Cuprins

INTRODUCERE............................................................................................................................. ...................................4
UNITATEA DE STUDIU 1
INTRODUCERE ÎN GESTIUNEA FINANCIAR-CONTABILĂ A ÎNTREPRINDERII
Obiectivele Unităţii de studiu 1 ..................................................................................................................................6
1.1. Elemente de bază pentru studiul gestiunii finaciar-contabile...............................................................................7
1.2. Funcţia financiară în managementul întreprinderii............................................................................................10
1.2.1. Evoluţia funcţiei financiare.............................................................................................................................11
1.2.2. Rolul funcţiei financiare în principalele sisteme financiare............................................................................13
1.2.3. Cadrul organizatoric al funcţiei financiare......................................................................................................13
1.3. Gestiunea financiar-contabilă - componenta operaţională a funcţiei financiare................................................16
1.3.1. Conţinutul gestiunii financiar-contabile a întreprinderii.................................................................................16
1.3.2. Obiectivele gestiunii financiar-contabile a întreprinderii................................................................................17
Lucrare de verificare........................................................................................................ ..........................................19
Bibliografie.................................................................................................................................. ...............................19
UNITATEA DE STUDIU 2
POLITICA FINANCIARǍ A ÎNTREPRINDERII. STRUCTURA FINANCIAR-CONTABILĂ
Obiectivele Unităţii de studiu 2.................................................................................................................................21
2.1. Impactul structurii financiar-contabile asupra valorii întreprinderii...................................................................21
2.1.1. Concepte de bază în definirea structurii financiar-contabile a întreprinderii..................................................22
2.1.2. Structura financiară optimă. Definire şi criterii de alegere..............................................................................23
2.1.3. Factorii care influenţează configurarea structurii financiare...........................................................................27
2.1.4. Structura capitalului şi fazele ciclului de viaţă a întreprinderii.......................................................................30
Lucrare de verificare..................................................................................................................................................33
Bibliografie................................................................................................................................................................34
UNITATEA DE STUDIU 3
ALTERNATIVELE DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERII. STRUCTURA PIEŢEI FINANCIARE
Obiectivele Unităţii de studiu 3................................................................................................................................35
3.1. Alternative de finanţare a întreprinderii...........................................................................................................35
3.1.1. Finanţarea prin capitaluri proprii...................................................................................................................35
3.1.1.1. Formarea capitalului propriu......................................................................................................................36
3.1.1.2. Modalităţi de majorare a capitalului..........................................................................................................40
3.1.2. Finanţarea prin împrumuturi.........................................................................................................................43
3.1.2.1. Împrumuturi pe termen mediu şi lung........................................................................................................43
3.1.2.2. Împrumuturi pe termen scurt......................................................................................................................49
3.2. Structura pieţei financiare................................................................................................................................52
Lucrare de verificare................................................................................................................................................58
Bibliografie........................................................................................................... ...................................................59
UNITATEA DE STUDIU 4
COSTUL CAPITALULUI ŞI POLITICA DE DIVIDENDE
Obiectivele Unităţii de studiu 4...............................................................................................................................60
4.1. Costul capitalurilor...........................................................................................................................................60
4.2. Politica de dividende..................................................................................................... ...................................65
4.2.1. Puncte de vedere privind politica dividendelor.............................................................................................65
4.2.2. Politica de dividende şi comportamentul întreprinderilor.............................................................................67
Lucrarde verificare..................................................................................................................................................69
Bibliografie.............................................................................................................................................................70
UNITATEA DE STUDIU 5
GESTIUNEA INVESTIŢIILOR ÎN STRATEGIA FINANCIARǍ A ÎNTREPRINDERII
Obiectivele Unităţii de studiu 5...............................................................................................................................71
5.1. Definire şi caracteristici....................................................................................................................................71
5.2. Tipologia investiţiilor...................................................................................................... .................................72
5.3. Conceptul de valoare financiară a timpului......................................................................................................74
5.4. Fluxurile monetare absorbite şi generate prin investiţii...................................................................................75
5.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de actualizare şi capitalizare.....................................................77
Lucrare de verificare..................................................................................................................................... .........79
Bibliografie................................................................................................................. .............................................80
 3

UNITATEA DE STUDIU 6
GESTIUNEA ŞI ANALIZA EFICIENŢEI PROIECTELOR DE INVESTIŢII
Obiectivele Unităţii de studiu 6...............................................................................................................................81
6.1. Fundamentarea deciziilor de investiţii în mediu cert........................................................................................81
6.1.1. Criteriile financiare de apreciere a eficienţei proiectelor de investiţii...........................................................81
6.1.2. Criterii contabile de analiză a proiectelor de investiţii..................................................................................87
6.2. Fundamentarea deciziilor de investiţii în mediu aleator. Abordări statistico-matematice...............................89
6.3. Procedura de decizie în managementul investiţiilor.........................................................................................93
Lucrare de verificare..............................................................................................................................................100
Bibliografie................................................................................................................. ...........................................101
UNITATEA DE STUDIU 7
GESTIUNEA CICLULUI DE EXPLOATARE. GESTIUNEA STOCURILOR
Obiectivele Unităţii de studiu 7.............................................................................................................................102
7.1. Conţinutul ciclului de exploatare....................................................................................................................102
7.2. Obiectivul gestiunii ciclului de exploatare.....................................................................................................104
7.3. Analiza eficienţei gestiunii ciclului de exploatare..........................................................................................105
7.4. Gestiunea stocurilor..................................................................................................... ...................................107
7.4.1. Definirea şi caracteristicile stocurilor..........................................................................................................107
7.4.2. Modele de optimizare a stocurilor...............................................................................................................108
7.4.3. Analiza eficienţei gestiunii stocurilor..........................................................................................................111
Lucrare de verificare..............................................................................................................................................114
Bibliografie................................................................................................................. ...........................................115
UNITATEA DE STUDIU 8
GESTIUNEA CREDITULUI COMERCIAL
Obiectivele Unităţii de studiu 8.............................................................................................................................116
8.1. Accepţiunile creditului comercial...................................................................................................................116
8.2. Factorii care influenţează nivelul şi durata creditului comercial....................................................................117
8.3. Costurile creditului comercial.........................................................................................................................119
8.4. Controlul creditelor comerciale......................................................................................................................120
Lucrare de verificare........................................................................................................ ......................................121
Bibliografie............................................................................................................................................................122
UNITATEA DE STUDIU 9
DETERMINAREA NECESARULUI DE FINANŢARE A CICLULUI DE EXPLOATARE
Obiectivele Unităţii de studiu 9..............................................................................................................................123
9.1. Metodele analitice de determinare a necesarului de fina.nţare pentru exploatare...........................................123
9.2. Metodele sintetice de determinare a necesarului de finanţare pentru exploatare............................................128
Lucrare de verificare...................................................................................................... .........................................133
Bibliografie................................................................................................................. ............................................134
UNITATEA DE STUDIU 10
GESTIUNEA TREZORERIEI
Obiectivele Unităţii de studiu 10.............................................................................................................................135
10.1. Definirea trezoreriei şi obiective gestiunii trezoreriei....................................................................................135
10.2. Funcţia de trezorerie.................................................................................................. .....................................136
10.3. Legătura bugetului de trezorerie cu alte instrumente de planificare financiară..............................................137
10.4. Elaborarea şi interpretarea bugetului de trezorerie.........................................................................................138
10.5. Previzionarea încasărilor şi plăţilor................................................................................................................139
10.6. Determinarea şi acoperirea soldului de trezorerie..........................................................................................140
10.7. Gestionarea soldului de trezorerie..................................................................................................................141
Lucrare de verificare................................................................................................................................................142
Bibliografie................................................................................................................. .................................. ...........143

BIBLIOGRAFIE FINALĂ.......................................................................................................................................144
4

Introducere

Cursul de Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii a fost elaborat plecând de la

câteva considerente.
În primul rând, gestiunea financiar-contabilă reprezintă componenta operaţională a
funcţiei financiare a întreprinderii, care implică un complex de decizii şi acţiuni concrete, cu
impact direct asupra capitalului său. În practică, gestiunea financiar-contabilă are menirea de a
realiza competenţele funcţiei financiare. Ori, sarcinile funcţiei financiare sunt centrate pe
asigurarea creşterii valorii întreprinderii sau, în cazul întreprinderilor cotate la Bursă, a preţului de
piaţă al acţiunilor. În consecinţă, obiectivul gestiunii financiar-contabile este de a proceda astfel
încât, fiecare decizie financiară să se dovedească creatoare de valoare pentru acţionari şi să-şi
găsească justificare în creşterea valorii întreprinderii.
În al doilea rând, gestiunea financiar-contabilă are caracter dinamic. Cu cât sistemele
financiare se caracterizează printr-o mai mare diversitate a instrumentelor, instituţiilor şi pieţelor,
cu atât gestiunea financiar-contabilă trebuie să pună în aplicare o gamă mai complexă de tehnici
de finanţare, plasare, investiţii, analiză şi control al riscurilor, iar responsabilităţile funcţiei
financiare cresc.
În al treilea rând, în pofida specificului său, funcţia financiară face apel la tehnicile
contabile, pentru că nu dispune de modalităţi proprii de înregistrare a operaţiunilor care se petrec
în întreprindere. Aceasta face ca în practică, funcţia financiară să primească apelativul de funcţie
financiar-contabilă. Tehnicile de înregistrare contabilă se bazează pe constatări de fapte, în timp
ce gestiunea financiar-contabilă presupune acţiune şi orientare spre viitor.
Acest material a fost elaborat menţinând rigoarea ştiinţifică specifică unui curs universitar,
însă răspunzând şi viziunii concrete, proprii practicianului. Structurarea celor zece unităţi de
studiu, proprii disciplinei de specialitate Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii, este
raţională şi intuitivă, prezentându-se astfel:
- în Unitatea de studiu 1, după explicarea conceptelor de bază pentru studiul gestiunii
financiar-contabile, sunt prezentate evoluţia, rolul şi cadrul organizatoric al funcţiei financiare în
managementul întreprinderii, continuându-se cu ilustrarea conţinutului şi a obiectivelor gestiunii
financiar-contabile, în calitate de componentă a funcţiei financiare; timpul mediu necesar
pentru asimilarea US1 (studiu individual, rezolvarea testelor etc.) este de 10 ore.
- Unitatea de studiu 2 abordează problematica politicii financiare a întreprinderii,
punându-se accent pe studiul impactului structurii financiar-contabile asupra valorii întreprinderii,
pe conceptul de structură financiară optimă, pe criteriile care constituie drept reper în
configurarea acesteia, pe factorii care influenţează design-ul structurii financiare optime etc.;
timpul mediu necesar pentru asimilarea US2 (studiu individual, rezolvarea testelor etc.) este de
12 ore.
- Unitatea de studiu 3 se axează pe explicarea alternativelor de finanţare, în principal
finanţarea prin capitaluri proprii şi finanţarea prin împrumuturi, pe descrierea structurii pieţei
financiare şi a remunerării „finanţatorilor”; timpul mediu necesar pentru asimilarea US3
(studiu individual, rezolvarea testelor etc.) este de 12 ore.
- Unitatea de studiu 4 explică noţiunea de cost al capitalului, prezintă tehnicile de
determinare a costului capitalului în cazul principalelor alternative de finanţare a întreprinderii şi
descrie comportamentul investitorilor în raport cu politica de dividende a întreprinderii; timpul
mediu necesar pentru asimilarea US4 (studiu individual, rezolvarea testelor etc.) este de 10 ore.
- Unitatea de studiu 5 defineşte şi clasifică investiţiile, explică conceptul de valoare
finanaciară a timpului şi necesitatea înţelegerii acestuia pentru analiza eficienţei proiectelor de
investiţii, prezintă structura fluxurilor băneşti absorbite şi generate prin investiţii; timpul mediu
necesar pentru asimilarea US5 (studiu individual, rezolvarea testelor etc.) este de 12 ore.
 5

- Unitatea de studiu 6 se ocupă de fundamentarea deciziilor de investiţii, în mediu cert şi

aleator, după explicarea prealabilă a unor categorii şi tehnici utilizate în metodologia de evaluare
a eficienţei proiectelor de investiţii; timpul mediu necesar pentru asimilarea US6 (studiu
individual, rezolvarea testelor etc.) este de 14 ore.
- Unitatea de studiu 7 prezintă conţinutul şi obiectivele gestiunii ciclului de exploatare,
pornind de la definirea stocurilor, explicarea modelelor de optimizare a stocurilor, continuând cu
analiza eficienţei gestiunii stocurilor; timpul mediu necesar pentru asimilarea US7 (studiu
individual, rezolvarea testelor etc.) este de 14 ore.
- Unitatea de studiu 8 tratează gestiunea creditului comercial, detaliind accepţiile
creditului comercial, factorii care influenţează nivelul şi durata creditului comercial, costurile creditului
comercial, controlul creditului comercial; timpul mediu necesar pentru asimilarea US8 (studiu
individual, rezolvarea testelor etc.) este de 12 ore.
- Unitatea de studiu 9 explicitează semnificaţia conceptului de necesar de finanţare a
ciclului de eploatare al întreprinerii; prezintă metodele analitice şi sintetice bazate pe costurile
exploatării şi pe cifra de afaceri pentru previzionarea necesarului mediu anual şi trimestrial de
finanţare a ciclului de exploatare; timpul mediu necesar pentru asimilarea US9 (studiu
individual, rezolvarea testelor etc.) este de 14 ore.
- Unitatea de studiu 10 abordează caracteristicile gestiunii trezoreriei, fără a face
abstracţie de instrumentele de planificare financiară care permit o mai bună „guvernare” a
resurselor financiare şi de modul de gestionare a excedentului sau deficitului de trezoerie; timpul
mediu necesar pentru asimilarea US10 (studiu individual, rezolvarea testelor etc.) este de 14
ore.
Preocuparea constantă a autorului a fost claritatea expunerii, recurgând sistematic la
exemple, pentru a oferi cititorului un cadru sintetic şi pragmatic al temelor abordate. În urma
parcurgerii conţinutului acestui curs veţi fi în măsură să:
- folosiţi fără echivoc limbajul de specialitate şi termenii consacraţi în domeniul gestiunii
financiar-contabile;
- vă însuşiţi metodele şi tehnicile de practicǎ financiarǎ privind identificarea surselor de
finanţare, optimizarea structurii financiare a întreprinderii, utilizarea eficientă a resurselor
financiare, remunerarea posesorilor de capital, optimizarea ciclului de exploatare, planificarea şi
strategia financiară etc.;
- dezvoltaţi în mod independent abilităţi şi competenţe de analiză, sinteză, interpretare şi
comunicare cu mediul de afaceri, atât de necesare unor profesionişti creativi şi viitori decidenţi
raţionali.
Evaluarea cunostinţelor, competenţelor şi abilităţilor acumulate parcurgând acest curs se
realizează în două etape:
1. pe parcursul semestrului, astfel:
- 3 teste grilă pe platforma Blackboard, la date anunţate.
2. la sfârşitul semestrului prin examen scris clasic.

Nota finală se va calcula după formula:

70% examen scris+30% test grilă
6

UNITATEA DE STUDIU 1
INTRODUCERE ÎN GESTIUNEA FINANCIAR-CONTABILĂ A ÎNTREPRINDERII
UNITATEA DE STUDIU 1
INTRODUCERE ÎN GESTIUNEA FINANCIAR-CONTABILĂ A ÎNTREPRINDERII
Obiectivele Unităţii de studiu 1 ..................................................................................................................................7
1.1. Elemente de bază pentru studiul gestiunii finaciar-contabile..........................................................................7
1.2. Funcţia financiară în managementul întreprinderii.........................................................................................11
1.2.1. Evoluţia funcţiei financiare..............................................................................................................................11
1.2.2. Rolul funcţiei financiare în principalele sisteme financiare..........................................................................14
1.2.3. Cadrul organizatoric al funcţiei financiare....................................................................................................14
1.3. Gestiunea financiar-contabilă - componenta operaţională a funcţiei financiare...........................................17
1.3.1. Conţinutul gestiunii financiar-contabile a întreprinderii..............................................................................17
1.3.2. Obiectivele gestiunii financiar-contabile a întreprinderii.............................................................................18
Lucrare de verificare...................................................................................................................................................20
Bibliografie................................................................................................................. ................................................20

Obiectivele Unităţii de studiu 1

În urma parcurgerii acestei unităţi de curs veţi fi în măsură să:

 Explicaţi elementele de bază pentru studiul gestiunii financiar-contabile a întreprinderii:

fluxuri, cicluri şi decizii financiare;
 Prezentaţi evoluţia şi a rolul funcţiei financiare în managementul întreprinderii;
 Descrieţi cadrul organizatoric al funcţiei financiare;
 Ilustraţi conţinutul şi obiectivele gestiunii financiar-contabile, ca şi componentă operaţională a
funcţiei financiare.

Întreprinderea este o organizaţie în care coexistă valori, aspiraţii, aşteptări ale tuturor
„actorilor” implicaţi în activitatea sa, numiţi generic stakehorder, şi faţă de care ea are
responsabilităţi etico-sociale. Finalitatea principală a întreprinderii ar trebui să fie satisfacerea
durabilă a intereselor economice ale tuturor subiecţilor care au legătură cu întreprinderea. Ori,
acest fapt ar trebui să nu se realizeze ocazional, ci constant în timp, cu respectarea regulilor
transparenţei şi a credibilităţii, asigurând protecţia şi regenerarea resurselor naturale pentru
generaţiile viitoare.
Teoria financiară modernă se focalizează pe necesitatea satisfacerii interesului
acţionarilor, care îmbracă forma creării de valoare, datorită faptului că acţionarii, spre deosebire
de alţi stakeholder, sunt cei care îşi asumă cel mai mare risc renunţând la lichidităţi şi investindu-
şi capitalul în întreprindere, în speranţa obţinerii unor randamente viitoare dar, incerte. Orientarea
excesivă spre exigenţele de remunerare a acţionarilor, în dauna celorlalţi stakeholders, poate
compromite pe termen lung capacitatea de supravieţuire a întreprinderii, ştiut fiind faptul că nu
întotdeauna crearea de valoare pentru acţionari implică în mod automat creşterea valorii
întreprinderii, o mai bună motivare a salariaţilor sau creşterea economică şi socială în teritoriul în
care funcţionează întreprinderea respectivă. Pe termen lung, însă, interesele acţionarilor şi ale
partenerilor de afaceri tind să se alinieze datorită atenţiei managementului şi a presiunilor externe
exercitate asupra întreprinderii. Crearea de valoare pentru acţionari introduce în întreprindere o
mentalitate pro-activă, competitivă, care inspiră dezvoltarea echilibrată a acesteia pe termen lung,
orientată spre căutarea de noi oportunităţi de creare a valoarii şi spre controlul riscurilor.
Funcţia financiară, prin componenta sa gestiunea financiar-contabilă, are misiunea de a
contribui la crearea de valoare pentru întreprindere în complexitatea sa şi, deci, pentru acţionari.
 7

1.1. Elemente de bază pentru studiul gestiunii finaciar-contabile

Mecanismele financiar-contabile sunt indisociabil legate, pe de o parte, de relaţiile de

schimb care există între partenerii de afaceri şi, pe de altă parte, de fenomenul de acumulare de
capital. Cu ocazia relaţiilor de schimb dintre întreprindere şi mediu se transferǎ bunuri şi monedǎ,
transferuri cunoscute în literatura de specialitate sub numele de fluxuri (materiale, bǎneşti, de
forţǎ de muncǎ, informaţonale, decizionale etc.). Orice flux se naşte dintr-o acumulare prealabilă
de bunuri, servicii sau monedă şi modifică în permanenţă volumul şi compoziţia bunurilor
economice acumulate, a creanţelor şi a datoriilor. Cantitatea de bunuri şi monedă măsurate la un
moment dat defineşte stocurile, iar ansamblul stocurilor deţinute de întreprindere formează
capitalul economic1.
Teoria financiară defineşte fluxurile ca fiind ansamblul mişcărilor care au un impact
imediat sau amânat (decalat) asupara lichidităţii întreprinderii2. Fluxurile se clasifică după mai
multe criterii.
 În funcţie de impactul lor asupra lichidităţii întreprinderii, există:
a) fluxuri reale sau fizice care corespund unor cumpărări sau vânzări de bunuri/servicii şi
care au incidenţă asupra trezoreriei prin plăţile/încasările imediate (în numerar) sau amânate (pe
credit); măsurarea fluxurilor reale se realizează printr-o evaluare în termeni monetari;
b) fluxuri băneşti (monedă sau echivalente monetare) care au sau nu drept corespondent
un flux fizic de bunuri/servicii şi au incidenţă amânată sau imediată asupra lichidităţii, după cum
există sau nu un decalaj de timp între decizia de realizare a acestor operaţiuni şi încasarea sau
plata lor propriu-zisă;
c) mişcări (decalaje) contabile fără incidenţă imediată sau amânată asupra lichidităţii,
care au rolul de a corecta rezultatul financiar prin înregistrări de ajustare cu ocazia inventarului şi
înregistrări de delimitare în timp a veniturilor şi cheltuielilor (decalaje contabile);
d) fluxuri fictive fără incidenţă imediată asupra lichidităţilor, care reprezintă mişcări
contabile determinate de înregistrări pentru: corectarea valorilor activelor sau pasivelor
(amortizări, provizioane, diferenţe din reevaluare, operaţii interne de majorare a capitalului
social);
e) mişcări legate de schimbările de bază determinate de reflectarea operaţiilor de
fuziune/divizare, aport parţial de active.
 În funcţie de modul de evaluare există:
a) fluxuri la costuri istorice sau contabile;
b) fluxuri la valori actuale care ţin seama de unii factori ce distorsionează valorile
contabile, precum: inflaţia, raportul de schimb al monedei naţionale, gradul de depreciere a
bunurilor.
 După modul de urmărire a fluxurilor pe parcursul unui exerciţiu financiar-contabil se
deosebesc:
a) fluxuri de numerar care reprezintă suma fluxurilor de lichidităţi degajate într-o anumită
perioadă, calculate ca diferenţă între încasările şi plăţile perioadei;
b) fluxuri de fonduri (utilizări şi resurse) care exprimă ansamblul fluxurilor reale legate de
activităţile întreprinderii, care se materializează în creşterea sau diminuarea unei utilizări sau
resurse indiferent de modul încasării sau plăţii; ele se mai numesc fluxuri potenţiale de numerar,
care pot conduce pe termen scurt sau lung la un flux de numerar efectiv.
 În funcţie de sensul transferului dintre mediu şi întreprindere există:
a) fluxuri de intrare (input) care vin din mediu spre întreprindere;

1
Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005, p. 8.
2
Pântea I.P., Deaconu A., Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate -
Situaţiile fluxurilor de numerar, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2004, p. 156.
8

b) fluxuri de ieşire (output) orientate din întreprindere spre mediu.

În cadrul reţelei dense de fluxuri bǎneşti şi reale care se dezvoltă între stakeholder,
diferitele pieţe şi structuri sociale, întreprinderea este considerată un „nod al fluxurilor”3 (Fig. nr.
1.).

Piaţa factorilor de producţie Piaţa bunurilor şi serviciilor

Aprovizionǎri cu factori de producţie Livrǎri de produse/servicii

Plata bunurilor achiziţionate Încasarea livrǎrilor efectuate

Întreprindere

Formarea capitalurilor Plata impozitelor şi taxelor

Plata dividendelor, dobânzilor, Încasarea subvenţiilor şi a primelor la

restituirea creditelor export

Piaţa financiarǎ Statul

Fig. nr. 1. Fluxurile bǎneşti şi fluxurile reale ale întreprinderii

Sursa: Bucǎtaru D., Gestiunea financiarǎ a întreprinderii, 2003

Gestiunea financiarǎ se ocupǎ cu precǎdere de fluxurile bǎneşti, care exprimǎ operaţiunile de folosire a
banilor în transferurile mediu-întreprindere şi invers. Fluxurile bǎneşti sunt clasificate în literatura de
specialitate ca fiind: dependente faţǎ de fluxurile reale şi autonome în raport cu acestea.
Cele din prima categorie apar ca urmare a existenţei, în prealabil, a fluxurilor reale, ele
putând fi imediate sau decalate faţǎ de fluxurile reale. De exemplu, de pe piaţa factorilor de
producţie întreprinderea se aprovizioneazǎ cu factorii necesari activitǎţii de exploatare, situaţie în
care se generează un flux real. Achitarea contravalorii aprovizionǎrilor determinǎ un flux bǎnesc
care poate fi imediat, dacă se manifestǎ simultan cu fluxul real (plata contravalorii achiziţiilor se
realizeazǎ imediat), sau decalat, când existǎ un ecart temporal între cele douǎ fluxuri (furnizorul
acceptǎ amânarea plǎţii aferente achiziţiilor, respectiv acordǎ un credit clientului). Fluxurile
bǎneşti decalate dau naştere creanţelor la furnizori şi datoriilor la cumpǎrǎtori.
Fluxurile bǎneşti autonome se produc ca urmare a operaţiunilor de: plată a dividendelor,
rambursare a creditelor, plată a impozitelor, contractare de noi împrumuturi, încasare/plată a
dobânzilor etc. La înfiinţare, o întreprindere trebuie sǎ-şi constituie capitalul social recurgând la
piaţa financiarǎ (emiterea de acţiuni, obligaţiuni, contractarea de credite) sau, mai târziu, îşi poate
spori capitalul total prin capitalizarea unei pǎrţi din profitul propriu. În consecinţǎ, capitalul
întreprinderii se formeazǎ prin fluxuri autonome, respectiv din acumulǎri financiare anterioare,
care derivǎ din operaţiuni independente de cele de producţie şi care modificǎ cantitativ diferite
active financiare. Fluxurile bǎneşti autonome se nasc şi ca urmare a remunerǎrii „furnizorilor” de
capital prin plata dividendelor (acţionarii) şi a dobânzilor (creditorii). Relaţia întreprinderii cu
bugetul statului implicǎ existenţa fluxurilor bǎneşti autonome, în ambele sensuri, adicǎ: prin
vǎrsarea cǎtre buget a obligaţiilor fiscale (impozite şi taxe) sau prin încasarea subvenţiilor şi a
primelor de export. Când întreprinderea desfǎşoarǎ activitǎţi de comerţ exterior, fluxurile bǎneşti
capǎtǎ şi forma fluxurilor valutare.
3
Bucǎtaru D., Gestiunea financiarǎ a întreprinderii, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2003, p. 5.
 9

În activitatea întreprinderii, capitalurile parcurg un ciclu financiar, care poate fi definit recenzând toate
operaţiunile ce intervin între momentul în care întreprinderea transformă moneda pe care o deţine sau o
procură prin împrumuturi, în bunuri/servicii şi momentul în care se recuperează moneda, prin
comercializarea bunurilor/serviciilor. Ţinând seama de conţinutul şi durata proceselor care se deruleazǎ
între cele douǎ momente amintite, ciclul financiar se descompune în alte trei cicluri, respectiv: ciclul de
exploatare, ciclul de investiţii şi ciclul de finanţare 4.
Ciclul de exploatare este definit de ansamblul operaţiunilor realizate de întreprindere
pentru desfăşurarea activităţii sale curente (aprovizionare, producţie, comercializare), care
antrenează plăţi (către furnizori, salariaţi, fisc etc.) şi încasări (de la clienţi) legate de exploatare.
Prin achiziţionarea materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei etc. se constituie
activele circulante ale întreprinderii. Livrarea şi încasarea produselor finite/serviciilor obţinute
prin procesul de fabricaţie permit revenirea capitalului la forma bǎneascǎ. Prin participarea la
procesul de schimb se naşte „viaţa financiarǎ” a întreprinderii de care depinde evoluţia şi
compozitia capitalului său, dar şi exercitarea funcţiei sale productive5. Operaţiunile ciclului de
exploatare trebuie să se caracterizeze prin continuitate, pentru a asigura utilizarea optimă a
factorilor de producţie. Însă, fluxurile fizice de intrare (achiziţiile) şi de ieşire (vânzările) se
realizează discontinuu. În această situaţie, funcţionarea regulată a ciclului de exploatare este
asigurată prin intermediul stocurilor (materii prime, produse în curs, produse finite).
În cadrul ciclului de investiţii se formează fluxurile imputabile operaţiunilor de
investiţii/dezinvestiţii în/din imobilizări corporale şi financiare, care reflectă deficitul sau
excedentul născut din astfel de operaţiuni. În cadrul acestui ciclu se constituie capacitatea de
producţie necesară exercitării funcţiei productive de către întreprindere, ceea ce determinǎ
transformarea banilor (resurse proprii, finanţǎri de la terţi etc.), prin acte de cumpǎrare sau prin
decontarea cheltuielilor presupuse de realizarea în regie proprie a unor elemente de activ
imobilizat, în bunuri materiale. Ca urmare a exploatǎrii capacitǎţilor de producţie astfel
constituite, o parte din valoarea activelor imobilizate se transferǎ prin operaţiuni de exploatare în
mod treptat, pe durata mai multor ani (amortizarea), în valoarea bunurilor şi/sau serviciilor
obţinute. Acestea, la rândul lor, sunt oferite spre vânzare, iar încasarea contravalorii lor permite
întreprinderii recuperarea treptată a resurselor băneşti investite. O parte din moneda astfel
obţinută va fi direcţionată pentru reînnoirea sau creşterea capacităţilor de producţie iniţiale.
Operaţiunile de investiţii depind în mare parte de surplusul monetar degajat de operaţiunile de
exploatare, fiind valabilă şi reciproca. Întreprinderile îşi pot creşte potenţialul economic în mod
indirect, controlând alte întreprinderi. Investiţia constă în acest caz în alocarea de monedă pentru
a achiziţiona active financiare (titluri) la alte societăţi.
Ciclul de finanţare este definit de ansamblul operaţiunilor financiare referitoare la
acţiunile de procurare a capitalurilor şi remunerare a finanţatorilor de capital. În mod concret,
fluxurile ciclului de finanţare reprezintă încasările şi plăţile aferente finanţărilor din surse externe
la care recurge întreprinderea (emisiune de acţiuni şi obligaţiuni, împrumuturi bancare, leasing
financiar etc.), atunci când fluxurile de exploatare au fost insuficiente pentru acoperirea
operaţiunilor de investiţii şi pentru remunerarea finanţatorilor (acţionari, bănci, societăţi de
leasing). Durata ciclului de finanţare este variabilă, după cum operaţiunile privesc dezvoltarea
întreprinderii şi investiţiile (operaţiuni financiare sau operaţiuni de finanţare pe termen lung) sau
ciclul de exploatare (operaţiuni de credit sau operaţiuni financiare pe termen scurt). Fluxurile
care aparţin ciclului financiar au influenţă asupra trezoreriei. În cadrul lor, fluxurile din operaţiuni
de exploatare sunt esenţiale pentru aprecierea performanţei financiare a întreprinderii. De
mărimea lor depinde aptitudinea întreprinderii de a: menţine capacitatea de producţie, realiza noi

4
Boştinaru A., Prăjişteanu B., Diagnostic financiar. Instrumente de analiză financiară, Ed. Economică, Bucureşti,
2003, p. 50.
5
Modolo G., Bettagno A. M., La gestione finanziaria d’impresa, Buffetti Editore, Roma, 1977, p. 13.
10

investiţii, acorda noi dividende, rambursa împrumuturi fără a apela la surse de finanţare externe
costisitoare. Relaţia dintre fluxuri şi stocuri constituie fundamentul mecanismelor financiare6.
Deciziile financiare care fac obiectul gestiunii financiar-contabile a întreprinderii pot fi
clasificate dupǎ diverse criterii7:
 Dupǎ corelarea problemelor de rezolvat cu soluţiile propuse distingem:
a) decizii financiare de rutinǎ, care sunt adoptate pentru a rezolva probleme bine
cunoscute, repetitive, bine definite şi pentru care existǎ soluţii alternative cunoscute; de obicei
aceste decizii nu au un caracter complex şi se iau în condiţii de certitudine, implicând un risc
redus.
b) decizii financiare adaptive, care sunt mai complexe şi implicǎ un anumit grad de
incertitudine privitor la fenomenele sau procesele prevǎzute a se realiza; modul de rezolvare a
problemelor este parţial cunoscut din experienţele trecute, iar condiţiile viitoare în care urmeazǎ
sǎ se adopte aceste decizii se modificǎ faţǎ de cele deja cunoscute anterior.
c) decizii financiare inovative, care sunt cel mai greu de fundamentat deoarece ţin de
modificǎrile de strategie ale întreprinderii, generează efecte pe un orizont de timp mai îndepǎrtat,
pot fi unice pentru că problemele de rezolvat nu au mai fost întâlnite în practica întreprinderii, iar
soluţiile impun luarea în considerare a incertitudinii şi riscului.
 Dupǎ natura lor, deciziile financiare sunt:
a) decizii de investiţii, care implicǎ convertirea capitalului din forma bǎneascǎ în forma
materialǎ, prin intermediul operaţiunilor de achiziţionare a activelor imobilizate şi circulante
necesare întreprinderii; operatiunile inverse, de transformare a capitalului aflat sub formǎ
materialǎ în diferite forme ale capitalului bǎnesc, sunt rezultatul deciziei de dezinvestiţii,
dezinvestirea constând în vânzarea şi încasarea contravalorii bunurilor materiale care, din diferite
motive, prisosesc proceselor economice.
b) decizii de finanţare prin care se selecteazǎ sursele de procurare a capitalului
întreprinderii, astfel încât sǎ se asigure: un raport optim între capitalul propriu şi capitalul
împrumutat, ţinând seama de costul capitalului; echilibrul financiar al întreprinderii prin
constituirea resurselor la nivelul necesarului de finanţare; protejarea întreprinderii împotriva
riscurilor.
c) decizii de distribuire a rezultatului net, care au consecinţe atât asupra politicii de
investiţii a întreprinderii, cât şi asupra autofinanţării.
În majoritatea întreprinderilor însǎ, resursele băneşti constituie un element restrictiv, o constrângere
care condiţionează obiectivele strategice de supravieţuire şi dezvoltare. Din aceastǎ cauzǎ, orice
decizie financiarǎ trebuie sǎ fie prudentǎ şi raţionalǎ.

1.2. Funcţia financiară în managementul întreprinderii

Funcţiei financiare, ca subsistem al managementului, i se atribuie toate competenţele care
privesc gestiunea fluxurilor de capital, şi anume procurarea capitalului, plasarea acestuia,
controlul şi analiza consecinţelor utilizării lui asupra creşterii valorii întreprinderii. Astfel, funcţia
financiară are, în primul rând, rolul de a asigura legătura întreprinderii cu mediul financiar, fiind
o interfaţǎ între întreprindere şi piaţa financiară8, pentru a procura capitalul cu constrângeri cât
mai puţine din partea finanţatorilor şi a-l plasa în condiţii minime de risc. În al doilea rând,
funcţia financiară este cea care instaurează în interiorul întreprinderii disciplina financiară şi de
comunicare necesară în relaţiile cu piaţa financiară.

6
Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005, p. 8.
7
Pivato S., Misani N., Ordanini A., Perrini F., Economia e gestione delle imprese, Egea, Milano, 2004, p. 317.
8
Pivato S., Misani N., Ordanini A., Perrini F., Op.cit., 2004, p. 317.
 11

1.2.1. Evoluţia funcţiei financiare

Percepţia rolului funcţiei financiare în managementul întreprinderii s-a modificat de-a

lungul timpului, paralel cu evoluţia înregistrată de teoria şi practica financiară. Literatura de
specialitate9 realizează o periodizare a stadiilor evolutive ale funcţiei financiare, sintetizată în
Tabelul 1.
Tabelul nr. 1. Ciclul evolutiv al funcţiei financiare
Aspecte relevante
Perioadele de Stadii evolutive ale Profunzimea Modele de apreciere a
pentru gestiunea
referinţă funcţiei financiare analizei financiare performanţelor de gestiune
financiară
Funcţia financiară Simplă, statică, Modelul efectului de levier
1960 - 1970 Rentabilitatea
subordonată deterministă financiar
Rentabilitatea,
Funcţia financiară Dezvoltarea durabilă, Complexă, dinamică, Modele de dezvoltare durabilă,
1970 - 1980
integrată Riscul economic şi deterministă modele de analiză a riscului
financiar
Rentabilitatea,
Dezvoltarea durabilă, Modele de cuantificare a costului
Funcţia financiară Riscul economic şi Complexă, dinamică, capitalului, modele de analiză a
1980 - 1990
strategică financiar, probabilistică creării de valoare, modele de
Valoarea analiza a investiţiilor
întreprinderii
Sursa: Pavarani E., ş.a., Analisi finanziaria. Valore, solvibilità, rapporti con i finanziatori, 2002
Funcţia financiară subordonată se caracteriza printr-un câmp de acţiune limitat,
autonomie decizională scăzută, caracterul executiv al sarcinilor. În plan organizatoric, funcţia
financiară este un „apendice” al managementului, cu atribuţii limitate cel mai adesea la
gestionarea raporturilor cu intermediarii financiari, pentru a repera resursele necesare.
Această stare a funcţiei financiare caracteriza întreprinderile industriale în contextul
economico-financiar al anilor 1960-1970, când la nivel internaţional predomina stabilitatea
economică. În perioada respectivă gestiunea întreprinderii se desfăşura în condiţii foarte apropiate
de cele ideale, ale pieţei perfecte. În acest cadru întreprinderile alcătuiau structura financiară pe
baza unui grad de îndatorare semnificativ. Potenţialul risc financiar provocat de gradul mare de
îndatorare era compensat de absenţa riscului economic, din cauza stabilităţii proceselor
productive, tehnologiilor şi pieţei şi gradului mare de previzune a condiţiilor viitoare.
Criteriul de decizie pentru utilizarea capitalului îl reprezintă căutarea acelor oportunităţi
de investiţii care asigură niveluri ale rentabilităţii superioare costului datoriei. Pentru acesta se
utiliza modelul Modigliani şi Miller, fundamentat pe ipoteza că, în condiţile pieţelor perfecte şi a
neutralităţii fiscale, structura financiară şi politica financiară nu sunt relevante în procesul de
acumulare. O astfel de funcţie financiară este tipică şi în prezent pentru întreprinderile de mici
dimensiuni.
Funcţia financiară integrată reprezintă a doua fază evolutivă, care a apărut pe fondul
unei crize economice de proporţii pe plan internaţional. Cauzată de creşterea costului materiilor
prime şi forţei de muncă, criza a prejudiciat competitivitatea şi a redus procesul de acumulare din
cauza creşterii gradului de îndatorare. În acea perioadă s-a conştientizat faptul că piaţa financiară
poate reprezenta atât o sursă de ameninţări cât şi de oportunităţi pentru întreprindere.
În acel context se impunea o evaluare mai riguroasă a proiectelor de investiţii în abordare
financiară şi strategică. A apărut nevoia unei evaluării ex ante, în care funcţia financiară să
pregătească bazele de succes ale întreprinderii, într-un cadru decizional care integrează decizii
orientate spre achiziţionarea avantajelor competitive, asigurarea echilibrului financiar şi a unui
grad acesibil de risc. Întreprinderile erau constrânse să caute competitivitate pe baza avantajelor
prin costuri, a proceselor productive mai eficiente, a investiţiilor în tehnologii performante şi în
9
Pavarani E., ş.a., Analisi finanziaria. Valore, solvibilità, rapporti con i finanziatori, The McGraw-Hill Companies,
S.R.L., Publishing Group Italia, Milano, 2002, p. 21.
12

cercetare-dezvoltare. În această situaţie, funcţia financiară nu se putea limita la a fi doar un canal

de legătură între întreprindere şi piaţa financiară, ci a dobândit rolul de a disciplina alegerile
întreprinderii în corelaţie cu disciplina pieţei financiare. Prudenţa în materie de alegeri financiare
a extins competenţele funcţiei financiare care includeau şi sarcini de analiză a situaţiilor
financiare, a dinamicii financiare, a volatilităţii pieţei financiare. Astfel, de la modelul financiar
bazat pe îndatorare s-a trecut la modelul de dezvoltare financiară durabilă.
Criteriile de selecţie a surselor de finanţare se extind, de la minimizarea costurilor şi
valorificarea avantajului fiscal generat de îndatorare, la evaluarea riscurilor de refinanţare,
expunerea rezultatelor întreprinderii la riscul financiar. Era necesară o funcţie financiară activă
care să aibă capacitatea de a anticipa repercusiunile dinamicii pieţei financiare. Astfel, modelele
contabile s-au integrat în modelele financiare de apreciere a structurii financiare optime şi a
eficienţei proiectelor de investiţii. Conceptul de cost al capitalului începea să fie înţeles ca
randament minim pretins de finanţatori în funcţie de riscul perceput şi ca rată de actualizare a
fluxurilor monetare aşteptate ca urmare a utilizării capitalului. Acesta reprezintă elementul
metodologic de bază propus de teoria financiară pentru a evalua eficienţa proiectelor de investiţii.
Funcţia financiară strategică este rezultatul depăşirii crizei economice, a restructurării
proceselor productive şi financiare, a reconversiei tehnologice, care au creat premisele pentru
recuperarea capitalului investit şi pentru creşterea capacităţii de autofinanţare din anii ΄80 ai
secolului trecut. Astfel, ameliorarea rezultatelor gestiunii curente a avut ca efect înlocuirea
procurării capitalurilor prin împrumut bancar cu procurarea capitalului direct de pe piaţa
financiară şi de reinvestire a profitului. Reducerea creditelor bancare a determinat reducerea
cheltuielilor financiare ale întreprinderii şi creşterea profitului, reducându-se astfel dependenţa
faţă de intermediarii financiari.
Funcţia financiară care era focalizată, în special, pe gestiunea constrângerilor financiare,
se deschide spre un comportament financiar strategic. Se perfecţionează metodologia şi tehnicile
de gestiune financiară datorită unui intens proces de inovaţie financiară, ca urmare a apariţiei pe
piaţă financiară a unui mare număr de instrumente financiare internaţionale. Diversificarea
serviciilor financiare a condus la dezvoltarea unor afaceri colaterale, cum ar fi cele de: factoring,
leasing, credit de consum, brokeraj etc. Pieţele financiare se caracterizează prin dinamism şi prin
creşterea presiunilor concurenţiale, într-un context de politici monetare şi valutare riguroase.
Globalizarea pieţelor, inovaţiile tehnologice, internaţionalizarea lumii afacerilor solicită
întreprinderilor flexibilitate în acest mediu instabil în care avantajele competitive sunt mereu
ameninţate. Aşadar, devin stringente problemele de repoziţionare strategică şi de dotare cu
tehnologii flexibile care să permită adaptarea inopinată a producţiei la cererea pieţei, cu costuri
minime de reconversie. În această situaţie se dezvoltă relaţiile pe orizontală (strategii orizontale)
între întreprinderi (fuziuni, încorporări) alcătuindu-se grupuri de întreprinderi.
Din punct de vedere organizatoric, funcţia financiară ocupă rol central în procesul
previzional, în cel decizional şi al controlului de gestiune, dobândind dimensiuni strategice. Se
trece de la un model de dezvoltare financiară durabilă la un model de dezvoltare centrat pe
finanţe. Astfel, pe lângă reperarea resurselor financiare pentru acoperirea necesarului de finanţare,
devine prioritară elaborarea strategiilor financiare ale întreprinderii. Un exemplu îl constituie
strategia de menţinere a flexibilităţii întreprinderii, astfel încât să facă faţă oricând neprevăzutului
în materie de finanţare, ca urmare a modificărilor de strategie impuse de mediul extern
(asigurarea capacităţii de a mobiliza resursele financiare în cel mai scurt timp, pentru a asigura
flexibilitatea proceselor productive, pentru a nu pierde cele mai bune oportunităţi de investiţii,
pentru a cuceri noi pieţe; gestionarea rezervelor de lichiditate şi menţinerea unui potenţial ridicat
de procurare a acestora).
Îmbinarea finanţelor cu strategia a condus la elaborarea unui alt model de valoare,
potrivit căruia este eficientă alocarea resurselor care crează valoare şi asigură acţionarilor
maximizarea averii lor nete. În creşterea valorii întreprinderii se pune accent pe valoarea rezultată
 13

din gestiune. Viziunea inovativă, modernă, asupra funcţiei financiare, constă în faptul că rolul ei
principal nu este acela de „cumpărător” de capital, ci de „vânzător” de titluri financiare, având
importanţă nu numai de reducerea costului capitalului, ci şi maximizarea preţului de vânzare a
titlurilor10.
1.2.2. Rolul funcţiei financiare în principalele sisteme financiare

Rolul şi relevanţa funcţiei financiare a întreprinderii sunt strict legate de configuraţia

sistemelor financiare din diverse ţări. Conceptul de sistem financiar desemnează ansamblul
instrumentelor, instituţiilor, pieţelor, reglementărilor care permit realizarea operaţiunilor
financiare într-un spaţiu economic naţional sau internaţional11. În literatura de specialitate se
individualizează două modele de sisteme financiare: modelul anglo-saxon şi modelul continental,
în raport cu caracteristicile cărora funcţia financiară a dobândit competenţe diferite12.
În modelul anglo-saxon, întreprinderile tind să-şi repereze cea mai mare parte din
resursele financiare direct de pe piaţă, fiind foarte limitată recurgerea la intermediarii financiari.
Prevalează deci, orientarea funcţiei financiare spre piaţa financiară, iar criteriul esenţial de
decizie în materie de investiţii financiare este creşterea rapidă a valorii titlurilor deţinute. Aşadar,
asupra gestiunii financiare a întreprinderilor grevează obligaţia de a demonstra performanţe
imediate, cerute de piaţa financiară. În context anglo-saxon raporturile cu piaţa financiară
generează un sistem financiar caracterizat printr-un grad mare de mobilitate şi atomicitate. Actori
independenţi se conectează periodic la piaţa financiară, în funcţie de oportunităţile pe care le
găsesc acolo, respectând reguli care garantează funcţionarea corectă a mecanismelor pieţei
financiare.
Modelul european-continental se caracterizează prin concentrarea acţionariatului
întreprinderilor şi printr-o monitorizare directă a managementului de către grupul de control al
acţionarilor. În acest context, funcţia financiară are un rol restrâns, inspirat din contactul cu
creditorii, concretizat în dezvoltarea parteneriatelor între bănci, întreprinderi şi piaţă financiară.
Intermedierea financiară este de mare importanţă pe piaţa financiară din ţările continental-
europene. Relaţiile întreprinderii cu finanţatorii iau forma unor sisteme de comportament
organizate, la care operatorii pieţei rămân conectaţi şi după efectuarea operaţiunilor pe piaţa
financiară. Menţinerea pe termen lung a raporturilor cu finanţatorii face ca gradul de îndatorare al
întreprinderilor să aibă tendinţă stabilă. Capitalul de imagine este foarte important pentru
întreprinderile care operează pe piaţa financiară în aceste ţări unde disciplina de piaţă este mai
slabă. Raportul privilegiat cu băncile, tipic ţărilor continental-europene, reprezintă un factor de
stabilitate ce nu poate fi neglijat, care corespunde dorinţei de a valorifica intensiv oportunităţile
de investiţii. În sinteză, rolul funcţiei financiare în sistemul continental este de a procura
capitalul în cele mai bune condiţii de cost şi de a vinde titlurile pentru a maximiza valoarea
întreprinderii, în condiţii de risc minim.
Cu cât sistemele financiare se caracterizează printr-o mai mare diversificare a
instrumentelor, instituţiilor şi pieţelor, cu atât gestiunea financiară trebuie să pună în aplicare o
gamă mai complexă de tehnici de finanţare, plasare, investiţii, analiză şi control al riscurilor, iar
responsabilităţile funcţiei financiare cresc.

1.2.3. Cadrul organizatoric al funcţiei financiare

În literatura de specialitate, funcţia financiară a întreprinderii este structurată pe două

componente: operaţională şi funcţională. Componenta operaţională, numită şi gestiunea
financiară directă, implică un complex de decizii (de finanţare, investiţii, distribuire a

10
Dallocchio M., Salvi A., Finanza d’azienda, Egea, Milano 2004, p. 12.
11
Vasile I., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2005, p. 41.
12
Dallocchio M., Salvi A., Op. cit., Egea, Milano 2004, p. 8.
14

dividendelor, trezorerie) prin care funcţia financiară îşi exercită competenţele şi care au efect
direct asupra capitalului. Componenta funcţională implică activităţi cu efect indirect asupra
capitalului şi de utilitate majoră managementului întreprinderii. Acestea sunt activităţile de:
înregistrare în contabilitate, tratare, analiză, previziune, control, difuzare a informaţiilor necesare
gestiunii întreprinderii, acordare a asistenţei de specialitate celorlalte funcţii ale întreprinderii.
În general, responsabilităţile specifice funcţiei financiare sunt rezervate persoanelor care
ocupă poziţiile din vârful structurii organizatorice a unei întreprinderi. Responsabilităţile
operaţionale ale funcţiei financiare sunt delegate pentru deciziile care nu afectează orientarea pe
termen lung a întreprinderii şi nu modifică nivelul său de risc sau în cazul în care există o
separare netă între management şi proprietarii de capital.
Cadrul organizatoric al funcţiei financiare este diferit de la o întreprindere la alta, în
funcţie de dimensiunea acesteia şi complexitatea operaţiunilor financiare.
Întreprinderile de mici dimensiuni, în proprietate familială, care operează în sectoare
specializate sau tradiţionale, focalizate pe nişe de piaţă deţin ponderi semnificative în structurile
productive din majoritatea ţărilor. Cu toate acestea, teoria financiară clasică nu consideră
întreprinderile mici o categorie reprezentativă, al căror comportament financiar să merite a fi
studiat. Teorii financiare mai recente fac referire la competenţele reduse ale funcţiei financiare în
aceste întreprinderi şi evidenţiază elementele de comportament financiar care indică o gestiune
financiară mai puţin evoluată în cadrul acestora13, precum: ponderea redusă a împrumuturilor pe
termen mediu şi lung în structura financiară a întreprinderii; preferinţa pentru creditele bancare pe
termen scurt; absenţa aproape totală a relaţiilor cu piaţa de capital; preponderenţa investiţiilor în
active circulante; incidenţa mare a cheltuielilor financiare asupra rezultatului de exploatare;
dependenţa mare faţă de creşterile de capital provocate prin reinvestirea profitului (autofinanţăre);
carenţe în activitatea de planificare financiară, control financiar şi gestiune a riscului; atenţia
focalizată cu precădere asupra relaţiilor cu banca, neglijându-se analiza şi controlul factorilor care
pot determina fluxuri de lichiditate viitoare; tendinţa de a nu face distincţie între gestiunea
întreprinderii şi gestiunea familiei.
Se poate observa că pentru întreprinderea familialǎ, pǎstrarea autonomiei financiare
reprezintă obiectivul esenţial al gestiunii financiar-contabile. Întreprinderea trebuie aşadar
gestionatǎ încât sǎ genereze un flux de resurse proprii suficient pentru dezvoltare dar, insuficienţa
profitului limiteazǎ posibilitǎţile de investire a întreprinderii. Pǎstrarea autonomiei financiare
determină gestionarea foarte atentǎ a echilibrului financiar, deoarece în absenţa acestuia,
managerul nu are de ales decât între faliment şi cedarea controlului întreprinderii sale creditorilor.
În întreprinderile de mici dimensiuni, de obicei, un singur manager financiar acoperă toate
responsabilităţile ce derivă din exercitarea funcţiei financiare, alături de aspectele contabile,
administrative, comerciale, tehnice etc. În literatura americană, o astfel de persoană este numită
trezorier (treasurer) şi se ocupă în mod concret de: gestionarea lichidităţilor, raporturile cu banca,
procurarea resurselor de finanţare, gestiunea creditelor comerciale, gestiunea poliţelor de
asigurare etc. În întreprinderile mici coordonarea activităţilor specifice acestei funcţii implică în
primul rând prezenţa managerului, dar şi a expertului contabil sau chiar al băncilor.
În cazul întreprinderilor mijlocii, funcţia financiară este încredinţată unui responsabil
specializat, reprezentat de directorul administrativ sau directorul economic, care are pe lângă
responsabilităţi de gestiune financiar-contabilă şi responsabilităţi legate de personal, raporturile
cu administraţia fiscală, asigurări, control intern etc. Autonomia gestiunii financiar-contabile este
mai mare decât în întreprinderile familiale, iar în structura organizatorică directorul administrativ
este situat pe acelaşi nivel cu directorul tehnic şi directorul comercial.
Întreprinderile cotate la Bursă dispun de o funcţie financiară bine structurată, determinată
de reţeaua densă de relaţii cu piaţa financiară, de complexitatea deciziilor şi de necesitatea de a
13
Pavarani E., ş.a., Analisi finanziaria. Valore, solvibilità, rapporti con i finanziatori, The McGraw-Hill Companies,
S.R.L., Publishing Group Italia, Milano, 2002, p. 52.
 15

recurge la analize şi instrumente financiare sofisticate. Atribuţiile de coordonare specifice funcţiei

financiare revin directorului financiar, care are şi atribuţii de control (controller). Aceste
întreprinderi au ca obiectiv esenţial al gestiunii financiar-contabile creşterea preţului de piaţă al
titlurilor, deci crearea de valoare pentru acţionari. Adesea acest tip de întreprinderi suportǎ
presiuni din partea sindicatelor, a statului, a asociaţilor de consumatori etc. pentru a-şi asuma, în
mai mare mǎsurǎ, obiective de naturǎ socialǎ, eticǎ, ecologicǎ.
În general, compartimentele în care se desfǎşoarǎ activitatea financiară la nivelul
întreprinderii sunt: previziunea financiarǎ, decontǎri, salarizare, casierie, preţuri şi tarife, analize
şi control financiar intern etc. Printre atribuţiile care revin acestor compartimente menţionǎm14:
Compartimentul de previziune financiarǎ întocmeşte planul financiar, bugetul financiar,
planul de încasări şi plăţi, bugetul de venituri şi cheltuieli; identifică resursele necesare
întreprinderii; încheie contractele de credite şi documentaţiile necesare obţinerii acestora, ţinând
seama de neconcordanţele temporare dintre fluxurile reale şi cele monetare;
Compartimentul decontǎri ordonanţeazǎ documentele de încasǎri şi plǎţi în numerar şi
prin virament; ţine evidenţa mijloacelor bǎneşti; confirmǎ extrasele de cont; supraveghează
permanent circulaţia documentelor de decontare; analizează cuantumul facturilor neîncasate şi
stabileşte măsurile pentru accelerarea ritmului încasărilor; verifică disciplina de casă;
Compartimentul salarizare calculeazǎ resursele bǎneşti privind drepturile de personal,
obligaţiile fiscale etc. şi întocmeşte statele de plată;
Compartimentul casierie gestioneazǎ numerarul şi alte valori; dǎ curs încasǎrilor şi
plǎţilor potrivit normelor de casă; asigurǎ legǎtura cu băncile la care sunt deschise conturile
întreprinderii; asigură securitatea banilor şi a valorilor aflate în casierie;
Compartimentul preţuri şi tarife întocmeşte documentaţia pentru stabilirea preţurilor şi
tarifelor; urmăreşte aplicarea preţurilor şi tarifelor negociate; monitorizează evoluţia preţurilor şi
tarifelor în corelaţie cu evoluţia costurilor; realizează previziunea costurilor şi propune măsuri de
diminuare a lor;
Compartimentul de analizǎ economico-financiară studiază: poziţia financiară a
întreprinderii, performanţele economico-financiare, riscul economic, financiar şi de
insolvabilitate, eficienţa utilizării potenţialului întreprinderii, eficienţa utilizării cheltuielilor;
stabileşte cauzele care au imprimat tendinţe nefavorabile funcţionării întreprinderii şi propune
măsuri de remediere a situaţiilor negative;
Compartimentul de control financiar intern organizează acţiuni de control financiar
preventiv şi gestionar de fond asupra modului în care s-au utilizat resursele materiale şi bǎneşti
ale întreprinderii; sistează cheltuielile neeconomicoase şi combate abuzurile; urmăreşte aplicarea
sancţiunilor, stabileşte propuneri de îmbunătăţire a activităţii economico-financiare a
întreprinderii.
Indiferent de soluţia organizatorică aleasă pentru încadrarea sarcinilor funcţiei financiare
în organigrama întreprinderii, tehnicile contabile au un rol important în înţelegerea mecanismelor
financiare. În pofida specificului său, funcţia financiară face apel la tehnicile contabile, pentru că
nu dispune de modalităţi proprii de înregistrare a operaţiunilor care se petrec în întreprindere.
Informaţiile pe care le oferă contabilitatea sunt relative tuturor funcţiilor întreprinderii şi răspund,
mai întâi, analizei şi controlului intern de gestiune şi, de asemenea, asigură comunicarea
întreprinderii cu mediul său extern. Aceasta face ca în practică funcţia financiară să fie denumită
funcţia financiar-contabilă a întreprinderii. Tehnicile de înregistrare contabilă se bazează pe
constatări de fapte, în timp ce gestiunea financiar-contabilă implică acţiune15.
Funcţia financiară ocupă un loc aparte în cadrul managementului general, pentru că ea
sintetizează acţiunile realizate sau previzionate de către toate celelalte funcţii ale întreprinderii şi

14
Vintilă G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 2005, p. 27.
15
Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005, p. 49.
16

pentru că stabileşte şi impune constrângeri financiare acestora16. Între funcţia financiarǎ şi

celelalte funcţii ale întreprinderii existǎ legǎturi pentru că toate se conectează cu mediul extern al
întreprinderii prin intermediul fluxurilor reale şi a fluxurilor bǎneşti. În consecinţǎ, sectorul
financiar asigurǎ cu mijloace bǎneşti celelalte sectoare şi îşi formeazǎ resursele din vânzarea
produselor/serviciilor sau de pe piaţa financiarǎ. Orice dezechilibru la nivelul funcţiei financiare
pune în pericol funcţionalitatea întreprinderii în ansamblul ei.
Funcţiei financiare, ca subsistem al managementului, i se atribuie toate competenţele care privesc
gestiunea fluxurilor de capital: procurarea, plasarea, controlul şi analiza consecinţelor utilizării
capitalului asupra creşterii valorii întreprinderii.

1.3. Gestiunea financiar-contabilă - componenta operaţională a funcţiei financiare

În literatura de specialitate existǎ numeroase definiţii ale gestiunii financiar-contabile, dar

majoritatea autorilor pun semn de egalitate între gestiunea financiar-contabiǎ şi funcţia financiarǎ
a întreprinderii, datoritǎ atribuţiilor de naturǎ practicǎ, proprii atât gestiunii cât şi funcţiei
financiare.
1.3.1. Conţinutul gestiunii financiar-contabile a întreprinderii

Sarcinile funcţiei financiare pot fi clasificate, aşa cum s-a mai precizat anterior, în sarcini
de gestiune directă şi sarcini de control financiar17. Gestiunea directă sau gestiunea financiar-
contabilă reprezintă componenta operaţională a funcţiei financiare, care implică decizii şi acţiuni
concrete. Controlul financiar dă conţinut componentei funcţionale, numită de unii autori
„componenta intelectuală”18 a funcţiei financiare, care solicită responsabililor o anumită viziune
integratoare, creativitate şi muncă de concepţie. Caracterul practic al gestiunii financiar-contabile
este susţinut şi de alţi autori19 care susţin cǎ realizarea funcţiei financiare presupune punerea în
aplicare a unui sistem de metode de gestiune financiarǎ.
Gestiunea financiar-contabilă ca expresie operaţionalǎ a funcţiei financiare exercită
cerinţele acesteia printr-un ansamblul de operaţiuni relative la achiziţionarea, rambursarea şi
remunerarea instrumentelor financiare destinate acoperirii necesarului de finanţare, fără a
prejudicia independenţa întreprinderii faţă de terţi20. Operaţiunile menţionate implică decizii care
angajează întreprinderea pe termen mediu şi lung, cum ar fi deciziile de finanţare, investiţii şi
remunerare a finanţatorilor de capital, şi decizii cu referire la desfăşurarea curentă a activităţii,
legate de gestionarea stocurilor şi a relaţiilor contractuale cu terţii, care au impact asupra
trezoreriei întreprinderii (Tabelul 2).
Tabelul nr. 2. Conţinutul gestiunii financiar-contabile a întreprinderii
Decizii de Politica financiară (procurarea resurselor, Strategia
Gestiunea financiar-

finanţare, financiară a
Funcţia financiară

dimensionarea structurii financiare optime, remunerarea

întreprinderii
(Componenta

investiţii şi
operaţională)

finanţatorilor)
contabilă

distribuire a (gestiunea pe
dividendelor Gestiunea investiţilor termen lung)
Gestiune stocurilor Gestiunea
Decizii de
Gestiunea creditelor comerciale ciclului de
trezorerie
Gestiunea trezoreriei exploatare

16
Ibidem, p. 47.
17
Pavarani E., ş.a., Analisi finanziaria. Valore, solvibilità, rapporti con i finanziatori, The McGraw-Hill Companies,
S.R.L., Publishing Group Italia, Milano, 2002, p. 3.
18
Colasse B., Gestion financière de l’entrepreise, P.U.F., Paris, 1987, p. 23.
19
Stancu I., Gestiunea financiarǎ a agentilor economici, Ed. Economicǎ, Bucureşti, 1994, p. 22.
20
Dallocchio M., Salvi A., Finanza d’azienda, Egea, Milano 2004, p. 11.
 17

(Componenta
Prelucrarea informaţiilor financiar-contabile; previziunea; analiza; controlul

funcţională)
Controlul
financiar
consecinţelor gestiunii financiar-contabile, în raport cu obiectivele proprii funcţiei
financiare şi ţinând seama de incidenţa deciziilor celorlalte funcţii ale întreprinderii;
comunicarea cu piaţa financiară

Literatura de specialitate21 evienţiază cele două dimensiuni ale gestiunii financiar-

contabile, şi anume gestiunea pe termen lung şi gestiunea pe termen scurt sau gestiunea ciclului
de exploatare. Prima dimensiune asigură gestiunea activelor şi pasivelor permanente şi contribuie
la elaborarea strategiei financiare, astfel încât să crească valoarea întreprinderii. Cea de-a doua
dimensiune este orientată spre optimizarea gestiunii ciclului de exploatare, concretizată în
asigurarea cuplului rentabilitate-lichiditate, cu risc minim. Toate deciziile proprii gestiunii
financiar-contabile nu s-ar putea adopta dacă nu ar fi fundamentate pe analize şi previziuni, care
alcătuiesc componenta funcţională a funcţiei financiare. Astfel, optimizarea structurii financiare,
aplicarea tehnicilor de calcul al costului capitalului, aprecierea eficienţei proiectelor de investiţii,
optimizarea stocurilor, studiul raportului creanţe-obligaţii, studiul poziţiei financiare a
întreprinderii şi a riscului, elaborarea planurilor şi a bugetelor financiare şi de trezorerie implică
utilizarea unui ansamblu de tehnici şi metodolologii proprii analizei financiare şi previziunii.
Contabilitatea reprezintă sursa privilegiată de informaţii pentru analizele şi previziunile
financiare. Acţiunile gestiunii financiar-contabile a întreprinderii sunt urmate de acţiunile de
control financiar. Prin acesta se: verifică compatibilitatea obiectivelor strategiei financiare cu
efectele propriu-zise ale deciziilor de gestiune în materie de finanţare, investiţii, relaţii cu
stakeholder; monitorizează pertinenţa deciziilor celorlalte funcţii ale întreprinderii şi reflectarea
lor asupra echilibrului financiar; propun măsuri de redresare a situaţiei financiare; reformulează
unele componente ale strategiei financiare în funcţie de influenţele mediului extern şi de
potenţialul întreprinderii; asigură comunicarea cu piaţa financiară, dacă întreprinderea este cotată
la Bursă.
Exercitarea sarcinilor complexe specifice gestiunii financiar-contabile solicită celor
implicaţi cunoştinţe din mai multe domenii (finanţe, contabilitate, analizǎ economico-financiarǎ,
statistică, drept, management, marketing etc.). Gestiunea financiar-contabilă este componenta
gestiunii economice, dar are în vedere manifestarea fenomenului financiar generat de activitatea
întreprinderii.
Gestiunea directă sau gestiunea financiar-contabilă reprezintă componenta operaţională a funcţiei
financiare care implică decizii de finanţare, investiţii şi remunerare a finanţatorilor de capital, care
angajează întreprinderea pe termen mediu şi lung, şi decizii referitoare la desfăşurarea curentă a
activităţii, care au impact asupra trezoreriei.

1.3.2. Obiectivele gestiunii financiar-contabile a întreprinderii

În practică, gestiunea financiar-contabilă are menirea să satisfacă cerinţele funcţiei

financiare22. Ori, sarcinile funcţiei financiare sunt centrate pe asigurarea creşterii valorii
întreprinderii sau a preţului de piată al acţiunilor, în cazul întreprinderilor cotate. În consecinţă,
obiectivul gestiunii financiar-contabile este de a proceda astfel încât fiecare operaţiune şi decizie
financiară să se dovedească creatoare de valoare pentru acţionari şi să-şi găsească justificare în
creşterea valorii întreprinderii. Crearea valorii pentru acţionari reprezintă astăzi noul “credo” al
managerilor marilor întreprinderi23 şi instrumentul cel mai eficace pentru măsurarea succesului
întreprinderii în materie de gestiune financiarǎ.
Literatura de specialitate menţionează că originea creării de valoare pentru acţionari se
găseşte în:

21
Vintilă G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 2005, p. 23.
22
Ibidem, p. 24.
23
Dallocchio M., Salvi A., Finanza d’azienda, Seconda edizione, Egea, Miloano, 2004, p. 395
18

 modul de finanţare a întreprinderii, respectiv buna gestionare a cuplului structură

financiară - costul capitalului;
Alegerea structurii financiare sau a compoziţiei capitalului poate fi percepută ca un mod de
repartizare a riscului financiar. Creditorii îşi asumă cel mai mic risc, deoarece ei vor fi remuneraţi
pentru capitalul pus la dispoziţia întreprinderii cu o rată a dobânzi sigură şi independentă de
performanţele viitoare ale întreprinderii. Acţionarii care sunt “creditori reziduali”, îşi asumă cel
mai mare risc, pentru că vor fi remuneraţi doar cu diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi
costul îndatorării. Astfel, alegerea structurii financiare a întreprinderii se materializează printr-o
repartiţie asimetrică a riscului între “furnizorii” de capital, din cauza statutului lor diferit. Acest
transfer al riscului între acţionari şi creditori are un rol important în formarea costului
capitalurilor proprii şi a costului mediu ponderat al capitalului întreprinderii. Pentru a putea
calcula costul capitalului întreprinderii trebuie să cunoaştem care este structura financiară a
acesteia şi care este costul fiecărei surse de finanţare24. Este vorba de structura financiară
calculată ţinând seama de valorile de piaţă ale capitalurilor proprii şi ale datoriilor financiare.
Principiul compoziţiei surselor de finanţare impune ca resursele financiare să fie combinate astfel
încât să garanteze supravieţuirea şi crearea de valoare pentru întreprindere.
 buna gestionare a cuplului rentabilitate - risc al proiectelor de investiţii;
Întreprinderea se dezvoltă sănătos dacă promovează proiecte de investiţii eficiente, din care să
obţină fluxuri de lichidităţi considerabile, şi care generează valoare adăugată pentru acţionari, ca
urmare a alegerii celei mai bune combinaţii de surse de finanţare. Un principiul al eficienţei
proiectelor de investiţii precizează că resursele întreprinderii trebuie folosite numai în investiţii
care vor genera randamente superioare costului resurselor financiare. Un proiect de investiţii al
cărui randament va fi egal cu costul mediu ponderat al capitalului nu va crea valoare, deoarece
impactul său asupra bogăţiei acţionarilor va fi nul. Costul capitalului reprezintă randamentul
minim acceptat de investitor şi este dependent de riscul asociat investiţiei şi de compoziţia
capitalurilor. Crearea de valoare pentru acţionari nu derivă exclusiv din realizarea de noi proiecte
de investiţii rentabile şi cu risc minim, ci şi din acţiuni de dezinvestiţii care, dacă nu ar fi realizate
la momentul oportun, ar epuiza capacitatea întreprinderii de a crea valoare sau ar eroda averea
acţionarilor. Acestea se numesc dezinvestiţii strategice care crează valoare pentru acţionari.
 flexibilitatea şi capacitatea de a modifica strategia de investiţii şi/sau de finanţare a
întreprinderii reprezintă o altă sursă creatoare de valoare pentru acţionari, care nu trebuie
neglijată;
Flexibilitatea întreprinderii reflectă, pe de o parte, capacitatea ei de a se adapta circumstanţelor
dificile prin neutilizarea integralǎ a capacitǎţii de autofinanţare şi de îndatorare (flexibilitate
defensivǎ) şi, pe de altă parte, capacitatea de a valorifica oportunitǎţile de creştere a valorii
întreprinderii (flexibilitate ofensivǎ). Autorul M. Albouty afirmă că “a gestiona înseamnă a
adapta”25, aserţiune care are o importanţă deosebită în cazul gestiunii orientate spre valoare.
 asigurarea echilibrului finanicar durabil al întreprinderii;
Gestiunea financiar-contabilă evaluează previzional măsura în care structura financiară aleasă de
întreprindere acoperă necesarul de finanţare reflectat în activul bilanţului şi menţine echilibrul
financiar. Astfel, realizarea investiţiilor creatoare de valoare, individualizarea structurii financiare
optime, asigurarea resurselor necesare pentru a face faţă schimbărilor neaşteptate de strategie,
optimizarea ciclului de exploatare, gestionarea excedentului sau deficitului de trezorerie,
remunerarea finanţatorilor etc. reprezintă operaţiuni prin care gestiunea financiar-contabilă
asigură echilibrul financiar şi funcţional al întreprinderii.
Crearea de valoare solicită respectarea în timp a multiplelor echilibre care caracterizează
gestiunea întreprinderii26, respectiv echilibrul dintre veniturile şi cheltuielile activităţii de

24
Albouty M., Décisions financières et création de valeur, Economica, Paris, 2003, p. 448
25
Ibidem
26
Dallocchio M., Salvi A., Op cit., p. 4.
 19

exploatare; echilibrul dintre structura investiţiilor şi sursele de finanţare a lor; echilibrul monetar
sau gestiunea încasărilor şi plăţilor. Asigurarea durabilă a acestor echilibre este condiţia
maximizării valorii întreprinderii (entreprise value) şi a valorii capitalului acţionarilor (equity
value).
Fiecare întreprindere, în funcţie de propria strategie, îşi va formula şi ierarhiza în manieră proprie
obiectivele gestiunii financiar-contabile. Pentru a avea succes, acţiunile manageriale trebuie să fie
fundamentate pe cunoaşterea precisă şi constantă a întreprinderii din punct de vedere al gestiunii financiar-
contabile.

LUCRARE DE VERIFICARE AFERENTĂ UNITĂŢII DE STUDIU 1.

A. Răspundeţi pe scurt la următoarele întrebări:
1. care este originea creării de valoare pentru acţionari?
2. care este conţinutul gestiunii financiar-contabile a întreprinderii?
3. prin ce se caracterizează gestiunea financiar-contabilă în cazul întreprinderilor de mici
dimensiuni?
4. clasificaţi deciziile financiare proprii gestiunii financiar-contabile a întreprinderii.
5. prin ce se diferenţiază ciclul de exploatare de ciclul de investiţii al unei întreprinderi?
Răspunsurile corecte: se găsesc în conţinutul Unitătii de Studiu 1.
B. Alegeţi răspunsurile corecte:
1. Fluxurile băneşti decalate faţă de fluxurile reale:
a. se manifestă simultan cu fluxul real;
b. dau naştere creanţelor la furnizori şi datoriilor la cumpărători;
c. implică existenţa fluxurilor bǎneşti autonome, în ambele sensuri, adică: prin vărsarea către buget a
obligaţiilor fiscale (impozite şi taxe) sau prin încasarea subvenţiilor şi a primelor de export.
Răspuns corect: b.

2. Ciclul de exploatare este definit de:

a. fluxurile imputabile operaţiunilor de investiţii/dezinvestiţii în/din imobilizări corporale şi
financiare, care reflectă deficitul sau excedentul născut din astfel de operaţiuni;
b. ansamblul operaţiunilor financiare referitoare la acţiunile de procurare a capitalurilor şi
remunerare a finanţatorilor de capital;
c. ansamblul operaţiunilor realizate de întreprindere pentru desfăşurarea activităţii sale curente
(aprovizionare, producţie, comercializare), care antrenează plăţi (către furnizori, salariaţi, fisc etc.)
şi încasări (de la clienţi) legate de exploatare.
Răspuns corect: c.

3. Care dintre următoarele aserţiuni sunt adevărate?

a. gestiunea financiar-contabilă reprezintă componenta operaţională a funcţiei financiare,
care implică decizii şi acţiuni concrete;
b. gestiunea pe termen lung asigură gestiunea activelor şi pasivelor permanente (stabile), ea
contribuie la elaborarea strategiei financiare, astfel încât să crească valoarea întreprinderii;
c. gestiunea pe termen lung asigură optimizarea gestiunii ciclului de exploatare;
d. în practică se pune semn de egalitate între gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii şi
controlul financiar .
Răspunsuri corecte: a; b.
Total: 100 puncte (câte 10 puncte pentru fiecare răspuns corect de la punctul A; câte 10
puncte pentru fiecare răspuns corect de la punctul B; 10 puncte din oficiu.)
BIBLIOGRAFIE
1. Albouy, M., Décisions financière et création de valeur, 2e édition, Economica, Paris, 2003
2. Bucǎtaru, D., Gestiunea financirǎ a întreprinderii, ediţia a III-a, Editura Junimea, Iaşi, 2006
3. Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005
4. Dallocchio, M., Salvi, A., Finanza d’azienda, EGEA, Milano, 2004
5. Dragotă, V., Dragotă, M., ş.a., Abordări practice în finanţele firmei, Editura Irecson, Bucureşti, 2005
20

6. Mironiuc, M., Fundamentele ştiinţifice ale gestiunii financiar-contabile a întreprinderii, Editura

UniversităUniversităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2014
7. Stancu, I., Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii reale şi finanţarea lor.
Analiza şi gestiunea întreprinderii, Ediţia a III-a, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2002
8. Vasile I., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2005