În litertatura de specialitate se menţionează că forma clasică a crimei organizate îşi are

rădăcinile în mafia siciliană şi în mediul infracţionist american. La finele secolului al XIX-lea

prin cuvântul „mafie“ erau definite – mai cu seamă în rapoartele poliţiei – diferite „asociaţii de
criminali“1. Noţiunea ca atare însă e lansată în perioada „legii prohibiţiei“, adoptată în 1919 în
SUA2. Tot atunci apare şi sindicatul „de breaslă“ „Cosa Nostra“.
În Republica Moldova s-au conturat două puncte de vedere în problema abordată.
Potrivit primului punct de vedere – celui formulat în lucrările lui V. Bujor – crima
organizată reprezintă doar nişte „operaţiuni ilicite“, determinate de cererea pe piaţă a drogurilor,
de existenţa prostituţiei, cămătăriei etc. Iar sutele de infracţiuni comise de către grupările
criminale, de către bandele de tâlhari înarmaţi sunt interpretate drept manifestări izolate ale
criminalităţii. Autorul şi-a menţinut şi în perioada ulterioară opiniile în această problemă.
Conform altui punct de vedere se susţine că până în prezent nici practica, nici teoria nu cunosc
o opinie şi o atitudine unică privind fenomenul crimei organizate, formele şi tipurile sale; lipseşte
baza legislativă necesară ce ar asigura legalitatea în activitatea organelor de drept; nu există de
asemenea nici o concepţie de stat în problema luptei cu crima organizată.
Noi suntem de părerea că Crima organizată constituie o consolidare şi unificare a grupărilor,
organizaţiilor şi comunităţilor infracţionale, care asigură activităţi în scopul majorării veniturilor
ilicite şi sporirii influenţei lor asupra structurilor statale.

Precizări de ordin terminologic

Criminalitatea de tip mafiot. Mafia reprezintă acel segment infracţional la care se

raportează activităţi ilegale deosebit de periculoase, desfăşurate prin metode agresive de către
asociaţii de indivizi cu o structură organizatorică ierarhizată şi un lider autoritar, având la bază
un cod de conduită obligatorie, ritualuri de admitere a membrilor şi o lege a tăcerii, în scopul
instituirii controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri de
decizie ale societăţii şi obţinerii de câştiguri ilicite frauduloase.
Criminalitatea organizată.Este definită ca fiind acel segment infracţional la care se
raportează activităţile ilegale, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii economice,
sociale şi politice, desfăşurate prin diverse metode şi mijloace, în mod constant, planificat şi
conspirat, de către asociaţii de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu structuri
specializate şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite la cote deosebit
de ridicate.
Tipuri şi structuri de organizaţii criminale:
În concepţia Interpol, organizaţiile criminale pot fi împărţite în cinci grupe distincte.
- Familiile mafiei. Acestea au structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită şi
desfăşoară o diversitate de activităţi ilicite.
- Organizaţiile profesionale. Membrii acestora se specializează în una sau două tipuri de activităţi
infracţionale (traficul de maşini furate, imprimerii clandestine de monedă falsă, laboratoare
clandestine pentru fabricarea drogurilor, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri organizate
etc.);
 - Organizaţii criminale etnice. Acestea sunt rezultatul expansiunilor geografice, a diferenţelor
dintre nivelurile de viaţă, a severităţii excesive a condiţiilor de imigrare („Triadele”, organizaţii
criminale chineze; „Yakuza”, grupări japoneze ş.a.);
În concepţia nord-americană, în funcţie de activităţile infracţionale pe care le desfăşoară,
putem distinge următoarele tipuri de organizaţii criminale:
- Raketing. Grupuri de indivizi care organizează diverse tipuri de activităţi infracţionale
pentru profituri combinate.
- Operaţiuni de vicii. Grupuri de indivizi care desfăşoară o activitate continuă prin furnizarea
de bunuri şi servicii ilegale.
- Bande. Grupuri de indivizi cu interese comune ori apartenenţă socială, care se asociază în
vederea comiterii unor activităţi ilicite, pentru a se impune într-o comunitate
- Terorişti. Grupuri de indivizi care se asociază pentru a comite acte criminale spectaculare.
Modalităţi de săvârşire a infracţiunilor din domeniul criminalităţii organizate
Traficul de droguri. România prezintă interes din ce în ce mai mare pentru reţelele de
traficare a drogurilor, în special a haşişului provenit din Africa şi a cocainei traficată din
America de Sud spre Europa Occidentală. Ţara noastră este inclusă în aşa numită „Rută
balcanică” de traficare a heroinei dinspre Turcia spre pieţele occidentale, prin 3 din totalul de 5
variante ale acestei rute menţionat cursul de bază.
Spălarea de bani. Pentru derularea operaţiunilor financiare frauduloase din sfera spălării
banilor, cel mai adesea sunt folosite firme private paravan, sau chiar fictive, în spatele cărora se
desfăşoară activităţi infracţionale.
Falsul de monedă. Atât falsificarea cât şi traficarea mijloacelor de plată cunosc o
recrudescenţă îngrijorătoare, motiv pentru care pe plan internaţional serviciile specializate sunt
în continuă căutare a unor noi metode de prevenire şi contracarare a acestui fenomen.
Traficul internaţional de autoturisme furate. Traficanţii, prin legături infracţionale cu
vameşii, introduc în ţară autoturisme furate pentru care obţin chitanţe vamale ce atestă plata
taxelor legale pe repere mari, cum ar fi caroseriile şi motoarele.
Traficul cu arme. Se află deseori în legătură cu terorismul, comerţ ilicit ce este, de mult ori,
apanajul crimei organizate. Reţele internaţionale, având deseori acceptul unor state interesate în
alimentarea focarelor de război, din diferite zone ale lumii.
Corupţia. Corupţia reprezintă punctul de pornire al tuturor activităţilor infracţionale desfăşurate
de organizaţiile criminale. Ea este un fenomen extrem de nociv, cvasi-generalizat în toate structurile
sociale. Deşi există în toate ţările lumii, în statele care trec printr-o perioadă de tranziţie, nocivitatea
corupţiei se simte mai acut.
Terorismul. FBI-ul defineşte terorismul ca „folosirea în afara legii a forţei ori violenţei pentru
intimidarea ori constrângerea unui guvern, a populaţiei civile, ori a unui segment din acesta, în
îndeplinirea unor obiective politice ori sociale”.
Activităţile infracţionale în care teroriştii sunt implicaţi includ: bombardamente, incendii,
asasinate, răpiri, luare de ostatici, deturnare de avioane, spargeri de bănci, furturi din arsenalul militar
sau poliţienesc.

Etapele şi modalităţile de acţiune

Faza obţinerii de informaţii. În această fază, se desfăşoară activităţi de cunoaştere şi informare
cu privire la activităţile reţelelor criminale. În acest sens, sunt consultate bazele de date şi
informaţii obţinute de structurile specializate. Structurile informative îşi au propriile planuri de
culegere a informaţiilor despre criminalitatea organizată.
 Faza investigaţiilor. Activităţile investigative constau, în esenţă, în verificarea informaţiilor
deţinute şi completarea lor prin activităţi operative specifice poliţiei judiciare sau serviciilor
speciale, cum ar fi:
- Supravegherea operativă a unei persoane suspecte.
- Verificarea surselor de venit ale suspecţilor.
- Verificarea unor acte şi înscrisuri.
Faza urmăririi penale.
Din perspectivă urmăririi penale vor fi desfăşurate următoarele activităţi con¬sacrate în legea
procesual penală:
- Audierea de martori, cu obligativitatea asigurării protecţiei lor.
- Ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Acest mijloc de probaţiune oferă posibilitatea examinării
ulterioare a înscrisurilor şi efectuarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţific.
6.5. Organizarea flagrantului
Flagrantul reprezintă unul dintre cele mai complete şi eficiente mijloace de evidenţiere a
elementelor de fapt, de constatare în timp util şi în mod complet a faptelor ilicite şi a autorilor
acestora.
Pregătirea acţiunilor de realizare a flagrantului – Planificarea acţiunii are următoarele repere
obligatorii:
Stabilirea locului, zonei şi mediului unde se va desfăşura acţiunea, recunoaşterea zonei şi
fixarea activităţilor ş.a.
- Efectuarea unor investigaţii complexe în vederea identificării persoanelor implicate, a
legăturilor lor infracţionale, a modalităţilor de operare şi a mijloacelor folosite.
- Coroborarea tuturor datelor şi stabilirea modalităţilor concrete de acţiune.
Pătrunderea în zona de acţiune – Pe întreaga durată a acţiunii se va urmări îndeplinirea
simultană a trei cerinţe:
- Asigurarea securităţii personalului participant la acţiune, precum şi a cetăţenilor care se află
în zona vizată.
- Luarea măsurilor de protejare a persoanelor care lucrează sub acoperire, a celor infiltrate în
cauză şi a informatorilor.
- Protejarea şi asigurarea tuturor materialelor folosite pentru identificarea infractorilor.
Realizarea flagrantului propriu-zis. În funcţie de fazele comiterii actului infracţional, de
regulă, există trei posibilităţi de acţiune a echipei de intervenţie pentru realizarea flagrantului:
- Intervenţia înainte de consumarea actului infracţional,
- Intervenţia în timpul comiterii faptei,
- Intervenţia după consumarea actului infracţional.