Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2012
Sistem digestiv
Generalitati
- interfata intre organism si mediul inconjurator - indeplineste urm fct
-de bariera si protectie- impotriva patrunderii antigenelor si org
patogene
-imunologica - de pararare rpin populatia specifica - limfocite,
plasmocite si macrofage
- fit de secretie -exocria - HCl, enzime digestive, mucus,
-endocrina - celule apart sits neuroendocrin difuz
- fct de absorbtie - priveste principiile digestive active,
substraturile metabolice esentiale pentru buna functionare a orga
In sist digestiv sunt incluse - cavitatea bucala,(limba buz dinti)
- tub dgestiv propriuzis cu org asociate
Cavitatea bucala:
delimitata anterior de buze si dinti, posterior - orofaringe, inferior -
limba si podeaua cavitatii bucale, superior- palatul dur si palatul
moale, lateral obrajii
BUZELE
- 2 pliuri musculo-kembranoase, care delimiteaza anterior cavitatea
bucala. Fiecare prezintă 2 fețe: o față externă - acoperită de un
tegument, glande sudoripare, foliculi piloși. Dermul este bogat în
terminațiuni nervoase libere și fibre elastice. În plus, în dermul
superficial (papilar) este prezentă o extinsă rețea de capilare sanguine.
Fața internă este tapetată de mucoasă nemasticatorie. Corionul conține
glande salivare - glande labiale. Zona de tranziție dntre cele 2 fețe
(„roșul buzelor”) este alcatuit dntr-un epiteliu pluristratificat cu
keratinizare (keratină subțire). Aici nu există nici glande sudoripare,
nici foliculi piloși, iar culoarea roșie caracteristică se datorează
reflectrii pigmentului de hemoglobină din rețeaua capilară din dermul
papilar. Zona centrală a buzelor este alcatuită dintr-un plan muscular
striat, care formează mușchiul orbicular al buzelor. În acest plan,
fibrele musculare sunt solidarizate de septuri de țesut conjunctiv,
bogat vascularizat, și inervat.
LIMBA
- organ muscular alcătuit din mușchi striat și tapetată de o mucoasă -
mucoasa linguală. în acest organ, submucoasa lipsește pe aproape
întreaga suprafață. Pe fața dorsală a limbii mucoasa este de tip
specializat. Este o mucoasă care conține în structura sa mucguri
gustativi, aceștia fiind de fapt, segmente periferice ale analizatorului
gustativ. Fața dorsală a limbii este subîmpărțită în 2 zone inegale de V-
ul lingual, care separă 2/3 anterioare ale organului de 1/3 posterioară.
- în cele 2/3 anterioare, mucoasa linguală este prevăzută cu
papilele gustative (linguale), formate de fapt din niște excrescențe ale
mucoasei. Aceste papile sunt de mai multe tipuri: >papile
filiforme - cele mai mici ca dimensiune, cele mai numeroase, de obicei
localizate pe laturile limbii, nu au în structura lor muguri gustativi.
> papilele fungiforme - formă ciuperciform ă - răspândite
printre cele filiforme, dar mult mai puțin numeroase, au mugur
gustativi în porțiunea lor apicală. La nn apar ca niște formațiuni
circulare de un roșu intens pe laturile limbii. când nu se pot distinge la
nn - patologie ce se manifestă prin incapacitatea de a percepe gustul.
(disautonomia familială)
>papile circumvalate - cele mai voluminoase , localizate
anterior de V-ul lingual (7-12 la fiecare individ!!!). Sunt înconjurate de
un șanț, în care se deschid canalele excretorii ale glandelor EBNER.
Prezintă numeroși muguri gustativi, localizați mai ales pe versanții
laterali, dar și e suprafața papilelor, uneori.
> papilele foliate - deși vizibile la copii, al adult nu mai sunt
prezente. se numesc foliate daorită formei alingite, paralele unele cu
celelalte, asemănătoare foilor dintr-o carte! Se consideră că aceste
papile ar f specifice rozătoarelor.
- oricare din aceste papile sunt alcatuite dintr-un epiteliu de
acoperire de tip bucal, în grosimea căruia pot fi prezenți muguri
gustativi, iar zona centrală este formată din corionul mucoasei linguale
- un țesut conjunctiv lax.
DINȚII
Maxilarul superior și cel superior, fiecare dinrtre ele poate fi împăr țit în
2 jumătăți identice, astfel, pe fiecare jumătate de maxilar, se afl ă (la
adult) 8 dinți: 2 incisivi, un canin, 2 premolari, 3 molari - „formula
dentară” a adultului. La copii, este prezentă dentția temporară (20 de
dinți, față de 32 la adult).
Dpdv anatomic, dintele prezintă următoarele componente: coroana și
rădăcina.
- coroana dentară este porțiunea vizibilă localizată deasupra
gingiei, ea este acoperită la exteriro de smalț, sub care se afl ă dentina.
- rădăcina - porțiunea invizibilă, este inclavată în alveola dentară,
poate fi unică, 2 sau 3 radăcini pentru un dinte (în cazul molarilor). La
vârful rădăcinii dentare - foramen apical, prin care intră vase de sânge,
limfatice și terminații nervoase, și ies din acesta. La exterior, este
acoperită de cement, sub care se află dentina.
- gâtul dintelui este, de fapt, jonțiunea dintre coroană și rădăcină,
iar histologic, spune că, el se află la locul în care smalțul coroanei se
continuă cu cementul rădăcinii.
Zona centrală a dintelui este formată din cavitatea pulpară - ocupă cea
mai mare parte din rădăcină, dar se extinde limitat și către coroana
dentară. În această cavitate există un țesut conj lax,, care formeaz ă
pulpa dentară, și în care sunt prezenta aât vase de sânge, limfatice, cât
și terminațiuni nervoase. Țesuturile dure care alcătuiesc dintele sunt:
dentina, smalțul și cementul.
~Smalțul este cel mai dur țesut din organismul uman, pentru că
are un grad de mineralizare de ~95%. Acoperă dentina la nivelul
coroanei, iar celulele ce secretă smalțul - ameloblaste. Aceste celule
degenerează, se reabsorb și dispar înainte ca dintele să erupă în cav
bucală. Din această cauză, smalțul nu se poate regenera dac a fst
distrus (de carii, traumatisme), Acest țesut este acelular (exceptând
embriogeneza), este avascular nu conține terminațiuni nervoase (dac ă
avem sensibilitate -> smalțul este distrus. Componenta organică a
matricei smalțului nu conține colagen, ci 2 clase de proteine care au
rol în organizarea și structurarea componentei minerale anorganice.
Examinată la MO, smalțul prezintă 2 forme de organizare: - prismele
adamantine (ale smalțului)
- matricea interprismatică (printre cele de mai sus) -
structuri cu comp chimică similară, dar în care dinferă orinetarea
cristalelor minerale.
FARINGE
Este un organ tubular, reprezintă un segment comul al aparatului
respirator și digestiv, porțiunea superioară a faringelui este localizat ă
deasupra palatului moale al cavității bucale, și comunică anterior cu
cavitățile nazale. Se numește „nazofaringe”. epiteliul care îl tapetează -
de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat). Rolul nazofaringelui
- de a direcționa aerul inspirat către căile respiratorii. Porțiunea
inferioară a faringelui este denumită „orofaringe” - face legătura între
cavitatea bucală și esofag. Este localizat sub nivelul paltului moale.
Aici epiteliul este tip bucal (stratificat pavimentos fără keratinizare). În
corionul faringian (țes conj lax) sunt prezente glande de tip mucos
(predominnat) și țes limfatic organizat sub forma amigdalelor
faringiene, dar și a celor palatine. Stratul profund al farintelui - plan
muscualr, care formează mușchii constrictori i longitudinali ai
faringelui, și care în timpul deglutiției împing epiglota, ce se închide,
bolul alimentra va fi direcțționat către esofag, evitându-se ătrunderea
lui în faringe.
Submucoasa este un țes conj lax, în care sunt prezenta vase de sange
și limfatice de calibru mai mare, pot fi prezente și term nervoase
organizate în plexuri Meissner, și conține sau nu elemente glandulare.