Funcţia de coordonare mai este numitaă şi funcţia de personal.

Coordonarea poate fi
definitaă ca o activitate conştientaă cu scopul de a dobaâ ndi armonie şi unitate de efort îân
urmaă rirea unui obiectiv îâmpaă rtaă şit îântr-o organizaţie sau comun mai multor organizaţii, ori:
coordonarea constaă îân ansamblul proceselor prin care se sincronizeazaă activitaă ţile şi
eforturile individuale ale membrilor, astfel ca ele saă contribuie le realizarea eficientaă a
obiectivelor organizaţiei.

Coordonarea include de asemenea şi administrarea personalului, scopul principal al

caă reia este de a selecta persoanele cu abilitaă ţile cele mai potrivite pentru posturile
corespunzaă toare, determinarea modului de remunerare şi menţinere a lor îân organizaţie,
precum şi acţiunile desfaă şurate îân vederea îântreruperii activitaă ţii angajaţilor din cauza
pensionaă rii, transferului sau a concedierii. Coordonarea ca funcţie a managementului este
necesaraă datorita influenţelor pe care le resimte organizaţia, ataâ t îân interiorul sau caâ t si-n
exterior, datoritaă schimbaă rilor generate de progresul tehnic. ÎÎn aceastaă situaţie managerul
organizaţiei trebuie saă îândeplineascaă maă suri şi acţiuni de coordonare îân dinamicaă a
îântreprinderii noile condiţii reiesș ind din prevederile planurilor şi programelor sale.

Acţiunea de coordonare are menirea de a asigura adaptarea organizaţiei la condiţiile

existente îân fiecare moment al evoluţiei sale. Direcţiile principale de acţiune pentru
coordonare sunt: coordonarea nemijlocitaă a personalului îân activitaă ţile lor curente;
coordonarea prin politica de personal a organizaţiei, exprimataă prin reguli şi proceduri
concrete; coordonarea prin rapoarte asupra rezultatelor obţinute; coordonarea prin
instrucţiuni; coordonarea prin instruirea personalului de conducere. Pentru asigurarea
unei activitaă ţi eficiente conducaă torul poate folosi mai multe mecanisme coordinative,
reieşind din necesitaă ţile concrete, circumstanţele corespunzaă toare etc. Pentru ca acţiunea
de coordonare saă se realizeze continuu şi eficient, este necesar ca la nivel de organizaţie
îântre diferitele elemente structurale, caâ t şi îântre oameni, saă existe comunicaţii eficiente.

Controlul presupune ansamblul proceselor de urmaă rire a modului îân care se

desfaă şoaraă diferite acţiuni sau îântreg procesul de management, caâ t şi de reglare a
activitaă ţilor organizaţiei prin gaă sirea unor soluţii eficiente de identificare şi eliminare a
efectelor negative apaă rute îân funcţionarea sistemului. Aceastaă funcţie se concentreazaă pe
monitorizarea şi evaluarea performanţelor angajaţilor cu scopul de o obţine şi menţine o
îâmbunaă taă ţire continuaă a calitaă ţii activitaă ţii lor.

Procesul de control include caâ teva etape: stabilirea de standarde (de timp, calitate,
cantitate); evaluarea rezultatelor (determinarea valorilor variabilelor de stare);
compararea rezultatelor cu standardele; corectarea sau efectuarea modificaă rilor necesare.

Controlul mai poate fi considerat ca o etapaă finalaă a procesului de luare a deciziilor

şi constaă îân verificarea concordanţei dintre procesul de funcţionare a sistemului condus şi
deciziile de conducere şi depistarea abaterilor de la deciziile de conducere apaă rute. ÎÎn acest
scop, controlul trebuie saă îândeplineascaă anumite cerinţe: saă fie atotcuprinzaă tor; saă asigure
cunoaşterea modului cum se aplicaă deciziile; saă asigure îântaă rirea responsabilitaă ţii la toate
nivelurile; saă asigure respectarea reglementaă rilor legale; saă punaă accentul pe îândrumare şi
ameliorare; saă fie operativ îân aplicarea corectaă rilor care se impun. Controlul nu acţioneazaă
numai pentru sesizarea abaterilor şi corectarea lor, ci, îân primul raâ nd, pentru prevenirea
acestora.