Sunteți pe pagina 1din 3

Piața vilelor de lux

În 2012, preţurile proprietăţilor rezidenţiale de lux din România au scăzut mai


puţin decât în anul precedent, fapt care a făcut ca investiţiile în acest domeniu să
rămână în continuare atractive. Numărul tranzacţiilor au crescut faţă de cel din
2011, "în contextul în care evoluţia monedei europene rămâne incertă pe termen
mediu-lung", a declarat Victor Zaharia, managing partner al Coldwell Banker
Affiliates.

Faţă de anul 2011, când preţurile au scăzut în cazul acestor proprietăţi cu circa 6%
- 7%, în anii anteriori, odată cu începutul crizei economice, ieftinirea lor a fost
mult mai accentuată. Din această cauză persoanele care au sesizat această
oportunitate au hotărât să cumpere proprietăţi de lux pentru că au putut
beneficia de preţuri scăzute, aflate la minimul ultimilor cinci ani, dar şi de dobânzi
bancare convenabile.

Astfel, dacă luăm în considerare o dobândă anuală, la euro, de circa 3% - 4%,


cumpărarea unei proprietăţi de lux din România ar putea aduce persoanei care o
achiziţionează un randament de 7% - 10% într-un singur an, a explicat Zaharia.

Acest lucru, spune el, face din cumpărarea unei astfel de proprietăţi "o afacere
bună", în cazul în care scopul urmărit de către cumpărător este acela de a o
închiria, motiv pentru care din ce în ce mai multe persoane aleg să investească în
acest segment al pieţei imobiliare.

De ce aleg proprietarii imobilelor de lux să le vândă şi în cât timp


găsească un cumpărător?

Principalul motiv care îi determină pe proprietarii vilelor de lux să le scoată la


vânzare este costul lor ridicat de întreţinere.Menţinerea şi îngrijirea unei
proprietăţi rezidenţiale de lux poate necesita fonduri financiare semnificative,
lăsarea proprietăţii în starea iniţiala dobândirii urmând să ducă la o probabilă
scădere a valorii acesteia.
În momentul de faţă, cele mai multe dintre proprietăţile rezidenţiale scoase la
vânzare, în Capitală sunt clădiri considerate a fi monumente istorice. Cea mai
scumpă ar putea fi tranzacţionată pentru suma de 8,5 milioane de euro. Topul
este bazat pe ofertele publice disponibile pe site-urile de specialitate dar şi pe
cele ale unor agenţii imobiliare.

Oamenii de afaceri care si-au facut case grozave la tara, ca sa scape


de nebunia de la bloc, traiesc o mare deziluzie in aceste timpuri.
Rand pe rand, au descoperit ca traiul pe-o gura de rai nu-i chiar ieftin
si deloc usor.

Cum si situatia economica nu da semne ca s-ar indrepta curand vor sa-si vânda
repede vilele, doar ca... nu se inghesuie nimeni.
O casa imensa, cu piscina si terasa, ridicata in satul Pruniș, la 30 de km de Cluj, a
costat 700.000 de euro. Proprietarul ei, domnul Benoit, un francez de 35 de ani,
venit in Romania cu afaceri, a adus special anumite materiale din Franta. Acum
vrea sa vinda domeniul de peste 5.000 de metri patrati. Numai ca drumul de
acces e greoi si cu utilitatile sta prost.
Pretul de vanzare al “casei de vis” este de 600.000 de euro. Puneti insa la
socoteala si intretinerea de peste 2000 de lei lunar.
In acelasi impas e si un domn din Mures: inainte de criza, si-a ridicat o vila de
aproape 300 de metri patrati, la 10 kilometri de capitala judetului. Acum ar vinde-
o si la jumatate de pret, dar nu gaseste cumparator.

În 2017, mari şi ambiţioase proiecte imobiliare au împânzit practic Iașul în ultima


perioadă, zeci de blocuri şi cartiere întregi de vile aşteptând în acest moment
autorizaţii de construire de la Primărie. Dacă înainte de criză proponderente erau
vilele, efervescenţa cu care se ridică locuinţe colective şi blocuri este acum una
fără precedent. Proiecte imobiliare importante vor schimba la faţă cartiere
precum Bucium, Păcurari, Tătăraşi, CUG şi Moara de Vânt.

Cartierul de vile se află lângă viitorul Spital Regional de Urgenţe (SRU), blocuri de
10 şi 6 etaje sunt la ieşirea din Iaşi, două cartiere de blocuri vor răsări în zona
Plopii fără Soţ, dintre care unul pe terenul aferent vilei fostului dictator Nicolae
Ceauşescu, un bloc de 11 etaje va fi construit lângă Fortus, iar în Oancea un alt
imobil de 6 etaje. Investitorii sunt oameni de afaceri şi diverse societăţi, în timp ce
alţi proprietari încearcă să vândă bunurile imobiliare cu tot cu documentaţii
urbanistice.

Potrivit informaţiilor deţinute de „Ziarul de Iaşi“, Georgescu a devenit proprietar


pe teren în 2005, în baza unui schimb imobiliar cu Constantin I., când ultimul avea
venerabila vârstă de 89 de ani. Bătrânul intrase în posesia terenului prin
reconstituirea dreptului la proprietate (Legea 18/1991). Medicul a dat la schimb o
vilă în Păun, evaluată atunci la 210.000 lei. În acelaşi timp, terenul din Moara de
Vânt avea o valoare de 412.000 lei. Chiar dacă cele două bunuri nu aveau aceeaşi
valoare, schimbul imobiliar nu a presupus şi achitarea unei diferenţe în bani.
În prezent, suprafaţa de teren din Moara de Vânt este evaluată la cel puţin 2,8
milioane lei. Evaluarea a fost făcută având în vedere valoarea stabilită de Primărie
pentru terenul pe care va fi construit SRU (32 euro/mp).

Surse: www.gandul.info
www.ziaruldeiasi.ro
www.stirileprotv.ro

S-ar putea să vă placă și