Istorie Economica

STEFAN GHEORGHE
ISTORIE ECONOMICA
Stefan Gheorghe Istorie Economica
CUPRINS
CAPITOLUL 1. Introducere in Istoria Economica a Romaniei ..................................................... 4
1.1. Importanta studierii istoriei economice ................................................................................ 4
1.2. Periodizarea istoriei economiei ............................................................................................ 5
1.3. Primele forme de organizare sociala si economica la nord de Dunare ................................ 6
1.4. Primele forme de organizare social-economice ................................................................... 7
1.5. Aparitia statului dac centralizat............................................................................................ 9
1.6. Organizarea economico-sociala a geto-dacilor .................................................................. 10
1.7. Stadiul dezvoltarii economice in perioada statului dac condus de Decebal ....................... 11
1.8. Consecintele cuceririi romane la N Dunarii ....................................................................... 12
1.9. Viata economica si sociala intre retragerea aureliana si intemeierea statelor medievale
romanesti ................................................................................................................................... 13
1.9.1. Consecintele retragerii aureliene ................................................................................. 14
1.9.2. Aparitia obstii teritoriale pe intreg cuprinsul fostei Dacii ........................................... 15
1.9.3. Uniformizarea spatiului de la N Dunarii (aparitia cnezatelor, voievodatelor si
tarilor romanesti) ................................................................................................................... 15
CAPITOLUL 2. Organizarea social-politica si economica in Evul Mediu romanesc .................. 17
2.1. Organizarea politico-statala a romanilor la inceputurile Evului Mediu ............................. 17
2.1.1. Intemeierea voievodatului Transilvaniei ..................................................................... 17
2.1.2. Intemeierea voievodatului Tarii Romanesti ................................................................ 17
2.1.3. Intemeierea voievodatului Tarii Moldovei .................................................................. 18
2.1.4. Dobrogea ..................................................................................................................... 18
2.2. Relaţiile comerciale şi dezvoltarea economică a statelor medievale ................................. 19
2.3. Dreptul de proprietate; relatiile de productie in societatea feudala .................................... 20
2.4. Dezvoltarea economica a Principatelor Romane in perioada Regimului turco-fanariot ... 21
2.4.1. Contextul istoric .......................................................................................................... 21
2.4.2. Relatiile economice ale principatelor .......................................................................... 22
2.4.3. Măsuri administrative, economice şi sociale reformatoare ......................................... 22
2.4.4. Consecinte ale instaurarii regimului fanariot ............................................................... 23
CAPITOLUL 3. Principatele Române în prima jumatate a Secolului al XIX-lea ........................ 25
3.1. Consideratii generale asupra contextului European ........................................................... 25
3.2. Cerinte economice, sociale si politice ale revolutiei de la 1821 ........................................ 25
3.2.1. Economia românească în a doua jumatate a secolului al XIX-lea .............................. 31
CAPITOLUL 4. Dezvoltarea economica a Romaniei in secolul XX ........................................... 37
4.1. Economia românească în perioada neutralităţii 1914-1916 ............................................... 37
2
4.2. Efortul economic de război al României 1916-1918 ......................................................... 38

4.2.1. Consecinţe economice, sociale şi politice ale Marii Uniri de la 1918 ......................... 39
4.3. Economia românească în perioada interbelică ................................................................... 41
4.3.1. Procesul refacerii economice a Romaniei (1919-1921) .............................................. 42
4.3.2. Etapa de crestere economica (1922-1929)................................................................... 42
4.3.3. Perioada crizei economice (1929-1933) ...................................................................... 43
4.4. Depăsirea momentului crizei economice din anii 1929-1933 ............................................ 44
4.5. România între 1939-1945 ................................................................................................... 54
4.6. Economia Romaniei in perioada 1945-1990 .......................Error! Bookmark not defined.
3
CAPITOLUL 1.
INTRODUCERE IN ISTORIA ECONOMICA A ROMANIEI
1.1. Importanta studierii istoriei economice

Studierea evolutiei economice a spatiului romanesc a suscitat interesul numerosilor
specialisti şi teoreticieni ai doctrinei economice cu scopul declarat de a intelege mecanismele ce
guvernează dezvoltarea economica a unei comunitati pe termen scrut, mediu si lung. Primele
preocupari in aceasta directie au cel mult un caracter descriptiv si urmaresc prezentarea nu doar
a aspectului economic ci in principal a celui social si politic. Cronicarii moldoveni sau munteni,
printre care amintim pe Dimitrie Cantemir, reliefeaza trasaturile specifice ale principatelor
romane realizand o fresca utila asupra nivelului relatiilor economice si sociale la romani. De
partea cealaltă în Transilvania statutul politic, social si economic al romanilor transilvaneni este
amintit in operele reprezentantilor Scolii Ardelene, generatiei pasoptiste si mai ales in cadrul
miscarii memorandiste.
Interesul pentru partea economica este din ce în ce mai prezent in cadrul secolului al XIX-
lea, nume precum Kogalniceanu, Ghica sau Bratianu realizând prin operele lor timide incercari
de teoretizare a stiintei economice, Balcescu punandu-si definitiv amprenta istoriei gandirii
economice. Debutul sec XX aduce cu sine o crestere a preocuparilor in directia dezvoltarii si
modernizarii economiei romanesti, teoria sincronismului avand suficienti de multi adepti atat, in
mediul politic cat mai ales in mediul economic. Participarea Romaniei la primul Razboi
Mondial si relizarea Marii Uniri va adduce cu sine nu doar importante transformari politice,
dimpotriva, va constitui un moment de relansare a politicilor economice si sociale in noul
context dat de unificarea tuturor provinciilor romanesti si crearea unei piete unice nationale de
peste 17 milioane de locuitori. In perioada interbelica dezvoltarea economica a Romaniei a dus
in discutie necesitatea dezvoltarilor provinciilor romanesti aflate intr-un inferior stadiu de
dezvoltare economica si sociala dar care prin potentialul lor economic puteau aduce un aport
pretios economiei nationale (Basarabia, Bucovina, Oltenia, Dobrogea). Perioada interbelica
reprezinta din punct de vedere economic politic sau cultural un maxim atins de Romania,
intrucat, dupa cel de-al Doilea razboi mondial situatia economica si geopolitică a Europei nu va
mai permite Romaniei sa joace un asemenea rol nici la nivel mondial si nici la nivel european.
Dupa 1945 eforturile in directia teoretizarii economiei nationale si in principal a gandirii
economice au fost umbrite de implicarea factorului politic care urmărea instituirea unor noi
relizari denumite ideologic democratii populare. Dominaţia sovietica va fi omniprezentă după
23 august 1944 şi va urmari în mod constant anihilarea oricăror forme de opoziţie a
intelectualitatii romanesti si in paralel va induce opiniei publice sentimentul ca noua ideologie
comunista este cea justa.
Din punct de vedere economic implicaţiile sunt majore în sensul că, unui raport normal intre
cerere si oferta i se substituie planificarea centralizată iar propietăţii private i se opune acum
proprietatea de stat, omniprezenta la toate nivelele societatii. Autoritatile se straduiesc acum sa
implementeze nu doar un nou regim politic ci si unul economic fapt ce va contribui la
catalogarea acestui regim ca fiind drept unul totalitar. După 1989 situatia politica si economica a
4
Romaniei se inscrie peniste coordonate specifice fostului spatiu comunist din Europa Centrala si
de Rasarit, trecandu-se la implementarea unei democratii reale pe plan politic iar, pe plan
economic si social la liberalizarea raportului dintre cerere si oferta si instituirea unor masuri
sociale de reala protectie a cetateanului. Cu toate aceste eforturi (exprimate si teoretizate) si in
lucrarile unor specialişti de marcă, paşii facuti de Romania in aceasta directie au fost extreme de
timizi, la 17 ani dupa si o data cu integrarea in U.E. argumentul economic al Romaniei este inca
net inferior celui de dinainte de 89. Nevoile de specialisti in domeniul stiintelor a facut ca dupa
anii 90 sa existe o adevarata explozie in privinta celor ce doreau sa devina economisti, acest
interes, mentinandu-se constant chiar şi în prezent si asta datorită noilor realităţi sociale,
economice si politice impuse de apartenenta la U.E. si de existenta societatii de consum. Politica
economică comuna a Uniunii Europene are drept obiective crearea unei politici de bunăstare
economico-socială, a unui model de dezvoltare economică, însă decalajele economice dintre
centru şi periferie vor ramâne sesizabile, cel puţin la nivelul individului dupa toate analizele,
pana in 2030.
1.2. Periodizarea istoriei economiei

Punctele de vedere diferite dintre economisti si istorici contribuie la amanarea stabilirii unui
consens intre cele doua parti datorita, in special conditiilor sociale , economice si politice in care
au evoluat natiunile diferite, Romania fiind un bun exemplu care ilustreaza corespondenta intre
periodizarea universala a istoriei economice si cea nationala.
Periodizarea istoriei economice are in principal in vedere evolutia fortelor si relatiilor socio-
economice capabile sa realizeze transformari evidente de la un nivel al dezvoltarii sociale la
altul. In acest context putem identifica corespondenta pentru perioada istorica economica a
Romaniei cu cea universala.
Exista in mod evident si particularitati date de intarzierea sau dezvoltarea timpurie a unor zone
raportate la spatiul geografic romanesc:
1.Epoca straveche (epoca antica) corespunde din punct de vedere social aparitiei primelor forme
de organizare si anume: ginta, tribul, unitatile tribale, statale si imperiile antice si cronologic este
încadrata intre mileniul î.d. Hr. şi sârşitul secolului VIII. D. Hr.
2.Epoca medievala (Evul Mediu) cuprinde aproape 1000 de ani, adica secolul VII- Revoluţia lui
Tudor de la 1821.
3.Epoca moderna are la baza revolutia de la 1821 si are drept reper final Marea Unire de la 1918.
4.Epoca contemporana tine de la formarea statului national unitar roman si pana in prezent.
Limitele si datele cronologice ce fixeaza diferite perioade si epoci.istorice au o valoare
orientativa si nicidecum una absoluta, ele trebuind percepute doar ca niste repere care pot fi
anticipate in majoritatea cazurilor de elemente specifice apoi care le succed sau pot fi urmate
pana tarziu de elementele specifice perioadei istorice care le-au precedat.
Exemplu poate fi Revolutia lu Tudor Vladimirescu 1821 care desi constituie un reper
istoriografic, general recunoscut şi care delimitează perioada medievală de cea modernă poate fi
perceput mai exact atât din perspectiva cauzelor cât şi a efectelor.:
- elemente de modernitate în raporturile socio-economice apar încă de la 1600 (treptat se trece la
5
munca cu lucratori, salariati, domeniul feudal incepe sa fie vazut ca o ferma agricola iar targurile
si orasele in dezvoltare demografica isi asigura necesarul de produse alimentare din zonele
rurale).
-de asemenea forme specifice oranduirii feudale in ceea ce priveste luteratul terenului agricol
sunt prezente si dupa 1821 pana in prima parte a sec XX sub forma invoielilor agricole. Invoieli
care nu sunt agreate de lege dar care nici nu pot fi impiedicate datorita conditiilor sociale
specifice ale unor comunitati rurale.
1.3. Primele forme de organizare sociala si economica la nord de Dunare

Cercetarile arheologice au demonstrat existenta pentru acest spatiu a unei continuitati
demografice incepand cu paleoliticul şi continuând pana la inceputul mileniului I i.d.Hr. Primele
semne de organizare socială au fost identificate ca datând încă din julul anilor 600.000 î.d.Hr.
pe Valea Dârjovului Formele organizare socială existente nu fac rabat de la regula generala a
celorlalte tipuri de comunităţi din Europa acelei perioade, procesul de evolutie fiind in intregime
sinonim. Relieful a favorizat aparitia pentru inceput a unor comunitati de agricultori care vor
dezvolta un sistem economic, social si politic absolut specific. In aceste conditii comunitatile de
agricultori de la N de Dunare vor avea un sistem special de relatii sociale, economice si
religioase depinzand in totalitate de roadele pamantului, acestia avand culte religioase specifice
(cultul fertilitatii) ce marcheaza in acest fel veneratia lor asupra pamantului. Concomitant
dezvoltarea demografica va conduce la aparitia unei competitii intre comunitati astfel incat
principalele obiective ale acestora vor fi in esenta:
- securitatea membrilor comunitatii
- asigurarea resurselor economice (hrana)
- cresterea demografica a comunitatii
Rezultatul firesc a unui asemenea proces s-a concretizat din punct de vedere social in aparitia
unor structuri sociale insarcinate cu functii specifice elementul de diferenta intre indivizi este
dat de proprietatea privata.Surplusul de hrana si bunurile economice pe care unii membri le
inregistreaza in raport cu altii evident, surplusul de resurse poate fi acum realizat si prin alte
mijloace (lupte, furt, luare in stapanire, etc.)
 Apar nobilii (cei care au un interes major in apararea comunităţii, întrucât, in caz de conflict
aveau de pierdut cel mai mult).
 Apar preotii (prin pozitia lor sociala si dominanta in cadrul comunitatii aveau o serie de
drepturi ce le garantau o imunitate participand la actul decisional)
 Apar oamenii liberi- aceştia constituie marea masa a populatiei din punct de vedere social si
politic definesc adunarea razboinicilor ce se supune doar unei capetenii militare si are atributii
decizionale importante
O data cu dezvoltarea schimburilor economice si aparitia inegalitatii sociale din punct de vedere
politic membrii acestor comunitati isi deleaga competentele decizionale unor reprezentanti (cei
avuti) din randul carora se alege capetenia militara si apoi cea politica. Relatiile de rudenie sunt
extrem de importante, insa daca la inceput rudenia se socotea pe linie materna, o data cu
cresterea rolului economic si militar al barbatului in societate relatiile de sânge se vor socoti pe
6
linie paternă (războinicul fiind elementul principal al comunităţii). Omogenizarea acestor

structuri sociale va conduce la cresterea performantelor economice ale asezarilor umane si
implicit va deriva de aici necesitatea aparitiei unor areale de locuire intarite menite sa protejeze
comunitatea de intrusi. Dezvoltarea economica inegala a unor importante zone geografice va
determina un flux continuu de informatii, schimburi economice, relatii sociale, cu repercursiuni
extreme de importante.În epoca pietrei apare prima mare diviziune sociala a muncii care din
punct de vedere al activitatii economice împarte lumea in:
- triburi de agricultori sedentari ( culte ale fecunditatii)
- triburi de pastori, razboinici migratoare ( culte uraniene, solare)
Organizarea sociala eficienta si avantajul tehnologic detinut de triburile de pastori le va permite
acestora să se impună în fata comunitatilor de agricultori fenomenul fiind cunoscut in intreaga
Europa drept indoeuropenizare. Indoeuropenizarea reprezintă un process extreme de important
în procesul de constituire a popoarelor europene din antichitate în sensul ca noii veniti având o
structură social superioară, o civilizaţie material superioară vor reuşi sa conieţuiască cu
autohtonii sedentary ce divinizau cultele pământene. Noii veniţi vor reuşi, graţie tehnicii militare
superioare si tehnologiei de prelucrare a bronzului, să se impună şi odată cu ei şi cultele uraniene
vor avea de câştigat în faţa celor anterioare ce venerau fertilitatea şi fecunditatea. Generalizarea
folosirii şi prelucrării metalelor va coincide cu apariţia poparelor antichităţii iar civilizaţia lor
materială şi arta vor înregistra un nou avânt mai cu semaă în spaţiul central şi sud-est European.
Gradul de perfecţionare al ceramicii, al armelor şi podoabelor reprezintă un criteriu important în
recunoaşterea diferitelor stadia de cultură şi civilizaţie pentru diferitele comunităţi locale
indiferent de spaţiu sau timp. Generalizarea folosirii pe scară largă a metalelor, începând cu
mileniul II î.d.Hr, va da posibilitatea confecţionării unui număr ridicat de obiecte a caror
întrebuinţare va fi dintre cele mai diverse. Sfârsitul epocii pietrei va aduce cu sine importante
schimbari in cadrul noilor comunitati (rolul elitelor si al razboinicului fiind mult exagerat) dar in
acelasi timp dezvoltarea economica va obliga comunitatile sa dezvolte relatii directe, ajungandu-
se astfel cea dea doua mare diviziune sociala a muncii in cadrul comunitatilor (mestesugarii)
detasandu-se acum de ceilalti membri. Întrucat agricultura ramane principala ocupatie cultivarea
pamantului se face dupa reguli stricte, fiecare familie primind un lot egal prin rotatie asupra
caruia al inceput nu aveau drept de proprietate ci doar de folosinta. Cultivatorul este stapan pe
uneltele, vatra locuibila si roadele muncii sale, insa semne ale unei incipiente ierarhizari sociale
sunt evidente, unii membrii reusind sa detina si functii de conducere si raspundere fapt ce le
confera numeroase avantaje economice si sociale. Totodată, aceştia pot opta acum pentru
stapânirea celor mai bune loturi de pamant arabil. Lucru care le asigură recolte mai mari si
posibilitatea de a-si spori avutia, de a dobandi noi priviliegii si de a-si consolida pozitia sociala in
cadrul familiei extinse, ginta, trib.
1.4. Primele forme de organizare social-economice

Studiile arheologice au demonstrat existenta vietii in nordul Dunării încă din paleolitic iar
formele de organizare sociale sunt similare ca forma si structura cu cele existente in celelalte
comunitati ale Europei.
Nevoile de subzistenţă şi lipsurile tehnologice (folosirea de unelte, arme rudimentare) au
determinat asocierea indivizilor in comunitati care in functie de legaturile de rudenie vor
7
constitui ginti la inceput, matre liniare si ulterior patelimiare care sunt forme incipiente de
comunitati umane. In interiorul acestora, toate bunurile se impart in mod egal iar cresterea
demografica, plecatnd de la un stramos roman, va face ca mai multe ginti sa constituie un trib, iar
mai multe triburi, un stat.
Asocierea in comunitati umane a avut la baza asigurarea unor necesitati vitale de securitate si de
subsistenta care pe masura ce s-au implnit au contribuit si la aparitia altor trebuinte morale,
religioase. Ginţi - familii cu un stramos comun.
În functie de relief, comunitatile romane s-au specializat fie in cultivarea terenului, caz in care
membrii acestora au devenit sedentari si s-au transformat in agricultori, fie anumite comunitati
au ramas cu principala indeletnicire, cresterea animalelor, fapt pentru care au ramas incontinuare
migratori. In functie de ocupatia lor de baza, agricultori sau crescatori de animale (sedentari sau
migratori) comunitatile umane vor pune bazele unui set de valori, sociale, morale si religioase
specifice care vor contribui la formarea culturii si identitatii acelor popoare.
În spatiul Carpato-Danubiano-Pontic comunitatile umane din preajma inceputului mileniului I
inainte de Hr, fusesera deja constituite pe tiparul mai larg al comunitatilor europene si asiatice,
astfel incat, tracii, prin ramura lor nordica, getii si ulterior dacii se vor individualiza ca triburi
sedentare ce aveau ca principale ocupatii, arta razboiului, cultivarea terenului, vanatoarea,
pescuitul, apicultura si cresterea animalelor.
Aceste îndeletniciri ii vor aduce pe geti si daci în contact cu populatiile avansate din punct de
vedere tehnologic din sud, grecii, macedonenii şi ulterior romani astfel încât comerţul va
contribui în mod esenţial la dezvoltarea societăţii geto-dace în sensul ierarhizarii sociale pe
criterii materiale, proprietatea privată constituind martorul acestor transformări. Atâta vreme cât
proprietatea în comun fusese omniprezentă în cadrul comunitatilor umane, progresul social
fusese lent intrucat oamenii nu erau interesati de schimb si de productie. In momentul in care
proprietatea privata personala castiga importanta atunci schimbarile se dinamizeaza, oamenii
fiind interesati sa vanda si sa cumpere pentru a-si spori bunastarea materiala.
Dezvoltarea schimburilor comerciale dintre geti si daci pe de-o parte in mileniul I i Hr si celelalte
popoare va contribui si la accelerarea procesului de coeziune statala, triburile singure nefiind
capabile sa-si protejeze membrii. In prima jumatate a mileniului I i Hr, getii si dacii de la nordul
Dunarii depasisera de ceva vreme atat stadiul de dezvoltare dat de epoca pietrei, cat si partial cel
dat de civilizatia bronzului fiind integrati mai mult sau mai putin in ceea ce se numeste civilizatia
fierului. Potrivit acestul stadiu principalele arme si unelte sunt facute din fier, un material care
este mai rezistent decat bronzul si piatra, insa necesita o tehnologie de prelucrare net superioara
celei necesare prelucrarii bronzului.Mărturiile arheologice si izvoarele istorice mentioneaza
pentru inceputul mileniului I i.Hr. existenta marelui neam al tracilor din randul carora se
evidentiaza ramura de N getii. Intrarea getilor in istorie se datoreaza tot unor acte economice pe
care acestia ca autohtoni le dezvolta cu coloniile grecesti intemeiate pe tarmul Marii Negre
incepand de la secolul VII i.Hr.Diferentele de cultura si civilizatie dintre geti si greci vor
favoriza aparitia unor relaţii de buna vecinatate, traduse in fapte, prin dezvoltarea schimburilor
comerciale intrucat, economiile lor erau absolute complementare. Intensificarea acestor
schimburi comerciale prin troc la inceput va avea consecinte importante pe plan economic, social
si politic atat pentru greci cat si pentru autohtoni. Ierarhizarea sociala se va accentua in cadrul
ultimilor cresterea cererii de bunuri economice contribuind la preluarea modelului grecesc, cel de
folosire a sclavilor in cadrul comunitatii la activitati economice.
8
Desi fenomenul nu are o asemenea amploare ca in cadrul economiei greco-romane totusi el

exista, tracii si grecii regasindu-se ca etnii importante pe piata negotului de sclavi atat in Grecia
cat si in Roma. Scalvii consideraţi membrii inferiori ai familiei nu aveau drepturi politice si
sociale fiind considerati in Antichitate drept unelte vorbitoare. Particularizarea getilor dunareni
din marea masa a tracilor era un fapt deja implinit la sfarsitul secolului VI i.Hr. acestia traind
organizati in triburi si uniuni tribale condusi de sefi militari si car detineau si disputau controlul
economic si politic asupra unui teritoriu.
Potrivit relatiilor istoriografice getii erau un neam razboinic in cadrul caruia religia se afla la
mare cinste “cei mai viteji si mai drepti dintre traci”-Herodot Istorii- care aveau ca principale
ocupatii economice cultivarea pamantului,cresterea animalelor, vanatoarea, pescuitul,
prelucrarea metalelor, mestesugurile si mineritul. Nivelul de dezvoltare economic si social al lor
era sinonim cu cel al celorlalti europeni, germani si celti in schimb era inferior celui detinut de
greci si alte popoare mediteraneene. Prima referinta facuta in istorie despre getii doborgeni se
petrece odata cu expeditia lui Darius I regele persilor la Nordul Mării Negre contra scitilor, in
drumul sau toate triburile tracilor din Balcani supunandu-se fara lupta cu exceptia getilor care
“s-au purtat nesabuit si au fost pe data rapusi” acest eveniment aratand ca la acea perioada nu
doar in Dobrogea ci si in intreaga Dunare se cristalizase desja importante structuri statale ce
aveau organizare militara, politica, religioasa proprie. În cadrul acestora dezvoltarea economica
era accentuata de inegalitatea sociala, doar elitele permitandu-si luxul de a cumpara produse
manufacturiere grecesti, macedoniene sau romane. Masa getilor foloseau produse autohtone
confectionate de mestesugari geti pe care le obtineau fie prin intermediul schimburilor de
marfuri sau prin intermediul monedei. Incepand cu a doua jumatatea a mileniului I i.Hr. apar la
inceput prin intermediul colonistilor greci si apoi al macedonenilor si romanilor monezi in
spatial geto-dacic. Circulatia monetara desi sporadica este prezenta totusi pe intreg acest areal
de locuire aratand compatibilitatea economiei geto-dacilor la cea a vecinilor lor.
1.5. Aparitia statului dac centralizat

Strangerea legaturilor economice dintre diferite formatiuni politice aflate la N de Dunare,
unitatea religioasa si etnica vor favoriza in consecinta unificarea dacilor si a getilor sub
conducerea lui Burebista in prima jumatate a sec I i.Hr. Desi forta militara a acestuia era
impresionanta Strabon - Geographia- puteau ajunge la doua sute de mii de oameni, legaturile
dintre centru si periferie erau rudimentare intrucat multe dintre comunitati fusesera incluse cu
forta ( celtii, getii, dacii si cetatile grecesti).Administratia regala era organizata pe criterii
elenistice, Burebista fiind considerat cel dinatai si cel mai mare dintre regii traci, centrul puterii
sale fiind in Muntii Orastiei, din punct de vedere economic si politic autoritatea sa se intinde in
V de la Dunarea mijlocie si patrulaterul boem pana in E la gurile Bugului, in N din Carpatii
Padurosi pana in S la Muntii Haemus. Acest fapt a facilitat patrunderea produselor de factura
greceasca si romana pe teritoriul statului dac. Intrucat schimburile comerciale erau absolute
avantajoase pentru ambele parti, chiar daca din punct de vedere politic Burebista reprezinta o
amenintare pentru romani la gurile Dunarii.Statul daca este considerat a fi unstat sclavagist
începător având multe similitudini din punct de vedere economic cu sistemele asiatice.
Vecinatatea cu Imperiul Roman va permite folosirea pe teritoriul geto- dacilor a uneltelor,
armelor, podoabelor romane si a unor tehnologii superioare, acest lucru fiind absolut necesar
partii la N de Dunare, Evidenta acestui fapt o constituie aparitia in aceasta perioada cat si dupa
Burebista unor imitatii de factura dacica a dinarilor romani de argint, fapt ce evidentiaza nevoia
9
acuta de moneda pentru cumpararea de produse pe piata geto dacica.La inceputul sec 1 i. Hr.
societatea geto-daca, desi faramitata din punct de vedere politic dupa Burebista, din punct de
vedere economic se pare ca reuseste sa constituie o piata economica unica. Schimburile
comerciale cu Imperiul roman, relatiile politice cu Imperiul Roman (bazate fie pe buna
vecinatatea sau razboi) vor stimula dezvoltarea economica prin cresterea intensitatii
schimburilor comerciale intre geto-daci si romani prin intensificarea circulatiei monetare si prin
sporirea monedei pe piata dacica, specializarea si aparitia unor mestesuguri noi ce genereaza
produse solicitate atat de geto-daci cat si de romani, devoltareaunor sectoare economice noi
(minerit si metalurgia), transformarea societatii geto-dacice dintr-o societate autarhica bazata pe
relatiile de consum (se produc bunuri economice nu doar pentru suficienţa menajelor cât şi
pentru piaţă), creste randamentul si productivitatea societatii economice care produc bunuri
destinate schimburilor si mai ales exportului:
- cereale
 -animale
 -ceara
 -miere
 -metalurgie
 -neferoase
 -sare
Apar acum si se dezvolta schimburi comerciale intre geti si greci sau geti cu romani in care
obiectul de schimb erau sclavii. Drept urmare apar numeroase asezari cu caracter economic cum
ar fi targuri cu polarizarea actiunilor economice dintr-un spatiu inconjurator, insa o adevarata
viata economica nu intalnim decat in cadrul cetatilor grecesti de pe malul Marii Negre, aflate
intr-un stadiu net superior de dezvoltare economica. Societatea geto-dacica este impartită în două
clase sociale, criteriile de departajare fiind fără îndoială cele date de bunăstarea materială sau de
valoarea proprietăţii personale, tarabostes reprezintând aristocraţia iar comati oamenii liberi.
Existenţa sclavilor este recunoscută însa eficienţa lor economică este redusă graţie şi numărului
lor redus. Dezvoltarea economică este probată de descoperirile arheologice ce atestă folosirea
de către daci şi geţi a uneltelor de fier, a plugului cu brăzdar de fier pe lângă cel de corn de cerb,
a uneltelor specializate pentru minerit şi metalurgie. Dezvoltarea tot mai intensă a schimburilor
a determinat apariţia celei de a treia mari diviziuni sociale a muncii şi anume apariţia
negustorilor, spaţiul cultural greco-roman contribuind din plin la acest lucru.
1.6. Organizarea economico-sociala a geto-dacilor

Primele informatii dintre geti si daci le avem pe filiera greaca (Herodot). Getii sunt amintiti la
jumatatea mileniului I i Hr ca locuind de-o parte si de alta a Dunarii de la Marea Neagra si pana
spre Muntii Carpati, fiind un popor desprins din neamult tracilor dar care se individualizeaza
printr-o organizatie economica, politica si religioasa superioara si acare avea ca principala
ocupatie: razboiul, agricultura, comertul si mestesugurile. Primele schimburi comerciale pe care
getii le au sunt cele avute cu colonistii greci stabiliti pe tarmul vestic al Marii Negre de la care
importau unelte, arme, podoabe, ceramica, vesminte si carora le exportau cereale, animale
,miere, ceara, sare si sclavi. Contactul dintre civilizatia superioara greaca si autohtoni va
contribui si va accelera ierarhizarea si stratificarea societatii geto-dace in fc de averea personala.
Strabon, in lucrarea sa "Geografia" ii aminteste pe geti si daci (anii 30 i Hr) fiind primul care
10
afirma faptul ca getii si dacii sunt unul si acelasi popor, au aceeasi limba, port, obiceiuri. Getii si
dacii sunt buni cultivatori de cereale (grau,mei), vita de vie, apicultori, vanatori, pescari. Getii
locuiau in asezari fortificate cu pamant si lemn si intretineau un comert activ, fapt atestat de
numeroase produse cu specific subdunarean descoperite in aceasta perioada la nordul Dunarii dar
si mai ales numeroase tezaure si depozite monetare gasite in aceleasi conditii.
Din punct de vedere economic, locuitorii de la nordul Dunarii se situeaza pe un nivel net inferior
grecilor, macedonenilor si romanilor, fapt pentru care economiile celor 2 parti sunt
complementare. Drept urmare, pe masura ce societatea geto-daca evolueaza, autohtonii intra in
parteneriat in special cu colonistii greci de la tarmul marii, fiind angajati ca mercenari pt pauza
depozitelor de marfuri.Comuniunea de limba, cultura si obiceiuri va face ca in prima jumatate a
sec I i Hr, in timpul regelui Burebista, tinutul locuit de geti si daci sa fie unificat, Burebista
devenind "cel dintai si cel mai mare dintre regii Traciei", fiind o reala amenintare econ si politica
pt romani. Intre a doua jum a sec I i Hr si a II a jum a sec I d Hr nucleul statului dac se pastreaza
in Muntii Orastiei, ins , puterea militara si economica a dacilor scade, dar contactul prelungit cu
Imperiul Roman va face ca economia sa inregistreze progrese tehnologice remarcabile
(introducerea brazdarului roman de Fier). In timpul lui Decebal, Dacia este reunificata cu un
potential politic, economic, militar superior dar redus teritorial la granite. Bogatia economica a
Daciei va atrage dupa sine derularea a celor 2 campanii militare din timpul imparatului Traian.
Serbarile ocazionale de cucerire a Daciei au durat 123 zile, iar Tezaurul dacic capturat de romani
a fost evaluat la peste 100000 kg de metale pretioase.Odata cu transformarea Daciei in provincie
romana (o mare parte a teritoriului), organizarea administrativa si economica a Daciei in
perioada stapanirii romane a avut ca principal argument exploatarea zacamintelor de Au,Ag, Fe
si sare (de asemenea si cultivarea cerealelor), iar pe de alta parte a avut un obiectiv strategic acel
de a diviza lumea barbara impedicandu-i pe vecinii imperiului sa se coalizeze impotriva lui
printr-o frontiera intarita, nr mare de soldati, prin acorduri aconomice cu acestia, "subsidii
financiare".
1.7. Stadiul dezvoltarii economice in perioada statului dac condus de Decebal

Începând cu a doua jumatate a secolului I are loc un proces coagulare politica a structurilor si
formatiunilor statale de la N de Dunare, nucleul central fiind in interiorul arcului carcaptic in
zona Muntilor Orastiei.Cum ar fifactori religiosi, etnici, economici etc. ii vor ajuta pe geto-daci
sa refaca unitatea statala pregatindu-se sa intre in competitie cu Imperiul Roman la gurile
Dunarii. In acest moment relatiile daco-romane se pot caracteriza in primul rand prin relatii de
conflict (getii trec Dunarea si jefuiesc provinciile romane de la S de Dunare urmarind si
eliberarea conationalilor lor). Cu romanii au si relatii politice cordiale bazate pe subventionarea
pacii de catre romani prin plata unor stipendii capeteniilor geto-dacice in urma carora acestea se
vor oblige sa protejeze frontierele romane. Din punct de vedere economic si politic statul dac in
timpul lui Decebal cuprinde o arie geografica mai mica avand ca extremitati Tisa in V, Carpatii
Paudrosi in N, Nistru in E si Dunarea la S. Omogenitatea teritoriului este mai mare iar nivelul
de dezvoltare economica si sociala este mai uniforma. Spre deosebire de perioada anterioara
izvoarele istorice (Dio Casius) mentionaza faptul ca “Decebal a pus prefecti in fruntea cetatilor
si agriculturii” fapt ce poate fi interpretat un real efort de organizare administrativa. Aceste
functii au competenta de a asigura buna desfasurare a lucrurilor, interesul pentru agricultura,
arata clar preocuparea catre export si incasarea de venituri si achizitia de unelte, arme, podoabe.
11
In perioada lui Decebal se recunosc din punct de vedere arheologic numeroase exemple de
asezari miniere, getii fin mesteri in prelucrarea metalelor neferoase si a sarii. Izvoarele istorice
vorbesc frecvent nu doar de vitejie si religie la geto-daci, dimpotriva sunt amintite puterea si
bogatia deosebita a statului dac. Statul dac in timpul lui Decebal atinge maximul dezvoltarii
economice si politice, situatie reliefata de tratatele dintre daco romani cat si de izvoarele
istorice, nivelul schimburilor comerciale si gradul de devoltare. Autorii antici amintesc faptul ca
anterior cuceriri romane limba latina este frecvent vorbita la N Dunarii si acest lucru este pus in
exclusivitate pe seama unui nivel ridicat al schimburilor comerciale. La sfarsitul secolului I i.Hr.
Dacia reprezinta o atractivitate pentru romani din punct de vedere economic, politic si strategic,
forta economica, politica si militara a statului dac condus de Decebal este acum mult superioara
celei a lui Burebista fapt ce va contribui la depunerea unui real efort de catre romani pentru a
cuceri Dacia in urma a doua razboaie grele care se vor finaliza cu desfiintarea statului dac si
transformarea sa in provincie romana. Economia Daciei si a Imperiului Roman devin
complementare.
1.8. Consecintele cuceririi romane la N Dunarii

La 6 august 105 d.Hr. un document atestă faptul că la acea vreme cea mai mare parte a
teritoriului Daciei fusese tranformata în provincie romană, deşi, totusi se mai poarta lupte
razlete, acum se desfasoara un puternic efort de organizare si pacificare a provinciei. Pentru a
detine un control absolut asupra noii prvincii sunt aduse foţe militare de elita- legiuni- care vor
supraveghea populatia si care vor asigura si paza provinciei Avand o functie strategica mare
noua provincie daco- romana va beneficia de atentie sporita fiind inclusa in randul provinciilor
de rang imperial conduse de guvernatori militari, reprezentanti directi ai împaratului. Importanta
strategica si politica a noii provincii nu deriva doar din argumentul militar bogatia provinciei
atragand atentia barbarilor si a altor locuitori din Imperiu ce se vor muta in Dacia. In acest timp
Dacia romana devine un focar de latinitate prin numarul mare al militarilor, colonistilor,
veteranilor, functionariilor care asigura buna administrare a provinciei. Noii veniti si colonistii
romani vor primi si ei pamant la fel ca si veteranii dreptul roman obligand sa cultive terenul
agricol in caz contrar putandu-se ajunge si la pierderea dreptului de proprietate.Conform
normelor romane autohtonii sunt pe de o parte indemnati sa practice activitati agricole si
comerciale, pe de alta parte pentru a creste randamentul si nivelul schimburilor comerciale
dintre provincii si restul Imperiului sunt adusi specialisti in minerit, mestesugari etc. Abundenta
resurselor economice ale solului si subsolului va face din Dacia una dintre cele mai
reprezentative provincii ale Imperilui si care beneficiind de toate atuurile va ajunge intr-un timp
scurt de stapanire romana sa uniformizez nivelul de dezvoltare economica si culturala a
locuitorilor provinciei.
In perioada stapanirii in Dacia este caracterizata din punct de vedere economic prin:
- dezvoltarea unei infrastructuri specifice romane
- aparitia unor asezari urbane, colonii si municipii locuite de catre romani in cadrul carora este
folosita o arhitectura tipic romana
- se intensifica circulatia monetara si comerciala in interiorul provinciei cat mai ales intre
provincie si restul Imperiului
- cresterea productiei este certificate acum prin organizarea
12
mestesugarilor si a negustorilor in organizatii si asociatii profesionale organizate ierarhic

(colegii sau bresle cu atributii specifice)
- stapanirea romana va aduce cu sine in provincie folosirea unor tehnologii economice si a unor
unelte de lucru performante care vor contribui la sporirea randamentuluimuncii si a productiei si
schimbului
- efortul de romanizare va aduce cu sine integrarea printre autohtoni a noilor veniti in
numar mare care vor avea un aport deosebit in devoltarea economica a provinciei
- numarul mare de militari romani cantonati de la inceput la hotare si in provincie (peste 50.000)
demonstreaza interesul puternic si atentia de care se bucura Dacia, si demonstreaza un nivel
ridicat al schimburilor comerciale desfasurate intre armata romana si autoritati
- din punct de vedere material nivelul productiei este net superior celui detinut de daci
anterior, romanii aducand o tehnica de productie noua, de calitate atat in prelucrarea metalelor,
ceramica, haine ca o caracteristica a provinciei sunt descoperite pe intreg spatial monezi de
factura romana, insa ponderea dinarilor de argint scade folosindu-se moneda romana marunta de
arama semn al unei precaritati pe o parte a populatiei provinciei si a unei puternice circulatii
monetare
- dinarii romani sunt folositi sporadic avand o functie de teraurizare,
semn ca exista un element important de populatie ce are posibilitati materiale deosebite
- materialele arheologice atesta numeroase locuinte romane pe intreg teriotoriul provinciei, fapt
ce poate fi pus pe seama unui puternic flux economic atat in interiorul provinciei cat si in
exteriorul ei , din punct de vedere politic, economic, militar Dacia romana functioneaza ca un
tampon intre economia Imperiului si lumea externa care vor dezvolta relatii economice si de
buna vecinatate cu provincial romano-daca
- cucerirea Daciei a incadrat atat din punct de vedere economic, politic,
material si spiritual pe daco-romani in cadrul circuitului commercial international de la acea
data ajutand la relatia de productie in societatea geto-daca.
Cucerirea Daciei si transformarea unei mari parti in provincie romana va favoriza dezvoltarea
sociala si economica a acestor tinuturi si implicit va aduce standardele lumii romane la gurile
Dunarii cu tot ceea ce presupune din punct de vedere economic, politic si cultural. Din punct de
vedere material lumea daco-romana se situeaza peste nivelul atins de societatea dacica si acest
fapt presupune o crestere substantiala a fluxurilor de bunuri si servicii in spatiul noii provincii.
1.9. Viata economica si sociala intre retragerea aureliana si intemeierea statelor medievale
romanesti
1) Consecintele retragerii stapanirii romane din Dacia
2) Forme de organizare sociala si economica obstea teritoriala
3) Crearea primelor comunitati economice si sociale la Nordul
Dunarii (romanii, tari, cnezate si voievodate)
13
1.9.1. Consecintele retragerii aureliene

Criza economica si politica din secolul II-III d. Hr. ce dicteaza statul roman are reprcusiuni
majore la nivelul provinciilor imperiului in sensul ca subtierea bazei economice contribuie la
slabirea capacitatii de reactie a autoritatii centrale. Perioada de pace relative (lipsa unor noi
cuceriri romane) dublata de sistemul economic de tip sclavagist va face ca ub scurt timp
numarul acestora sa scada (la fel si productia si randamentul muncii acestora, scalvii nefiind
interesati in acitvitatea pe care o prestau). Aceste noi realitati conduc la aparitia unor noi relatii
de productie, marii proprietari de terenuri incredintand spre lucru taranilor liberi sau unor sclavi
suprafete de terenuri cultivabile prelevându-se de la acestea o dare in bani (sau in
produse).Pentru teritoriul provinciei romane Dacia colonatul s-a dezvoltata mai putin pe de o
parte lipsei de reactie iar pe de alta parte datorita existentei in general a unei mici proprietati
taranesti bine reprezentate si care desi nu poseda numeroase bunuri materiale, se mentine in
perioada stapanairii romane si datorita modelului propus anterior de societatea geto-daca.
Retragerea aureliana este impusa de factori militari si politici specifici, in conditiile in care
mentinerea provinciilor de la N de Dunare ar fi pus in cumpana frontiera dunareasca a
Imperiului; pentru a asigura frontiera de N a Imperiului vor fi retrase in timpul Imparatului
Aurelian, armata si administratia de pe teritoriul Daciei legiunile romane fiind folosite pe
Dunare. Populatia daco-romana cifrata la peste 1 milion de locuitori a ramas pe loc legata fiind
de bunurile economice pe care le poseda, de traditii si mai ales datoria constientizarii faptului ca
acest teritoriu le apartine.
Retragerea armatei si administratiei romane nu va lasa vechea provincie fara aparare desi
aceasta va fi expusa in totatlitate popoarelor migratoare. Din punct de vedere economic
consecintele vor fi dezastruoase pentru prosperitatea provinciei in sensul ca dupa aceasta data
economia provinciei se ruralizeaza (nemaiexistand cerere, se reduce si oferta de produse si
bunuri economice astefel incat vor produce doar pentru propria lor suficienta economica).
Relatiile comerciale din interiorul provinciei decad intrucat retragerea administratiei romane
lipseste provincia de principalul beneficiar de pe piata, si anume institutile statului. De
asemenea:
 lipsa cererii atrage dupa sine decaderea mestesugurilor care nu mai au piata de desfacere
pentru bunurile lor
 caile de comunicatie atat din interiorul provinciei cat si legaturile cu S Dunarii sunt nesigure
astfel incat rutele comerciale aproape ca dispar in intregime
 retragerea armatei si a administratiei presupune incetarea totala a investitiilor si a lucrarilor
edilitare, presupunea incetarea circulatiei monetare si disparitia treptata a acesteia de pe piata
provinciei
 lipsa circulatiei monetare arata existenta unei populatii daco-romane sarace, precum si
reintoarcerea la schimbul economic bazat pe marfa contra marfa
 in acelasi timp schimburile comerciale si de populatie dintre daco- romani si dacii liberi cresc
in intensitate intrucat are loc un proces de patrundere pe de o parte a dacilor liberi in interiorul
fostei provincii, iar pe de alta parte are loc un proces de migrare a populatiei daco- romane in
teritoriul locuit de dacii luberi pentru a se pune la adapost de atacurile migratorilor
14
 expuse in primul rand atacurilor populatiei migratoare asezarile urbane vor resimti din plin
socul noilor veniti si treptat acestea nu vor mai avea valoare administrative, valoare comerciala,
depopulandu-se, populatia retragandu-sa in zone mai ferite.
Din punct de vedere social se pun bazele acum unor forme de organizare ce imprumuta mult din
traditia geto-daca care este structurata pe relatii de buna vecinitate si care se argumenteaza dupa
normele specifice dreptului roman transmise acum pe cale orala.
1.9.2. Aparitia obstii teritoriale pe intreg cuprinsul fostei Dacii

Aparitia obstii teritoriale pe intreg cuprinsul fostei Dacii reprezinta rezultatul unui indelungat
proces de uniformizare etnica, spirituala si materiala rezultat in urma derularii unor relatii
economice si sociale intre popoarele daco-romane. Organizarea obstii teritoriale la romani, ca
unitate sociala comuna este fundamentata pe existenta proprietatilor in comun (in devalamasie)
asupra teritoriului obstei (teren agricol, paduri, livezi, pasuni, luciu de apa, mori).In cadrul obstii
toti membrii sunt egali in drepturi, fiecare faimilie primind prin rotatie un lot de teren arabil
egal, acestia fiind stapani pe roadele muncii lor.Cu timpul relatiile economice specifice din
cadrul obstii fac posibila si aparitia proprietatii private (la inceput constand doar din vatra casei,
unelte, arme si podoabe) iar ulterior anumiti membrii ai obstii reusesc sa pastreze pentru sine
atat loturi importante de pamant cat mai des anumite functii de conducere in cadrul obstii care le
confera anumite privilegii in raport cu ceilalti. In felul acesta din punct de vedere social se
realizeaza o ineglaitate sociala care va dinamiza relatiile economice atat din cadrul obstii cat si
din afara acesteia. Retragerea romana va da posibilitatea popoarelor migratoare sa intre in
contact cu populatia autohtona si sa suplineasca intr-o oarecare masura rolul si functia acesteia
(in schimbul prelevarii unei parti din roadele muncii). Acest parteneriat intre migratori si
autohtoni este perfect acceptabil atat din punct de vedere economic si social cat mai ales din
punct de vedere politic si militari intrucat noii veniti indeplinesc functia de protejare a
provinciei in timpce populatia acesteia desfasoara vechile activitati economice.Faptul ca
populatia daco-romana nu este supusa la plata unor impozite in bani demonstreaza pe de o parte
lipsa monedei si caracterul rudimentar al economiei preponderant agricole, iar pe de alta parte
demonstreaza o stapanire lejera fara amprenta efectiva (chiar efemera) asupra autohtonilor.
Economia populatiei daco-romane este una de subzistenta, se produce doar pentru consum,
vechile deprinderi mestesugaresti din perioada stapanirii romane fiind in cele mai multe cazuri
abandonate.Avand un nivel de organizare sociala si politica inferior populatiei daco-romane
mirgatorilor le-a fost mult mai usor sa perceapa impozite colective de la comunitati si nu
impozite individuale asa cum fiscul roman o facea cu succes. In conditiile date acest parteneriat
intre daco-romani si noii veniti se vor baza pe relatii economice profitabile pentru ambele parti
dar, in esenta ele vor contribui la aparitia si dezvoltarea acestor structuri social statale la N
Dunarii.
1.9.3. Uniformizarea spatiului de la N Dunarii (aparitia cnezatelor, voievodatelor si
tarilor romanesti)
Din punct de vedere social, economic si cultural se va desfasura in sec VIII-IX d.Hr. dupa ce
populatia autohtona va resimti influentele trecerii migratorilor la S Dunarii exceptie fac slavii
care desi trec in masa la S Dunarii in sec VIII vor intra in contact cu populatia autohtona si vor
pune bazele pe intregul areal locuit de daco-romani unor formatiuni statale. Relatiile de
productie din cadrul obstelor teritoriale se vor dinamiza sub impulsul schimburilor comerciale
15
cu noii veniti sau cu Imperiul Roman, mai tarziu cu cel Byzantin, care desi trece prin perioade
dificile reuseste sa detina un control politic si chiar economic asupra teritoriului de la N
Dunarii.Cresterea fortei economice a obstilor teritoriale se datoreaza atat factorilor interni cat si
externi si drept consecinta reinteresarea tuturor membrilor obstii teritoriale in conservarea
situatiei existente, si treptata se va ajunge la situatia in care unii dintre membrii instariti ai obstii
sa aiba un interes major in raport cu ceilalti. Vor aparea astfel structuri specializate similare
celor existente in cadrul statului precum armata sau alte adunari reprezentative. Avand un
interes comun mai multe obsti se reunesc in cadrul unor romanii populare sau in cazul de criza
vor pune bazele unor mici formatiuni politice cnezate sau voievodate, tari conduse de voievozi
sau cnezi ce aveau ca principala functie mentinerea securitatii comunitatii. Forta economica a
acestora este una evidenta de vreme ce diploma Cavalerilor Ioaniti atesta pentru teritoriul dintre
Carpati si Dunare o serie de formatiuni politice extreme de bogate cu un comert infloritor,
Voievodatul lui Lotovoi, Cnezatele lui Ioan si Farcas, Tara lui Seneslau voievodul romanilor;
cronicile maghiare atesta pentru sec IX-X, voievodatele lui Gelu, Glad si Menumorut si ulterior
voievodatele lui Ahtum si lui Gyula, care depindeau politic si economic cu Bizantul. Cronicile
arabe, rusesti si poloneze atesta pentru spatiul de la E de Carpati in aceasta perioada a unor
numeroase formatiuni politice care se remarca nu doar din punct de vedere economic si militar
Tara Brodnicilor, Tara Berladcinilor, Tara Vrancei precum si o seama de alte formatiuni statale
in zona Campulung, Siret, Baia, Hotin, Suceava si Orhei.
16
CAPITOLUL 2
ORGANIZAREA SOCIAL-POLITICA SI ECONOMICA IN EVUL MEDIU

ROMANESC
2.1. Organizarea politico-statala a romanilor la inceputurile Evului Mediu

Generalizarea la N Dunarii a unor formatiuni statale specifice de tipul tarilor, cnezatelor si
voievodatelor reprezintala cumpana dintre cele doua milenii primele forme de coagulare, in
primul rand sociala si economica si in al doilea rand politica a romanilor. Atat obstea teritoriala
precedenta cat si cnezatele si voievodatele nu reprezinta decat pasi intemerdiari absolut necesari
in evolutia spre o piata economica si o organizare politica absoluta si comuna tuturor
locuitorilor din spatiul capato-danubiano-pontic.
2.1.1. Intemeierea voievodatului Transilvaniei

In secolul al X-lea functionau in interiorul arcului carpatic 3 formatiuni politice romanesti cu o
organizare sociala si politica incipienta, de tip feudal si care sunt nevoite sa faca fata presiunii
exercitate de maghiari. Izvoarele amintesc de ducatul lui Menumorut in Crisana, voievodatul lui
Gelu in Transilvania si ducatul lui Glad in Banat. In secolul al X-lea izvoarele istorice amintesc
de existena a doar 2 astfel de formatiuni politice urmand ca in secolul urmator sa fie atestat
documentar la1176, dupa o lunga perioada de framantari politice, Leustachie voievodul. In acest
nou contrast voievodatul Transilvaniei este inclus in cadrul regatului maghiar, voievodul fiind
vasal regelui iar structurile de conducere sunt acaparate de catre nobilii maghiari. Faptul ca se
mentine forma de organizare sociala a voievodatului (specific romanilor) demonstreaza ca
regalitatea maghiara nu a avut forta necesara sa impuna un alt model de organizare intrucat cel
existent era viabil si recunoscul de majoritatea populatiei de origine română.
2.1.2. Intemeierea voievodatului Tarii Romanesti

La S de Carpati Diploma Cavalerilor Ioaniti din 1247 enunta ca etape intermediare pana la
Basarab I cnezate si voievodate ce dezvolta o bogata activitate comerciala si care se afla cel
putin teoretic sub suzeranitate maghiara.Unificarea formatiunilor politice dintre Carpati şi
Dunare demonstreaza existenta unei culture comune tuturor romanilor.Unificarea politica
realizata de Basarab I demonstreaza ca din punct de vedere economic si social conditiile sunt
indeplinite, teritoriul Tarii Romanesti aflandu-se si la intretaierea a doua principale rute
comerciale europene (N-S si E-V) fapt ce contribuia la cresterea substantiala a veniturilor
statului de pe urma taxelor si impozitelor de tranzit. Pe langa taxele de tranzit in porturile
Dunarii, in interiorul tarii si in trecatorile Carpatilor la granite se desfasoara un puternic comert
cu cereale, vite, miere, sare si alte produse pe care economia autohtona le putea oferi in
schimbul uneltelor, armelor, podoabelor, matasuri aduse de negustorii straini.Aceasta este o
preocupare constanta a negustorilor atat autohtoni cat si straini, fapt confirmat de repetatele
17
privilegii comerciale pe care majoritatea domnitorilor munteni le acorda unor centre economice
puternice precum Brasovul, Bistrita sau Sibiul. In aceste orase transilvanene regalitatea
maghiara acordase la randul eiprivilegii economice si feudale autohtonilor incurajundu-se
astfel dezvoltarea economica si comertul ce aduceau importante venituri fiscale. Este de
remarcat ca in intreg Evul Mediu romanesc piata economica pentru care functionau cele 3 mari
orasenegustoresti este piata romaneasca, relatiiloe lor comerciale fiind desfasurate in procent de
peste 90% pe piata romaneasca. Din punct de vedere economic relatiile comerciale (in special
cele de tranzit) cunosc o dezvoltare fara precedent datorita puternicului flux comercial dintre
Europa Occidentala si Orient, negot dominat de cetatile italiene Genova, Florenta si Venetia. Un
semn al realei forte economice a noului stat aparut intre Carpati si Dunare il constituie politica
dusa de Basarab I ce reuseste sa afirme Tara Romaneasca pe plan extern, mai cu seama dupa
victoria de la Posada din1330 cand reuseste sa obtina independenta fata de regatul maghiar.
Urmasii sai la tron, Nicolae Alexandru(1356-1364), Vladislav Vlaicu(1364-1376) sau Radu I
(1376-1385) si Dan I (1385-1386), vor continua aceiasi politica de consolidare a autoritatii
centrale si de intarire a independentei chiar dacă relatiile cu regalitatea maghiara vor imbraca
forme mai puternice (domnitorii romani se vor declara vasali pentru a detine posesiunile
romanesti de peste munti, (Amlasul si Fagarasul).
2.1.3. Intemeierea voievodatului Tarii Moldovei

Coagularea politica la Rasarit de Carpati va face ca in scurt timp dupa intemeierea voievodatului
Transilvaniei si al Tarii Romanesti se se ajunga la un stat de sine stator absolut independent de
coroana maghiara – ce se facea vinovata de infiintarea unei marci de aparare aici sub conducerea
lui Dragos, un voievod roman maramuresean - a carui extindere se va face spre S si la Rasarit
urmarind linia Carpatilor, Dunarea si hotarul Nistrului. Procesul se deruleaza sidatorita
populatiei autohtone care se rascoala de sub dominatia maghiara, alungand-ui pe reprezentantii
regalitatii maghiare. Bogdan I Latcu (1369-1377), Petru I (1377-1392) si Roman I (1392-1394)
vor cosolida statul moldav inlaturand ultimile resturi ale dominatiei tatare din sud si vor pune
bazele unui stat unitar si centralizat pe harta Europei. Din punct de vedere comercial sunt atestate
o serie de nuclee economice (targuri) asezate pe principala ruta comerciala a Rasaritului Europei
si care face legatura dintre comertul scandinav (dintre Marea Baltica si Marea Neagra). In
porturile Chilia si Cetatea Alba de la gurile Dunarii ca de altfel si prin cetatile de granita Orhei si
Hotin se desfasoara un puternic comert de tranzit aducator de venituri importante la visteria
statului. Principalele centre comerciale sunt Baia, Siret, Suceava, Roman, Barlad. Schimburile
comerciale se desfasoara in moneda straina atat maghiara, poloneza cat si italiana sau byzantina
cursul de schimb este unul valabil si presupune mari diferentieri chiar de la o regiune la alta.
2.1.4. Dobrogea
Din punct de vedere politic teritoriul dintre Dunare si Mare reintra in circuitul bizantin incepand
cu sfarsitul secolului al IX-lea dupa aproximativ 3 secole de cvasi-indepedenta in timpul carora
sunt atestate documentar cel putin 3 formatiuni politice avand conducatori slavi. Reintegrarea in
circuitul bizantin a condus la dezvoltarea comertului si mestesugurilor atat in orasele de la
tarmul Marii Negre cat si in cetatile (factoriile) aflate pe malul drept al Dunarii si intemeiate de
italieni. Nucleul statului dobrogean este in S acesteia (Tara Carvunei) atestat documentar in
secolul al XI-lea. Slabirea dominatiei byzantine va da posibilitatea unor despoti locali precum
18
Balica sa se rupa de Byzant desi se pare ca astia erau vasali tarilor bulgari.
2.2. Relaţiile comerciale şi dezvoltarea economică a statelor medievale

In Evul Mediu romanesc schimburile comerciale dintre tarile romane reprezinta o constanta
extrem de importanta in cadrul relatiilor de buna vecinatate si a celor politice, atat regalitatea
maghiara cat si conducatorii voievodatului Transilvaniei, Moldovei si Tarilor Romanesti vor
constientiza faptul ca dezvoltarea mestesugurilor si a comertului reprezinta o sursa importanta
de venituri fiscale ce contribuie la intarirea autoritatii centrale şi administrative. De astfel, acest
proces de unificare statala este simultan în întreaga Europa şi este condiţionat de cresterea
schimburilor comerciale si de incurajarea dezvoltarii mestesugurilor poate tot in Europa; Liga
hanseatica din N Germaniei (formata din centre comerciale si libere din punct de vedere feudal),
republicele italiene si orasele flamande se dinamizeaza din punct de vedere economic in primul
rand si ulterior din punct de vedere politic. Economia tarilor romane (Moldova si Tara
Romaneasca) este una agricola in care relatiile de productie se afla intr-un stadium incipient de
dezvoltare feudala.Inegalitatea sociala este acum evidenta insa majoritatea populatiei este
formata din tarani liberi din punct de vedere economic ( razesi in Moldova, mosneni in Tara
Romaneasca ) exista insa si un mic procent de populatie ce locuieste in targurile comerciale
(domnesti) si care dezvolta activiăţi manufacturiere(comerciale).
Rascoalele repetate ale ţaranimii din Transilvania (1437;1514) prezinta un tablou destul de
sumbru al unor realitati sociale dure ce apasau asupra celei mai numeroase categorii sociale –
taranimea- care statea la baza procesului de productie economica. Spre deosebire, locuitorii
oraselor erau liberi nefiind in nici un fel legati de seniorul local feudal. Acesti oraseni se bucura
de privilegiile domnesti fiind scutiti de taxe si impozite si sunt pusi la adapost de încercările
marilor feudali (boierimea/nobilimea) de a-i “subjuga”din punct de vedere economic.Situatia
este similara si in Transilvania insa nici aici nobilii maghiari nu au forta necesara de a se
impune, orasele regale bucurandu-se de imunitati si privilegii. Având o baza economica stabile
si venituri fiscale numeroase, conducătorii ţarilor române reusit să demonstreze ca stapanesc din
punct de vedere politic situatia chiar daca de drept sunt vasali fi ai regelui maghiar, fie ai regelui
polon. Forta economica le da un statut privilegiat, voievodul Transilvaniei fiind considerat al
doilea om in stata dupa regale maghiar in timp ce domnitorul Moldovei este unul din vasalii
importanti ai regelui polon (permitandu-si sa-si imprumute suveranul cu mari sume de bani fapt
fara precedent). Tot semn al unei dezvoltari economice durabile este construirea unei retele de
fortificatii atat in zonele de granita cat si in interior. Desi ne aflam in plin proces de feudalitate
toate aceste realizari nu ar fi putu fi posibile fara implicarea financiara si politica masiva a
voievozilor romani intrucat cetatile nou construite vor reprezenta autoritatea centrala in teritoriu.
Deasemenea in aceasta perioada se trece pe scara larga la edificarea unor importante lacase de
cult construite cu specialisti straini si puse sub ascultarea unor stareti de cele mai multe ori
greci, semn al unor importante legaturi cu Bizantul. La baza acestui proces de dezvoltare statala
sta fara indoiala sporul demografic al statelor medievale romanesti, izvoarele indica pentru
Transilvania circa 550000 locuitori, pentru Tara Romaneasca 400000 in timp ce pentru
Moldova aproximativ 200000. Activitatea predominanta a acestei populatii este fără, îndoială,
agricultura cu activităţile conexe. Totusi, ca o caracteristica a negotului celor doua tari romnesti,
Moldova si Tara Romaneasca o constituie exportul de animale, boii moldovenesti fiind renumiti
in spatiul nordic ca si ovinele provenite din Tara Romaneasca. Schimbul de produse dintre
Orient si Occident va asigura importante beneficii unor orase de granita precum Cetatea Alba,
19
Chilia, sau Braila, Brasov, Suceava, Giurgiu, Turnu, Sibiul si Bistrita. Alaturi de sporul natural,
dezvoltarea vietii urbane va contribui din plin la cresterea in intensitate a productiei
mestesugaresti si a schimbului de produse cu alte zone.Mitropoliile celor doua tari, romanesti
sunt absolute independente si doar din punct de vedere spiritual depind de Patriarhia din
Constantinopol. Un alt semn al dezvoltarii economice a tarilor romane este construirea unor
resedinte domnesti precum Baia, Suceava, Iasi in Moldova, Campulung, Targoviste si Bucuresti
in Tara Romaneasca, capitale ce vor concentra un important flux comercial. Desi din punct de
vedere economic Moldova si Tara Romaneasca nu desfasoara activitati manufacturiere
(mestesugaresti de referinta) ele au importante beneficii de pe urma comertului de tranzit,
asigurandu-se in acest fel domnitorilor romani sursa de finantare pentru derularea cu succes a
campaniilor militare. Impulsionate de schimburile comerciale in crestere tarile romane vor fi
nevoite sa bata moneda proprie incepand cu a doua jumatate a secolului al XIV-lea; in Tara
Romaneasca se pun in circulatie ducati, dinari si bani de argint in timp ce in Moldova se bat
grosi de arama.In momentul in care comertul dintre Europa Apuseana si Orient va fi
obstructionat de statul otoman atunci indepedenta economica si politica a tarilor romane va
deveni un fapt petrecut. Atingerea Dunarii de catre statul otoman precum si cucerirea
Constantinopolului vor reprezenta din punct de vedere economic inceputul unei lungi perioade
de decadere a intregului spatiu central si S-E European datorat instituirii monopolului comercial
de catre turci. In acelasi timp, disputa pentru acapararea principalelor centre comerciale ce
apartineau tarilor romane se va acutiza, domnitorii romani fiind lipsiti in cele din urma de ele
precum si de importantele venituri fiscale ce confereau forta economica si politica voievodatelor
lor. Consecinta fireasca va fi orientarea spre mai multe rute ocolitoare spre Indii, descoperirea
Lumii Noi si mutarea centrului comertului mondial din Marea Mediteraneana in Atlantic.
2.3. Dreptul de proprietate; relatiile de productie in societatea feudala

Societatea feudala este structurata pe criteriul stapanirii personale asupra pamantului,
domnul/regele fiind seniorul suprem toti celalti fiindu-i supusi. Piramida sociala este completata
cu vasali de rang inferior care au proprii lor seniori, la baza acesteia fiind taranimea(libera si
dependenta). Exista patru tipuri de proprietate in Evul Mediu Romanesc:
1. proprietatea domneasca/regala pentru Transilvania
2. proprietatea feudala (nobiliara/ boiereasca)
3. proprietatea bisericeasca
4. proprietatea taraneasca (exista doua tipuri, proprietatea a taranimii libere si cea a taranimii
dependente).
Domeniul feudal reprezinta unitatea de baza a economiei medievale romanesti, in cadrul sau
desfasurandu-se relatiile de productie specifice. Nobilul/boierul in Moldova si Tara Romaneasca
sunt posesorii cu drepturi depline asupra feudului (mosiei sau domeniului feudal) chiar daca
pentru unele cazuri acestia au primit la origine doar dreptul de uzufruct asupra acestuia si nu un
drept deplin de proprietate, pe care in timp l-au transmis ulterior urmasilor lor in cadrul aceleiasi
familii. Veniturile domeniului sunt exploatate de catre feudal de cele mai multe ori cu putin simt
practic, sporirea acestora facandu-se pe seama taranimii ce este impovarata cu noi dari si
impozite ce o determina sa nu produca bunuri decat in limita nevoilor proprii, comertul si
productia destinata schimbului nefiind deloc incurajata. Abuzurile determina in scurt timpo
20
spoliere a avutului taranimii care va ajunge in scurt timp sa fie dependenta de seniorul feudal.
(neputându-si indeplini obligatiile feudale numeroase comunitati se vor aservi cu totul
seniorului local).
2.4. Dezvoltarea economica a Principatelor Romane in perioada Regimului turco-fanariot

2.4.1. Contextul istoric
Debutul regimului fanariot in Tarile Romane se situeaza odata cu inceputul secolului alXVIII-
lea cand ultimii domnitori romani din principate, Dimitrie Cantemir in Moldova (1711) si
Stefan Cantacuzino in Tara Romaneasca (1716) sunt inlaturati din scaun de catre puterea
suzerana. Ocupand un loc important in conducerea imperiului otoman, grecii fanarioti vor aviza
direct administrarea principatelor fenomenul nefiind deloc unul specific romanesc, dimpotriva,
el regasindu-se si in cazul altor provincii aflate sub suzeranitate otomana. Solutia gasita de
turci a fost determinata de noua configuratie politica din Europa Centrala si de Sud-Est unde
recesiunea otomana antrenase miscarile de eliberare ale populatiilor in cauza. Sistemul
dominatiei otomane, stat tipic feudal cu putine sanse de modernizarea relatiilor sociale si a
dezvoltarii economice, cauzeaza o stagnare a progresului economic si social al intregului spatiu
supus influentei turcesti. Din punct de vedere politic, autonomia celor doua tari romanesti este
acum grav stirbită deoarece domnii sunt numiti direct de catre sultan, fara asentimentul tarii,
sunt straini si nu reprezinta interesele acesteia in raporturile cu imperiul, dimpotriva. (pentru a-si
mentine tronul ei fac mari concesii politice si fiscale impunand noi contributii datorate Portii
Otomane.) Administrarea principatelor se caracterizeaza acum printr-o fiscalitate excesiva,
ministrii fanarioti exploatand excesiv si sistematic avutia celor doua tari romane, in contextul in
care Imperiul Otoman nu mai beneficia de de resursele economice rezultate din cuceriri. Fiind
un stat slab dezvoltat, sub aspectul relatiilor sociale si al organizarii politice si administrative,
Poarta Otomana va dovedi o reala incapacitate de a eficientiza propria economie fiind nevoita sa
apeleze la sporirea haraciului, peschesurilor, vanzarea functiilor(domniilor), carora le
confera semnificatie economica. Atenţia sporită de care beneficiazaTarile Romane in aceasta
perioada reflecta importanta economica a lor pentru Poarta Otomana nevoita sa aplice masuri
noi de administrare a principatelor pentru evitarea unor posibile crize economice din imperiu.
(printre obligatiile economice ale celor doua principate se regaseste si aceea de a furniza
aprovizionarea cu alimente a ConstantinopoluluiEforturile facute pe plan politic de majoritatea
domnitorilor fanarioti vizeaza intarirea autoritatii centrale si supunerea controlului marii
boierimi pamantene, indepartata din functiile de conducere si nevoita sa asiste la pierderea
rolului sau politic si mai cu seama si economic. Regimul sufera si datorita numeroaselor rapturi
teritoriale ale Tarilor Romane carora puterea suzerana este incapabila sa le mai facă faţă.
Consecintele economice sunt dezastruoase, rechizitiile suferite in cursul campaniilor militare
sunt impresionante si conduc la o stare de saracie generalizata ce antreneaza chiar miscari de
populatie si criza autoritatii centrale in ultima instanta.Intarirea dominatiei otomane asupra
Ţarilor Romane in această perioada coincide cu slabirea accentuata a prestigiului si a fortei
economice pe plan extern si precede miscarile de eliberare nationala si sociala ce vor izbucni in
Balcani.
21
2.4.2. Relatiile economice ale principatelor

Pe plan intern se observa totusi, sub impulsul ideilor iluministe o timidă încercare de a
reconfigura economia romaneasca pe principii economice moderne. Nivelul schimburilor
comerciale creste, numârul târgurilor şi importanţa economică a oraşelor deasemenea.
Principala ocupatie este în continuare agricultura, cu activitatile colaterale de unde si interesul
pentru detinerea unor suprafete cat mai mari de teren arabil. Realtile sociale intre cei care detin
teren si cei care nu sunt structurate pe principii feudale asa ca imobilismul acestora se reflecta si
in slabele performante economice in raport cu Europa Apuseana. Se dezvoltă unele ramuri ale
industriei alimentare comertul dar exportul de cereale reprezinta sursa principala de venit a
principatelor. Tot acum din punct de vedere social, si avand importate implicatii economice se
deruleaza un fenomen de instrainare a mosiilor boierimii pamantene, noii proprietarii avand un
simt practic mult mai dezvoltat si trecand in consecinta la deposedarea de pamanta a taranimii
libere, si inrobirea acesteia pentru a obtine maximum de beneficii de pe urma exploatarii
pamantului. Schimburile neechivalente dintre Tarile Romane si Poarta Otomana sunt suportate
de catre acestea, produsele intrate in circuitul economic otoman inregistrand preturi de 4-5 ori
mai mici decat cele curente pe piata europeana. Monopolul comercial otoman, instituit asupra
comertului exterior al principatelor, va face ca doar dupa satisfacerea nevoilor financiare ale
Porţii Otomane să se permită exportul pe celelalte piete a unor produse de baza. Pentru a intarii
aceste reguli domnitorii fanarioti sunt desori trasi la raspundere si obligati sa ia masuri dure
contra celor ce practica un negot clandestin si mult mai profitabil cu tarile europene “platind
vama cucului”.
Totusi, complementaritatea economică a principatelor române cu piaţa occidentală reflectă o
preocupare intensă a comercianţilor români de a desfasura afaceri în Transilvania, la Viena sau
în Polonia acolo unde situaţia economică permitea obţinerea de câştiguri “normale” pe piaţă.
Deasemenea numărul celor care se ocupau de negoţul permanent cu Imperiul Otoman este
semnificativ, mulţi locuitori ai principatelor reuşind să strângă averi impresionante şi să ocupe
funcţii adminstrative importante la Constantinopol. În concluzie, relatiile economice ale Tarilor
Romane in aceasta perioada se caracterizeaza printr-un deficit substantial care dublat de
volumul mare de obligaţii economice faţă de Poarta Otomana va conduce la accentuarea
stagnării economice a Principatelor şi la importante consecinţe sociale.
2.4.3. Măsuri administrative, economice şi sociale reformatoare

Durata efemeră, de cele mai multe ori, a domniilor ii va obliga pe domnitorii fanarioti sa
procedeze la o contabilizare exacta a veniturilor si cheltuielilor pentru obtine maximum de
beneficii de pe urma administrarii principatelor. Intrucat durata unei domnii medie este de 3 ani
timpul scurt va obliga pe fanarioti sa puna ordine in finantele statului, sa se ingrijeasca de buna
administrare a principatelor si sa ientifice noi oportunitati de crestere a veniturilor pentru a face
fata solicitarilor otomane sporite. In acelasi timp sistemul de cumpararea a tronului ii va
determina pe domnitorii fanarioti sa liciteze sume astronomice pentru scaunul principatelor,
recurgand la creditori ce trebuiau despagubiti odata ce pretendentii ocupau tronul principatelor.
Sumele mari de mani vehiculate arata ca totusi principatele detineau un potential economic
imens si costurile aferente ocuparii scaunului domnesc puteau fi returnate intr-un timp relativ
scurt. De altfel, asta era si prima preocupare a noilor domni, strangerea impozitelor fiind
cruciala pentru mentinerea bunelor raporturi cu poarta otamana. Una dintre cele mai importante
22
măsuri cu caracter economic si social a fost data de introducerea impozitului unic pe cap de
locuitor capitatia, desi se va mai practica sistemul impozitelor colective, similar celui platit de
obştea teritorială în vechime.Modalitatea de impunere fiscală reprezintă aşadar o îmbinarea a
sistemului individual cu cel colectiv, visteria statului stabilind cuantumul impozitelor pe cap de
locuitor pentru fiecare. În situatiile, dese de altfel, în care un membru al unei colectivităţi
părăsea comunitatea aceasta era impusa la plata impozitului aferent, prin aceasta masura
urmarindu-se descurajarea actelor de fuga de pe mosii si o oarecare stabiitate fiscala. In acelasi
timp se observa o repartizare a impozitelor pe categorii fiscale de populatie, scutelnicii (boierii
mari si mici, neamuri si mazili, comunitatii scutite de plata, sau aflate in posesia unor manastiri,
etc) si toti ceilalti locuitori care erau obligati sa suporte plata impozitelor catre stat. Concret,
birnicii reprezentau categoria contribuabililor(majoritatea populatiei) iar clasa privilegiatilor
(cuprinde pe boieri, cler, negustoari sau oraseni). La sfarsitul perioadei fanariote statisticile
aratau pentru Tara Romaneasca ca aproape ½ din populatie intra in randul scutelnicilor, cealalta
jumatate fiind nevoita sa suporte si contributia aferanta celorlalti. Mai mult decat atat, orice
schimbare de domnie atragea recoltarea veniturilor restante, chiar si acelor percepute deja,
situatia ilustrativa fiind recoltarea in 12 sferturi anuale a capitatiei! Din punct de vede
administrativ atributiile fiscale erau coordoonate de catre marele vistiernic care raspundea in
fata domnitorului de organizarea si incasarea eficienta a datorilor fiscale ale populatiei. In
aceasta actiune el era ajutat de un corp de slujbasi ce primeau leafa din visteria statului,
raspunzand printre altele si de incasarea tributului de catre Poarta Otmana. Practica arata ca
domnitorii fanarioti, in incercarea lor de a se achita de obligatiile economice fata de Imperiul
Otoman, recurgeau la tot felul de abuzuri nicio alta institutie neputan ingradi abuzurile
adminstratiei fanariote (sfatul domnesc, organ reprezentativ in Evul Mediu este acum redus la
calitatea de divan, un consiliu ce il ajuta uneori pe domn sa guverneze tara.) Din punct de
vedere social reformele lui Nicolae Mavrocordat privind eliberarea robilor demonstreaza ca la
acea data situatia economica impunea schimbari majore ce vor si avea loc. Din punct de vedere
politic are loc o reorganizare a administratiei, se introduc slujbasi salariati si nu in ultimul rand
acestia sunt specializati pe functiile ce le ocupa. Se incearca stabilizarea fiscala a masei rurale,
demonstrand un adevarat program politic de reforme iluministe. Optiunea fanariota se grefeaza
pe continuarea unui proces de modernizare a raporturilor sociale,economice si politice incepute
in principate in conditiile unei mobilitatirural excesive si a necesitatii consolidarii regimului.
Programul de reforme, debuteaza in 1741 si vizeaza reorganizarea administrativa, judiciara si
fiscala a instiutiilor statului inspiritul ideii de rationalizare a statului. Se urmareste deasemenea
si sporirea competentei statului in asigurarea raporturilor de proprietate. Eficienta reformei
fiscale din Tarile Romane prefigureaza alte initiative de pe continent, sau le urmeaza si
garanteaza in ultima instanta o politica fiscala coerenta. De asemenea reglementarea de catre
puterea centrala a raporturilor dintre stapanii de pamant si tarani urmareste asigurarea unui
echilibru intre privilegiile boieresti si calitatea reformei fiscale din principate.
2.4.4. Consecinte ale instaurarii regimului fanariot

Regimul fanariot va contribui in mod decisiv la intrarea principatelor romane in circuitul
economic modern si european, gratie masurilor eficiente luate pe plan administrativ, economic,
social si politic. Sub impulsul modrnismului, si constituind avangara Portii Otamane in Europa,
fanariotii nu au ramas indiferenti la avantajele trecerii la un sistem modern de administrare a
tarii deoarece aceasta va presupune o ordine mai buna in finante si implicit o stabilitate a
23
domniei. Reformele vor face pasul catre modernitate in principate si vor asigura baza necesara
dezvoltarii viitoare a acestoa in contextul primei jumatati a secolului al XIX-le.
In acesta perioada in cele doua principate românesti sau succedat la tron 40 de domnii în Tara
Romaneasca si 36 in Moldova, fapt ce ilustreaza o grava instabilitate politica si administrativa.
Concurenta acerba inte familiile fanariote pentru ocuparea tronului va face ca acestea sa
furnizeze importante daruri in bani, bacsisuri, blanuri, produse cu scopul declarat de a obţine
bunăvoinţa marilor dregători otomani. Chiar şi aşa per ansamblu nu se poate nega faptul că,
domnitorii fanarioţi aveau deschidere europeană, în contextul secolului luminilor, reuşind să
pună în ordine finanţele şi sistemul administrativ al tarii. Măsurile moderne, puse în practică,
chiar dacă vin din considerente speciale, au avut darul de a stopa menţinerea vechilor legături
feudale dinamizând societatea românească. Măsurile adoptate în această perioada sunt în cele
mai multe cazuri similare cu ceea ce se practică deja în Europa Apuseană şi nu fac decât sa
racordeze economia principatelor din punct de vedere formal la cea a celorlate state europene.
Tot acum, se urmăreşte realizarea unei separaţii a visteriei personale a domnului faţă de cea a
ţării, condiţiile tulburii obligandu-i pe fanarioţi să aplice aceste măsuri pentru a se proteja în
eventualitatea unei schimbări din funcţie. Tot ca o măsura de precauţie, se introduce sistemul
vânzarii funcţiilor şi rangurilor boiereşti, domnia realizând importante venituri anticipate şi
cointeresând prin arendarea unor importante venituri fiscale ale ţării pe respectivii dregători fapt
ce va conduce la generalizarea abuzurilor asupra contribuabililor. Totusi pe plan general se
identifica o organizare şi o rigurozitate sporita în finanţele statului, domnitorii fanarioţi fiind
condiţionaţi în scaun de plată contribuţiilor către Poartă şi pentru o buna achitare a acestora ei
trebuiau să aiba o imagine exactă a veniturilor şi cheltuielilor statului. Mijloacele, considerentele
şi abuzurile ce au stat la baza acestei modernizari in administrarea tarii insa au fost grefate pe o
stare de inapoiere economica si socială evidenta care a ingreunat dezvoltarea relatiilor moderne
in principate.
Expresie a încercărilor fanariote de modernizare economică, administrativă, socială şi politică
sunt diferitele reglementări juridice ce au ca obiect eficientizarea relaţiilor sociale şi economice
între locuitorii celor două principate:
 Reformele lui Constantin Mavrocordat
 Capetele de porunci (Tara Romaneasca1714)
 Codul lui Mihai Fotino (Tara Romaneasca 1765)
 Pravilniceasca Condica a lui Alexandru Ipsilante (Manualul de legi, 1780,
Muntenia)
 Pandectele lui Toma Carra (Moldova 1806)
 Manualul juridic al lui Andronache Donici( Moldova 1814)
 Codul civil al lui Scarlat Calimah (1817Moldova)
 Legiuirea lui Caragea (1818 Muntenia)
24
CAPITOLUL 3.
PRINCIPATELE ROMÂNE ÎN PRIMA JUMATATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
3.1. Consideratii generale asupra contextului European

Inceputul secolului al XIX-lea se caracterizeaza, pe plan extern, prin intensificarea
divergentelor teritoriale dinte Marile Puteri angrenate in conflicte militare de anvergura. Anul
1815 reprezinta pentru principalele monarhii europene sfarsitul epocii napoleoniene ce prefigura
schimbari majore ce ar fi putut periclita soarta capetelor incoronate ale Europei. Chiar si asa
difuzarea ideilor revolutiei franceze prin intermediul armatelor lui Napoleon se va face pe
intregul continent asa incat ele vor ajunge si in principatele romane. Sfânta Alianţă (incheiata la
Viena in 1815 intre Austria, Prusia şi Rusia) isi va asuma dreptul de a reprima inca din fasa
orice incercare de destabilizare a situatiei politice existente in Europa. Problemele generate de
“omul bolnav ala Europei” –Imperiul Otoman- vor atrage atentia statelor eurpene ce vor incerca
sa solutioneze cauza prin indepartarea Portii Otomane din Europa. (principalele interesate fiind
Rusia si Austria). Dintre popoarele Europei Centrale si de Sud-Est, grecii se aflau pe o treapta
de dezvoltare sociala, economica si politica net superioara celorlalte state fapt pentru care vor fi
primii sprijiniti de catre opinia publica occidentala in incercarea lor de a se elibera de sub
dominatia otomana.
Principatele romane suporta acum finalul regimului fanariot care, cu toate incercarile de
modernizare a societatii de catre regim acesta se dovedeste incapabil sa raspunda cerintelor
vremii. Dezvoltarea relatiilor de productie, a schimbului si interesul tot mai mare pentru
rentabilizarea productiei vor contribui, in mod paradoxal la adancirea decalajului dintre
realitatea de fapt si starea de drept. Mai mult decat atat, importante considerente politice si
nationale fac acum ca sistemul domniilor fanariote sa fie mai putin dorit ca niciodata, mare
parte a boierimii pamantene, marginalizata si exclusa de la treburile publice, isi doreste
revenirea la domniile pamantene si alegerea domnitorilor din randul ei. Aceasta reactie vine pe
fondul amenintarii de a pierde si privilegiile economice dupa ce le pierduse pe cele politice in
favoarea grecilor.
Opţiunea boierimii din principate nu are nimic naţional şi social, ea reprezintă doar o reacţie de
clasa la ameninţările regimului. O caracteristică a societăţii o reprezintă generalizarea sistemului
sudiţilor (supusi străini care se bucură de protecţia puterilor străine şi care au o serie de
privilegii fiscale fiind scutiţi de plata impozitelor către stat). Generalizarea acestei practici are
loc pe fondul implicarii tot mai accentuate a statelor straine în afacerile interne ale Ţărilor
Române şi acest lucru afectează autonomia şi veniturile fiscale ale ţării.
3.2. Cerinte economice, sociale si politice ale revolutiei de la 1821

In perioada ce a precedat revolutia lui Tudor Vladimirescu regimul obligatiilor feudale impuse
taranimii s-a inasprit, in locul darii in banii clacasilor li se impune de catre boieri si arendasii de
mosii plata in zile de claca intrucat veniturile mosiei cresteau daca bunurile economice erau
25
distribuite pe piata si nu acordate ca pana atunci taranilor. Puse in cumpana, cele doua mari
categori de obligatii ale taranilor, cele fata de proprietarul agricol si cele fata de domnie, balanta
va inclina in favoarea celor din urma. Monopolul comercial otoman nu permiteau, prin existenta
numeroaselor vami interne, dezvoltarea unor categorii sociale astfel ca nemultumirile erau
evidente in toate straturile si paturile sociale ale populatiei. La acesta stare de lucruri se adauga
contextul international framantat de rascoale in spatiul Balcanic, conjunctura favorabila si
pentru incercarile de eliberare a Tarilor Romane de sub dominatia otomana.Declansarea in
ianuarie 1821 a revolutie de catre Tudor Valdimirescu reprezinta expresia unor importante
nemultumiri sociale si economice a locuitorilor din principate, exprimate in programul
revolutionar de la 1821. Documentele programatice ale revolutiei sunt:
 Proclamatia de la Pades (Tismana) februarie 1821;
 Proclamatia de la Bolentin Vale martie 1821;
 Proclamatia de la Bucuresti 23 martie 1821;
Factorul principal in izbucnirea rascoalei il constiuie partida boierimii pamantene care solicita
pentru sine un program minimal de reforme ce ar fi vizat doar schimbari de natura politica la
nivelul conducerii principatului Tara Romaneasca. Aceste ar fi constat doar in schimbarea
conducerii grecesti si revenirea la domniile pamantene si reformarea justitiei si a armatei. Printre
masurile sociale si economice preconizate de Tudor, el insusi un prosper negustor, sunt
amintite:
1. suprimarea vamilor interne
2. inlaturarea elementelor nepamantene din dregatoriile publice si din cele bisericesti;
3. crearea unei armate nationale formata din oameni scutiti de dari;
4. desfiintarea privilegiilor pentru straini;
5. sa se pastreze doar darile din vremea lui Ioan Voda Caragea;
6. scutirea de dari a viitorului domn, Tudor;
7. dregatorile sa fie acordate nu pe bani sau nastere ci pe vrednicie;
Adeziunea populaţiei Ţării Româneşti la mişcarea lui Tudor va reprezenta semnalul că
radicalizarea programului revoluţionar reprezintă singura cale de succes. Totuşi odată ce
obiectivele minimale au fost îndeplinite, marea boierime s-a dezis de acţiunea “domnului
Tudor” astfel încât acesta a fost părăsit de apropiaţii săi şi asasinat din ordinul şefului mişcării
de eliberare greceşti ETERIA, Alexandru Ipsilanti.
3.3. Dezvoltarea Galatiului si a Brailei in perioada statutului de porto-franco
Inceputul secolului al XIX-lea se caracterizeaza, pe plan extern, prin intensificarea

divergentelor teritoriale dinte Marile Puteri angrenate in conflicte militare de anvergura.
Anul 1815 reprezinta pentru principalele monarhii europene sfarsitul epocii napoleoniene
ce prefigura schimbari majore ce ar fi putut periclita soarta capetelor incoronate ale Europei.
Chiar si asa difuzarea ideilor revolutiei franceze prin intermediul armatelor lui Napoleon se
va face pe intregul continent asa incat ele vor ajunge si in principatele romane. Sfânta
26
Alianţă (incheiata la Viena in 1815 intre Austria, Prusia şi Rusia) isi va asuma dreptul de a
reprima inca din fasa orice incercare de destabilizare a situatiei politice existente in Europa.
Problemele generate de “omul bolnav ala Europei” –Imperiul Otoman- vor atrage atentia
statelor eurpene ce vor incerca sa solutioneze cauza prin indepartarea Portii Otomane
din Europa. (principalele interesate fiind Rusia si Austria).
Principatele romane Mol dova si Tara R om aneasca suporta acum finalul
regimului fanariot care, cu toate incercarile de modernizare a societatii de catre regim
acesta se dovedeste incapabil sa raspunda cerintelor vremii. Dezvoltarea relatiilor de
productie, a schimbului si interesul tot mai mare pentru rentabilizarea productiei vor
contribui, in mod paradoxal la adancirea decalajului dintre realitatea de fapt si starea de
drept. Mai mult decat atat, importante considerente politice si nationale fac acum ca sistemul
domniilor fanariote sa fie mai putin dorit ca niciodata, mare parte a boierimii
pamantene, marginalizata si exclusa de la treburile publice, isi doreste revenirea la
domniile pamantene si alegerea domnitorilor din randul ei. Aceasta reactie vine pe fondul
amenintarii de a pierde si privilegiile economice dupa ce le pierduse pe cele politice in
favoarea grecilor. Monopolul comercial otoman nu permitea, prin existenta numeroaselor
vami interne, dezvoltarea unor categorii sociale astfel ca nemultumirile erau evidente in toate
straturile si paturile sociale ale populatiei. La acesta stare de lucruri se adauga contextul
international framantat de rascoale in spatiul balcanic, conjunctura favorabila si pentru
incercarile de eliberare a Tarilor Romane de sub dominatia otomana.
La jumatatea secolului al XIX-lea principatele romane inregistreaza deja progrese
semnificative in privinta relatiilor de productie si de schimb fata de momentul destramarii
monopolului comercial otoman (Pacea de la Adrianopol din 1829). Intr-o perioada scurta de timp
(1829-1848) principatele romane au fost racordate la sistemul economic european, nivelul
schimburilor comerciale atingand valori uriase fata de perioada anterioara. Desi este situat la
interferenta imperiilor, Tarist, si Otoman orasul Galati, cu toate distrugerile provocate de desele
razboaie, va reusi sa devina un punct de reper pe harta comertului european inca din secolul al
XVIII-lea, dovada fiind si numarul mare de lucuitori ce aveau calitatea de suditi, supusi straini,
protejati de consulate straine deschise in oras. Acestia sunt atrasi de disponibilitatile comerciale
ale orasului a astfel incat acordarea statutului de port liber in 1837 se baza pe o puternica traditie
comerciala in orasul de pe Dunare. Recensamintele facute arata ca majoritatea mestesugarilor ce
lucrau in fabiricile si manufacturile din Galati sunt de origine romaneasca in schimb negustorii
sunt in majoritate straini.
Înlaturarea monopolului comercial otoman si liberalizarea de catre Turcia a comertului
prin Marea Neagra si stramtorile Bosfor si Dardanele va permite dinamizarea relatiilor
economice ale principatelor cu statele occidentale europene astfel ca incepand cu anul cu anul
1837, orasului Galați ii este atribuit statutul de port liber, (porto-franco) fapt ce va contribui la
accelerarea dezvoltarii economice a orasului. Activitatea comercială s-a dezvoltat și din cauza
exportului masiv de cereale, poziția importantă pe care o avea portul Galați în exportul țării fiind
remarcată și de reprezentantii statelor straine acreditati in principate.
Perioada Regulamentului Organic si venirea la tronul principatului Moldovei a
27
domnitorului Mihail Sturza (1834-1849), care în 1837 confera Galatiul statutul de porto/franco
(port liber de plata taxelor vamale) constituie un puternic atu pentru viata economica, sociala si
mai ales pentru cresterea demografica a orasului. Populatia orasului va creste de la 3.000 de
locuitori în 1837 la 10.000 de locuitori in doar doi ani fiind deja atestate în oras peste 2.000 de
case si magazii de comert, 32 de hoteluri, 8 bancheri, 62 case mari de comert, 7 fabrici. În 1860
numarul locuitorilor ajunge la 26.059, iar în 1873, anul in care va fi suprimat statutul de porto-
franco al orasului se va ajunge la 60.000 de locuitori. Aceasta dinamica are in legatura cu
emigrarea masiva a taranilor de pe mosiile boieresti si cele ale Episcopiei Romanului.
Majoritatea taranilor urmareau sa scape nu doar de obligatiile feudale impovaratoare ci si de
tratamentul extrem de dur aplicat de arendasi fapt ce reiese din rapoartele oficiale. In mod
paradoxal, liberalizarea comertului cu grane face ca obligatiile feudale sa nu mai corespunda atat
propietarilor si arendasilor de terenuri agricole cat si taranilor nevoiti acum sa presteze munci
mult mai impovaratoare. Odata stabiliti in oras cei mai instariti vor intra in afaceri si comert in
timp ce majoritatea taranilor saraci vor fi nevoiti sa se angajeze in atelierele, manufacturile si
fabricile din oras in calitate de muncitori necalificati sau ca salahori si docheri in port, argati,
slujitori, etc.
Consecinta acestui val de populatie determina o reconfigurare a domeniilor economice ce
se dezvolta in orasul de la Dunare, agricultura nu mai reprezinta domeniul prioritar locul acesteia
fiind ocupat de mestesuguri, comert sau de lucratorii industriali. Cu toate aceste sunt multi
dintre locuitori, considerati plugari in recensamantul din 1830, care lucreaza si iau in arenda
suprafete de teren in proximitatea orasului, pana spre jumatatea secolului an XIX-lea, semn ca
dezvoltarea economica si portuara nu poate absorbi decat treptat si limitat forta de munca ce
aflueaza spre oras din regiunile invecinate. De asemenea, in preajma orasului se cultiva
supravete intinse de vita de vie ale caror vinuri erau recunoscute in strainatate fapt ce diversifica
exportul prin portul Galati. Recensamantul din 1838 identifica in oras o serie de mestesuguri
noi, iar in cel din 1845 sunt identificati1040 de mesteri dintre care 324 sunt straini. Actul
domnesc ce atesta eliminarea taxelor vamale obliga pe toti parcalbii din Moldova sa aduca la
cunoastinta locuitorilor oraselor si satelor acest lucru precum si tinerea de targuri si iarmaroace 5
la numar ce durau 8 zile. Tragurile saptamanale orasul era vizitat de numerosi comercianti din
orasele romanesti dar si din strainatate, iar prin ziarul bilingv roman si italian se facea o buna
publicitate orasului. Pntru solutionarea litigiilor Tribunalu Comercial va fi mutat de la Iasi la
Galati si se infiinteaza un oficiu postal pentru corespondenta si trimiterea banilor la Iasi sau
Braila.
Incepand cu 1837 se deschid în oras numeroase reprezentante ale unor firme straine,
case de import-export, agentii de navigatie, reprezentante comerciale. Totodata se amenajeaza
portul si are loc îmbunatatirea instalatiilor portuare. Apar si primele institutii care deservesc
comertul prin portul Galati. Beneficind de pe urma exportului masiv de cereale orasul se va
inscrie printre primele localitati din Moldova ca importanta economica, sociala si politica alaturi
de Iasi, Botosani, Roman sau Bacau. Se dezvolta industria mecanica fara a se inlatura compet
productia manufacturiera iar capitalul strain isi face aparitia prin fabricile de conserve in 1844,
28
argasit piei, fabrica de cherestea, moara mecanica sau brutarie in 1858. Chiar daca statutul de
port liber confera avantaje locuitorilor pentru productia mestesugareasca aceasta situatie
deschide calea unei concurente cu produsele streine ce se fac simitite pe piata galateana.
Importul de marfuri straine nu afecteaza totusi productia locala fapt dovedit si de numarul
in crestere al meseriasilor, lucratorilor industriali si al intreprinderilor deschise la Galati.
Un raport oficial al parcalabului de Galati din 1862 confirma acest lucru piata locala fiind
avida in continuare de produse manufactturire si industrial semn al unei dezvoltari economice si
al cresterii demografice puternice. Cresterea numarului de ateliere, fabrici si manufacturi poate
fi pusa pe seama faptului ca produsele importate erau oricum suficient de scumpe pentru
populatia orasului. Abundenta materiei prime va contribui la specializarea si organizarea pe
bresle a mestesugarilor ce locuiesc pe ulitele orasului a caror denumire atesta si recunosc rolul
important al mestesugarilor in activitatea economica a orasului. In privinta dezvoltarii industriei
mecanice rolul principal revine capitalului strain, austrica, englez si francez. Dezvoltarea acestui
sector s-a facut lent, ca peste tot in principate si se datoreaza exclusive conditiilor oferite de
orasul de la Dunare: mana de lucru ieftina, materii prime din abundenta si posibilitatile de
desfacere nelimitate oferite de statutul de port liber de plata taxelor vamale. (ex 1844 fabrica de
conserve Goldner avand 150 lucratori salariati, 1862 fabrica de argasit piei tot cu capital englez,
fabrica de carne sarata cu capital austriac, moara mecanica, brutarie si fabrica de lumanari cu
capital francez care in aceiasi perioada avea 103 lucratori si era considerata cea mai mare fabrica
din Moldova avand si cea mai mare valoare a productiei)
Liberalizarea comertului la schela a determinat dezvoltarea economica a orasului intr-o
adevarata epoca de aur intre 1837-1874 favorabila acumularilor de capital gratie exporturilor
masive de cereale si vite romanesti pe piata Europei Apusene. Preturile bune vor aduce profituri
mari expoetatorilor dar si producatorilor de cereal si vor asigura cresterea eeconomica a orasului
acest devenind un adevarat magnet pentru locuitorii principatelor romane dar si pentru
reprezentantii Marilor Puteri ce isi vor dinamiza comertul cu Orientul. Anglia, Franta, Austria,
Italia sau Prusia sunt principalele beneficiare ale eliminarii taxelor vamale fapt dovedit de
numarul mare de vase comerciale ce acosteaza in port si care incarca sau descarca diverse
marfuri. Concurenta dintre statele industrializate europene pentru piata romaneasca va scoate la
iveala divergentele de interese dintre aceste fata de spatiul balcanic si mai ales fata de dorinta
locuitorilor din principate de a se uni intr-o singura tara. Austria este unul din statele ce isi vor
asigura o pozitie importanta in comertul dunarean introducand curse regulate pe Dunare ale
vapoarelor cu aburi, atat pentru transportul de pasageri cat si pentru transportul de marfuri si
pentru protejarea intereselor economice proprii nu se va arata favorabila unirii principatelor.
Posibilitatile mari de intrare pe piata turceasca conduc la aparitia in oras a numeroaselor
consulate deschise de majoritatea Puterilor Europene dar nu numai. Interesul deosebit pentru
libertatea navigatiei pe Dunare va face ca dupa razboiul Crimeii din 1853-1856 la Galati si
Sulina sa fie stabilit sediul Comisei Europene a Dunarii cu atributii importante in reglementarea
traficului pe fluviu, comisie care garanteaza drepturile economice si de tranzit pe fluviu si a
statelor neriverane acestuia. Momentul va dinamiza si mai mult activitatea portuara a orasului si
29
in consecinta dezvoltarea economica si demografica este net superioara fata de perioada

anterioara. Dupa unirea principatelor romane de la 1859 orasul Galati devine principal poarta a
exporturilor romanesti, peste 60% din ele derulandu-se prin portul Galati.
Activitatile comerciale sunt mult ingreunate de existent in circulatie a unui numar
considerabile de monede, de la guldeni olandezi la tekini turcesti, ruble rusesti sau lire
englezesti. Abundenta caselor comerciale, a celor de credit sau a bancherilor nu rezolva
problema introducerii unei monede etalon haosul financiar reprezentand un motiv de bucurie
pentru camatari speculanti si bancheri ale caror dobanzi la imprumuturi ajungeau si la 20% din
valoarea imprumutului. Cu toate acestea complementaritatea economiei principatelor cu cea a
Anglie si Frantei, state ce se aflau in faza revolutiei industrial va contribui la sporirea cometului
de cereale, asfel incat la 1850 Anglia detinea deja 50% din totalul exporturilor romanesti de
cereale iar in 1851 va atinge 60%. In mod similar cantitatea de produse englezesti importate pe
piata locala va creste si ea contribuind la scaderea preturilor produselor similare manufacturizate
in Viena sau Lipsca. Cererea de produse industriale, fierarie, manufacturi (bumbac, lana, ) din
Anglia se justifica prin calitatea buna a produselor si pretul scazut in timp ce din Franta se
importa cu precadere incaltaminte, produse de lux, colonial, etc. Prin intermediul Comisiei
Europene a Dunarii, cu sediul la Galati din1856 cele doua state apusene isi intaresc si mai mult
pozitiile pe piata locala contribuind la mentinerea caracterului cosmopolit al orasului.
Concomitent Galatiul devine unul dintre cele mai mari centre europene de desfacere a pestelui
inca din primii ani ai statului de porto-franco.
Municipalitatea orasului, interesata in circulatia marfurilor si desfacerea marfurilor, s-a
preocupat inca din perioada regulamentara pentru intretinerea drumurilor ce legau urbea
Galatilor de celelate orase ale Moldovei. Afluenta de marfuri spre portul de la Dunare va avea
un impact pozitiv si asupra localitatilor rurale invecinate, statisticile din epoca inregistrand o
dinamica pozitiva a numarului de gospodarii pe rutele comerciale ce legau Moldova de Galati.
Eforturile facute in directia sistematizarii orasului vor avea drept rezultate modernizarea orasului
sub directa initiative a municipalitatii, arhitectului Rizer si a unei comisii a infrumusetarii.Tot la
inceputurile devenirii orasului port liber s-au realizat lucrari de investitii in port in valoare de
576.000 lei in 1842 pe baza planurilor unui architect francez (Capitania portului,carantina, vama,
depozitele, iluminatul public, pavarea ulitelor ce duceau din centrul orasului spre port.)
Potentialul economic al Galatilor reiese si din rangul acordat acestui de domnitorul
Moldovei de targ domnesc supus la plata unor taxe speciale si importante cantitativ pe care
putine orase si-ar fi putut permite sa o plateasca. (ex vama icrelor, darea saului, taxele de
curierat etc). In perioada de dupa Unire portul Galati continua sa se dezvolte si datorita atentie de
care se bucura, in fata domnitorul Alexandru Ioan Cuza fost parcalab de Galati intre 1856-1857.
Declinul activitatilor economice si portuare incepe sa se faca simtit odata cu acordarea
de avantaje fiscale si facilitati vamale, in primii ani de domniei ai principelui Carol I, capitalului
austriac si german. Totusi, efectul scaderii Galatilor in ponderea exporturilor romanesti se va
accelera dupa razboiul de independent odata cu alipirea Dobrogei la principatele romane. Rolul
portului Galati de va fi preluat acum de portul Constanta ce oferea posibilitati multiple de
30
acostare a navelor. In aceste conditii municipalitatea orasului constata ca activitatea portuara

aducatoare de venituri pentru comercianti si producatorii locali va scadea considerabil iar dupa
anularea statutului de porto-franco acest lucru va stagna pentru o perioada dezvoltarea
economica a orasului. Orasul avea mult de suferit de pe urma concurente facute de celelate
porturi astfel ca o serie de oameni politic influenti, ce vizitau Galatiul in acesta perioada vor face,
la solicitarile municipalitatii interpelari in parlament pentru sprijinirea si revigorarea activitatii
economice si portuare.
3.4. Economia românească în a doua jumatate a secolului al XIX-lea

1) Proiecte economice şi sociale enunţate în cadrul revoluţiei române de la
1848
2) Dezvoltarea în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza
3) Doctrine economice şi politice în spaţiul românesc
4) România la cumpăna secolului XIX si XX; economie societate şi cultură
La jumatatea secolului al XIX-lea principatele romane inregistreaza deja progrese
semnificative in privinta relatiilor de productie si de schimb fata de momentuldestramarii
monopolului comercial otoman (Pacea de la Adrianopol din 1829). Intr-o perioada scurta de
timp (1829-1848) principatele romane au fost racordate la sistemul economic european, nivelul
schimburilor comerciale atingand valori uriase fata de perioada anterioara.Revoluţia română de
la 1848 va constitui un bun prilej de exprimare a unor prefaceri sociale si politice generate de
intensificarea volumului schimburilor comerciale si de apropierea principatelor fata de
principalele state europene, In prima jumătate a secolului al XIX-lea Transilvania constituie in
continuare una din provinciile defavorizate de Imperiul Habsburgic. Chiar daca in raport cu
celelalte state romanesti are o prezentare mult mai buna in privinta numarului de intreprinderi
comerciale, a dezvoltarii unor ramuri industriale noi ( constructii, metalurgitului, prelucrarea
leamnului, industria textile, hartia, pielarie, etc.) fata de cele romanesti.Orientarea comertului
transilvan din puncul de vedere al volumului este in continuare excedentara in raport cu
Moldova si Tara Romaneasca, iar in privinta schimburilor cu celalte provincii ale imperiului
Transilvania inregistreaza pierderi importante de capital datorita unui nivel economic inferior.
Aceasta situatie se pastreaza in linii mari si in a doua jumatate a secolului al XIX-lea cu
mentiunea ca acum se generealizeaza pe intreg cuprinsul Transilvaniei, Banatului si al
Bucovinei aparitia unor societati cu profil de intrajutorare financiara proprii romanesti ce vor
concentra capitalul autohton si vor da posibilitatea efectuarii unor investitii masive in
industrie.Un reper important al dezvoltarii economice il constituie numarul kilometrilor de cale
ferata care la inceputul secolului XX il depasea pe cel detinut de vechiul regat. Dezvoltarea
sistemului bancar va da posibilitatea aparitiei unor relatii moderne de schimb si in teritoriile
aflate sub dominatie austriaca ajutand printre altele la afirmarea romanilor din aceste teritorii, la
sprijinirea unor idealuri sociale si nationale.In Moldova dintre Prut si Nistru situatia este una
31
specifica intrucat inprimii ani de dominatie tarista (incepand cu 1912) nu se inregistreaza

schimbari majore in organizarea provinciei insa, dupa revolutia de la 1848 are loc un process de
rusificare fortata ce va impiedica o dezvoltare nationala a provinciei, principalele eforturi fiind
canalizate in directia pastrarii identitatii nationale. Cu mici exceptii principala ramura
economice ramane agricultura si in consecinta asistam la o slaba dezvoltare a relatiilor sociale si
economice intrucat Rusia tarista ramane pe mai departe un stat conservator si feudal.
1) Proiecte economice si sociale enuntate in cadrul revolutiei romane de la 1848

Izbucnirea revolutiei romane de la 1848 reprezinta un moment de maxima importanta in privinta
afirmarii identitatii nationale al exprimarii unor doleante, cererii) sociale si politice pe fondul
cresterii economice generale.Revolutia europeana de la 1848 “ fu ocazia si cauza decalansarii
revolutiei romanesti” (Nicolae Balcescu). In Europa Apuseana clasa conducatoare a revolutiei
este burghezia care datorita numarului, rolului si fortei ei economice doreste obtinerea unor
pozitii politice pe plan national si in consecinta pentru a avea succes in lupte contra vechii
nobilimi, isi propune adoptarea unor programe economice, sociale si politice radicale, vizand
prin aceste masuri atragerea de partea ei a ceoralate categorii sociale, in special cea a lucratorilor
industriale. In consecinta obicetivele revolutiei europene in apusul continetului (in statele
dezvoltate din punct de vedere economic) sunt mai mult sociale si economice si au in vedere
adoptarea de masuri in scopul liberalizarii relatiilor sociale si a dezvoltarii economice.Spre
deosebire de aceasta situatie in C si S-E Europei se inregistreaza o cu totul alta situatie
caracterizata prin faptul ca popoarele din acest spatiu greografic se afla sub dominatie straina,
nu au constituite state nationale indepedente si in consecinta dezvoltarea lor economica este
inferioara celui din apusul continentului. Agricultura este in continuare organizata pe criterii
feudale si constituie principala ramura economica aducatoare de venit in timp ce in Apus locul
acesteia este luat de industrie.Inobilismul relatiilor sociale si economice faceca aici numarul
celor angrenati in activitati comerciale (al burgheziei) sa fie unul absolut inferiorfata de Apusul
continentului si ca atare fosta economie a burgheziei sa fie modesta; principalul rol economic il
au in continuare marii proprietari de teren (boierimea si nobilimea). \Din punct de vedere social
avem si o alta deosebire si anume ca dezvoltarea economica inegala face ca in Apus sa avem un
proletariat numeros in timp ce in Centrul si Rasaritul continentului numarul si forta acestuia nu
are preamare relevanta, taranimea reprezinta principala categorie sociala; in timp ce in apus
burghezia conduce si organizeaza revolutia de la 1848 propunandu-si masuri economice si
sociale radicale, la rasarit e Elba revolutia este data de marea boierime, nobilime, ce are un
program revolutionar mult mai moderat si cu obiective politice si nationale ce urmaresc moderat
si obiective politice si nationale ce urmaresc fie realizarea unitatii nationale, a indepedentei sau
ambele. Principatele romane nu fac exceptie de la acest cadru general si in consecinta
principalele masuri si proiecte sau programe revolutionare au un character moderat, de clasa
intrucat rolul burgheziei este detinut in principate de reprezentantii boierimii liberale care
scoliti in Apus se intorc acasa si doresc transpunerea in practica a unor idei si reforme noi. Aici
insa ei se lovesc de rezistenta marii boierimi ce nu agreaza schimbari bruste in peisajul social
considerand ca acestea iar ameninta pozitia. Drept urmare sunt constituite deja 2 tabere:
- cea refomatoare ( boierimea liberala )
- cealalta conservatoare
Principalele acte sau documente programatice ale revolutiei de la 1848 sunt:
32
1. Petitiunea proclamatiunie 15 martie, 1848, Iasi

2. Petitiunea nationala Blaj, mai , Transilvania
3. Proclamatia de la Islaz, iunie, Tara Romaneasca
4. Dorintele Partidei Nationale din Moldova, august 1848 Brasov
Toate aceste documente revolutionare au un caracter national si mai putin social sau economic
intrucat ele sunt redactate de catre reprezentanti ai boierimii si acestia nu erau pregatiti pentru
realizarea unor schimbari si reforme sociale. In cosecinta suportul acordat revolutiei de catre
principala categorie sociala (taranimea) este unul minim intrucat acesteia nu i se ofera nimic.
Precizari pentru impunera unor reforme sociale precum cea a revolutionarilor moldoveni
“….grabnica imbunatatie a starilor locuitorilor sateni…” nu exprima altceva decat
constientizareauneisocietati si nu a masurilor care trebuiesc adoptate. Aceasta situatie se
regaseste si in Tara Romaneasca acolo unde guvernul revolutionar a condus tara timp de 2 luni
nevrandu-se punerea in practica decat a unor decizii de moment ce vizau apararea revolutiei de
interventia straina. Cu toate acestea sprijinul popular manifestat de populatia urbana s-a dovedit
cu prilejul celor 2 incercari de lovitura de stat organizate de Partida Conservatoare.Insuccesul
revolutiei romane ( si a celei europene) are drept principala cauza interventia armata straina in
teritorile romanesti (tarista, otomana si habsburgica).Cu toate acesteadesi se restaureaza
regulamentele organice totusi prin activitatea revolutionarilor de la 1848 majoritatea plecati in
exil se va face o buna propaganda in strainatate in privinta idealurilor politice (nationale) de
Moldova si Tara Romaneasca.
2) Dezvoltarea social-economica in perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza

Insuccesul revolutiei romane de la 1848 nu va reprezenta o abandonare a idealurilor nationale de
unitate si indepedenta ce vor fi intr-un mod fericit indeplinite dupa razboiul Crimeiei (1853-
1856) Rusia pe de o parte si Turcia, Franta, Anglia si Sardinia. Cu prilejul conferintei de pace de
la Paris se ia in discutie soarta principatelor, consultarea vointei populatiei prin adunarile ad-
hoc, iar dispute dintre Partida Unionista si cea care se opune unficarii principatelor este transata
la 1859 cu prilejul dublei alegeri de la Iasi si Bucuresti a lui Al Ioan Cuza drept domn al
Moldovei si Tarii Romane. In acest fel s-a gasit o cale de mijloc ce impaca pentru moment pe
adeptii unirii cat si pe cei care se opuneau acesteia in tara si in strainatate. Domnia lui Al Ioan
Cuza debutează cu un set de reforme, sociale, politice si economice menite a realize unificarea
administratiei, legislatiei si nu in ultimul rand a dezvoltarii economice reale a celor 2 principate.
Din punct de vedere economic si organizatoric principalele masuri adoptate de Cuza si
apropiatii sai se vor referi la redistribuirea avutiei nationale prin cele 2 legi si anume legea
secularizarii averilor manastiresti prin care 11% din terenul arabil al principatelor (si al
veniturilor aferente) este reintrodus in circuitul national si reforma agrara in cadrul careia
aproape jumatate de milion de ţărani împărtiti în 3 categorii, vor fi împroprietăriţi prin
desfasurarea fostilor sau vechilor proprietari de catre stat. Noii împroprietariti nu puteau să îşi
vândă loturile de teren vreme de 15 ani si erau impusi la plata unei contributii financiare catre
stat.
Cu veniturile obţinute din despagubire vechii proprietari puteau sa realizeze investitii majore
fie in agricultura fie in industrie intrucat erau exceptate suprafetele de teren arabil ce insumau
33
500 de Ha fără a fi calculate râurile, livezile, viile, iazuri, sau păşuni, iar cele 500 de Ha de teren
arabil erau considerate pe membru al familiei. Din punct de vedere social si economic masura a
fost binevenita pe termen mediu si lung insa pe termen scurt ea a avut efecte catastrofale
deoarece in 1864 si 1865 nivelul productiei agricole a fost cu mult inferior fata de nivelul
precedent.
Domnia lui Al Ioan Cuza este importanta deoarece prin reformele ei economice si sociale a facut
imposibilă reintoarcerea la situatia anterioara si a inscris Romania pe drumul modernizarii,
relatiilor sociale, economice si politice. Romania este acum un stat modern si capabil sa profite
de caracterul international la 1877 şi să obţină indepedenta. Pâna la declansarea Primului Razboi
mondial dezvoltarea economica a Romaniei si stabilitatea politica vor reprezenta succesul
procesului de modernizare a societatii romanesti. Între 1859-1866 evoluţia economică a
Romaniei este marcata de profunde transformari datorate atât factorilor demografici dar mai ales
a deschiderii Principatelor Unite catre Occident. Prin porturile de pe Dunare, mai ales in Galati
se exportau cantităţi importante de cereale, cherestea, păcură, vin, sare si alte produse
manufacturiere fiind importate cu precădere din Franta si Anglia, masini, unelte, produse
textile,obiecte de lux etc. Statutul de porto-franco pe care atât Galaţiul dar şi Brăila îl deţineau
deja in 1837 favoriza dezvoltarea economică a zonelor adiacente celor doua porturi astfel încât
atat Brăila dar mai ales Galaţi înregistreaza o dezvoltare economica urbana si portuara fără
precedent. La sfarsitul domniei lui Cuza statul român păşise ferm pe calea modernizării sociale si
politice. Odată cu abdicarea acestuia de la tron si venirea principelui Carol I de Hohenzolen ca
Domn al Principatelor mai 1866 se va instaura o perioada de real progres si stabilitate econ si
legislativa, Romania moderna oferind pana la 1914 cadrul legislativ absolut necesar pentru
dezvoltarea pe coordonatele trasate deja de Europa apuseana. Dupa obtinerea independentei 1878
dar si inainte de acest moment dezvoltarea economica incepe sa aiba ca principal reper industria
extractiva si de prelucrare a titeiului precum si sectorul bancar. Veniturile generate la bugetul
statului vor da posibilitatea efectuarii unor investitii majore in special in domeniul transporturilor
acolo unde Romania era absolut deficitară.
3. Doctrine economice şi politice în spaţiul românesc
Chiar daca s-au facut pasi insemnati pt cresterea standardelor de viata a populatiei rurale, ca o
caracteristica privind dezvoltarea economica a Romaniei ramane capacitatea de cumparare a
populatiei rurale la standarde minime, fapt ce impune posibilitati limitate de expansiune a
industriei. Totusi la sf sec IXX si inceputul sec XX, in decursul a 5 decenii de prefaceri eco-
sociale si politice Romania moderna finalizeaza procesul de tranzitie de la economia feudala la
economie de piata, de la sistemul invoirilor agricole la cele doua reforme agrare majore din 1864
si ulterior in 1921. Marea Unire de la 1918 va consacra principiile fundamentale ale democratiei
politice sociale si economice prin constitutia de la 1923. Din punct de vedere doctrinar, partidele
politice isi disputa monopolul asupra cailor de urmat privind dezvoltarea economica a Romaniei,
atat partidul liberal cat si cel consevator propunand in perioadele când se aflau la guvernare,
solutii la dezvoltarea economica in functie de grupurile de interes pe care le promovau. Liberalii
de pildă erau adeptii dezvoltarii industriei manufacturierii si industrializarii economiei nationale
prin intermediul capitalului autohton ( "prin noi înşine") in timp ce conservatorii aduceau ca
solutie dezvoltarea agriculturii si a industriilor conexe in etape ( politica paşilor mărunţi). In a
doua jumătate a secolului al XIX-lea economia românească este angrenata in circuitul economic
european mai ales ca agricultura constituie principala ramura economică a tarii şi, pe aceste
considerente economia romaneasca este una absolut complementara cu cea a statelor occidentale.
34
Cresterea economica are la baza nu doar schimburile tot mai puternice cu Europa apuseana, dar
si alti factori contribuind la cresterea veniturilor statului si ale contribuabiilor precum:
 obtinerea independentei in 1878
 cresterea demografica
 dezvoltarea accelerata a zonelor urbane pe langa Bucuresti si Iasi apar Galati, Ploiesti, Braila,
Pascani, Craiova
 perioada de relativa stabilitate (de pace)
 existenta unui cadru national unitar, legislativ
 incurajarea aparitiei si dezvoltarii unor noi ramuri industriale si anume: industria extractiva,
ind de prelucrare a titeiului, dezv sist bancar, ind celulozei si hartiei, sticla, ciment, ind
alimentara, confectii, ind constructoare de masini si transporturile atat rutiere cat mai ales
fluviale si maritime (Constanta).
Factori care franeaza dezvoltarea aconomica
 lipsa de coerenta in promovarea politicilor protectioniste
 incheierea unor acorduri vamale si comerciale defectuase pt economia nationala cu Austro-
Ungaria
 lipsa unor politici sociale care sa ajute micii proprietari de terenuri agricole din zonele rurale
(taranimea)
 infrastructura deficitara
Din punct de vedere financiar, dupa 1878, Romania a fost nevoita sa apeleze la creditul strain pt
a compensa deficitul de credit autohton astfel ca isi face aparitia capitalul strain Marmorosh
Banc, Banca Romaneasca Albina. Acumularile de capital generate de masurile protectioniste
(legea bogatiilor solului si subsolului) au determinat investitii masive in sectorul industrial si in
agricultura, contribuind pe de o parte la cresterea numarului de ateliere, fabrici, masini, unelte si
a lucratorilor industriali iar pe de alta parte va contribui la cresterea nr lucratorilor salariati din
agricultura (lucratori agricoli). Agricultura chiar daca nu este cel mai performant sector
economic, gratie potentialului si investitiilor facute reprezinta la 1900 principala sursa de
venituri a populatiei in jur de 70% din populatie contribuind si in proportia cea mai mare la
exporturi.
4. România la cumpăna secolului XIX si XX; economie societate şi cultură
La începutul secolului al XX-lea societatea românească se afla în pragul unei provocări fară
precedent în istoria recentă a a României. Problema principală o constituia efortul de
modernizare, mai costurile acestui process ce ameninţau deja să transforme radical relaţiile
politice, sociale si de muncă dintre propietarii de teren şi cei care lucrau terenul agricol. Reforma
agrară din 1864 îndeplinise doar parţial aşteptarile tuturor parţilor implicate astfel ca importanţa
rezolvării acestei problem era majoraă dat fiind faptul că agricultura rămâne principala ramură
economică. Implicaţiile sociale, politice si economice sunt evindente astfel ca autorităţile şi mai
ales partidele politice, Liberal şi Conservator îşi afirmă în mod public dorinţa de a rezolva
favorabil acest aspect al problemei agrare constituit de redistribuirea ceva mai echitabilă a
terenului agricol şi a celei electorale. Desele frământări sociale de la sfărşitul secolului al XIX–
35
lea prefigurau deja marea răscoală ţărănească izbucnită în 1907 pe fondul accentuării
diferendelor dintre ţărani şi moşieri. În principiu este vorba despre cele peste 1 milion de ha de
teren agricol, deţinute de propietarii de moşii, peste 1000 de ha, din marea proprietate şi care
sunt destinate exproprierii. Deasemenea, va fi readusă în discuţie şi problema schimbării legii
electorale şi acordarea votului universal, reform fără de care înfăptuirea României contemporane
ar fi rămas doar un simplu proiect. ( pondera agriculturii în crearea produsului social, a
venitului naţional şi în ocuparea populaţiei evidenţiază importanţa economic a agriculturii).
Structura socială reflect pe deplin realităţile existente, ăn 1913 peste 81% din populaţie locuia
încă în mediul rural. Între 1901 şi 1914 ritmul de creştere al produsului social al României a fost
în medie de 7,5% iar venitul naţional de 5,6%. Creşterea ritmului de industrializare a economiei
naţionale va permite, pe de o parte, accentuarea ponderii industriei la realizarea venitului social
de la 20% în 1901-1902 la 25% în 1912-1913 iar pe de altă parte va contribui la scăderea
venitului national din produsul social de la 65% în 1901-1902 la 55,7% în 1912-1913 ca efect al
cheltuielilor necesare introducerii de maşini unelte şi utilaje în procesul de producţie. Cu tot
efortul de modernizare a economiei, industria nu reuşea să facă faţă cerinţelor interne, gradul
scăzut de prelucrare a produselor şi materiilor prime contribuia la diminuarea randamentului cu
de 2-3 ori mai puţin în raport cu statele puternic industrializate. Eforturile făcute în direcţia
protejării industrie naţionale – vezi războiul vamal cu Austro-Ungaria, tariful vamal Costinescu
1904, acordarea de facilităţi întrprinzătorilor autohtoni, etc - se vor lovi permanent de nevoia de
atragerii de resurse fiscale la bugetul statului şi în consecinţă vor contribui la contractarea de
credite atat externe cât şi interne, datoria publică crescând într-un ritm vertiginos. Proporţia mică
în ceea ce vizează concentrarea capitalului industrial era evidenţiată de mărimea întreprinderilor,
majoritatea nefiind altceva decât nişte ateliere cu un număr mic de angajaţi. O anchetă făcută în
anul 1913 de autorităţi identifica 379 din 629 întreprinderi cu un număr mai mare de 100 de
lucrători. O piedică serioasă în calea dezvoltării societăţii româneşti, a creşterii nivelului de trai
al populaţiei o reprezenta cu siguranţă şi lipsa de unitate a provinciilor româneşti, mare parte din
teritoriu şi din populaţia românescă trăind sub dominaţie străină în teritorii istorice româneşti
precum Basarabia, Banatul, Crişana, Maramureşul sau Transilvania. Pentru împlinirea acestor
idealuri istorice România trebuia să ia decizii istorice iar, ocaziile se vor ivi cât de curând odată
cu declanşarea Primului Război Mondial.
36
CAPITOLUL 4.
DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMANIEI IN SECOLUL XX
4.1. Economia românească în perioada neutralităţii 1914-1916

Declanşarea Primului Război Mondial reprezintă un moment de cotitura în istoria contemporană
a statelor lumii datorită atât cauzelor cât şi consecinţelor pe care le-a generat. Lupta pentru
împărţirea şi reîmpărţirea lumii, pe considerente preponderent economice va găsi majoritatea
statelor beligerante nepregătite pentru susţinerea unui efort economic de război aşa de
îndelungat, printre care se va număra şi România. Problema finanţării cheltuielilor militare va fi
una extrem de presantă pentru guvernele statelor ce se vor implica în conflict, singura soluţie
creditarea externă. România se va situa încă de la început în prima linie a frontului disputat de
cele două blocuri militare şi politice, Puterile Centrale, respective Antanta. Clasa politică şi
deasemenea opinia publică se vor diviza în două tabere pe considerente de simpatie sau
oportunitate politică susţinând intrarea ţării în război de o parte sau de alta. Ambele părţi
beligernate promiteau mai mult sau mai puţin voalat susţinerea intereselor româneşti în
provinciile aflate sub dominaţie străină, Antanta garantaând drepturile românilor din Banat,
Transilvania, Buncovina, aflate sub dominaţie austro-ungara sa se unească cu Vechiul Regat în
timp ce Puterile Centrale susţineau dreptul României de a se uni cu Basarabia, teritoriul dintre
Prut şi Nistru care se afla sub ocupaţie ţaristă. Având în vedere acestă situţie precum şi lipsa de
pregătire a României pentru a purta o campnie militară de success, Consiliul de Coroană va
hotărâ adoptarea unei neutralităţi armate în primi ani ai războiului 1914-1916. Disputa dintre
beligeranţi nu a ţinut cont de statutul de neutralitate al României, fiecare parte urmărind să ocupe
poziţii dominante în economia românească, fiind folosite toate armele economice posibile de la
cumpărarea de acţiuni în domeniul industrial sau bancar mergând până la acordarea de credite
statului roman, cumpărarea de cantităţi mari de cereal şi petrol pentru a atrage România de o
parte sau de cealaltă. În anul 1916 potiţia statelor Antantei se întărise puternic în detrimental
statelor Puterilor Centrale, capitalul francez, englez, olandez sau belgian reprezentau deja peste
37
61% din întregul capital străin al societăţilor industriale din ţară în timp ce capitalul german şi
austro-ungar nu mai deţinea decât aproximativ 36%. Disputa v-a fi sustinută şi în planul
creditării, Italia si Anglia numărându-se printre statele care au finanţat pregătirile militare ale
României. Războiul a surprins total nepregătită economia românească nu doar pentru
participarea efectivă la conflict, ci şi pentru situaţia de neutralitate deoarece cele două tabere îşi
vor boicota reciproc relaţiile comerciale oriunde pe glob chiar şi cu statele neutre. Blocajul
economic va constitui o lovitura suficient de puternică atât pentru importul dar mai ales pentru
exporturile româneşti mai ales după intrarea Turciei în război de partea Puterilor Centrale. Mai
mult decât atât, armata română era slab dotată comparativ cu a celorlate ţări beligerante,
costurile înzestrării fiind extrem de ridicate. Reprezentarea suficient de slabă a industriei
constructoare de maşini, fără a deţine o ramura dezvoltată a industrie chimice, economia
românească nun era capabilă să facă faţă războiului, mai ales că rezultatele fuseseră făcute
publice încă din timpul participării României la Campania din Balcani. Dotarea armatei a avut de
suferit şi datorită afacerilor mai puţin avantajoase pe care statul le-a încheiat cu diferite firme,
scandalurile fiind de notorietate publică. Totuşi, pentru a suplini lipsa de personal calificat se vor
deschide mai multe şcoli de ucenici pentru a pregăti strungari, personal ethnic, ajustori, etc.
Situaţia producţie agricole reflectă cel mai bine eforturile guvernului român de a creşte
producţia, statisticile oferite fiind evidente: în 1913 producţia de grâu a crescut de la 2229 mil
tone la 2440 mil tone iar suprafaşa cultivată cu porumb a crescut de la 1.600.000 ha la 2.100.000
ha în aceeaşi perioadă. Pentru moment necesitatea constituirii rezervelor de stat va fi primordial
pentru susţinerea economic a efortului de război astfel încât autorităţile române vor opri exportul
produselor cerealiere dar, recolta bună din 1915 a determinat, la cererea exportatorilor acordarea
unor permise speciale pentru exportul de cereale. Preţurile mici de achiziţie oferite de germani şi
austro-ungari vor impulsiona statul român să exporte cereale cu precădere în statele Antantei
însă, blocarea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele de Turcia va avea efecte decisive privitor la
scăderea veniturilor încasate din exporturi de statul sau firmele româneşti.Între anii 1914-1916 se
va înrăutăţi foarte mult situaţia locuitorilor de la oraşe datorată în primul rând şomajului în
ramurile industriale care nu aveau o colaborare directă cu armata.( estimările ating cifra de
100.000 de şomeri, martie 1915 2/3 din muncitorii din Bucureşti nu aveau de lucru iar în Galaţi
44%.) Preţul produselor alimentare va creşte vertiginos iar chiriile la fel. Sărăcirea lucrătorilor
industriali va fi accentuată şi de concentrările massive făcute de stat pentru creşterea numeric a
armatei.
4.2. Efortul economic de război al României 1916-1918

Situaţia economică se va înrăutăţi şi mai mult odată cu intrarea României în război la 14/27
august 1916. După o scurtă campanile victorioasă în Transilvania forţele conjugate ale Austro-
Ungariei, Germaniei şi Bulgariei vor determina retragerea armetelor române pe aliniamentul
Carpaţilor si Dunăre evidenţiind slăbiciunile din dotarea armatei naţionale. Forţa ofensivă a
Puterilor Central va continua si armata română, cu tot sprijinul aliat,va fi nevoită să cedeze
trecătorile Carpaţilor, Turtucaia, la sud de Dunăre, iar în urma bătăliei de pe Neajlov-Argeş să
evacueze parte din teritoriul naţional. Refugierea autorităţilor, a armatei si a unui număr
important de locuitori în Moldova va crea serioase dificultăţi economice, sociale şi politice la
care se vor adăuga cele militare, frontal fiin stabilizat pe linia Carpaţilor Orientali si Focşani,
Nămoloasa, Galaţi si Dunăre. În teritoriul ocupat de inamic se va institui o administraţie filo-
germană, cu unicul scop de a ajuta la jefuirea bogăţiilor solului şi subsolului în folosul Puterilor
38
Centrale. Pregătirile militare privind iminenta intrare în război a României nu vor trece
neobservate, ca de altfel şi efortul financiar şi economic pe măsură. Costurile se vor cifra la
impresionanta sumă de 539 mil lei in 1913-1914, 542,5 mil în 1914-1915 atingând 831mil lei în
exerciţiul bugetar 1916-1917. Anii de neutralitate au reprezentat în esenţă o perioada de agravare
a fiscalităţii pentru cei mai mulţi dintre locuitori, autorităţile încasând riguros orice tip de
impozit. Prin realizarea unui împrumut naţional guvernul liberal a reuşit sa reduca datoria pe care
o avea faţă Banca Naţională. Intrarea efectivă în război va accentua declinul economiei
româneşti asta datorită deznodământului nefericit al campaniei din prima parte a războiului.
Ofensiva armatei române din august 1916 în Transilvania se va încheia mult prea repede, după
numai patru luni de la declanşarea operaţiunilor inamicul reuşise să ocupe Oltenia, Muntenia şi
Dobrogea lipsind astfel autorităţile române de importante resurse materiale şi umane necesare
frontului, populaţiei evacuate dar nu numai. Înfrângerile din prima parte a campaniei militare se
vor solda cu apeoximativ 100.000 de morţi, 150.000 răniţi şi 250.000 de prizonieri, pierderi care
vor determinat noi recrutari şi încorporîri ale ţăranilor şi muncitorilor accentuând scăderea
producţiei industriale şi agricole. Evacuarea în Moldova şi stabilizarea frontului pe crestele
Carpaţilor Orientali şi aliniamentul Focşani-Nămoloasa-Galaţi a oferit un scurt răgaz pentru a
pregăti refacerea armatei romîne cu sprijinul constant ala aliaţilor. Deşi anterior condiţiile
prevăzute în convenţia de alianţă cu Antanta au fost parţial îndeplinite de aliaţi colapsul
economic, militar şi politic prefigurat asupra României şi pericolul trecerii resurselor acestei sub
ocupaţia Puterilor Centrale a determinat suplimentarea ajutorului economic şi militar acordat
statului român care va reuşi cu eforturi deosebite să înregistreze în vara anului 1917 singurele
victorii ale Antantei de pe teatrele de operaţiuni la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. În teritoriul
ocupat Puterile Centrale vor institui un regim dur de dominaţie prin intermediul administraţiei
militare care va avea drept obiectiv aservirea economiei româneşti efortului lor de război. Se va
trece la distrugerea tuturor componentelor industriei româneşti ce nu putea fi făcute funccţionale
pentru ocupant sau care nu puteau fi dislocate în statele Puterilor Centrale. Industria de extragere
şi prelucrare a ţiţeiului, alimentară, căi ferate, portuară, etc. De o atenţie deosebită se vor bucura
exploatările petrolifere, agricultura, circulatia monetară sau transporturile. Exporturile de
produse româneşti, legale sau mai putin legale, consumul pe loc al armatei de ocupaţie vor
diminua şi mai mult potenţialul economiei naţionale (1,2 mil tone grâu, 495 mii tone porumb,
860.000 vite, 106.000 porci, etc). În teritoriul neocupat cheltuielile vor creşte mult în raport cu
diminuarea resurselor fapt ce determină apariţia deficitelor bugetare şi înăsprirea fiscalităţii.
Numărul mare de refugiati, civili sau militari, reorganizarea rezistenţei armate sau apărarea şi
administrarea teritoriului vor împovăra bugetul de stat şi aşa deficitar. Agricultura şi industria
vor fi reorganizate pe criteria cvasimilitare, exploatarea câmpurilor petrolifere şi a pădurilor se
va accentua iar pentru a face faţă cheltuielilor militare autorităţile vor contracta noi împrumuturi
la Banca Naţională de 1,2 mld lei în 1917, şi 1,5mld lei în 1918. Creşterea masei monetare aflate
în circulaţie (de la 700 milioane lei în 1913 la 2 miliarde lei în 1918) se va solda cu adâncirea
inflaţiei şi creşterea preţurilor evidenţiindu-se necorelarea dintre nevoile pieţei şi circulaţia
monetară. Deprecierea leului va impune restricţii la exportul de aur, Banca Naţională
achiziţionându-ul chiar la preţuri mari de pe piaţa internă.
4.2.1. Consecinţe economice, sociale şi politice ale Marii Uniri de la 1918

Sfârşitul Marelui Razboi, asa cum este el cunoscut in istoriografia occidentala, reprezinta un
moment de cotitura in istoria statelor participante si in special a Europei, continent ce a fost
39
principalul teatru de razboi. Pierderile umane si materiale au fost nemaiintalnite pana la acea
vreme si fiind cifrate la aprox 9 milioane de morti, 5 milioane de disparuti, 7 milioane de infirmi
si 15 milioane de raniti. La acestea se vor adauga pierderile economice cifrate la peste 330
miliarde de dolari dintre care mai mult de 200 de miliarde reveneau aliatilor, iar in privinta
productiei industriale europene, aceasta a scazut cu circa 40%, productia agricola cu 30 % iar
inflatia a crescut de peste 10 ori. Din punct de vedere politic asistam la prabusirea celor 3 mari
imperii multinationale: Imperiul Tarist, Austro-Ungaria si Imperiul Otoman iar pe locul sau vor
aparea noi state politice independente precum Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Finlanda,
tarile baltice, iar altele isi vor desavarsi unitatea nationala: Romania, Iugoslavia. Infrangerea
Puterilor Centrale va avea importante consecinte nu doar politice dar si economice intrucat noile
state vor urmari sa-si consolideze pozitiile de independenta politica si economica pe plan
international. Chiar daca, la conferinta de pace de la Paris statele invingatoare vor impune
Germaniei si aliatilor sai reparatii de razboi absolut uriase, acestea nu puteau nici macar ipotetic
sa anuleze efectele sociale, economice si politice ale razboiului. Mai mult decat atat, razboiul va
contribui definitiv la pierderea de catre Europa a pozitiei de lider in domeniul economic, aceasta
fiind nevoita sa-si reorganizeze domeniile grav afectate de razboi. State precum Canada, Japonia
si Elvetia vor inregistra mari profituri de pe urma relatiilor comerciale cu beligerantii dar mai
ales datorita creditarii reconstructiei de razboi necesare statelor europene. Economia Statelor
Unite iese cel mai bine din razboi, aceasta controland deja in 1919 sume mari de capital in
economiile statelor europene, gratie imprumuturilor masive acordate. Ea va domina intreaga
lume de acum incolo, inclusiv Europa pe care o va transforma intr-o piata de desfacere atat a
marfurilor cat mai ales a capitalului. Dacă la 1913 Statele Unite detineau active in strainatate
peste 3,5 miliarde de dolari, iar in economia americana, capitalul strain investise aprox 6,8 mil de
dolari, la sfarsitul razboiului investitiile straine scazusera la jumatate in timp ce valoarea
capitalului american plasat in strainatate se dublase contribuind la cresterea venitului national cu
30% in 1919 fata de 1911.
In privinta economiei romanesti, aceasta va inregistra mutatii deosebite datorita reintregirii intr-
un singur stat a tuturor provinciilor romanesti in urma unor importante manifestari nationale
precum cele din martie 1918 de la Chisinau, noiembrie de la Cernauti si incheiate la 1 dec 1918
la Alba Iulia. Reprezentantii celor 3 provincii istorice romanesti si anume Basarabia, Bucovina si
Transilvania vor vota pentru unirea cu Romania, actul lor politic constituind implinirea unui
deziderat milenar al tuturor romanilor de a trai intr-un singur stat national, unitar si independent.
Romania Mare va reprezenta acum o tara de marime medie in Europa gratie aportului economic,
territorial si demografic cu care fiecare province va contribui la realizarea Romaniei Mari.
Procesul va fi totusi unul de durata si va impune costuri suplimentare generate de reorganizarea
administrative teritoriala, legislativa, economica, culturala, politica.
Provinciile romanesti unite in 1918 cu tara se aflau intr-o situatie la fel de dificila cu vechiul
regat datorita dominatiei straine, insa per ansamblu Marea Unire de la 1918 va contribui in mod
decisiv la cresterea potentialului economic al Romaniei dupa cum urmeaza:
 Populatia Romaniei va creste de la aprox 7 milioane la aproape 18 milioane de locuitori
 Prin desfiintarea barierelor vamale se realizeaza un sistem unitar al economiei nationale
(economiile noilor provincii si al vechiului regat sunt complementare)
 Va creste potentialul resurselor naturale si materiale si intelectuale.
 In plan social, se produc mutatii evidente,
40
 Ponderea economica a marilor proprietari de terenuri, a arendasilor scade in favoarea

burgheziei (a intreprinzatorilor), rolul acestei categorii sociale fiind de acum si unul politic.
Integrarea in cadrul economiei nationale a resurselor si a capacitatilor tehnice productive ale
teritoriilor romanesti aflate sub dominatie straina va diversifica capacitatea economica a
Romaniei Mari facilitand strangerea legaturilor economice intre diferitele domenii precum si
cresterea potentialului productiei transporturilor, resurselor umane si materiale de peste 2.5 ori
fata de potentialul economic a statului roman antebelic. Participarea Romaniei la razboi alaturi
de aliati se va concretiza din punct de vedere economic in doar 1% din suma totala de peste 132
miliarde de marci pe care Germania trebuia sa le achite aliatilor sub titlul de reparatii de razboi
(in timpul conferintei de la Spa, suma era absolut infima in comparatie cu distrugerile si
pagubele provocate de Puterile Centrale Romaniei). Desi Austria, Ungaria si Bulgaria avea
stabilite obligatii fata de Romania de 10.5 % (reparatii orientale) totusi Cei Patru Mari ( SUA,
Anglia, Franta si Italia) vor impune statelor mai mici (puteri regionale) plata unor rate de
eliberare, datorii pe care tarile respective le contractasera in timpul razboiului. De asemenea,
Marile Puteri doreau ca statele succesoare Austro-Ungariei sa contribuie sis a suporte
proportional datoriile si reparatiile de razboi, in 1924 Romaniei stabilindu-i-se o suma de 235
milioane franci, aur drept cota de eliberare si rambursare de catre aliatii sai. România nu a platit
aceste sume dar nici nu a primit sumele cuvenite din partea Germaniei stabilite la Spa. Sistemul
monetar si cel bancar vor suferi transformari generate de retragerea in 1921 a monedelor straine
aflate in circulatie concomitant cu extinderea prerogativelor Bancii Nationale a Romaniei asupra
intregului teritoriu national. Din punct de vedere al refacerii economice chiar si in conditiile
cresterii potentialului economic al Romaniei dupa Unire, nivelul productiei antebelice si al
exporturilor in diverse domenii va fi atins in 1921 si 1924, fapt ce va contribui la adancirea crizei
economice de după razboi. Noul cadru national impunea generalizarea unor reforme si masuri
populare precum reforma agrara din 1921 (cea mai radicala din centrul si rasaritul Europei) in
cadrul careia peste 1 milion de familii ţărănesti vor primi pământ prin exproprierea moşiilor ce
cuprindeau mai mult de 500 hectare de teren agricol. Acordarea votului universal si elaborarea
unei constitutii unitare pentru toti romanii, in 1923 vor reprezenta masuri politice cu importante
implicatii sociale si economice.
Unirea de la 1918 va face din Romania Mare un stat de importanta medie pe harta Europei din
punct de vedere teritorial si demografic, iar din punct de vedere economic, statul roman va reusi
sa devina in perioada interbelica cel mai important competitor din centrul si sud-estul Europei.
4.3. Economia românească în perioada interbelică

Perioada interbelică se subimparte din punct de vedere economic în 4 etape si anume:
 etapa refacerii economice 1919-1921
 etapa cresterii economice 1922-1929
 etapa crizei economice din 1929-1933
 etapa cresterii economice 1034-1939
41
4.3.1. Procesul refacerii economice a Romaniei (1919-1921) a presupus realizarea unor

obiective absolute similare cu cele avute de multe din statele europene afectate de război si s-a
caracterizat prin:
 necesitatea refacerii productiei industrial si agricole
 reglementarea circulatiei monetare si stagnarea inflatiei
 echilibrarea balantei comerciale si de plati si a bugetului de venituri si cheltuieli
 refacerea infrastructurii, transporturilor si reluarea cresterii economică
Reluarea progresului economic se va face insa lent si in mod inegal insa dupa depasirea crizei
alimentare din 1920-1921, Romania va reusi sa-si concretizeze refacerea economică prin
atragerea investitiilor de capital, cresterea numarului intreprinderilor si a muncitorilor si mai ales
prin sporirea fortei motrice si a inzestrarii tehnice a intreprinderilor. Guvernarea liberala va
elabora o legislatie economica protectionista aferenta doctrinei liberale “prin noi insine” si care
urmarea cresterea gradului de mobilizare a resurselor capitalului autohton concomitent cu
limitarea capitalului strain in economia romaneasca. Prin legea minelor din 1924 se va interzice
concesionarea exploatarii bogatiilor solului si subsolului, capitalului strain intr-o proportie mai
mare de 40%, potrivit noii constitutii insa sub presiunea politica si economica externa legea va fi
modificata in sensul ca cetatenii romani vor putea detine 50,1% din capital iar capitalul strain
49,9%. Totusi refacerea economica si dezvoltarea industriei nationale va fi posibila tot datorita
prezentei capitalului strain, fapt ce dovedeste ca, desi politica de protejare a capitalului autohton
era mult mai prezenta decat in trecut, Romania reprezenta inca una dintre cele mai atractive piete
din Europa pentru investitiile straine. Totodata are loc si o redistribuire a ponderii capitalului
strain, cel francez, englez, olandez si american, fiind mult mai prezent decat cel german sau
austro-ungar. Refacerea agriculturii va fi strans legata de reforma agrara din 1921 ce va
expropria peste 66% (peste 6 milioane de hectare) din suprafata detinuta de mosiile cu peste 100
de hectare. Taranii vor fi improprietariti cu loturi de teren agricole de pana la 5 hectare prin
rascumparare insa in primii ani ai reformei, productia agricola va fi una mai mica decat cea
antebelica, ulterior dezvoltarea agriculturii si a productiei agricole va contribui si la ameliorarea
celei mai imp categorii sociale si va intensifica procesul de stratificare sociala. Refacerea eco
nationale va dura mai mult decat refacerea economica a marilor puteri, insa odata cu depasirea
nivelului productiei si exporturilor antebelice statul va prelua intr-o masura mai mare controlul
asupra comertului incurajand exportul de produse finite si impunand un regim de taxe pentru
exportul de cereale si produse alimentare. In 1926, valoarea exporturilor va depasi valoarea
importurilor iar exportul de petrol va depasi 40% din totalul exporturilor.
4.3.2. Etapa de crestere economica (1922-1929)

Cresterea economica din prima decada a perioadei interbelice va reprezenta o continuare fireasca
atat a procesului de crestere consecutiva a volumului productiei comertului dar si datorita
stabilitatii monedei nationale si cotatiei pe care aceasta o avea pe pietele financiare international.
Totusi masurile economice luate de autoritatile romane, nu se puteau inscribe decat in tendinta
generala adoptata de majoritatea guvernelor statelor europene, astfel ca pe plan European si
international asistam la o crestere a concurentei produselor la export (cerealele romanesti, partial
petrolul sunt concurate puternic de cerealele americane importate de statele europene de peste
ocean. In acest context, statul roman a fost nevoit sa contracareze prin masuri economice
42
apararea intereselor economice nationale si acest lucru s-a facut atat prin intermediul protejarii
capitalului autohton dar si prin controlul si dirijarea economiei nationale. Cresterea economica
va fi ajutata si de acordarea de comenzi importante in domenii diverse de catre stat firmelor
private, atat pt inzestrarea armatei dar si pentru realizarea unor obiective de infrastructură
(industria metalurgică, industria energetică, trasporturi, industria prelucrătoare, textile, maşini,
alimentară). Avântul economic in aceasta perioada se regaseste atat in domeniul investitiilor
realizate in industrie ( de la 40 miliarde la 75 miliarde-1929) dar si in domeniul industriei
prelucratoare, extractive sau electrice unde ponderea cresterii acestor sectoare se pastreaza.
Avantul economic este fara indoiala sustinut de cresterea la scara internationala a cererii de
petrol fapt ce contribuie la dezvoltarea infrastructurii, a industriei constructoare de masini, cailor
ferate, santierelor navale si nu in ultimul rand a transporturilor aeriene. Importurile sunt formate
in special din produse industriale, instalatii, utilaje, automobile si anumite materii prime
deficitare. Totusi, importurile vor ajuta la sustinerea cresterii economice nationale prin faptul ca
utilizarea unor tehnici industriale eficiente va contribui la cresterea randamentului si a productiei
atat cele industriale cat si agricole. Pentru sustinerea acestei cresteri economice sanatoase , in
1927 guvernul liberal va fi nevoit sa realizeze stabilizarea monetara iar Banca Nationala a
inceput revalorizarea leului prin angajamentul de a nu mai emite moneda peste plafonul atins in
dec 1924 deoarece masa monetara sporise de peste 12 ori fata de nivelul antebelic. Datoria
publica a tarii va creste in mod constant ajungand in 1927 la aproape 6 miliarde de lei si asta in
conditiile in care din 1924, bugetul Romaniei este excedentar (desi veniturile bugetare au crescut
de 13 ori, cheltuielile vor creste de 18 ori fata de nivelul antebelic).
4.3.3. Perioada crizei economice (1929-1933)
Desi criza economică a avut efecte mai dure peste ocean, totusi, acestea s-au resimtit suficient de
puternic şi în Europa, mai ales în statele puternic industrializate. Parte a economiei europene
având o economie industrial-agrară, România va suporta efectele crizei economice într-un mod
oarecum original, ele resimţindu-se mai mult la nivelul sectoarelor economice puternic
industrializate: producţia agricolă, în timpul crizei economice a fost una destul de bună, iar faptul
ca preţul de export al cerealelor pe piaţa internatională s-a prăbuşit va avea un dublu efect. Pe de
o parte va contribui la scaderea veniturilor statului si ale exportatorilor, iar pe de alta parte
cerealele vor fi consummate pe piata interna. In anii crizei economice statul a avut mari
probleme in privinta achitarii datoriei sale externe contractate atat de guvernele liberale si
taranesti, insa exportul de titei va reprezenta singura sursa de venituri chiar daca pretul acestuia
va scadea la jumatate (nivelul productiei va creste in aceasta perioada pentru a compensa
scaderea pretului iar cantittatea de titei extras se va mari in mod evident gratie investitiilor facute
de cap strain). Singura, industria extractivă, va face nota discordanta cu celelalte ramuri
economice care, datorită crizei vor contribui la izbucnirea unor mişcări sociale de proportii
precum grevele minerilor, ceferiştilor si petrolistilor dar nu numai. Instabilitatea economică şi
cea socială vor contribui din plin la instabilitatea politică şi, în consecinţă la nesiguranţa în actul
decizional in ultima instanţă din anul 1933. România, prin intermediul partidului National
Taranesc aflat la guvernare va accepta reîntoarcerea lui Carol al II lea pe tron si desfiinţarea
regenţei. Economia românească în intervalul 1929-1933 va resimţi şi în plan financiar, nivelul
investitiilor financiare, el fiind drastic diminuat mai ales in sectoarele metalurgice si siderurgiei.
Potenţialul economic al României va fi serios afectat astfel că, pentru a face faţă deficitelor
bugetare uriaşe România va înceta plata datoriei externe şi va recurge la o politică de diminuare
drastică a cheltuielilor mergând chiar până la suspendarea temporară a plăţii salariilor unor
categorii de bugetari.
43
4.4. Depăsirea momentului crizei economice din anii 1929-1933

s-a facut in mod treptat, economia romaneasca revenindu-si cu greu dupa o astfel de grea
încercare, nivelul productiei si al exporturilor de dinaintea crizei fiind atins in 1934-1934.
Cresterea economica sustinută se va inregistra in toate ramurile industriale dar odata cu aparitia
primelor amenintari la adresa pacii si securitatii internationale, statele lumii printre care si
Romania vor acorda o atentie sporita inzestrarii armatelor nationale cu echipamente militare.
Anii 1936 -1937 reprezintă anii de maxima dezvoltare economica atat in privinta productiei cat si
a exporturilor din intreaga perioada interbelica, însă aceasta crestere economica va fi stopata de
izbucnirea in 1939 a celui de-al Doilea Război Mondial. În deceniul următor crizei economice
statul român încheie contracte şi acorduri de colaborare economică cu un număr important de
state diversificându-şi semnificativ relaţiile economice atât din perspectiva exporturilor cât şi din
cea a importurilor. Acest fapt se datorează atât participării României la o serie de târguri şi
expoziţii internaţionale precum cele de la Milano şi Praga din 1933 sau cele din 1937 de la
Belgrad Milano, Bari sau Praga. Deosebit de fructuoase, sub aspectul încheierii de schimburi
comerciale, s-au dovedit participarile româneşti la expoziţii internaţionale din Japonia în 1935,
Expoziţia Universală de la Bruxelles din 1937, Expoziţia de la Berlin din 1939 sau cea de la New
York. Un impact deosebit asupra evoluţiei economie româneşti în perioada imediat anterioară
declanşării celui de al doilea război mondial va fi dat de Tratatul economic româno-german din
23 martie 1939. Prevederile acestui acord vor subordona din punct de vedere economic statul
român cu toate eforturile ce se vor face ulterior de statele occocidentale pentru scăderea ponderii
germane asupra exporturilor de cereale şi petrol. Exporturile româneşti se vor corela potrivit unui
plan economic cu necesităţile statului german care se obligă să furnizeze echipament militar
pentru armata română. Practic, prin înfiinţarea de societăţi mixte româno-germane în domenii de
interes major, întreaga economie a României va fi supusă unui adevărat monopol german.
Semnarea acestui tratat a fost extrem de controversată în epocă, autorităţile române urmărind
prin acesta să tempereze pretenţiile statelor vecine de revizuire a graniţelor. Cel de al treilea
Reich nu va ţine cont de dorinţa părţii române de garantare a frontierei vestice decât atunci după
ce pretenţiile Ungariei şi ale Bulgariei vor fi satisfăcute macar parţial. Mai mult decât atât, prin
semnarea de către Germania şi Uniunea Sovietică a Pactului de neagresiune din vara anului
1939, întreaga opinie publică internaţională va fi luată prin surprindere. Unele dintre prevederile
secrete ale acestui pact se refereau şi la România, mai precis la modificarea frontierei sale
răsăritene în favoarea U.R.S.S.-ului slăbind şi mai mult potenţialul economic, politic şi militar
românesc pe scena internaţională. Statul român devine acum o pradă cu adevărat uşoară, fiind
extrem de uşor de atras de partea germană în condiţiile în care aliaţii tradiţionali, Anglia şi Franţa
se vor afla în imposibilitate de a sprijini România. Economia românească va fi puternic afectată
de cedările teritoriale din vara anului 1940 precum şi de declanşarea celui de al doilea război
mondial. Pregătirile de război şi participarea efectivă la conflict atât înainte cât mai ales după 23
august 1944 vor contribui şi mai mult la slăbirea economică a României cu toate că efortul de
război o situează pe un onorabil loc patru în topul statelor care au luptat în războiul antihitlerist.
Costurile economice sunt si mai relevante dacă ţinem cont de faptul ca economia românească a
fost vlăguită de Germania pe perioada cât România a luptat alături de aceasta, respectiv iunie
1941-august1944, de pierderile masive suferite pe front şi nu numai pricinuite de aliaţi, de
pierderile suferite din partea Germaniei şi a aliaţilor săi după 23 august 1944 şi nu în ultimul
rând de întreţinerea practică a celor două armate de ocupaţie germană şi sovietică înainte şi după
întoarcerea armelor din 23 august 1944.
44
4.5. Economia romaneasca in perioada celui de al doilea razboi mondial (1939-1945)

4.5.1. Impactul prevederilor Acordului romano-german din martie 1939 asupra dezvoltarii
economiei romanesti
4.5.2. Dezvoltarea economiei romanesti in urma aplicarii prevederilor economice si politice
ale Conventiei de Armistitiu din 12 septembrie 1944 si ale Tratatului de pace de la Paris din
10 februarie 1947
4.5.1. Impactul prevederilor Acordului romano-german din martie 1939 asupra

dezvoltarii economiei romanesti
. Politica economica a Romaniei in perioada imediat anterioara izbucnirii celui de al doilea
razboi mondial va fi influentata de evolutia situatiei internationale ce a determinat acordarea unei
atentii sporite sectorului militar, reorientarii comertului exterior in conditiile disparitiei unor
piete traditionale sau al ingreunarii transporturilor. La sfarsitul celei de a doua decade a perioadei
interbelice societatea romaneasca se caracteriza deja prin existent a numeroase tensiuni sociale,
economice si politice care se suprapuneau peste un context politic si economic international
aproximativ la fel de dificil. Cu o trasatura predominant agrar-industriala economia romaneasca
reprezenta doar un mic procent din economia mondiala, totusi, anumite sectoare se evidentiau in
mod deosebit: De pilda, in 1937 industria si mineritul produceau mai mult de o treime din venitul
national in timp ce agricultura si silvicultura reprezentau deja aproximativ 55% din venitul
national1. Concomitent, actiunile regimului de la Bucuresti se vor concretiza in cresterea
interventiei statului prin cooordonarea activitatii industriale si comenzi masive facute seectorului
productiv, achizitionarea unor mari cantitati de cereale, anagajarea de imprumuturi pe piata
interna, dirijarea controlului exterior si monitorizarea circulatiei valutare2. Drept rezultat al
intalnirilor dintre regele Carol al-II-lea si cancelarul Germaniei Adolf Hitler, acordul economic
romano-german din 23 martie 1939 a urmarit intarirea raporturilor economice dintre Romania si
Germania, in contextul schimbarilor profunde care afectau Europa si anticipau declansarea celui
de al doilea razboi mondial. Intensificarea schimburilor comerciale dintre cele doua state se
considera ca va contribui la detensionarea situatiei politico-economice dintre cele doua tari, un
acord economic deopotriva avantajos fiind solutia optima, ambii leaderi ai celor doua tari
convenind din start asupra acestui lucru3. “Adaptarea economiei noastre la nevoile Berlinului”
nu corespundea insa intereselor economice si politice ale statului roman iar punerea in practica a
unui asemenea acord se va dovedi si mai paguboasa pentru Romania.
Trebuie precizat inca de la inceput, faptul ca, relatiile economice dintre cele doua tari
inregistrasera aproape permanent un ritm de crestere constant( cu exceptia perioadei 1924-1929),
Germania situandu-se deja in topul preferintelor firmelor romanesti atat in domeniu exporturilor
cat mai ales in cel al importurilor fata de statele considerate “de preferinta”, parteneri traditionali
1
N.N.Constantinescu, Istoria economica a Romaniei, Editura Economica, Bucuresti, Vol II, p42
2
Ioan Scurtu, Istoria Romaniei in anii 1918- 1940, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p 178.
3
Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi mareşalul Antonescu. Relaţiile germano-române (1938-1944),
Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, p26
45
sau vecini. Pentru a intari acesta asertiune amintim existent acordurilor economice temporare
dintre cele doua state incheiate in perioada crizei economice, mai exact in anii 1930 si 1931si
care reglementau cantitatile de produse si taxele vamale pe care cele doua economii trebuiau sa
le suporte reciproc.4 Cele doua acorduri economice sunt confirmate de statistici si intarite de
realitatile economice ale acestei perioade. Astfel, dupa consumarea crizei economice din 1929-
1933, ponderea exporturilor romanesti conferea statului german o cota absolut onorabila de
22,7% din totalul exporturilor romanesti in strainatate in medie pentru perioada 1935-1939.
Contrar tutror asteptarilor, statisticile arata ca, ceilalti parteneri importanti ai Romaniei se situau
deja la o distanta considerabila fata de Germania dupa cum urmeaza: Anglia 11,5%, Italia 8,9%,
Austria 6,4% Grecia 4,6%.5 Importurile ilustreaza si ele aproximativ aceleasi preferinte ale
firmelor romanesti pentru aceiasi perioada, si anume: Germania 25%, Cehoslovacia 15,6%,
Austria 9,6%, Anglia8,55%, Franta 7,6%, Italia6,1%, SUA4%, Belgia3,6%, Egipt 3,5%, etc 6. In
anul 1935 se incheie un alt accord economic, mult mai consistent, intre cele doua parti ca urmare
a presiunilor economice exprimate de cel de Al Treile Reich la adresa marfurilor romanesti. Sunt
stabilite cote parti in privinta produselor ce trebuiau livrate de ambele parti acordul inscriind-u-
se in dorinta reciproca de extindere a raporturilor economice bilaterale7.
Negocierile dintre partea romana si germana au debutat in 12 februarie 1939 insa
reprezentantii celor doua parti nu au reusit sa convina asupra unui acord, pretentiile delegatiei
germane fiind exagerate, in opinia partii romane. Partea germana a solicitat, odata cu debutul
discutiilor cresterea ponderiii investitiilor germane in industria petrolifera romaneasca,
furnizarea unor cantitati importante de produse petroliere, marirea cotei schimbului comercial
dintre cele doua tari, reevaluarea cursului leului in raport cu marca germane, participarea Reich-
ului la modernizarea agriculturii romanesti, etc, fapt ce ar fi “ asigurat Germaniei o proeminenta
influenta aasupra economiei romanesti”.8
Odata cu invadarea Cehoslovaciei de catre Germania nazista si ruperea Acordului de la
Munchen situatia internationala s-a deteriorat si, dupa discutii agitate, la 23 martie 1939 se
semneaza Tratatul economic romano-german. Semnarea acordului reprezenta o concesie politica
major pe care statul roman este obligat sa o faca in schimbul garantarii teritoriului9. Eficienta
acordului in privinta cresterii volumului livrarilor de petrol catre Germania este edificatoare: in
anul 1940 – 447 000 tone, 1940 – 1,196.000 tone iar in 1941 se ajunge la 2.314.000. Alte
produse livrate cu precadere partii germane erau cerealele, grau,porumb,vite cornuted, porci, oua
etc10. Desi concesiile facute Germaniei vor da posibilitatea acesteia sa controleze economia
romaneasca ulterior, autoritatile romane vor incerca sa tergiverseze aplicarea acestuia fara prea
mare succes. In scopul protejarii economiei romanesti autoritatile de la Bucuresti vor initia si
semna acorduri economice oarecum similare cu adversarii politici ai Germaniei, Anglia si
Franta pentru a contrabalansa efectele acordului economic din 23 martie 1939.11 Eforturile
sustinute pentru cresterea volumului schimburilor comerciale cu cele doua puteri garante nu vor
reusi sa se materializeze decat int-o mica masura datorita deteriorarii accentuate a relatiilor
4
C-tin Buchet, Romania si Republica de la Weimar, 1919-193 , Editura All, Bucuresti, p 47
5
Maria Muresan, Dumitru Muresan, Istoria Economiei, Editura Economica, Editia a-II-a, Bucuresti, 2003, p332.
Alti parteneri importanti ai statului roman erau Franta, Belgia, Polonia, Olanda si S.U.A.
6
Maria Muresan, Dumitru Muresan, op cit, p332
7
C-tin Buchet, op cit, p 55
8
Aurica Simion, Dictatul de la Viena, Editura Albatros, Bucuresti, 1996, p 39
9
Aurica Simion, op cit p 39
10
Andreas Hillgruber, op cit, p 49
11
Ioan Scurtu, op cit, p179
46
internationale si declansarii ostilitatilor militare de catre Germania in septembrie 1939.

Consecintele directe ale semnarii acordului economic romano-german se vor reflecta in
cresterea ponderii Germaniei in comertul exterior al Romaniei inca de la inceput. Astfel, fata de
anul 1938 cand ponderea Germaniei reprezenta 36,6% din importuri si doar 26,5% din exporturi
in anul 1940 importurile din Germania reprezentau deja 50,9% din total in timp ce exporturile
vor creste la 43,6% din total12. Tratatul asupra promovarii raporturilor economice intre Regatul
Romaniei si Reich-ul German, publicat in Monitorul Oficial din 2 iunie 1939, reglementa
schimburile economice romano-germane dupa cum urmeaza13:
a. In vederea colaborarii dintre partile contractante va fi intocmit, ca o completare a
actualei reglementari a schimburilor economice romano-germane, un plan economic pe mai
multi ani (pe 5 ani conform intereselor economice ale Germaniei, n.n S. Gheorghe) care va
mentine ca principiu de baza echilibrarea raporturilor economice reciproce. Conform
prevederilor stipulate in tratat, drept o prioritate, urma a se tine cont de cerintele de import ale
economiei germane si ulterior de posibilitatile de dezvoltare ale economiei romane. In privinta
posibilitatilor de crestere a productiei industriale si agricole autohtone sau despre necesitatile
schimburilor economice ale Romaniei cu alte state tratatul in cauza le preciza ca fiind
complementare. Generos in prevederi, care, teoretic stimulau cresterea si dezvoltarea
economica a Romaniei, acordul atribuia competentele institutiilor abilitate sa-l aduca la
indeplinire si anume “comisiunile guvernamentale stabilite prin articolul 32 al Tratatului de
stabilire, comert, si navigatie din 23 martie 1935 dintre Guvernul Regal al Romaniei si Reich-ul
German”.14
b. Ambele guverne se obligau reciproc, conform prevederilor articolelor 2 si 3 din tratat,
sa asigure sprijinul tuturor organizatiilor si firmelor care efectuau activitati de comert si sa
acorde autorizatiile necesare executarii proiectelor economice in cauza, conform legii. Prezentul
tratat urma a fi ratificat de cele doua parti in termen de o luna si, mai important, urma a fi aplicat
provizoriu de catre cele doua parti chiar inainte de ratificarea acestuia.
c. In privinta platilor ce trebuiesc efectuate de cele Romania si Germania acestea urmau
a fi reglementate de dispozitiile generale ale acordului de plati romano-german, aflat deja in
vigoare la acea data. Modalitatile de plata dintre cele doua parti reprezinta o componenta
esentiala a respectivului tratat, deoarece ele vor sta la amplificarea carentelor acestuia
contribuind implicit si la acumularea de datorii ale Germaniei Naziste fata de Regatul Romaniei.
Fara indoiala ca ritmul si cuantumul acestor sume vor reprezenta un motiv de disputa, in plus,
intre cele doua parti si, mai cu seama, de discutii si polemici intre conducatorii celor doua tari cu
prilejul repetatelor intalniri la nivel inalt ce vor avea loc in timpul razboiului15.
Accentuarea dependentei economice a Romaniei fata de Germania se va realize cu
prilejul incheierii unui nou acord de plati dintre cele doua state in 4 decembrie 1940. Potrivit
acestuia erau responsabile de efectuarea platilor Casa germane de compensatii, Din Berlin,
pentru sumele pe care importatorii germane le datorau pentru marfurile livrate de Romania si
Banca Nationala a Romaniei pentru sumele datorate de importatorii romani pentru marfurile
cumparate din Germania. In mod evident Germania achizitiona mult mai multe produse din
Romania decat invers astfel ca intarzierile vor oblige statul roman sa plateasca el marfurile
12
Nicolae Ciachir, Marile Puteri si Romania (1857-1947), Editura Albatros, Bucuresti, p 233
13
Ioan Scurtu, Gheorghe Z. Ionescu, Eufrosina Popescu, Doina Smarcea, Istoria Romaniei intre 1918-1944,
Culegere de Documente, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p 401-403.
14
Ioan Scurtu, Gheorghe Z. Ionescu, Eufrosina Popescu, Doina Smarcea, op cit, p 334
15
Andreas Hillgruber, op cit, p 130
47
exportate pe piata germana fapt ce va contribui la accelerarea inflatiei, la generalizarea lipsei

unor produse necesare economiei romanesti16.
Evolutia ulterioara a raporturilor romano- germane, sau mai exact a economiei romanesti
se doreste a fi in mod exagerat conditionata de prevederile tratatului din 1939. Fara a se nega
importanta tratatului respectiv consideram ca trebuia avute in vedere si modificarea spectrului
politic odata cu derularea ostilitatilor din timpul celui de al doilea razboi mondial. Consideram,
de asemenea, ca realitatile economice constituiau deja o premise fundamentala pentru cresterea
volumului schimburilor comerciale dintre cele doua state Germania reprezentand deja un
partener de top in relatiile economice externe ale Romaniei fapt demonstrat de statisticile
economice.17 Totusi, Germania si celelate state ale Axei vor reusi sa isi asigure cu usurinta
pozitia de monopol in domeniul exporturilor Romaniei, procentul in anul 1941 fiind de 95,16%,
in anul 1942 de 93,6%, in anul 1943 de 95,85 si in anul 1944 pana la 23 august de 98,77%. Este
recunoscut faptul ca timidele incercari de a intretine relatii si cu statele neutre vor fi paralizate de
partea germane care va refuza in mod constant admiterea tranzitului marfurilor romanesti spre
aceste state ajungandu-se pana la amenintarea partii romane cu un veritabil razboi economic, prin
instituirea unei blocade economice la adresa Romaniei18.
O prima si pertinenta analiza a prevederilor acordului economic romano-german a fost
facuta, chiar acel moment, de ilustrul economist roman, Virgil Madgearu. Prevederi precum
dezvoltarea sectoarelor emergent agriculturii, a exploatarii padurilor, livrarile partii germane de
utilaje si tehnologii in industria miniera si petroliera constituiau in opinia cercetatorului roman ca
se “incadreaza complet in linia de miscare a evolutiei normale a economiei romanesti”19. Desi
nu este de acord cu caracterul vag al unor prevederi precum colaborarea pe teren industrial,
economistul roman anticipa ca “este normal sa se prevada ca Germania va tinde spre intarirea
gradului de complementaritate a economiei romanesti fata de economia ei, ceea ce va implica
unele devieri si limitari ale procesului de industrializare care.... sunt in acord cu interesele vitale
ale unei normale dezvoltari ale economiei romanesti”20.
Previziunile economistilor si ale autoritatilor romane vor fi depasite adata cu punerea in
practica a tratatului economic dintre cele doua parti. Prin diferite mijloace precum, obligarea
Romaniei de a livra Germaniei produse la preturile antebelice sau cele agreate de partea
germane,inferioare cu mult celor mondiale, prin cresterea continua a preturilor marfurilor
germane livrate Romaniei, fata de alti parteneri ai Germaniei lucru recunoscut chiar
autoritatile germane. Schimburile neechivalente si agravarea neechivalentei vor constitui unul
din principalele mijloace de indatorare a Romaniei fata de cel de Al Treilea Reich. O alta
modalitate o va constitui ridicarea arbitrara a cursului marcii fata de leu si sistemul de plati intre
cele doua state. Pagube importante vor fi inregistrate de partea romana si datorita obligatiei
intretinerii trupelor germane din Romania, in domeniul transporturilor datorita deservirii acestora
in primul rand de armata germana, si datorita neplatei taxelor si impozitelor datorate statului
roman, etc, pierderile totale ale Romaniei de pe urma schimburilor comerciale cu Germania
atingand pana la 23 august 1944 cuantumul de circa 62.459.579.694 lei sau la peste
16
N.N.Constantinescu, op cit, p 67
17
Apud Maria Muresan, Dumitru Muresan, op cit, passim.
18
19
V. Madgearu, Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1995, p
284-286
20
V Madgearu, op cit, p 285
48
446.000.000 dolari S.U.A. la cursul din 1938.21 Consideram ca acest raport absolut defavorabil
partii romane nu se datoreaza exclusiv acordului economic romano-german, asa cum multi
analisti ai problemei sunt de parere, dimpotriva, el s-a dorit a constitui doar un mijloc prin care
Germania urma sa isi atinga propriile interese economice si politice. Asa cum s-a aplicat in
practica, fiind considerat chiar de catre partea germana desuet, cadrul schimburilor economice
romano-germane a depasit cu mult prevederile acestuia situatia conjuncturala politica din Europa
si din lume favorizand generarea schimburilor dezavantajoase dintre cele doua parti.
4.5.2. Dezvoltarea economiei romanesti in urma aplicarii prevederilor economice si politice

ale Conventiei de Armistitiu din 12 septembrie 1944 si ale Tratatului de pace de la Paris
din 10 februarie 1947
Secolul XX a reprezentat, fara doar si poate, scena celor mai importante confruntari
militare din istorie disputele intre protagonisti fiind generate de motivele economice, dar nu
numai. Desi Marele Razboi 1914-1918 s-a consumat cu costuri economice si umane enorme
pentru totate statele pacea care i-a urmat nu a reusit sa multumeasca pe beligeranti conducand la
izbucnirea celui de al doilea razboi mondial. Participarea statului roman la cele doua conflagratii
mondiale a avut drept obiectiv recuperarea provinciilor romanesti aflate sub dominatie straina,
insa, evolutia evenimentelor a obligat autoritatile romane sa ia in calcul si pozitia celorlalti
beligeranti. Economic si politic statul roman a avut de suferit datorita izbucnirii celor ambelor
conflicte chiar daca participarea acestuia efectiva s-a consumat ulterior (in cazul primei
conflagratii dupa doi ani de neutralitate 1914-1916 iar in cel de al doilea caz tot dupa
aproximativ doi ani de la declansare septembrie 1939- iunie 1941).
Astfel de perioade de asa-zisa neutralitate, de non- conflict, contrar multor pareri, nu au
constituit un bun prilej de refacere sau intarire economica si militara a Romaniei asta si datorita
dezorganizarii schimburilor comerciale internationale si a boicotarii comertului cu statele neutre
de catre cele aflate in conflict. Participarea alaturi de Germania in prima parte a razboiului pana
la 23 august 1945 a adus Romanii pierderi economice in urma schimburilor comerciale cu
Germania atingand de aproximativ 62.459.579.694 lei sau la peste 446.000.000 dolari S.U.A. la
cursul din 1938.22 Trebuie amintit aici si efortul economic, material si uman suportat de statul
roman in prima parte a campaniei si care a distrugerile de razboi cauzate de aliati. In acest
context economia romaneasca nu era deloc pregatita sa suporte campania militara de dupa 23
august 1944 intr-o asemenea masura incat sa aduca Romania pe pozitia a patra din lume in ceea
ce priveste topul statelor care au contribuit la infrangerea Germaniei si a sta in doar aproximativ
noua luni de campanie militara. Situatia economica, sociala si politic a Romaniei in perioada
aplicarii Conventiei de Armistitiu si premergatoare a intrarii in vigoare a Tratatului de Pace din
din 1947 a contribuit din plin la intarzieri in onorarea obligatiilor partii romane fapt ce a
contribuit si mai mult la scaderea veniturilor statului si ale populatiei. Spre exemplificare aducem
in discutie raportul redactat de ministrul finantelor din guvernul Petru Groza in data de 14
decembrie 1946. Potrivit acestuia “… fara obligatiile externe Romania era singura tara
(probabil, n.n. S Gheorghe) ce-si intretine functionarii si armata dupa razboi din veniturile
ordinare efective, pe 16 luni excedentul cheltuielilor statului fiind de aproximativ 227,8 mld
lei…restantele statului fiind de 487 mld lei dintre care pentru bugetul ordinar insumau 57
21
22
N.N.Constantinescu, Istoria economica a Romaniei, Editura Economica, Bucuresti, Vol II, p 68
49
mldlei, pentru armata- 239 mld, C.F.R.-63mld, indemnizatiile de paine – 76 mld, indemnizatii
particulare 50 mld lei”23. In contul cheltuielilor efectuate de Romania pentru aplicarea
prevederilor de pace ale armistitiului statul roman alocase intre, 1 aprilie1946-decembrie 1946,
sume importante ce se ridicau la valoarea de 27775,8 mld lei. La acestea se adaugau aproximativ
239.7 mld lei restante in bunuri si livrari pe care partea romana nu le achitatse ptrivit esalonarilor
cerute de Comisia Aliata (Sovietica) de Control. Cele mai mari sume fusesera cheltuite de statul
roman cu despagubirile de razboi (art 11) ce se ridicau la suma de 1.242.5 mld lei, cu
transporturile efectuate in contul si de catre transporturi ale partii sovietice (art 10) 1.046.8 mld
lei, cu restituirile (art 120 459 mld lei, si cu transporturile C.F.R. (art3) 275,7 mld lei.
Dificultatile economice ale bugetului se reflecta si in structura cheltuielilor 52% din
buget fiind alocat armatei in pofida restructurarilor, epurarilor, reducerilor de personal sau a
trecerii acesteia criteriile prevazute de Tratatul de Pace cu Natiunile Unite din1947. 24 Estimarile
specialistilor romani pentru exercitiul bugetar 1947-1948 precizau un total al datoriei publice de
1.437.206.000 franci elvetieni ce reprezentau aproximativ 309.233kg aur. Comparativ cu aceste
sume, conform stenogramelor oficiale ale sedintei Presedintiei Consiliului de Ministri din 14
decembrie 1946 serviciile curente ale statului roman se ridicau la 171.704.000 franci elvetieni,
aproximativ 36.916 kg aur.25 Calculele autoritatilor romane erau facute in ideea ca s-ar fi putut
modifica in sens favorabil prevederilor viitorului Tratat de Pace cu Natiunile Unite, partea
romana demonstrand astfel buna sa credinta fata de aplicarea corecta a armistitiului si de
conditiile dificile generate de efortul economic de razboi! Temerile acestora erau perfect
justificate atat datorita necontenitelor pretentii financiare sovietice cum ar fi cele 44 milioane de
franci elvetieni platiti in 1944 de Germania Romaniei si pe care Natiunile Unite le reclamau ca
apartinandu-le si insumand totodata aproximativ 60.000 kg aur! Cu alte cuvinte daca partea
germane isi achitase o parte din datorie cu bunuri apartinand altor state Romania era obligata sa
le returneze Natiunilor Unite, prin comasare, chiar daca, aceste bunuri fie vorba de lingouri de
aur sau alte bunuri materiale, doar pentru ca se gaseau pe teritoriul roman fiind asimilate fortat si
gresit articolului 13 din Conventia de Armistitiu din 12 septembrie 1944. Statisticile confirmau
astfel temerile partii romane care anticipa o crestere a cheltuielilor statului si pentru anul
1947cand, ar fi intrat in vigoare prevederile tratatului de pace de la Paris. Argumentul era acela
ca pentru exercitiul bugetar 1938/1939 dintr-un total de 230,8 mld cheltuielile statului
reprezentau doar 16% pentru exercitiul bugetar1945/1946 cheltuielile atingeau 31,4% din
aproximativ 106,4 mld iar pentru 1946/1947 se ridicau la 34,6% dintr-un total de numai 92 de
mld.
Un impediment major ce va avea consecinte financiare la fel de defavorabile asupra
bugetului Romaniei dupa 23 august 1944 o va reprezenta si situatia datoriilor germane fata de
partea romana dupa cum urmeaza: Potrivit calculelor la 23 august 1944 Germania datora
Romaniei 1.300.000.000 marci iar, statul roman datora acesteia 1.056.900.000 marci germane.
Prin renuntarea de catre partea romana asupra creantelor germane in favoarea Uniunii Sovietice,
transformate in dolari la paritatea din anul 1938 Romania se alegea cu un deficit financiar de
422,8 mld dolari! 26
23
Arhivele Nationale, Fond Presedintia Consiliului de Ministri – Stenograme, Dosar nr 11/decembrie 1946, fila 59-
125
24
Arhivele Nationale, Fond Casa Regala, Diverse Dosar 49/1945 fila 1-5
25
Arhivele Nationale, Fond Presedintia Consiliului de Ministri – Stenograme, op cit, Despagubirile acordate
sovietelor si supusilor Natiunilor Unite se ridicau si ele la valoarea de 100 de mld.
26
Ibidem, fila90-101
50
Debutul obligatiilor economice si financiare ale Romaniei catre Natiunile Unite vor fi
reglementate de drept prin textul Conventiei de Armistitiu semnat cu intarziere la Moscova de
delegatii celor doua parti in 12 septembrie 1944 ce reglementa juridic noua optiune politica si
militara a statului roman27. Desi la prima vedere contextul situatiei politico-militare lasa impresia
impunerii unor prevederi similare, totusi, textul conventiei prevede obligatii economice ale
Romaniei directe (10 din 20 de articole) in timp ce in cadrul a inca patru articole acestea se
regasesc dar nu sunt asa de evidente28:
Articolul 1 face referire la obligativitatea Romaniei de a participa la razboiul impotriva
Germaniei cu minimum 12 divizii ( 14 in realitate) costurile acestei campanii fiind suportate
integral de partea romana.
Articolul 3 prevede obligativitatea partii romane de a asigura “fortelor sovietice si
celorlati aliati inlesniri pentru libera lor miscare pe teritoriul Romaniei, in orice directie… prin
mijloacele lor proprii de comunicatii si pe cheltuiala lor, pe pamant, pe apa, si in aer”. Potrivita
anexei aferente acestui articol se explica faptul ca la dispozitia Inaltului Comandament Sovietic,
pe durata aplicarii armistitiului erau vizate toate constructiile si instalatiile romanesti militare,
aeriene, si navale, porturi,cheiuri, cazarmi, magazii, campuri de aviatie, mijloace de comunicatie,
statiuni meteorologice, care puteau fi cerute pentru nevoi militare. Obiectivele in cauza trebuiau
predate in cea mai buna stare si cu personalul necesar pentru intretinerea lor, evident pe
cheltuiala statului roman!
Articolul 4 are in vedere restabilirea frontierei dintre Romania si U.R.S.S la nivelul datei
de 28 iunie 1940, dupa anexarea de catre acesta a Nordului Bucovinei si a Basarabiei! Astfel,
potentialul economic, uman si militar al acestor provincii istorice romanesti, veniturile lor sa fie
transferate Uniunii Sovietice contribuind la scaderea semnificativa a bugetului romanesc ulterior!
Articolul 5. Aducea in discutie obligativitatea partii romane in asigura pe cheltuiala
proprie asistenta sociala, medicala, si hrana tuturor prizonierilor de razboi, sovietici si aliati,
precum si cetatenilor internati sau adusi cu sila persoanelor starmutate sau refugiate. De
asemenea statul roman trebuia sa le asigure pe cheltuiala sa transportul acestora in tara lor
proprie.
Articolul 7 impune partii romane obligatia de a “remite drept trofee… orice material de
razboi al Germanie isi al satelitilor ei pe teritoriul romanesc, inclusive vasele flotei germane si
ale satelitilor ei aflate in apele romanesti” acestea fiind la randul lor – daca era cazul- reparate si
intretinute pe cheltuiala statului roman.
Articolul 9 sporea de asemenea obligatiile financiare ale statului roman in sensul ca
“toate vasele care apartin sau au apartinut Natiunilor Unite aflate in porturile romanesti
indiferent de dispozitia cui s-ar afla,… guvernul roman purtand intreaga raspundere materiala
pentru stricaciunile sau distrugerile bunurilor sus-mentionate”.
Articolul 10 stipula ca Romania sa faca in mod regulat platile cerute de Inaltul
Comandament (Aliat) Sovietic pentru indeplinirea functiunilor sale si…. “in caz de necesitate va
asigura folosinta pe teritoriul romanesc, a intreprinderilor industrial de utilitate publica,
depozitelor de combustibil, petrol, alimente si alte material sau servicii in accord cu
instructiunile date de Inaltul Comandament (Aliat) Sovietic”. Anexa aferenta mentiona faptul ca
autoritatile romane vor retrage si rascumpara, potrivit conditiilor si in limitele de timp dispuse de
sovietici, toate monedele detinute si emise in teritoriul romanesc inmanand moneda astfel retrasa
27
Arh M.Ap.N., fond 284, Dosar nr 1957, f 296
28
*** Romania marele sacrificat al celui de al doilea razboi mondial,Documente, Arhivele Statului din Romania,
Bucuresti 1994, p 310-313
51
fara plata Inaltulului Comandament Aliat (Sovietic).

Articolul 11 este probabil cel mai cunoscut fiind cel care reglementa despagubirile de
razboi fata de Uniunea Sovietica “in suma de 300 milioane de dolari ai Statelor Unite, platibili
in curs de 6 ani, in marfuri (produse petroliefere, cereale, material lemnoase, vase maritime si
fluvial dieverse masini etc. Romania va plati despagubiri pentru pierderile pricinuite in Romania
proprietatilor celorlte State Aliate si nationalilor lor, pe timpul razboiului despagubiri ce
urmeaza a fi fixate la o data ulterioara”. Potrivit anexei in cauza, baza pentru aranjamentul
platilor de compensatii prevazute era dolarul american la paritatea sa, adica la 35 de dolari pentru
o uncie de aur.
Articolul 12 obliga autoritatile romane sa restituie, potrivit indicatiilor Inaltulului
Comandament Aliat (Sovietic) U.R.S.S-ului, in buna stare, “toate valorile materiale stramutate
de pe teritoriile ei, in timpul razboiului….. precum: utilajul fabricilor si uzinelor, locomotive,
vagoane de cai ferate, tractoare, autovehicule, monumente istorice, valori de muzeu, etc.”
Articolul 13 restabilea toate drepturile legale si interesele Natiunilor Unite si ale
nationalilor lor, pe teritoriul romanesc asa cum existau inainte de razboi, si obligau autoritatile
romane sa le restituie proprietatea in desavarsita buna stare.
Estimarile autoritatilor romane pentru efortul economic de razboi al Romaniei aduce in
discutie pagube materiale deosebite cifrate la 3,7 mld dolari dintre care 1 miliard pana la 23
august 1944, 1,2 miliarde pana in mai 1945 si inca 1,5 miliarde in contul Conventiei de
Armistitiu!29 Cu toate acestea autoritatile romane, odata cu punerea in aplicare a prevederilor
conventiei realizeaza faptul ca acestea vor fi interpretate abuziv, cadrul legal fiind cu mult
depasit de Uniunea Sovietica. Potrivit raportului in cauza pana in anul 1945 costurile financiare
ale acestor abuzuri sovietice in interpretarea textului conventiei au produs pierderi statului roman
dupa cum urmeaza: 120 de unitati de marina cu armamentul si munitia aferenta (in parte si
personalul aferent), potrivit articolului 1 si evaluate la 75 miliarde, aproximativ 23.000 de
vagoane insumand circa 60 miliarde cu 500 de locomotive scoase din tara evaluate la 30 miliarde
sau cele 18.000 de automobile particulare evaluate la 36 miliarde care nu au mai fost inapoiate,
peste prevederile articolului 3, material si marfuri de proveninenta germana in valoare de 30
miliarde si care erau proprietate particulara si 1.500 masini functionale in locul unora germane,
potrivit articolelor 7 si 8, intre 2-300 miliarde de lei intretinerea trupelor soitice de ocupatie dupa
terminarea razboiului asta fiind peste prevederile coventiei. 500 mld lei pagube atribuite
armatei sovietice, toate acestea insumand aproape 891 miliarde de lei fara a pune in calcul
echipamentul diviziilor romanesti intoarse de pe front si care a fost oprit de sovietici 30. Comisia
Romana pentru Aplicarea Armistitiului evidentia si solutiile dupa cum urmeaza: la cele
aproximativ 600 mld de lei ceruti de partea sovietica in contul articolului 12 Ministerul de
Interne avansa o situatie de circa 400 mld de prelevari, deja facute, urmand ca diferenta sa fie
esalonata pe mai multi ani31.
In privinta livrarilor ambele parti erau de acord cu esalonarea acestora la momentul
anului 1945 partea romana platise deja 77 milioane de dolari din cei 300 platibili in transe egale
pe 6 ani deci 7 milioane peste ce fusese prevazut32. Sumele ramase se ridicau astfel la circa 223
milioane de dolari americani sau,in lei circa 892 miliarde. Pretentiile sovietelor conform
prevederilor articolului 11 se ridicau la 970 milioane de lei in timp ce partea romana sustinea
29
Maria Muresan, Dumitru Muresan, Istoria Economiei, Editura Economica, Editia a-II-a, Bucuresti, 2003, p359
30
Arhivele Nationale, Fond Casa Regala, Diverse op cit, fila 1-5
31
Ibidem,Dosar 31/1945, fila 1-13
32
Ibidem.
52
doar 240 de miliarde!33 Termenele si conditiile impuse Romaniei vor agrava aplicarea
obligatiilor economice ale Conventiei de Armistitiu, Comisia Aliata (Sovietica) de Control
impunand penalizari de 5% la produsele nelivrate la termen fapt ce va majora semnificativ
cunatumul datoriilor de razboi ale statului roman. Evident penalizarile vor fi si ele aplicate
abuziv la suma totala ramasa si nicidecum la ceea ce nu fusese livrat!
Pentru a intari controlul asupra economiei romanesti autoritatile sovietice vor impune
guvernului de la Bucuresti semnarea unui acord comercial ce avea stabilit, drept prioritati,
realizarea unor exporturi confidentiale (in ceea ce privesc preturile si cantitatea produselor),
precum si protocol in privinta lichiditatilor! Sunt prevazute infiintarea unor intreprinderi mixte
in domeniile precum Sovromtransport, etc. Concesiile economice ale partii romane se datorau
exclusive schimbarilor politice survenite la Bucuresti in martie 1945 si reprezentau probabil o
compensatie pentru reinstaurarea administratiei romanesti in Ardealul de Nord!34 Mai mult decat
atat, odata ce razboiul se incheiase iar negocierile de pace de la Paris evidentiau anumite conditii
politice si economice care se vor regasi in textul tratatului de Pace, partea romana isi va declara
nemultumirea in legatura cu aplicarea in continuare a conditiilor armistitiului dupa incheierea
razboiului la 9 mai 1945 si chiar si dupa intrarea in vigoare a tratatului de Pace cu Puterile Aliate
in februarie 194735. Astfel, la 07.10.1947, Consiliul de Ministri de la Bucuresti isi exprima
nemultumirile in legatura cu discriminarile impuse Romaiei la Conferinta de Pace: “Se impun
negocieri pentru ca textul Conventiei de Armistitiu este nul… suntem sub incidenta Tratatului de
Pace ….. in tratatul cu Bulgaria statul bulgar este exonerate de plata cheltuielilor necesare
intretinerii trupelor sovietice, pentru noi nu se prevede acest lucru”.36 Nu doar autoritatile
romane monitorizau in mod permanent derularea obligatiilor si a celorlate state ocupate de
armata rosie in toate domeniile pentru a slabi presiunea economica si politica asupra sa ci si
diaspora romaneasca.37
Cu toate că efortul economic de război al României, cifrat la enorma sumă de
1.200.000.000 de dolari, valută 1938, o situa pe un onorabil loc patru în ierarhia Naţiunilor Unite
ce duceau lupta contra Germaniei, statutul de cobeligeranţă, pe drept meritat de ţara noastră, îi va
fi refuzat din considerente politice cunoscute doar de Marile Puteri. Mai mult decât atât,
contribuţia României a fost totală38, autorităţile şi populaţia depunând eforturi considerabile
pentru susţinerea economica si materiala a campaniei militare a trupelor române Dintre toate
statele aflate într-o situaţie oarecum similară cu cea a României, nici una nu a depus un efort
militar sau economic atât de mare în înfrângerea maşinii de război germane39. Nici un fel de
organizaţii militare, trupe sau orice alt tip de asociaţii sau unităţi militare nu au continuat lupta
contra Naţiunilor Unite după întoarcerea armelor contra Germaniei, la 23 august, analistii
considerand ca efortul economic si militar al statului roman ar fi contribuit la scurtarea razboiului
cu 200 de zile si acest lucru a reprezentat o importanta economie de resurse pentru Aliati si
salvarea a numeroase de vieti omenesti.
33
Arhivele Nationale, Fond Presedintia Consiliului de Ministri – Stenograme, Dosar nr 12/1945, fila 113-141
Autoritatile de la Bucuresti erau de acord cu aceste valori chiar daca M.Ghelmegeanu, presedintele Comisiei pentru
aplicarea Armistitiului in sedinta de guvern din 11 septembrie avertiza asupra neclaritatilor juridice fata de
prestatiile partii romane dupa data de 8 mai 1945!
34
Arhivele Nationale, Fond Presedintia Consiliului de Ministri – Stenograme, Dosar nr 5/1945, fila 1-4
35
Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, Fond Coferinţa de Pace de la Paris, 1946, vol 78, f 4.
36
Arhivele Nationale, Fond Presedintia Consiliului de Ministri, Dosar 10/1947, fila 1-14
37
Arhivele Nationale, Fond Direcţia Generală a Poliţiei ( în continuare se va cita D.G.P.), dosar nr 42/1946, f 28.
38
Arhivele M.Ap.N., Fond 948, dosar nr 177, passim.
39
Arhivele Nationale, Fond Casa Regală, dosar nr 21/1945, f 1-12.
53
4.6. România între 1945-1990

1. Refacerea economică postbelică
2. Instituirea economiei planificate de tip socialist
În primii ani postbelici principala problemă economică a României va consta în refacerea şi
repunerea în circuitul economic a tuturor instalaţiilor industriale şi a terenurilor agricole distruse
de război. Situaţia era cu atât mai dificilă cu cât un număr important de locuitori căzuseră pradă
ororilor conflictului, aproximativ 1 milion de morţi, răniţi şi dispăruţi nu mai puteu contribui la
reconstrucţia ţării devastată de război. Cuantumul redus al resurselor materiale şi umane datorat
distrugerilor suferite pe parcursul anilor de conflict, dezorganizarea producţiei, statutul
internaţional conferit României, prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 dintre
Naţiunile Unite şi România, obligaţiile economice şi dificultăţile trecerii la economia de pace vor
impune adoptarea unor măsuri economice cu caracter dirijist şi etatist în scopul impulsionării
refacerii economice şi a normalizării societăţii româneşti. Adoptarea unui plan economic menit
să eficientizeze situaţia economică şi implicit cea social-politică va fi întârziată datorită jocului
politic disputant între partidele politice tradiţionale şi Casa Regală pe de o parte şi reprezentanţii
partidului comunist sprijiniţi de Uniunea Sovietică de cealaltă parte care aveau ca şi obiectiv
politic instaurarea unui regim asemănător modelului oferit de statul sovietic. Inflaţia galopantă şi
seceta din anii 1945-1947 vor îngreuna şi mai mult misiunea autorităţilor române de a reface
potenţialul economic al ţării cu toate eforturile legislative făcute în acest sens iar impunerea
guvernului controlat de comunişti în martie 1945 condiţionează şi mai mult refacerea economică
de climatul politic. Reforma agrară din 23 martie 1945 are principal obiectiv desfiinţarea marii
proprietăţi funciare şi câştigarea unei adeziuni populare în vederea obţinerii sprijinului politic
necesar noii puteri. Odată cu legitimarea autorităţilor comuniste în urma câştigării alegerilor din
noiembrie 1946, prin fraudă, procesul de trecere a României de la economia de piaţă la cea
centralizată întră în linie dreaptă iar măsurile economice luate vor întârzia refacerea economică,
obiectivul politic şi economic al autorităţilor comuniste fiind cu totul altul. În decembrie 1947
ultimul obstacol în transformarea României dintr-un stat independent economic şi politic este
înlăturat prin forţarea abdicării Regelui Mihai şi transformarea statului din monarhie
constituţională în republică.
Evolutia agriculturii dupa 1945 este data de Reforma Agrara din 23 martie care desfiinta marea
proprietate funciara si instituia monopolul statului asupra productiei de cereale chiar daca aparent
un numar important de familii taranesti vor fi impropietarite cu teren agricol datorita conditiilor
dure ale razboiului precum si datorita ineficientii muncilor agricole, productia globala de la
nivelul anului 1938 luata ca element de referinta va fi depasita tarziu abia in 1971 chiar daca
raportarile oficiale vorbeau de productii record la hectar. Incheierea procesului de colectivizare a
contribuit la reunirea loturilor de teren arabil in asociatii ale agriculorilor (cooperative agricole
de productii sau CAP-uri) sau ferme de stat (intreprinderi agricole de stat IAS) care totalizau
peste 90% din suprafata arabila din Romania. Dupa 1945 dar mai ales dupa 1947, Romania
inregistreaza un process de transformare economica si politica si anume dupa abdicarea Regelui
Mihai si abolirea monarhiei de la 30 dec 1947 se va realiza trecerea de la economia de schimb la
cea planificata. Instituirea regimului comunist si trecerea la dictatura clasei muncitoare vor eroda
institutiile democratice astfel incat, atat in plan politic dar si in plan economic, vom asista la o
scadere a initiativei si a performantelor tuturor celor angrenati in institutiile statului. Inlaturarea
proprietatii private si reconsiderarea rolului proprietatii de stat va avea consecinte nefaste asupra
randamentului, atat in domeniul productiei industriale dar si in cel al productiei agricole.
54
Trecerea la economia planificata, pentru toate statele din fostul lagar socialist va reprezenta un
moment de cotitura in dezvoltarea lor economica in sensul ca refacerea lor economica de dupa
razboi va fi mult ingreunata de urmatorii factori:
- Adoptarea noului sistem politic si economic
- faptul ca din pc de vedere economic si politic se stitueaza ca si randament sub nivelul
economiei de piata sau a liberului schimb
- timpul necesar cu destructurarea vechiului sistem economic, implementarea celui nou si
motivarea cetatenilor va fi sufficient de mare pt ca in 1989 decalajul dintre Europa occidental sic
ea central si est europeana sa fie mult mai mare.
Argumentele pozitive a Romaniei planificate de sistemul centralizat constau in faptul ca au
fost adoptate masuri concrete privind cresterea productiei in toate domeniile economice,
realizarea unor obiective de infrastructura, de interes national si regional si realizarea unor
obiective importante precum construirea de scoli, spitale, drumuri, cai ferate, aeroporturi,
absolute indispensabile trecerii Romaniei la stadiul de tara mediu dezvoltata. Pentru a obtine
independenta economica si a impiedica Romania sa devina “un granar” al C.A.E.R.-ului
(conform planului rus Valev), autoritatile romane in frunte cu Ghe Gheorighiu Dej vor trece la
un amplu proces de masuri de dezvoltare industriala a Romaniei, menite sa evidentieze rolul
industriei romanesti in cadrul lagarului socialist. Consecintele acestui program, din punctc de
vedere politic au fost cat se poate de benefice pentru partidul comunist, in sensul ca prin
cresterea numarului de unitati industriale si cresterea numarului de lucratori salariati din cadrul
acestuia se va spori sustinerea politica a regimului, insa din punct de vedere economic, acest
lucru va deschide calea aparitiei unor intreprinderi putin rentabile si mari consumatoare de
energie ale caror produse vor fi necompetitive pe piata occidentala datorita costurilor mari si
calitatilor reduse. In acest contest, lipsa de concurenta intre intreprinderile de stat si asigurarea
pietei interne cu produsele specifice vor intari si mai mult caracterul necompetitiv si
neperformant al economiei centralizate, cu consecinte nefaste pe termen mediu si lung asupra
cresterii bunastarii sociale. Intreprinderile romanesti vor excela in putine domenii la export iar
acest avantaj se va pierde usor in contextual in care cele mai multe dintre intreprinderile
romanesti foloseau o tehnologie neperformanta, invechita si produceau produse de uz caznic si
de consum mult sub standardele celor occidentale.
Instituirea economiei planificate in Romania a suprimat orice decizie a managerilor la nivelul
factorilor de raspundere, astfel incat, statul nu mai agreaza in niciun fel intreprinderile private
decat in domeniul serviciilor si acelea sub un control strict. Totusi, ca si avantaje, economia
planificata da posibilitatea statului sa realizeze obiective economice concentrand resursele acolo
unde este cazul, fara apelul la finantarea externa sau la capitalul privat. Statul controleaza bine
prin politici monetare si fiscal cantitatea de bani de pe piata reducand inflatia, economia
planificata favorizeaza statul in ansamblul sau in timp ce economia de piata favorizeaza mai mult
piata si regiunile locale. Ca si minusuri, statul nu poate identifica preferintele consumatorului,
excesele, deficitele in materie de productie, fapt ce contribuie la lipsa de produse sau alimente de
pe piata. Impactul in viata personala este unul foarte mare in sensul ca, oportunitatile de angajare
sunt limitate. Din punct de vedere social, autoritatile comuniste s-au preocupat de cresterea
gradului de alfabetizare a populatiei astfel incat, peste 95% din populatie in 1999 stia sa scrie si
sa citeasca, iar prin intermediul unitatilor scolare de profil se crea forta de munca specializata in
special pentru domeniile de mare importanta (ind siderurgica, metalurgica). La sfarsitul anilor 80
chiar daca potentialul agricol al Romaniei era in continuare remarcabil fata de cel al celorlalte
55
state comuniste, dezvoltarea industriala atinsese un nivel maxim ce putea incadra Romania in
categoria tarilor mediu dezvoltate si care aveau o pondere importanta in special cantitativa in
productia globala in domenii precum otel, carbune, energie, agricultura. Din pacate, acentual pus
pe dezvoltarea industriei grele a neglijat sectorul serviciilor si mai cu seama cel financiar bancar
astfel incat odata cu prabusirea comunismului in Romania si in intreaga Europa central si de
rasarit, majoritatea statelor foste comuniste se vor gasi, ca de altfel si Romania in situatia de a fi
extrem de vulnerabile pt a trece din nou la economia liberului schimb. Cei 50 de ani de
izolationism au marit decalajul dintre economiile occidentale si cele ale statelor foste socialiste
astfel incat ultimele nu se vor putea alinia la standardele impuse de piata decat platind niste
costuri sociale si economice foarte mari. Nici integrarea in Uniunea Europeana pentru multe din
statele foste socialiste nu reprezinta o certificare a valorii de piata a economiilor lor, in sensul ca
discrepantele economice si sociale sunt in continuare mult prea evidente.
BIBLIOGRAFIE
1. N.N.Constantinescu, Istoria economica a Romaniei, Editura Economica, Bucuresti, Vol II, 2000
2. Maria Muresan, Dumitru Muresan, Istoria Economiei, Editura Economica, Editia a-II-a,
Bucuresti, 2003
3. V Axenciuc, Introducere in istoria economica a Romaniei, Editura Fundatiei Romania de

Maine, Bucuresti, 1997
4. Aurica Simion, Dictatul de la Viena, Editura Albatros, Bucuresti, 1996

5. Nicolae Ciachir, Marile Puteri si Romania (1857-1947), Editura Albatros, Bucuresti,
6. Ioan Scurtu, Gheorghe Z. Ionescu, Eufrosina Popescu, Doina Smarcea, Istoria Romaniei intre
1918-1944, Culegere de Documente, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti
7. *** Romania marele sacrificat al celui de al doilea razboi mondial, Documente, Arhivele
Statului din Romania, Bucuresti 1994
Documente
 Arhivele Nationale, Fond Presedintia Consiliului de Ministri

 Arhivele Nationale, Fond Presedintia Consiliului de Ministri- Stenograme
 Arhivele Nationale, Fond Direcţia Generală a Poliţiei
 Arhivele Nationale, Fond Casa Regală
 Arhivele M.Ap.N., Fond 948
 Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, Fond Coferinţa de Pace de la Paris
 Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, Fond Relatiile romano-sovietice
56

Istorie Economica

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istorie Economica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STEFAN GHEORGHE

4.2. Efortul economic de război al României 1916-1918 ......................................................... 38

INTRODUCERE IN ISTORIA ECONOMICA A ROMANIEI

1.1. Importanta studierii istoriei economice

1.2. Periodizarea istoriei economiei

1.3. Primele forme de organizare sociala si economica la nord de Dunare

linie paternă (războinicul fiind elementul principal al comunităţii). Omogenizarea acestor

1.4. Primele forme de organizare social-economice

Desi fenomenul nu are o asemenea amploare ca in cadrul economiei greco-romane totusi el

1.5. Aparitia statului dac centralizat

1.6. Organizarea economico-sociala a geto-dacilor

1.7. Stadiul dezvoltarii economice in perioada statului dac condus de Decebal

1.8. Consecintele cuceririi romane la N Dunarii

mestesugarilor si a negustorilor in organizatii si asociatii profesionale organizate ierarhic

1.9.1. Consecintele retragerii aureliene

1.9.2. Aparitia obstii teritoriale pe intreg cuprinsul fostei Dacii

ORGANIZAREA SOCIAL-POLITICA SI ECONOMICA IN EVUL MEDIU

2.1. Organizarea politico-statala a romanilor la inceputurile Evului Mediu

2.1.1. Intemeierea voievodatului Transilvaniei

2.1.2. Intemeierea voievodatului Tarii Romanesti

2.1.3. Intemeierea voievodatului Tarii Moldovei

2.2. Relaţiile comerciale şi dezvoltarea economică a statelor medievale

2.3. Dreptul de proprietate; relatiile de productie in societatea feudala

2.4. Dezvoltarea economica a Principatelor Romane in perioada Regimului turco-fanariot

2.4.2. Relatiile economice ale principatelor

2.4.3. Măsuri administrative, economice şi sociale reformatoare

2.4.4. Consecinte ale instaurarii regimului fanariot

PRINCIPATELE ROMÂNE ÎN PRIMA JUMATATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

3.1. Consideratii generale asupra contextului European

3.2. Cerinte economice, sociale si politice ale revolutiei de la 1821

3.3. Dezvoltarea Galatiului si a Brailei in perioada statutului de porto-franco

Inceputul secolului al XIX-lea se caracterizeaza, pe plan extern, prin intensificarea

in consecinta dezvoltarea economica si demografica este net superioara fata de perioada

acostare a navelor. In aceste conditii municipalitatea orasului constata ca activitatea portuara

3.4. Economia românească în a doua jumatate a secolului al XIX-lea

specifica intrucat inprimii ani de dominatie tarista (incepand cu 1912) nu se inregistreaza

1) Proiecte economice si sociale enuntate in cadrul revolutiei romane de la 1848

1. Petitiunea proclamatiunie 15 martie, 1848, Iasi

2) Dezvoltarea social-economica in perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza

DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMANIEI IN SECOLUL XX

4.1. Economia românească în perioada neutralităţii 1914-1916

4.2. Efortul economic de război al României 1916-1918

4.2.1. Consecinţe economice, sociale şi politice ale Marii Uniri de la 1918

 Ponderea economica a marilor proprietari de terenuri, a arendasilor scade in favoarea

4.3. Economia românească în perioada interbelică

4.3.1. Procesul refacerii economice a Romaniei (1919-1921) a presupus realizarea unor

4.3.2. Etapa de crestere economica (1922-1929)

4.4. Depăsirea momentului crizei economice din anii 1929-1933

4.5. Economia romaneasca in perioada celui de al doilea razboi mondial (1939-1945)

4.5.1. Impactul prevederilor Acordului romano-german din martie 1939 asupra

internationale si declansarii ostilitatilor militare de catre Germania in septembrie 1939.

exportate pe piata germana fapt ce va contribui la accelerarea inflatiei, la generalizarea lipsei

4.5.2. Dezvoltarea economiei romanesti in urma aplicarii prevederilor economice si politice

fara plata Inaltulului Comandament Aliat (Sovietic).

4.6. România între 1945-1990

3. V Axenciuc, Introducere in istoria economica a Romaniei, Editura Fundatiei Romania de

4. Aurica Simion, Dictatul de la Viena, Editura Albatros, Bucuresti, 1996

 Arhivele Nationale, Fond Presedintia Consiliului de Ministri

S-ar putea să vă placă și