EXCREŢIA

Walther Bild, MD, PhD

Reprezintă funcţia de eliminare a substanţelor nedorite, produse de procesele metabolice. Are loc la
mai multe nivele
Cutanat
Apă, săruri, subst. toxice
Digestiv
Deşeuri solide, compuşi nedigerabili
Produşi de degradare ai hemoglobinei
Xenobiotice liposolubile
Respirator
Dioxid de carbon, apă
Renal
Apă, acizi, xenobiotice hidrosolubile, PRODUŞI AI METABOLISMULUI AZOTAT
Generarea de energie şi sinteza de componente biologice are ca rezultate şi substanţe –deşeu –
cataboliţi
Metabolismul glucidelor produce dioxid de carbon şi apă
Metabolismul lipidic are aceiaşi cataboliţi
Fenomenele de transformare a aminoacizilor în glucide şi lipide
Un precept fundamental în biochimia azotului este că amoniacul este toxic
Un om moare într-o atmosferă cu 500 ppm amoniac în 60 de minute
În 16 ore un şobolan de laborator moare în atmosferă cu 1000 ppm amoniac
Toxicitatea amoniacului se datorează a 2 efecte:
Efectele generale asupra pH-ului – NH3 neprotonat obţinut din reacţiile biochimice atrage
H+, ceea ce va produce alcalinizarea mediului intracelular
NH4+ inhibă direct formarea de ATP, prin abolirea gradientului de protoni necesar pentru
fosforilarea oxidativă
Detoxifierea amoniacului produce uree, principalul metabolit al azotului
Ureea este hidrosolubilă
Apare nevoia unui sistem de eliminarea substanţelor azotate hidrosolubile
Creatinina
Acid uric
Funcţia Renală
A. Reglatoare
1. osmolaritatea şi volumul lichidian al organismului
2. echilibrul electrolitic
3. echilibrul acido-bazic
B. Excreţia
1. produşilor metabolici
2. xenobiotice
a. medicamente
C. Producţia de hormoni
 1. Renina
2. Bradikinina
3. Prostaglandine
4. 1,25-Dihidroxivitamina D3
5. Eritropoietina
Evoluţia aparatului excretor în seria vertebratelor
Peşti
Peştii de apă dulce au nefroni cu glomeruli mari
Peştii marini au nefroni cu puţini glomerului
Amfibieni – nefroni primitivi
În faza larvară sunt amonotelice - excretă azot mai ales sub forma de amoniac
În faza adultă sunt uricotelice – excretă azot mai ales sub forma de acid uric
Reptile- majoritatea sunt uricotelice
nu au vezică – cloacă, reflux în intestinul inferior
Nefronii sunt incapabili să formeze urină hiperosmotică
Păsări – similari cu reptilele
Nefronii lor nu au eficienţa celor de la mamifere
Pot excreta acid uric
Prezintă glande suplimentare pentru excreţia sărurilor
Greutate aprox. 150, formă caracteristică, de dimensiunea unui pumn
În secţiune transversală, se pot observa mai multe regiuni
O parte externă – cortex
Culoare roşcată, aspect granulat.
Conţine glomerulii renali, tubii contorţi şi ducturile colectoare corticale
O parte internă – medulla
Deschisă la culoare, cu aspect striat, datorat anselor Henle paralele, ducturile
colectoare medulare şi vasele medulare
Poate fi împărţită în
Medulla externă - mai apropiată de cortex
Medulla internă
Rinichiul uman este organizat în lobi, de obicei 8-10
Fiecare lob este alcătuit dintr-o piramidă de ţesut medular şi din corticala de la bază
Vârful unei piramide formează o papilă renală
Fiecare papilă drenează urina într-un calice mic
Calicele mici se unesc pentru a forma un calice mare
Urina apoi coboară în bazinetul renal (pelvis)
Mişcări peristaltice – conduc urina la vezică
Vascularizaţia
1. Artera renală 
Artera Interlobară. 
Artera arcuată 
 Artera interlobulară 
Arteriola Aferentă 
Capilarele glomerulare 
Arteriola eferentă 
Capilarele Peritubulare 
Vena interlobulară 
Vena arcuată 
Vena interlobară 
2. Vena Renală
Microanatomia Nefronului
Unitatea de bază structurală a rinichiului este nefronul
Fiecare rinichi uman conţine aprox un milion de nefroni
Corpusculul renal
Tubul renal
Aspectul real al nefronului
Corpusculul renal este un ghem de capilare (glomerul), înconjurat de capsula Bowman
Glomerulul este alcătuit din numeroase capilare
Capilare sunt alcătuite din celule endoteliale cu fenestraţii, care reţin celulele sanguine dar permit
filtrarea plasmei
O membrană bazală glomerulară (MBG)
Prelungirile distale (pedicelele) celulelor epiteliale capsulare (podocite) care formează o reţea
interdigitată
Podocitele au un corp celular şi prelungiri cu o arhitectură complexă, ce formează fantele de filtrare
Fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 40 kDa – mai redusă
decât cele mai mici proteine plasmatice - albuminele
Podocit cu pedicele şi fantele de filtrare
Mezangiul
celulele mezangiale
Înconjură capilarele
Oferă suport structural
secretă matricea intercelulară
Sunt celule fagocitare
secretă prostaglandine
Fiecare nefron formează o ansă, iar ramul ascendent gros atinge polul vascular al glomerulului.
La acest nivel există aparatul juxtaglomerular, o regiune compusă din macula densa, celulele
mezangiale extraglomerulare şi celulele granulare
Macula densa - celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul
- funcţia lor este de a monitoriza compoziţia lichidului din lumenul tubular
Celulele granulare sunt celule musculare netede vasculare cu aspect epitelioid, localizate mai ales în
arteriolele aferente. Funcţia lor este de a sintetiza renină
 Tubii renali sunt alcătuiţi dintr-un singur strat de celule epiteliale, înconjurate de interstiţiu şi în
direct contact cu capilarele derivate din arteriola eferentă
Tubul renal este împărţit în mai multe segmente
Tubul proximal
Tubul contort proximal
Tubul medular proximal
Ansa Henle
Tubul drept proximal
Ansa subţire descendentă
Ana ascendentă groasă
Tubul contort distal
Tubii colectori
FILTRAREA GLOMERULARĂ
Filtrarea glomerulară implică ultrafiltrarea plasmei
Acest termen reflectă faptul că bariera filtrării glomerulare este o sită moleculară extrem de fină ce
permite trcerea moleculelor mici, dar restricţionează pasajul macromoleculelor (ex, proteinele
plasmatice).
Corpusculul renal este un ghem de capilare (glomerul), înconjurat de capsula Bowman
Glomerulul este alcătuit din numeroase capilare
Capilare sunt alcătuite din celule endoteliale cu fenestraţii, care reţin celulele sanguine dar permit
filtrarea plasmei
O membrană bazală glomerulară (MBG)
Prelungirile distale (pedicelele) celulelor epiteliale capsulare (podocite) care formează o reţea
interdigitată
Podocitele au un corp celular şi prelungiri cu o arhitectură complexă, ce formează fantele de filtrare
Fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 40 kDa – mai redusă
decât cele mai mici proteine plasmatice - albuminele
Podocit cu pedicele şi fantele de filtrare
Bariera de filtrare glomerulară
are trei straturi
Endoteliul capilar - lamina fenestra, apre pori, cu diametru de 50-100 nm
Membrana bazală – o reţea de fibrile fine încastrate într-o matrice de tip gel. - sialoproteine
Podocitele – stratul visceral. Fantele de filtrare au aprox. 20 nm şi sunt acoperite de o diafragmă –
proteină numită nefronă , care formează o structură ca un fermoar
Dimensiunea, forma şi încărcarea electrică afrectează filtrabilitatea macromoleculelor
Dimensiunea moleculară
Toate moleculale mai mici de 10000 sunt filtrabile liber
Moleculele foarte mari nu se filtrează deloc (majoritatea proteinelor plasmatice)
Studiile de dinamică moleculară au demonstrat că eficienţa membranei filtrante este aceea
a unui filtru cu pori cilindrici de 7,5 – 10 nm în diametru
Sarcina electrică influenţează pasajul, deoarece bariera este încărcată electronegativ - acid
sialic, sialoproteine şi heparan-sulfat
Stratul cel mai important pentru selectivitatea membranei este membrana bazală, urmată de
diafragma fantei de filtrare
Filtrarea glomerulară
Filtrarea glomerulară depinde de echilibrul dintre presiunile hidrostatice şi osmotice ce
acţionează pe membrana filtrantă – forţele Starling
În glomerul, forţa motivantă este presiunea hidrostatică capilară (PH)
Aceată presiune depinde în ultimă instanţă de presiunea arterială
Filtrării i se opune presiunea hidrostatică de spaţiul capsular (Pic)
Presiunea coloid-osmotică a plasmei din sângele capilar (PCO)
Ca urmare presiunea efectivă de filtrare (PEF) va fi
PEF = PH – Pic – PCO
Având în vedere că
PH = 55 mm Hg
Pic = 15 mm Hg
PCO = 30 mm Hg,
Deci Gradientul presional de ultrafiltrare, sau PEF = 10 mm Hg
Caracteristici ale profilului presional în capilarul glomerular
Presiunea hidrostatică medie într-un capilar glomerular este mult mai mare (55 vs. 25 mm Hg)
decât într-un capilar din alte organe, de exemplu muşchiul scheletic
Presiunea hidrostatică capilară scade puţin (1-2 mm Hg) de-a lungul capilarului glomerular, deoarece
există mai multe anse capilare în paralel (30-50), ceea ce face ca rezistenţa la curgere să fie extrem
de redusă.
Rata filtrării glomerulare (GFR) depinde de variaţiile diverşilor termeni din ecuaţia anterioară
Coeficientul de Ultrafiltrare Glomerulară (CUG) – depinde de conductivitatea hidraulică
(permeabilitatea pentru fluide) şi suprafaţa membranei filtrante
Presiunea hidrostatică în capilarul glomerular (PH) – este principala forţă a filtrării şi depinde de
presiunea arterială . Sub o PA de 80 mm Hg presiunea scade, iar sub 50 mm Hg PA filtrarea se
opreşte (IRA).
Presiunea Hidrostatică în Capsula Bowman.
Depinde de intrarea filtratului glomerular şi de rata de îndepărtare a acestui fluid de către
tub.
Această presiune se opune filtrării şi oferă forţa motorie pentru eliminarea urinei prin tubi
Dacă apare o obstrucţie de-a lungul tractului urinar – litiază, obstrucţii ureterale sau hipertrofii de
prostată – retenţie de urină.
Se opreşte filtrarea glomerulară datorită presiunii retrograde.
Presiunea coloid-osmotică din capilar
Se opune filtrării
Reducerea concentraţiei proteinelor plasmatice scade presiunea coloid-osmotică şi creşte
GFR
Fluxul Sanguin Renal
La o persoană medie în greutate de 70 kg
Fluxul combinat renal este de 1100 ml/min, ceea ce reprezintă 22%din debitul cardiac
Având în vedere că greutatea totală a celor 2 rinichi nu depăşeşte 0,4% din greutatea corporală, se
observă că aceste organe primesc o cantitate foarte mare de sânge în raport cu alte organe
Fluxul sanguin aprovizionează rinichii cu nutrienţi şi oxigen şi elimină cataboliţii
Fluxul sanguin renal depăşeşte foarte mult aceste nevoi
Fluxul foarte mare de sânge se datorează necesităţii de aprovizionare cu plasmă pentru menţinerea
fluxului glomerular
Acesta ajunge la 180 l/zi.