Sunteți pe pagina 1din 13

Drept roman – sinteză

Dreptul roman („Alfabetul dreptului”) = totalitatea normelor de conduită instituite sau sancționate de statul roman și cuprinde un vast sistem de ramuri și instituții
juridice.

Dreptul public reglementa relațiile care se stabileau cu privire la organizarea statului și relațiile dintre stat și cetățeni, în timp ce Dreptul privat reglementa
relațiile dintre persoane (fizice sau juridice) – cu privire la statutul juridic al persoanelor, la relațiile cu conținut patrimonial dintre persoane și la relațiile ce se
stabilesc între persoane cu ocazia soluționării proceselor private.

În dreptul roman, norma de conduită era norma juridică, iar sancțiunea era posibilitatea, la îndemâna persoanelor, de a se folosi de o anumită normă.
La origine, exista o confuzie între diferitele categorii de norme sociale (juridice - IUS, morale și religioase – FAS), până la Legea celor XII table (451 î.e.n.):
- În Institutele lui Justinian, știința dreptului sau jurisprudența este cunoașterea lucrurilor divine și umane, știința a ceea ce este drept și nedrept.
- Ulpian: principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său.
- Celsus: Dreptul este arta binelui și a echității.

Școlile de drept roman:


- Școala de la Ravenna (sec. VII-XI)
- Școala de la Pavia (sec. X)
- Școala glosatorilor de la Bologna (sec. XI) – au utilizat metoda exegetică
- Școala postglosatorilor de la Bologna (sec. XIV) – au utilizat metoda dogmatică. Începând cu sec. XV, germanii preiau principiile de drept formulate de
postglosatori, pe care le îmbogățesc cu elemente de drept nescris local, dând naștere sistemului de drept „Usus modernum pandectarum”, ca re a fost aplicat în
Germania până la 1900.
- Școala istorică a dreptului roman din Franța (sec XVI)
- Noua școală istorică a dreptului roman de la Marburg (1802)

Importanța dreptului privat roman


- este expresia juridică clasică și abstractă a unei societăți bazată pe proprietatea privată și pe producția de mărfuri -> a formulat toate conceptele, principiile și
instituțiile necesare funcționării unei asemenea societăți
- este un vast câmp de verificare a tezelor teoretice cu privire la originea și evoluția dreptului
- s-a creat pentru prima oară alfabetul terminologia juridică

Influența dreptului roman asupra formării dreptului românesc


Dreptul românesc s-a format și a evoluat sub influența dreptului roman. Există 3 momente principale:
- formarea dreptului feudal românesc nescris (Legea țării), pe fondul juridic daco-roman
- elaborarea legiuirilor feudale românești scrise (în sec. XV apar pravilele bisericești, iar în sec. XVII apar pravilele feudale laice, inspirate din dreptul bizantin)
- elaborarea codurilor românești burgheze (moderne) – A.I. Cuza a preluat nemijlocit toate conceptele, categoriile, principiile și instituțiile din dreptul roman
clasic. Cod civil 1864 – în vigoare până în zilele noastre.

Diviziunile dreptului roman


Dreptul
Dreptul privat
public

Dreptul ginților (IUS GENTIUM) Dreptul natural


(aplicabil peregrinilor) (IUS NATURAE)
Dreptul civil (IUS CIVILE/ IUS QUIRITIUM) (aplicabil tuturor
(aplicabil cetățenilor romani, care se mai numeau și quiriți) Dezvoltat pe baza relațiilor comerciale. Spre sfârșitul epocii viețuitoarelor,
postclasice (Justinian) a devenit un drept general, asimilând inclusiv sclavilor,
3 înțelesuri: toate instituțiile dreptului civil. care erau bunuri
3 înțelesuri: (res))

Totalitatea normelor Se confundă cu


Drept civil Jurisprudența (drptul Totalitatea normelor de drept care dreptul natural (IUS
(Totatlitatea NJ ce izvorât din Întregul drept privat de drept ce reglementează NATURAE), sistem de
reglementeză relațiile interpretarea roman, cu escepția reglementează relațiile dintre statele norme de drept
dintre cetățenii creatoare a dreptului pretorian relațiile dintre cetăți (cf. Titus Livius) aplicabile tuturor
romani) jurisconsulților) cetățeni și pregrini ≈ drept internațional popoarelor în toate
public timpurile

Dreptul roman a coexistat alături de legile popoarelor cucerite de romani.


Drept roman – sinteză

Caracterele
predominante ale
societății romane
Etapele dreptului roman:
1. Etapa primitivă a Romei
2. Etapa apariției statului roman
Pragmatismul (de
Formalismul
(formule și
Constructivismul Antropocentrism 3. Etapa regalității în forma statală
la problema (nu se putea folosi ul (concentrat pe
practică creau o
proceduri
specifice, altfel se
același tip de
Contractualismul
persoană, nu pe 4. Etapa republicii
lege)
pierdea procsul)
formulă la alt caz) bun)
5. Etapa principatului?
6. Etapa dominatului
7. Etapa dreptului privat roman

Periodizarea istoriei Romei


Epoca prestatală Epoca statală
Imperiul
Regalitatea Republica Principatul Dominatul

Diviziunile dreptului privat roman


Epoca veche Epoca clasică Epoca postclasică
Regalitatea Republica Principatul Dominatul
753 î.e.n. – ½ sec. VI î.e.n. ½ sec. VI î.e.n. – 509 î.e.n. 509 î.e.n. – 27 î.e.n. 27 î.e.n. – 284 e.n. 284 – 565

Epoca prestatală (753 î.e.n. – ½ sec. VI î.e.n.)


= perioada gentilică, în care societatea se baza pe familie (gintă matriarhală/ patriarhală)
Structura socială Triburile fondatoare ale Romei = latinii (RAMNES), sabinii (TITIES) și etruscii (LUCERES)
2 grupuri sociale:
- Patricienii (membrii triburilor fondatoare și urmașii acestora) – clasă socială închisă ce exercita
conducerea socială în condițiile democrației militare
- Plebeii – populațiile vecine supuse de romani și comercianții și meseriașii veniți la Roma. Nu luau parte la
conducerea socială.
În urma conflictului dintre patricieni și plebe s-a format statul roman.
3 triburi x 10 curii x 10 ginți
Organizarea conducerii sociale Factorii de conducere socială:
- COMITIA CURIATA = adunarea patricienilor, fiecare curie având câte un vot. Alegea regele, soluționa
problemele majore, judeca crimele grave
- Regele= conducătorul militar și civil și șeful religios. Putea convoca Adunarea poporului.
- Senatul – șefii celor 300 de ginți. Îl sfătuia pe rege și confirma hotărârile Adunării poporului.
Reformele lui Servius Tullius (575 – 535 Reforma socială: 5 categorii sociale, după criteriul averii, împărțite în 193 de centurii (unități militare și
î.e.n.) = apariția statului roman unități de vot, cu nr. inegal de membri). Prima categorie socială deținea 98 de centurii.
Reforma administrativă: teritoriul Romei a fost împărțit în cartiere, numite și triburi (unități administrativ-
teritoriale – 4 urbane și 17 rurale)
Societatea organizată în stat ≠ societatea genitlică: criteriul stratificării sociale și criteriul social
(cele 2 reforme)
Drept roman – sinteză

Diviziunile dreptului privat roman Epoca veche Epoca clasică Epoca post-clasică
(sec. VI î.e.n. – 27 î.e.n.) (27 î.e.n. – 284 e.n.) (284 e.n. – 565 e.n.)
Formele de organizare Regalitatea (sec. VI î.e.n. – 509 î.e.n.) Republica (509 î.e.n. – 27 î.e.n.) Principatul (Imperiu) Dominatul (Imperiu)
Organizare socială Patricieni și plebei în conflict Distincție între patricieni și plebei menținută Se formează latifundiile, care duc la sărăcirea Marii latifundiari se constituie în
- plan economic: pământurile luate de la până în sec. III î.e.n., când s-au nivelat, iar masivă a unei mari părți a populației. caste închise și ereditare, cu
dușmani erau accesibile doar patricienilor gințile (forme de organizare specifice Humiliores (cei săraci) și Honestiores (cei cetăți și armate proprii. Populația
- plan politic: deși aveau acces la COMITIA patricienilor) s-au dizolvat. bogați) cunoaște un masiv fenomen de
CENTURIATA, plebeii nu aveau acces și la Apar categorii sociale noi: Decade sclavagismul pauperizare.
COMITIA CURIATA - Apar cavalerii (îmbogățiții de pe urma Apar colonii – oameni liberi ce luau în arendă Humiliores (cei săraci) și
- plan juridic: obiceiurile juridice erau ținute activității comerciale și cămătărești). pământuri. Ulterior apare colonatul servaj (alipiți potentiores (cei puternici)
secrete de către pontifi (preoții păgâni romani, - Apar nobilii (magistrați sau urmașii acestora). solului, fiind înstrăinați odată cu acesta). Sclavia decade și mai mult, iar
care erau aleși numai dintre patricieni) - Apar proletarii (oameni săraci care nu aveau prizonierii nu mai sunt
Apar sclavii – sclavia avea caracter patriarhal altă avere decât copiii) – erau o masă transformați în sclavi, ci în coloni
sau domestic. parazitară cu drept de vot. servi – generalizarea colonatului
Viața economică se întemeiază în principal pe servaj.
munca sclavilor.
Organizarea statului Factorii de conducere: Cezar; Caius Octavianus – Consul și tribun pe Împăratul este dominus et deus.
- Adunările poporului: COMITIA CURIATA Organizarea de stat viață, Imperator Caesar Augusti (conducător Senatul e înlocuit cu un Sfat
(adunarea patricienilor) – rol în dreptul privat și Magistrații (atrib. victorios al legiunilor romane, fiu al lui Caesar, imperial (Consistorium principis)
milit., adm. și judic.).
COMITIA CENTURIATA – rol în război, pace, Senatul (pol. ext.,
admin. provincii & Unii aveau imperium sfânt) După moartea lui Teodosius I,
Adunările poporului teazaur, ratifica (comandă armata și
cetățenie, alegere dregători, instanță de apel în legile votate de convoacă adun. Puterea era exercitată de: (395), Imperiul roman se împarte
popor)
cazurile de condamnare la moarte pop.). Potestas (dr.
de admin.)
- Împărat, care era primul dintre cetățeni în:
Consulatul (în locul
- Regele – conducătorul militar, civil și religios Comitia centuriata regelui, 2 consuli Tribunatul plebei
(494 î.e.n.) cu drept (princeps) - Imperiul roman de răsărit
(continuă) aleși de C.
al cetății. Putea convoca Adunarea poporului centuriata) de veto
- Senat (până în 565), când se
pentru probleme grave. Cenzura (443 î.e.n.) (diarhie = putere dublă) transformă în Imperiul Bizantin
Comitia curiata (nu recensământ pers. și Pretura (367 î.e.n.) -
- Senatul (300 de senatori, șefii ginților) – îl după destrămarea
ginților sec. III)
bunuri /5 ani +resp.
trad. și moravuri (sub
judecare procese,
extindere reglem. jur.
- Magistraturile. Pretorii nu mai poate introduce (instituțiile politice și juridice de tip
sfătuiau pe rege și confirmau hotărârile Senat) în edict noi norme de drept. sclavagist sunt înlocuite cu unele
Adunării poporului Concilium plebis
(hot. oblig. pentru
Questorii (vânz.
bunurilor statului,
Edilii curuli (piețe,
poliție, spectacole, Sunt create noi magistraturi: de tip feudal și limba latină este
aprovizionare,
plebei, apoi pentru
toată populația) =>
tezaur, arhive - sub
senat) procese pt. acte - Praefectus praetorio (comandantul gărzilor înlocuită cu limba greacă)
încheiate în târguri)
Comitia tributa
imperiale) - Imperiul roman de apus (până
(adun. populației =
35 triburi) - atrib.
Dictatura (în caz de
amenințări grave - Praefectus annonae (aprovizionare) în 476)
avea puteri
legisl., elective și
judiciare nelimitate pe 6 luni) - Praefectus urbi (șeful poliției)
Acte normative specifice 1. Cutuma (obiceiul juridic/ CONSUETUDO) 3. Edictele magistraților – după numirea în 5. Senatusconsultele (SENATUS CONSULTA) 1. Cutuma / obiceiul juridic
= reguli nescrise care, prin repetare, capătă funcție a unui magistrat, acesta avea obligația = hotărâri ale senatului. Reprezentau interpretări
Izvoarele (sursele) dreptului roman forță juridică de a prezenta un plan de activitate specific ale legilor, deoarece senatul roman nu putea 6. Constituțiile imperiale
(6+1) Cutuma a apărut în perioada de tranziție de la funcției ocupate. Edictul se realiza pe o emite/adopta legi. În schimb, senatul roman se
- în sens material (conținutul normei – societatea gentilică la cea politică. În perioada perioadă de 1 an (EDICTA PERPETUA) sau putea opune unor legi, întrucât acesta era cel care
totalitatea relațiilor materiale) prestatală, societatea romană era guvernată de chiar mai puțin, în funcție de mandatul le valida. 7. Codul lui Iustinian reprezintă
- ca sursă de cunoaștere a dreptului – obiceiuri nejuridice (repetarea unor magistratului respectiv. Pentru situații urgente, Senatusconsultele reprezentau un izvor de drept o sistematizare a dreptului clasic
documente pre baza cărora se poate comportamente sau a unor atitudini impuse de se puteau emite edicte noi (EDICTA (de pe vremea lui Hadiran) și aveau obligativitatea și post-clasic și a fost considerată
reconstitui dreptul economia primitivă, vechile tradiții, și exprimau REPENTINA). includerii în edictul pretorului (orice magistrat uneori izvor de drept. Constă în 4
- în sens formal (forma de exprimare a interesele tuturor membrilor societății). în acea În Roma antică, vânzarea se putea face și pe trebuia să fie pretor, nu orice pretor era părți:
dreptului) perioadă nu existau constrângeri. perioadă determinată (~chiria). magistrat). 1) Codul (CODEX): contribuție
Obiceiurile erau ținute secrete de către pontifi, Spre sfârșitul epocii vechi, dreptul quiritar a imperială (Hadrian – 529),
care făceau o confuzie voită între ius și fas. devenit impracticabil, pretorii creau prin 6. Constituțiunile imperiale (CONSTITUTIONIS conținea 12 cărți (~Legea celor
intermediul edictului mijloace procedurale noi, PRINCIPIS) - reprezintă hotărârile împăratului, pe 12 table), împărțite în titluri,
sancționând noi drepturi -> drept pretorian. care acesta le emitea prin: edicte (NJ de maximă constituțiuni și paragrafe.
Drept roman – sinteză
Diviziunile dreptului privat roman Epoca veche Epoca clasică Epoca post-clasică
(sec. VI î.e.n. – 27 î.e.n.) (27 î.e.n. – 284 e.n.) (284 e.n. – 565 e.n.)
Formele de organizare Regalitatea (sec. VI î.e.n. – 509 î.e.n.) Republica (509 î.e.n. – 27 î.e.n.) Principatul (Imperiu) Dominatul (Imperiu)
Caracterele Supletivă (vezi NJ) Pretorul ajută, modifică și completează generalitate, de drept public sau privat), mandate Cuprinde dispoziții de drept
cutumei dreptul civil. (cu caracter administrativ, adresate în principal public, de drept privat și chiar de
Confirmativă (confirmă existența legii)
la acte juridice - declarative, translative, confirmative
Edictul pretorian avea o parte veche (edictum guvernatorilor de provincii), decrete (hotărâri drept canonic.
Opusă legii (se exclud)
vetus - dispoziții preluate) și o parte nouă judecătorești pronunțate de împărat ca judecător 2) Digestele (DIGESTA):
(edictum novum). suprem), rescripte (consultații juridice oferite de Comentarii ale marilor
Norme Dispozitive (permit) În principat, împăratul Hadian (117-138) a împărat în calitate de jurisconsult, principii de jurisconsulți, adunate într-o
juridice Permisive Supletive (dacă legea nu
stabilit o formă definitivă, edictum perpetuum -> drept formulate de acesta), scrisori, adnotationes, culegere cu caracter
dispune altfel) pretorii nu au mai putu desfășura o activitate pragmaticae sanctiones. Împăratul a încercat să enciclopedic. Constau în 50 de
Onerative (trebuie)
creatoare. acapareze puterea și să limiteze rolul cărți, împărțite în titluri, fragmente
Imperative Prohibitive (nu) Edictum perpetuum avea 4 părți: funcționarilor. Astfel, Hadrian face constituțiile și paragrafe.
- organizarea proceselor valabile pentru totdeauna, nu doar pe perioada 3) Instituțiile (INSTITUTIONES):
- mijloace procedurale de drept civil mandatului. (533) = un manual dedicat celor
2. Legea (LEX) era folosită la romani cu
- mijloace procedurale de drept pretorian care studiau dreptul și aveau
înțelesul de convenție obligatorie între părți.
- executarea sentințelor forță obligatorie. Ele înglobau
Atunci când era vorba de o convenție încheiată
opiniile unor mari juriști precum
între persoane private, era folosită cu înțelesul
4. Jurisprudența (IURISPRUDENTIA) Gaius, Marcian și Florentin. Spre
de contract. Atunci când se referea la o
reprezenta o știință a dreptului, creată de juriști deosebire de institutele clasice,
convenție între magistrat și popor, avea
(jurisconsulți), prin interpretarea legilor. institutele lui Justinian aveau
înțelesul de izvor formal de drept sau de
a). În epoca veche, jurisprudența are caracter putere de lege. Constau în 4
exprimare a dreptului (lege).
sacru (până în 301 î.e.n.) deoarece pontifii cărți, împărțite în titluri și
Procedura de adoptare a legilor:
păstrau secretul fastelor și formulelor, și laic paragrafe.
- publicarea conținutului prin edictul
(după 301 î.e.n., când a fost publicat în forum 4) Novelele (NOVELAE):
magistratului
dreptul procesual). constituții (hotărâri) imperiale,
- poporul, în adunări ad-hoc, dezbătea proiectul
Jurisconsulții romani nu erau juriști în sensul emise de Iustinian (între 534 și
de lege
tehnic al cuvântului, ci doar funcționari publici 565) sau de persoane particulare
- după 24 de zile, poporul, reunit în comiții, se
neremunerați. Jurisconsulții redactau acte, după moartea împăratului.
pronunța (uti rogas sau antiquo), în bloc
dădeau consultații cvasi-juridice, conduceau
- Senatul ratifica sau infirma legea
Struc Praescriptio (Dispoziție - procesele, intentau norme juridice. Opera legislativă a lui Justinian a
tura date de identificare)
Legii Struc Ipoteza (ideea) Jurisconsulții dădeau consultații de forma: fost denumită, începând cu sec.
Rogatio (Propunere)
tura
NJ - Respondere – în orice problemă de drept XVI, Culegere a dreptului civil.
Dispoziția (regulile)
- Cavere – legate de forma actelor juridice
Sanctio (Sancțiune) Sancțiunea (sancțiunea) - Agere – oferite judecătorilor
Lucrările jurisconsulților se numeau:
Sancțiunea în dreptul roman reprezenta o - instituții
explicație de tipul normelor de aplicare (norme - sentințe
metodologice de aplicare a unei legi). - digeste
După natura sancțiunii, legile se clasificau în: - comentarii
- leges perfectae – anularea actelor încheiate Magistrat = persoană specializată, la care
cu încălcarea rogatio apelau justițiabilii pentru a li se face dreptate.
- leges minus quam perfectae – actul -//- Magistratul făcea planul de tip cerere de
rămânea valabil dar autorul era pedepsit, de chemare în judecată. Cine nu se prezenta
regulă prin amendă pierdea procesul. Minciuna era sancționată cu
- leges imperfectae – nu perevedeau nicio plata dublului datoriei. Totul în cazul judecății în
sancțiune pentru încălcarea rogatio Roma antică se referea la bani.
Jurisconsulți: Catus, Scaevola, Gallus, Rufus,
Ofilius
Drept roman – sinteză
Diviziunile dreptului privat roman Epoca veche Epoca clasică Epoca post-clasică
(sec. VI î.e.n. – 27 î.e.n.) (27 î.e.n. – 284 e.n.) (284 e.n. – 565 e.n.)
Formele de organizare Regalitatea (sec. VI î.e.n. – 509 î.e.n.) Republica (509 î.e.n. – 27 î.e.n.) Principatul (Imperiu) Dominatul (Imperiu)
Legea celor XII table (449 î.e.n.) (Codul b) În epoca clasică
decemviral – al celor 10 persoane care l-au Școala sabiniană – conservatoare și școala
scris) a fost considerată legea de aur a proculiană – novatoare
antichității romane și este un simbol al Jurisconsulți: Longinus, Iulianus, Pomponius,
spiritualității umane. Era codificarea vechiului Gaius, Papinian, Paul, Ulpian, Modestin
drept cutumiar. Aceasta a apărut pe fondul unui Augustus a creat ius publice respondendi,
conflict între patricieni și plebei. Plebeii doreau adică dreptul de a oferi consultații juridice cu
ca regulile de formulare să fie publice și afișate caracter oficial, care însă erau obligatorii doar
în Forum. Ea era memorată obligatoriu de către pentru cauza respectivă, nu și pentru situațiile
elevi. Era o codificare reală, clară și simplă, similare. Hadrian a hotărât că acestea sunt
prin care se stabileau normele de ordine obligatorii și pentru situațiile similare.
socială. Aceasta cuprindea cele mai multe c) În epoca postclasică
dispoziții despre proprietate, succesiune, Jurisprudența a decăzut, ne mai realizându-se
organizarea familiei, și foarte puțin despre lucrări originale. Unii avocați falsificau textele
obligații și 1 contract. Nu a fost niciodată clasice, drept pentru care în 426 s-a dat Legea
abrogată. citațiunilor de Valentinian al II-lea, prin care
nu se puteau cita decât texte de Papinian,
Paul, Ulpian, Gaius și Modestin.
Procedura civilă de judecată în Procedura legisacțiunilor (orice acțiune de valorificare a unui drept subiectiv se întemeiază pe Procedura formulară ba fost introdusă prin legea Procedura extraordinară este o
dreptul roman lege). Existau 5 tipuri de procese: 3 legisacțiuni de judecată (recunoașterea pe cale judiciară a AEBUTIA (149 – 126 î.e.n.), în urma intensificării modalitate de judecare a
Procedura reprezintă totalitatea unor drepturi subiective) și 2 legisacțiuni de executare (punerea în aplicare a sentințelor). activității economice. Părțile aveau posibilitatea de proceselor sau a litigiilor
actelor și formulelor care trebuie Avea caracter: a alege între procedura legisacțiunilor și promovată de împărat, cu intenția
îndeplinite într-o activitate pe care o - legal (orice plângere se făcea strict în termenii legii) procedura formulară. Acțiunea, în cadrul de a controla judecarea unei
desfășoară un organ de jurisdicție, de - formalist (trebuiau respectate strict și riguros formulele solemne specifice acestei proceduri) procedurii formulare, reprezenta o cerere pe care cauze, din cauza abuzurilor celor
executare sau alt organ de stat - judiciar (procesul se desfășura numai în fața unei autorități judiciare) reclamantul o adresa magistratului (avea rol activ bogați (POTENTIORES). În
(abordare juridică). A fost desființată în anul 17 î.e.n. (legile Iuliae Judiciarie) – putea sancționa noi drepturi subiective și noi această procedură nu mai existau
Acțiunea în justiție = modalitate de 1) Faza IN IURE (în fața magistratului) principii de drept) pentru a i se elibera o formulă două etape. Procesul este
solicitare a protecției legii sau statului - Magistratul nu putea desfășura o activitate creatoare de judecată (plan, document redactat de magistrat judecat doar de împărat sau de
pentru apărarea unui drept sau - Avea caracter consensual, în sensul că ambele părți trebuiau să fie prezente în fața și de părți, adresat judecătorului prin care se arăta un funcționar imperial (se
acoperirea unui prejudiciu. magistratului. în termeni imperativi cum să soluționeze litigiul). înlocuiesc magistrații și
Procedura civilă romană reprezintă - Citarea pârâtului se făcea de către reclamant. Formula era specifică fiecărei acțiuni (numele judecătorii cu magistrații
totalitatea normelor juridice care Existau 3 procedee de citare: părților, pretențiile acestora, modalitatea de judecători – puteau judeca ei
guvernau desfășurarea proceselor a) in ius vocatio – chemarea în fața magistratului verbal. În caz de refuz, pârâtul era adus cu forța. judecată). înșiși procesul, de la început și
privat, în special procese cu obiect b) vadimonium extrajudiciar – convenție de a se prezenta la un anumit moment în fața Structura formulei: până la sfârșit).
patrimonial (proprietate, libertate, magistratului 1) 4 părți principale Nu mai există formulă de
moștenire, drept de creanță). c) condictio – somarea pârâtului peregrin - Intentio (afirmarea pretenției) – certă (obiect judecată.
În Roma antică, dreptatea se lua, nu - Reclamantul arăta în cuvinte solemne, corespunzătoare procesului pornit, ce pretenții avea de la determinat) sau incertă (obiect determinabil) Procesul are caracter secret.
se cerea (vezi legea talionului). pârât. - Demonstratio (izvorul pretențiilor – AJ/ FJ) Reclamantul îl citează pe pârât,
Treptat, apar reguli de judecată, inițial - Pârâtul putea: - Adiudicatio (numai în acțiuni de partaj – între care nu este obligat să fie prezent
pentru pătura superioară. a) să recunoască (confessio in iure)=> plată soți sau succesoral sau indiviziune la proces.
Etapele procedurii civile în Roma b) să nu fie de acord/ să nege (infitiatio) => judecată (coproprietate)) Pârâtul poate răspunde
antică: c) să nu se apere corespunzător (non defensio uti oportet) => condamnare - Condemnatio (învestirea judecătorului cu pretențiilor reclamantului printr-o
- În condițiile în care magistratul cererea reclamantului ca fiind întemeiată, el pronunța un cuvânt pronunțarea sentinței de condamnare / absolvire) întâmpinare.
care reprezenta modul de soluționare a procesului, după care cauza putea fi trimisă în faza a 2-a. 2) 2 părți accesorii Există executare silită.
- Magistratul putea pronunța 1 din 3 cuvinte: - Prescriptiones (precizări pro actore sua pro Specific procedurii extraordinare
a) do – confirmarea judecătorului ales de părți reo) este calea de atac a apelului.
Drept roman – sinteză
Diviziunile dreptului privat roman Epoca veche Epoca clasică Epoca post-clasică
(sec. VI î.e.n. – 27 î.e.n.) (27 î.e.n. – 284 e.n.) (284 e.n. – 565 e.n.)
Formele de organizare Regalitatea (sec. VI î.e.n. – 509 î.e.n.) Republica (509 î.e.n. – 27 î.e.n.) Principatul (Imperiu) Dominatul (Imperiu)
b) dico – atribuirea provizorie a obiectului litigios uneia dintre părți - Exceptiones (mijloacele de apărare la Apelul în perioada lumii antice
c) addico – ratificarea declarației unei părți îndemâna pârâtului, care aveau caracter avea 2 caracteristici:
- Ultimul act era litis contestatio (atestarea procesului) – luarea de martori ca atestare a voinței absolutoriu – nu se putea condamna la mai puțin, - suspenda executarea hotărârii
părților de a ajunge în fața judecătoruli. se absolvea) (era suspensiv de executare)
Procedee de soluționare a unor litigii pe cale administrativă, de către pretor (fără Conținea 2 faze: - avea caracter devolutiv de
judecător), care derivă din imperium 1) faza IN IURE (în fața magistratului) instanță (se reanalizează
- stipulationes praetoriae – contracte verbale încheiate din ordinul pretorului, prin întrebare și Cele 3 procedee de citare + acțiune împotriva procesul și probele, ca la instanța
răspuns pârâtului care refuză să se prezinte la proces. de fond, fără modificări).
- missio in possessionem – trimiterea reclamantului în detențiunea bunurilor pârâtului pentru a Citarea era un contract verbal. Pârâtul avea Începe ierarhizarea probelor.
determina luarea unei atitudini de către acesta din urmă posibilitatea să trimită un garant (VINDEX) în locul Sentințe se pronunță în natură,
- interdicta – ordin adresat de pretor unei părți (simple) sau ambelor părți (duble) de a încheia sau său. Dacă nu se prezenta, era amendat sau asupra lucrului. Executarea
a nu încheia un act. reclamantul putea să înceapă să vândă bunurile sentinței este asigurată prin forța
- restitutio in integrum – repunerea în situația anterioară producerii actului păgubitor pentru pârâtului (missio in posesionem devine de constrângere a statului.
reclamant. Urmează intentarea unei acțiuni în justiție pentru valorificarea dreptului subiectiv executorie). Excepțiuni nu mai sunt
renăscut. Acele procese care avea ca obiect o sumă de absolutorii, ci minutorii – pentru
- proceduri indirecte (judecare pe cale ocolită) bani se puteau soluționa în fața magistratului, mai puțin.
2) faza IN IUDICIO (în fața judecătorului) printr-un jurământ necesar (iusiurandum
- În fața judecătorului, părțile se puteau exprima liber, fără formule. necessarium).
- Se puteau administra probe scrise sau verbale (nu exista o ierarhie sau ordine a probelor). În Litis contestatio era remiterea unei copii după Procedurile speciale derivă din
Roma antică actul juridic se dovedea prin orice fel de probe. În România, actul juridic se formulă sau dictarea acesteia de către reclamant IMPERIUM, cu care erau investiți
dovedește prin înscrisuri, în timp ce faptul se dovedește prin orice mijloace de probă. pârâtului. Aceasta producea 3 efecte: magistrații
- Părțile puteau fi reprezentate de avocați. - extinctiv (stingerea dreptului inițial al - proceduri indirecte (judecarea
- Pârâtul putea lipsi de la proces, însă pierdea procesul. reclamantului) – civil prescripție extinctivă, efecte pe cale ocolită)
Judecător = orice cetățean al Romei antice care era împuternicit să se ocupe de judecata unei EX TUNC (în trecut) sau EX NUNC (în viitor) - stipulațiile pretoriene
cauze ≠ funcționar cu studii juridice. Era ales e către părți și confirmat de magistrat. - creator – se năștea un drept nou pecuniar - trimiterea în procesiune
Tribunalele nepermanente erau formate dintr-un număr impar de judecători (recuperatores), care - fixator – se fixează elementele reale (pretențiile - repunerea în situația anterioară
judecau procese dintre cetățeni și peregrini. - acțiunea nu mai putea fi reluată între aceleași (RESTITUTIO IN INTEGRUM)
Tribunalele permanente (2): părți pentru același obiect (autoritate de lucru
- decemviri litibus iudicandis – 10 bărbați ce judecau procesele cu privire la libertate judecat)) și elementele personale (identitatea
- centumviri litibus iudicandis – 100 de bărbați ce judecau procesele cu privire la proprietate și judecătorului și a părților) ale procesului.
moștenire Executarea hotărârii judecătorești sau executarea
sentinței trebuia să se facă în termen de 30 de
zile de la emiterea acesteia. Reclamantul avea
posibilitatea să folosească câștigul acțiunii.
Pârâtul care nu executa obligația de bună voie
putea fi executat silit de către reclamant.
2) faza IN IUDICIO (în fața judecătorului)
Se desfășura în mare parte ca la procedura
legisacțiunilor.
Categorii de acțiuni:
a) reale (in rem) sau personale (in personam)
- este protejat un drept real (asupra unor lucruri)
sau un drept personal (de creanță, izvorâte, spre
exemplu, din contracte sau delicte)
b) civile și honorarii/pretoriene – cele civile își
au originea în legisacțiuni, iar acțiunile pretoriene
Drept roman – sinteză
Diviziunile dreptului privat roman Epoca veche Epoca clasică Epoca post-clasică
(sec. VI î.e.n. – 27 î.e.n.) (27 î.e.n. – 284 e.n.) (284 e.n. – 565 e.n.)
Formele de organizare Regalitatea (sec. VI î.e.n. – 509 î.e.n.) Republica (509 î.e.n. – 27 î.e.n.) Principatul (Imperiu) Dominatul (Imperiu)
sunt create de pretor, de magistrat, în vederea
soluționării unor situații practice).
Acțiunile honorarii se împart în 3 categorii:
- in factum – pentru soluționarea unui caz pentru
care nu existau acțiuni
- facticii – cu ficțiune, folosind un tip de formulă
de la o altă cauză
- cu formulă cu transpozițiune – în intentio
apărea un nume, iar în condemnatio alt nume-
mecanismul reprezentării imperfecte și sporirea
capacității juridice a fiului de familie
c) directe (create în vederea sancționării
anumitor cazuri) și utile (acțiuni directe extinse
prin ficțiune la alte cazuri)
d) populare și private. Acțiunile populare puteau
fi formulate sau intentate de orice persoană și
ocroteau un interes general. Acțiunile private
protejau interesele persoanelor private și nu
puteau fi formulate decât de titularii drepturilor
subiective.
e) Acțiuni de drept strict (când pretențiile
reclamantului erau interpretate literal) și acțiuni
de bună credință (când actul juridic supus
judecății era interpretat cu bună credință)
f) arbitrarii, create în vederea atenuării
caracterului pecuniar al sentinței. Judecătorul
avea calitate dublă, de arbitru (cerea satisfacerea
neobligatorie a pretențiilor) și de judecător
propriu-zis (daca nu, pronunța o sentință ce purta
asupra unei sume de bani, stabilită de reclamant
sub prestare de jurământ).
Drept roman – sinteză
Diviziunile dreptului privat roman Epoca veche Epoca clasică Epoca post-clasică
(sec. VI î.e.n. – 27 î.e.n.) (27 î.e.n. – 284 e.n.) (284 e.n. – 565 e.n.)
Formele de organizare Regalitatea (sec. VI î.e.n. – 509 î.e.n.) Republica (509 î.e.n. – 27 î.e.n.) Principatul (Imperiu) Dominatul (Imperiu)

Efectele
sentinței

de absolvire de condamnare

forță juridică forță executorie forță juridică

autoritate de
autoritate de asupra asubra lucru judecat
lucru judecat persoanei bunurilor (excepția
lucrului judecat)
distractio
bonorum -
vendito
vânzare cu
bonorum
amănuntul - nu
infamie
vânzare în bloc -
infamie -
pierderea
personalității

Căi de atac:
- se cerea nulitatea sentinței
- se cerea repunerea în situația anterioară
Se putea folosi calea de atac pentru cazul în care
judecătorul a pronunțat o hotărâre viciată (dol,
culpă)

Raportul juridic civil


OBIECT
CONȚINUT (patrimonial/ (reglementate
PĂRȚI: relație socială nepatrmonial) de norma de
Raportul juridic civil drept civil)

Raportul juridic civil Nepatrimoni


al (1
patrimoniu,
PJ-PJ dar mai Acțiuni
PF-PJ PJ-PF
PF-PF (președinție (conduita Inacțiuni
Obligațional/ (căsătoria)
(angajat -
angajator)
(universitate
- minister)
-
Patrimonial multe mase
patrimonial părților)
Real președinte) e - grupuri

Abstract Concret de creanță de drepturi


și obligații)

Activ
(drepturi +
Împrejurarea bunuri ->
(ex. Contract de Subiect activ Subiect pasiv drepturi pasiv
vânzare- Drept subiectiv Obligația care se (obligații)
Subiecte/ Subiecte/ cunoscut necunoscut
NJ NJ cumpărare civil corelativă exercită
Subiecți/ părți subiecți/ părți
autentificat sub
(determinat) (nedeterminat)
asupra
nr.., data, la bunurilor)
BNP)
Drept roman – sinteză
Persoanele

Persoana, în dreptul roman, reprezenta subiectul individual, de drept, care avea aptitudinea de a avea drepturi și obligații (subiectele raporturilor juridice). În
dreptul roman nu îi era recunoscută calitatea de subiect de drept oricărei ființe omenești (ex. sclavii sau străinii erau RES (lucruri)).Existau persoane fizice și
persoane juridice.
Personalitatea, sau capacitatea, era aptitudinea persoanelor de a participa la viața juridică, era denumită CAPUT. Existau 3 condiții pentru o personalitate
completă:
- status libertatis – calitatea de om liber
- status civitatis – calitatea de cetățean roman
- status familiae – calitatea de șef al unei familii civile romane
Aveau capacitate completă numai cetățenii romani care erau șefi de familie.
Personalitatea sau capacitatea începea la nașterea copilului sau la momentul concepției acestuia (dacă interesele lui o cereau) (Femeia moștenește soțul
împreună cu copilul, apoi își moștenește singură copilul născut viu, nu și viabil.).
Personalitatea sau capacitatea dispărea sau înceta, în principiu, la decesul persoanei fizice, însă existau și limite:
- cetățenii romani morți în captivitate
- oamenii liberi cu personalitate juridică și sclavii (nu aveau capacitate)
- intestabilitatea (imposibilitatea de a lăsa testament)
- infamia (nedemnitatea)
Moștenirea deschisă, dar neacceptată încă, prelungește personalitatea defunctului.
1) Cetățenii În epoca veche, numai cetățeanul roman beneficia de toate drepturile în cetate, iar cetatea era considerată ca fiind însuși statul.
Persoanele din afara cetății erau considerate străine și, de regulă, erau asociate cu sclavii.
Drepturile cetățenilor
a) Dreptul de a încheia acte juridice conform dreptului civil (IUS COMMERCII / COMMERCIUM)
b) Dreptul de a încheia o căsătorie valabilă, conform dreptului civil roman (IUS CONNUBII / CONNUBIUM)
c) Dreptul de a fi soldat în legiunile romane, contra unei solde, care inițial era plătită în sare (IUS MILITIAE)
d) Dreptul de a alege pe cineva prin vot (IUS SUFRAGII)
e) Dreptul de a candida la o magistratură (IUS HONORUM)
Calitatea de cetățean roman se dobândea:
1) Prin naștere
a) Copilul născut dintr-o familie romană dobândea condiția juridică a tatălui din momentul concepției copilului, căci, ulterior, tatăl își putea
pierde libertatea.
b) Copilul născut în afara căsătoriei, care dobândește condiția juridică a mamei din momentul concepției copilului.
c) Copilul născut dintr-un părinte străin putea fi considerat străin.
d) Copilul născut dintr-o relație întâmplătoare putea dobândi calitatea de cetățean numai dacă mama sa avea cetățenie romană la
momentul concepției copilului.
2) printr-un fapt posterior nașterii
a) În cazul dezrobirii unui sclav
b) Când statul roman acorda cetățenia ca o favoare
c) Străinilor care erau naturalizați, dacă întruneau condițiile cerute de legea romană.
Legile de acordare a cetățeniei:
- Legile Iulia și Plautia Papiria (89 î.e.n.), prin care s-a acordat cetățenia romană tuturor latinilor din Italia
- Generalizarea cetățeniei romane (Caracalla – 212), prin care toți locuitorii liberi ai imperiului au devenit cetățeni, mai puțin latinii iuniani și
peregrinii dediticii.
Pierderea cetățeniei:
a) Odată cu pierderea libertății (în principal, căderea în prizonierat) -> dacă scăpa, redevenea cetățean.
b) Prin efectul principiului inadmisibilității dublei cetățenii.
c) Odată cu trimiterea în exil în afara Romei
d) Persoanele care comiteau un delict față de alt stat și care erau predate statului respectiv, dar nu erau primite de către statul vătămat.
e) Prin vânzarea ca sclav a cetățeanului roman insolvabil
f) Prin renunțare la cetățenia romană
Numele cetățeanului roman
Numele cetățeanului
roman
Cicero

Individualizarea după Individualizarea după


TRIA NOMINA tată (menționarea trib (tribul sau
prenumelul tatălui) cartierul în care vota)
Marcus Tullius Cicero 4 Marci Filius 5 Cornelia Tribu

Prenume Poreclă
Nume (al giniții sau
(individualizarea în (individualizarea în
familiei)
societate) familie)
1 Marcus 2 Tullius 3 Cicero
2) Oamenii Conform regulilor vechiului drept civil roman, numai cetățenii romani beneficiau de libertate, libertatea confundându-se cu cetățenia.
liberi Ulterior, străinii căpătau un statut juridic propriu și beneficiau de libertate doar dacă erau protejați de cetățeni romani, având statut de
oaspete / client. Străinii care locuiau într-o cetate care avea încheiat un parteneriat sau o alianță cu Roma antică aveau statut de oameni
liberi dacă veneau în cetatea Romei.
La sfârșitul epocii vechi și în epoca clasică, oamenii liberi se împărțeau în:
Drept roman – sinteză
Oameni liberi

Cetățeni Necetățeni

Latini Peregrini

Peregrini
Latini iuniani dediticii
(sclavi (locuitori ai
Latini coloniali dezrobiți în Latini fictivi cetăților care
Peregrini
Latini vechi (locuitorii temeiul LEX (locuitori liberi au pierdut în
obișnuiți
(locuitori liberi cetăților IUNIA, fără din provinciile luptă și care au
(locuitori ai
ai regiunii fondate în respectarea cucerite, erau fost desființate
cetăților aliate
Latium) Italia după 268 formelor asimilați cu dpdv politic,
Romei)
î.e.n.) solemne latinii coloniali) omanei liberi
impuse de care nu
dreptul civil) aparțineau
unei cetăți)

trăiau ca puteau încheia


oamenii liberi, acte juridice
însă mureau ca între ei potrivit dacă veneau la
ius commercii,
sclavi (nu cutumei locale, Roma
ius connubii, ius commercii ius commercii
puteau lăsa iar cu cetățenii deveneau
ius suffragii
moștenirea romani potrivit sclavi
prin dreptului
testament) ginților

3) Dezrobiții Dezrobiții (liberții) erau sclavi eliberați de patron.


Formele dezrobirii:
- dezrobirea vindicta – printr-o declarație solemnă în fața magistratului, care pronunța ADDICO
- dezrobirea censu – cu ocazia recensământului persoanelor și bunurilor /5 ani
- dezrobirea testamento – printr-o clauză inclusă în testament
Obligațiile dezrobitului față de stăpânul lor:
- bona – dreptul patronului asupra bunurilor dezrobitului. La început se exercita și în timpul vieții, ulterior doar dacă dezrobitul nu lăsa
moștenitori.
- obsequium – respectul față de patron, pe care nu-l putea chema în judecată
- operae – serviciile datorate (operae oficiales – sarcini simple, operae fabriles – era necesară o anumită calificare)
Legile de limitare a dezrobirilor
August (spre sfârșitul Republicii): legile Aelia Sentia și Fafia Caninia
4) Oamenii Aceștia își păstrau în sens formal libertatea, dar în realitate se aflau într-o stare de servitute.
liberi cu o - Persoanele in mancipio = Persoane rezultate dintr-o vânzare ca sclavi sau dintr-un abandon al infractorului (infractor dat ca sclav și
condiție abandonat).
juridică - Auctorati = peroane care își închiriau munca unui antreprenor din domeniul circului sau jocurilor publice (~gladiatori)
specială - Addicti = debitori insolvabili ce erau atribuiți creditorilor lor. Aceștia puteau să încheie de bunăvoie o convenție cu propriul creditor sau să
fie trimiși la închisoarea creditorului de către judecător
- Redempti ad hostibus = persoane luate ca prizonieri și răscumpărate de un terț. Acesta rămâneau sub puterea răscumpărătorului până
când îl despăgubeau. Legea romană a permis ulterior și propria răscumpărare, prin munca depusă de prizonier.
- Oameni liberi care slujesc dintr-o eroare comună unui alt om liber - Ex. uzucapiune (devin proprietar pe terenul asupra căruia am
lăsat impresia că îl dețin, dar din momentul începerii utilizării).
- Colonii = Mici cultivatori de parcele care erau arendate din tată în fiu. În contul folosirii terenului, îi plăteau o sumă de bani stăpânului
pământului și să îndeplinească anumite obligații în natură. Inițial oameni liberi, datorită diferenței de avere vor ajunge dependenți de
proprietarii pământurilor și obligați să păstreze raportul de colonat. Colonii puteau fi: voluntari sau siliți (prizonieri de război). Sspre sfârșitul
perioadei principatului apare colonatul servaj (erau transmiși odată cu moșia).
5) Sclavii Sclavii erau considerați lucruri, iar stăpânul avea drept de viață și de moarte asupra lor.
Origine:
- nașteri produse în afara căsătoriei
- prizonierii de război
- fapte pentru care dreptul civil stipula pierderea unui element al personalității.
Sclavul:
- Nu putea să participe la viața juridică în nume propriu, neputând să devină titular de drepturi și obligații.
- Nu avea propriul patrimoniu.
- Putea fi pedepsit sub orice formă, chiar ucis, de stăpânul său.
- Nu putea încheia o căsătorie valabilă, dar putea lega relații de concubinaj, diferite de relația de familie. Nu putea avea o familie, în sensul
prevăzut de dreptul roman.
Odată cu evoluția societății romane, sclavilor li s-a permis, printr-o ficțiune juridică, să împrumute personalitatea stăpânului pentru a încheia
acte juridice, prin care niciodată nu îl puteau face pe stăpânul lor debitor.
6) Barbari Persoane aflate în afara ordinii juridice romane.
Drept roman – sinteză
Familia romană

Cuvântul familie avea 3 sensuri, nefăcându-se distincția clară între forma de comunitate umană și forma de proprietate:
- totalitatea sclavilor deținuți de o persoană
- totalitatea persoanelor aflate sub puterea aceluiași pater familias
- totalitatea persoanelor și bunurilor aflate sub puterea aceluiași pater familias

Familie = grup de persoane sau o masă de bunuri aflate sub puterea aceluiași pater familias.

Persoane sui iuris Persoane alieni iuris


Persoane care nu se aflau sub puterea cuiva. Persoane care se aflau sub puterea lui pater familias (soția, copiii și nepoții
Pater familias nu însemna neapărat tată. Un copil putea fi pater familias din fii). La moartea lui apter familias, aceștia deveneau persoane sui iuris.
(familia lui erau bunuri pe care le deținea cu titluri de proprietate)

Rudenia civilă (agnațiune) Rudenia de sânge (cognațiune)


- Se întemeia pe puterea pe care pater familias o exercita asupra unui grup - Cognațiunea naturală - sunt cognați toți cei care descind din același autor
de persoane. - Cognațiunea fictivă (Legea celor XII table) – toți agnații sunt cognați, deci
nu toți cognații sunt rude de sânge.

MANUS (puterea unitară


exercitată de pater
familias)

PATRIA POTESTAS
Puterea bărbatului asupra DOMINIUM (puterea MANCIPIUM (puterea
(exerciată asupra DOMINICA POTESTAS
femeii (Legea celor XII exercitată asupra altor exercitată aspura fiului de
descendenților - fii, fiice și (asupra sclavilor)
Table) bunuri) familie cumpărat)
nepoți din fii)

Caracter perpetuu -
exercitată până în Caracter nelimitat
momentul morții lui pater (absolut)
familias

Asupra bunurilor (bunurile


fiului erau ale tatălui, fiul
Asupra persoanelor putea încheia doar acte
care sporesc patrimoniul
tatălui)

drept de viață și de
moarte

drept de abandon (al nou-


născutului)

drept de vânzare (Legea


celor XII Table - vanzare
de 3 ori x 5 ani, după care
fiul ieșea de sub puterea
lui pater familias
Drept roman – sinteză

MANUS

Lua naștere Se stingea/ înceta

Pe cale artificială - Pe cale juridică (capitis


pe cale firească pe cale artificală Pe cale naturală - Deces
Emanciparea deminutio)

Adopțiunea (actul prin


Faza 1: 3 vânzări și 2 Capitis deminutio
care un fiu de familie Legitimarea (actul
dezrobiri succesive. maxima (pierderea
trece din puterea unui juridic prin care copilul
Căsătoria După cea de a 3-a tuturor elementelor
Pater familias sub natural este asimilat
dezrobire, fiul devenea persoanlității - ex.
puterea altuia - după celui juridic). 3 forme:
sui iuris. prizonierii)
minim 10 ani)
prin blațiunea la curie
(fiul natural era ridicat
Faza 1: 3 vânzări și 2 de tată la rangul de Capiis deminutio media
Faza 2: dezrobire în
Condiții de formă condiții de fond Efectele dezrobiri succesive decurion(membru al (pierderea cetățeniei
forma vindicta
realizate în aceeași zi Senatului municiapal) și romane)
i se atribuia o suprafață
Faza 2: Proces simulat, de pământ)
fictiv, în care, în fața Capitis deminuto
Fără manus (spre magistratului, prin căsătoria părinților minima (pierderea
Cu manus (femeia Vârsta (în dreptul
sfârșitul Rep.), prin care adoptantul afirmă sub naturali (copilul natural Efect +: fiul devenea dreptului de familie, dar
măritată trecea sub Connubium Consimțământul postclasic - Justinian: B Cu manus Fără manus
rămânea sub puterea jurământ că fiul e al devena automat persoană sui iuris se dobândeau alte
puterea bărbatului) la 14 ani și F la 12 ani)
lui pater familias inițial său, iar cumpărătorul legitim) drepturi - ex. devenea
tace. Magistratul: sui iuris)
Efect -: încetând relația
addico de rudenie, pierde
Soția trecea sub
Confarreatio (formă Femeia nu devenea Adoptatul trece sub
puterea bărbatului, dreptul de moștenire
rezervată patricienilor, Fără forme solemne, rudă cu bărbatul și puterea adoptantului, prin rescript imperial
Peroanelor sui iuris li se fiind considerată fiica față de familia sa.
cu prezenta lui pontifex instalarea femeii în casa Sens obiectiv sens subiectiv copiii ei, nu avea devenind agnat și (dacă nu era posibilă
cerea consimțământului lui și venea la Pretorul a intordus o
Maxinus și a preotului bărbatului, 1 petrecere vocație succesorală la cognat cu el și venind la căsătoria)
moștenirea soțului formă prin care era
lui Jupiter) moștenirea lor moștenirea lui
împreună cu copiii chemat la moștenire în
calitate de cognat.
Femeia rămâne rudă cu
Usus (coabitarea vreme posibilitatea unor pentru femei era Agnațiunea cu familia
aptitudinea de a membrii familiei de
de 1 an, după care persoane determinate necesar și de origine înceta, deci
contracta o căsătorie origine și va veni la
femeia intră automat de a se căsători între consimțământul nu venea la moștenire
civilă moștenire în acea
sub puterea bărbatului) ele tutorelui în familia e origine
familie

pentru alieni iuris


Coemptio consimțeau tutorii
(autovânzarea fictivă a piedici la căsătorie (ulterior, în dreptul
viitoarei soții) clasic, și
consimțământul lor)

condiția socială (până la


August au fost interzise
rudienia alianța
căsătoriile între ingenui
și dezrobiți)

alianța în linie
rudeina de sânge în
colaterală nu era
linie directă era piedică
piedică (te puteai
la infinit
căsători cu cumnata)

alianta în linie directă a


rudenia în linie
fost piedică (nu gte
colaterală era piedică
puteai căsători cu fiica
până la gradul 4
fostei soții)
Drept roman – sinteză
Persoana juridică = o colectivitate care are un patrimoniu propriu, dobândește drepturi și își asumă obligații distinct de membrii care o compun. Are caput, pe
care o numim personalitate juridică. Prima persoană juridică a fost statul roman, apoi coloniile și municipiile din Italia și apoi cele din provincei. Statul, coloniile si
municipiile aveau personalitate atât în domeniul dreptului public, cât și al celui privat, și erau desemnate prin termeni precum universitas și corpora. Apoi au
apărut persoane juridice și în dreptul privat, numite corporații (collegia).

Tutela și curatela
Capacitate juridică de fapt (are reprezentarea faptelor) ≠ capacitate juridică de drept (nu are reprezentarea faptelor) (Dr. românesc capacitatea: de
folosință (cu care ne naștem) și de exercițiu)

Incapacitățile de fapt

Incapacități naturale, firești Incapacități cu caracter accidental

Tutela (procedeu juridic de


proecție a incapabilului de fapt. în Curatela (procedeu juridic de
legea celor XII Table proteja proecție a incapabilului de fapt)
moștenitorii prezumptivi)

Categorii dpdv al persoanelor Categorii dpdv al constituirii Procedee de administrare Categorii Instituire Procedee de administrare

Negotiorum gestio (se aplica în


Tutela impuberului sui iuris cazul copilului mai mic de 7 ani
tutela legitimă (creată prin Legea Prin legeși prin ordinul pretorului
(Puberii (copiii sub 14 ani) sui iuris (infans) - acte juridice încheiate de Curatela nebunului (furiosului) Negotiorum gestio
celor XII table) (dativă)
puși sub tutelă erau numiți pubili) tutore în nume propriu, apoi
reglare de conturi cu pubilul)

Auctoritatis interpositio (la copiii


Tutela femeii sui iuris (August:
înte 7-14 ani și la femei) - acte
femeia ingenuă cu 3 copii și
tutela testamentară (caluză din juridice încheiate de incapabil în
dezrobită cu 4 copii scoase de sub Curatela risipitorului (prodigului) Nu exista curatelă testamentară
testament) prezența tutorelui, care nu
tutelă. Anul 410 toate femeile
ratifica, ci completa persoanlitatea
scoase de sub tutelă)
incapabilului

tutela dativă (deferită de pretori Curatela minorului de 25 de ani. În


când incapabilul nu abea agnați epoca postclasică tinde a fi
sau tutori testamentari) asimilată cu tutela.

În dreptul lui Justinian, cele 2 instituții se contopesc