numai din motive umanitare sau profesionale, ci şi pentru a
maximiza şansele ca victima să rămână la declaraţia ei de martor pe toată durata
procesului penal, contribuind astfel la condamnarea celui care a chinuit-o.
Se recomandă alegerea unei conduite optime care să demonstreze
profesionalismul anchetatorului în tratarea victimelor şi care să asigure rezultate
optime în ceea ce priveşte declaraţia de martor a victimei. De cele mai multe ori,
victimele traficului de persoane au avut o experienţă traumatizantă, iar pentru
declaraţia de martor li se cere să-şi aducă aminte de fiecare detaliu, fiind vorba de
experienţe dureroase şi extrem de intime. Ele au fost înşelate şi exploatate în mod
sistematic în toate stagiile traficului, şi pot recunoaşte acum cu uşurinţă când cineva
încearcă să le înşele sau să le mintă. În majoritatea cazurilor, la început victimele sunt
nesigure şi bănuitoare faţă de poliţişti.Victimele au tendinţa de a privi autorităţile cu
ostilitate şi neîncredere, de aceea investigatorii trebuie să încerce să creeze o relaţie de
încredere între ei şi victime.

20
Pentru a pune bazele acestei relaţii de încredere, organele de poliţie trebuie să
fie sincere şi să explice victimei, de la primul contact, care vor fi fazele declaraţiei de
martor. Încurajarea victimelor şi informarea lor despre ceea ce urmează să se întâmple
sunt factori-cheie în acest context. Principalele lor temeri vor fi în legătură cu:
siguranţa lor, expunerea lor în mass-media şi întâlnirea cu exploatatorul (prezenţa lui).
Aceste temeri trebuie abordate şi rezolvate imediat, pentru ca victimele să se
relaxeze şi să depună o mărturie amănunţită.
Siguranţa. - Victimelor trebuie să li garanteze că atât ele cât şi familiile lor
sunt în afara oricărui pericol (dacă protejarea familiilor este posibilă). În acest stadiu,
ele deja îi cunosc bine pe traficanţi şi ştiu mai bine ca oricine că aceştia sunt în stare
de orice. Este foarte important ca victima să nu observe că poliţiştii încearcă să reducă
riscurile la minimum. De asemenea, poliţiştii nu trebuie să trateze cu superficialitate
problema siguranţei victimelor.
Expunerea la mass-media. - În cazurile de exploatare sexuală, victimele vor fi
foarte îngrijorate să nu cumva să fie deconspirate în public ca femei care s-au
prostituat. Ele nu vor fi dispuse să vorbească despre această temă şi vor dori să ştie cât
de mare este riscul să fie descoperite, mai ales de către familiile lor. Majoritatea dintre
ele au dus vieţi duble, o viaţă de familie şi una de prostituată, şi se tem ca nu cumva
familia să descopere cealaltă latură, cea de prostituată. Există soluţii şi pentru această
problemă de confidenţialitate, cum ar fi identitatea sub pseudonim sau audierea la
proces în şedinţă secretă, dar investigatorul trebuie să fie sincer în legătură cu
riscurile.
Prezenţa traficantului. - Dacă victima se teme de prezenţa traficantului, legea
prevede şi posibilitatea ca victima să nu fie de faţă la proces, declaraţia ei de martor
iniţială fiind acceptată ca probă. Astfel ea îşi poate învinge această frică.
Dacă judecătorul care conduce procesul nu este de acord cu absenţa victimei la
proces, se va cere permisiunea ca victima să depună mărturie din altă sală, prin
intermediul unei camere video, sau în absenţa inculpatului, ori, ca opţiune finală,
martorul să depună mărturie din spatele unui panou, aşa încât ea să nu îl vadă pe
inclupat, şi nici invers.

21
Speță.

BIBLIOGRAFIE

1. Gh. Mateuț, V.E. Petrescu, N. Ștefăroi, A. Prună, C. Luca, Traficul de ființe


umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, ed. Asociația Alternative Sociale, Iași,
2005;

2. I. Gârbuleț, Traficul de persoane, Doctrină. Jurisprudență, ed. Universul


Juridic, București, 2010;

3. N. Cristuș, Traficul de persoane, proxenetismul ,crima organizată- practică


judiciară, ed. Hamangiu, 2006;

4. D. Mihalache, Traficul de persoane ca fenomen, pe www.cercetarijuridice.ro;

5. I.C. Spiridon, Observații referitoare la Legea nr 678/2001 privind prevenirea și


combaterea traficului de persoane, in Dreptul nr. 7/2002;

6. C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole,


vol. I, Drepturi și libertăți, ed. All Beck, București, 2007;

7. M. Foucault, Istoria sexualității, vol. 3, ed. Univers, București, 2005;

8. G. Antoniu, Comenatariu în Codul penal comentat și adnotat. Partea specială,


vol. I, ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975;

9. Gh. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, editia a 2-a, ed. Hamangiu,
București, 2008;

22
23

S-ar putea să vă placă și