POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN INTERBELIC

Contextul internațional

- vechii alcătuiri pe două paliere – Antanta și Puterile Centrale – îi urmează o alta, grupată
pe patru niveluri : 1. Franța și Marea Britanie, 2. Germania, 3. statele din centrul și estul Europei
și 4. Rusia Sovietică. 1+3 – acționau în comun pentru impunerea și păstrarea tratetelor de pace,
2+4 – net revizioniste + câteva excepții din palierul 3, precum Ungaria sau Bulgaria.
- apare străduința de a fixa relațiilor internaționale un cadru juridic care să constituie
singurul îndreptar politico-moral al rezolvării diferendelor dintre state. În realitate, stabilitatea
relațiilor internaționale este determinată de politica dintre marile puteri învingătoare și de poziția
lor față de evenimentele care se derulau pe continent. Primul Război Mondial consemnase
victoria a două puteri extraeuropene – SUA și Japonia, al căror potențial economic și militar
depășea cu mult pe cel al foștilor aliați. Marea Britanie căuta să aibă spatele asigurat (Europa),
pentru a încerca recucerirea pozițiilor extraeuropene pierdute în fața ofensivei americano-nipone
și susține politica balanței de putere. Franța, redusă la o politică continentală, a fost dominată de
grija întăririi în fața unui stat german revanșard.
- raporturile dintre URSS și Germania ---- decembrie 1919 – acord între cele două state,
martie 1921 – conveție militară, 3 aprilie 1922 – nouă înțelegere care prevedea ca Germania să
furnizeze armatei sovietice armament, mijloace de luptă și muniții, instructori, tehnicieni și
specialiști pentru pregătirea forțelor terestre și aeriene, iar URSS – crearea pe teritoriul său a
unor uzine germane de armament și menținerea la frontiera occidentală a 18 divizii de infanterie
și 8 de cavalerie.
- 16 aprilie 1922 – tratatul de la Rapallo – despăgubiri de război, relații economice, legături
diplomatice între Germania și URSS.
-------- încă din primii ani ai perioadei interbelice se desemna o axă de putere care avea să
influențeze determinant relațiile internaționale, multe din acțiunile externe ale statelor limitrofe
Germaniei și Rusiei Sovietice (și nu numai) raportându-se direct la ea.
- Ungaria – „Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari
pretenții teritoriale sunt împotriva ei și pentru că este cea mia puternică dintre statele vecine. De
aceea, principalul țel al politici externe este rezolvarea problemelor cu România prin recurgerea
la arme.” – Horthy Miklos, guvernator al Ungariei. Față de Rehatul Sârbo-Croato-Sloven și de
Cehoslovacia, Ungaria aprecia că modalitatea satisfacerii pretențiilor teritoriale constă în
sprijinirea tendințelor separatiste ale croaților și sudeților și în acțiunea directă, armată, împotriva
organelor statelor respective.
- situația postversailleză este caracterizată și de demersurile unor state în vederea creării și
consolidării unui climat general pașnic, constructiv – România, Cehoslovacia, Regatul Sărbo-
Croat-Sloven și Polonia. Demersurile lor externe au fost subsumate realizării pe cale pașnică a
obiectivelor dezvoltării în conformitate cu propriile aspirații; totodată, activitatea lor diplomatică
a fost circumscrisă spiritului moral pe care Liga Națiunilor s-a străduit să-l imprime relațiilor
interstatale.
- între 1920-1921 au apărut în contextul internțional postversaillez primele legături
defensive regionale cu participarea unor state din centrul Europei și Balcani: Mica Înțelegere –
Cehoslovacia, Iugoslavia, România și Alianța cu Polonia.
- la începutul anului 1920, când era de notorietate că marile puteri nu vor ține cont de
interesele specifice ale statelor mici, climatul în România este cel mai bine surprins de Take
Ionescu – „România dorea o alianță între cele cinci state – Cehoslovacia, Regatul Croato-Sârbo-
Sloven, Iugoslavia, Polonia și Grecia – care de la Baltica până la Marea Egee despart Germania
de Rusia și care poate să garanteze pacea răsăritului și prin aceasta a lumii”. ---- ideea era
fundamentată pe dorința de a anihila posibilitățile de manifestare a legăturii dintre Rusia
sovietică și Germania, dar și Ungaria și celelalte state revizioniste. Atragerea Greciei viza
crearea unui organism politico-militar capabil să preîntâmpine o eventuală acțiune comună
sovieto-turcă-bulgară.

Situația geopolitică și geostrategică:

- Uniunea Sovietică – încetează relațiile diplomatice, refuză restituirea tezaurului,

nerecunoaște unirea cu Basarabia; respinge în mod sistematic toate inițiativele venite din partea
României
- Ungaria – avea înscris în programul de politică externă anularea Tratatului de la Trianon
și reanexarea Transilvaniei
- Bulgaria – revendica încorporarea la statul bulgar a celor două județe din Dobrogrea de
Sud, Durostor și Caliacra

Soluția României – elaborarea unei strategii de apărare care să se bazeze atât pe întărirea propriei
capacități de ripostă, dar și pe un sistem de alianțe politice și militare care să asigure un sprijin
extern eficace.
ALIANȚA CU FRANȚA
- Una din solutiile incercate pentru a evita izolarea internationala era apelul la “marea
aliata”, la Franta, mai ales ca factorii militari romani apreciau drept certa crearea unei tabere
revizioniste la nivel European care sa actioneze concertat impotriva celor care constituiau
gruparea antantista. --- ceea ce astepta Romania de la alianta cu Franta era angajarea ferma a
acesteia in garantarea integritatii teritoriale a Romaniei.
- La propunerea Romaniei de incheiere a unui acord asemanantor celui francez-polonez,
Franta raspunde ca pactul respective nu putea fi luat ca model, deoarece el raspundea situatiei
speciale a Frantei si Poloniei, ambele vecine cu Germania. Nu se excludea un tratat militar cu
Romania, dar limitat la acordarea asistentei materiale, neluandu-se in discutie trimiterea de trupe
combatante in Romania.
- 10 iunie 1926 este semnat tratatul de Amicitie franco-roman. In lipsa unei intelegeri
militare, partea romana s-a straduit sa obtina cat mai mult pe partea politica. Concomitent s-au
mai parafat Conventia de arbitraj, Protocolul de neagresiune si Actul privind cooperarea militara
– aceasta din urma nu contine nicio prevedere care sa transforme in termeni reali tratatul, ci
numai “schimbul de vederi asupra conditiilor tehnice ale acestei cooperari”. --- colaborarea
militara a fost redusa la nivelul unor vizite effectuate in Romania de ofiteri superiori francezi,
cum au fost, de pilda, misiunile generalului Henri Mathias Berthelot in 1927 sau ale generalului
Lerond, in cursul anului 1928.

--- Titulescu: „Nu cunosc niciun instrument diplomatic mai lipsit de conținut ca Tratatul franco-
român semnat la 10 iunie 1926.”

TRATATUL CU ITALIA
- motivații – dorința de a impulsiona semnarea tratatului cu Franța + obținerea sprijinului
Italiei pentru ratificarea Tratatului de la Paris, prin care era recunoscută unirea Basarabiei cu
România.
- Tratatul de amiciție și colaborare cordială dintre România și Italia este semnat la 16
septembrie 1926:
- este acceptată formula unui tratat de amiciție, nu de alianță
- este oferit sprijinul politic și diplomatic în cazul unei agresiuni externe
- încheiat pe cinci ani, cu mențiunea că poate fi denunțat sau reînnoit, cu un an înainte
de expirarea lui
- se consacra din punct de vedere juridic pe plan international unirea Basarabiei cu
România
ROMÂNIA ȘI SOCIETATEA NAȚIUNILOR
- organizație internațională concepută ca principalul instrument de menținere a păcii și
securității internaționale și de promovare a colaborării dintre state
- membrii își asumau obligația de a nu recurge la război, de a garanta pacea și siguranța, de
a respecta cu sfințenie toate prevederile tratatelor de pace, de a dezvolta cooperarea dintre
națiuni
- necesitatea dezarmării și restrângerea la minimum a înarmărilor
- respectarea și menținerea integrității teritoriale și independenței politice existentă a
membrilor
- declarații de principii – intervenția era lăsată la latitudinea statelor semnatare
- România, prin semnarea tratatelor de pace, devine membru fondator al Societății
Națiunilor, fiind interesată în principiu de problema garantării hotarelor stabilite la
Versailles. + 1930, 1931 – președinte al Societății este Nicolae Titulescu

CONFERINȚA DE LA GENOVA (10 aprilie – 19 mai 1922)

- convocată cu scopul discutării modalităților de refacere economică a statelor europene
- au participat 30 de state, printre care Germania și Rusia Sovietică
- sunt evidențiate conflictele de interese dintre Anglia și Franța
- sunt remarcate presiunile indirecte ale ministrului de externe german Gustav Stresemann,
materializate prin folosirea Rusiei ca mijloc de presiune
- Tratatul de colaborare germano sovietic de la Rapallo
- în timpul desfășurării conferinței, Walteer Rathenau și Gheorghi Cicerin, șefii
diplomațiilor din cele două țări, semnează un document care avea mai multe anexe
secrete:
* restabilirea relațiilor diplomatice
* renunțarea reciprocă la orice pretenții de despăgubiri și reparații
* acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate
* dezvoltarea schimburilor economice dintre cele două țări
- reprezentanții a nouă țări, între care și România, au protestat împotriva unui asemenea
act, arătând că Germania a încălcat mai multe articole ale Tratatului de la Versailles și
ale Pactului Societății Națiunilor, din care ea nu făcea încă parte
- România este reprezentată de primul-ministru Ion I.C. Brătianu și acționează în
sensul nemodificării, sub nicio formă, a tratatelor de pace abia semnate
- delegația sovietică refuză cu toate acestea recunoașterea unirii Basarabiei cu România
---- Conferința de la Genova s-a încheiat cu un eșec.
PACTUL DE LA LOCARNO
- denumit și „Pactul de garanții Renan”, desfășurat între 3-16 octombrie 1925
- încheiat între Germania, Belgia, Franța, Marea Britanie și Italia
- garanta menținerea frontierea dintre Germania și Belgia, dintre Germania și Franța,
precum și a zonei demilitarizate renane
--- Interpretarea documentului a fost diferită:
- Aliații vedeau în pactul de la Locarno un mijloc de a conserva și de a menține
Tratatul de la Versailles.
- Germania vedea tratatul ca pe un mijloc prin care putea eluda tratatul de la Versailles
prin existența unei discriminări între frontierele occidentale și cele orientale. Această
discriminare politică a afectat guvernele poloneze și cehoslovac, dar Franța a căutat
să șteargă impresia nefavorabilă creată, semnând la 16 octombrie tratate de garanție
cu cele două țări.
--- deschide un nou stadiu în relațiile franco-britanice, simbolizând un început de dependență al
Parisului față de Londra în problemele continentale + reîntoarcerea Germaniei la o
respectabilitate internațională.

STATUTUL DEFINITIV AL DUNĂRII

- peste 1000 de km din porțiunea navigabilă a Dunării străbătea România, deci exista
un interes al acesteia pentru reglementarea navigației pe fluviu
- tratatele de pace consemnau principiul libertății de navigație pe fluviile declarate
internaționale
- este întrunită o Comisie specială care lucrează pentru elaborarea unui „Statut
definitiv” al Dunării
Convenția privind „Statutul definitiv al Dunării” prevedea:
 navigația pe fluviu era liberă și deschisă tuturor pavilioanelor în condiții de egalitate
completă
 Comisia Europeană a Dunării, a cărei competență se întindea pe partea de fluviu
Dunărea Maritimă și din care făceau parte Franța, Marea Britanie, Italia și România.
Dunărea maritimă era deschisă oricărui stat cu interese fluviale, iar Comisia avea sediul
la Galați,
 Comisia Internațională a Dunării – competență asupra Dunării fluviale și navigabile. Erau
prezenți câte doi reprezentanți ai statelor germane riverane, unul al fiecăruia din celelalte
state riverane și un delegat al fiecăruia din statele riverane reprezentante în Comisia
Europeană a Dunării. Comisia avea sediul la Bratislava.
CONFERINȚA DE LA LAUSANNE
- Tratatul de la Sevres de la 10 august 1920 prevedea măsuri dure pentru turci,
materializate mai ales prin pierderi teritoriale. În plus, strâmtorile erau demilitarizate și deschise
navelor comerciale și de război ale tuturor statelor. Este instituită Comisa Strămtorilor, în cadrul
căreia Marile Puteri aveau vot dublu, iar statele mici vot simplu.
- Conferința de la Lausanne – 22 noiembrie 1922 și 24 iulie 1923 – participă
reprezentanți a 12 țări, printre care și România:
 Marea Britanie susține ca deschiderea Strămtorilor pentru toate navele de comerț și de
război
 Uniunea Sovietică susține închiderea Strîmtorilor tuturor navelor de război, cu excepția
celor turce, indiferent dacă contextul este unul de război sau de pace
 România susține libertatea Strâmtorilor
---- inchiderea stramtorilor pentru vasele de razboi in timp de pace si de razboi tinde la
transformarea Marii Negre intr-un lac rusesc si ameninta siguranta celorlalte state riverine, in
special pe a Romaniei.
----- demersurile Moscovei urmaresc izolarea statelor din estul continentului, in special a
Romaniei si Poloniei, tentative care impunerea strangerea relatiilor dintre cei vizati.

Tratatul de la Lausanne
- recunoștea independența statului național turc
- granițele europene cu Grecia și Bulgaria erau stabilite în conformitate cu situația din
1913
- este recunoscută apartenența Ciprului la Imperiul Britanic
- este abolit regimul capitulațiilor și controlul financiar extern asupra Turciei
- între Grecia și Turcia urma să aibă loc un schimb masiv de populație
- regimul Strâmtorilor este decis la libera trecere a tuturor navelor și aeronavelor civile
și militare
 Comisia Strâmtorilor, care avea ca președinte pe delegatul Turciei și ca membri câte un
delegat al țărilor riverane Mării Negre ( România, Bulgaria, URSS), precum și al Marii Britanii,
Franței, Italiei, Japoniei și Iugoslaviei.
----- reprezintă prima reviziuire a reglementărilor politice și teritoriale stabilite la Paris în anii
1919-1920.

REPARATȚIILE DE RĂZBOI
- Wilson promite învinșilor că nu vor avea de plătit despăgubiri „având caracter de
penalitate”, dar apoi a admis că Germania și aliații ei vor suporta reparațiile pentru daunele
pricinuite populației civile aparținând proprietăților și statelor aliate, prevedere inclusă în textul
definitiv al Tratatului de la Versailles.
În ceea ce privește România:
  obligată să achite cota de eliberare și valoarea bunurilor cedate din fostul Imperiu Austro-
Ungar
 să restituie valoarea distrugerilor petroliere provocate de Aliați în industria petrolieră
 să despăgubească pe cei învinși
 nu avea dreptul la un delegat permanent în Comisia Reparațiilor
 deși suferise pagube de aproximativ 72 644 00 lei aur, comisia recunoaște doar suma de
31 000 000 lei aur

- Conferința de la Spa (iulie 1920) – i se atribuie doar 1% din reparațiile germane și

10,55 din cele orientale
- Planul Dawes – Conferința de la Londra 1924 – a determinat transferarea problemei
reparațiilor din domeniul politic în cel economic, modificându-se prevederile de la
Spa. În cazul Austriei, Ungariei și Bulgariei se stabilește un moratoriu pe 20 de ani,
iar reparațiile turcești sunt anulate.
- Planul Young, 1929 – determinat de criza economică, reduce datoria germană de
reparații de la 132 de miliarde mărci aur la 38 de miliarde și o eșalonează până în anul
1966. România mai primea dreptul la 2,2 milioane mărci, peste ceea ce se prevăzuse,
din distribuirea sumelor efectuate până la 31 august 1929 în baza planului Dawes. Cu
toate acestea, România a primit foarte puțin din ceea ce au hotărât experții prin
planurile Dawes și Young.
- în cele din urmă, Conferința de la Lausanne a stabilit drept datorie de plată a
Germaniei doar trei miliarde de mărci, datorie pe care Adolf Hitler, preluând
conducerea statului, a anulat-o cu de la sine putere.

PACTUL BRIAND-KELLOGG – Tratatul de renunțare la război, Paris, 27 august 1928

- semnat de SUA, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Japonia, Belgia, Polonia și
Cehoslovacia
- statele semnatare se angajau în mod solemn să rezolve orice conflict prin metode
pașnice
- condamnau recurgerea la război pentru reglementarea diferendelor internaționale
- era prevăzută renunțarea la război în raporturile mutuale
- România aderă și ea la pact.
--- pactul nu prevedea nicio sancțiune în cazul în care una dintre părți s-ar fi făcut vinovată de un
act de ostilitate față de cealaltă. el având mai degrabă un caracter simbolic și o valoare morală. În
cursul anului 1929, aderă peste 63 de state
---- Pactul pune Franța într-o situație delicată – Titulescu: „iată avantajul moral și politic al
alianței cu Franța amenințat să fie redus public, pentru toată lumea, la obligațiile vagi, nesigure și
neobligatorii din pactul Ligii Națiunilor, pe care înșiși învinșii de ieri le acceptă zgomotos, știind
ce înseamnă”. În această situație nu aveau de pierdut decât țările mici din centrul și răsăritul
Europei ---- pactul Briand – Kellogg, deși încerca un lucru dorit de toată lumea – să elimine
războiul din practica internațională – îngrădea posibilitatea de ajutorare a țărilor mici victime ale
unei agresiuni.

PROTOCOLUL DE LA MOSCOVA
- inițial, URSS condamnă pactul Briand-Kellogg, dar ulterior Maksim Litvinov
propune guvernelor vecine un protocol independent, dar analog, valabil pentru
Europa Orientală, care se va semna la 29 decembrie 1928
- România consideră semnarea Protocolului ca fiind utilă pentru securitatea sa, ca
element care ar fi putut să deschidă căile către stabilirea climatului de bună vecinitate
cu Uniunea Sovietică, climat care trebuia să fie întărit printr-un pact de neagresiune
româno-sovietic ce ar fi dus la consolidarea securității României.
ALIANȚA CU POLONIA

1. Încheierea alianței
- Take Ionescu, ministru al Afacerilor Externe, propune o alianță a statelor
antirevizioniste din Europa Centrală și de Sud-Est (Polonia, Cehoslovacia, România,
Iugoslavia, și Grecia), care să se constuite într-un bloc între Germania și URSS.
Călătorește în capitalele Marilor Puteri, cărora le prezintă proiectul și care au o reacție
pozitivă. Relația cu Polonia pune problema raporturilor tensionate polono-cehe și
dificultatea apropierii celor două țări. Polonia este deschisă unei alianțe defensive cu
România, însă nu dorelte să între într-o alianță cu Cehoslovacia.
- la nivel militar, au loc tratative între Ion Antonescu, delegatul Marelui Stat Major
român și Tadeusz Razwadowski, omologul său polonez – se pune problema unei
colaborări militare, se stabilește ca obiectiv principal menținerea situației de la granița
celor două state și sunt prevăzute măsuri pentru împiedicarea revizuirilor teritoariale.
- Franța se arată deschisă încheierii unei alianțe defensive între cele două state ca o
contrapondere la axa Berlin-Moscova.
 În ianuarie 1921 la București au loc la București negocieri româno-polone cu generalul
Stanislav Haller, în urma cărora sunt stabilite detaliile unei colaborări militare – planul de
concentrare a trupelor, direcția generală a operațiilor, iar generalul Dumitru Stratilescu
este însărcinat cu întocmirea Convenției miliatare.
Convenția de alianță defensivă între Republica Poloniei și Regatul României – semnată
la 3 martie 1921, la București:
- articolul 1 – Polonia și România se angajează să se ajute reciproc în cazul în care una
dintre ele ar fi atacată, fără provocare din partea sa, la frontierele sale orientale
actuale.
- protocolul A – niciuna dintre cele două părți contractante nu va putea încheia vreo
alianță cu vreuna din Puterile Centrale fără consimțământul celeleilalte părți.
- protocolul B – această convenție urmează să fie ținută secretă atâta vreme cât tratatul
de pace polono-sovietic nu va fi semnat – pentru a nu trezi suspiciunea Moscovei
- protocolul C – necesitatea studierii mijloacelor prin care se va putea încheia Mica
Înțelegere în cinci, care să îți dea garanții reciproce contra oricărei agresiuni și să se
într-ajutoreze pentru menținerea acestor tratate sau a unora dintre ele.

Convenția militară între România și Polonia (parte integrantă a convenției politice)

- semnată de generalii Constantin Christescu și Tadeusz Rozdawoski (șefii Statelor
Majore)
- măsuri ce urmează a fi inițiate în cazul în care cele două state suportau agresiuni din
est
- este stabilit cuantumul trupelor operative – 14 divizii de infanterie, 2 divizii de
cavalerie
 - concentrare – 18-24 zile de la decretarea mobilizării generale
- fiecare armată va acționa sub un comandament propriu, iar în cazul în care acționa în
zona celuilalt, să treacă sub armata acestuia
- este realizat un articol pentru tranzitul mijloacelor de război
“Mica Intelegere este esentialmente o opera de pace.” – Take Ionescu – situarea pe o
platforma comuna politica si militara s-a dovedit a fi foarte utila in doua cazuri:
- Octombrie 1921 – pericolul organizatiilor paramilitare din Ungaria – in Comisia
interaliata de control de la Budapesta sa fie numiti si cate un reprezentant roman, iugoslav si
cehoslovac
- Noua tentativa de restaurare a monarhiei in Ungaria, in persoana lui Carol de Habsburg,
produsa la 21 octombrie 1921

2. Cooperarea polito-militară româno-poloneză

- au loc o serie de convorbiri între delegațiile româno-polone la Varșovia în septembrie
1921 – sunt concretizate în câteva studii privind situația geostrategică a celor două state
- 1922-1923 – sunt prezentate patru studii care vizau zonele de concentrare, legăturile
dintre comandamente
- în 1924 la Varșovia are loc o conferință franco-polono-română ( românii doreau
cointeresarea Franței în zonă prin garantarea integrității teritoariale a României, însă
Franța nu acordă României garanțiile acordate Poloniei, considerându-se cazuri speciale,
având în vedere vecinătatea Franței și Poloniei cu Germania)
- 1924 -1925 – Generalii Lupescu și Haller (șefii MSM) elaborează un studiu cu privire la
colaborarea forțelor în cazul unui atac sovietic asupra Poloniei și este elaborat „studiul 5”
de agresiune împotriva României
- 1925 – discuții privind tranzitul mijloacelor de război – România punea la dispoziție 3
trasee feroviare, iar Polonia 2. Se semnează un proces verbal privind obținerea
neutralității binevoitoare din partea statului turc care să permită tranzitul cu materiale de
război prin Strâmtori.
- 26 noiembrie 1925 – încheiat la București acordul pentru tranzitul mijloacelor de război
între România, Iugoslavia și Polonia.
- diferend româno-polon era legat de despăbugirea polonezilor expropriați din Basarabia,
executând pratic un șantaj politic la adresa României. Polonia isi rezerva dreptul de a
aprecia daca o agresiune suferita din partea Rusiei constituia sau nu un casus belli. ---
Romaia devenea in acest context un satelit caruia I se contesta dreptul de a fi tratat de
picior de egalitate cu aliata ei. Guvernul roman ameninta ca in conditiile date alianta nu
va reinnoita, iar telegrama are efectul scontat.
Tratatul cu Polonia – 26 martie 1926
- cele două state se angajau să se respecte reciproc, să mențină integritatea teritorială și
independența politică.
 - tratatul de alianță este înlocuit de unul cu garanții generale
- este semnat Aranjamentul tehnic între cele două state majore
- convenția militară este lărgită erga omnes (menționată în articolul I) -- in afara
problemelor privind tranzitarea, dezvoltarea retelei de transmisiuni, schimb de armament,
dezvoltarea industriei de aparare, cele doua organisme militare nu au luat masurile
necesare pentru e exprima in ipoteze si planuri operative largirea cadrului politic.
- forte dezvoltate – 17 divizii infanterie, 2 cavalerie, aviație, mobilizate în 28-20 de zile

Alianța româno-polonă 1929-1933

- context internațional – intensificarea revizionismului și a politicilor revanșarde
- necesitatea intensificării măsurilor pentru apărarea status-quo-ului
- După Briand-Kellogg, URSS propune Poloniei și Lituaniei un tratat de renunțare la
război – în primă fază România nu este invitată având în vedere că între cele două state
nu existau relații diplomatice – exista temerea la București că semnarea unui asemenea
tratat ar fi dus la spargerea alianței româno-polone. Polonia aderă la Pactul Litvinov, însă
cu rezerva caracterului unilateral al demersului, susținând lărgirea posibilității de aderare.
- 1929 – la Moscova este semnat tratatul multilateral de renunțare la război.
- 15 iunie 1931 la Geneva are loc prelungirea pe încă 5 ani a acordului de garanție și a
convenției militare cu Polonia – este menținută formula erga omnes
- 30 iunie 1931 – Varșovia – semnat un nou aranjament tehnic pe durata acordului de
garanție – sunt puține deosebiri față de Convenția din 1926, au loc o serie de întâniri între
ofițeri români și polonezi care schimbă informații tehnice
--- după această perioadă, Alianța intră într-un con de umbră

După 1935, polonezii reiau discuțiile bilaterale cu statul român. Există 2 ipoteze:
- Franța a dorit reluarea relațiilor polono-române pentru asigurarea unei punți de legătură
cu URSS
- Polonezii au observat poziția duplicitară a URSS și a Franței și s-au reorientat spre
dezghețarea relațiilor cu România destul de tensionate în perioada ministeriatului lui
Titulescu
 au loc discuții între șefii de state majore, miniștrii de externe V. Antonescu și Josef Beck,
dar Polonia evită să-și ia angajamente ferme datorită rapidei evoluții pe plan
internațional. În cele din urmă, Polonia va participa la dezmembrarea Cehoslovaciei și va
susține cauza Ungariei.

---- alianța cu Polonia apare ca urmare a obiectivelor pe care cele două state le aveau față de
URSS. Treptat, relația de colaborare bilaterală între cele două state începe să scadă în intensitate
și chiar să intre într-o stare de îngheț ca urmare a orientării politicii externe poloneze spre
Uniunea Sovietică – tratatul de neagresiune polono-sovietic, creditul acordat de diplomația
polonă lui Maxim Litvinov.
MICA ÎNȚELEGERE

România a avut un rol important în constituirea Micii Înțelegeri prin intermediul căreia a
încercat să realizeze o alianță cu Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, pentru a contracara ambițiile
revizioniste ale Germaniei, Ungariei și Bulgariei. Se dorea includerea Poloniei într-o alianță de
cinci, însă o dispută teritorială cu Cehoslovacia pentru regiunea Teschen a împiedicat aderarea
Poloniei la sistemul de alianțe est-europene. --- în acest context are loc o alianță a celor trei țări
care vor constitui prima alianță regională din Europa.

1. Constituire:
- Convenția de alianță între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920) – apărarea
reciprocă în cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei
- Convenția de alianță defensivă între România și Cehoslovacia (22 aprilie 1921) – grăbită
de tentativa de instaurare a lui Carol pe Habsburg pe tronul Ungariei + stabilește acțiunile în
cazul unei agresiuni a Ungariei:
 atacarea României – Cehoslovacia decreta la cererea guvernului român mobilizarea
generală și concentrarea la frontiera cu Ungaria. Cuantum - 5 divizii de infanterie, 2
brigăzi de cavalerie și 6 escadrile. + formarea unui detașament mixt de legătură pus sub
comanda unui ofițer român.
 atacarea Cehoslovaciei – România decreta la cererea guvernului ceh mobilizarea armatei.
Cuantum: 6 divizii de infanterie, 2 brigăzi de cavalerie, 3 escadrile. + formarea unui
detașament mixt de legătură pus sub comanda unui ofițer cehoslovac
- Convenția de alianță defensivă între România și Iugoslavia (7 iunie 1921) – prevedea
apărarea celeilalte părți în cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei și Bulgariei.
 prin protocolul B se intenționa extinderea tratatului erga omnes
 este semnată o convenție militară la 23 ianuarie 1922 ( Ct. Christescu – Nikola Pesic)
 sunt prevăzute 3 situații ipotetice: 1. atac din partea Ungariei, 2. atac din partea Bulgariei,
3. atac combinat --- statul neatac la cererea celuilalt decreta mobilizarea armatei în 48 de
ore - în 20 de zile trebuia să se alăture atacatului. Cuantum: 6 divizii infanterie + 1
cavalerie.

--- ia naștere MICA ÎNȚELEGERE, organizație politică ce dorea să fie un instrument de apărare
a statu-quo-ului teritorial, cu caracter defensiv, care a sprijinit cu consecvență dezarmarea și
înțelegerile internaționale pentru scoaterea în afara legii a războiului.

Convenția dintre cele trei state este semnată la 14 septembrie 1923. Sunt stabilite
obligațiile militare ale celor trei state în cazul unui atac din partea Ungariei. Forțele mobilizabile
trebuiau să fie net superioare celor ale inamicului. Exista o anexă care prevedea măsurile luate de
România și Iugoslavia în cazul unui atac din partea Bulgariei. Se aprecia că această convenție
fusese reînnoită în așa scurt timp datorită relației strânse sovieto-ungare. Câtă vreme nu s-a trecut
la acțiuni militare, Mica Antantă și-a concentrat activitatea în plan diplomatic în cadrul Ligii
Națiunilor.

EVOLUȚIE 1929-1936
- România se confruntă cu un proces de izolare internațională – încearcă elaborarea unor
planuri de apărare în conformitate cu tendințele europene.
a) București – mai 1929 – Consfătuire a reprezentanților României, Cehoslovaciei și
Iugoslaviei – este stabilit „Planul de operațiuni al armatelor Micii Înțelegeri” – 2 variante:
- agresiunea Ungariei împotriva Cehoslovaciei – inamicul putea angaja 15 divizii de
infanterie și 2 de cavalerie – scopul forțelor aliate: ofensivă concentrică în direcția
Budapesta.
- agresiunea Ungariei aliată cu Germania – România și Iugoslavia luptau contra Ungariei,
iar Cehoslovacia lupta contra Germaniei.
b) Belgrad – septembrie 1930 – este stabilit un plan de măsuri – în cazul în care Iugoslavia
era atacată de Ungaria și Bulgaria, singure sau în cooperare, România și Cehoslovacia
interveneau de urgență în ajutorul acesteia.
c) București – mai 1931 – întâlnirea șefilor Marilor State Majore – discuții privind
încheierea unei convenții militare unice care să reunească convenția din 1923 și
modificările din 1929 și 1930

Problema comandamentului unic al Micii Înțelegeri:

1. București 1931 – întâlnirea reprezentanților Statelor Majore aliate – discutae 3 probleme:
- a comandamentului unic însărcinat să conducă activitatea la nivel strategic
- a detașamentelor mixte și a conducerii lor
- a structurilor de legătură pentru perioadele de criză
 se discută posibilitatea creării unei structuri unice de comandă în cazul unei acțiuni
comune – problema este discutată pe parcursul a mai multe întâlniri a șefilor MSM. Sunt
stabilite drept cassus belli pentru activarea alianței reinstaurarea Habsburgilor în Austria
și denunțarea Tratatului de la Trianon.
2. Sinaia – 21 septembrie 1932 este semnată o Convenție militară care fixa cuantumul
forțelor angajate de fiecare țară și zonele de concentrare în una din următoarele situații:
aliații ar fi amenințați doar de Ungaria, unul sau mai multe state aliate, angajate în luptă
contra unei puteri ar fi atacate de Ungaria și toate trei țările, angajate în luptă contra unei
puteri, ar fi atacate de Ungaria. În plus, România și Iugoslavia semnează un acord privind
colaborarea militară în cazul unui atac din partea Bulgariei și încep să fie elaborate
proiecte de operații în diferite variante de conflict.
--- convenția politico-militară care a stat la baza realizării pactului a avut trei componente – este
un tratat de alianță defensivă, evaluarea posibilităților de intervenție în cazul unui război
generalizat, luarea contramăsurilor din timp, pentru a mobiliza resursele înaintea producerii
atacului. Statul român prezintă un proiect de operații – în cazul unui atac ungaro-bulgar contra
statelor Micii Înțelegeri, în cadrul unui război generalizat – prevedea o contraofensivă simultană
a celor trei state contra agresorilor cu maximum de potențial pentru a scoate din luptă Ungaria,
apoi Bulgaria.

Reorganizarea Micii Înțelegeri – prioritățile Micii Înțelegeri se reorientează în conformitate cu

noua situație internațională :
- Geneva – 15 februarie 1933 – întâlnire între miniștrii de externe cehoslovac, iugoslav și
român, este elaborat Pactul de reorganizare a Micii Înțelegeri, prevedea crearea unor
instituții permanente:
 Consiliul Permanent ca organ director al politicii comune
 Consiliul Economic pentru coordonarea intereselor economice ale aliaților
 Secretariatul Consiliului Permanent.
- în plan militar, pactul lăsa posibilitatea alcătuirii unei instanțe superioare comune, fals
identificată uneori cu un comandament unic.
- este semnat „Protocolul privind punerea în aplicare a Pactului Micii Înțelegeri în materie
militară” – se urmărea organizarea militară a alianței în conformitate cu scenariile ce puteau fi
estimate, se dorea crearea unei Comisii militare permanente cu rolul unui Stat Major și era
prevăzută reunirea periodică a Șefilor MSM.

Evoluția Micii Înțelegeri:

1. Conferința șefilor Marilor State Majore de la București – 25 martie 1934

- Ion Antonescu: expunere privind motivațiile necesității depășirii stadiului de alianță-
ripostă și trecerii la acela de alianță-ofensivă
* susține realizarea unui acord politic atașat celor existente, care să poată permite în cazul unui
conflict general de a declanșa ofensiva imediată a armatelor aliate împotriva Ungariei – se
urmărea, așadar, impunerea propriei dorințe în fața inamicului, principiu fundamental în arta
militară.
* este semnat Acordul de tranzit pentru toate mijloacele de război.
---- alianța se transformă într-un organism ce avea să reacționeze în funcție de situația existentă,
iar cei doi aliați sprijină România în cazul unei agresiuni din Est prin atacarea preventivă a
Ungariei.

2. Consfătuire a șefilor MSM – București 1936, după ocuparea Renaniei

- semnat un protocol special privitor la „Comandamentul unic și pregătirea materială a
războiului de către Mica Înțelegere”
- în cazul unui atac al Ungariei, România intervenea cu cele mai multe forțe și, în
consecință, se aprecia normală asigurarea comenzii supreme unice de către statul român
- crearea comandamentului unic a fost susținută de Franța care dorea să limiteze pericolul
german, dar care era mai interesată de flancul stâng al Micii Înțelegeri.
 3. Evoluție ulterioară – în cursul conferințelor următoare s-a părăsit varianta „URSS –
inamicul cel mai periculos”, aceasta fiind cel mai adesea trecută în tabăra neutrilor sau
chiar a statelor favorabile menținerii frontierelor – poziție neconcordantă cu strategia de
securitate a României.
- Cehoslovia manifestă interes spre o colaborare cu URSS
- Iugoslavia se detașează de alianță, manifestă o reorientare spre Italia – vizite ale
oficialilor iugoslavi la Roma și Berlin + semnarea de tratate de prietenie cu Ungaria și
Bulgaria + declarația că nu va semna un tratat de aistență mutuală cu celelalte state din
Mica Înțelegere sau Franța ---- descoperirea flancului vestic de securitate a statului român
+ cădeau înțelegerile privind tranzitul mijloacelor de război.

4. A X-a Conferință a șefilor MSM – decembrie 1917 – apar divergențe de opinii privind
atitudinea statelor în cadrul unui război generalizat.
5. Odată cu invadarea Cehoslovaciei, Mica Înțelgere se destramă.

----- Mica Înțelegere apare la începutul anilor 1920 ca reacție defensivă la tentativa de restaurare
a habsburgilor și exista ca o reacție neagresivă față de Ungaria. În România, persista teama de a
se afla singură împotriva URSS. Mica Antantă asigura securitatea statelor membre numai prin
raportare la inamicul din Europa Centrală, Iugoslavia și Cehoslovacia evitând să-și asume un
angajament împotriva intereselor URSS. Mica Înțelegere nu s-a destrămat datorită neadaptării la
realitățile europene, ea corespunzând pentru o perioadă scopului pentru care a fost creată. Însă
noua situație pe plan european nu mai putea fi tratată cu mijloacele deceniului anterior. Are loc
totodată o reorganizare a centrelor de putere care subminează Mica Înțelegere prin atitudinea
revizionistă. Ezitările statelor din Mica Înțelegere au apărut tocmai din necesitatea adaptării la
noile realități.
ÎNȚELEGEREA BALCANICĂ

Context: - Germania ia decizia de a nu mai plăti reparațiile de război, iar alegerile sunt câștigate
de către NSDAP.
Diplomația românească devine interesată de o colaborare între țările balcanice având
drept obiectiv crearea unei noi organizații de securitate în această regiune. Obiectivul primordial
al diplomației românești era acela al ieșirii din izolarea pe plan internațional – Franța avea un
tratat de neagresiune cu URSS, Alianța româno-polonă nu mai era viabilă, Mica Antantă avea un
caracter central european, iar URSS manifesta tendințe revizioniste.
Proiectul este discutat pe parcursul a trei întâlniri succesive:
1. Atena – 5-12 octombrie 1930
- nu se va aduce nicio atingere suveranității statelor participante, nu se va tinde spre
înăbușirea entităților etnice, toți membri au drepturi egale
- este adoptată o rezoluție pe baza următoarelor principii:
 punerea în afara legii a războiului
 rezolvarea prin mijloace pașnice a oricărui diferend între națiunile balcanice
 asistență mutuală în cazul încălcării angajamentelor de a nu recurge la război
----- în acest fel, comunitatea balcanică putea oferi garanții nu numai în cazul izbucnirii unui
conflict între statele participante, ci și în varianta unei agresiuni îndreptate împotriva vreunei
părți contractante.

2. Conferința de la Istanbul – 20-26 octombrie 1931 – discuții favorabile încheierii unui

pact balcanic

3. Conferința de la București – 22-29 octombrie 1932 – este întărit curentul de opinie

favorabil constituirii unui pact balcanic – în viitorul pact se recuoștea dreptul legitim la
autoapărare, caracterul pașnic, antirevizionist.

Pactul Înțelegerii Balcanice este semnat la Atena la 9 februraie 1934 de miniștrii de externe ai
Greciei, Iugoslaviei, României și Turciei.
- art. 1 – statele își garantează mutual securitatea tuturor frontierelor lor balcanice
- art. 2 – se angajează a nu întreprinde nicio acțiune politică față de orice altă țară balcanică
nesemnatară a prezentului acord, fără aviz mutual prealabil și a nu lua nicio obligațiune
politică față de orice altă tară baltică, fără consimțământul celorlalte Părți
- alte articole – caracterul neagresiv al alianței
- posibilitatea activării pactului chiar dacă agresorul era din zone extrabalcanice

Cunoaște două perioade în dezvoltarea ei:

 A. Prima perioadă – până la mijlocul anului 1936 - caracterizată de definirea pozițiilor
fiecărui membru
- au existat 2 convenții secrete româno-turcă și turco-iugoslavă. Convenția româno-turcă –
cele două state își acordau asistență militară dacă unul dintre ele devenea obiectul
agresiunii unui stat balcanic singur sau împreuna cu un alt stat nebalcanic, celălalt stat se
va considera el însuși atacat și va acționa militar contra agresorului
Conferința de la București – 10 mai 1935:
- miniștrii de externe ai României și Turciei au convenit ca Marile State Majore să
stabilească o convenție militară pentru asigurarea colaborării celor două armate și să
trimită la Ankara o delegație militară românească.
Consfătuirea de la Ankara – 4-9 iunie 1935:
- schimbul de informații asupra Bulgariei – se aprecia că eliminarea inamicului bulgar ar fi
permis degajarea Strâmtorilor, asigurarea spatelui forțelor româno-iugoslave care ar fi
fost angajate spre Europa Centrală, protecția zonei sensibile București – Câmpina,
crearea unei rezerve comune păstrată pentru alte cazuri.
- apar diferențe de opinii privind cantitatea de forțe alocate și zona de concentrare a marilor
unități române destinate acțiunii împotriva Bulgariei – pentru Iugoslavia și România,
Ungaria era obiectivul esențial, iar după înfrângerea ei, dispozitivul se putea orienta către
Bulgaria, iar esențial era ca Turcia să atace Bulgaria.
Conferința de la Belgrad – s-a încercat realizarea unei înțelegeri în condițiile în care punctele
de vedere erau diferite:
- condițiile de intervenție contra Bulgariei, în cazul unei amenințări de război sau a unui
atac din partea acesteia, vizând o acțiune imediată a aliaților pentru a o scoate din luptă în
cel mai scurt timp
- forțele destinate intervenției – dacă armata unui stat aliat era angajată pe alte fronturi la
data acțiunii bulgare, ea avea obligația să intervină cu maximum de forțe disponibile în
Balcani
- zonele de concentrare ale armatelor aliate, modalitățile de colaborare în timp de pace ale
Marilor State Majore aliate, cooperare materială, legături și transmisiuni, etc
---- cu toate acestea nu s-a reușit la atingerea unui numitor comun datorită diferențelor politice.

Reuniunea de la Belgard a Consiliului Permanent al Antantei Balcanice (4-6 mai 1936)

- puncte centrale de discuție: poziția Alianței față de Bulgaria în cazul denunțării clauzelor
militare ale tratatului de la Neuilly, poziția Greciei față de Convenția militară – care
rămâne neschimbată.
Astfel, în primăvara anulu 1936, în condițiile deteriorării situației internaționale, Înțelegerea
Balcanică, la mai bine de doi ani de la apariția ei, nu reprezenta decțt o „asigurare elastică” a
srtatu-quo-ului în regiune, datorită tensiunilor dintre Grecia și Turcia și poziției diferite a
Iugoslaviei pe plan extern.
 B. A doua perioadă
1. Înțelegerea Balcanică ajunge la un punct comun privind colaborarea militară:
- România dorește prin această alianță o prelungire a Micii Înțelegeri care i-ar fi asigurat
spatele într-o luptă spre Europa Centrală
- Iugoslavia își reorientează politica spre Italia – desprinderea de ambele alianțe
- Turcia manifestă rezerve datorită relațiilor cu URSS
- Grecia- rezerve față de o tendință antiitaliană a alianței.

2. Convenția militară tripartită – România, Iugoslavia, Turcia – 10 nov 1936

- susține intervenția împotriva unui stat agresor din Balcani
- discuții asupra forțelor mobilizabile, zonelor de concentrare, tranzitului prin Strâmtori
- acord privind necesitatea insituirii unui Comandament Superior al Forțelor de Intervenție
- este ținută secretă față de Grecia

3. Convenția militară cvadripartită – România, Iugoslavia, Turcia, Grecia

4. Întrunirea de la Ankara a Consiliului permanent al Înțelegerii – februarie 1938

În condițiile evoluțiilor de pe plan internațional are loc acomodarea Înțelegerii Balcanice la noile
realități – normalizarea relațiilor cu Bulgaria prin încercarea de atragere a acesteia într-o alianță
balcanică și renunțarea la politica revizionistă. În această perioadă Înțelegerea Balcanică
semnează acorduri de colaborare cu Bulgaria și Ungaria.
- Înțelegerea Balcanică – acord cu Bulgaria la Salonic, iulie 1938 – angajamentul de a nu
recurge la forță între ele
- Înțelegerea Balcanică – acord cu Ungaria – 23 august 1938 la Bled

În noiembrie 1938 are loc A doua conferință a Statelor Majore Generale Aliate în condițiile
dispariției trilateralei – se observă tendința individualistă a statelor de acomodare la noile
realități în condițiile imposibilității de a interveni major în desfășurarea evenimentelor.
După 1938 Înțelegerea Balcanică devine inexistentă, fiind alcătuită din state ce urmau a fi
divizate între Germania și URSS.

---- Înțelegerea Balcanică apare datorită necesității apărării ordinii polito-teritoriale în Balcani
amenințate în zonă, cât și in afara ei. În ceea ce privește reacția față de o agresiune din interiorul
Balcanilor nu existau divergențe de opinii, dar în ceea ce privește o agresiune exterioară apăreau
disensiuni privind transpunerea în practică a acordurilor militare. Reorientarea politicii externe a
unor state precum Iugoslavia a slăbit si mai mult alianța.