Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dobris Catalina
Anul I IF
1
CUPRINS
2
1. INTRODUCERE IN DREPTUL ROMAN
3
2. IZVOARELE DREPTULUI ROMAN
Notiunea de izvor al dreptului este utilizata cu mai multe întelesuri astfel în sens
material, notiunea de izvor de drept desemneaza totalitatea relatiilor materiale de
existenţă care determina într-o societate data o anumita reglementare juridica.Ca sursă de
cunoastere a dreptului, desemnează documentele în baza cărora putem reconstitui
fizionomia unor norme si institutii juridice.
În sens formal, noţiunea de izvor de drept desemnează acele forme de exprimare ale
dreptului, în virtutea carora normele de conduita capata valoare juridica si devin norme
de drept.Acest ultim sens ne intereseaza în abordarea dreptului roman. Din acest punct de
vedere, reglementarea juridica a relatiilor sociale din societatea romana s-a realizat în
decursul evolutiei acesteia prin izvoare variate.Astfel, în prima parte a epocii vechi, erau
izvoare ale dreptului obiceiul si legea. Catre sfârsitul acestei epoci, li se adauga edictele
magistratilor si jurisprudenta.În epoca clasica apar ca izvore ale dreptului si
senatusconsultele si constitutiunile imperiale.
În epoca postclasica, din rândul izvoarelor dreptului, ramân numai constitutiunile
imperiale si obiceiul.
2.1. OBICEIUL
Este constituit din acele reguli nescrise care, aplicate continuu si îndelungat,
capata forta juridica. Timp de un secol de la fondarea statului roman, obiceiul a
reprezentat singurul izvor de drept. În contextul evolutiei societatii romane si al aparitiei
actelor normative, vechiul obicei, rigid si formalist, îsi pierde treptat importanta, fara a
disparea însa cu totul. Jurisconsultul Salvius Iulianus a aratat ca obiceiul reprezinta
vointa comuna a poporului si ca are atât o functie creatoare, cât si o functie
abrogatoare.
În epoca postclasica, în contextul decaderii productiei de marfuri, a revenirii la practicile
economiei naturale si a descompunerii treptate a statului, obiceiul îsi recapata importanta
sa de odinioara.
2.2. LEGEA
Prin cuvântul “lex”, romanii desemnau o conventie obligatorie între parti. Când
aceasta conventie intervenea între doua persoane, cuvântul “lex” avea întelesul de
contract, iar când intervenea între magistrat si popor, avea întelesul de lege, ca forma de
exprimare a dreptului.
Cea mai importanta lege romana ce a aparut pe fondul conflictului dintre
patricieni si plebei, acestia din urma solicitând în mod repetat publicarea normelor de
drept a fost Legea celor XII Table.Aceasta s-a imprimat pentru totdeauna în constiinta
poporului roman, fiind considerata simbol al spiritualitatii sale. În acest sens, Cicero
punea, la patru secole dupa publicarea legii, ca memorarea acesteia constituia o lectie
obligatorie pentru elevi, o“carmen necesarium”.
4
adica atât timp cât dura magistratura.La origine, aceste edicte au fost formulate oral, de
unde si etimologia cuvântului, care provine de la “ex dicere” (a spune). Dar, începând cu
secolul al III-lea î.e.n., ele au fost afisate în Forum pe table din lemn vopsite în alb, ce
purtau numele de album.
2.4. SENATUSCONSULTELE
În vremea împaratului Hadrian,hotarârile Senatului au devenit izvor de drept în
sens formal. În acest fel, aparent, prerogativele Senatului au sporit,dar, în fapt, Senatul
devenise o anexa a politicii imperiale.Procedura de adoptare a senatusconsultului se
limita la citirea proiectului de catre împarat ori de catre reprezentantul sau, fara a se mai
astepta rezultatul votului. Iata de ce o serie de texte din secolele II-III desemnau
senatusconsultele prin termenul de “orationes”, adica simple discursuri.
5
3. JURISPRUDENTA
6
persoana care avea dorinta si aptitudinile necesare putea desfasura o activitate de
cercetare a dreptului. Pe de alta parte, jurisconsultii, chiar si cei din epoca
veche,desfasurau si o activitate cu implicatii practice, oferind cetatenilor consultatii
juridice.
Aceste consultatii îmbracau trei forme, desemnate prin cuvintele:
respondere,cavere,agere.
7
lui Papinian, avea un stil original,dar greu de înteles. A scris extrem de mult, iar în
Digestele lui Justinian au fost incluse mai mult de 2000 de fragmente din opera lui Paul.
Ulpius Domitius (Ulpian), de asemenea discipolul lui Papinian,avea un stil concis si
clar. Datorita acestui fapt, aproximativ o treime din “Digestele” lui Justinian cuprind
fragmente din opera lui Ulpian.Herenius Modestinus (Modestin) a fost ultimul mare
jurisconsult clasic care a desfasurat o activitate creatoare.
8
CONCLUZII
“Neîncetat vom alerga la dreptul roman, care este baza ştiinţei noastre, baza tuturor
legislaţiunilor moderne. […] Fără îndoială poate cineva să-şi facă trebuşoara sa ca
judecător, ca avocat, fără îndoială poate cineva să întocmească o poliţă fără să fi auzit
măcar de Papinian, Ulpian, Modestin şi alţi jurisconsulţi romani. Însă, niciodată nu va
putea să fie înzestrat cu judecată serioasă, cu agerime de minte, fără să fi urmat cu
seriozitate doctrina şi felul de privire a materiilor juridice a acestor jurisconsulţi, care
cu drept cuvânt sunt numiţi fondatorii ştiinţei noastre.” (George MÂRZESCU, 1860)
9
BIBLIOGRAFIE
o Emil Molcut - Drept Privat Roman . Note de Curs ed. Universul Juridic,
Bucuresti 2003
o Emil Molcut - Drept privat roman : Terminologie juridica romana Editie rev. si
adaug. –Bucuresti: Universul Juridic, 2010
o Valerius Ciucă, Lecţii de Drept Roman, vol.I,Ed. Polirom, Iaşi, 1998
o Vladimir Hanga si Mihai Jacota - Drept Privat Roman ed.Didactica si
Pedagogica,Bucuresti 1964
o Vladimir Hanga, Mircea Dan Bocşan - Curs de drept privat roman
10