Sunteți pe pagina 1din 80

SURÂSUL BUCOVINEI

REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ȘI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL


„NECTARIE” DIN VAMA - SUCEAVA
Foto coperta 1: „Singuri, dar împreună” – DORIN LUCIAN SVEDUNEAC
Foto coperta 3 și 4: RODICA RODEAN

Au colaborat la realizarea revistei:

IOAN ABUTNĂRIŢEI ION CUZUIOC


ANDREI GHEORGHE NEAGU IOAN GRĂMADĂ
DUMITRU RUSAN IOAN NITU
CONSTANTIN MĂNUȚĂ GHEORGHE SOLCAN
CORNELIU FLOREA ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ
GHEORGHE BODEA TRAIAN VASILCĂU
PARASCHIVA ABUTNĂRIȚEI VALERIAN BEDRULE
CORNELIU TRAIAN ATANASIU SIMION TUDUREAN
CORNELIA PĂUN HEINZEL ROLAND F. VOINESCU
CORNELIU CARP PUIU RĂDUCAN
PAUL BRAŞCANU ANY DRĂGOIANU
ANICA FACINA ALENSIS DE NOBILIS
MIHAI BURDUJA CASIAN BALABASCIUC
VIOLETA URDĂ CONSTANTIN IORDAN
DOINA TOMA CONSTANTIN TIRON
ALDONA REY PATRAŞ VASILE LARCO
ANGELA BURTEA VASILE GRAMATICU
MIHAI BATOG - BUJENIŢĂ VIOREL BIRTU PÎRĂIANU
NINA GONȚA VASILE FILIP
ȘTEFANIA OPROESCU COSTEL SIMIREA
SORIN C. COTLARCIUC ROBERT – MARIUS DINCĂ
VASILE MOROȘAN DOREL MIHAI GAFTONEANU
LELIA MOSSORA EMILIA DABU
VALENTINA BECART CRISTINA TRUȚĂ
LAURENȚIU GHIȚĂ FLORENTIN CAUC
NICOLAE SILADE LUMINIȚA IGNEA
IOAN ROMEO ROȘIIANU IOAN MUGUREL SASU
GHEORGHE BÂLICI

DIRECTOR
DR. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC
REDACTOR ȘEF
IOAN MUGUREL SASU
mugurel_sasu@yahoo.com
SECRETAR DE REDACȚIE
LUMINIȚA IGNEA
TEHNOREDACTARE
DORIN STEHNIOV

ISSN 2344-620X
ISSN-L 2344-620X

Opiniile autorilor se încadrează în libertatea de exprimare iar răspunderea pentru conținutul materialelor revine,
în exclusivitate, semnatarilor. Rugăm să ne trimiteți textele corectate, noi nu ne permitem modificarea acestora.

Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Vama pentru sprijinul acordat activităţii noastre.

Tipografia PIM Iași


SURÂSUL BUCOVINEI

beneficia de cele promise la Mat. 7,7 (Cereţi şi vi se


va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.)
prin revistă și prin pagina Cenaclului „Nectarie” de
pe Facebook, că acest Facebook este acum ceea ce
spunea Ray Bradbury în „Fahrenheit 451” că este
„familia” și era exhibată pe pereții locuințelor
deveniți ecrane. Când vom ajunge la ecranele din
„1984” a lui George Orwell, vom afla că niciodată
răul prezent nu este cel mai rău rău posibil, oricând
se poate și mai rău. Vom afla noi sau cei care ne vor
urma, dacă nu cumva cu ei s-a început crearea
climatului necesar acelor minunate lumi ale
viitorului.
Și concursul literar va trebui să treacă printr-un
proces de reorganizare, cred că domnii Corneliu
Anotimpul crizelor Traian Atanasiu și Cezar Florin Ciobîcă nu se vor
supăra pe noi dacă vom folosi metoda de jurizare de
Citeam pe vremea lecturilor vârstei la care la Romanian Haiku, mi se pare una corectă și
eram interesat, în primul rând, de aventurile pe mare cinstită și care va elibera pe modestul socotitor de
ale unor împătimiți marinari și corăbiile lor teroarea „furcilor caudine” și de acuzațiile de
extraordinare, că există zone ale globului unde sunt malpraxis la calcularea mediei aritmetice.
doar două anotimpuri, la început a fost mai greu de Cu bune, cu mai puțin bune, cu zâmbete largi
priceput cum ar fi să fie două din moment ce știam sau amare, anul a trecut, s-a finalizat cu ședința
că sunt patru. Până la urmă s-a clarificat. Oare se va festivă de Moș Crăciun, care în acest an, din motive
rezolva la fel și acum când, se observă de la o de forță majoră, nu a putut veni, dar a fost inventat
vreme, există doar unul, cel al crizelor? Lăsăm la o ca substitut Nenea Crăciun, barba președintelui
parte ciclurile Kondratiev, că dacă nu facem astfel nefiind destul de albă pentru moș, dar promitem că i
va trebui să înțelegem că va urma un război. Ori asta se va albi în anii ce vor urma, dacă vor urma. Și de
ne va conduce la concluzia tatălui unui elev de tristă ce să nu urmeze? De când este stabilit și de către
amintire, personaj celebru în bancurile cine, că oamenii care au în cifra vârstei ceva mai
antedecembriste: „Asta ne mai lipsea!”, aflase omul mulți ani, nu au dreptul la speranță? Sau nu știați că
că i se va completa lista motivelor de laudă pentru sentimentele coapte durează mai mult decât cele abia
nivelul său de trai cu informația că fata cea mică este pârguite? Mai ales că media de vârstă care
titulara unei sarcini, imaculata concepție caracterizează participanții la manifestările literare
manifestându-se la nivelul celor ce muncesc sau asta nu oferă indicii că generațiile tinere au interes să
ar trebui să facă, prin lipsa din distribuție a moștenească și altceva decât bunuri materiale, sau
ipoteticului tată. Astfel stând treburile, lăsăm în poate nu înțelegem noi tot ce o fi necesar a fi înțeles.
neant ideea provenită din ciclurile respectivului om Orice este posibil, chiar și să apară opere literare
de știință și să înțelegem de ce criza afectează mai care să prezinte interes în afara frontierei de stat, dar
sever unele sectoare de activitate, unele categorii de altfel decât promovate prin cheltuirea banului public,
salariați, iar acolo unde se fermentează borhotul adică din bugetul atât de afectat de anotimpul
electoral sau negustoria cu legende croșetate din fum perpetuu al crizelor.
și ceață, se mai găsește câte ceva pentru a acoperi Deci, hai să intrăm în rând cu lumea și să
necesarul de ochiul unui personaj foarte negativ. Nu începem și noi propoziția cu conjuncția conclusivă,
vom certa pe cei care au, nu vom critica pe cei care nu vom lăsa să se piardă tradiția festivalului, revista
primesc, dar, din spirit de solidaritate vom căuta să și activitatea cenaclului, dar vom fi nevoiți să
susținem cauza celor care nici nu au, nici nu aducem schimbări, nu cutezăm a spune îmbunătățiri,
primesc. Știați că și anteriul lui Arvinte se termină iar cei care ne iubesc ne vor găsi și de acum înainte.
într-o zi? Că a face ceva din nimic, aș fi spus „ex Pentru că este primul număr al revistei pe anul
nihilo”, dar nu am vrut să fiu acuzat de snobism, este în curs, consider că este cazul să vă spun: La mulți
doar în puterea Unuia și asta numai atunci, la ani! și să vă doresc inspirație, dorință de a o
începutul începuturilor, actualmente cei care îl valorifica și să nu ne pierdem unii de alții, dar fără a
reprezintă au nevoie și ei de ochiul mai sus cădea în patima „bisericuțizării” care mai există și
menționat. Va trebui să ne adaptăm climei cu un provoacă schisme între cei care trebuie să fie
singur anotimp, vom căuta, doar știm că numai astfel împreună.
avem șanse de a găsi, forme de organizare a
festivalului nostru, care să aibă loc, dar cu costuri
minime. Cum va fi? Veți afla atunci când vom Ioan Mugurel Sasu

1
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN ABUTNĂRIȚEI În august 1916, România intră în război. Ion


Grămadă – deși are statutul de refugiat, dar și
reformat definitiv, cere să fie trimis pe front. În acest
timp, deși este mobilizat la locul de muncă(Liceul
Militar) i se oferă alte posturi mai puțin
primejdioase, totuși ION GRĂMADĂ – vrea în linia
I pe front. Ca urmare a dorinței sale, autoritățile
militare din Regat îl trimit ca elev voluntar la Școala
Militară din Botoșani, unde-i are colegi pe viitorii
profesori universitari Dimitrie Marmeliuc, Ion
Andrieșescu și Eugen Lacrițeanu.
Aici, în Botoșani, la Școala Militară, condițiile
erau foarte aspre, atât de instrucție cât și de trai. Ca
ION GRĂMADĂ urmare, servește masa zilnic la o mătușă a lui
OMAGIU EROULUI BUCOVINEI George Enescu, soția unui funcționar al Primăriei
Botoșani.
SCURTE DATE BIOGRAFICE La 15 martie 1917 a absolvit Școala Militară
din Botoșani, trece pe la părinți în Zaharești, după
S-a născut la 22 decembrie 1885 – stil vechi, care pleacă pe front la Regimentul 8 vânători de
sau 31 ianuarie 1886 – stil nou, la ZAHAREȘTI, munte despărțindu-se de Dimitrie Marmeliuc, cu
comuna STROIEȘTI în județul SUCEAVA. Școala toate că ceruse să fie repartizați la aceeași unitate. În
primară o face în satul natal, iar liceul, la Suceava la ziua de 27 august 191, Ion Grămadă cade secerat de
actualul Colegiu Național ȘTEFAN CEL MARE pe rafala unei mitraliere inamice pe timpul executării
atunci Gimnaziul greco-ortodox, absolvind cursurile unui contraatac în fruntea plutonului său.
acestuia în anul 1906.Urmează Facultatea de istorie Memorabile în istoria militară au rămas ultimele
și geografie în CERNĂUȚI, la vestita Universitate. cuvinte ale EROULUI BUCOVINEI „Sergent
După absolvirea facultății se înrolează în armata Donose ia comanda plutonului și du-l înainte, tot
austriacă, la un regiment de vânători de munte din înainte...!” Camarazii l-au ridicat și, în deplasare
TIROL. În vara anului 1910, în urma unor controale spre punctul sanitar, bravul erou a murit. A fost
medicale serioase este declarat inapt pace și îngropat în Poiana Vrânceanu, iar soldații lui i-au
război(adică reformat definitiv) din cauza unor pus la cap o cruce de stejar cioplită de mâinile lor.
afecțiuni ale inimii. În septembrie 1910, se înscrie la La intervenția colegului Dimitrie Marmeliuc la
Universitatea din Viena unde a obținut și titlul de Marele Cartier General s-a aprobat să i se facă un
doctor în litere și filosofie în iulie 1913. parastas lui Ion Grămadă, la mormântul din Poiana
În toamna aceluiași an este angajat profesor Vrânceanu.
suplinitor la Liceul III de stat din CERNĂUȚI. În În data de 11 decembrie 1917, la acel parastas
anul 1914 se angajează redactor al gazetei „VIAȚA au participat Principele Moștenitor(viitorul rege
NOUĂ”, , dar datorită naționalismului său, la 19 Carol al II-lea), Comandantul Corpului IV de
aprilie, este denunțat drept iredentist alături de armată, generalul Artur Văitoianu, Șeful de stat
VASILE LIȚU și DIMITRIE MARMELIUC, de major al Corpului IV – armată, generalul Ion
către controversatul politician AUREL ONCIUL. În Manolescu, foarte mulți ofițeri și soldați.
august 1914, după ce publică articolul „Presa din Trupul lui Ion Grămadă a stat acolo în Poiana
România” în „Viața Nouă”, a trezit suspiciunile Vrânceanu timp de 9 ani, până când, la inițiativa
autorităților austriece și, mai ales, ale elitelor colonelului Gheorghe Teodorescu – comandantul
românești din CERNĂUȚI. Batalionului 12 vânători de munte din Suceava, s-a
Tot atunci, profitând de apropierea trupelor aprobat transportul osemintelor eroului în cimitirul
rusești de CERNĂUȚI, trece granița, pe la „PACEA” din Suceava, la 20 iunie 1926.
Mamornița, în Vechiul Regat. Drept urmare, A fost organizată o mare ceremonie militară la
autoritățile austriece îl condamnă la moarte prin care au participat foarte mulți bucovineni.
spânzurare pentru „dezertare și trădare”, iar AMINTIRI DESPRE ION GRĂMADĂ
publiciștii bucovineni, în frunte cu preotul George Redăm o frumoasă caracterizare a eroului,
Sârbu, care va deveni primul administrator al realizată de către Nicolae Iorga „Ofițerul bucovinean
Fondului Bisericesc în România Mare, îl atacă Ion Grămadă, care a murit luptând eroic, era un om
nedrept și violent. frumos și zdravăn, pe care natura îl împodobise
La 15 martie 1915, la București, cu ocazia frumos cu o minte aleasă.
Congresului românilor de peste hotare, ține un Bun cunoscător al trecutului nației sale, el era și
discurs fulminant alături de Octavian Goga și Vasile un scriitor de chemare, știind să dea viață prin
Lucaciu. farmecul bogatului material pe care-l aduna
În luna mai 1915 este numit profesor de istorie răbdător. Pentru doctoratul său la Viena pregătise o
la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu – întinsă lucrare despre Români la asediul din 1683 al
recunoscându-i-se cunoștințele, titlurile didactice și acestei cetăți, care va rămânea neisprăvită și poate se
patriotismul românesc. va pierde.

2
SURÂSUL BUCOVINEI

Vorbea frumos și cu căldură, era un profesor interesantă monografie despre această societate.
ascultător și iubit. Ce era în inima lui – ori la ce l-ar Trece în Regat în anul 1914, unde va fi profesor de
fi silit viața – a dovedit prin moartea lui de viteaz.” istorie, iar în momentul intrării României în război
Prietenul și colegul Dimitrie Marmeliuc spunea: se înrolează voluntar...”
„Într-un suprem efort de recucerire a unei Trebuie să fim mândri că pământul Bucovinei a
poziții pierdute, trupul lui s-a rostogolit în țărâna zămislit un asemenea erou şi să-i cinstim
sfântă a pământului apărat, iar sângele lui s-a întotdeauna memoria.
amestecat cu pietrișul muntelui, pentru ca din el să
răsară sublima floare a libertății... Scriitorul Ion col.(r) IOAN ABUTNĂRIȚEI
Grămadă a cedat, astfel, prin moarte, eroului Ion
Grămadă”.
Harnicul profesor Constantin Loghin a adunat
în volum toate scrierile lui literare,înafară de schițele
istorice apărute înainte de război în biblioteca ANDREI GHEORGHE NEAGU
„STEAUA”, de istoricul „României June”, apărut în
volum în anul 1912, și de articolele sale politice(care În anul "Caragiale"
i-au adus numai necaz) care nu sunt încă adunate și Poezia domnului Caragiale
publicate în volum”...
Profesorul Ion Andriescu a spus: Puţini exegeţi s-au oprit
„Tot ce a scris și s-a zbătut să facă Ion Grămadă asupra poeziei marelui
stă, la dânsul, în strânsă legătură, ca pe un fir tragic, dramaturg. Din motive ca să nu
unul și același cu sfârșitul pe care l-a avut, cu gândul fim neapărat de calitate, critica
pururea la o operă ce neapărat vroia să săvârșească. literară a evitat creaţia poetică
Soarta sa a vrut ca aceasta să nu fie o operă de caragialiană, simţind probabil
SCRIITOR, cum visa, o Istorie a Bucovinei sau așa primejdii ascunse, ce ar fi putut
ceva, ci să fie o operă de ostaș, jertfa vieții sale alătura ierarhiii valorice deja
însăși, închinată unei cauze și mai mari, pentru care stabilite. De aceea, îmi permit să
deopotrivă s-a pregătit: legitimarea pentru colțul lui atrag atenţia opiniei publice şi
de țară, a unității noastre naționale...” chiar a criticilor de profesie, asupra creaţiei poetice a
CONSTANTIN LOGHIN spunea: lui I.L. Caragiale în "limba franceză". Tradus în anii
„Bucovina a pierdut în Grămadă – nu numai un 80 ai secolului trecut de D.I. Suchianu, Caragiale se
erou căzut pe câmpul de luptă, ci și un scriitor dovedeşte a fi nu numai un excelent cunoscător al
gingaș, un profesor destoinic, un istoric temeinic, un limbii franceze, dar un admirator al lui Verlaine sau
naționalist înfocat, un mare traducător, un orator Mallarmé şi chiar Villan. Nu cunosc ce reţineri a
iscusit și pe cel mai mare gazetar și prozator al ei.” avut Caragiale spre a încredinţa poemele în limba
Închei șirul amintirilor despre EROUL franceză tiparului, dar presupun că versurile, în
BUCOVINEI cu ce spunea comandantul său din general, nu-i satisfăceau nevoia de afirmare specifică
Școala Militară din Botoșani: întregului clan Caragiale, dornic de bravadă
„La Botoșani era o iarnă cumplită(1916/1917), aristocratică, de teatralismul funambulesc, de
exerciții extrem de grele ca în preajma unui exteriorizări epatante, urmate de dese retrageri în
nemaipomenit de crâncen război, mâncare puțină și turnul de fildeş specific mai ales lui Matei Caragiale.
proastă, iar pe deasupra, în fiecare zi, aspectul a sute Cu o memorie unanim recunoscută de Eugen
de morți în preajma spitalelor, ticsite de muribunzi. Lovinescu şi Emanoil Bucuţa, I.L. Caragiale
Tifosul exantematic bântuia cu furie printre parafrazează uneori ciclul "Femmes" al lui Verlaine,
rândurile rărite ale unei armate viteze. jucându-se cu nume exotice, imaginare, în eroarea
Descurajarea cuprinsese cele mai optimiste firi. de portrete ce stârneau interes în cercurile de lectură
Totdeauna la datorie, continuu curajos și, pe cât se unde dramaturgul ?? mai ales spre sublima perioadă
putea atunci, voios, ION GRĂMADĂ a fost o pildă de creaţie a vieţii sale. După cum remarca şi Barbu
de elev al școlii. Făcea continuu planuri, era mereu Cioculescu, stilul flamboaint al autorului "dezvăluie
optimist, se gândea cu hotărâre la lupta în care va afinităţi cu acel «Art nouveau»" (??, Modern Style,
intra.” Secession...) bazat în special pe o autoironie a limbii
Pe ION GRĂMADĂ – nu l-a uitat nici revista lui Goethe nevorbită pe tot parcursul exilului său
„HISTORIA”în care în nr. 187 din luna august 1917 germanic, cu toată suspiciunea lui Florin Paraschiv
în medalionul – TRIBUTUL SCRIITORILOR ÎN din "Caragiale şi munţii" publicată de noi ca foileton
MARELE RĂZBOI – ION GRĂMADĂ, se spunea: în "Gazeza Vrânceană" literară. Excelând în limba
„Sublocotenentul Ion Grămadă „EROUL franceză după părerea lui Anatole France, îl
BUCOVINEI” era un fiu de țăran căruia i-a plăcut depăşeşte pe Mateiu Caragiale, chiar dacă după
cartea și a devenit licențiat în istorie și geografie la Lovinescu, Ion Luca "era sortit să rămână un
Universitatea din Cernăuți. Discipol al lui Nicolae diletant" în poezie.
Iorga, care îl recomandă pentru un stagiu la Viena, Spre edificare, publicăm o parte din poeziile
unde se apropie de „România Jună”, vestită societate păstrate de sora poetului Tuşchi în traducerea lui
a românilor din capitala Imperiului, scriind o D.I. Suchian.

3
SURÂSUL BUCOVINEI

Mâinile Mains

Mâinile tale-atât de pale Tes mains si pâles sur mes mains


Pe mâna mea par flori de lună, Ainsi que des fleurs de lumiere
Sau nişte pleoape glaciale Et que la froide paupiere
De mort, amic din vremi străbune. D'un mort ami et tres ancien.

Fragile, netede petale, Mes mains cherchent tes mains, trop pâles
Şi de-o prea palidă culoare, Pour les avoir longtemps serrées;
Aşa-s acum mâinile tale Mes mains aiment tes mains effacees
Pentru că eu le-am strâns prea tare. Toutes pareilles â des petales.

O1 Mâna ta rămâie prinsă Et que mes mains â tes deux mains


Intr-ale mele totdeauna Meurent de la tres chere etreinte
De cîte ori va trece luna Lorsque la lune, pâle défunte,
Lepădând vre-o nădejde stinsă. Effeuille nos espoirs éteints.

Mi-e frică, azi, de mâna ta. J'ai peur, ce soir, de tes main blanches...
Imi pare-aşa puţin a mea ! Elles me sont si peu miennes,
Imi pare mai străină ca Elles me semblent. plus étranges
O floare-n câmpul altuia. <Que mainte fleuraison ancienne, >
Que des fleurons de mode ancienne.
Şi parc-ar vrea să-mi facă rău.
Ii simt fiorul ei mereu ; Je sens tes mains qui me font mal,
Iar noaptea, violent şi greu, J'endure leurs fievres torpides...
Înmoaie încă dorul meu. La nuit est violente et pâle,
Et mon désir mol et languide.
Dormi. Singure - deasupra - abiselor
Mâinile tale stau veghind. Tu dors - et seules tes mains veillent
Le vreau, le vreau nădejde viselor Mon réve fol au clair de lune...
Pe care zorile le-aprind. Tes mains - je les voudrais pareilles
Aux grands espoirs que l'aube allume.

Cântec de leagăn Berceuse

Palori... palori... palori... paloare De la pâleur... de la pâleur...


Şi albul gest de-a legăna, Et le blanc geste de bercer...
Şi luna, flori fără culoare, Et la lune - fleur sans couleur –
Cu lacrimi ce vor lumina ; Eclairant d'avoir trop pleuré.

Şi hohot pentru nişte sparte Et des sanglots pour des images


Şi moarte pajişte uitate, Mortes, oubliées et flétries...
Şi peisaje triste foarte Et tristesse des paysages
Din visele neterminate. D'un rêve qui n'est pas fini...

Deznădejdi vagi, fără de ham, Du désespoir vague d'ennui...


Ritmuri ce fac pe om să turbe, Et des rythmes très obstinés...
Picuri de ploi ce bat fin geam Au~ vitres le bruit de la pluie.
Şi spaime cu degete curbe. Et l'angoisse aux doigts effilés.

4
SURÂSUL BUCOVINEI

Cântec Chanson

Gura ta gravă tu mi-ai dat, Tu m'as donné ta bouche grave


Si mâna ta mi-ai dat-o. Iat' ! Et tes deux bras, las de prier,
Sătulă de-nchinat, pe-aproape Se sont tres simplement posés
Ea mi se-aşază-acum pe pleoape. Dessus mes paupiéres malades.

Obrajii tăi atât de fragezi Tu m'as donne ton regard frais,


Şi ochii tăi azuri şi puri Palpitant comme les fougères;
Cu priviri drepte şi-ape limpezi, Tu m'as donné ta face claire
Şi tot parfumul din păduri. Ton odeur de blangize forêt.

Ci tu eşti marea mea uitare, Tu m'es oubli après la mort,


Moarte şi vis, noapte cu soare; Tu m'es soleil un soir d'automne
Şi-ţi este milă, şi te miri Et ma douleur crispée s'étonne
De mizerele-mi opintiri. De la pitié de son effort.

Pe prag toţi trandafirii zac. Les roses meurent sur le seuil


Buzele tale iuţi mă fac Ou j'ai chanté les lèvres brêves
Spre tine să mă-nalţ, să cânt Et ta candeur vers toi m'élève
Ca frunza-n zbor dusă de vânt. Comme lève le vent les feuilles.

Şi caldă-ai fost inimii mele Et chaude tu fus a mon coeur,


Cum arde-n soare-o ploaie nouă, Comme des pavots au soleil
Şi proaspătă mi-ai fost cum sunt acele Et fraîche tu me fus, pareille
Zori care lăcrămează rouă. Â l'aube hyaline qui pleure.

Şi dulce gurii mele ca Et douce tu fus a ma bouche,


Vântul când joacă-n chica Comme est le vent a mes cheveux –
Şi limpede privirii mele Et pure tu fus a mes yeux,
Ca vara pe senin de stele. Cornrne est la nuit d'été farouche.

Şi albă-ai fost braţului meu, Et blanche tu fus a rnes bras,


Uşoară, suplă, parfumată Et souple, parfumée, légère!...
Şi-atât de scumpă, că mi-i greu Et chère tu me fus - si chère,
Să te mai pot uita vreodata. Que je ne t'oublierai, pas.

Ăst paloş cu şuier fatal, Tel glaive au sifflernent fatal,


Stropit c-un sînge ce-1 consacră Fleuri du sang qui le consacre,
Întru-ndrăzneală simulacră -, Par temeraire simulacre,
Străluce-n somptuos metal. Brillait d'un sompteux rnétal.

Plin de ifosul său natal, Pour s'ériger d'orgueil natal


Visează moarte şi masacre Les rêves morts dans le massacre
Ăst gladiu cu şuier fatal Tel glaive au sifflement fatal
Şi sînge care să-1 consacre. Fleuri du sang qui le consacre.

Fudul si dur ca un cristal Et qu'il soit fier comme un cristal,


Ăst paloş cu reflex brutal Que l'epopée l'allume et sacre
Prăsele de-aur şi de nacru Il sème le reflet brutal,
Se crede mit, se crede sacru Tel glaive au sifflement fatal.
Ăst gladiu cu şuier mortal.

Andrei Gheorghe Neagu

5
SURÂSUL BUCOVINEI

DUMITRU RUSAN nemțească, introduce portul tricolor în școală. Pentru


acest delict, toți elevii secției de sculptură sunt
Figuri de luptători pentru unitatea românilor: exmatriculați. Profesorul Pâșlea se prezintă la
Sculptorul profesor Ion Pâșlea cabinetul primarului Miculi și-i spune hotărât:
„Domnule primar, mâine să-mi fie prezenți elevii de
Alături de efigiile de lumină la secția de sculptură la școală, altfel o să aveți de
ale celor care au trăit pe vremuri în furcă cu mine”. A doua zi ucenicii se aflau în jurul
orașul Câmpulung Moldovenesc, dascălului lor.
legat de nume și de fapte istorice, Când fu anchetat în 1889 de către inspectorul
contemporan cu Tudor Ștefanelli, Oscar Bayer din Viena, declară categoric: „Limba
Gavril Rotică, dr. Nicu Dracea, germană, cât voi fi eu în școală, nu se introduce.
arhitect Ion Ștefureac și alții, apare Aceasta este unica școală cu limba de predare
solemn figura sculptorului Ion româna din întrega Austro-Ungarie. Nimeni nu vrea
Pâșlea. să înțeleagă că nu-s altceva decât culorile naționale
Ajuns la noi nu din întâmplare, ci după pilda ale fiecărui român, acolo oriunde ar fi el, nu-s
tribunilor pribegi, încovoiați sub povara desăgilor cu regale. Iată, domnule inspector, că și eu le port și
cărți, Pîșlea aduce cu el un mănunchi de dălți de steagul tricolor de pe turnul vieții mele, nimenea nu
sculptură și un suflet uriaș. Născut la 24 septembrie îl va da jos!”
1869, în comuna Bozovici de pe Valea Almașului Personalitatea acestui om puțin la trup, dar mare
din frumosul ținut al grănicerilor din Caransebeș, la cuget.
este fiul iobagului Pătru Pâșlea, prins frate de După ce se afirmă ca artist la Viena și Cernăuți,
răzmeriță cu luptătorul Ion Rațiu și târât cu acesta în Ion Pâșlea capătă contur de legendă, găsindu-se
temnițele maghiare. mereu în toiul tuturor acțiunilor patriotice din
Ion Pâșlea a urmat școala primară în satul natal, Bucovina. În Câmpulung înființează Societatea
apoi termină Școala Normală din Caransebeș. În meseriașilor români pe care o conduce tot timpul și
1883, bănățeanul Ion Doda, în calitate de președinte este alături de profesorul dr. Ion Bilețchi ca inițiator
al Comunității românești de Avere, îl trimite ca al Liceului „Dragoș Vodă”.
bursier la Școala de Arte și Meserii din Timișoara. În 1906 participă cu opera de sculptură la o
La absolvirea acestei școli este distins cu medalie de expoziție din București, unde face cunoștință cu
aur și în anul următor, din partea aceleiași savantul Nicolae Iorga. Acesta îl vizitează în mai
comunități primește din nou bursă să-și multe rânduri până în 1908, când i se interzice
perfecționeze studiile la Viena. Aici are contact cu intrarea în Bucovina. Fiul lui Iorga, Petrică, este
sculptori de seamă ca Anton Brunek, Kapistin și trimis să învețe sculptura în atelierul lui Ion Pâșlea.
Iohan Paller. În anul 1889, tânărul artist este În acest atelier au primit primele noțiuni despre artă
recomandat de Ministrul Instrucțiunii pentru o multe generații de fii de țărani de la noi și de aiurea
catedră de sculptură în orașul Stein din Austria de și s-au dus spre zări de împlinire după ce au urmat
Jos și altă catedră de sculptură i se oferă la Sibiu dar, cursurile conservatorului Etimie Bârleanu, ajuns
îndemnat de mitropolitul Silvestru Morariu, renunță artist emerit, Ghiorghe Gheorghiță, Ilarion Șuhan,
cu ușurință la gloria ce începuse să-i surâdă și vine Bilon și Pentelescu. În atelierul său, pentru lungi
să facă sculptură în Bucovina , alături de pictorul și discuții despre artă veneau și pictorii formați în
marele său prieten, Epaminonda Bucevschi. aceeași Școală de Arte și Meserii: Gheorghe
În anul 1895, în urma interpelării deputatului Poenaru, mort în Halia în primul război mondial,
român Iancu Lupu, la Dietă se hotărăște înființarea Arhip Roșca, Haralambie Mercheș și alții.
Școlii de Arte și Meserii cu limbă de predare Profesorul Alexandru Pleșca, fost muzeograf la
românească în Câmpulung Moldovenesc. Pentru ca muzeul câmpulungean care după 1947 se găsea în
această școală să devină factor de educație și de clădirea fostei Legiuni de jandarmi, unde
conștiință națională, tot Silvestru Morariu este acela actualmente se găsește sala de
care îl convinge pe Ion Pâșlea să concureze pentru sport a Școlii „Bogdan Vodă” a
catedra de sculptură în lemn că „austriecii dacă ne fost un prieten al sculptorului. Îi
dau cu o mână, ne iau cu amândouă. Sunt convins că face un portret rămas în
în curând vor încerca să înlocuiască limba română manuscris pe care am îngăduința
din școlă cu limba germană. Am încredere că vei să-l citesc. Iată cum se încheie:
apăra tot ce-i românesc.” „Cu sănătatea șubrezită, adeseori
Ion Pâșlea răspunde cu intransigență marilor părea împovărat de griji și de
porunci mitropolitane și, numai după un an de nevoi. Totuși își aduna elevii în
funcționare, prefectura dă un ordin ca să fie jurul mesei ca să le vorbească
înlocuită limba română cu cea germană. El este despre virtuțile neamului și să evoce feeric trecutul
singurul care se opune și, din ordinul prefectului, îndepărtat în negura vremii. Îl știam imaculat și bun
Baron von Wolfhard, este suspendat din învățământ. ca o pâine caldă, om autentic și călăuza visurilor
Se întoarce cu mândrie la „măiuțul și dălțile sale”. noastre, ca o stea mare și albă. În 1952 se stinge
În 1918 este rechemat telegrafic și, ca răspuns pentru totdeauna acela care a fost poate, cel mai
la nedreptatea ce i se făcuse de către administrația vrednic cetățean al Câmpulungului nostru”.

6
SURÂSUL BUCOVINEI

CONSTANTIN MĂNUȚĂ O proză interesantă și captivantă scrie Nina


Gonța în romanul de tip carte-mărturisire cu titlul
FĂRÂME "Reporter" de Iaşi sau Memorii bolnăvicioase, care din start atrage atenția
INSTANTANEE, Editura PIM, Iaşi, 2017 cititorului, pus în fața unei situații dramatice din
şi MEMORII BOLNĂVICIOASE, Editura viața autoarei.
Ro. cart, Bucureşti, 2017 Prezentându-și boala, suferințele prin care a
trecut Nina Gonța scrie această carte ca o sumă de
Proza Ninei Gonţa cuprinde frânturi desprinse dintr-un jurnal din anii: 2014,
adevărate fărâme, secvenţe de 1966, 1968, 1970, 1971, 1977, 1978, 1979 și revine
viaţă sau instantanee, autoarea la 2014, face o serie de confesiuni sufletești în
erijându-se într-un Reporter de capitolul Boala și relația noastră cu Dumnezeu,
Iaşi. Fiecare om este o insulă, Bătrânețea și moartea apoi
Din fărâme este alcătuită două texte traduse din limba rusă, vorbind despre
viaţa noastră afirmă prozatoarea personalitatea lui Arkadii Ciujoi și boala secolului
şi gândul ne trimite la volumul Cancerul, continuând cu spicuiri Dintr-un carnețel
de Momente şi schiţe de îngălbenit de timp, amintind de o serie de remedii
I.L.Caragiale. La fel ca marele pentru bolile grele, consemnează mai apoi Despre
clasic al literaturii române două cărți folositoare, Sfaturi, traduceri din nou, un
autoarei îi place să observe oamenii, să le asculte Rezumat și încheie cu o Notă biobibliografică.
poveştile de viaţă, să pătrundă dincolo de lumea Este o carte cu un conținut narativ, eterogen, în
realităţii cotidiene în lumea ireală a misterelor sensul că pe lângă tragica confesiune despre viața
sufleteşti, în căutarea adevărului mult clamat şi de personală, cuprinde și un articol despre cancer -
poetul naţional Mihai Eminescu. boala veacului nostru.
„Ce se ascunde în spatele acestor discuţii, Un alt capitol cuprinde remedii naturiste,
gesturi, priviri? Unde este adevărul adevărat?” tratamente alternative, sfaturi, cugetări și alte
Oamenii adulţi au o gândire controlată. Există o metode prin care se pot trata mai eficient bolile, așa
atitudine critică faţă de aspectele sociale, iar scrisul cum precizează și-n Rezumat, unde ne propune o
terapia de moment se transformă în psihoterapie. întoarcere la origini, ceea ce amintește de cel mai
Apropierea de I.L.Caragiale o afişează deschis mare istoric al religiilor Mircea Eliade, care
când afirmă că descrie situaţii şi momente. Fărâmele propunea o regândire a dimensiunilor arhaice a
nu sunt nici nuvele nici reportaje literare, ci schiţe cu omului, pentru noi care trăim într-o societate
o deosebită acuitate senzorială, izvorâte din modernă, hipertehnologizată, e nevoie ca omul să
preaplinul sufletesc al creatorului. învețe din nou, să trăiască universal.
Volumul de proză debutează cu un moment al Proza pe care o scrie Nina Gonța o putem
alegerilor din Republica Moldova, 13 noiembrie apropia de proza H.P.Bengescu, într-un anumit sens,
2016, când a fost ales preşedinte Igor Dodon. Apoi propune sondarea psihicului uman, dar și cercetarea
schiţa Prima zi, de… după prezintă situaţia tinerilor, fizicului, dus în vecinătatea condiției metafizice a
aduce o critică vehementă şcolii din ziua de azi, omului, prin introducerea sintagmei de trup
deplânge situaţia familiei când bărbaţii se transformă sufletesc. De aici concluzia că sufletul într-o viață
în femei şi invers. Sunt redate aspecte de la Poşta fizică nu poate fi separat de trup.
Română şi Starea Civilă, de la Administraţia Memorii bolnăvicioase de Nina Gonța este o
cimitirelor, din autobuze. Vorbeşte despre carte de observații psihologice, dublate de
România… înjurăturilor, despre modul în care cunoștințele medicale despre boală, încât am putea
oamenii sunt Furaţi… pe faţă de către Societăţile spune că analiza psihologică este urmată de
Primăriei, consideră că Poliţia română este o pasiunea științifică, dacă l-am cita pe E.Lovinescu
dezamăgire totală. O schiţă este intitulată ironic din Istoria literaturii române contemporane.
Două lozuri (nr.2) (nr.2…să nu zică I.L.Caragiale că Nina Gonța se înscrie pe linia marilor săi
l-am plagiat), într-un magazin se vorbeşte despre înaintași: Camil Petrescu, H.P.Bengescu, Mircea
Iliescu şi Unirea, se dau sfaturi pentru Eliade, creând o proză subiectivă, surprinzând
Anti-îmbătrânire. O vizită De Crăciun la Palat maladivul din corpul și sufletul uman, știindu-se
prezintă o situaţie stânjenitoare. Peripeţii româneşti faptul că suferința fizică o determină pe cea morală.
în prag de iarnă conturează situaţia financiară de la H.P. Bengescu pune un accent deosebit pe
un bloc al Primăriei, modul cum se plăteşte Apa boală, pe starea maladivă (pe care o caută și alți
caldă. Consideră că scrisul este O boală incurabilă: scriitori), afirmând că boala este compromisul firesc
„Să las să curgă fantezia,/ ca din ceruri o boală dintre viață și moarte, ori extazul lent al miracolului
curată,/ extazul poetic să-mi cuprindă ființa,/ să se de a exista.
bucure inima mea toată.” Exemplele ar putea Fiecare om este o insulă afirmă Nina Gonța și
continua până la Cancerul, textul tradus din limba credem că trebuie să știm să o păzim, s-o ocrotim și
rusă, care sunt o dovadă clară că Nina Gonța are s-o apărăm acum și întotdeauna, cu îndemnul adresat
reale aptitudini de prozator, de o forță artistică cititorului de a parcurge proza și poezia sa, ca pe-o
nebănuită, aproape nici de Domnia Sa știută. adevărată lecție despre viață.

7
SURÂSUL BUCOVINEI

GEORGE BODEA Mă referisem, cu tot riscul de-a fi învinuit de


indiscreţie, la felul cum îşi consideră din punct de
INSULA DE LA ANTIPOLI vedere tematic însuşi autorul recenta creaţie. Dar tot
autorul îl ajută pe cititor să se dumirească în legătură
La treizeci şi trei de ani de la cu tipul de proză ce i se propune. Pe coperta a IV-a a
„intrarea în scenă“ cu un cărţii sunt reproduse – prin reluare din „nota
promiţător volum de poeme, editorului” – aprecierile lui Dirk Boccelli, cu alte
urmat într-un ritm susţinut de alte cuvinte şi această notă este solidară cu ficţiunea
încă vreo douăzeci, mereu romanescă. Afăm de aici că Januvia nu e o carte de
surprinzătorului scriitor moldav aventuri în sensul obişnuit al genului. Negaţia s-ar
Daniel Corbu i-a apărut la putea traduce printr-o afirmaţie: Januvia e un roman
Editura Princeps Media cea de a de aventuri dar de altă factură decât – şi se dă
patra carte de proză, romanul exemplul – Robinson Crusoe. Şi, într-adevăr, în
Januvia, titlu ce de la bun ciuda singurătăţii lor insulare, personajele celor două
început m-a plasat între creaţii au un destin diferit. Personajul lui Daniel
nedumerire şi curiozitate. Opul îmi ajunsese la Defoe naufragiază pe o insulă şi ani de zile speră să
îndemână prin bunăvoinţa unui „prieten de cursă revină în lumea existenţei normale, pe când Eduard
lungă” al autorului, căruia îi era dedicată „cu tot Bazon, personajul din romanul lui Daniel, tot Daniel,
dragul”, acea dedicaţie luminând-mi şi mie orizontul dar… Corbu, îşi impune însingurarea ca pe o cale
de aşteptare „această carte despre Dragoste, sigură spre împlinirea ascezei şi, în final, a integrării
Singurătate şi (chiar) Asceză asumată”. în nemărginire.
Am citit, aşadar, cele peste trei sute de pagini, De altfel, acelaşi Dirk Boccelli, înţelegem, el
animat mai întâi de plăcerea lecturii, fără a zăbovi însuşi personaj, are dreptate să considere că
prea mult asupra aspectelor vizibil provocătoare. Deşi manuscrisul ce i se încredinţează spre editare a
avem de-a face cu o structură relativ complicată, devenit un „manual de asceză cu întoarcere la natură
povestea în esenţa ei este simplă şi emoţionantă, şi divinaţie şi un document de întregire a biografiei
putând fi rezumată prin câteva enunţuri: un pictor de unui mare artist.” Evident că avem de-a face cu un
origine română, cu activitate şi operă apreciate în roman modern care ne propune o meditaţie
Europa dar şi în America, hotărăşte, după moartea existenţială prin apel la tehnici variate de atingere a
femeii iubite, să se retragă pe o insulă pustie pentru a plăcerii lecturii, trecând pragul de la romanul
medita în singurătate şi a practica asceza, dar şi cu tradiţional spre cel modern, adică, după cum observa,
gândul de a picta în continuare inspirându-se din în urmă cu jumătate de veac, Jean Ricardou referindu-
realitatea cea nouă. Aici, după o vreme de îndoieli şi se la problemă, punând accentul nu pe „relatarea unei
ezitări, va scrie un jurnal. Consemnările de jurnal aventuri” ci pe „aventura unei relatări” (Probleme ale
propriu-zis (datate) alternează cu amintirea relaţiei cu noului roman, 1967).
femeia vieţii sale, dispărută într-un accident aviatic. În recenta carte a lui Daniel Corbu îşi dau
Se daaugă şi alte amintiri ale unor evenimente de întâlnire elemente specifice prozei fantastice, ale
dinaintea izolării, evocări de chipuri de prieteni, epicului esoteric, realismului magic, literaturii onirice
relatări de vise şi abordări în manieră eseistică a unor şi confesive. Modelul Mircea Eliade este undeva prin
probleme diverse, îndeosebi privitoare la filosofie, preajmă. La Eliade ne duce gândul când întâlnim şi în
religie şi artă. Un loc central în paginile jurnalului îl Januvia o serie de motive, între care insula, oceeanul,
ocupă referinţele la relaţia miraculoasă cu marele şarpele, magia, fascinaţia Indiei, prezenţa sacrului în
şarpe al insulei, purtătorul de clepsidră. După ultima profan, motivul maestrului spiritual (în realitatea
„vizită” a fabulosului animal, pictorul dispare pentru biografică, Dasgupta, în lumea operei lui Daniel
totdeauna, învăluit în mister, sfârşind apoteotic o Corbu, Dagupta, guru Tibetan într-o perioadă
existenţă începută în lumea palpabilă şi încheiată / esenţială din viaţa recuperată prin amintire a lui
împlinită în transcendent printr-o „moarte fără rest” Eduard Bazon). Ca şi în cazul lui Mircea Eliade,
(conceptual trimiţând cu destulă precizie la prezenţa exotismului se justifică. Insula din Pacific
Constantin Noica), „moarte” despre care i-a vorbit pentru care optează Eduard se află la antipozi, adică
adeseori confidentul său Toby Vianu, cel ce se va în partea opusă lumii occidentale. E un spaţiu opus
preocupa de publicarea jurnalului prietenului, ideii de civilizaţie constrângătoare, înconjurată de
predându-l la editura „Cargall” din Los Angeles, unde infinitul oceeanului, generând „sentimental oceanic”.
stârneşte interesul senior-editorului Dirk Boccelli, Insula are forma literei D şi câte cuvinte nu încep cu
lucruri pe care cititorul le află din aşa-zisa „notă a sunetul pe care îl redă ea! Insula e aridă, o stâncăraie
editorului” şi din „epilogul” în care instanţa narativă copleşită de şerpi. Va deveni, prin transfer de pământ
devine chiar cel ce are grijă de soarta însemnărilor din Australia, o adevărată grădină, un fel de rai
rămase de la unchiul său. terestru. M-am tot gândit că denumirea insulei – şi
Cele ce urmează sunt expresia nevoii de titlul romanului – ar trimite la faptul că în Coran, prin
clarificare şi ordonare a unor răspunsuri la întrebările cuvântul Janua e desemnată grădina raiului
pe care mi le-am pus pe parcursul lecturii dintâi şi mahomedan şi aspiraţia arhaică de a-l vedea pe
apoi cu prilejul revenirilor asupra unor pasaje ce mi- Dumnezeu. Clepsidra dragonului ar putea îndreptăţi şi
au atras atenţia în mod deosebit. invocarea lui Janus. Dar mai este în text o capcană:

8
SURÂSUL BUCOVINEI

pictorul este bolnav de diabet, boală tot mai frecventă dimpotrivă, invitând la implicare. Aşa că, dintre
în lumea globalizată, iar unul dintre medicamentele mirajele pe care le conţine cartea, aş reţine în final
folosite întru potolirea consecinţelor teribilei afecţiuni îndeosebi unul ce s-a conturat în mintea lui Eduard
se numeşte Januvia. În toate cele tre posibile Bazon în timpul experienţei sale tibetane:
interpretări ni se sugerează idea de cale (via) către „SALVAREA TA EŞTI TU” – cu majuscule,
ceva: apardis, timp etern, izbăvirea a trupului şi întocmai ca într-o scriere... lapidară.
sufletului.
În insula autoexilării din ultimii ani ai existenţei George Bodea
sale tereste, pictorul va găsi leacul izbăvirii de toate
bolile civilizaţiei cu excesele ei angoasante şi
alienante, apelând la remedii sapienţiale care i-ar
contraria pe cei ce se consideră dreptcredincioşi. „Nu CORNELIU FLOREA
sunt ateu dar nici credincios habotnic” notează acesta
pe o pagină de jurnal. După ce s-a simţit atras de GENEZA DUPĂ MICHELANGELO
practicile yoga, Eduard e gata să mai facă un pas
(înapoi?) către extazul mistic al oamenilor vremurilor (Continuare din numărul trecut...)
imemoriale, despre care mărturisesc miturile. Prin tot
ceea ce întreprinde în această ultimă parte a vieţii Triada a doua: Crearea omului şi a femeii,
sale, Eduard Bazon urmăreşte să găsească o soluţie neascultarea şi alungarea lor din rai. Este cea mai
pentru evitarea vidului spiritual de care este puternică dintre triade, formată
ameninţată existenţa omului de astăzi. El aparţine din două lucrări mari şi una
„omenirii la răspântii”. Chiar numele îi este redusă, predominind în centrul
semnificativ în acest sens: Eduard ar fi putea numele tavanului şi copleşind prin
unui purtător de blazon (opt regi ai Angliei l-au realizare şi sugestii. Creeaţia
purtat, nume dynastic anglo-saxon, alcătuit din ead- omului este originală, dominantă,
bogat, fericit şi -ward – apărător, apărare), dar, în tulburătoare, spre ea ramân
cazul de faţă, se combină cu patronimul Bazon, care aţintiţi ochii tuturor vizitatorilor
te duce cu gândul la strămoşescul petic din turul cu mintea stăruind în căutări şi
pantalonilor înaintaşilor din satul Frumoasa, în care încercări de-a descifra mesajul.
eroul îşi are obârşia. Dar ce te faci dacă îţi vine să te În drepata, Atotputernicul e
joci trecându-ţi prin minte că în preajma paronimică a înconjurat de un anturaj divin, despre care nu se ştie
celor doi termeni de până acum (blazon, bazon) se când şi cum l-a creat, învăluiţi cu toţii într-o mantie
mai află şi boson – „particula lui Dumnezeu”, cum au uriaşă, ovală, purpurie. El întinde braţul drept,
botezat-o chiar oamenii de ştiinţă, şi ei cu înclinaţii puternic şi hotărit, cu indexul întins imperativ spre
ludice? Mi se pare deosebit de important amănuntul Adam – în ebraică, adam înseamnă pământ, probabil
că Eduard Bazon face o adevărată obsesie pentru fiindcă după Geneza a fost făcut din pământ - tânăr,
redarea picturală a chipului atât de expresiv al lui frumos si atletic, într-o poziţie inertă semiculcată cu
Einstein, savantul de la care a rămas celebra indexul său stâng, flasc îndreptat spre creator.
fotografie în care acesta arată că are şi el, ca tot omul Vizual, se dă impresia că în momentul următor
normal, o limbă. indexul Atotputernicului îl va atinge pe cel al noului
Un personaj aparte al romanului este şarpele- creat și : să facem omul după înfăţişarea noastră
dragon, mai marele peste toţi şerpii din insulă. Între şi Adam va prinde viaţă! Divin şi original, fiindcă
pictorul spaţiilor dezmărginite şi dragon se realizează indexul lui Dumnezeu este creator şi dătator de
o adevărată stare de comunicare empatică. Şarpele ar viaţă. E adevarat, în biblie se spune suflându-i în
fi putut să se manifeste fatal-agresiv, dar n-o face, nas suflarea vieţii, dar o pictură care să respecte
dimpotrivă, va fi fascinat de muzica pe care o aude textul biblic ar fi fost nereprezentativa pentru
dinspre pavilionul lui Eduard. Îndeosebi pare să-i daruirea vietii primului om biblic şi în zilele noastre
placă drama muzicală wagneriană, aşa că i se va nu ar fi fost mai mult decât o resuscitare gură la
spune Parsifal. Filosoful Alexandru Bogza a vorbit nas! Aşa, însă cum a pictat-o Michelangelo, dă
despre „esenţa religioasă a muzicii”. Dar acelaşi întredevar senzaţie divină, rămâne doar nişte
filosof, în tratatul Realismul critic, argumentează şi întrebări; de ce Adam e tânar şi Creatorul vârstnic,
din prespectivă strict ştiinţifică faptul că, între legile când se spune să facem omul după înfăţişarea
generale după care se desfăşoară devenirea noastră? A fost şi Dumnezeu tânăr, îmbătrâneşte?
universală, un loc deosebit îl ocupă legile armoniei Ce a făcut în tinereţe? Ne mai gândim. După ce
muzicale de care dragonul Parsifal pare să aibă admirăm pe cei doi posesori de indexuri ce se vor
cunoştinţă şi bucurie. atinge pentru transmiterea vieţii, de la divin la
Numeroase ar fi aspectele ce s-ar putea discuta în efemer, privirea ne aluneca spre anturajul cel
legătură cu Januvia scriitorului Daniel Corbu, dar înconjoară pe Dumnezeu şi cu mare uimire
cred că e mai bine ca fiecare cititor să se lase aţâţat de descoperim că braţul său stâng cu afecţiune
ingeniozitatea epică a autorului unei cărţi ce reuşeşte înconjoară umerii unei femei ce cu admiraţie se uita
să ne atragă atenţia asupra unor probleme importante la Adam !! Ce să fie, ce să fie ? S-a găsit o
ale contemporaneităţii, evitând uscăciunea solemnă, explicaţie: este viitoarea femeie a omului ! “Oare,

9
SURÂSUL BUCOVINEI

oare ?” Când e vorba de Michelangelo, trebuie să ajungi la potop, se poate ca un gând greu să-ţi treacă
fim atenţi mai ales că în a doua pictura a triadei, ne prin minte: Tot ce a creat Dumnezeu pe pămint a
înfăţisează pe Adam dormind, tun, şi pe Eva din fost minunat şi folositor naturii pămanteşti cu o
profil, bine făcută, dar nu la fel de atragatoare şi singură excepţie : neascultătoarea specie umană.
frumoasă ca precedenta, multumind lui Dumnezeu Când şi-a dat seama de greşeala făcuta, punând și
pentru facerea ei. Dumnezeu arată banal, ca un binele și răul în ea, Creatorul a trimis un înger să-i
batrân oarecare fără vigoare, fara energia din scenele izgonească din rai. După izgonire, Adam şi Eva s-au
precedente, blond într-o robă ce stă foarte, foarte înmulţit, şi tot înmulţindu-se au înmulţit şi relele şi
nepotrivit anterior şi o binecuvintează. Mă rog, se nelegiuirile. Văzând toate relele omenirii, furios,
poate parafraza: “Ce face Dumnezeu cu mâna lui, se Creatorul a zis: “Am să distrug omul pe care l-am
binecuvintează”,şi trebuie subliniat, fiind foarte creat pe faţa pământului!” Apoi s-a mai domolit,
important, că reprezintă ultima pictură în care apare şi-a mai greşit odată; păstrându-l pe Noe şi ai lui . Şi
creatorul, Dumnezeu, de data aceasta în picioare pe a fost un potop degeaba! Michelangelo a pictat
terra ferma. Ultima pictură din aceasta triadă, trei tablouri pe această temă una cu jertfa pagână
reprezintă doua idei importante din geneza: ridicată Creatorului, una cu potopul propriu zis şi
neascultarea şi pedepsirea neascultatorilor ! Şi din încă una, la urmă. Cea care reprezinta potopul are
nou Michelangelo rescrie pictind Geneza. Este ceea dimensiunea cea mai mare cu imagini sugestive. Şi
ce a dat naştere la atâtea şi atâtea interpretări, este de data aceasta Michelangelo a fost original şi spre
ceea ce şi mie îmi permite să afirm că este Geneza deosebire de toţi pictorii în a căror tablouri despre
lui Michelangelo Buonarroti, afirmaţie şi potop au pictat arca lui Noe şi animalele urcând
consideraţii pe care de data aceasta nu am să o disciplinat, milităreşte, două câte două în arcă, sub
prezint decât tangențial, tangențial. Exact la mijlocul supravegherea lui Noe, Michelangelo a ales ca temă
tabloului este pomul cu fructul interzis, dar nu este a tabloului soarta oamenilor ramaşi înafara
un mar, este un smochin ce face nişte fructe dulci salvatoarei ambarcaţiuni. Două au fost izvoarele
cu multe seminţe mărunte despre care se spune ca au acestei originalităţi: predicile lui Savonarola pe care
proprietăţi afrodiziace! Zi-i Michelangelo Michelangelo l-a venerat şi Dante pe care l-a
Buonarroti şi pace, iar acestea încă nu e totul . Eva admirat Din aceste surse a avut inspiraţia de-a picta
este frumoasă şi într-o poziţie senzuală cu braţul pe ultimii pământeni, în zădărnica lor încercare, de-a
stâng întins în sus spre şarpe, ce nu e şarpe decât în se salva când apele potopului deja acoperiseră
partea de jos, partea superioara e femeie, femeie aproape tot pământul, ramânând numai două vârfuri
care-i întinde un fruct …afrodiziatic ! Unii privitori de munte neacoperite, pe care Michelangelo şi-a
mai insistenţi în observaţiiau remacat că mâna fixat personajele. Privindu-le, vezi nedumerirea lor,
dreapta a Evei arata spre o direcţie pudică, în timp ce neînţelegerea situaţiei, ultimile idei de speranţă,
Adam, erect şi în semierecţie, înordat cu mâinile pe zbaterea şi teama. Este terifiant dacă analizezi
o creangă groasă din pomul vieţii şi-al morţii pe care amănunţit personajele, ideea cum ne comportam în
nu aveau voie nici să-l atingă, dă impresia că nu se faţa ameninţării, în faţa sfârşitului. Dacă, mai şi
mulţumeşte numai cu un fruct, vrea o creangă citeşti interpretările artiştilor, scriitorilor, criticilor
încarcată de fructe afrodiziace! Priviţi cu atenţie, nu de arta eşti prins într-un labirint fără ieşire.
ce scriu eu privitorul de acum, ci scena adevărată, Întotdeauna eu şi Ica, noi, care ne-am refugiat din
pictată de Michelangelo Buonarroti acum cincisute faţa potopului comunist, am ales speranţa nebună a
de ani. În partea dreapta a picturii, pentru păcatul celei din femei, din coloana pictată de Michelangelo,
neascultării de Dumnezeu sunt izgoniţi din rai de ce urcă pe ultima pantă a muntelui, cu un scaun
catre un înger cu sabia în mână (curiosă uneltă întors pe cap pe care îşi duce puţinul avut de
divină de separarea binelui de rău) Adam pare a bucătărie. Are o faţă inexpresivă, dar are o speranță;
accepta hotărârea, iar mâinile sale exprimă am poate scapă, poate dă peste o altă lume, unde îi vor
înţeles, ne supunem, plecăm pe când Eva este de trebui puţinul sau avut din cap… Ploaia se oprise,
nerecunoscut; gărbovită, îmbătrânită, speriată, de-a cerul se însenina. Speranța biruia.
dreptul hidoasă . Aşa a pictat Michelangelo prima În final, a fost un potop biblic inutil, absolut fără
mare drama din prima carte a evreilor. Privitorii rost. Și Michelangelo, în ultima sa pictură, ne
omentatori și observatorii insistenţi precizează că confirm aceasta înfaţişându-l pe omul ales de
este singurul nud barbătesc cu falusul în erecţie din Dumnezeu să supraviețuiască potopului, pe
toata fresca de pe tavanul Capelei Sixtina și ca ar fi biblicul evreu Noe, gol goluț, beat mort lângă un
premergătoare păcătuirii!Fals și biblic și evolutiv. butoi mare cu vin…
Cât priveşte comentatorii de tot felul, treaba lor, ne Mergeţi la Roma, la Vatican, în Capela Sixtina şi
o oprim la o constatare, ce este un jalon în gândire şi priviţi, priviţi, priviţi…
artă; Michelangelo, real şi original, nu a mai pictat Mă opresc aici, fără alte comentarii, dar am sa
primul cuplu bleg şi inocent de o parte şi alta a revin cu Judecata de Apoi, pictată tot de
pomului cu fructul interzis, acoperindu-le goliciunea Michelangelo Buonarroti în Capela Sixtina, 25 de
cu frunze şi mâini, ca ceilălalti pictori din acele ani mai târziu…
vremuri …
Triada a treia: Noe, înainte şi după potop.
Când priveşti Geneza după Michelangelo, când Corneliu Florea

10
SURÂSUL BUCOVINEI

PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI ETERNA DATORIE


Rămânem datori iubirii
C-un zâmbet, c-un petec de cer
C-o umbră, cu viul privirii
Cu toate ce pleacă sau pier.
Rămânem datori tinereții
Trăită prea scurt, risipit
Sfidând ochiul timpului, rece
Mereu călător, infinit.
Rămânem datori sorții noastre
O pulbere dusă de vânt
Visând la zăpezile albastre
Uităm că trăim pe pământ.
COLBUL ȚĂRII
Și când se apropie clipa
Port colbul țării pe bocancii mei Ce vieții îi dă reci fiori,
Pe Nistru, Ceremuș sau pe Siret Atunci obosește aripa
Și timpul curge parcă mai încet Și-aflăm cât suntem de datori.
Și pașii îmi devin c-un veac mai grei.
SPERANȚĂ
Căci ne-a fost scris să ne-mpărțim scrâşnind
Și sârmele să taie-n carne vie Nu pot să spun că nu știu să trăiesc
Mormintele strămoșilor, veghind Și pun în cârca timpului uitarea
În fii de lupi, trecutul ni-l învie. Nu recunosc, când zorii îmi zâmbesc
Că-n pace și-n furtuni vorbește marea.
Veni-va însă timpul împlinit Când liniște-i pe apele adânci
Și clopot de decembrie iar va bate Îi sunt datoare timpului c-o clipă
Când râurile țării-n mers șoptit Iar dacă valuri se izbesc de stânci
Spăla-va sufletele de păcate. M-ascund, umil, pe-a timpului aripă.
Din nou va încălzi, rotundă, vatra Și nu mai înțeleg că tuturor
Livada țării va fi iar în floare. Ni-s date zări de-abis și de-nălțare
Nepoții celor ce-au căzut în Tatra Iar dacă sufletu-i umbrit de-un nor
Păstra-vor României-un loc sub soare. Mai uit că naufragiez pe mare.
Când în derivă uneori plutesc
Sperând că undeva este-o salvare
SIMBOLURI ROMÂNEȘTI Cu ochii minții malul îl zăresc.
Mă luminează iar raza de soare.
La cimitirul vechi din Cernăuți
Plâng crucile, înspre pământ plecate. ÎNTREBARE RETORICĂ
Se odihnesc aici românii, mulți
Și ne trimit, din cer, lacrimi sărate. Mă întrebați de-mi place primăvara?
Nu pot să car atâta înflorire
Iar noi uităm c-acolo-i un pământ Și nici atâta verde în privire...
Și dorm sub cruci făuritori de țară, Iar soarele nu-și mai aprinde para
Că cei ce n-au avut nimica sfânt Ce de-ani în șir îmi ocolește drumul...
I-au aruncat din granițe afară. Din flacăra de-atunci, rămas-a scrumul
Ca șarpele perfid, să mă mai ispitească
I-ar vrea acum și din mormânt plecați Și cupa cu nectar, să o golească
Să nu se știe a cui a fost țărâna, Într-un ocean de neguri și uitare
Să piară urma neamului de frați Să nu-l pătrundă razele de soare
Iar limba lor să nu fie româna. Și nici vreo săgeată scăpată din zenit
De-un Eros când perfid, când rătăcit
Să ne rugăm la bunul Dumnezeu Pe-o mare tulburată, care poartă
Ca hrana să ne fie sfânta pâine Atâtea luntrii, toate deodată
Cu fruntea sus rămână neamul meu Din care nu știu câte-ajung la mal
Dar pân-atunci „deșteaptă-te, române!” Și câte pier, purtate de un val
Prevestitor de vreme zbuciumată.
Dar nu e primăvara vinovată...

11
SURÂSUL BUCOVINEI

CORNELIU TRAIAN ATANASIU Să vedem ce poate totuşi să placă într-un astfel


de poem. În primul rînd faptul că el lasă lucrurile să
O operă deschisă vorbească. Emoţia este în ele, autorul a trăit-o în faţa
lucrurilor şi a scenelor evocate. Ele sînt corelatul
E inutil şi pueril să crezi că obiectiv al emoţiei sale, singurul pe care e dispus să-
în numai două pagini ai putea l dea în vileag. Într-un fel misterios, emoţia era acolo
afla ce este haiku-ul. Orice cînd le-a văzut (simţit, experimentat), nu el le-a
definiţie este la urma urmei un infuzat-o. El îşi mărturiseşte emoţia doar prin
lucru steril când este vorba de ricoşeu, evocîndu-le. Şi speră ca ele să-l emoţioneze
lucrurile concrete. Fără să iei şi pe cititor în acelaşi fel. Este o invitaţie şi o
contact direct cu ele, să le provocare la a simţi că lucrurile şi natura comunică
explorezi prin toate simţurile, să tainic, fără cuvinte, cu noi.
faci experienţa lor pe viu nu ştii Abia în faţa imaginilor (lucrurilor şi scenelor
încă nimic despre ele. Iar dacă e aievea), contemplîndu-le şi meditînd la sugestiile,
vorba despre un obiect de artă, atunci trebuie ca acea aluziile, tâlcul lor (care nu poate fi verbalizat),
experienţa să fie suficient de îndelungată ca să ai cititorul poate gusta ceea ce spune, acum fără
timp să-i prinzi gustul. De aceea am să încep abrupt cuvinte, poemul. Haiku-ul este acest poem al tăcerii,
şi am să spun pur şi simplu, acesta este un haiku: resimţite după ce am lăsat în urmă cuvintele care ne-
au condus ca un vehicul docil la faţa locului. Acolo
porumbul cules – unde putem avea revelaţia tâlcului lucrurilor.
deasupra cocenilor Revenind la imaginile concrete ale acestui
secera lunii poem, porumbul cules, aşa rezumativ cum e sau
tocmai pentru că se opreşte la timp, ne evocă toamna
(Frățilă - Genovel Florentin) târzie când recoltarea s-a încheiat şi câmpurile s-au
aplatizat, când, peste noapte, deja cad brumele. Este
Dacă veţi mai citi şi alte haiku-uri veţi observa o imagine care se expandează de la sine într-o
lesne că, formal, ele se prezintă cam la fel. Trei întreagă atmosferă a sfârşitului sezonului vegetativ,
versuri inegale, unul mai lung la mijloc, o linioară de a tristeţii nedesluşite care ne cuprinde şi ne pătrunde
despărţire care marchează o pauză între cele două pe nesimţite. Un simptom indubitabil al anotimpului
părţi (sintagme) ale poemului. Scrierea fără care face implozie în poem (şi-n sufletul cititorului).
majuscule la începutul versurilor. În haiku, asemenea sintagme se numesc kigo,
La fel de uşor, veţi observa că nu există o cuvinte sezonale.
continuitate discursivă a textului. Cuvintele nu se A doua imagine, deasupra cocenilor secera
leagă în propoziţii sau fraze, rămân în stadiul lunii, tocmai pentru că nu spune mai mult, lasă
fragmentar de sintagme (grupuri mici de cuvinte închipuirea cititorului să-i caute şi să-i găsească un
legate cu sens). Şi, din structura acestor fragmente, înţeles şi, eventual, un mod de a se conecta cu prima.
se poate vedea că ele nu povestesc, nu descriu, nu Se poate sesiza de la început că prezenţa lunii pare
rostesc vreo sentinţă şi nici nu vor să convingă de să amplifice pustietatea şi singurătatea câmpului
ceva. Iată un prim sens al acestor poeme aride, golit de viaţă. Dar luna e în formă de seceră şi acest
concise, austere: mărturisirea implicită a unei lucru introduce un fior celest şi un alt orizont al
atitudini rezervate, reţinute, parcimonioase. aşteptărilor. Recoltarea nu s-a sfîrşit chiar dacă
Sobrietate care refuză să exhibe, să-şi declare, să-şi porumbul a fost secerat. Ce alte vieţi sunt oare la
mărturisească zgomotos simţirea. rând? Cuvîntul seceră are, în fonetica lui, o
Ce spune totuşi textul? El numeşte, cât mai sonoritate sacadată, de multă vreme asociată cu
concis, două lucruri şi, în felul acesta, le evocă în mitralierea. Tăcerea scenei este parcă o nerostită
faţa ochilor noştri. În puritatea lor, fără zorzoane ameninţare.
metaforice, fără să cocheteze cu vreo intruziune Dar nu trebuie să ne grăbim şi să ne oprim la
subiectiv-emoţională în obiectivitatea lor. Fără să le această primă interpretare, poate că deasupra
altereze puterea genuină. Autorul nu există explicit înseamnă chiar peste şi luna este aici chiar secera
în niciunul din cuvintele poemului. Există doar ostenită dar mulţumită de lucrul dovedit, odihnindu-
porumbul, cocenii, luna. Autorul refuză să se arate, se pe grămada de coceni. Şi atunci, şi pentru noi,
atât prin faptul că textul nu vorbeşte despre el, cît şi singurul fior va fi acela răcoros al lucrului dus până
prin acela că nimic textual nu notează sau trădează la capăt. De împăcare liniştită.
emoţia sa. Haiku-ul nu este o poezie plată, linearitatea
Trebuie să recunoaşteţi că acest poem vă textului sporeşte în imagini, iar imaginile capătă
înşeală aşteptările şi vă violează obişnuinţele. El se volum într-un orizont simbolic încărcat de emoţie.
adresează celor care, prin viaţa şi experienţa lor, sînt Poemul este de fapt o alegorie concisă, textul
adepţii unei atitudini reticente şi discrete, au vorbeşte despre lucruri şi scene semnificative, iar
cultivat-o, o apreciază şi o gustă cînd o întâlnesc. O acestea despre emoţia care este cuprinsă în ele. Este
practică în viaţa lor şi, implict, ea răzbate în poezia o operă deschisă care cere imperios colaborarea
pe care o scriu. inteligentă şi empatică a cititorului.

12
SURÂSUL BUCOVINEI

toamnă tîrzie - Nu mai tremură – vântul schimbării - lămpile stinse –


pe-un fir de paing lumini cad legănat tămâind despuiată de haine sub caişii în floare
de avarie străvechiul gorgan sperietoarea nopţile albe
(Corneliu Traian Atanasiu) (Corneliu Traian Atanasiu) (Violeta Urdă) (Magda Vlad)
clepsidră spartă - după aversă - portretul tatei - la ultimul bal -
miresmele de tei chiar și buruienile păianjenul îi ţese săltată cu frunzele
îmi umplu timpul pline de stele o altă pânză o buburuză
(Cezar-Florin Ciobîcă) (Cezar-Florin Ciobîcă) (Valeria Tamaş) (Luminița Ignea)
ora ceaiului – o zi de muncă – bătrân la azil – cad flori de cireş –
linguriţa de argint macii roşii sunt striviţi cutele scrisorilor bătrâna curăţindu-şi
se-nvârte invers de-un car cu lemne aproape rupte peria de păr
(Cristina-Monica Moldoveanu) (Sonia Cristina Coman) (Petru-Ioan Gârda) (Ildiko Juverdeanu)
cireșul amar ziua recoltei - casa bunicii - cerșetor privind
din ce în ce mai negre într-o coșarcă goală țesând fir la fereastră parada militară -
tălpile goale un prunc adormit doar un păianjen jos pălăria
(Lavana Kray) (Cristina Oprea-Young) (Magda Vlad) (Violeta Urdă)
ziua recoltei – fulguind din zori - steagul arborat liniştea nopţii –
mama-şi numără încet sita veche umple iar de florile mărului - în scoica din valiză
bătăturile covata bunei speranța în plop vuieşte marea
(Vasile Conioşi-Mesteşanu) (Vasilica Grigoraș) (Vasilica Grigoraș) (Simona Dobrescu)
pridvorul bunei - cam strânge frigul - sosiri și plecări - pentru o clipă
umbra cireșilor mai în căușul palmelor cuiburi de rândunele centrul universului –
urcă treptele castane coapte în gara veche primul fulg de nea
(Maria Cristina Pârvu) (Elena Malec) (Argentina Stanciu) (Eduard Țară)
flacăra trece mereu alături -- plimbare în doi –
de la chibrit la sfeşnic - lângă sobă cizmele şi mai calde mâinile
seară de Crăciun și câinele ud fără mănuşi
(Eduard Țară) (Radu Ignătescu)
(Luminița Ignea)
cătun părăsit - luna-n fereastră –
încă mai cad cireşe păianjenul în balans
pe banca de lemn măsoară timpul
(Maria Tirenescu) (Virginia Popescu)

suit în amvon – belșug de Crăciun –


un greier sporovăind în brad medaliile
singurătăţii străbunicului
(Olimpia Brendea-Deşliu) (Violeta Urdă)
cireși în floare – doar cer şi pământ -
mama cărând stelele în depărtare un plug
cu cobilița marcând hotarul
(Vasilica Grigoraș) (Virginia Popescu)
o vâslă frîntă cer de-octombrie –
şi uitată în trestii – de-atâtea stele căzând
sfîrşitul verii mă-ncearcă-o teamă
(Zeno Ghiţulescu) (Jules Cohn-Botea)

uluca ruptă – vin valuri vuind


toamna intră-n grădină dar nici o corabie –
pe nevăzute niciun pescăruş
(Valeria Tamaș) (Vasile Moldovan)

13
SURÂSUL BUCOVINEI

CORNELIA PĂUN HEINZEL - Dacă te speli pe dinţi în fiecare zi, îţi vei
păstra dantura intactă! Bunica mea a murit cu toţi
dinţii în gură, pentru că se spăla cu sare zilnic,
spunea ea fetei sale.
*
Într-o zi de sfârşit de iunie al anului 1940,
Nicolae era cu plutonul chiar pe malul Prutului, când
a început să se tragă focuri asupra lor. Au fost luaţi
pe nepregătite. Fiecare fugea încotro vedea cu ochii.
Nu se mai vedea nimic! Numai gloanţe, praf, ţipete
disperate... Când se termină totul, Nicolae era într-o
Dragoste de Cernăuți văgăună - ca o peşteră, săpată miraculos în lut, de
natură, în malul Prutului - lângă un civil, un cioban
(Continuare din numarul trecut...) din sat.
- Doamne, dar cum aţi scăpat! Aţi trecut apa pe
La întoarcerea spre casă trecură pe lângă teatru. bârna asta, pe care nu poate un om, să o treacă în
Teatrul din Cernăuţi era o clădire impresionantă, mod normal! V-am văzut de când au început să tragă
realizată sub influenţa Şcolii de Arhitectură de la şi nu mi-a venit să cred ochilor. Aţi parcurs-o în
Viena. viteză, de parcă aţi fi zburat deasupra apei. Uite ce
- Mergem sâmbătă la un spectacol? întrebă face frica din om! exclamă ciobanul.
Nicolae, iubitor de cultură, ca-ntotdeauna, bucuros Nicolae privi bârna şi se gândi că, într-adevăr,
să vadă un nou spectacol, dar în acelaşi timp şi într-o acum, nu ar putea să meargă pe ea. Doar un
companie plăcută. echilibrist de la circ, după multe exerciţii, ar fi putut
Ajunseră curând în Piaţa Centrală. În mijlocul ei, executat aşa ceva! În plutonul lui era mare prăpăd.
trona nestingherit Monumentul Unirii, inaugurat în Toţi erau însă mulţumiţi că scăpaseră cu viaţă.
1924 la Cernăuţi în prezenţa familiei regale. Văzuseră moartea cu ochii. Doar câţiva erau răniţi.
* Comandantul îi anunţă imediat:
Nunta avu loc rapid, fără prea multe pregătiri. - S-a semnat pactul Molotov-Ribbentrop!
De fapt Nicolae nu a fost niciodată sclavul Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţei nu mai fac
formalităţilor. Nici Elisa nu era cu fumuri, ca sora sa parte din România, sunt cedate! Vin ruşii peste noi!
Helga. Pentru cei doi, dragostea era lucrul cel mai Avem ordin să ne retragem cu batalionul imediat.
important. Tot acest spectacol de faţadă nu avea Anunţaţi-vă familiile şi plecaţi urgent! Părăsiţi
nicio valoare pentru ei. Erau valoroase doar Cernăuţiul!
sentimentele... Nicolae fugi rapid acasă. Era îngrijorat pentru
Rămaseră în Cernăuţi, la părinţii Elisei. În casa Elisa şi pentru fiica sa. Dar acestea aflaseră deja
cu grădină, pe care o primise Elisa ca dotă, nu vestea şi împachetau de zor lucrurile.
reuşiră să locuiască. O vizitau numai din când în - Vin ruşii! Sunt la câţiva kilometri! Se văd
când. Tatăl Elisei muri curând. Nu a rezistat deja, se auzeau de afară strigăte disperate.
stresului afacerilor din timpul crizei. Nicolae era - Dar unde mergem? întrebă Gertrude speriată.
omul studiului, al cărţii. Cariera militară nu era - Veniţi la mine, în Timişoara! Este un oraş
pentru el, dar o executa totuşi fără a i se părea o cosmopolit, ca şi Cernăuţiul! O împletire armonioasă
corvoadă, pentru că era o persoană sportivă, de diferite naţionalităţi, religii. Oamenii sunt la fel
rezistentă la efort fizic. Elisa rămase însărcinată de buni, sociabili şi de toleranţi unul faţă de celălalt!
imediat şi după nouă luni de căsătorie dădu naştere Satul meu este la câţiva kilometri depărtare. Iar
unui băieţel frumos foc, Mircea, dar care se rudele mele sunt foarte primitoare.
îmbolnăvi rapid încă din primele zile de viaţă şi Bagajele erau aproape gata. Aveau însă foarte
muri. După un an, născu din nou, prematur, o fetiţă, multe obiecte, moştenire de familie, care reprezentau
plăpândă şi sensibilă, care semăna foarte bine cu trecutul acesteia... la care trebuiau să renunţe, pe
Nicolae. care trebuiau să le lase în urmă...
Elisa era foarte pricepută la treburile casnice. - Haideţi mai repede! Lucrurile nu mai au acum
Avea o inteligenţă practică ieşită din comun. Învăţa nicio valoare! Viaţa este cea mai importantă! spuse
repede orice presupunea îndemânare. Dacă vedea un Nicolae, mai ales că i se demonstrase acest lucru pe
om reparând ceva, imediat putea să facă şi ea acest deplin, în urmă cu câteva ore.
lucru. În acest mod, tot ce se strica în casă era Elisa avea multe obiecte de care o legau diferite
remediat fără probleme – instalaţiile electrice, amintiri. Era greu să le selecteze. Dar era în acelaşi
aparatele. Îi plăcea să gătească, să lucreze câte ceva timp, atât de speriată, încât luă ce i-a venit la
şi să cânte, mai ales melodia „Cernăuţi, schöne îndemână şi ce a considerat că este absolut necesar.
Stadt”. Asculta sfaturile primite şi învăţa orice era
util, de la oricine... ***

14
SURÂSUL BUCOVINEI

În Timişoara ajunseră dimineaţa. Oraşul era fiica şi nepoatele nu a mai rezistat mult. A fost
deosebit de curat, cu multe zone verzi. Merseră întâi marcată şi de moartea fratelui ei mai mic Anton, la
la Teodor, fratele lui Nicolae, care locuia pe care ţinea cel mai mult, deoarece era foarte bun la
bulevardul central. Nu se puteau caza însă aici. Cu suflet, comparativ cu Alwin, care era foarte egoist.
Nicolae nu veniseră doar Elisa şi fiica. Erau şi Cu verii Peter şi Johannis nu a mai
Gertrude, mama acesteia, Helga şi soţul acesteia. Au corespondat. Securitatea i-a interzis orice scrisoare
plecat atunci cu toţii, la ţară. venită sau primită de peste ocean. Ultima scrisoare o
În sat era agitaţie mare. anunţa însă că cei doi îşi împliniseră visul – aveau
- Vine Nicu-a popii cu nemţoaicele! se anunţau fiecare ferma proprie. Lucrau însă prea mult şi nu au
între ei sătenii. reuşit niciodată să se căsătorească şi să aibă urmaşi.
Şi ieşiră în drum, să vadă şi ei doamnele. Nu mai Unchiul, avocat în Viena, singura rudă din Austria
văzuseră până atunci îmbrăcăminte atât de elegantă, rămasă în viaţă, a fost vizitat de mai multe ori de
occidentală şi mobilă stil cu încrustaţii atât de Anne, fiica lui Alwin, care devenise profesoară de
frumoase. Rudele cu bănet îşi puseseră în gând, la germană şi lucra şi ca translator uneori, ceea ce-i
vederea acesteia, să posede şi ele pe viitor aşa ceva. facilita călătorii în străinătate. Nici el nu s-a căsătorit
Şi viitorul, prin deportarea în Bărăgan, chiar le-a niciodată şi nici copii n-a avut. Pe verii rămaşi în
facilitat dorinţa de a ajunge curând stăpâni, peste Cernăuţi, - care este acum în Republica Moldova -
mobila dorită. care n-au vrut să-şi părăsească casele şi grădinile, i-
Era greu pentru un om care a trăit toată viaţa la a mai revăzut o singură dată, când au venit după
oraş, să ajungă deodată la ţară. Dar Elisa era o treizeci şi cinci de ani, împreună cu soţiile, în vizită,
luptătoare. Pentru fiica sa ar fi făcut orice sacrificiu! în România...
Curând, Nicolae îşi găsi un post de profesor de
filozofie în Timişoara. Nu au stat însă mult timp Cornelia Păun Heinzel
liniştiţi. Căci s-a dat ordin de deportare în Bărăgan
pentru refugiaţi şi moşieri şi au trebuit să părăsească
Timişoara.
*** CORNELIU CARP

RESPECT PENTRU CULTURĂ

Să admitem prin absurd, suprimând în noi orice


sentiment de generozitate, că nu suntem obligați să
Epilog ne interesăm de destinul scriitorilor aproape uitați,
după ce ei au muncit ani buni, pentru promovarea
După plecarea din Cernăuţi, fire optimistă, culturii, spiritului și cuvântului românesc. Fără
Elisa - ca toţi foştii locuitori ai Cernăuţiului - a îndoială, sunt doar mici probleme numai pentru unii,
încercat toată viaţa să regăsească farmecul care nu simt în ființa lor, trăirile de români adevărați.
oamenilor şi locurilor pierdute. Nu a reuşit însă. Și totuși, se mai găsesc încăoameni de calitate,
Elisa şi Nicolae au fost împreună până în ultima distinși profesori, critici literari și scriitori, care au în
clipă. Nicolae a rezistat tuturor problemelor prin adâncul sufletului conștiința veșnic trează, de
scris. Scrisul a fost cel care l-a întărit, l-a făcut să scoatere la lumină a dragostei, virtuții și frumosului,
reziste epocii comuniste, deşi nu a putut să-şi scriu cu „pana muiată în sângele cald al inimiilor” și
publice niciodată lucrările, datorită regimului. fac să ne tresară trupurile, atunci când aflăm, din
Ultimii ani, a trebuit să lucreze ca bibliotecar – „om ziare și reviste, despre unii din marii scritori ai nației
al cărţii” ca Lucian Blaga, cum se consola el. Scria române, cu care a trebui să ne mândrim.
zilnic şi faptul acesta i-a menţinut mintea şi inima Și iată că din elita oamenilor de cultură, ca
mereu tânără, până la sfârşitul vieţii. Elisa, deşi mult mulți alții, domnul Alexandru Călinescu, profesor la
mai tânără decât el, l-a urmat imediat. După atâţia Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, critic
ani petrecuţi împreună cu soţul său, deşi locuia cu literar și scriitor, publică un text, cu vădită emoție și

15
SURÂSUL BUCOVINEI

respect, în pag. 8, de Vineri, 18 martie 2017 a Regimul burghez, venit la putere,


„Ziarului de Iași”, despre Panait Istrati, text considerându-l un element primejdios siguranței
intitulat:O călătorie în țara făgăduinței. Numai statului l-ar fi doritexpulzat din țară sau închis la
faptul că pomenește numele scriitorului Panait Istrati „Doftana”, alături de „comuniști”, însă numai
este de ajuns, cu un adevărat prestigiu de cultură, inițiativa maestrului Sadoveanu l-a adus la București
consolidat de atâtea decenii de activitate, și mai ales pentru tratament, când aflase că este grav bolnav, iar
pentru orașul nostru Iași. doctorii parizieni îi recomandaseră odihnă în munții
Aflăm că „în anul 1927, Panait Istrati, senini ai țării natale, într-o climă cu aer ozonat atât
făcuse o călătorie în Uniunea Sovietică, prilejuită de de necesară plămânilor săi.
aniversarea a zece ani de la revoluția bolșevică”, În primăvara anului 1932, dela începutul
acesta reușind să reediteze, în viață și în povestirile lunii mai până la sfârșitul lunii iunie, Panait Istrati a
existenței sale zbuciumate, ceva din „Universitățile” locuit la Iași, trimis de Mihail Sadoveanu, pentru a
inegalabilului Maxim Gorki, autor al Azilului de se odihni, dar și pentru a lucra în liniște corectura
noapte și al romanului Mama, părintele de mai ultimului roman Casa Türinger ce trebuia să apară
târziu al realismului socialist. Se știe de preferința la Paris. Suferea de plămâni. A fost cazat la un vechi
politică spre „stânga” a lui Panait Istrati, însă, după prieten croitor, la etajul unei clădiri din strada
un an, „dezmeticindu-se” după ce obținuse un act Lăpușneanu, unde avea să-l surprindă și creionul
din partea oficialităților sovietice, prin care putea inspirat al regizorului caricaturist, Ion Sava. Masa îi
călători neînsoțit oriunde și nu „doar pe era servită de Cristian, omul de încredere al
anumitetrasee, stabilite de gazde”, începea o nouă croitorului, de la restaurantul lui Muțu, ce se afla în
vizităîn Uniunea sovietică împreună cu scriitorul locul unde se găsește astăzi, la parter
grec Nikos Kazantzakis. Văzând crunta realitate din „Telecomul”.De cele mai multe ori prins în focul
țara pe care o socotise până atunci o țară a discuțiilor cu musafirii și uitând că ora prânzului
„viitorului luminos”, și-a dat pe față dezamăgirea, trecuse, prietenul croitor avea grijă să comande
scriind o carte intitulată: Vers l’autre flame. fripturi în sânge, caș de oaie proaspăt și două-trei
Confessions pour vaincus, publicată mai întâi în baterii de „Uricani” sau „Odobești”, la gheață.
Franța și apoi, tradusă în limba română, în anul Printre cei carel-au vizitat atunci fiind scriitorul
1929, sub titlul Spovedania unui învins (Rusia Sandu Teleajen însoțit depoetul George Lesnea, îl
sovietică). descrie: „Întins pe canapea, într-o mână cu un caiet
Constatările făcute în timpul acelei călătorii,și gros, iar în cealaltă cu un stilou, aveam în față pe
oribilizat de ceea ce văzuse și simțise cu adevărat, scriitorul de faimă mondială, fratele mai mare și
acel „cancer al țesutului social”, l-au făcut să-și dea bolnav, Panait Istrati... Un chip blând, cu obrajii
frâu liber sufletului într-o avalanșă de cuvinte și uscați ca de mucenic, desprins parcă dintr-o icoană
vorbe ca niște tunete, cu care își exprima bizantină, ochi adânci – arși de febra luptei cu
sentimentele, o adevărată ură împotriva orânduirii corecturile romanului Casa Türinger, ne învălui
sociale, care dintotdeaunai-a umulit și într-un zâmbet de mare bunătate.”
desconsideratpe cei sărmani sau pe visătorii spre o Plăcerea de avorbi, istorisind între prieteni,
viață mai bună. ceasuri după ceasuri, întâmplări din viața lui de
Scriitorul francez Romain Rolland dezvăluia zbucium și de aventuri, l-au făcut să se întâlnească
într-o zi, printr-o scrisoare publicată în unele ziare de cele mai multe ori la Iași,cu oameni de cultură la
din Franța,de încercarea de sinucidere a prietenului redacția revistei „Vieții Românești”: „Toată luna
său Panait Istrati și mărturisea totodată că iunie, sunt al vostru, al ieșenilor, iulie și august sunt
descoperise un nou scriitor, și-l numea:„Gorki al lui Sadoveanu, căruia m-am legat să-i țin tovărășie
balcanic”. prin pădurile de la Mănăstirea Neamțului...”
Românii se bucuraseră din tot sufletul, În ultima etapă a vieții ura banii câștigați de la
atunci,când auziseră că feciorul unei spălătorese editori. Când ajunsese la glorie avea plămânii
necăjite din Brăila, vagabond prin toate porturile ciuruiți, iar la gât, cicatricea de pe urma încercării de
Mediteranei, iar mai apoi simplu fotograf ambulant sinucidere cu lama tăioasă a briciului. Ura și clocotul
pe drumurile Franței, își făcuse apariția în literatura fierbinte al brațelor conștiinței viitorului, unit cu o
universală, după ce învățase,numai cu dicționarul, să mare năzuință spre libertate, le-a smuls din sufletul
scrie corect pe limba lui Voltaire și cum să nu celor amărâți și asupriți de secole. Panait Istrati nu
tresară inimile românilor, când oamenii de cultură este un pesimist clasic al cuvântului. El lasă
din țara românescă aflaseră că prin condeiul totdeauna cortina peste un tablou oricât de sumbru
brăileanului Panait Istrati, intrau pe ușa cea mare a zugrăvit, deschizând răsărituri de soare și speranțe
literaturii, eroii minunatelor povestiri cu haiduci într-o viață mai bună, dreaptă și liberă și „a înțeles
răzbunători de nedreptăți, care se mândreau a fi că adevărul, oricât de dureros, trebuie spus până la
spaima boierilor greci, „războinici din cei cu finta capăt”.
lungă, care dau chiorâș la pungă?”
Corneliu Carp

16
SURÂSUL BUCOVINEI

PAUL BRAŞCANU

Însemnări pe-un călindar

Mi-a trecut de curând prin mână - prin amabilitatea domnului Irimescu Roman
,,Călindarul poporului bucovinean pe anul bisect 1896” realizat de Eugeniu Neşciuc şi
mi-a atras atenţia o însemnare făcută pe el: Ioan a Nicolai a (Lupu)Popii în Wama, oștean
la Regimentul 41, în anul 1896. L-am răsfoit cu mare atenţie şi am rămas plăcut surprins
de bogăţia şi diversitatea informaţiilor ascunse între coperţile sale şi de însemnările făcute
cu grijă de acest ţăran ştiutor de carte din Vama, loc drag al copilăriei mele. Tipărite acum
121 ani, filele sale dezvăluie date de popularizare din diferite domenii, un calendar creștin
ortodox, materiale beletristice şi de altă natură, diverse note informative cu caracter
enciclopedic. Găsim Cronologia pe anul 1896, adică un memorator cu date importante din
istoria românilor, din cea a Moldovei și Bucovinei, data sărbătorilor mutabile de peste an, întunecimile
(eclipsele), calendarul ortodox zilnic, spicuiri din calendarul armenilor și al iudeilor, Apostolul și
Evangheliile duminicilor de peste an care se vor citi la liturghii, tarifele pentru servicii poștale și telegrame,
bâlciurile și zilele de târg din Bucovina, organizarea și conducerea instituțiilor (Arhiepiscopia Bucovinei,
reprezentanții guvernului și cei din teritoriu - de la căpitănate, judecătorii, comune), Mersul trenurilor dar și o
serie de povești cu tâlc. Informațiile despre conducerea Bucovinei ne arată că avea următoarea structură:
- din Comitetul țării făceau parte Ioan Lupul (mareșal), Dr. Iosif Rott (locțiitor), baronul Nicolai Mustață,
baronul Eugeniu Stârcea, dr. Vasile Wolan.
- Guvernul țării era condus de Leopold conte de Goëss alături de consilierii I. Stroner, dr. V. Kluczenko,
W. Pompe, I. Fekete de Belafalva, F. Syrzistie, dr.W. Schwind.
- Căpitănia districtuală Câmpulung: căpitan –
- baronul C. Wolfarth, comisar – T. Nedelco, concepist – L. Wurzer, cancelist – I. Nožyn, medic – A.
Wolf, veterinar – Nic. Lucescul.
- Judecătoria districtuală Câmpulung: pretor - T. Stefanelli, adjuncți – I. Olinschi, dr. I. Chiseliță, I. Dan,
ascultanți martori – I. Călinescu, I. Muntean, canceliști – E. Melzer, E. Balan, F. Zehaczek.
- Finanțe Câmpulung: inspector Parftenie Sireteanu
- Perceptura Câmpulung: I. Constantinovici – perceptor, F. Lustig – controlor, C. Schwab și A. Chilici –
adjuncți, S. Zugrav și P. Șcraba – practicanți.
În anul 1896 localitatea Vama avea 3600 locuitori, preot paroh era Nicolai Lomicovschi, cooperator
parohial era pr. Emilian Dan, învățători erau Vasilie Badale, Regina Frenkel, primar era Ioan Ciosnariu iar
cantori bisericești erau Nicolai Lucan și Ștefan Hurjuiu. Tot pe atunci comuna Dorna (Vatra Dornei) avea
4350 locuitori şi era condusă de primarul Vasile Deac (cel care beneficiază şi de o succintă prezentare în
paginile 110-111), preot paroh era Georgie Balmoş; pr. Dimitrie Georgescu şi pr.Orest Bendevschi erau
cooperatori parohiali, cantori erau Ioan Peticariu şi Constantin Ionescu; învățători erau Vasilie Avram, Vasile
Solonariu şi Vasile Ţurcan.
Este interesantă o povestire de la pagina 123 a calendarului, în care un ţăran bucovinean stă la discuţii
cu un comerciant evreu şi-i relatează ce scrie în ziarul Deşteptarea: ,,Uită-te Perchune, oare drept să fie ce
scrie Deşteptarea, că baronii voştri Hirş şi Rotşild vă cumpără nişte locuri în Palestina şi vi le dau de
sufletul strămoşilor, ca să mergeţi acolo şi să vă apucaţi de lucrul pământului?” Sunt de fapt primele ecouri
care răzbat în presă legate de ideea baronului Maurice de Hirsch şi a ziaristului Teodor Herzl, asupra
înfiinţării statului Israel (vezi nota de la final despre Israel), care spun multe despre perseverenţa poporului
evreu şi strategia prin care şi-au realizat acest vis.
Însemnările făcute de mâna ţăranului Ioan a lui Nicolai Lupu-Popii, printre paginile albe sau locurile
libere din cuprinsul calendarului te introduc pe furiş în atmosfera acelor timpuri, te fac să fii martor la modul
de viaţă simplu şi echilibrat al bucovineanului de odinioară:

Ianuarie
Marți, 30.01.1896 - am plătit la David Z … 2 florini
Rămășiță … 2 fl. 50 creițari

Februarie
Duminică, 04.02.1896 - am luat vin de 1 florin
- am capatat di la Zirli … 2 florini
Duminică, 11.02.1896 - am capatat pentru lucru că am făcut butuci… 2 florini
Luni, 12.02.1896 - am șpăruit (am economisit) … 20 florini
Luni, 19.02.1896 - am platit la David … 1 fl. 50 cr.

17
SURÂSUL BUCOVINEI

Marți, 20.02.1896 - am dat la Societatea cu numele Stâlpul lui Vodă din Wama … 1 florin
Notă: ,, În anul 1896 au tunat în luna lui februarie, în câșlegile de iarnă. Au fost două săptămâni cald și o
săptămână au tot tunat și au tot venit furtuni di ploaie”.

Martie
Marți, 05.03.1896 - am luat din târg 2 ½ mierță de păpușoi … 20 fl. 50 cr.
Sâmbătă, 09.03.1896 - am luat ½ majă de faină di grâu (Ni. Iossep) … 3 fl. 75 cr.
Luni, 11.03.1896 - am luat papuci băietului ….… 1 fl. 30 cr.
Miercuri, 13.03.1896 - am împrumutat di la David … 1 fl. 50 cr.
Joi, 14.03.1896 - am luat ½ kg. Zahar ……21 creițari
- am luat 1 huscă …… 10 creițari
- am luat ½ sing. Kaffe ……12 creițari
- am luat oțăt di la bacan ……6 creițari
- am luat naft ……4 creițari
Duminică, 17.03.1896: am început a cânta cu corul la Sft. Biserică
Luni, 18.03.1896
- am luat di la Niculai Iossep … 74 fl. 50 cr.
- am luat 1 kg. Zahar …… 44 creițari
- am luat ½ pachet drojdie … 25 creițari
- di la bacan: scorțișoară, farbă,kiper ..7 creițari
Miercuri, 20.03.1896 - am luat 11 kile de sare di la armean … 1 fl. 21 cr.
Sâmbătă, 23.03.1896 - am luat 7 litri de vin de la Ion Iosep … 1 fl. 44 cr.
Notă: ,, În anul 1896 în luna lui martie a nins și a început a se întreba fânul mai cu nădejde, dar nu prea
găseai nicăiuri”.

Aprilie
Luni, 01.04.1896 - am platit la H. David datorie ..... 3 florini
- am luat o pereche de opinci ...... 93 cr.
Duminică, 07.04.1896 - am avut să capăt de la Gavril a lui Acsenti Balmoși di pi fân 10 florini
(și nu mi-au dat până aproape de Sfântu Gheorghe)
Luni, 08.04.1896 - am început a doua mierță și două dimerlii de păpușoi
Miercuri, 10.04.1896 - am luat de la Ion Iosep ½ ocă de vin … 22 cr.
- (am luat) o lumină pi datorie …… 30 cr.
Duminică, 21.04.1896 - am luat de la Zirli David ……10 fl
- am luat de la Domnica, să dau la cumetrie … 1 fl
Marți, 23.04.1896 - am plătit la Zirli David că mi-a tăiat scânduri în ferestreu … 5 fl. 85 cr.
Luni, 29.04.1896 - am plătit la George Andrușca 2 kg. Sare și o lumină …. 32 cr.
Notă: ,, Pentru Societatea cu numele Stâlpul lui Vodă din Wama, care s-au început la anul 1896 sunt învoit
cu un florin și doi am dat și am umblat regulat toată iarna și acum din primăvară am mai încetat cu
umblatul căci sunt foarte mici nopțile și este foarte mult de lucru și nu te încape vremea pentru că este
timpul cel mai potrivit pentru lucru”.
,, Primăvara cea verdie / cu cosiță aurie/
Mi-a sosit voioasă-n țară / Drăgulița primăvară/
Mi-au adus un dulce soare / și câmp plin de lăcrămioare.
Și-au adus o lună plină / Să îl scalde-n lumină.
Izvorașul curge-n vale/ Și-mi aduce dor de cale.
Dați-mi, dați-mi aripioare/ C-aud glasuri de cocoare
Dați-mi aripi sprintenele/ C-aud glas de rândunele”.

Mai
Joi, 02.05.1896 - a nins și a înghețat
Vineri, 03.05.1896 – noaptea a fost brumă și a pișcat păpușoiul și iarba s-a înnegrit și pomii nu au de gând
să mai dea floare.
Duminică, 05.05.1896 – vitele nu se mai hrănesc cu iarbă, abia oile au - și tot îi frig.
Sâmbătă, 11.05.1896
- am luat ¼ di majă di tărâță și 2 kile de făină de la Ioan Iossep pe datorie - 70 cr.
Miercuri, 15.05.1896 - am capatat de la Zirli David … 50 cr.
- am dat lui Iossef Wolerap … 75 cr.
Luni, 20.05.1896 - am plătit pentru cârlani… 1 fl

18
SURÂSUL BUCOVINEI

Luni, 27.05.1896 - am dat pentru oi și bătrânului meu… 1 fl


Joi, 30.05.1896 - am dat lui Iossef Wolerap … 20 cr.
Vineri, 31.05.1896 – am dat pentru ferești …..… 30 cr.
Notă: ,, Eu pi dial, puica pi șăs, după dânsa mă topăsc;
Eu pi dial, mândra pi luncă, mă cheamă să merg în fugă”.

Iunie
Luni, 03.06.1896 - am capatat de la Zirli David di pi rămașiță … 47 cr.
- am capatat di pi pește … 25 cr.
Marți, 11.06.1896 - am capatat de unde am avut de capatat …40 cr.
Miercuri, 19.05.1896 - am cheltuit pe drum până la Kornu Luncii și înapoi …50 cr.
Joi, 20.06.1896 - am capatat de la Gavril a lui Acsenti Balmoși …5 fl.
Vineri, 21.06.1896 - am luat ½ kg. ceară de la Ion Iosep … 60 cr.
- am plătit la Ion Iosep datorie … 3 fl.
- am plătit la Hutman datorie … 1 fl.
- am plătit la George Andrușca … 1 fl.
- am cumparat 2 kile de sare … 20 cr.
Sâmbătă, 22.06.1896 - am plătit la George Andrușca … 10 cr.
- am capatat din ramașită … 55 cr.
Duminică, 23.06.1896 – am capatat de la Gavril Balmoși …5 fl.
Luni, 24.06.1896 – am plătit la Ion Iosep datorie … 2 fl. (rămas 38 cr.)
- am plătit Khaim David … 1 fl.10 cr
Vineri, 28.06.1896 – am platit la fata lui Meltzer datoria și camata… 1 fl.50cr. și 20 camata
Sâmbătă, 29.06.1896 – am luat di la Khaim David vin pe datorie 1 ½ ocă …70 cr.

Iulie
Luni, 01.07.1896 – am luat 4 kile de sare de la George Andrușca … 40 cr.
Duminică, 07.07.1896 – am dat pentru oi la munte … 1 fl.50 cr
Luni, 15.07.1896 – am plătit pentru sare la George Andrușca … 40 cr.
Notă : Pentru dînsele să se ieie 25 dramuri vin pelin alb și 10 picături unt de naft. Amestecându-le
bine să le beie odată; aceasta se face de 3 ori în trei zile și scapă pătimașii de dânsele.
Vineri, 26.07.1896 – am fost de strajă.
Duminică, 28.07.1896 – am luat de la George Andrușca, pentru ca să-i aduc un stânjin de lemne di la fundoi
– 5 florini. (un metru = 0,527 stânjeni =1,286 coți)
Notă : Am fost la 32 Liturghii.
August
Vineri, 02.08.1896 – am dat lui Iossef Wolerap lemne de … 20 cr.
Duminică, 04.08.1896 – am primit de la Fritz Molner pentru gard … 20 cr.
Miercuri, 28.08.1896 - am luat de la Huttman: 4 kile de faină …48 cr.
am luat ¼ kg. Zahar pe datorie ……11 creițari
Joi, 29.08.1896 - am platit la Kimpolung birul pentru pamânt și pentru casă … 8 fl.45 cr
Notă : Foaie verde rosmarin, cât îi omul de batrân, tot ar mânca un măr din sân.
În 12 august vreme frumoasă de va fi, şi toamna va fi la fel.

Septembrie
Duminică, 08.09.1896 – am împrumutat de la Nuțzl cu proțent 10 florini
Luni, 09.09.1896 – am început o mierță de păpușoi
Luni, 16.09.1896 – am împrumutat de la Nuțzl cu proțent 5 florini
Miercuri, 18.09.1896 - am dat de am potcovit boii la covaci … 1 fl.20 cr
- am dat pentru cârlani … 1 fl.10 cr
- am dat pentru oi la munte … 3 fl
Joi, 19.09.1896 - am capatat de pe lădiță … 1 fl

Cu toate că foile cu însemnările aferente lunilor Octombrie, Noiembrie şi Decembrie lipsesc din
calendarul nostru, cred că aceste frânturi de istorie dezvăluite cititorilor pot fi o punte peste un secol (şi mai
bine) de uitare. Un punct de plecare într-o frumoasă şi interesantă călătorie în istoria Bucovinei, ce devine
pentru cei interesaţi de misterul ei - mai frumoasă, mai fascinată cu fiecare zi ce trece.

Paul Braşcanu

19
SURÂSUL BUCOVINEI

GLOSAR

CÎȘLÉGI -lat. caseum ligat - lit. leagă cașul, adică lasă cașul (cf. lăsatul de brânză), fiindcă pe atunci
Biserica interzicea (lega) chiar și produsele lactate / - Interval de timp între două posturi, în care creștinii
ortodocși mănâncă de dulce. Se deosebesc patru perioade de acest fel peste an: câşlegile Crăciunului sau de
iarnă sau dulcele Crăciunului, timpul de la nașterea Mântuitorului până la postul mare; c. Paștilor, care țin
opt săptămâni, de la Duminica Paștilor până la Duminica tuturor Sfinților (la Moși); c. Sîmpetrului, care țin
de la 29 iun. până la 1 aug.; c. de toamnă, care țin de la 15 aug. până la 15 nov.
DIMERLÍE, dimerlii, s. f. (Muntenia, Moldova) -Veche măsură de capacitate pentru cereale (de 34 de
litri în Muntenia și de 21 de litri și jumătate în Moldova); baniță, mierță.
DÎNSELE – probabil cu sensul de iele, adică niște zâne despre care în popor se credea că-ți provoacă
paralizie, reumatism; deci apucat de iele, paralizat / Le mai zice și dânsele, frumoasele, șoimanele,
vîntoasele).
HÚSCĂ f., pl. ște (pol. huska). Moldova: Sare huscă, sare pură albă, care se vinde în căpățâni mici de
praf îndesat. 2. Calup de sare. – Din ucr. huska [soly].
MÁJĂ, măji, s. f. (Înv. și reg.) Unitate de măsură pentru greutăți, egală, după regiuni, cu 50, cu 100 de
kg sau cu 100 de ocale
MIÉRȚĂ, miérțe, s.f. (reg.) unitate de măsură pentru cereale, având cam 215 litri (10 banițe). Mérță, -
e, (dial. mnérță), s.f. – Unitate de măsură pentru cereale: „O mnerță are 8 cane, iar o cană 3 l” (Budești); „O
mnerță are 25 kg” (Rozavlea, Ieud, Dragomirești, Moisei); „Mnerța e tot atât de mare ca feldera; tare feldera,
tare mnerța, adică 22-23 l”– Din sl. mjerica (< sl. měra „măsură„); Cf. magh. mercze, germ. Meterzentner
„unitate de măsură pentru greutate”, germ. Zentner „chintal”.
NAFT s. n. (Regional) Petrol brut, țiței. Compus: unt-de-naft = specie de catran lichid, transparent,
foarte inflamabil și cu un miros pătrunzător; se obține prin distilarea petrolului.
OCÁ, ocale, s. f. (Învechit și popular) 1. Unitate de măsură de greutate, cu valorile de 1260 de grame
(în Transilvania), 1271 de grame (în Muntenia) și 1291 de grame (în Moldova); cantitate de marfă, de
obiecte etc. egală cu această unitate de măsură.
ȘPĂRUÍ, vb. IV (reg.) 1. (despre bunuri materiale sau bani) a cruța, a economisi. 2. a se strădui. 3. a
trăi în mod auster.
Notă despre Israel : Nimeni nu bănuia cât adevăr era în spatele unei simple ştiri din 1896 şi cum
iniţiativa reînfiinţării statului evreu avea să schimbe de câteva ori cursul istoriei. În acel an, Teodor Herzl, un
ziarist evreu care trăia în Austria publica „Der Judenstaat” (Statul Evreilor) în care propune ca soluție pentru
rezolvarea creșterii antisemitismului în Europa (așa-numita „Problemă evreiască”) înființarea unui stat evreu
în Palestina. Herzl credea că re-unificarea poporului evreu pe teritoriul palestinian ar reuşi să unească, aşa
cum spunea chiar el, un „popor fără teritoriu cu un teritoriu fără popor”. Ideea era puternic susţinută de
baronul Maurice de Hirsch şi de familia Rothschild, aşa că la finele lui 1917 chiar ministrul de externe
britanic, lord Balfour a trimis o scrisoare către lordul Rothschild, ce a devenit cunoscută drept „Declarația
Balfour” şi care arăta că guvernul britanic „vedea favorabil fondarea în Palestina a unui cămin național
pentru poporul evreu” lucru care s-a şi întâmplat la 14 mai 1948, când a fost declarată independenţa statului
evreiesc Israel.

20
SURÂSUL BUCOVINEI

ANICA FACINA Un oştean: Dorina:


-Măi Ioane, adu o piatră, -Da, suntem un neam mai mare…
Să-ncercăm să facem vatră! Am trei fraţi, trei surioare,
Şi- să frigem la proţap Am mulţi veri şi verişoare,
Cărniţa de la un ţap. Am uncheşi, mătuşi, bunici…
Toţi sălăşluim pe-aici…
Alt oştean:
-Poate chiar o căprioară Dragoş:
Printre tufe-o să apară… -Tu, Dorină, mândră floare,
Om vâna-o şi-om cina, Parcă eşti ruptă din soare…
După care ne-om culca. Inimioara tu mi-ai frânt,
LEGENDA DORNEI De-am uitat şi cine sunt.
Oştenul al treilea: Că eu sunt stăpân de ţară,
*Dramatizare după “Legenda -Da, c-avem drum lung în faţă, De aici pân’ la hotară!
Dornei”, creaţie populară Chiar de mâine dimineaţă. De m-aştepţi, mă-ntorc la toamnă,
Duşmanul ne pradă–n ţară Să te fac a ţării doamnă.
Şi avutul tot îl cară…
Povestitorul: Dorina:
Porni Dragoş într-un iureş Povestitorul: -Dragoşe, Măria Ta,
Coborând din Maramureş, În ăst timp, îngândurat, Pe tine te-oi aştepta…
Ca să-ntemeieze ţară Dragoş s-a îndepărtat. Om face nuntă la toamnă
Mai departe , la hotară… Se plimba cu pas domol, Şi-am să-ţi fiu supusă doamnă.
Poieniţei dând ocol. Hai până la mine-acasă
Căci tătarii atacau, Şi-o stai cu-ai mei la masă!
Ucideau şi jefuiau, Când, deodată ,se opreşte Să te cunoască tătuca,
Luau robi, prăpăd era Şi în faţa lui priveşte. Să te vadă şi mămuca…
Unde hoarda se-arăta… În poiana-nmiresmată
O codană i se-arată… Povestitor:
Dragoş: O pornesc cu pas uşor,
-Dragi oşteni, mâine în zori Dragoş o-ntreabă de nume… La stână, pe Ouşor.
O pornim prin trecători, Dorina: Dorina-l pofteşte-n casă
Peste munţi, ape şi văi… -Sunt Dorina, aşa-mi spune! Şi îl aşază la masă.
Să fiţi gata, măi flăcăi! Dragoş: Cheamă neamul, să se-adune,
-Ce faci singură-n pădure? Apoi începu a spune…
Oştenii: Dorina:
-Vrem să ştii, Măria Ta, -Am venit să culeg mure. Dorina:
Noi cu toţii te-om urma. Dar şi eu aş întreba -Ist voinic, Dragoş numit,
Vrăjmaşul intrat în ţară Ce nume ai dumneata? Pe mine azi m-a peţit…
Îl vom face de ocară… Dragoş: M-a cerut să-I fiu eu doamnă
Dragoş: -Eu sunt Dragoş cel voinic, Şi să facem nunta-n toamnă…
-S-aveţi arcuri pregătite, Nu mi-e teamă de nimic!
S-aveţi ghioage ţintuite, Tatăl Dorinei:
S-aveţi paveze la voi Dorina: -Cine eşti tu, măi voinice?
Şi săgeţi cioplite, noi! -Ce-i cu ceata de băieţi, Povestitor:
Caii să vi-i adăpaţi, Că au arcuri, au săgeţi? Tatăl Dorinei îi zice.
Să-i hrăniţi, să-i înşeuaţi! Unde aţi pornit călare,
Acum, la apus de soare? Dragoş:
Povestitorul: Sunt viteaz, merg să mă bat
În zori de zi, când surla sună, Dragoş: Cu vrăjmaşii ce-au călcat
Toţi oştenii se adună -Am pornit la bătălie, Ţara ce-am s-o cârmuiesc,
Şi pornesc la drum călare Că-s tătarii pe moşie… După ce o curăţesc…
Prin păduri şi prin ponoare. Cin’ ţi-e mamă? Cin’ ţi-e tată? Tatăl Dorinei:
Povestitorul: -Mă închin, Măria Ta,
Urcă, urcă şi coboară, O-ntrebă Dragoş îndată… Şi fata ţie ţi-oi da!
Până când se face seară.
Atunci lor li se arată Dorina: Dragoş:
O poiană fermecată. -Tata are-o stână sus, -Cinste mare-mi faceţi mie,
Cum priveşti către apus… Dându-mi fata de soţie.
Hotărăsc să se aşeze Mama e cu el mereu, Mă-ntorc la ortacii mei,
Lâng-un râu, ca să cineze. Şi la bine, şi la greu… Ca să dorm noaptea cu ei.
Se coboară de pe cai Dragoş: Mâine, drumul ne-om urma,
Într-un colţ frumos de rai -Mai ai fraţi ori surioare? Dumnezeu ne va-ndruma…

21
SURÂSUL BUCOVINEI

Dorina: MIHAI BURDUJA


-Mergi cu bine, oi aştepta
Pân’ ce bruma o cădea.
Când ai să te-ntorci acasă,
Om face-o nuntă aleasă.
Povestitor:
Când se face dimineaţă,
Dragoş se spălă pe faţă,
Cu apă de la izvor
Şi în inimă cu dor…
Merge-apoi ca să vâneze,
Pe fârtaţi să-i ospăteze. IARNA SCRIITORILOR BUCOVINENI (I)
Şi, cum sta în luminiş, (UNUL DIN TREI)
El aude-ntr-un tufiş
Pas uşor de căprioară, 1. Poet şi prozator (1910, Udeşti–1965,
Tânără şi sprinteioară…
Arcu iute-şi încordează, Bucureşti), din a cărui lirică spicuim poezia Spre
Căprioara săgetează… primăvară, care începe cu versurile De-atâtea nopţi,
sub nouri prelungi, posomorâţi, /Mai dorm păunii
Merge la tufiş să vadă ierni pe câmpuri coborâţi.Este şi autorul prozei
Şi să-şi ia dorita pradă… Viforul: a) Eusebiu Camilar; b) George Antonescu;
Îns-acolo, ‘nmărmurit, c) Grigore Bostan
Pe Dorina a găsit… 2. Poet de mare talent (1935, Mălini - 1956,
Doborâtă de săgeată, Bucureşti), a cărui poezie prezintă un univers al
Zăcea moartă mândra fată… copilăriei de mare sensibilitate, în care inocenţa este
sacrificată în contact cu ororile războiului şi a
Dragoş: foametei devastatoare, autorul stihurilor Început de
-Mă iartă, dragă Dorină,
Inima de-amar mi-e plină. An Nou, A nins în Iaşi şi Noapte de iarnă: a) Florin
Făr’să vreau , eu te-am ucis, Bratu; b) Nicolae Labiş; c) Constantin Călin
Sufletul mi-e plin de plâns… 3. Liric (1916, Dorohoi –1996, Iaşi) care în
perioada debutului a scris o poezie delicată,
Povestitor: peisagistică , pentru ca apoi să să se lase obsedat de
Îi săpă apoi o groapă ororile războiului a cărui paricipant activ a fost.Este
În iarba verde, lângă apă, autorul ciclului poetic Nu fiţi triste, zăpezi: a) Ion
Somn să doarmă nesfârşit Dragoslav; b) Corneliu Irod; c) Haralambie Ţugui
Fata pe care-a iubit… 4. De formaţie jurist (1920, Cacica–1981,
Bucureşti) a ilustrat toate genurile literare (versuri,
Se închină-apoi şi spune: povestiri, romane, reportaje, un scenariu de film). A
Dragoş:
-Dau acestui loc un nume, cântat patria în versuri solemne, evocând mari
Numele Dorinei mele, personalităţi istorice. Din poeziile sale raportate la
Ca să fie scris şi-n stele! tematica iernii cităm: Ninsorile, Iarăşi ninge, Poem
A Dorinei Ţară fie de iarnă, Fată pe schiuri,Iarnă la Sadova, Ninge-n
De acum, în veşnicie! Călimani: a) Teodor Maricariu; b) Eusebiu
Apa asta liniştită, Mihăilecu; c) Dragoş Vicol
De Dorina mea iubită, 5. Poet (1917, Mährish Schönberg, Austria –
Apa Dornei să se cheme, 2002, Bucureşti), cântăreţ al „socialimului
Cât o fi a lumii vreme! victorios”, cu versuri schematice, uneori pastişe
folclorice, având în schimb o intensă activitate
Povestitor: publicistică şi de traducător din germană. În volumul
De atunci, se povesteşte
Că de-aceea se numeşte Târziu ne prezintă nişte Furtuni de zăpadă şi Voi fi
Dorna Dornă, Dornişoară, cândva zăpadă: a) Ury Benador; b) Eugen Frunză;
Şi-i cea mai frumoasă ţară… c) Neubauer Ernest Rudolf
6. Poet remarcabil şi original (Nicolae
Toţi : Manolescu), prozator şi dramaturg plin de
Vă poftim la noi acasă, rafinament (1906, Dărmăneşti – 1966, Suceava),
Să vedeţi Ţară frumoasă absolvent şi doctor al Universităţii din Cernăuţi., a
Ca Dorina din poveste… scris şi eseuri filozofice care i-au creat notorietate. În
Noi aşa vă dăm de veste! volumul de Scrieri lirice (Ed. Eminescu, 1973)

22
SURÂSUL BUCOVINEI

întîlnim poeziile E noapte. Ger, Acestea-s ale iernii 12. Prolific prozator, pe numele său real Nicolae
parcuri albe, Intrăm în codri pe uşoare schiuri şi Popescu, (1916, Fălticeni – 1982, Bucureşti) care a
Căzură iar zăpezile înalte: a) Ghedeon Coca, plătit tribut schematismului lozincard în perioada
b) Ionel Creţeanu; c) Traian Chelaru 1950–1960. A debutat în Gândirea în 1936.
7. Poet, judecător la Rădăuţi, activist cultural şi Romanul Viforul publicat în 1951 are o valoare
ziarist (1927, Zlătunoaia - Botoşani – 1998, literară minoră. Proza ulterioară anilor 60 confirmă
Suceava), prezent în lumea iubitorilor de poezie cu meşteşugul artistic al unui evocator credibil şi
volumul Târziu, în decembrie: a) Traian Filip; agreabil la lectură: a) Nicolae Jianu; b) Horia
b) George Damian; c) Mihai Gafiţa Lovinescu; c) Artur Gorovei
8. Prozator, poet, pictor, profesor în învăţământul 13. Eroina prozei Mergând prin zăpadaă de Platon
secundar (1925 – 2012, Câmpulung Moldovenesc). Pardău (1934, Vatra Dornei – 2002, Bucureşti):
Licenţiat în litere şi filozofie la Cluj şi studii de a) Ana; b) Maria; c) Viorica
desen şi pictură cu Eugene Doucet (1940). A făcut 14. Romancier (1929, Lugoj–1994, Milano–Italia),
culegeri de folclor şi a scris cărţi pentru copii, cu studii secundare la Liceul „Ştefan cel Mare” din
dovedind o cunoaştere profundă a universului Suceava, Şcoala de literatură „Mihai Eminescu” şi
spiritual a celor mici. Dintre volumle sale amintim: Facultatea de Filologie din Bucureşti (licenţa în
Omul de zăpadă (1976), Zăpezi de martie şi 1951). Debutează cu romanul Amar în 1963. În
Dincolo de zăpezi: a) Dragoş Nisioiu ; b) George 1974 publică romanul Crivăţul bate năpraznic:
Moroşanu; c) Mihai Bândea a) Traian Filip; b) Mircea Şerbănescu; c) George
9. Poet şi ziarist (1946, Udeşti – 1994, Suceava), Sidorovici
redactor la ziarele sucevene „Zori noi” şi „Crai 15. Prozator, eseist, lector universitar (1942,
nou”). „Versurile sale sunt expresia unui spirit Bahrineşti, Suceava – 2016, Bucureşti), bursier la
genuin şi iscoditor, naiv şi entutiasmat de Roma (1980 şi 1989), Paris (1990 şi 1991) şi în
miraculosul spectacol al lumii (…)” (Citat din India (1992). Debutează în suplimentul „Suceava”,
Literatura română contemporană.Vol I. Poezia). Din în decembrie 1967, cu proza Colindul dificil. În
lirica încorporată în volumul Cineva mi-a împuşcat contextul nostru mai este prezent şi cu proza scurtă
sufletul (2004) amintim: Omătul mieilor; Cartea cu colinzi din volumul Iutlanda posibilă
Destrămarea în ninsoare; Tristă zăpadă; Zăpada (1970): a) Zamfir Arbore; b) Vasile Andru;
care ne ninge, Zăpezile singure; Omătul şi viermele: c) Constantin Badersca
a) Mircea Motrici; b) Liviu Popescu; c) Constantin 16. Diplomat, eseist şi scriitor născut în 1952 la
Ştefuriuc Bucureşti, unul din membrii familiei de literaţi şi
10. Poet-martir care a ucenicit pe lângă Nichifor oameni de cultură, descendentă din Baia-Fălticeni.
Crainic şi Radu Gyr, prozator, memorialist (1925, La începutul carierei diplomatice a fost ambasador
Stupca – 2016, Suceava) cu studii economice la Iaşi. în Malaezia, între 2005–2008 la Lisabona
A suportat cu stoicism opresiunea regimului (Portugalia), iar în prezent reprezintă România în
comunist fiind deţinut pentru convingerile sale Peru. Între altele a publicat romanul Iarna e o albă
politice. A scris versuri cantabile de factură ţară: Mihai Gafiţa; b) Viniciu-Romulus Gafiţa;
tradiţionalistă, inspirate din trecutul istoric sau c) Gabriel Gafiţa
prezentul dezamăgitor. Menţionăm câteva titluri 17. Poet, prozator, ziarist (1939, Zamostea -
cuprinse în volumul Iubiri (2004): Preludii lungi Suceava) care şi-a făcut debutul literar în revista
de iarnă dezolante; Cu flori de gheaţă risipite-n „Ateneu” (1964), iar cel editorial în Caietul de
geam; Prin parcul cu linţoiul de zăpadă,iar din poezie, Ed. „Eminescu”(1973). „Lumea poeziei sale
volumul Fiorduri (2000): Fulg de nea şi Decembrie: e plămădită din lumină, aceasta naşte lucruri
a) Dumitru Oniga; b) Pavel Ţugui; c) Ion Ţugui nemediate cu tot ce poate intra în raza de referinţe a
11. Poetă precoce (1954, Vatra Dornei – 2014, sentimentului patriotic, a încântării de locurile
Bucureşti), licenţiată în 1977 a Facultăţii de Limba natale” (Daniel Dimitriu). Criticul Grigore Grigurcu
şi Literatura Română din Bucureşti, profesoară de apreciază că „Laitmotivul creaţiei acestui poet îl
limba engleză şi ziaristă la Curierul Naţional. A reprezintă o sensibilitate molcomă de citadin atras de
debutat în România literară, în 1969. „A scris o natură (…)”. Din Seminţe eterne (Ed. Militară,
poezie perfect sincronică aceleia practicată de 1990) am reţinut poeziile: Zăpezile prime, Dincolo
colegii săi de generaţie (…); o poezie a de iarnă, Dor de zăpezi, Decembrie cu sănii pe
fragmentarismului şi ironiei, a lucidităţii şi jocului” Suha, Zăpezi, Elegie de iarnă, Cuvinte despre zăpezi
(Ioan Holban). O poezie de mare profunzime plină şi Sfârşit de iarnă: a) Ion Beldeanu; b) Mircea
de trăiri ale întinselor sale lecturi. Avea o vastă Tinescu; c) Ion Cozmei.
cultură multilaterală dobândită în mod autodidact.
Şi-a intitulat unul din volumele sale Uraniu,forme şi „Examinator” MIHAI BURDUJA
oameni de zăpadă: : a) Lucia Olaru Nenati; b) Anica
Facina; c) Cornelia Maria Savu ** Răspunsurile exacte la pagina 70

23
SURÂSUL BUCOVINEI

VIOLETA URDĂ spre casă. Băutura norocoasă: rachiul. Zicala


preferată: „dacă băutură nu e, nimic nu e”.
Zodiacul bețivilor (eseu astro-logic) Capricorn – adoră să dețină controlul, are simț
practic, bea cu țapul până la ultima picătură
Conform determinismului (preferabil și cu niște capre alături). Băutura
astral, cei care au darul beției ar fi norocoasă: berea.
guvernați (la fel ca ceilalți oameni) Zicala preferată: „bea încet, dar sigur”.
nu doar de neveste, ci și de astre, Vărsător – liber de constrângeri, excentric,
care-și exercită influența prin dornic de a experimenta ceva nou, amestecă
intermediul vibrațiilor planetare băuturile, scurge toate paharele și se îmbată până
(nevestele sunt cele cu vibrațiile varsă. Băutura norocoasă: cocktailul. Zicala
palmare!). Soarele, urmându-și preferată: „toarnă, toarnă, frate!”
traiectoria pe sfera cerească, intră Pești – fire de artist, adoră lichidele: ar fi în
în fiecare din cele douăsprezece constelații, precum stare să bea o mare întreagă (un acvariu sau o
bețivul în crâșmă. Consecințele se văd în piscină ar fi prea puțin). Superstițios, nu pleacă
următoarele caracteristici ale semnelor zodiacale: niciodată la drum fără bani de băutură, dar preferă să
Berbec – bea cu încăpățânare, încercând să se bea pe datorie. Băutura norocoasă: țuica. Zicala
elibereze de frustrări. Plin de inițiativă, este mereu preferată: “beau, deci exist”.
primul care ridică paharul. Nu trebuie contrazis, mai Fie ca stelele să vă lumineze cărările de
ales după cele cinci pahare regulamentare, deoarece, întoarcere!...
nu-i așa, e scris în stele... A consemnat astrologul de serviciu, Acvarius
Băutura norocoasă: coniacul. Zicala preferată: “unde Mahmureanu
bei și unde crapă (de sete)”
Taur – robust, nesofisticat, bea ca boul, cu
găleata, până o ia pe arătură și, în final, cade lat la
pământ. Foarte loial băuturii: găsește mereu pretexte
să scape de vaca nebună de acasă. Băutura DOINA TOMA
norocoasă: vinul roșu. Zicala preferată: „ulciorul nu
merge des la apă, ci în beci”. Bradul, în sărbătoare...
Gemeni – veșnic amețit, aerian, bea fără
scrupule, până vede dublu. Comunicativ, mare Îl întâlnim prin anotimpuri
amator de jocuri spir(i)tuale. Băutura norocoasă: de poveste, dar nu-i acordăm
ginul tonic atenţie. E... pe-acolo, la margine
Zicala preferată: „ce-am avut și ce-am băut”. de drum, când parcurgem unul cu
Rac – sensibil, depresiv, retras, bea în reluare, pasul, sau prin parcurile oraşului
cu tenacitate, ca să-și înece amarul. În clipele în nostru strălucitor.
care nu e zgârcit, îi place să facă cinste (de obicei, La munte, bradul este acasă
se cinstește singur). Băutura norocoasă: șprițul. la el. Alături de fraţii săi şopteşte,
Zicala preferată: „privește înapoi cu mânie și bea”. de la o tâmplă spre alta
Leu – ambițios, bea feroce. Lider înfocat al înţepăcioasă, suspine transmise de
băutelor în grup, veșnic cu chef de chefuri, mereu în lume vântului şi care îngrijorează, aducând freamăt
centrul atenției. Băutura norocoasă: spirtoasele. şi frig sinistru.
Zicala preferată: „bat-o focul, băutura”. Vine Crăciunul!
Fecioară – permanent nemulțumit, sceptic, bea E sărbătoarea omului, dar pe noi de ce ne taie?
cu oarece sfială, verificând mai întâi dacă paharul e Ca să ne stingem încetişor sub ochii lor,
curat, deși consideră băutura un antiseptic eficient. împodobiţi frumos cu luminiţe-n sărbătoare? Şi ce
Băutura norocoasă: lichiorul. Zicala preferată: mulţi ani ne trebuie să creştem...
“drumul fără cotituri e mai lung” Desigur, bucuria este imensă, ochii omului
Balanță – bea cu nehotărâtă măsură (fie pahar, zâmbesc a lumină caldă în noaptea magică. Fiecare
stacană, fie damigeană), încercând să-și mențină crenguţă din maiestuosul brad are un ornament cu
echilibrul. Băutura norocoasă: vinul alb. Zicala simbolistică aparte, iar globurile în nuanţe
preferată: „de mâine mă las de băut”. ameţitoare şi sclipiri în lumină sunt podoabe care
Scorpion – bea în vrăjmășie. Este conștient că aduc din trecut pentru prezent mereu o nouă
mahmureala se trage doar din beție și, ca atare, vrea desfătare vizuală.
să se răzbune. Foarte posesiv, se poate certa cu alt Curg râuri de beteală cu temă aleasă pentru
bețiv pentru locul în șanț. Băutura norocoasă: votca. fiecare an... un brad este împodobit în alb ca iarna cu
Zicala preferată: “nu lăsa pe mâine ce poți bea azi”. albele-i zăpezi.
Săgetător – iubitor de excese, ajunge ușor la Altul este îmbrăcat în beteală argintie sau aurie
alcoolism. Trage bine la măsea, știe mereu care pentru a-i aminti omului despre noaptea înstelată sau
săgeată indică drumul spre crâșmă, dar niciodată cel risipa în daruri ce vin spre aurul bradului.

24
SURÂSUL BUCOVINEI

Când brăduţul conţine bogăţie de ornamente, în străduit să obţin un bilet de tratament pentru vârsta
nuanţe având o coloristică amestecată şi îndrăzneaţă, treia. Am pornit spre meleaguri bănăţene cu o mare
vom înţelege că sufletul autorilor acestui aranjament dorinţă de cunoaştere şi tratare. Trenul de Iaşi-
aspiră spre abundenţă în bucurie ce poate alunga Timişoara m-a luat din Vatra-Dornei la ora 0 pentru
tristeţile adunate în an. o călătorie de douăsprezece ore. Am aţipit puţin
Pentru vârful bradului alegem cea mai după oboseala zilei precedente, dar la trezire m-am
generoasă stea ca mărime, pe care, în taină, o dorim bucurat, să văd din tren gara Alba Iulia modernizată,
aducătoare de bine şi mai ales cea care ne va alunga gara Aurel Vlaicu în reparaţii, Turda cu gara şi linii
umbrele reflectate în desele noastre frici cotidiene. în renovare, lanuri de porumb, oi la păscut, şosea
Iar din beculeţele ascunse tainic printre crengile refăcută parţial, Proiectul Program Conexiuni cu
încă verzi, tremură luminiţe în culori vesele care ne Europa. Totuşi se mişcă ceva.
amintesc în orice moment că este Sărbătoarea Ajungem cu întârziere. Coborâm câţiva călători
Naşterii Domnului. în gara cochetă situată la 5 km de centrul oraşului
Doar noi, brazii, ne întrebăm în fiecare an: „De Buziaş. Taximetrişti amabili fac serviciul complet de
ce oamenii nu ne împodobesc cu acest regal transport la destinaţii. Suntem două persoane care
maiestuos, acolo unde trăim, fiecare în verdele lui?” căutăm Hotel Parc. Un taximetrist simpatic ne
Momentan există mulţi brazi, iar omul îşi poate abordează şi în drum spre hotel ne povesteşte din
alege unul apropiat de habitatul său, îi poate da un istoria localităţii. Buziaşul situat la 23 km de Lugoj
nume, îl va orna şi mângâia cu priviri care pot iubi şi şi 30 km de Timişoara e format din localităţi
proteja. Se poate bucura alături de el, bradul componente, Buziaş reşedinţa, apoi Silagiu şi
îmbrăcat de sărbătoare îi va cânta o dulce colindă şi Bacova. Gara construită în 1896 a fost amplasată să
apoi îl poate lăsa să trăiască în liniştea nopţii deservească cele trei localităţi, iar pentru staţiunea
înstelate. balneară pleca din gară un tren particular pe o cale
Ar arăta că „îi pasă” de natură şi de frumosul ferată de 2km, care nu mai este. Era un microbuz şi
conţinut de ea. nu mai e, rămân de bază taxiurile. Ghidul şofer ne-a
Când sărbătorile au devenit trecut, omul îşi va arătat biserica, unde va avea loc Ruga pe 8
aduce ornamentele acasă şi le va păstra pentru alt an septembrie, asociată cu zilele oraşului, apoi simbolul
luminos, sau alt brad care şi-ar dori această hăinuţă Buziaşului reprezentând bogăţia apelor minerale.
cu daruri luminoase. Din vorbă în vorbă ajungem la Hotel Parc, flancat de
Iar noi, brazii, aducători de bucurie-n Hotel Timiş şi Hotel Phoenix, situate la marginea
sărbătoare, rămânem cu întrebarea mereu prezentă şi unui parc imens de peste 20 ha. Şoferul Tavi ne
fără de răspuns, pe care o ştim deja: Natura, aflată la debarcă şi, foarte prudent, ne dă câte un bileţel cu
un declin, cu paşi mici se va regenera, dar omul va numărul de telefon, să fie sunat cu o zi înainte de
putea rezista fără ea? plecare, sau la nevoie, pentru programarea cursei.
Oameni frumoşi, vrem şi noi să ne trăim viul La intrarea în hotel tronează un panou cu
dăruit! strigă, în fiecare an, bradul. înscrisul: Hotel Parc „Staţiunea Inimii”. Ne
prezentăm la recepţie pentru formalităţi. Rog o
cameră la soare, sunt de la munte şi vreau căldură.
Dorinţa e îndeplinită. Liftul mă duce la etajul trei,
unde colega de cameră îmi deschide uşa, o persoană
ALDONA PATRAȘ de aproape 90 de ani, cu multe pretenţii, ce le
expune imediat. Nu mă impresionează, am crescut
LA BUZIAŞ cu două bunici şi pot respecta vârsta, chiar dacă
trebuie să renunţ la ceva. Mulţumită de camera cu
Ti mpul curge ireversibil şi balcon, cobor la centrul medical din incintă pentru
fără să observăm îşi pune vizita medicală, fişa de tratament, programări de
amprenta pe tot ce ne înconjoară, proceduri. Voi face băi de carbon, mofete, kineto
natură, lucruri, fiinţe. Poate nu terapie pentru afecţiuni cardiace şi aerosoli pentru
vrem să recunoaştem, cum bronşită, iar pentru oase doar plimbare.
fiecare an adaugă o greutate pe Programul de masă este cu mic dejun la ora 8,
umerii noştri şi nu mai avem dejun la 12 şi cina la 18. Ajung şi eu la cină în prima
aceiaşi forţă fizică sau psihică. zi. Se aşteaptă pe hol sau pe terasă, deschiderea
Doar când apare o afecţiune, uşilor sălii de mese. Stau la masă cu două doamne
încercăm să găsim diverse din Cluj şi un domn din Deva, la meniu de regim.
metode de vindecare şi cred că cea mai corectă este Sala de mese e împărţită pe regimuri în funcţie de
o cură balneară asociată tratamentului medicamentos afecţiunile sanatorizaţilor. Colega de cameră şi cea
prescris de specialist. Aşa mi-am pus în gând să de drum sunt în alte zone. Se fac cunoştinţe din
ajung la Buziaş, “staţiunea inimii”. mers, la lifturi, în holuri, la plimbare în parc sau pe
Cu informaţii scrise şi verbale de la persoane ce bănci în faţa hotelului. Având în vedere vârsta
au beneficiat de minunile acelui colţ de ţară, m-am colegei de cameră, mă aliez cu clujencele şi cu o

25
SURÂSUL BUCOVINEI

suceveancă pentru plimbări mai lungi. La prima depărtare să-şi astâmpere setea cu apa răcoritoare”.
ieşire în superbul parc dendrologic m-a însoţit La acest izvor de apă minerală, cunoscut din 1984,
dorneanca Mimi, cazată la o vilă din apropiere şi vin mulţime de oameni bolnavi şi sănătoşi, să bea pe
cunoscătoare de ceva ani a staţiunii. Cu ea am loc, sau să-şi facă provizii de apă minerală gustoasă
admirat stejari puternici ce-şi ridicau coroana în şi puţin acidulată. În apropierea hotelului se găseşte
înălţimi, mesteceni luminoşi, brazi albi, molizi, şi”Izvorul Phoenix”, amenajat recent. Apele
larici, carpeni, pini roşii şi negri, magnolii, tise şi minerale ale staţiunii, conform analizelor, sunt
platani. Copaci înalţi priveau spre cer, doar unii se carbogazoase, feruginoase, bicarbonate, clorosodice,
înclinau de bătrâneţe. Pe sol se întindea iedera, ca un magneziene, cu specific pe izvoare. Sunt indicate
covor, şi în unele locuri, se urca pe arbori pentru bolile aparatului cardiovascular, afecţiuni ale
înfăşurându-i. În dreptul hotelurilor m-au încântat sistemului nervos şi cură internă, colecist. Au fost
spaţiile verzi îngrijite şi împodobite cu specii folosite de daco-romani, mărturii sunt conducte şi
ornamentale de tuia, chiparoşi, ienuperi, castani. N- resturi de clădiri din sec. XIII. Redescoperirea
am reuşit atunci să ajung în oraş. Am aruncat doar o zăcământului mineral, apa minerală şi dioxidul de
scurtă privire spre câteva din vechile construcţii din carbon s-a făcut între anii 1796 şi 1805, iar în 1811 a
parc, urmând să mă documentez despre trecutul şi fost primul sezon balnear. Din anul 1819 Buziaş
prezentul acestor locuri interesante. Deocamdată mă este Localitate balneară cu tratament de cură de
acaparează tratamentul şi încerc să profit din plin de internă, iar din 1838 şi cu terapie balneară. În 1908
darul naturii. Mă simt relaxată în baia de carbon apa minerală a fost laureată cu medalia de aur la o
bogată în minerale şi mici bulinuţe de bioxid de expoziţie în Bratislava. Acum se comercializează de
carbon ce se aşează pe corp şi ajută circulaţia, iar la SC. Phoenix SA Buziaş.
mofete, gazul de carbon îmi încălzeşte extremităţile Sâmbătă, zi liberă, pornesc înarmată cu plianta,
corpului stimulând circulaţia periferică. să identific câteva construcţii ale staţiunii. Cum toate
Kinetoterapia, gimnastica medicală pentru drumurile duc prin parcul de două sute de ani, trec
mobilizarea articulaţiilor, îmi face o deosebită lângă Colonada construită în 1875 pentru plimbările
plăcere, mai ales datorită profesoarei, plină de Împărătesei Sisi, intru pe alea cu platani, apoi pe
zâmbet şi vorbe de duh. Sâmbătă şi duminică nu se alea principală până la ingenioasa arteziană, un vas
face tratament, aşa că mă străduiesc să ajung la mare cu peşti sculptaţi, ce aruncă apa necontenit,
bibliotecă vineri după prânz, să-mi procur ceva creând o stare de linişte şi relaxare. Această acalmie
bibliografie pentru zilele libere. Străbat parcul în e datorată şi altitudinii oraşului de 128 m faţă de
grabă, intru în centru pe strada principală, decorată Marea Adriatică, precum şi aşezării între câmpia
cu diverse aranjamente florale, în straturi, sau pe Banatului şi dealurile bănăţene, cu dealul Silagiu în
vase mari, îmbrăcate cu floricele colorate. Ajung la apropiere, ca un paravan la 324m altitudine. Ies din
bibliotecă. În holul de la parter mă atrage o parc pe lângă vechea clădire a Băilor Calde şi a
adevărată expoziţie cu diplome, urne, fotografii Cazinoului, ridicate între anii 1853-1856 şi intru în
prezentând activităţile echipei de teatru, de dansuri, centru la Grand Hotel, care funcţiona din 1848,
formaţii corale şi sportive. Urc la etaj unde mă astăzi toate pustii şi degradate. Ajung la Biserica
întâmpină cărţile, bibliotecara şi instructorul de Ortodoxă, înălţată în 1839, iar din 2003, la 8
dansuri, un fost dornean. Ce mică e lumea! După septembrie, de Sânta Maria Mică se ţine Ruga. În
derularea unor amintiri, găsesc să împrumut două curtea bisericii, un monument ne aminteşte de eroii
albume şi primesc o pliantă, alte documente erau neamului. Continui drumul pe lângă Biserica
împrumutate pentru întocmirea unei monografii. Romano Catolică din 1874, lângă Tribunalul şi
Mă întorc la hotel pe alte alei. Trec pe lângă un Liceul din 1900. Mă îndrept spre Ştrandul cu apă
Aeroport, un loc de distracţie cu o grădină de vară la minerală din 1930, apoi la Casa de Cultură şi
sol şi un restaurant în incinta unui avion, care făcea Biblioteca din 1981, Muzeul Staţiunii din 1986 şi
cândva curse pentru oficialităţi, aterizat aici cu ani în Sala de Sport “Victoria” din 1989. Mă încântă florile
urmă şi folosit acum în alt scop. Alături e un parc de de pe traseu şi cele câteva panouri cu picturile
distracţii pentru copii şi un bar pentru adulţi, care se acoperite cu sticlă ale lui Ştefan Popa Popas,
animă în zile libere sau de sărbătoare. Mă îndrept reprezentând imagini cu băile vechi, clădiri, caleşti,
spre Colonada de 500m, loc de plimbare în trecutul persoane în costumaţii de epocă. Amestecul acesta
glorios al staţiunii, construit din lemn şi sculptat cu de vechi şi nou m-a impresionat. Voi continua
măiestrie, asemănător celui de la KarloVivary. În periplu în altă zi. După amiază ne-am propus cu
apropiere se ridică interesantele chioşcuri ale colegele o plimbare la platani, care se zice că emană
izvorului Mihai şi izvorului Iosif, construite în energie pozitivă. Din păcate ploaia ne-a stricat
acelaşi stil turco bizantin. În prezent aceste izvoare planul.
sunt dezafectate. Întâlnesc în drumul meu un izvor Duminică e zi frumoasă şi senină. Aici curenţii
amenajat la o buturugă cu denumirea”Izvorul moş mişcă norii cu repeziciune. Ne hotărâm să mergem
Bizieş”şi o placă cu legenda: “Se spune că moş în grup la bisericuţa din spatele hotelului, donată
Bizieş a răsărit din spuma izvorului. Locul şi staţiunii de un medic. Slujba impresionantă se
buturuga au fost ale lui. Toţi din apropiere şi desfăşoară cu uşile deschise, preotul păşeşte afară, în

26
SURÂSUL BUCOVINEI

faţa enoriaşilor aşezaţi pe bănci sub un acoperiş în porţi înalte. Din nou serpentine. Intrăm într-o vale
dreptul bisericii. Toată lumea rosteşte cântările îngustă şi rulăm prin păduri de fag până la un
alături de preot şi dascăl. Mergem la masă şi odihnă luminiş, unde răsare Mănăstirea Sfântul Ilie, mai sus
cu o încărcătură sufletească. Spre seară facem o de Izvor. Lăsăm microbuzul la poartă şi urcăm la
plimbare la platani. Stăm pe o bancă la poveşti. La mănăstire. Intrăm să ascultăm predica unui preot
ora opt se aud “cântând” clopotele unei biserici, tânăr cu grai pătrunzător. Localnicii ne dau întâietate
imnul “Cu noi este Dumnezeu”, după care se aud la miruit. Ne grăbim să vizităm aşezământul. Pe
bătăile altui clopot. A fost ceva magnific. Vom scări de piatră sau pe alee, se ajunge la o clădire
începe o săptămână bună. Aşa a şi fost, cu tratament impunătoare cu chilii şi camere de oaspeţi, dea
serios, odihnă şi plimbare în parc, fie până la lungul căreia, o grădină aranjată ingenios de măicuţe
arteziană, sau pe aleea scriitorilor. La sfârşitul cu nenumărate flori în diverse culori, apare ca o oază
săptămânii am ajuns în două seri la serbările în mijlocul pădurilor dese şi izolate. Şoferul ne
oraşului. Tarabe cu amintiri, haine, artizanat, jucării aşteaptă nerăbdător. Pornim din nou prin păduri şi
erau înşirate pe alei. Chioşcuri cu produse de serpentine. O zonă cu stânci şi comuna Ocna de fier
patiserie bănăţene, grătare, dulciuri, bere şi mese schimbă peisajul. Urcăm şi coborâm dealul
aranjate cu bănci ofereau mulţimii posibilitatea unor Dognecea. Un pârâiaş, un baraj de pe timpuri şi
degustări. În faţa scenei, unde evoluau cântăreţi de Lacul Dognecea, vestit pentru nuferii săi, deschid
muzică populară şi formaţii de dansuri, erau bănci orizontul. Din păcate florile s-au trecut şi au rămas
pentru spectatori. Noi aveam de mers o bucată de doar frunzele. Mi-am imaginat cum arată întinderea
drum până la hotel, aşa că n-am rămas până târziu, sclipitoare de apă, acoperită în bună parte de cupele
dar am fost mulţumite să ascultăm câteva cântece, să gingaşelor florilor albe, aşezate pe suporturile verzi
admirăm costumaţiile şi dansurile specifice zonei. ale frunzelor. La marginea lacului, cineva şi-a făcut
Sâmbătă dimineaţa am mai făcut o incursiune un Complex turistic, cu bărci, loc de plajă, restaurant
de documentare în oraş, pe strada Principală până la şi pensiune sub denumirea “Colţ de rai”. Privim cu
interesanta clădire a primăriei, în dreptul unor invidie la lumea ce se bronzează pe şezlonguri. Ne
construcţii noi şi la magazine, centrul comercial. oprim să mâncăm tartinele luate la pachet şi pornim
Punctul terminus e piaţa, organizată miercuri şi pe drumul de întoarcere. Trecem podul barajului,
sâmbătă cu legume, fructe, brânzeturi şi un spaţiu coborâm prin Ocna de fier, apoi prin Bocşa, Voiteg,
mare, plin de încălţăminte, haine, vechi şi noi. Berzovia şi intrăm în zonă de câmpie. Privim cu
Mulţime de lume se plimbă, cumpără sau negociază. încântare pământul roditor, lanuri de floarea
În apropiere, o biserică, având uşile deschise, îmi dă soarelui. Microbuzul mănâncă kilometri. Ne
posibilitatea unei rugăciuni. La ieşire zăresc o apropiem de Buziaş. Era bine dacă aveam un ghid,
intersecţie şi un indicator, Silagiu 9km. Nu am cu ce poate ştiam mai multe. Oricum am văzut locuri şi
să merg până acolo, dar am citit într-un album, cum lucruri minunate.
se vede dealul şi localitatea de pe terasa Hotelului Mai sunt câteva zile până la terminarea
Silvan. După masă trec la acţiune, o iau şi pe colega sejurului. Am continuat tratamentul, plimbările prin
de plimbări. Recepţionera ne lămureşte că e închis parc şi am adunat cu colegele conuri micuţe de tisă,
accesul pe terasă, dar putem urca la etajul 8, unde de indicate ca tratament pentru reumatism, după o
la un geam se deschide panorama Silagiului. Facem perioadă de macerare în spirt medicinal. Într-o seară,
o plimbare cu liftul şi privim în zare la dealul în la cină, ne-au pregătit o surpriză, un concert de
formă de con, acoperit parţial cu plantaţii. Din muzică uşoară, susţinut de instrumentiştii
păcate, nu avem un binoclu, să distingem mai multe restaurantului şi un solist, cu un repertoriu de
amănunte. Mi-ar fi plăcut să văd stejarul secular de cântece vechi, aşa ca pentru noi, cei de vârsta treia.
500 de ani, barajul şi Lacul Silagiu, Biserica veche. Am ascultat cu nostalgie şi plăcere. La un moment
Pentru duminică m-am înscris într-o excursie cu dat, a început schimbul de serie, treptat vedeam cum
microbuzul staţiunii, pe ruta: Reşiţa, Mănăstirea pleacă unii şi vin alţii. A venit şi ziua plecării
Sfântul Ilie, Dealul Dognecea, Lacul cu nuferi. noastre. Clujencele cu autobuzul, sucevencele cu
Plecăm după micul dejun opt excursionişti plus trenul. Colega mea de cameră a fost recuperată de
şoferul, care nu prea comunică. Începem noi să fiu cu maşina. Ca despărţire, pentru mofturi, i-am
vorbim pe diverse teme, comentarii despre traseu şi oferit bombonele. A sosit taximetristul nostru,
frumuseţile naturii, poveşti din viaţă. Urcăm şi vorbăreţ ca de obicei, ne-a arătat aeroportul şcolii de
coborâm serpentine prin păduri de foioase încă pilotaj din apropierea gării, ne-a dorit drum bun şi să
verzi. Ajungem în Reşiţa, oraş frumos, în zi revenim. Cu imaginea parcului, a florilor, a oraşului
splendidă . Avem timp de plimbare în centru, în vechi şi nou, în minte şi inimă, am plecat, cu trenul
parc, la arteziana interesantă din faţa clădirii “Sala 1 Timişoara-Iaşi, din gara Buziaş păzită de statuia
decembrie 1918”. Se fac fotografii. Privim emblema căprioarei cu puiul ei.
combinatului pe deal şi ne îndreptăm spre expoziţia
de locomotive pe aburi produse la Reşiţa, ce-și Aldona Patraș
prezintă gloria trecută într-un parc. Continuăm
drumul spre Bocşa, ne însoţesc sate cu case mici şi

27
SURÂSUL BUCOVINEI

ANGELA BURTEA ore, nu? am răspuns eu, fără a părăsi vreo clipă
zâmbetul și liniștea mea de zile mari.
- Exact! răspunde agentul.
Semnele iubirii Nu știu cine mi-a dat putere, dar am suflat cu
atâta entuziasm, încât ochii polițistului mai aveau
M-am îmbătat și-mi este puțin și ieșeau din orbite. Fără să-mi facă semn, m-
bine! Nu-mi pasă de nimic și nici am oprit și-am zis:
n-am teamă. Privesc în jurul meu - Încă, domule polițist?
și toate lucrurile au o normalitate - Suficient, doamnă! Iertați-mă! Am fost
aparte, pe care altădată n-o convins că sunteți sub influența băuturilor alcoolice!
pricepeam. Oamenii îmi par - Să te iert? Nici vorbă! Până nu-mi scrii pe
frumoși, deci îi accept. Azi foaia asta ceea ce-ți dictez eu, nici nu te iert și nici
descopăr că mai există bun simț nu plec de-aici.
și zâmbesc a plăcere. Oricum aș - Să scriu după dictare? întrebă polițistul.
lua-o, bucuria emanată de - Exact, după dictare! Scrie: Văzut-am azi o
sufletul meu e total diferită de celelalte bucurii. doamnă beată și-ntorsu-m-am direct spre ea,
Chiar nu mă mai interesează dacă capacul wc- cerându-i aprig să îmi sufle, că dragu-mi-ifigura sa!
ului este ridicat sau lăsat (semn că trăim și se - Doamnăăă, vă rog! Două-trei cuvinte voi
folosește), dacă simt sub tălpi gunoaie care mă scrie, dar restul...
deranjează la mers (semn că se trăiește), dacă - Restul ce? Atunci suflă în fiolă! Suflă, suflă!
chiuveta este împroșcată cu resturi vegetale sau - Doamnă... azi e 1 aprilie și am vrut să vă
animale (semn că se mănâncă, deci se trăiește), dacă păcălesc! zise prietenul meu polițist, dorind să iasă
aparatul de radio merge și nimeni nu-l ascultă (semn din pitorescul zilei imaculat.
că cineva i-a dat drumul pentru a-l asculta și suntem - Nu cred! Întâi aprilie a trecut de mult, acum...
avizi de știri/muzică) și nici dacă hainele sunt lăsate În spatele nostru se auzi un scrășnet de roți,
la voia întâmplării (semn că lumea se schimbă și-i apoi un claxon scurt, după care două bătăi pe capota
pasă de felul cum arată). Azi e altceva și din când în mașinii. În urma acestor semne, numai de mine
când, măcar, e bine să fii beată. știute, aud: ”Frosi, dă bice cailor, ne întâlnim la
Mă uit în jurul meu și mă surprind plăcut. ciupercă în zece minute!”
Zâmbesc larg, ochii îmi sclipesc de parcă aș fi văzut Era Trif, șeful îndrăgostiților! Eram beată de
visul visurilor împlinit, dau binețe trecătorilor, iubirea lui, de omul care șlefuise în sufletul meu cea
determinându-i să întoarcă instinctiv și admirativ mai frumoasă rază a soarelui, de îmbrățișările lui
privirea spre mine, sunt foarte generoasă, oferind care mă determinau să văd lumea așa cum voiam eu
foarte multe daruri, pe care altădată nu le-aș fi dat și nu cum era, de nebunia pe care n-o întâlnisem
nici picată cu ceară, sunt foarte comunicativă și până atunci, o nebunie care luminează minți și
receptivă la noi proiecte, mă urc la volanul mașinii suflete, care așază pentru totdeauna pe chipul omului
mele, pe care o iubesc ca pe ochii din cap, și merg zâmbetul cel de toate zilele.
fără a periclita viața celorlalți conducători sau În fuga mea, i-am spus polițistului: Tinere,
pietoni, în ciuda faptul că sunt beată! învață să iubești, căci de scris corect românește mai
La primul colț mă întâmpină un ehipaj al ai vreme! Și-am apăsat aprig pe accelerație și m-am
Poliției Rutiere. Îmi face semn să opresc. făcut nevăzută.
Trag elegant pe dreapta, de, o doamnă sunt, În câteva minute, îl zăream pe Trif stând
zâmbesc din toată puterea ființei mele, scot actele la rezemat de capota mașinii sale, cu brațele larg
control sub auspiciul aceluiași zâmbet. Polițistul ia deschise, strigând fără să privească în jur: Vino,
actele și se uită lung la mine. Continui să zâmbesc, Frosi, vino iubire, m-am perpelit toată noaptea de
deși-i simt primii muguri ai nervozității. Mă fac că dorul tău!
nu pricep și-mi întăresc zâmbetul. Fracțiune de Eram beată! Lumea dispăruse, polițistul se
secundă se îndepărtează de mine și merge spre topise sub imperiul dictării mele, iar mașinile
mașina Poliției. Se-ntoarce trap, de parcă i-ar fi fost noastre priveau, și ele îndrăgostite, spre
teamă că fug și-i scapă cel mai mare infractor al îndrăgosteala noastră. Eram beată de iubire, iar fiola
secolului, șansa avansării lui în grad, și-mi întinde ar fi trebuit să se înroșească de atâta bucurie
cu o politețe falsă, plină de eforturi milițienești, o sufletească.
fiolă. Am căzut topită în cea mai adâncă îmbrățișare a
- Suflați, vă rog! șuieră el, sperând că a dat lui Trif, iar ochii lui străluceau ca luminița de la
peste cea mai mare captură a anului prezent. capătul tunelului visat de noi toți, în clipe de
- Să suflu? am întrebat. Sfinte Sisoe, scoate deznădejde.
duhul rău din acest om și fă-l să-mi redea libertatea! Bietul polițist! Și-ntorsu-m-am direct spre ea,
am zis ca pentru mine. cerându-i aprig să îmi sufle, că dragu-mi-i figura
- Ați spus ceva? întreabă slujitorul statului. sa! Oare o să învețe a iubi vreodată, căci de scris
- Nimic, nimic, doar că e pentru prima dată și după dictare mai are timp! Sau invers, cine mai știe!
mă tem că n-o să-mi iasă. Dumneavoastră vreți să Pentru mine, oricum n-are importanță! Eu chiar
vedeți ce cantitate de alcool am ingerat în ultimele eram beată! De iubire!

28
SURÂSUL BUCOVINEI

MIHAI BATOG–BUJENIŢĂ unele pretenţii, justificate de înalta şi complexa sa


pregătire profesională.
Bine, mai avea şi o extraordinară capacitate de
a folosi orice oportunitate pentru a-şi augmenta
existenţa. De exemplu organizarea lansării pe piaţa
artelor a unor copii talentaţi pe care-i punea să cânte
pe stradă, iar el juca rolul unui nabab, admirator al
interpretului pe care-l răsplătea, când erau de faţă şi
alţii, cu sume exorbitante menită să stimuleze
dărnicia celorlalţi. Suntem doar o societate creştină
în care milostenia, dar şi trufia, ne fac să devenim
darnici deşi numai de asta nu ne arde.
Prin urmare, putem observa şi abilităţile de fin

A
UN CETĂŢEAN MODEL psiholog ale personajului. Din păcate schema nu
prea ţinea de multe ori fiindcă apăreau profesioniştii
devărul este că toţi cei care-l cunoşteau pe din branşă care nu erau deloc eleganţi, iar cuţitele
Henorel Carcalete îl invidiau, îl considerau un model scoase le vedere cam estompau elanurile culturale.
social perfect, îl înjurau cu toată admiraţia şi se Mde, rămăşiţele gândirii meschine, mic burgheze
ofticau că nu pot fi ca el, din diferite cauze dar mai despre care tot vorbeau unii clasici ai economiei
ales pentru că le lipsea forţa, inteligenţa şi uriaşa sa politice.
capacitate de a sfida sistemul. Sau, atunci când apărea la vreun parastas şi se
Într-adevăr pentru Henorel, un copil dintr-o declara prietenul cel mai bun al marelui dispărut şi-i
familie de intelectuali după cum se vede din făcea acestuia un portret de se mirau şi nevestele
onomastică, nu cunoştea conceptele şi nici măcar îndoliate de ce om băgaseră ele în groapă. Numai că
cuvintele: taxe, impozite, economii, însă nici altele şi aici interveneau acele profesioniste dedicate
mai uzuale precum: chirie, facturi sau amenzi. Astfel muncii de gen care făceau o panaramă de nedescris,
până şi vocabularul său era simplificat până aproape iar soţii lor, de regulă nişte etnici cam certaţi cu
de scheletizare lucru demn de adoraţie pentru mulţi legea, interveneau cu o brutalitate de neînţeles. Deci,
dintre cei din jurul său. riscuri erau, oricum ai privi-o!
Să nu credem însă că acest brav concetăţean al Prin urmare, de cele mai multe ori, apela la
nostru era vreun exclus social sau, Doamne iartă-ne, puşculiţa familială. Soţia sa era angajată la o bancă,
o simplă plăsmuire a unor imaginaţii incendiate de femeie de serviciu şi avea un venit modest, dar cât se
dorinţe secrete! Nu! Era un om obişnuit, avea soţie poate de regulat. Aşa cum spunea distinsul ei soţ: „e
şi doi copii însă evitase cu măiestrie orice formă de ea ceva mai proastă săraca, dar tare de treabă,
muncă, iar asta-l plasa pe acel podium înalt pe care sufletistă şi cred că îi place să muncească, altfel nu-
numai marile talente ale lumii pot ajunge. mi explic cum de reuşeşte să reziste de ani de zile…”
Se prezenta întotdeauna ca fiind şomer şi asta îi Ea era cea care-i lăsa în fiecare zi „bani de
dădea un fel de prestigiu sau, în perioadele mai puţin pâine” care se transformau în primul rachiu, cel de
faste, ca fiind între două posibilităţi de angajare. Era dimineaţă care-ţi înseninează existenţa.
şi firesc fiindcă era unul dintre acei oameni Ei, spuneţi, cum să nu admiri un asemenea om
policalificaţi care cam greu îşi găsesc un loc de care, iată, depăşind toate inhibiţiile şi constrângerile
muncă suficient de motivant pentru prestigiul sociale, era în viaţă, bine mersi, trăia, nu avea nici
personal, dar şi pentru nivelul intelectual de un fel de stres cum avem noi care tresărim la fiecare
referinţă. Fusese paznic de noapte ori de zi pe la factură primită sau ne iau toate căldurile când vine
diferite firme, clopotar de circumstanţă, purtător de vremea plăţilor la bancă ori la fisc şi ne pierdem
prapuri la ceremonii funerare, ajutor de gropar, orice urmă de personalitate în faţa ghişeelor, când ne
trăgător cu urechea sau cu ochiul, transportator de scotocim după bani pentru impozite. Şi toate astea
ambalaje din cârciumi, în fine, sute de meserii şi pentru ce!?
preocupări îi umpluseră existenţa pe parcursul a În consecinţă invidiile cu care-l înconjurăm pe
două–trei zile până se convingea că nu este cazul domnul Henorel sunt cât se poate de justificate.Şi
să-ţi sacrifici tinereţea şi libertatea pentru sume am fost extrem de derutaţi când, într-un moment de
lipsite de relevanţă. Era convins că ar fi putut să nostalgie matinal-bahică ne-a declarat:
rezolve în timp scurt şi foarte eficient orice - Băi, fraţilor, mai am cinci ani şi ies la pensie
problemă politică sau economică a ţării însă, anticipat! Ş-atunci, futu-l p-ăla care mai face ceva!
deocamdată nimeni nu voia să-l angajeze prim- Mă odihnesc şi eu că mi-ajunge cât am tras ca boul
ministru sau măcar ministru de interne deşi, avem în viaţa asta!
convingerea că şi în asemenea situaţie s-ar fi putut Nu-i nici o mirare deci că unii ar fi leşinat dacă
pune în discuţie nivelul salarizării. Ori aici el avea nu ar fi fost şi ei la al treilea pahar cu bastârcă.

29
SURÂSUL BUCOVINEI

NINA GONŢA Apoi am ieșit din mașină, să caut, să anunț pe


acel cineva, ea sau el, nu știu, că suntem acolo și că
Geanta și... Omer așteptăm... Omer a fost de acord să ies, să
îndeplinesc această misiune. La un moment dat, mi-
M-am trezit și m-am uitat am dat seama că am uitat geanta în mașină.
la ceas. Oho! Era ora 18 și ceva. Mașina și el rămăseseră la o intersecție de
Doamne, cât am dormit! De la drumuri, îndată după colț. Acum nu mai era.
ora 15! Ce-am să fac la noapte? Mașina... Plecase. Plecaseră cu toții, poate și cu cei...
Zăpușeala, canicula sau starea așteptați... Dar geanta, geanta mea cu... de toate?
precară de sănătate în care mă Unde-i?
aflu (mai mult o indispoziție, nu ...Era lăsată acolo, în locul unde fusese parcată
vreau să cred că am făcut o mașina. Știam că e geanta mea, deși nu avusesem
depresie...) m-au istovit într- astfel de geantă, tinerească, de culoarea frunzei de
atât, că am căzut, practic, pe o nuc toamna, niciodată. M-am liniștit, am luat-o, am
pernă și am adormit buștean... pus-o pe umăr. Se bălăbănea ritmic pe șold, în ea
În minte mi-au apărut visele... tot ce-am visat, zângănea ceva, eu însă mergeam domol spre casă.
adică un vis mai lung, cu reprize, legate și totodată Am ajuns în fața blocului. Știam că e blocul
nelegate între ele. meu, dar avea niște scări enorme, unde se lucra de
Apropo, iarăși visul acela, cu... geanta. Îmi zor. O mașină cu beton zbârnâia alături de
apare de mai mulți ani. Se face că-mi pierd geanta... muncitorii în salopete. Nu știam pe unde să urc
poșeta. Dar poșetele noastre de azi sunt mai mult scările, să nu încurc procesul în lucru. Lângă mine
niște genți în care noi, femeile, cărăm... de toate. O au apărut doi tipi. Pe unul dintre ei l-am recunoscut.
geantă femeiască este o întreagă gospodărie A fost la întrunirea noastră, a Asociației Scriitorilor
portabilă. Dacă o răstorni și scotocești prin al ei Europeni de Limbă Română, de la Constanța, din
conținut, afli... multe. săptămâna trecută:
...Eram într-o mașină de teren, exact din aia, de - Puteți să-mi mai dați o carte de vizită? Am
care avea personajul masculin din telenovela pierdut-o..
turcească Prețul dragostei, Omer. Ba chiar... cu el, - Îmi pare rău, nu mai am, le-am terminat.
în mașină... Observam ceva, urmăream sau așteptam Celălalt:
să mai vină persoane... Nu știu... - Drăguță, ți-am scris mai multe mesaje pe
Nu sunt deloc amatoare de telenovele, socot că- Facebook, de ce nu le citești?
i timp prețios pierdut, dar iată că acest serial totuși l- - Îmi pare rău, n-am intrat...
am urmărit cu sufletul la gură. S-a transmis pe postul Eu nu mă uitam la ei, le auzeam numai vorbele.
Acasă.tv, subtitrat în română. Toate episoadele Eram cu ochii la scări și la ușă.
primului sezon. Dar... s-a terminat într-un moment Și, ce-mi văzură ochii? Ușa blocului „devenise”
tensionat, de suspans. N-am avut răbdare să aștept glisantă, cu senzori, și mi s-a deschis în față. Și nu
până la sfârșitul lui august, când se va da era numai una, au mai urmat două, care s-au deschis
continuarea și l-am căutat pe Youtube. Am găsit una după alta. Era blocul meu și... nu al meu, căci,
toate episoadele până la sfârșit în turcă și în engleză. de când un bloc al Primăriei a devenit aproape ca un
Ce folos însă!? Nu cunosc nici una, nici alta. Mi-am palat!? Cu uși înalte, ferestre mari, cu perdele și
încercat norocul în limba rusă și, ce credeți, am găsit draperii bogate pe holuri? Dar... pe mine nu m-a
tot filmul, și subtitrat și tradus... cu sonor. mirat deloc grandoarea, deși ar fi trebuit, căci blocul
Am pierdut câteva zile bune să urmăresc cele nostru, de fapt, este unul dărăpănat, cu ușa stricată,
încă vreo 19 episoade ale sezonului doi. Pe tot cu pereții murdari, cu hidranții și prizele sparte, cu
ecranul calculatorului, aranjată comod pe canapea. liftul plin cu gunoaie pe jos sau... mizerii scrise pe
Am trăit în preajma eroilor principali, de aia azi pereți etc., etc.
„eram” cu Omer în mașină (poate o așteptam pe Nu, eu nu m-am mirat deloc. Am intrat în
Defne, dar ea... n-a mai apărut). apartamentul meu, la fel de măreț. Interesant!
Omer se afla la volan, în față; eu - pe bancheta Puteam să trec dintr-un apartament în altul, adică...
din spate. Discutam (oare în ce limbă?). Deși dur la vecini, căci avea uși laterale... Încercând să trec de
(după scenariu) și nu prea vorbăreț și zâmbăreț, aici, colo-dincolo, m-am rătăcit și nu mai găseam
cu mine, zâmbea întruna. De fapt, nu l-am apartamentul meu.
recunoscut de la bun început, chiar mă întrebasem Văd o femeie în vârstă care vorbea cu cineva,
cine-i insul, parcă îl văzusem undeva... Apoi, mi-am dar acel cineva nu se vedea, pentru că era după o
amintit cine-i și m-am bucurat... pierdea. I se auzea numai vocea. Eu, curioasă din
La un moment dat, s-a întors spre mine și m-a fire, m-am apropiat și am dat perdeaua la o parte.
mângâiat pe bărbie. M-am mirat. Îl „știam”, serios Vai, îmi era cunoscut! El nu s-a arătat prea încântat
și... îndrăgostit, până peste cap, de Defne. De ce o fi că mă vede, mi s-a părut că s-a cam speriat, de aia și
făcut gestul? Totodată, mi-am dat seama că și eu s-a ascuns, cred, după predea, îmi auzise glasul când
sunt, eram tânără, de vârsta personajelor, și nu m-am tot întrebam cum aș putea să ies din acel apartament,
mai simțit jenată...confuză. să ajung la al meu.

30
SURÂSUL BUCOVINEI

- E însurat! Nu-ți pierde timpul cu el! i-am zis naufragiată între două lumi perisabile, căutând
femeii chiar în fața individului speriat și cu ochii salvarea între valul câştigului şi cel al milei creştine.
holbați spre mine. La auzul motorului, mâinile bătrânului
- Aha, carevasăzică, de ăștia-mi ești! am auzit tresăriseră şi se strânse mai tare pe scândurile
în urma mea. gardului ridicându-i trupul firav într-o zvâcnire
Dar... pe mine nu mă preocupa asta. Făcusem o scurtă. Ochii iscodiră drumul ascuns de coroanele
constatare și... atât. Îmi căutam apartamentul meu, verzi ale copacilor. Preţ de câteva clipe, păru
intrând în mai multe... Toate - frumoase, mărețe, cu bărbatul falnic de odinioară privind paşii femeii
pereți albi și tavane înalte! tinere care-i căuta calea prin ascunzişurile răcoroase
În sfârșit! Am ieșit la liman din labirintul... ale umbrarelor. Căzu apoi cu picioarele pe pământ,
apartamentelor. Am intrat în... al meu. Lângă ușă, doar mâinile nu-şi conteniră răstignirea pe
văd geanta mea... neagră, încăpătoare, de firmă, mângâierea blândă a lemnului.
primită cadou de ziua mea de la fiică-mea. Acum da, O ceaţă verzuie lăptoasă porni a se ridica din
sunt acasă, cu toate ale mele. Și apartamentul... s-a vale, ca un val uriaş cu mai multe trepte asemeni
micșorat, e al meu, primitor, frumos, locul unde mă fântânilor arteziene, pe care bătrânul nu le văzuse
simt cel mai bine. niciodată, dar le vedea acum minunându-se de forţa
...Și... m-am trezit! aceea necunoscută care urca spre înălţimi fuiorului
Un sfat: să nu vă culcați după prânz, pe... de fum gata să-l cuprindă ca un râu ridicat în văzduh
caniculă... şi care venea spre el necontenit – transparenţă, gata
să-l învăluie şi din faţa căruia n-avea unde să se
Nina Gonţa retragă. Curând, ceaţa verzuie lăptoasă îl cuprinse în
miezul ei, gândea că-i va fi greu, că se va sufoca, dar
nu, respiraţia îi devenea din ce în ce mai uşoară, nu
mai simţea nici tusea aceea hârâită care-i sfâşia
ŞTEFANIA OPROESCU pieptul la răstimpuri, în jurul lui alte respiraţii
uşoare, ca aburul îl ademeneau, mersul îi era uşor ca
Ultimii sfinţi o plutire spre înălţimile ceţii. Apoi, aflat undeva,
sus, pe pragul unei urcări auzii îndemnul rarefiat, a
Bătrânul stătea agăţat cu al unei fâlfâiri de aripă care-l îndemna să se lase în
mâinile de scândurile negre şi voia plutirii. Se temea la început, cum să plutească
rare ale gardului pe care abia-l trupul lui care nu se desprinse niciodată de pământ,
depăşea cu o înălţime de cap. se temea că ar să cadă şi să se zdrobească de
Nodurile degetelor ce ridicau singurul loc sigur pe care-l cunoştea. Îndemnul se
din loc în loc scoarţa străbătută multiplica în valurile de ceaţă, se simţi aproape luate
de şerpii vineţii ai venelor pe sus de voinţa vocilor şi fără să simtă păşi în aer
păreau continuarea lemnului după care o bucurie necunoscută îl cuprinse, era una
devastat de timp, rădăcini cu ceaţa care-şi continua mersul purtându-l în
răstignite în aerul verde al plutire până când n-a mai simţit când şi unde se află.
muntelui. *
Ţinea capul uşor aplecat spre dreapta cu Bătrâna urca anevoie prin fâneaţă după ce
urechea îndreptată spre vale căutând să prindă orice cumpărase pâine de la maşina care venea miercurea
zgomot diferit de foşnetul frunzelor, ţistuitul şi duminica, afară de zilele ploioase când nu putea
lăcustelor sau bâzâitul tăunilor ademeniţi de mirosul urca pe drumul desfundat. Adusă de spate,
vitelor în miezul tăriei de zi a verii. sprijinindu-se cu braţul drept într-un băţ care-i ajuta
Ridica bărbia din când în când înălţându-se pe mersul şchiopătat aproape basculant în jurul şoldului
vârfuri ca un copil iscodind misterele dincolo de înţepenit de multă vreme, mergea spre casă ca spre
bariera grădinii în al cărei rai avea voie să umble mănăstire jinduind la răcoarea şi odihna casei alături
nestingherit. Anii îl surpaseră până la dimensiunile de bărbatul care-o aştepta să frângă pâinea în porţii
copilăriei, doar capul mic aproape cât pumnul, cu mici numărate pe zile. Pâinea proaspătă o ţinea între
pielea zbârcită, părul alb şi rar pieptănat cu grebla braţul stâng şi piept iar sub ea, cu antebraţul strângea
degetelor şi mâinile tăbăcite îl deosebeau de copilul lângă piept o sticlă de plastic de doi litri în care se
care fusese cândva. legăna un lichid oranj cu aromă de portocale.
Motorul maşinii care urca drumul desfundat O ţinea cu grijă, aşa cum ar fi ţinut un copil,
trăgea greu, zgomotul răsfrângându-se de odihnindu-l cu capul pe patul de pâine şi-o legăna
trunchiurile copacilor, de râpa terenului ce alunecase cu mersul ei şchiopătat, cum ar fi alintat o bucurie pe
în trepte cu fiecare ploaie, adâncind distanţa dintre care cu toată neputinţa se încăpăţâna s-o ducă acasă,
casele puţine, răsfirate într-o încremenire iluzorie. acolo unde bucuriile erau din ce în ce mai rare.
De două ori pe săptămână miercurea şi duminica, Bătrâna urca anevoie prin fâneaţă iar când privirea ei
maşina cu pâine urca pe golgota ultimelor aşteptări, slăbită prinse conturul gardului rărit de vreme se
nu aducea numai pâine, aducea o altă lume în sticle întrebă, ca într-o doară unde era bărbatul, unde era
cu arome artificiale, pe care gustul bătrânului nu copilul care-ar fi aşteptat-o uitându-se printre
apucase a le deprinde. Mai aducea însă şi cuie, şi scânduri să le aducă pâinea dorită, dar nu se
lame de coasă şi sticle de lampă, era un fel de luntre îngrijoră prea tare.

31
SURÂSUL BUCOVINEI

SORIN COTLARCIUC transformat mintea într-o stare conștientă de victimă.


Ulterior, leșinul s-a complicat cu starea de comă
profundă. Indiferent de originea cunoscută sau
necunoscută a stării comatoase, medicul neurolog a
instituit tratamentul de urgență clasic pentru
menținerea funcțiilor vitale: respirația, prin
oxigenarea și ventilația artificială asistată, circulația
sanguină și hrănirea artificială, prin perfuzii. Cu
toate eforturile depuse de personalul secției de
reanimare, unde a fost transferată, starea pacientei
nu s-a îmbunătățit și aceasta a intrat în zorii zilei în
ghearele morții clinice. Organismul nu mai reacționa
Viață după moarte la stimuli externi și interni exercitați asupra centrilor
nervoși cardio-respiratori, care puteau să determine
Într-un salon de terapie intensivă al Spitalului reluarea activității independente a inimii și a
de Neurochirurgie, din orașul meu moldav de respirației.
habitat, au decedat pe parcursul unei nopți, două Rudele apropiate ale celor două decedate
paciente cu diagnostice neurologice cerebrale „inversate” în timpul nopții de coșmar au fost
diferite. Din pură întâmplare, cele două bolnave, anunțate încă de la primele ore ale dimineții să se
care aveau vârstele apropiate de cea a senectuții, mai prezinte la spital pentru îndeplinirea formalităților de
erau și vecine de pat, beneficiind de o noptieră externare. Bizară este și întâmplarea care a făcut ca
comună pe care se aflau foile lor de observație, ce să nu se întâlnească între ele la morgă. Primele au
conțineau datele personale, motivul prezentării, sosit cele din comuna Scobinți, ca să o ridice pe
istoricul bolii, antecedentele personale și heredo- Elvira Stratan, dar au luat-o, conform actelor de
colaterale, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor. ieșire din spital, pe Catrina Profir, pentru a o
În degringolada iscată, de emoție și fâstâceală, înmormânta după datina creștină.
asistenta șefă a secției a inversat actele medicale ale Aparținătorii pacientei aflate în moarte clinică
celor două vecine din salon. Cum s-a derulat tragica au convenit cu medicii ca aceasta să mai rămână
întâmplare, ca nefericitele ființe să părăsească conectată la aparate și au sperat încă 24 ore într-o
această lume, mai degrabă perfidă și neprimitoare, revenire miraculoasă, care nu s-a materializat. Cu
una după alta, pe drumuri ocolite și încrucișate, mi- oarecare reținere au catadicsit să semneze actele
am explicat-o printr-un raționament simplu. necesare pentru deconectarea „muritoarei” ținute în
După ce a asistat la o moarte cât de cât naturală, viață numai pe cale artificială, având în vedere
care i-a închis cercul vieții pe Pământ, cu zvâcniri și vârsta înaintată, în plus au cerut să se renunțe și la
gemete muribunde, pacienta din patul de vizavi, expertiza medico-legală.
îngrozită de ritualul morbid, își induse involuntar După consemnarea în foaia de obserație și în
prin autosugestie o stare de leșin profund, cu certificatul medical constatator al decesului, așa cum
insuficiență cardio-respiratorie care s-a agravat, stipulează regulamentul de ordine interioară al
intrând în faza de sincopă și apoi de comă profundă. spitalului, și cea de-a doua pacientă cu identitatea
Medicul de gardă, chemat de urgență, se întoarse „viceversa” a fost transferată la morga spitalului,
nedumerit în salonul pe care-l părăsise doar de ceva unde a fost spălată, îmbrăcată cu haine bune aduse
vreme și, în urma testelor efectuate, a constatat de aparținători și așezată în sicriul pregătit cu toate
absența pulsului și a respirației, pierderea accesoriile de o firmă de pompe funebre.
sensibilității și a mișcărilor voluntare, paloarea Ceea ce s-a întâmplat mai departe ține de
tegumentelor și midriază oculară. La aceste domeniul suprarealismului și de cel al umorului
simptome ale comei profunde, tratamentul de elecție negru izvorât din comicul funebru de situație.
era cel al cauzei care a provocat-o, respectiv cea de Sicriul cu trupul fără viață al Elvirei Stratan, a
natură nervoasă, adică emoția deosebit de puternică, fost preluat de la morgă de o dubiță închiriată și
tulburătoare, care a cuprins-o în timpul morții transportat în comuna Coarnele Caprei, la adresa
vecinei de pat din salon. Aici avem de-a face cu cea Catrinei Profir, unde o cameră mortuară era special
de-a doua încurcătură, după buclucașa inversiune a pregătită de copiii și nepoții săi pentru cele trei zile
foilor de observație, căci nimeni nu s-a gândit că de priveghere și de procesiuni funerare, după
femeia a leșinat întâi de frică, acea formă de gând obiceiul locului. Bătrâna era atât de profesionist
negativ care este considerată o stare de tulburare sulemenită la față și îmbrobodită cu un batic nou din
sufletească provocată de anxietate, spaimă, groază cașmir, încât lumea comenta laudativ în timpul
sau alte pericole. În cazul pacientei noastre, frica s-a priveghiului:
concretizat printr-o emoție puternică, specifică - Să nu-i fie de deochi, că tare faină-i!
percepției primejdiei iminente a morții, care i-a - Nu-i slăbită deloc!

32
SURÂSUL BUCOVINEI

- Îi stă bine cu buzele date cu ruj roșu! serios pe Elvira, căreia nodul pus în gît de atâtea zile
- Aproape că nu o mai cunoști, de bine ce arată! i s-a eliberat ca prin minune și s-a trezit din somnul
- Parcă doarme, fără nici o grijă! său profund, deschizând ochii.
La priveghi nu se plânge, nu se jelește, ci se Nu cred că Necuratul din componenta
povestesc amintirile plăcute din viața decedatei, onomastică a numelui, S(tr)atan, și-a băgat coada în
vorba ceea: „despre morți, numai de bine”, se această minune, mai degrabă dumnezeiască, el,
mănâncă o gogoașă sau o prăjitură, se bea un pahar Diavolul, aducând în general numai necazuri. Spun
de vin, c-așa-i obiceiul la țară, familia dă de pomană asta, pentru că în momentul când Elvira s-a sculat
de sufletul mortului, ca să treacă nestingherit prin din morți, babele au început a face plecăciuni adânci
vămi. până la pământ, asociate cu îngenuncheri, cărora li
În cea de-a treia zi, pe la amiază, curtea casei se zice religios mătănii, în semn de întâmpinare a
deveni neîncăpătoare pentru sătenii veniți cu mic cu spiritului rău, în timp ce alți muritori din ogradă își
mare să fie alături de consăteanca lor și să o conducă făceau cruce și scuipau în sân, invocând sintagma:
pe ultimul drum. După slujba de rugăciune, oficiată „Piei, satană”!
în camera mortuară de preotul parohiei, patru Pentru scurt timp s-a creat o stare de
membri din familie, desemnați să scoată sicriul din incertitudine, de isterie și de haos, în care mulți își
casă, au luat în mîini coșciugul, în timp ce o dădeau cu părearea, ce-i ce făcut. Noroc că interveni
bocitoare aparținând folclorului autentic local se preotul, având experiența sutelor de morți slujiți,
zbuciuma de plâns, de se cutremura satul, nu alta. Ea care a început să o afume și s-o tămâieze pe biata
jelea despre cât de trecătoare este lumea, despre Elvira, de nu mai avea aer săraca, apoi s-o
lucrurile care i-au plăcut moartei și care au făcut-o stropească cu agheasmă, așa cum prevede
fericită în timpul vieții și pomenea despre alți morți ceremonialul religios pentru ritualul împotriva
din neamul acesteia pe care-i ruga să o primească și duhurilor rele, de unde și proverbul: „a fugi ca
pe ea lângă ei, să nu o lase stingheră pe acele dracul de tămâie”!
tărâmuri necunoscute de pe lumea cealaltă. Învierea, adică trezirea din morți, după călătoria
Obiceiul de înmormântare al credincioșilor ortodoxi în „lumea de dincolo”, dă un sens sfânt vieții, și mult
din mediul rural face mult mai ușoară despărțirea de curaj trecerii inevitabile din viața pământească în cea
cei dragi, iar bocetele sunt o ușurare a sufletului veșnică.
încărcat de suferință sau de păcate al răposatului, dar Biblia spune că Învierea la viață va avea loc
și o modalitate de exprimare a durerii celor părăsiți. când Pământul va fi transformat în Paradis, ceea ce
Spre final, bocitoarea adaugă faptul că toți suntem pentru înviata nostră nu mai era un miracol, căci
trecători prin lumea asta și vom ajunge la rândul numai Dumnezeu poate să-i învie pe cei morți, iar
nostru într-un loc cu verdeață și lumină, că moartea aceștia îi vor da ascultare.
nu înseamnă numai o despărțire, ci și o regăsire cu Din pricina imprevizibilei zghihuieli, inima
toți cei care s-au pierdut mai înainte. rezistentă a Elvirei a reînceput să bată, fața ei
Câteva frânturi din jelitul de inimă grea al îmbujorându-se, iar mâinile de pe piept încercau să
bocitoarei sunau cam așa: se dezmorțească.
- Ia-ți, Catrinooo, ziua bunăăă, de la rude, de la Moartea clinică este un somn cu totul special, în
toți cei din comunăăă! care nu se poate controla nimic sigur, atâta doar că
- Aaaaoleu, undeee te-ai duuus? temperatura corpului scade, această hipotermie
- Aaaaoleu, de ce-ai plecaaat? permițând celulelor nervoase ale creierului care
- Catrinooo! coordonează totul în organism, să se conserve pentru
- Nu ți-a fost milă de noiii? o anumită perioadă de timp. În timpul morții clinice,
- Tu ne lași singuri și goiii! când corpul se poate vindeca de toate bolile de care
- Te duci în pământu’ greuuu! suferă, spiritul Elvirei nu s-a desprins în totalitate de
- Nu-ți pare deloc răuuu? corpul său și a continuat să existe, chiar dacă inima
- Catrinooo! ei încetase să mai bată. Porțiunea de suflet care a
- Lasă moartea, vino-n viațăăă! ajuns pe tărâmul morților, după o plimbare de câteva
- Noi te așteptăm în fațăăă! zile, s-a întors înapoi în corpul Elvirei, ca aceasta să
N-apucă bine să sfârșească bocitoarea ultimele povestească ce a văzut acolo, așa cum au mai făcut-o
tânguieli, că se produse din senin un eveniment și alți muribunzi aflați în moarte clinică, adică mult
imprevizibil, care a întrerupt cursul normal al bine, iubire necondiționată și pace interioară.
procesiunii funerare. În timp ce sicriul descoperit era Din momentul în care răposata Elvira s-a trezit
transportat cu picioarele înainte, așa cum e tradiția, de tot și se ridică cu greutate în șezut, ea se întrebă
unul dintre cărăușii săi din spate a călcat strâmb mirată ce se întâmplă, de ce se află atâția oameni în
peste treptele din preajma prispei și l-a scăpat preajma ei, care se rugau și se închinau în numele
involuntar din mâini. Sicriul s-a înclinat și a intrat în Domnului. Dar cel mai straniu lucru pentru ea a fost
coliziune cu lucrarea din piatră masivă, zgâlțâind-o faptul că și-a dat seama că nu cunoaștea absolut pe

33
SURÂSUL BUCOVINEI

nimeni în jurul ei și nici pe preotul care o tămâiase și Coarnele Caprei, dar numai după îndeplinirea
o aghesmuise. Copiii și nepoții fostei răposate, care formalităților de deshumare de la Scobinți, care au
s-au apropiat de ea plângând de bucurie, invocând durat inexplicabil de mult, până când procurorul de
pronia cerească, apelând-o pe prenumele de Catrina, caz, șeful de post de poliție, preotul parohiei și
i se păreau niște oameni total necunoscuți. Până groparul satului au căzut de comun acord că moarta
când, într-un târziu, uitându-se bine unii la alții și trebuie dezgropată, transportată și predată familiei
examinând-o atent, și-au dat seama că presupusa aparținătoare. Vestea deshumării unei moarte
moartă nu era cu adevărat ruda lor, Catrina, chiar „rătăcite” la Scobinți și cea a reînhumării în satul ei
dacă era îmbrăcată cu straiele ei. natal, Coarnele Caprei, a captat atenția unui județ
- Ce era de făcut? întreg, în special a presei, dar și a fundațiilor de
- Cum se putea depăși această situație, ce părea antiprofanare a mormintelor, care s-au remarcat prin
la prima vedere ireală și fără ieșire? opinii diferite, pro sau contra.
Doar mintea stătută și nemuncită a șefului de La înmormântarea Catrinei Profir a fost prezent
post din comună putu să emită o judecată de valoare tot satul, au venit oameni curioși chiar de prin satele
în acest sens: învecinate, încât organizatorii au fost depășiți de
- Sunați imediat și de urgență la 112!, tună el situație, colacii și lumânările date de pomană s-au
poruncitor. isprăvit înainte să ajungă la toată lumea, iar la
Salvarea izbăvitoare sosi în trombă și o preluă praznic nu a încăput nici jumătate din ea.
pe decedata proaspăt înviată, transportând-o la Supraviețuitoarea Elvira, după ce a fost
Clinica Spitalului de Urgențe, după care, în urma reexternată cu un nou certificat de ieșire din spital,
investigațiilor protocolare, fu transferată, unde în alt ce-i va ține loc de noul certificat de naștere, este
loc decât la Spitalul de Neurochirurgie. Când acasă alături de cei dragi, bine mersi. O dată cu
medicul neurochirurg de gardă a primit biletul de revenirea la viață s-au născut în corpul ei abilități și
trimitere de la Spitalul de Urgențe, înregistrat capacități paranormale pe care nu le avea:
probabil de pe certificatul de deces, pe numele Profir premoniția, clarviziunea și telepatia. Ca mai toți cei
Catrina, a constatat că pacienta era declarată trecuți prin experiența morții clinice, Elvira a asociat
decedată în arhiva secției în urmă cu patru zile. starea sa de viziune cu o călătorie fabuloasă, printr-
Halucinant, te doare capul când te confrunți cu un un tunel întunecat, la capătul căruia se vedea o
asemenea caz imposibil de digerat și de descifrat. lumină strălucitoare, de unde începe viața viitoare,
Investigațiile ulterioare au demarat cu cea veșnică.
repeziciune, încurcatele ițe fiind descâlcite cu Pentru cei care au descifrat taina vieții după
lejeritate de o asistentă isteață, care deservea salonul moarte, cu toate că moartea este socotită un proces
din care fuseseră externate cele două presupuse ireversibil, o asemenea supraviețuitoare a morții,
defuncte. după ce toate funcțiile vitale au încetat, este o nouă
Obligatoriu, a fost anunțată Procuratura, care a gură de oxigen, pe care le-o ofer cu plăcere!
preluat toate datele ncesare unei anchete pentru Cert este că, astăzi, Elvira Stratan performează
instrumentarea urgentă a unui caz deosebit de în spațiul rural moldovenesc ca prezicătoare
sensibil și de ciudat, în vederea stabilirii vinovaților. renumită, diagnosticiană și tămăduitore de boli
Așa-i la noi, important este de a găsi neapărat un incurabile.
vinovat și nu de a schimba în bine sistemul, pentru a În aceste două cazuri, soarta a ținut să
preîntâmpina cauzele sau a le raporta la realitatea dovedească deșertăciunea trăirilor lumești, să arate
existențială, în cazul de față fiind vorba de sistemul că în fața morții toți suntem egali deopotrivă,
sanitar. indiferent de măriri sau de credință. Nu trebuie să fii
Pacienta nemuritoare, pe numele real Elvira mare vizionar, ca să vezi că predestinările și
Stratan, a fost reinternată, în același salon și în presentimentele care se întâmplă peste tot, sunt
același pat, rămas liber ca și cel vecin, deoarece manifestări ale unor forțe supranaturale necunoscute
ambele au fost evitate, fiind considerate purtătoare care ne influențează destinul, ca și cum viața noastră
de ghinion. Testele efectuate din nou au scos la ar fi condusă după un plan anume, din care, uneori
iveală valori surprinzător de apropiate de limitele ni se dau frânturi.
normale, ținând cont de perioada lungă de inaniție Trăim într-o lume plină de frumuseți și de
din sicriu, cu șanse reale de supraviețuire. energii la care ne putem conecta, dar, spiritualitatea
Între timp, adevăratele rude ale Elvirei, fericite lumii trebuie să ia în serios programările sau
pentru învierea sa miraculoasă, o așteptau să revină coincidențele miraculoase și să acorde o mai mare
în sânul familiei, la Scobinți, fără să le pară câtuși de atenție lumii nevăzute.
puțin rău că o înmormântaseră de fapt pe Catrina Ar cam fi timpul să ne trezim cu toții!
Profir.
Aceasta din urmă era așteptată să-și ocupe
groapa săpată pentru nemuritoarea Elvira la Sorin Constantin Cotlarciuc

34
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE MOROȘANU

Zece „măgari”

Colonelul Târgovişteanu era comandant de companie, la o unitate a armatei, unde-şi făceau


stagiul militar: profesori, ingineri şi jurişti, proaspăt absolvenţi de facultate.
Cum mai era, o lună, pân’ la liberare, ofiţerul se gândi, să le servească unora, o mică
aplicaţie, strecurată pe ultima sută de metri, în programul de instruire, pe timp de noapte. De
fapt, acesta a vrut, să plătească o poliţă, unor băieţi de bani gata, despre care auzise, că au adus
în cazarmă, alcool, cât şi că, ar fi jucat poker, în magazia companiei.
Nefiind alarmă generală, care se dă de obicei, pe la orele două, noaptea, colonelul intră în
unitate, după masa de seară şi după, o ploaie zdravănă, chemând la ordin, comandantul de
pluton şi cei de grupe, unde urma să aibă loc, săpuneala.
Subordonaţii intrară, cu sufletu’ la gură, în biroul lui Târgovişteanu, salutând milităreşte şi
stând smirnă, pentru a afla ordinul, care veni, ca un trăsnet:
Militari, am fost înştiinţat, de la eşalonul superior, că în pădurea Măgura, s-ar fi cuibărit
trei spioni, ai unei armate străine, care vor să afle, dotarea şi coordonatele noastre. Echiparea
rapidă şi ne vedem, pe platou, în zece minute.
De pe platou, ostaşii s-au deplasat în linişte, până la marginea pădurii, având surpriza pe
traseu, a încă unei reprize, de ploaie.
S-a dat ordin, ca prima grupă, formată din zece militari, să parcurgă pădurea, până la
marginea satului Sărata, într-o dispoziţie liniară, cu o distanţă între luptători, de zece metri. În
spatele acestei grupe, trebuiau să meargă, la acoperire, celelalte două grupe, ale plutonului.
După ce au pătruns în pădure, cam, o mie de metri, cercetaşii din linia întâi sesizară, un
zgomot de paşi, urmat de o tuse înăbuşită. Mergând pitit, s-a văzut la lumina lunii, o căruţă
mică, la care era înhămat un măgar, iar un moş punea, în respectivul atelaj, lemne pentru foc.
Văzând militarii, care s-au ridicat, din tufele ude, bătrânul sări în căruţă, şi „mângâind”
măgarul, de-a lungul spinării, cu câteva lovituri de ciomag, părăsi „câmpul de luptă”, în ceaţă.
Comandantul ordonă continuarea scotocirii, fără a comenta într-un fel, mica întrerupere.
Ajungându-se la cealaltă margine, a pădurii, după o oră, de mers pitit şi uzi leoarcă, aceştia
au văzut lângă un pod, care trecea peste pârâul Slătinel, căruţa împotmolită, iar moşneagul cu un
par, bătea în măgar, ca în sacul cu fasole.
Animalul fiind însetat, dar şi încăpăţânat, a luat-o de-a dreptu’, în apă, după care,
împotmolindu-se căruţa, se aşeză în fund, acceptând fără nicio apărare, ocara şi bătaia,
stăpânului.
Văzând Târgovişteanu, necazul acelui om, ordonă ca grupa a doua, să se bage în pârâu,
pentru a scoate la mal, căruţa. De fapt, în acea grupă erau băieţii cântaţi, că…
Cu apa până la genunchi, ostaşii au scos căruţa, după care, moşul se îndreptă spre colonel,
pentru ai mulţumi:
Bogdaprosti pentru ajutor, domnule ofiţer ! Cine ştie, cum şi când, mai ieşeam de aici, cu
un singur măgar ?!
Ofiţerul se uită, cu coada ochiului, la bătrân, şi cu un surâs ascuns, pe colţul gurii, replică:
Ai grijă omule, cum mergi mai departe, că la o altă împotmolire, nu ştiu dacă, ai să mai
găseşti, încă zece măgari, să te scoată !
Ce să-i faci ! Aşa a fost cândva, în armată !

35
SURÂSUL BUCOVINEI

LELIA MOSSORA

Poem Nescris

Iubito, vine toamna peste noi Aripi de fluturi


Și numărăm la fel din doi în doi.
Iubito, vine toamna peste vară Pe margini de amurg
Și peste noi reci lacrime de ceară. Aripi de fluturi
Iubito, vine toamna și e trist Orbecăie
Și curge peste noi cu ametist. Căutând o floare de odihnă…
Iubito, vine ploaia și chiar vântul. Şi caută …şi caută…
Ce-om face doar... cu singurul cuvântul Vinovaţi de atâta NEgăsire.
Care ne bate-n geamuri ne-ncetat Parfum de ploi,
Ca și cum tu și eu n-am fi aflat Parfum de gesturi întrerupte
Între Da și NU Că spumegă tumultul între noi În zeci de întrebări…
Și că acum iubim doar cifra... doi ? De ce întrebăm ?
Într-o vară fără iarnă, Iubito, vine gerul și-i târziu De ce NE întrebăm?
Într-o toamnă fără frig, Ca TU să mai fii EU și... eu să fiu Pentru că, probabil, nici noi înşine
Am lăsat gândul să cearnă Un vers dintr-un poem NEscris vreodat’ nu înţelegem prea bine zbaterea
Întrebări, răspuns… nimic. Și tu să fii doar singur vinovat între ieri şi azi.
Într-un timp fără de lege De pasul gol pe un asfalt pustiu Vrem mereu
Și într-o secundă spartă Și de un nor lăsat peste cel viu Mai mult …
Am deschis o altă poartă Ce-s eu sau... tu sau poate... noi la fel Vrem să atingem sufletul
Iar luminii deşi… trece. Ce respirăm apusul fără cel Celui de lânga noi,
Într-o zi demult apusă Care era cândva, acolo, sus... Să-i atingem gândul,
Am ales să fii doar tu Ce amâna în suflet un apus Somnul,
Omul care îmi culege Ca și când lume-n noi nu s-ar fi dus,, Visul…
Vorba între DA şi NU. Ca și când visul n-ar mai fi fugit, Vrem să devenim umbra lui,
Într-o toamnă fără noi Ca și când gândul ar fi fost finit, Clipa lui de veghe,
Am zburat peste Olimp, Ca și când pleoapa s-ar fi așezat Taina,
Deși nu mai aveam timp, Peste oftatul tot mereu aftat, Necuprinsul,
Eu te-am adunat din ploi. Ca și când noaptea ar fi fost o zi Sângele lui,
M-aș întoarce. Peste cuvântul nezidit A FI... Inima lui care să bată
Nu mai pot… În trupul nostru.
Te-aș iubi dar îmi socot Vrem să ne confundăm spiritul,
Clipele fără aripă, Parfum de şampanie şi trup de femeie Să ne identificam respiraţiile,
Și sărut furat în pripă Să mergem în cadenţa
Și mirarea care ninge Din nalturi cum ning iar roiuri de stele Aceluiaşi pas…
Brațul tău mirându-se doar că-n acest anotimp Şi,
Ce mă tot… frânge. din nimic început-am clădind noi castele Când tocmai am realizat asta
Într-o vară fără iarnă, alături trecându-ne paşii prin timp. Ne dorim ŞI altceva…
Într-un timp fără de lege, Se scutură frunze, se scutură şoapte... Ce oare ?
Într-o zi demult apusă, Neverosimilul pare uşor de atins. Şi…
Într-o toamnă fără noi, Ne prelingem încet prin vorbe de noapte De ce ???
M-aș intoarce… şi tremură timpul de dor şi de vis. Mereu scotocim
Să fim goi În fiece gest începe un gând. În suflete
Într-un răsărit - apus. Ne temem de-amurg, ne temem de zori. Ca-n sertare vechi
Într-un vis… departe dus. Se-amestecă-n trupuri aromele când În speranţa
şampania-n noi descântă fiori. Că vom afla
Plecatele pleoape tresar ca furtuna. Printre amintirile bunicii
Se răsucesc în sânge pierdute cărări Acel « ceva »
şi mâinile noastre mereu sunt doar una - Care să ne descopere
şi ochii …pecete şi gura…chemări. Marele mister al vieţii.
Parfum de abis şi trup de femeie…
Sunt basmul născut din pelin...
şi şoaptă-s ascunsă în gânduri de fee
şi-s sete... şi-s durere şi-s... chin.

36
SURÂSUL BUCOVINEI

Poeme Becartiene
În braţele absurdului...

Noaptea hienelor mă ajunsese


din urmă
şi era în plină zi
fântânile îşi ofereu apele adâncului
în cupe răsfrânte
invintându-mă să beau
Din jurnalul unei zile ... dar n-auzeam decât un hohot
(Să-mi cresc un trup)
Deşertul şi pustiul din mine
Să-mi cresc un trup unelteau
din nopţi de jar acuzându-mă de laşitate...
din fulgerele lenevind
în patimi Am început să alerg la întâmplare
răni furişate-n sânge şi să plâng
şi-n tremurul prea mult soare
din mâini... într-o inimă
cuprinsă de spaimă şi-ndoială
Să-mi cresc un trup
din rădăcina lumii Câmpiile îşi aşterneau covoarele
din sevele pământului de iarbă şi răcoare
sălbatec... invitându-mă să stau
cu ele să-mi hrănesc pe rând
... dar nu vedeam decât hienele
copilăria
adulmecând renunţarea
frigul, focul
îngerii tristeţii Poveştile ce le-am purtat în suflet
şi visele străluminând ca pe-o mângâiere
în necuprinsul nopţii s-au năpustit asupra inimii
sugrumând-o
Pe umeri firavi
aripi noi să-mi cresc Am început să alerg şi să cânt
cer răbdător prea multă sfâşiere
fără de vârstă într-un singur trup
şi flori de lotus... înveşmântat în tăcerea
* orelor îndoliate
... pe-ntunecatele retine
un cântec magic Noaptea hienelor mă ajunsese
din tonuri de culori din urmă
răsară-n primii zori... şi era ziuă
... pe buze feciorelnice o zi plină de promisiuni
un anotimp în aşteptare ... şi dintr-o dată
şi scâncetul strigătul nefiresc
materiei înmugurind acuzator...
să-mi fie împlinire...
Lângă steagul răvăşit
Să-mi cresc un trup al înfrângerii
din lumânări de ceară zăcea o inimă -
şi întuneric mut ce-şi abandonase
... din propria moarte firul de sânge
grădină de crini şi nisip
nefiresc înflorind şi-ndoiala...
lângă maluri surpate în braţele absurdului
când luna coboară necuprinsului...
în mare
cugetând...
cugetând...

37
SURÂSUL BUCOVINEI

Din jurnalul unei zile Din jurnalul unei zile


(scriu cu fire de praf...) (în goana spre lumină)

Îţi scriu cu fire de praf... Sunt eu...


atât a mai rămas într-un deşert de gânduri cea care caută lumina în umbra
să nu te miri tainelor?
dacă răvaşul meu va ajunge cu întârziere nici un zeu nu-mi va cădea
n-a mai trecut demult la picioare
cineva... să-mi arate calea nemuririi
prin această întindere liniştită, pustie
şi primejdioasă E-atâta întuneric într-un gând
se mai rotesc vulturii din când în când... ce nu-şi cunoaşte
privirile se lovesc de lumina aspră, menirea
apăsătoare c-aş vrea să strig, aş vrea să plâng...
îmi stăpânesc lacrima ce mi-ar smulge vino tu
un „ultim strigăt” – şi-arată-mi semnul
ce-a deşteptat în mine
Mă grăbesc să-ţi scriu vina...
vânturile sunt necruţătoare când te aştepţi zadarnic aştepţi dimineţile
mai puţin pe creste
nori de praf aurorele boreale nu-ţi vor aduce
acoperă cerul coborât mult prea jos... veşti
ca o ameninţare şi nu-ţi vor da speranţe
eu stau pe o piatră arsă de soare
sufletul mi-e prins de flăcările Sunt eu...
tăioase ale amiezii... cea care caută lumina
într-un pumn de întuneric?
Aş vrea să ştii.. Tu vii mereu
deşertul e un „vampir”( nelegiuit) s-arunci peste „taina ce-am fost” –
cu sângele ce mi-a rămas bulgări de pământ
voi semna scrisoarea ce şi-au găsit
ce ţi-o trimit împlinirea,
să nu te miri! împlinirea...
citeşte-o cu îngăduinţă şi nu lăsa
lacrimile să „şteargă” ultimele fire de praf...
e o rugăminte...

Când toamne...

Când toamne se răresc Când toamne se răresc


în vis în gând
când visul şi gândul pâlpâie abia
pâlpâie abia mă-ntunec blând -
tresar la gândul că-n urma mea
c-am ucis cresc noi lăstari
menirea mea pe-acelaşi drum spinos...
norocul...
Când toamne
Zadarnic caut umbre umbre, ploi,
în copacii goi menirea şi norocul
şi-n frunzele jelite vor fi ucise...
doar de ploi pământul temniţă
o oază... va deveni
zadarnic... cu uşile descise,
deschise...

Valentina Becart

38
SURÂSUL BUCOVINEI

LAURENȚIU GHIȚĂ „Curat” noroc! Dovadă


Cum am călcat într-un rahat cândva, Peşosea, o neagrăpată,
M-au părăsit mai toţi căci, prea probabil, A rămas, ca să se spună,
Mirosul mai era cum mai era, Căgăina-abiacălcată,
Norocu,- a fost, în schimb, insuportabil! A făcut o zeamăbună!

Week-end… şi la munte şi la mare Românii la picnic


Şi la munteşi la mare, Vazândmârlaniiprinpăduri,
Week-endul e o minune. Revoltanoastră e firească:
Zece ore –n deplasare Cum pot săbage-n eifripturi
Şi o oră-n staţiune! Cândeiartrebuisăpască?!

Românii vor Unirea! Privind la două tablouri de preşedinţi „Confirmare”


Am cititînpresăştirea, Dezamăgireanoastrăesteveche, Sunt multe femei în armată
Pentru-a nuştiucâtaoară, Fiindcă, nu ne fie de deochi, Şi toate ne spun răspicat
CăromâniivorUnirea. L-am răsturnatpeunu-ntr-o ureche, Că vorba e adevărată:
(Celmai bun coniac din ţară)! Ca săalegemunulîntr-un ochi! Armata te face bărbat!

După-o vară de iubire Tendinţe în Grecia Scumpa noastră mare!


După-amoruri pe nisip, pe roci, ÎnGrecia, ideeasimptomatică Dupăunşpeluni de trudă,
Sau în valuri, printre pescăruşi, Ar fi ca Euro să cam dispară, Peacei cu dor de ducă,
Unii, toamna, numărăm boboci, Căcisituaţiadevine-n ţară MareaNeagră nu-imaiudă,
Alţii, primăvara, ... bebeluşi! Cum spune-un calambur, perfect... drahmatică! Ci, de-a dreptul, îiusucă!

Tot ce zboară, se mănâncă… (?) Eşec în dragoste Evoluţie


Pe cerul tău, sărmană ţară, A vrutsăaibă-o taliesubțire Cândsoaţamea era studentă,
Nici avioane nu mai zboară, Și-așa, pedumnealuisă-l cucerească, Săreampegeam, la ea-n cămin.
De frica celor care, încă, Însă, cu toatăcura de slăbire, Mai sarşiazi, când nu-iatentă,
Ce zboară, cred că se mănâncă. El în final, i-a zis… să-l maislăbească! Dar ca săplec, nu ca să vin!

„Logică” Lucru temeinic! Ca să nu fie confuzii


Un soţ, sub papuc de muiere, Cum îşi face omul harnic, gospodar, Oprindu-se pe la butic,
Ne-a pus următoarea-ntrebare: Vara săniuţă şi în iarnă car, Plăti cu cash, din portofel,
Justifică-o lună de miere Tot la fel şi-aceia ce de drum se-ocupă Un bax de Whiskas, la pisic
Destule, pe urmă, amare? Iarna fac o groapă, vara o astupă! Şi-un bax de Whisky, pentru el.

Epitaf Femeia-i poveste!... Și nu numai! În Bucegi


Aicea zace un bandit Femeia-i poezie și poveste, Pe cărările bătute
Ce bănci a spart şi magazine, Iubită, mamă, muză, stimulent, Urcă alpinişti agale,
A violat, a schilodit. Iar pentru meșteri ca Manole este Să găsească „Babe” mute,
În rest,... de morţi, numai de bine! Un fier-beton extrem de rezistent! Nu ca alea de la poale!

Nedumerire Cauzalitate Căsătoria


Cu-osârdie iconoclastă, Pe plaja-ndeajuns de-nfierbântată, Întocmai ca un focdogoritor,
Vă-ntreb un lucru, doar atât: Din cauza căldurii-ngrozitoare, Se spune-adeseacă o căsnicie
A meritat să dăm o coastă Inelele pe deget se dilată. Se-aprindeexplozivîndormitor
Pe-un măr ce ne-a rămas în gât? ...Şi-apoi, niște burtici de domnişoare. Și se consumăpână la bucătărie!

Cu mocăniţa la mare Efect limitat Meşterii zugravi


La mare, dacă mergi cu trenul, rişti Când pe plajă umblă fete dezbrăcate, Îndemânarealor e fărăpreţ
Să urci în plină vară în vagon Simţi că e căldură maximă, încât Şi, c-o migală ca de Dumnezeu,
Şi să ajungi, cu ultimii turişti, Vezi cum verighete-ncep să se dilate Un secol au pictat la Voroneţ
În staţiune,-abia-n extra-sezon! ... Iar la unii, sincer, vezi că doar atât! Şi tot pe-atât, la dormitorul meu.

39
SURÂSUL BUCOVINEI

NICOLAE SILADE VII

De ce doar noaptea te gândeşti la mine


Când toată ziua eu te port în gând?
De ce doar la lumina lunii vine
Dulceaţa-n trup şi mierea în cuvânt?

După atâtea zbenguiri pe mare,


Întinsă, goală, pe nisipul fin,
Te văd îmbrăţişată doar de soare,
Pe care, vai, tot mai gelos devin.

Cum aş putea să-mi îndulcesc răbdarea,


iubire 100 % Şi gelozia cum mai pot să-mi sfărm
Dacă se dă la tine chiar şi marea
sonete Cu fiecare val izbit de ţărm?

V Dar cum iubirea mea e fără moarte,


Te vreau numai a mea, şi zi, şi noapte!
Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Şi nu ştiu cum, dar, parcă, mai frumoasă! VIII
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă? Iată că-mi place să mă plimb, când plouă,
La braţ cu tine sau cu tine-n gând,
Când te privesc, tu îţi întorci privirea, Să împărţim umbrela pe din două,
În braţe când te iau, pari în chirie. Ori goi, în ploaie, să dansăm cântând.
Să ştii că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie şi mai vie! E ca şi cum ne-am preumbla pe ape,
În începutul încă ne-nceput
Iar dacă pleci, vii şi mai mult în mine, Şi-am face întunericul să crape
Că în dorinţe nimeni nu mă-ntrece, La scânteierea primului sărut.
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece. Iată că-mi plac şi ploile de vară,
Şi ploile târzii, de toamnă, reci.
De eşti vulgară, dură sau ursuză, Când vin în tine ca întâia oară,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză. Din mine, tu, să nu mai vrei să pleci!

VI Aşa uniţi, să transformăm mereu


Culorile iubirii-n curcubeu!
Nu încerca să te ascunzi de mine
Frunza de vie dacă ţi-a picat, IX
O să te-mbrac în mângâieri virgine
Şi voi intra cu tine în păcat. Mai plină de mistere ca Egeea,
Decât Olimpul mult mai înălţată,
Iubirea ta dă sens iubirii mele, Tu pentru mine nu eşti doar femeia,
Nu-mi pasă câte raiuri am pierdut Ci timpul tot şi veşnicia toată.
Ca să câştig aceste efemere
Plăceri nebănuite în sărut. Te caut mereu, deşi eşti lângă mine,
Îţi fac statuie din îmbrăţişări,
Vreau să te am, vreau să te fac femeie, Toate zeiţele le-adun în tine,
Să-ţi fiu întâiul - ultimul bărbat. Iar nimfele ţi le alung pe mări.
Timpul cu noi dacă nu vrea să steie
Cu veşnicia o să facem blat. Iubirea mea, eşti noua Afrodită
Eşti frumuseţea zărilor eline,
Păcatul nostru, ierte-ne cel sfânt, Numai a mea, doar mie dăruită,
E că mutăm tot raiul pe pământ! La tine vine lumea să se-nchine.

Mă simt ca Zeus şi chiar Zeus sunt


Când sufletele ni se-ntrepătrund.

40
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN ROMEO ROȘIIANU sau: „mă voi muta într-o limbă străină în care nu
există cuvântul mamă/în care nimeni nu mai rostește
Poezia ca și confesiune, lectorul ca personaj bună dimineața doamnelor domnilor/bună seara
principal doamnă moarte” (Adevărul tace chitic).
Indiferent de starea sufletească avută de autor
Ion Cristofor – „Gramofonul de pământ”, în timpul actului inspirativ, indiferent de cea a
Editura Limes, Cluj – Napoca, 2014 cititorului sau de bagajul de cunoștințe și viață prin
care este filtrată de acesta lumina poemelor din
Cu o poezie aproape confesivă, carte, nu ai cum să nu remarci ușurința cu care Ion
marcată de-o puternică notă de Cristofor jonglează pe câmpia literelor, cu aceeași
biografism ne provoacă poetul Ion măiestrie de chirurg disecând imagini în poeme
Cristofor, clujeanul care-a trasat cu fulgurații de gând sau în cele de respirație îndelungă,
tușe groase și lumea traducerilor și la limita prozopoemului.
pe cea a criticii literare. Peste tot în această carte găsești personalizate
Mănușa aruncată cititorului nu (re)ordonări sintactice, combinații imagistice
visează provocarea la duel, ci imprevizibile care trădează îndelungul exercițiu liric
tocmai nevoie de apropiere, – Ion Cristofor a debutat editorial în anul 1982, fiind
provocarea la prietenie, la discuții de taină, la gura unul din importanții grupării Echinox – peste tot
sobei. forța metaforei altfel lin curgătoare tinde a sfida
Poezia lui pare adesea un strigăt de disperare, cumva legile imaginarului poetic, peste tot căutarea
de parcă atunci șoaptele și cuvintele l-ar apăsa, chiar de sine face ca să vorbim de poeme distribuite într-o
strivi. rețea strofică de segmente unitar diferențiate ideativ,
Într-un asemenea context ne provoacă poetul la de parcă poetul ar trasa definitiv hotarul propriei
lectură, senzația că parcurgi un jurnal urmărindu-te ființări.
de la prima până la ultima pagină. În pofida acestui fapt, poemele adunate-ntre
El e eroul principal în fiecare poem - ca și-n coperți sunt vădit similare prozodic și cumva
proza modernă în care autorul este erou principal – asemănătoare prin reiterare sinonimică și imagistică.
iar poemul e astfel încărcat cu un plus de Un aer confesiv, după cum am arătat străbate
sensibilitate, de parcă s-ar vrea o apropiere de poemele, fiorul acesta liric devenind coloana
emoție, poate chiar o contopire. vertebrală a cărții.
Sunt poeme în care dacă nu vorbește direct cu Și când nu e așa, pastișe filosofice vin să
persoana iubită sau cu un prieten, totul este înlocuiască destăinuirea: „Cine va veni să ne
confesiune în absența interogației, iar forța mântuie?/Bufnița din copacii scufundați în ceața
imaginilor vine să implinească tabloul trăirilor, periferiei,/Lucrurile bătrâne aruncate în foc,/Peștii pe
cititorului nemairămânându-i decât să închidă ochii care i-am înșirat pe o sfoară la soare?” (Arborele cu
pentru a vedea filmul emoțiilor nemurite-n cuvânt. femei), sau: „așteptăm înfrigurați/cu ochii pe
„dacă aș fi pictat îngeri cu mustață/sânii tăi ar fi facebook/ca moartea să ne trimită rapoartele”
fost declarați monumente ale naturii/iar dragostea (Așteptăm înfrigurați), sau: „Uneori mă întreb ce
noastră ar fi fost înregistrată ca o certitudine/în versete rostesc/serile neliniștiții chiparoși/arborii din
documentele tezaurului pierdut la moscova” ne pune grădinile tale cerești” (Uneori).
el în gardă încă de la începutul cărții apărute-n Invocarea divinității este și ea o altă temă în
condiții grafice excelente în cadrul colecției această carte, poeme precum ”Imaculata inspecție”,
„Magister” a editurii Limes. „Iarba”, „Fratele pământ”, „Spovedanie”, ”Nu știu
Senzația de jurnal e conturată puternic prin de ce” sau „Sunt seri” confirmând și această formă
poeme ca „Imaculata inspecție”, „Nu sunt eu”, de căutare interioară.
„Contabilul” sau ”Arborele cu femei” și „Am scos Cu toate acestea poetul Ion Cristofor se arată
din pietre”, iar în timp ce lectorul devine complice ancorat bine în realitatea înconjurătoare, el parodiind
cu fiece pagină dată senzația că poetul merge pe prostia și mizeria, risipirea și falsitatea oamenilor,
vârfuri într-o lume improprie visului și poeziei moravurile unei societăți în degradare morala
devine din ce în ce mai acută. continuă daca vreți.
Poetul nu-și găsește locul, o anumită stângăcie Poeme precum „Contabilul”, „Uneori”, „La
și-o agitație a căutării amprentând poemele: „În psihiatru”, „Așteptăm înfrigurați”, „Vise, oameni și
locul meu muncește musca/prinsă între geamuri.//În câini” sau „Puterea ștampilei” confirmă cele spuse
locul meu vorbește gângavul/prostul cu fumuri.//În mai sus și conturează definitoriu o personalitate
locul meu din piață/cârâie o cioară//În locul meu poetică puternică, peste care nu se va putea trece
cineva o iubește pe Maria” (Imaculata inspecție), nicicând în literatura română, în pofida
sau: „Nu sunt eu cel ce măînec în oceanul unei experimentelor stilistice și tematice cu care
lacrimi/Nu sunt eu bărbatul ce se spânzură în grajdul jonglează (și) în acest volum.
de vite/Nu sunt eu cel ce aprinde acum o lumânare” În rest lectura îți lasă un gust plăcut, iar
(Nu sunt eu), sau: „și eu netrebnicul fac ultimele senzația că prin fața ochilor ți se derulează o poveste
pregătiri de război/dar oștile pe care bărbătește mă de viață, un film ușor biografic în care tu însuți devii
pregăteam să le înfrunt/mi-au ocupat bucătăria și personaj regăsindu-te în stampe, trăiri și întâmplări e
dormitorul/mi-au siluit toate femeile” (Peștișorul), mai vie cu fiecare pagină dată.

41
SURÂSUL BUCOVINEI

GHEORGHE BÂLICI
Moldoveanul în Rusia

În ţara nordică-i străin,


Lui însă nici măcar nu-i pasă:
Cu-atâţia, ce-n Moldova vin,
Străin e şi la el acasă!...

Fabula măgarului

Din volumul „O mie şi una de epigrame” Nepricepând morala cultă


A fabulei, în mod ilar,
Măgarul crede – când ascultă –
Electorală Că-i vorba despre alt măgar...
(unui candidat la funcţia de primar)
Tiranul despre sine
Gândea, în clipa-i de trezie,
Un candidat cam nătărău: Ştiindu-mi sarcina şi ţelul,
“E rău când lumea nu te ştie, Nu iert, nu sufăr, nu accept
Iar când te ştie-i şi mai rău”... Şi nu cobor pân’ la nivelul
Nici unui mare înţelept!
Unui demnitar care şi-a cumpărat
un loc la cimitir Cameleonul

Ştiindu-l, nici nu mă mai mir La mese nu mai e admis,


Că are loc la cimitir; Scos din partid e bunul văr,
Degrabă, ca şi alţi fudui, Prilej de a lupta deschis...
Va fi un om... la locul lui. Pentru dreptate şi-adevăr.

Ai noştri în Italia Bătrânii doctori

Ai ţării noastre patrioţi, Pe mulţi din ei îi ştim în stare


Noi de la Râm ne tragem toţi Să fie trişti, să plângă-un pic,
Până-ntr-o zi, când hotărâm Că mai primesc câte-o scrisoare
Să ne mai tragem şi-nspre Râm... Şi nu găsesc în plic nimic...

Zgârcitul La moartea unui inspector financiar

Zelos, averea, banul să-şi socoată, Deosebit de cei ce mor


Zgârcitul are-o viaţă-ndelungată, Mai greu prin tristele spitale,
Că-i serios tot timpul şi, fireşte, El ochii i-a închis uşor,
Nu bea, nu prea mănâncă... nu trăieşte. C-avea deprinderi din controale...

Obicei Insomnia

La noi în ţară, de la caz la caz, E boala care nu te lasă,


E răspândit sărutul pe obraz, Fiind un permanent supliciu,
Cu unica excepţie, se pare, Când poţi să dormi cât vrei acasă,
Doar pentru-acela care nu-l mai are... Dar nu mai poţi şi la serviciu...

Dorinţă Energie electrică de la ruşi

Când traiul nostru e sinistru Dorindu-ne o viaţă cât mai fină,


Şi-i greu în orice anotimp, Vom cumpăra iar de la ruşi lumină
Aş vrea să văd şi un ministru... La preţuri care ştim că, din păcate,
Cerşind salariul la timp. Ne vor aduce zile-ntunecate...

42
SURÂSUL BUCOVINEI

ION CUZUIOC

Viață în culori

Afacerile Dianei mergeau bine, chiar foarte bine,


veniturile ei creșteau ca pe drojdii,
în doar trei ani ea a reușit să se califice
printre cei mai prosperi întreprinzători din regiune,
casă cu trei niveluri, vile la mare și la munte,
mașini de lux, conturi în bancă deja au început să țină de trecut,
zilele și nopțile erau consacrate în totalmente afacerilor,
nu se mai gândea la măritiș, la copii, la o familie
ca la ceilalți colegi de lucru,
viața personală nu-i mai aparținea
până într-o zi, că bună nu poate fi numită, o banală răceală
a impus-o să treacă pragul unei clinici medicale private,
după ce i-a ascultat plămânii medicul i-a recomandat
să-și facă o radiografie pentru a-i stabili diagnoza finală,
peste o oră și ceva laboranta
i-a prezentat și pelicula radiografică a pacientei,
imaginea l-a pus în gardă pe medic, mai bine zis l-a înspăimântat,
pacienta Diana intuind că ceva este la mijloc
a insistat ca medicul să-i destăinuie boala,
să-i spună pe șleau de ce suferă dânsa?
Medicul n-a avut încotro și-a recunoscut că radiografia
afirmă cancerul la plămâni
și este necesar de urmat un tratament special,
venind acasă Diana a deschis calculatorul ca să se informeze
mai detaliat despre această boală nemiloasă, incurabilă,
din spusele medicului și din informația de pe internet
dânsa a conchis că zilele ei sunt numărate,
chiar a doua zi a venit la serviciu luând decizii neobișnuite,
casa cu trei niveluri donată unui orfelinat,
vilele le-a pus la dispoziția familiilor de pensionari nevoiași,
mașinile de lux au trecut în proprietatea școlilor speciale,
Diana mergea zilnic și la biserica din preajma casei
ca să se pocăiască și să facă donații în dreapta și-n stânga,
mai mult a hotărât să ridice un alt lăcaș sfânt din banii ei,
cu alte cuvinte toată averea ei a fost distribuită după necesitate,
dânsa trecând cu traiul la bloc într-un apartament obișnuit,
nimănui nu și-a destăinuit boala continuând să meargă la serviciu
și să-și exercite funcțiile conform obligațiunilor sale,
nu se mai gândea la nimic ce-ar fi putut s-o îngenuncheze în fața sorții,
era împăcată că a reușit câte ceva în viață
iar veniturile ei vor fi de folos oamenilor,
și așa cum ședea în fotoliul din birou și servea cafeaua
așa a și auzit sunetul telefonului mobil,
l-a deschis ca să audă o voce cunoscută, a medicului de la clinica privată:
ne cerem scuze pentru eroarea laborantei noastre
care mi-a prezentat o peliculă radiografică străină,
mai pe scurt plămânii dumneavoastră sunt curați,
vă felicit și vă doresc sănătate…

43
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN GRĂMADĂ Unire, nu dezbinare


După cum ştim din istorii, Prin labirintul vieţii
Marii noştri, domnitorii,
Au luptat pentru unire Omule, nu te-ntrista
Cu credinţă-n izbăvire. Că ai ajuns la bătrâneţe!
Priveşte lungă viaţa ta
Pildă ne-a fost viaţa lor- Ca pe un titlu de nobleţe!
Isprava unui superstiţios Unire-n cuget şi-n simţire-
Tot căutându-şi el norocul Cinstiţi, urmaţi de popor, Viaţa ce-ai primit-o în dar
Vede pe drum o potcoavă- Că prin unire este doar putere. Cinsteşte-o ca pe o sărbătoare,
Bucuros zise, acesta-i sorocul! Că n-ai trăit-o în zadar
,,Unde-I unul nu-I putere” Şi n-o trata ca pe-o povară!
Şi o ridică degrabă. Cântă bardul Alecsandri,
Dar cum era superstiţios ,,Unde-s doi puterea creşte Viaţa este o provocare,
De trei ori peste cap-o aruncă, Şi duşmanul nu sporeşte!” Pe care demn să o primeşti!
Să-i poarte şi mai mult noroc Cu fiecare încercare,
De la Cuza Vodă-ncoace, Mai bun, mai tare simţi că eşti!
Numai că un necaz se întâmplă. Românii n-au mai avut
Parcată-n spate, o limuzină, Conducători plini de dreptate, Viaţa nu-I un drum cu flori
Potcoava nimeri-n parbriz Ce libertate le-au adus. Pe care mergi la nesfârşit,
De-abia-l plăti cu o chenzimă Căci multe piedici şi-ncercări
Dar vai! În viaţa ce-o trăim, Le vei avea de biruit.
Când de şofer a fost surprins. Plină de nevoi şi chin,
Şi supărat, ghinionistul Idealul de Unire Viaţa este ca o stâncă,
Îşi tot zicea în sinea lui: S-a cam pierdut în neştire. Pe care o escaladezi,
,,Norocu-i cum şi-l face omul, Ignorând prăpastia adâncă,
Se întâmplă, din păcate: Ca echilibrul să nu-l pierzi.
Nu cu potcoava dracului!” Se ceartă soră cu frate,
Sau fata cu a sa mamă, Viaţa este ca o scară
Odă domnului Unirii Soţii casa şi-o destramă, Pe care urci spre infinit:
Alexandru Ioan Cuza În vârful ei mulţi observară
Spiritual de într-ajutorare Şi treptele de coborât.
Douăzeci şi patru Ianuar, E-nlocuit cu dezbinare,
Înscrisă cu cinste în calendar, Iar cel de artă şi cultură Viaţa este ca o roată
E ziua sfântă a unirii: Cu cel de invidie şi ură. Ce se învârte-n axul său;
Unire- n cuget şi şimţire. Merită trăită toată,
Păcat că unii guvernanţi, Cum ţi-a lăsat-o Dumnezeu.
Unire, dorinţă strămoşească, În loc de-a promova cultura,
Între Moldova şi Ţara Românească, Sunt tot mai răi şi aroganţi- Să laşi ceva în urma ta!
Voinţă ce se consimţi Vor dezbinarea, nu unirea. Viaţa va avea un rost,
Când Sfatul Ţării hotărî. Cu fapte demne a-ncununa,
Idealul de democraţie Că simplu trecător n-ai fost.
Mari cărturari, despre Unire, Este în folosul lor-
La tot poporul au dat de ştire: Trăiesc în lux şi bogăţie
Că moldoveanul şi munteanul O viaţă lungă-n satisfacţii
Şi nu cu grijă de popor. Să n-o priveşti ca pe-un declin,
Cu toţi sunt fraţi până la unul.
Tineri fără loc de muncă Ci ca pe-o operă de creaţii,
Că până mai ieri era aşa: Îşi părăsesc al lor cămin, Nu o povară şi un chin!
Doar Milcovul îi despărţea Şi ca pâinea să le-ajugă,
Şi s-a făcut mare câmpie Tu, omule, nu te-ntrista,
Trudesc din greu la cel străin. Că ai ajuns la bătrâneţe!
Ce-a devenit o Românie.
Copiii le rămân, singuri- Priveşte-ntreagă viaţa ta
Şi-atunci, Divanul Ad-Hoc, La rude sau pe la vecini, Ca pe un titlu de nobleţe.
Va hotărî aşa pe loc: Dorul de ei e mângâiere,
Ca ţara să aibă un singur Domn, Deci, omule, trist nu mai fi,
E speranţa că-i mai bine. Că ai ajuns la bătrâneţe!
Pe Alexandru Ioan Cuza Voievod.
În loc de patima-nvrăjbirii, Mai bine ai face a o privi
Poporul, cu bucurie, Să întindem HORA UNIRII, Ca pe a treia tinereţe.
S-a prins în hora frăţiei, Să dăm toţi mână cu mână,
Pe câmpia strămoşească, Şi-n fiecare dimineaţă,
Spre a-nflori patria română! Prin rugăciune a rosti,
Pe care în veci s-o stăpânească.
Să ne mândrim, suntem români, Mulţumind la Ceresc Tatăl
Kogălniceanu a spus, se ştie Pe ale ţării bogăţii stăpâni, Că ţi-a mai dăruit o zi.
Despre a lui Cuza domnie: Să ne rugăm de sănătate,
C-a fost cea mai luminoasă, De pace şi prosperitate.
Din istorie cea mai frumoasă.

44
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN NITU Văzând ochii-mi cum se-ndeamnă


Către sacul tău umflat,
Într-un buzunar de haină
Tu,grăbit, ai căutat.

Mi-ai dat câteva bomboane.


Trist, apoi, m-ai sărutat.
Pentru mine Moș Crăciune,
Tu ai fost un moș bogat.

Câte-o colindă trezea satul,


Vrăjită părea toată firea.
Amintiri cu Moș CRĂCIUN În sobă iar s-aprindea focul,
Și-n casa noastră bucuria.
Moșule cu tolba mare
Și cu straie ca-n povești, Aducându-mi azi aminte,
Tu, din câte mi se pare , Cât îmi mai erai de drag,
Tot la fel ca-n vremuri ești. Simt și acum, în ochii umezi,
Două lacrimi care ard.
Când privesc prin pânza vremii,
Cum treceai al casei prag
Mai acum șase decenii
Sprijinindu-te-n toiag,

Simt cum inima îmi saltă EPIGRAME


Și mă-ncarc de bucurie.
Amintiri de altă dată,
Vin acum să mă mângâie. Clasa politică de Ziua Unirii

În casa bătrânească,veche, Prea li-i slobod frâul gurii.


Cu acoperiș de stuf și paie, De multă ură sunt mânați.
O lampă ce- atârna-n perete, De ziua Sfântă a Unirii,
Dădea lumină-ntr-o odaie. Ei sunt tot mai dezbinați.

Eu,nu-mi găseam o clipă locul, S-a lăsat și nu prea


Te-așteptam cu nerăbdare. De dulciuri Mișu s-a lăsat.
Și mă tot gândeam la sacul, Asta-i o minune mare.
Care-l duci tu în spinare. Dar mănâncă mult rahat,
De când e la Guvernare.
Doamne,cum trecură anii,
Unde sunt acele vremi,
Când veneai rupând troienii Păreri și păreri
Să m-asculți și să mă chemi? Despre mândra lui de-o vară,
Ce-i frumoasă și nu prea,
Mă luai de lângă sobă Lumea spune că-i ușoară.
Și în brațe mă țineai. El o știe că e....grea.
Cu uncheșul meu la vorbă,
Cât de bine semănai! Fetele & Videanu
Greu le-or dispărea năravul,
Mă-ntrebai de-am fost cuminte Dar nu azi și nici la anu.
Pe părinți de-i ascultam Fetele vor face trotuarul,
Și-n puținele-mi cuvinte, Iar bordurile, ....Videanu.
Inima-ți înduioșam.
Statul și statul
Și cum stam la tine-n brață, “Tot omul, azi, poate să vadă,”
Te priveam iscoditor. - Ne-o spune, însuși, Todirel -
Barba și a ta mustață, „A dispărut statul la coadă,
Păreau, parcă, din fuior. Dar avem statul paralel.”

45
SURÂSUL BUCOVINEI

ȘERBAN GHEORGHE

VOCALĂ NEROSTITĂ ÎNCĂ

Pe ce cuvânt să mai încalec,


zidiri orizontale în pleoape
închid vocale pentru tăcerea de mâine,
zborul cometei e fulger obosit
în deschideri uitate.
SUB CERUL ÎNDOIELII Trimișii nu-mi dau vești,
poate au trădat dogmele,
Eu nu am fost nu le-o fi plăcut autorul
și nu voi fi sau căderea stâncoasă a înfrângerilor,
ceea ce puteam să fiu. aripi de cenușă oarbă.
Nu am avut timpul să caut curajul,
ideile erau asediate de frică,
ADRESA PROPRIULUI DESTIN un foc ardea o altă viață,
zvonul neștiutului rezistă
Amurg. la adăpostul luminii furate.
Unghia timpului se subțiază universal. Cuvinte consonantice scriu partitura,
Zăbavă fără adresă, cântec de lebădă,
valul călător se pierde în așteptare, seară de seară se naște lacrima,
o izbăvire a paraliziei fără chip. armonia universală coboară
Nu mă regăsesc în străinul din mine, în ultima vocală nerostită încă.
ar fi trebuit să port primul scâncet,
frica dulce a mângâierilor CÂMPIE FĂRĂ NUME
printre coline de speranțe nespuse.
Aș fi știut cum am ajuns în ziua de mâine, Neobișnuita întoarcere în durere,
nu mai creșteau fluvii de întrebări, poveste pierdută în umbră,
mereu adulmecând prada șoptitul desculț al picioarelor
ascunsă într-un trup anonim, într-un peisaj risipit
eram liber. în răscrucea dezechilibrului.
Nici nu mai știu să trăiesc singurătatea, Începutul era cuibărit în absența zborului,
prieten cu ora feminină din înfrângeri, păsări deasupra câmpiei fără adresă,
mi-am osândit simțul aproapelui, am primit călăuza frunzelor
povară derutată, pe ape fără zâmbet.
pe fruntea-mi plecată îmi caut anotimpul. Era o veghe stranie în surâsul lacrimilor,
începea istoria anonimă a părinților,
ANOTIMP cumpăna drumului se deschidea
în lumina din plumbul așteptării,
Mi-am ascuns insomniile labirint al fricii neînvinse.
în baloane de săpun, Mai simt și astăzi legănarea îngerilor,
timp aruncat în temnița oarbă, din seva mugurilor miracol de idei
departe de fascinația iluziilor. au crescut în grădina furtunii
Greutatea din melancolia zorilor, și eu furul cuvintelor căzute
umeri mângâiați de viclenia balanței, în fântâni de povești.
pietre căzute în lumină stinsă, Jocul profan cu imperii de fluturi
zidire de veghe în incertitudine. a uitat extazul deținutului copil,
Trenul cu aburi prin tunel șuierând o caleașcă adună clipe de promisiuni,
mi-a împins povara anilor pradă a realului răstignit,
în prăpastia gândurilor, prea târziu mă condamn în singurătatea-mi.
cădere în veghea strigătului.
Am așteptat în citadela implacabilului
lumina unui început întâmplător,
departe de ochiul adevăratei victorii,
anotimpul plecase absent.

46
SURÂSUL BUCOVINEI

ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ Cântec final

Visam să scriu o carte despre mama


Şi aşteptam să cresc odată nare
Şi-acum că-s mare – iată – îmi dau seama
Că alfabetu-i plin de semafoare

Şi toate, toate sunt pe roşu, Doamne!


Buldozere-mi pândesc orice mişcare
Nu-i nimeni pe alt drum să mă îndemne –
Zadarnic am trăit să mă fac mare

Ori încotro încerc să fug de arme


Oriunde-ncerc să scriu o carte sfântă
Iară plouă Apare-un „om de bine” ce nu doarme
Un zbir cu epoleţi ce stă la pândă
Iară plouă şi mi-e dor
De ţinutul umbrelor Visam să scriu o carte despre mama
Şi amu aşă-s de trist Dar mi-au ucis cuvintele din Cer
Ca un lagăr socialist Călăii puşi să-mi adâncească drama
Şi prietenii care doresc să pier
Tu iubito iar mă laşi
Să-mi număr modeştii paşi Visam să scriu o carte despre mama
Să umblu pe trei cărări Acum şi pentru mine e târziu
După ziua cea de ieri Târziu să mă întreb dacă-şi dă seama
Că m-a născut dar nu mai are fiu
Tu prietene iar mă uiţi
Printre zori de zi desculţi El s-a pierdut prin galerii de mină
Printre pietrele de-apoi Robit de ochii altei omeniri
Printre lanuri de noroi. Poate a fost ucis. Poate-i de vină
Pe lemnul unei alte răstigniri

Şi stâlpii râdeau Copac iubind

Pe-aicea n-ai cum să fii viu sub lumină Am să îţi scriu o altfel de scrisoare
Toţi stâlpii electrici se-aruncă pe tine Calculatorul – Iudă fie-mi iară.
Armata de morţi ca un cor de străini Eu te iubesc de-aici până la soare
Îţi strigă să taci că aşa-ţi va fi bine Ce-i aşa greu să ne vedem o seară?

Dar uite că nu. Că nu tac. Şi mi-e bine. Eu pentru tine umplu galaxia
Aşa pot ascunde un munte în casă Cu-n dor de cade-n hăuri Europa
Respir oseminte. Aş bea. Cu oricine. De ce nu ne-ntâlnim în România?
Dar fluturi de noapte-mi fac inima – masă. Acum şi Dumnezeu şi-a trimis popa

Acum nicidecum nicăieri şi niciunde Să strige că Adam şi Eva iară


Nu pot să fac masă din inima mea Au stins toţi sateliţii pe orbită
Acum o-nchisoare în mine se-ascunde E vorba de-o petrecere de-o seară.
Pe unde să scap? Să ajung undeva? Unde te-ai dus, frumoasa mea iubită?

O, Doamne, opreşte! N-am cum să tresar Ţi-am scris acum o altfel de scrisoare
La vocea pe care pe munte-o aveai Să o trimit pe mail ori pe pădure?
Nu pot să mă-nham la o iederă iar Te pot iubi atât: până la soare.
O, Doamne, opreşte! Atâţia mai ai! Doar ştii şi tu – în zori e o secure

Aşa m-am rugat. Şi toţi stâlpii râdeau. Ce nu aşteaptă – n-are îndurare.


Un om aşteptam. Numai stele cădeau. Eu ce voiam? A, da, să scriu scrisoare
Mă-ntreb şi acum sub lumina curată Că-n zori stă eşafodul ca o fiară.
De ce steaua mea nu mai cade odată? Şi ce voiam cu tine? Doar o seară…

47
SURÂSUL BUCOVINEI

TRAIAN VASILCĂU

Cîntec de Dragoste

Doar Dragostea a mai rămas în mine,


Prietenii m-au exilat în frig.
Fără de Dragoste nu-nsemn nimic,
Fără de Dragoste nu-nsemn nimic.

*** Doar Dragostea a mai rămas în mine,


Prietenii m-au condamnat să tac.
E viscol greu, primeşte-mă la tine, Fără de Dragoste eu nu am Leac,
Nu mă lăsa să plec sub aspre zări, Fără de Dragoste eu nu am Leac.
De-atîta nins s-a-nnămeţit în mine,
Vîntul acoperă orice cărări. Doar Dragostea a mai rămas în mine,
Prietenii m-au zăvorît în moarte.
Cerul a îngheţat ca un cerdac Fără de Dragoste sunt pururi noapte,
În care ţurţurii prelung visează, Fără de Dragoste sunt pururi noapte.
Bolnav de-atîta viscolire tac
Şi numai tu eşti nopţii mele rază. Doar Dragostea a mai rămas în mine,
Prietenii m-au îngropat în vînt.
Acum îmi amintesc de-o iarnă-n care Îmi bandajez tot sufletul și-i cînt,
Se ordonase brusc, desăvîrşit, Îmi bandajez tot sufletul și-i cînt.
Să fiu ucis c-o farsă zdrobitoare,
Dar, ca-ntr-un vis zadarnic, n-am murit. Și-atuncea simt că-n lumea fără soare
Se face Dumnezeu tot ce mă doare.
Ce vis aiurea!-mi spun, ce fac cu mine
Cînd trenurile-au adormit prin gări?
Nu mă lăsa să plec sub aspre zări. Bolnav incurabil
E viscol greu, primeşte-mă la tine…
Pentru Adrian Ghicov
Tăcerea mea!
Te-ai prosternat tăcerii suverane,
Mai mult inexistentă decît vie, În care te-ntîlnești cu Dumnezeu.
Țară pe care-o recunosc abia, Tu ești bolnav de-o taină, Adriane
În tine se dă totul cu chirie, Și asta nu se iartă, dragul meu.
Excepție ești Tu, Tăcerea mea!
Ai fost la doctori mulți și cu renume,
Tu cu majusculă, Tu-ul cel Mare, Ai irosit pe ei tot ce-ai avut
Pe-ai cărei umeri sufletul mi-aștern. Și dînșii, într-un glas dogit de glume,
Pînă-am să fiu pustie-mbietoare, Au zis că n-au ce-ți face și-au tăcut.
Cu răni s-o semăn și cu plîns etern.
Ai plîns, cînd rîdea-n hohot tot pămîntul
Și bine să mă simt doar în durere Și-aproape-ai și crezut că vei cădea,
Și să nu cred necaz sfîșietor Dar ca-ntr-un vis zării la geam Cuvîntul,
Mutarea din răsfăț în preaTăcere Taină din taine, spre-a te mîngîia.
La poarta unui schit din viitor.
Și maci ți-au răsărit din răni avane,
Să n-am în veci de veci altă iubire, Și-acuprinzînd Cuvîntul, ți s-a spus:
Privirile-i să scrie-al meu destin, "Tu ești bolnav de Mine, Adriane
Și cînd ajunge-voi despătimire Și pentru boala asta leacuri nu-s!".
În fața ei, nepămîntesc, să vin.

Ea darul lacrimilor să mi-l dea


Și oricît aș dori---- să nu mi-l ia!

48
SURÂSUL BUCOVINEI

VALER IAN BEDRULE

Spre molcoma itacă

Se macină solstiţii, se toacă andromede


şi iarna înveleşte deşerturile-n pături,
fractale în iluzii se zbat hrănind omături;
nu-n capătul de lume nimicul se-ntrevede.

Ne părăseşte gheaţa, planeta nordu-şi vinde,


cu greu pătrunde-ajunul să lase câte-o rugă,
Luna gândurilor tale doar iepele-n fătare îşi fac din mine slugă;
nu-n capătul de lume nimicul se va-ntinde.
Mă arunc, sunt nod în aer, să colind hiperboreea
prinsă în pereţi, la copcă, umbra mea sub ţipăt încă-i, Nădejdea – câtă este - mi-a ridicat abisuri
albiile - roase şaluri - ţin departe odiseea; cum îşi înalţă şoimul ecoul în fântână;
în pupilă-i strânsă iarna, truda lacrimii în stâncă-i. spre molcoma itacă plecările se-amână -
nu-n capătul de lume nimicu-şi vinde visuri.
Universul bea din tigve cum nisipul bea din ape,
cu oglinzile-n cădere secolele-n tălpi asudă, Argilele înşeală, în seve mă adună,
nechezatului din stele coama-şi duce, s-o adape; zăpezile-mi sunt calde, călcâiul mi-i sălbatic,
în pupilă-i acră lumea, truda-n trecere e nudă. atemporala buză mai muşcă din Tomnatic;
nu-n capătul de lume nimicul mi-i cunună.
Cum Degas, prin eleganţa-i, ştie-a stăvili lumina,
toana timpului mai pierde cheia destinată porţii; Mai pedepseşte-mi somnul
luna gândurilor tale scutură pe nimeni vina -
în pupilă, rece-n braţe, stăruie nobleţea morţii. Când anotimpuri încă trec unul câte unul,
cum patima muierii prin gleznele barbare,
mai drămuieşte visul, atingerea cu care
Ambra palmelor albastră vei limpezi apusuri, vei aştepta ajunul.

De mă dau risipă nopţii, de-o să-ţi vină dor de ducă, Când viforu-i năvalnic şi se ascunde-n mine,
mai frământă ne-nţelesul, nu te vinde cu de-a sila, cum se ascund oceane sfiindu-se de ceruri,
dincolo de ape vino dacă mări se mai usucă… mai decupează drumul rememorat cu leruri,
ambra palmelor albastră se cunună cu argila. să mă cunun cu vara pe care-o porţi în tine.

S-a descurajat lumina – osul mi se risipeşte, Când semnele din zodii se gudură sub iapă,
trage-a cerului tăgârţă peste vămi, separă timpuri, cum sfârcul mai încearcă în palmă să se-aşeze,
însă roata mai învârte şi păcatul prins în cleşte… mai pedepseşte-mi somnul cu gândurile-ţi treze,
ambra palmelor albastră se strecoară-n anotimpuri. cu răsăritu-n delte dorinţa mi-o adapă.

Se deschide-a înflorire a şopârlelor firuşcă - Când seceta pândeşte şi-alungă-n sine rele,
lasă-te de rugăciune prin golgote fără chipuri; cum goliciunea-n peşteri ecourile scoate,
hăuri câte-or fi-nnodate în tăcerea-le ne muşcă… mai caută-mpăcarea pe râurile-mi toate
ambra palmelor albastră prinde luna-ntre nisipuri. şi primeneşte-mi casa cu dorurile-acele…

Notă: Poeziile selectate fac parte din placheta CU FLUTURI ÎN CĂLCÂIE, Editura PIM, Iaşi, 2014;

49
SURÂSUL BUCOVINEI

SIMION TUDUREAN

Bunicuța studentă
Împrumut
Într-o zi, o bunicuță
Se-nscrie la facultate. Vine Nicu la Ilie,
Toate rudele o-ntreabă: Supărat și-nlăcrimat
- Ce-ți mai trebuie atâta carte? - Drept îți spun, acum o oră
Unchiul meu a decedat.
Baba și cu moșul Ești deja pensionară,
Ai nepoți și ai de toate. Vin c-o rugăminte mare,
Doi bătrâni, soț și soție, Stai acasă liniștită, Dacă vrei să mă ajuți,
Nouăzeci de ani aveau. Lasă-te de facultate! Costumul cel negru al tău,
Ce-și puneau în gând să facă, Te rog să mi-l împrumuți!
Azi vorbeau, mâine uitau. Bunicuța le răspunde
La toți cei ce-au întrebat: Ilie-i spune: - Cu plăcere!
Moșul spune: - Măi băbucă, - Soțul meu, trei luni în urmă, Te servesc, ți-l împrumut,
Merg până-n bucătărie, La crâșmă s-a lăudat: La așa o supărare,
Să-mi fac un compot de pere, Te respect și te ajut!
Așa cum îmi place mie! „În curând voi împlini
Șaptezeci de ani pe șină; Trece-o lună, trec două,
- Măi moșnege, zice baba, Vreau o noapte să petrec Iliuță se întreabă:
Tu servești ce-ți place ție! C-o studentă, c-o blondină!” - „Oare Nicu a uitat
Mi-aduci cupa cu-nghețată, S-mi aducă el costumul
Aia care-mi place mie! Nu vreau alta să-mi ia locul! Ce i l-am împrumutat?”
Vrea studentă? Eu voi fi!
Măi moșnege, eu te rog, Un cadou îi fac la soțul, Ilie merge la Nicu,
Ia hârtia și notează! Blondă, blondă m-oi vopsi! Enervat și supărat:
- Lasă-mă, măi babă-n pace! - Spune-mi, unde e costumul
Grija asta mă enervează! Mergea la cor Ce ți l-am împrumutat?

- Te mai rog peste-nghețată, Bulă, cum mergea pe stradă, - Costumul este la unchiul,
Notează ca să nu uiți, De-un vecin este-ntrebat: Eu te rog c să mă crezi,
Pui trei linguri de smântână, - Bulă, unde mergi acum? Dacă nu mă crezi pe mine,
Eu te rog să mă asculți! E destul de înserat! Dezgroapă-l și ai să vezi!

- lasă-mă, femeie-n pace! Bulă-ndată îi răspunde: Văduva, mătușa mea,


Eu țin minte, nu-s uituc. - Merg la cor, ce vrei să fac? Când pe unchiul l-a-mbrăcat,
După ce termin compotul, Până după miezul nopții Ea a spus că ți-l plătește,
Ce-ai cerut, am să-ți aduc. Jucăm table, bem coniac. Probabil că a uitat!

După treizeci de minute - Dar de cântat, când mai cântați?


Moșul la băbucă vie Vrei să-mi spui mie acum?
Cu-n platou de cârnați, șuncă -Hăt târziu, când vin spre casă,
Și vreo treizeci de măsline. Cânt și cânt așa, pe drum!

- Măi moșnege, zice baba,


Du-te repede-napoi!
Te-am rugat ca să-mi aduci
Piftele cu usturoi!

50
SURÂSUL BUCOVINEI

R O L A N D F. V O I N E S C U – Extraordinar! Ce costume cu conotație... da,


în cearșafuri albe, extraordinar! Și, ce spun?
– După cum spune și titlul piesei, adică
Urletul...
Viziune creatoare
– Așa, ce spun?
– Urlă!
În biblioteca plină de cărți, frumos aranjate pe
– Poftim?
rafturi, se ia un interviu unui scriitor în vogă.
– Urlă, dom’le!
Renumitul dramaturg își prezintă opera, piesele de
– A, urlă, așa... la lună?!
teatru care au făcut deliciul publicului.
– A, nu la lună, urlă a prost. Pentru că vedeți
– Vom începe interviul cu dramaturgul Angosel
dumneavoastră, am vorbit cu directorul teatrului
Scălâmbăescu, un autor renumit, care nu mai are
unde se va monta piesa mea și i-am cerut să
nevoie de nici o prezentare, posesor a numeroase
demoleze acoperișul teatrului.
premii literare.
– De ce să demoleze acoperișul teatrului?
– Da, piesele mele au luat toate premiile la toate
– Pentru a putea actorii de pe scenă să urle la
concursurile de dramaturgie din țară, și nu numai,
lună!
am și câteva premii internaționale.
– Uimitor, câtă viziune creatoare... sau, stați,
– Domnule dramaturg Angosel Scălâmbăescu,
creatoare sau demolatoare?
vă rog să ne prezentați opera dumneavoastră literară.
– Da, am viziune de zici cei aia. Nu, directorul
– Prima capodoperă, pentru că pot considera
mi-a spus că nu poate demola acoperișul teatrului
întreaga mea operă literară a fi o capodoperă, este
deoarece nu-i ajung fondurile de la teatru decât
piesa de teatru numită Urletul.
pentru demolare.
– Dacă puteți să ne oferiți detalii.
– Păi, și pentru ce altceva îi mai trebuiau
– În această capodoperă sunt douăzeci și cinci
fonduri?
de actori pe scenă, trebuie să fie un număr egal de
– Ca să reconstruiască acoperișul teatrului după
bărbați și femei.
ce nu se mai monta piesa mea, Urletul!
– Nu vă supărați, dar numărul douăzeci și cinci
– De ce nu v-ați dus la un teatru de vară, pentru
nu este număr cu soț.
că acolo n-avea acoperiș?
– A, dar nu trebuie să fie măritate, nu trebuie să
– Nu mergea pentru că iarna le-ar fi clănțănit
aibă soți.
dinții de frig spectatorilor în sală și nu s-ar mai
– Mă iertați, adică nu este număr par, cum
fi auzit urletele actorilor de pe scenă.
împărțiți dumneavoastră numărul douăzeci și cinci
– Ce interesant! Dar dacă demolați acoperișul
în două părți egale, nu se poate.
teatrului, nu le-ar fi fost frig spectatorilor în sală, la
– Așa-i, nu se poate.
fel ca la teatru de vară?
– Atunci, de ce nu puneți douăzeci și patru sau
– No, că puneam o prelată!
douăzeci și șase de actori pe scenă?
– Mă rog, din ceea ce ne-ați spus până acum se
– De ce să pun douăzeci și patru sau douăzeci și
pare că este o piesă de teatru extraordinară.
șase de actori?
– Da, eu sunt cu cultura, promovez valorile
– Ca să puteți împărții în mod egal numărul
perene în piesele mele.
de...
– Foarte frumos! Alte proiecte, altă piesă de
– Ai, dom’le, fii serios!
teatru?
– Eu, de ce?
– Da, mai am și piesa de teatru numită Țipătul.
– Păi, crezi că procesul artistic creativ este atât
– Nemaipomenit!
de facil?
– Aveți dreptate, nu s-a mai pomenit o
– Nu-i?!
asemenea piesă de teatru!
– Sigur că nu! E complicat, e o chestie creativă,
– Despre ce este vorba în această
trebuie talent literar, nu-i la îndemâna oricui, ai
nemaipomenită piesă?
nevoie de talent, nu glumă, ca să împarți douăzeci și
– Deci, pe scenă sunt șaptesprezece personaje
cinci de actori în două jumătăți în mod egal pe
dintre care optsprezece sunt copii.
scenă.
– Vai, dar câtă profunzime a ideilor, ce viziune
– Dacă spuneți dumneavoastră! Și, mai departe,
creatoare uimitoare, deci din șaptesprezece
ce fac personajele pe scenă, acțiunea piesei?
personaje, optsprezece sunt copii.
– Personajele apar pe scenă, două într-o parte,
– Da, este o chestie de talent literar.
trei în alta, cinci în alta, și tot așa. Toți sunt
– Senzațional!
înfășurați în cearșafuri albe.

51
SURÂSUL BUCOVINEI

– Aceste personaje sunt îmbrăcate în cearșafuri – Nu, că nu-i nevoie să se miște.


largi de culoare... – Cum adică?!
– De culoare albă! – Adică, se așează toți în formație corală de la
– Nu, dom’le, am avut cearșafuri albe la piesa început și rămân așa, nemișcați, până se termină
Urletul, la aceasta, la piesa Țipătul, cerșafurile vor fi piesa, nu fac nici o mișcare.
negre. – Extraordinar!... O asemenea viziune
– Vai, dar nici nu m-aș fi gândit. artistică... și ce spun, dialogul?
– Bine-nțeles, numai un scriitor putea avea o – Strigă, așa cum este și numele piesei,
asemenea viziune. Strigăte!
– Da, e ceva nemaiîntâlnit! Și actorii ce fac pe – Toți odată sau pe rând, ce strigă?
scenă, ce spun? – Strigă toți odată încontinuu.
– Actorii țipă toți deavalma și sar se – Păi, se mai înțelege ceva?!
scălâmbăie. – Asta era și ideea să nu se înțeleagă nimic.
– A, se și scălâmbăie? – Nemaipomenit! Sunteți un mare talent al
– Da, vedeți dumneavoastră este vorba despre literaturii, nu știu cum puteți să creați atât.
compoziție, ansamblul general... – Stați că mai am!
– Am înțeles! Uimitor câte lucrări din acestea – Uimitor! Dar nu pot să cred, sunteți un talent
de excepție aveți. extraordinar, dar ce viziune creatoare.
– Stai că mai am. – Piesa pe care o am în pregătire acum se
– Ai nu mai spuneți! Asemenea capodopere? numește Țopăială mută!
– Da, am o piesă, ceva ieșit din comun! – Senzațional! O schimbare radicală de registru,
– Nici nu mă așteptam la altceva! de la urlete și strigăte la mutește... nu știu cum mai
– Bine-nțeles, această piesă se numește Strigăte. aveți loc în cap de atâtea idei.
– Extraordinar! Cât sunteți de prolific, vai, dar – Și această piesă de teatru a mea este ceva de
ce cascadă de idei puteți avea. excepție.
– Da, o adevărată cascadă, sunt ud fleașcă de la – Nici nu mă îndoiesc!
atâta cascadă de idei. – Da, trei actori goi...
– Și, și această piesă cum se desfășoară? – Aoleo, chiar așa sărac e bugetu’ teatrului,
– Această piesă, Strigăte, este o supraproducție, chiar nu mai are un ban pentru câteva costume?
o megaproducție. – Ce să-i faci, mai e și criză!
– Extraordinar! Uimitor! – Păi, măcar veneau actorii cu hainele de acasă.
– Da, sunt o sută de actori, de personaje dispuse – Uimitor, dom’le, da’ și dumneata ce idei
în formație corală... creatoare ai, se vede că te ocupi cu cultura și
– Florală, ați spus?! literatura.
– Nu, dom’le, corală, adică așa cum stă un cor – Vai, mulțumesc, mă măguliți.
pe scenă. – Chiar poți să te apuci de scris literatură,
– Extraordinar, un cor format din o sută de romane, nuvele, poezii, piese de teatru.
actori. – E, mulțumesc, dar nu oricine are talentul
– Da, e o supraproducție, o sută de actori dumneavoastră și forța creatoare.
îmbrăcați toți în manti roși, ei bine, e unul cu o – Asta cam așa e!
mantie gri. – Și, mai departe, piesa cum se desfășoară?
– Vai, dar câtă profunzime a viziunii artistice, – Cele trei personaje țopăie pe scenă.
ne puteți dezvălui de ce unul dintre cei o sută de – Și ce spun, dialogul?
protagoniști are mantia gri, și nu roșie ca a – A, nu spun nimic.
celorlalți? – Cum așa?!
– Vă pot dezvălui... pentru că materialul – Păi, da, că piesa se numește Țopăială mută,
cumpărat pentru costume n-a ajuns să se croiască adică, personajele țopăie pe scenă pe mutește.
decât nouăzeci și nouă de mantii, cum s-a epuizat – Extraordinar, câtă încărcătură intelectuală!
bugetul teatrului, a trebuit să ne mulțumim cu ce am
găsit pe la vechituri prin magazia teatrului.
– Auziți, dar la această superproducție, dacă Roland Florin Voinescu
sunt așa mulți actori deodată pe scenă, nu vă
supărați, dar cum mai au loc să se miște pe scenă?

52
SURÂSUL BUCOVINEI

PUIU RĂDUCAN

Lupi de primăvară Lupii toamnei

Toamna cu ochii de struguri,


Iarna cu cojoaca ruptă, se prăvale de pe dealuri,
se-ascunde prin mărăcini. curge pe covor de brumă
Lupi de primăvară verde, printre-a vremurilor valuri.
o-alungă și din grădini.
Dau târcoale lupii toamnei.
Fuge ca amurgu-nvins... Urlă-angelic pe câmpie,
iese luna -n coridoare, iar roua cu buze dulci,
cu părul udat în alge, mă sărută pe călcâie.
Marea-și face ochii-n soare.
Mai tremură frunza-n ramuri,
Veacuri vecine cu norii vinul ..., coboară din vie,
și gânduri pline de roade, fug cocorii-n veuri multe...
ne-aduc lupii primăverii, lupi de toamnă... brumărie...
verdele pe noi sloboade.
Bolta cu comori tomnatici,
Se urc’ turmele pe plaiuri, țâște-n spinare la struguri,
urlă lupi cu verde-n pântec, fug recoltele-n hambare,
dorm tăcute valuri frânte, berzele se-adună-n pâlcuri.
glia ne așteaptă-n cântec.
Pe covorul plin de brumă,
curge-ncet frageda toamnă,
Lupi de vară trag o linie de humă-n,
astă viață, scumpă doamnă!
Urlă lupii verii-n curmătură!
Au gonit primăvara-n bârlog!
Soarele urcă-n acoperișuri de case, Lupii iernii
căldura pune peste noi zălog.
Lupi de iarnă!... O, lupi de iarnă
Pun stăpânire pe zare, lupii de vară! aduși de bruma toamnei în spinare!
De secetă oamenii fac paparudă, Ați speriat vara și-ați pus-o să doarmă,
se-nchină la Domnul în boarea de seară, la fel și cântul de privighetoare...
și zic: udă, Doamne, pământul, udă!
Rostogolită din ceruri pe munți și dealuri
În căciula surdă, surdă a verii, și pe câmpiile albastre de-a pururi zăpada,
când și umbra se face mică, culcat-a pletele aspre-ale mării pe maluri și
lupii de vară în calde broboane, sub curcubeul zării ne ducem... corvoada...
se-nșiruiesc... înspre opincă...
Pe ulițe de sate-aleargă fumuri de case.
Lupi de vară! Lupi de vară! Nasuri mici de copii se turtesc în ferestre.
Se pitește mustu-n vie! Neaua se strânge, se vaită de oase, iar
Lovi-v-ar, să vă lovească, primăvara clipește din ochi de pe creste.
biciul lui Sfântu’ Ilie!

53
SURÂSUL BUCOVINEI

ANY DRĂGOIANU Sevraj


totul e oblic
incomplet
şi se învârte
cămaşa de forţă e plină de neînţelegere
tivurile îmi ard încet gândurile
aud cum atingi ceaşca de ceai
mai lipseşte să mă sorbi cu emoţie
din aburul dulce
zâmbeşti
,,încă o nebună care îşi târăşte zilele
urmărindu-mă’’
totul e oblic
până şi această despărţire ocazională de mine
mă face să cad în jocul tău sadic
Noaptea ultimei strigări a sufletului pentru că nu-i aşa
te forţezi să-ţi trăieşti realitatea
din furia apelor cu mine în fiecare colţ al inimii
din pământul cleios totul e oblic
ca o prelungire a agoniei până şi iadul ăsta
coboară treptele alunecoase pe care nu-l trecusem
întrebările se zidesc şi era necesar să-l gustăm din plin
fiinţă îţi văd degetele subţiri
nefiinţă cum se învârt prin aer
tu mai lipseşte să-ţi deschizi pieptul
eu şi să mă scoţi de-acolo
pierdere
timpul dezleagă Vieţi de rezervă
nesomnul meu
braţele tale moi într-o zi
genunchii sticloşi voi fi condamnată
cuvinte peste cuvinte pentru vieţile astea de împrumut
zidul creşte unde mă plimb în voie
ne vom pierde iubesc în voie
fiinţă mor în voie
nefiinţă voi fi pusă la zid
un amestec umed mă vor lătra toate gândurile
rece voi gusta amărăciunea
întunecat şi cu toate astea
din furia apelor îmi iau liber din când în când
din pământul cleios şi pornesc desculţă
o prelungire a agoniei prin atâtea suflete
cuvintele se vor prăbuşi ca pietrele le străbat ca pe drumurile înguste de ţară
şi vom gusta amarul le ademenesc
până la capătul drumului şi mă îmbrac în toată nefericirea lor
cum ne-a fost scris într-o zi
fiinţă voi fi condamnată
nefiinţă pentru vieţile astea de împrumut
marele nostru blestem unde rătăcesc
din iubire în iubire
din moarte în moarte
mă vor lătra toate gândurile
voi gusta înfrângerea
şi cu toate astea
pornesc desculţă
pe drumuri înguste de ţară
din suflet în suflet
îmbracată în nefericire

54
SURÂSUL BUCOVINEI

ALENSIS DE NOBILIS Azi

Azi sărbătoarea îţi inundă casa


Cum aripi cresc din zâmbet de copil,
Auzi cum clopotele bat suav în Lhasa,
Iar în Samoa cânt-un crocodil;

Vibraţii te străbat cu muzici sfinte


Şi braţele deschizi să-mbrăţişezi
Mătăniile sfinte din cuvinte,
Că în cuvinte doar imagini vezi.

Ca diavolii pe flăcări de comori,


Braconieri de vise Dansezi, ascet ce levitează-n munţi
Peste zăpezi atinse doar de nori,
Ca florile din ochi ce cresc din nunţi;/ la nunti
Oraşul de aur
În voaluri de lumină te-nfăşori
Oraşul de aur cu havuze-n livezi, Şi curgi ca păpădiile pe Criş,
Cu valuri de ambră curgând peste toate, Ţi-e sufletul mireasmă de ninsori
Din stoluri de păsări cu ochi de aezi, O fragă ce se coace-n luminiş,
Ferestrele-s toate cu diamante drapate;
Împodobeşti fiinţa cu armindeni,
Cadâne cu daruri în braţe-mprumută Ca vechii daci cu sânziene-n plete;
Ulcioare cu mirul curat de Damasc, De-o să te cauţi, tu eşti pretutindeni
Iar îngeri de smirnă în inimi ascultă Când vezi fântâna şi eşti mort de sete!
Cum pruncii din pulberi stelare se nasc.
Anateme
Vibraţii de muzici se-aud, ori se pare
Că visele cresc înspre nouri liane, Pe culmile uimirii raza-i pură
Secunde clipesc dintru ceasuri arare Cu oglindiri de pleoape fanteziste
Parfumuri de mosc, valsând curtezane. Când aura îţi cade pe carură
Şi genele-ţi mângâie ametiste
Oraşul e parcă ascuns după zare,
Dar nimeni de el nu ştie să spuie, În umbra mării zeul duce vinul
Acolo îşi scarpină-n cap de visare, Să înflorească-n împletiri de coapsă
Oamenii locului imaginare cucuie. Vei levita odată cu sublimul
De fericirea vei primi pedeapsă
O lene domneşte-n oraşul de vis,
Un somn te-nveleşte din arbori şi frezii, Iar văluriri de aer ondulează
Domniţe visează feţi-frumoşi de plictis, Intuitiv pe chip uimirea ta
Aşteaptă pe însuşi dumnezeul zăpezii. Căci îngerii surâsul îţi citează
De câte ori pe nori tu vei dansa
Din turnul oraşului un semn doar se face
Şi arborii cântă-n copiii ce cresc, Ţi-aş desena pe chip credinţa fermă
În voaluri de vânturi lumina se coace, Că porţi în ţine un secret divin
Eu caut oraşul. Visez? Mă trezesc? Să mă convingi că dragostea-i eternă
O să mă-ncui în cupa unui crin

O să-ţi pictez pe buze anateme


Când mă apropii să mă stăpânesc
Căci gura ta mereu o să mă cheme...
Eu o să vin mereu să te... citesc

55
SURÂSUL BUCOVINEI

CASIAN BALABAȘCIUC

Țăranul

O viaţă ai muncit pământ


Cu palme bătucite
Răbdându-ţi zodia ca un sfânt
Încotro ? În patimi infinite.

Încotro mergi, omenire, Din primăvară la arat


Unde rătăceşti turbată, Mereu pe drum de ţară
Părăsită în neştire, Şi cu sudoare botezat
Fără mamă, fără tată? În fiecare vară,

Cum de ţi-ai pierdut lumina, Ai fost şi ai rămas ţăran


Unde-ţi este judecata? Trudind cu demnitate,
Cât de mare ţi-o fi vina, Plătindu-ţi fiecare lan
Cât de grea îţi va fi plata? Cu propria sănătate.

Nu auzi între urale De câte ori, la hat venit,


Strigătul de disperare, Cu lacrimă în mijă,
Crezi naivă-n vorbe goale Priveai la grâul încolţit
Şi-ţi scoţi viaţa la vânzare. Şi tu-ncolţit de grijă.

Strălucesc false odoare Des încruntat, ai râs prea rar,


Sus, pe fruntea ta lipite, Surpat sub greutate,
Ştii, dar nu mai eşti în stare Între acreală şi amar
Să te rupi dintre ispite. Ţi-au fost zilele toate.

Sunete tot mai stridente Talpă de ţară te-au făcut


Îţi îneacă armonia, Cei ce ţi-au luat din hrană,
Iar foloase aparente Dar te-ai supus şi te-a durut,
Neagă însăşi omenia. Ţăran fără prihană!

Urlet de sfârşit de lume La cer tot timpul ai privit


Te sufocă, te cuprinde, De plouă, de nu plouă,
Iz de holere şi ciume Mai toată vremea istovit,
Către tine se întinde. Frânt peste plug în două.

Dar nu vezi, nu vrei pe semne Şi după ce-ai strâns saci şi snopi


Să te scuturi din coşmaruri, Cât te-ai ţinut în stare,
N-are cine să te-ndemne Sapi în pământ şi-apoi te-ngropi
Să-ncerci alte idealuri. Ca să rodeşti uitare.

56
SURÂSUL BUCOVINEI

CONSTANTIN IORDAN

Toamna

Vine toamna,tunde glia,


Dojenește ciocârlia,
Vrednicește gospodarul
Să-și umple cu rod hambarul.
Femeia
Peste câmpuri vine iară
Femeia-un miracol, Antipod de primăvară
Enigmă și spectacol, Nu cu muguri ci cu bob
Divină, divă, muză, Care-ajunge-n bute zob.
În portofel ventuză,
Păpușă din arhivă, Vine toamna, frig și ploaie,
Hilară și nocivă, Frunza în rugini se-nmoaie,
Un malaxor de carduri Ziua-n totul se comprimă
Ascuns în țol și farduri. Iar trăirea se deprimă.
Femeia-azi și mâne,
Ea pleacă dar rămâne, Vine toamna dar bai nu e
Jucată-n „Lugojană” (Suntem integrați în U.E.)
Cântată și-n dojană. Și până la primăvară
Femeia-o ispită Vine iarna temerară.
Când e acoperită,
Pion în șah politic ...Vrem nu vrem, cu promoroacă
Și bombă-n timpul critic. Toamna rolul și-l rejoacă
Femeie-universul De la sân la țintirim
Care dictează mersul Și ne-ndeamnă s-o iubim.
A toate ce-s și-or fi;
Ea-i fiecare ZI!

Țara mea, de ziua ta Epitaf


Îmi fac bagajul ,toamnă dragă,
Doar timpu-ți știe mama ce te-a purtat în rod În copârșeu nu iau nimic¸
Cu talpa sângerândă sub ștreang, pe eșafod, Cu mintea și coloana-ntreagă
Să-ți dea vatră Carpații și Dunărea „hotar”, Îs universul cel mai mic.
Iubire fără margini, putere-n braț și har.
Proto-definiție
Sub ocrotire sfântă grădina-ți a-nflorit, Femeia: coastă din Adam,
Dușmanii fiind plata spre Vest și Răsărit. Mușcarea unui măr din ram,
De te-au târât flămândă prin vifor și noroi, În șirul Fibonacci stare
Te-ai înălțat spre soare cu prunci și cu eroi. Și înmulțire prin născare.

...Sub vremuri ești trecutul și azi și viitor; Geneza


La sfârcul tău sug șerpii sub steagul tricolor, Făcu în Haos Domnul bine
Eroii tăi heraldici pe cruci de-ar vrea popas, Zidind pământul cu jivine,
Bastarzi-politici, gloată, ți-ar face parastas. Desăvârșind în fapt ideea
Cu coasta lui Adam, Femeia.
...Prin imn de pomenire adună-ți fiii iar
Sub scutul nemuririi și crezul milenar:
„-Hotarul nu-i tocmeală, căminul nu e cort!”
...Azi, freamătul simțirii e odă la raport.

57
SURÂSUL BUCOVINEI

CONSTANTIN TIRON

Rugăminte

De-atâta vreme te adun în mine,


Din zori în noapte şi din noapte-n zori,
Precum adună harnicile-albine
Mărturisire Şi mierea şi nectarul de pe flori.

E toamnă iar şi iar mă dor cocorii Tu îmi eşti visul, aripa, lumina!
Ce pleacă zgribuliţi de vânt şi ploi, Dar azi, când mă îndrept înspre apus,
Săgeata lor îmi sângerează zorii Te rog, de poţi, iubito, iartă-mi vina
Ce i-am visat de-atâtea ori în doi. Că te-am iubit mai mult decât ţi-am spus.

Bucăţi de jar, de lună şi smaralde Singur


Cad de pe crengi văzduhu-agonizând;
Lumina toamnei a-nceput să-mi scalde Se sparge bolta toamnei cristalină
Şi sufletul şi gândul, rând pe rând. În cioburi de culoare ruginie
Şi peste inima-mi, şi-aşa prea plină,
Au adunat gutuile lumină, Revarsă seve dintr-o altă vie!
Ciorchinii sufletului s-au brumat,
Doar plugul raţiunii îmi dezbină Fâşii de galben, sângeriu şi verde
Dorinţele de ce-am realizat. Se rup în munţi, pe dealuri şi câmpii
Şi dorul mă găseşte şi mă pierde
Şi iar te-adun, te chem de peste vreme, Cu sufletu-ndoit că n-o să vii.
Cu miezul bun cad nucile din gând;
Simt toamna în văzduh, dar nu te teme, Uscate vrejuri de o aspră brumă
Am să te-aştept mereu, ca azi, oricând. Sugrumă Raţiunea-n câte-un loc
Şi toamna rece – vitrega mea mumă –
Stropi de târziu Mă biciuie cu vergile-i de foc.

Se scutură lumina din crengi! Cu înc-o toamnă Când nu cad stele, plouă peste vise
Sunt mai bătrân! Nimic nu-i cum a fost! Şi-n echinocţiul sufletului meu
Se lasă-n suflet bruma şi Timpul mă însamnă, Bat în zadar la porţile închise!
Să-ncep a înţelege că totu-i fără rost? Sunt singur şi împovărat de greu.

Degeaba-i încărcată a inimii livadă, Rarăul sfânt


Că mâna ce-o aşteaptă nu vine la cules.
Şi fructele, rotunde, pe jos încep să cadă, Miroase muntele a iarbă și-a lumină
Şi totu-i fără noimă şi fără înţeles. Și stă-n genunchi sub tâmpla Ta de soare,
Pe creștet alb, cu-un patrafir de floare,
E toamnă iar. Sunt singur şi gândul mi-e la tine! Țesut din rugăciunea lui senină.
Şi numele-ţi – fruct dulce – pe buze-l simt şi-l ştiu,
Dar eşti aşa departe şi-atât de frig e-n mine, Pietrele Doamnei, cu flori de colț în mâini,
Că mă-nvelesc pe suflet cu stropii de târziu. Mai răsădesc spre cer un bob de gând
Și-apoi se-ntorc cu fața spre pământ
Se-apropie sfârşitul? Să plâng nu are rost, S-asculte doinele cântate-n stâni.
Nimic în astă viaţă nu este cum a fost.
Rarăul meu cel sfânt, un cuib pierdut,
Strofă rătăcită Pe care-l port pe aripile mele,
Cum aș purta o pulbere de stele
Când cântecul se-agață pe cer de toarta vieții, Din înălțimi pe care le-am trecut.
Când roua spală bobul din aurul de pâine,
Respiră verde-un clopot din coapsa dimineții Doamne, pentru munteni și pentru bine,
Prin lutul ce frământă visul de către mâine. Înalță, azi, Rarăul, o rugă către Tine.

58
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE LARCO Avansare şi existenţială

Concluzia de peste veac


Surprinde comportarea ,,justă”:
Acel ce dă de cozonac,
Din pâine neagră nu mai gustă.

Gest de-ajutorare în gară

Crezând că e din echipajul


De ordine- miliţian,
Eu l-am lăsat să-mi ia bagajul...
Şi a trecut de-atunci vreun an!

Greșeală cu gândul și spovedanie Amintiri din tinereţe Unei tinere poete

O, Doamne mor, îmi vine rândul, Mergeam desculţ prin iarba deasă, E săracă, are scuză,
Nu mai rezist, mă prind suspine, Mergeam la baluri şi dansam, Că-i poetă, nu e muză.
Mă iartă, am greșit cu gândul… Mergeam la treierat, la coasă... Însă când o văd cochetă,
Gândeam că o s-o duc mai bine! Mergeam! Pare muză, nu poetă!

Celor care cer demiterea guvernului Mulţi duşmani Legi și tocmeli

Deși vă știu sărmani, flămânzi și goi, Dușmanul focului e apa, Voci ce zorile despică
Lăsați-o moale cu perdaful, Al bolovanului e grapa, Se revarsă din popor:
Nu împroșcați guvernul cu noroi… Al omenirii e atomul, Nu de legi ne este frică,
Că și așa se-alege praful! Pe când al omului e… omul! Ci de aplicarea lor!

După reformă Starea ţăranului Linia vieţii

Am depășit o grea etapă, Cum e azi va fi şi mâine, Spun și chiar mă înfior,


Schimbată e a noastră viață; Sunt prea mulţi cu ochii rouă; Uneori când mai bolesc:
Eram la margine de groapă Căci câştigul e de-o pâine, Pașii înspre viitor
Și am făcut un pas în față. Cheltuielile-s de... două. În spitale se opresc.

Din tainele existenţei noastre Loterie politică Fata bătrână

La fel ca-n vremea lui Neculce, La noi corupții-s arestați, Dânsa, chiar, arată bine,
O vorbă-i fără de hotare: Întruna cu dosare plouă, Însă e atât de rea,
Că pâinea e cu mult mai dulce Dar prea puțini sunt condamnați... Că nici umbra nu s-ar ține
De-i câştigată cu sudoare. Vreo 6, doar, din 49! La plimbare după ea!

Simbolul hărniciei Colac peste pupăză

La şes, pe dealuri ori în cornul luncii Se vede-un fapt ce nu-i pe plac,


Albina e abecedarul muncii Ce s-a întins ca un flagel:
Cu brio deci, încetul cu încetul, Cât e românul de sărac,
Să-i învăţăm cu toţii alfabetul! Mai dă și lenea peste el.

Consoartei Nostalgie rurală

De câte ori mă înşelai, madam, Cumplită e de-o vreme soarta,


Un fir de păr din cap eu îmi scoteam, Acele ierni demult s-au dus;
Acum când anii ţi-s pe ducă Era zăpada cam cât poarta,
Eu trebuie să port perucă! Iar azi nici porți la țară nu-s!

59
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE GRAMATICU

TOTUSI

Pe câmpiile fertile ale paroxismilui


și ale scopului unic, linii de ierburi împlinite-ndeajuns,
totuși de la stânga la dreapta trag apele cerul
dimpreună cu bucuriile, durerea și dimpreună cu mierea
desfătătoare; așa mă cred și eu ca oricare, o răscruce măcar
a luminii: umbra străpunsă de-al liniștii turn,
îmi folosesc toată priceperea s-o silabisesc,
să-i ascult tărăgănații pași; acum când se crapă de ziuă
pe pleoapele mele strânse, orice alegere stă în plasa sa, constrânge,
poziția gândului e mai bună decât tăcerea, mușcând-o
și ori de câte ori, harnic îmi hrănesc dorința.

VIZIUNE

La poarta cu turnuri ia ființă o altă grădină


Și-o pasăre mă găsește plecat să vâslesc spre adâncuri;
ca la o sărbătoare a trecerii timpului, fereastra larg deschisă,
lumina clipește ispitită de drum și cade drept în mijlocul lumii
lucrurile stau în nepăsarea lor, ogrăzi aproape împărății,
iarba nerăbdătoare străpunge fiecare piatră, zidul zvâcnește
vibrează, se ondulează ca pojghița de sânge de vechime,
ora e transparentă, are forma adâncă de infinit
subliniind cu două fulgere arborii drepți
cadran de cer prins ușor aici și tatuat,
neantul carnivor și dezordinea se smulg, se risipesc,
la cearcănul boltitelor clepsidre, ziua se pleacă în coincidența ei.

COMPOZIȚIE

La țărmuri pline cu arome nocturne, un trup,


numai un trup fără a se prinde de vreun mal
și lumina unor codițe care nicicând nu astâmpără umbra pipăitului meu,
un gât, un pântec ce se trezește precum marea care se aprinde
atunci când atinge fruntea unei aurore; niște glezne punți ale verii,
niște coapse noptatice care se scufundă în muzica verde a înserării;

un piept care se ridică și mătură spumele, un gât,


doar un gât, niște mâini, atât doar, niște cuvinte lente care coboară
precum nisipul în alt nisip; aceste buze, acești ochi înfometați
mă dezbracă de mine, iar graba lor firească mă-nalță
până la cerurile liniștite întinse de vară

60
SURÂSUL BUCOVINEI

VIOREL BIRTU ORA PE TABLA VIEȚII


PÎRĂIANU trecem mereu o tablă de șah
trecem dintr-o lume în care piesa centrală
în altă lume regina a plecat
lăsând în urmă gânduri regele a rămas
privirea mângâie anotimpurile singur pe o tablă goală
abia ivite în pulberea anilor pionii au pierit de mult
trecem dintr-o oră în lupte grele,inutile
în altă în altă oră călăreții s-au pierdut
sufletul între pagini de istorie
o lacrimă în palma timpului turnurile au căzut
creștem amar în ultimul asalt final
zi de zi eram odată
LUMINA ilustrând perfect pe tabla astăzi goală
agăț muguri de iubire o lume fără personaje doar noi doi
pe cioturi de vise trecem și nu ne pasă erai regina mea
închid în mine de apariția întunericului în noi anii au trecut
lumi nescrise îmi este trupul prea mic mulți puțini,e greu de spus
sprijin gândurile în pălăria universului astăzi regina a plecat
de fața nevăzută a lumii așteptând semnătura unei iubiri... lacrima și dorul
un copil desenează există o clipă ce a trecut nu reușesc să umple
chipul Lui în altă clipă golul dintre noi
pe pământ a celor ce caută azi îmi este atât de dor
mă opresc pe o piatră... ce au pierdut ieri de o clipă tainică de amor
la răsărit prea grăbiți pe tabla vieții
un suflet, o taină... să ajungă nicăieri doar noi doi
așez cuvintele în cruce pe masa vieții voi așeza din nou pe tablă
desenând poveștile noastre am așezat toate piesele
pe o coală albă un pahar cu vin și vom trăi
mângâiat de lumina doar jocul nostru de iubire
ce vine la mine PRINTRE GÂNDURI
am pus punct infinitului CĂUTĂRI
ETERNE CĂUTĂRI mă obosea tăcerea a uscat gândurile
nu știm cine suntem în cămară agățasem gânduri rupte într-un joc inutil
de ce am venit aici dintr-o poveste neterminată am sărutat pământul
unde ne ducem aștept în lacrima timpului
construim nimicuri cerneala nu s-a uscat agățat de gânduri
apoi trecem mai departe pe aripile sufletului m-am împiedicat de mine
mai hotărâți să facem nimic am smuls o pană între vise pierdute
într-un perpetuu zbor și am scris pe cer m-am întrebat de multe ori
către nicăieri în regăsirea timpului pierdut de ce îngerii
poate azi,poate ieri am aruncat visele poartă lumina în spate
căutăm fără speranță erau goale și seci caut un sens
un loc apoi m-am cățărat într-un deplin nonsens
în care vom zidi fericirea pe acoperișul lumii în ochi curg gânduri
ne temem să privim drumul în căutarea unui sens amprenta stelară a unui cuvânt
străbatem mări pierdusem cale nerostit,nepotrivit
ne întoarcem înapoi drumul era oricum greșit în țipătul luminii pe pământ
uneori aruncăm ancore m-am învelit în iertare de ce plâng
în timp... nimeni nu m-a crezut timpul s-a destrămat oricum
opriri provizorii m-au scuipat și m-au bătut ce caut acum
în lumi derizorii atunci de ce pășesc pe ăst drum
destructurăm alte gânduri murdar de sânge,de gânduri ha - ha - ha
cu sufletele noastre am înțeles ce întrebări îmi pun
căutând un loc cine sunt eu eu biet nebun
în inima Lui pe o scenă goală sau scrum

61
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE FILIP
Arome stranii mă inundă-n nară,
La noi dulceaţa încă e amară

Eu vă anunţ că iară vine vara,


A coborât ieri-noapte într-o gară.
Era senin şi era cald afară,
Un greieraş îşi încerca vioara.

Ca-n alte dăţi, o şi luasem rara


Prin lanuri nesfârşite de secară;
Eu vă anunţ că iară vine vara,
Poveste... A coborât ieri-noapte într-o gară.

A pustie scheaună Dar am aflat chiar într-o vineri seara


Vietăţile pădurii. Că-n acest an are să fie vară
Zâna şi-a pierdut condurii, Numai o zi. O miercuri, bunăoară,
Luna pare cheaună. Apoi din nou ne va-ngheţa ţigara.

Săracii urşi Eu vă anunţ că iară vine vara...

Pe cărările pădurii Mă simt băgat până în gât


Umblă urşi fără nădragi – În ce-i rău şi ce e bine
Nu mai au de ale gurii
Decât smeură şi fragi... Atât de singur sunt încât
M-am depărtat prea mult de mine,
Tot românul Să-mi ţin eu singur de urât
Mai mult decât mi se cuvine.
Vă voi spune una dreaptă,
Pe care o ştiţi, fireşte: N-am meritat mai mult decât
Tot românul se deşteaptă, Cohorta vană de suspine;
Numai că... nu se trezeşte. Atât de singur sunt încât
M-am depărtat prea mult de mine.
Pescar la copcă
Aş vrea să ştiu numai atât:
După ce-a săpat produful Această vreme care vine
Îndelung şi-a şters năduful, Va fi şi una care ţine
Dar n-a prins să zică „hop!” că Cu cei ca mine, cum şi cât?
Singurel s-a dus pe... copcă.
Atât de singur sunt încât...
Viziune economică
Când peste mine se va coace iarba
Abia aştept să-nceapă postul Voi fi demult cel mai vestit pribeag
(Şi o spun cu voce tare):
Economic îi văd rostul, M-aş mai juca şi eu de-a baba-oarba
Pentru că e postul mare. Şi de-a ascunsa printr-un des huceag,
Să mai învârt la patefoane coarba,
Parvenitul Să sufăr noaptea pentru ce mi-i drag.

Are bani şi are case Până nu-ncepe să-mi albească barba


Şi nu-l mai încape fala. Şi nu se scutur frunzele de fag,
A făcut doar două clase, M-aş mai juca şi eu de-a baba-oarba
Că mai multe n-are... şcoala. Şi de-a ascunsa printr-un des huceag.

Mod de exprimare Să nu-mi mai tacă niciodată leoarba


Aş trece singur tăinuitul prag,
Când s-a văzut în faţa unei coale Mi-aş face drum cu durda şi cu toarba
Distinsul... gânditor a hotărât: Şi-aş rândui iubirile-n şirag.
„Prefer să mă exprim pe căi... bucale
Şi îmi asum chiar damful cel urât”. M-aş mai juca şi eu de-a baba-oarba...

62
SURÂSUL BUCOVINEI

COSTEL SIMIREA Vino și tu

Mereu gândesc s-ajung până la tine


să-ți pot vorbi, să te întreb,
cu greu îmi vei răspunde
și tot aștept mereu.
Aceeași așteptare ...
Tu, geniu rău,
sub recele fior de om,
te simți răpusă cu tot
amorul meu și-al tău
Vino și tu,
Beatitudine eu nu voi întreba,
nu pot vorbi
Îngăduie-mi o rază din tine, Îți vei răspunde
numai atât să am, mai apoi,
dincolo de vis, de moarte! la devenirea lucrurilor când dispar.
Să-mi povestească întunericul Ne căutăm în tragică dorință,
de prin neant și uitare. improvizăm motive egoiste;
Mă fericesc, în meditații ce nu se mai sfârșesc
pentru că încep să prind contur vino și tu, mereu!
și am o umbră
într-o idee, Alter ego
dintr-o conversație.
Muzica gândului meu
Simplu te asurzește, dar totuși,
dacă sunt ceva în calea ta,
Migrez spre spectrul micului infern, oprește-te și spune-mi
nu știu unde e, că mi-ai ascultat tânguirile abisale!
dar, precis, Și-n unica zi
dincolo de închipuirea intenției. visează și coboară
În labirintul membranelor sale, în spiritul omului
cenușii întrebări, ce se obosește, trăind
cu amintiri păgâne pentru a se ridica
m-au saturat. din nou în lumea lui,
Imagini cu iz de vechitură. pentru o altă noapte,
Și-n stil original, ce nu o mai ajunge;
modelat de tine, otrava binelui său
revin cu anvergura amplă doborându-l spre paradisuri malefice.
deasupra ta,
ca să te completez. Romanță

Fortuna labilis S-asculți romanța furtunii ce se iscă


În gâtul de clepsidră, ros de vreme,
O stea s-a prăbușit într-o livadă Ce, încrustată pe nisip, se poartă
și un copil s-a prăbușit alergând, Desfășurată în vrejbă de păcate.
culegând cu privirea staua lui,
neputincioasă, ucisă în rouă, Se-nghesuie ca viața-ntr-un anume ceas,
smintind cu răsuflarea lumina ce se trecea. Clipe strecoarăreversibil același ecou
Sub zori, Răgușit din gâtul ros de nerăbdare,
rănit de insomnie, Purtându-l prin lucida-i transparență.
copilul aștepta să vină
iar o noapte, cu o stea vie. Odat` cu timpul. picurii deșartă viața,
Nesocotind frenetica romanță,
Punând momente de acumulare
În spații reci și-n contemplare.

63
SURÂSUL BUCOVINEI

Remember
Se zbat în zadar
și fără habar
ochi precum cireșele amare, ȘTEFANA CRISTINA MARCU
nevinovați, în pârg,
sub pleoape, visând sub zori,
forile pămâtului.
Printre raze de lumină
șitulpini de buruieni
plecai rătăcită,
cu picioarele murdărite
de țărâna grădinii.
Mi-amintesc cum era,
când apa stătea lipită în fulgi
și dragpstea înghețată-n sevă,
dar mai știu
că pe margini stau
cei nemiloși cu splendoarea Freamăt și dor
eternă
a culorior tale. Dorul tinereții calde,
Mă înec în amintirea ploilor, Incert Se adapă peste noapte,
dăruite Cu trăiri și șoapte grele
sfintelor mistere, În așternut de stele Care acum îmi par rebele.
de pe potecile fericite, Și noaptea e rece, crudă e luna,
ce apun în amurg, Jocul tău e descântec Oare, chiar să fie parcă
cu legenda noastră de dor. Și-mi cântă-ntruna. Acel dor și-ntreaga noapte,
Se adapă cu blândețe.
Freamăt și dor Surasul e veșnic, mahmur și bizar, La izvor de tinerețe.
Își poartă cu mândrie oful în buzunar.
Dorul tinereții calde, E cald și e bine în brațe pe veci, Neștiută chiar și viața,
Se adapă peste noapte, Se aud cântând întruna Aprigă e dimineața,
Cu trăiri și șoapte grele Voci bizare și reci. Nefirească,străvezie
Care acum îmi par rebele. O continuă nevralgie.
Te caut agale murind de vreun of
Oare, chiar să fie parcă Nocturn este cerul Închid ușsa către tine
Acel dor și-ntreaga noapte, Pe veci eu îl port Aprind lampa de suspine,
Se adapă cu blândețe. Aprig, azi parcă și dorul,
La izvor de tinerețe. Aplaud întruna, culeg și în veci, Iute-mi adapa izvorul.
Neștiută chiar și viața, Îți caut acum, drumul vieții neșters.
Aprigă e dimineața, Adulmec și ploaia care azi e incertă În cenușă și în freamăt
Nefirească,străvezie La ceas tomnatic e cam incompletă. Mă străpunge focul care,
O continuă nevralgie. Azi în mare nepăsare,
Și vreau cu patos și of să mai fiu, Îmi dezmierda și chemarea.
Închid ușsa către tine Pașii avuți să ți-i dau azi pe viu,
Aprind lampa de suspine, Căci din toate mai vreau azi ceva Dorule, tu nu ști oare
Aprig, azi parcă și dorul, Sperând că odata Să mai vii din depărtare?
Iute-mi adapa izvorul. Iți voi adia suav Să m-arunci în valul vieții
Spre cenușa din inima ta. Și să-mi dai umbra blândeții...?
În cenușă și în freamăt
Mă străpunge focul care,
Azi în mare nepăsare,
Îmi dezmierda și chemarea.
Dorule, tu nu ști oare
Să mai vii din depărtare?
Să m-arunci în valul vieții
Și să-mi dai umbra blândeții...?

64
SURÂSUL BUCOVINEI

ROBERT–MARIUS DINCĂ Un singur nume

Mi-am pierdut bătrânețea,


spuneai,
Iar acum nu mi-a mai rămas
decât să mor de tânăr.
Dacă o vei găsi cumva,
atunci când eu nu voi mai fi,
să o iei și s-o îngropi
lângă stânca aceea albastră
care străpunge marea.
Știi tu, aia pe care ne cățăram
când eram mici,
prefăcându-ne că suntem păsări.
Mâna ta Dar eu sunt pasăre,
ripostam,
Când mâna se îndreaptă uşor spre altă mână, eu mă înalț, am aripi,
Iar gândurile toate-s goale, și, în fiecare dimineață,
Se-mparte şi iubire, se-mparte şi venin, ciugulesc răsăritul.
În cantităţi egale în pocale.
Nu ești, ziceai,
Dar ia şi bea, ce stai? mă tot îmbie-amurgul, o pasăre ar fi zburat demult
Spre-un cântec de lăută-nfiorată, de lângă inima-mi zbuciumată.
Hai, ia şi bea, ce stai? clincăne pocalul, Tu ești doar un gând, o idee.
Dar inima deja îmi este beată. Mai bine promite-mi
că o vei găsi.
Îmi vei găsi bătrânețea
Când mâna se îndreaptă uşor spre altă mână, și o vei îngropa sub pașii mării.
Sunt degete ce-şi caută iertare,
Se strigă şi speranţa, se urlă şi neşansa, Nu-ți pot promite asta, îți răspundeam,
Doar un ecou, o singură chemare. deoarece, atunci, când va veni momentul,
vom zbura amândoi.
Vom fi o singură pasăre,
Dar spune, ce mai stai? mă-mpunge-n spate iarba, cu un unic nume,
Spre bolta grea de stele înflorată, iar acel nume va fi Suflet.
Hai, cântă, ce mai stai? mă adie vântul,
Dar inima deja îmi este dată. Desprindere
Când mâna se îndreaptă uşor spre altă mână, Parcă ţi-ai pus şi gândurile-n barcă,
E-un viitor de ţesături ciudate, Spuneai privind adânc spre nicăieri,
Nu este doar un drum, acum sunt tot mai multe, Cred c-am lăsat ceva în urmă,
Îmbietoare, senzuale, încurcate. Ceva rămas în ziua cea de ieri.
Trăgeam la vâsle, dar trăgeam degeaba,
Dar încă n-ai plecat? mă pietruieşte stânca, De parcă marea-n loc tot ne oprea,
Şi-un dor de necuprins în minte-mi sună, Din depărtări se auzea un vaiet
Nu am plecat, răspund, nu vreau să mă îndrept De clopot aspru ce se tot jelea.
Cu mâna mea spre altă mână.
Când seara şi-a scos colţii din bârlog,
Îmi amintesc atingeri, blândeţe, mângâieri, Am poposit pe mal printre pietriş,
O palmă dormitând pe fruntea mea bolnavă, Am adormit târziu, îngândurat,
Iar mâinii care-ţi dă o unică iubire, Şi tot privind spre tine pe furiş.
Nu poţi să îi oferi otravă.
Un soare rece mă zgâria pe gene,
Când mâna-mi se îndreaptă uşor spre altă mână, Când m-am trezit, iar tu erai plecată,
E ca şi cum ceva ar fi vrăjit-o, Să regăseşti acel ceva,
Un cerc care se-nchide în taină c-un sărut, Ce am uitat c-aveam odată.
E numai una, mâna ta, iubito.
Ne-am revăzut după un an,
Aveai privirea verde şi curată,
Iubirea ce-o pierdusem, o găsisei,
Dar o păstrasei pentru tine toată.

65
SURÂSUL BUCOVINEI

DOREL MIHAI GAFTONEANU

Theatrum mundi (II)


...Resimt cu putere secvența-prezent din trecut,
fatidic memento acum și aici,
relicve-secunde în mers monoton,
o ploaie proscrisă de așchii din Cronosul-cedru,
titan exilat din infernul lui Dante,
nisip ce erupe din timpul clepsidră-vulcan,
torent piroclastic-izvor care moare încet,
un fluviu-cortegiu amar, nesupus și tăcut
spre Marea-Albastră-Cu-Zile-Trecute,
mutatis mutandis,
miracol atavic post mortem,
emfatic, un astăzi exotic îmbracă abstractul
sub lava cu riduri amorfă și rece,
apoi se închide ermetic în stâlpul de sare,
un monstru, o hidră cu chip de Heracle inert,
grotesc ritual, abscons purgatoriu impus,
un rol secundar, cenușiu, între nimfă și sclav
de megaregistrul votiv, prometeic cadou
în care cu greu recunosc,
senină, firavă, discretă,
amprenta fugară a zilei de ieri,
un fulg efemer sublimat pe altarul gândirii,
scânteie de geniu desprinsă din Rugul Sardonic,
o vorba (ce) volant gonită pe veci în surghiun
când scripta (ce) manent, regină, se urcă pe tron...
***
Nihil novi sub sole (I)
,,Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea." (S. Freud)
...Sub soare nimic nu e nou într-o lume străveche
din sclavi osândiți să vâslim la terestra galeră
în care... ah, crud volens nolens!... legați
cu ancore-lanțuri de spațiu și timp
prin strict necesarul din verbul ,,a ști”,
plătim un tribut consistent într-un număr de ani -
la unii mai mare, la alții ridicol de mic -
trăind când extazuri-măriri, când căderi-agonii,
țintind un mai bine contrar, dialectic vorbind,
la ceea ce credem că este bine comun,
căci acta non verba, îndemn categoric la trudă nu iartă pe nimeni,
apoi ne retragem sfioși în imperiul de umbre
din anticul Hades, o taină de veacuri cu cifru-obstacol,
spre locul ascuns omenirii în care,
ne spune complice o Voce-Ecou,
sub cețuri-perdele de bezne cu franjuri-dantele din stele,
vom fi fericiți sau pierduți, după cum ne-am ales
în scurtul parcurs temporal alocat
aici pe albastra planetă ce ritmic își schimbă macazul
din mersul acestui bezmetic, lung roi de lăcuste,
de harpii în marșul frenetic din rău spre mai rău,
ca mâine un lan roditor de speranțe va fi
un câmp invadat de tristeți-buruieni,
din pajiștea verde se naște deșertul, grăbind prematur
o zi după alta spre gongul final, nedorit și incert...

66
SURÂSUL BUCOVINEI

EMILIA DABU

Se naşte ceru-n mine şi e toamnă

Hărăzită clipa fusese


Tot rătăcind prin univers
Refugiul meu de suferinţă
Am mai văzut pierind un vis
Paşii profetului răsună apoteotic
Întunericul muşcă trupul firav al zilei
Suflet crescut printre străini
Cerul în bucăţi s-a prăbuşit
Noaptea şoaptele sticloase devin
Lumea de iubire se teme
Inimi îngemănate Vechile poveşti ciobite rănesc
Împăraţii vechi şi noi destine încenuşite
Valurile mării dantelăresc plaja Pretutindeni
Vapoare polare acostează la malul clipei Ieri umbra mi-am întâlnit
Cuvinte îngheţate în cerc acuză Disperarea are şi ea muzica ei
Ninge, scriu cu mâinile amândouă Se naşte iarăşi, ceru-n mine şi e toamnă
Fiecare scrie ce vrea Singurătatea, sfetnic drag mi-a fost
Sufletul ţipă ninsorile asupresc M-am destrămat lacrimă cu lacrimă
Fiecare fulg se vrea tânăr poem Şi iarna a venit apoi agale
La ţărm de albastru veşnicii plutitoare Dacă ar fi ştiut ce înfricoşător
Necuprinderi îndrăgostite nasc sfioase idei Va deveni pământul
Nelinişti cosmice cotropesc Adam şi Eva nu ar mai fi râvnit cunoaşterea
Copilul din mine se joacă Fiecare gând prelucrându-şi destinul
Stabilopozii vieţii sunt încă vii Impasibilă mă retrag
Cuvintele învaţă să zboare, să ningă Şi rănile mele devin azi poezii...
Astrale piramide, taine stelare
Profeţii celeste prin noi se împlinesc
Dumnezeu recompune nu oferă Vânătoare cosmică
Gânduri inocente în braţe mă cuprind
Tresare sufletul a mântuire Marea se zvârcoleşte ca o femeie
Dintr-un secol ruginit de neiubire În durerile facerii
Risipă de făţărnicie pretutindeni
De dincolo de ceruri Strănută un copac
Aş vrea să zbor dar scriu
A mai trecut un anotimp de întristare MUTATIO MENTIS
Mireasma de gutuie ascunsă-n grui Prefacerea minţii schimbarea formei
Te-ai dezbrăcat de noi, ce haină incomodă Hrană experimentului Cristic
Petalele uitării pretutindeni Spiritul într-o călătorie fără popas
Şi nu mai pot să plâng spre nemurire Hainele vieţii purificate de nemurire
Plâng rănile cu braţele deschise Între două dureri zilele în paltoane peticite
Călătoria înapoi nu vindecă Spun rugăciuni
Legendele zadarnic stau de veghe M-am ascuns în crăpăturile cerului
A mai rămas din mine doar iubirea Tăceri de smoală peste umbrele umane
Livezile tristeţii spre seară au pierit Pe drumul minciunii cosmice
Cărările forma paşilor noştri aveau Holograme ninsori viscolind obsesiv
Ce-ar fi devenit credincioşii fără necredincioşi Trec sănii de lumină
Cu sângele meu desenez nemurirea Îngenunchieri...
Deşi în braţe nu te-am strâns vreodată Ieri am învins zăpezile întunericului
O zbatere de gând a fost de ajuns Soarele din deşertul trădării
Pe strada cu ferestre aurii Răzvrătit surâde a despărţire
Primii zori se arătaseră deja Pretutindeni Barabaşi ori Hristoşi
Şi pasăre sunt şi-n zbor mă transform Şi totuşi latră disperarea la poartă...

67
SURÂSUL BUCOVINEI

CRISTINA TRUŢĂ
SĂ FIU EU

Şi cum să nu iubim URCUŞUL,


Când coborârile-au durut?...

Cum să nu vreau să gust LUMINA,


Când nu mai nopțile m-au vrut?...

Să nu-ți doreşti să vină PACEA,


Dacă în suflet ți-e război?...
CONFESIUNI CĂTRE MINE ÎNSĂMI
Şi cum să nu-ți doreşti IUBIRE,
Dacăeu nu mă iubescpe mine, Când tu rosteşti cuvântul "doi" ?...
Oare CINE,
Pe lumea aceasta, mai mult, m-ar iubi? Ce pot să zic de ADEVĂRURI?
-De ce le-aş cătuşá în mine,
Dacă nu mi-aş ierta cel mai mult, mie însămi,
Oare CINE, Când e ceva ce îmi şopteşte
Ar putea, atât de multe, a-mi îngădui? Că nu mai ele ne fac bine!?...

Dacă eu nu m-aş cunoaşte atât de bine, Îmi e mai bine SĂ FIU "EU"
Ca pe propriul buzunar, Şi să rămân aşa, MEREU!
Cu păcate, cu har
Cu umbre, cu lumină...
EVOLUȚII
Oare CINE,
De urât, ar putea să-mi mai țină Urcăm Golgote, zilnic, fiecare
Când greşesc? Şi ne-afundăm, din ce în ce, în tină.
Şi CINE, Numai aşa, lumina de la soare
Mai din timp decât mine, Şi cea din Cer, cu-adevărat, e plină.
Să mă certe, ar şti?
-Dacă nu chiar eu însămi, Urcăm prin griji, cu propria făptură,
Dacă nu m-aş iubi? Obrajii vieții-s plini de întristare.
Dar, am putea să mai găsim măsură
Cum i-aş putea înțelege mai bine În fericire, făr' să ştim ce doare!?...
Pe semenii mei,
Dacă nu mi-aş privi în SUFLET, Urcăm pe munți imaginari, în trepte
Ca-ntr-o oglindă venețiană?... Şi ne julim genunchii printre stânci.
Golgotele nu pot să ne aştepte...
Orice rană Ne lasă răni brăzdate şi adânci.
O putem obloji
Dacă ştim să iertăm, Dar ne-amintim cu toții că urcuşul
Pornind de la verbul divin A IUBI. Ne face mai puternici şi mai buni.
Până ce nu cunoaştem coborâşul,
DIN SUFLET Nu ştim că viața-i una din minuni!

Dau din suflet, bob cu bob De fapt, ce poate fi mai scump ca viața?
Și trăiesc pelume rob Neprețuită-i! Cel mai frumos dar!
AL IUBIRII, taină sfântă, Când Dumnezeu a pus în noi speranța,
Pentru cei ce-n viață cântă. Ne-a înzestrat cu cel mai mare har!

Cântă și trăiesc frumos, Nu suduiți când răul se aşterne!


Fiind și altora FOLOS: Nimic de zis, ne-ncovoiem de bici!
Un folos de-A FI PRIN FAPTE, O zi mai bună, mâine, se va cerne.
Fie zi și fie noapte. Sperați în ea, în trecerea pe-aici!

Cântul meu înversuri, fie Căci Dumnezeu nu-i rău. Ferească Sfântul!
Un prilej de BUCURIE! Nu vrea nicicum ca noi să suferim.
Bucuria că SUNTEȚI Ne-ncearcă doar, să Îi aflăm Cuvântul
Și…AȘA SĂ-MI RĂMÂNEȚI! Tot mai aproape, zilnic, să Îi fim!

68
SURÂSUL BUCOVINEI

FLORENTIN CAUC LUMINIȚA IGNEA

Moș Crăciun există


E liniște, s-așterne iar zăpada
În mantia-i țesută cu cristal. În noaptea veșnicei tăceri
Se-ascunde în hățișul alb ograda,
Iar ceru-i cenușiu, cu iz matriarhal. Ciudat șotron, își zice Claudiu, dând să se
Toți pomii-s plini de roade albe, oprească pentru a studia mai bine figura care
Zâmbind voios spre bolta cea divină. răsărise în fața blocului peste noapte. Însă tocurile
Ei vor cânta florile dalbe mamei sale continuară să țăcănească în ritm alert pe
Lui Moș Crăciun … când o să vină. trotuar, făcându-l să alerge ca s-o prindă din urmă.
În câteva minute erau în fața școlii, iar mama,
Și ninge, ninge, case troienite… dându-i obișnuitele instrucțiuni referitoare la
Vezi flori de gheață la ferești. comportamentul unui băiețel cuminte, îl sărută
Lipiți de sobele-ncălzite, fugitiv pe creștet și dispăru într-un taxi. Desenul de
Bunicii deapănă povești. pe asfalt continuă însă să îl preocupe de-a lungul
Cei mici, nerăbdători, întreabă: orelor de curs. Era un șotron, EVIDENT, dar de ce
„Mai este mult pân’ la Crăciun? ar desena cineva o siluetă ghemuită, culcată pe o
Să vină Moșul mai degrabă, parte? Iar capul...capul e atât de lăsat pe spate, de
O poezie vreau să-i spun.” parcă ar fi vrut să se desprindă de trup. Încercă să îl
reproducă pe caiet, la urmă, ca să nu vadă NIMENI,
Ce să le-aducă scriu o listă dar niciuna din cele trei încercări nu semăna cu ce
Și toți rostesc: Am fost cuminte! văzuse în colțul Blocului Turn, un bloc în care
Desigur, Moș Crăciun există locuiau artiști și șomeri. Și mame singure cu serviciu
Și-l așteptăm c-un ceai fierbinte! și băieței de școală primară. Băgă de seamă la timp
că Doamna a terminat contemplatul frunzelor care
Se-ntinde coarda… cădeau din teiul de la fereastra clasei și începe să se
plimbe gânditoare printre bănci. Tot ce văzu ea în
Sper iar în trezirea fraților din jur,
caietul băiatului din banca a treia erau două rânduri
Sunt gata, pedeapsa singur să mi-o-ndur.
de semne de întrebare, din ce în ce mai mari și mai
În limba română mi-am înscris speranța,
apăsate.
Privind flamuri false, sfidez cutezanța.
Otilia era o obișnuită a seratelor literare și a
Ca și altă dată doresc să înving, evenimentelor culturale organizate oriunde în oraș.
Doar cu tricolorul țara vreau s-o-ncing. Nu lipsea nici de la plictisitoarele conferințe istorice
Nu voi da nicicui un pumn de țărână, sau religioase, nici la maratonuri de poezie sau la
Îmi apăr Ardealul în limba română. concerte de muzică de orice gen. Mergea regulat la
teatru și la toate filmele românești sau la cele în
Ne cer unii parte. Pentru ce? Nu știu. engleză. Alte limbi nu cunoștea, iar grija guvernului
S-ar suci străbunii în orice sicriu. pentru dizabili nu atinsese încă un nivel atât de
Le-am dat multe drepturi, chiar nemeritate, ridicat încât să le faciliteze o traducere simultană în
Dar se-ntinde coarda, văzând că se poate. căști a filmelor sau a spectacolelor. Din această
Le-am dat privilegii vrute și nevrute cauză era un pic invidioasă pe surdo-muți, care se
Ei, ca drept răsplată, ne-au făcut cam multe… bucurau de interpreți inclusiv la unele programe de
Mereu la răscruce, poate pică darul, televiziune. Tânăra nu lăsa însă educația sa numai în
Halca s-o apuce, să mute hotarul. seama auzului. Toate cărțile transcrise în alfabetul
Braille au trecut pe sub degetele sale începând cu
Mai nou, se refuză chiar și centenarul, vârsta de șase ani. Poezia o atrăgea în mod deosebit,
Clopote din Alba zguduie Ardealul. citea și recitea la nesfârșit versurile preferate.
Apărăm străbune și sfinte hotare, Încercase să compună ea însăși, dar tot ce
Vom păstra prin veacuri România Mare. „producea” i se părea fie lipsit de miez, fie o palidă

69
SURÂSUL BUCOVINEI

imitație a poeților favoriți. Unul dintre aceștia era și asculta cu jumătate de interes cum fetele îl
Luca G. Luca, un optzecist clasicizat acum, când „comentau” entuziaste, lăudându-l cu sârg. La un
tranziția culturală a reușit să întoarcă și poezia cu moment dat, din umbra unui ungher de clasă se
fața către trecut. Și Luca, renunțând la ermetismul ridică o siluetă înaltă și atât de subțire, că părea
metaforelor, a început să recurgă la o comunicare transparentă. Era Otilia. Cu voce dulce, dar
lirică mai puțin cifrată și mai pe gustul publicului neobișnuit de puternică pentru un trup atât de firav,
său provincial, format în special din profesoare zise :
celibatare de toate vârstele, una sau două - Eu nu am înțeles versul acela din ultima strofă
bibliotecare și un ciorchine de „filoloage” zvăpăiate, : „ aripă de-ntuneric, clocind necuvântul”. Adică
eleve de la profilul „uman” al singurului liceu din cred că știu ce vreți să spuneți, dar codul e atât de
localitate. abscons, încât scapă imaginației.
Otilia fusese și ea elevă la acest liceu, una - Dar dumneavoastră cum ați fi spus mai simplu
strălucită, dar, deși trecuseră trei ani de la absolvire, de atât, duduie dragă?
nu-și făcea curajul de a înfrunta lumea largă de Simțind că întunericul din jurul său e cuprins de
dincolo de munți. „Vreau să mai copilăresc”, spunea văpăi, Otilia aproape strigă cu voce stridentă,
oricui o întreba despre planurile de viitor. „Am timp nefirească:
destul să-mi fac datoria față de societate, în fond nici - În noaptea veșnicei tăceri.... Hohotul general o
ea nu m-a copleșit cu favoruri”. De fapt, departe de a făcu să se simtă aproape ușurată. Acoperindu-și cu
fi o ingrată, Otilia lucra zilnic ca voluntar la o palmele ude țiuitoarele urechi, se scurse în colțul
asociație care sprijinea copiii cu dizabilități din oraș său, din care a ieșit la mult timp după ce ultima
și din zona limitrofă. Numai că puțină lume cunoștea persoană a părăsit sala.
asta, părinții celor„defavorizați” și o mână de Deși era redactorul șef al gazetei locale, Luca
oameni care, asemeni ei, investeau timpul și G. Luca nu a reușit niciodată să aibă o locuință a sa.
pricepea lor în aceste vlăstare care, deși nu puteau să Indiferent cine se afla la conducere, indiferent de
crească asemenea celorlalte, trebuia totuși să o facă culoarea politică a edilului sau a majoritarilor din
armonios și cât mai drept cu putință. consiliului local, „Monitorul” era mereu în opoziție,
Încă din primele clase de colegiu, Otilia refuzând să cânte osanale celor ajunși temporar la
frecventa atelierul de poezie organizat de profesoara putere, dimpotrivă căuta numai să le tempereze
ei de română, o roșcată uscățivă care îi adora pe elanul, evidențiindu-le doar nerealizările,
simboliști, fiind în stare să recite din memorie toate nepotrivirile dintre cele promise și cele întâmplate,
poeziile lui Bacovia, inclusiv pe cele postume. Cu scotocind în dedesubturile sistemului, unde, firește,
toate că îi disprețuia pe postmoderniști, întrucât oricând se găsește ceva murdar sau măcar picant.
educația tinerelor umaniste nu putea fi neglijată, iar - Fă-te și tu frate cu dracul până îți repartizează
de numărul de „activități” depindea cariera și un cotlon în gura asta de iad, îi spunea sora-sa
salariul său de merit, în toate joile negreșit, „școala Emilia. Însă el compromisul nu l-a făcut niciodată.
de poezie” de la „Alexandru” avea câte un invitat, Dimpotrivă, cu timpul deveni mai înverșunat,
un poet mai valoros sau mai notoriu, pentru ca nu ajungând tot mai temut și mai urât de politicienii
întotdeauna cele două calități se întâlneau la una și locali, dar și de cei care făceau „afaceri cu statul”,
aceeași persoană, iar gusturile fetelor se schimbau de adică patronii firmelor de casă ale puterii locale.
la o generație la alta. Cu mici modificări, structura Până la urmă rezolvarea situației sale locative a
acestor întâlniri dintre „monștrii sacri” și „tinerele venit tot de la unica sa soră, „cea mai mare și cea
condeie” ale urbei, era în general aceeași. Mai întâi mai bună”, cum îi spunea Luca, deși avea cu aproape
poetul invitat citea ceva din opera sa, iar fetele erau cinci ani mai puțin decât el. După divorț, singura
poftite să își exprime părerea și fiecare spunea, mai casă pe care femeia și-a permis-o a fost o garsonieră
timid sau mai cu îndrăzneală, „ ce a înțeles ea” din la etajul zece al Blocului Turn. S-a mutat acolo cu
textul respectiv. În partea a doua, câteva citeau câte fiul său, de trei ani pe atunci. Creșa i-a fost de mare
o poezie sau două și invitatul menționa care i-a ajutor, însă nu întotdeauna seara, când venea de la
reținut atenția și de ce, făcând, în treacăt, mici serviciu încărcată de sacoșe și cu băiatul agățat de
îndreptări. Bineînțeles că de multe ori chipul și poale – purta mereu, indiferent de sezon un bleizer
vocea suavă a recitatoarei erau mai importante decât lung și larg peste orice altceva și își instruise copilul
imaginile poetice sau performanțele prozodice, dar să se prindă zdravăn de el atunci când simte că
nu așa e peste tot? rămâne în urmă, lucru pe care Claudiu l-a și făcut
Așa se face că, venind rândul poetului Luca G. până aproape să meargă la școală – liftul era în stare
Luca, nu prea popular la vremea aceea, să fie invitat de funcționare. Așa se face că de multe ori a fost
la serata „alexandrinelor”, el a citit cu voce sigură, nevoită să apeleze la fratele ei pentru a-l duce pe
dar destul de blazată două-trei poezii din acelea cu Claudiu în cârcă cele zece etaje. Mai întâi în glumă,
„cai albaștri” cum le numea Domnișoara de română apoi din ce în ce mai serios, îi spunea:

70
SURÂSUL BUCOVINEI

- Mai bine te-ai muta cu totul la noi. Singura buze. I-ar fi fost și greu să se apropie de el,
chestie e că, dacă îți aduci toate cărțile, va trebui să înconjurat mereu de admiratoarele pentru care
dormim care pe hol, care pe balcon. devenise un idol de când se descoperise că avea și el
Soluția a venit de la sine. Ca toate blocurile o inimă și nu mai era „aventurierul de la mansardă”.
comuniste, nici Turnul nu avea izolația în bună Gelozia a început să o roadă din ce în ce mai tare și
regulă, iar la fiecare ploaie serioasă apa se infiltra în mai dureros, iar efectele ei se revărsau din belșug
tavane până spre etajele inferioare. Mucegaiul și asupra lui. Situația, amuzantă, ușor măgulitoare
igrasia păreau boli de nevindecat pentru blocul „de pentru Luca la început, a devenit sâcâitoare și el a
nefamiliști”, așa cum era considerat de întreaga prins să fie tot mai iritat de desele ei „ieșiri”. Așa că
comunitate. S-a pus problema ridicării unui acoperiș întârzia cât putea de mult întoarcerea acasă, iar
gospodăresc care va face atât apa de ploaie cât și noaptea stătea tot mai mult la calculator, pretinzând
zăpada să se prelingă pe lângă bloc, lăsând că are lucrări urgente, de neamânat. A devenit o
apartamentele mai uscate și locatarii mai sănătoși. obișnuință pentru Otilia să adoarmă singură și
„Asociația” a preluat de la altele ideea construirii înlăcrimată, ghemuită în patul îngust, dintr-o dată
unei mansarde și așa a apărut cuibușorul lui Luca, în prea larg și rece, strângând la piept fularul lui din
care multe femei și-au pierdut capul și virtutea, dar lână, despre care știa că e albastru. Încerca, după
niciuna din ele sentimentele tandre pentru ritmul tastaturii, să își închipuie ce face el acolo,
„huhurez”, cum i se spunea de când devenise dacă-și scrie editorialul, o poezie, sau dacă
locatarul podului din Turn. „vorbește” pe chat cu vreuna dintre fane.
În seara în care colegii ei petreceau împreună cu În târziul acela de noapte l-a auzit lovind furios
profesorii la balul de absolvire, Otilia a sunat la ușa tastele și mormăind înfundat. „Iar a băut” și-a spus
mansardei. Deși liftul mergea și fata avea peste fata. „Of, politica asta, îl duce atât de departe de
rochia albă cu paiete, alegerea mamei, o capă ușoară, mine, de noi...”. Nu și-a terminat gândul. Vocea lui,
respirația ei era întretăiată, iar ochii ei ficși aveau o tot mai oțărâtă, a lăsat să se deslușească clar
strălucire aparte. Luca nu a întrebat-o nimic și a dus- cuvintele:
o pe brațe în pat, lăsând lumina aprinsă. O - Parcă nu-mi ajungea chioara, cu istericalele ei!
remarcase, desigur pe domnișoara oarbă, prezență Acu` m-am procopsit cu una care vede prea multe!
obișnuită la toate aparițiile lui publice, și bănuia că Aerul din cameră a devenit deodată înghețat.
plicurile roz pe care le găsea uneori strecurate sub Perdeaua flutura și Otilia a simțit fereastra deschisă.
ușă și care conțineau invariabil o singură foaie albă S-a strecurat din pat și, prin spatele lui, s-a apropiat
cu mici pete, pe care el și închipuia că sunt lacrimi, de ea. Pe cerul de sticlă, stelele pulsau fierbinți. S-a
îi aparțin. Dar descoperirea trupului ei mlădiul, a întins să prindă una în palmă. Apoi s-a aplecat toată
vocii calde care îi recita poezii stângace, dar nu înspre afară, vrând să devină una cu lumina palidă
lipsite de oarecare originalitate și a brațelor subțiri din jurul Turnului. O pasăre a țipat în noapte.
care îl cuprindeau cu delicata vigoare a unei iedere, Claudiu nu mai joacă șotron. De câte ori vede o
l-a făcut să se îndrăgostească. Nu atât de ea, cât de siluetă caroiată, o ocolește cu grijă, să nu calce
sine însuși și de minunea ivirii acestui simțământ cumva pe aripa frântă a unei fete oarbe.
târziu și ne mai sperat. „Fata asta mă vede cu Luca G. Luca s-a mutat din oraș. Acum
sufletul. Și dacă eu merit dragostea ei curată, conduce o mică gazetă din Capitală, uneori apare și
înseamnă că partea aceea din mine pe care ea o la televizor. Deși un bun analist și un desăvârșit
îndrăgește e ceea ce trebuie să conserv și să duc în orator, privirea sa fixă îl face să pară detașat de
etern”, își spunea cu toată convingerea. realitatea pe care o comentează. Nu caută niciodată
- Lasă-mă să rămân la tine, i-a spus ea a după spre cei cărora li se adresează, ci undeva departe,
un timp. Îmi pare că aș locui în cer, te rog nu mă parcă spre vastitatea unei nopți înstelate, spre
trimite înapoi pe pământ. Și a lăsat-o, deși familia ei veșnicia unei tăceri.
s-a opus cu toată vehemența. Cămăruța lui s-a
umplut de tinerețea și de exuberanța ei, bucate calde Luminița Ignea
abureau pe masă seară de seară, iar nopțile erau
crâmpeie de nemurire.
Ziua își vedeau fiecare de ale lui, Luca de
conducerea ziarului care devenea tot mai dificilă
pentru că finanțarea acestuia era tot mai greu de ** Răspunsurile exacte de la pagina 23
obținut de la autorități și reporterii erau tot mai
corupți și mai puțin profesioniști, iar Otilia de munca „IARNA SCRIITORILOR BUCOVINENI” (I)
ei voluntară cu cei bătuți de soartă. La seratele (UNUL DIN TREI) - MIHAI BURDUJA:
literare nu mergeau împreună și se străduiau să își
pară străini, deși toată lumea cunoștea „ciudata” lor 1.a; 2.b, 3.c, 4.c; 5.b; 6.c; 7.b; 8.a; 9.c; 10.a; 11.c;
legătură și îi urmărea clătinând din cap și țâțâind din 12.a; 13.a, 14.a; 15.b; 16.c; 17.a

71
SURÂSUL BUCOVINEI

presupus cineva cu nivel mediu de inteligență și cu o


IOAN MUGUREL SASU minimă experiență de viață, putem considera că este
vorba despre prostie.
Există expresia „a face pe deșteptul”, lăsând la
o parte conotațiile peiorative, tot bazându-ne pe
logica de care vorbeam mai sus, putem spune că un
om care are nevoie să procedeze astfel, sigur nu este
ceea ce vrea să pară, dar nevoia de a-și susține
public părerea pe care o are despre sine îl obligă să
recurgă la o mască, mincinoasă la urma urmei, ajutat
de care să poată părea așa cum se consideră sau cum
se vrea perceput de societate. Se face asta cu
zgomot, cu vorbe și atitudini, cu abundență de citate,
multe din opere pe care nu le-a aprofundat și cu care,
COGITO XIII scoțându-le din context, își trădează ignoranța, sau
mai pervers, tace, tace și ascunde sub vălul discreției
Despre prostie autoimpuse marele nimic pe care l-ar putea exprima
și puținătatea cuvintelor de care poate dispune.
Dacă luăm în considerare frecvența cu care O analiză sumară a „străzii” ne poate pune la
apar în vorbirea curentă cuvântul prostie și dispoziție o metodă simplă, chiar simplistă, dar
derivatele sale, am putea crede că este vorba despre destul de sigură cu care să identificăm și să le evităm
ceva cunoscut în detaliu și care nu mai are nevoie, compania dăunătoare: proștii sunt persoane care nu
chiar de multă vreme, de vreo definire, redefinire pot fi contrazise fără riscul de a le supăra, au
sau clarificare. Se pare că nu este așa. Putem porni întotdeauna dreptate, știu totul și pot disprețui fără a
de la omul nervos, de obicei se enervează cei care nu avea nevoie de motive pe oricine le stă în cale. Nu
se simt la locul lor în vreo situație, chiar una de acceptă contrazicerea deoarece lipsa sau precaritatea
natura imposibilității de a-și explica ceva care le argumentelor îi face să se simtă vulnerabili, au
depășește cunoștințele, acest nervos care numește dreptate pentru că le vine greu să înțeleagă altceva
prost pe cel care nu acceptă să-i slujească interesele. decât ceea ce știu deja. Există o anume formă de
În acest caz avem de a face cu o folosire pur și respect care apare la unii și le impune să studieze
simplu cu scop de jignire, cel numit prost din ceea ce nu înțeleg; în situația în care nu înțelege,
răzbunare putând avea reacția care îi atrage prostul râde. Se întâmplă să râdă și cel care nu poate
dușmănia, tocmai datorită inteligenței. Cu alte sau nu vrea să observe tragicul ascuns în spatele
cuvinte aici nu este vorba de prostie, dar se folosește unor glume aparent nevinovate. A toate știutor se
cuvântul, de regulă cu plăcere deosebită, pentru a poate simți cu ușurință oricine are un bagaj redus de
degrada, fie și numai pentru sine, ceea ce i se opune. cunoștințe, e ca și cum ai memora detaliile unei
Fără a recurge la citate, ceea ce spune Friedrich locuințe formate dintr-o singură cameră în
Schiller mi se pare magistral, dar numai atât, autorul comparație cu un castel, dacă mai ținem seama de
nu încearcă în nici un fel să explice de ce: faptul că posesorul „castelului” acceptă și o perpetuă
„Împotriva prostiei înșiși zeii se luptă în zadar”, sau modificare, chiar evoluție și perfecționare a
ce consideră că ar fi această prostie. Dacă luăm în cunoștințelor, diferența devine definitivă, tot aici
seamă societatea contemporană, nu prin geniile ei apare și îndoiala asupra caracterului imuabil al celor
propulsate de diferite „bisericuțe”, asociații, de cele cunoscute, îndoială care în celălalt caz nu există.
mai multe ori virtuale, anturaje, nici vedetele Disprețul și atitudinea distructivă față de cel aflat în
siliconate ale unor posturi de televiziune, ci cale face parte, în primul rând, din arsenalul
societatea în mijlocul căreia existăm și ale cărei oamenilor răi, dar despre răutate vom vorbi cu altă
reguli suntem obligați să le respectăm, putem trage ocazie.
câteva firave concluzii. Dacă este să judecăm cinstit, trebuie să
Ar fi considerat prost cel care nu poate anticipa recunoaștem că fiecare dintre noi are și câte ceva din
rezultatele acțiunilor sale, în plan fizic sau numai cele pe care le critică la alții, că nimeni nu este
intelectual, nu este ușor pentru nimeni să prevadă, ca perfect și că ar fi cazul ca de dragul calităților să ne
un maestru de șah, toate reacțiile pe care le vor acceptăm, unii altora, defectele, nu se poate altfel,
provoca faptele sale, dar dacă ceea ce urmează este suntem mai mult de șapte miliarde de pământeni și
străin de orice logică, total diferit de ceea ce ar fi toți avem dreptul la viață.

72
SURÂSUL BUCOVINEI

Pagina tinerelor talente literare, azi eleve de la Școala


„Miron Costin” din Suceava.

Pe cărări de dor
Ecou Bîndiu Anamaria, clasa a VII-a D
Volosciuc Claudia, clasa a VII-a A
Tu ştii cum e în Bucovina
Bat clopote triste la porţile dorului Sub blânda cetină de brad?
Şi paşii mă poartă spre-o lume de vis. Cum cântă cucul, bată-l vina
Corbii de-argint s-adapă din lacrima lunii, Sub margine de deal uitat?
Izvoare se nasc din Luceafărul nins.
Aici, în glasul lui Iisus,
La Putna, liniştea coboară pe-un vârf de poveste Pădurea neagră plânge,
Şi visele se pierd în codrii pustii, Iar Raiul nostru cel de sus
Pacea se coase pe imnul răsfrânt de pe creste Izvoarele atinge.
Taine de bucium rămân încă vii.
Şi se prelinge strop de cer
Pe zarea argintată,
Aici tristeţile ne pier
Toate poartă un nume drag Durerea e uitată.
Alexandrovici Amalia, clasa a VII-a D
Aşa-i în Bucovina noastră
Pe ramurile sângelui, Când gânduri bune, oameni dragi
Dinspre strămoşi înspre urmaşi Te-ntâmpină cu masă-aleasă
Urcă răsfrângeri de dor. Sub streşină de fagi înalţi.

Pe tărâmul de cetini
Din colţuri de rai rupte Dor de Bucovina
Veghează la căpătâiul plaiurilor Ilisei Ioana, clasa a VI-a D
Brazi nalţi, încercănaţi.
O voce-mi cântă-n suflet
Aplecate, ramurile sărută pământul Şi simt cum mă aprind
Doinele răsună molcom De-un dor ce mă îndeamnă
Apoi se topesc în negura desişurilor. Meleagul să-l colind.

Bucovina, Din zidurile groase


Drumul infinit al dorului măcinat de trecut. Pătrunse de trecut,
O voce călduroasă
Bucovina, Îmi susură plăcut...
Miresme adânci pe plaiuri de fag.
Iubită Bucovină,
Buvovina, Tărâmul din strămoşi,
Oameni ce-l poartă pe Dumnezeu încrustat în suflet. Să nu uiţi niciodată
Că tu mereu ai fost
Toate poartă un nume drag: Caldă şi primitoare
BUCOVINA. Ca laptele şi mierea.
Ne-ai dat, înfloritoare,
Iubirea şi puterea.

73
SURÂSUL BUCOVINEI

Obrazul de pământ
Gavrilescu Ana, clasa a VII-a A

În umbra glasului mut pe care îl ascult


E şi sufletul meu rătăcit
În praf, dar ştiu că n-am căzut.
E cuvântul durerii spus tăcerii.
La noi în Bucovina!
Aştept ca inima să nu-mi îngheţe de tot Zetu Naomi, clasa a VII-a E
În uitare, în pistruii asfaltului de grâu...
Sânge şi cer, prea albastru, mult prea albastru... O, dulce Bucovină,
Povestea ochilor tăi. Tot cerul ţi se-nchină
Şi soarele răsare
Aştept ce au aşteptat şi cei din urma mea Pe-albastrele hotare,
Ale căror umbre veghează asupra ta, O, dulce Bucovină!
Aştept să văd cum săbiile aruncate şi lacrimile din văzduh
Îţi sărută obrazul de pământ. În tine, Bucovină,
Mă simt ca-ntr-o grădină.
Dar azi îţi cânt teama şi fericirea: Bucovina, Şi-atunci când cântă cucul,
Te-am păstrat în inimă şi sânge Răsună tot văzduhul,
Astăzi îţi încredinţăm ţie Măreaţă Bucovină!
Ceea ce sufletul nostru plânge.
În faţa ta mă-nchin surâzătoare,
La glasul tău se face soare,
Dor de Bucovina Naintea ta se pleacă orice floare
Lucaci Mălina-Voichiţa, clasa a VII-a A Şi-orice fiinţă-ţi dă onoare
Regină Bucovină!
Din foşnetul ierbii străvezii,
Prin cerul limpezit de lacrimi, În orice loc aş pribegi,
La-ngânarea zorilor se-aude În orice codri-aş rătăci,
Doina frântă a fluierului bucovinean. În orice munţi aş hoinări,
Mai fericit nu m-aş simţi
Dintr-o bucată de munte, ruptă din Carpaţi Decât în Bucovina!
Şi răsădită ca o podoabă a fagilor
Sunetele de dor aleargă pe vârfurile Rarăului
Prin răsuflul rece al muntelui.

Bucovina, mângâiată de razele soarelui


Cu fâneţe şi huceaguri, văi şi sure stânci
Aud mereu ecoul dulcilor vremuri,
Aud mereu glasul neamului neînfrânt.

Totdeauna, când mă gândesc la tine


Sufletul zâmbeşte cu lacrimi străine,
Căci fluierul nostalgic al muntelui împădurit
Se stinge, Bucovina mea!

74
SURÂSUL BUCOVINEI

S E M N U L DE C A R T E

De-ale șahului... de tot felul, autori Mihai Burduja și Mihai Pânzaru, Editura
Lidana, Suceava, 2017, despre șah, despre literatura de specialitate, despre
personalitățile șahului și despre cum poate fi văzut și analizat acest sport din foarte
multe puncte de vedere.

FEMEI CELEBRE DE IERI ȘI DE AZI, autori Vasile Panțiru, Constantin Stancu,


Cezar Bădescu, Editura Argeș Press, 2017, regine, prințese, personalități, femei
implicate în activitatea științifică, modele de bunătate , curaj și eroism, desigur nu
sunt scăpate din vedere cele care au provenit di poporul român, chiar dacă au
activat în alte țări.

MIRAJE ÎN SPLENDOARE, autor Costel Simirea, Editura PRE-TEXT, Câmpulng


Moldovenesc, 2016, versuri și proză care devoalează sensibilitatea autorului, atât în
fragmentele scrise la vârste adolescenței, cât și cele de la maturitate.

PORȚI DESCHISE SPRE LUME, autori Vasile Panțiru, Constantin Stancu,


Alexandru Constantinescu, Editată de Asociația de Învățământ „Țara de Sus” Vatra
Dornei, 2017, tipografie Pitești. Un caleidoscop de fapte, recorduri, cuceriri ale
științei și chiar fenomene mei greu explicabile, o carte de citit în vacanță îmbinând
interesantul cu plăcerea de a petrece timpul cu folos.

ZÂMBETE DIN BUCOVINA - IV, autor Simion Tudurean, Editura Instant din
Câmpulung Moldovenesc, 2017. Al patrulea volum din seria cu același titlu, satiră
și umor inspirate din realitatea contemporană, mai rar din cea a timpului trecut, dar
mereu reliefând contradicțiile dintre personaje, ori între ceea ce este și ceea ce ar
trebui să fie.

75
SURÂSUL BUCOVINEI

Mulțumim Asociației „Universul Prieteniei”, mulțumim doamnei Rodica Rodean


pentru gestul prin care arată că ne apreciază activitatea, dar și pentru că a fost
mereu alături de noi cu o mână de ajutor și cuvinte de încurajare!

76