Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Politica Externă A României În Interbelic
Politica Externă A României În Interbelic
Contextul internațional
- vechii alcătuiri pe două paliere – Antanta și Puterile Centrale – îi urmează o alta, grupată
pe patru niveluri : 1. Franța și Marea Britanie, 2. Germania, 3. statele din centrul și estul Europei
și 4. Rusia Sovietică. 1+3 – acționau în comun pentru impunerea și păstrarea tratetelor de pace,
2+4 – net revizioniste + câteva excepții din palierul 3, precum Ungaria sau Bulgaria.
- apare străduința de a fixa relațiilor internaționale un cadru juridic care să constituie
singurul îndreptar politico-moral al rezolvării diferendelor dintre state. În realitate, stabilitatea
relațiilor internaționale este determinată de politica dintre marile puteri învingătoare și de poziția
lor față de evenimentele care se derulau pe continent. Primul Război Mondial consemnase
victoria a două puteri extraeuropene – SUA și Japonia, al căror potențial economic și militar
depășea cu mult pe cel al foștilor aliați. Marea Britanie căuta să aibă spatele asigurat (Europa),
pentru a încerca recucerirea pozițiilor extraeuropene pierdute în fața ofensivei americano-nipone
și susține politica balanței de putere. Franța, redusă la o politică continentală, a fost dominată de
grija întăririi în fața unui stat german revanșard.
- raporturile dintre URSS și Germania ---- decembrie 1919 – acord între cele două state,
martie 1921 – conveție militară, 3 aprilie 1922 – nouă înțelegere care prevedea ca Germania să
furnizeze armatei sovietice armament, mijloace de luptă și muniții, instructori, tehnicieni și
specialiști pentru pregătirea forțelor terestre și aeriene, iar URSS – crearea pe teritoriul său a
unor uzine germane de armament și menținerea la frontiera occidentală a 18 divizii de infanterie
și 8 de cavalerie.
- 16 aprilie 1922 – tratatul de la Rapallo – despăgubiri de război, relații economice, legături
diplomatice între Germania și URSS.
-------- încă din primii ani ai perioadei interbelice se desemna o axă de putere care avea să
influențeze determinant relațiile internaționale, multe din acțiunile externe ale statelor limitrofe
Germaniei și Rusiei Sovietice (și nu numai) raportându-se direct la ea.
- Ungaria – „Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari
pretenții teritoriale sunt împotriva ei și pentru că este cea mia puternică dintre statele vecine. De
aceea, principalul țel al politici externe este rezolvarea problemelor cu România prin recurgerea
la arme.” – Horthy Miklos, guvernator al Ungariei. Față de Rehatul Sârbo-Croato-Sloven și de
Cehoslovacia, Ungaria aprecia că modalitatea satisfacerii pretențiilor teritoriale constă în
sprijinirea tendințelor separatiste ale croaților și sudeților și în acțiunea directă, armată, împotriva
organelor statelor respective.
- situația postversailleză este caracterizată și de demersurile unor state în vederea creării și
consolidării unui climat general pașnic, constructiv – România, Cehoslovacia, Regatul Sărbo-
Croat-Sloven și Polonia. Demersurile lor externe au fost subsumate realizării pe cale pașnică a
obiectivelor dezvoltării în conformitate cu propriile aspirații; totodată, activitatea lor diplomatică
a fost circumscrisă spiritului moral pe care Liga Națiunilor s-a străduit să-l imprime relațiilor
interstatale.
- între 1920-1921 au apărut în contextul internțional postversaillez primele legături
defensive regionale cu participarea unor state din centrul Europei și Balcani: Mica Înțelegere –
Cehoslovacia, Iugoslavia, România și Alianța cu Polonia.
- la începutul anului 1920, când era de notorietate că marile puteri nu vor ține cont de
interesele specifice ale statelor mici, climatul în România este cel mai bine surprins de Take
Ionescu – „România dorea o alianță între cele cinci state – Cehoslovacia, Regatul Croato-Sârbo-
Sloven, Iugoslavia, Polonia și Grecia – care de la Baltica până la Marea Egee despart Germania
de Rusia și care poate să garanteze pacea răsăritului și prin aceasta a lumii”. ---- ideea era
fundamentată pe dorința de a anihila posibilitățile de manifestare a legăturii dintre Rusia
sovietică și Germania, dar și Ungaria și celelalte state revizioniste. Atragerea Greciei viza
crearea unui organism politico-militar capabil să preîntâmpine o eventuală acțiune comună
sovieto-turcă-bulgară.
Soluția României – elaborarea unei strategii de apărare care să se bazeze atât pe întărirea propriei
capacități de ripostă, dar și pe un sistem de alianțe politice și militare care să asigure un sprijin
extern eficace.
ALIANȚA CU FRANȚA
- Una din solutiile incercate pentru a evita izolarea internationala era apelul la “marea
aliata”, la Franta, mai ales ca factorii militari romani apreciau drept certa crearea unei tabere
revizioniste la nivel European care sa actioneze concertat impotriva celor care constituiau
gruparea antantista. --- ceea ce astepta Romania de la alianta cu Franta era angajarea ferma a
acesteia in garantarea integritatii teritoriale a Romaniei.
- La propunerea Romaniei de incheiere a unui acord asemanantor celui francez-polonez,
Franta raspunde ca pactul respective nu putea fi luat ca model, deoarece el raspundea situatiei
speciale a Frantei si Poloniei, ambele vecine cu Germania. Nu se excludea un tratat militar cu
Romania, dar limitat la acordarea asistentei materiale, neluandu-se in discutie trimiterea de trupe
combatante in Romania.
- 10 iunie 1926 este semnat tratatul de Amicitie franco-roman. In lipsa unei intelegeri
militare, partea romana s-a straduit sa obtina cat mai mult pe partea politica. Concomitent s-au
mai parafat Conventia de arbitraj, Protocolul de neagresiune si Actul privind cooperarea militara
– aceasta din urma nu contine nicio prevedere care sa transforme in termeni reali tratatul, ci
numai “schimbul de vederi asupra conditiilor tehnice ale acestei cooperari”. --- colaborarea
militara a fost redusa la nivelul unor vizite effectuate in Romania de ofiteri superiori francezi,
cum au fost, de pilda, misiunile generalului Henri Mathias Berthelot in 1927 sau ale generalului
Lerond, in cursul anului 1928.
--- Titulescu: „Nu cunosc niciun instrument diplomatic mai lipsit de conținut ca Tratatul franco-
român semnat la 10 iunie 1926.”
TRATATUL CU ITALIA
- motivații – dorința de a impulsiona semnarea tratatului cu Franța + obținerea sprijinului
Italiei pentru ratificarea Tratatului de la Paris, prin care era recunoscută unirea Basarabiei cu
România.
- Tratatul de amiciție și colaborare cordială dintre România și Italia este semnat la 16
septembrie 1926:
- este acceptată formula unui tratat de amiciție, nu de alianță
- este oferit sprijinul politic și diplomatic în cazul unei agresiuni externe
- încheiat pe cinci ani, cu mențiunea că poate fi denunțat sau reînnoit, cu un an înainte
de expirarea lui
- se consacra din punct de vedere juridic pe plan international unirea Basarabiei cu
România
ROMÂNIA ȘI SOCIETATEA NAȚIUNILOR
- organizație internațională concepută ca principalul instrument de menținere a păcii și
securității internaționale și de promovare a colaborării dintre state
- membrii își asumau obligația de a nu recurge la război, de a garanta pacea și siguranța, de
a respecta cu sfințenie toate prevederile tratatelor de pace, de a dezvolta cooperarea dintre
națiuni
- necesitatea dezarmării și restrângerea la minimum a înarmărilor
- respectarea și menținerea integrității teritoriale și independenței politice existentă a
membrilor
- declarații de principii – intervenția era lăsată la latitudinea statelor semnatare
- România, prin semnarea tratatelor de pace, devine membru fondator al Societății
Națiunilor, fiind interesată în principiu de problema garantării hotarelor stabilite la
Versailles. + 1930, 1931 – președinte al Societății este Nicolae Titulescu
Tratatul de la Lausanne
- recunoștea independența statului național turc
- granițele europene cu Grecia și Bulgaria erau stabilite în conformitate cu situația din
1913
- este recunoscută apartenența Ciprului la Imperiul Britanic
- este abolit regimul capitulațiilor și controlul financiar extern asupra Turciei
- între Grecia și Turcia urma să aibă loc un schimb masiv de populație
- regimul Strâmtorilor este decis la libera trecere a tuturor navelor și aeronavelor civile
și militare
Comisia Strâmtorilor, care avea ca președinte pe delegatul Turciei și ca membri câte un
delegat al țărilor riverane Mării Negre ( România, Bulgaria, URSS), precum și al Marii Britanii,
Franței, Italiei, Japoniei și Iugoslaviei.
----- reprezintă prima reviziuire a reglementărilor politice și teritoriale stabilite la Paris în anii
1919-1920.
REPARATȚIILE DE RĂZBOI
- Wilson promite învinșilor că nu vor avea de plătit despăgubiri „având caracter de
penalitate”, dar apoi a admis că Germania și aliații ei vor suporta reparațiile pentru daunele
pricinuite populației civile aparținând proprietăților și statelor aliate, prevedere inclusă în textul
definitiv al Tratatului de la Versailles.
În ceea ce privește România:
obligată să achite cota de eliberare și valoarea bunurilor cedate din fostul Imperiu Austro-
Ungar
să restituie valoarea distrugerilor petroliere provocate de Aliați în industria petrolieră
să despăgubească pe cei învinși
nu avea dreptul la un delegat permanent în Comisia Reparațiilor
deși suferise pagube de aproximativ 72 644 00 lei aur, comisia recunoaște doar suma de
31 000 000 lei aur
PROTOCOLUL DE LA MOSCOVA
- inițial, URSS condamnă pactul Briand-Kellogg, dar ulterior Maksim Litvinov
propune guvernelor vecine un protocol independent, dar analog, valabil pentru
Europa Orientală, care se va semna la 29 decembrie 1928
- România consideră semnarea Protocolului ca fiind utilă pentru securitatea sa, ca
element care ar fi putut să deschidă căile către stabilirea climatului de bună vecinitate
cu Uniunea Sovietică, climat care trebuia să fie întărit printr-un pact de neagresiune
româno-sovietic ce ar fi dus la consolidarea securității României.
ALIANȚA CU POLONIA
1. Încheierea alianței
- Take Ionescu, ministru al Afacerilor Externe, propune o alianță a statelor
antirevizioniste din Europa Centrală și de Sud-Est (Polonia, Cehoslovacia, România,
Iugoslavia, și Grecia), care să se constuite într-un bloc între Germania și URSS.
Călătorește în capitalele Marilor Puteri, cărora le prezintă proiectul și care au o reacție
pozitivă. Relația cu Polonia pune problema raporturilor tensionate polono-cehe și
dificultatea apropierii celor două țări. Polonia este deschisă unei alianțe defensive cu
România, însă nu dorelte să între într-o alianță cu Cehoslovacia.
- la nivel militar, au loc tratative între Ion Antonescu, delegatul Marelui Stat Major
român și Tadeusz Razwadowski, omologul său polonez – se pune problema unei
colaborări militare, se stabilește ca obiectiv principal menținerea situației de la granița
celor două state și sunt prevăzute măsuri pentru împiedicarea revizuirilor teritoariale.
- Franța se arată deschisă încheierii unei alianțe defensive între cele două state ca o
contrapondere la axa Berlin-Moscova.
În ianuarie 1921 la București au loc la București negocieri româno-polone cu generalul
Stanislav Haller, în urma cărora sunt stabilite detaliile unei colaborări militare – planul de
concentrare a trupelor, direcția generală a operațiilor, iar generalul Dumitru Stratilescu
este însărcinat cu întocmirea Convenției miliatare.
Convenția de alianță defensivă între Republica Poloniei și Regatul României – semnată
la 3 martie 1921, la București:
- articolul 1 – Polonia și România se angajează să se ajute reciproc în cazul în care una
dintre ele ar fi atacată, fără provocare din partea sa, la frontierele sale orientale
actuale.
- protocolul A – niciuna dintre cele două părți contractante nu va putea încheia vreo
alianță cu vreuna din Puterile Centrale fără consimțământul celeleilalte părți.
- protocolul B – această convenție urmează să fie ținută secretă atâta vreme cât tratatul
de pace polono-sovietic nu va fi semnat – pentru a nu trezi suspiciunea Moscovei
- protocolul C – necesitatea studierii mijloacelor prin care se va putea încheia Mica
Înțelegere în cinci, care să îți dea garanții reciproce contra oricărei agresiuni și să se
într-ajutoreze pentru menținerea acestor tratate sau a unora dintre ele.
După 1935, polonezii reiau discuțiile bilaterale cu statul român. Există 2 ipoteze:
- Franța a dorit reluarea relațiilor polono-române pentru asigurarea unei punți de legătură
cu URSS
- Polonezii au observat poziția duplicitară a URSS și a Franței și s-au reorientat spre
dezghețarea relațiilor cu România destul de tensionate în perioada ministeriatului lui
Titulescu
au loc discuții între șefii de state majore, miniștrii de externe V. Antonescu și Josef Beck,
dar Polonia evită să-și ia angajamente ferme datorită rapidei evoluții pe plan
internațional. În cele din urmă, Polonia va participa la dezmembrarea Cehoslovaciei și va
susține cauza Ungariei.
---- alianța cu Polonia apare ca urmare a obiectivelor pe care cele două state le aveau față de
URSS. Treptat, relația de colaborare bilaterală între cele două state începe să scadă în intensitate
și chiar să intre într-o stare de îngheț ca urmare a orientării politicii externe poloneze spre
Uniunea Sovietică – tratatul de neagresiune polono-sovietic, creditul acordat de diplomația
polonă lui Maxim Litvinov.
MICA ÎNȚELEGERE
România a avut un rol important în constituirea Micii Înțelegeri prin intermediul căreia a
încercat să realizeze o alianță cu Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, pentru a contracara ambițiile
revizioniste ale Germaniei, Ungariei și Bulgariei. Se dorea includerea Poloniei într-o alianță de
cinci, însă o dispută teritorială cu Cehoslovacia pentru regiunea Teschen a împiedicat aderarea
Poloniei la sistemul de alianțe est-europene. --- în acest context are loc o alianță a celor trei țări
care vor constitui prima alianță regională din Europa.
1. Constituire:
- Convenția de alianță între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920) – apărarea
reciprocă în cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei
- Convenția de alianță defensivă între România și Cehoslovacia (22 aprilie 1921) – grăbită
de tentativa de instaurare a lui Carol pe Habsburg pe tronul Ungariei + stabilește acțiunile în
cazul unei agresiuni a Ungariei:
atacarea României – Cehoslovacia decreta la cererea guvernului român mobilizarea
generală și concentrarea la frontiera cu Ungaria. Cuantum - 5 divizii de infanterie, 2
brigăzi de cavalerie și 6 escadrile. + formarea unui detașament mixt de legătură pus sub
comanda unui ofițer român.
atacarea Cehoslovaciei – România decreta la cererea guvernului ceh mobilizarea armatei.
Cuantum: 6 divizii de infanterie, 2 brigăzi de cavalerie, 3 escadrile. + formarea unui
detașament mixt de legătură pus sub comanda unui ofițer cehoslovac
- Convenția de alianță defensivă între România și Iugoslavia (7 iunie 1921) – prevedea
apărarea celeilalte părți în cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei și Bulgariei.
prin protocolul B se intenționa extinderea tratatului erga omnes
este semnată o convenție militară la 23 ianuarie 1922 ( Ct. Christescu – Nikola Pesic)
sunt prevăzute 3 situații ipotetice: 1. atac din partea Ungariei, 2. atac din partea Bulgariei,
3. atac combinat --- statul neatac la cererea celuilalt decreta mobilizarea armatei în 48 de
ore - în 20 de zile trebuia să se alăture atacatului. Cuantum: 6 divizii infanterie + 1
cavalerie.
--- ia naștere MICA ÎNȚELEGERE, organizație politică ce dorea să fie un instrument de apărare
a statu-quo-ului teritorial, cu caracter defensiv, care a sprijinit cu consecvență dezarmarea și
înțelegerile internaționale pentru scoaterea în afara legii a războiului.
Convenția dintre cele trei state este semnată la 14 septembrie 1923. Sunt stabilite
obligațiile militare ale celor trei state în cazul unui atac din partea Ungariei. Forțele mobilizabile
trebuiau să fie net superioare celor ale inamicului. Exista o anexă care prevedea măsurile luate de
România și Iugoslavia în cazul unui atac din partea Bulgariei. Se aprecia că această convenție
fusese reînnoită în așa scurt timp datorită relației strânse sovieto-ungare. Câtă vreme nu s-a trecut
la acțiuni militare, Mica Antantă și-a concentrat activitatea în plan diplomatic în cadrul Ligii
Națiunilor.
EVOLUȚIE 1929-1936
- România se confruntă cu un proces de izolare internațională – încearcă elaborarea unor
planuri de apărare în conformitate cu tendințele europene.
a) București – mai 1929 – Consfătuire a reprezentanților României, Cehoslovaciei și
Iugoslaviei – este stabilit „Planul de operațiuni al armatelor Micii Înțelegeri” – 2 variante:
- agresiunea Ungariei împotriva Cehoslovaciei – inamicul putea angaja 15 divizii de
infanterie și 2 de cavalerie – scopul forțelor aliate: ofensivă concentrică în direcția
Budapesta.
- agresiunea Ungariei aliată cu Germania – România și Iugoslavia luptau contra Ungariei,
iar Cehoslovacia lupta contra Germaniei.
b) Belgrad – septembrie 1930 – este stabilit un plan de măsuri – în cazul în care Iugoslavia
era atacată de Ungaria și Bulgaria, singure sau în cooperare, România și Cehoslovacia
interveneau de urgență în ajutorul acesteia.
c) București – mai 1931 – întâlnirea șefilor Marilor State Majore – discuții privind
încheierea unei convenții militare unice care să reunească convenția din 1923 și
modificările din 1929 și 1930
4. A X-a Conferință a șefilor MSM – decembrie 1917 – apar divergențe de opinii privind
atitudinea statelor în cadrul unui război generalizat.
5. Odată cu invadarea Cehoslovaciei, Mica Înțelgere se destramă.
----- Mica Înțelegere apare la începutul anilor 1920 ca reacție defensivă la tentativa de restaurare
a habsburgilor și exista ca o reacție neagresivă față de Ungaria. În România, persista teama de a
se afla singură împotriva URSS. Mica Antantă asigura securitatea statelor membre numai prin
raportare la inamicul din Europa Centrală, Iugoslavia și Cehoslovacia evitând să-și asume un
angajament împotriva intereselor URSS. Mica Înțelegere nu s-a destrămat datorită neadaptării la
realitățile europene, ea corespunzând pentru o perioadă scopului pentru care a fost creată. Însă
noua situație pe plan european nu mai putea fi tratată cu mijloacele deceniului anterior. Are loc
totodată o reorganizare a centrelor de putere care subminează Mica Înțelegere prin atitudinea
revizionistă. Ezitările statelor din Mica Înțelegere au apărut tocmai din necesitatea adaptării la
noile realități.
ÎNȚELEGEREA BALCANICĂ
Context: - Germania ia decizia de a nu mai plăti reparațiile de război, iar alegerile sunt câștigate
de către NSDAP.
Diplomația românească devine interesată de o colaborare între țările balcanice având
drept obiectiv crearea unei noi organizații de securitate în această regiune. Obiectivul primordial
al diplomației românești era acela al ieșirii din izolarea pe plan internațional – Franța avea un
tratat de neagresiune cu URSS, Alianța româno-polonă nu mai era viabilă, Mica Antantă avea un
caracter central european, iar URSS manifesta tendințe revizioniste.
Proiectul este discutat pe parcursul a trei întâlniri succesive:
1. Atena – 5-12 octombrie 1930
- nu se va aduce nicio atingere suveranității statelor participante, nu se va tinde spre
înăbușirea entităților etnice, toți membri au drepturi egale
- este adoptată o rezoluție pe baza următoarelor principii:
punerea în afara legii a războiului
rezolvarea prin mijloace pașnice a oricărui diferend între națiunile balcanice
asistență mutuală în cazul încălcării angajamentelor de a nu recurge la război
----- în acest fel, comunitatea balcanică putea oferi garanții nu numai în cazul izbucnirii unui
conflict între statele participante, ci și în varianta unei agresiuni îndreptate împotriva vreunei
părți contractante.
Pactul Înțelegerii Balcanice este semnat la Atena la 9 februraie 1934 de miniștrii de externe ai
Greciei, Iugoslaviei, României și Turciei.
- art. 1 – statele își garantează mutual securitatea tuturor frontierelor lor balcanice
- art. 2 – se angajează a nu întreprinde nicio acțiune politică față de orice altă țară balcanică
nesemnatară a prezentului acord, fără aviz mutual prealabil și a nu lua nicio obligațiune
politică față de orice altă tară baltică, fără consimțământul celorlalte Părți
- alte articole – caracterul neagresiv al alianței
- posibilitatea activării pactului chiar dacă agresorul era din zone extrabalcanice
În condițiile evoluțiilor de pe plan internațional are loc acomodarea Înțelegerii Balcanice la noile
realități – normalizarea relațiilor cu Bulgaria prin încercarea de atragere a acesteia într-o alianță
balcanică și renunțarea la politica revizionistă. În această perioadă Înțelegerea Balcanică
semnează acorduri de colaborare cu Bulgaria și Ungaria.
- Înțelegerea Balcanică – acord cu Bulgaria la Salonic, iulie 1938 – angajamentul de a nu
recurge la forță între ele
- Înțelegerea Balcanică – acord cu Ungaria – 23 august 1938 la Bled
În noiembrie 1938 are loc A doua conferință a Statelor Majore Generale Aliate în condițiile
dispariției trilateralei – se observă tendința individualistă a statelor de acomodare la noile
realități în condițiile imposibilității de a interveni major în desfășurarea evenimentelor.
După 1938 Înțelegerea Balcanică devine inexistentă, fiind alcătuită din state ce urmau a fi
divizate între Germania și URSS.
---- Înțelegerea Balcanică apare datorită necesității apărării ordinii polito-teritoriale în Balcani
amenințate în zonă, cât și in afara ei. În ceea ce privește reacția față de o agresiune din interiorul
Balcanilor nu existau divergențe de opinii, dar în ceea ce privește o agresiune exterioară apăreau
disensiuni privind transpunerea în practică a acordurilor militare. Reorientarea politicii externe a
unor state precum Iugoslavia a slăbit si mai mult alianța.