Sunteți pe pagina 1din 57

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA ,,1 DECEMBRIE 1918’’ ALBA-IULIA


FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ SOCIALĂ.

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ABSOLVENT
Prof.univ.dr. LIVIU STOICA CRIŞAN (METEA) RODICA

ALBA –IULIA
2011

1
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
UNIVERSITATEA ,,1 DECEMBRIE 1918’’ ALBA-IULIA
FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ SOCIALĂ.

INTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU


PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ

COORDONATOR ABSOLVENT
Prof.univ.dr. LIVIU STOICA CRIŞAN (METEA) RODICA

ALBA –IULIA
2011

2
CUPRINS

INTRODUCERE.................................................................................................................4
CAPITOLUL I.....................................................................................................................6
1. Aspecte teoretice privind sănătatea mintală şi problemele de sănătate mintală..............6
1.1 Factorii deficienţei mintale................................................................................9
1.2 Asistenţa socială a persoanelor cu handicap mintal........................................ 12
1.3 Sugestii pentru recuperarea, reintegrarea şi incluziunea persoanelor cu
dizabilităţi..................................................................................................................... .....13
CAPITOLUL II............................................................................................................ ....17
2. Proiectul de cercetare................................................................................................17
2.1 Aspecte metodologice de cercetare socială................................................ .....17
A. Importanţa temei.........................................................................................17
B. Scopul cecetării...........................................................................................17
C. Obiectivele cercetării...................................................................................17
D. Grupul ţintă..................................................................................................18
E. Metode de cercetare.....................................................................................18
F. Ipoteze..........................................................................................................19
G. Delimitări conceptuale.................................................................................19
2.2 Analiza datelor..................................................................................................20
2.3 Analiza calitativă şi cantitativă a răspunsurilor primite (Chestionar)................20
CAPITOLUL III................................................................................................................35
3. Intervenţia...........................................................................................................35
3.1. Diagnosticare deficienţei mintale....................................................................35
3.2. Nevoi fundamentale.........................................................................................41
3.3. Scop, obiective, misiune..................................................................................43
A. Obiectivele intervenţiei......................................................................................43
B. Scopul intervenţiei.............................................................................................43
C. Beneficiarii.........................................................................................................44
CONCLUZII.......................................................................................................................47
ANEXE...............................................................................................................................49
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................56

3
INTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU PROBLEME DE
SĂNĂTATE MINTALĂ

INTRODUCERE

Sănătatea mintală şi bunăstarea sunt elemente esenţiale pentru calitatea vieţii persoanelor şi
pentru societate în ansamblul ei, iar prevenirea, depistarea timpurie, intervenţia şi tratamentul
tulburărilor psihice reduc semnificativ consecinţele personale, financiare şi sociale ale acestora.
La nivel mondial povara bolilor psihice este una considerabilă, fiind multiplicată în multe ţări,
de foamete, războaie civile, SIDA sau diverse catastrofe.
,,Impactul tulburărilor psihice este profund personal afectînd aproape toate aspectele vieţii
individului. În unele cazuri, diagnosticarea unei tulburări împiedică acceptarea în societate. Pentru
majoritatea, tulburarea mintală are un impact negativ în relaţionarea cu familia şi cu prietenii dar şi în
menţinerea locului de muncă şi a unei locuinţe sigure, adecvate. Mai presus de toate, atît ei, cît şi cei
dragi ai lor trebuie să depună în continuare un efort semnificativ – zi de zi – pentru a obţine şi a
menţine starea de bine.” ( Federaţia Internaţională de Sănătate Mintală - Preston J. Garrison,
,,Learning about schizophrenia” )
Am ales tema ,, Integrarea socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală”, pentru că mi
s-a părut interesant de studiat şi de conştientizat fenomenul stigmatizării şi discriminării persoanelor cu
probleme severe de sănătate mintală. Cineva care experimentează schimbări profunde şi
înspăimîntătoare va încerca adesea să le păstreze secrete. Asemenea indivizi au nevoie de înţelegere,
răbdare, şi reasigurarea că nu vor fi abandonaţi. Este important ca aceşti indivizi să nu fie izolaţi, iar
membrii familiei şi prietenii să-i îndemne să caute tratament profesional. Conştiinţa propriei
anormalităţi este recunoscută în foarte puţine cazuri, când tulburările sunt de intensitate redusă şi nu
afectează conştiinţa de sine sau nu modifică sistemul personalităţii. Din acest motiv, de cele mai multe
ori bolnavii psihic nu solicită şi nu acceptă intervenţia medicală.
Boala psihică reprezintă schimbarea care interesează, în diferite forme şi grade, sfera vieţii
sufleteşti a persoanei umane şi constă în schimbarea „felului de a fi” a individului, din cauza unei
tulburări a sistemului personalităţii. Consecinţele acestor tulburări vizează atît raporturile individului
cu lumea - înstrăinarea de lume - cît şi a raporturilor cu sine însuşi -înstrăinarea de sine - astfel încît
bolnavul psihic este privat atât de libertatea exterioară cît şi de cea internă.

4
Cel ce începe să se trateze este o persoană puternică. Poţi trăi o serie de sentimente negative –
vină, pierdere, neajutorare, frică, vulnerabilitate, înfrîngere, anxietate, resentimente, şi mînie – toate
acestea sînt raportate în mod obişnuit de cei ce îngrijesc persoane cu tulburări mintale severe.
O sănătate mintală bună are deosebită importanţă în atingerea obiectivelor personale. Nu este
nicio ruşine să solicităm ajutor dacă avem simptomele unei tulburări mintale; sînt adesea mult mai
răspîndite decît realizăm.
Dintre persoanele cu probleme de sănătate mintală, o mare parte sunt perfect capabile să
lucreze, chiar dacă unele dintre ele manifestă tulburări, potrivit literaturii de specialitate. Consider că
participînd la activitatea de sensibilizare şi conştientizare a populaţiei dar şi a autorităţilor, privind
problema stigmatizării şi marginalizării persoanelor cu tulburări psihice putem contribui la integrarea
socială a acestor persoane.
Problemele de sănătate mintală pot apărea la orice persoană, aleatoriu, indiferent de vîrstă, sex,
poziţie socială şi duc la dezechilibru în viaţa individului şi a familiei sale, fapt ce ar trebui abordat şi
din prisma asistenţei sociale.
Potrivit unei campanii media pentru integrarea socială a persoanelor cu probleme de sănătate
mintală, care a recurs la un studiu naţional - pentru prima oară în România - ce a măsurat fenomenul
stigmatizării şi discriminării persoanelor cu probleme severe de sănătate mintală, jumătate din
populaţie crede că o persoană cu astfel de probleme nu trebuie acceptată ca prieten apropiat, iar un
procent de 85% dintre intervievaţi consideră că bolnavii mintali pot primi ajutor în rîndul familiei sau
al prietenilor. (Studiu realizat în vara anului 2009 pe 1.070 de persoane, din 67 de comune şi oraşe,
inclusiv Bucureşti, şi pe un lot de 98 de experţi în domeniul sănătătii mintale).
Scopul lucrării este acela de a studia problema protecţiei persoanelor cu tulburări psihice
precum şi posibilităţile de integrare socială a acestora.
Obiectivele urmărite sînt:
- conştientizarea problematicii de protejare şi integrare socială a persoanelor cu tulburări psihice,
- evitarea excluziunii, stigmatizării şi marginalizării sociale a acestora.
Lucrarea va cuprinde: o parte de introducere , trei capitole cu următorul conţinut: capitolul I ,,
Aspecte teoretice privind problemele de sănătate mintală”, capitolul II ,,Aspecte metodologice de
cercetare socială”, ,,Analiza şi interpretarea datelor, iar capitolul III ,,Intervenţia la nivel de individ”,
şi se va încheia cu: Concluzii, Anexe şi Bibliografie.

5
CAPITOLUL I

1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND SĂNĂTATEA MINTALĂ ŞI


PROBLEMELE DE SĂNĂTATE MINTALĂ

De-a lungul veacurilor, întotdeauna, persoanele cu diverse handicapuri atît fizice cît şi psihice
au atras privirile celor din jur, iar atitudinea faţă de acestea a fost în concordanţă cu nivelul cultural,
economic şi de dezvoltare socială.
În Grecia antică şi în India copiii care se năşteau cu handicap fizic sau mintal nu erau lăsaţi să
trăiască. În Grecia, apare celebra expresie “Cunoaşte-te pe tine însuţi” atribuită fie lui Thales, fie lui
Solon. Hipocrate credea că ideile, gîndurile se formează în creier şi nu în inimă, aşa cum se credea pînă
atunci şi a scris 76 tratate care sunt considerate şi în prezent baza medicinei şi psihiatriei moderne.
În perioada dominaţiei romane unii bolnavi mintal erau utilizaţi la casele celor înstăriţi pe post
de măscărici pentru a distra invitaţii.
O parte din persoanele cu probleme de sănătate mintală erau adăpostite pe lîngă biserici,
mănăstiri, fiind ocrotiţi prin mila publică. O altă parte însă nu beneficia de niciun sprijin, erau goniţi
chiar de propriile familii şi rătăceau pe străzi, cerşind, societatea nefiind interesată de soarta acestora.
Primele clasificări ştiinţifice ale bolilor mintale apar în secolele XIV – XV. Prima clasificare a
suferinzilor de boli mintale este întocmită de profesorul – medic Felix Platter (1537-1614),
contemporan cu Galileo Galilei, - şi apare în două lucrări ale sale „Observări” şi „Practica medicală”
publicate după moartea sa. Doctorul Platter a vizitat mănăstiri şi închisori, observînd comportamentul
suferinzilor de boli mintale care se aflau în aceste aşezăminte, observaţii care l-au ajutat în întocmirea
clasificărilor.
Primul pedagog care vorbeşte despre necesitatea de protejare şi educare a persoanelor cu
deficienţe mintale este Ian Amos Comenius în cartea sa “ Didactica Magna”. El scrie: ,,Cel care de la
naştere e lipsit de minte are nevoie cu atît mai mult de ajutor, de instruire şi educaţie. Nu există o
minte slabă, care nu ar putea fi cît de cît pe calea învăţăturii”.
Din păcate, tratamentul inuman al bolnavilor psihic a continuat şi în secolul al XVII-lea
considerîndu-se (de către doctori! – ex. Thomas Willis) că dacă bolnavii psihic se comportă ca
animalele, atunci ar trebui închişi şi trataţi ca animalele. În acest secol apar azilele private pentru
bolnavii mintal, azile în care tratamentul varia în funcţie de suma de bani plătită.
Secolul XVIII cunoaşte o dezvoltare a structurilor construite pentru bolnavii psihic, internarea
lor nefiind posibilă decît în urma eliberării unui certificat care să confirme “nebunia” – în Anglia.

6
Totuşi, tratamentele de tip scufundarea în apă, rotirea pe un scaun până la ameţire, închiderea, legarea
şi izolarea pacienţilor, dietele cu vomitive şi clismele continuau să fie prescrise şi susţinute. Cel care a
revoluţionat spitalele din Franţa şi a început reforma umanitară a fost Pinel (1745-1826) care a militat
împotriva legării pacienţilor. Această abordare umanitaristă este continuată de William Tuke, fiul său
Henry şi nepotul său Samuel în York..
Abia spre sfârşitul secolului XIX, în 1881 cu ocazia celei de-a 40 aniversări a Asociaţiei
Medico-Psihologice s-au exprimat următoarele principii ale Asociaţiei Superintendenţilor din
Instituţiile Americane pentru Bolnavi Psihic.
• Nebunia este o boală care poate afecta pe oricine;
• În majoritatea cazurilor, se înregistrează mai multe succese în tratarea pacienţilor în
structuri special organizate decît acasă;
• Aglomerarea secţiilor este un rău de o importanţă capitală;
• Nebunul nu ar trebui niciodată închis în închisori.
Emil Kraepelin (1855-1927) produce prima clasificare a bolilor mintale care stă la baza
actualelor sisteme de diagnostic.
,,Atitudinea faţă de deficientul mintal în epoci diferite ale timpului este diversă, începînd cu
exterminarea, ridiculizarea, plasarea în aziluri semi-carcerale pînă la educare şi adecvare
ocupaţională”
(Racu Aurelia, Istoria psihopedagogiei speciale. Chişinău, 1997)
În timp ce mulţimile însetate de miraculos îşi găseau tămăduire prin credinţa lor în forţa
misterioasă a procedurilor derivate din mesmerism (hipnoză), psihiatrii şi psihologii căutau tot mai
insistent, în ultimul deceniu al sec. al XIX-lea, mecanismul de producere al acestor vindecări, punînd
astfel bazele ,,Psihopatologiei”.
Sănătatea mintală poate fi considerată o rezultantă a interacţiunii dinamice între factorii
individuali şi sociali. Ea este condiţionată de disponibilităţile (calităţile) intelectuale şi afective
(înnăscute sau dobîndite), care permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea.
Bolile psihice apar de obicei cu simptome foarte diferite care se manifesta uneori treptat,
evolutiv, dar cel mai adesea brusc, în urma unui şoc psihic, a unei întîmplări deosebite care ne
afectează profund, deseori pe fondul unui stres.
Diagnosticul acestor boli este foarte dificil de stabilit şi tocmai de aceea, în regimurile sociale
totalitare, erau incluşi în aceste categorii de bolnavi mulţi dintre cei care ridicau probleme regimului
respectiv, permiţînd astfel debarasarea fără probleme de adversarii incomozi.
Bolile psihice recunosc drept cauze psihotraumatismele emoţional afective, schimbările bruşte
şi de mare intensitate din viaţa personală, eşecurile, conflictele, frustrările, intoxicaţiile cronice, etc.

7
Acestea produc stări de dezechilibru al sistemului personalităţii manifestate prin tulburări de
personalitate, alterări ale stării de conştiinţă, dificultăţi majore de adaptare, tulburări de comportament.
Astfel, boala psihică este o noţiune relativă, care poate fi definită doar în raport cu noţiunea de sănătate
mintală.
Din perspectiva psihologilor, sănătatea mintală „optimală” presupune:
- Să ne simţim bine cu noi înşine;
- Să ne simţim bine împreună cu alţii.
,,Deşi, în general, bolile psihice nu provoacă durere, ele provoacă suferinţă, afectând în mod
dramatic întregul organism. Creierul, mintea, spiritul şi voinţa, care de fapt constituie partea centrală
a fiinţei umane, toate acestea, în ansamblul lor sunt deteriorate. “Pierderea” acestora, alături de
“pierderea” eului propriu este cel mai înspăimântător şi sinistru spectru ce poate confrunta speţa
umană”.
( Profesor univ. dr. Liviu Stoica - Psihiatrie şi psihopatologie – suport de curs).
Cu toată importanţa acestei probleme, stabilirea precisă a cauzelor handicapului mintal este de
multe ori dificilă. Această dificultate rezultă din faptul că în cazul handicapului mintal relaţia cauză-
efect este diferită în funcţie de fiecare individ în parte.
Boala psihică este în primul rînd un concept clinico-medical al psihiatriei, desemnînd o
deplasare a vieţii psihice (fie că este vorba de procese psihice izolate sau de întregul sistem al
personalităţii), care implică următoarele aspecte:
- O cauză care o produce (etiologie);
- O anumită formă de manifestare clinică care-i oferă identitate, făcând-o clarificabilă
în gîndirea medicală (diagnostic);
- Un anumit tip de evoluţie clinică (evoluţia bolii);
- Anumite consecinţe asupra structurii şi dinamicii personalităţii bolnavului
(prognosticul);
- Posibilitatea medicului de a acţiona asupra evoluţiei bolii cu anumite remedii, în scopul
eliminării sau atenuării cauzelor care o produc, al restabilirii stării de echilibru psihic al personalităţii
bolnavului (terapeutica);
- Adoptarea unor forme de reintegrare a bolnavilor psihic convalescenţi sau a celor cu
defecte postprocesuale în grupul social, familie, şcoală, profesie (recuperare, resocializare);
- Instituirea unor metode de psihoprofilaxie vizînd păstrarea stării de sănătate mintală şi
combaterea factorilor de risc (igiena mintală).
Importanţa cunoaşterii cauzelor tulburărilor psihice a determinat existenţa unor multiple studii
din care se desprinde ideea că handicapul mintal din punct de vedere etiologic, nu se constituie ca o

8
categorie unitară, datorită multiplelor şi variatelor cauze care merg de la cele ereditare, constituţionale,
lezionale, pînă la cele în care rolul important aparţine condiţiilor psihogene. În literatura psihiatrică şi
în cea interdisciplinară, pe baza criteriilor complexe de natură medicală, psihologică, epidemiologică,
genetică, există numeroase sistematizări ale complexului de factori (etiologici şi de risc) încriminaţi în
apariţia handicapului mintal. Sistematizarea cea mai frecventă este cea care împarte deficienţa mintală
în „endogenă” şi „exogenă” bazată pe criteriul evidenţierii unui factor patogen dinăuntrul sau din afara
individului, care după C.Gorgos, are mai mult o valoare de orientare didactică.
1.1 Factorii deficienţei mintale
Din studiile existente rezultă că factorii mai des incriminaţi în etiopatogenia deficienţei mintale
pot fi clasificaţi în :
a) Factori ereditari – genetici ( endogeni );
• factori genetici nespecifici
• factori genetici specifici
b) Factori extrinseci (exogeni);
• prenatali
• perinatali
• postnatali
c) Factori psihogeni (psihosociali).
Studiile genetice asupra psihopatologiei au făcut ca psihiatria şi psihologia să accepte
influenţele genetice şi în acelaşi timp au ajutat la fundamentarea unei noi orientări a consilierii
psihologice reprezentat de sfatul genetic.
Termenii „handicap”, ,,deficienţă mintală” îi regăsim adesea atunci cînd întîlnim referiri la
lipsa sănătăţii mintale. Termenul de handicap provine din limba engleză, se referă la domeniul sportiv
şi desemna la început reducerea voită a capacităţii unui concurent într-o întrecere mărind astfel şansele
adversarului. Concepţia tradiţională privind persoana cu handicap vizează posibilităţile reduse ale
acestuia de a acţiona comparativ cu cele ale persoanei sănătoase. Imaginea persoanei cu handicap este
dominată de aspectele legate de „neputinţă”, de absenţa puterii economice, profesionale, sociale,
relaţionale, civice, afective. După Boltanschi, termenul de ”handicap” implică ideea de concurenţă.
Mettey dă termenului o explicaţie interesantă şi deosebit de evocatoare. După autorul citat, se poate
spune hand in cap, adică “mîna în pălărie”. Deci jocul „handicap” este un joc al hazardului ce constă
în extragerea unor biletele adunate într-o pălărie. Practic, handicapul atinge o persoană prin hazard şi
nici acea persoană, nici familia nu poartă vreo răspundere. Societatea a reţinut această definiţie, ceea ce
este un element pozitiv, întrucît, în acest mod, este absolvită de orice vină persoana cu handicap şi

9
familia ei. Este dificil de abordat o definiţie care să fie în acelaşi timp riguroasă şi non-stigmatizantă.
În 1980 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a adoptat o clasificare internaţională a
deficienţei, incapacităţii şi handicapului, care a sugerat o abordare mai profundă şi în acelaşi timp mai
aproape de realitate.
Clasificarea Internaţională a Deficienţelor, Incapacităţilor şi Handicapurilor a făcut o distincţie
clară între „deficienţă”, „incapacitate” şi „handicap”. Ea a fost extensiv folosită în domenii ca
reabilitarea, educaţia, statistica, politica, legislaţia, în demografie, sociologie, economie şi
antropologie. Unii din specialişti care au utilizat Clasificarea respectivă şi-au exprimat îngrijorarea că,
definirea termenului de „handicap” este prea medicală, prea centrată pe individ şi nu clasifică adecvat
interacţiunea între condiţiile şi aspiraţiile societăţii şi capacităţile individului. Terminologia
internaţională în domeniu trebuie adoptată şi la noi, pentru a elimina conotaţiile negative pe care le au
termenii cum ar fi „handicapat”, „invalid”, „retardat”, termeni folosiţi frecvent cînd ne referim la copii
sau persoane cu dizabilităţi.
The International Encyclopedia of Education 1988; 1991 şi Diagnostic Statistical Manual of
Mental Disordies 1994 de care se conduc specialiştii americani şi europeni pentru elucidarea
deficienţei mintale, recomandă conceptul de retard mintal (RM).
În accepţiune nord-americană: „Deficienţa mintală se referă la limitări substanţiale în
funcţionarea prezentă (a unei persoane). Ea este caracterizată prin funcţionarea intelectuală,
semnificativ sub medie, existînd corelat cu două sau mai multe dintre următoarele capacităţi
adaptative: comunicarea, autoservirea, deprinderile gospodăreşti şi cele sociale, utilizarea serviciilor
comunitare, orientarea în mediu înconjurător, sănătate şi securitate personală, petrecerea timpului
liber şi munca etc.”
O altă definiţie a deficienţei mintale o găsim în cursul universitar elaborat de Ioan Druţu (1995)
care realizează o sinteză a principalelor idei dintr-o descriere dată de Asociaţia Americană a
Deficienţei Mintale (AAMD) în anul 1973; „deficienţa mintală este o insuficienţă globală şi un
funcţionament intelectual semnificativ inferior mediei, care se manifestă printr-o stagnare,
încetinire sau o lipsă de achiziţie în dezvoltare, determinate de factori etiologici, biologici şi/sau de
mediu, care acţionează din momentul concepţiei, pînă la încheierea maturizării.”
Deficienţă – se poate defini ca afectare organică şi/sau funcţională a capacităţii naturale a unui
individ de a se adapta la mediul fizic. Acest termen se poate defini şi ca orice dereglare de structură
sau funcţie psihologică sau anatomică din cauza unei maladii a unui accident, dereglări evolutive, etc.
Oportună în această privinţă este lucrarea Debilităţi mintale de R.Zazzo. Acest autor, împreună cu
colaboratorii săi, pentru început acceptă şi utilizează termenul „prostie” în definirea deficienţei mintale
pentru ca apoi să-l abordeze pe cel de „debilitate mintală”.

10
Handicapul – poate fi definit ca afectare la nivelul funcţionării sociale a capacităţii naturale a
individului de adaptare la mediul social. El este rezultatul posibil, dar nu obligatoriu al manifestării
unei deficienţe şi/sau dizabilităţi şi se datorează complicării interacţiunii optime dintre individ şi
mediul său social, apărute ca urmare a existenţei unor bariere fizice, sociale şi culturale care împiedică
individul deficient să aibă acces la viaţa socială ca orice alt cetăţean. Aşadar, handicapul apare numai
în relaţia individ – mediu social şi are ca efect limitarea participării la viaţa socială.
Handicapul mintal poate avea multiple semnificaţii. Chiar dacă diferitele înţelesuri au multe în
comun, ele nu sunt întru totul identice. La fel există şi suficientă literatură care caracterizează clinic–
psihologic–pedagogic deficienţa mintală. Recent a început să se folosească conceptul de handicap
atunci cînd se atenţionează asupra unei distorsiuni în dezvoltare. Iniţial termenul a fost rezervat pentru
handicapul fizic apoi s-a extins asupra celui mintal, evidenţiindu-se grade diferite. Dicţionarul de
psihologie (1997) dă următoarea explicaţie: persoana dezavantajată ca urmare a unei deficienţe fizice,
motrice, senzoriale, de limbaj sau intelect de la naştere sau în cursul dezvoltării sale o numim persoană
cu handicap. Noţiunea de handicap se referă la dezavantajul social, la pierderea ori limitarea
şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi membrii ai
societăţii. În consecinţă termenul „handicap” desemnează rolul social al persoanei cu deficienţă sau
incapacitate. Datorită handicapului, persoana este dezavantajată comparativ cu alte persoane,
dezavantajul manifestîndu-se în interacţiunea individului cu mediul social. S-au făcut cîteva observaţii
pe marginea acestor 3 definiţii:
• deficienţele sau incapacităţile pot fi de mai multe feluri:
- vizibile sau invizibile,
- progresive ori regresive, ş.a;
• un status handicapant nu este în mod obligatoriu rezultatul unei incapacităţi,
deficienţa putînd determina apariţia unui handicap fără a fi necesară trecerea prin stadiul intermediar
de incapacitate;
• independent de limitele individuale, unii factori sociali şi de mediu pot agrava
sau atenua handicapul.
Practic, handicapul nu este o constantă legată doar de diagnosticul medical, ci o variabilă legată
de elemente foarte diverse. Din acest motiv, situaţia persoanelor cu handicap impune intervenţia
colectivităţii, în încercarea de a le asigura condiţii de viaţă independente.
Conform ONU handicapul este influenţat de relaţia dintre persoana deficientă şi mediul său.
Handicapul apare în situaţia în care aceste persoane întîlnesc bariere culturale, fizice sau sociale care le
împiedică accesul către diferite sisteme sociale aflate la dispoziţia celorlalţi cetăţeni.

11
1.2. Asistenţa socială a persoanelor cu handicap mintal
Asistenţa socială trebuie să se mobilizeze prin forme şi mijloace specifice şi să intervină cu
măsuri preventive şi corecte pentru depăşirea stării de dependenţă socială sau să înlăture starea de
dificultate pentru a asigura integrarea socială a persoanelor şi familiilor defavorizate din care fac parte
şi persoanele ce au un anumit handicap fizic sau mintal.
Utilizînd metode generale de intervenţie a asistenţei sociale, pot fi rezolvate cazuri urgente, de
criză, în care pot fi implicate persoane cu handicap mintal. Prin aceasta se au în vedere aspecte cum ar
fi asistarea familiilor ce au în componenţă astfel de persoane sau educarea comunităţilor în sensul
formării unor atitudini pozitive, nediscriminatorii şi nestigmatizante faţă de aceste persoane.
Persoana nu este aceeaşi pe toată perioada vieţii, existînd momente de risc pentru sănătatea
mintală, precum şi etape de protecţie şi stabilizare a acesteia. Istoria vieţii individului este discontinuă
şi se constituie din etape bine definite, cu o configuraţie proprie, specifică, întreruptă de momente de
criză care marchează trecerea de la o etapă la alta. Aceste treceri presupun schimbări şi solicită
mecanismele de apărare/adaptare ale persoanei, în funcţie de noile condiţii, diferite de la o etapă la
alta. Balanţa normal/patologic poate fi vulnerabilă pe tot parcursul vieţii. Între normalitate şi
anormalitate psihică există un anumit echilibru stabilit şi controlat de însăşi modalitatea de funcţionare
a mecanismelor de autoreglare a sistemului personalităţii. Sănătatea mintală şi boala psihică sunt
ipoteze egal posibile ca disponibilitate ale oricăruia dintre noi.
Persoanele cu tulburări mintale se confruntă cu stigmatizarea şi discriminarea. De cele mai
multe ori, cînd se aude de persoane cu probleme de sănătate mintală, reacţia celor din jur este aceea de
respingere a acestora, ceea ce le accentuează suferinţa şi, în acelaşi timp, printr-un efect tip
“bumerang”, are consecinţe nefaste în plan social. Deşi atitudinea societăţii s-a schimbat mult în ultima
perioadă, oamenii încă înţeleg greşit bolile mintale şi încearcă sentimente de teamă şi disconfort cînd
au de-a face cu persoane care suferă de astfel de boli.
Ignoranţa este principalul factor ce cauzează intoleranţă. Lipsa informaţiilor despre un fenomen
este generatoare de teamă, iar teama favorizează apariţia prejudecăţilor.
Multe stereotipuri privind persoanele cu probleme de sănătate mintală ţin de riscul de violenţă.
Cercetările arată că persoanele cu probleme de sănătate mintală nu sînt mai periculoase decît
persoanele sănătoase din aceeaşi populaţie. Mai puţin de 3% din pacienţii bolnavi mintal au un
potenţial de violenţă, atunci când nu se tratează sau cînd primesc un tratament inadecvat şi atunci cînd
intervine consumul de alcool şi droguri.

12
Literatura de specialitate arată că persoanele bolnave psihic sînt în mai multe cazuri mai curînd
victime, decît agresori. Nu există nici o justificare (ştiinţifică, socială sau etică) pentru a exclude din
comunităţile noastre persoanele cu afecţiuni mintale sau neurologice.
Sistemul de îngrijiri pentru sănătate mintală din România este reglementat de Legea nr.
487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice. Potrivit acestei legi,
serviciile medicale şi de îngrijiri de psihiatrie sînt acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate prin reţeaua serviciilor de sănătate şi prin structurile specializate de sănătate mintală.

1.3. Sugestii pentru recuperarea, reintegrarea şi incluziunea persoanelor cu dizabilităţi:


• individualizarea şi adaptarea consilierii şi psihoterapiei respectînd unicitatea fiinţei umane;
• responsabilizarea şi implicarea comunităţii în procesul de incluziune socială;
• modificarea atitudinilor şi percepţiei societăţii civile privind potenţialul creator generator de valori
sociale a persoanei cu dizabilităţi
• oferirea de şanse egale la cultură şi informaţii, la viaţa comunitară în general;
• mediatizarea cazurilor de recuperare, reabilitare şi integrare psihosociofamilală.
Asistenţa socială a persoanelor cu handicap mintal presupune două direcţii mari de abordare.
Pe de o parte, utilizînd metode generale de intervenţie a asistenţei sociale, pot fi rezolvate
cazuri urgente, de criză, în care pot fi implicate persoane cu handicap mintal. Prin aceasta se au în
vedere aspecte cum ar fi asistarea familiilor ce au în componenţa astfel de persoane sau educarea
comunităţilor în sensul formării unor atitudini pozitive faţă de aceste persoane.
Pe de altă parte, utilizînd căi şi mijloace specifice se poate interveni pentru rezolvarea a
problemelor specifice ale indivizilor cu handicap mintal. Toate aceste elemente concrete trebuie să
plece de la o serie de premise specifice care constituie condiţii primare pentru o intervenţie eficientă.
Acţiunea în contexte sociale multiple ridică în foarte multe cazuri probleme serioase. Dincolo
de elementele materiale ale acţiunii, de latura practică a acesteia, sunt necesare din partea asistentului
social o serie de însuşiri etico-morale, indispensabile unei abordări responsabile a procesului asistenţei
sociale. Competenţa în materie de asistenţă socială se sprijină în principal pe însuşirea unui set de
valori, cunoştinţe şi aptitudini, elementele care se află într-o strînsă interdependenţă. Aceste sisteme
de valori sînt distincte: al asistentului social şi cel al potenţialului client.
Există perspectiva că ceea ce este bun, drept, folositor din punct de vedere al asistentului social,
poate fi rău, nedrept, inutil din punct de vedere al persoanei asistate.
Ce se poate face atunci cînd persoana asistată nu poate să-şi exprime opţiunea din diferite
motive (exemplul persoanelor cu handicap mintal sever)?

13
Ce se poate face în cazul în care percepţia clientului asupra lumii este deformată, distorsionată,
din diverse cauze? Pentru a încerca să răspundă la aceste întrebări asistentul social va respecta unele
valori general-umane cum ar fi:
- Respectarea demnităţii şi unicităţii persoanei;
- Protecţia şi apărarea fiinţei umane;
- Dreptul de decide asupra propriei persoane şi de a alege în cunoştinţă de cauză;
- Dreptul respectării individualităţii;
- Dreptul respectării vieţii private şi a intimităţii persoanei.
Din această perspectivă, activitatea asistentului social trebuie să ţină seama de dreptul clientului de a
decide în cunoştinţă de cauză, dar şi de necesitatea de a răspunde exigenţelor altor imperative valorice.
Se poate ajunge în acest mod la o contradicţie între dorinţele persoanei asistate care exprimă strict
subiectivitatea acesteia şi necesităţile ei obiective indentificate din perspectiva externă de către
asistentul social, acesta la rîndul său nu poate şi nu trebuie să renunţe la sistemul de valori general-
umane care stă la baza activităţii pe care o desfăşoară.
Complexitatea manifestărilor reunite sub denumirea generică de handicap mintal este, de multe
ori, umbrită de o serie de stereotipuri şi clişee sociale. Acestea transformă diversitatea infinită a
cazurilor într-un număr de categorii ce ascund adevărata imagine a acestor persoane. Uneori,
nevoi şi potenţialităţi reale ale acestor persoane sunt ocolite cu sau fără ştiinţă. Ţinînd seama de
specificul persoanelor asistate, de starea lor specială, din sistemul larg al valorilor general-umane vor
putea fi derivate o serie de valori semnificative ale activităţii de asistenţă socială. Aceste valori, au un
grad ridicat de generalitate şi se referă la aspecte cum ar fi:
- respectarea libertăţii umane bazată pe recunoaşterea unităţii în diversitate;
- respectarea drepturilor fundamentale ale omului în general;
- recunoaşterea unui statut special persoanelor cu nevoi deosebite;
- susţinerea şi facilitarea tendinţei fireşti de autodeterminare a oricărei fiinţe umane;
- tratarea fiecărui client cu maximum de responsabilitate.
B. Nirje citat de Doru Vlad Popovici, 1990, spunea că ,,integrarea însemnă să ţi se permită să fii
capabil, să fii tu însuţi printre ceilalţi”. Integrarea se referă la relaţia care se instaurează între individ
şi societate. Ea se realizează pe mai multe niveluri, de la simplu la complex. Aceste niveluri sunt
următoarele:
• integrarea fizică - permite persoanelor cu un anumit handicap satisfacerea nevoilor de bază
ale existenţei.

14
• integrarea funcţională - se referă la asigurarea funcţionării persoanei în mediul înconjurător
prin folosirea tuturor facilităţilor şi serviciilor, pe care acestea le oferă (de exemplu: folosirea
mijloacelor de transport în comun, restaurante, cantine, etc.).
• integrarea socială - se referă la ansamblul relaţiilor sociale dintre persoanele cu handicap,
atît fizic cît şi mintal, şi persoanele normale.
• integrarea personală - este legată de dezvoltarea relaţiilor de interacţiune cu persoane
semnificative, în diverse perioade ale vieţii în funcţie de vîrstă.
• integrarea în societate - se referă la asigurarea de drepturi egale şi respectarea
autodeterminării individului cu dizabilitate mintală.
• integrarea organizaţională - se referă la formele şi structurile organizatorice care sprijină
integrarea şi care trebuie să fie organizate în aşa fel încît să răspundă nevoilor tuturor indivizilor din
societate.
Combaterea stigmatizării şi a excluderii sociale se poate realiza prin:
- organizarea unor campanii de informare publică şi de sensibilizare prin intermediul
mijloacelor de informare, cu scopul de a promova sănătatea mintală, de a spori nivelul de cunoştinţe
privind cele mai comune simptome ale depresiei şi tendinţele sinucigaşe, a pune capăt stigmatizării
persoanelor cu tulburări psihice şi a încuraja solicitarea asistenţei celei mai bune şi mai eficace,
precum şi de a promova integrarea activă a persoanelor care se confruntă cu probleme de sănătate
mintală;
- eliminarea stigmatizării persoanelor cu probleme de sănătate mintală implică abandonarea
aplicării unor tratamente invazive şi inumane, precum şi a practicilor bazate pe principiul conform
căruia persoanele bolnave mintal trebuie ţinute închise.
Prin activităţi de acest gen sau prin consiliere, familiile şi persoanele din anturajul persoanelor
cu deficienţe mintale, vor putea învăţa să facă faţă situaţiilor de criză în care s-ar putea găsi la un
moment dat.
Conceptul de consiliere îşi are originea în literatura anglo-saxonă - counseling - şi se referă în
principal la o intervenţie individualizată şi personalizată adresată subiecţilor care se confruntă cu
probleme personale/existenţiale, educaţionale sau profesionale (A. Ghergut, 2005).
Consilierea, în înţelesul său clasic, se rezumă la o triplă perspectivă: psihologică, pedagogică şi
socială asupra activităţilor cu valenţe etice pe care le va întreprinde consilierul, în scopul ajutării
beneficiarilor săi, în vederea angajării în acel tip de comportament care să-i conducă la soluţionarea
optimă a propriilor probleme.
Pentru atingerea scopului, consilierul va lua legătura şi cu persoanele semnificative din viaţa
beneficiarilor săi : părinţii, bunicii, educatorii, colegii, anturajul ţinînd cont de variabiala „vîrsta” a

15
persoanei consiliate şi extinzîndu-şi la nevoie, activitatea de consiliere şi asupra acestora. Programele
de intervenţie şi serviciile de suport invocate de serviciile de consiliere psihologică sînt eficiente atunci
când evaluarea persoanei cu dizabilităţi este complexă şi validă alături de celelalte evaluări: medicală
şi socială. Psihoterapia a fost contemporana primului act terapeutic şi ea a însoţit medicina în decursul
istoriei sale. Ea a fost prezentă şi dincolo de ariile medicinei ori de câte ori, omul a avut nevoie de
suportul moral al omului.
„La baza oricărei psihoterapii se află convingerea conform căreia persoanele cu probleme
psihologice au capacitatea de a se modifica învăţînd noi strategii de a percepe şi evalua realitatea şi de
a se comporta. Scopul psihoterapiei este să transforme această convingere în realitate” (I.Holdevici,
1996).
Concluzionînd, se poate spune că sănătatea mintală este aptitudinea psihicului de a funcţiona
într-un mod armonios, agreabil şi eficace, în măsura în care circumstanţele îi permit să facă faţă cu
supleţe diferitelor situaţii şi să-şi menţină permanent starea de echilibru dinamic.
Diametral opus sănătăţii mintale, boala psihică este definită ca fiind o tulburare a stării de
echilibru sau de organizare a vieţii psihice, de diferite forme, intensităţi şi durată, afectînd conduitele,
relaţiile interpersonale şi afectivitatea acestuia, de care bolnavul poate, sau nu poate fii conştient. Din
punct de vedere social, boala se referă la o stare corporală sau mintală indezirabilă, justificînd astfel
intervenţia pentru ameliorarea sau vindecarea sa.
Orice comportament, normal sau anormal, este produsul a ceea ce a învăţat sau nu a învăţat
individul; în consecinţă, bolile psihice ar fi deprinderi învăţate sau răspunsuri dobîndite în mod
involuntar, repetate şi întărite de stimuli specifici din mediu. Pentru vindecarea lor, pacientul trebuie să
înveţe noi alternative comportamentale, care trebuie exersate, atât în cadrul situaţiei terapeutice, cît şi
în afara ei.

16
CAPITOLUL II
2. PROIECTUL DE CERCETARE

2.1 ASPECTE METODOLOGICE DE CERCETARE SOCIALĂ

A. Importanţa temei
Tema ,,Integrarea socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală” reprezintă un subiect
important pentru asistenţa socială deoarece în momentul de faţă există relativ puţine posibilităţi de
integrare sau reintegrare socială a persoanelor cu probleme psihice. Dacă bolile mintale se tratează în
instituţii specializate - clinici, spitale şi secţii de psihiatrie - unde bolnavii primesc tratament şi
consiliere specializată, nu acelaşi lucru se poate afirma despre acţiunile de integrare sau reintegrare
socială a celor afectaţi psihic la externarea din aceste unităţi. O mare parte dintre persoanele cu
probleme de sănătate mintală sînt perfect capabile să desfăşoare o activitate profesională adecvată în
afara perioadelor cînd afecţiunea lor se decompensează. Pentru reintegrarea lor profesională şi socială
este nevoie de asistenţă psihosocială specializată. Bolnavii mintal au nevoie să fie mereu asiguraţi că
nu sînt singuri şi că vor reuşi în orice activitate îşi propun. Stigmatizarea şi marginalizarea socială
datorată bolii lor, le poate provoca mai multă suferinţă decît afecţiunea în sine. Una dintre sarcinile
asistenţei sociale ar trebui să fie şi aceea de a preveni şi elimina excluziunea socială a persoanelor cu
tulburări psihice.

B. Scopul cercetării
Scopul lucrării este acela de a studia problema protecţiei persoanelor cu tulburări psihice precum şi
posibilităţile de integrare socială şi de evitare a stigmatizării şi marginalizării acestora. Este deosebit de
semnificativă responsabilizarea şi implicarea comunităţii în procesul de incluziune socială precum şi
modificarea atitudinilor şi percepţiei societăţii civile privind potenţialul creator, generator de valori
sociale al persoanei cu dizabilităţi.

C. Obiectivele cercetării
Obiectivele urmărite sînt:
O1 - Să identificăm dacă populaţia conştientizează problematica persoanelor cu
tulburări psihice din perspectiva protecţiei şi integrării sociale,
O2 - Să aflăm care este atitudinea cu privire la excluziune, stigmatizare şi marginalizare socială
a persoanelor cu tulburări psihice.

17
O3 - Să aflăm care sînt motivele pentru care se manifestă o atitudine de respingere faţă de
persoanele cu probleme de sănătate mintală;
O4 - Să descoperim felul în care am putea contribui la conştientizarea problematicii de
protejare şi integrare socială a persoanelor cu tulburări psihice.

D. Grupul ţintă
Grupul ţintă al cercetării este reprezentat de un grup de persoane care au în familie sau anturaj
persoane cu probleme psihice, care fac subiectul excluziunii, stigmatizării şi marginalizării sociale.

E. Metode de cercetare
Metoda în ştiinţele sociale este o modalitate generală, strategică de abordare a realităţii
sociale. Metode fundamentale: metoda observaţiei, metoda experimentului (a unui experiment
social), metoda anchetei, metoda interviului, metoda analizei documentelor.( Lucian Marina,
Investigaţia socialului pg 11)
Metodele şi instrumentele de cercetare utilizate sînt:
- Studiul de caz - investigaţia prin studiu de caz este situaţia de cercetare în care
numărul variabilelor este mai mare decât numărul unităţilor de analiză.
Studiul de caz poate să fie explorativ, descriptiv sau explicativ.
( Robert Yin,1998, Studiul de caz)
Studiul de caz este una dintre metodele de a realiza o cercetare în domeniul ştiinţelor
sociale. Studiul de caz este o analiza amanunţită a unei persoane sau a unui grup, în mod
special ca model al unui fenomen medical, pishologic sau social. Din punctul de vedere al
psihologiei, studiul de caz reprezintă o metodă de analiză amănunţită a unei persoane.
- Chestionarul - este un instrument al anchetei, chiar dacă în forme apropiate el poate fi
folosit şi ca suport de interviu. Din acest motiv designul chestionarului este parte din designul
anchetei. .( Lucian Marina, Investigaţia socialului pg 41).
Chestionarul este un ansamblu de întrebări întocmite şi realizate după reguli bine precizate,
standardizate prin practica ştiinţifică sociologică, care îşi propune să capteze informaţii după
itemi identici de la o mulţime de cazuri sau subiecţi în aşa fel încât prelucrarea datelor obţinute
să ofereră răspunsuri la tematica de cercetare-care adesea poate fi subsumată soluţionării unor
probleme sociale. .( Lucian Marina, Investigaţia socialului pg 11).
- Analiza documentelor.

18
F. Ipoteze
1. Dacă o persoană are tulburări psihice, este posibil să fie marginalizată;
2. Dacă o persoană este diagnosticată cu o boală mintală, poate deveni victima stigmatizării;
3. Dacă o persoană are o tulburare psihică, poate să nu îşi găsească/să piardă un loc de muncă;
4. Dacă o persoană suferă o tulburare psihică, poate să-şi piardă stima de sine şi încrederea în propriile
capacităţi.

G. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Sănătatea mintală este condiţionată de disponibilităţile - calităţile - intelectuale şi afective -


înnăscute sau dobîndite - care permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea.
Dicţionarul de psihologie (1997) dă următoarea explicaţie: noţiunea de handicap se referă la
,,dezavantajul social, la pierderea ori limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa
comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi membrii ai societăţi”. În consecinţă termenul „handicap”
desemnează rolul social al persoanei cu deficienţă sau incapacitate. Datorită handicapului, persoana
este dezavantajată comparativ cu alte persoane, dezavantajul manifestîndu-se în interacţiunea
individului cu mediu social.
Cînd se face referire la lipsa sănătăţii mintale, întîlnim în literatura de specialitate şi termeni ca:
tulburare psihică, deficienţă mintală, handicap mintal, tulburare de sănătate mintală. Stabilirea
deficienţei mintale este de multe ori foarte dificilă, diferind de la un individ la altul.
Persoanele cu tulburări mintale se confruntă cu stigmatizarea şi discriminarea. Ele sînt asociate
adesea cu o posibilă violenţă, ceea ce este fals deoarece studii de specialitate au demonstrat că în jur de
3% dintre bolnavii mintal sînt violenţi şi doar în cazul în care nu-şi respectă tratamentul, sau intervine
consumul de alcool sau droguri.
Oamenii, în general, au tendinţa de a respinge aceste persoane, pentru că lipsa de informaţie
generează teama de necunoscut care are efecte negative asupra indivizilor cu deficienţe mintale.
Ignoranţa este principalul factor ce cauzează intoleranţă.

19
2.2 ANALIZA DATELOR
În cadrul cercetării am aplicat un chestionar care conţine 21 de întrebări unui grup de 20 de
persoane de vîrste, etnii şi sexe diferite care au în familie sau în anturaj persoane cu dizabilităţi psihice.

2.2.1 ANALIZA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ A RĂSPUNSURILOR PRIMITE


(CHESTIONAR)
1. La întrebarea „Ce vîrstă aveţi?” observăm că am primit răspunsuri de la un număr
aproximativ egal de persoane reprezentînd fiecare din grupele de vîrstă chestionate după cum urmează
:
- 3 persoane au vîrsta cuprinsă între 16 şi 20 de ani;
- 4 persoane au vîrsta cuprinsă între 21 şi 30 de ani;
- 4 persoane au vîrsta cuprinsă între 31şi 40 de ani;
- 5 persoane au vîrsta cuprinsă între 41şi 50 de ani;
- 4 persoane au vîrsta cuprinsă între 51 şi 63 de ani.

Fig. 1
16-20 ani - 3 persoane
21- 30 ani -4 persoane
31-40 ani - 4 persoane
41-50 ani - 5 persoane
51-63 ani - 4 persoane

Graficul întrebării 1

2. Întrebarea „Cărei etnii aparţineţi?” a beneficiat de răspunsuri de la persoane de


etnie română, maghiară şi germană, majoritatea fiind reprezentată de persoanele de etnie română
urmată de cea maghiară şi germană. Din acest punct de vedere putem considera relevante
răspunsurile primite întrucît în zonă populaţia majoritară este de etnie română.

16
14
12
Fig. 2 10 Română - 16 persoane
8 Maghiară - 3 persoane
6
Germană - 1persoană
4
2
0
Graficul Întrebării 2

20
Graficul întrebării 3

3. Din răspunsurile de la
întrebarea Care este mediul dvs. de
rezidenţă? Observăm că 16 persoane Rural - 4 persoane

locuiesc în mediul urban şi 4 persoane Urban - 16 persoane

în mediul rural.
Fig. 3

4. Observăm că am chestionat un număr de 11 persoane de sex feminin şi 9 persoane de


sex masculin.

Graficul întrebării 4

Fig. 4 25
20
Fem inin - 11
15 persoane
10 Masculin - 9
persoane
5
0

5. Analizînd răspunsurile la întrebarea „Cîte controale medicale v-aţi făcut în ultimul


an?” observăm că 6 persoane s-au supus mai multor controale medicale, 6 doar unui control medical
în timp ce 8 persoane nu au mers deloc la medic.Cu toate că majoritatea cunosc importanţa efectuării
unui control medical, în urma căruia se poate diagnostica o tulburare psihică, observăm că un număr
destul de mare (8) din totalul celor chestionaţi (20) nu au trecut niciodată pe la cabinetul medical.

6 Mai m ulte -
6 persoane
4 Unul- 6 persoane

2 Niciunul- 8 persoane

Fig. 5 0
Graficul intrebarii 5

21
6. Răspunsurile obţinute la întrebarea Ştiţi ce semnificaţie are conceptul de ,,sănătate
mintală”? Explicaţi pe scurt., reflectă faptul că toţi respondenţii au afirmat că cunosc semnificaţia
conceptului de „sănătate mintală” explicaţiile fiind diferite. Un număr de 7 persoane au definit-o ca
fiind „sănătatea psihicului”, 5 persoane - „echilibru psihic”, 2 persoane - „intelect normal/fără
deficienţe”dintre care una a mai adăugat „să fii în deplinătatea facultăţilor mintale, spirituale şi
emoţionale”, 5 persoane au definit-o ca fiind „lipsa dizabilităţii psihice”. Din aceste răspunsuri
observăm că respondenţii au anumite cunoştinţe despre sănătatea mintală şi despre termenul de
„dizabilitate” definind-o ca şi lipsă a dizabilităţii mintale, iar 1 persoană înţelege prin sănătate mintală
,,acurateţe, coerenţă, logică.”

Fig. 6

8
7
Sănătatea psihicului -
6 7 persoane
Echilibru psihic - 5 persoane
5
intelect norm al - 2 persoane
4
Lipsa dizabilităţii m intale -
3
5 persoane
2 Acurateţe, logică, coerenţă -
1 persoană
1
0

Graficul întrebării 6

7. Observăm că la întrebarea „Aveţi în familie/anturaj o persoană cu tulburări de


sănătate mintală?” 9 persoane au afirmat că au în familie o persoană cu tulburare psihică iar 11
persoane au o asemenea persoană în anturajul frecventat. Observăm că aproape 50% - adică 9
persoane - din cei chestionaţi (20) au un membru al familiei cu tulburare psihică diagnosticată, ceea
ce confirmă răspîndirea destul de mare a bolilor psihice după cum susţine şi literatura de
specialitate indicată la bibliografie.

22
Fig. 7 Graficul întrebării 7

20

10

Fam ilie- 9 persoane Anturaj - 11 persoane

8. La întrebarea Care credeţi că sînt cauzele bolilor psihice? au fost alese


următoarele variante de răspuns: cîte 1 persoană a ales „stresul” sau „alte cauze”, cîte 2 persoane au
ales „ereditatea” sau „nu ştiu” 9 persoane au ales 3 variante,,stresul, ereditatea şi probleme la naştere”
iar 5 persoane au ales „stresul, ereditatea şi alte cauze”.
Fig. 8

Stresul - 1 persoană
9
8 Ereditatea - 2 persoane

7
6 Alte cauze - 1 persoană

5
Stres, ereditate,problem e la
4 naştere - 9 persoane

3
Stres, ereditate, alte cauze - 5
2 persoane

1 Nu ştiu - 2 persoane

0 Graficul întrebării 8

9. La întrebarea „În opinia dvs. de ce sînt evitate persoanele cu tulburări psihice?” am


obţinut una, două sau trei variante de răspuns din care observăm că în opinia a16 respondenţi se
regăseşte varianta „din lipsă de informaţie” aleasă ca singură variantă sau însoţită de una sau două
variante. Zece respondenţi ar evita aceste persoane „de teamă” iar altele din cauză „că sînt deosebite

23
de majoritate”. Observăm că acestea pot fi unele din cauzele care duc la evitarea/ marginalizarea
persoanelor cu dizabilităţi mintale. Răspunsurile exacte au fost următoarele: 7 persoane au optat pentru
varianta „din lipsă de informaţie”, 2 persoane pentru „de teamă”, 1 persoană pentru„că sînt deosebite
de majoritate”, 1 persoană din lipsă de informaţie şi de teamă, alte 2 persoane din lipsă de informaţie
şi pentru că sînt deosebite de majoritate, 1 persoană de teamă şi pentru că sînt deosebite de majoritate
iar 6 persoane au optat pentru toate cele 3 variante de răspuns:

Fig. 9 Graficul întrebării 9

din lipsă de informaţie- 7 persoane

de teamă - 2 persoane

deosebite de majoritate - 1 persoană

lipsă de informaţie şi de teamă

lipsă de informaţie şi deosebit de majoritate - 2 persoane

de teamă şi deosebit de majoritate - 1 persoană

lipsă de informaţie, de teamă, şi pt că sînt deosebiţi de majoritate - 6


persoane

10. Analizînd răspunsurile obţinute la întrebarea „Este acceptată ca prieten o persoană cu


probleme de sănătate mintală? observăm că doar 3 dintre cei chestionaţi ar accepta întotdeauna ca
prieten o persoană cu dizabilităţi psihice, alţi 6 respondenţi ar accepta dar doar uneori, ceea ce ne
poate duce la observaţia că au anumite reţineri vizavi de acestea ca de altfel şi cei 7 chestionaţi care ar
accepta cu greu o asemenea prietenie. Din analiza răspunsurilor primite reiese că 4 persoane din cele
20 nu ar accepta niciodată să aibă un prieten cu tulburare psihică. Observăm că o persoană cu

24
probleme de sănătate mintală întîmpină dificultăţi nefiind acceptată ca prieten decît intr-o mică măsură
după cum reiese din răspunsurile primite care au următoarea reprezentare grafică:

Fig. 10
Graficul întrebării 10

8
7 niciodată - 4
persoane
6
întotdeauna - 3
5
persoane
4
cu greu - 7 persoane
3
2
uneori - 6 persoane
1
0

11. Din analiza răspunsurilor la întrebarea „Aţi accepta să ajutaţi persoane cu boli
mintale?” observăm că există o largă disponibilitate de a ajuta persoanele cu dizabilităţi psihice
deoarece din cei 20 chestionaţi 13 ar ajuta cu drag aceste persoane, doar la 4 le-ar fi teamă să-şi ofere
ajutorul, în timp ce numai o mică parte din respondenţi (3) ar evita o asemenea situaţie. Observaţia pe
care o putem face în cadrul acestei analize este că există mai multe şanse ca persoanele cu boli mintale
să fie ajutate în rezolvarea problemelor lor decît să fie evitate. Această afirmaţie reiese din
reprezentarea grafică a răspunsurilor.
Fig. 11

Graficul întrebării 11

15

10

aş ajuta cu drag - 13 persoane m i-ar fi team ă - 4 persoane


aş evita o asem enea situaţie - 3 persoane

25
12. La întrebarea „Este acceptată de persoanele din anturajul dvs. persoana cu
tulburare psihică?” observăm că răspunsurile referitoare la reţinerile şi dificultăţile cu care este
acceptată persoana cu boală mintală de anturaj sînt predominante, peste jumătate din respondenţi
întîmpinînd aceste probleme. Se poate ca aceste reţineri şi dificultăţi să ducă la marginalizarea
persoanei bolnave sau a familiei din care face parte.Doar o parte (7) din cei 20 de respondenţi afirmă
că persoana cu dizabilitate psihică este acceptată cu multă înţelegere de anturaj. Răspunsurile exacte
sînt redate de reprezentarea grafică din figura 12.

Fig 12 Graficul întrebării 12

10 întîm pinăm
dificultăţi - 5
8 pe rs oane
6 da, cu m ultă
înţele ge re - 7
4 pe rs oane
2 cu re ţine ri - 8
pe rs oane
0

13. Analizînd răspunsurile primite la întrebarea „În ce relaţie vă aflaţi cu persoana cu


deficienţe?” observăm că 9 persoane afirmă că au în familie o persoană cu tulburare psihică ceea ce
înseamnă că simt cu adevărat dacă sînt evitate sau marginalizate din această cauză. Doar o mică parte
dintre respondenţi (3) preferă să evite persoanele cu deficienţe, iar 8 persoane declară că cunosc bine
persoana cu dizabilităţi mintale chiar dacă nu face parte dintre rude. Pentru analiza cantitativă a
răspunsurilor primite observăm reprezentarea grafică din figura 13.

Fig. 13 Graficul întrebării 13

o cunosc bine - 8 persoane

este ruda mea - 9 persoane

o evit - 3 persoane

26
14. Observăm că la întrebarea „V-aţi aflat în situaţia în care tulburarea persoanei s-
a decompensat şi a avut nevoie de ajutor?” cei mai mulţi respondenţi (13) nu s-au aflat în situaţia de
a fi nevoiţi să asiste la o decompensare a bolii psihice a unei persoane cu tulburări mintale şi nu au
avut astfel ocazia să cunoască implicaţiile acestei probleme. Observăm că există totuşi un număr total
de 7 persoane care s-au găsit într-o astfel de situaţie, o dată sau de mai multe ori şi care au fost nevoiţi
să acorde sprijin bolnavului şi să se confrunte cu situaţia de criză în care s-a aflat persoana respectivă
cît şi familia acestuia.

Graficul întrebării 14
Fig. 14
15
o dată - 4 persoane
10
de m ai m ulte ori - 3 persoane

5 niciodată - 13 persoane

15. Analizînd raspunsurile întrebării „Aţi fost diagnosticat cu vreo tulburare


psihică?” observăm că 2 dintre respondenţi nu au dorit să răspundă acestei întrebări. Motivele pot fi
diverse, însă se poate presupune şi că în cazul în care au fost diagnosticaţi cu vreo tulburare psihică ei
nu doresc să fie cunoscut acest lucru. Constatăm că există totuşi 2 persoane care recunosc că au avut
probleme, iar restul de 16 persoane din cei chestionaţi declară că nu au fost dignosticaţi niciodată cu
tulburare psihică. Reprezentarea grafică a întrebării 15 (Fig. 15) ilustrează prezentarea cantitativă a
răspunsurilor.

Fig. 15

Graficul întrebării 15
20

15
niciodată - 16 persoane
10 nu răspund - 2 persoane
o dată - 2 persoane
5

27
16. Din analiza răspunsurilor primite la întrebarea „Consideraţi necesară respectarea
tratamentului primit de bolnavul mintal?” am observat că niciunul dintre cei 20 de respondenţi nu a
optat pentru varianta „prea multe medicamente dăunează” considerînd tratamentul bolilor psihice
„foarte necesar ”şi/sau „vital”.Aceste răspunsuri conduc la observaţia că opinia generală a celor
chestionaţi este că persoanele cu probleme de sănătate mintală au nevoie de tratament adecvat care să
fie respectat. Altă observaţie este aceea că majoritatea conştientizează necesitatea respectării
tratamentului de către cei bolnavi pentru a putea fi mai uşor integraţi social şi chiar profesional ceea ce
înseamnă că prin respectarea tratamentului aceste persoane ar putea duce o viaţă normală ( după cum
afirmă şi literatura de specialitate).

Fig. 16

Graficul întrebării 16

foarte necesară - 11 persoane


este vitală - 7 persoane
prea multe medicamente dăunează - 0 persoane
foarte necesară şi vitală - 2 persoane

17. Conform literaturii de specialitate unele familii ascund faptul că unul dintre
membrii familiei suferă de o tulburare psihică. La întrebarea „În opinia dvs. aparţinătorii ascund
faptul că au în familie persoane cu boli mintale şi de ce?” răspunsurile au fost diferite. Părerile
unor respondenţi au exprimat faptul că familiile ar putea fi jenate de boala rudei lor, sau ar ascunde
acest lucru pentru a nu fi evitaţi de cunoscuţi şi pentru a nu fi stigmatizaţi. Mai putem observa din
analiza răspunsurilor că 50%, adică 10, din cei chestionaţi sînt de părere că familiile nu ascund boala
rudei lor pentru că doresc integrarea socială a acesteia dar şi pentru că nu consideră boala un lucru
jenant. Este posibil să aibă această opinie pentru că ar putea deţine mai multe informaţii despre bolile

28
mintale. Cercetările Federaţiei Internaţionale pentru Sănătate Mintală au dovedit că tulburările psihice
pot afecta orice persoană, aleatoriu, iar prevenirea, recunoaşterea şi tratarea acestora duce la evitarea
excluziunii sociale a persoanelor cu astfel de afecţiuni.( ,,Learning about schizophrenia” Preston J.
Garrison )

Fig. 17

Graficul întrebării 17

da, pentru că se simt jenaţi - 6 persoane

da, pentru a nu fi evitaţi de cunoscuţi 0 persoane

nu pentru că nu consideră boala un lucru jenant - 2 persoane

nu, pentru că doresc integrarea socială a rudei lor - 4 persoane

da, pentru a nu fi stigmatizaţi - 2 persoane

da, pentru a nu fi evitaţi de cunoscuţi şi pentrucă se simt jenaţi - 2


persoane

nu, pentru că doresc integrarea socială a rudei lor şi nu consideră boala


un lucru jenant - 4 persoane

18. Întrebarea „Credeţi că populaţia ar trebui să fie informată în legătură cu


tulburările de sănătate mintală? Motivaţi răspunsul.” a fost o întrebare deschisă şi a reunit o
multitudine de opinii. Părerea generală a respondenţilor reflectă necesitatea informării populaţiei cu
privire la tulburările de sănătate mintală. Motivaţiile pentru care consideră că este necesară această

29
informare sînt diferite, dar vin în sprijinul acestor persoane cu probleme. Respondenţii consideră
necesară informarea pentru a putea preveni instalarea viitoare a unor astfel de probleme psihice.
Cunoscînd detalii despre tulburările psihice le putem preveni, putem oferi ajutor şi protecţie, putem
sprijini integrarea socială a acestora şi putem evita izolarea bolnavilor mintal. Informaţiile adecvate ne-
ar putea ajuta să ştim să ne comportăm cu aceste persoane, să nu le rănim involuntar. Încercînd să
grupăm răspunsurile în funcţie de conţinutul acestora, observăm că din totalul de 20 de persoane
chestionate, cu privire necesitatea informării populaţiei în legătură cu tulburările psihice, 3 dintre
acestea consideră că informaţiile ar putea sprijini integrarea socială a acestora, 6 respondenţi sînt de
părere că ar putea preveni boala, alţii 2 consideră că este necesară pentru că „se poate întîmpla oricui”
şi este bine să fii informat. 4 respondenţi consideră că se poate evita izolarea bolnavilor mintali printr-o
informare a populaţiei în această privinţă. Ajutorul şi protecţia bolnavilor este alt motiv pentru care
este bine să fim informaţi corespunzător susţin 3 respondenţi; 1 respondent a motivat necesitatea
informării pentru „a nu răni involuntar o persoană bolnavă” iar 1 „pentru a ştii cum să ne
comportăm cu o persoană bolnavă”.

Fig. 18 Graficul întrebării 18

integrare socială
prevenirea bolii
se poate întîm pla oricui
evitarea izolării bolnavilor
ajutor şi protecţie
pentru a nu răni involuntar o persoană bolnavă
pentru a ştii cum să ne com portăm cu o persoană bolnavă

19. Din analiza răspunsurilor obţinute la întrebarea „În opinia dvs. o persoană cu
deficienţe mintale poate să îşi piardă/să nu găsească un loc de muncă?” observăm că majoritatea
(17) celor chestionaţi au fost de părerea că persoanele cu deficienţe mintale îşi pot pierde sau nu pot
găsi un loc de muncă dacă afecţiunea este gravă, 2 respondenţi au considerat că „nu este cazul” să îşi
piardă locul de muncă, iar 1 respondent a avut altă opinie şi anume ,,aceste persoane nu ar trebui să
ocupe un loc de muncă”. După cum observăm din răspunsurile obţinute persoanele cu probleme de

30
sănătate mintală sînt în situaţia de a fi marginalizate sau excluse din punct de vedere profesional. Nu a
fost luată în considerare de niciun respondent situaţia în care persoana cu deficienţă mintală se află
într-o stare de echilibru în urma tratamentului şi poate desfăşura orice activitate pentru care este
pregătit. Opinia că bolnavii mintali nu ar trebui să ocupe un loc de muncă încalcă dreptul fundamental
de a muncii al oricărei persoane, fiind o atitudine discriminatorie faţă de persoanele cu tulburări de
sănătate mintală. Graficul din fig. 19 exprimă analiza cantitativă a răspunsurilor primite.

Fig. 19 Graficul întrebării 19

altă opinie - 1 persoană

da, dacă afecţiunea este gravă - 17 persoane

nu, nu este cazul - 2 persoane

20. Analizînd răspunsurile la întrebarea „Consideraţi că este utilă integrarea


socioprofesională a persoanelor cu deficienţe mintale?” care este o întrebare deschisă observăm că
opinia generală este aceea că persoanelor cu deficienţe psihice le este utilă integrarea
socioprofesională. Din cele 20 de persoane chestionate 16 au fost pentru integrarea socioprofesională a
acestora, 1 persoană a considerat că pot fi integraţi social dar nu şi profesional, 1 persoană nu şi-a putut
exprima părerea - „nu ştiu dacă se pot descurca în societate şi la serviciu”. Această persoană este
probabil să nu deţină informaţii despre tulburările psihice fapt care explică imposibilitatea de a
răspunde acestei intrebări. Observăm că 2 persoane consideră că cei cu probleme de sănătate mintală
nu trebuie integraţi socioprofesional „pentru că sînt periculoşi”. Acest răspuns poate fi cel mai
probabil tot cauza insuficientei informări despre persoanele deficiente mintal.

31
Reprezentarea grafică a întrebării 20 (Fig. 20) ilustrează prezentarea cantitativă a răspunsurilor
obţinute.

Fig. 20
Graficul întrebării 20

este utilă integrarea socioprofesională - 16 persoane


nu, pentru că sînt periculoase - 2 persoane
socială da, profesională nu - 1 persoană
nu ştiu dacă se pot descurca - 1 persoană

21. Întrebarea 21 „Cine ar trebui să ofere informaţii despre tulburările de sănătate


mintală?” este o întrebare deschisă la care am obţinut răspunsuri diferite cu privire la posibila
provenienţă a informaţiilor despre tulburările de sănătate mintală Opinia cel mai de întîlnită în cadrul
răspunsurilor este că aceste informaţii ar trebui oferite de medici şi cadre medicale, de mass-media, de
psihologi sau persoane specializate, de asistenţii sociali, de familie, de şcoală, „de membrii familiilor
care din nefericire au acumulat experienţă” şi de „orice persoană care deţine informaţii corecte”.
Observăm totuşi că există o opinie generală despre necesitatea informaţiilor de acest gen - informaţii
specializate sau pur şi simplu furnizate de membrii familiilor care au în componenţă persoane cu
deficienţe mintale - care pot sprijini în interrelaţionarea cu acestea. Analizînd răspunsurile primite
observăm că pot fi grupate în funcţie de conţinutul lor. Informaţiile despre tulburările de sănătate
mintală ar trebui să fie furnizate, în opinia respondenţilor de: media, familie, medici şi/sau psihologi, -
7 persoane; medici, familie, asistenţi sociali - 4 persoane; medici, familie, şcoală - 3 persoane; mass
media - 2 persoane; şcolile şi ONG -urile -1 persoană; organe abilitate - 1 persoană; orice persoană

32
care deţine informaţii corecte - 1 persoană; medicii şi membrii familiilor care au experienţă - 1
persoană. Aceste răspunsuri sînt reprezentate grafic în fig 21.

Fig. 21

Graficul întrebării 21

media, familie şi/sau psihologi - 7 persoane


medici, familie, asistenţi sociali - 4 persoane
medici, familie, şcoală - 3 persoane
mass-media - 2 persoane
şcolile şi ONG-urile - 1 persoană
orice persoană care deţine informaţii corecte - 1 persoană
medicii şi membrii familiilor care au acumulat experienţă - 1 persoană

Evaluînd răspunsurile primite de la cele 20 de persoane chestionate observăm că nu este


conştientizată decît în mică măsură problematica protecţiei şi integrării socioprofesionale a persoanelor
cu dizabilităţi mintale.
Deşi o mare parte din respondenţi sînt de acord că este necesară integrarea socioprofesională a
indivizilor cu tulburări psihice, se observă totuşi tendinţa de marginalizare socială a acestora. Motivele
respingerii, conform rezultatelor obţinute în urma cercetării, se datorează în cea mai mare parte lipsei
de informaţie atît în ce priveşte cunoaşterea conceptelor de „sănătate mintală”, „tulburare psihică” cît
şi în privinţa necesităţii integrării socioprofesionale din perspectiva celui cu probleme psihice. În urma
cercetării efectuate: aplicării chestionarului, analizei studiilor de caz, şi analizei documentelor am

33
considerat că este necesară intervenţia atît la nivel de individ, cît şi la nivelul familiilor celor care au în
componenţa lor persoane cu dizabilităţi psihice, dar este la fel de necesară şi o activitate de informare a
comunităţii privind problematica sănătăţii mintale.

34
CAPITOLUL III
3. INTERVENŢIA

În urma cercetării efectuate consider necesară intervenţia în vederea conştientizării


problematicii persoanelor cu dizabilităţi psihice şi oferirii de sprijin pentru integrarea socială şi
profesională a acestora. Persoanele cu probleme de sănătate mintală constituie o categorie de populaţie
cu o poziţie evident dezavantajată faţă de alte categorii de oameni, aceasta fiind una dintre problemele
majore. Ea poate fi soluţionată numai prin efortul comun depus în domeniile: politic, social, afaceri,
ştiinţă, cultură, religie. Gradul de civilizaţie al societăţii este în mare măsură determinat şi de
atitudinea faţă de persoanele cu probleme psihice. Crearea condiţiilor pentru educaţie şi învăţămînt,
adaptare socio-profesională şi integrare socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, ar
trebui să constituie un obiectiv prioritar al tuturor comunităţilor.
Trecerea la societatea contemporană a fost caracterizată de o schimbare în atitudinea
comunităţii faţă de persoanele cu probleme specifice. În cadrul grupurilor şi categoriilor de persoane
cu nevoi speciale, cei marcaţi de handicapuri fizice şi psihice reprezintă o entitate aparte care necesită
servicii complexe sociopsihopedagogice. Din aceste considerente asistenţa persoanelor cu cerinţe
speciale constituie o activitate complexă care include: prevenţia, depistarea, diagnosticul, terapia,
recuperarea, educarea, orientarea şcolară şi profesională, integrarea socială şi monitorizarea
evoluţiei ulterioare a persoanei aflate în dificultate.
Specialistul trebuie să cunoască problemele cu care se confruntă cei aflaţi în dificultate, să
găsească şi să stabilească modalităţi concrete de soluţionare a acestora, să promoveze metode
alternative de depăşire a impedimentelor, să stabilească un diagnostic social, medical, psihologic
corect. Pentru o intervenţie eficientă este nevoie deci de o diagnosticare prealabilă realizată de
specialişti.
3.1 Diagnosticarea deficienţelor mintale
Depistarea şi diagnosticul deficienţelor mintale cuprind patru coordonate principale:
• Examinarea medicală;
• Examinarea psihologică;
• Stabilirea nivelului intelectual;
• Identificarea componentelor neuropsihice şi socioeducaţionale apte să susţină
procesele recuperatorii şi compensatorii.
În viziunea unor autori, procesul de diagnostic presupune parcurgerea următoarelor
etape:

35
• Analiza simptomelor, semnelor;
• Sinteza simptomelor într-un sindrom sau o maladie (diagnosticul pozitiv);
• Compararea şi analiza sindromului în contextul datelor nosologice (diagnosticul
diferenţial);
• Identificarea şi cercetarea cauzelor (diagnosticul etiologic);
În altă ordine de idei, informaţiile şi concluziile investigaţiilor de specialitate se concretizează
în sinteze specifice care constituie diferite categorii de diagnostic:
• Diagnosticul clinic: presupune identificarea deficienţei în raport cu unele semne clinice de
către medic în timpul examinărilor. Datele cele mai importante în aprecierea clinică a unui copil cu
vîrstă mai mică de un an care prezintă retard al dezvoltării se referă la:
a) Istoricul sarcinii şi al naşterii;
b) Gradul întîrziere mintală;
c) Convulsiile;
d) Comportamentul anormal;
e) Fluctuaţiile simptomelor;
f) Perimetru cranian;
g) Ochi: mişcări anormale; atrofie optică; anomalii retiniene;
h) Faţa: orice formă de hipotonie musculară sau dismorfie facială;
i) Pielea: hiper-sau hipopigmentară; aspect anormal generalizat sau localizat;
j) Membrele: hipotonie, hipertonie, distonie, ataxie, laxitate articulară;
k) Anamneza familială: rude afectate, consangvinitate parentală.
Dificultăţile întîlnite cel mai frecvent la evaluarea subiecţiilor sunt copiii cu retard sever, sînt
dificil de evaluat din cauza lipsei de cooperare; în cazul copiilor instituţionalizaţi uneori datele
despre familie nu sunt suficiente; unele investigaţii utile pentru diagnostic sunt dificil de realizat din
diferite motive; copii din familii dezorganizate, necooperante -ceea ce scade eficienţa evaluării;
standardele folosite pentru aprecierea măsurătorilor antropometrice ale subiecţiilor se referă la alte
populaţii sau sunt vechi, necesitînd o corecţie etc.
• Diagnosticul psihologic: o sinteză logică a informaţiilor obţinute de psiholog prin
metode şi mijloace specifice;
• Diagnosticul pedagogic: identificarea unor coordonate ale personalităţii subiectului, inclus
într-un proces educaţional, pentru stabilirea coordonatelor planului terapeutic şi de intervenţie;
• Diagnosticul social: Stabilirea gradului de dezvoltare socială, de sociabilitate, pentru
stabilirea strategiilor de integrare socială şi comunitară a subiectului;

36
• Diagnosticul diferenţial: o analiză detaliată în raport cu alte categorii de deficienţă,
sindroame sau simptome.
Include mai multe aspecte:
a) Discriminarea în cadrul sindromului de deficienţă mentală în funcţie de gravitatea sau
intensitatea manifestărilor deficienţei (în raport cu tipologia deficienţelor mentale; criteriul
psihometric şi cel şcolar pot constitui doi indicatori care să susţină diagnosticul diferenţial,
urmărindu-se parametrii de diferenţiere - rezultatele evaluărilor psihometrice, capacitatea de adaptare
la un anumit grup social, ritmul de dezvoltare, performanţa şcolară etc.);
b) Discriminarea în raport cu fenomenologia psihopatologică inclusă în clasificările
nosologiei psihiatrice;
c) Discriminarea în raport cu stările psihopatologice care prezintă o simptomatologie
apropiată.
Astfel, deficienţa mintală trebuie diferenţiată de:
- Deficienţele senzoriale sau ale tulburările de limbaj (alalia, afazia, mutismul, bîlbîiala);
- Performanţele persoanelor cu dezvoltare psihică normală, dar neinstruite;
- Întîrzierea mintală determinată de performanţele şcolare scăzute sau de eşecul şcolar
consecutive carenţelor educative, mediului sociocultural şi familial deficitar, a carenţelor de
natură afectivă, sindromului de instituţionalizare, hiperprotecţiei familiale etc.;
- Demenţa precoce (afecţiune psihică caracterizată prin scăderea progresivă şi ireversibilă a
activităţii psihice a persoanei, manifestată prin involuţia progresivă a proceselor afective şi de
cunoaştere care determină o degradare a personalităţii individului în general;
- Deteriorarea mintală ca urmare a leziunilor organice sau funcţionale la nivelul creierului a
unor boli mintale sau a îmbătrînirii fiziologice;
- Stările epileptice;
- Pseudodeficienţa mintală (retard semnificativ în volumul de cunoştinţe, abilităţi, disgrafie,
dizlexie, disortografie, lipsă de îndemînare şi precizie în efectuarea mişcărilor, discalculie), o
dezvoltare generală lentă, incapacitate cronică de a înţelege şi a asimila cele învăţate, atitudini de
demisie sau de agresivitate în raporturile cu cei din jur, eşec şcolar repetat, dificultăţi în
meţinerea concentrată a atenţiei, suport motivaţional deficitar etc.
Cauzele pot fi: deficienţe senzoriale (auditive şi vizuale, motorii, tulburări de vorbire, de
comportament, debut şcolar necorespunzător, tulburări afective - frica de eşec, reacţie şi atitudine
agresive din partea părinţilor sau cadrelor didactice, atitudini de ostilitate sau de pasivitate
care determină inhibiţia proceselor de comportament - reacţiile nevrotice şi psihopatice, tulburări
de comportament etc.

37
Pe baza informaţiilor desprinse din examinarea complexă a subiectului, efectuată de către o
echipă de specialialişti (medici, psihologi, psihopedagogi, pedagogi, asistenţi sociali etc.), se
elaborează un prognostic pe termen scurt privind evoluţia imediată a cazului şi un prognostic pe
termen lung, însoţit de un program detaliat cu privire la recuperarea, compensarea, educarea
şi integrarea socio-profesională a persoanei.
Prognosticul şi reuşita strategiilor terapeutice educaţionale adresate unui copil cu deficienţă
mintală depinde în mod direct de următoarele aspecte:
• Precocitatea şi calitatea diagnosticului;
• Validitatea diagnosticului (diagnosticul diferenţial);
• Gradul şi tipul de deficienţe (forma clinică);
• Condiţiile socioeconomice şi culturale ale familiei;
• Potenţialul adaptativ şi compensator al copilului.

3.2 Nevoi fundamentale ale persoanei cu handicap mintal:


- Să fie acceptat, mai întîi, ca persoană fizică cu dizabilitatea sa.
- Să ducă o viaţă pe cît posibil normală.
- Să aibă parte de afecţiune şi să o poată manifesta şi el faţă de cei din jur
- Să aparţină fără restricţii unei familii.
- Să aibă acces la educaţie, la muncă şi la viaţă în cadrul colectivităţii.
- Să participe la activităţile creatoare conform potenţialului său.

Persoana cu handicap mintal e mai liberă atunci cînd se află într-o societate decît cînd se află
într-o instituţie. Şi persoana cu tulburare psihică face parte din societate. Societatea are deci, o
responsabilitate faţă de aceste persoane. Societatea trebuie să facă cunoştinţă cu persoana cu handicap
mintal şi să o trateze ca pe un individ normal. Persoanele cu dizabilităţi psihice nu au un defect. Ele au
anumite disfuncţii. Persoanele cu deficienţe psihice trebuie să se bucure de unele posibilităţi. Este
important să creăm pentru ele posibilităţi optimale şi să le dăm din nou şanse de recuperare şi de
integrare. Nu trebuie să atragem atenţia asupra a ceea ce persoana nu poate face, ci să ne concentrăm
asupra a ceea ce ea poate să facă.
Avînd în vedere că în zona Ocna Mureş există un centru de zi, ,,Centrul de zi Sfîntul Mucenic
Ciprian”, care acordă sprijin în momentul de faţă copiilor cu risc de abandon şcolar, şi care are
posibilităţi de extindere, voi propune Consiliului Local să permită extinderea acestuia. Această
extindere va face posibilă primirea în regim de zi şi a persoanelor cu dizabilităţi psihice - copii şi/sau
adulţi. cu scopul de a facilita integrarea/reintegrarea socială şi şcolară, evitarea excluziunii sociale a

38
acestor persoane, a marginalizării şi stigmatizării lor.
În cadrul Centrului de zi va funcţiona un centru de primire a persoanelor cu probleme de
sănătate mintală. Aceste persoane vor beneficia de sprijinul unor specialişti: medic, psiholog, pedagog,
asistent social. Specialiştii muncind în echipă vor stabili împreună cu potenţialii asistaţi, şi/sau cu
familiile acestora care este modalitatea de intervenţie individualizată pentru fiecare caz. Se vor întocmi
planuri de intervenţie specifice, stabilite conform nevoilor de integrare şi asistenţă ale fiecărei
persoanei cu probleme de sănătate mintală care/pentru care se solicită sprijin specializat.
Echipa de specialişti va colabora în vederea soluţionării problemei, avînd în vedere creşterea
calităţii vieţii persoanei cu probleme de sănătate mintală sau îndrumarea la timp spre obţinerea unui
tratament corespunzător, în caz de dezechilibrare a dizabilităţii mintale.. Respectiv, copiii cu deficienţă
mintală, cu probleme de socializare, relaţionare deficientă vor beneficia de posibilitatea unei
diagnosticări corecte de către medicul specialist; de activităţi de consiliere psihologică realizate de
psiholog şi de către asistentul social, de suportul unui logoped, pedagog, după necesitate.
De sprijinul acestui centru pot beneficia şi persoanele adulte care vor avea posibilitatea să
primească, de asemenea, acelaşi sprijin specializat ca şi beneficiarii copii. Se va evita astfel
excluziunea socială şi marginalizarea acestora. Vor putea beneficia de consiliere specializată, atît ei cît
şi familiile din care provin. Ei vor putea participa la activităţile desfăşurate de centru (excursii, serbări
şi alte activităţi sociale) cultivîndu-şi astfel spiritul de autonomie, asumîndu-şi diferite responsabilităţi
sub supraveghere specializată şi căpătînd încredere în propriile capacităţi precum şi stima de sine.
Propunerea mea este susţinută de rezultatele cercetării efectuate, studierea literaturii de
specialitate (menţionată la Bibliografie) şi analiza studiilor de caz. Persoanele beneficiare ale acestei
intervenţii vor beneficia de sprijin specializat, fiind păstrate în acelaşi timp în familie, ceea ce
contribuie la evitarea excluziunii sociale a individului cu tulburări mintale şi a creşterii sentimentului
său de apartenenţă la grupul familial. Familia va putea beneficia de informare şi consiliere adecvată,
specializată, pentru a accepta că un membru al familiei are probleme psihice şi are nevoie de tot
sprijinul posibil - atît din partea familiei cît şi din partea specialiştilor centrului.

39
3.3 SCOP, OBIECTIVE, MISIUNE
Scopul intervenţiei este să ofere servicii care să sprijine beneficiarii în evitarea excluziunii
sociale prin: activităţi educative, de socializare, informare, orientare, consiliere socială, psihologică,
medicală, individuală sau de grup, medierea relaţiilor cu autorităţile locale.

A.Obiectivele intervenţiei pe termen scurt şi lung sînt următoarele:


- evitarea excluziunii sociale, marginalizării şi stigmatizării persoanelor cu tulburări psihice;
- consiliere specializată oferită persoanelor cu probleme;
- consiliere specializată oferită membrilor familiilor care au în componenţă persoane cu
handicap mintal;
- formarea responsabilităţii persoanelor cu deficienţe mintale;
- cultivarea spiritului de autonomie şi independenţă socială;
- sprijin în dezvoltarea interrelaţionării membrilor unui grup.

B. Scopul intervenţiei este să desfăşoare activităţi specifice şi să asigure servicii beneficiarilor,


care să ajute la atingerea obiectivelor stabilite. Crearea condiţiilor pentru educaţie şi învăţămînt,
adaptare socio-profesională şi integrare socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, ar
trebui să constituie un obiectiv prioritar al tuturor comunităţilor.
Alături de terapia medicamentoasă, asistaţii vor beneficia de consiliere şi psihoterapie oferită
de specialişti - psihologi, medici psihiatri.
Specialiştii vor putea susţine informări organizate în spaţii publice - casa de cultură, şcoli - care
să furnizeze informaţii corecte despre problematica persoanelor cu probleme de sănătate mintală,
despre cauzele şi riscul de marginalizare şi izolare a acestora.
În vederea integrării sociale a persoanelor cu probleme de sănătate mintală trebuie subliniat că:
- locul de muncă joacă un rol central pentru integrarea socială a persoanelor cu probleme de
sănătate mintală;
- trebuie create programe de sprijin pentru părinţi, în special pentru familiile dezavantajate;
- organizarea sistemelor de sănătate astfel încât acestea să răspundă necesităţii serviciilor
specializate de sănătate mintală pentru copii şi adolescenţi, ţinând seama de trecerea de la îngrijirea pe
termen lung în cadrul instituţiilor specializate către modul de viaţă asistat în cadrul comunităţii;
- sensibilizarea cetăţenilor cu privire la deteriorarea situaţiei în privinţa sănătăţii mintale a
copiilor care au părinţi emigranţi şi să introducă în şcoli programe menite să ajute aceşti tineri să facă
faţă problemelor psihologice legate de absenţa părinţilor;

40
- promovarea şi punerea în practică a unor cursuri specifice de formare profesională pentru
persoanele cu probleme de sănătate mintală, care să ţină seama de potenţialul şi abilităţile lor existente,
pentru a facilita integrarea acestora pe piaţa forţei de muncă şi dezvoltarea unor programe de
reintegrare la locul de muncă;
- dezvoltarea unei interfeţe între cercetare şi politici în domeniul sănătăţii mintale şi al
bunăstării.
C. Beneficiarii pot fi:
1. direcţi
Copii, adolescenţi, tineri si adulţi cu dizabilităţi din:
• comunitate (ONG, familie, etc.),
• învăţământ special,
• învăţământul integrat din şcolile de masă,
• centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică.
2. indirecţi
• familiile personelor cu dizabilităţi
• comunitatea.
Boala psihică reprezintă o tulburare a stării de echilibru sau de organizare a vieţii psihice, de
durată şi intensităţi diferite, de la caz la caz. Ea afectează conduitele, relaţiile interpersonale şi
activitatea unei persoane. Boala psihică este o boală ca oricare alta, evident nici mai rea şi nici mai
bună, necesitând totdeauna ajutor de specialitate. Persoanele cu probleme de sănătate mintală
constituie o categorie de populaţie cu o poziţie evident dezavantajată faţă de alte categorii de oameni,
aceasta fiind una dintre problemele majore.
Principala problemă a persoanelor cu probleme psihice este aceea că nu au cu cine comunica
şi mai ales că ei cred că sînt singuri. Vorbind cu ceilalţi, ei îşi spun problemele şi mai ales văd, că
ceea ce credeau că este doar problema lor este de fapt şi a celorlalţi şi deci ei nu sînt singuri.
Există cîteva idei simple care definesc clar importanţa sănătăţii mintale. Aceste idei trebuie
cultivate cu grijă şi responsabilitate în comunitate:
- nu există sănătate fără sănătate mintală;
- sănătatea mintală este o dimensiune a calităţii vieţii şi o resursă pentru o dezvoltare
pozitivă;
- fiecare persoană are dreptul la sănătate mintală;
- promovarea sănătăţii mintale reprezintă o responsabilitate a întregii societăţi;
- fiecare membru al comunităţii este responsabil pentru climatul general al societăţii, iar
atitudinea sa va influenţa în ultima instanţă dimensiunea publică a sănătăţii mintale;

41
- utilizatorii serviciilor de sănătate mintală trebuie să aibă acelaşi statut ca şi utilizatorii
oricăror servicii de sănătate.
Oricine se poate simţi uneori izolat şi copleşit de propriile probleme - să vorbeşti despre ele
şi să-ţi împărtăşeşti sentimentele îţi poate fi de ajutor. În cadrul şedinţelor de consiliere persoanele
deficiente mintal trebuie susţinute şi încurajate. Nu te gândi că trebuie să fii puternic şi să lupţi de unul
singur. Prietenii sunt importanţi, mai ales în momentele grele. Nu-i îndepărta!
Oricine are nevoie de ajutor din cînd în cînd - asta nu înseamnă că eşti slab sau incapabil să-ţi
rezolvi problemele. Nu-ţi fie teamă să ceri ajutor fie de la prieteni, familie sau de la un specialist. Atît
individul cît şi familia sa pot învăţa să solicite sprijin în situaţiile de dificultate. Participînd la şedinţele
de consiliere vor învăţa să răspundă la întrebări de genul. „Când să cauţi ajutor?. Iată cîteva
răspunsuri care pot fi utile:
- Când te simţi: doborât, fără valoare, obosit şi iritat, fără speranţă, depăşit, pesimist.
- Când simţi că e greu: să dormi, să mănînci regulat, să te concentrezi, să te bucuri de lucrurile care-ţi
plăceau de obicei.
Oamenii cu deficienţe şi mai ales cu dizabilităţi mintale sînt cît se poate de obişnuiţi, oameni cu
vise, speranţe, aspiraţii, dar cu mai multe suferinţe şi mai multe obstacole cu care se confruntă.
Succesul integrării persoanelor cu handicap mintal depinde de cooperarea dintre toate instituţiile
comunitare care au în responsabilitate educaţia specială, protecţia socială şi protecţia juridică care să
asigure realizarea şi respectarea tuturor drepturilor lor.

42
CONCLUZII

Abordarea teoretică oferă o delimitare clară a conceptelor de „sănătate mintală , tulburare


psihică, handicap mintal, dizabilitate”. Există suficientă literatură de specialitate care să trateze această
problematică din perspectivă teoretică. Legislaţia românească şi cea internaţională reglementează
drepturile persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Ar fi ideal dacă aceste abordări şi reglementări
ar fi suficiente. Practica însă, ne demonstrează că persoanele cu deficienţe psihice trăiesc de multe ori o
dramă personală, fiind marginalizate şi/sau stigmatizate, izolate, fără posibilitatea de integrare
socioprofesională.
Reacţia societăţii faţă de problematica persoanelor cu probleme de sănătate mintală este
diversă.
Această reacţie se datorează în parte lipsei de informaţie. Multe persoane consideră că deficienţii
mintali se află undeva la marginea societăţii, numindu-i „proşti, nebuni”. Consultînd literatura de
specialitate şi datele statistice oferite de Federaţia Internaţională pentru Sănătate Mintală şi de
Organizaţia Mondială a Sănatăţii, am constatat că o mare parte dintre indivizii cu tulburări psihice au
un coeficient de inteligenţă cu mult peste medie. Ei pot desfăşura orice activitate profesională pentru
care sînt pregătiţi şi întîmpină dificultăţi doar în perioadele cînd apar disfuncţii în echilibrul lor psihic.
După cum am observat din cercetarea care a făcut obiectul acestei lucrări, în urma aplicării
chestionarului şi a analizei studiilor de caz, există o oarecare reţinere faţă de persoanele cu handicap
mintal atît din partea membrilor societăţii cît şi din partea unor membrii de familie.
Intervenţia urmăreşte schimbarea adusă în viaţa persoanei cu probleme de sănătate mintală.
Concret, în cazul copiilor al căror studii de caz le-am ataşat în Anexe intervenţia va contribui la
integrarea socială şi şcolară a acestora. Ei vor beneficia de o diagnosticare şi sprijin profesionalizat
precum şi de o interrelaţionare cu semeni de vîrste apropiate în cadrul centrului.
Există printre persoanele chestionate opinia că indivizii cu tulburări psihice nu ar trebui să
lucreze, că sînt periculoşi, sau că, probabil nu se pot descurca în societate. Statisticile şi studiile de
specialitate arată că bolnavii psihic nu sînt mai violenţi decît majoritatea populaţiei, la mulţi dintre ei
violenţa fiind urmarea consumului de drog sau alcool sau consecinţa nerespectării tratamentului
prescris.
Ceea ce este nociv în atitudinea faţă de persoanele cu probleme psihice este că în anumite
cazuri familiile ascund faptul că au în componenţă o persoană cu dizabilităţi mintale. Fac acest lucru
fie pentru că le este jenă, fie pentru că nu doresc să fie ocoliţi de cunoscuţi sau stigmatizaţi. Această
atitudine nu favorizează persoana cu handicap mintal, făcînd-o să simtă exclusă, respinsă chiar de
propria-i familie.

43
Unii respondenţi recunosc faptul că nu sînt informaţi în legătură cu problematica sănătăţii şi
dizabilităţii mintale, şi admit că lipsa informaţiei generează teamă, iar teama favorizează apariţia
prejudecăţilor. Conştientizarea opiniei publice privind problematica discriminării, stigmatizării şi
izolării persoanelor cu probleme de sănătate mintală ar putea contribui la integrarea socială a acestor
persoane.
Pentru a putea contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestor persoane se impune o mai bună
conştientizare a societăţii, care să aibă ca rezultat crearea de Centre de sănătate sau de aşezăminte, în
care persoanele cu dizabilităţi psihice să poată primi ajutorul necesar, concretizat prin activităţi de
consiliere, terapie, învăţare, socializare. Ar fi deosebit de interesant şi la fel de util să se creeze
posibilitatea ca membrii familiilor care au în componenţă persoane cu dizabilităţi mintale să
împărtăşească din experienţa lor, celor interesaţi să obţină astfel de informaţii.
Dacă luăm în consideraţie faptul că bolile psihice pot afecta aleatoriu orice persoană, într-un
anumit moment al existenţei sale, problematica integrării psihosocioprofesionale a persoanelor cu
probleme de sănătate mintală este una care ne priveşte pe toţi ca societate, dar şi pe fiecare dintre noi
în parte. De aceea consider că este deosebit de importantă extinderea unor cercetări de acest fel care să
se poată finaliza prin punerea în practică a obiectivelor. Acestea vor contribui la creşterea calităţii vieţii
persoanelor cu probleme de sănătate mintală, la evitarea discriminării, excluziunii, marginalizării
precum şi la sprijinirea integrării lor sociale.

44
ANEXE

ANEXA I
CHESTIONAR
Pentru început trebuie să ştiţi că informaţiile pe care ni le furnizaţi sînt confidenţiale şi nu pot fi
folosite în niciun fel împotriva dumneavoastră.
Vă mulţumim!

1. Ce vîrstă aveţi?
............................................................................................
2. Cărei etnii aparţineţi?
a) română;
b) maghiară;
c) alta.Care?...........................................................................

3.Care este mediul dvs. de rezidenţă?


...............................................................................................
4. Sexul dvs.
...............................................................................................

5. Cîte controale medicale v-aţi făcut în ultimul an?


a) mai multe;
b) unul;
c) niciunul.

6. Ştiţi ce semnificaţie are conceptul de ,,sănătate mintală”? Explicaţi pe scurt.


………………………………………………………………………..

7. Aveţi în familie/anturaj o persoană cu tulburări de sănătate mintală?


a) în familie;
b) în anturaj.

45
8. Care credeţi că sînt cauzele bolilor psihice?
a) stresul;
b) ereditatea;
c) probleme la naştere;
d) alte cauze;
e) nu ştiu.

9. În opinia dvs. de ce sînt evitate persoanele cu tulburări psihice?


a) din lipsă de informaţie;
b) de teamă;
c) pentru că sînt deosebite de majoritate.

10. Este acceptată ca prieten o persoană cu probleme de sănătate mintală?


a) uneori;
b) cu greu.
c) întotdeauna.
d) niciodată

11. Aţi accepta să ajutaţi persoane cu boli mintale?


a) aş ajuta cu drag;
b) mi-ar fi teamă;
c) aş evita o asemenea situaţie.

12. Este acceptată de persoanele din anturajul dvs. persoana cu tulburare psihică?
a) cu reţineri;
b) da, cu multă înţelegere;
c) întîmpinăm dificultăţi.

46
13. În ce relaţie vă aflaţi cu persoana cu deficienţe?
a) o cunosc bine;
b) este ruda mea;
c) o evit

14. V-aţi aflat în situaţia în care tulburarea persoanei s-a decompensat şi a avut nevoie de
ajutor?
a) o dată;
b) de mai multe ori;
c) niciodată.

15. Aţi fost diagnosticat cu vreo tulburare psihică?


a) odată;
b) niciodată;
c) nu răspund.

16. Consideraţi necesară respectarea tratamentului primit de bolnavul mintal?


a) foarte necesară;
b) este vitală;
c) prea multe medicamente dăunează.

17. În opinia dvs. aparţinătorii ascund faptul că au în familie persoane cu boli mintale şi de ce?
a) da, pentru că se simt jenaţi;
b) da, pentru a nu fi evitaţi de cunoscuţi;
c) nu, pentru că nu consideră boala un lucru jenant;
d) nu, pentru că doresc integrarea socială a rudei lor;
e) da, pentru a nu fi stigmatizaţi.

18. Credeţi că populaţia ar trebui să fie informată în legătură cu tulburările de sănătate


mintală? Motivaţi răspunsul.
................................................................................................................................................

47
19. În opinia dvs. o persoană cu deficienţe mintale poate să îşi piardă/să nu găsească un loc de
muncă?
a) da, dacă afecţiunea e gravă;
b) nu, nu este cazul;
c) altă opinie..........................................................................................................................

20. Consideraţi că este utilă integrarea socioprofesională a persoanelor cu deficienţe mintale?


................................................................................................................................................

21. Cine ar trebui să ofere informaţii despre tulburările de sănătate mintală?


................................................................................................................................................

48
ANEXA II
STUDIU DE CAZ (1)
Nume şi prenume: G.R
Sex: Feminin
Vârsta: 14 ani
Clasa: a VIII-a
Instituţia: Şcoala Generală „Lucian Blaga”
Structura şi componenţa familiei:
G.R provine dntr-o familie dezorganizată .Tatăl S.R. este de profesie muncitor, angajat la S.C
PREGO S.A, iar mama G.L este casnică. Familia mai are în întreţinere încă trei copii minori, (sora si
doi fraţi) elevi ai Şcolii Generale „Lucian Blaga” . G.C şi G.G elevi în clasa VI-a si G.M elevă în clasa
V-a.
Atmosfera şi climatul educativ:
Climatul familial este tensionat şi marcat de dese conflicte interfamiliale pe fondul consumului
de alcool şi al situaţiei materiale precare. Relaţiile cu copii sunt reci, fiind lăsaţi să se descurce singuri.
Părinţii nu prea se implică în educaţia copiilor şi nici nu manifestă interes de a petrece timp cu ei.
Fraţii se mai ajută între ei, suplinindu-şi rolul de părinţi.
Condiţii de muncă şi viaţă:
Familia locuieste într-un imobil aflat în incinta cimitirului orăşenesc, şi este format din două
încăperi: o cameră şi o bucătărie.
Date medicale:
- diagnostic psihologic deficienţă intelectuală, psihică, comportamentală uşoară
- grad de handicap mediu.
Date cu privire la evoluţia copilului:
Eleva a întâmpinat dificultăţi de integrare, acestea fiind mai mult cauzate de absenteismul
şcolar cât şi din cauza problemelor de sănătate .A întâmpinat dificultăţi şi în parcurgerea programei
şcolare, din cauza lipsei de atenţie în cadrul orelor.

49
ANEXA III
STUDIU DE CAZ (2)
Nume şi prenume: R.M
Sex: Feminin
Vârsta: 14 ani
Clasa: a VIII-a
Instituţia: Şcoala Generală „Lucian Blaga”
Structura şi componenţa familiei:
Eleva provine dintr-o familie organizată de condiţii socio-profesionale medii. Tatăl R. este
angajat ca şofer la o firmă de taxi iar mama este muncitoare la. Familia R. mai are un copil minor R.M,
elev în clasa a V-a. Alături de ei mai locuieşte şi bunica din partea mamei.
Atmosfera şi climatul educativ:
Atmosfera în cadrul familiei este una pozitivă, predomină un climat calduros. Relaţiile dintre
părinţi sunt normale, relaţiile cu copii sunt de asemenea bune, ei implicându-se activ în educaţia
acestora. Părinţii încearcă în limita posibilităţilor să o ajute în procesul educativ. Există o permanentă
legătură între părinţi şi şcoală. De asemenea şi relaţia bunicii materne cu copiii este una caldă,
implicându-se, foarte mult în educaţia acestora.
Condiţii de muncă şi viaţă ale elevei:
Eleva R.M locuieşte alături de părinţii, sora şi bunica acesteia într-un apartament cu două
camere. Spaţiul locativ fiind amenajat aşa încât fiecare membru în special copilul să beneficieze de
conditii optime de invăţare.
Date medicale:
- se încadrează în grad mediu de handicap.
- diagnostic psihologic - deficienţă mintală uşoară
- deficienţe asociate – dislexie, discalculie,
- diagnostic educaţional – tulburări de învăţare.
Date cu privire la evoluţia copilului:
După comportament şi modul de manifestare, eleva a reuşit să se integreze destul de bine în
colectivul clasei, a asimilat cu greutate cele predate şi a redat mai greu cunoştiinţele, dar s-a bucurat
când i s-a apreciat munca, căutănd să facă mai mult. Citeşte corect, scrie parţial corect, şi-a îmbunătăţit
vocabularul, respectă parţial punctuaţia şi ortografia. Referitor la comportament, aceasta şi-a însuşit
conduitele de bază prin cunoaşterea regulilor, manifestă respect faţă de cei din clasă de cei apropiaţi, se
preocupă de nevoia celor din jur şi este pregătită să ofere ajutor persoanelor cu deficienţă.

50
ANEXA IV
STUDIU DE CAZ (3)
Nume şi prenume: A.I
Sex: Feminin
Vârsta: 14 ani
Clasa: a VIII-a
Instituţia: Scoala Generala”Lucian Blaga”
Structura şi componenţa familiei:
Eleva provine dintr-o familie relativ organizată, de condiţii socio-profesionale slabe. Tatăl
A.M. este muncitor şi mama A.A nu lucrează nicăieri. În componenţa familiei mai fac parte încă doi
copii minori, dintre care doar unul este şcolar, A.G fiind elev în clasa a -V-a iar celălalt A.I, având
doar patru ani.
Atmosfera şi climatul educativ:
În cadrul familiei A. există anumite probleme, mai ales în relaţia dintre soţi. În ceea ce priveşte
relaţiile dintre părinti şi copii sunt bune, dar nu se prea implică în educaţia lor şcolară.
Condiţii de muncă şi viaţă ale elevei:
A.I. locuieşte alături de familia ei într-o casă cu chirie. Spaţiul locativ fiind alcătuit dintr-o
cameră, o bucatarie şi o baie. În aceste condiţii improprii, eleva nu prea are, condiţii de muncă
adecvate.
Date medicale:
- diagnostic psihilogic – deficienţă psihică uşoară QI= 68
- Dificultăti de relaţionare
- Atenţie distributivă – nu se poate concentra timp mai îndelungat.
- diagnostic educaţional – dificultăţi de învăţare.

Date cu privire la evoluţia copilului:


Eleva a întâmpinat probleme de integrare în colectivul clasei, aceasta s-a integrat parţial în
colectivul clasei. Eleva redă mai greu cunostiinţele, nu are cursivitate în expunere orală. Este mediocră
în raport cu vârsta ei, reţine si redă mai greu cunostiinţele primite, mai ales probleme mai dificile. Pe
parcursul anului scolar a întâmpinat probleme la limba română având, un vocabular sărac.

51
ANEXA V
STUDIU DE CAZ (4)
Nume şi prenume: M.A
Sex: Masculin
Vârsta: 14 ani
Clasa: a VIII-a
Instituţia: Şcoala Generală „Lucian Blaga”.
Structura şi componenţa familiei:
Elevul provine dintr-o familie organizată, de condiţii socio-profesionale bune. Tatăl M. C.,
este patronul unei firme iar mama M.I. este casnică. Familia mai are în intreţinere un copil minor
M.D., elev în clasa V-a.
Atmosfera şi climatul educativ:
Atmosfera în cadrul familiei M este în general pozitivă. În familia M. predomina un climat
afectuos, existând înţelegere între soţi. Relaţiile dintre părinţi sunt normale, cât şi dintre părinţi-copii.
Părinţii prezintă un interes deosebit pentru copil, concretizându-se prin legaturi strânse cu cadrele
didactice.
Condiţii de muncă şi viaţă ale elevului:
Familia M. are condiţii bune, aceştia locuind la casă particulară. Spaţiul locativ este amenajat
astfel încât să le asigure copiilor cele mai bune condiţii pentru activitatea educativă şi de petrecere a
timpului liber. Fiecare copil, având propria lui camera dotată cu mijloace moderne de tehnologie.
Date medicale:
- diagnostic psihilogic – deficienţă mintală uşoară
- diagnostic educaţional – tulburări de învăţare
Date cu privire la evoluţia copilului:
M.A s-a integrat foarte bine în colectivul clasei. În ceea ce priveşte parcurgerea anului şcolar,
nu a întâmpinat probleme semnificative, actul educaţional s-a desfăşurat în termeni buni, fiind
considerat un elev constant din punct de vedere educaţional.

52
ANEXA VI
STUDIU DE CAZ (5)
Nume şi prenume: S.A
Sex: Masculin
Vârsta: 15 ani
Clasa VIII-a
Instituţia: Şcoala Generală „Lucian Blaga”.
Structura şi componenţa familiei:
Tatăl S. C. Este angajat ca şi şofer de distribuţie, iar mama S.C. are ocupaţia de lucrător
comercial. Elevul S.A. este singurul copil al acestei familii.
Atmosfera şi climatul educativ:
În acestă familie predomină un climat propice dezvoltării armonioase al copilului. Relaţiile
dintre părinţi sunt bune, luptând împreună în faţa greutăţiilor vieţii, iar în ceea ce priveşte relaţiile
dintre părinţi şi copil, acestea se materializează prin multă dragoste, înţelegere şi calm. Ei prezintă un
interes deosebit pentru copil.
Condiţii de muncă şi viaţă ale elevului:
Elevul S.A. locuieşte alături de părinţii săi într-un aparament cu 2 camere. Au condiţii
materiale medii, cu toate acestea au făcut tot posibilul pentru asigurarea unui confort ridicat copilului
prin intermediul mijloacelor de tehnologie.
Date medicale:
- diagnostic medical – deficienţă intelectuala medie, psihică, de limbaj uşoară
- deficienţe asociate – dislexie
- discalculie

Date cu privire la evoluţia elevului:


Rezultatele la învăţătură îl încadrează în categoria elevilor ,,constanţi’’. Acesta s-a integrat
foarte bine în colectivul clasei. Pe parcursul anului şcolar a întâmpinat anumite probleme de citit, însă
cu ajutorul cadrelor didactice a reuşit să le depaşească.

53
ANEXA VII

DEFICIENŢA MINTALĂ UŞOARĂ

Forma cea mai frecventă şi gradul cel mai uşor de deficienţă mintală este cel de debilitate
mintală, denumită uneori şi debilitate intelectuală sau întârziere mintală uşoară, după clasificarea
OMS. Termenul este utilizat ca fiind sinonim cu insuficienţa mintală şi are înţeles variabil la diferiţi
autori. Debilitatea mintală se situează între imbecilitate şi liminaritate.
Termenul este introdus pentru prima oară de Eduard Seguin, discriminându-l de idiot care este
o oprire în dezvoltarea fiziologică şi psihologică, în raport cu debilul mintal la care nu se poate vorbi
de o oprire, ci de o dezvoltare mai lentă decât la copiii de aceeaşi vârstă. De asemenea, Seguin delimita
debilitatea mintală de demenţă, prima fiind o expresie a insuficienţei dezvoltării funcţiilor deja
elaborate, amândouă având însă un caracter ireversibil.
Termenul de debilitate mintală nu are aceeaşi valoare în toate ţările. După E.Dupre (1909)
debilitatea mintală înglobează toate formele de arieraţie mintală, adică tripticul: idioţie, imbecilitate,
debilitate mintală.
Debilitatea mintală este definită diferit: unii o definesc pe baza deficitului intelectual (deficit de
bază), alţii prin deficitul psihosocial care poate sau nu să fie implicat în deficitul de bază, iar alţii
consideră că deficitul de bază şi organizarea psihologică a debilului sunt consecinţa unei dezordini
relaţionale precoce. Se consideră că deficienţa mintală este o problemă de adaptare, mai întîi la viaţa la
viaţa de şcoală, apoi la vîrsta de adult ; aşa se explică de ce diferenţierea acestei forme apare mai
evidentă la vîrsta preşcolară şi şcolară, îndeosebi când dificultăţile de învăţare pun în evidenţă
dezvoltarea deficitară a gîndirii. Până la această vîrstă se pot diferenţia cu certitudine numai formele
severe şi profunde de deficienţă mintală.
Deci, debilitatea mintală reprezintă o insuficienţă mai mult sau mai puţin marcantă a
dezvoltării inteligenţei, lăsîndu-i individului posibilitatea de a ajunge la autonoie socială, fără să-i
permită să-şi asume total responsabilitatea conduitelor sale, deoarece el este incapabil să prevadă
implicaţiile. La sfîrşitul dezvoltării sale o persoană cu debilitate mintală, nu depăşeşte mecanismele de
gîndire şi modurile operaţionale ale unui copil de 9 ani.
Stabilirea vîrstei mintale, a coeficientului de inteligenţă nu trebuie să conducă la o echivalenţă
cu vîrsta copilului normal. Atît coeficientul de inteligenţă cât şi vîrsta mintală au valoare orientativă
pentru că debilii mintali de acelaşi nivel intelectual au o dezvoltare şcolară, profesională, socială
diferită. Capacitatea de adaptare a acestuia la condiţiile de viaţă şi muncă depind de experienţa din

54
primii ani de viaţă, de tratamentul administrat, de atitudinea familiei, şcolii şi de eşecurile sau
succesele din primii ani
de viaţă.
Opiniile care pun accentul pe deficitul psihosocial, pe criteriul social susţin că debilii mintali
sunt subiecţi incapabili să ducă o existenţă independentă, să ajungă la o “autonomie economică”.
Criteriul este valabil în măsura în care autonomia personală, economică, socială depinde de doi factori:
complexitatea vieţii sociale şi gradul de toleranţă al societăţii în care trăieşte subiectul.

(http://deficientamintala.blogspot.com)

55
BIBLIOGRAFIE

ALBU, A., ALBU, C., 2000 „Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient
fizic”, Editura Polirom, Iaşi,
CEOBANU, CIPRIAN, 1996, Conotaţii psihosociale ale deficienţei mintale,
Editura Polirom, Iaşi
COJOCARU, ŞTEFAN, 2005 - Metode apreciative în asistenţa socială.
Ancheta, supervizarea şi managementul de caz.
Editura POLIROM, Iaşi
DRUŢU ION, 1995, Psihologia deficienţilor mintali,
Cluj-Napoca,
DAFINOIU,I., 2001 -„ Elemente de psihoterapie intensivă”
Editura Polirom, Iaşi
DAFINOIU,I., 2002 - „Personalitatea - metode calitative de abordare. Observaţia şi
interviul”, Editura Polirom, Iaşi
ENĂCHESCU CONSTANTIN, 2004, Tratat de igienă mintală,
Editura Polirom, Iaşi,
GARRISON,, PRESTON J.,2010, ,,Learning about schizophrenia”
GORGOS, CONSTANTIN, 1988, ,, Dicţionar enciclopedic de psihiatrie”,
Editura Medicală, Bucureşti,
GHERGUŢ, ALOIS, 2005, Sinteze de Psihopedagogie Specială,
Editura Polirom, Bucureşti,
HOLDEVICI, IRINA, 1996, Elemente de psihoterapie,
Editura All, Bucureşti,
LĂZARESCU, M., 1989, ,,Introducere în psihopatologie antropologică”
Editura ,,Facla”, Timişoara,
LEGEA 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
LEGEA 487/2002, Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice,
MARINA, LUCIAN , 2003,Investigaţia socialului,
Editura Emia, Deva
MANEA, LIVIUS, 2000, Protecţia Socială a persoanelor cu handicap, Bucureşti,
NEAMŢU, G., 2003 - Tratat de asistenţă socială
Editura POLIROM, Iaşi

56
POPOVICI, DORU VLAD, 1998, Elemente de psihopedagogia integrării, Bucureşti,
PĂUNESCU, C., 1976, „Deficienţa mintală şi procesul învăţării”
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
RACU, AURELIA, 1997, „Istoria psihopedagogiei speciale”, Chişinău,
RADU, GHEORGHE, 1999, „Integrarea şcolară a copiilor cu handicap mintal”. Bucureşti,
ROSS, S. and BILSON, A., 1989, Social Work Management and Practice,
STOICA, LIVIU, 2010, „Psihiatrie şi psihopatologie” – suport de curs, Alba Iulia,
VERZA, E. (coordonator), 1990, „Elemente de psihopedagogia handicapaţilor”, Bucureşti
ZAZZO, RENE, 1979, „Debilităţile mintale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
The International Encyclopedia of Education, 1988, Tipografia Universităţii din Bucuresti,,
Diagnostic Statistical Manual of Mental Disorders, 1994,
Asociaţia Americană de Psihiatrie,1987,
Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, sociale şi culturale, 1966, art. 2,
Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice , 1966, articolul 26,
Declaraţia Universală Drepturilor Omului, 1948, articolele 3, 21, 23, 25.
Declaraţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Retard Mintal, 1971

INTERNET
www.advocacy.md-privind drepturile persoanelor cu disabilitati
• Actele Organizatiei Natiunilor Unite (ONU)
• Actele Consiliului Europei
www.psihohipnoza.ro
www.orizonturi.org
www.scritube.com
http://deficientamintala.blogspot.com
http://www.scribd.com/doc/11557200/Sa-Intelegem-Bolile-Psihice
www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z
www.anph.ro

57