Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
CENTRUL TUTORIAL HUNEDOARA
SPECIALIZARE DREPT

PROTECTIA COPILULUI
REFERAT

MASURILE DE PROTECTIE SPECIALA A


COPILULUI

Conf.univ.dr. Student
Adrian Circa Dinu Constantin
An III ID
PROTECŢIA COPILULUI

Potrivit art. 39 din Legea nr. 272/2004, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit
de ocrotirea părinţilor săi, are dreptul la protecţie alternativă. Aceasta include instituirea tutelei,
măsurile de protecţie specială sau adopţia.
Un copil (o personă care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capacitatea
deplină de exerciţiu) se află în dificultate dacă dezvoltarea, securitatea sau integritatea
sa, fizică, sau morală, este periclitată.

Copiii aflaţi în dificultate sunt reprezentaţi de:

-Copiii ai căror părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor
părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub
interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi şi nu a fost instituită tutela;
-Copiii care, în vederea protejării intereselor lor, nu pot fi lăsaţi în grija părinţilo r din
motive neimputabile acestora;
-Copiii abuzaţi sau neglijaţi;
-Copiii găsiţi sau abandonaţi de către mamă în unităţi sanitare;
-Copiii care au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspund penal.
Copilul aflat în dificultate se bucură de protecţie şi asistenţă în realizarea deplină şi
în exercitarea corespunzătoare a drepturlor sale.

Este de datoria statului să ofere copiilor care sunt în situaţii dificile protecţie şi ajutor
special, responsabilitatea de a asigura copilului aflat în d ificultate protecţie lşi asistenţă
în ceea ce priveşte realizarea şi exercitarea drepturilor sale revenind în primum rând
colectivităţii locale din care acesta face parte; statul sprijină colectivitatea locală din
care face parte copilul, în îndeplinirea oblijaţiilor ce îi revin pentru protecţia copilului
aflat în dificultate.

Pentru realizarea protecţiei copiilor şi tinerilor se prevede că exploatarea


minorilor, sau folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătatea, ori care le-ar pune
viaţa în primejdie sau dezvoltarea normală sunt interzise.

Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată la Adunarea Generală a


Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de ţara noastră prin
Legea nr. 18/1990, a consacrat principiul conform căruia familia constituie locul
natural de dezvoltare şi de educaţie al copilului. Astfel că, atunci când copilul este
privat de mediul său părintesc pe o perioadă sau în mod definitiv, art. 20 al Convenţiei,
impune statului să protejeze copilul în mod special.

Statul garantează protejarea copilului împotriva oricăror forme de violenţă,


inclusiv sexuală, vătămare ori abuz fizic sau mintal, de abandon sau de neglijenţă, de
rele tratamente sau de exploatare, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor o ri a unuia
dintre ei, a reprezentantului său legal sau a oricărei persoane.

Prima reglementare de protecţie a copilului pe baza unor principii moderne o


constituie Codul Familiei, mare parte din aceste principii fiind valabile şi astăzi; astfel
sunt prezăzute:

-Egalitatea de tratament a copiilor naturali sau adoptaţi;


-Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti numai în interesul
copilului;
-Egalitatea părinţilor în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti;
-Realizarea adopţiei numai în interesul celui adoptat.
Prin adoptarea de către Parlamentul României a Legii Nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, s-au pus bazele unui nou sistem de
protecţie, întemeiat pe următoarele principii:

-Prevalenţa interesului superior al copilului aflat în dificultate;


-Nondiscriminarea, care permite oricărui copil să beneficieze de măsurile de protecţie
prevăzute de lege;
-Favorizarea alternativelor de tip familial şi evitarea, pe cât posibil, a ocrotirii de tip
rezidenţial;
-Crearea unui nou cadru normativ pentru organizarea activităţilor desfăşurate de
fundaţii şi asociaţii.
În România au fost deschide centre de plasament pentru copiii ai căror poărinţi nu
puteau să-i îngrijească. După vârsta de trei ani, copiii erau plasaţi în diverse instituţii,
în funcţie de grupa de vârstă, dar fără a se lua în calcul preferinţele individu ale şi
menţinerea fraţilor împreună, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În urma acestui proces continuu de „dezrădăcinare” de lângă locurile familiare şi


prieteni, precum şi a abuzurilor întâlnite în instituţii, au apărut traumele pe viaţă în ceea
ce priveşte numeroşi copii. Condiţiile din instituţii au cunoscut un grad de deteriorare
ridicat, întrucât odată cu declinul economiei româneşti, s -a cunoscut şi o lipsă a
personalului specializat în îngrijirea copiilor.
Odată cu apariţia democraţiei în 1990, situaţia copiilor din instituţii s-a îmbunătăţit.
În 1997 a luat fiinţă sistemul de protecţie, ceea ce a dus la ameliorarea situaţiei acestor
copii. Au fost înfiinţate 41 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului şi câte una în fiecare din cele 6 sectoare ale Bucureştiului, responsabile
financiar şi operaţional atât pentru copiii aflaţi în dificultate cât şi pentru instituţiile de
ocrotire din raza fiecărui judeţ.

În decembrie 2006 instituţiile de rip rezidenţial publice şi private a dăposteau 19613


copii, în vârstă de până la 17 ani. Majoritatea copiilor instituţionalizaţi au vârste
cuprinse între 10 ani şi mai mult, mulţi sunt adolescenţi, ceea ce face ca integrarea lor
în sistemul de îngrijire de tip familial să fie destul de difici lă. Cei care împlinesc vârsta
de 18 ani ar trebui să părăsească instituţiile, în ciuda lipsei calificărilor necesare pentru
a trăi în mod independent. Legislaţia conţine dispoziţii referitoare la tinerii care
părăsesc sistemul instituţionalizat de stat care le permit acestora să beneficieze de
ajutor din partea statului pentru încă doi ani, perioadă în care aceşti sunt instruiţi în
vederea obţinerii calificărilor necesare pentru a se descurca independent.

Copiii aflaţi în grija instituţiilor şi a familiilor de substituţie

Din anul 2000, numărul copiilor din centrele de plasament a scăzut în mod
considerabil, în timp ce numărul copiilor plasaţi la rude până la gradul IV sau în cadrul
familiilor substitutive a crescut. Acest lucru a fost realizat parţial pri n creşterea
numărului de asistenţi maternali profesionişti. În 2001, în instituţiile publice erau
angajaţi 6927 de asistenţi maternali, în timp ce în decembrie 2006 14800.

Asistentul maternal profesionist este persoana fizică â, atestată în condiţiile


prezentei hotărâri, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său
creşeterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi
primeşte în plasament.

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi


serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit temporar sau definitiv de
ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi
lăsat în grija acestora.

Din 2003 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului împreună cu UNICEF


au început să redacteze o lege privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor.

Strategia Naţională pentru Protecţia Copilului şi Promovarea Drepturilor Copiilor


asigură cadrul pentru abordarea integratoare a sărăciei în rândul copiilor şi a excluziunii
sociale a copiilor, stabileşte responsabilităţile în vederea coordonării şi punerii în
practică şi stabileşte obiectivele politice.
Ţintele strategiei sunt:

-Copiii confruntaţi cu riscul separării de părinţi;


-Copiii separaţi de părinţi;
-Copiii abandonaţi în unităţi sanitare;
-Tinerii beneficiari ai unei forme de protecţie;
-Copiii care sunt victime ale abuzului, neglijenţei sau exploatării;
-Copiii delincvenţi;
-Copiii cu handicap, HIV şi boli cronice grave;
-Copiii străzii;
-Copiii cu tulburări comportamentale;
-Copiii care aparţin unor minorităţi etnice;
Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a
drepturilor lor în condiţiile Legii 272/2004, astfel:

-Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale;


-Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie;
-Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele,
precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament;
-Copilul ai căror părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de întreţine relaţii
personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care aceste lucru
contravine interesului superior al copilului;
-Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime private şi
familiale;
-Copilul are dreptul la libertate de exprimare;
-Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei
probleme care îl priveşte;
-Copilul are dreptul de a fi ascultat;
-Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie;
-Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale şi informale, precum şi
libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de legea 272/2004;
-Copilul are dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale;
-Copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă;
-Copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi.
Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică,
mentală, spirituală, morală şi socială.

În acest scop, părinţii sunt obligaţi:

-Să supravegheze copilul;


-Să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;
-Sa informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în
considerare opinia acestuia;
-Să intreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
-Să coopereze cu persoanele fizice şi juridice care ex ercită atribuţii în domeniul
îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.
Modalităţi de protecţie a copilului aflat în dificultate

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor


destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea
părinţilor sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija
acestora.

Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:

 Plasamentul – constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar,


care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, fuie la o persoana sau
familie, fie la un asistent maternal profesionist sau un serviciu de tip rezidenţial
şi licenţiat în condiţiile legii;
 Plasamentul în regim de urgenţă – este o măsură de protecţie specială, cu
caracter temporar , care se stabileşte în condiţiile în care copilul este abuzat sau
neglijat, precum şi în situaţia copilului găsit sau a celui abandonat în unităţi
sanitare;
 Supravegherea specializată – se dispune în condiţiile legii faţă de copilul care a
săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.
La nivelul Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului s -au
dezvoltat o serie de principii: serviciul de Asistenţă maternală; serviciul pentru
probleme de protecţie de tip familial a copilului; serviciul pentru probleme de
protecţie de tip rezidenţial a copilului.

Legislaţia şi instituţiile specifice protecţiei copilului instituţionalizat

Legislaţia românească cu privire la protecţia copilului instituţionalizat are ca


bază atât experienţele social-politice adaptate la realitatea cotemporană, cât şi anumite
documente naţionale şi internaţionale, menite să atragă atenţia asupra problemelor
stringente cu care se confruntă copiii instituţionalizaţi. Se pot aminti:

- Recomandarea nr. 1286/1996 a Consiliului Europei referitoare la strategia


europeană în favoarea copilului;
- Concluziile Conferinţei „Drepturile Copiilor şi politici în favoarea
copiilor”, Leipzig, 30 mai-1 iunie 1996;
- Declaraţia de la Riga referitoare la alternativele la îngrijirea
instituţionalizată a copilului – 1994;
- „Sprijin pentru Familie: un răspuns pentru copiii aflaţi în situaţii deosebit
de dificile”, Estonia, 1995;
- Seminarul „Copii ocrotiţi în instituţii rezidenţiale”, Bucureşti, 1995;
- Studiul privind Casele de copii din România.
În domeniul creşterii şi educării copiilor şi tinerilor lipsiţi de ocrotirea
părintească, reforma a început înainte de apariţia noii legislaţii. Dovezile se găsesc în
numeroasele instituţii restructurate după model familial; în deschiderea acestora către
comunitatea locală, către diverse instituţii de stat şi private, către cetăţenii obişnuiţi; în
perfecţionarea profesională a educatorilor. Nu de puţine ori s -a afirmat că dacă există
un domeniu al învăţământului ca şi a întregii noastre vieţi sociale în care reforma a
pornit în mod vizibil, atunci acesta este al educării, creşterii şi integrării copiilor şi
tinerilor aflaţi în casele de copii.

Trecerea centrelor de plasament de sub tutela MEC sub cea a Departamentului


pentru Protecţia Copilului, prin Consiliile locale, nu a fost numai administrativă, ci de
esenţă. Din instituţii de educaţie au devenit un fel de instituţii de prestare de servicii
sociale. Cadrele didactice din aceste instituţii , deşi îşi păstrează statutul anterior,
depind simultan şi de învăţământ, şi de administraţie. Profesioniştii cu pregătire pentru
educaţie şi instruire au fost înlăturaţi din funcţii, fiind sesizate astfel instituţi ile statului
şi opinia publică, copiii fiind evaluaţi de persoane care deţin funcţii administrative. Se
impune astfel găsirea unor soluţii adecvate în scopul dezvoltării şi educării
corespunzătoare a copiilor din centrele de plasament.

Bibliografie:

1. Codruţa Hageanu, „Protecţia copilului şi a altor categorii de persoane”;

2. C.A. Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, decizia nr.
1012/2005 şi nr. 267/2006, P.R. nr. 3/2006, p. 91-95

3. Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;