Capitolul 1. Microbiologie: definitii, repere.

Microbiologie medicala:
objective si conexiuni interdisciplinare
Microbiologia
Definitie este stiinta care se ocupa cu studiul microorganismelor. Termenul de microorganism (microb)
cuprinde in exprimarea curenta: bacteriile, ciupercile microscopice, inclusiv levurile, unele alge,
protozoarele virusurile.
In cele ce urmeaza se va face o scurta incursiune in istoria microbiologiei medicale ca ramura a medicinii
umane.
Se poate incepe cu HIPOCRATE (460-377 i.e.n.) care s-a nascut in insula Cos din Marea Egee, unde a
organizat o renumita soala medicala. Intreaga sa experienta a fost concretizata in lucrarea "Corpus
hippocraticum" (Culegere hipocratica), care reprezinta o sinteza a cunostintelor de medicina: embriologie,
anatomie fiziologie. Prin juramantul sau „Juramantul hipocratic" a transmis tuturor generatiilor de medici
dragostea pentru fiinta umana, care trebuie iubita slujita cu cinste si daruire.
ARISTOTEL (384-322 i.e.n.) marele ganditor al antichitatii, s-a nascut in Tracia, intr-o familie de
medici, tatal lui Nikomachos, a fost medic la curtea regelui Macedoniei. Dintre lucrarile sale importante
de biologie se cunosc: „De generatione animalium" (Dezvoltarea animalelor); „De partibus animalium"
(Partile animalelor); „Historia animalium" (Istoria animala).
HIERONIMUS FRACASTOR (1478-1553) medic erudit, astronom literat italian, in lucrarea „De
contagionae et contagiosis morbis et curatione" (Verona 1546) afirma ca organismele vii foarte mici
„seminaria prima", se multiplica, ajung la oamenii sanatosi, inmultind astfel cazurile de boli contagioase.
In perioada in care infectia sifilitica facea ravagii in Europa, iar denurnirea bolii varia dupad cei ce o
adusesera sau dupa numele tarii vecine, Fracastor scrie poemul „De morbus Gallicus" al carui erou se
numeste Syphilis, poemul a cunoscut o larga raspandire ceea ce a legat pentru totdeauna numele eroului
de redutabila boala.
ROBERT HOOKE in 1665 publica „Micrographia", unde da prima descriere a microscopului a pieselor
componente.
ANTONY VAN LEEUWENHOEK (1632-1723) naturalist olandez, care s-a nascut in Delft,
indeletnicindu-se Inca din tinerete cu mestesugul de slefuire a lentilelor, isi construiste unul din primele
microscoape, care avea o putere de marire de 150-200 ori. El este primul care a vazut un organism
microscopic unicelular. Principala sa lucrare a fost „Tainele naturii descoperite cu ajutorul
micrescoapelor", aparuta in 1724. Unde descrie granulele de amidon, globulele roii din sange,
musculatura la purice, paduche, tantar, structura miocardului, aparatul bucal la tantar, capilarele sanguine,
diferite microorganisme, spermatozoizi.
KARL LINNE naturalist suedez (1707-1778) va tine seama de micile vietuitoare in clasificarea sa
generala a lumii vii „Sistema naturae" (1767), cuprinde in „Vermes", clasa „Chaos" cu 6 specii, ultima
find „Chaos inflaoricum", organisme microscopice observate pana atunci. El scria, „misterioase
moleculele vii, in care vor trebui sa se descurce urmasii nostri".
Adevarata descoperire a microbilor apartine secolului XIX-lea, deoarece la o anumita acumulare de date
stiintifice inovari tehnice, nu numai ca acum se demonstreazd experimental adevaratul lor rol in natura,
dar se elaboreaza se aplica principiile, metodele si tehnicile care combat sau previn activitatile microbiene
daunatoare pentru sanatate, industria alimentara etc.
Un rol in acest sens 1-au avut Louis Pasteur si Robert Koch.
LOUIS PASTEUR (1822-1895) chimist francez, intra in contact cu microbii studiind cristalele
tartratilor. Impreuna cu un colectiv de specialitati diferite, pun bazele patrimoniului pasteurian, ca bun
national si universal:
- interpretarea biologica a efectelor chimice produse de microbi;
- doctrina microbiana a bolilor infectioase;
1
 - vaccinarea ca principiu metoda de prevenire a infectiilor microbiene;
- atenuarea in medii adecvate a microbilor virulenti pentru obtinerea tulpinilor vaccinale atenuate,
stabile;
- explicatii i solutii tehnologice eficace i simple in industriile fermentative; -
- institutul Pasteur din Paris care marcheaza cu aceasta -Canard inceputul procesului complex al
institutionalizarii cercetarii
ROBERT KOCH (1843-1910), medic de tara, german, devine parintele germane de microbiologie prin
studii despre bacteria carbunoasa, descoperirea metodei de cultivare pe medii solide a bacteriilor,
descoperirea vibrionului holeric, a bacilului tuberculozei i a alergiei la tuberculoid, pentru care prirnqte
premiul Nobel in 1905.
ALPHONSE LAVERAN (1845-1922), microbiolog francez, studiaza paludismul descopera in 1878
hematozoarul palustru (premiul Nobel, 1907).
JULES BORDET medic francez (1870-1961), descopera agentul tusei convulsive (premiul Nobel,
1919).
DIMITRIE I. IVANOVSCKI (1869-1920) a pus in evidenta o noua forma de existenta a materie vii,
virusurile filtrabile (1892), prin descoperirea virusului mozaicului tutunului §i incepe dezvoltarea unei not
tiinte, virusologia.
LANDSTEINER si POPPER in 1909 izolea' virusul poliomielitic prin inoculare la maimuta. J
OSEPH LISTER (1827-1912), chirurg englez, contri buie esential la elaborarea tehnicilor bacteriologice,
inetode de cultivare, find primul bacteriolog care a obtinut cu eertitudine culturi pure. A aplicat pentru
prima data (1867) antisepsia (distrugerea microbilor cu substante chimice).
CHARLES NICOLLE (1866-1936) cerceteaza tifosul exantematic i descopera metoda de
prevenire(premiul Nobel 1928).
PAUL EHRLICH (1854-1915) descopera Salvarsan, pentru tratamentul sifilisului.
ALEXANDER FLEMING (1881-1955), microbiolog englez descopera penicilina (1928-1929),
impreuna cu chimistul Chain si microbiologul Florey, premiul Nobel 1945. In dezvoltarea microbiologiei
ca un aport important a fost adus de multi savanti romani.
VICTOR BABES (1854-1926) este fondatorul microbiologiei romansti, primul profesor de
microbiologie la Facultatea de Medicina. din Bucuresti. Primul microbiolog care a sustinut posibilitatea
imunizarii cu ser provenit de la ammale vaccinate, initiatorul seroterapiei. A descoperit peste 40 de
microorganisme patogene, printre care grupul taxonomic care ii vaccinarea antirabica, lepra, numeroase
parazitoze. A pus in poarta numele Babesiile. A studiat turbarea §i evidenta incluziile specifice turbarii in
citoplasma neuronului bolnav (1896, incluziile Babes-Negri).
ION CANTACUZINO (1863-1934), colaborator a lui Mecinicov, a organizat scoala romaneasca de
microbiologie si a infiintat Institutul de Seruri si Vaccinuri Bucureti. In acest institut a preparat vaccinul
antitifoparatific, vaccinul antiholeric, anticarbunos, antituberculos (B.C.G.) tara noastra a fost a doua din
lume care a folosit acest vaccin.
C. LEVATITI, St. S. NICOLAU, N. CONSTANTINESCU, au fost printre primii care au studiat
virusurile: tropismul virusurilor, incluziogeneza, morfopatologia virozelor si cultivarea lor in laborator.
ALEXANDRU SLATINEANU (1873-1939), a fost primul profesor de microbiologie la Iasi. A studiat
epidemiologia tifosului exantematic, malaria, febra tifoida, scarlatina, lepra, tuberculoza. A organizat
prima coala de microbiologie din Iasi.
C. IONESCU-MIHAESTI (1883-1962) abordeaza teme din: virusologie, bacteriologie, parazitologie,
imunologie, hematologie, anatomie patologica si epidemiologie. A continuat dezvoltarea lnstitutului Ion
Cantacuzino.
MIHAI CIUCA (1883-1969) studiaza printre altele: scarlatina celelalte infectii streptococice, febra
tifoida, difteria, tifosul exantematie. A adus importante contributii in studiul malariei.
D. COMBIESCU (1887-1961) a cercetat: febra tifoida, febra recurenta, dizentcria, tetanosul, carbuncle,
gangrena gazoasa, rickettsiozele, ulterior leptospirele.

2
Microbiologia medicala se ocupa cu studiul microorganismelor implicate in patologia umana si
interactiunile dintre organismul uman si aceste microorganisme. Din punct de vedere biofizic orice celula
vie este un complex autoorganizat de molecule organice care schimba energie materie cu mediul
inconjurator functionand pe baza principiului de maxima economic si care este capabil sa reactioneze la
actiunea mediului, sa creasca si sa se reproduce. Dace o celula sau o grupare de celule (corpul omului
contine circa 5 x 1012 celule) constituie o entitate functionala capabila de existenta autonoma in mediul
natural adecvat, atunci este un organism viu.
Organizarea functionala perfecta a organismelor vii este bazata pe organizarea ierarhica a biomoleculelor
existente in celule, organizare care merge pana la constituirea unor structuri fine al caror ansamblu
reprezinta structura celulara. In functie de organizarea structurala toate celulele pot fi impartite in doua
tipuri: procariote eucariote.
Tabel I Caractere diferentiale ale celulelor procariote si eucariote
Formatiune Celule procariote Celule eucariote
Nucleu Nu are nucleu tipic - Au un nucleu tipic, cu nucleol
Materialul nuclear (nucleotidul) si membrane nuclear
nu este delimitat de o membrana Cromozomii sunt mai multi,
nucleara Si este constituit dintr-o numarul lor este constant pentru
singura molecula circular inchisa o specie data.
de- ADN, care reprezinta un - In tirnpul diviziunii se formeaza
cromozom unic aparatul mitotic
- Nu are aparat mitotic
Organite celulare Absente - Unele celule poseda Prezente: mitocondrii, lizozomi,
sisteme membranoase reticul endoplasmatic, aparat
(mezozomii, lamele Golgi,etc
fotosintetizante) provenite din
membrane citoplasmatica
Ribozomi 70 s (subunitati 50 s si 30 s) 80 s (subunitati 60 s si 40 s)
Perete cellular In general este prezent(lipseste la Este prezent la levuri si
micoplasme si formele L) avand plante(structura distincta de a
o componenta caracteristica: procariotelor) si absenta la 1
peptidoglicanul, in componenta celulele animale
caruia lilted acidul N-
acetilmuramic si N-
acetilglucozamina (cu unele
exceptii)
Diviziune celulara - Diviziune directs (amitoza) - - Diviziune indirecta (mitoza,
Inmultirea sexuatd este foarte cariochineza) cu faze
rare, situatie in care zigotul caracteristice: profaza, metafaza,
(merozigot) se formeaza prin anafaza si telofaza. - Inmultirea
recombinare genetica. sexuata este frecventa, zigotul
formandu-se prin meioza
Alte diferente - Nu prezinta fenomenul de Pot prezenta endocitoza si pot
endocitoza si nu are vacuole avea vacuole digestive
digestive intracelulare. - Nu au intracelulare. - Au capacitate de
capacitate de diferentiere celulara diferentiere celulara. - Au
decat foarte rar si limitat. - Nu au dimensiuni mai marl
capacitate de a forma organisme
pluricelulare. - Au dimensiuni
mici (cativa µm)

3
Obiectivele microbiologiei medicale si conexiuni interdisciplinare
1. Studiul microorganismelor al rolului for in procesele naturale, normale sau patologice *i al reactiilor pe
care le provoaca.
2. Studiul etiologiei patogeniei bolilor infectioase, parazitare i imunitare i mijloace specifice de
diagnosticare, prevenire §i combatere a acestora.
3. Studiul cauzelor i mecanismelor de producere a infectiilor bacteriene, virale, parazitare, notiuni de
imunologie.
4. Studiul microorganismelor al rolului for in procesele naturale, normale sau patologice §i al reactiilor pe
care le provoaca.
5. Studierea bolilor transmisibile cu potential de large propagare: tuberculoza, infectii acute respiratorii,
hepatite virale, retrovirusuri, arbovirusuri, enterovirusurilor,etc.
6. Cercetari in vederea elaborarii evaluarii de teste moleculare pentru diagnosticul modern microbiologic,
imunologic i imunochimic, inclusiv in scopuri epidemiologice.
7. Studiul eficacitatii produselor biologice, precum al metodelor de profilaxie specified a bolilor
infectioase.
8. Studiul unor aspecte fundamentale de imunologie celulara i umorala privind mecanismele
imunomodulatoare; rolul receptorilor celulari al functiilor celulare prin mediatori; mecanisme moleculare
i celulare ale bolilor autoimune i alte imunodeficiente.
9. Identificarea unor substante de origine bacteriand sau vegetala cu proprietati terapeutice.

Capitolul II Bacteriile: structure, functii

Structuri celulare functiile for morfologice
Definitie: bacteriile sunt organisme unicelulare (celula somatica fiind celula reproducatoare), procariote
(cu nucleu alcatuit dintr-un singur cromozom), haploide (cu unic set de gene), divizibile in celule identice.
Dimensiunile se situeaza sub limita vizibilului cu ochiul liber (0,1-300µm) de aceea observarea for se
poate realiza numai cu ajutorul microscoapelor.
Caractere generale ale bacteriilor
Bacteriile au o capacitate mare de sinteza si multiplicare. Se inmultesc asexuat, prin diviziune directa,
ritmul de diviziune in conditii optime este de 10-12 min. In functie de modul de procurare a substantelor
nutritive, microorganismele se impart:
Autotrofe — isi pot sintetiza din surse anorganice metabolitii esentiali.
Heterotrofe — traiesc pe seama gazdelor vii, de la care isi procura substantele necesare.
Morfologia bacteriilor
Se refera la forma; dimensiuni; dispozitia germenilor (fie in stadiul vegetativ-de celula procariota, fie in
stadiul de rezistenta -de spor); afinitatea tinctoriala.
Forma exista 3 forme majore ale bacteriilor:
Sferica (se refers la coci) cu anumite variatii:
• stafilococii si streptococii sunt sferici;
• pneumococii au forma lanceolate (in varf de lance);
• meningococii §i gonococii au aspect reniform (in boabe de cafea, fats in fate).
Cilindrica (se refers la bacili) forma for este alungita, de bastonas cu forme diferite:
• bacili scurti cu capete rotunjite, exemplu enterobacteriaceele;
• bacili mari, gro§i, cu catete taiate drept (Bacillus anthracis, are lungime de 10µm si grosime a de 1 µm);
• bacili scurti, subtiri si incovoiati (bacilul Koch);
• bacili fuziformi, cu capete ascutite, lungi (5µm-8µm);
• bacili cu capete maciucat, ingrosat (Corynebacterium);
• bacili scurti, cu mijlocul umflat (bacilii pseudodifterici).
4
 Curba-spiralata (se refers la vibrioni si spirochete) au corpul format din una sau mai multe
spire:
• corpul format dintr-o jumatate de spied (vibrioni);
• corpul format din mai multe spire, nedeformabile (spirochete: genul Treponema si genul Leptospira);
• corpul alcatuit din mai multe spire, deformabile (genul Borrelia).
Forma patrate se intalnesc la formele saprofite.
Forme intermediare — de cocobacili familia Parvobacteriaceae
Filamente — Actinomicete, bacterii care in stadiul de culturi tinere formeaza filamente lungi i
ramificate, asemanatoare unor micelii; ulterior se produce fragmentarea filamentelor rezultand forme
bacilare cu lungimi diferite.
Dimensiuni sunt de ordinul micrometrelor, variind intre 0,1-300 µm lungime, de aceea ca sa
poata fi observate la microscop, acesta trebuie sa mareasca de cel putin 900-1000 ori.
- coci intre 1-1,5 µm;
- bacili intre 0,5-10 µm lungime §i 0,3-0 5mµ grosime;
- spirochete intre 5 — 300 µm.
Dispozitia germenilor ei pot fi izolat sau in grupuri de doi sau mai multi germeni.
Cocii pot fi dispuisi in:
- streptos (in lant) — streptococii;
- diplo (doua cate doua) — pneumococi, meningococi, gonococi;
- tetrade (patru germeni dispusi in cloud planuri perpendiculare);
- in staphilos (in ciorchine) — stafilococii.
Bacilii pot fi:
- izolati, fare o dispozitie caracteristica (familia Enterobacteriaceae);
- in lant — streptobacilii (Bacillus anthracis);
- in palisade, ca stinghiile de gard (bacilii pseudodifterici).
Afinitatea tinctoriala este un criteriu important de clasificare. Se folosesc in mod obi§nuit trei coloratii
principale anume: coloratia cu albastru de metilen i coloratia Gram coloratia Ziehl-Neelsen.
Coloratia albastru de metilen este o coloratie simpla se foloseste un singur colorant, albastrul de
metilen, de obicei se face pentru frotiurile din produsele patologice, pentru ca prezinta trei avantaje:
- poate evidentia germenii extracelulari, dar mai ales cei intracelulari;
- evidentiaza germenii incapsulati;
- pune in evidenta relatiile dintre germeni si elementele figurate din produsul patologic.
Coloratia Gram (pusa la punct de Christian Gram, bacteriolog danez, in 1884), este o coloratie
diferentiata, foloseste doi coloranti de culori contrastante (violet de gentiand, pentru colorarea initiala
fucsind bazica pentru recolorare), un mordant (solutia Lugol) §i o solutie de diferentiere, decolorare
(alcool-acetone). Coloratia Gram imparte toate bacteriile in Gram-pozitive §i Gram-negative in raport cu
permeabilitatea diferita a peretelui, dependenta de structura for diferita.
Coloratia Ziehl-Neelsen este o coloratie diferentiata, imparte bacteriile in alte cloud grupe tinctoriale
reflectand structuri diferite de perete: acid-alcoolo-rezistente (al caror perete foarte bogat in lipide devine
permeabil pentru colorant -fucsina- numai prin incalzire si rezista apoi la decolorarea cu acid si alcool)
ramanand colorate in rosu) si acid-alcoolo-nerezistente (pierd culoarea rosie prin decolorare si se
recoloreaza cu al doilea colorant, albastrul de metilen).
Structura celulara cuprinde:
- structuri esentiale oricarei celule: nucleu, citoplasma membrand citoplasmatica, alcatuind
protoplastul (cea mai rudimentara forma de existenta a bacteriilor) peretele bacterian rigid, structura
caracteristica bacteriilor tipice, care protejeaza protoplastul, (lipseste la Mollicutes);
- structuri neesentiale pentru existenta bacteriei, prezente nurnai la unele specii:capsula sau cel de-al
treilea invelis , cili (flageli), fimbrii (pili).
Sporul este forma de rezistenta, in care se pot transforma uncle specii, cand se gasesc in conditii
neprielnice de inmuitire.
5
 STRUCTURA BACTERIEI
Intr-o reprezentare schematica, pornind de la interior spre exterior, celula bacteriana este alcatuita din
urmatoarele componente structurale: material nuclear, citoplasma in care se gasesc: ribozomi, incluzii,
vacuole, structuri membranoase care derive din membrana citoplasmatica (mezozomi), structuri de
invelis (membrana citoplasmatica, perete celular), apendici bacterieni (cili, pili) si structuri
extracelulare care constituie glicocalixul (structuri regulate de suprafata, microcapsula, capsula, strat
mucos-uneori).
Materialul nuclear
La bacterii se numeste corp nuclear sau nucleotid, are o organizare primitive, nu este marginit de
membrana nucleara si nu prezinta nucleoli. Pe sectiuni fine materialul nuclear apare localizat in partea
centrala a celulei, constituind o zone cu dimensiuni forma variabild, cu densitate electronoptica mai
scazuta decat citoplasma. Densitatea electronoptica mai scazuta a zonei nucleare este explicata prin faptul
ca deli ea reprezinta cca. 10% din volumul celulei, ADN-ul care alcatuieste materialul nuclear, reprezinta
numai 2-3% din greutatea uscata a celulei. Materialul nuclear contine 60% ADN, 30% ARN, nou
sintetizat si 10% proteine. ADN-ul este organizat intr-o singura molecule dublu helicoidala, circular
inchisa, cu un diametru de 20A si o lungime de cca. 1100µm, numita cromozom bacterial..
ADN-ul celular este format din doua lanturi helicale polinucleotidice infasurate in jurul unui ax comun.
Cele doua lanturi helicale merg in directii opuse, ele fiind mentinute impreuna prin intermediul legaturilor
de hidrogen dintre bazele azotate complementare corespunzatoare de pe respectivele doua lanturi ale
dublului helix. In structura dublului helix ADN, bazele purinice (adenina, guanina) si pirimidinice
(timina, citozina), prin complementaritatea tor, reprezinta elementul purtator al informatiei genetice, in
timp ce, gruparile fosfat (P04-) si de zahar, tip dezoxiriboza, au doar rol structural. Fiecare lant din
structura dublului helix ADN este un polimer de unitati dezoxiribonucleotidice. Coloana vertebrala a
lantului ADN rezulta din alternanta invariabila a unei grupari de zahar (dezoxiriboza) cu o grupare fosfat.
Partea variabila a lantului ADN este formata din secvente de baze complementare care realizeaza legatura
dintre cele doua lanturi ale dublului helix la nivelul zaharurilor. Se cunosc urmatoarele combinatii de
baze complementare:
- baza purinica (adenina) cu baza pirimidinice (timina) si
- baza purinica (guanina) cu baza pirimidinice (citozina).
Bazele complementare se gasesc situate in interiorul helixului de ADN, in timp ce unitatile fosfat si
dezoxiriboza se afla situate la periferia helixului.
O baza azotata purinica sau pirimidinice legata de o molecula de dezoxiribozii si de un radical
fosforic reprezinta o unitate functionale si structurala numita nucleotid.
Nucleotidele la randul lor sunt unite intre ele prin componentele fosforice formand un lant polinucleotidic
(catena) in care succesiunea bazelor, ce apar ca grupari laterale, costituie elementul variabil (structura
dublului helix, model propus de Watson si Crick in 1953).
In cromozomul bacterian se gaseste informatia genetica necesara autoreplicarii precum si pentru
organizarea structurala si functionale a celulei. Inmagazinarea informatiei genetice in cromozomul
bacterian se ralizeaza sub forma unor segmente de lanturi de nucleotide dispuse intr-o anumita secventa.
Un astfel de segment nucleotidic constituie o gena si contine inscriptia unui anumit caracter genetic al
speciei. Intregul cromozom este alcatuit din gene care codified caracterele care definesc specia.
Autoreplicarea ADN-ului precede diviziunea celulara si dupe cum arata modelul helicoidal al lui
Watson si Crick, este de tip semiconservativ, fiecare molecula de ADN nou formatas contine un lant
polinucleotidic din molecula de ADN parentala si un lant polinucleotidic nou sintetizat.
Informatia genetica care codifica sinteza proteinelor structurale si functionale (enzime) este transmisa de
la molecula de ADN la ribozomi (sediul sintezei) prin intermediul ARN-ului mesager (ARNm), a carui
structura reprezinta transcrierea mesajului genetic continut in anumite gene ale cromozomului.
Citoplasma
Este situate intre zona materialului nuclear si fata interna a membranei citoplasmatice, cu care este intim
asociata. Ea reprezinta un sistem coloidal alcatuit din cca. 80% apa, in care se gasesc: o cantitate mare de
6
molecule organice mici (rezultate din metabolismul bacterian), ioni anorganici, enzime si acizi
ribonucleici (ARN) sub forma de ARNr (continut in ribozomi), ARNt (ARN de transport) si ARNm
(ARN mesager).
Fiecare dintre cele trei tipuri de acizi ribonucleici este format dintr-un lant de nucleotide in compozitia
carora intra baze purinice (adenina si guanina), baze pirimidinice (citozina si uracil), un zahar (riboza) si
acid fosforic.
Se mai pot gasi: plasmide (determinanti genetici extracromozomiali, formati din molecule de AND) care
contin informatia genetics pentru rezistenta la antibiotice, sinteza bacteriocinelor, mediere in fertilitate si
pentru sinteza unor factori de virulenta; vacuole gazoase si incluzii.
Ribozomii
Constituie elementele principale ale citoplasmei si reprezinta pana la 40% din greutatea uscata a celulei;
ei dau aspectul fin granular al citoplasmei. 0 mare parte a ribozomilor pot fi asociati, constituind polizomi
care la randul for pot fi liberi sau atasati de mezozomi sau/si membranei citoplasmatice.
Ribozomii au un diametru de 20 nm, coeficientul de sedimentare este 70 unitati Svedberg (70 S). In
anumite conditii (stabilitatea for este data de concentratia ionilor de Mg++ si K+), ribozomii se pot
desface in doua subunitati de forma neregulata cu constante de sedimentare de 50S si 30S. Din punct de
vedere chimic ei sunt formati din 65-70% ARNr si 35-30% proteine.
La nivelul ribozomilor se desfasoara unul dintre cele mai importante procese ale vietii bacteriei si anume
biosinteza proteinelor de structura si a proteinelor enzime.
Incluziile citoplasmatice
Sunt formatiuni structurale inerte, cu dimensiuni si forme diferite, care variaza cantitativ in functie de
conditiile de mediu. Uneori sunt inconjurate de o membrana proteica unistratificata, in grosime de 20-
40A. Ele pot fi de mai multe feluri:
- incluzii poliglucozidice (glicogen), producerea for este stimulata de excesul de carbon din mediu,
corelat cu limitarea azotului, fosforului, sulfului, sau cand pH-ul este scazut;
- incluzii de polibetahidroxibutirat (PHB), ele pot reprezenta mai mult de 50% din greutatea uscata a
celulei atunci can exista un exces de carbon si surse de energie.
Incluziile sunt structuri legate de activitatea metabolica a bacteriei si reprezinta materiale de rezerva sau
surse de energie.
Mezozomii
Sunt structuri membranoase care se formeaza prin invaginarea membranei citoplasmatice, ele pot fi
intalnite ocazional. Uneori, ei sunt mai rudimentari, luand nastere prin invaginari simple ale membranei
citoplasmatice, alteori constituie structuri mai elaborate, sub forma de bucle, inele, sau lame concentrice.
Formeaza intotdeauna cavitati deschise in spatiul periplasmatic, sunt intotdeauna in contact direct cu
materialul nuclear, membranele din care sunt constituiti au aproximativ aceeasi grosime cu membrana
citoplasmatica.
Mezozomii contin cantitati foarte mici de enzime componente ale transportului de electroni (ATP-aze,
dehidrogenaze, citocromi). Ei au rol in replicarea ADN-ului si la diviziunea celulard (contact dintre
ADNc-mezozomi si mezozomi - sept de diviziune), participarea is sinteza si secretia unor exoenzime
(penicilinaze), participarea la sinteza peretelui celular.
Membrana citoplasmatica
Este o structure care margineste la exterior citoplasma bacteriilor, separand-o de peretele pe celular. Este
o membrana biologica groasa de 6,5-7 nm, pe sectiuni fine ea apare triplu sratificata cu stratul mijlociu
electronoptic mai transparent. La baza conceptiilor actuale privind organizarea sructurald a membranelor
biologice se and modelul de "mozaic fluid" elaborat de Singer si Nicholson in 1972, model care a fost si
este revizuit si completat in permanentd. Conform acestui model, membrana citoplasmaticd este formatd
din cloud straturi de molecule fosfolipidice dispuse cu pdrtile hidrofobe fata in fald, printre acestea, se
gasesc moleculele globulare proteice. Moleculele de proteine se pot situa la nivelul unuia dintre cele
cloud straturi fofolipidice sau le pot traversa pe amandoud, find expuse pe ambele fete ale membranei,
formand structura „in mozaic". Este o structure fluida, dinamica, temporara si reversibila in functie de
7
infiuentele factorilor din mediu si a celor metabolici. Proteinele din membrana citoplasmatica (inclusiv
cele din mezozomi) reprezinta cca.20% din totalul proteinelor bacteriene.
Membrana citoplasmatica este semipermeabila, cu rol de bariera osmotice, care regleaza schimburile ce
au loc intre celula bacteriana si mediul extern atat prin procese active specifice cat si procese de difuziune
pasiva. Ea este sediul enzimelor implicate in metabolismul resy'rator, fosforilarea oxidative, transportul
activ, sinteza lipidelor, replicarea ADN-ului, biosinteza tuturor componentelor majore ale peretelui celular
(peptidoglican, lipopolizaharide, fosfolipide) si sinteza polizaharidelor capsulare. Ea participd direct la
cresterea si diviziunea celulara, formarea septului de diviziune.
Membrana citoplasmatica este implicate si in sinteza ARN-ului si datorita asocierii cu ribozomii in
sinteza proteinelor.
Peretele bacterian
Este o structura rigida, prezenta la suprafata bacteriei cu o grosime de cca. 150 A. Componenta principal a
peretelui este mureina sau peptidoglicanul, polimeri micsti, din cloud tipuri de hexoze: N-
acetilglucozamina (G) si acidul N-acetilmuramic (M), aceste hexoze alterneaza formand lanturi
longitudinale. De grupele N-acetilmuramic se leaga lanturi scurte (tetrapeptide) alcatuite din 4
aminoacizi: L-alanina, D-alanina, acid D-glutamic, L-lizina, in locul acestui aminoacid poate sa apara
acidul mezodiaminopimelic.
Peretele bacterian al bacteriilor Gram-pozitive difera ca structura si compozitie de cel al bacteriilor Gram-
negative, desi ambii contin peptidoglicani.
Bacteriile Gram-pozitive au un perete Bros, alcatuit dintr-un strat rigid de peptidoglicani si din acid
teichoic. Cantitatea mare de peptidoglicani (70-80%) ofera acestor bacterii sensibilitate la lizozim si
peniciIina. Lizozimul hidrolizeaza specific peptidoglicanii intre N-acetilglucozamina si acidul N-
acetilmuramic. Penicilina inhiba specific sinteza de peptidoglicani.
Bacteriile Gram-negative au un perete mai subtire de 100A, cu un continut mult mai mic de
peptidoglican (pana la 20%) si fAra acid teichoic. Un strat extern numit membrana externa, acopera
peretele bacterian al bacteriilor Gram-negative. Aceasta membrana este mai groasa decat stratul de
peptidoglicani si este compusa din lipoproteine si glicoproteine atasate de peptidoglicani. Aceasta
membrand contine antigenul somatic caracteristic bacteriilor Gram-negative.
Indepartarea peretelui bacterian, care protejeaza membrana citoplasmatica, determine liza bacteriana
pentru ca membrana citoplasmatica este incapabila sa reziste presiunii osmotice din nature.
Protoplastii sunt forme bacteriene lipsite de perete bacterian, create artificial, mentinute in medii
osmotice capabile sa protejeze de liza bacteriand. In medii hipotone aceste celule se sparg, iar in medii
hipertone se ratatineaza. Protoplastii provin din bacterii Gram-pozitive.
Sferoplastii sunt forme bacteriene create artificial prin indepartarea partiala a peretelui. Peretele este
lipsit de mureina, insa contine lipide, motiv pentru care au aspect sferic. Sferoplastii provin bacterii
Gram-negative.
Rolurile peretelui bacterian:
- asigura forma bacteriei;
- asigura rezistenta bacteriei la presiunea osmotice intracelulara, care este intre 16-25 atmosfere;
- are rol in diviziunea bacteriei, participand la formarea septului de diviziune;
- este sediul antigenelor, care pot induce un raspuns specific umoral sau celular;
- este sediul unor receptori pentru ataarea altor celule (microfage, macrofage) sau a unor proteine
plasmatice (opsonine), sau fixarea unor virusuri (bacteriofagi);
- are rol in patogenitate, fiind sediul unor factori de patogenitate.
Spatiul periplasmatic
Apare pe sectiuni ca o zone cu densitate electronoptica redusa in interiorul careia se gasese un strat
subtire de peptidoglican cu densitate electronoptica mai mare. Este situat intre membrana citoplasmatica
si membrana externa. Largimea spatiului este variabila, depinzand de starea fiziologica a celulei de
conditiile de cultivare. La nivelul lui, legate de peptidoglican, se gasesc partile proteice ale unor molecule
de lipoproteine, in timp ce partile lipidice ale acestora sunt situate in membrana externa.
8
Acest spatiu este sediul de depozitare al unui numar mare de enzime pigmenti
Membrana externa
Este stratul exterior al peretelui celular, are aspect electronopic triplu stratificat. Este formate din
fosfolipide, proteine si cantitati variabile de lipopolizaharide.
Structura membranei externe este formata din doua straturi de molecule fosfolipidice dispuse cu partile
hidrofobe fata in fata cu cele hidrofile distal. Printre aceste molecule se gasesc intercalate diferite tipuri de
molecule proteice, realizand o legatura stransa intre membrana externa si stratul de peptidoglican.
Functionalitatea peretelui bacterian a membranei externe
Peretele celular este o structure rigida care asigura forma protectia osmotica a celulei bacteriene.
Membrana externa are rol important in reglarea traficului molecular prin perete, permeabilitatea este
mai mare decat a membranei citoplasmatice pentru ca exista niste pori (canale) de transport pasiv, sau in
cazul unor molecule mai complexe prin intermediul unor proteine de transport (transport active). Prezenta
acestei membrane ofera propietati deosebite in ceea ce privete sensibilitatea la antibiotice, distributia
exoenzimelor, toxicitatea. Uncle dintre proteinele existente in membrana externa sunt receptori pentru
fagi, colicine, replicarea ADN-ului. Membrana externa constituie suprafata antigenica cu mare importanta
in inducerea raspunsului imun.
La nivelul peretelui celular se gasesc un numar mare de enzime situate la nivelul spatiului periplasmatic al
membranei externe: fosfataze alcaline, penicilinaze, ribonucleaze etc. Ele sunt eliberate prin membrana
externa in functie de necesitati.
Peretele celular participa la diviziunea celulara care se realizeaza prin invaginarea peretelui celular care
conduce la strangularea citoplasmei si separarea in final a celulelor fiice.
Glicocalixul
Reprezinta structuri de origine bacteriana care contin polizaharide sunt situate la exteriorul membranei
externe. Exista doua feluri de glicocalix: glicocalixul regulat de suprafata (strat RS) si glicocalixul
capsular (capsula).
Stratul RS
Este prezent atat la bacterii Gram (+) cat si la cele Gram (-) i este format, in general, dintr-o singura
specie de subunitati de glicoproteine care se asambleaza in structuri hexagonale sau tetragonale, dispuse
sub forma unor retele regulate pe intreaga suprafata a peretelui celular. Acest strat este foarte subtire si se
poate vedea numai la microscopul electronic
Capsula
Este de natura polizaharidicd complexd, cu molecule neramificate lipsite de miez lipopolizaharidic,
puternic hidratata (99% apa). Ea poate fi: microcapsula (structure find atasata intim de peretele celular),
capsula obisnuita (structure cu contur delimitat), sau strat mucos (materialul capsular care este eliberat in
mediu).
Functionalitatea glicocalixului
Pentru bacteriile cultivate vitro", pe medii uzuale, glicocalixul nu este o structure esentiala si pierderea lui
nu antreneaza moartea celulei. Pentru bacteriile crescute in conditii naturale „in vivo" unde pot sa apara
factori nefavorabili si agenti antimicrobieni (variatii de pH, ioni de metale grele, surfactanti, bacteriocine,
bacteriofagi, anticorpi, fagocite), glicocalixul este o structure multifunctionala cu importanta in
supravietuire.
Stratul RS protejeaza bacteria impotriva factorilor nefavorabili din mediu, el poate favoriza atasarea
bacteriei la diverse substraturi, poate fi implicat in uncle activitati enzimatice.
Capsula are doua functii:
a) promotor al aderentei si factor de colonizare pe supralete inerte;
b) protector al bacteriei fate de factorii nefavorabili si agentilor antibacterieni din mediu.
Capsula poate proteja bacteria impotriva anticorpilor prin mascarea surafetelor antigenice de la nivelul
peretelui celular, ea are propietati antigenice (antigene capsulare "K") specifice care poate diferentia mai
multe tipuri antigenice in cadrul aceleiasi specii. In afara acestor functii poate sd mai aibe si altele: poate

9
sa contina receptori pentru bacteriofagi, protejeaza impotriva desicarii, induce producerea interferonului,
este un activator al complementului pe cale alternative.
Cilii (flagelii)
Sunt structuri filamentoase, flexibile, subtiri (0,01- 0,02µm in diametru), cu lungime variabila (6-15µm),
dar totdeauna mai mare decat corpul celular si sunt dispusi la suprafata bacteriei. In suspensie cilii au
forma spiralata, dar cand sunt examinate pe preparate uscate apar sub forma unor filamente regulat
ondulate intr-un plan sinusoidal, cu lungimea undei de 2-3µm si amplitudinea de 0,25-0,60µm. Lungimea
si grosimea cililor, lungimea de unda si amplitudinea spirelor, numarul si dispozitia cililor pe suprafata
celulei bacteriene sunt caractere de specie, cu uncle variatii in functie de varsta culturii si de conditiile de
crestere: celulele in varsta sau crescute pe medii lichide au cilii mai lungi comparativ cu celulele tinere ale
aceleiasi specii sau cu celulele crescute pe medii solide. In timpul diviziunii bacteriilor ciliate peritriche,
numarul cililor se dubleaza distribuindu-se ulterior in numar aproximativ egal celulelelor fiice. Formarea
cililor este reglata genetic find cuplata cu ciclul de diviziune celulara. Cilii individuali sunt prea
subtiri pentru a putea fi vazuti la microscopul obisnuit cu lumina transmisa, daca nu sunt folosite tehnici
speciale de evidentiere cum ar fi: colorarea cu fucsina dupa mordansarea cu tanin sau prin impregnare
argentica; ei pot fi observati in microscopia cu camp intunecat datorita tendintei de a forma agregate la
suprafata celulelor peritriche.
Cercetarea structurii cililor la microscopul electronic a evidentiat alcatuirea lor din trei componente
morfologic distincte: o structure bazala (corpuscul bazal, complex bazal), o structure in forma de carlig
si filamentul flagelar principal.
Complexul bazal reprezinta componenta cilului prin care acesta se ataseaza la corpul bacteriei.
Compexul bazal al E.coli este constituit din patru discuri (diametru 22,5 nm) paralele, dispuse sub forma
a doua perechi pe o tija care trece prin centrul lor: o pereche interns (M si S) §i o pereche externa situata
spre carlig (P si L) in care discurile sunt ceva mai distantate. Cele patru discuri au fost denumite M, S, P
si L in acord cu presupusa lor atasare la nivelul membranei citoplasmatice, spatiul periplasmatic, stratul
de peptidoglican respectiv stratul lipopolizaharidic din membrana externa. Rolul celor patru discuri este
de fapt acela de a asigura etansietatea strabaterii membranei citoplasmatice a componentelor peretelui
celular. Flagelii au miscare circulara, corpusculul bazal (de fapt placa bzala a acestuia) avand rolul
rotorului unui motoras electric. Astfel corpusculul bazal reprezinta o componenta structurala complexa,
montata in intregime in peretele cellular si membrana citoplasmatice (model strucural propus de
Pamphilis Adler, 1971). Tija centrals care uneste discurile complexului bazal, reprezinta componenta
rigida a acestuia si realizeaza legatura cu carligul, carlig care la randul sau se leaga prin capatul distal de
filamentul flagelar: Tija centrala, carligul si filamentul formeaza o structure tubulara continua.
Carligul reprezinta o structure scurta, care este situata in afara corpulului celulei bacteriene si are o forma
mai mult sau mai putin indoita. Carligul flagelului permite de fapt, pentru ca este flexibil, sa transmita in
unghi drept miscarea rotativa de la nivelul corpusculului bazal la flagelul propriu-zis.
Filamentul flagelar principal reprezinta partea flexibila, in general spiralata a cilului, care se leaga prin
capatul proximal la capatul distal at carligului. Flagelul este de fapt un snop de filamente extrem de fine
alcatuite din molecule de flagelind puse cap la cap. Aceste filamente formeaza un snop cu forma spiralata
atunci cand se invartesc in directia buna.
Din punct de vedere biochimic, toate componentele cilului sunt alcatuite din proteine cu propietati
antigenice proprii (antigene ciliare sau antigene "H"), numite flageline. Atat filamentul flagelar cat si
carligul sunt alcatuite fiecare in parte din cate un singur fel de molecule proteice, care sunt capabile de
autoasamblare.
In functie de numarul dispozitia cililor bacteriile se impart in bacterii:
- atriche (fare cili);
- monotriche (cu un cil);
- amfitriche (au cate un cil la ambii poli);
- lophotriche (au cate un smoc de cili la unul sau ambii poli);
- peritriche (cilii sunt pe toata suprafata corpului).
10
Functionalitatea cilului
Cilii bacterieni au rol de organite locomotoare. Functia locomotoare este indeplinita printr-o miscare
de rotatie a filamentului flagelar in raport cu corpul celulei. Aceasta rniscare de rotatie a filamentului
flagelar este asemanatoare unei insurubari in mediu, avand drept urmare impingerea inainte a corpului
bacterian (bacteriile cu filamente drepte sunt imobile). Motorul rotatiei cililor este complexul bazal iar
energia necesara este furnizata de ATP.
Pilii (fimbriile)
Sunt apendici filamentoi neflagelari, imobili, prezenti in numar mare pe suprafata unor bacterii. Pierderea
pililor se poate realiza prin mecanisme reversibile sau ireversibile, iar prezenta, numarul lungimea lor este
influentata de felul mediului de culture (mediile lichide favorizeaza aparitia pililor), de faza de crestere a
culturii. Pilii sunt mult prea subtiri pentru a putea fi observati la microscopul fotonic, dar pot fi
vizualizati la microscopul electronic. La E.coli, ca §i la alte Enterobacteriaceae, prezenta pililor poate fi
pusa in evidenta prin testul de hemaglutinare fimbriala, bazat pe propietatea lor, de a adera la hematii.
Pilii sunt de obicei mult mai subtiri decat cilii, au o structura mai rigida fiind drepti sau cu forma usor
sinuoasa, neregulata (nu prezinta o lungime de unda si o amplitudine constanta), sunt mai scurti si mult
mai numerosi, in genaral sunt peritrichi. Originea pililor este la nivelul membranei citoplasmatice, dar nu
poseda aparat corespunzator corpuscului bazal.
Pe baza caracteristicilor morfologice, biochimice si imunologice a fost descrisa o mare varietate de tipuri
de pili, in timp ce in raport cu functionalitatea au fost descrise numai doua tipuri:
- pili de conjugare (de sex),
- pili comuni (pili somatici).
Pilii de sex sunt mai grosi decat cei somatici §i se gasesc numai pe suprafata bacteriilor donatoare de
plasmide mari conjugative. Pilii de conjugare sunt codificati de plasmide transmisibile si sunt implicati in
conjugarea bacteriilor se numesc pili F, pili I la E.coli.
Pilii comuni sunt determinati de gene cromozomiale, desi este posibila implicarea si unor plasmide. Din
punct de vedere biochimic fiecare tip de pili este alcatuit dintr-un singur fel de monomeri proteici (piline)
care se autoasambleaza sub forma unor structuri tubulare, in care pilinele sunt dispuse helical. Natura
proteica aparte a pililor le confera propietati antigenice diferite de cele flagelare.
Functionalitatea pililor
Pilii nu reprezinta structuri comune tuturor bacteriilor (chiar in cadrul aceleiasi specii bacteriene pot
exista tulpini piliate si nepiliate) dar atunci cand sunt prezenti si sunt indepartati mechanic se refac cu
usurinta.
Atat pilii de conjugare cat si cei comuni contin receptori spec ifici pentru bacteriofagi, receptori situati in
varf (pentru bacteriofagi filamentosi) sau pe suprafata laterala (pentru bacteriofagii izomerici).
Pilii de conjugare, sunt necesari initierii procesului de conjugare. Pilii F prezenti la celulele F+(mascule)
de E.coli, au sugerat ca ei actioneaza ca niste carlige retractile care aduc bacteriile ce se conjuga
(donatoare receptoare) in contact celular, fara a fi implicati in transferul propriu-zis de material genetic.
Pilii polari, aparent, nu sunt implicati in conjugare, ei sunt pili retractili, responsabili pentru o forma
primitive de miscare bacteriana pe suprafete solide, numita miscare "prin secuse".
Pilii sunt responsabili si pentru formarea unor pelicule bacterine la suprafata culturilor statice.
Pilii mediaza aderenta unor specii bacteriene la anumite hematii, inducand fenomenul de hemaglutinare.
Pilii sunt organite adezive care mediaza atsarea unor bacterii la celule epiteliale ale mamiferelor
favorizand colonizarea. In acest fel pot fi luati in consideratie ca factori de virulenta.
Pilii joaca probabil un rol in rezistenta bacteriilor la fagocitoza.
Sporul bacterian
Este o forma de rezistenta, prezenta doar la anumite specii bacteriene, ex. familia Bacillaceae. Forma este
sferica sau ovalara. Evolutia sporului are trei stadii: preparator, prespor, spor matur. Formarea
sporului: in jurul nucleului bacterian se depun structuri ce contin H2O legata, dipicolinat de Ca; oferind
rezistenta deosebita la variatii de temperature si uscaciune.

11
Sporul poate rezista la 100° C timp de 2-3 ore. In conditii favorabile germineaza, trecand in forma
vegetative.
Strucrurile sporului de la exterior sunt: exosporium, peretele sporal, cortexul sporal (alcatuit din lamele
concentrice), AND-ul cromozomial, sporal.
Rolul sporului este de a asigura perpetuarea speciei bacterine in conditii nefavorabile.
Aceasta forma de rezitenta nu are rol in multiplicare sau patogenitate.

Capitolul III Bacteriile: compozitie chimica, metabolism, cultivare

COMPOZITIA CHIMICA A BACTERIILOR
Celula bacteriana, ca si celulele plantelor si animalelor contine: apa, saruri minerale, glucide, lipide,
proteine, vitamine, pigmenti si alti constituenti care indeplinesc roluri diferite in fiziologia bacteriand.
A. Apa reprezinta peste 75-80% din masa bacteriana si formeaza mediul in care se petrec toate
procesele vitale ale celulei bacteriene. Apa celulara provine din mediul extern si din unele
procese metabolice. Forma sub care se gaseste H2O este libera (este mediul de dispersie pentru
unele substante celulare), dar exista si mici cantitati de apa legata (fizico-chimic cu diferite
componente celulare).
Rolul H2O in celula bacteriana este variat:
- constituie un mediu de dispersie pentru celelalte componente bacteriene;
- participa la procesele metabolice;
- in prezenta F1,0 libere, proteinele se degradeaza usor la temperaturi ridicate.
Formele vegetative sunt omorate la 55-65°C in 15-20min datorita cantitatii de apa libera pe care o contin.
Sporii bacterieni, contin mai putina apa, se afla in marea majoritatea cazului legata, ceea ce asigura
rezistenta deosebita a acestei entitati morfologice la temperaturi ridicate.
B. Proteinele reprezinta intre 40-80% din greutatea uscata a bacteriei, la formarea lor participa
aproximativ 20 de aminoacizi.
Compozitie
- proteine simple - formate doar din aminoacizi (acizii theicoici, acidul diaminopimelic);
- proteine complexe (sau cenapse):
- complexe glucido-lipido-polipeptidice;
- heteroproteine care sunt formate din proteine si o grupare prostetica ex: mucoproteine
(proteine si acid mucoitinsulfuric si glucozamind esterificata cu H2SO4, exemplu mucopolizaharidul,
antigenul specific de grup al pneumococului; antigenul M specific de tip al streptococului hemolitic;
acidul hialuronic din capsula streptococilor tineri);
- cromoproteinele formate din proteine si gruparea prostetica in care intra un metal, au in special
functii enzimatice: catalaze, peroxidaze, citocromi;
- nucleoproteinele formate din proteine si gruparea prostetica sunt acizii nucleici ADN in nucleu
si ARN in protoplasma.
Rolul proteinelor:
- plastic intra in constitutia unor componente celulare sau/si extracelulare;
- antigenic;
- energetic,
- in patogenitate, in transmiterea de caractere genetice.
C. Enzimele sunt prezente in bacterii, bacteriile sunt dotate cu un echipament enzimatic foarte complex
capabil sa atace in mod practic toate materiile organice din natura mai mult sau mai putin complexe.
Capacitatea celulei bacteriene de a sintetiza enzime este determinate genetic. Din aproximativ 3000
de proteine, din celula bacteriana 2000 sunt enzime.

12
 Echipamentul enzimatic este foarte bogat la bacteriile autotrofe (capabile de sinteze pornind de la
molecule simple anorganice) si din ce in ce mai sarac la cele heterotrofe (folosesc substante organice), in
raport cu adaptarea for la parazitism.
Clasificarea enzimelor
1. Dupe localizare
Enzima extracelulare (exoenzime), acumularea in mediul de culture este probabil rezultatul autolizei
celulelor, sau iesirea din celule moarte care si-au pierdut permeabilitatea selective a membranei exemplu:
hidrolaze, proteinaze, carbohidraze, lipaze, etc.
Enzime ectocelulare (au rol in permeabilitatea selective si in respiratie), exemplu: permeaze, translocaze)
sunt fixate si situate in membrana citoplasmatica si controleaza permeabilitatea selective a acesteia, ele
transfea substantele prin membrana citoplasmatica cu sau fare schimbarea chimica a for (hidroliza).
Enzime intracelulare sunt fie solubile, fie asociate diferitor infrastructuri ale celulei bacteriene: nucleul
si sistemele membranare ca mezozomii, cromatoforii, membrana citoplasmatica si intervin in procesele de
sinteza.
2. Dupe tipul de actiune asupra substratului (criteriul biochimic):
- hidrolazele: desfac legatura dintre carbon si atomii de 0, N, S, fixand totodata o molecule de apa
(proteazele, RN-aze, DN-aze, lipaze, carbohidraze etc.);
- transferazele: realizeaza transferul anumitor radicali dupe o molecule pe alta;
- oxidoreductazele (desmolazele): desfac legaturile dintre atomii de carbon. Sunt enzime care catalizeaza
procesele de oxidoreducere, transferul de H+ pe oxigen molecular sau pe alt acceptor, eliberand cantitati
diferite de energie necesara metabolismului celular. Exemplu: oxidaze, dehidrogenaze, catalaze,
peroxidaze, izomerazele (racemazele).
3. Dupe modul de aparitie in celula bacteriana sunt de doua feluri:
- enzime constitutive: exista totdeauna in celula, fiind sintetizate indiferent de natura mediului, sunt
constituentii permanenti ai celulei;
- enzime inductibile sunt sintetizate de catre celula bacteriana numai ca raspuns la anumiti compusi
specifici aparuti in mediu. In lipsa substantei inductoare sinteza lor inceteaza, se face la nivel minim.
D. Glucidele sunt prezente in microorganisme, ele pot reprezenta intre 14-20% din greutatea uscata.
Cantitatea de glucide variaza in raport cu: specia, varsta, conditiile de mediu, in cadrul aceleasi specii
apar variatii in raport cu tulpina bacteriana. Bacteriile contin glucide simple (mono si dizaharide) si
glucide complexe (polizaharide). Polizaharidele pot fi formate prin condensarea unor molecule de pentoze
(pentozani) si hexoze (hexozani), sau prin polimerizarea hexozelor, pentozelor acizilor uronici, formand
polizaharidele mixte.
Cuplarea in complexe a polizaharidelor cu proteinele, formeaza la suprafata bacteriilor, capsula,
ce le confera proprietati antigenice speciale si de patogenitate si rezistenta la conditiile de mediu.
Bacteriile pot elabora polizaharide care au proprietatea de a precipita specific serurile antibacteriene
omologe, exemplu mucopolizaharidul -MPZ- (substanta SSS la pneumococ), sau lipopolizaharidul -LPS-
(glucido-lipido-proteine), antigenul „0" al bacteriilor Gram negative.
Rolul glucidelor: energetic, plastic, antigenic, patogenic
E. Lipidele reprezinta pana la 10% din greutatea uscata a bacteriei, iar la micobacterii, pot reprezenta
pana la 40% din greutate. Bacteriile contin substante lipidice ca: acizii grasi, lipide neutre, ceruri,
fosfolipide. In celulele imbatranite lipidele sunt in cantitate mai mare. Ele se pot gasi libere in vacuolele
din celula sau se pot gasi sub forma combinata in complexe: lipido-proteice, lipido-glucidice sau glucido-
lipido-proteice.
Acizii grasi, bacteriile contin acizi grasi saturati (butiric, caprilic, stearic) si nesaturati (palmitic, linoleic,
crotonic), precum si acizi grasi speciali (la micobacterii sunt: acidul micolic, tuberculostearic, ftioic).
Lipide neutre (gliceride), provin din esterificarea acizilor grasi cu glicerol.
Cerurile sunt substante complexe, in care esterificarea acizilor grasi se face cu alcooli monovalenti
superiori.

13
La bacteriile acid-alcoolo-rezistente continutul in ceruri atinge 5-10% din greutatea uscata a bacteriei este
ceara D si contine acid micolic, in timp ce la altele este foarte redus 0,3-0,8% .
Fosfolipidele sunt lipide complexe formate din: acizi grasi, glicerol, acid fosforic si o baza azotata (colina
in lectine, etanolamina si serina in cefaline).
Fosfolipidele se gasesc in cantitate mai mare in bacteriile Gram negative si acid-alcoolo-rezistente.
Lipidele din bacterii nu contine colesterol. Continutul mare in lipide din peretele micobacteriilor
confera impermeabilitate la coloratiile obisnuite, de aceea se foloseste coloratia Ziehl-Neelsen.
In Treponema pallidum este un fosfolipid numit cardiolipina care este un difosfatidil glicerol (contine 4
acizi grasi polinesaturati diferti). Cardiolipina se gaseste si in structura tesutului miocardie bovin, din care
se extrage, folosindu-se ca antigen pentru evidentierea anticorpilor omologi, pentru diagnosticul
sifilisului.
Rolul lipedelor: energetic, plastic, patogenic (slab), antigenic (slab), in permeabilitate.
F. Substantele minerale variaza in functie de specie, iar in cadrul aceleasi specii variaza in raport cu
varsta culturii si compozitia chimica a mediului de culture. Celule tinere contin de 6-7 ori mai multe
substante minerale decat cele batrane. Ele reprezinta 2-30% din greutatea uscata a bacteriei. Se gasesc
toate oligoelementele: Fe, Ca, Mg, Na, Cl, Pb, S, Zn, Cu etc. Aceste elemente intra in compozitia
diferitilor compusi organici celulari: sulful in aminoacizi, fosforul in nucleoproteine, in fosfolipide sau a
compusilor macroergici (ATP). Fierul intra in compozitia citocromilor, enzime cu rol important in
respiratia microbiana.
Datorita cantitatii maxi de electroliti dizolvati in celula microbiana, presiunea osmotica interna a
microorganismelor este considerabila, astfel s-a calculat ca la stafilococ poate atinge 15-20 atmosfere, iar
pentru colibacil 6 atmosfere.
Rolul substantelor minerale:
- favorizeaza schimburile intre celula si mediu;
- contribuie la reglarea presiunii osmotice,
- are rol plastic, intra in compozitia constituentilor celulari si ai unor enzime;
- contribuie la reglarea p1-1-lui (7,2-7,4) si a potentialului de oxidoreducere;
- activeaza sisteme enzimatice: catalizeaza uncle procese (Fe-citocromoxidaze), catalizeaza sinteza
pigmentilor, Fe este necesar sintezei toxinei difterice, rol in respiratie (flavoproteinele), participa
la permeabilitatea selective.
G. Vitaminele unele bacterii sunt capabile sa sintetizeze vitamine in cantitati atat de marl incat servesc ca
materie prima pentru extragerea acestor vitamine. Astfel biotina este sintetizata de specii ca: Proteus
vulgaris, Mycobacterium tuberculosis, Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Bacillus anthracis,
Serratia marcescens. Tiamina (vitamina BI) este sintetizata de: E. coli, B. subtilis, S. typhi, Shigella, C.
diphteriae. Piridoxina (vitamina B6) este sintetizata de unii lactobacili.
Pentru om, flora microbiana intestinala constituie o importanta sursa de vitamine (vitamine din grupul B,
vitamina K).
H. Pigmentii sunt prezenti in multe bacterii, mai ales bacteriile anaerobe elaboreaza pigmenti.
Pigmentogeneza este caracteristica speciilor bacteriene cromogene. Ea este dependenta de conditiile de
cultivare, mediile solide favorizeaza pigmentogeneza. De asemenea este necesara prezenta unor elemente
ca: azotul, magneziul, fierul, reactia mediului, sursa de carbon, temperatura, cantitatea de oxigen, lumina.
Clasificare bacteriilor care contin pigmenti in functie de specie:
- bacterii fotocromogene sintetizeaza pigmentii in prezenta luminii,
- bacterii scotocromogene sintetizeaza pigmentii in absenta luminii.
Clasificarea bacteriilor in functie de localizarea pigmentilor:
a. cromofore (pigmentul este intracelular);
b. paracromofore (pigmentul este legat endocelular, de perete, ca la stafilococi);
c. cromopare (pigmentul este eliberat in exterior).
Rolul pigmentilor
- fotosinteza;
14
- rol protector (pigmentii carotenoizi protejeaza fata de U.V.),
- functie vitaminica, antibiotics, enzimatica (vitamina K, piocianina, ilavoproteinele);
- semn de imbatranire, substante de catabolism (melaninele);
- identificarea bacteriilor: la bacilul piocianic sintetizeaza piocianina (albastra), pioverdina (verde). I.
Substante care au actiune antibacteriana
Multe specii bacteriene elaboreaza substante cu actiune inhibitoare asupra altor specii sau asupra altor
tulpini din aceeasi specie. Unii bacili Gram negativi sintetizeaza antibiotice cu actiune bactericide sau
bacteriostatica de exemplu polimixine, piocianina, ele actioneaza asupra altor specii.
Alte bacterii sintetizeaza substante cu actiune impotriva propriei specii, se numesc bacteriocine.
METABOLISMUL BACTERIAN
Cuprinde multitudinea de reactii biochimice, ce au toe in reactii prin care materialul nutritiv este luat din
mediu, transformat in energie si in constituenti celulari
Caracteristicile metabolismului bacterian:
- Este un metabolism unicelular, se desfasoard intr-o singura
- Este un metabolism necompartimentat, caracteristic procariotelor (lipsa organitelor citoplasmatice).
- Este un metabolism teleonomic, in timpul evolutiei nu au fost selectate acele cal metabolice si acele
mecanisme de reglare care sa-i asigure o eficienta maxima.
- Se caracterizeaza printr-o mare flexibilitate metabolice, o capacitate crescuta de adaptare la conditii
foarte variate de mediu.
- Este un metabolism de mare intensitate, ceea ce asigure o multiplicare rapids, cu timp de generatie de
20 minute (celulele de mamifere au timp de generatie de cel putin 24 ore).
In complexitatea metabolice a lumii bacteriene actioneaza o restrictie genetica, determinate de cantitatea
de informatie. La E.coli, molecula cromozomiala de ADN, are 2,9x109 daltoni, ea poate codifica aprox.
3000 tipuri de molecule de proteine. Dintre acestea cam 2000 sunt proteine, enzime, mai mult de 1/3 din
ele fiind izolate, purificate §i caracterizate.
Nutritia bacteriana
Este suma proceselor metabolice, ce concura la procurarea de materiale convertibile in energie
componente celulare. In raport cu tipul de energie modul de obtinere, microorganismele se impart in:
- fototrofe (fotosintetizante), utilizeaza energia radianta-luminoasa;
- chimiotrofe (chimiosintetizante), utilizeaza energia rezultata din reactii biochimice de oxido-reducere,
ce pot avea loc la intuneric.
In raport cu felul sursei de azot carbon, microorganismele se impart:
- autotrofe: utilizeaza pentru sinteze azotul si carbonul din compusi anorganici simpli: CO2, NH3, NO2,
NO3.
- heterotrofe: utilizeaza pentru sinteze azot carbon din substante organice diferite, care sunt descompu§i
in produsi simpli, in raport cu gradul de complexitate.
Microorganismele fotosintetizante utilizeaza doua feluri de reactii, ce se desfasoara cuplat:
- reactii fotochimice, in care energia luminoasa absorbita de pigmenti speciali este convertita prin
fotofosforilare in compui macroergici: ATP (adenozin trifosfat);
- reactii de biosinteza, in care ATP format anterior este folosit in reactii endergonice pentru sinteza de
materiale celulare, utilizand ca sursa de carbon, fie CO2 (fotoautotrofe), fie substante organice
(fotoheterotrofe): alcooli, acizi grasi simpli, ca sura de azot este folosit amoniacul sau NO2.
Microorganismele chimosintetizante utilizeaza energia obtinuta prin reactii de oxido-reducerea unor
substante anorganice sau organice.
- chimioautotrofele folosesc ca sursa de carbon, CO2, iar ca sursa de azot, amoniacul, nitritii, nitratii ex.
sulfobacteriile, ferobacteriile, bacteriile nirificatoare;
- chimioheterotrofele sunt incapabile sintetizeze toti metabolitii esentiali, ei fiind luati din mediu de
cultura.
Metabolismul bacterian este de doua tipuri:
- metabolism energetic (prin care se asigura respiratia bacteriana), reactii catabolice;
15
- metabolism de sinteza (prin care se asigura sinteza componentelor bacteriene), reactii anabolice
catabolice.
Metabolismul energetic bacterian
Respiratia reprezinta totalitatea reactiilor biochimice, aerobe sau anaerobe, producatoare de energie.
Aceste reactii au la baza mecanismul oxido-reducerii biologice. Prin oxido-reducere biologica se intelege
pierderea atomilor de hidrogen (electronilor) de catre o substanta chimica, donator transferul lor pe
molecula altei substante chimice, acceptor. In timp ce prima substanta (A) se oxideaza, a doua (B) se
reduce concomitent. Aceste doua reactii cuplate, de oxidare §i de reducere, sunt reversibile. Ele necesita
prezenta enzimelor, care transporta hidrogenul (electroni) de la donor la acceptor, numite dehidrogenaze.
In functic de natura acceptorului final de hidrogen exista doua tipuri de respiratii.
- Respiratie aeroba (oxibiotica), acceptorul final este oxigenul molecular, iar produsul rezultat este apa.
Acest proces este deservit de mai multe sisteme enzimatice dehidrogenazice: nicotinice, flavinice,
citocromii.
- Respiratie anaeroba (anoxibiotica), acceptorul final este orice substanta anorganica diferita de oxigen,
ex. CO2 sau o substanta organica (fermentatie).
In functie de structura chimica a coenzimei sau a grupului prostetic, aceste enzime pot fi grupate in mai
multe categorii.
- Enzime nicotinice, au drept coenzime fie NAD (nicotin-adenin-dinucleotid), fie NADP (nicotin-adenin-
dinucleotid-fosfat) care reduse devin NADH2 si respectiv NADH2;
- Enzime flavinice, au drept grupare prostetica (nedisociabile de apoenzime) FMN (flavin-
mononucleotid), sau FAD (flavin-dinucleotid). FAD redus devine FADH2;
- Enzime ferice, grupul prostetic contine fier sub forma de derivati ai protohemului. Fierul poate fi
oxidat sau redus reversibil prin pierderea si respectiv, castigul unui electron. Enzimele ferice sunt
citocromii b, c, a, a3, dintre care ultimul, identificat cu citocrom-oxidaza, transfera electronul pe oxigen,
ca acceptor final. Alte enzime ferice sunt: catalaza si peroxidaza, capabile sa descompund apa oxigenata
direct (catalaza), sau prin fixarea oxigenului rezultat, pe un substrat redus, cu formarea ulterioara de apa
(peroxidaza).
Bacteriile aerobe poseda toti citocromii, bacteriile facultativ anaerobe poseda unul sau doi
citocromi finali, iar bacteriile anaerobe sunt lipsite de citocromi, precum si de catalaza si
peroxidaza, ele nu sunt necesare pentru ca procesele anaerobe nu conduc la formarea de apa
oxigenata.
- Enzimele cuprice, grupul prostetic contine cupru. Ele pot dehidrogena substratul si fixa hidrogenul
direct pe oxigen fara intermediul citocromilor.
Energia eliberata in cursul reactiilor de oxido-reducere nu este consumata pe loc decat partial. Excesul
este inmagazinat sub forma legaturilor macroergice fosforate pe care le contine ATP (adenozin-trifosfat)
si folosita dupa necesitatile de moment ale celulei.
In respiratia aerobe mecanismul de sinteza a ATP este reprezentat in special de fosforilarea oxidative (la
nivel de catalizator), cuplata cu partea terminala a lantului respirator.
In respiratia anaeroba (fermentatie), lipsita de lant respirator, sinteza ATP este facuta prin fosforilarea la
nivelul substratului, donatorii si acceptorii de hidrogen find metaboliti organici.
In functie de potentialul oxido-reducator al mediului, s-au descris mai multe tipuri de respiratorii.
Bacterii strict aerobe, cresc numai in prezenta unei cantitati mari de oxigen, folosit ca unic acceptor final
de hidrogen. Aceste bacterii poseda: catalaza, peroxidaza si citocromi.
Bacterii strict anaerobe, cresc numai in absenta oxigenului, sunt lipsite de enzimele de mai sus. Aceste
bacterii sunt foarte sensibile la actiunea oxigenului, care le este toxic.
Bacterii aerobe, facultativ anaerobe, au posibilitatea ambelor tipuri de respiratie, in functie de existenta
oxigenului. Desi lipsite de catalaza si citocrom-oxidaza, ele pot creste in aerobioza find mult mai putin
sensibile la apa oxigenata, datorita unor peroxidaze flavoproteice capabile sa descompund apa oxigenata.
Bacterii anaerobe microaerofile, tolereaza cantitati mici de oxigen, probabil prin achizitia unor enzime
de tip catalazic.
16
Energetica respiratiei aerobe
Energia se obtine in doua moduri principale:
- prin fosforilarea substratului pe calea glicolizei anaerobe, in care o molecule de glucoza este
degradata in doua molecule de acid lactic, trecand prin stadiul de acid piruvic;
- prin fosforilarea oxidative (la nivelul catalizatorului), in cazul catabolismului glucozei in aerobioza.
Acidul piruvic este carboxilat la acid oxal - acetic, intra apoi in ciclul acizilor tricarboxilici (ciclul
KREBS), find carboxilat pang la H2O si CO2.
Bilantul energetic total rezultat din catabolizarea completa, aeroba, a glucozei este de 38 moli ATP/1 mol
glucoza. Stiind ca legatura macroergica a 1 mol de ATP contine cca. 7000 calorii, inseamna ca din 38
moli ATP rezulta 266 kcal/mol glucoza complet degradata.
Celelalte substante energetice, ca aminoacizii si acizii grasi intra in degradarea aeroba la nivelul ciclului
KREBS: aminoacizii, dupa ce sufera transaminarea, intra la nivelul piruvatului, aspartatului, glutamatului,
iar acizii grad sub forma acetil-CoA, la nivelul acidului oxal-acetic.
Energetica respiratiei anaerobe (fermentative)
Energia se obtine prin fosforilarea substratului. Din punct de vedere energetic, fermentatia este
inferioard respiratiei aerobe, ea fumizand de 12-19 ori mai putina energie (ATP).
Metabolismul glucidelor la bacterii
Glucidele reprezinta surse de carbon 5i energie. Bacteriile utilizeaza glucidele sub trei forme:
- monozaharidele ca atare,
- oligozaharidele sunt hidrolizate in monozaharide,
- polizaharidele sunt de asemenea in monozaharide de catre hidrolaze specifice, care sunt exoenzime si
ectoenzime.
Catabolismul glucidelor, toate monozaharidele sunt mai intai transformate in glucoza-6-fosfat (G-6-P),
care urrneaza cateva cal principals de metebolizare:
- calea hexozo-difosfatilor (EMBDEN-M EYERHOF-PARNAS), produsul final este acidul piruvic, se
produc si 2 moli ATP pentru l mol de glucoza;
- calea pentozofosfatilor, desi este neenergetica, este importanta, deoarece este o sursa de pentoze,
necesare sintezei: acizilor nucleici, glucidelor cu 4, 6, 7 atomi de carbon 5i de NADH2, necesare sintezei
glucidelor lipidelor;
- calea ENTNER-DOUDOROFF, este caracteristica pentru Pseudomonas Aeromonas, furnizeaza
NADPH2 si energie: l mol ATP pentru l mol glucoza;
- calea ciclului acizilor tricarboxilici (KREBS), reprezinta calea comuna de catabolizare a glucidelor,
lipidelor si aminoacizilor (dezaminati), pana la CO2, si H2O, cu eliberare de energie, prin reactii
succesive de decarboxilare, oxido-reducere, hidratare, sub actiunea unor enzime specifice.
Sinteza polizaharidelor bacteriene
Oligozaharidele (dizaharidele) sunt sintetizate prin reactii de transglucozidare, catalizate de
transglucozil-transferaze.
Polizaharidele sunt sintetizate prin transglucozidarea unei unitati monozaharidice pe un rest
oligozaharidic.
Sinteza acidului hialuronic
Mai intai are loc sinteza acidului glucuronic prin dehidrogenarea UTP-G in prezenta NAD si sinteza N-
acetil-glucozaminei din glucoza-6-P, Ac-CoA, cu participarea ATP, glutaminei, UTP (uridin-trifosfat).
Este apoi sintetizata unitate de baza, prin formarea legaturii 1-4 glucozidice, intre acidul glucuronic si N-
acetil-glucozamina. Aceasta unitate este apoi polimerizata.
Acidul hialuronic intra in compozitia structurilor capsulare a diferitor bacterii (streptococi tineri).
Metabolismul lipidelor la bacterii
Bacteriile au capacitatea de a degrada si a sintetiza lipide neutre si fofolipide. Degradarea lipidelor are loc
sub actiunea lipazelor esterazelor, care de obicei sunt extracelulare.
Gliceridele sunt hidrolizate in glicerol si acizi grad. Fosfolipidele sunt hidrolizate in: glicerol, acizi grasi,
acid fosforic si baza azotata (colina in cazul lecitinelor, sau etanol-amina, serina in cazul cefalinelor.
17
Glicerolul, rezultat din hidroliza lipidelor, este reutilizat ca atare in liposinteze, sau dupa fosforilare, este
transformat in hidroxi-acetonfosfat intra in ciclul EMP (EMBDEN-MEYERHOF-PARNAS), al glicolizei
anaerobe.
Acizii grad, rezultati o data cu glicerolul, din hidroliza lipidelor, intra in reactii de oxidare, in special pe
calea ciclului LYNEN (bete-oxidare). Aici are loc, printr-un proces oxidativ, ruperea succesiva a cate
unui fragment de doi carboni. Fiecare scurtare cu doi carboni cuprinde o succesiune de patru reactii
partiale precedate de activarea acidului gras, sub forma de acetil-CoA. Resturile acetil-CoA, intra in
fondul comun al unitatilor cu doi atomi de carbon, putand ii utilizate in ciclul KREBS, in sinteze acetil-
derivatilor, sau pentru sinteza de acizi grad. Baza azotata, rezultata din hidroliza fosfolipidelor, este
folosita, apoi, ca atare pentru sinteza de fosfolipide, sau transformata in aminoacizi. Bazele azotate
reprezinta o sursa importanta de grupari metil, necesare altor sinteze.
Biosinteza lipidelor
Biosinteza acizilor grad, urmeaza doua cai
- alungirea unui acid gras cu inca doi carboni, prin reversia partials a unora din etapele de degradare din
ciclul LYNEN, de exemplu sinteza acidului stearic (18 C), din acid palmitic (16 C) Acetil –Co;
- calea malonil-CoA, prin care o unitate acil CoA este condensate cu un fragment de 2 C, cu formare
intermediara a malonil-CoA, aceasta cale necesita: CO2, biotina, ATP, NADH2.
Biosinteza trigliceridelor
Din monogliceride, se formeaza digliceride si apoi trigliceride, prin adaugarea succesiva a cate unui rest
de acil-CoA, prin reactie de transacetilare, dependents de ATP si CoA.
Din alfa-glicerofosfat si acil-CoA, prin formarea intermediara de acizi fosfatidici (fosfogliceride fara baza
azotata). Se face astfel legatura cu fosfolipidele.
Biosinteza fosfolipidelor
Este un proces endergonic si presupune presinteza glicerolului, acizilor grad si bazei azotate, etanol-
amina provine din decarboxilarea serinei, iar colina din metilarca etanol-aminei. Sinteza fosfolipidelor are
loc in patru etape:
- formarea alfa-glicerofosfatului,
- formarea acidului fosfatidic,
- formarea digliceridelor alfa-beta,
- Incorporarea bazei azotate.
Metabolismul proteinelor la bacterii
Aminoacizii incorporati sub forma de proteine peptide, au rol plastic rol energetic, exceptie fac anaerobii
proteolitici. Cele mai multe specii bacteriene degradeaza activ aminoacizii, folosindu-i apoi pentru
diferite sinteze. Aminoacizii sunt preluati ca atare din mediu, sau in urma hidrolizei substantelor proteice,
de catre proteazele (extracelulare) peptidazele (extra intracelulare) bacteriene.
Absorbtia aminoacizilor este asigurata de catre sisteme permeazice specifice, consumatoare de energie.
Izomerii D ai aminoacizilor sunt mai raspanditi decat la alte organisme, care utilizeaza in special L-
aminoacizii. La bacterii, D-aminoacizii formeaza diferite peptide cu activitate antibiotics (gramicidina,
polimixina, bacitracina), capsula bacilului carbunos, sau participa la formarea peretelui celular (D-
alanina, acidul D-glutamic).
Catabolizarea aminoacizilor
Bacteriile Gram negative ataca toti ,tminoacizii, folosind ca sursa de carbon, glucoza si amoniac ca sursa
de azot.
Bacteriile Gram pozitive au capacitate limitata de degradare si sinteza a aminoacizilor si necesita un
numar de aminoacizi in mediul nutritiv, factori de crestere.
Degradarea aminoacizilor este initiata prin indepartarea gruparii aminice prin mai multe reactii.
- Transaminarea, transferul NH3 pe un oxiacid cu formarea aminoacidul ui corespunzator.
- Dezaminarea, indepartarea grupei amino si care se datoreaza urmatoarelor grupe de enzime:

18
a) cu spectru larg de actiune, L si D-aminoacidoxidaze (ex. la Proteus se gaseste L-aminoacidoxidaza,
fiind utilizata ca un test important de identificare, reactia fenilalanindezaminazei). In timp ce D-
aminoacidoxidaza se intalneste la multe bacterii Gram negative;
b) dehidrogenaze, dintre care glutamat-dehidrogenazele NAD si NADP dependente, au un rol major in
utilizarea N (ionul de amoniu din mediu);
c) enzime avand ca substrat specific un singur aminoacid cu mecanisme variate de reactie: asparginaza,
glutaminaza, aspartaza, histidaza, arginaza etc.
Dupa indepartarea grupei aminice, scheletul de carbon intra in reactii degradative proprii mai ales in
ciclul acizilor tricarboxilici.
- Decarboxilarea aminoacizilor are loc neoxidativ si ireversibil, sub actiunea unei decarboxilaze
specifice fiecarui aminoacid, avand drept coenzima piridoxal-P. In urma acestei reactii se formeaza amina
corespunzatoare si bioxidul de carbon. Formarea de amine (bazice) reprezinta un mecanism de tamponare
a care tinde spre aciditate, prin acumularea de produsi de fermentatie acizi. Cand pH-ul scade sub 6, este
activata decarboxilarea (pH optim 2-6), cu producerea de amine si cresterea pH-ului.
Sinteza aminoacizilor
Acest proces implica fixarea azotului pe lanturi carbonice preformate (mai ales cetoacizi). Azotul este
luat sub forma de azot molecular (autotrofe), NO2, NO3, amoniac, sau de grupare aminica (-NI12),
(heterotrofe).
Bacteriile autotrofe care folosesc azot molecular, it transforms in amoniac (nu se cunosc mecanismele),
iar acesta este fixat pe acidul alfa-cetoglutaric, sau acidul glutamic si prin transaminare se formeaza alti
aminoacizi.
Heterotrofele, cu un grad mai inalt de parazitism, folosesc pentru obtinerea aminoacizilor necesari, reactia
de transaminare, catalizata de transaminaze specifice, care necesita prezenta NAD si piridoxal-fosfatului.
Transaminarea este o reactie de dezaminare, prin care gruparea amino (-NH2)a unui aminoacid este
transferata in pozitia alfa a unui alfa-cetoacid, care astfel devine un aminoacid nou, in timp ce primul
aminoacid (care a pierdut gruparea amino devine cetoacid). Unele bacterii heterotrofe nu-si sintetizeaza
nici prin transaminare decat un numar restrans de aminoacizi, ceilalti ii ia ca atare din mediu (aminoacizi
esentiali).
In concluzie, in ceea ce priveste legatura cu metabolismul glucidic, se pot distinge trei cai de biosinteza a
aminoacizilor, pe baza preluarii scheletelor carbonice de la glucide:
- glicoliza anaeroba (EMP), de la acid 3P-gliceric se poate ajunge la: serina, glicina, iar de la piruvat se
ajunge la: valina, leucina;
- untul pentozelor, prin intermediul formarii acidului shikimic, se ajunge la aminoacizi aromatici, iar
prin intermediul ribozei-5P, la histidina;
- ciclul KREBS, de la acidul alfa-cetoglutaric, oxalacetic si fumaric se ajunge la acid glutamic si acid
aspartic.
Sinteza proteinelor
Este un proces complex care se desfasoara in doua etape:
- Realizarea structurii primare a catenelor polipeptidice, prin formarea legaturilor peptidice (-CO-NH-),
intre aminoacizii dispusi in ordinea specificata de catre ARNm. Schematic se realizeaza prin activarea
aminoacizilor, legarea for de ARNt-sintetaze (sau enzime cu pH 5) in prezenta ATP, transportul
aminoacizilor activati, la ribozomi, secventializarea aminoacizilor, formarea succesiva a legaturilor
peptidice intre aminoacizi, ce se dispun succesiv pe suprafata ribozomului, in ordinea specified, codificata
de ARNm, eliberarea catenelor polipeptidice de pe ribozom.
- Morfogeneza proteinelor, realizarea structurii secundare, tertiare, cuaternare, prin constituirea de
legaturi intra- sau intercatenare (punti de hidrogen, forte Van der Waals, sau covalente de tip —S-S-).
Cultivarea bacteriilor
Creterea bacteriilor

19
Este procesul biologic prin care bacteriile isi maresc volumul, datorita sintetizarii de noi produsi si
acumularii apei. Cresterea este dependenta de raportul suprafata/volum, este atat timp cat este in favoare
suprafetei.
Multiplicarea bacteriilor
Atunci cand valoarea raportului este in favoarea volumului (se inverseaza rapotul) cresterea inceteaza si
apare inmultirea.
Aceasta se realizeaza prin diviziune directa si rar prin inmugurire. Ritmul de diviziune este foarte rapid de
10-20 min, exceptie face bacilul Koch care are un timp de 18-20 ore.
Cultura bacteriana
Este rezultatul inmultirii germenilor intr-un mediu favorabil. Aspectul culturii depinde de: specie, de
varsta culturii si de mediul de culture.
Bacteriile pot fi cultivate de : medii artificiale (acelulare), culturi celulare, ou embrionat de gaina, animale
receptive.
Culturile bacteriene pe medii artificial
In medii lichide
Determind aparitia unei turbiditati (tulburari a mediului apos) dupe 18-20 ore in conditii de crestere
specifice bacteriei. In functie de aspectul turbiditatii culturile pot fi:
- culturi "S" (smooth) — turbiditate omogena, germenii sunt tineri, virulenti, care disperseaza rapid si
uniform;
- culturi "R" (rough) — mediul este limpede, germenii se gasesc sub forma de grunji (depusi pe fundul
vasului sau pe pereti), tulbura neomogen mediul. Sunt determinate fie de germeni avirulenti, nepatogeni,
sau de germeni patogeni imbatraniti, care si-au pierdut virulenta.
Uneori cresterea in medii lichide mai poate fi sub forma de:
- val la suprafata, in cazul germenilor aerobi (bacilul tuberculos);
- depozit gros pe fundul vasului in cazul germenilor anaerobi.
Pe medii solide
Produsul patologic se insamanteaza prin diverse procedee de dispersie. Cultura bacteriana apare sub
forma de colonie dupe 4 ore.
Colonia bacteriana reprezinta totalitatea germenilor rezultati din multiplicarea unei singure celule
bacteriene, ea este o cultura pura, stint genneni identici genetic (monoclonali).
Aspectul coloniilor
- Colonii de tip "S", smooth = neted, coloniile au suprafata neteda, lucioasa cu margini drepte, de
consistenta untoasa, cu un diametru de 1-2 mm, se pot detasa usor, sunt alcatuite din germeni virulenti.
- Colonii de tip "R", rough = aspru. Coloniile au suprafata aspra, rugoasa, cu margini neregulate,
crenelate, nu se pot detasa o parte din colonie cu ansa, ci doar colonia intreaga. Aceste colonii sunt
formate din germeni batrani, avirulenti. In aceasta forma nu se mai pot face identificari.
- Colonii de tip "M" care au suprafata neteda, mucoasa, sunt variante ale coloniilor "S" ale germenilor cu
capsula (Klebsiella). Ele au tendinta de a conflua intre ele.
- Colonii de tip "G" glossy, sunt colonii pitice lucioase, ele rezulta in urma actiunii antibioticelor asupra
formelor "S" de germeni.
Curba de crestere a bacteriilor
Populatia care rezulta prin diviziunea unei bacterii creste in progresie geometrica cu ratia 2. Timpul
necesar pentru dublarea populatiei se numeste timp de dedublare sau timp de generatie.
Dinamica reala este caracterizata printr-o curba cu patru faze:
1. Faza de lag
In primele 2 ore, numarul de indivizi este aproape constant (faza de latenta), ea este o faza de acomodare
a germenilor la noile conditii de mediu.
2. Faza de multiplicare exponentiala sau logaritmica
Este o faza de crestere rapids a numarului bacteriilor. Dureaza 2-3 ore, curba evolueaza exponential pang
in momentul in care una dintre substante nutritive din mediu este consumata sau/si in mediu se
20
acumuleaza metaboliti toxici (factor limitant). In aceasta faza bacteriile au dimensiuni constante,
citoplasma intens bazofila si omogena, lipsita de incluziuni. Bacteriile sunt virulente, antigenele sunt cele
mai bine reprezentate. In aceasta faza se recolteaza germenii pentru prepararea vaccinurilor.
3. Faza stationara
Prin consumarea substratului nutritiv ritmul de diviziune scade, numarul germenilor care mor devine egal
cu cel al germenilor care se divid, deci numarul total al bacteriilor ramane constant. Aceasta faza dureaza
2-3 zile. In aceasta faza se fac identificarile bacteriilor, coloniile sunt bine individualizate. Bacteriile din
colectiile purulente (abcese) se afla in aceasta faza.
4. Faza de declin
Consumarea substratului nutritiv si acumularea de metaboliti toxici duce la moartea majoritatii bacteriilor.
Celulele ramase vii sunt batrane, iii pierd virulenta si patogenitatea. Faza dureaza 2-3 luni. In aceasta
faza apar sporii.
Aceasta evolutie se obtine si in macroorganisme. Cultura bacteriana, ramane permanent tandra, deoarece
mediul de cultura nu isi pierde elementele nutritive.

Capitolul IV Virusurile

DEFINITIE
Virusurile reprezinta o familie deosebita de agenti infectiosi care difera fundamental din punct de vedere
structural si fiziologic de celelalte microorganisme, au dimensiuni foarte mici, cuprinse intre 20-300 nm.
Dupa A. LWOFF, virusurile sunt "entitati infectante nucleoproteice, potential patogene, posedand un
singur tip de acid nucleic, incapabile de crestere si fisiune binara, lipsite de informatie genetica pentru
sinteza unui sistem energetic propriu si necesitand pentru reproducere, ribozomii celulei gazda".
0 particula virala (virion este format din albumina si acid nucleic, ADN sau ARN). Acidul nucleic
(nucleotid) este inconjurat de un invelis albuminic protector, care ii confera aspectul si structura specifica.
Invelisul de albumina se numete capsida. Aceasta stabilizeaza si protejeaza genomul viral, iar in cazul
virusurilor neanvelopate, are rol in fixarea virusului pe receptorii specifici pe membrana celulara.
Unele virusuri prezinta la exteriorul nucleocapsidei un invelis extern numit peplos (anvelopa). Acesta este
de natura lipoproteica, in peplos pot fi implantate (de cele mai multe ori) structuri glicoproteice (spiculi),
codificate de genomul viral, ce proemind la suprafata invelisului extern
Fata interna a anvelopei este tapetata cu o matrice de naturd proteied (proteina matrix sau proteina M).
Anvelopa stabilizeaza nucleocapsida, iar spiculii confera antigenicitate si ajuta la fixarea virusurilor
anvelopate pe receptorii celulari.
Virusurile sunt lipsite de echipament enzimatic producator de energie si de metabolism propriu, sunt
paraziti intracelulari obligatorii si se replica cu ajutorul celulei infectate.
Pot fi cultivate numai pe medii celulare (culturi de celule, ou embrionat de gaina si animale de
experienta).
Nu sunt sensibile la actiunea antibioticelor, dar sunt sensibile la interferoni (IFN).
Taxonomie
Conform ICTV (Com itetului International pentru Taxonomia Virusurilor), urmatoarele caractere fizico-
chimice ale virionului sunt folosite pentru gruparea virusurilor in familii:
- natura chimica a acidului nucleic viral,
- simetria capsidei,
- prezenta sau absenta invelisurilor pericapsulare,
- diametrul capsidei pentru virusurile cu simetrie helicoidala si numarul de capsomere pentru virusurile cu
simetrie cubica (icosaedrica).
Icosaedrul este un poliedru cu 20 de fete triunghiulare echilaterale, 30 de muchii si 12 varfuri (vertexuri),
orientate dupa axele de simetrie.
21
Conform ICTV exists, pana in anul 2003 aprox. 4000 de specii de virusuri si peste 30.000 de tipuri si
subtipuri, care sunt pastrate in centre de referinta.
Pe baza naturii chimice a genomului viral, se imparte in: dexoxiribovirusuri si ribovirusuri, cu genomul
alcatuit din ADN, respectiv ARN. In functie de simetria capsidei, helicoidala sau cubica, virusurile se
grupeaza in clase: dezoxihelica, dezoxicubica, ribohelica, ribocubica.
Polaritatea ARN-ului genomic a fost stability in mod conventional in raport cu posibilitatea de traducere
(direct sau indirect) a informatiei in proteina. Astfel ARN-ul tradus direct in proteina, fara o transcriere
prealabila, este considerat cu polaritate pozitiva este notat conventional ARN (+), in timp ce ARN-ul
transcris intai intr-un ARN complementar si abia apoi in proteina, este considerat cu polaritate negative
si este notat ARN (-).
Taxonomia virala cuprinde : ordin, familie, subfamilie, gen, specie.
Nomenclatura este international si se aplica la toate virusurile (indiferent de regnul parazitat).
Ordinul reuneste familii de virusuri care poseda caractere care le diferentiaza de alte familii si are sufixul
virales.
Familia intruneste caractere comune (morfologie distincta a virionului, organizare genomica specified),
care nu se intalnesc la alte virusuri si este desemnata cu sufixul viridae.
Subfamilia se gasesc in interiorul unei familii, se utilizeaza sufixul virinae.
Genul este un grup de specii care poseda caracterele familiei, dar au si alte particularitati, au sufixul
virus.
Specia reprezinta grupuri de tulpini virale ce se deosebesc prin prezenta unor gene, care codifica aceste
diferente. Se exprima fara sufix, specificatiei de virus adaugandu-i-se numele intreg: virus gripal, virus
Ebola.
Exemplu: familia Herpesviridae, subfamilia Alphaherpesvirinae, genul Simplex virus, specia Virus herpes
simplex serotip 2.
DEZOXIRIBOVIRUSURI
Virusuri ADN invelite
Familia PDXVIRIDAE au dimensiuni de 220-450/140-260 nm, structura complexa, cu ADN dublu
catenar, liniar.
Subfamilia Chordopoxvirinae (poxvirusurile vertebratelor).
Genul Orthopoxvirus cu specie/grup: V. variolic, V. vaccina, acestea pot da variola respectiv vaccina.
Tot din acest gen se vor enumera virusuri care pot genera zoonoze cu eruptii localizate sau generalizate la
animale: V. pox bovin (cowpox), V. pox at maimutei (monkey pox). V. pox al ratonului, V. ectromeliei
(la soarece).
Genul Parapoxvirus: V. orf (dermatita contagioasa); Pseudocowpox virusuri (nodulii laptarilor).
Genul Molluscipoxvirus: V. molluscum contagiosum (dau negi).
Familia HERPESVIRIDAE au dimensiuni de 160-200 nm, capsida este icosaedrica, cu ADN dublu
catenar, liniar.
Subfamilia Alphaherpesvirinae
Genul Simplexvirus: V. herpes simplex 1, 2 (dau herpesul la om); V. herpes B (simiae) care poate da
encefalita; V. mamitei bovinelor (mamita).
Genul Varicellavirus: V. varicella-zoster ( pot da varicela si Zona Zoster); V. pseudorarabiei (afectiuni
ale porcilor).
Subfamilia Betaherpesvirinae
Genul Cytomegalvirus: V. citomegalic (infectii congenitale, pneumonii).
Genul Muromegalvirus: V. citomegalic al soarecelui.
Genul Roseolovirus: V. herpetic uman 6 si 7 (roseola).
Genul Lymphocryptovirus: V. Epstein-Barr (mononucleoza infectioasa, limfom Burkit, carcinom nazo-
faringian).
Subfamilia Gammaherpesvirinae

22
Genul Rhadinovirus: V herpetic uman 8 (sarcomul Kaposi), flerpesvirus saimiri (afectiuni ale
maimutei).
Familia HEPADNAVIRIDAE Au dimensiuni de 40-50 nm, capsida icosaedrica, cu ADN circular
bicatenar, partial monocatenar.
Genul Orthohepadnavirus: V. hepatitei B, V. hapatitei marmotei, V. hepatitei veveritei (dau hepatita,
carcinom hepatocelular).
Genul Avihepadnavirus: V. hepatitei ratei de Peking, V. cocostarcului gri.
Virusuri ADN neinvelite
Familia ADENOVIRIDAE: dimensiuni 70-80 nm, capsida icosaedrica, ADN dublu catenar, liniar.
Genul Mastadenovirus: Adenovirus (adenovirusuri la mamifere), dau afectiuni respiratorii, oculare,
enterite, potential oncogen.
Genul Aviadenovirus: Adenovirusuri la pasari.
Familia PAPILLOMAVIRIDAE: dimensiuni de 55 nm, capsida icosaedrica, ADN dublu catenar,
circular.
Genul Papillomavirus: V. papiloamelor umane (papiloame, condiloame, asociere cu tumori maligne); V.
papiloamelor mamiferelor; V. Shope (afectiuni tumorale ale iepurilor).
Familia POLYOMAVIRIDAE#: dimensiuni de 45 nm, capsida. icosaedrica, ADN dublu catenar
circular.
Genul Polyomavirus: VJC (leucoencefalita multifocala progresiva, infectii renale, infectii respiratorii);
VBK; S.V. 40 al maimutei rhesus; V. polyoma a soarecelui; V. limfotrope al maimutei (dau afectiuni
tumorale). [# au fost incadrate anterior ca familia Papovaviridae].
Familia PARVOVIRIDAE: dimensiuni 18-26 nm, capsida icosaedrica, cu ADN monocatenar liniar de
sens + sau –
Subfamilia Parvovirinae
Genul Erythrovirus: V. B 19 (autonom), poate da eritem infectios, anemie aplastica.
Genul Pavovirus: V. bolii Aleutine a nurcii; V. rozatoarelor, vitelor, felinelor etc. (enterite, hepatite,
encefalopatii).
Genul Dependovirus: AAV (V. asociat adenovirusurilor) tip 1-5 la om, tip 4 la maimuta; sunt virusuri
defective.
RIBOVIRUSURI
Virusuri ARN invelite
Familia TOGAVIRIDAE: dimensiuni 50-70 nm, capsida icosaedrica, ARN monocatenar liniar, sens (+).
Genul Alphavirus: Arbovirusuri gr. A; Grupuri/complexe: EEE/VEE, SF, SIN, WEE pot produce:
encefalite ecvine, sindroame febrile, artrite, rash.
Genul Rubivirus: V. rubeolos care produce rubeola.
Familia FLAVIVIRIDAE: dimensiuni de 40-50 nm, capsida icosaedrick ARN monocatenar liniar, sens
(+).
Genul Flavivirus: Arbovirusuri gr. B (febra galbend); V. encefalitei de Saint-Louis (Denga); V.
encefalitei West-Nile (encefalita West-Nile), etc.
Genul Hepacivirus: V. hepatitei C (hepatita C).
Genul Pestivirus: Virusurile vitelor si porcilor.
Familia CORONAVIRIDAE: dimensiuni de 80-160 rim, capsida helicoidala, ARN monocatenar liniar,
sens (+).
Genul Coronavirus: Coronavirusuri umane (CVU 229E, CVU 0C430 produc infectii respiratorii si
enterice. Alte virusuri ale animalelor si pasarilor.
Genul Torovirus: V. Berne, V. Breda care pot da afectiuni ale vitelor i cailor.
Ordinul MONONEGAVIRALES
Familia PARAMYXOVIRIDAE: dimensiuni de 150-300 nm, capsida helicoidala, ARN monocatenar
liniar, sens (-).
Subfamilia Paramyxovirinae
23
Genul Respirovirus: V. paragripal uman 1, 3 (dau infectii respiratorii).
Genul Rubulavirus: V. paragripal uman 2, 4A, 4B; V. oreionului (produce oreionul); V. bolii Newcastle
(afectiuni ale pasarilor).
Genul Morbilivirus: V. rujeolos (produce rujeola, PESS-panencefalita sclerozanta subacuta-); V. pestei
bovine (pesta hovina); V. jigodiei canine (jigodia).
Subfamilia Pneumovirinae
Genul Pneumovirus: V. respirator sincitial uman (infectii respiratorii).
Familia RHABDOVIRIDAE: dimensiuni de 130-380/70-85 nm, capsida, helicoidala, ARN
monocatenar liniar, sens (-).
Genul Veziculovirus: V. stomatitei veziculoaftoase a cailor, vitelor si porcilor (boala febrila insotita de
stomatita veziculard, la animale si la om).
Genul Lyssavirus: V. rabic (produce rabia).
Familia FILOVIRIDAE cu dimensiuni de 80/600-1000 nm, capsida helicoidard, ARN monocatenar
linear, sens (-).
Genul Filovirus: (Marburg like-viruses; Ebola like-viruses) cu V. Marburg; V. Ebola care produc febre
hemoragice.
Familia ORTHOMYXOVIRIDAE: dimensiuni de 80-120 nm, capsida helicoidara, ARN monocatenar
liniar, sens (-), segmentat (6-8 segmente).
Genul Influenzavirus A: V. gripal A
Genul Influenzavirus B: V. gripal B
Genul Influenzavirus C: V. gripal C, toate genurile produc gripa la om.
Genul Thogotovirus: V. Thogoto; V. Dhori care dau afectiuni respiratorii.
Familia BUNYAVIRIDAE cu dimensiuni de 80-120 rim, capsida helicoidala, ARN monocatenar liniar,
sens (-), din 3 segmente circulare.
Genul Bunyavirus: V. Bunyamwera; V. Califirnia; V. Bwamba care pot da encefalite, meningite.
Genul Hantavirus: V Hantaan (produce febra hemoragica de Coreea);
Genul Nairovirus: V. febrelor hemoragice de Crimea si Congo.
Familia ARENAVIRIDAE cu dimensiuni de 90-100 nm, capsidd helicoidala, ARN monocatenar, sens +
— segmentat (2 segmente).
Genul Arenavirus: V. coriomeningitei limfocitare (meningita asepticA);
Familia RETROVIRIDAE cu dimensiuni de 80-100 nm, capsidd icosaedrica, ARN diploid
monocatenar, liniar, de sens (+).
Subfamilia Oncovirinae
Genul Oncovirus A (leucemii, limfoame, sarcoame, tumori mamare la soareci, hamsteri, cobai).
Genul Oncovirus B: V. tumorii mamare a oarecilor.
Genul Oncovirus C: V. sarcomului Rous, neoplazii si leucemii ale mamiferelor pasArilor.
- Gr. V. leucozelor aviare,
- Gr. V. mamiferelor
- Gr. V leucemiei umane si bovine HTLV/BLV: HTLV- I (care pot produce leucemia adultului de tip
T); HTLV- II (parapareza spastica tropicala); V. leucemiei bovine (BLV) care poate da leucemia bovina.
Subfamilia Lentivirinae
Genul Lentivirus: HIV 1 — HIV 2 care dau S1DA; SIV (SIDA la maimute), etc. (pentru animale).
Virusuri ARN neinvelite
Familia PICORNAVIRIDAE dimensiuni de 27-30 nm, capsida icosaedrica, ARN monocatenar, liniar,
sens (+).
Genul Enterovirus: V. polio (poliomielitd, meningitd, conjunctivitd); V. coxsackie A, B (herpangina,
respiratorii); V. echo (enteritd, miocardita, pericardite).
Genul Hepatovirus: V. hepatitei A (hepatita).
Genul Rhinovirus: Rhinovirus uman (infectii respiratorii).
Genul Aphtovirus: V aftos (febra alloasa).
24
Genul Cardiovirus: V. encefalomiocarditei (V. Theiler) dA encefalomiocardita.
Familia REOVIRIDAE cu dimensiuni de 60-80 nm, capsida dubld icosaedrica, ARN dublu catenar,
liniar, segmentat (10-12 segmente), sens (-).
Genul Reovirus: Reovirusuri ale omului, maimutei, vertebratelor, pasarilor (infectii respiratorii si
enterice minore).
Genul Rotavirus: Rotavirus (gr. A-G) pot da gastroenterite acute la om.
Genul Orbivirus: V. Kemerovo, V. Lipovnic, V. Tribec, V. Chanquinola pot da encefalite, boli febrile,
la om.
Familia CALICIVIRIDAE# cu dimensiuni de 27-40 nm, capsida icosaedricd, ARN monocatenar, liniar,
sens (+).
Genul V. Nrowalk (Noro): V. Norwalk, dau sindroame febrile si varsaturi la copii si diaree la adulti.
Genul V. Sapporo (Sapporo like-viruses): V. Sapporo poate da gastroenterite.
Familia ASTROVIRIDAE cu dimensiuni de 28-30 nm. Capsida icosaedrica, ARN monocatenar, liniar,
sens (+).
Genul Astrovirus: Astrovirus uman serotip 1-7 poate da gastroenterite acute. [# V. hepatitei E nu mai
face parte din Caliciviridae, ramanand neincadrat intr-un anume grup de virusuri}.

Capitolul V Genetica microbiana

Obiectul geneticii in general si deci si cel al geneticii bacteriene este constituit din studiul ereditatii
organismelor vii. Prin ereditate se intelege capacitatea organismelor vii de a transmite
descendentilor caracterelor lor distinctive de specie.
Genomul (materialul genetic) bacterian este totalitatea determinantilor genetici ai bacteriei. Genomul
este organizat in:
- material genetic nuclear (cromozomul);
- material genetic extracromozomial.
Ambele tipuri de material genetic asigura ereditatea.
Genotipul este totalitatea informatiei genetice pe care o poseda un anumit organism.
Fenotipul este totalitatea caracterelor exprimate de un organism, el poate prezenta variatii importante,
care sunt in mare masura influentate de conditiile de mediu.
Modificarile in fenotip survenite in timpul vietii unui organism nu se transmit descendentilor, in timp ce
orice alterare a genotipului va afecta si descendentii.
Materialul genetic nuclear (cromozomul bacterian) este format dintr-un ADN dublu catenar,
helicoidal, care detine informatia pentru functiile vitale ale bacteriei.
Celula bacteriana este haploida pentru ca are un singur cromozom (un singur lant ADN). Cromozomul nu
este invent de membrane nucleara, venind in contact cu citoplasma. Desfasurat cromozomul are o
lungime de 1 mm si are o forma circulara, dimensiuni imense raportat la dimensiunea celulei. Prezinta
insa un aranjament spatial special, realizat printr-o “infasurare" sau ,,impachetare", ce ii permite sa ocupe
in celula un spatiu foarte mic si care explica totodata aspectul de structura fibrilara pe care il prezinta
materialul nuclear bacterian.
Componentele unui cromozom sunt:
Gena este o mica portiune a genomului, o secventa anumita de nucleotide (dispuse liniar), care codifica
informatia pentru o proteina.
Cistronul este cea mai mica subunitate a genomului, care codifica informatia pentru un lant polipeptidic
si poate fi un sinonim al genei.
Codonul este unitatea morfologica formata din 3 haze azotate succesive, care codifica inserarea unui
aminoacid intr-un lant polipeptidic.
ADN-ul este format din:
- baze purinice: adenine (A) si guanine (G);
25
- baze pirimidinice: citozina (C) si timina (T).
ARN-ul este format din aceleasi baze purinice si pirimidinice, dar timina (T) este inlocuita cu uracilul
(U).
Pe matrita de ADN, ARN polimeraza, ADN-depententa, sintetizeaza un ARNm (mesager) complementar
cu portiunea de ADN respectiva, care la nivelul ribozomilor este decodificat in proteine.
Materialul genetic extracromozomial
Este format din ADN dublu catenar, helicoidal. Detine informatii neesentiale pentru bacterie care se pot
pierde fare a afecta viata bacteriei, contribuind la variabilitatea bacteriana. Acest material este reprezentat
de mai multe formatiuni.
I. Plasmide propriu-zise, care sunt formatiuni de ADN circular, nu se integreaza in cromozom, se afla
numai in stare autonoma. Ele au capacitatea de a se replica autonom. Se cunosc mai multe feluri de
plasmide.
a. Factorul „R" de rezistenta. Contine una sau mai multe gene care codifica rezistenta fata de unul sau
mai multe antibiotice sau chimioterapice; poate sa detina si un factor de transfer al rezistentei (gena
„RTF"). Este o gena care codifica sinteza unui canal propriu de conjugare, chiar in lipsa factorului „F". Se
multiplica independent de ritmul de multiplicare a cromozomului.
b. Factorul „col", detine informatia pentru sinteza unor substante cu actiune antibacteriana (colicine).
c. Factorul „F", este un factor independent in citoplasma.
d. Bacteriofagul, ca factor independent in citoplasma, cand este inserat in cromozom devine bacteriofag
temperat.
2. Episomii sunt formati din ADN dublu catenar, helicoidal, de forma circulara. Se pot gasi in stare
autonoma, sau integrati in cromozomul bacterian. Integrarea se face prin scindarea inelului cromozomial,
integrare si apoi refacerea inelului. Sunt formati din:
a. Factorul „F" (fertility factor) care codifica sinteza unui canal de conjugare, pilul F. Factorul „F" a fost
descris la E. coli (tulpina K12). In functie de prezenta acestui factor se descriu 4 tipuri de bacterii:
(1) F-, bacterii „femele", nu au factor „F" $i nici pili sexuali;
(2) F+, bacterii „mascule", care prezinta un factor „F" autonom in citoplasma precum si pili sexuali;
(3) Hfr (high-frequency recombination). Sunt celule cu inalta frecventa de recombinare, au factor „F"
integrat in cromozom;
(4) F`, au un factor „F" autonom in citoplasma, dar care a fost desprins in prealabil din cromozom. Intre
celula F+, mascula sau donoare si celula F-, femela sau acceptoare, are loc un transfer de material genetic,
plasmide sau chiar fragmente din genom. Prezenta factorului de fertilitate reprezinta prima diferentiere pe
linie filogenetica.
b. Bacteriofagul, paraziteaza celula bacteriana, find un virus adaptat. Se poate prezenta sub 2 forme:
(a) forma virulenta, se multiplica pe seama celulei bacteriene si apoi o lizeaza;
(b) forma de profag (bacteriofag temperat), acesta se include in genomul bacteriei, replicandu-se o data
cu ADN-ul nuclear. Insertia in ADN se face rupandu-se si ADN-ul nuclear si profagul intr-un anumit
locus. Acest profag poate aduce caractere not bacteriei care il castiga, prin transductie (fenomen de
variabilitate genetica).
3. Secventa de insertie (SI), sunt secvente foarte scurte de ADN, care nu detin informatia necesara
codificarii unei proteine, dar prin inserarea lor in cromozom sau in plasmide si episomi duc la modificari
ale expresiei fenotipice. Aceste secvente de insertie nu se pot replica autonom.
4. Transpozoni (Tn), sunt secvente de ADN liniar, de dimensiuni superioare secventelor de insertie, care
detin informatia pentru sinteza uneia sau mai multor proteine, in general in legatura cu rezistenta la
antibiotice. Acestea se pot muta dintr-un locus in altul in cromozom, sau in plasmide. Nefiind in stare
autonoma nu se poate autoreplica.
Variabilitatea genetica la bacteria
Dupa cum se stie, potrivit modelului lui WATSON $i CRICK (1953), molecula de ADN este reprezentata
in lumea vie, deci si la procariote, de un dublu helix constituit din doua lanturi complementare
polinucleotidice (cu caracter de polimer), format printr-o repetare de unitali dezoxiribonucleotidice,
26
esterificate. In fiecare dintre aceste lanturi, elementele caracteristice ale uniatilor dezoxiribonucleotidice,
adica bazele azotate, purinice si pirimidinice, sunt orientate intr-o succesiune specificad de-a lungul unei
„coloane" alcatuita printr-o alternanta regulata de dezoxiriboza si grupari fosfat. Cele doua lanturi sunt
mentinute fata in fata prin punti de hidrogen (legatura de nature electrostatica), ce se realizeaza intre
bazele azotate apartinand celor doua catene. Legaturile de hidrogen (datorita conditiilor stereochimice) se
pot realiza numai intre bazele structural complementare: adenine si timina, intre guanina si citozina,
aceasta situatie reprezinta principiul "imperecherii bazelor", ea determine complementaritatea celor
doua lanturi din molecula de ADN.
Structural molecula de ADN (daca nu se tine seama de spirala sa), evoca aspectul unei scari, in care cele
doua coloane, alcatuite din dezoxiriboza alterand cu grupari fosfat, formeaza sustinerile laterale, iar
bazele azotate sunt grefate pe cele doua coloane catre interior si situate fata in fata, sugerand treptele
scarii. Datorita succesiune caracteristice a bazelor azotate, informatia genetica poate fi inscrisa in
macromolecula de ADN sub forma unui mesaj codificat, specificitatea caracterelor ereditare fiind
determinate tocmai de o anumita secventa a bazelor, in structura acestuia.
Variatiile de continut cantitativ, in ceea ce priveste bazele azotate si alte omologii referitoare la structura
chimica in moleculele de ADN de origine diferita, sunt folosite in ultimul timp drept criteriu taxonomic
important pentru clasificarea bacteriilor.
Modelul lui Watson si Crick ingaduie intelegerea nu numai a modului in care este inscrisa informatia
genetica, ci si mecanismul replicarii ADN.
Replicarea este initiata printr-o despicare longitudinala progresiva a moleculei dublu helicoidale (analogia
deschiderii unui fermoar), prin ruperea succesiva a puntilor de hidrogen dintre bazele azotate
complementare a celor cloud lanturi. Aceasta desfacere a dublei catene este incomplete, molecula de
ADN in curs de replicare luand forma literei „Y". Fiecare dintre „bratele" acestui „Y" va servi drept
matrice (model) pentru dispunerea ordonata a bazelor complementare, sub forma unor lanturi noi, atasate
de propriile for „matrice" prin punti de hidrogen. Acest proces se realizeaza progresiv si sincronizat.
Acest tip de replicare se numeste replicare „semiconservativa", deoarece cele doua molecule progene de
ADN contin fiecare cate una din catenele parentale, de care este legata o a doua, complementara nou
sintetizata.
Ereditatea reprezinta pastrarea caracterelor de specie, a ADN-ului cromozomial, prin replicare
semiconservativa.
Variabilitatea reprezinta aparitia unor modificari fenotipice la celulele fiice, care pot fi de scurta
durata sau definitive.
Variatiile fenotipice, sunt variatii adaptative, de scurta durata, care nu se transmit descendentilor si apar
sub influenta unor conditii de mediu, find limitate de caracterele genotipului existent.
In variatiile genotipice modificarile aparute sunt definitive, la nivelul materialului genetic, se transmit la
descendenti prin replicare.
Modificarile la nivelul materialului genetic au loc prin:
- mutatii genetice
- transfer si recombinare genetica.
A. Mutatiile
Apar in cursul diviziunii bacteriilor, in perioada de diviziune exponentiala datorita ritmului foarte rapid de
crestere in timpul autoreplicarii. Mutatiile presupun modificarea secventei bazelor azotate astfel ca
genotipul uneia dintre celulele fiice difera de genomul celulei mame. Celula care a suferit mutatia se
numeste mutant.
1. Schimbarile care apar in cursul mutatiilor sunt:
a. inlocuirea (substitutia) unei baze purinice sau pirimidinice;
b. insertia unei baze noi;
c. deletia, suprimarea unei baze sau a unui grup de baze;
d. inversarea ordinii anumitor baze.
2. Mutatiile pot fi:
27
a. spontane,
b. induse.
a. Mutatiile spontane sunt greseli de copiere in timpul autoreplicarii datorita vitezei de autoreplicare.
Din aceste mutatii fac parte cele prin care unele bacterii castiga rezistenta la antibiotice. Aceste mutatii
sunt rare, apare o mutatie la 107-109 baze copiate.
b. Mutatiile induse sunt datorate unor factori inductori care determina modificarea secventei bazelor
azotate:
- substante chimice (6-bromuracil, 2-aminopurina, etc.);
- factori tizici (radiatii UV X);
- factori biologici.
c. Mutatiile pot fi punctiforme, atunci cand modificarile afecteaza o singurd pereche de baze azotate sau
extinse atunci cand mutatiile modifica secventa nucleotidica pe o intindere mai mare.
B. Transfer recombinare genetic
Pentru a realiza acest tip de variabilitate genetica, este nevoie de o bacterie donatoare de la care se face
transferul de material genetic la o bacterie receptoare.
Transferul in general se face in cadrul specii sau intre specii bacteriene strans inrudite. In cadrul
transferului se transmit fragmente de ADN sau intreg genomul celulei donatoare.
Recombinarea genetica are loc in celula receptoare, in care intregul genom al receptorului se combing
cu fractiunea de material genetic transferat, (excizie si integrare prin substitutie), rezultand o noua celula
cu noi caractere genetice.
Transferul recombinarea genetica se pot realiza prin 3 modalitati:
1. transformarea,
2. transductia,
3. conjugarea.
1. Transformarea
a. Celula bacterianaa receptoare, care sufera procesul de transformare, preia molecula de ADN
transformat din cromozomul celulei donatoare cand se afla intr-o anumita stare fiziologica numita stare de
competenta care, de obicei, apare in faza exponentiala.
b. In aceasta stare a bacteriei receptoare, ADN-ul transformat poate strabate peretele membrana
plasmatica.
c. Primirea si integrarea unor fragmente de ADN transformat se face cu ajutorul unor receptori
cromozomici si pe calea recombinarii genetice (crossing-over).
2. Transductia
Reprezinta catigarea materialului genetic pin intermediul bacteriofagului.
a. Bacteriofagii pot aduce material genetic de la o alta bacterie astfel: dupa integrarea bacteriofagului in
genom acesta devine profag, in anumite conditii profagul (bacteriofagul temperat) poate redeveni virulent.
Se desprinde de genom si antreneaza cu el o parte din genele proprii ale bacteriei.
b. Ulterior, intrand in alta bacterie devenind profag include in genomul acesteia genele desprinse.
c. Fagul se numste transductor, iar bacteriile se numesc transductanti.
d. Tipuri de transductie:
1. specializata (restrictiva);
2. generalizata (in care genomul viral codifica informatia pentru un factor morfopoetic si pentru anumite
nucleaze);
3. abortive (cu liza bacteriana)
e. Coversia lizogenica este un caz de transductie care consta in modificarea genomului bacterian numai
prin inserarea bacteriofagului ca atare. Frecvent o bacterie nepatogena devine patogena prin capacitatea
castigate de a sintetiza exotoxine (bacilul difteric, streptococul). Bacteriile lizogene (cele care prezinta
fenomenul de conversie lizogenica) manifesta noul caracter cat timp gazduiesc profagul. Bacteria
lizogena sintetizeaza noua substanta in urmatoarele situatii: fie noul caracter este codificat de gene fagice

28
care raman nereprimate, fie gena respective se afla in genom fiind represata, iar prin inserarea
bacteriofagului este depresata prin modificarea distantei dintre gena si represor.
3. Conjugarea
Spre deosebire de transformare si transductie, conjugarea este un proces sexual si este necesar contactul
direct dintre celula donator si celula receptor. Reprezinta transferal de material genetic de la donator la
acceptor prin canalul de conjugare realizat intre bacteriile F+ cele F-. Celula donatoare poseda factorul F.
Prin canal trece citoplasma in care este antrenat material genetic cromozomial si extracromozomial.
Conjugarea este calea cea mai frecventa de castigare a rezistentei la antibiotice.
BACTERIOFAGUL
Bacteriofagul este un virus adaptat parazitarii celulelor bacteriene. Structura morfologica este complexa,
find format din: cap si coada.
Capul
Masoara cca. 100 nm lungime, avand un diametru de cca. 60 nm. Contine ADN-ul viral (genomul). ADN-
ul viral are in loc de citozina, 5-hidroximetilcitozina. Forma capului este icosaedrica, ADN-ul este
inconjurat de un invelis proteic, capsida, formata din subunitati proteice, capsomere.
Coada
Este formata numai din proteine si prezinta mai multe elemente.
a. Un tub cilindric cu lungimea de 100 nm si diametrul extern de 8 nm, numit cilindrul axial.
b. Un manon proteic, numit teaca cozii, avand diametrul de 16 nm si lungimea de 80 nm, teaca este
formata din aprox. 144 unitati proteice dispuse in inele aranjate helicoidal, cate 6 pe sectiune. Proteinele
din aceasta teaca au proprietati contractile, putandu-si reduce lungimea la jumatate din cea initiala.
c. Gulerul cozii are forma de disc hexagonal cu diametrul de 35-40 nm, este situat in partea proximala a
tecii cozii.
d. Placa bazala are forma asemanatoare cu a gulerului cozii, este situate in partea distala a tecii. De
colturile ei sunt atasate crosete.
Crosetele sunt subunitati proteice cu care virusul se fixeaza pe suprafata bacteriei. De aceste crosete se
prind filamente proteice, numite fibrele cozii, cu diametru de 2 nm si lungime de 130 nm. In stare de
repaus aceste fibre sunt atasate de gulerul cozii.
Functiile cozii sunt de protectie, de atasare a bacteriofagului, de penetrare a genomului viral in bacterie.
ADN-ul reprezinta 60 % din greutatea bacteriofagului, iar proteinele 40 %, acestea detinand si proprietati
antigenice.
Bacteriofagul este sensibil la agenti chimici (formol, cloroform) si agenti fizici (radiatii UV si X).
Bacteriofagul este strict specific pentru un anumit tip de bacterie, in cadrul aceleiasi specii
bacteriene exista tulpini sensibile la tipuri diferite de bacteriofagi (lizotipuri).
Relatii intre bacteriofag si bacterie:
- ciclul litic (productiv)
- ciclul lizogen (reductiv)
A. Ciclul litic (productiv)
Bacteriofagul se multiplica in celula gazda. Pe suprafata bacteriei exista receptori specifici pentru un
anumit bacteriofag. Acest ciclu se realizeaza in mai multe etape.
1. Adsorbtia bacteriofagului pe suprafata bacteriei. Mai intai se fixeaza fibrele, apoi crosetele. De la
nivelul crosetelor se elibereaza muramidaza, care lizeaza mureina, aceasta e singura enzima a
bacteriofagului.
2. Patrunderea bacteriofagului. Peretele lizat permite intrarea cilindrului axial, in urma contractarii
cozii este propulsat ADN-ul viral prin tubul cilindrului. Contractarea cozii este dependenta de ATP si de
Ca++.
3. Multiplicarea bacteriofagului.
Imediat dupa patrunderea bacteriofagului apare o scurta etapa de eclipsa. ADN-ul bacteriei este blocat, iar
ADN-ul fagic preia toate functiile de multiplicare si transmite sinteza propriilor lui componente (proteine
structurale).
29
4. Maturarea fagilor. Toate componentele aparute se asambleaza, (proteine structurale si ADN-ul viral)
formand bacteriofagii maturi virulenti.
5. Eliberarea bacteriofagilor. Bacteria isi inceteaza metabolismul, inainte insa sintetizeaza endolizina
care lizeaza peretele bacterian si permite eliberarea fagilor maturi.
B. Ciclul lizogen (reductiv)
1. Fagul patrunde in bacterie, insa isi pierde virulenta prin actiunea unei substante represive bacteriene
care ii inhiba multiplicarea. Nu preia functiile ADN-ului bacterian. Se integreaza ca o gena noud in
cromozomul bacterian intr-un anumit locus unde exista omologie genetica intre cei doi ADN. Bacteria se
reproduce normal, transmitand descendentilor gena reprezentata de fag. Acest fag avirulent se numeste
profag, fag lent, fag endogen sau fag temperat.
2. Prin integrarea in genom, fagul modified materialul genetic (sursa de variabilitate genetica). Acest
profag are capacitatea de a redeveni virulent spontan sau indus, producand liza celulei gazda.
3. O celula bacteriana poate fi in raport cu bacteriofagul:
a. lizosensibila, prezinta receptori pentru bacteriofag, permitand multiplicarea lor, cu liza consecutiva a
bacteriei;
b. lizogena, poarta bacteriofagul sub forma de profag, transmitandu-1 descendentilor, bacteriile lizogene
pot sintetiza exotoxine;
c. lizorezistenta, nu are receptori pentru bacteriofag, fiind rezistenta la atacul acestuia.
Bacteriile lizogene (purtatoare de profag) devin, de asemenea, lizorezistente, find refractare la atacul altor
bacteriofagi omologi.
4. Proprietatile bacteriei lizogene
a. Rezistenta specifica („imunitatea bacteriana"). Bacteria lizogena devine rezistenta la atacul altor
bacteriofagi omologi.
b. Inductibilitatea. Poate produce fagi maturi, virulenti, dupa actiunea unor agenti inductori:
- fizici radiatii UV sau X, temperaturi peste 40°C;
- chimici mitomicina C sau in mod natural (spontan).
Acesti agenti blocheaza substanta bacteriana represoare asupra fagului, acesta redevenind virulent.
c. Poate purta un fag „defectiv" care nu se mai poate reactiva niciodata.
d. Poate genera fagi recombinati genetic.
e. Contribuie la variabilitatea bacteriana prin fenomenele de transductie si conversie.
Aplicatiile bacteriofagiei
A. Terapeutica
S-a incercat tratarea anumitor boli bacteriene cu ajutorul bacteriofagilor (infectii urinare), rezultatele sunt
slabe.
B. Indicator al gradului de poluare al apelor.
Se testeaza daca apele sunt poluate cu materii fecale prin punerea in evidenta, de exemplu a fagilor anti-
E. coli.
C. Lizotipia. Determinarea sensibilitatii bacteriilor la bacteriofagi si impartirea lor pe lizotipuri (tipuri
fagice).
1. Din punct de vedere antigenic si biochimic tipurile fagice sunt identice.
2. ldentificarea lizotipului urmareste stabilirea sursei de infectie(filiatia cazurilor), intr-un focar de boala
infectioasa. Se practica in cazul bolilor cu evolutie grava, in infectiile intraspitalicesti.
D. Studii de oncogenitate virala.
Studii asupra variabilitatii genetice a bacteriilor.

Capitolul VI Relatiile microorganism-gazda umana

Relatiile microbilor cu gazda umana pot fi de: comensalism, simbioza sau parazitism.

30
In relatia de comensalism microbii gazduiti consuma nutrienti de pe suprafata gazdei fara sa-i aduca un
prejudiciu.
In relatia de simbioza se stabileste o cooperare reciproc avantajoasa intre microbi si gazda.
Iar in relatia de parazitism, microbul se dezvoltd pe seama gazdei, ii aduce un prejudiciu care se poate
manifesta printr-o stare de boala, in acest caz microbii paraziti sunt microbi patogeni.
In functie de aceste relatii microbii pot fi:
Microbii conditionat patogeni care sunt comensali (de la cuvintele latinesti:cum = cu si mensa = masa,
deci "a manca la aceeasi masa") sau patogeni numai atunci and scade rezistenta antiinfectioasa a gazdei.
Acesti microbi isi manifesta patogenitatea numai in anumite conditii, relatia cu organismul gazda a fost
numita oportunism, imprejurare favorabila pentru a-si ataca gazda.
Microbii accidental patogeni sunt contaminanti saprofiti ai mediului extern si comensali sau patogeni
care isi manifesta caracterul limitat de patogenitate numai cand, accidental, capata acces in anumite
tesuturi unde numai pot actiona factorii apararii antimicrobiene.
Microorganisme patogene sunt microbi care nu se pot dezvolta decat in organismul omului sau al unor
animale si in dauna acestora, iar relatia este de parazitism.
Tegumentele si o parte din mucoase care captusesc cavitatile naturale ale organismului sunt constant
populate cu microorganisme, ceea ce alcatuieste flora normala rezidenta si flotanta a organismului.
Numai un numar mic dintre microorganismele care alcatuiesc flora normala, sunt constant si iremediabil
patogene.
Simpla prezenta a acestor microorganisme patogene pe suprafetele epiteliale ale organismului gazda, fara
ca ele sa se multiplice, realizeaza situatia de contaminare si nu de infectie. Pentru a realiza starea de
infectie, este nevoie de patrunderea si de multiplicarea microorganismelor patogene in tesuturile gazda.
Infectia poate fi urmata, insa nu obligatoriu, de starea de boala. In functie de reactivitatea si de starea de
receptivitate sau de rezistenta organismului gazda, in urma infectiei pot aparea consecinte variate. Cand
raspunsul organismului gazda fata de multiplicarea germenilor ramane la nivel umoral si celular, rezulta
starea de infectie inaparenta, in acest caz apar purtatorii de germeni patogeni care nu prezinta semne
de boara. Numai cand rezistenta organismului fata de infectie este depasita survin tulburari functionale
si/sau leziuni anatomice apare starea de boala.
Embrionul si apoi fatul, in cavitatea uterina a mamei, se dezvolta in conditii sterile. 0 data antrenat latul in
canalul de nastere, suprafetele organismului sunt expuse continuu contaminarii cu microorganisme din
mediul ambiant.
Deci contaminarea reprezinta prezenta microorganismelor pe suprafata corpului fara multiplicare si fara
o reactie din partea organismului-gazda. Contaminarea nou-nascutului incepe cu microbii din vaginul
mamei, a mainilor personalului care asista la nastere, de pe mucoasa lor nazala si orofaringeana,
microorganisme din aer, de pe suprafete ce vin in contact cu nou-nascutul, din alimente.
Iar colonizarea este multiplicarea unui microorganism pe suprafetele gazdei fara o reactie detectabila din
partea acesteia (raspuns inflamator).
Flora (microbiota) indigena sau flora microbiana normala este constituita de acesti contaminanti care
vor coloniza anumite zone ale organismului uman.
Flora indigena este alcatuita din flora rezidenta flora flotanta.
Flora rezidenta normala (de-a lungul existentei, s-au selectat bacterii perfect adaptate la dezvoltarea in
conditii chimice si fizice oferite de fiecare regiune a tegumentului si mucoaselor) este alcatuita din specii
saprofite (care traiesc in depozitele de materie organica din colon, spatii interdentale, carii, subunghial,
interdigital, capabile sa traiasca si in mediul extern) si comensale, dependente de anumiti factori de
crestere oferiti de celulele epiteliilor (incapabile sa se dezvolte in mediul exterior) de pe mucoase.
Flora flotanta (temporara sau tranzitorie) este reprezentata de specii colectate din mediul extern. Timpul
lor de persistenta este redus (zile, saptamani, luni), mai putin adaptate la conditiile de pe tegumente si
mucoase, persista pe par in numar mare. In conditii de sanatate acestea nu reusesc sa se inmulteasca,
prezenta lor este nemanifesta.

31
Uneori ajung pe invelisuri si specii conditionat patogene, oportuniste, care nu depasesc invelisurile
normale, dar favorizate de anumite conditii, pot sa ajunga in tesuturi si umori si in functie de starea
organismului poate sau nu sa provoace boala.
Microbiota tegumentului
Este dominata de Staphylococcus epidermidis si alti stafilococi coagulazo-negativi, Propionibacterium
acnes, Corynebacterium spp. si specii lipofile Pityrosporwn versicolor (Malassezia furfur) care actioneaza
asupra sebumului si altor grasimi de la nivelul pielii, produc acizi grasi nesaturati, cu actiune inhibanta
asupra dermatofitilor. La nivelul axilei printr-un mecanism asemanator, bacteriile lipolitice sunt
raspunzatoare de aparitia substantelor cu miros neplacut. Aceste se gasesc mai ales in foliculii pilosi, in
glandele sebacee, canaliculele glandelor sudoripare si deci sunt influentate mai putin de spalare. Uneori
acestea participa la patogeneza acneei.
Specia temporara mai des intalnita este Staphylococcus aureus, insamantata pe propria piele de purtatorii
nazali, alte specii temporar prezente reflecta flora nazala si fecala prezenta in anturaj, de exemplu: specii
patogene (streptococul hemolitic) sau conditionat patogene, enterobacteriile, acestea sunt intalnite mai
ales la persoanele cu standard scazut de igiena personala.
Microbiota a tractusului respirator superior (TRS)
Etajul superior al tractusului respirator se gaseste o flora bacteriana abundenta reprezentata de
aproximativ 200 de specii repartizate in diferite nise: crevasele gingivale, placa dentara, mucoasa
linguala, jugala, oro-faringe, criptele amigdaliene, nazo-faringe cavitatile nazale. In crevasele gingivale se
gasesc pang la 109 UFC/mg continut, saliva contine 108-9 UFC/ml, iar placa dentara 1011 UFC/g. Bacteriile
anaerobe predomina fata de cele aerobe in proportie de 5-10/1.
Cele mai frecvente sunt:
Bacterii anaerobe: Veillonella spp., Bacteriodaceae, Prevotella (P. melanogenica), peptostreptococi,
lactobacili, Bifidobacterium spp., Fusobacterium spp.
Bacterii aerobe sau facultativ anaerobe: streptococi viridans, neisserii nepretentioase, stafilococi
coagulazo negativi, Haemophilus spp., bacili di fteromorfi, pneumococi.
Fungi Candida albicas.
Bacteriile Gram-negative si pseudomonadele apar rar la persoanele sanatoase, dar rata portajului si
cantitatea lor cresc la varstnici si la persoanele spitalizate cu afectiuni grave.
In mod normal sinusurile paranazale si urechea medie sunt necolonizate datorita eliminarii eficiente prin
transportul muco-ciliar.
Microbiota tractusului respirator inferior (TRI)
Tractusul respirator inferior cuprinde: etajul subglotic al laringelui pana la alveolele pulmonare, prin
trahee, bronhiile lobare, segmentare, lobulare, bronhiole.
Desi supus contaminarii microbiene, prin pulberi si aerosoli inhalati, etajul infraglotic al tractusului
respirator ramane necolonizat, in mod normal, datorita unor eficiente bariere antimicrobiene.
- Filtrarea aerodinamica sedimentarea.
- Transportul muco-ciliar, accelerat prin viteza ventilatiei pulmonare si reflexul de tuse. In decurs de o ora
sunt eliminate peste 90% din bacteriile depuse pe mucoasa bronsica (la aproximativ 20% din persoanele
normale au fost depistate pe mucoasa traheo-bronsica bacterii nepatogene in numar redus).
- Transportul alveolo-bronsic, particulele sub 5 µm depasesc mecanismul de filtrare aerodinamica si
sedimentare, dar ajung in alveolele pulmonare, sunt fagocitate de macrofage, care antrenate de mucusul
bronsiolar va fi antrenat de transportul muco-ciliar.
- Drenajul limfatic si sanguin al microorganismelor care au scapat actiunii macrofagelor alveolare.
- O bariera chimica superficiala este realizea de: mucus, lizozim, lactoferina, surfactant, αl - antitripsina,
interferoni.
- Bariera imunologica formata din IgA secretoare, IgE - mastocite, limfocite si plasmocite din corionul
mucoasei treheo-bronsice; lgG si IgM circulante care stimuleaza sistemul complement si faciliteaza
fagocitoza.

32
Cand sunt depasite aceste bariere sau mecanisme fizice, chimice sau imunologice, TRI se poate
contamina, coloniza, si infecta cu germenii aerobi, anaerobi, conditionat patogeni sau patogeni care
populeaza: tegumentele, TRS, sau din mediul exterior si pot da afectiuni de gravitati diferite in functie de
segmentul afectat si de rezistenta organismului.
Microbiota tubului digestiv
In mod normal mucoasa gastrica nu este colonizata de bacterii. Desi diferite specii de: streptococi,
stafilococi, neisserii, coliformi, anaerobi, pot sa patrunda o data cu alimentele sau prin inghitirea
secretiilor oro/nazo-faringiene, sucului gastric care este intre 1-4 (datorita secretiei de acid clorhidric) nu
permite colonizarea acestor bacterii de pasaj, multe sunt omorate in acest mediu. La persoanele cu hipo
sau aclorhidrie, numarul bacteriilor din continutul gastric cresc considerabil (peste 109UFC/g).
In mediul acid crescut din stomac doar Helicobacter pylori este capabil sa colonizeze mucoasa gastrica si
mai ales cea antrala. Trei factori fac posibila aceasta colonizare:
- producerea de ureaza in cantitate mare, care hidrolizeaza ureea cu eliberare de amoniac care tamponeaza
pH-ul;
- forma spiralata si prezenta flagelilor unipolari care ii permit traversarea stratului de mucus pentru a
ajunge mai in profunzime la nivelul celulelor epiteliului gastric unde pH-ul este aproape neutru;
- prezenta de adezine pe suprafata celulei bacteriene, ce realizeaza fixarea specifica exclusiv la nivelul
receptorilor epiteliului gastric.
Helicobacter pylori, stabilit in stomac poate coloniza o lunga perioada de timp, chiar toata viata, bacteria
este capabila sa reziste la fagocitoza si fata de apararea umorala locala (IgA IgG). Spre deosebire de flora
comensala al altor mucoase, prezenta H. pylori pe suprafata mucoasei gastrice, se insoteste intotdeauna de
un infiltrat inflamator (limfocite, plasmocite, macrofage, polimorfonucleare), cu aparitia gastritei tip B,
depistata prin examen histopatologic. Eradicarea terapeutica a bacteriei se insotete totdeauna de
vindecarea procesului inflamator, sau disparitia sa spontana fiind conditionata de instalarea gastritei
atrofice cu metaplazie intestinala ce deterrnina disparitia receptorilor celulari.
Duodenul si jejunul superior sunt sterile sau putin populate (sub 103 UFC/ml in jejunul dominata de
enterococi lactobacili).
Ileonul este o zona de tranzitie intre stomac colon in care atat bacteriile aerobe cat cele anaerobe ajung la
107 UFC/g, cele mai intalnite sunt: Aerobacter aerogenes, enterococi, E.coli, dar pot coloniza
Bacteroidaceae spp., Clostridium .spp., coci anaerobi.
Colonul este colonizat de bacterii anaerobe nesporulate in proportie de 99% - 10 11 UFC/g, cele mai
intalnite sunt: clostridiile, Bacteroidaceae, Peptococcaceae, iar dintre bacteriile facultativ anaerobe:
Escherichia coli (108 UFC/g), Klebsiella, Enterobacter, Proteus, enterococi stafilococi care apar in
cantitati de 105-107 UFC/g. Pe langa aceste bacterii pot exista tranzitoriu mucegaiuri, levuri, protozoare,
bacteriofagi, enterovirusuri.
In intestinul sugarilor hraniti cu lapte matern, majoritatea florei este reprezentata de Bifidium bacterium
care este un bacil Gram pozitiv anaerob nesporulat.
Flora intestinala care colonizeaza mucoasa intestinului realizeaza un echilibru ecologic normal care este
influentat de: alimentatie, varsta, medicatie.
Microbiota tractusului urinar
Exceptand uretra distala, tractusul urinar este normal necolonizat, desi contaminari ocazionale ale vezicii
sunt posibile, mai ales la femei din cauza uretrei care este scurta si are un traiect direct.
Necolonizarea se datoreaza unor bariere antimicrobiene:
- continuitatea uroepiteliului care este dublat de mucopolizaharid (un glicosaminoglican) care
antagonizeaza aderenta bacteriilor lipsite de liganzi specifici;
- spalarea mucoasei prin fluxul normal al urinei (are un spatiu mort cand are loc evacuarea completa a
vezicii in cursul mictiunii normale);
- marea osmolaritate, concentratie mare de uree ca si pH-ul scazut al urinei, fac din urina un mediu
defavorabil dezvoltarii bacteriilor;
- efectele antibacteriene datorate secretiei glandelor prostatice periuretrale.
33
Uretra distala este normal colonizata cu bacterii de pe: tegumentul perineal, din colon, din vulva. De
aceea in acest sector pot coloniza: stafilococi coagulazo-negativi, bacili difteromorfi, enterobacteriacee,
enterococi, neisserii, Fusobacterium spp., micoplasme, ocazional: Candida, Propionobacterium, coci
anaerobi Gram pozitivi Gram-negativi, lactobacili, micobacterii saprofite, stafilococi aurii.
Microbiota tractusului genital masculin
Prostata, canalele ejaculatoare, veziculele seminale, canalele deferente, epididimul, testiculele, sunt
normal sterile. Aceasta situatie este asigurata prin: actiunea mecanica a mictiunii a ejacularii, prin lipsa
colonizarii microbiene a uretrei proximale normale, dar mai ales prin actiunea antibacteriana a unui
polipeptid care contine zinc si care este eliminat de secretia prostatica. Iar uretra distala este colonizata de
speciile microbiene descrise la tractusul urinar.
Microbiota tractusului genital feminin
Tractusul genital feminin este reprezentat de: trompele uterine, uter, vagin vulva.
Uterul si trompele sunt normal sterile, conditie care este asigurata de: mucusul cervical care contine
lizozim, lactoferina; dar si de imunoglobuline si macrofagele prezente in cavitatea uterine.
Flora vaginala sufera modificari in raport cu prezenta hormonilor ovarieni si instalarea activitatii
sexuale. Dupa 2-3 saptamani de la nastere, cand dispar hormonii ovarieni materni si panag la instalarea
ciclului menstrual si apoi in perioada post-menopauza, cand pH-ul este neutru, de 7, sunt prezente in
vagin numeroase specii, in special bacterii aerobe si anaerobe (108-109 bacterii/ml secretie, fiind
identificate pang la 100 de specii diferite) aceste fiind intr-un echilibru optim. Aceasta flora normala
impiedica cresterea excesiva a unor populatii microbiene sau colonizarea vaginului cu specii patogene.
Atunci cand se instaleaza functia hormonala ovariana, are loc o modificare profunda a microbiotei
vaginale. Secretia de estrogeni determina ingrosarea mucoasei vaginale cu depozit de glicogen in celulele
epiteliale. Dintre speciile colonizate, lactobacilii (bacilii Doderlein, bacili Gram pozitivi acidofili,
anaerobi sau microaerofili) sunt singurii care pot utiliza acest compus ca nutrient si deci vor prolifera cu
producerea finala de acid lactic. In aceste conditii pH-ul vaginal va scade intre 3,8-4,5, ceea ce va realiza
conditii nefavorabile multiplicarii altor specii bacteriene patogene, numai Candida albicans se poate
dezvolta in acest mediu acid. Mai recent s-a demonstrat ca acest efect de dezvoltare a lactobacililor ar
genera producerea de bacteriocine si peroxizilor de hidrogen, inhibanti ai dezvoltarii multor bacterii
patogene.
Regiunea vulvara ca si uretra distala sunt colonizate de specii ale microbiocenozelor tegumentului si
colonului.
Variatiile normale ale microbiotei indigene
Ea poate fi influentata, in limite in care nu afecteaza starea de sanatate, prin variatii ale factoriilor de
mediu, ale unor conditii anatomice sau hormonale. La sugarul hranit la san colonul este populat aproape
exclusiv de lactobacili. 0 data cu diversificarea alimentatiei se constituie microbiocenoza asemanatoare cu
a adultului.
Frecventa cantitatea protozoarelor din colon este in functie de conditiile igienice si de existenta
individului in colectivitati.
In colectivitatile de scolari, Staphylococcus pyogenes este mai frecvent in microbiocenoza oro-faringiana
decat la adult, la copii inaintea eruptiei dentare si la edentati, lipsind crevasele gingivale, microbiocenoza
cavitatii bucale este dominate de bacterii aerobe.
Inainte de menarha si dupe menopaula, microbiocenoza vaginala este diferita de cea a femeii mature
sexual, nu mai predomind lactobacilii, iar celelalte specii se diversifica.
Functiile microbiotei indigene
Functii nutritive, microbiota colonului furnizeaza gazdei importante cantitati de: vitamine din grupul B,
vitaminele E si K.
Functia de protectie
Microbiota indigena se opune invadarii teritoriului de catre microbi patogeni prin fenomene de:
- antagonism microbian nespecific (competitia pentru substratul nutritiv si spatiu vital, producere de
metaboliti cu actiune antimicrobiana: H202, pH acid);
34
- antagonism microbian specific (producerea de bacteriocine).
Colonizari microbiene anormale
Aceste colonizari microbiene anormale se numesc disbioze. Aceste disbioze fac trecerea de la relatiile de
comensalism simbioza la cea de parazitism.
Apar in urmatoarele imprejurairi.
- Lipsa sau insuficienta unor bariere antimicrobiene. Acestea se intalnesc: la pacientii cu hipo sau
aclorhidrie gastrica numarul bacteriilor din duoden si jejun depasesc 106UFC/ml, cu predominanta
bacililor coliformi si a bacteriilor anaerobe; plagile pot fi tranzitoriu colonizate cu bacterii conditionat sau
accidental patogene.
- Modificarea cantitativa si calitativa a substratului nutritiv oferit pentru dezvoltare (in insuficiente
digestive care intereseaza una sau mai multe enzime). De exemplu la persoanele cu ten seboreic, excesul
de sebum favorizeaza dezvoltarea de stafilococi al caror lipaze elibereaza in sebum cantitati mari de acizi
grasi care irita tesuturile si favorizeaza aparitia acneei.
- Modificarea conditiilor fizico-chimice ale tegumentului. Transpiratia abundenta in conditiile climatului
cald si umed, favorizeaza colonizarea excesiva cu Malassezia fUrfur (Pityrosporum verzicolor) care
determina pitiriazis verzicolor (keratom icoza).
- Modificarea receptorilor pentru liganzii bacterieni. La pacientii spitalizati timp indelungat si in conditii
stresante, orofaringele poate fi colonizat cu bacili Gram negativi, sub actiunea unor proteaze asupra
glicocalixului celulelor orofaringiene, determina pierderea fibronectinei.
- Administrarea unor antibiotice care labilizeaza microbiocenozele prin eliminarea bacteriilor sensibile si
colonizarea anormala cu contaminanti rezistenti. De exemplu dupa administrarea unor antibiotice
(macrolidelor) apar colitele pseudomembranoase, adevarate boli ecologice, care permit inmultirea
necontrolata a Clorstridium difficile, care elaboreaza o citotoxina responsabila de acest sindrom diareic
grav. Tratamente indelungate cu tetracicline, determine inmultirea excesiva la nivelul cavitatii bucale,
colonului, vaginului pliurilor ano-rectale cu Candida albicans, levura rezistenta la tratamentul
antibacterian, care poate initia infectii uneori grave.

Capitolul VII Apararea antiinfectioasa nespecifica, specifics, de specie si

dohandita
Are la baza structuri si functii elaborate filogenetic si ontogenetic. Sunt mecanisme de aparare
nespecifica, de specie si aparare specifica sau imunitatea.
Apararea antiinfectioasa nespecifica
Este cea mai veche aparare (filogenetic) care se manifesta la primul contact al organismului cu microbii,
indiferent de specie. Este reprezentata de :
- bariere externe antiinfectioase,
- apararea nespecifica a mediului intern.
Bariere externe antiinfectioasa sunt: tegumentele si mucoasele.
Tegumentul
Reprezinta cea mai eficienta bariera mecanica in calea invaziei microbilor. Cat timp integritatea pielii este
pastrata, ca nu poate fi traversata (cu unele exceptii) de catre agentii infectiosi sau/si chimici. Pe suprafata
tegumentelor pot exista stalilococi proveniti din mediul ambiant, atat timp cat pielea este intacta omul nu
se imbolnaveste deoarece, integritatea ei, secretiile sudoripare sebacee nu permit accesul microbilor catre
tesuturi. Daca ar exista o solutie de continuitate (intepatura sau o plaga) ar putra sä apara abcese sau boli
grave.
M ucoasele
Reprezinta o bariera mai putin eficienta decat tegumentele, totusi ea se manifesta prin:

35
- glicocalixul epiteliilor secretorii nu fixeaza polimerii microbieni de invelis care nu sunt inruditi chimic
cu glicoproteinele umane, blocandu-le posibilitatea de atasare la celule, conditie primordiala pentru
realizarea infectiei;
- lactoferina (un chelator de fier) cu efect bacteriostatic;
- lizozimul din componenta salivei care poate sa omoara nespecific bacteriile Gram pozitive;
- curgerea lacrimilor este o alta modalitate de eliminare a bacteriilor de pe suprafata corneei, care este
secondata de existenta lizozimului in aceasta serozitate, in absenta lui, blefaritele ar fi prezente in numar
mare;
- descuamarea epiteliilor de tip malpighian (mucoasa orala, faringiana, esofagiana si vaginala) contribuie
la eliminarea mecanica si continua a contaminantilor;
- temperatura corporala, are un efect benefic atunci cand ea creste cu 3-4° C peste 37° C, deoarece
bacteriile patogene, virusurile tumorile sunt adaptate la 37° C, cresterea ei este total defavorabila pentru
acesti agresori, reactia febrile este determinate de interleukina-1 (Il-1), pirogenul endogen, eliberat de
macrofage sub actiunea unor activatori (pirogeni exogeni), Il-1 vehiculata prin sange ajunge la
hipotalamus unde stimuleaza sinteza de prostaglandine E, care deregleaza centrul termoreglarii cu aparitia
consecutive a febrei;
- echilibrul dintre flora Gram pozitiva (reprezentata prin lactobacili) si flora Gram negative (reprezentata
prin colibacili) de la nivelul tubului digestiv.
Cand lactobacilii dispar, colibacilii se inmultesc excesiv, ceea ce duce la incarcarea organismului cu
toxine bacteriene nocive. Aceasta situatie poate sa apara si dupa tratamente indelungate si agresive cu
antibiotice, care are printre alte urmari, instalarea candidozei bucale si vaginale. In acest caz se
recomanda o dieta cu iaurt pentru refacerea florei lactobacililor.
Miscarile cililor, peristaltismul intestinal, tusea, stranutul, favorizeaza eliminarea mecanica a germenilor.
Apararea antiinfectioasa nespecifica a mediului intern poate fi impartial in doua grupe de factori:
factori umorali si factori celulari.
A. Factori umorali actioneaza local sau sistemic (general).
- Dintre factorii umorali cu actiune locala sunt:
a. lizozimul actioneaza ca factor "antipenetrant" care se gaseste in unele secretii (saliva, lacrimi) si spala
mucoasele, in tesuturi, este o mucopeptidaza capabila sa provoace liza bacteriilor, carora le scindeaza
mucopeptidele de la nivelul peretelui celular;
b. Ig A secretor, in cazul mucoaselor, sunt capabile sa blocheze unele particule virale inrudite antigenic.
- Dintre factorii umorali cu actiune sistemica, cei mai importanti sunt.
1. Properdina din sange, care in prezenta fractiunii C3 a complementului si a Mg2+, capata proprietati
antiseptice.
2. Enzimele lizozomale (fosfataze aside, β-glicuronidaza, arilsulfataza etc.) eliberate din lizozim sub
influenta endotoxinelor germenilor Gram-negativi, au efect antitoxic sau bactericid.
3. "Proteinele de faza acute" cum ar fi ceruloplasmina, proteina "C" reactive, care sunt sintetizate si
eliberate in urma infectiilor sau a leziunilor. Acestea pot activa complementul si poate duce la liza
bacteriei.
4. Sistemul interferon, este o familie de glicoproteine cu rol important in apararea antivirala. Exista trei
tipuri de interferoni:
- α sau leucocitar, produs de: celulele K, macrofage, limfoblasti;
- β interferon produs de fibroblasti,
- γ interferon produs de limfocitele T specific sensibilizate.
Sinteza lor poate fi generata de infectii virale sau inductori nevirali (acidul poliinozilic-policitidilic). INF
au trei actiuni importante, reversibile si limitante in timp: antivirala, antiproliferativa si
imunomodulatoare.
5. Sistemul complement, un complex de substante proteice, numite C1q, C1r, C1s, C2-C9, la
sinteza carora participa: macrofagele (C2-C4), ficatul (C3, C6, C9), splina (C5, C8) si epiteliul
intestinal (C1).
36
Sistemul complement este dotat cu capacitati biologice potentiate care devin efective numai dupa
activarea intr-o "cascada" de reactii enzimatice care vor duce la liza celulei.
- Calea "alternativa" care este mai veche filogenetic si nespecifica, activeaza, complementul printr-un
sistem initiator declansat imediat dupa contactul cu unele structuri de suprafata a microbilor, care va duce
la activarea functiilor fagocitare a macrofagelor si granulocitelor PMN, care devin capabile sa retina si
chiar sa inglobeze agentii straini de organism, atunci sand acestia au format complexe cu anticorpii si cu
unele fractiuni ale complementului.
- Calea "clasica" este activata printr-un sistem initiator declansat prin proteina "C" reactiva sau prin
anticorpii care au reactionat cu antigenul omolog, ducand la bacterioliza sau citoliza.
B. Factorii celulari ai apararii naturale nespecifice
Ca si cei umorali reprezinta "mecanisme primitive" de aparare formate in timpul evolutiei filogenetice si
realizate de catre celule fagocitare sau nefagocitare. De exemplu:
- granulocitele PMN capabile de fagocitoza activa cu distrugerea integrala a materialului fagocitat,
datorita bogatului continut in enzime lizozomale;
- macrofagele care degradeaza "partial" si selectiv, retinand doar determinantii antigenici (epitopii);
- bazofilele si mastocitele cu rol fagocitar minor sau chiar absent, dar eliberatoare de mediatori implicati
in initierea inflamatiei si facilitarea migrarii PMN catre locul inflamatiei.
Rezistenta antiinfectioasa de specie
A aparut mai recent in evolutia filogenetica, este rezistenta genetic determinata a indivizilor unei specii
fata de infectia cu anumite microorganisme, care sunt patogene pentru alte specii animate, sau intre rase si
grupe de indivizi ale aceleiasi specii.
Mecanismele sunt diferite.
- Conditii improprii oferite de organismele unei specii pentru dezvoltarea unui microb. De exemplu
gainile care au temperatura corpului de 42º C, sunt rezistente la infectia cu Bacillus anthracis, pe cand
majoritatea mamiferelor sunt receptive.
- Lipsa receptorilor celulari pentru dezvoltarea unui microb. De exemplu, omul nu este receptiv pentru
tulpini diareigene bovine sau porcine de E. cote, pentru ca pe enterocitul omului lipsesc receptorii pentru
adezinele tulpinilor diareigene pentru bovine si porcine.
Apararea antiinfectioasa dobandita (specifica) sau imunitatea
Este realizata de moleculele de imunoglobuline cu functie de anticorpi si diferite tipuri de celule efectoare
care intervin direct in neutralizarea agresorului. Anticorpii sunt efectorii "imunitatii mediate umoral", iar
diferite celule ale sistemului imun de exemplu: limfocitele T citotoxice, celulele NK, K, macrofagele, sunt
efectoarele "imunitatii mediate celular".
Imunoglobulinele (Ig) sunt un grup de proteine inrudite, cu functii de anticorp, care se gasesc sub forma
de molecule libere sau de receptori de membrana pentru antigen de pe suprafata limfocitelor B, efectoare
ale raspunsului imun mediat umoral. lmunoglobulinele migreaza electroforetic, in mare parte in zona
gamaglobulinelor si mai putin in cea a betaglobulinelor. Sinteza lor este realizata de limfocitele B ajunse
in faza de maturare (plasmocit). Ele se gasesc in lichidele extravasculare si in diferite secretii exocrine. O
parte din molecule se fixeaza citofil pe receptorii pentru Fc de pe membrana macrofagelor, limfocitele B,
PMN, mastocitelor, bazofilelor etc. Deci Ig pot exista sub forma:
- molecule libere, raspandite in plasma si in alte lichide ale corpului;
- sub forma de complexe antigen-anticorp;
- - molecule fixate citofil la diferite celule sau tesuturi (fixate prin fragmentul Fc de la extremitatea
COOH a moleculei de 1g si specific prin situsul combinativ —SC- de la extremitatea NH2
terminala);
- - molecule fixate in membrana citoplasmatica a limfocitelor B cu rol de receptori pentru antigene.
In 1959 R. Porter a obtinut prin tratament enzimatic cu papaina trei fragmente: doua legau antigenul
(fragmente Fab, fragment care leaga antigenul) si unul care cristaliza, find denumit fragment Fc (fragment
cristalizabil).

37
Fiecare molecula de Ig este formata din cel putin o unitate monomerica de baza care contine patru lanturi
polipeptidice: doua L (light=usor) si doua H (heavy=greu), unite intre ele prin punti disulfidice (-S-S-).
Aceste punti se formeaza la nivelul reziduurilor de cisteina si pot fi in interiorul lantului sau
"intracatenar", si intre lanturi diferite sau "intercatenar". Ele sunt esentiale pentru asigurarea structurii
tridimensionale a moleculei si pentru realizarea conditiilor de functionalitate a lor.
Lanturile L sunt comune pentru toate clasele de imunoglobuline, din punct de vedere antigenic pot sa
apartina doua tipuri distincte: de tip k (kappa) si de tip λ (lambda). In molecula de imunoglobulina ambele
lanturi apartin in mod obligatoriu aceluiasi tip, adica k sau λ.Aproximativ 60% dintre oameni au
moleculele de Ig cu lanturi Lk , in timp ce la soareci Lk reprezinta 5% din Ig, predominante sunt cele cu
lanturi Lk.
Lanturile H se deosebesc prin proprietatile lor antigenice, ele conferind caracterul de "class"
imunoglobulinelor. Lantul greu al moleculelor IgM se numeste µ (miu), at celor IgG-γ (gamma), IgA-α
(alfa), IgE-ε (epsilon) si IgD-δ (delta).
Lanturile H si L sunt legate prin legaturi disulfidice intercatenare, iar in ceea ce priveste pe cele
intracatenare, lanturile L au doua legaturi disulfidice, una la nivelul regiunii variabile V si alta la nivelul
celei constante C.
Situsul combinativ (SC) situat la extremitatea NH2 terminala a fragmentului Fab, respectiv a moleculei de
Ig, este locul prin care molecula recunoaste si leaga specific antigenul, si este formata din ariile variabile
si hipervariabile de pe VH si VL, find diferite ca forma, marime etc.
Fragmentul Fe este alcatuit la clasele IgG, IgA, IgD, din domeniile constante CH2 si CH3 unite prin
legaturi disulfidice, iar la clasele IgM si IgE, din domeniile CH2-CH4.
Principalele proprietati functionale ale moleculei de Ig mediate de Care fragmentul Fc sunt urmatoarele:
- interactioneaza cu proteinele complementului;
- interactioneaza cu proteina A stafilococica (SpA);
- transportul transplacentar al Ig este posibil datorita legarii moleculei prin Fc la membrana celulelor
placentei, procesul fiind dependent de pH.
Clasa IgG reprezinta 75% din totalul Ig din serul uman normal. Moleculele de IgG apar dupa stimulul
antigenic secundar si reprezinta principalii anticorpi: neutralizanti, aglutinanti, opsonici, citotoxici,
fixatori de complement.
Clasa IgA este alcatuita din IgA serice care reprezinta 15-20% din totalul imunoglobulinelor serice si IgA
secretorie principala Ig din saliva, lapte, secretii nazale, bronsice si gastrointestinale. IgA secretorie este
formats din doi monomeri la care se adauga o proteina suplimentard care se numeste "piesa secretorie".
Clasa IgM este formata din imunoglobuline sub forma de pentameri, alcatuiti din cinci unitati identice
reprezinta 5-10% din totalul Ig serice. IgM reprezinta anticorpii de raspuns primar, anticorpii ce apar dupa
primul contact cu antigenul.
Clasa IgD este formata din Ig cu o semnificatie imunologica mai putin importanta, concentratia in serul
uman este sub 1%.
Clasa IgE este formata din anticorpi "reaginici". In momentul cand patrunde in organism un alergen,
anticorpii IgE fixati citofil recunosc specific antigenul si astfel se transmit semnale la celula care
elibereaza prompt, in cantitati mari amine vasoactive de tipul histamine, serotonina. Aceste substante
provoaca contractia muschilor netezi si creste permeabilizarea vaselor sanguine, generand
simptomatologia a hipersensibilitatii de tip imediat.
Antigenele
Sunt substante straine (non self) sau necunoscute ca proprii organismului, care patrunse in organism sunt
capabile sa declanseze un raspuns imun (specific).
Proprietatile antigenelor:
- antigenicitatea (sau puterea imunogena) este proprietatea de a produce un raspuns din partea
organismului;
- specificitatea este capacitatea de a produce un raspuns imun specific, adica de a induce sinteza de
anticorpi, care se combina doar cu antigenele care au indus raspunsul.
38
Conditii de antigenicitate:
- sa fie non self (straina organismului sau nerecunoscuta ca proprie);
- sa aiba o greutate moleculara (GM) mai mare de 10.000 de daltoni, cele care au GM mai mica nu sunt
antigenice, dar pot deveni antigenice prin legare de macromolecule, se numesc haptene;
- sa aiba o configuratie spatiala,
- structura chimica sa fie cat mai complexa (secundard, tertiara, cuaternard).
Clase de antigene
- Proteinele sunt cele mai puternice antigene.
- Glucidele pot deveni antigene numai legate de proteine.
- Lipidele nu sunt antigene, ele devin antigene prin legare de proteine (complexele fosfolipoproteice).
- Acizii nucleici sunt slab antigenici.
Imunitatea mediata umoral
Patrunderea unui antigen in organism este urmata de modificari celulare care preced aparitia anticorpilor.
La locul de patrundere a antigenelor apar polimorfonuclearele, urmeaza mobilizarea macrofagelor care
initiaza raspunsul imunologic prin prelucrarea antigenului. El este fagocitat si catabolizat pana la
structurile care detin "informatia genetica".
Urmeaza faza de predare a informatiei antigenice-macrofag, celulelor imunocompetente "limfocitelor T
si B".
Dupa preluarea informatiei urmeaza o etapa activa de diferentiere a limfocitelor T si B. Acestea se
transforma mai intai in imunoblaste ulterior prin diviziuni succesive in plasmocite mature.
Limfocitele B se diferentiaza in plasmocite si limfocite B cu memorie. Plasmocitele nu se divid. Ele
produc imunoglobuline pe intreaga perioada de viabilitate, de 4-5 zile.
Limfocitele B cu memorie persista o perioada mare de timp ele initiaza raspunsul de tip secundar.
La stimulul primar plasmocitele raspund cu formare de anticorpi, ce apar in sange dupe 8-10 zile. In
prima faza ele apartin 1gM. Anticorpii se combing cu antigenele care au provocat formarea lor si in
majoritatea cazurilor conflictul se incheie in mod favorabil pentru organism, pot se apara urmatoarele
efecte:
- neutralizarea unui factor de patogenitate al germenului: anticorpi antitoxici neutralizanti: antitetanici,
antidifterici, antistreptolizina, antistreptokinaza, antistafilolizine, etc.;
- opsonizarea, prezenta unei molecule de IgG la suprafata unei capsule sau a unui perete bacterian
rezistent la ingestie, permite adeziunea la fagocit si inglobarea si distrugerea sa;
- bacterioliza, provocata de fixarea Ig-lor pe bacterie cu activarea complementului si perforarea peretelui
bacterian;
- citotoxicitatea celulelor, mediata de anticorpi. Fixarea microorganismelor pe anticorpi legati de unele
celule, antreneaza degranularea acestor celule (PMN, bazofile, eozinofile §i mastocite). Degranularea
produce eliberarea de histamine si alti mediatori chimici cu consecinte de ordin patologic. Acest tip de
aparare se adreseaza bacteriilor invazive cu multiplicare extracelulara, impotriva celor cu multiplicare
intracelulara intervine raspunsul imun celular.
Imunitatea mediata celular
Este realizata prin limfocitele T, macrofagele si alte celule tinta a raspunsului imun (celule infectate,
tumorale, de transplant).
Acestea nu pot distruge direct virusurile sau bacteriile (cu exceptia macrofagelor), dar distrug celulele in
care ei sunt cantonati microbii, adica "cuibul" lor. „Anticorpii" celulari sunt reprezentati de limfocitele T
specific sensibilizate care au pe suprafata lor sedii de recunoastere si cuplare specifica cu antigenul.
Celulele T specific reactive sunt cuprinse in doua clase majore:
- celulele T-reglatoare, care cuprind doua subpopulatii denumite T-helper (ajutatoare) §i T-citotoxice
(supresoare);
- celule T-efectoare, au doua subpopulatii: celulele T-secretoare de factori biologici activi-limfokine si
celule citotoxice-ucigase, care determina moartea celulei tinta prin contact direct cu antigenele de pe
membrana acesteia si inducerea unui efect biochimic citotoxic.
39
In afara limfocitelor T, mai intervin in citotoxicitatea mediata celular, celula K (ucigasa), celula NK (nativ
ucigasa) si macrofagul activat.

Capitolul VIII Staphylococcus

Stafilococii fac parte din familia Micrococcaceae, genul Staphylococcus. Pana in anul 1997 au fost
individualizate 33 de specii, dintre care 16 specii au putut fi izolate de la om: Staphylococcus aureus si 15
specii de stafilococi coagulazo negativi. Speciile de importanta medicaia cele mai identificate sunt:
Staphylococcus aureus care da cele mai multe infectii la om, Staphylococcus epidermidis face parte din
flora indigena, dar poate produce ocazional infectii si Staphylococcus saprophyticus care poate da
afectiuni in sfera uro-genitald.
Caractere generale
Morfologie
Sunt coci sferoizi de dimensiuni de 0,8-1,5 µrn dispusi in diplo sau in gramezi neregulate in general
necapsulate (exista si tulpini de S. aures incapsulate), imobili, nesporulati, aerobi, facultativ anaerobi,
saprofiti sau patogeni, Gram pozitivi, poseda catalaza descompun glucoza prin fermentatie.
Caractere de cultura
Creste pe medii simple, suporta mediile hiperclorurate (pana la 10-15 g % NaCl). Pe mediile de cultura
solide formeaza colonii de tip „S" (smooth-neted). Elaboreaza pigmenti endogeni (ce coloreaza doar
cultura, nu mediul). Staphylococcus aureus elaboreaza un pigment auriu, Staphylococcus epidermidis
elaboreaza un pigment alb, Staphylococcus saprophyticus un pigment galben.
Caractere biochimice
Elaboreaza pigmenti: auriu, alb si galben. Elaboreaza hemolizine alfa si bata (cercetari recente au mai
identificat hemolizine de tip gamma si delta). Sunt rezistenti la concentratii crescute de NaCl pana la 10-
15%.
Structure antigenica
Stafilococul are antigene somatice si solubile:
Antigenele somatice intra in structura celulei (Nucleoproteina P se intalneste la stafilococii patogeni sau
nepatogeni); Stafilococul auriu contine proteina A, numai la stafilococii patogeni. Are antigene
polizaharidice specifice de tip, pe baza carora exista 13 serotipuri.
Antigene solubile sunt de 3 tipuri:
- hemolizine: alfa, beta, gamma si delta,
- enzime solubile (coagulaza, leucocidina, hialuronidaza, catalaza, fibrinolizina, lipaze, RN- si DN-aze).
- exotoxine (enterotoxine) care sunt elaborate cand stafilococii sunt lizogeni, adica purtatori de
bacteriofagi, pot produce toxiinfectii alimentare (TIA) sau soc toxic. Au fost identificate 8 seotipuri
antigenice, din care 7 (A, B, Cl, C2, C3, D §i E) sunt implicate in TIA, iar unul, F, este asociat cu
sindromul de soc toxic.
Habitat
Staphylococcus aureus colonizeaza narile, colonul, de unde contamineaza frecvent tegumentul.
Staphylococcus epidermidis se gaseste pe tegumente si mucoase este identificat mai ales in infectiile
intraspitalicesti (nosocomiale) sau infectii grave la persoane tarate.
Staphylococcus haemolyticus a fost intalnit in: endocardita, septicemii, peritonita, ITU, plagile
chirurgicale ale osului articulatiilor.
Staphylococcus saprophyticus este un agent etiologic frecvent intalnit in ITU la femeile tinere, in
perioada fertila, uretrite negonococice, prostatite, infectii ale plagilor, uneori septicemii.
Rezistenta

40
Rezista la uscaciune si intuneric; sunt sensibili la dezinfectante antiseptice in concentratii uzuale. Castiga
uor rezistenta la antibiotice. Expusi la temperatura de 55-60° C, timp de 15 min sunt distrusi,
pasteurizarea este eficienta.
Diagnosticul de laborator al infectiilor stafilococice
Diagnosticul bacteriologic
1. Recoltarea produselor patologice:
Puroiul din leziuni deschise sau inchise: secretii otice, conjunctivale, exudate nazale faringiene, sputa,
exudat peritoneal, lichidul cefalorahidian, urine, secretie vaginala, materii fecale, vomismente, sange,
probe alimentare incriminate in TIA, material necroptic.
Prelevarea probelor se face in functie de afectiunea stafilococica diagnosticata clinic, in conditii de
sterilitate.
2. Examinarea macroscopica microscopica (prin examen direct) al produsului patologic.
Puroiul din infectiile stafilococice este de consistenta groasa cu o nuanta aurie, fetid.
Pentru examenul microscopic direct din produsul patologic se execute frotiuri care se coloreaza cu
albastru de metilen si Gram.
In frotiu se pun in evidenta coci Gram pozitivi, grupati in ciorchine, sau diplo, intra si extracelular, care
predomina numeric, alaturi de alti germeni Gram pozitivi Gram negativi, leucocite, detritusuri tisulare etc.
3. Insamantare si izolarea
Insamantarea se face pe medii de cultura in raport cu produsul patologic recoltat:
a. Puroiul care provine dintr-o leziune inchisa (abces, flegmon) se insamanteaza pe bulion simplu geloza
inclinata pentru obtinerea de colonii izolate.
b. Puroiul care provine dintr-o leziune deschisa, contine alta flora microbiana, de aceea se insamanteaza
pe medii hiperclorurate, care favorizeaza cresterea stafilococilor, este mediul electiv, pentru ca restul de
germeni sunt inhibati datorita continutului crescut de sare. De aceea se folosete mai intai mediul
hiperclorurat lichid (manita 1 %, NaCI 7,5%), Chapmann, dupa o incubatie de 24 la 37° C se efectueaza
trecere cu dispersia culturii microbiene pe mediul hiperclorurat solid Chapmann in placi Petri pentru a se
obtine colonii izolate cu incubatie la 37° C, timp de 24-48h.
c. Exudatele nazale faringiene, materiile fecale, vomismente, probele alimentare si materialul necroptic,
deoarece contin si flora de asociatie, se insamanteaza ca puroiul din leziuni deschise.
4. Citirea interpretarea rezultatelor
Dupa o incubare de 24 h la 37° C in bulion, stafilococii tulbura uniform mediul, formand un depozit la
fundul eprubetei. Pe geloza stafilococii dau nastere unor colonii mari de 1-2 mm diametru, bombate,
cremoase, rotunde, cu margini regulate, cu suprafata neteda de consistenta moale care se detaseaza usor
de mediu.
Aspectul coloniilor de stafilococi prezinta variatie morfologica in functie de structura antigenica virulenta
germeni lor.
Pot sa fie colonii de tip: „S" (smooth), „V (Rough), „M" (mucoase), „G" (glossy) pitice.
Stafilococii patogeni elibereaza frecvent hemolizine, care se pun in evidenta pe medii gelozate cu sange
5-7%. Cel mai frecvent produc alfa hemolizina, care determina dupa o incubare de 24 h la 37° C o zone
ingusta de hemoliza, completa de tip beta in jurul coloniei.
Stafilococii de origine animala produc mai frecvent o beta hemolizina, care determina o hemoliza de tip
cald-rece, adica o hemoliza discreta apare dupa ce cultura este tinuta 24 h la 37° C, care se clarifica cand
placa cu agar-sange se va tine la 4° C 24 h, va apare o zona de beta hemoliza in jurul coloniei.
Citirea culturii pe mediul solid Chapmann se face la 24-48 h la 37° C. Stafilococii pot fermenta manita
din mediu, dezvoltand colonii galbene de cele mai multe ori sunt patogene, cele care nu fermenteaza
manita produc colonii ce nu modifica aspectul mediului.
5. Caractere de patogenitate
Pentru aceasta se vor obtine culturi pure (dintr-o singura colonie de stafilococ) apoi se face subculturi pe
geloza inclinata in bulion.
Teste de patogenitate „in vitro"
41
 a. Testul de pigmcntogeneza
Stafilococii patogeni elaboreaza cel mai frecvent un pigment galben-auriu.
b. Testul hemolizei
Majoritatea stafilococilor patogeni sunt hemolitici. Cei de provenienta umana produc alfa hemolizina,
care produce hemoliza totala a eritrocitelor (beta hemoliza).
c. Testul fermentarii manitei
Stafilococii patogeni fermenteaza manita, in acest scop se folosesc medii care contin manita (mediul
Chapmann solid sau apa peptonata turnesolata cu manita 1 %). Prin fermentarea manitei se produce
acidifierea mediului si virajul culorii indicatorului, de la culoarea roz-violet va vira in galben.
d. Testul coagulazei
Stafilococii patogeni au proprietatea de a coagula plasma umana, de iepure si de cal, acesta este un
caracter important de patogenitate.
In practica se folosesc doua 2 tehnici de evidentiere a coagulazei stafilococice:
- Testul pe lama pentru coagulaza legata "Clumping factor"
Plasma se obtine prin amestecarea 9 ml sange uman sau de iepure cu 1 ml EDTA sodic, sau oxalat de
potasiu amoniu (amestec Wintrobe), se centrifugheaza si se preleveaza supernatantul, sunt si preparate
liofilizate.
Se emulsioneaza 1-2 colonii intr-o picatura de AD sterile pe lama de microscop, pentru a obtine o
suspensie laptoasa se adauga o picatura din plasma nediluata, proaspata. In cca. 10 secunde apar
aglutinine mari, in cazul unei reactii pozitive. Absenta aglutinarii in 2-3 minute, testul este negativ si se
recomanda testul in tub.
- Testul in tub pentru coagulaza libera
Se repartizeaza in tuburi de hemoliza 0,5 ml plasma oxalatata, peste care se adauga 0,1 ml din cultura
pura de stafilococ de 16-20 h in bulion sau continutul unei anse din mediul solid, concomitent se folosesc
doi martori: pozitiv (S. aureus), negativ (S. epidermidis).
Se ineubeaza la 37° C, se citeste reactia prin inclinarea tubului la intervale de 30 min., in primele 4 ore,
se poate incuba pana la 24 ore.
Test pozitiv: aparitia unui val de fibrina., indiferent de gradul ei, daca nu apare dupa 4 ore se incubeaza
peste noapte si se citeste reactia.
Test negativ: absenta coagulari si cu incubare peste noapte.
Tulpinile patogene de stafilococ elaboreaza coagulaza in proportie de 97%, fiind un test de mare
fiabilitate.
e. Testul fibrinolizinei
Stafilococii patogeni secrete fibrinolizina, care lizeaza coagulul de plasma format de coagulaza. Prezenta
acestei enzime se pune in evidenta prin insamantarea tulpinei de stafilococ intr-un mediu cu 7 parti geloza
nutritiva si o parte plasma oxalatata. Dupa o incubare de 12-18 ore la 37° C, se observe in jurul coloniilor
de stafilococ o zona clara, datorita topirii cheagului de fibrina.
f. Testul evidentierii catalazei
Stafilococii sunt catalazo pozitivi, spre deosebire de streptococi care sunt catalazo negativi. Se poate
executa prin tehnica rapida pe lama, in care se depune pe lama o picatura dintr-o solutie de peroxid de
hidrogen 30%, apoi se preleveaza o ansa bine incarcata din cultura de testat pe geloza simpla si se
amesteca cu picatura de peroxid. Aparitia imediata a bulelor de gaz indica prezenta catalazei. Este
contraindicata prelevarea coloniilor de pe geloza-sange deoarece hematiile poseda catalaza si falsifica
rezultatele.
g. Testul fosfatazei
Este utilizat pentru diferentierea speciilor de stafilococ. Staphylococcus aureus poseda in echipamentul
enzimatic fosfataza cu ajutorul careia desface molecula de fosfat de fenolftaleina punand in libertate
fenolftaleina, prezenta ei se evidentiaza in mediul bazic. Se foloseste agar nutritiv la care se adauga
0,01% fosfat de fenolftaleina, incolor. Dupa insamantare cultura se incubeaza 18-20 h la 37° C, apoi se

42
aseaza in capacul cutiei Petri un disc de hartie de filtru imbibata in amoniac. Dupa 1-2 min coloniile cu
fosfataza pozitiva se coloreaza in rosu, cele care nu poseda fosfataza nu se coloreaza.
Teste de patogenitatii „in vivo"
Administrarea toxinei stafilococice i.d la iepure, pune in evidenta actiunea dermonecrotica, prin aparitia
unei zone de necroza la locul de inoculare.
In cazul TIA, tulpina izolata din materiile fecale, varsaturi sau alimentele incriminate se insamanteaza in
geloza semisolida 0,5% si se incubeaza intr-o atmosfera cu 20% CO2, 48 h. Mediul se filtreaza si se
fierbe 30 min la 100°C. In acest fel in filtrat ramane activa numai enterotoxina stafilococica, care rezista
la fierbere si se pune in evidenta prin testul Dolman. Se inoculeaza la pisoi tanar (3 saptamani - 3 luni cu
greutatea de 350-750 g), 1-3 ml filtrat, intraperitoneal. Dupa 15-120 min apare o stare de agitatie,
neliniste, urmate de contractia muschilor abdominali, diaree, varsaturi somnolenta. Dupa 24-48 h
animalul isi revine la normal.
6. Cercetarea sensibilitatii la actiunea bacteriofagilor
In anumite situatii epidemiologice, mai ales in mediul intraspitalicesc, lizotipia bacteriofagilor are o
aplicabilitate directa.
Pe baza sensibilitatii la bacteriofagi, stafilococii patogeni coagulazo-pozitivi se pot diferentia in tipuri
bacteriofagice (lizopipuri) incluse in 4 grupe fagice.
7. Testarea sensibilitatii la antibiotice
Se realizeaza din cultura pura, dupa identificare. Se face conform standardului pe mediul Mueller-Hinton.
Se folosesc antibiotice si chimioterapice din grupele: β-lactamine, β-lactamine in asociere cu inhibitori de
β-lactamaza, aminoglicozide, macrolide, chimioterapice, rifampicina, chinolone.
Infectiile cu S. aureus meticilinorezistent, cu rezistenta multipla la antibiotice, incluzand toate
antibioticele β-lactamice adesea macrolidele, aminoglicozidele, cotrimoxazolul etc., sunt dificil de
stapanit, mai ales cand evolueaza in mediul de spital.
Tabel II Schema minimala de diferentiere a principalelor specii de stafilococi recomandata de
subcomitetul pentru Taxonomia Stafilococilor i Micrococilor (1976)
Caractere S. aureus S. epidermidis S. saprophyticus
Coagulaza libera + - -
Fosfataza + +a -
Novobicina/5µg/disc-rezistent - - +
Acidifierea zaharozei(aerob) + + +
Acidifierea trehalozei(aerob) + - +
Acidifierea manitolului(aerob) + - d

Intre 6-15% din tulpinile de S. epidermidis dau testul fosfatazei negativ

Boala la om
Afectiunile pe care stafilocociile le pot provoca oamenilor sunt diverse:
- afectiuni cutanate: furuncule, foliculite superficiale, hidrosadenita (infectii ale glandelor sudoripare in
axild), sicozis (furuncule profunde al foliculului pilos la barbati)
- septicemii, septicopiemii cu localizari viscerale; a
- angine, otite, meningite, sinuzite;
- poate suprainfecta plagile tuturor leziunilor deschise;
- osteomielite;
- tulpinile care elaboreaza enterotoxina poate provoca toxiinfectia alimentary (TIA);
- sindromul pielii oparite (sindrom Lye11) produsa de o toxina cu actiune exfoliativa asupra epidermului;
- sindromul de soc toxic stafilococic, produse de toxine: endo si exotoxine;
- in urma administrarii in exces a antibioticelor poate sa apara enterita stafilococica.

43
 Capitolul IX Streptococcus
Streptococii fac parte din familia Streptococcaceae, genul Streptococcus, unele specii sunt patogene,
altele fac parte din flora indigena a orofaringelui, tractului intestinal, al pielii.
Cele mai importante specii pentru patologia umana sunt: Streptococcus pyogenes, Streptococcus
agalactiae, Enterococcus, streptococii viridans, si Streptococcus pneumoniae.
Morfologie: sunt coci dispusi in lanturi, Gram pozitivi, sunt saprofiti, patogeni sau conditionat patogeni.
Au dimensiuni de 0,5-1 µm, au in peretele bacterian o concentratie de mureina mare (80%), sunt imobili,
nesporulati, uneori pot prezenta capsula, ce le confera o mare virulenta.
Habitat: sunt ubiquitari (intalniti poste tot) si in special pe tegumente si mucoase.
Caractere de cultura
Cultiva pe medii lichide cu sange Pike (bulion glucozat cu azida de sodiu si cristal violet 1/4000 cu 5%
sange), iar pe mediu solid, geloza sange 5%, se recomanda sange de berbec, care poate sa contina cristal
violet 1/4000 si acid nalidixic (mediu selectiv pentru streptococi).
Pe mediul lichid
Cresc sub forma de flocoane care se depun pe pereti sub forma de fulgi si lasa un sediment pe fundul
eprubetei, formele "R"; cei care au capsula (foarte patogeni) dau o turbiditate omogena mediul, formele
"S".
Pe mediile solide
- streptococii patogeni pe geloza-sange dau colonii de tip „S", cei care au capsula au aspect de colonii
„M";
- colonii mate ("matt") rotunde, cu margini regulate, cu suprafata mamelonata, de consistenta apoasa, cu
tendinta la confluenta, care da aspectul de harta geografica, aspectul este determinat de streptococii
virulenti, care contin substanta M;
- colonii glossy, "G" rotunde, mici, cu suprafata bombata, lucioasa, translucida, contin forme mai putin
virulente;
- colonii "R" (rough), uscate, cu margini neregulate, cu suprafata rugoase, forme degradate fara structura
antigenica.
Caractere de hemoliza
Dimensiunile coloniilor de streptococ sunt mult mai mici decat de stafilococ (care au un diametru de 0,5-
1 mm), sunt incolore si dau hemoliza. In functie de elaborarea hemolizinei streptococii se impart in 4
categorii:
1. Streptococi α hemolitici (elaboreaza hemolizina α ) ei metabolizeazii incomplet hemoglobina si dau o
culoare verde in jurul coloniilor. Din aceasta categorie fac parte streptococii viridans, ei sunt saprofiti,
conditionat patogeni.
2. Streptococii α1 hemolitici (elaboreaza hemolizina α1), ei metabolizeaza complet hemoglobina, dar
este o hemoliza in care mai sunt hematii nehemolizate — incompleta, marginile coloniei sunt neclare. In
aceasta categorie intra serogrupurile B si D streptococice, sunt saprofite sau conditionat patogene.
3. Streptococii β hemolitici (elaboreaza hemolizina β), dau hemoliza beta, care este completa, foarte
intinsa, coloniile avand marginile clare. Din aceasta categorie fac parte serogrupurile: A (care este
totdeauna patogen), C, G.
4. Streptococii γ, sunt nehemolitici, nu elaboreaza hemolizine, in aceasta" categorie sunt multe tulpini
din serogrupul D.
Caractere biochimice
Elaboreaza hemolizine (α,α1,β) sau nu produc. Sunt aerobi, dar pot fi si microaerofili sau chiar facultativ
anaerobi cum sunt cei din grupul D, enterococii.
Rezistenta
Au rezistenta scazuta, sunt distrusi de razele UV, dezinfectante si antiseptice la concentratii uzuale. Sunt
distrusi la 55º C timp de 20 min. Streptococul din grupul A este sensibil la penicilina G, care se
administreaza parenteral, oral.
44
Streptococul din grupul D este rezistent la concentratii mari de NaCI 6,5%, la variatii mari de
temperature, la actiunea bilei si a sarurilor biliare (ca si viridans) si la actiunea multor antibiotice.
Structura antigenica
Streptococii au antigene somatice si solubile.
a. Antigenele somatice:
1. Antigenul capsular, la cei cu capsula (formata din acid hialuronic) si care poate fi distrus de o enzima
proprie, hialuronidaza.
2. Antigenul M, se gaseste pe suprafata peretelui, pe baza acestui antigen se imparte in 65 de serotipuri,
iar organismul produce anticorpi anti-M.
3. Carbohidratul C (se gaseste in profunzimea peretelui bacterian). Pe baza acestui antigen, streptococii se
impart in 19 serogrupuri (notate de la A-W, cu exceptia literelor I si J), este clasificarea lui Lancefield, de
aici lipsesc streptococii viridans care nu au carbohidratul C.
b. Antigene solubile
Exotoxina se numete eritrotoxina, are afinitate pentru piele, determina exantem (la nivelul pielii), sau
enantem (la nivelul mucoaselor). Exotoxina apare doar cand streptococii sunt lizogeni, deci purtatori
de bacteriofag. Exotoxina determind scarlatina, exotoxina este aceeasi pentru totii streptococii, de aceea
anticorpii anti-exotoxina, ofera protectie.
Alte antigene solubile: hialuronidaza, fibrinolizinele: streptolizina 0, care va determina organismul sa
raspunda prin formare de anticorpi (ASLO) si streptolizina S care este responsabila de β-hemoliza,
proteinaze, DN-aze i RN-aze, carbohidraze.
Multiplicare si invazivitate
Caracterul de patogenitate prin multiplicare este dat de proteina M care determina afectiuni la poarta de
intrare. Iar invazivitatea este dat de enzimele litice, care determina aparitia de focare secundare propagate
din aproape in aproape. Ele determina infectii acute, dintre care unele se pot croniciza. Infectiile datorate
multiplicare si invazivitatii sunt: infectii cutanate (erizipel, abcese, colectii purulente), angine, infectii
respiratorii (rinite, sinuzite, pleurezii), meningite, abcese in diferite organe, endocardita, etc.
Toxigeneza
Doar streptococii de grup A au aceasta proprietate, pentru ca ei au receptori pentru bacteriofagi,
devenind lizogeni, ei dau scarlatina.
Boli prin hipersensibilizare
Apar in urma mecanismului de hipersensibilizare de tip II (citotoxic), de tip III (complexe imune), pot sa
apara boli autoimune post-streptococice: reumatism articular acut, cardita reumatismala, eritem nodos,
coree, glomerulonefrita.
Streptococii grup A (Streptococcus pyogenes)
Diagnosticul de laborator
1. Diagnosticul bacteriologic
Prelevarea produselor patologice care pot fi: exudate, puroi din colectiilc purulente sau plagi, sange
pentru hemoculturi, etc
Insamantarea prelevatelor atunci cand se suspicioneaza etiologia streptococica se recomanda sa se face
o insamantare in mediul lichid, bulion Pike, 24 h la 37°C, apoi se va imsamata de pe mediul lichid, pe
mediul solid, geloza sange 5-7% pentru streptococi, se recomanda ca sangele sa fie proaspat si de berbec.
Se incubeaza la termostatul de 37°C, 24 h.
Citirile, se repica numai coloniile de cel mult 1 mm diametru, treansparente cu o zone intinsa de β-
hemoliza. Aceste colonii se vor dispersa pe sectoare pe geloza sange pentru streptococi in vederea
obtinerii culturii pure (o culture obtinuta dintr-o singura colonie). Din aceasta cultura pura se vor face
toate testele pentru identificarea grupului serologic si testarea sensibilitatii la substantele antibacteriene.
Identificarea grupului serologic se face prin reactii Ag -Ac si sensibilitatea la chimioterapice.

45
- Testul la bacitracina se evidentiaza grupul A (singurul sensibil la acest antibiotic). Reactia este
pozitiva and apare o zone de inhibitie a cresterii de 10 mm in jurul discului de bacitracina de 0,04 UI sau
0,1 UI , dace colonia este de alt grup atunci colonia se dezvolta normal (este rezistenta).
- Reactia de coaglutinare evidentiaza grupurile A, B, C, D. Este o reactie de aglutinare pe lama prin care
anticorpii cunoscuti, cuplati cu proteina A stafilococica, reactioneaza cu agentul (antigenul) necunoscut.
In acest fel complexele Ac-Ag sunt transformate in corpusculi pot fi vizualizati.
- Reactia de precipitare in inel se foloseste pentru evidentierea grupelor serologice.
- Testul SXT (discuri de sulfametoxazol-trimetoprim) diferentiaza grupurile A si B rezistente de
grupurile C si G sensibile.
Diagnosticul bacteriologic se termina cu testarea sensibilitatii la antibiotice si chimioterapice numai daca
se face recomandarea de catre clinician intrcat Streptococcus pyogenes este sensibil la β-lactamine. Daca
se recomanda antibiograma, ea se ma face pe geloza sange de berbec 5% sau medial solid Mueller Hinton
sange de berbec 5%.
2. Diagnosticul imunologic
La 2-3 saptamani de la debutul infectiei streptococice respiratorii acute, incorect tratata sau netratata, se
poate instala una din complicatiile grave nesupurative: glomerulonefrita acuta (GNA), reumatismul
articular acut (RAA), sau febra reumatismala (FR), cardita reumatismala (CR), coreea, eritemul nodos.
Apar in urma mecanismului de hipersensibilizare de tip II(citotoxic), III(complexe imune).
Diagnosticul imunologic se face uzual prin reactia ASLO (care reprezinta titrul anticorpilor anti
streptolizind "0") ea poate stabilii: diagnosticul, prognosticul, eficienta tratamentului.
Un titru mai mare de 200 u ASLO/ml arata o infectie streptococica in antecedente, daca dupa 3 saptamani
de tratament nu scade titrul anticorpilor la normal, tratamentul se repeta, daca nu scade inseamna ca s-a
instalat reactia de hipersensibilizare, in acest caz pacientului (sub tratament pe antibiotice, de preferat
penicilina) i se va determina lunar titrul ASLO, un titru care se normalizeaza arata vindecarea. Se va face
monitorizarea lunara a titrului ASLO.
Patogenitate
Streptococii grup A pot de infectii acute ale: tractului respirator (forma eruptiva- scarlatina, forma
neeruptiva: angina, faringita, etc).
Mai poate da: otita medie, sinuzita, meningita, pneumonie, bronhopneumonie, pleurezie, endocardita
acuta.
Localizarea cutanata a infectiei streptococice este mai frecventa in zonele calde: intertrigo, impetigo,
zabaluta (infectia comisurii bucale), celulite, abcese, flegmoane.
Erizipelul este o infectie streptococica cu localizare cutanata, la nivelul gambelor, fetei, cu caracter
recidivant.
Virulenta streptococilor piogeni este data in special de proprietatea antifagocitard, care depinde de
prezenta componentelor celulare de suprafata: acidul hialuronic capsular si proteina M.
Streptococii grup B (Streptococcus agalactiae)
Este identificat in grupul B pe baza polizaharidului specific prin gruparea Lancefield. Fac parte din flora
comensala a omului si animalelor, se izoleaza din: vagin, uretra, faringele adultului sanatos si de pe
suprafetele cutanate (ombilic), faringe, conductul auricular al nou-nascutilor contaminati de la mame in
timpul travaliului.
Infectiile umane cu streptococi grup B
La copil sunt doua forme:
- forma precoce, septicemia, se izoleaza in primele ore, 2-3 zile de la natere, care poate avea o
evolutie fudroianta, fatala in 60-70% din cazuri;
- forma tardiva, meningitica, apare in a 10-90 a zi de la natere, cu mortalitate mare de 20%, cu
sau fara sechele neurologice, infectarea se face prin transmitere nosocomiala de la purtatori
faringieni din mediul ambiant. Alte forme tardive la copil mai pot fi sub forma de: pneumonie,
otita medie, abces pulmonar, artrita septica, osteomielita, conjunctivita. etc.

46
La adult infectia se poate manifesta sub forma de: avort, septicetnie post-partum sau postabortum, ITU,
etc.
Caractere culturale, biochimice, biologice
- Aceti streptococi prezinte hemoliza α', care poate fi evidentiata mai bine prin testul CAMP, testul
CAMP este pozitiv pentru streptococii grup B, se realizeaza cu ajutorul discurilor impregnate cu β toxina
(hemolizina) stafilococica, sau prin insamantarea in striuri perpendiculare a tulpinii de testat si a
stafilococului β hemolitic. In jurul coloniei apare o zone de β hemoliza datorita insumarii celor doua
hemolizine.
- Pe geloza Columbia produce colonii pigmentate in rosu.
- Rezista la concentratii mari de bila (ca si cei din grupa D).
- Nu hidrolizeaza esculina.
Streptococii din grupul B pot elibera bacteriocine cu activitate specifica pentru streptococii B si unele
tulpini din grupul D, nu sunt active fata de alte specii microbiene.
Sensibilitatea la antibiotice este mai scazuta, de aceea se recomanda efectuarea antibiogramei asocierea β-
lactaminelor a aminoglicozidelor.
Streptococii viridans
Aceti streptococi dau hemolizd de tip α, in jurul coloniei si colonia vor fi verzi (dupe mentinerea peste
noapte la 4° C, poata sa mai apara la exterior un inel de hemoliza completa). Sunt 5 grupuri de specii care
pot da infectii umane. Cele mai importante sunt:
- grupul mutans, cu specia S. mutans, cariogena,
- grupul salivarius, unele specii produc ureaza, un caracter distinct din acest gen;
- grupul sanguis, care hidrolizeaza esculina;
- grupul mitis;
- grupul anginosus.
Se gasese in cavitatea bucala, tract urogenital, piele, sunt germeni saprofiti sau conditionat patogeni, ei
pot da endocardita lenta maligna. Nu contin in structura peretelui carbohidratul C, deci nu sunt inclusi in
clasificarea Lancefield.
Pentru diagnosticul diferential cu Streptococcus pneumoniae, care au acelasi tip de hemolizs (alfa), se
efectueazs testul sensibilitatii la optochin, al bilolizei fermentarii inulinei, toate sunt pozitive pentru
pneumococ si negative pentru Streptococcus viridans.
Streptococii de grup D (Enterococcus)
Se mai numesc enterococi, cele mai cunoscute specii sunt E. faecalis, E. faecium, E. bovis. Pot produce
hemolizd de tip α sau β pe mediu de geloza-sange cca. 1/3 din tulpini, restul sunt nehemolitici. Pe agar cu
bild-esculina si azida de sodiu, coloniile enterococilor sunt albe-cenusii cu halou negru.
Se caracterizeazd printr-o rezistenta crescuta la temperaturi ridicate (pang la 40-60° C), capacitate de
dezvoltare la variatii mari de temperatura (intre 10-45° C). la pH alcalin (9,6). Enterococii sunt sferici,
ovalari sau cocobacilari dispusi in perechi sau scurte lanturi, Gram pozitivi, in majoritate imobili cu
exceptia speciilor: E. gallinarum §i E. casseliflavus, care sunt mobile.
Ei determina infectii urinare, genitale, endocardite subacute (pang la 20% din totalul lor). Se recomanda
sa se faca testarea sensibilitatii la antibiotice si chimioterapice atunci cand se izoleaza enterococi.
Prezenta in apa sau alimente a enterococilor arata contaminarea fecala a acestora, decelarea lor servind ca
test de poluare.
Streptococcus pneumoniae (pneumococul)
Morfologie
Sunt coci lanceolati dispusi in diplo cu dimensiuni de 1/1,5 µm, pneumococii virulenti au capsula care
inconjura ambele celule, dispusi cu capetele rotunjite fata in fata. Sunt imobili, nesporulati, Gram pozitivi,
majoritatea sunt saprofiti, dar sunt si tulpini patogene, nu se gasesc in nature.
Caractere de culturii
Cresc numai pe medii ce contin sange, cei incapsulati dau colonii de tip „S". Sunt hemolitici, coloniile
sunt mici, transparente si inconjurate de o zone de hemoliza α, ca la streptococii viridans. Pneumococii se
47
pot cultiva pe geloza socolat, care este mai nutritiva, unde se poate pune in evidenta hemoliza α, in
atmosfera de 5-10% CO2, care stimuleaza cresterea.
Caractere biochimice
Sunt sensibili la bila, la optochin, fermenteazd inulina.
Rezistenta
Sunt sensibili in mediul extern, se transmit prin picaturile Pfliigge, sunt distrusi de razele solare, de
dezinfectante la concentratii uzuale. Majoritatea tulpinilor sunt sensibile la penicilina
Structure antigenica
Are antigene somatice si solubile, cel mai important este Ag SSS (Substanta Solubila Specifica), din
constitutia capsulei, avand o structura polizaharidica, Ag SSS imparte pneumococii in 83 de serotipuri
(serotipul 3 da cea mai mare capsula).
Caractere de patogenitate
Pneumococii incapsulati sunt patogeni prin multiplicare si invazivitate, nu are capacitate de toxigeneza.
Determind pneumonia franca lobara (localizata doar la nivelul unui singur lob).
Diagnosticul de laborator
Se practica diagnosticul bacteriologic, produsul patologic cel mai folosit este sputa, doar primele 14
grupuri serologice sunt patogene.
Sputa in afectiunile pulmonare pneumococice este ruginie, puroiul este de consistenta cremoasa,
fibrinoasa de culoare verzuie.
Frotiurile din produsele patologice se coloreaza Gram si albastru de metilen. Se vor pune in evidentd coci
lanceolati, dispusi in diplo sau lanturi scurte, inconjurati de capsula, Gram pozitivi, leucocite, intra si
extracelulari precum si detritusuri celulare etc.
Identificarea pneumococilor
Se face cu ajutorul unor teste biochimice si serologice, pe cultura pura.
- Biloliza (fenomenul Neufeld) lizarea culturilor de pneumococi prin adaugarea de bila, caracter care il
diferentiaza de Streptococcus viridans.
- Testul sensibilitatii la optochin (ethilhidrocupreind). Pe o placa de geloza sange, pentru streptococi, se
insamanteaza un sector dintr-o cultura pura suspecta, in centrul ariei se depune un disc de optochin de 5
µg, dupa 24 h la 37° C se citeste rezultatul, tulpina de pneumococ find foarte sensibila in jurul discului va
apare o zona de inhibitie a cresterii de 10 mm, test pozitiv pentru pneumococ.
- Fermentarea inulinei — se insamanteaza o cultura pura de pneumococ in mediul Hiss, ce contine
inulina, fermentarea inulinei schimba culoarea mediului, prin schimbarea pH-ului la acid prin
descompunerea zaharului.
Identificarea serologica prin:
- Reactia de aglutinare. Se realizeaza cu o suspensie de germeni in cultura pura, in mediu lichid care se
pun in contact cu serurile specifice de tip, la o reactie pozitiva apar aglutinine. In arealul nostru geografic,
se realizeaza identificarea serogrupurilor 1, 2 si 3.
- Tehnica de umflare a capsulei (reactia Neufeld), prin tratarea cu ser antipolizaharidic specific de tip are
loc o marire a capsulei.
- Inocularea la soarece se practica pentru aprecierea virulentei tulpinii izolate.
Se inoculeaza soareci albi. Dupa moartea sau sacrificarea animalului se autopsiaza si se pune in evidenta
pneumococul in produsele patologice recoltate.
Tratament cu: penicilina, cefalosporine, eritromicina. Antibiograma nu este necesara pentru ca sunt
sensibili la medicamentele de mai sus.

Capitolul X Listeria, Erysipelothrix, Corynebacterium (bacili Gram

pozitivi nesporulati)
Listeria
48
Genul Listeria cuprinde cocobacili sau bacili Gram pozitivi, nesporulati, mobili prin flagelii peritrichi,
sunt aerobi sau microaerofili, cultiva la temperaturi cuprinse intre 1-45° C, fermenteaza carbohidratii fara
producere de gaz, sunt catalazo-pozitivi si oxidazo-negativi.
Genul Listeria cuprinde sase specii: L. monocytogenes, L. ivanovii, L. innocua, L. welshimeri, L.
seeligeri yi L. grayi.
Habitat
Germenii sunt raspanditi in natura (apa, noroi, scurgeri de canal, vegetatii, fecale). Listerioza este o
zoonoza, infectia la om apare accidental si foarte frecvent evolueaza inaparent. Poate afecta omul mai ales
prin consumul de alimente contaminate. Grupele de risc major it reprezinta: femeile insarcinate, nou-
nascutii, pacientii imunocompromivi si varstnicii.
Cea mai importanta specie pentru patologia umana este Listeria monocytogenes.
Infectia cu listerii are un caracter invaziv, pentru ca se pot multiplica in enterocite, supravietuieste
intracelular, si se multiplica intramacrofagic. Trec in sange, iar bacteriemia primara este urmata de
localizari secundare (meninge, endocard, cu tropism accentuat pentru placenta si fat).
Boala la om poate avea urmatoarele localizari: meningoencefalice, otice, conjunctivale, cutanate,
placentare.
Diagnostic bacteriologic
Caractere de cultivare
Listeriile sunt bacterii aerobe sau facultativ anaerobe, cresc pe medii uzuale suplimentate cu sange, lichid
de ascita sau glucoza intre 0-45° C, optim la 20-37° C si in atm. de CO2 10%.
Pentru izolarea din produsele patologice se foloseste mediu selectiv: bulion triptoza si NaCI 10% sau
bulion triptoza cu telurit de K 0,05%, se poate tine bulionul insamantat la 4° C, 10-14 zile, timp in care
germenii de asociatie sunt distrusi in timp ce Listeria se multiplica.
Se fac treceri pe mediul solid cu gcloza si glucoza 2%, se incubeaza 24-48 ore la 35-37° C, coloniile de
Listeria au diametrul de 1-1,5 mm. rotunde, netede, usor bombate, transparente, formele "S",
asemanatoare cu picaturile de roua, examinate in lumina oblica, la 45°, apar cu irizatie bleu-verzuie.
Uneori pot fi forme "R".
Pe agar cu 5% sange, coloniile de L. monocytogenes sunt inconjurate cu o zone ingusta de β-hemoliza. Pe
medii solide degaja un miros caracteristic de lapte acidulat.
Pe mediile semisolide, agar 0,3%, dupa insamantare prin intepare si incubate la temperatura camerei
creste sub forma unei umbrele la 3-5 mm de suprafata agarului.
Caractere microscopice
Se fac frotiuri colorate Gram din sedimentul produselor dupa centrifugare (in cazul organelor dupa
mojarare, filtrare sau din amprente). Se pun in evidenta cocobacili Gram pozitiv cu capete rotunjite cu
dimensiuni de 0,5-2/0,4-0,8 µm, intra si extracelular.
In culturile tinere, incubate la 35-37ºC, apar formele scurte, cocobacilare, in timp ce in culturile vechi
apar formele filamentoase de 6-20 µm.
Caractere biochimice
- testul catalazei pozitiv, oxidazei-negativ,
- β-hemoliza pozitiv,
- testul CAMP, se va insamanta Staphylococcus aureus sau de Rodococcus equi sub forma de striuri intr-o
singura directie pe placa de agar-sange, iar tulpinile de Listeria perpendicular. Hemoliza L.
monocytogenes este mai accentuate in apropierea striurilor de stafilococ sau R. equi
- fermentarea carbohidratilor, producerea de acid din L-ramnoza, a-metil-D-manozid.
Actiunea agentilor fizici, chimici si biologici
L. monocytogenes este foarte rezistent in mediul extern. In produsele alimentare de origine animala
(lapte, carne, oua), in vegetale, in furaje sau nutreturi insilozate, in straturile superficiale ale solului, in
apele de suprafata, poate supravietui saptamani, luni sau ani. Rezista la temperaturi scazute, multiplicarea
este favorizata de umiditate (25-30%). Rezista 20 min la formol 2,5% si permanganat de potasiu 2,5% - 5
min.
49
Germenul este sensibil la: ampicilina, eritromicina, tetracicline, rezistent la: acid nalidixic, polimixina.
Caractere antigenice
Se fac aglutinari pe lama, apoi in tuburi cu serul polivalent antilisteria, apoi monovalent de tip I si IV (mai
frecvent).
Test de patogenitate
Testul Anton prin instilarea unei picaturi din cultura din bulion de L. monocytogenes de 24 ore, in sacul
conjunctival, la soareci, dupa 24-36 ore produce o kerato-conjunctivita purulenta uneori cu ulceratii.
lepurele este si el sensibil in doze ceva mai mari, infectarea parenterala cu 0,5-0,8 ml cultura, omoara
animalul in 3-5 zile, la autopsie se constata noduli necrotici in ficat si capsulele suprarenale.
Aproximativ 50% din listeriozele umane evolueaza ca infectie perinatala.
Contaminarea gravidelor se poate face prin consumarea unor produse de la animale bolnave (lapte, carne,
oua), dar si din praful contaminat. Fatul se poate contamina de la mama prin 3 moduri: transplacentar, de
la lichidul amniotic si in timpul naterii de la colul uterin. In aceste cazuri, germenul, se poate izola din
lohii lichidul amniotic. Macroscopic existenta acestei infectii se pune in evidenta prin aparitia unor noduli
albi-galbui de 3-4 mm, care se observa la suprafata placentei, iar la nou-nascutul decedat se observa in
plaman, ficat, suprarenale, faringe, esofag, tegumente. La nou-nascut, listerioza se manifesta precoce si
tardiv (dupa a 5 a zi postnatala).
Forma precoce apare mai ales la prematuri, iar cea tardiva la maturi. Forma precoce are aspectul unei
septicemii sau pneumonii, iar cea tardiva sub forma unei meningite purulente, conjunctivite purulente
sau pneumonii. La mama are o evolutie de sindrom inflamator nespecific.
Se izoleaza la nou-nascut din: continut gastric, sange, LCR, urine.
Diagnosticul se pune in evidenta pe baza caracterelor de cultura, biochimice, cultiva foarte bine pe oua
embrionate de gainas cat si pe culturi celulare. Cel mai rapid diagnosticul se pune prin
contraimunoelectroforeza care pune in evidenti antigenele solubile specifice din produsele patologice
amintite.
Erysipelothrix
Genul Erysipelothrix cuprinde doua specii E. rhusiopathiae si mai nou E. tonsillarum, sub forma saprofita
sau patogena. E. Rhusiopathiae este agentul cauzal al infectiei umane sub denumirea de „erizipeloidul lui
Rosenbach" o dermita acute, care evolueaza in jurul portii de intrare, ca un placard rosu-violaceu cu
margini bine delimitate si extensie centripeda. Durerea locala este discrete sau absenta. Rar infectia
evolueaza sistemic cu artrite, endocardita, abces cerebral. La animale afectiunea poarta denumirea de
„rujet". Frecvent izolata din canalele abatoarelor, sol, furaje si ape de suprafata contaminate.
E. tonsillarum, recent izolata de pe amigdalele porcilor sanatosi, poate cauza endocardite la caini, dar fara
semnificatie la om.
Sunt bacili subtiri, imobili, necapsulati, nesporulati cu tendinta la cretere filamentoasa, sunt Gram
pozitivi, dar se decoloreaza usor pot aparea Gram negativi. Sunt aerobi, facultativ anaerobi, CO2 5-10%
stimuleaza creterea, sunt catalazo si oxidazo-negativi, produc H2S pe TSI, fermenteaza glucoza si lactoza.
Caractere morfologice si de cultura
Sunt bacili imobili, necapsulati, nesporulati, Gram pozitivi, cu dimensiuni de 0,8-2,5/0,2-0,4, izolati, in
perechi unghiulare, gramezi sau lanturi scurte. Sunt aerobi, facultativ anaerobi, cresc la 37° C si la pH de
7,4.
Aceste bacterii pot creste pe medii obinuite, dar creterea este imbunatatita prin adaugarea in mediu de
glucoza, ser de cal, triptofan, riboflavine, acid oleic.
In mediile lichide, cresterea este relativ slaba, formele "S" produc o usoara tulburare a mediului, dupa 48
ore dezvolta un sediment redus. Formele "R"dezvolta o cretere cu flocoane tendinta la sedimentare rapida.
Pe mediile solide, dupa 48 ore de incubare, coloniile "S" sunt foarte mici (1-1,5 mm), convexe,
transparente, netede cu margini regulate. Coloniile "R" sunt mai mari turtite, opace cu suprafata
neregulata. Insamantarea prin intepare in gelatina, tulpinile "S" prezinta o crestere in forma de perie.
Pe geloza-sange de oaie, coloniile "S" prezinta o usoara hernoliza de tip alfa.
Actiunea agentilor fizici, chimici, biologici
50
Erysipelothrix rhusiopathie este un germen destul de rezistent pentru un nesporulat, in forma uscata poate
persista cativa ani. Este distrus rapid prin fierbere. Rezista la operatiile de sarare, afumare si acidifiere. In
cadavre ramane viu, datorita mediului alcalin peste patru luni. Formolul 2%, NaOH 1%, fenolul 5%
omoara germenul in cateva minute.
Este rezistent la sulfamide, polimixina B si sensibil la penicilina, cefalosporine, streptomicina.
Infectia experimentala
Soarecele si porumbelul sunt foarte sensibile la infectia cu E. rhusiopathiae.
Diagnosticul de laborator
Este bacteriologic, se pune pe baza caracterelor: morfologice, de cultura, biochimice,
E. tonsillarum se deosebeste de E. rhusiopathiae prin capacitatea lui de a fermenta zaharoza.
Corynebacterium
Genul Corynebacterim include mai multe specii de bacili Gram pozitivi (poate fixa colorantul neregulat si
pot avea incluziuni de polimetafosfat), usor incurbati, maciucati, asezati in V, L, mici gramezi neregulate,
sau in palisade, nesporulati, necapsulati, imobili, aerobi si facultativ anaerobi, catalazo pozitivi.
In ultimii ani, studiile taxonomice au redefinit genul Corynebacterium mentinand numai 23 de specii.
Speciile pot fi separate in trei grupe distincte dupa habitat si patogenitate:
- Corynebacterii patogene pentru om si animal,
- Corynebacterii patogene pentru plante,
- Corynebacterii nepatogene.
Dintre Corynebacteriile patogene pentru om, grupul Corynebacterium diphtheriae reuneste trei specii: C.
diphtheriae cu 4 biotipuri (gravis, mitis, intermedius si belfanti ), C. ulcerans si C. pseudotuberculosis.
Corynebacterium diphtheriae are capacitatea de a elabora exotoxind in urma conversiei genetice. Este
agentul cauzal al difteriei. Difteria este o boala infectioasa grava, care in forma ei caracteristica se
manifesta printr-o leziune la poarta de intrare, cel mai frecvent la nivelul amigdalelor, unde produce un
exudat fibrinos, aderent: „falsa membrane” de culoare gri-maronie (diphthera = membrana), ea se
formeaza local sau se extinde acoperind faringele, obstructionand arborele traheo-bronsic producand crup
laringian, asfixie mecanica. La adapostul falsei membrane, bacilii isi continua multiplicarea si sinteza de
toxina. Tulpinile lizogene (infectate cu bacteriofag tox+) sintetizeaza toxina eliberata extracelular si
difuzata in organism pe cale sanguina si limfatica produce leziuni importante la nivel cardiac
(miocardita), nervos (demielinizare), renal (necroza tubulara), suprarenalian, muscular si hepatic.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic. Este un diagnostic de mare urgenta.
Habitat
B. difteric se izoleaza de la bolnavi, din "falsa membrana", de pe mucoasa nazala, oculara, vulvara etc.
Poate infecta unele leziuni cutanate, poate fi identificat in ulceratiile profunde ale pielii, reprezentand
difteria cutanata.
B. difteric poate fi izolat din gatul sau nasul purtatorilor sanatosi unde poate persista timp indelungat, mai
poate fi izolat de la animale (cai, caini, maimute) purtatoare sau bolnave.
Caractere morfologice, tinctoriale
Cultivat pe medii elective, sunt bacili Gram pozitivi, la cu dimensiuni de 3-8/0,5 µm, usor incurbati,
maciucati, pleomorfi, asezati in unghiuri ascutite (V, L) sau cu aspect de litere chinezesti. Prezinta o
colorabilitate inegala din cauza granulelor de polifosfati care apar evidente in special prin coloratia
metacromatica (corpusculii Babes-Ernst) sau dupa decolorare prelungita in coloratia Gram.
Caractere de cultura
B difteric este un germen aerob facultativ anaerob care se dezvolta la 37° C, la pH de 7.4-7,6, creste bine
pe mediul electiv Loeffler (ser coagulat de bou, glucozat 1%). Izolarea din produse patologice se face pe
geloza sange si pe medii selective Tinsdale, Gundel-Tietz (care contine: geloza-sange-cisteina-telurit de
K).
Pe mediul Tinsdale (care contine geloza-ser-cistina-telurit-thiosulfat), Corynebacterium diphtheriae
produce dupa 24-48 h de incubare la 37°C, colonii mici, negre cenusii, inconjurate de un halou brun

51
(datorita H2S care rezulta din metabolism si reactioneaza cu sarurile de telur). Bacilii pseudodifterici
cresc sub forma de colonii negre, fara halou brun, in timp ce C. ulcerans produce un halou foarte intens.
Pe mediul Gundel-Tietz in functie de aspectul coloniilor pot fi diferentiate trei tipuri biochimice
(biotipuri) de C. diphtheriae: gravis, mitis si intermedius, avant proprietatea de a reduce teluritul de
potasiu in telur metalic, de culoare neagra. Dupa incubare 48 h la 37°C si apoi 2-3 zile la temperatura
laboratorului:
- tipul gravis produce colonii negre, mari, cu suprafata granulata cu aspect de margareta (margini
crenelate, centru ridicat si striuri radiale);
- tipul mitis produce colonii mai mici, negre, cu margini regulate;
- tipul intermedius colonii negre cu aspecte intermediare intre primele doua: talie mai mare, suprafata
granulara, centrul usor mamelonat, margini regulate, transparente.
Pe geloza-sange bacilii difterici produc colonii rotunde, friabile, cu suprafata usor granulara, de culoare
albs-gri perle.
Pe mediul Loeffler bacilii difterici produc colonii albe, care seamana cu picaturile de spermantet
(substanta grasa cu aspect de ceara).
Caractere biochimice de metabolism
Pentru crestere, bacilul difteric are nevoie si de factori de crestere (vitamine, aminoacizi) care se gasesc in
serul si sangele introdus in aceste medii. Tulpinile toxigene elaboreaza o exotoxina, specifica, de natura
proteica, responsabila de simptomele de toxiinfectie difterica. Bacilul difteric produce cistinaza care
descompune cistina cu formare de hidrogen sulfurat, dar nu hidrolizeaza ureea (ureazo-negativ). Bacilul
difteric, indiferent de biotip, fermenteaza constant glucoza, maltoza si levuloza si nu fermenteaza
zaharoza si manita. In functie de fermentarea polizaharidelor bacilii difterici au fost impartiti in trei
biotipuri:
- tipul gravis fermenteaza: dextrina, amidon, glicogenul;
- tipul mitis nu fermenteaza nici un polizaharid;
- tipul intermedius fermenteaza, uneori tardiv, numai dextrina.
Rezistenta la agenti fizici, chimici si biologici
Bacilii difterici sunt rezistenti la uscaciune, sensibil la antisepticele uzuale il distrug in cateva minute.
Este sensibil la: eritromicina, penicilina, bacteriofagi specifici.
Caractere antigenice
Au fost descrise antigene somatice (la nivelul peretelui bacterian), dar nu s-a realizat o schema antigenica
de identificare, exotoxina este puternic antigenica si este comuna tuturor tulpinilor de C. diphtheriae.
Filtratul de cultura reprezinta toxina bruta, care supusa actiunii combinate a formolului si caldurii se
detoxifica, transformandu-se in anatoxina, produs dotat cu calitati antigenice dar lipsit de orice urma de
toxicitate.
Imunitatea
Este preponderent antitoxica, se obtine dupa trecerea prin boala sau dupa vaccinarea profilactica cu
anatoxina difterica.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic
Se recolteaza produse patologice atat de la bolnavi cat si de la purtatori si se face prin izolarea,
identificarea germenului precum stabilirea caracterului toxigen al tulpinii.
Recoltarea se face din exudate cu tampoane sterile, dimineata pe nemancate, inainte de a face tratament
cu antibiotice.
De la bolnavii sau suspectii de angina difterica se recolteaza trei tampoane din secretia
faringoamigdaliana un tampon nazal.
De la cazurile suspecte de difterie cu alte localizari se recolteaza: un tampon din secretia
faringoamigdaliana, un tampon din secretia nazala si un tampon din leziunea cutanata sau mucoasa
suspectata.
De la contactii din focare de difterie sau de la purtatori sanatoi se recolteaza un tampon cu exudat nazal
si un tampon cu secretie faringoamigdaliana.
52
Diagnosticul bacteriologic
La bolnavi, tamponul nr.1 (din cele trei) va servi pentru efectuarea frotiurilor colorate: Gram, albastru de
metilen, Del Vecchio [(pentru evidentierea granulatiilor metacromatice, in solutia apoasa de albastru de
metilen 10% se adauga hidrat de K 0,1%0)]; tamponul nr. 2 de va insamanta pe mediile solide: Tinsdale,
Gundel-Tietz, geloza-sange, Loeffler; iar tamponul nr. 3 este incubat 16-18 h la 37° C in mediul de
imbogatire O.S.T. (ou-ser-telurit), dupa timpul de incubare se fac treceri pe mediile solide de mai sus.
Tampoanele din celelalte secretii (nazale, oculare, din plagi etc.) se imbogatesc in mediul O.S.T. si dupa
incubare in conditiile descrise se vor trece pe mediile solide corespunzatoare.
Dupa incubarea pe medii solide, 24-48 h, se vor face repicari una sau doua colonii reprezentative pe un
tub cu mediu Loeffler, sau in sectoare cu mediu geloza sange, si frotiuri din toate aceste medii si colorate
Gram si Del Vecchio, pentru stabilirea caracterelor morfologice microscopice.
Apoi se fac insamantari din mediul Loeffler pentru punerea in evidenta a caracterelor biochimice
(fermentarea zaharurilor in mediul Hiss cu indicator Andrade, proba cistinazei pentru evidentierea H2S,
proba ureazei in mediul Blake-Cristensen).
Toxigeneza "in vitro" se face prin testul de precipitare in gel E.O.F. (Elek, Ouchterlony, Frobisher), sau
"in vivo" la cobai prin inoculare s.c. a culturii, dupa 24-48 h, cobaii mor cu evidentierea semnelor de
intoxicatie difterica.
Testarea producerii de toxina pe culturi celulare, sau prin alte metode: Wesern-blot, ELISA, PCR pentru
subunitati ale genei tox (+).

Capitolul XI Familia Bacillaceae

Bacili Gram pozitivi sporulati: Bacillus Clostridium
In aceasta grupa de bacterii fac parte bacili Gram pozitivi sporulati aerobi, facultativi anaerobi si bacili
Gram pozitivi sporulati anaerobi. In aceasta familie se intalnesc specii saprofite si patogene pentru om si
animale, germenii patogeni pentru om apartin genurilor Bacillus si Clostridium
Genul Bacillus
Germenii din acest gen sunt bacili cu dimensiuni marl 3-10/1-1,5 µm, dispusi in lanturi sau izolati cu
spori centrali sau subterminali, mobili sau imobili, incapsulati (in produsele patologice), se cultiva usor pe
medii simple, in conditii de aerobioza.
O singura specie, Bacillus anthracis este patogena pentru om si numeroase animale, unele specii: B.
cereus, B. subtil is contamineaza frecvent orezul, fructele uscate pot provoca uneori infectii umane, alte
specii B. larvae etc. produc infectii la albine sau diferite insecte, specii termofile: B. coagulans, B.
stearothermophilus sunt izolate din namoluri ca si din alimente supuse unei prelucrari termice (zaharul din
sfecla, conserve in cutii din tabla).
Specia Bacillus anthracis
Este una din cele mai importante specii patogene pentru om din acest gen. Acest bacil se mai numeste
bacteridia carbunoasa este agentul patogen al antraxului (cdrbunelui), este o antropozoonoza.
Patogenitatea este data de caracterele de invazivitate de toxigeneza.
- Factorii de invazivitate sunt agresinele (proteaza, lecitinaza) si capsula.
- Toxigeneza este data de exotoxina carbunoasa.
Antraxul se transmite la om prin contactul cu animalele bolnave sau cu produsele provenite de la
animalele bolnave (produse prelucrate: piele, lana; produse proaspete: carnea) si prin contactul cu
pamantul in care se gasesc spori de bacili carbunosi (asa numite "pasuni blestemate") si foarte rar prin
contactul interuman. Cea mai frecventa forma de antrax este forma cutanata care poate imbraca trei forme
clinice:
- Pustula maligna (buba neagra sau dalacul), localizat mai ales pe fata, gat, membre. La locul de
inoculare apare o vezicula cu lichid sero-sanguinolent, urmata de o ulceratie mica ce se usuca si da
nastere unei cruste negre (carbunele). Regiunea subiacenta leziunii prezinta un edem gelatinos, nedureros.
53
- Edemul malign, atunci cand edemul este extins, febra ridicata, stare toxica, de fapt este o forma grava a
carbunelui cutanat.
- Antraxul visceral, cu un pronostic mai putin favorabil, carbunele pulmonar (pneumonia sau
bronhopneumonie hemoragica insotita de septicemie) carbunele gastro - intestinal (scaune sanguinolente,
stare toxica, colaps si mortalitate ridicata) si meningoencefalita carbunoasa este o forma foarte grava
aproape totdeauna mortala.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic
1. Recoltarea produselor patologice
Se face in functie de afectiunea clinica:serozitate din vezicula sau pustula, lichidul de edem din carbunele
cutanat, sputa din carbunele pulmonar, materiile fecale din carbunele gastro-intestinal, LCR, sangele din
toate formele clinice materialul necroptic la decedati, alimente.
2. Rezistenta la factori fizici, chimici i biologici
Formele vegetative sunt distruse la 55° C in 40 min, iar la 60° C in 30 min.
Sporii sunt foarte rezistenti la factorii din mediu: sunt distrusi prin fierberea apei in 15 min, prin
autoclavare la 120°C instantaneu, in 2 ore la 160° C, caldura uscata. In frotiurile fixate si colorate nu isi
pierd vitalitatea. La temperaturi scazute sub 0° C, sporii raman viabili si dupa 10 ani. In sol, sporii se
conserva dupa 30 de ani.
Substantele dezinfectante distrug in concentratii uzuale formele vegetative, in schimb sporii au o
rezistenta mai mare.
B anthracis este sensibil la penicilina, eritromicina, cloramfenicol, sulfamide. Este sensibil la
bacteriofagul gamma.
3. Caractere morfologice
Serozitatea si lichidul de edem din carbunele cutanat au un continut hemoragic, sputa din formele
pulmonare este hemoptoica, materiile fecale din formele gastro-intestinale sunt sanguinolente.
Frotiurile realizate din produsele patologice se coloreaza cu albastru de metilen si Gram. Bacilii carbunosi
apar sub forma unor bastonase cu capete taiate drept, incapsulati, izolati sau dispusi in lanturi, Gram
pozitivi, sporulati capsulati, intra sau extracelulari, detritusuri celulare.
4. Caractere de cultura
Insamantarea produselor patologice se face pe medii simple: bulion simplu, geloza simpla, geloza sange,
la pH 7,2-7,4 si 35° C. Culturile de B. anthracis (tulpinile virulente) sunt de tip rough "R". In bulion
formeaza flocoane care se depoziteaza pe peretii eprubetei, mediul ramanand limpede, pc mediile solide
dezvolta colonii de tip "R", mare cu diametrul de 4-5 mm, albe opace, cu suprafata rugoasa, margini
neregulate, aspectul caracteristic este al unei impletituri de filamente "cap de meduza" sau "coama de leu"
La tulpinile recent izolate, dupa 2-3 zile in centrul coloniei primare se dezvolta o proeminenta centrala in
forma de buton, colonie fiica sau secundara.
In geloza dreapta, insamantat prin intepare, se dezvolta sub forma unui "brad inversat".
Pe mediile cu sange nu produce hemoliza.
In culturile vechi apar in special formele sporulate, dispusi in lanturi lungi.
5. Caractere biochimice
B anthracis elaboreaza catalaza, fermenteaza glucoza fara producere de gaz, fermenteaza maltoza si
inconstant zaharoza.
Are actiune proteolitica: pe mediile care contin gelatina, lichefiaza mediul in cca. 10 zile, pe mediul
Loffler (ser coagulat de bou) cresc colonii albicioase care lichefiaza mediul.
6. Caractere de patogenitate "in vivo"
Se inoculeaza la soarecele alb, s.c. 0,5 ml cultura din bulion de 24 ore, pe fata interna a coapsei, dupa 1-3
zile animalele mor prin septicemie carbunoasa sau edem gelatinos la locul inocularii si
hepatosplenomegalie.
Se face autopsia, se observa edemul gelatinos, iar din organe (splina) se fac frotiuri, in care se evidentiaza
germenii capsulati cu aspect morfologic caracteristic,
Se poate recolta sange din cordul animalului decedat pentru hemoculturi.
54
Diagnosticul se face pe baza caracterelor descrise mai sus.
Diagnosticul retrospectiv
Se face pe cadavrele umane si animale. In cazul cadavrelor vechi, intrate in putrefactie, se face reactia
termoprecipitarii ASCOLI. Este o reactie de precipitare in inel cu ser anticarbunos. Substanta
precipitabila (antigenul de identificat) este formata din substanta P capsulara de natura polipeptidica si
fractiunea somatica - polizaharidica, ambele termostabile, este reprezentata de un filtrat de organ, preparat
prin mojararea unor fragmente de organ (splina, ficat) cu SF si fierbere timp de 5-10 min.
Serul anticarbunos se prepara pe cal. Intr-un tub de precipitare se pun 0,5 ml ser precipitant, apoi cu o
pipeta Pasteur se adauga 0,5 ml filtrat, in asa fel incat cele doua lichide sa nu se amestece. Extractul este
mai usor si va ramane deasupra serului, dupa 5-10 min apare un inel de precipitare in zona de
echivalenta, realizata intre cele cloud componente. Se vor folosi martori pentru antigen (antigen + ser
normal), martor al serului precipitant (SF + ser precipitant) si daca este posibil un martor pozitiv (extract
de splina de la un animal bolnav + ser precipitant).
Pentru testarea starii de sensibilizare a organismului fata de antigenul carbunos se face prin
intradermoreactia (IDR) Balteanu-Toma.
La contacti sau in scop preventiv nu se recomanda scrul anticarbunos ci antibiotice.
La bolnavi se va administrarea serului anticarbunos.
Bacillus cereus
Este un bacil aerob sporulat, cu margini usor rotunjite, necapsulat, dezvolta colonii plate, opace, alb
cenusii cu margini dantelate. Pe geloza-sange produce o β-hemoliza puternica, tulbura uniform bulionul
cu o pelicula la suprafata.
Daca se inmultesc excesiv in alimente produce o toxiinfectie alimentara.
Bacillus subtilis (B. mesentericus)
Este in general nepatogen, a fost izolat in conjunctivite, iridociclite, panoftalmii, sinuzite cronice, poate
produce toxiinfectii alimentare.
Conditii de anaerobioza
Pentru a intelege mai bine conditiile de crestere pentru bacteriile anaerobe, se vor prezinta mai intai
posibilitatile de crestere a bacteriilor in conditii de anaerobioza.
Notiuni de crestere in anaerobioza
Inlaturarea oxigenului din mediul de cultura se face prin mai multe metode si anume procedee: fizice,
chimice, biologice si combinate.
1. Anaerobioza prin metode fizice
- Regenerarea este mentinerea in apa in fierbere sau in vapori fluenti a unui recipient cu mediu. Vaporii
formati in mediu antreneaza si aerul dizolvat. Dupa regenerare, recipientele se racesc brusc in jet de apa.
Impiedicarea patrunderii aerului se realizeaza: raportul redus suprafata/volum; acoperirea mediului cu un
strat de ulei de vaselina, sau parafina; consistenta semisolida a mediului (0,5-0,8%); o substanta chimica
reducatoare introdusa in mediu (acid tioglicolic).
- Folosirea aparatului de vid, acesta nu se foloseste uzual si consta, dupa eliminarea aerului cu un aparat
cu sau fara realizarea prealabila a vidului, introducerea unui amestec de gaze (N2 85%, CO2 5%, H2
10%).
- Utilizarea gazelor inerte, mai grele decat aerul, pot fi folosite si in recipiente pentru transportul
materialului patologic, in camera anaeroba "glove box", insamantarea se va realiza in conditii de
anaerobioza.
2. Anaerobioza prin procedee chimice
- Introducerea substantei reducatoare in mediul de cultura: se foloseste mediul cu acid tioglicolic sau
tioglicolat de sodiu (mediul 1, mediul VF-Cantacuzino), etc. Mediul se va regenera daca indicatorul
colorat se observa pe o inaltime mai mare de 1/4 de la suprafata).
- Utilizarea substantei reducatoare cu mare de absorbtie a oxigenului, pirogalolul. Sunt pliculetele
reducatoare realizate din hartie de filtru care contin: carbonat de Ca 0,4 g, pirogalol 0,4 g, talc 4 g; pentru
o placa Petri cu diametrul de 12 cm.
55
3. Anaerobioza prin procedee biologice
- Procedeul Tarrozzi, introducea in medii lichide fragmente de organe proaspete (ficat, rinichi) de la
animale de laborator, mentinerea in tuburi la termostat 24-48 h, apoi folosite.
- Procedeul Fortner, impartirea unei placi Petri cu geloza in doua: extragerea unui sector de mediu de-a
lungul diametrului, pe una din jumatati se insamanteaza germenul anaerob, iar pe cealalta un germen
aerob foarte avid de oxigen (B. subtilis, B. prodigiosus), se realizeaza un fel de simbioza in care aerobul
consuma O2, permitand cresterea anaerobului.
4. Procedee combinate.
Genul Clostridium
Cuprinde numeroase specii, majoritatea sunt saprofite, dar un numar redus sunt patogene. Sunt bacili
Gram pozitivi, mobili datorita unor cili peritrichi (in afara de Cl. perfringens) cu dimensiuni mari, strict
anaerobi, formeaza spori ovoizi sau sferici care au dimensiuni mai mari decat grosimea bacilului,
deformandu-1, sunt raspanditi in mediul exterior mai ales in sol (anaerobi telurici). Patogenitatea este data
de invazivitate dar si de toxigeneza. Anaerobii patogeni se impart in doua grupe:
- anaerobi producatori de toxine histotrope: clostridiile gangrenei gazoase: Cl. perfringens, Cl.
histolyticum, oedematiens, Cl. septicum, Cl. sporogenes etc.;
- anaerobi producatori de toxine neurotrope: Cl. botulinum .yi Cl. tetani.
Clostridiile gangrenei gazoase
Cele mai frecvente specii sunt: Cl. perfringens, Cl. histolyticum, Cl. oedematiens, Cl. septicum, Cl.
sporogenes.
Pot provoca, la om, tabloul clinic al gangrenei gazoase (mai frecvent la muschii membrelor), apoi infectia
uterina postabortum, infectia post-operatorie, post-colecistectomie, abces cerebral, infectie sinuzala, poate
afecta orice tesut sau organ.
Habitat
Are o raspandire universala: in mediul exterior, sol, intestinul omului si animalelor.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic.
1. Recoltarea produselor patologice
Sunt: sange, secretii din plaga, lichid peritoneal sau din alte cavitati inchise, secretie uterina, materii
fecale, alimente.
Produsele trebuie insamantate in cel multt o ora de la recoltate, in conditii de anaerobioza, nu se pastreaza
la rece (sunt sensibili la rece).
2. Caractere morfologice
Secretiile recoltate din plaga au aspect serosanguinolent. Pe frotiul colorat Gram se observe un numar
foarte mare de clostridii, aldturi de alti germeni din flora de asociatie. In general predomina una din
speciile de mai sus.
Cl. perfringens este un bacil lung 3-9/0,8-1,2 µm, drept cu capete rotunjite, in produs frecvent nesporulat,
incapsulat. Sporii apar in leziunile mai vechi de trei zile, sunt ovalari, subterminali, cu dimensiuni mai
mari decat grosimea germenului.
Cl. oedematiens este un bacil lung 4-8/0,8 µm, cu spor ovalar, subterminal.
Cl. septicum este un bacil subtire, scurt de 3-5/0,6 µm, cu spor ovalar subterminal.
Cl. histolyticum este un bacil subtire, scurt de 5-6/0,8 µm cu spor ovalar, mare central, cu aspect de
butoias.
Cl. sporogenes, bacil lung si gros 3-8/1 µm cu spor ovalar, subterminal, care devine foarte repede liber.
3. Caractere de cultura
Produsele patologice sunt frecvent contaminate, de aceea se folosesc mai multe medii selective.
- inactivarea produsului patologic la 70° C timp de 30 min, pentru distrugerea formelor vegetative, apoi
sporii care supravietuiesc vor fi insamantati pe medii speciale in conditii de anaerobioza;
- insamantarea pe medii selective lichide sau solide (bulion V.F. cu amestec de antibiotice, Shaedler).
Insamantarea in profunzime in geloza V.F. in tuburi Weinberg (tuburi lungi subtiri).

56
Dupa incubare in conditii de anaerobioza aspectul coloniilor in aceste tuburi este caracteristic pentru
diferitele specii.
Cl. perfringens, este un germen imobil, da colonii biconvexe, cu margini bine delimitate.
Celelalte clostridii find mobile au aspect de "grenada explodata" cu un centru opac avand la unul din
poli numeroase filamente.
Cl. septicum da colonii cu numeroase arborescente, cu tendinta la expansiune rapida in mediu. Cl.
histolyticum da colonii mici, opace, cu margini neregulate, Cl. sporogenes da colonii cu aspect de
papadie.
Insamantarea se face pe suprafata unor medii turnate in placi Petri cu asigurarea conditiilor de
anaerobioza. Se recomanda geloza cu galbenus de ou si geloza Willis (contine galbenus de ou si lactoza),
ambele medii pot sa contind si antibiotice cu caracter selectiv.
4. Identificarea
Se face pe baza caracterelor morfologice, de cultura si biochimice.
Caracterele morfologice evidentiaza bacili Gram pozitivi cu sporulati, mari, care deformeaza forma
bacilului.
Caracterele de cultura se evidentiaza prin cultivarea anaerobilor in profunzime in geloza V.F.
Caracterele biochimice se evidentiaza prin insamantarea produsului patologic pe mediile Willis cu sau
fara antibiotice. Mediul Willis prin continutul in galbenus de ou si lactoza, poate evidentia elaborarea
lecitinazei si fermentarea lactozei. Daca produce lecitinaza in jurul coloniilor apare o zone de opacifiere a
mediului, reactia este intens pozitiva la Cl. perfringens a carui exotoxind (a-toxins) este o lecitinaza si
pozitiva la Cl. oedematiens. Fermentarea lactozei determina virarea culorii coloniilor in galben.
Laptele turnesolat da indicatii in legatura cu reducerea, acidifierea, coagularea si digestia cheagului din
lapte. Laptele se inroseste datorita fermentarii lactozei si coaguleaza, apare o cantitate mare de gaz care
rupe cheagul, se lipeste de peretii eprubetei si in spatiile libere apare un lichid limpede (cheag alveolar).
5. Teste de patogenitate "in vivo"
Se fac rar, pe animale de laborator sensibile la toxinele histotoxice ale clostridiilor, cum sunt soarecele alb
si cobaiul.
6. Antibiograma nu este necesara deoarece clostridiile patogene sunt sensibile la: penicilina,
ampicilina, eritromicina, cefalosporine, cloramfenicol.
Clostridium botulinum
Botulus = carnat in limba Latina, izolat in 1896 de van Ermengem in cursul unei intoxicatii cu carnati.
Aceasta bacterie este lipsita de virulenta, incapabila de multiplicare in organism, produce in afara
organismului cea mai puternica toxina cunoscuta, a card ingestie provoaca boala.
Habitat
Este raspandit in sol si e gaseate in intestinul omului si animalelor. Sunt sapte serotipuritipuri de Cl.
botulinum (A, B, C, D, E, F, G) la noi este mai raspandit tipul B, foarte rar tipul A.
Caractere morfologice
Este un bacil lung gros 4-6/0,8-1,2 µm, Gram pozitiv, mobil datorita cililor peritrichi, cu spor
subterminal, deseori cultura poate pune in libertate multi spori.
Caractere de cultura
Creste pe mediile uzuale lichide, tulburandu-le uniform, produce un miros usor ranced al culturii.
Pe suprafata mediilor solide da colonii cu margini neregulate, translucide, cu suprafata granular si cu o
margine in extensie continua. Pe geloza singe de cal 5%, coloniile sunt hemolitice.
Pe mediul Nagler sau Willis-Hobbs produce opalescenta strat perlat (in afara de tipul G).
Patogenitate
Din toate tipurile de Cl. botulinum, doar patru provoaca botulismul la om: A, B, E si F; C si D afecteaza
animalele si pasarile si tipul G nu da imbolnaviri.
Toxina botulinica are un neurotropism exclusiv (ca tetanica) determind blocarea transmiterii nervoase
prin inhibarea secretiei de acetilcolina. Simptomatologia este cantonata in principal la paralizii ale
muschilor capului. Botulismul infantil rezulta din producerea in intestin a toxinei la sugari sub 6 luni.
57
Diagnosticul de laborator
Numai in laboratoarele de specialitate, se pune in evidenta toxina prin toxinotipie. Toxina se cauta in:
lichidul de spalatura gastrica, varsaturi, continut intestinal, ser, lichidul din conserve.
Daca aceste lichide nu sunt limpezi se filtreaza i apoi se face toxinotipia.
Tabel 111 Toxinotipia (preluat din Tratat de Bacteriologie vol. II, Balbaie V., Pozsgi N. 1985)
Lotul cercetat I II III IV
Proba de cercetat Supernatant 0,5 Supernatant Supernatant Idem ca la lotul
ml, inoculat la inactivat 15 min la amestecat cu 0,1 111 dar cu ser
soarece (4 100°C, inoculat la ml ser antibotulinic anti B
animale) sau 1 ml fel ca in 1 antibotulinic anti inoculat in aceleasi
la cobai (1 animal) A si lasat inainte conditii
i.p. de inoculare 30
min Ia 37°C
inoculat la fel
rezultate +cobai, - Cobai + cobai - Cobai
++++ soareci ---- soareci ++++soareci ----soareci

Rezultat: toxina este de tip B

Tratament
Se va administra de urgenta ser antitoxic, tinand seama ca antitoxina nu mai poate inlatura toxina de pe
substratul sistemului nervos central, dupa fixarea acestuia. Se va administra ser bivalent A+B.
Clostridium tetani
Este un bacil Gram pozitiv anaerob, alungit, cu capete nerotunjite de 3-4/0,4 µm, sporul terminal nu
prinde coloranti diametrul transversal depaseste de 2-4 ori pe cel al corpului bacterian, are un contur
refringent, o forma rotunda, mai rar ovalara. Bacilul tetanic este foarte mobil, prezentand fenomenul de
"catarare" pe suprafata gelozei, in conditii de anaerobioza, asernanator cu cel al Proteusului in conditii
aerobe.
Caractere de culture
In bulion anaerob germenul se dezvolta bine la 37° C dupa 24-48 ore, tulbura uniform degaja cateva bule
de gaz cu miros caracteristic de corn ars, sau de materii animale arse si acid butiric.
Pe suprafata gelozei cresterea este saraca, cu margini transparente si daca cantitatea de geloza este mai
scazuta, in cateva zile se intinde ca un val uniform pe toata suprafata.
Pe geloza sange apare hemoliza. Bacilul tetanic nu fermenteaza glucidele, in schimb are enzime
proteolitice (peptidaze, dezaminaze, gelatinaza).
Patogenitate
Este determinate de o exotoxina pe care orice tulpina de Cl. tetani dupa 48-72 ore, in mediul lichid, o
produce si este suficienta pentru a provoca o intoxicatie tetanica mortala la animalul de laborator. Filtratul
culturii contine doua componente:
- tetanolizina care produce liza hematiilor unor specii de animale, dar nu are nici o capacitate tetanigena,
- tetanospasmina care provoaca tetanosul experimental, dupa o incubatie de minimum 8 ore ( indiferent
de doza inoculate).
Actiunea biologica a toxinei tetanice se exercita prin fixarea exclusive si ireversibila pe sistemul nervos
mai ales central (SNC).
Injectat la soarece, cobai sau iepure, produce o paralizie spastica, ce incepe de partea si cu membrul in
care s-a injectat: membrul este fixat in extensie fortata, corpul se curbeaza de aceeasi parte, ulterior
survine generalizarea contracturilor, acesta este tetanosul ascendent.
Injectat la animale mari si la oameni, tetanosul incepe cu contractura muschilor masticatori (trismus),
indiferent de locul de patrundere in organism al toxinei, este tetanosul descendent, care afecteaza initial
nervul cel mai scurt apoi continua cu formele generalizate.

58
Diagnostic de laborator
Se inactiveaza produsul patologic inainte de insamantare (30 min la 80º C) pentru distrugerea formelor
vegetative, mentinand sporii viabili. Se insamanteaza pe geloza sange cu 3-3,5% agar pentru a obtine
colonii izolate, apoi ce fac insamantari in bulion in anaerobioza. Din aceasta cultura + CaCl2, se
injecteaza la soarece in membrul posterior, il omoara cu fenomene de tetanos in 4 zile.
Imunoprofilaxia
- Activa cu ATPA (anatoxina tetanica purificata si absorbita,) morbiditatea prin tetanos a scazut, rapeluri
se fac la 5-10 ani dupa orice plaga tetanigena.
- Pasiva cu ser antitoxic de cal 3000-10.000 u, sau imunoglobulina antitetanica umana 400-800 u.
Tratament In momentul declansarii simptomelor, toxina este fixata pe SNC, tratamentul este nespecific
(sedatie, curarizare, respiratie asistata).

Capitolul XII Mycobacteriile: bacilli tuberculozei, bacilul leprei, alte

micobacterii. Bacterii nocardiforme
Genul MYCOBACTERIUM
Germenii din acest gen apartin familiei Mycobacteriaceae. Aceasta familie cuprinde mai multe specii,
find aproape toate saprofite cu exceptia speciilor: Mycobacterium tuberculosis si Mycobacterium leprae.
In anul 1882 Robert Koch descopera bacilul tuberculozei, tot in acelasi an Paul Ehrlich descopera acido-
rezistenta bacilului tuberculozei.
In anul 1884 Robert Koch obtine cultura bacilului tuberculozei pe ser coagulat. In 1891 tot R. Koch
semnaleaza fenomenul Koch si tuberculina.
Albert Calmette si Claude Guerin in perioada 1908-1921 au cultivat prin treceri la 21 zile, in bulion cartof
glicerinat si biliat o tulpina de Mycobacterium bovis virulenta izolata din lapte. In urma acestor treceri s-a
obtinut o tulpina fara patogenitate, dar capabila sa determine rezistenta fata de infectia tuberculoasa,
caracterele morfologice, tinctoriale, nutritionale, de cultura au ramas cele initiale. Aceasa tulpina (tulpina
BCG - bacilul Calmette Guerin) a fost utilizata ca vaccin impotriva tuberculozei incepand din 1921, in
1927 se organizeaza laboratoare de productie a vaccinului BCG in 26 de tari, inclusiv in Romania, care a
fost a 2 a tara care a produs si folosit acest vaccin.
Clasificare
1. Micobacterii care nu se dezvolta pe medii de cultura si sunt strict patogene pentru om si
animale, sunt doua specii:
- Mycobacterium leprae (agentul Armauer Hansen, descoperit in 1873) este agentul etiologic al leprei
umane;
- Mycobacterium lepraemurium, agentul etiologic al leprei
2. Micobacterii care se dezvolta lent (saptamani) pe medii de cultura si sunt patogene pentru om si
animale homeoterme (care isi pastreaza temperatura constanta a corpului):
- M. tuberculosis, agentul etiologic al tuberculozei umane dar si cel al cainelui si pisicii;
- M. bovis produce tuberculoza la bovine, dar si la om;
- M africanum patogen pentru om;
- M muris care determina leziuni cazeoase ganglionare subcutanate la unele rozatoare.
3. Micobacterii care se dezvolta lent (saptamani) sau rapid (zile) pe medii de cultura, unele din
micobacterii sunt saprofite, iar altele sunt patogene sau conditionat patogene.
In raport cu pigmentatia coloniilor si ritmul de crestere micobacteriile se impart in:
- Grupa I - Micobacterii fotocromogene, culturile se dezvolta la 37° C in intuneric nu sunt pigmentate,
dace sunt expuse 30-60 min la lumina zilei sau la o sursa de 30 W asezata la o distanta de 50 cm si apoi
raman in intuneric 12-24 ore, culturile se pigmenteaza in galben sau portocaliu. Din aceasta grupa face
parte M tuberculosis.

59
- Grupa II - Micobacteriile scotocromogene, se dezvolta la 37° C atat la intuneric cat si la lumina,
culturile sunt pigmentate in galben-potocaliu (M. scrofulaceum).
- Grupa III - Micobacteriile necromogene: M avium.
- Grupa IV - Micobateriile cu cretere rapids ("rapid growers"), coloniile care apar dupa cateva zile sub
forma "S" sau "R" la 37° C, cromogenitatea este variabila sunt conditionat patogene la om sau animale.
Mycobacterium tuberculosis
Habitat
Bacilul tuberculos manifesta un parazitism strict, el este prezent in leziunile omului sau animalelor
bolnave de tuberculoza, poate fi gasit in praful din incaperile in care a fost raspandita sputa bacilifera sau
pe obiectele contaminate de bolnav.
Caractere morfologice tinctoriale
Sunt bacili subtiri cu lungimea de 3-10 µm si latime de 0,1-0,2 µm, uneori ramificati, drepti sau usor
curbati sub forma literelor: X; Y; Z, cu granulatii puse in evidenta prin coloratii speciale, imobili,
nesporulati, necapsulati.
Structura peretelui este formats din:
- Lipide, care sunt in cantitate mare [intre 20-45% din greutatea uscata a bacteriei (sub forma de:
fosfolipide cardiolipina; acizi micolici; glicolipide — cord-factorul; peptidoglicolipidele - ceara D,
aceasta in cantitate mai crescuta la tulpinile virulente), la celelalte bacterii lipidele sunt de 3-10%], se
coloreaza foarte greu, ulterior rezista la decolorarea cu acizi minerali diluati cu alcooli, din acest motiv se
numesc „bacili acid-alcoolo-rezistenti". Se foloseste coloratia Ziehl-Neelsen, pe frotiul colorat astfel
bacilul tuberculos va fi colorat in rosu aprins, datorita fucsinei, in timp ce restul germenilor sau celulelor
vor fi colorate in albastru.
Pe langa lipide in structura micobacteriilor se mai gasese.
- Proteine (tuberculoproteinele), tuberculina bruta, cca. 1%, care ofera antigenicitate.
- Polizaharidele care se leaga de lipidele si proteinele din peretc.
Rezistenta
Bacilii rezista luni sau ani in praf, sunt sensibili la actiunea radiatiilor solare si UV, sunt sensibili la
actiunea antibioticelor: streptomicina, HIN, acidul para-amino salicilic, etambutol, rifampicina (sinerdol),
dar pot castiga rezistenta.
Caractere de cultura
Spre deosebire de micobacteriile saprofite care se dezvolta usor si rapid pe mediile de cultura simple,
micobacteriile patogene se dezvolta lent pe medii speciale. Adaugarea glicerinei in mediile de cultura
favorizeaza dezvoltarea bacilului tuberculos uman, in timp ce tipul bovin este partial inhibat.
Pe mediile lichide micobacteriile formeaza un val subtire, care se ingroasa, se cuteaza, se fragmenteaza si
cade la fundul recipientului, iar la suprafata se va forma un alt val. Bacilii tuberculosi de tip uman fac un
val mai gros decat cel bovin si alcalinizeaza la inceput mediul, apoi Il acidifica progresiv, iar cel bovin
alcalinizeaza mediul la inceput, dar ulterior nu-1 mai acidifica.
Pe mediile solide, tip Lowenstein-Jensen (L-J), sau tip Ogawa, sunt medii selective contin saruri minerale,
asparagina sau acid glutamic, amidon, galbenus de ou, glicerina si verde malachit. Amestecul final se
repartizeaza in tuburi de 18/180 si se coaguleaza in pozitie inclinata la 900 C.
Temperatura optima de dezvoltare a bacilului tuberculos este de 37º C timp de 30-60 zile, bacilul este
aerob, de aceea ce insamanteaza pe mediul solid inclinat, dar o cantitate de 10% CO2, favorizeaza
cresterea.
Coloniile micobacteriene apar tarziu, dupa prima saptamana abia se vede o mica formatiune ce numai
dupa 30-40 zile ajunge o colonie caracteristica de aspect verucos (conopidiform) de tip „R", aceasta este
crestere eugonica a coloniilor rugoase. Prezenta coloniilor mici de tip „S" este o crestere disgonica si
este caracteristica pentru Mycobacterium bovis.
Caractere biochimice
Sunt germeni aerobi, au enzime ureaza, catalaza, nitrat — reductaza, se dezvolta la un pH usor acid, tipul
hominis este singurul care produce acid nicotinic.
60
Caractere de patogenitate
Virulenta micobacteriilor este data de existenta unei substante „cord-factor" (glicolipid), care rezista la
actiunea enzimelor lizozomale, care lipseste la micobacteriile avirulente. De asemenea au capacitatea de a
se multiplica intracelular (intramacrofagic), in plus produc in organismul afectat si fenomene de
intoxicatie, care este un factor agravant.
Evolutie si rispuns imun
1. Gemenii patrund si se localizeaza la nivelul ganglionilor pulmonari hilari, unde se multiplica
intracelular, producand afectiunea primara (complex sau afect primar).
- Multiplicarea intracelulara a b. tuberculoi duce la leziuni locale manifesta ca leziuni de tip proliferativ,
se formeaza foliculii tuberculoi (alcatuiti din celule Langhans parazitate, in jurul carora sunt atrase
fagocite prin chemotactism).
- Apar necroze prin actiunea toxica a lipidelor, proteinelor si zaharurilor din structura b. tuberculosi.
2. Aceste leziuni din infectia primara sunt amplificate de raspunsul imun celular, care apare dupa 2-3
saptamani, care nu realizeaza protectie.
3. Limfocitele T elibereaza mai multe tipuri de limfokine: (de transfer a sensibilizarii, rol chemotactic (+),
cu rol blastic, de inhibitie a migrarii neutrofilelor si macrofagelor) aceste limfokine determina o
aglomerare de celule, care duce la cresterea foliculilor tuberculosi.
4. Apar si limfokine cu rol litic (limfotoxine), linfokine de activare a neutrofilelor macrofagelor.
5. Macrofagele activate determina o activare a limfocitelor T obisnuite, care nu au venit in contact cu Ag,
se formeaza interleukina 1, care are actiune de stimulare a activitatii limfocitelor T efectoare.
6. Astfel se formeaza necroza: tesutul necrozat se elimina respirator (si bacilli virulenti) sau se pot elimina
pe cale sanguine, ceea ce duce la o localizare renala, genitala, osoasa, meningeala, ganglionara, digestive.
Acestea sunt leziuni, de obicei, secundare.
7. Foarte multe din infectiile tuberculoase nu duc la o evolutie generalizata, ci merg spre vindecare
datorita mijloacelor de aparare nespecifice ale organismului.
8. Premunitia (protectia de suprainfectie) apare pe fondul existentei unei infectii tuberculoase care duce
la pastrarea Ag in organism. Stimulul imun celular este continuu cu sensibilizarea a noi limfocite T
circulante, aceste limfocite T pot asigura protectia fata de germenii tuberculosi de suprainfectie. Acest
fenomen a fort descris de Robert Koch, "fenomenul Koch" care a inoculat b. tuberculosi virulenti la
cobai, consecutiv apare sancrul si in final moartea cobaiului. Daca la acelasi cobai i se face un nou inocul,
in timp util, apare sancrul secundar care evolueaza spre necroza, se elimina apoi se vindeca.
9. Raspunsul imun celular este negativ fata de prima infectie si este pozitiv fata de suprainfectie.
10. Apare si un raspuns umoral (apar Ac) care nu este un raspuns de protectie, dar care permite dg. de
laborator.
Diagnosticul de laborator este un diagnostic bacteriologic
Se bazeaza prin punerea in evidenta a bacilului Koch in produsele patologice, in acest scop se folosesc 3
metode: examenul direct, cultivarea si inocularea la cobai.
Recoltarea produselor patologice se face in recipiente sterile cu capac ce se pot inchide ermetic.
- In tuberculoza pleuro-pulmonara se recolteaza: sputa, aspirat bronsic sau cavitar, lichid de spalatura
bronsica, piese de exereza chirurgicala, lichid de spalatura gastrica, fecale, piese necroptice, lichid
pleural.
- In tuberculoza uro-genitala: urine, sange menstrual, biopsie de endometru, piese de exereza
chirurgicala.
- In tuberculoza ganglionara: material din biopsie sau punctie.
- In tuberculoza ostio-articulara: lichid articular, puroi din abcese reci, fragmente osoase.
- In meningita tuberculoasa: lichid cefalorahidian.
Cel mai folosit produs este sputa, pentru ca tuberculoza pulmonara este forma cea mai frecventa.
Tehnica de prelevare a sputei: trebuie sa se face in recipiente sterile de unica folosinta, trebuie sa se
faca inainte de inceperea tratamentului medicamentos. Se recolteaza dimineata la sculare o cantitate de 5-
10 ml, se va repeta la 3-4 zile, se poate pasta la 4º C cu adaos de carbonat de sodiu pulvis, 50 mg la 5 ml
61
sputa; sau fosfat trisodic (2-4 ml din sol 15%). Se vor respecta regulile de asepsie a personalului care
asista sau transporta probele.
Aspectul sputei: este purulenta, nu se va lucra sputa mucoasa, care de cele mai multe ori este saliva.
Examenul microscopic direct se efectueaza pe frotiuri colorate dupa metoda Ziehl-Neelsen, se
examineaza cu obiectivul cu imersie, prezenta este data prin aparitia de bacili rosii pe un fond albastru.
Cand numarul de germeni este redus, frotiul se face dupa omogenizarea si concentrarea produsului
patologic.
Omogenizarea se face intr-un balon de 250 ml, cu fund plat, peste sputa se adauga o cantitate egala sau
de 2-3 ori mai mare de NaOH 0,5%, la 60° C, 30 min.
Concentrarea prin flotare, se obtine prin adaugare de apa distilata (AD) pana la jumatatea balonului si 2
ml de xilol sau neofalina. Se agita energic 10 min, se adauga AD pana la jumatatea gatului balonului, se
lasa in repaus 30 min, timp in care se formeaza un inel cremos in care au fost concentrati bacilii
tuberculosi din produs. Stratul cremos este aspirat intr-o pipeta Pasteur prevazuta cu o para de cauciuc,
sau un pipetor automat. Pe 2-3 lame degresate, care sunt asezate pe o platina incalzita sau pe un geam
deasupra baii, se depun succesiv, picaturi din materialul cremos, pang cand acesta se epuizeaza, apoi
frotiul va fi uscat, fixat la flacara si colorat Ziehl-Neelsen.
Se va examina la microscop cu imersie si se va face o apreciere cantitativa:
0 bacili/ 300 campuri microscopice = absents b.a.a.r;
1-3 bacili/ 300 campuri // prezenta b.a.a.r se solicits repetare;
4-9 bacili/100 // // = prezenta b.a.a.r (+),
10-100 // /100 // // = prezenta b.a.a.r (++),
peste 100 bacili/100 campuri mic. = prezenta b.a.a.r (+++).
Concentratia micobacteriilor tuberculozei in sputa este totdeauna in raport direct cu dimensiunea si
intensitate leziunii. Alte bacterii AR posibil de intainit in frotiuri se deosebesc morfologic: nocardiile si
actinomicetele sunt filamentoase, cu ramificatii si extremitati ingrosate. Apoi produsul patologic se va
insamanta pe mediile de cultura amintite. Controlul cresterii pe mediile de cultura se face prin frotiuri
colorate Ziehl-Neelsen.
Inocularea la cobai
Se practica in functie de posibilitati, in formele de tuberculoza extrapulmonara. Se folosesc cobai sanatosi
de 300-400 g. Prelevatul patologic se injecteaza 1-2 ml s.c. pe fata interna a coapsei, animalele se
urmaresc zilnic time de 90 zile. La fiecare 15 zile animalele se vor cantarii si examina clinic, local,
general. Infectia tuberculoasa la cobai se manifesta prin: scadere in greutate, producerea unui nodul care
apoi se ulcereaza (sancru), la locul inocularii si adenopatie satelita. Pentru stabilirea sacrificarii cobaiului
se va face reactia la tuberculina, care se face intr-o zona nepigmentata, se injecteaza i.d., 0,1 ml din
solutie 1/10 de tuberculina bruta.
0 escara in centrul unui halou inflamator persistent, observabila la 24-48 h reprezinta o reactie pozitiva.
Dupa sacrificarea animalului, de regula dupa 5-6 saptamani de la inoculare se constata: sancru la locul de
inoculare, hipertrofia (inclusiv cazeificarea ganglionilor limfatici, inghinali, presacrati, mezenterici),
leziuni tuberculoase caracteristice (tuberculi-zone cazeoase intinse) in splina, ficat, si plamani. Se vor face
frotiuri colorate adecvat si se vor face insamantari pe mediul Lowenstein-Jensen.
Identificarea culturii micobacteriene pure
- Controlul puritatii: frotiuri colorate Ziehl-Neelsen.
- Primocultura (medii solide): morfologia coloniilor, temperatura optima, pigmentarea
(fotocromogenitatea).
- Culturi in medii lichide (teste fundamentale): acido-alcool rezistenta, viteza de crestere, producerea de
acid nicotinic (testul Niacin sau testul Kouno).
- Teste complementare: produce catalaza, peroxidaza, ureaza, reducerea nitratilor in nitriti, Arylsulfataza,
rezistenta la HIN (hidrazida acidului izonicotinic) 1 pg/ml.

62
Dupa obtinerii culturii se va efectua antibiograma pe mediul Lowenstein, pe care se insamanteaza, se
depun discurile de antibiotice sensibile, sau se pot livra placi care contin fiecare cate un antibiotic si se va
insamanta tulpina izolata
Identificarea rapida a micobacteriilor
1. Se face prin colorare cu fluorocromi (auramin-rhodamina) a sputei si se examineaza cu microscopul cu
fluorescenta, micobacteriile se coloreaza in galben portocaliu, pe fond negru, daca contracolorarea s-a
facut cu permanganat de potasiu, celelalte resturi celulare sunt galben deschis.
2. Reactia de amplificare genica (PCR) identifica in 24 h secventa de insertie (IS) tuberculosis, 6110 sau
genele care codifica ARN 16 S specifice pentru complexul M.
3. Sonde ADN identifica prin hibridare secvente nucleotidice specifice unor micobacterii.
Profilaxie
a. Nespecifica: depistarea, izolarea, tratarea sursei de infectie si cresterea rezistentei nespecifice.
b. Specifica este vaccinarea cu vaccinul BCG de provenienta bovina, cu bacili vii atenuati.
Verificarea raspunsului imun se face prin IDR la tuberculina sau PPD (Protein-puriticat-derivat). Se
inoculeaza intradermic tuberculina (2 u PPD), reactia se citeste dupa 72 ore:
- daca in organism exista o infectie tuberculoasa, exista limfocite T sensibilizate care elibereaza
limfokine, apare o induratie si o tumefiere a zonei, mai mare de 9 mm deci IDReste (+),
- o reactie normala, organismul a venit in contact cu bacilul Koch, dar este protejat, dupa 72 ore va
apare o papula de cel mult 9 mm, fara induratie;
- daca nu apare nici o modificare, IDR (-) semnifica absenta raspunsului imun celular, deci absenta
protectiei, ceea ce impune vaccinarea cu BCG.
Vaccinarea se face: imediat dupa nastere, apoi se controleaza (rapelari prin IDR la PPD) la: l an, 3 ani, 14
ani la 18 ani.
Mycobacterium leprae
Sunt bacili acid-alcoolo-rezistenti, in coloratia Ziehi-Neelsen apar rosii. Sunt lungi de 4-5 µm si grosi de
0,4-0,5 µm, se gasesc exclusiv numai la oameni, sunt dispusi intraceluar in gramezi compacte. Nu se
cultiva pe medii artificiale si nici pe medii vii (culturi celulare sau animate de laborator). Se poate cultiva
pe soarecele alb timectomizat iradiat, bacilul leprei creste putin (inoculat in planta), acest fapt se face
pentru obtinerea unui antigen lepromina, folosit in diagnostic intradermic.
Acesti bacili au multiplicare strict intracelulara, unde formeaza gramezi care se numesc globi leprosi (ca
tigarile intr-un pachet).
Boala care este data de M leprae se numeste lepra, se transmite prin secretiile patologice eliminate de
bolnavi, contactul infectant trebuie sa fie masiv, bolnavii de lepra sunt foarte putin contagiosi, incubatia
dureaza mai mult de un an.
Este rezistent in mediul extern, sensibil la sulfone si rifampicina, iar tratamentul dureaza 5 ani.
Exista 2 tipuri de lepra:
- lepra toberculoida (uscata), care este forma benigna, se caracterizeaza prin foliculi granulomatosi care
au tendinta la ulceratii, evolutia este lenta;
- lepra lepromatoasii (umeda), este forma maligna, se caracterizeaza prin leziuni de tip proliferativ cu o
evolutie rapida.
In ambele tipuri de lepra este afectat sistemul nervos periferic, ducand la aparitia amputatiilor spontane
nedureroase, prin atrofia nervilor periferici, la nivelul membrelor extremitatilor.
Identificarea micobacteriilor impune competenta, norme de securitate microbiologica, dotari si facilitati
particulare. De aceea laboratoarele implicate in Programul National de Control al Tuberculozei sunt
ierarhizate pe 3 niveluri:
Nivelul I, laboratoarele dispensarelor teritoriale de pneumoftiziologie, efectueaza microscopia pentru
depistarea b.a.a.r, si trimit prelevatele patologice laboratoarelor de nivel II pentru efectuarea culturilor,
asimilate acestor laboratoare sunt unele din laboratoarele clinice.
Nivelul II, laboratoarele dispensarelor/stationarelor judetelor de pneumoftiziologie si ale marilor spitale
cu paturi pentru pacienti cu tuberculoza, trebuie sa asigure izolarea micobacteriilor, identificarea M
63
tuberculosis, identificarea primara a micobacteriilor non-tuberculoase cu sau fara testare a sensibilitatii la
antibiotice.
Nivelul III, laboratoarele de referinta, asigura identificari definitive, monitorizarea laboratoarelor de nivel
I si II, supravegheaza dinamica chimiorezistentei primare si organizeaza colectia nationala de tulpini
micobacteriene.
Genul Nocardia
Reunete specii raspandite in sol, care nu fac parte din microbiota indigena a organismului. Nocardia
asteroides si Nocardia brasiliensis sunt patogeni oportuniti care determine la om infectii mai frecvent
pulmonare. Formele filamentoase se disociaza usor in forme bacilare polimorfe.
Speciile patogene pentru om sunt partial acido-rezistente: in coloratia Ziehl-Neelsen rezista 5-10 secunde
la decolorarea cu acid-alcool.
Pe agar sange in aerobioza, la 37º C, cultiva lent in 1-2 saptamani, formand colonii ceroase, incastrate in
mediu pigmentate variabil in galben, portocaliu.
Hife aeriene pot sa apara pe suprafata coloniilor.
Forme clinice
- cervico-faciale din focarele dentoalveolare sau tonsilare,
- la nivelul SNC, abcese, meningite,
- la nivelul ochiului, in aparatul lacrimal-canaliculite, celulite orbitale,
- pleuropulmonare,
- miocardite, mediastinite, etc.
Tratamentul costa in asocierea metodelor chirurgicale (drenarea abceselor, eventual excizia leziunii) cu
administrarea prelungita a unor agenti microbieni in doze mari (pentru a asigura difuziunea lor in focare
prin infiltratul dens, nevascular, cu fibroza periferica care inconjoara nocardiile). Local, dupe deschiderea
larga a leziunii se aplica antibiotice sau antiseptice.
Profilaxia cuprinde masuri de igiena bucala, tratarea eficienta a focarelor dentoparadontale si tonsilare ca
si protectia cu antibiotice atunci cand se deschid aceste zone.

Capitolul XIII Neisseria: meningogoccul, gonococul. Moraxella

Familia Neisseriaceae include patru genuri: Neisseria, Moraxella, Acinetobacter, Kingella.

In genul Neisseria, speciile importante pentru patologia umana sunt: Neisseria meningitidis
(meningococul) si Neisseria gonorrhoeae (gonococul), dar pot fi amintite si specii saprofite (care fac
parte din grupul neisseriilor nepretentioase) ca: N. lactamica, N. sicca, N. subflava, N. mucosa, N.
elongata.
Germenii din acest gen sunt coci, de forma reniforma, cu partile adiacente concave, in diplo,
Gram negativi, uneori au o tendinta de a rezista decolorarii. Toate speciile sunt aerobe, imobile, nu au
flageli, unele tulpini poseda pili. Temperatura optima de dezvoltare este intre 35-37° C (sunt stenotermi-
rezista la variatii mici de temperaturd).
Neisseriile patogene au cerinte nutritive complexe, pe cand cele saprofite se dezvolta pe medii
simple si la variatii mari de temperatura.
Echipamentul biochimic este reprezentat de un set relativ restrans de enzime, testul citocrom-
oxidazei este unul din cele mai importante, el este pozitiv la genurile patogene pentru om si negativ
pentru cele nepatogene.
In acest curs se vor prezenta in special N. meningitidis si N. gonorrhoeae.

Neisseria meningitidis

64
 Sunt coci ovalari, reniformi de dimensiuni de 0,6 — 1,0 µm dispusi in diplo, Gram negativi. In
produsul patologic (LCR) sunt intra si extracelulari.

Habitat
Se gasesc numai la oameni (bolnavi sau sanatosi). Sunt localizati pe tegumente, dar mai ales in
cavitatea nazala si bucala.

Caractere morfologice
Germenii in diplo sunt inconjurati de o microcapsula. In peretele for predomina antigenul "O",
nu mureina, find Gram-negativi. Sunt germeni imobili, nesporulati. Unele tulpini prezinta pili in
momentul izolarii, acestia pot sa dispara dupa 1-2 subcultivari, nu par sa aiba prea mare importanta in
virulenta germenului.

Caractere de cultura
Cerintele nutritive sunt deosebite pentru Neisseriile patogene, ele necesitand factori de crestere
speciali, de aceea se foloseste mediul Müeller-Hinton, care contine casamino-acizi in locul peptonelor din
carne. Se mai poate folosi si mediul Thayer —Martin, se pot obtine culturi si pe geloza-singe, geloza-ser,
geloza-ascita si pe geloza-socolat. Dupa 24 ore apar colonii mici cu diametrul de cca. 1 mm, transparente,
alb- cenusii, cu marginii regulate, cu suprafata neteda si lucioasa. La purtatorii sanatosi se pot izola
colonii "R", colonii mai mari, opace, galbui, cu margini neregulate si suprafata granulara.
In mediile lichide (bulion M-H) creste sarac, dupa 2-3 zile, tulbura usor mediul sau lasand un mic
depozit la fund. Ca suport energetic utilizeaza glucoza din mediu, in cantitati mici de 2‰.

Actiunea agentilor fizici, chimici si biologici

Temperatura optima pentru dezvoltare este de 35-37° C, meningococul se dezvolta mai abundent
in atmosfera umeda, cu o concentratie de CO2 de 5-10%, mai ales la izolarea din produsele patologice. In
pasajele ulterioare, prezenta CO2 nu mai are aceeasi importanta. Meningococul este sensibil la variatii de
pH (pH optim este de 7,2-7,4), moare repede (autolizeaza) la uscaciune, nerezistand in afara
organismului, in picaturile Pflügge mai mult de 30 min. Fiind foarte sensibil la variatii de temperatura,
transportul LCR-ului de la patul bolnavului in laborator pentru cultivare trebuie facut mentinandu-1 la 37°
C.
In cultura rezista 1-2 ore la 20-25° C, autolizandu-se mai rapid decat la 37°C.
Insamantarea se face pe medii incalzite. Este sensibil la actiunea fenolului 1%, a alcoolului de 70°
(10-15 min), la actiunea razelor solare, UV.
Sunt sensibili la actiunea sulfonamidelor, antibioticelor, penicilina find antibioticul de electie in
tratamentul infectiilor meningococice.

Caractere biochimice si de metabolism

Este un germene strict aerob, poseda, ca toti germenii din acest gen, o catalaza, o citocrom-
oxidazd (se pune in evidenta astfel: se pune o colonie pe o hartie de filtru care contine un indicator:
tetrametil-p-fenilendiamina, daca germenii sunt oxidazo-pozitivi, atunci culoarea indicatorului va vira in
purpuriu in 10 sec., un viraj mai tardiv nu este caracteristic). De asemeni mai are si enzime zaharolitice,
utilizand pe cale oxidative glucoza si maltoza si nefermentand lactoza, fructoza zaharoza.

Structura antigenica
Contine antigene somatice si solubile.
1. Antigene somatice
- Antigenul capsular "K", care imparte meningococii in 12 grupuri serologice (serogrupuri): A, B,
C, 29E, H, I, K, L, W-135, X, Y, Z. Toate grupurile sunt patogene, dar eel mai patogen este grupul A.
- Antigenul "0" care se afla in peretele bacterian.
65
 2. Antigene solubile
Se elibereaza dupd moartea germenului, prin autoliza, este endotoxina.

Caractere de patogenitate
Meningococii sunt germeni patogeni, dar cu virulenta scazuta, 60-70% din infectiile meningococice
sunt inaparente. Cea mai frecventa localizare este cea nazala, foarte rar infectia pate ajunge pe cale
sanguina la meninge, unde va produce meningita (1 caz la 1000). Mai poate da rinite meningococice (cel
mai frecvent), sinuzite, faringite, mai rar meningita cerebro-spinala meningococica (MCSM).
Patogenitatea se datoreaza in special proprietatilor sale antifagocitare, date de catre polizaharidul capsular
si de lipopolizaharidul care se and in peretele bacterian.

Meningita fulminanta (sindromul Waterhouse-Friderichsen)

Este o forma supraacuta a infectiei sanguine cu meningococ. Este socul endotoxic dat de meningococ
care se manifesta printr-o vasodilatatie generalizata si cresterea permeabilitatii peretilor vasculari,
ajungand chiar la o extravazare a hematiilor in tesuturi. Este considerat ca o manifestare a sindromului de
coagulare intravascular diseminata (CID), o coagulopatie de consum, reflectand deficiente importante ale
factorilor de coagulare. In aceasta forma fulminanta, este caracteristic examenul LCR, este aproape clar,
contine un numar mic de PMN un numar mare de germeni. Decesul pacientului poate surveni in 24-36
ore, dace nu se face tratamentul corespunzator.

Imunitatea
Imunitatea antimeningococica este de tip umoral si se datoreaza anticorpilor serici indusi de infectiile
meningococice sau de simpla stare de portaj (bacteriolizine, opsonine, aglutinine, precipitine, anticorpi
fixatori de complement). Rezistenta la infectiile meningococice pare a fi specifica de tip, ea poate fi
obtinuta cu ajutorul unor vaccinuri antimeningococice care contin polizaharidul specific.
Din 1971 se face vaccinarea antimeningococica pentru serogrupurile: A, B, C, Y, W-135. lmunitatea
post vaccinala se instaleaza dupa 10-15 zile si dureaza cca. 5 ani.

Diagnosticul de laborator
Este bacteriologic.
Produsele patologice sunt: sange, LCR, lichid petesial (la bolnav), exudate seroase, fragmente de
organe (de la cadavru), sau exudat faringian (la purtator). Recoltarea se face in conditii de sterilitate.

Examenul direct al produselor patologice este foarte important.

- LCR, aspectul macroscopic este tulbure, purulent. Proba se insamanteaza pe mediile amintite,
fara sa contina agenti selectivi. Se vor face frotiuri si apoi colorate: Gram, albastru de metilen, Ziehl-
Neelsen, May-Grünwald-Giemsa. In cazul unei meningite meningococice pe frotiuri se vor vedea multe
PMN, diplococi Gram negativi, reniformi, intra si extracelulari.
- Amprente de organe de cadavru pot da unele indicatii.
Pentru alte produse exudate faringiene nu este concludent, datorita florei polimorfe, unde sunt multe
Neisserii saprofite.

Insamantarea pe medii de cultura

Se folosesc mediile Müller-Hinton, Thayer-Martin cu supliment HYL (sange lacat de cal 10 parti,
autolizat de drojdie de bere 1 parte, autolizat de ficat de porc 2 parti). Insamantarea din produsele
patologice de la purtatori sau din produsele suprainfectate, la mediile de mai sus de adauga supliment
selectiv LCN (lincomicind, colimicina, nistatin). Se fac insarnantarile in conditiile descrise, dupa 24-48
ore se fac citirile.

Identificarea
66
 - Se selecteaza coloniile smooth "S", mici cu diametrul de cca. 1 mm, transparente, usor gri.
- Se examineaza biochimic pentru producerea citocrom-oxidazei (pe hartie impregnata cu reactiv).
- Se fac frotiuri colorate Gram pentru prezenta diplococilor Gram-negativi, in "boabe de cafea" fata
in fata. Daca indeplinesc cele trei criterii inseamna ca apartin genului Neisseria.
- Identificare serologica de grup din culturile pure se fac aglutinari cu seruri polivalente si apoi cu
monovalente, identificandu-se grupul de meningococ. In zona europeana cele mai frecvente sunt: A. B, C,
Y, W-135 .

Confirmare
Coloniile care au apartinut genului Neisseria se vor repica pentru obtinerea culturilor pure si apoi se
va face testare pentru fermentarea zaharurilor:
- fie se insamanteaza pe medii: geloza cu zahar 1%, ser de cal 10%, indicator de albastru de
bromtimol, se incubeaza in atm. de CO2 si se examineaza dupd 24 ore.
- fie se insamanteaza pe galerii Api etc.

Fermentarea glucozei si maltozei si nefermentarea levulozei, lactozei si zaharozei, confirma

germenul in specia Neisseria meningitidis.

Metode de identificare rapida

- coaglutinarea latexaglutinarea (anticorpii antimeningococici stint fixati pe proteina A
stafilococica respectiv pe particule de latex) se face direct din LCR;
- contraimunelecroforeza efectuata in gel de agar 1% cu tampon vernal cu pH 7,8, godeurile
dinspre anod sunt umplute cu LCR iar cele dinspre catod sunt umplute cu serurile antimeningococice cele
mai frecvente in zona respectiva, dupa migrare 60-90 min, la o intensitate de 3 mA, poate fi urmarita
aparitia benzilor de precipitare intre godeurile cu lichid si seruri antispecifice;
- metodele biologiei moleculare.

Testarea sensibilitatii la antibiotice (antibiograma) se face prin metoda disc-difuzimetrica pe

mediul Müeller-Hinton in atm. de CO2 la 37°C si se citesc conform standardului indicat de producatorul
de microcomprimate.

Neisseria gonorrhoeae

Neisseria gonorrhoeae sau gonococul produce infectia gonococica. Aceasta bacterie a fost
descrisa de catre Albert Neisser in 1879, in uretrite acute la barbati si in conjunctivita nou-nascutilor.
Punerea in evidenta a culturii de gonococ a fost in 1882 de catre Leistikov si Löeffler.

Habitat
N. gonorrhoeae este un parazit strict pentru specia umana. Se grefeaza pe celulele mucoase
indemne, in special pe mucoasa genitala si accidental pe alte mucoase: rectala, faringiana, conjunctivala.
Germenul poate trece bariera epiteliala raspandindu-se la glandele aferente ajunse in curentul sanguin, se
poate localiza la membranele sinoviale ale articulatiilor sau in anumite organe producand abcese.
Conjunctivita care poate ajunge pana la oftalmia gonococica la nou-nascut este o infectie exogena
produsa in timpul naterii atunci and mama are vaginita gonococica.
La barbat principala forma de boala este uretrita gonococica, la femei vaginita si metrita.

Caractere morfo-tinctoriale
Sunt coci ovalari de 0,6-1,0 µm, in diplo, cu partile concave adiacente, ascmanatori boabelor de
cafea. Sunt Gram negativi, sunt imobili, nesporulati. La suprafata celulei au pili cu rol determinant in

67
atasarea bacteriei de celula gazdei, deci se gasesc la speciile virulente, lipsind la cele nevirulente sau la
cele din colectiile vechi.

Caractere de cultura
Gonococul nu se dezvolta pe medii simple, este germenul cel mai greu de cultivat dintre toate
Neisseriile. Se folosesc mediile descrise la N. meningitidis, pentru produsele patologice se prefera mediile
cu supliment selectiv (colimicina si lincomicind cate 300 µg la 100 ml mediu final) sau vancomicina,
colistin, trimetoprim si nistatin. Este necesara o atmosfera de 5-10% CO2, la 35-37°C.
Citirile se fac dupe 24-48 ore. Gonococul produce colonii smooth "S" de 0,5-1 mm, sau colonii
de tip M (mucoase), nepigmentate, transparente sau opace.

Actiunea agentilor fizici, chimici si biologici

N. gonorrhoeae este foarte sensibil in afara organismului. Este sensibil la uscaciune, moare in 1-2
ore, nefiind viabil decat in secretiile purulente umede. Este distrus de fenol 1% in 1-2 min, alcool
medicinal 70° in 5-7 min. Este sensibil la variatiile de temperatura si de pH (optim pH de 7,2-7,8).

Sensibilitatea la antibiotice
In general este sensibil la penicilina in cca. 90%, dar pot fi si tulpini producatoare de P-
lactamaza, de aceea se recomanda antibiograma.

Caractere antigenice
Are antigene somatice "O" (care se pune in circulatie dupd moartea bacteriei) si capsulare "K".

Patogenitate
Bolile produse la om sunt: uretrite gonococice sau blenoragia la ambele sexe, prostatite,
epididimite la barbati, cervicite, anexite, metrite la femei, conjunctivite, endocardite, artrite.
Toate cazurile de imbolnaviri debuteaza cu o forma acuta cu simptome evidente (apare o secretie
abundenta galben-verzuie la nivel genital), daca tratamentul nu este correct, boala trece in forma cronica,
greu de depistat si tratat adenopatie satelita.

Imunitate
Imunitatea umorala este slaba, de aceea apar reinfectii cu N. gonorrhoeae. Nu exista un vaccin
antigonococic cu proprietati profilactice.

Diagnosticul de laborator
Este bacteriologic. Produsele patologice sunt secretiile exudative ale mucoaselor inflamate.
Acestea au aspect purulent, opace, cremoase cu o tenta galbuie si se desprind usor de pe mucoasa.
Recoltarea se face cu ansa sau cu tampoane sterile.
La barbati trebuie sa se patrunda cu ansa sau cu tampoane cu diametrul de 2-3 mm, pe o distanta
de 1-2 cm de la meat.
La femei recoltarea, se face din colul uterin, sau din sacul vaginal posterior, se va face cu valve
sau speculum, sterile. Din alte exudate se face cu tampoane sterile.
Examenul direct din probele recoltate se vor face frotiuri care se vor colora Gram si albastru de
metilen, apoi se vor examina cu imersie. Frotiurile din uretrite acute contin PMN si coci in diplo in
"boabe de cafea" intra si extracelulari. In formele cronice prezenta in cantitate mare a florei polimorfe si
fibrina, pot masca germenii care au provocat infectia.
De aceea se va face insamantarea pe medii de cultura.
Se vor insamanta pe mediile amintite cu sau fara agenti selectivi, incubarea se va face in conditii
de CO2 5-10%, la 37° C si in atmosfera umeda. Examinarea culturilor dupe 24-48ore.

68
 Identificarea
- Colonii mici cu diametrul de 1-2 mm, transparente, usor gri, lucioase cu margini netede, reactia
oxidazei pozitiva in 5-10 secunde ;
- pe frotiuri, diplococi Gram negativ in "boabe de cafea", intra extracelular.

Confirmare
Se testeaza fermentarea zaharurilor. N. gonorrhoeae fermenteaza numai glucoza

Metode rapide de identificare

- Prin imunofluorescenta, cultura se va colora cu ser fluorescent antigonococic, examinarea se va
face cu microscopul pe fond intunecat in lumina ultravioleta..
- Testul de coaglutinare cu ser antigonococic cuplat cu proteina A stafilococica, aglutinarea in 3
min da reactie pozitiva.
- Metodele biologiei moleculare: PCR, sonde nucleotidice.

Antibiograma
Se testeaza pe mediul Müeller-Hinton prin metoda disc-difuzimetrica. Sunt tulpini care secreta β-
lactamaza (care se testeaza cu discuri de nitrocefin care au culoarea galbena, daca colonia este de gonococ
care secreta β-lactamaza, vireaza culoarea in rosu) si de aceea pot fi rezistente la penicilina, in acest caz se
face antibiograma.

Conservarea tulpinilor
Se insamanteaza in tuburi cu mediul HYL sau geloza socolat, se incubeaza, se va adauga un strat
de oleu de parafina steril de 5 mm, raman viabile 4-6 saptamani la 37°C. Se pot conserva 2-7 ani, prin
liofilizare.

Transportul probelor
Atunci cand probele se transporta de la distante mari de laborator, se face in mediul Stuart, topit
repartizat in recipiente sterile, la 20-25°C.

Genul Moraxella/Branhamella

Cuprinde sapte specii, dintre care 6 sunt implicate in infectii umane: M lacunata, M
nonliquefaciens, M osloensis, M. phenylpyruvica, Mi atlantae, M urethralis, iar M bovis a fost izolat
numai la animale. Sunt bacili Gram negativi, scurti de 1-2 µm, sau cocobacili, in diplo, imobili. Sunt
oxidazo pozitive si nezaharolitice. Nu necesita factori de crestere, cu exceptia M. lacunata, care necesita
ser de iepure si peptona. Nu sunt hemolitice, nu produc pigmenti, nu produc H2S.
Se gasesc frecvent pe mucoase la om si animale si sunt accidental patogene pentru om.
Pot da infectii: oculare, respiratorii, uro-genitale.

Capitolul XIV Familia Enterobacteriaceae

Generalitati
Familia Enterobacteriaceae este alcatuita din numeroase specii, de bacili Gram negativi, aerobi,
facultativ anaerobi, nesporulati, mobili, cu cili peritrichi, sau imobili, care se cultiva pe medii de cultura
simple, fermenteaza glucoza cu sau fara producere de gaz, sunt oxidazo-negativi, produc catalaza, reduc
nitratii in nitriti. Sediul obisuit al acestor germeni este intestinul uman sau animal.

69
 Aceasta familie este formata din 44 de genuri, dintre care 25 de genuri au fost implicate in
patogenia umana.

Tabel IV Taxonomia familiei Enterobacteriaceae

dupa Bergey's Manual of Systemic Bacteriology, 2004 (preluat din
tratatul de Microbiologie Clinica de Buiuc D., Negut M., 2008)

Specii de importanta medicala

Genul Numar specii
- coli
- fergusonii
I. ESCHERICHIA 7
- hermanii
- vulneris
II. ALTEROCOCCUS 1 - agarolyticus
II. ARSENOPHONUS 1 - nasoniae
IV. BRENNERIA 7 -
V. BRUCHNERA 1 -
VI. BUDVICIA 1 -
VII. BUTTIAUXELLA 7 -
VIII. CALYMMATOBACTERIUM 1 -
- davisae
X. CEDECEA 3 - lapagei
- neteri
- freundii
X. CITROBACTER 12 - amalonaticus
- diversus
XI. EDWARDSIELLA 4 - tarda
- cloacae
- aerogenes
- agglomerans
XII. ENTEROBACTER 16
- gergoviae
- sakazakii
- taylorae
XIII. ERWINIA 28 - fitopatogen
XIV. EWINGELLA 1 - americana
XV. HAFNIA 1 - alvei
- pneumoniae
- rhinoscleromatis
XVI. KLEBSIELLA 10
- oxytoca
- ozaenae
- ascorbata
XVII. KLUYVERA
- cryocrescens
XVIII. LECLERCIA 1 - adecarboxylata
- grimontii
XIX. LEMINORELLA 2
- richardii
XX. MOELLERELLA -
XXI. MORGANELLA 1 - morgani
XXII. OBESUMBACTERIUM 1 - proteus
XXIII. PANTOEA 7 - agglomerans
70
 XXIV. PECTOBACTERIUM 9 - fitopatogen
XXV. PHLOMOBACTER -
XXVI. PHOTORHABDUS 1 -
XXVII. PLESIOMONAS 1 - shigelloides
XXVIII. PRAGIA -
- vulgaris
- mirabilis
XXIX. PROTEUS 8
- myxofaciens
- penneri
- alcalifaciens
- rettgeri
XXX. PROVIDENCIA 6
- rustigianii
- stuartii
XXXI. RAHNELLA 1 -
XXXII. RAOULTELLA 3 -
XXXIII. SACCHAROBACTER 1 -
- enterica
- bongori
- choleraesuis
- arizonae
XXXIV. SALMONELLA 8
- enteritidis
- paratyphi
- typhi
- typhimurium
XXXV. SAMSONIA 1 -
- marcescens
- liquefaciens
XXXVI. SERRATIA 12 - plymuthica
- quinovorans
- rubidaea
- dysenteriae
- boydii
XXXVII. SHIGELLA 4
- flexneri
- sonnei
XXXVIII. SODALIS 1 -
XXXXIX. TATUMELLA 1 - ptyseos
XL. TRABULSIELLA 1 -
XLI. WIGGLESWORTHIA 1 -
XLII. XENORHABDUS 6 -
- pestis
XLIH. YERSINIA 12 - enterocolitica
- pseudotuberculosis
XLIV. YOKENELLA 1 -

Genurile Shigella si Salmonella sunt intotdeauna patogene. Celelalte genuri sunt conditionat
patogene sau ocazional patogene, cu exceptia speciei Yersinia pestis care este intotdeauna patogena.

Genul ESCHERICHIA

71
 Face parte din familia Enterobacteriaceae, sunt bacterii conditionat patogene. Cea mai
importanta specie pentru patogenia umana este Escherichia coli, E. blattae a fost izolata numai la insecte
(gandacii de bucatarie) iar celelate specii: E. hermanii, E. fergusonii si E. vulneris au fost semnalate
numai ocazional in diferite infectii umane. In caz de boala, E. coli, poate fi pusa in evidenta in: sange,
urina, puroi, fecale, etc.

Caractere morfologice si tinctoriale

Sunt bacili Gram negativi, lungi de 2-3 µm grosi de 0,51 µm, ciliati, ceea ce face ca majoritatea
sa fie mobili, dar sunt si tulpini de E. coli imobile, nu sunt sporulati.

Caractere de cultura
Nu sunt germeni pretentiosi, cresc abundent pe mediile de cultura obisnuite: bulion simplu, apa
peptonata, geloza nutritiva. Formele „S" tulbura uniform bulionul si dau nastere la colonii netede,
bombate, cu margini regulate, cu diametrul de 2-3 mm pe mediile gelozate. Formele „R" cresc in bulion,
se depun la fundul eprubetei si dau colonii rugoase cu margini neregulate, pe mediile solide. Se pot folosi
mediile slab diferentiate, pe mediul AABTL (agar albastru de bromtimol lactoza) formeaza colonii
galbene deoarece fermenteaza lactoza, pe mediul Levine (geloza lactozata cu eozina si albastru de
metilen) coloniile au o culoare negricioasa cu luciu metalic, spre deosebire de alte Enterobacteriaceae
care au o culoare roz-palid.
Caractere biochimice
Sunt bacterii aerobe, care se pot dezvolta si in conditii de anaerobioza. Ele poseda un bogat
echipament enzimatic, fermenteaza glucoza, zaharoza, lactoza (unele tulpini fermenteaza tardiv lactoza),
produc indol, produc lizindecarboxilaza, nu produc ureaza, fenilalanindezaminaza, nu produc H2S, nu
lichefiaza gelatina, pot avea o activitate hemolitica si dermonecrotica.

Rezistenta
Bacilii coli rezista timp indelungat in mediul exterior, ei sunt omorati prin incalzire la 60°C, timp
de 40-60 min. Sunt sensibili la actiunea substantelor dezinfectante: cloramina, fenol, formol, sublimat.
Sunt sensibili la actiunea streptomicinei, cloramfenicolului, la unele sulfamide, aminoglicozide,
chinolone, dar sunt rezistenti la penicilina. Unii colibacili sintetizeaza substante care distrug alte specii
bacteriene, colicine.

Structura antigenica
Au o structura antigenica complexa legata de existenta celor trei antigene: „O" (166 serogrupuri),
„K" - 98 sertipuri (A, B, L, Vi), „H" (53 serotipuri); dupa schema Kauffmann-White. Pe baza for s-au
impartit in: grupuri serologice („O") si tipuri serologice sau serovaruri („H" si „K"). Antigenul solubil
este endotoxina care se elibereaza dupe moartea bacteriei.

Patogenie
Cei mai multi colibacili nu sunt patogeni. Virulenta si toxicitatea bacteriilor patogene sunt legate
de prezenta Ag K si a unor toxine (enterotoxina, neurotoxina etc.) precum si producerea hemolizinei si
factorului citotoxic necrotizant.
Boala la om: in anumite conditii E.coli poate sa dea nastere la diferite afectiuni locale sau
generale: afectiuni genitourinare [80% dintre infectiile urinare provocate de patotipuri uropatogene
datorita unor adezine, hemolizine, aerobactinei, factorul citotoxic nccrotizant I (CNF 1) care au receptori
pe tractul urinar] si infectii intestinale. Sunt 6 patotipuri diareigene : ETEC (enterotoxigen), EHEC
(enterohemoragic), EIEC (enteroinvaziv), EAggEC (enteroagregativ), EPEC (enteropatogen), DAEC
(enteroaderent difuz); mai pot da faringite, otite, conjunctivite, endocardite, meningite, septicemii.
Raspunsul imun este slab.

72
 Tratament: se face conform antibiogamei. Se mai poate administra ser anticolibacilar sau se
prepara un autovaccin din tulpina izolata de la pacient. Tratamentul cu bacteriofagi poate da rezultate
bune mai ales cand el este aplicat local.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic
Consta in izolarea si identificarea colibacililor din produsele patogene. Recoltarea se face in
functie de produsele patogene.

Hemocultura in sterile septicemice se recolteaza in conditii de perfecta sterilitate, sangele, se

insamanteaza la patul bolnavului in bulion pentru hemoculturi 1/10, mediul astfel insamantat este introdus
la termostat la 37° C. Dupa 24 h, daca bulionul se tulbura, se vor face treceri pe medii gelozate apoi se va
identifica bacteria prin teste biochimice serologice. Daca mediul este steril se va incuba cel putin sapte
zile, timp in care se va examina bulionul si se vor face treceri oarbe, daca nu s-a inregistrat nicio crestere,
sau se vor face treceri pe medii adecvate dace au fost inregistrate cresteri de germeni. Daca dupa sapte
zile de incubare nu se inregistreaza nicio crestere de da rezultatul de hemocultura negativa.

Coprocultura
Materiile fecale sunt insamantate, fare imbogatire, prin dispersie pe medii solide selecive slabe
sau medii care sa contina lactoza si un indicator de pH (AABTL, Mc Conkey, Levine). Apoi se va trece la
identificarea biochimica si serologica a tulpinei.

Urocultura
Dupa ce se recolteaza urina in conditii aseptice, se insamanteaza pe mediile solide amintite, daca
pe placa se dezvolta un numar de cel putin 105 UFC/ml de colonii cu aceeasi morfologie se va repica o
singura colonie, pentru obtinerea unei culturi pure, apoi se va trece pe mediile politrope, pentru
identificare biochimica si serologica. Dupa fiecare identificare se va face antibiograma.

Genul SHIGELLA

Germenii din acest grup produc dizenteria bacilara. Bacilli dizenterici sunt gasiti in materiile
fecale ale bolnavilor de dizenterie si ale purtatorilor, de asemenea se pot gasi in unele alimente
contaminate, ape poluate.

Caractere morfo-tinctoriale
Sunt bacili Gram negativi, imobili si nu sunt capsulati.

Caractere de cultura si metabolism

Bacilii dizenterici cresc usor pe mediile de cultura simple, pe medii slab sau medii selective
(ADCL, AABTL, Mc Conkey). Sunt aerobi, facultativi anaerobi, fermenteaza glucoza dar nu fermenteaza
lactoza/zaharoza, nu lichefiaza gelatina, nu formeaza hidrogen sulfurat, nu produc lizindecarboxilaza si
fenilalanindezaminaza. Ei sunt mai putin rezistenti la mediul extern. In materiile fecale ei sunt distrusi
prin concurenta de alti germeni, de aceea insamantarea trebuie facuta imediat dupd recoltare. In alimente
si in apa, in conditii de temperatura, pH, etc., pot supravietui cateva zile sau saptamani. Sunt distrusi
imediat de substantele antiseptice obisnuite. Sunt sensibili la actiunea unor sulfamide, cloramfenicol, dar
rezistente la penicilina.

Antigene
Diferentierea serologica se face numai dupa antigenul somatic „O" si antigene solubile,
endotoxina. Sunt mai multe fractiuni comune de Ag „O", pe baza carora genul este impartit in grupuri
mari, apoi sunt impartite in tipuri si subtipuri.
73
 Genul Shigella are 4 grupuri serologice: A, B, C, D.
- Grupul A (Shigella dyzenteriae) cuprinde 13 serotipuri. Acest grup este cel mai patogen.
Shigella Shiga este cea mai patogena specie, elaboreaza exotoxina neurotropa.
- Grupul B (Shigella flexneri) cuprinde 6 tipuri, din care primele 4 au si subtipuri.
- Grupul C (Shigella boydii) cuprinde 18 tipuri serologice.
- Grupul D (Shigella sonnei) cuprinde doua faze: - faza I (sau S) - faza II (sau R)

Caractere de patogenitate
Au caracter de multiplicare si toxigeneza, actioneaza la nivelul sigmoidului cu ulceratii superficiale.
In dizenteria data de Shigella apar trei simptome ce constituie sindromul dizenteric (scaune
sanghinolente si mucoase, colici abdominale, tenesme-senzatie de defecare fara scaun). In general boala
evolueazd cronic, uneori pe fondul unei rezistente scazute dau recidive. La copii este cea mai grava
dizenterie. Raspunsul imun este foarte slab.

Diagnosticul de laborator este diagnostic bacteriologic

Recoltarea materiilor fecale, pentru coprocultura, se face astfel: la bolnavii cu forme acute se
recolteaza cat mai la inceputul bolii, din scaun emis spontan. In mucus, striuri sanguinolente, puroi
fragmente de mucoasa se gasesc numerosi bacili dizenterici. Se recomanda ca recoltarea sa se faca inainte
de inceperea tratamentului cu antibiotice. La bolnavii cronici sau purtatori de bacili dizenterici, se
recolteaza cu ajutorul unei sonde Nelaton, care se va intoduce pana la sediul leziunii (sigmoid), continutul
este descarcat in ser fiziologic sau in mediul de transport Cary-Blair. Cultivarea se face fara imbogatire pe
mediile descrise la Escherichia, find lactoza negativ, coloniile sunt mici, transparente, fara sa modifice
culoarea mediului. Se izoleaza germenul si se identifica genul biochimic, grupul serologic, tipul subtipul
(dupa caz).
Tratamentul se face conform antibiogramei.
In tara noastra se face un tratament specific cu un vaccin viu nepatogen, Vadizen (vaccin viu
antidizenteric) produs de institutul Ion Cantacuzino, cu rezultate promitatoare.

Genul Salmonella

Este un grup al familiei Enterobacteriaceae, format din bacili Gram negativi, mobili nesporulati,
ce au o structura antigenica complexa si patogenitate certa pentru om.
Clasificare: pe baza structurii antigenice a fost alcatuita o schema de diagnostic in care genul
Salmonella a fost impartit in grupuri (cu antigene somatice comune), fiecare grupa este formate din specii
care se diferentiaza prin antigenele flagelare specifice.
Habitat: germenii din acest gen se intalnesc la omul bolnav sau purtatorii de germeni, la
mamifere, reptile, in mediul extern: ape, sol, alimente.

Caractere morfologice tinctoriale

Sunt bacili ce au o lungime de 2-3 µm si grosi de 0,6 µm. Sunt bacili mobili, cu cili peritrichi
bine dezvoltati, nu formeaza spori, nu au capsule, sunt Gram negativi.

Caractere de cultura
Sunt germeni aerobi, facultativi anaerobi. Cresc pe medii de cultura simple (bulion, ape
peptonata, geloza nutritive). Cresc sub forme „S", care tulbura uniform mediile lichide si formeaza colonii
netede, rotunde, lucioase pe medii solide; sau sub forma „R", care sedimenteaza in mediile lichide si dau
nastere la colonii zbarcite, cu margini neregulate, pe medii solide.

Caractere biochimice
74
 Sunt Enterobacteriaceae mobile cu exceptia serovarului Gallinarum/Pullorum care este imobil,
fermenteaza glucoza cu producere de gaz, nu fermenteaza lactoza, produc acid din manitol si sorbitol,
produc lizindecarboxilaza, arginindehidrolaza, ornitindecarboxilaza, H2S (cu unele exceptii), folosesc
citratul ca unica sursa de carbon, nu produc indol, ureaza, fenilalanindezaminaza si acetilmetilcarbinol (R.
Voges-Proskauer negativa), nu degradeaza adonitolul si esculina.
Ele se dezvolta bine la 370 C, pe medii cu un pH de 7,2-7,4.

Rezistenta la agenti fizici, chimici biologici

Ele pot trai cateva luni in mediul extern (pamant, apa, gheata, alimente), ele sunt distruse prin
incalzire la 56°-60° C intr-o ora. Sunt sensibile la actiunea dezinfectantelor (acid fenic 5%, sublimat 1%)
care le omoara in 30 min.
Salmonelele sunt sensibile la antibiotice (cloramfenicol, streptomicina, aminoglicozide), la unele
sulfamide. Sunt lizate de anumiti bacteriofagi in mod selectiv.

Structura antigenica
Prezinta toate tipurile de antigene.
1. Antigene somatice „O" , pe baza acestui antigen genul este impartit in 65 de grupuri serologice.
2. Antigene flagelare „H", pe baza acestui antigen, grupurile serologice au fost impartite in tipuri
serologice. Acest antigen prezinta doua faze:
- faza specifica ce are 90 de fractiuni (a, b, c..z, z1, z2, z3..),
- faza nespecifica, ce are doar 7 fractiuni, dar in acest caz nu poate fi determinata specia.

Salmonella typhi, cea mai patogena, isi sintetizeaza totdeauna un flagel din proteine specifice, de
aceea poate fi identificata.
Kauffmann si White au stabilit ca Salmonella cu Ag „O" = 9 sau 12, cu Ag "H" = d si Ag "K" Vi,
este Salmonella typhi, iar cu Ag"H"= g sau m este Salmonella enteritidis. Acest fapt are mare importanta
practica deoarece cu ajutorul serurilor imune specifice se poate pune diagnosticul.
Antigenul solubil este endotoxina, ea are un rol patogen mult mai important la salmonelele cu
caracter invaziv, deoarece sunt puse in circulatie, ducand la generalizare (febra tifoida).

Caractere de patogenitate
Toate salmonelele sunt patogene, prin multiplicare si endotoxinogeneza, iar cele ce prezinta si o
psudocapsula (Ag „Vi") au si caracter de invazivitate.
La om salmonelozele sunt sub doua forme principale.
1. Boli septicemice, cu evolutie grava si mortalitate ridicata, cum sunt febra tifoida (produsa de
bacilul tific) febrele paratifoide A, B si C (produse de bacili paratifici A, B si C).
2. Boli localizate, mai ales la nivelul tubului digestiv (toxiinfectiile alimentare si enteritele), cu o
durata mai scurta si de o gravitate mai redusa.

Imunitatea
Fostii bolnavi de febra tifoida si paratifoida dobandesc o imunitate solida, care poate dura toata viata.
Imunitatea in toxiinfectiile alimentare si a enteritelor este slaba. Imunitatea antitifoparatifoidica se poate
dobandi si in mod artificial, prin vaccinare.

Diagnosticul de laborator in infectiile tifoparatifoidice este bacteriologic si immunologic.

Diagnosticul bacteriologic
Produsele patologice care se examineaza sunt: sangele, maduva oaselor, materiile fecale, urina, bila,
lichidul din petele lenticulare. In cazuri letale si sangele din inima, fragmente din organe (ficat, splina,
ganglioni mezenterici). Alegerea produselor patologice se face in functie de cazul studiat (bolnav, sau
purtator sanatos).
75
 In prima saptimana de boala, germenii pot fi gasiti in sange si in maduva oaselor (hemoculturile si
culturile din maduva sunt pozitive peste 90%), iar 60% in materiile fecale.
In saptamana a doua pot fi depistati si in urina la 30%.
In saptamana a 3 a si a 4 a, hemoculturile sunt pozitive doar 40%, in timp ce coproculturile vor fi
pozitive in proportie de 80%.
La convalescenti sau la purtatori, produsele de cercetat sunt materiile fecale, bila si urina.

Coprocultura la bolnavi se recolteaza 4-5 g de materii fecale, care se introduc intr-un recoltor steril
cu mediul Cary-Blair, daca este diareic se recolteaza in aceasta stare, daca este consistent se
omogenizeaza cu SF steril, daca bolnavul este constipat, se recolteaza dupa o clisma cu apa fiarta si racita.
FoStilor bolnavi de febra tifoida Si contactilor li se administreaza o doza unica de sulfat de sodiu si
sulfat de magneziu (cate 15 g) dizolvate in 200-250 ml apa, apoi se recolteaza al 2-lea si al 3-lea scaun.
Dupa recoltare vasele se dezinfecteaza cu o solutie de clorura de var 10%, sau se sterilizeaza. Daca
probele trebuie transportate ele se fac in medii de transport de un personal instruit. Fiecare proba se
insamanteaza obligatoriu, pe bulion, mediul lichid de imbogatire cu selenit acid de sodiu, sau bulion cu
tetrationat Müller-Kauffmann, se incubeaza la 37° C 18-24h, daca se inregistreaza crestere, mediul lichid
se va tulbura si poate vira la caramiziu pentru mediul cu selenit sau pot decolora medilul Müller-
Kauffmann. Apoi de pe aceste medii lichide se fac treceri pe medii solide selective (ADCL, Istrati
Meitert, Mc Conkey) sau inalt selective Wilson Blair (numai de pe bulionul Müller-Kauffrnann).
Pa mediul A.D.C.L coloniile de Salmonella apar transparente, de culoare roz, ca si la alte bacterii
lactozo negative, dar cu centrul negru. Pe mediul Mc Conkey coloniile sunt transparente, iar pe mediul
Istrati Meitert (agar cu bila uscata) coloniile sunt albastre cu centrul negru. Pe mediul Wilson-Blair, inalt
selectiv, care nu are lactoza in sistemul indicator, dar contine sulfit de bismut si verde brillant, coloniile
de Salmonella sunt negre, rugoase, cu margini neregulate, forme "R" halou metalic.
Apoi se vor insamanta pe medii multitest, pentru caracterele biochimice.
Pentru identificarea grupului si a tipului serologic se fac aglutinari pe lama cu seruri polivalent anti
„O", anti "H", anti „Vi" si SF; apoi cu seruri monovalente corespunzatoare pentru antigenele “O”, "H", in
functie de aglutinarile care apar se poate integra intr-un anumit grup, tulpina izolata.

Urocultura se practica la bolnavii convalescenti (a 7a, a 12a, si a 17a zi) si la putatori. Urina se
recolteaza din 24 h intr-un vas steril. Se insamanteaza 2 ml in 8 ml mediu de imbogatire, apoi pe mediile
solide amintite, sau direct pe mediile solide. Identificarea speciei se face ca la coprocultura.

Bilicultura, examenul bacteriologic al bilei, atunci cand coprocultura, urocultura sunt negative in
mod repetat si atunci cand apar anticorpi anti „Vi" in ser. Recoltarea se face pe nemancate prin tubaj
duodenal, dupa centrifugarea bilei, din sediment se fac insamantari pe mediul de imbogatire, pe medii
solide selective, apoi se va face identificarea ca la coproculturi.

Hemocultura se face prin punctie venoasa in conditii sterile, se insamanteaza in bulion simplu sau
bulion cu bila sterila de bou in parti egale, cantitatea de sange trebuie sa fie 1/10 din bulion. Hemocultura
se va pune la termostat la 37° C se va urmari zilnic, daca apare o crestere se va insamanta pe medii solide
si se va face identificarea obisuita, daca nu creste timp de 7 zile se va da hemocultura negativa.
In TIA se mai analizeaza lichidele de varsaturi, alimentele incriminate, etc., etapele sunt aceleasi ca la
coproculturi.

Diagnosticul imunologic
In febrele tifo-paratifoide se recomanda efectuarea Asc (analiza serica calitativa in aceasta reactie
antigenele "O" si "H" sunt inactivate) fosta seroreactia Widal (in care antigenele erau culturi vii atenuate
de S. typhi), care permite decelarea, in mod separat a aglutininelor anti „O" si anti „H". Inactivarea
antigenelor "O" se face 18-20 ore la 52°C si 10 min la temperatura camerei, iar pentru antigenele "H" se
76
face 2 ore la 52°C si 10 min la temperatura camerei. Titrul aglutininelor create usor ajungand la
maximum intre a 16 a si a 29 a zi de boala, el ramanand crescut in convalescenta. Reactia de aglutinare
„Vi" pune in evidenta aparitia anticorpilor anti "Vi" in serul bolnavilor si a purtatorilor. Deoarece acesti
anticorpi apar tardiv in timpul bolii, ea este utila mai ales in diagnosticul purtatorilor de germeni de lunga
durata. Dupa boala sistemica apar anticorpi care protejeaza cel putin 5-10 ani.

Genul KLEBSIELLA

Sunt germeni conditionat patogeni ai tubului digestiv si ai cailor respiratorii superioare. In

anumite conditii favorizante, ei pot provoca boli ai aparatului respirator, infectii urinare, meningite, otite
etc.

Diagnosticul de laborator este bacteriologic .

Caractere morfologice si tinctoriale
Klebsielele sunt bacili Gram negativi, dispusi in lanturi scurte, 2-3 bacili cu capete rotunjite in
lant, sunt inconjurati de o capsula comuna, mai evidenta in produsele patologice. Sunt imobili si
nesporulati.

Caractere de cultura
Cresc abundent la 37° C timp de 18-24 h pe medii obinuite, in mediile lichide formeaza la
suprafata un inel sau un văl care ulterior cade la fundul tubului. Formele capsulate dau pe geloza colonii
mari (2-4 mm), vascoase. Fermenteaza lactoza, pe AABTL produc colonii cu aspect de picatura de miere
(galbene, lucioase care se scurg usor).

Caractere biochimice si de metabolism

Sunt germeni aerobi si facultativi anaerobi, fermenteaza glucoza, lactoza si alte zaharuri cu
producere de mari cantitati de gaz, nu produce indol si H2S, nu lichefiaza gelatina, reactia rosu metil si
testul la fenilalanindezaminaza sunt negative, formeaza (reactia Voges-Proskauer pozitiva), descompun
ureea si cresc in prezenta malonatului de sodiu si a citratului.

Rezistenta la agenti fizici, chimici si biologici

Klebsielele sunt omorate prin incalzire la 55-60° C, timp de 10 min, dar pot rezista mai multe
saptamani in natura daca au conditii favorabile. Sunt sensibile la antibiotice cu spectru larg, rezistente la
penicilina.

Caractere antigenice
Se cunosc antigene somatice: „O" si „K". Antigenul „O" se intalneste la formele „S", antigenul
„K" la formele capsulate. Pe baza acestor antigene s-a stabilit o schema de diagnostic Kauffmann si
Ørscov, pe baza antigenului “K" sunt 77 de serotipuri (servaruri). Antigenul solubil este endotoxina.

Caractere de patogenitate
Pe langa tipurile de Klebsiella conditonat patogene, se pot intalni si specii patogene pentru om
care produc: pneumonii, bronsite, pleurezii, infectii urinare, otite, meningite, colecistite. Uneori pot da
infectii intraspitalicesti. Speciile cele mai intalnite sunt: Klebsiella pneumoniae, Klebsiella oxytoca, sunt
speciile cele mai frecvent intalnite in infectiile nosocomiale, pneumonii, infectii urinare. Klebsiella
rhinoscleromatis si Klebsiella ozenae, pot sa dea afectiuni in sfera ORL.

Genul PROTEUS
77
 Sunt bacterii foarte raspandite in natura si reprezinta unul din microorganismele principale ale
putrefactiei datorita bogatului echipament enzimatic.

Clasificare
Pe baza caracterelor biochimice a fost impartit in 4 specii, dintre care 3 specii pot sa afecteze
omul: Proteus vulgaris, Proteus mirabilis, Proteus penneri.

Diagnosticul de laborator este bacteriologic

Habitat
Sunt germeni saprofiti care se intalnesc in materiile organice in descompunere, in alimente
alterate, in flora intestinala a oamenilor animalelor.

Caractere morfologice si tinctoriale

Sunt bacili Gram negativi de marimi variabile de la 2 µm la forme filamentoase (zeci de µm), au
cili peritrichi foarte vigurosi.

Caractere de cultura
Cresc usor pe medii simple, sunt germeni aerobi, facultativi anaerobi, cresc optim la 34-37° C,
18-24 h. Tulbura uniform bulionul, formand văl la suprafata si invadeaza rapid toate mediile solide simple
gelozate 2%, din locul inocularii, valuri succesive de cultura migreaza concentric pana la marginea
mediului sau pana la intalnirea cu valul migrator al altei tulpini, in acest caz migrarile se opresc la 1-2 mm
distanta, intre ele trasandu-se o linie de demarcatie (fenomenul Dienes), este folosit ca marker
epidemiologic. Pe geloza inclinata insamantarea germenilor in lichidul de condensare determina un
fenomen de "catarare".
Pe mediile selective coloniile sunt „S" lactozo negative cu centrul negru si nu manifesta
fenomenul de migrare.

Caractere biochimice si de metabolism

Germenii poseda un echipament enzimatic bogat, prezenta unei ureaze foarte active, prezenta
fenilalnindezaminazei, lichefiaza gelatina, formeaza H2S, fermenteaza glucoza cu producere slaba de gaz,
nu fermenteaza lactoza manita, unele tulpini pot produce o hemoliza slaba.

Rezistenta la agentii fizici, chimici si biologici

In mediul exterior, bacilli pot trai in conditii favorabile luni de zile. Sunt omorati la 60°C intr-o
ora. Fenolul 1% ii distruge intr-o jumatate de ora. Sunt sensibili la antibiotice cu spectru larg:
aminoglicozide, cloramfenicol, chinolone.

Structura antigenica
Kauffmann si Perch au propus o schema antigenica, dupa modelul Kauffmann-White, s-au bazat
pe antigenele „O" si „H" cu ajutorul carora au clasificat in 55 grupuri antigenice, dupa antigenul "O" si 31
tipuri serologice, dupa antigenul "H". Unele specii de Proteus sunt imobile (0X19, OX2 si Oxk) au
antigene comune cu rickettsiile, motiv pentru care sunt utilizate pentru diagnosticul serologic al unor
rickettsioze de primoinfectie, reactia Weil-Felix.

Caractere de patogenitate
Ei se intalnesc la om ca germeni conditionat patogeni, dar pot sa provoace: toxiinfectii
alimentare, infectii urinare, otite, meningite, septicemii cu evolutie grava. Inoculati la animale de
laborator (iepure, oarece, cobai) produc in cateva zile o septicemie mortala.
78
 Imunitatea este slaba.
Tratamentul se face dupa antibiograma, dar pentru ca apar tulpini rezistente se completeaza cu
autovaccin si bacteriofagi specifici.

Genul YERSINIA

Sunt enterobacteriacee cu morfologie cocobacilara, imobile la 37° C si mobile la 22-30°C (numai

Y.pestis este imobila), cresc pe medii uzuale, fermenteaza glucoza cu producere de gaz, produc 13-
galactozidaza (ONPG), dar nu acidified lactoza (cu exceptia Y. pestis), au o intense activitate ureazica, nu
produc H2S, lizindecarboxilaza si fenilalanindezaminaza, nu cresc pe medii cu citrat (Simmons).
Genul Yersinia cuprinde 3 specii: Yersinia pestis, Yersinia enterocolitica si Yersinia
pseudotuberculosis. Y.pestis este totdeauna patogena pentru om, celelalte sunt conditionat patogene.

Generalitati
Sunt gemeni patogeni pentru sobolan, se dezvolta in focare naturale, se transmit de la un animal
la altul prin purici (vectori), sau prin muscatura de sobolan (direct). La om se transmite prin muscatura
sobolanului sau intepatura puricelui. Boala pe care o face omul in urma infectarii cu Yersinia pestis este
PESTA sau CIUMA, ea face parte din bolile pestilentiale cu mortalitate de 95% si contagiozitate foarte
mare. Diagnosticul este bacteriologic de mare urgenta.

Caractere morfologice si tinctoriale

Sunt cocobacili Gram negativi, cu tendinta la coloratie bipolara, cu lungimea de 1-2 µm si latimea
de 0,3-0,5 µm, sunt dispusi in lanturi scurte, prezinta o capsula, sunt nesporulati, sunt imobili.

Caractere de cultura
Y. pestis creste usor pe mediile de cultura simple, slab sau mediu selective, dar temperatura
optima este 28-33° C, pe geloza simple timp de 48 h, colonii de 1-2 mm (la 24h de 0,1-0,2 mm), rotunde,
cu margini usor franjurate, la inceput gri cu centrul galbui bombat (palarie chinezeasca), iar pe AABTL
sunt lactozo negative, colonii albastru-verzui. Celelalte specii de Yersinia, dezvolta la 37° C in 24 h
colonii de 1-1,5 mm, la 48h ating 2-3 mm.

Caractere de rezistenta
Este putin rezistenta in mediul exterior, rezista 2-3 saptamani in produsele patologice, dar 1 an pe
cadavre. Este distrus de dezinfectante. Este sensibil la: tetraciclina, cloramfenicol, streptomicina.

Caractere antigenice
Prezinta antigene somatice: de perete „O", capsular „K" si antigene solubile, endotoxina, care se
elibereaza dupa moartea bacteriei.

Caractere de patogenitate
Se manifesta prin multiplicare invazivitate date de antigenul capsular.
Y.pestis da Pesta sau Ciuma, care se manifesta mai intai prin aparitia unei vezicule, la locul
intepaturii, apoi ajunge in ganglionii limfatici, apare o adenopatie (bubon pestos), daca apararea este
slaba, germenii se vor multiplica in sange, pot da o septicemie (pesta) cu evolutie foarte rapida,
mortalitatea in pesta bubonica este de peste 75%. Infectia poate ajunge in pulmon, apare pesta
pulmonara, in acest caz bolnavul este contagios prin picaturile Pflügge.
Y.pseudotuberculosis ajunge la om prin alimente si poate sa produca enterite subacute insotite de
adenopatie mezenterica.
79
 Y. enterocolitica ajunge la om prin alimente si poate da la copii: enterite, sindromul dureros al
fosei iliace drepte, iar la adult artritele reactive si eritemul nodos.

Capitolul XV Vibrioni, spirili: Vibrio, Campylobacter, Helicobacter

Genul Vibrio

Face parte din familia Vibrionaceae si cuprinde mai multe specii, dintre care 2 sunt potential
patogene pentru om: Vibrio cholerae si V. parahaemolyticus. Vibrionul holeric a fost descoperit de R.
Koch la sfarsitul secolului XIX, intr-o epidemie de holera din Egipt.
Definitie : sunt bacili, Gram negativi, foarte mobili, care au o forma usor curbata, necapsulati,
nesporulati. Specia principala pentru patologia umana este reprezentata de Vibrio cholerae (vibrionul
holeric).

Caractere morfologice
Sunt bacili Gram negativi, cu o lungime de 2 µm si grosime de 0,5 µm, sunt usor incurbati si au
un singur cil (sunt monotrichi). Sunt nesporulati, necapsulati.

Habitat
Se pot izola din intestinul oamenilor bolnavi sau purtatori, din apele poluate, din organismul
animalelor de apa, de pe pamant sau obiectele contaminate.

Caractere de cultura
Cresc bine pe un pH alcalin (9-9,2), apa peptonata si in mediu cu mult oxigen, sunt oxidazo-
pozitivi, in mediile lichide formeaza val la suprafata. Pe mediile solide BSA (agar saruri biliare) formeaza
colonii mici, transparente. Sunt rezistenti in mediile cu bila, de aceea se folosesc mediile selective.
Tolereaza concentratii de 6-6,5% NaCl.

Rezistenta
Sunt rezistenti in mediul exterior, mor la uscaciune (de aceea transmiterea se face prin lichide).
Sunt distrusi de dezinfectantele antisepticele uzuale. Sunt distrusi in 60 min la 500ºC, instantaneu la
fierbere.
Sunt sensibili la streptomicina, tetraciclina, cloramfenicol si sulfamide. Sunt rezistenti la
antifungice.

Caractere biochimice
Sunt oxidazo-pozitivi. Vibrio cholerae clasic este nehemolitic, dar sunt sensibili la clor. Tipul
Vibrio El tor este hemolitic si rezistent la clor. Fermenteaza glucoza fara producere de gaz,
fermenteaza tardiv lactoza (dupa 48 h), lichefiaza gelatina, fermenteaza manita, produc lizindecarboxilaza
si ornitindecarboxilaza, nu produc arginindehidrolaza, fenilalanindezaminaza, reduc nitratii la nitriti,
produc indol, nu produc H2S.

Caractere antigenice
Prezinta antigene somatice flagelare: "0" si "H". Are antigene solubile: endotoxina, dar o
exotoxina cu afinitate pentru mucoasa intestinului subtire. Antigenul "0" are mai multe fractiuni, pe baza
carora s-au identificat 6 grupuri serologice. 01...06. Grupul 01 este strict specific omului si produce
HOLERA. Celelalte grupuri se intalnesc mai ales la animalele de apa si dau diareele clasice acute.
Grupul 01 are 4 serotipuri (A, B, C).
80
 - tipul I Ogawa (A+B),
- tipul II Inaba (A+C),
- tipul III Hikojima (A+B+C),
- tipul IV (fried nume) (A).

Caractere de patogenitate.
Sunt date de capacitatea de multiplicare si toxigeneza. Nu are capacitate de invazivitate. Germenii nu
ajung in torentul circulator ci raman cantonati la nivelul tractului intestinal. Actioneaza la poarta de
intrare. Colonizeaza marginea in perie a celulelor epiteliale intestinale, se multiplica si elibereaza toxina
holerica. Dupa o perioada de incubatie de 1-4 zile apar brusc greata, varsaturi, diaree abundenta (20-30
litri/zi) si crampe abdominale. Scaunele sunt apoase, riziforme ("apa de orez") contin mucus, celule
epiteliale si un numar mare de vibrioni. Evolutia bolii este rapida, de 2-7 zile. In acest fel apare o pierdere
mare de fluide si electroliti care duce la: deshidratare, colaps circulator si anurie. Mortalitatea in lipsa
tratamentului este de 25-50%.

Diagnosticul de laborator este bacteriologic.

Este un diagnostic de mare urgenta si trebuie sa respecte urmatoarele etape:
- Recoltarea si transportul produsului patologic trebuie sa respecte regulile cunoscute pentru
recoltarea materiilor fecale; sa se faca cat mai rapid, dupa debutul bolii, inainte de administrarea
antibioticelor. Produsul patologic este cel mai frecvent reprezentat de materiile fecale, dar uneori
si lichidul de varsatura. Macroscopic materiile fecale sunt apoase, riziforme, de culoare verzuie,
cu miros fetid, contin flocoane de mucus. Transportul rapid in 1-3 ore, in mediul Cary-Blair, sau
apa peptonata alcalina (pH de 9-9,2).
- Examinarea microscopica a produsului patologic include realizarea unui preparat proaspat intre
lama si lamela. Se examineaza cu obiectiv uscat 40x. Nu se evidentiaza prezenta leucocitelor,
vibrionii sunt in numar mare, cu miscari foarte active, de rostogolire, sau miscari haotice.
- Cultivarea pe medii de cultura. Se face mai intai o imbogatire de 6-8 ore in apa peptonata
alcalind cu incubare la 37°C. Apoi se va face insamantare pe BSA (agar saruri biliare) sau TCBS
(tiosulfat, citrat, bile, sucroza) un mediu inalt selectiv.
- Identificarea se face pe baza caracterelor: morfologice, tinctoriale, de cultura si antigenice.
Pe mediul BSA produce colonii smooth "S", rotunde, stralucitoare, transparente ca "picaturile de
roua" de 1-2 mm.Pe TCBS coloniile sunt "S" de 2-4 mm si galbene.
Pentru caracterele antigenice se foloseste serul anti-holeric 01, se practica reactia de aglutinare pe
lama, iar serotipul se va face la nivelul laboratorului de referinta.
- Antibiograma se face prin metoda disc-difuzimetrica.
- Lizotipul se va face in caz de epidemii.

Raspunsul imun
Este slab, infectia find localizata la poarta de intrare, la supravietuitori asigura protectia prin anticorpi
timp de 6-18 luni.
Acum suntem in a 7 a pandemie de holera agentul cauzal este biotipul El Tor al vibrionului
holeric.
V. paraheamolyticus este o specie marina gazduita de moluste (stridii alte scoici comestibile). Poate
da o toxiinfectie alimentara cand aceste "fructe de mare" se consuma crude sau dupa o pregatire termica
superficiala.

Izolarea bacteriilor microaerofile

In grupul acestor bacterii cea mai intalnita este genul Campylobacter, respectiv: C. jejuni, C. coli.
Amestecul gazos pentru microaerofilie este format din: N2 85%, 02 5-7%, CO2 8-1 0%.
81
 Aceasta atmosfera se obtine prin mai multe mijloace:
- Fizice: borcane etanse in care se introduce amestecul de mai sus, exicatoare sau borcane cu
lumanarea,
- Chimice: containere in care se introduc kit-uri comerciale reducatoare a 02 si producatoare de
CO2, procedeul Campypak.
- Izolarea cu imbogatire se face prin membrane filtrante cu pori de 0,65 µm, sterile aplicate pe
suprafata unui mediu gelozat ( MH cu hematii de oaie). Peste membrana se aplica 2-3 picaturi
dintr-o suspensie de materii fecale intr-un bulion nutritiv. Dupa o ore la 37°C membrana se
inlatura si placa se incubeaza, in atmosfera de microaerofilie, la 37°C sau 42°C timp de 2-5 zile.
Se va face identificarea pa baza caracterelor: morfologice, de cultura, biochimice, antigenice.
Apoi testarea la substantele antibacteriene.

Genul Campylobacter
Acest gen cuprinde bacili incurbati in forma de virgule sau S, Gram negativi, monotrichi, foarte mobili,
microaerofili, oxidazo-negativi, relativ dificil de izolat identificat.

Habitat
Unele specii ale genului sunt comensale, nepatogene ale cavitatii bucale, intestinului si mucoasei
genitale ale animalelor ale oamenilor. Alte specii adaptate la viata parazitara, determina infectii ale
animalelor domestice, transmise accidental la om.

Caractere morfologice
Sunt bacili spiralati sau incurbati cu o lungime de 0,5-1,5 µm, grosimea de 0,5-0,2 µm, in
culturile vechi sunt sferici sau ovoizi. Sunt germeni nesporulati, prezinta un singur flagel.

Caractere biochimice
Sunt oxidazo (-), catalazo (-), reduc nitratii la nitriti, nu fermenteaza si nu oxideaza carbohidratii,
produce H2S, nu are ureaza, hidroliza hipuratului de sodiu este singurul test care diferentiaza specia C.
jejuni care este (+), apare o culoare violet, de C. coli care nu hidrolizeaza. Speciile C. jejuni si C. coli sunt
specii termofile, care in primoculturi se dezvolta numai la 42º-43ºC, dupa o incubare de 48 ore. Au
capacitati invasive si pot determina la om enterocolite ulcero-exudative cu potential de bacteriemie.

Caractere de cultura
Placile cu mediu solid, geloza Columbia, Müeller-Hinton, pentru Brucella, simple sau cu adaos
de antibiotice, geloza sange de berbec 5-10%, in conditii de microaerofilie (N2 85%, CO2 8-10% si 02
5-7%), la 42-43°C, 48 ore.
Identificarea pe baza caracterelor descrise aspectul coloniilor.
Pe mediile solide cu sange sunt nehemolitice si au doua aspecte:
- colonii mici de 1-2 mm, "S", usor opace, de culoare gri-castanie la placile mai vechi;
- colonii umede mai mari de 5-7 mm, plate, mai putin opace, cu margini neregulate cu tendinta de a
se intinde pe striul de insamantare la placile mai proaspete.
La imunodeficienti, alcoolici, diabetici, bolnavi cu insuficienta hepato-renala, C. fetus poate da
endocardite, meningite.
Cele mai importante specii pentru patologia umana sunt:

1. Campylobacter jejuni care poate da diaree cu scaune apoase sau mucoase, uneori cu sange. Este
insotita de dureri bdominale, periombilicale, febra, greata, uneori voma. Netratata infectia dureaza o
saptamana cu vindecare spontana, desi sensibilitatea la bolnav mai poate persista. Germenul se izoleaza
din coprocultura si hemocultura.
Rezervorul natural este animalul domestic si pasarile din curte (mai ales curcanii si puii de gaina).
82
 Transmiterea este de la animal la om:
- pe cale directa, contact intre animal si om,
- indirect prin consumul de alimente contaminate sau de la mama la nou-nascut.
Factori favorizanti: varsta 0-2 ani, sezonul cald, profesiunea (crescatorii).

2. Campylobacter coli da o simptomatologie asemanatoare cu C jejuni. Rezervorul si caile de

transmitere sunt identice cu C. jejuni.
Tratament cu eritromicina in doze uzuale 5-7 zile.

Genul Helicobacter

Genul Helicobacter este format din bacili Gram-negativi, incurbati pana la helicati, cu o lungime
de 1,5-7,5 µm si o latime de 0,3-1,0 µm, mobili prin unul sau mai multi flageli dispusi lopfotrichi,
amfitrichi sau lateral. La contactul cu aerul apar forme cocoide.
Sunt microaerofili, cresterea este stimulata de hidrogen. Sunt azaharolitici, oxidazo si catalazo-
pozitivi. Speciile gastrice de Helicobacter produc ureaza in cantitati mari.

Habitat
Se gasesc in stomacul oamenilor sau animalelor.

Patologie
De interes uman este specia H. pylori (responsabil de majoritatea imbolnavirilor) si H. heilmanni
(izolata in gastrita la oameni in cca. 1-5% din pacientii cu gastrita). Se investigheaza persoanele care
acuza o simptomatologie digestiva superioara. Sursa infectiei cu H. pylori este omul, iar calea este oral-
orala si fecal-orala.
Metoda de referinta este evidentierea bacteriei in biopsiile gastrice prelevate in cursul
examenului endoscopic. O conditie importanta este ca bolnavul sa nu fi urmat cel putin o luna tratament
cu antibiotice, saruri de bismut. Se recolteaza fragmente de mucoasa antrala (aprox. 2 cm de pilor) si
fundica (in regiunea marii curburii), se recolteaza 4 fragmente si se vor folosi astfel:
- un fragment va fi introdus in mediu cu uree si indicator de pH pentru evidentierea ureazei;
- doua fragmente pentru evidentierea H. pylori pentru frotiuri si cultura, care vor fi puse intr-un
flacon cu SF pentru a se evita desicarea probelor si contactul cu 02, sau folosirea unei solutii de
glucoza 20%, care impiedica detasarea stratului de mucus;
- un fragment pentru studiul histopatologic.
Conservarea probelor pentru insamantare, daca nu se pot lucra imediat, se face la 4° C, maxim 4 h,
daca se depaseste acest timp se vor conserva intr-un mediu de transport (Stuart sau Portagerm pylori) in
care probele pot fi tinute 24 h la 4° C.

Testul ureazei
Se introduce fragmentul intr-un mediu cu 2% uree (lichid sau agarizat) si un indicator de pH, rosu
fenol. Testul se citeste dupa 30 min, o ora, 3 ore si 24 ore cu incubare la 37° C. Ionii de amoniu care apar
alcalinizeaza mediul si se constata modificarea culorii mediului de la galben la roz-rosu. Sunt si teste
comercializate: CLO-test, CP-test, Helico-test. Specificitatea testului este de 100%, daca virarea
indicatorului este dupa 4 ore.
Microscopia : H. pylori poate fi recunoscut la microscopul cu imersie dupa morfologia caracteristica:
bacili in forma literei S siau virgula, spiralati cu dimensiuni de 1,5-7,5 µm/ 0,3-1 µm, care sunt prezenti in
stratul de mucus, in cripte sau pe suprafata cpiteliului gastric. Se face frotiu colorat Gram sau coloratie
simpla cu fucsina timp de 5 min.
Cultura

83
 Un fragment bioptic va fi dispersat intr-o cantitate mica de SF (0,5 ml), prin mojarare sau titrurare,
cate doua picaturi din omogenizat sunt depuse pe suprafata unui mediu selectiv si neselectiv, in conditii
de microaerofilie si o atmosfera umeda. Examinarea coloniilor se face zilnic incepand din ziaa a 3 a pana
in a 7 a, urmarindu-se aparitia coloniilor (mici transparente), care vor fi identificate microscopic si
biochimic.
Examenul histopatologic
Pune in evidenta bacili Gram negativi, in forma literei S sau virgula, spiralati insotiti de o reactie
inflamatorie, prin coloratie Giemsa sau Gram.
Test serologic prin evidentierea in serul bolnavilor a anticorpilor specifici mai ales de tip IgG.
Tratament : H. pylori este sensibil la metronidazol si macrolide sau chinolone, la care se adauga
inhibitori de pompa de protoni (omeprazol).

Capitolul XVI Pseudomonadele: Pseudomonas, Burkholderia

Acesti gemeni fac parte din familia Pseudomonaclaceae. Cuprinde specii care traiesc liber in
mediu, specii patogene pentru plante, animate, specii patogene pentru om. Sunt bacili Gram negativi,
nesporulati, drepti usor incurbati, cu exceptia speciei Burkholderia mallei, sunt mobili prin unul sau mai
multi flageli polari. Sunt germeni nepretentiosi sunt strict aerobi. Au metabolism oxidativ, niciodata
fermentativ. Sunt catalazo si mai ales oxidazo-pozitivi. Cele mai multe specii reduc nitratii la nitriti.

Genul Pseudomonas
Cea mai importanta specie este Pseudomonas aeruginosa, numit si bacilul piocianic. lnfectiile cu
bacilul piocianic sunt in primul rand infectii intraspitalicesti.

Habitat
Sunt bacili Gram negativi, se gasesc, in mod normal in intestinul omului si animalelor.

Caractere morfologice
Au lungimea de 2 µm si o latime de 0,4 µm, sunt monotrichi, au un cil polar. Sunt nesporulati,
unii pot fi incapsulati.

Caractere de cultura
Cresc usor in conditii de aerobioza, cresc pe medii simple sub forma de colonii "S" sau "M" cand
sunt incapsulati. In bulion sau apa peptonata 1%, se produce o tulburare cu formarea unei pelicule la
suprafata mediului, care dupa cateva zile se fragmenteaza si cade la fund, iar mediul devine filant si
vascos.
Pe geloza simpla cresc sub forma de colonii rotunde, convexe, fluorescente, deseori cu reflex
metalic, de culoare galben-verzui in culturi tinere (dupa cateva zile pigmentul devine brun) sau
pigmentate in rosu, galben sau negru brun. Cultura de Ps. aeruginosa degaja un miros aromatic datorat
0-aminoacetofenonei, asemanator florii de tei. Pe medii cu sange 5- 10% se dezvolta colonii gri, lucioase
care produc hemoliza de tip beta, care se intensifica la temperatura camerei.

Pigmentogeneza
Bacilul piocianic elaboreaza doi pigmenti:
- piocianina (albastra), care predomina in produsele patologice
- pioverdina (verde), coloreaza mediile de cultura.
Piocianicul este germenul care capata rezistenta la antibiotice.

84
 Caractere biochimice
Este oxidazo-pozitiv, elaboreaza pigmenti, produce substante cu actiune bactericide:
- piocinaza, care este bactericida pentru alte specii,
- piocina, care este bactericida si pentru aceeasi specie, dar nu si pentru aceeasi tulpina. Nu
fermenteaza lactoza, oxideaza glucoza, reduce nitratii la nitriti, nu au ureaza,
lizinalanindecarboxilaza, fenilalanindezaminaza.

Rezistenta
Este buna in mediul extern, rezista la uscaciune, este distrus de dezinfectante si antiseptice uzuale, dar
castiga rapid rezistenta la antibiotice, este rezistent la alcool. Este rezistent la majoritatea antibioticelor,
dar poate fi sensibil la: carbenicilina, mezlocilina, ticarcilina, acid clavulanic, piperacilina, tobramicina,
amikacina, imipenem, aztreonam, fluorochinolone sau cefalosporine gen. 3 (ceftazidim, cefsulodin). Se
recomanda antibiograma.

Caractere de patogenitate
Sunt patogeni prin multiplicare la poarta de intrare si mai putin prin toxigeneza.
Poate provoca: infectii cutanate (prin suprainfectarea unor plagi, neavand caracter de invazivitate),
infectii digestive, urinare, pulmonare, genitale, meningita la nou-nascut.

Raspunsul imun este de tip umoral, slab.

Diagnosticul este bacteriologic.
Pe baza caracterelor morfologice, de cultura si a caracterelor biochimice. Dupa identificarea tulpinei
se recomanda antibiograma, acest gen capata foarte usor rezistente la antibiotice si chimioterapice, astfel
incat uneori este foarte dificil de tratat o infectie cu bacilul piocianic si ar putea sa fie nevoie de vaccin
antipiocianic sau chiar de autovaccin realizat din tulpina izolata.

Genul Burkholderia

Sunt bacili nefermentativi, oxidazo-negativi, Gram negativi. Speciile care sunt implicate in
patologia umand sunt: B. mallei, B. pseudomallei, B. cepacia.

Burkholderia mallei cresc pe medii uzuale sub forma de colonii mici, 0,5-1 mm, la 37°C, netede,
cenusiu-translucide, nepigmentate.

Burkholderia pseudomallei creste pe geloza simpla sau McConkey, colonii de tip "S", de 1-2
mm, la 37°C, sau forme "R", foarte rar forma mucoida.
Pe agar sange coloniile initial sunt a-hemolitice, devin cu timpul β-hemolitice.

Burkholderia cepacia creste mai lent la 25-35°C, cultura devine vizibila dupa 48ore. Creste pe
medii simple dezvolta colonii de tip "S", alb-cenusiu, altele colorate initial in galben apoi purpuriu. Pe
medii slab diferentiale sunt roz-rosii pe Mc Conkey. Pe agar sange coloniile sunt de tip "S", cu o aroma
patrunzatoare de pamant. Acesti gemeni au fost izolati de la pacienti din Thailanda, dar si de bolnavi cu o
imunitate scazuta. In aceste cazuri pot sa produca infectii cutanate, bronhopulmonare, infectii cu cateter
intravenos, septicemii sau meningite la nou-nascuti.
Poate fi folosit ca arma biologica, dar mai putin eficienta decat Bacillus anthracis.
Este rezistent la majoritatea antibioticelor, dar pot fi folosite dupa antibiograma si in general cele
la care este sensibil bacilul piocianic. Este rezistent la dezinfectantele si antisepticele uzuale.

85