Sunteți pe pagina 1din 1

Câteva din formulele protocolare utilizate în următoarele situații:

în momentul redactării adresei pe plic și la începutul scrisorii (I),


în formula de adresare (II),
în formula finală (III):
Pentru Președintele unei țări
I. Excelenta Sa, Domnul (numele), Președinte al (numele țării sau al republicii);
Sau
Domnul (numele) Președinte al (numele țării sau al republicii).
II. Domnule Președinte;
III. Vă rog să agreați, Domnule Președinte, expresia înaltei mele consideratii;
Sau
O rog pe Excelența Voastră să agreeze expresia înaltei mele considerații.
Folosirea titlului de ,,Excelență" față de un șef de stat străin este facultativă. Acest titlu nu se folosește,
de exemplu, pentru președintele Statelor Unite, nefiind utilizat în protocolul american, decât în cazul
unui ambasador străin.
Pentru Primul-Ministru
I. Domnul (numele) Primul-Ministru al Guvernului (sau numele țării);
II. Domnule Prim-Ministru,
III. Vă rog să agreați, Domnule Prim-Ministru, expresia înaltei mele considerații.
Pentru un ministru
I. Domnul (numele) Ministru al (numele ministerului);
II. Domnule Ministru,
III. Vă rog să agreati, Domnule Ministru, expresia înaltei mele considerații.
Pentru un deputat
I. Domnul (numele) Deputat de (numele circumscripției)
II. Domnule Deputat,
III. Vă rog să agreați, Domnule Deputat, expresia.......
Pentru un primar
I. Domnul (numele) Primar al (numele orașului);
II. Domnule Primar,
III. Vă rog să agreați/primiți, Domnule Primar,....
Pentru un ambasador
I. Excelența Sa Domnul (numele), Ambasador al (numele țării);
II. Domnule Ambasador;
III. Vă rog să agreați, Domnule Ambasador, expresia.....
Sau
O rog pe Excelența Voastră să agreeze expresia înaltei mele considerații.