Sunteți pe pagina 1din 57

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCET ĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA ,,1 DECEMBRIE 1918’’ ALBA-IULIA FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIIN ŢE SOCIALE SPECIALIZAREA ASISTEN ŢĂ SOCIAL Ă.

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR

Prof.univ.dr. LIVIU STOICA

ALBA –IULIA

2011

1

ABSOLVENT

CRI ŞAN (METEA) RODICA

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCET ĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA ,,1 DECEMBRIE 1918’’ ALBA-IULIA FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIIN ŢE SOCIALE SPECIALIZAREA ASISTEN ŢĂ SOCIAL Ă.

INTEGRAREA SOCIAL Ă A PERSOANELOR CU PROBLEME DE S ĂNĂTATE MINTAL Ă

COORDONATOR

Prof.univ.dr. LIVIU STOICA

ALBA –IULIA

2011

2

ABSOLVENT

CRI ŞAN (METEA) RODICA

CUPRINS

INTRODUCERE

4

CAPITOLUL I

6

1. Aspecte teoretice privind s ănătatea mintală şi problemele de sănătate mintală

6

1.1

Factorii deficienţei mintale

9

1.2

Asistenţa social ă a persoanelor cu handicap mintal

12

1.3

Sugestii pentru recuperarea, reintegrarea şi incluziunea persoanelor cu

dizabilităţi

13

CAPITOLUL II

17

2. Proiectul de cercetare

17

2.1

Aspecte metodologice de cercetare socială

17

A. Importanţa temei

17

B. Scopul cecet ării

17

C. Obiectivele cercetării

17

D. Grupul ţ intă

18

E. Metode de cercetare

18

F. Ipoteze

19

G. Delimită ri conceptuale

19

2.2 Analiza datelor

20

2.3 Analiza calitativă şi cantitativă a ră spunsurilor primite (Chestionar)

20

CAPITOLUL III

35

3. Intervenţia

35

3.1. Diagnosticare deficienţ ei mintale

35

3.2. Nevoi fundamentale

41

3.3. Scop, obiective, misiune

43

A. Obiectivele intervenţiei

43

B. Scopul intervenţiei

43

C. Beneficiarii

44

CONCLUZII

47

ANEXE

49

BIBLIOGRAFIE

56

3

INTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ

INTRODUCERE

Săn ătatea mintală şi bun ăstarea sunt elemente esenţiale pentru calitatea vie ţ ii persoanelor şi pentru societate în ansamblul ei, iar prevenirea, depistarea timpurie, intervenţia şi tratamentul tulburărilor psihice reduc semnificativ consecinţele personale, financiare şi sociale ale acestora. La nivel mondial povara bolilor psihice este una considerabilă, fiind multiplicată în multe ţări, de foamete, ră zboaie civile, SIDA sau diverse catastrofe. ,,Impactul tulburărilor psihice este profund personal afectînd aproape toate aspectele vie ţ ii individului. În unele cazuri, diagnosticarea unei tulbură ri împiedică acceptarea în societate. Pentru majoritatea, tulburarea mintală are un impact negativ în rela ţionarea cu familia şi cu prietenii dar şi în menţinerea locului de munc ă şi a unei locuin ţe sigure, adecvate. Mai presus de toate, atît ei, cît şi cei dragi ai lor trebuie să depună în continuare un efort semnificativ – zi de zi – pentru a obţ ine şi a menţine starea de bine.” ( Federaţia Internaţ ională de Să nătate Mintală - Preston J. Garrison, ,,Learning about schizophrenia” ) Am ales tema ,, Integrarea socială a persoanelor cu probleme de s ănă tate mintală”, pentru c ă mi s-a p ărut interesant de studiat şi de conştientizat fenomenul stigmatiz ării şi discriminării persoanelor cu probleme severe de s ănătate mintală . Cineva care experimentează schimbă ri profunde şi înspăimîntătoare va încerca adesea să le păstreze secrete. Asemenea indivizi au nevoie de înţelegere, răbdare, şi reasigurarea că nu vor fi abandona ţi. Este important ca ace şti indivizi să nu fie izola ţi, iar membrii familiei şi prietenii s ă-i îndemne s ă caute tratament profesional. Conştiinţa propriei anormalităţi este recunoscută în foarte puţine cazuri, când tulburările sunt de intensitate redus ă şi nu afecteaz ă conştiinţa de sine sau nu modifică sistemul personalităţ ii. Din acest motiv, de cele mai multe ori bolnavii psihic nu solicită şi nu accept ă intervenţia medical ă. Boala psihică reprezintă schimbarea care intereseaz ă, în diferite forme şi grade, sfera vie ţ ii sufleteşti a persoanei umane şi constă în schimbarea „felului de a fi” a individului, din cauza unei tulburări a sistemului personalităţ ii. Consecinţele acestor tulburări vizează atît raporturile individului cu lumea - înstrăinarea de lume - cît şi a raporturilor cu sine însuşi -înstrăinarea de sine - astfel încît bolnavul psihic este privat atât de libertatea exterioară cît şi de cea internă.

4

Cel ce începe s ă se trateze este o persoană puternic ă. Poţi tră i o serie de sentimente negative – vină , pierdere, neajutorare, frică , vulnerabilitate, înfrîngere, anxietate, resentimente, şi mînie – toate acestea sînt raportate în mod obişnuit de cei ce îngrijesc persoane cu tulburări mintale severe. O s ănă tate mintală bună are deosebită importanţă în atingerea obiectivelor personale. Nu este nicio ruşine să solicităm ajutor dac ă avem simptomele unei tulburări mintale; sînt adesea mult mai răspîndite decît realiz ăm. Dintre persoanele cu probleme de s ănă tate mintală, o mare parte sunt perfect capabile s ă lucreze, chiar dac ă unele dintre ele manifestă tulburări, potrivit literaturii de specialitate. Consider că participînd la activitatea de sensibilizare şi conştientizare a popula ţiei dar şi a autorităţilor, privind problema stigmatiză rii şi marginalizării persoanelor cu tulburări psihice putem contribui la integrarea socială a acestor persoane. Problemele de s ănă tate mintală pot apărea la orice persoană , aleatoriu, indiferent de vîrstă , sex, pozi ţie socială şi duc la dezechilibru în via ţa individului şi a familiei sale, fapt ce ar trebui abordat şi din prisma asistenţei sociale. Potrivit unei campanii media pentru integrarea socială a persoanelor cu probleme de sănă tate mintală, care a recurs la un studiu na ţional - pentru prima oară în România - ce a măsurat fenomenul stigmatiză rii şi discriminării persoanelor cu probleme severe de sănătate mintală, jumă tate din popula ţie crede că o persoană cu astfel de probleme nu trebuie acceptată ca prieten apropiat, iar un procent de 85% dintre intervieva ţ i consideră c ă bolnavii mintali pot primi ajutor în rîndul familiei sau al prietenilor. (Studiu realizat în vara anului 2009 pe 1.070 de persoane, din 67 de comune şi ora şe, inclusiv Bucure şti, şi pe un lot de 98 de experţ i în domeniul sănă tătii mintale). Scopul lucrării este acela de a studia problema protec ţiei persoanelor cu tulburări psihice precum şi posibilităţile de integrare socială a acestora. Obiectivele urmărite sînt:

- conştientizarea problematicii de protejare şi integrare socială a persoanelor cu tulbură ri psihice, - evitarea excluziunii, stigmatiză rii şi marginaliz ării sociale a acestora. Lucrarea va cuprinde: o parte de introducere , trei capitole cu următorul conţinut: capitolul I ,, Aspecte teoretice privind problemele de să nătate mintală”, capitolul II ,,Aspecte metodologice de cercetare socială”, ,,Analiza şi interpretarea datelor, iar capitolul III ,,Intervenţ ia la nivel de individ”, şi se va încheia cu: Concluzii, Anexe şi Bibliografie.

5

CAPITOLUL I

1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND SĂN ĂTATEA MINTALĂ ŞI PROBLEMELE DE S ĂNĂTATE MINTAL Ă

De-a lungul veacurilor, întotdeauna, persoanele cu diverse handicapuri atît fizice cît şi psihice au atras privirile celor din jur, iar atitudinea fa ţă de acestea a fost în concordanţă cu nivelul cultural, economic şi de dezvoltare socială.

În Grecia antic ă şi în India copiii care se năşteau cu handicap fizic sau mintal nu erau lăsa ţ i să

tră iasc ă. În Grecia, apare celebra expresie “Cunoa şte-te pe tine însuţi” atribuită fie lui Thales, fie lui

Solon. Hipocrate credea c ă ideile, gîndurile se formează în creier şi nu în inimă , aşa cum se credea pînă atunci şi a scris 76 tratate care sunt considerate şi în prezent baza medicinei şi psihiatriei moderne. În perioada dominaţ iei romane unii bolnavi mintal erau utiliza ţ i la casele celor înstă riţi pe post de măsc ărici pentru a distra invita ţii.

O parte din persoanele cu probleme de s ănătate mintal ă erau adăpostite pe lîngă biserici,

mă năstiri, fiind ocrotiţi prin mila public ă. O altă parte însă nu beneficia de niciun sprijin, erau goni ţi chiar de propriile familii şi răt ăceau pe străzi, cerşind, societatea nefiind interesată de soarta acestora. Primele clasific ări ştiinţifice ale bolilor mintale apar în secolele XIV – XV. Prima clasificare a suferinzilor de boli mintale este întocmit ă de profesorul – medic Felix Platter (1537-1614), contemporan cu Galileo Galilei, - şi apare în două lucră ri ale sale „Observă ri” şi „Practica medicală” publicate după moartea sa. Doctorul Platter a vizitat mănă stiri şi închisori, observînd comportamentul suferinzilor de boli mintale care se aflau în aceste a şeză minte, observa ţii care l-au ajutat în întocmirea clasific ărilor. Primul pedagog care vorbe şte despre necesitatea de protejare şi educare a persoanelor cu deficienţe mintale este Ian Amos Comenius în cartea sa “ Didactica Magna”. El scrie: ,,Cel care de la naştere e lipsit de minte are nevoie cu atît mai mult de ajutor, de instruire şi educaţ ie. Nu există o minte slabă, care nu ar putea fi cît de cît pe calea înv ăţăturii”. Din păcate, tratamentul inuman al bolnavilor psihic a continuat şi în secolul al XVII-lea considerîndu-se (de c ătre doctori! – ex. Thomas Willis) c ă dac ă bolnavii psihic se comportă ca animalele, atunci ar trebui închişi şi trata ţi ca animalele. În acest secol apar azilele private pentru bolnavii mintal, azile în care tratamentul varia în func ţ ie de suma de bani plă tită. Secolul XVIII cunoa şte o dezvoltare a structurilor construite pentru bolnavii psihic, internarea lor nefiind posibilă decît în urma eliberării unui certificat care s ă confirme “nebunia” – în Anglia.

6

Totuşi, tratamentele de tip scufundarea în apă , rotirea pe un scaun pân ă la ame ţire, închiderea, legarea şi izolarea pacienţilor, dietele cu vomitive şi clismele continuau să fie prescrise şi susţ inute. Cel care a revoluţionat spitalele din Franţa şi a început reforma umanitară a fost Pinel (1745-1826) care a militat împotriva legării pacienţilor. Această abordare umanitaristă este continuată de William Tuke, fiul s ău Henry şi nepotul s ă u Samuel în York Abia spre sfârşitul secolului XIX, în 1881 cu ocazia celei de-a 40 anivers ări a Asocia ţiei Medico-Psihologice s-au exprimat urm ătoarele principii ale Asocia ţiei Superintendenţ ilor din Instituţiile Americane pentru Bolnavi Psihic.

• Nebunia este o boală care poate afecta pe oricine;

• În majoritatea cazurilor, se înregistreaz ă mai multe succese în tratarea pacienţilor în structuri special organizate decît acasă;

• Aglomerarea sec ţiilor este un rău de o importanţă capitală;

• Nebunul nu ar trebui niciodată închis în închisori.

Emil Kraepelin (1855-1927) produce prima clasificare a bolilor mintale care stă la baza actualelor sisteme de diagnostic. ,,Atitudinea faţă de deficientul mintal în epoci diferite ale timpului este divers ă, începînd cu exterminarea, ridiculizarea, plasarea în aziluri semi-carcerale pînă la educare şi adecvare ocupaţ ional ă

(Racu Aurelia, Istoria psihopedagogiei speciale. Chi şinău, 1997) În timp ce mul ţimile însetate de miraculos îşi gă seau tămăduire prin credinţa lor în forţa misterioasă a procedurilor derivate din mesmerism (hipnoz ă), psihiatrii şi psihologii c ăutau tot mai insistent, în ultimul deceniu al sec. al XIX-lea, mecanismul de producere al acestor vindec ări, punînd astfel bazele ,,Psihopatologiei”. Săn ătatea mintal ă poate fi considerată o rezultant ă a interac ţ iunii dinamice între factorii individuali şi sociali. Ea este condiţ ionată de disponibilităţ ile (calităţile) intelectuale şi afective (înnă scute sau dobîndite), care permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea. Bolile psihice apar de obicei cu simptome foarte diferite care se manifesta uneori treptat, evolutiv, dar cel mai adesea brusc, în urma unui şoc psihic, a unei întîmplă ri deosebite care ne afecteaz ă profund, deseori pe fondul unui stres. Diagnosticul acestor boli este foarte dificil de stabilit şi tocmai de aceea, în regimurile sociale totalitare, erau incluşi în aceste categorii de bolnavi mul ţi dintre cei care ridicau probleme regimului respectiv, permiţînd astfel debarasarea fără probleme de adversarii incomozi. Bolile psihice recunosc drept cauze psihotraumatismele emoţional afective, schimbările bruşte şi de mare intensitate din via ţ a personală, e şecurile, conflictele, frustr ările, intoxica ţiile cronice, etc.

7

Acestea produc stări de dezechilibru al sistemului personalităţ ii manifestate prin tulburări de personalitate, alterări ale stă rii de con ştiinţă, dificultăţi majore de adaptare, tulbură ri de comportament. Astfel, boala psihic ă este o no ţiune relativă , care poate fi definită doar în raport cu noţiunea de s ănă tate mintală. Din perspectiva psihologilor, s ănă tatea mintală „optimal ă” presupune:

- Să ne simţ im bine cu noi înşine; - Să ne simţ im bine împreună cu al ţii. ,,De şi, în general, bolile psihice nu provoac ă durere, ele provoac ă suferinţă, afectând în mod dramatic întregul organism. Creierul, mintea, spiritul şi voinţ a, care de fapt constituie partea centrală a fiinţei umane, toate acestea, în ansamblul lor sunt deteriorate. “Pierderea” acestora, al ături de “pierderea” eului propriu este cel mai însp ăimântător şi sinistru spectru ce poate confrunta spe ţa umană”.

( Profesor univ. dr. Liviu Stoica - Psihiatrie şi psihopatologie – suport de curs). Cu toată importanţa acestei probleme, stabilirea precisă a cauzelor handicapului mintal este de

multe ori dificilă. Această dificultate rezult ă din faptul c ă în cazul handicapului mintal rela ţ ia cauză- efect este diferită în func ţie de fiecare individ în parte. Boala psihic ă este în primul rînd un concept clinico-medical al psihiatriei, desemnînd o deplasare a vie ţ ii psihice (fie că este vorba de procese psihice izolate sau de întregul sistem al personalit ăţii), care implic ă următoarele aspecte:

- O cauză care o produce (etiologie);

- O anumită formă de manifestare clinic ă care-i oferă identitate, făcând-o clarificabilă în gîndirea medicală (diagnostic);

- Un anumit tip de evoluţie clinic ă (evolu ţia bolii);

- Anumite consecinţe asupra structurii şi dinamicii personalit ăţii bolnavului

(prognosticul);

- Posibilitatea medicului de a ac ţiona asupra evoluţiei bolii cu anumite remedii, în scopul

eliminării sau atenuării cauzelor care o produc, al restabilirii stă rii de echilibru psihic al personalităţ ii bolnavului (terapeutica);

- Adoptarea unor forme de reintegrare a bolnavilor psihic convalescenţi sau a celor cu

defecte postprocesuale în grupul social, familie, şcoal ă, profesie (recuperare, resocializare);

- Instituirea unor metode de psihoprofilaxie vizînd păstrarea st ării de s ă nătate mintală şi

combaterea factorilor de risc (igiena mintală). Importanţa cunoa şterii cauzelor tulburărilor psihice a determinat existenţa unor multiple studii din care se desprinde ideea că handicapul mintal din punct de vedere etiologic, nu se constituie ca o

8

categorie unitară , datorită multiplelor şi variatelor cauze care merg de la cele ereditare, constituţionale, lezionale, pînă la cele în care rolul important aparţ ine condiţiilor psihogene. În literatura psihiatric ă şi în cea interdisciplinară , pe baza criteriilor complexe de natură medicală, psihologic ă, epidemiologic ă, genetic ă, există numeroase sistematiz ări ale complexului de factori (etiologici şi de risc) încrimina ţi în apariţia handicapului mintal. Sistematizarea cea mai frecventă este cea care împarte deficienţa mintală în „endogenă şi „exogenă” bazată pe criteriul evidenţierii unui factor patogen din ăuntrul sau din afara individului, care după C.Gorgos, are mai mult o valoare de orientare didactic ă . 1.1 Factorii deficienţei mintale Din studiile existente rezult ă c ă factorii mai des incrimina ţi în etiopatogenia deficienţ ei mintale pot fi clasifica ţ i în :

a) Factori ereditari – genetici ( endogeni );

factori genetici nespecifici

factori genetici specifici

b) Factori extrinseci (exogeni);

prenatali

perinatali

postnatali

c) Factori psihogeni (psihosociali).

Studiile genetice asupra psihopatologiei au făcut ca psihiatria şi psihologia s ă accepte influenţele genetice şi în acela şi timp au ajutat la fundamentarea unei noi orientă ri a consilierii psihologice reprezentat de sfatul genetic. Termenii „handicap”, ,,deficienţă mintală” îi regăsim adesea atunci cînd întîlnim referiri la lipsa s ănă tăţ ii mintale. Termenul de handicap provine din limba englez ă, se referă la domeniul sportiv şi desemna la început reducerea voită a capacit ăţii unui concurent într-o întrecere mărind astfel şansele adversarului. Concepţia tradiţ ională privind persoana cu handicap vizeaz ă posibilităţ ile reduse ale acestuia de a ac ţiona comparativ cu cele ale persoanei sănătoase. Imaginea persoanei cu handicap este dominată de aspectele legate de „neputinţă”, de absenţa puterii economice, profesionale, sociale, rela ţionale, civice, afective. După Boltanschi, termenul de ”handicap” implică ideea de concurenţă . Mettey dă termenului o explica ţie interesantă şi deosebit de evocatoare. După autorul citat, se poate spune hand in cap, adic ă “mîna în păl ărie”. Deci jocul „handicap” este un joc al hazardului ce constă în extragerea unor biletele adunate într-o pălărie. Practic, handicapul atinge o persoană prin hazard şi nici acea persoană, nici familia nu poart ă vreo răspundere. Societatea a re ţ inut această definiţie, ceea ce este un element pozitiv, întrucît, în acest mod, este absolvit ă de orice vină persoana cu handicap şi

9

familia ei. Este dificil de abordat o definiţie care s ă fie în acela şi timp riguroas ă şi non-stigmatizantă. În 1980 Organiza ţ ia Mondială a Sănătăţii (OMS) a adoptat o clasificare interna ţională a deficienţei, incapacităţ ii şi handicapului, care a sugerat o abordare mai profundă şi în acela şi timp mai aproape de realitate. Clasificarea Interna ţ ională a Deficienţ elor, Incapacităţ ilor şi Handicapurilor a f ăcut o distinc ţ ie clară între „deficienţă ”, „incapacitate” şi „handicap”. Ea a fost extensiv folosită în domenii ca reabilitarea, educa ţ ia, statistica, politica, legisla ţia, în demografie, sociologie, economie şi antropologie. Unii din specialişti care au utilizat Clasificarea respectivă şi-au exprimat îngrijorarea c ă, definirea termenului de „handicap” este prea medicală, prea centrată pe individ şi nu clasific ă adecvat interac ţiunea între condi ţiile şi aspira ţiile societăţii şi capacităţile individului. Terminologia interna ţională în domeniu trebuie adoptată şi la noi, pentru a elimina conota ţiile negative pe care le au termenii cum ar fi „handicapat”, „invalid”, „retardat”, termeni folosiţi frecvent cînd ne referim la copii sau persoane cu dizabilităţi. The International Encyclopedia of Education 1988; 1991 şi Diagnostic Statistical Manual of Mental Disordies 1994 de care se conduc specialiştii americani şi europeni pentru elucidarea deficienţei mintale, recomandă conceptul de retard mintal (RM). În accepţiune nord-americană: „Deficienţa mintală se refer ă la limitări substanţiale în func ţionarea prezentă (a unei persoane). Ea este caracterizat ă prin func ţ ionarea intelectual ă, semnificativ sub medie, existînd corelat cu două sau mai multe dintre urm ătoarele capacităţi adaptative: comunicarea, autoservirea, deprinderile gospodăre şti şi cele sociale, utilizarea serviciilor comunitare, orientarea în mediu înconjur ător, sănătate şi securitate personal ă, petrecerea timpului liber şi munca etc.” O altă definiţie a deficienţei mintale o găsim în cursul universitar elaborat de Ioan Druţu (1995) care realizează o sintez ă a principalelor idei dintr-o descriere dată de Asociaţ ia Americană a Deficienţei Mintale (AAMD) în anul 1973; „deficienţa mintal ă este o insuficienţă globală şi un func ţionament intelectual semnificativ inferior mediei, care se manifestă printr-o stagnare, încetinire sau o lipsă de achiziţie în dezvoltare, determinate de factori etiologici, biologici şi/sau de mediu, care ac ţionează din momentul concepţ iei, pînă la încheierea maturiză rii.” Deficienţă – se poate defini ca afectare organică şi/sau func ţională a capacit ăţii naturale a unui individ de a se adapta la mediul fizic. Acest termen se poate defini şi ca orice dereglare de structură sau func ţie psihologic ă sau anatomic ă din cauza unei maladii a unui accident, deregl ări evolutive, etc. Oportună în această privinţă este lucrarea Debilităţi mintale de R.Zazzo. Acest autor, împreună cu colaboratorii s ăi, pentru început acceptă şi utilizeaz ă termenul „prostie” în definirea deficienţei mintale pentru ca apoi s ă-l abordeze pe cel de „debilitate mintală”.

10

Handicapul – poate fi definit ca afectare la nivelul func ţ ionă rii sociale a capacit ăţ ii naturale a individului de adaptare la mediul social. El este rezultatul posibil, dar nu obligatoriu al manifestării unei deficienţe şi/sau dizabilităţ i şi se datorează complic ării interac ţ iunii optime dintre individ şi mediul său social, apă rute ca urmare a existenţei unor bariere fizice, sociale şi culturale care împiedic ă individul deficient să aibă acces la via ţa socială ca orice alt cetăţean. A şadar, handicapul apare numai în relaţia individ – mediu social şi are ca efect limitarea participării la viaţa socială. Handicapul mintal poate avea multiple semnifica ţ ii. Chiar dac ă diferitele înţelesuri au multe în comun, ele nu sunt întru totul identice. La fel există şi suficientă literatură care caracterizeaz ă clinic– psihologic–pedagogic deficienţ a mintală. Recent a început să se foloseasc ă conceptul de handicap atunci cînd se atenţionează asupra unei distorsiuni în dezvoltare. Iniţial termenul a fost rezervat pentru handicapul fizic apoi s-a extins asupra celui mintal, evidenţiindu-se grade diferite. Dic ţionarul de psihologie (1997) d ă urm ătoarea explicaţ ie: persoana dezavantajată ca urmare a unei deficienţe fizice, motrice, senzoriale, de limbaj sau intelect de la naştere sau în cursul dezvoltă rii sale o numim persoană cu handicap. Noţiunea de handicap se referă la dezavantajul social, la pierderea ori limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţ a comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilal ţi membrii ai societăţ ii. În consecinţă termenul „handicap” desemneaz ă rolul social al persoanei cu deficien ţă sau incapacitate. Datorită handicapului, persoana este dezavantajată comparativ cu alte persoane, dezavantajul manifestîndu-se în interac ţiunea individului cu mediul social. S-au f ă cut cîteva observa ţ ii pe marginea acestor 3 defini ţii:

deficienţele sau incapacităţ ile pot fi de mai multe feluri:

- vizibile sau invizibile,

- progresive ori regresive, ş.a;

un status handicapant nu este în mod obligatoriu rezultatul unei incapacit ăţi,

deficienţa putînd determina apariţia unui handicap fără a fi necesară trecerea prin stadiul intermediar

de incapacitate;

independent de limitele individuale, unii factori sociali şi de mediu pot agrava

sau atenua handicapul. Practic, handicapul nu este o constantă legat ă doar de diagnosticul medical, ci o variabilă legată de elemente foarte diverse. Din acest motiv, situa ţia persoanelor cu handicap impune intervenţ ia colectivităţ ii, în încercarea de a le asigura condiţ ii de via ţă independente. Conform ONU handicapul este influenţ at de relaţ ia dintre persoana deficientă şi mediul s ău. Handicapul apare în situaţ ia în care aceste persoane întîlnesc bariere culturale, fizice sau sociale care le împiedică accesul către diferite sisteme sociale aflate la dispoziţia celorlalţ i cetăţeni.

11

1.2. Asistenţa social ă a persoanelor cu handicap mintal Asistenţa socială trebuie s ă se mobilizeze prin forme şi mijloace specifice şi s ă intervină cu mă suri preventive şi corecte pentru depăşirea stă rii de dependenţă social ă sau să înlăture starea de

dificultate pentru a asigura integrarea socială a persoanelor şi familiilor defavorizate din care fac parte şi persoanele ce au un anumit handicap fizic sau mintal. Utilizînd metode generale de intervenţie a asistenţ ei sociale, pot fi rezolvate cazuri urgente, de criză, în care pot fi implicate persoane cu handicap mintal. Prin aceasta se au în vedere aspecte cum ar

fi asistarea familiilor ce au în componenţă astfel de persoane sau educarea comunit ăţilor în sensul

formă rii unor atitudini pozitive, nediscriminatorii şi nestigmatizante fa ţă de aceste persoane.

Persoana nu este aceea şi pe toată perioada vieţii, existînd momente de risc pentru sănătatea mintală, precum şi etape de protecţ ie şi stabilizare a acesteia. Istoria vie ţii individului este discontinuă şi se constituie din etape bine definite, cu o configura ţie proprie, specific ă, întreruptă de momente de criză care marcheaz ă trecerea de la o etapă la alta. Aceste treceri presupun schimbări şi solicită mecanismele de apărare/adaptare ale persoanei, în func ţ ie de noile condiţii, diferite de la o etapă la alta. Balanţa normal/patologic poate fi vulnerabilă pe tot parcursul vie ţii. Între normalitate şi anormalitate psihică există un anumit echilibru stabilit şi controlat de însăşi modalitatea de func ţionare

a mecanismelor de autoreglare a sistemului personalităţii. Sănă tatea mintală şi boala psihic ă sunt

ipoteze egal posibile ca disponibilitate ale oric ăruia dintre noi. Persoanele cu tulburări mintale se confruntă cu stigmatizarea şi discriminarea. De cele mai multe ori, cînd se aude de persoane cu probleme de s ă nătate mintală , reac ţia celor din jur este aceea de respingere a acestora, ceea ce le accentueaz ă suferinţa şi, în acela şi timp, printr-un efect tip “bumerang”, are consecinţ e nefaste în plan social. De şi atitudinea societăţii s-a schimbat mult în ultima perioadă , oamenii înc ă în ţeleg gre şit bolile mintale şi încearc ă sentimente de teamă şi disconfort cînd au de-a face cu persoane care suferă de astfel de boli. Ignoranţ a este principalul factor ce cauzează intoleranţă . Lipsa informa ţiilor despre un fenomen este generatoare de teamă , iar teama favorizează apari ţia prejudecăţilor. Multe stereotipuri privind persoanele cu probleme de să nătate mintal ă ţin de riscul de violenţă . Cercetările arată c ă persoanele cu probleme de sănătate mintală nu sînt mai periculoase decît persoanele s ănă toase din aceea şi popula ţie. Mai puţ in de 3% din pacienţii bolnavi mintal au un potenţial de violenţă, atunci când nu se tratează sau cînd primesc un tratament inadecvat şi atunci cînd intervine consumul de alcool şi droguri.

12

Literatura de specialitate arată c ă persoanele bolnave psihic sînt în mai multe cazuri mai curînd victime, decît agresori. Nu există nici o justificare (ştiinţific ă, socială sau etic ă) pentru a exclude din comunităţile noastre persoanele cu afec ţiuni mintale sau neurologice. Sistemul de îngrijiri pentru s ănătate mintală din România este reglementat de Legea nr. 487/2002 a s ă nătăţii mintale şi a protec ţiei persoanelor cu tulbură ri psihice. Potrivit acestei legi, serviciile medicale şi de îngrijiri de psihiatrie sînt acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de

s ănătate prin re ţeaua serviciilor de s ănătate şi prin structurile specializate de s ănătate mintală.

1.3. Sugestii pentru recuperarea, reintegrarea şi incluziunea persoanelor cu dizabilităţi:

• individualizarea şi adaptarea consilierii şi psihoterapiei respectînd unicitatea fiinţei umane;

• responsabilizarea şi implicarea comunit ăţ ii în procesul de incluziune socială;

• modificarea atitudinilor şi percepţ iei societăţii civile privind potenţialul creator generator de valori sociale a persoanei cu dizabilităţi • oferirea de şanse egale la cultur ă şi informa ţii, la via ţa comunitară în general;

• mediatizarea cazurilor de recuperare, reabilitare şi integrare

Asistenţa socială a persoanelor cu handicap mintal presupune două direc ţii mari de abordare. Pe de o parte, utilizînd metode generale de intervenţie a asistenţ ei sociale, pot fi rezolvate cazuri urgente, de criz ă, în care pot fi implicate persoane cu handicap mintal. Prin aceasta se au în vedere aspecte cum ar fi asistarea familiilor ce au în componenţa astfel de persoane sau educarea comunităţilor în sensul formă rii unor atitudini pozitive fa ţă de aceste persoane. Pe de altă parte, utilizînd c ăi şi mijloace specifice se poate interveni pentru rezolvarea a problemelor specifice ale indivizilor cu handicap mintal. Toate aceste elemente concrete trebuie s ă plece de la o serie de premise specifice care constituie condiţ ii primare pentru o intervenţ ie eficientă. Ac ţ iunea în contexte sociale multiple ridic ă în foarte multe cazuri probleme serioase. Dincolo de elementele materiale ale ac ţiunii, de latura practic ă a acesteia, sunt necesare din partea asistentului social o serie de însuşiri etico-morale, indispensabile unei abordări responsabile a procesului asistenţ ei sociale. Competenţa în materie de asistenţă social ă se sprijină în principal pe însuşirea unui set de valori, cunoştinţe şi aptitudini, elementele care se află într-o strîns ă interdependenţă . Aceste sisteme de valori sînt distincte: al asistentului social şi cel al poten ţialului client. Există perspectiva c ă ceea ce este bun, drept, folositor din punct de vedere al asistentului social, poate fi rău, nedrept, inutil din punct de vedere al persoanei asistate. Ce se poate face atunci cînd persoana asistată nu poate să -şi exprime opţiunea din diferite motive (exemplul persoanelor cu handicap mintal sever)?

psihosociofamilal ă.

13

Ce se poate face în cazul în care percepţia clientului asupra lumii este deformată , distorsionată , din diverse cauze? Pentru a încerca să ră spundă la aceste întrebă ri asistentul social va respecta unele valori general-umane cum ar fi:

- Respectarea demnităţii şi unicităţii persoanei;

- Protec ţ ia şi apă rarea fiin ţei umane;

- Dreptul de decide asupra propriei persoane şi de a alege în cunoştinţă de cauză ;

- Dreptul respectării individualităţii;

- Dreptul respectării vie ţ ii private şi a intimităţii persoanei.

Din aceast ă perspectivă , activitatea asistentului social trebuie s ă ţ ină seama de dreptul clientului de a decide în cunoştinţă de cauz ă, dar şi de necesitatea de a răspunde exigenţelor altor imperative valorice. Se poate ajunge în acest mod la o contradic ţie între dorinţele persoanei asistate care exprimă strict subiectivitatea acesteia şi necesităţile ei obiective indentificate din perspectiva externă de către asistentul social, acesta la rîndul său nu poate şi nu trebuie să renunţe la sistemul de valori general- umane care stă la baza activităţii pe care o desf ăşoară. Complexitatea manifestărilor reunite sub denumirea generică de handicap mintal este, de multe ori, umbrită de o serie de stereotipuri şi clişee sociale. Acestea transform ă diversitatea infinită a cazurilor într-un num ăr de categorii ce ascund adevărata imagine a acestor persoane. Uneori, nevoi şi poten ţialităţ i reale ale acestor persoane sunt ocolite cu sau f ără ştiinţă . Ţ inînd seama de

specificul persoanelor asistate, de starea lor specială , din sistemul larg al valorilor general-umane vor putea fi derivate o serie de valori semnificative ale activităţii de asistenţă social ă. Aceste valori, au un grad ridicat de generalitate şi se referă la aspecte cum ar fi:

- respectarea libertăţ ii umane bazată pe recunoa şterea unităţ ii în diversitate;

- respectarea drepturilor fundamentale ale omului în general;

- recunoa şterea unui statut special persoanelor cu nevoi deosebite;

- susţ inerea şi facilitarea tendinţei fire şti de autodeterminare a oric ărei fiinţe umane;

- tratarea fiecă rui client cu maximum de responsabilitate.

B. Nirje citat de Doru Vlad Popovici, 1990, spunea c ă ,,integrarea însemnă să ţ i se permită să fii capabil, s ă fii tu însuţ i printre ceilalţi”. Integrarea se referă la rela ţia care se instaureaz ă între individ şi societate. Ea se realizează pe mai multe niveluri, de la simplu la complex. Aceste niveluri sunt urmă toarele:

integrarea fizic ă - permite persoanelor cu un anumit handicap satisfacerea nevoilor de bază ale existenţei.

14

integrarea func ţional ă - se referă la asigurarea func ţionă rii persoanei în mediul înconjură tor

prin folosirea tuturor facilităţilor şi serviciilor, pe care acestea le ofer ă (de exemplu: folosirea

mijloacelor de transport în comun, restaurante, cantine, etc.).

integrarea socială - se referă la ansamblul relaţ iilor sociale dintre persoanele cu handicap, atît fizic cît şi mintal, şi persoanele normale. • integrarea personală - este legată de dezvoltarea rela ţiilor de interac ţiune cu persoane semnificative, în diverse perioade ale vie ţ ii în func ţie de vîrstă. • integrarea în societate - se referă la asigurarea de drepturi egale şi respectarea autodeterminării individului cu dizabilitate mintală.

integrarea organizaţională - se referă la formele şi structurile organizatorice care sprijină

integrarea şi care trebuie să fie organizate în a şa fel încît s ă ră spundă nevoilor tuturor indivizilor din societate. Combaterea stigmatiză rii şi a excluderii sociale se poate realiza prin:

- organizarea unor campanii de informare publică şi de sensibilizare prin intermediul mijloacelor de informare, cu scopul de a promova sănă tatea mintală, de a spori nivelul de cunoştinţe privind cele mai comune simptome ale depresiei şi tendinţele sinuciga şe, a pune capăt stigmatiză rii persoanelor cu tulbură ri psihice şi a încuraja solicitarea asistenţei celei mai bune şi mai eficace, precum şi de a promova integrarea activă a persoanelor care se confruntă cu probleme de s ănă tate mintală; - eliminarea stigmatiză rii persoanelor cu probleme de sănătate mintală implică abandonarea aplic ă rii unor tratamente invazive şi inumane, precum şi a practicilor bazate pe principiul conform c ă ruia persoanele bolnave mintal trebuie ţinute închise. Prin activităţi de acest gen sau prin consiliere, familiile şi persoanele din anturajul persoanelor cu deficienţe mintale, vor putea învăţ a să fac ă faţă situa ţ iilor de criză în care s-ar putea găsi la un moment dat. Conceptul de consiliere îşi are originea în literatura anglo-saxonă - counseling - şi se referă în principal la o interven ţie individualizat ă şi personalizată adresat ă subiec ţilor care se confruntă cu probleme personale/existenţiale, educaţ ionale sau profesionale (A. Ghergut, 2005). Consilierea, în înţelesul său clasic, se rezum ă la o triplă perspectivă : psihologic ă , pedagogic ă şi socială asupra activit ăţilor cu valenţe etice pe care le va întreprinde consilierul, în scopul ajutării beneficiarilor s ăi, în vederea angaj ării în acel tip de comportament care să-i conduc ă la soluţ ionarea optimă a propriilor probleme. Pentru atingerea scopului, consilierul va lua legătura şi cu persoanele semnificative din via ţa beneficiarilor s ăi : părinţii, bunicii, educatorii, colegii, anturajul ţ inînd cont de variabiala „vîrsta” a

15

persoanei consiliate şi extinzîndu-şi la nevoie, activitatea de consiliere şi asupra acestora. Programele de intervenţie şi serviciile de suport invocate de serviciile de consiliere psihologic ă sînt eficiente atunci când evaluarea persoanei cu dizabilităţi este complexă şi validă alături de celelalte evaluă ri: medicală şi social ă. Psihoterapia a fost contemporana primului act terapeutic şi ea a însoţit medicina în decursul istoriei sale. Ea a fost prezent ă şi dincolo de ariile medicinei ori de câte ori, omul a avut nevoie de suportul moral al omului. „La baza oricărei psihoterapii se află convingerea conform că reia persoanele cu probleme psihologice au capacitatea de a se modifica învăţ înd noi strategii de a percepe şi evalua realitatea şi de a se comporta. Scopul psihoterapiei este s ă transforme această convingere în realitate” (I.Holdevici,

1996).

Concluzionînd, se poate spune c ă s ănătatea mintal ă este aptitudinea psihicului de a func ţiona într-un mod armonios, agreabil şi eficace, în m ăsura în care circumstanţele îi permit să facă faţă cu suple ţe diferitelor situa ţii şi s ă- şi menţină permanent starea de echilibru dinamic. Diametral opus sănătăţ ii mintale, boala psihic ă este definită ca fiind o tulburare a stă rii de echilibru sau de organizare a vie ţ ii psihice, de diferite forme, intensităţ i şi durată, afectînd conduitele, rela ţiile interpersonale şi afectivitatea acestuia, de care bolnavul poate, sau nu poate fii conştient. Din punct de vedere social, boala se referă la o stare corporală sau mintală indezirabilă, justificînd astfel intervenţia pentru ameliorarea sau vindecarea sa. Orice comportament, normal sau anormal, este produsul a ceea ce a învăţat sau nu a învăţ at individul; în consecinţă, bolile psihice ar fi deprinderi învăţate sau răspunsuri dobîndite în mod involuntar, repetate şi întă rite de stimuli specifici din mediu. Pentru vindecarea lor, pacientul trebuie s ă înve ţe noi alternative comportamentale, care trebuie exersate, atât în cadrul situa ţiei terapeutice, cît şi în afara ei.

16

CAPITOLUL II 2. PROIECTUL DE CERCETARE

2.1 ASPECTE METODOLOGICE DE CERCETARE SOCIAL Ă

A. Importan ţa temei

Tema ,,Integrarea socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală” reprezint ă un subiect important pentru asistenţa socială deoarece în momentul de fa ţă există relativ puţ ine posibilităţ i de integrare sau reintegrare social ă a persoanelor cu probleme psihice. Dac ă bolile mintale se tratează în instituţ ii specializate - clinici, spitale şi sec ţii de psihiatrie - unde bolnavii primesc tratament şi consiliere specializată , nu acela şi lucru se poate afirma despre ac ţ iunile de integrare sau reintegrare socială a celor afecta ţi psihic la externarea din aceste unităţ i. O mare parte dintre persoanele cu probleme de s ănă tate mintală sînt perfect capabile s ă desfăşoare o activitate profesională adecvat ă în afara perioadelor cînd afec ţiunea lor se decompensează. Pentru reintegrarea lor profesional ă şi socială este nevoie de asistenţă psihosocială specializată. Bolnavii mintal au nevoie să fie mereu asigura ţi că nu sînt singuri şi c ă vor reuşi în orice activitate î şi propun. Stigmatizarea şi marginalizarea socială datorată bolii lor, le poate provoca mai multă suferinţă decît afec ţiunea în sine. Una dintre sarcinile asistenţei sociale ar trebui s ă fie şi aceea de a preveni şi elimina excluziunea social ă a persoanelor cu tulburări psihice.

B. Scopul cercetării

Scopul lucră rii este acela de a studia problema protec ţiei persoanelor cu tulburări psihice precum şi posibilităţile de integrare socială şi de evitare a stigmatiză rii şi marginalizării acestora. Este deosebit de

semnificativă responsabilizarea şi implicarea comunităţii în procesul de incluziune socială precum şi modificarea atitudinilor şi percepţiei societăţii civile privind potenţialul creator, generator de valori sociale al persoanei cu dizabilităţi.

C. Obiectivele cercetării

Obiectivele urmărite sînt:

O1 - Să identific ă m dac ă popula ţia conştientizează problematica persoanelor cu tulburări psihice din perspectiva protec ţiei şi integrării sociale, O2 - Să află m care este atitudinea cu privire la excluziune, stigmatizare şi marginalizare socială a persoanelor cu tulburări psihice.

17

O3 - Să aflăm care sînt motivele pentru care se manifestă o atitudine de respingere fa ţă de persoanele cu probleme de s ănătate mintală; O4 - Să descoperim felul în care am putea contribui la conştientizarea problematicii de protejare şi integrare socială a persoanelor cu tulburări psihice.

D. Grupul ţint ă Grupul ţintă al cercetării este reprezentat de un grup de persoane care au în familie sau anturaj persoane cu probleme psihice, care fac subiectul excluziunii, stigmatiză rii şi marginaliz ării sociale.

E. Metode de cercetare Metoda în ştiinţele sociale este o modalitate generală , strategic ă de abordare a realităţii sociale. Metode fundamentale: metoda observa ţiei, metoda experimentului (a unui experiment social), metoda anchetei, metoda interviului, metoda analizei documentelor.( Lucian Marina, Investigaţ ia socialului pg 11) Metodele şi instrumentele de cercetare utilizate sînt:

- Studiul de caz - investiga ţia prin studiu de caz este situa ţ ia de cercetare în care numă rul variabilelor este mai mare decât numărul unităţ ilor de analiză . Studiul de caz poate să fie explorativ, descriptiv sau explicativ. ( Robert Yin,1998, Studiul de caz) Studiul de caz este una dintre metodele de a realiza o cercetare în domeniul ştiin ţelor sociale. Studiul de caz este o analiza amanunţ ită a unei persoane sau a unui grup, în mod special ca model al unui fenomen medical, pishologic sau social. Din punctul de vedere al psihologiei, studiul de caz reprezint ă o metodă de analiză amănunţită a unei persoane. - Chestionarul - este un instrument al anchetei, chiar dacă în forme apropiate el poate fi

folosit şi ca suport de interviu. Din acest motiv designul chestionarului este parte din designul

anchetei.

Chestionarul este un ansamblu de întrebări întocmite şi realizate după reguli bine precizate, standardizate prin practica ştiin ţific ă sociologică , care î şi propune să capteze informaţ ii după

itemi identici de la o mul ţime de cazuri sau subiecţ i în a şa fel încât prelucrarea datelor obţ inute s ă ofereră răspunsuri la tematica de cercetare-care adesea poate fi subsumată soluţ ionă rii unor

probleme sociale.

.( Lucian Marina, Investigaţia socialului pg 41).

.( Lucian Marina, Investigaţia socialului pg 11).

- Analiza documentelor.

18

F. Ipoteze

1. Dac ă o persoană are tulbură ri psihice, este posibil s ă fie marginalizată;

2. Dac ă o persoană este diagnosticată cu o boal ă mintală, poate deveni victima stigmatiz ării;

3. Dac ă o persoană are o tulburare psihică , poate să nu î şi gă seasc ă/s ă piardă un loc de munc ă;

4. Dac ă o persoană suferă o tulburare psihic ă, poate să -şi piardă stima de sine şi încrederea în propriile

capacităţi.

G. DELIMIT ĂRI CONCEPTUALE

Săn ătatea mintală este condiţ ionată de disponibilităţile - calit ăţile - intelectuale şi afective - înnă scute sau dobîndite - care permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea. Dic ţionarul de psihologie (1997) dă urmă toarea explica ţie: noţiunea de handicap se referă la ,,dezavantajul social, la pierderea ori limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi membrii ai societăţ i”. În consecinţă termenul „handicap” desemnează rolul social al persoanei cu deficienţă sau incapacitate. Datorită handicapului, persoana este dezavantajată comparativ cu alte persoane, dezavantajul manifestîndu-se în interac ţiunea individului cu mediu social. Cînd se face referire la lipsa să nătăţ ii mintale, întîlnim în literatura de specialitate şi termeni ca:

tulburare psihică , deficienţă mintală, handicap mintal, tulburare de să nătate mintală . Stabilirea deficienţei mintale este de multe ori foarte dificil ă, diferind de la un individ la altul. Persoanele cu tulburări mintale se confruntă cu stigmatizarea şi discriminarea. Ele sînt asociate adesea cu o posibilă violenţă, ceea ce este fals deoarece studii de specialitate au demonstrat că în jur de 3% dintre bolnavii mintal sînt violenţi şi doar în cazul în care nu-şi respectă tratamentul, sau intervine consumul de alcool sau droguri. Oamenii, în general, au tendinţa de a respinge aceste persoane, pentru că lipsa de informa ţ ie generează teama de necunoscut care are efecte negative asupra indivizilor cu deficienţe mintale. Ignoranţa este principalul factor ce cauzeaz ă intoleranţă .

19

2.2 ANALIZA DATELOR În cadrul cercet ării am aplicat un chestionar care conţ ine 21 de întrebă ri unui grup de 20 de persoane de vîrste, etnii şi sexe diferite care au în familie sau în anturaj persoane cu dizabilităţi psihice.

2.2.1 ANALIZA CALITATIV Ă ŞI CANTITATIVĂ A R ĂSPUNSURILOR PRIMITE

(CHESTIONAR) 1. La întrebarea „Ce vîrstă ave ţi?” observăm c ă am primit ră spunsuri de la un numă r aproximativ egal de persoane reprezentînd fiecare din grupele de vîrstă chestionate după cum urmează

:

-

3 persoane au vîrsta cuprinsă între 16 şi 20 de ani;

-

4 persoane au vîrsta cuprinsă între 21 şi 30 de ani;

-

4 persoane au vîrsta cuprinsă între 31şi 40 de ani;

-

5 persoane au vîrsta cuprinsă între 41şi 50 de ani;

-

4 persoane au vîrsta cuprinsă între 51 şi 63 de ani.

Fig. 1

au vîrsta cuprins ă între 51 ş i 63 de ani. Fig. 1 Graficul întreb ă

Graficul întrebării 1

16-20 ani - 3 persoane21- 30 ani -4 persoane 31-40 ani - 4 persoane 41-50 ani - 5 persoane

21- 30 ani -4 persoane16-20 ani - 3 persoane 31-40 ani - 4 persoane 41-50 ani - 5 persoane 51-63

31-40 ani - 4 persoane16-20 ani - 3 persoane 21- 30 ani -4 persoane 41-50 ani - 5 persoane 51-63

41-50 ani - 5 persoane16-20 ani - 3 persoane 21- 30 ani -4 persoane 31-40 ani - 4 persoane 51-63

51-63 ani - 4 persoane16-20 ani - 3 persoane 21- 30 ani -4 persoane 31-40 ani - 4 persoane 41-50

2. Întrebarea „C ărei etnii apar ţine ţi?” a beneficiat de ră spunsuri de la persoane de etnie română, maghiară şi germană , majoritatea fiind reprezentat ă de persoanele de etnie română urmată de cea maghiară şi germană. Din acest punct de vedere putem considera relevante răspunsurile primite întrucît în zonă popula ţia majoritară este de etnie română.

Fig. 2

16 14 12 10 8 6 4 2 0
16
14
12
10
8
6
4
2
0

Graficul Întrebării 2

20

Română - 16 persoane

Maghiară - 3 persoane

Germană - 1persoană

3. Din răspunsurile de la

întrebarea Care este mediul dvs. de rezidenţă? Observăm c ă 16 persoane locuiesc în mediul urban şi 4 persoane în mediul rural.

Fig. 3

Graficul întrebării 3

persoane în mediul rural. Fig. 3 Graficul întreb ă rii 3 Rural - 4 persoane Urban

Rural - 4 persoaneUrban - 16 persoane

Urban - 16 persoaneRural - 4 persoane

4. Observăm c ă am chestionat un număr de 11 persoane de sex feminin şi 9 persoane de

sex masculin.

Fig. 4

25

20

15

10

5

0

Graficul întrebării 4

20 15 10 5 0 Graficul întreb ă rii 4 Feminin - 11 persoane Masculin -
Feminin - 11 persoane Masculin - 9 persoane
Feminin - 11
persoane
Masculin - 9
persoane

5. Analizînd ră spunsurile la întrebarea „Cîte controale medicale v-aţi f ăcut în ultimul

an?” observă m c ă 6 persoane s-au supus mai multor controale medicale, 6 doar unui control medical în timp ce 8 persoane nu au mers deloc la medic.Cu toate c ă majoritatea cunosc importanţ a efectuării unui control medical, în urma c ăruia se poate diagnostica o tulburare psihic ă, observă m c ă un num ăr destul de mare (8) din totalul celor chestiona ţi (20) nu au trecut niciodată pe la cabinetul medical.

Fig. 5

8

6

4

2

0

niciodat ă pe la cabinetul medical. Fig. 5 8 6 4 2 0 Graficul intrebarii 5

Graficul intrebarii 5

21

Mai multe - 6 persoane

Mai multe - 6 persoane

Unul- 6 persoane

Unul-

6 persoane

Niciunul- 8 persoane

Niciunul- 8 persoane

6. R ăspunsurile obţ inute la întrebarea Ştiţi ce semnificaţie are conceptul de ,,s ănătate mintal ă”? Explicaţi pe scurt., reflect ă faptul c ă toţ i respondenţii au afirmat că cunosc semnificaţ ia conceptului de „sănă tate mintală” explica ţ iile fiind diferite. Un număr de 7 persoane au definit-o ca fiind „s ănătatea psihicului”, 5 persoane - „echilibru psihic”, 2 persoane - „intelect normal/f ă ră deficienţe”dintre care una a mai adăugat „să fii în deplinătatea facultăţilor mintale, spirituale şi

emoţionale”, 5 persoane au definit-o ca fiind „lipsa dizabilităţ ii psihice”. Din

aceste răspunsuri

observă m că respondenţii au anumite cunoştin ţe despre sănătatea mintal ă şi despre termenul de „dizabilitate” definind-o ca şi lipsă a dizabilităţii mintale, iar 1 persoană înţelege prin s ăn ătate mintală

,,acurateţe, coerenţă, logic ă.”

Fig. 6

8 7 6 5 4 3 2 1 0
8
7
6
5
4
3
2
1
0

Graficul întrebării 6

Să n ă tatea psihicului - ăn ătatea psihicului -

7 persoane

Echilibru psihic - 5 persoaneS ă n ă tatea psihicului - 7 persoane intelect normal - 2 persoane Lipsa dizabilit

intelect normal - 2 persoanetatea psihicului - 7 persoane Echilibru psihic - 5 persoane Lipsa dizabilit ăţ ii mintale -

Lipsa dizabilit ăţ ii mintale - ăţ ii mintale -

5 persoane

Acurate ţ e, logic ă , coeren ţă - ţ e, logică, coeren ţă -

1 persoan ă

7. Observăm c ă la întrebarea „Ave ţi în familie/anturaj o persoană cu tulbur ări de s ănătate mintală?” 9 persoane au afirmat că au în familie o persoană cu tulburare psihic ă iar 11 persoane au o asemenea persoană în anturajul frecventat. Observă m c ă aproape 50% - adic ă 9 persoane - din cei chestiona ţi (20) au un membru al familiei cu tulburare psihică diagnosticat ă, ceea ce confirm ă r ăspîndirea destul de mare a bolilor psihice după cum sus ţine şi literatura de specialitate indicată la bibliografie.

22

Fig. 7

20

10

0

Graficul întrebării 7

Familie- 9 persoane Anturaj - 11 persoane
Familie- 9 persoane
Anturaj - 11 persoane

8. La întrebarea Care crede ţi c ă sînt cauzele bolilor psihice? au fost alese

urmă toarele variante de răspuns: cîte 1 persoană a ales „stresul” sau „alte cauze”, cîte 2 persoane au ales „ereditatea” sau „nu ştiu” 9 persoane au ales 3 variante,,stresul, ereditatea şi probleme la na ştere” iar 5 persoane au ales „stresul, ereditatea şi alte cauze”.

Fig. 8

9 8 7 6 5 4 3 2 1 0
9
8
7
6
5
4
3
2
1
0

Graficul întrebării 8

Stresul - 1 persoan ă ă

Ereditatea - 2 persoaneStresul - 1 persoan ă Alte cauze - 1 persoan ă Stres, ereditate,probleme la na ş

Alte cauze - 1 persoan ă ă

Stres, ereditate,probleme la na ş tere - 9 persoane ş tere - 9 persoane

Stres, ereditate, alte cauze - 5 persoane- 2 persoane Alte cauze - 1 persoan ă Stres, ereditate,probleme la na ş tere -

Nu ş tiu - 2 persoane ş tiu - 2 persoane

9. La întrebarea „În opinia dvs. de ce sînt evitate persoanele cu tulbur ări psihice?” am

obţinut una, două sau trei variante de ră spuns din care observăm c ă în opinia a16 respondenţi se regă se şte varianta „din lips ă de informaţie” aleas ă ca singură variantă sau însoţită de una sau două variante. Zece respondenţ i ar evita aceste persoane „de team ăiar altele din cauză c ă sînt deosebite

23

de majoritate”. Observă m c ă acestea pot fi unele din cauzele care duc la evitarea/ marginalizarea persoanelor cu dizabilit ăţi mintale. Ră spunsurile exacte au fost urm ătoarele: 7 persoane au optat pentru varianta „din lips ă de informaţie”, 2 persoane pentru „de team ă, 1 persoană pentru„c ă sînt deosebite de majoritate”, 1 persoană din lipsă de informa ţie şi de teamă, alte 2 persoane din lipsă de informa ţ ie şi pentru c ă sînt deosebite de majoritate, 1 persoană de teamă şi pentru c ă sînt deosebite de majoritate iar 6 persoane au optat pentru toate cele 3 variante de răspuns:

Fig. 9 Graficul întrebării 9
Fig. 9
Graficul întrebării 9

din lips ă de informa ţ ie- 7 persoane ă de informa ţie- 7 persoane

de team ă - 2 persoane ă - 2 persoane

deosebite de majoritate - 1 persoană ă

lips ă de informa ţ ie ş i de team ă ă de informa ţie ş i de team ă

lips ă de informa ţ ie ş i deosebit de majoritate - 2 persoane ă de informa ţie ş i deosebit de majoritate - 2 persoane

de team ă ş i deosebit de majoritate - 1 persoan ă ă ş i deosebit de majoritate - 1 persoan ă

lips ă de informa ţ ie, de team ă , ş i pt c ă sînt ă de informa ţie, de team ă , ş i pt c ă sînt deosebi ţ i de majoritate - 6 persoane

10. Analizînd răspunsurile obţ inute la întrebarea „Este acceptată ca prieten o persoană cu probleme de sănă tate mintal ă? observăm c ă doar 3 dintre cei chestiona ţ i ar accepta întotdeauna ca prieten o persoană cu dizabilităţ i psihice, alţ i 6 respondenţ i ar accepta dar doar uneori, ceea ce ne poate duce la observa ţia c ă au anumite re ţineri vizavi de acestea ca de altfel şi cei 7 chestiona ţi care ar accepta cu greu o asemenea prietenie. Din analiza ră spunsurilor primite reiese c ă 4 persoane din cele 20 nu ar accepta niciodată s ă aibă un prieten cu tulburare psihică. Observă m c ă o persoană cu

24

probleme de sănătate mintală întîmpină dificultăţi nefiind acceptată ca prieten decît intr-o mic ă măsură după cum reiese din răspunsurile primite care au urm ătoarea reprezentare grafic ă:

Fig. 10

Graficul întrebării 10

8 7 6 5 4 3 2 1 0
8
7
6
5
4
3
2
1
0

niciodată - 4 persoane ă - 4 persoane

întotdeauna - 3 persoaneniciodat ă - 4 persoane cu greu - 7 persoane uneori - 6 persoane

cu greu - 7 persoaneniciodat ă - 4 persoane întotdeauna - 3 persoane uneori - 6 persoane

uneori - 6 persoaneniciodat ă - 4 persoane întotdeauna - 3 persoane cu greu - 7 persoane

11. Din analiza ră spunsurilor la întrebarea „A ţi accepta să ajutaţi persoane cu boli mintale?” observăm c ă există o largă disponibilitate de a ajuta persoanele cu dizabilit ăţi psihice deoarece din cei 20 chestiona ţi 13 ar ajuta cu drag aceste persoane, doar la 4 le-ar fi team ă să -şi ofere ajutorul, în timp ce numai o mic ă parte din respondenţi (3) ar evita o asemenea situa ţie. Observa ţ ia pe care o putem face în cadrul acestei analize este c ă există mai multe şanse ca persoanele cu boli mintale s ă fie ajutate în rezolvarea problemelor lor decît să fie evitate. Această afirma ţie reiese din reprezentarea grafică a răspunsurilor. Fig. 11

Graficul întrebării 11

ă a r ă spunsurilor. Fig. 11 Graficul întreb ă rii 11 15 10 5 0

15

10

5

0

a ş ajuta cu drag - 13 persoane ş ajuta cu drag - 13 persoane

a ş evita o asemenea situa ţ ie - 3 persoane ş evita o asemenea situaţ ie - 3 persoane

a ş ajuta cu drag - 13 persoane a ş evita o asemenea situa ţ ie

mi-ar fi team ă - 4 persoane

25

12. La întrebarea „Este acceptată de persoanele din anturajul dvs. persoana cu tulburare psihic ă ?” observă m c ă r ăspunsurile referitoare la re ţinerile şi dificultăţ ile cu care este acceptată persoana cu boală mintal ă de anturaj sînt predominante, peste jumătate din respondenţi întîmpinînd aceste probleme. Se poate ca aceste re ţineri şi dificultăţi s ă ducă la marginalizarea persoanei bolnave sau a familiei din care face parte.Doar o parte (7) din cei 20 de respondenţi afirmă c ă persoana cu dizabilitate psihică este acceptată cu multă înţelegere de anturaj. Răspunsurile exacte sînt redate de reprezentarea grafic ă din figura 12.

10

8

6

4

2

0

Fig 12

Graficul întrebă rii 12

figura 12. 10 8 6 4 2 0 Fig 12 Graficul întreb ă rii 12 întîmpin

întîmpin ă m dificult ăţ i - 5 ă m dificult ăţ i - 5

persoane

da, cu mult ă în ţ elegere - ă în ţ elegere -

persoane

cu re ţ ineri - 8 ţ ineri - 8

7

persoane

13. Analizînd răspunsurile primite la întrebarea „În ce relaţie vă aflaţi cu persoana cu

deficienţe?” observăm c ă 9 persoane afirmă c ă au în familie o persoană cu tulburare psihic ă ceea ce înseamnă că simt cu adevărat dacă sînt evitate sau marginalizate din această cauză. Doar o mică parte dintre respondenţ i (3) preferă să evite persoanele cu deficienţ e, iar 8 persoane declară că cunosc bine persoana cu dizabilit ăţ i mintale chiar dac ă nu face parte dintre rude. Pentru analiza cantitativă a răspunsurilor primite observăm reprezentarea grafic ă din figura 13.

Fig. 13

Graficul întrebării 13

o cunosc bine - 8 persoaneeste ruda mea - 9 persoane o evit - 3 persoane

este ruda mea - 9 persoaneo cunosc bine - 8 persoane o evit - 3 persoane

o evit - 3 persoaneo cunosc bine - 8 persoane este ruda mea - 9 persoane

13. Fig. 13 Graficul întreb ă rii 13 o cunosc bine - 8 persoane este ruda

26

14. Observăm c ă la întrebarea „V-a ţi aflat în situaţia în care tulburarea persoanei s- a decompensat şi a avut nevoie de ajutor?” cei mai mul ţi respondenţi (13) nu s-au aflat în situa ţ ia de a fi nevoi ţi s ă asiste la o decompensare a bolii psihice a unei persoane cu tulburări mintale şi nu au avut astfel ocazia să cunoască implica ţiile acestei probleme. Observăm c ă există totuşi un numă r total de 7 persoane care s-au gă sit într-o astfel de situa ţie, o dată sau de mai multe ori şi care au fost nevoi ţi s ă acorde sprijin bolnavului şi să se confrunte cu situa ţia de criză în care s-a aflat persoana respectivă cît şi familia acestuia.

Graficul întrebării 14

Fig. 14 15 10 5 0
Fig. 14
15
10
5
0

o dată - 4 persoane ă - 4 persoane