Sunteți pe pagina 1din 19

Cuprins

CAPITOLUL 1. Noțiuni introductive privind importanța rumegătoarelor mici.............................3


1.1 Importanța și rolul creșterii ovinelor............................................................................3
1.2 Importanța și rolul creșterii caprinelor.........................................................................5
CAPITOLUL 2. Rolul încrucișărilor de ameliorare la rumegătoarele mici....................................7
CAPITOLUL 3. Principii în elaborarea programelor de ameliorare a animalelor..........................8
CAPITOLUL 4. Etapele elaborării programelor de ameliorare......................................................9
4.1 Direcțiile de ameliorare..................................................................................................9
4.2 Stabilirea metodei de ameliorare....................................................................................9
4.3 Stabilirea programului tehnic de desfășurare a lucrărilor de ameliorare.....................10
CAPITOLUL 5. Aspectele tehnice privind programele de ameliorare la rumegătoarele
mici................................................................................................................................................10
CAPITOLUL 6. Metode de încrucișare utilizate în scopul ameliorării.........................................11
6.1 Încrucișări de absorbție................................................................................................12
6.2 Încucișarea de infuzie...................................................................................................16
6.3 Încrucișări pentru formarea de noi rase .......................................................................18

1
Capitolul1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND IMPORTANȚA
RUMEGĂTOARELOR MICI

Multiplele producții ce se obțin ca urmare a creșterii și exploatării ovinelor și caprinelor,


precum și calitatea deosebită și valoarea biologică ridicată a acestora, dar și economicitatea
obținerii lor, au făcut ca încă din cele mai străvechi timpuri ca speciile de ovine și caprine să fie
extrem de apreciate, bucurându-se totodată și de o atentie deosebită din partea crescătorilor.

1.1 Importanța și rolul creșterii ovinelor

Actualmente, la nivel internațional și național, creșterea ovinelor reprezintă o activitate de


bază și o ramură principală a zootehniei și are o contribuție deosebită la dezvoltarea economică a
statelor crescătoare, participând în mod direct, alături de celelalte sectoare specifice creșterii
animalelor, la îmbunătățirea nivelului de trai al fermierilor.
Cu toate că de-a lungul timpului obiectivele creșterii ovinelor au suferit modificări sub
influiența diferitelor etape ale istoriei, crescătorul a căutat mereu să selecționeze, să amelioreze și
să perfecționeze pentru creștere în interesul său, doar acele animale care corespundeau scopului
urmărit. Procedându-se în acest fel s-au creat și perfecționat grupe de rase specializate pentru
diferite producții existând în prezent rase de ovine care au diverse direcții de expoatare.
De asemenea, selecția severă coraborată cu asigurarea unor condiții de creștere,
întreținere, exploatare și alimentație la parametrii optimi au permis crearea unor rase cu
performanțe de producție și de reproducție remarcabile. Așa este cazul raselor englezești care
dispun de calități remarcabile pentru producția de carne, a raselor germane și franceze de lapte
care produc peste 400 l pe durata uneii lactații normale, a rasei Karakul care produce pielicele de
o valoare estetică și comercială remarcabilă, a raselor Romanov și Finnish Landrace care au
procentul de prolificitate de peste 200%.
Cu toate acestea, datorită condițiilor diferite de la țară la țară și adesea în arealul aceluiași
stat, producțiile totale și medii înregistrează diferențieri accentuate în funcție de gradul de

2
intensivizare a agriculturii dar și de realizările înregistrate în direcția exploatării și ameliorării
ovinelor, la care se adaugă și factorii naturali de influiență.
În țara noastră sub influiența condițiilor geoclimatice și diversitatea zonelor de relief, dar
și ca urmare a măsurilor aplicate în domeniul reproducției și a ameliorării ovinelor, s-au obținut
în ultimele decenii progrese deosebite atât în privința creșterii șeptelului ovin cât și în sporirea
producțiilor obținute de la această specie, însă rezultatele la care s-a ajuns în etapa actuală
demonstrează faptul că suntem încă departe de performanțele realizate de acestă specie în alte
țări.
Evoluția efectivelor sub aspect numeric plasa România în deceniul opt al acestui secol pe
locul patru în Europa, însă după anul 1990, în condițiile nou create specifice trecerii la o
economie liberă și la alte forme de proprietate, s-au manifestat unele aspecte negative cu privire
cu influiență directă asupra numărului de ovine și implicit asupra calității materialului genetic
crescut actualmente în țara noastră.
Sub influiența modificărilor impuse de trecerea la o economie de piață, în intervalul scurs
din 1990 și până în prezent, s-a constatat o inversare a priorităților în creșterea ovinelor și o
aliniere la tendințele europene și mondiale, cu o accentuare deosebită asupra sporirii producției
de carne, justificată în prezent prin prețurile mai bune practicate pe piețele mondiale. În
condițiile țării noastre se impune și o intensificare a selecției ovinelor în vederea sporirii
producției de lapte, realizându-se astfel și o eficientizare a creșterii acestei specii.
Din punct de vedere al performanțelor productive oile crescute actualmente în România
sunt extrem de heterogene, excepție făcând cele din rasa Merinos de Palas care sunt recunoscute
ca fiind bune producătoare de carne și lână fină, motiv pentru care în viitor se impune ca
efectivele autohtone și de import crescute la noi să facă obiectul unor acțiuni de selecție și
ameliorare în vederea îmbunătățirii producției de carne și lapte.
Ridicarea potențialului productiv se poate realiza fie prin selecția indivizilor de rasă
curată, fie prin practicarea încrucișărilor industriale și ameliorare, utilizând genitori cu
performanțe remarcabile.
Altă cale de creștere a producțiilor rezultate prin creșterea și expoalarea ovinelor o
constituie ridicarea performanțelor reproductive la efectivele existente și îmbunătățirea
tehnologiilor de creștere aplicate în cazul tineretului ovin, mergându-se, atunci și acolo unde
condițiile concrete permit, până la intesivizarea totală, însă în condiții de eficiență economocă
(Pascal C., 2010).

3
1.2 Importanța și rolul creșterii caprinelor
Caprinele reprzintă o specie care se bucură de un real interes în rândul crescătorilor de
animale. Acestea au fost crescute și exploatate de către om încă din cele mai vechi timpuri.
Există în acest sens izvoare istorice conform cărora capra a fost printre primele animale
domesticite de către om, acum aproximativ 8000 de ani în vechea Mesopotamie. Cu toate
acestea, capra, datorită faptului că este considerată un animal vioi neastâmpărat, capricios,
risipitor, lacom și stricător, nu se bucură de prea multă simpatie din partea marii majorotăți a
populației rurale. Însă, trebuie specificat faptul că specia capră devine "stricătoare" - ca de altfel
orice altă specie de animale – numai în situația în care este lăsată să sufere de foame sau este
nesupravegheată mult timp.
Cu toate că multe dintre însușirile ce o caracterizează nu o plasează înaintea altor specii
de interes zootehnic, capra, în multe țări, pe zi ce trece, își câștigă un areal de răspâdire tot mai
vast. Astfel, în țările occidentale din Europa, Africa și Asia, unde factorii socio-economici sunt
favorabili creșterii caprinelor, această ramură a zootehniei a înregistrat un real progres. Interesul
economic acordat creșterii caprinelor derivă din capacitatea lor lactogenă superioară, deoarece
este cunoscut și confirmat faptul că pe durata unei lactații se pot obține, în condiții obișnuite,
producții de lapte de cca. 7-20 ori mai mari decât greutatea corporală. Și pentru ca această
afirmație să poată fi interpretată corespunzător, trebuie să precizăm faptul că taurinele produc
într-o lactație o cantitate de lapte mai mare doar de 5-7 ori decât greutatea lor proprie.
Alte particularități biologice și economice care impun acordarea unei atenții sporite
acestei specii sunt reprezentate de prolificitatea ridicată, precocitatea și gradul mare de
adaptabilitate și rezistență la condiții mai aspre și diverse de climă, relief și vegetație.
Datorită tuturor acestor particularități biologice și economice, caprinele, împreună cu alte
specii, pot contribui în mare măsură la asigurarea unei bune părți din deficitul de proteină din
hrana oamenilor. Acesta este motivul pentru care în prezent specialiștii aparținând diverselor
organisme internaționale, și îndeosebi a celor de la FAO, acordă o prioritate din ce în ce mai
mare sporirii numerice a efectivelor concomitent cu îmbunătățirea productivității speciilor,
îndeosebi în unele state aflate în curs de dezvoltare din Africa, Asia și America Latină, adică
tocmai în zonele în care se înregostrează un important deficit proteic. Totodată, în aceste zone
ale globului se află și importante suprafețe de teren acoperite de vegetație slab dezvoltată,
predominant lemnoasă, care nu poate fi valorificată în mod eficient decât de această specie și
parțial de ovine și taurine.
În zonele menționate, în mare parte efectivele de caprine aflate în expoatare aparțin unor
tipuri caracterizate printr-o rusticitate accentuată și dau producții, în majoritatea situațiilor,
4
mediocre. În alte țări , cum ar fi de pildă cele din Europa occidentală, munca de selecție
desfășurată în mod susținut și la un nivel corespunzător a permis obținerea de noi rase cu
precocitate și prolificitate deosebită și producții de lapte remarcabile.
Tot în aceste țări, datorită calităților deosebite ale laptelui de capră, se încurajează
consumul acestuia. Mai mult decât atât, unele spitale din Franța, Elveția și Germania cresc capre,
iar laptele astfel obținut este folosit ca aliment de bază în tratarea unor boli și afecțiuni cronice.
În Italia, și în mod deosebit în regiunea Napoli, Palermo și Roma, precum și în Grecia și Egipt se
consumă cantități apreciabile de lapte proaspăt de capră, însă crud. Aici există obiceiul de a se
mulge capra în stradă, în târguri și în piețe, iar laptele este consumat la fața locului, încă fiind
cald.
În unele țări din Orientul Mijlociu și Extremul Orient creșterea caprelor a fost orientată
spre obținerea unor tipuri locale specializate pentru obținerea de mohiar. De asemenea, în unele
țări să existe și o veche tradiție în prelucrarea gospodărească sau industrială a laptelui, pieilor și
învelișului pilos de capră (Pascal C., 2010).
Evoluția societății și a civilizației a determinat transformarea etapei de creștere a
animalelor, producătoare de alimente pentru subzistența familiei într-o nouă etapă, zootehnia
modernă, producătoare de marfă.
Spre deosebire de creșterea animalelor, bazată pe consecințe profesionale tradițonale,
zootehnia modernă își are fundamentul în știință și tehnologie și funcționează pe principii
inginerești.
Capacitatea animalelor de-a transforma cu eficiență furajele în produse animale, este o
proprietate genetică a fiecărui individ, moștenită de la părinții săi și susceptibilă de-a fi
ameliorată. Prin urmare, ea trebuie să fie îmbunătățită în decursul generațiilor care se succed,
prin metodele ingineriei genetice moleculare(Grosu H. șiOltenacu P., 2005).

5
Capitolul 2. ROLUL ÎNCRUCIȘĂRILOR DE AMELIORARE LA
RUMEGĂTOARELE MICI

Utilizarea încrucişărilor are scopuri multiple care urmăresc rezolvarea unor cerinţe
economice imediate, ameliorarea anumitor însuşiri necorespunzătoare ale altor rase şi formarea
de rase noi. Datorită diverselor avantaje obţinute prin practicarea încrucişărilor, acestea se aplică
pe larg în creşterea rumegatoarelor mici cum sunt ovinele şi caprinele. După scopul urmărit, se
deosebesc încrucişări industriale şi încrucişări de ameliorare (Pascal C., 1998).
Evoluția societății și a civilizației a determinat transformarea etapei de creștere a
animalelor, producătoare de alimente pentru subzistența familiei într-o nouă etapă, zootehnia
modernă, producătoare de marfă.
Spre deosebire de creșterea animalelor, bazată pe consecințe profesionale tradițonale,
zootehnia modernă își are fundamentul în știință și tehnologie și funcționează pe principii
inginerești.
Capacitatea animalelor de-a transforma cu eficiență furajele în produse animale, este o
proprietate genetică a fiecărui individ, moștenită de la părinții săi și susceptibilă de-a fi
ameliorată. Prin urmare, ea trebuie să fie îmbunătățită în decursul generațiilor care se succed,
prin metodele ingineriei genetice moleculare.
În trecut, accentul a fost pus în special pe producția de lână, subestimându-se producțiile
de lapte și carne.
În prezent, au apărut schimbări importante privind utilizarea resurselor genetice în sensul
că, fermiarii preferă din ce în ce mai mult rase care pot realiza producții mai mari de lapte și
carne(Grosu H. șiOltenacu P., 2005).
În general, încrucișările de ameliorare sunt efectuate cu scopul îmbunătățirii
performanțelor unei populații slab productive, în scopul corectării unor defecte întâlnite la
populație sau în scopul creării unor populații de sinteză(Ivancia M., 2007).

6
Capitolul 3. PRINCIPII ÎN ELABORAREAPROGRAMELOR DE
AMELIORARE A ANIMALELOR

Ameliorarea animalelor a fost definită ca fiind un complex dirijat de sisteme și metode


menit să modifice structura genetică a populațiilor de la o populație la alta, în sensul
îmbunătățirii potențialului ereditar care determină însușirile morfoproductive ale animalelor.
Multitudinea aspectelor ce rezultă din conținutul noțiunii de ameliorare ridică tot atâtea probleme
tehnice, organizatorice și economice care trebuie rezolvate astfel încât întregul proces să se
desfășoare ca un tot unitar, iar rezultatele obținute să răspundă eficienței și prevederilor
preconizate.
Atâta timp cât mijloacele de acțiune ale ameliorării sunt populațiile de animale răspândite
pe areale largi și forțele umane și mijloacele economice de realizare a acțiunilor de ameliorării
sunt concentrate în centre de coordonare, cercetare și decizie, este de neconceput ca ansamblul
problemelor pe care le ridică ameliorarea animalelor într-o zonă sau un stat să fie rezolvate fără
coordonare unitară.
Progresele remarcabile ale geneticii populațiilor, necesitatea obținerii, prelucrării și
interpretării unui volum imens de informații în vederea aplicării celor mai adecvate procedee,
dezvoltarea rețelei de însămânțări artificiale și cerințele ritmice de asigurare a materialului
biologic capabil să răspundă tehnologiilor moderne de creștere impun și determină organizarea
întregii activități de ameliorare, în mod centralizat.
Instrumentul central al coordonării acestei activități sunt programele de ameliorare elaborate
pentru fiecare specie în parte în care sunt prevăzute pentru desfășurarea procesului de
ameliorare: dicrecțiile și obiectivele, sistemele, tehnica și cadrul organizatoric.
Programul de ameliorare privește specia, în întregul ei și rasele care o alcătuiesc, de pe
întreg teritoriul țării, fiind realizat în planuri de ameliorare, pentru zone și areale mai strânse,
având în vedere caracteristicile diferențiate ale populațiilor, cadrul tehnic și organizatoric
propriu fiecărei zone.

7
Capitolul4. ETAPELE ELABORĂRII PROGRAMELOR DE
AMELIORARE

Pentru elaborarea programelor de ameliorare este necesară parcurgerea următoarelor


etape:
- stabilirea direcțiilor și obiectivelor ameliorării;
- definirea metodei de ameliorare;
- stabilirea programului tehnic de desfășurare a lucrărilor de ameliorare.

4.1 Direcțiile de ameliorare

Direcțiile de ameliorare ale orcărei specii trebuie stabilite pe baza cunoașterii:


- Materialului biologic;
- Disponibilităților de variație genetică în populație;
- Importanței relative care trebuie acordată fiecărui caracter, mai exact a grupelor de
caractere ce vor desemna tipul de producție și principalele însușiri biologice ale tipului.
Detalierea obiectivelor ameliorării, în funcție de direcția preconizată și de rasele
considerate, trebuie să cuprindă principalii indicatori valorici pentru caracterele urmărite, cel
puțin, pentru o perioadă de 2-3 generații fără a neglija stabilirea caracterelor apropiate în cazul în
care sistemul de ameliorare preconizat, se referă la obținerea efectului heterozis.
În lucrările pregătitoare, de maximă importanță sunt cunoașterea indicatorilor productivi
actuali ai populației. Acțiunile de ameliorare nu pot fi începute fără să se știe de unde se pleacă și
unde se dorește să se ajungă sau fără să existe prospecțiuni referitoare la parametrii fenotipici și
genetici ai populației.

4.2 Stabilirea metodei de ameliorare

Stabilirea metodei de ameliorare necesită mult discernământ, fiind fundamentată, în


primul rând de materialul aspura căruia acționează ameliorarea, în funcție de ereditatea și
variabilitatea genetică a materialului biologic pe care se lucrează.
8
Precizarea metodei de ameliorare este determinată chiar de direcțiile și obiectivele
stabilite.
Definirea metodei trebuie:
- Să aibă în vedere principiile de utilizare și efectele rezultate în urma aplicării diferențiate
a metodelor de creștere și a sistemelor de împerechere;
- Să se sprijine pe cunoașterea nivelului biologic mediu al populațiilor;
- Să țină seama de posibilitățile tehnice și organizatorice existente și de perspectivă pentru
realizarea acțiunilor ameliorării și de nivelul tehnologiilor de creștere folosite în
expoatarea animalelor.
Metoda de ameliorare la nivel național, referindu-se la o specie, trebuie să stabilească în
mod diferențiat structura raselor pe teritoriu și să preconizeze, pentru fiecare, particularitățile
de aplicare.
De asemenea, metoda de ameliorare trebuie să precizeze principiile de bază ale
metodologiei cu referie specială la structura de ameliorare și de reproducție a populațiilor.
Indiferent de medota utilizată, unitățile de realizare a materialului biologic, prin intermediul
căruia se va acționa în masa populației, trebuie structurate într-un sistem funcțional cu
eficiență maximă.
Metoda de ameliorare trebuie să definească pentru fiecare structură din cadrul populației
metode de creștere și obținere a materialului biologic.

4.3 Stabilirea programului tehnic de desfășurare a lucrărilor de ameliorare

Acesta trebuie să precizeze în detaliu:


- Etapele e desfășurare a acțiunilor;
- Localizarea lor în timp;
- Metodele utilizate pentru fiecare etapă în parte.
Având în vedere programele de ameliorare a ovinelor din țara noastră, sunt redate în
continuare.

9
Capitolul 5. ASPECTELE TEHNICE PRIVIND PROGRAMELE
DEAMELIORARE LA RUMEGĂTOARELE MICI

La ovine, programul acțiunilor tehnice este bazat, în principal, pe metoda de creștere în


rasă curată. Aceasta se sprijină pe funcționarea fermelor elită, care sunt unități specializate
pentru producrea de reproducători masculi de înaltă valoare zootehnică și pentru crearea
condițiilor necesare selecției reproducătorilor după performanțele proprii și ale descendenților.
Programul tehnic, în cardul acestor ferme, prevede producerilor generațiilor de berbecuți
prin împerecheri nominalizate. În sectorul de reproducție al fermei de elită, se prevede creșterea
pe bază de linii și familii, în scopul îmbunătățirii unor însușiri particulare.
Aprecierea berbecuților se efectuează până la vârsta primului tuns, în stațiunea de testare,
după performanțe proprii. După selecția acestora și utilizarea la însămânțări, se efectuează testul
descendenței obținute, urmărindu-se aptitudinile pentru producția de carne prin controlul
îngrășării și aptitudinile pentru producția de lână.
Selecția berbecuților are la bază aprecierea performanțelor proprii, datorită heritabilității
mijlocii și mari a principalelor caractere care determină producția cantitativă și calitativă de lână.
Testul după descendenți se efectuează numai la berbecii candidați pepinieri din femele de
elită, pe baza rezultatelor obținute de către descendenții și descendentele acestora în cadrul
testului după performanțele proprii ale fiecărui descendent (Ivancia M., 2005).

10
Capitolul 6. METODE DE ÎNCRUCIȘARE UTILIZATE ÎN SCOPUL
AMELIORĂRII

În funcție de scopul urmărit, încrucișăile pot fi de ameliorare sau industriale.


În general încrucișările de ameliorare sunt efectuate cu scopul îmbunătățirii
performanțelor unei populații slab productive, în scopul corectării unor defecte întâlnite la o
populație sau în scopul creării unor populații de sinteză.

6.1 Încrucișări de absorbție

Încrucișarea de absorbție este împerecherea sistematică a femelelor dintr-o


populație locală (L) (rasă, linie, crescătorie) și a descendenților lor din F1, F2, F3 și așa
mai departe cu masculi dintr-o populație imigrantă (A), mai valoroasă.
Are ca scop substituirea primei populații prin cea de-a doua prin transformarea ei
radicală, ridicând-o la nivelul celei perfecționate sau implementarea unei populații într-un
mediu nou.
În consecință, încrucișarea de absorbție se folosește, în următoarele două situații:
a) Pentru înlocuirea unei populații slab productive, cu una mai valoroasă.
b) Pentru transmiterea progresului genetic în structura de multiplicare a piramidei
ameliorării, de la fermele de elită la cele de producție.

Înlocuirea unei populații slab productive cu una mai productivă


Schema clasică a acestei încrucișări este următoarea:
- Masculii din rasa imingrantă, amelioratoare, A sunt încrucișați cu femelele din
rasa locală L, rezultând metișii F1;
- Masculii metiși F1 se sacrifică, femelele F1 metise vor fi împerechiate cu masculii
din rasa A și rezultă metișii F2;

11
- Masculii metiși F2 se sacrifică, iar femelele se împerechează cu masculii din rasa
A, obținându-se metiși F3 și așa mai departe.
Se poate observa că femelele metise din generațiile F1,F2, F3 etc. Se
împerechează numai cu masculi din rasa amelioratoare A, folosind succesiv
retroîncrucișările sau încrucișările de întoarcere cu masculi din rasa paternă.
Prin încrucișarea de absorbție, genele unei rase se înlocuiesc, treptat cu genele
altei rase în proporție de 50% în F1, 75% în F2, 87,5% în F3 etc. (fig. 6.1).

Figura 6.1 Schema încrucișării de absorbție

Cu cât condițiile de viață, asigurate metișilor în transformate sunt mai apropiate cu cele
specifice, cerute de rasa amelioratoare, cu atât încrucișarea se poate continua cu un număr mai
mare de generații și invers.
Absorbția completă a unei rase nu se poate realiza decât după un număr foarte mare de
generații.

12
Dar, convențional, se consideră că metișii rezultați în generația aIV a sau a V a, fac parte din
rasa de ameliorare și pot fi înscriși, ca atare, în registrele genealogie ale rasei respective.
Ameliorarea raselor primitive, prin această metodă, se face mult mai repede și mai
eficient decât prin selecția aplicată în creșterea în rasă curată, deși, transformarea raselor prin
această metodă impune îmbunătățirea condițiilor de viață și practicarea selecției continue.
Această metodă se folosește pe scară largă și pe areale mari. Unele rase ameliorate,
pentru a se putea aclimatiza la condiții mai puțin favorabile de viață, vor fi încrucișate cu rase
rustice, primitive pentru a menține însușirile biologice valoroase ale acestora (vitalitatea și
rezistența).
Rasele obținute nu vor fi copii fidele ale raselor ameliorate.

Avantajele și dezavantajele încrucișării de absorbție


Încrucișarea de absorbție are ca alternativă înlocuirea directă a rasei primitive cu cea
ameliorată. Față de această alternativă, încrucișarea de absorbție prezintă dezavanajul că este mai
lentă (durează mai mult) dar și avantajele:
- Este mai economică în special la bovine și ovine, pentru că înlocuirea simultană a tuturor
animalelor locale ar fi mai costisitoare, dar nu imposibilă;
- Este mai sigură pentru că este suficient timp în decurs de 4-6 generații să se amelioreze și
condițiile de expoatare la nivelul exigențelor rasei perfecționate imigrante și pentru că
dezvoltarea intrauterină a metișilor (în organismul mami locale), menținerea unei gene de
la rasa locală și selecția în decurs de 3-5 generații favorizează o adaptare mai bună a
metișilor în condițiile locale.
Încrucișarea de absorbție a fost folosită cu rezultate bune atât în alte țări cât și la noi în
țară. La noi:
- S-au substituit rasele Țurcană și Țigaie cu Merinos etc.

b) Încrucișarea de absorbție pentru transmiterea progresului genetic în piramida


ameliorării
Progresul genetic este realizat în fermele de elită și transmis apoi în fermele de producție,
scopul final fiind obținerea unor animale cu o capacitate de producție cât mai mare.
Transmiterea progresului genetic la fermele de elită la cele de producție se poate face în
trei moduri:
- Livrarea de masculi (eventual și femele) de valoare medie, din fermele de elită în cele
de reproducție.

13
În aceste ferme are loc înmulțirea și descendenții masculi obținuți vor fi livrați pentru
reproducție în fermele de producție.

Acest proces este o formă tipică: se substituie continuu genofondul fermelor de înmulțire
și producție cu cel al fermelor de elită.

- Livrarea de masculi (eventual și femele) de valoare medie, din fermele de elită direct în
cele de producție.

Procesul este similar celui anterior, cu deosebirea că transmiterea progresului este mai
rapidă.

-Livrarea, pe de o parte, de masculi și femele la fermele de simplă hibridare (fostă fermă


de înmulțire) ce ptoduc femele simplu hibride, care sunt vândute fermelor de producție, și pe
de altă parte, livrarea: fie de masculi direct din nucleu (ferme de elită), în cele de producție
(încrucișare dublă trirasială), fie producerea de masculi simplu hibrizi pe aceeași cale ca și
femelele (încrucișare trirasială).

14
Procedeul este larg folosit la găini și porci, dar nu mai este considerat o încrucișare de
absorbție, ci o multilicare și o combinare.
Eficiența sistemului de transmitere a progresului genetic depinde de doi factori:
- Ritmul progresului genetic realizat de fermele de elită (în momentul când progresul nu se
realizează în cantitate suficient de mare și continuu, mecanismul nu se justifică pentru că
valoarea genetică a animalelor din fermele de producție și elită se egalează repede);
- Rapiditatea transmiterii progresului genetic, timpul necesar, în generații sau ani, pentru
ca progresul realizat în fermele de elită să fie transmis în fermele de înmulțire și de acolo
în fermele de producție.

6.2 Încucișarea de infuzie

Încrucișarea de infuzie constă în împerecherea indivizilor dintre două populații, cu scopul


de a remedia unele însușiri mai puțin corespunzătoare la unele rase, de a-i corecta unele
defecte, fără ca rasa în care se face infuzia să sufere modificări importante.
După modul de efectuare și scop, se disting două tipuri de infuzie:
a) infuzia sistematică (clasică);
b) infuzia nesistematică (masivă).

Infuzia de infuzie sistematică


În acest scop, încrucișarea între cele două populații (locală L și amelioratoare A) se face o
singură dată, iar descendenții rezultați se împerechează cu indivizi din rasa de ameliorat (sau
locală), pentru difuzarea mai rapidă a încrucișării valoroase. (figura 6.2)

15
Figura 6.2 Schema încrucișării de infuzie

Această încrucișare de infuzie are un caracter temporar, efectul ei trebuie reînnoit prin noi
încrucișări. Metoda dă rezultate bune pentru îmbunătățirea unor caractere cu heritabilitate
mare.
La noi în țară, acest tip de încrucișare a fost folosit pentru:
- Infuzarea Merinosului de Transilvania cu Merinos precoce pentru îmbunătățirea taliei și a
greutății corporale.

Încrucișarea de infuzie nesistematică sau masivă


Se caracterizează prin faptul că imigrantul și metișii ce au înrudire mare cu ei (fii, nepoți)
sunt folosiți intens la reproducție. Ca rezultat, deși numărul animalelor imigrante este mic,
efectul este mare. Populația capătă rapid o înrudire ridicată cu imigranții. O nouă imigrație o
șterge pe cea veche și procesul se repetă.

16
6.3 Încrucișări pentru formarea de noi rase (de sinteză sau de combinare)

Constă în încrucișarea sistematică a unor rase existente cu scopul de a forma o populație


nouă, care să îmbine cât mai multe calități, existente la fiecare rasă în parte.
În urma unei astfel de încrucișări, structura genetică a populației noi nu va fi
asemănătoare cu niciuna dintre rasele participante, ea constituind o sinteză a caracterelor bune
existente la populațiile ce au participat la încrucișare. Din această cauză, populațiile noi se
numesc și populații de sinteză.
Tehnologia de formare a populațiilor noi prin încrucișare constă în următoarele etape:
a) stabilirea tipului dorit sau a standardului noii populații.
Prin aceasta se evidențiază parametrii fiziologici și morfologici care concură la
dezvoltarea caracterelor propuse, valorile medii ale diferitelor dimensiuni corporale, formatul
corporal, eventual unii markeri genetici (culoarea, forma și dimensiunea unor extremități ale
copului), care să faciliteze recunoașterea membrilor ce aparțin noii populații.
b) se aleg populațiile (rasele) care posedă caracterele dorite la dimensiunile stabilite de
standard, ținându-se cont de capacitatea generală de combnare între ele.
Daca însușirile dorite se găsesc la mai mult de două populații, se vor folosi atâte populații
câte sunt necesare, avându-se în vedere faptul că viteza de formare a noii populații este invers
proporțională cu numărul de populații participante la încrucișare.
c) se stabilește care populații se vor folosi la formă maternă și care formă paternă.
Pentru aceasta se va avea în vedere că forma maternă trebuie să posede prolificitatea,
capacitatea de alăptare, însușirea de bună mamă etc., iar forma paternă să fie rezistentă, să aibă
consum specific redus, calități productive mari etc.
Descendența rezultată din încrucișări se supune unei selecții severe, reținându-se numai
indivizii care corespund standardului.
Dacă la formarea unei populații participă mai multe rase, atunci descendenții femeli
obținuți din I încrucișare, selecționați riguros, se încrucișează cu mascului din a III a rasă etc.
În principiu, după ce s-au găsit femelele și masculii rezultați din încrucișarea a doua, a
treia sau a n populații care îndeplinesc condițiile standardului propus, se trece la împerecherile"
în sine" (împerecheri între indivizi din aceeași generație). Dacă este cazul se pot face împerecheri
și înrudite.
Structura genetică a descendenței obținute se corectează și se ajustează (în funcție de
necesități) prin selecție și, eventual prin unele back-crossuri la una din populațiile care posedă
gene a căror frecvență vrem să o mărim.
17
Pe aceste principii s-au format la noi rasa Merinos de Palas, folosind:
- Ovine locale;
- Merinos Rambouillet;
- Merinos German;
- Merinos Stavropol;
- Merinos Caucazian;
- Merinos Groznensk;
- Merinos de Vest (transilvănean).
Schema inițială pentru formarea unei rase este orientativă. Pe parcurs, poate fi schimbată.
Abia după definrea rasei se cunoaște schema reală de formare a ei (Ivancia M., 2007).

18
Bibliografie

1. Grosu H. şi Pascal A. Oltenacu, 2005, Programe de ameliorare genetică în zootehnie,


Ed. Ceres, București;
2. Ivancia M., 2007, Ameliorarea animalelor, Ed. Alfa, Iași;
3. Ivancia M., 2005,Ameliorareaanimalelor, Ed. Alfa, Iaşi;
4. Pascal C., 2010, Tehnologii generale animale, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași;
5. Pascal C.,1998,Tehnologia creşterii ovinelor,Ed.Corson,Iaşi;

19