PLANUL LUCRĂRII

1. Ideea de ispitire;
2. Ispitirea lui Hristos;
3. Fazele premergătoare ispitirii;
4. Noţiunea de ispitire şi biruinţa asupra păcatului;
5. Ispita diavolească concretizată în ispitirea pe Muntele Carantaniei;

6. Concluzii finale.
 ÎNTREITA ISPITIRE A
MÂNTUITORULUI
IISUS HRISTOS

Iconomia mântuirii a început a prinde contur îndată ce Mântuitorul se

botează spre „a se împlini toată dreptatea”. După acest fapt important,
Domnul Iisus Hristos este ispitit de diavol (Matei 1-12). Mântuitorul Hristos
a fost dus de Duhul în pustie spre a fi ispitit de diavol (IV,1).
După tradiţie, pustiul pare a fi la vest de Ierihon, în ţinuturile muntelui
Carantania. Aici posteşte 40 de zile şi 40 de nopţi fără a mânca ceva. La
sfârşitul acestei perioade, diavolul se prezintă în mod real – nu numai interior
– ispitindu-l sub trei forme ce reprezintă chintesenţa tuturor tentaţiilor:
lăcomia, mândria şi pofta de stăpânire şi îmbogăţire.1
Prin prima ispită îl invită să prefacă pietrele în pâini, spre a se hrăni
după postul îndelungat; prin a doua îl invită să se arate mulţimii că este Mesia
aruncându-se de pe aripa templului din Ierusalim, iar prin a treia îi oferă
bogăţiile şi stăpânirea lumii, dacă i se va închina.
Mântuitorul le respinge pe toate cu cuvinte scripturistice, iar diavolul se
convinge în mod faptic că Iisus este mai puternic decât el, şi pleacă biruit.
Sfântul Evanghelit Luca face referire doar la faptul că Mântuitorul a fost
ispitit de diavol după botezul său în râul Iordan.

1
Pr. Prof. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, Ed. Credinţa noastră, Bucureşti, 1996, p. 52;
 Aşa cum este relatat în Biblie, “Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca
sa fie ispitit de diavol. Şi postind patruzeci de zile şi patruzeci de nopti, la
urma a flămânzit. Şi apropiindu-se ispititorul, I-a zis: Dad eşti Tu Fiul lui
Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se prefacă în pâini! Iar El răspunzând a
zis: Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul, care iese
din gura lui Dumnezeu».
Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa Templului şi
I-a zis: Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci scris este:
«Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva
să loveşti de piatră piciorul Tau.» Iisus I-a răspuns: Iarăşi este scris: «Să nu
ispiteşti pe Domnul Dumnezeul Tău!».2
Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte inalt şi I-a arătat toate
împărăţiile lumii şi slava lor şi I-a zis Lui: Acestea toate Ti Ie voi da Tie, dacă
vei cadea înaintea mea şi Te vei închina mie.
Atunci Iisus I-a zis: Piei, satano! Caci scris este: “Domnului
Dumnezeului Tău să Te închini şi Lui Singur să slujeşti». Atunci L-a lasat
diavolul şi iată, îngerii venind la EI, şi slujeau.
În urma teofaniei de la Botez, Domnul Iisus Îşi începe imediat
activitatea Mesianică (cf. Matei 1, 12). Înfăptuirea Împărăţiei lui Dumnezeu
pe pământ este condiţionată de surparea stăpânirii diavolului care, înşelându-i
pe oameni, i-a scos din rai, aservindu-i patimilor păcătoase, spre veşnica
pierzanie.
De aceea, Domnul Iisus trebuia, înainte de toate, să declare razboi
diavolului. Sălaşul diavolului, în sens biblie, sunt locurile pustii, imagine a

2
Matei 4, 8; Marcu 1, 12-13;
netrebniciei şi a răutăţii în care a cazut şi natura neînsufleţită, din cauza
căderii omului (cf. Rom. 8, 19).
În imediata apropiere a Iordanului, unde boteza loan (cf. Lc. 4, 1), spre
nord-vest de Ierihon, se afla o regiune stearpă şi stâncoasă care formează unul
din cele mai fioroase pustiuri din lume. Nu are nici apa, nici vegetatie, nici căi
de comunicaţie, iar aerul înfierbântat de atâta arşiţa dogorâtoare a soarelui,
este irespirabi1. In acest pustiu, numit pustiul Quarantaniei (de la ita1.
quaranta = 40), Domnul Iisus Hristos "a fost dus de Duhul" şi, dupa o veche
traditie, L-a urcat pe muntele Duca, care are o înălţime de cca. 473 m.
deasupra nivelului mării.3
Indemnul de a Se purta într-acolo, îl primeşte Domnul din partea
Duhului Care-L stăpânea. Cei mai mulţi exegeţi se gândesc la Duhul Sfânt,
Persoana a treia a Dumnezeirii, Care-L călăuzea pe Domnul Iisus şi de care
era plin sufletul Său, mai ales de la Botezul, când Duhul Sfânt, în chip de
porumbel, Se pogorâse peste Dânsul.
Scopul, cu care Domnul se duce în acest pustiu, este de « a fi ispitit de
diavol », dar de fapt de a-i declara razboi acestuia. Faptul ca Dumnezeu îl
duce pe Iisus-Omul să fie ispitit, se explica prin aceea ca Trupul Său omenesc
trebuia fortificatpentru a rezista tentatiilor viclene ale diavolului, în vederea
realizării unirii ipostatice.
Numele diavolului este cuvânt grecesc: (de la  = a
arunca dincolo, a calomnia) şi înseamnă "calomniatorul". El este echivalentul
termenului ebraic "satan", care înseamnă: "duşman", "potrivnic".

3
Pr. Prof. Univ. Dr. Leon Arion, Comentarii la Sfânta Evanghelie după Matei, Ploieşti, 2003, p. 142;
 Acesta este numele îngerului rău care, deşteptând în sufletul primei
perechi de oameni neîncredere faţă de Dumnezeu, i-a înşelat şi i-a adus la
cadere (Fac. 3, 1).
De atunci şi până astăzi diavolul, insuflând omenirii împotrivire şi ura
fata de Dumnezeu, şi-a aservit-o ducând-o la dubla pierzare: trupească, dar
mai ales sufletească.
Făptura lui Dumnezeu, creată pentru a tinde necontenit spre Făcătorul,
este îstrăinată de diavol de la menirea ei nobilă, aceea de a-L slăvi necontenit
pe Dumnezeu.
"Pentru aceasta S-a arătat Fiul Lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile
diavolului" (1 In. 3, 8). Patruzeci de zile şi patruzeci de nopti Domnul Îşi
propune sa postească în pustiu, în vederea fortificării spirituale a trupului Său.
În Sf. Scriptură se vorbeşte deseori despre intervalul de 40 de zile.
Astfel, în timpul potopului a plouat 40 de zile (Fac. 7, 17). Tot atâtea
zile a petrecut şi Moise pe muntele Sinai când Dumnezeu i-a dat tablele Legii
(Ieş. 24, 18; 34, 28; Deut. 9, 9. 18).4
Tot în 40 de zile se pregateşte şi Ilie pentru activitatea sa profetică (3
Reg.19, 7). Numarul 40 avea la iudei o deosebită importanţă. El se compune
din doi factori: 4 x 10, dintre care cel dintâi desemnează cele patru laturi ale
pământului, iar al doilea este un numar complet, dând, prin înmultire, numărul
40 care este socotit ca număr complet din toate punctele de vedere.
Domnul petrece 40 de zile în pustie, până când trupul Său făcut din
aceeaşi plămadă coruptă de păcat ca a tuturor oamenilor, urma sa se
izbaveasca de acele pomiri spre pacat, devenite fireşti dupa căderea primilor
oameni şi să atingă desăvârşirea.

4
Ibidem, p. 143;
 Intervalul acesta îl petrece in adânci şi responsabile meditaţii asupra
misiunii Sale, cerând ca Om de la Dumnezeu Tatăl şi de la Duhul Sfânt sprijin
şi ajutor pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea de mântuire a neamului
omenesc.
Preocupat de perspectiva mareţei, dar indatoritoarei misiuni mesianice,
El n-a simtit lipsa hranei. În seara zilelor de post iudeii obişnuiau să mănânce.
Domnul însă posteşte zi şi noapte timp de 40 de zile, fără întrerupere. În acest
răstimp, Trupul Său a slabit de atâta post, încât în cele din urmă flamânzeşte,
arătând încă firea omenească.
Abia acum, când Trupul Domnului Iisus era sleit de post şi flămând,
diavolul socoteşte că este momentul potrivit să-L ispitească. Socoteşte că între
timp însufletirea cu care Iisus venise acolo se va mai fi domolit. Cum între
trup şi suflet este strânsă legătură, Trupul fiindu-I slabit, nici sufletul,
presupunea el, nu va mai opune destula rezistenta ademenirilor de a-L corupe
şi de a-L pune sub ascultarea lui.
Prezentându-se în faţa Domnului Iisus, diavolul Îi adresează
următoarele cuvinte insinuante: "De eşti Tu Fiul Lui Dumnezeu, zi ca pietrele
acestea sa se prefacă în pâini!"
Diavolul, de bună seamă, ştia că Dumnezeu-Tatăl Îl numise la Botez,
"Fiul Sau”. Dar el nu vrea să-L recunoască şi ca atare, pentru ca nu doreşte
sa-I cedeze stăpânirea lumii.5
Voind sa-L seducă, adică să-l aducă în stare de supunere, el încearcă să-
L facă pe Iisus să creadă, ca şi el ar intentiona să-L recunoască "Fiu al lui
Dumnezeu", cu condiţia să facă în faţa sa minune. Adică să-i exercite puterea

5
Noul Testament, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1995;
dumnezeiască la porunca lui, ceea ce ar fi însemnat, de fapt, supunerea Fiului
lui Dumnezeu.
În felul acesta diavolul spera să-şi împlinească acum şi aici vechiul
gând ce l-a avut încă de la căderea, acela de a-L supune pe Cel ales de la
Botez, când Duhul Sfânt, în chip de porumbel, Se pogorâse peste Dânsul.
Scopul, cu care Domnul se duce în acest pustiu, este "de a fi ispitit de
diavol", dar de fapt de a-i declara război acestuia. Faptul că Dumnezeu Îl duce
pe Iisus-Omul să fie ispitit, se explică prin aceea că Trupul Său omenesc
trebuia fortificat pentru a rezista tentaţiilor viclene ale diavolului, în vederea,
realizării unirii ipostatice.
Pentru a-L ademeni pe Iisus mai uşor, diavolul Îi propune să facă acea
minune în folosul Său, căci, flămând fiind, ar putea să prefacă pietrele în
pâini. Propunerea aceasta este deosebit de şireata şi insinuantă, întrucât voia
să arate chiar şi oarecare grija pentru sănătatea Domnului.
Privită mai de aproape, "grija" diavolului pentru bine1e trupesc al
Domnului este însă capcana şi făţărnicie, pentru că el dorea atingerea planului
mârşav de a-L supune pe Fiul lui Dumnezeu.
Văzându-L pe Dumnezeu întrupat, işi va fi zis ca acum este momentul
sa-L supună, plecând de la trebuintele fireşti ale trupului, de la acele afecte ce
îi erau proprii şi Acestuia.6
Efectul "minunii", pe care Iisus, ca Logos întrupat, ar fi trebuit s-o facă,
ar fi fost de fapt o victorie a diavolului. După toate regulile logicii, el ar fi
trebuit sa accepte ca, daca Dumnezeu- Tatal L-a recunoscut pe Iisus drept Fiul
Sau, nu mai putea incape indoiala in aceasta privinta.

6
Ibidem, p. 144;
 Oare diavolul, impotrivitor ca totdeauna, a socotit ca poate ignora şi
batjocorî chiar cuvintele lui Dumnezeu Tatal? Dar nu numai atât. Propunerea
satanei era menită să deştepte in sufletul lui Iisus resentimente fata de
Parintele Ceresc, Care L-a lasat atat de mult timp lipsit de ingrijirea şi de
sprijinul Său.
Însa, Domnul. 1isus, Dumnezeu Adevarat din Dumnezeu Adevarat, a
dejucat dumnezeieşte aceasta tentatie, pe care Sf. Apostol şi Evanghelist loan
o numeşte "pofta trupului" (1 In. 2, 16). Cedând unei asemenea ispitite, Esau,
fiul cel mare al patriarhului Isaac, şi-a pierdut dreptul de întâi născut.
Prin acceptarea propunerii facute de diavol de a-şi potoli foamea, la
insistenta lui, Iisus şi-ar fi pierdut dreptul de Fiu, Unul-Nascut al Lui
Dumnezeu.
Dar Domnul nu avea nevoie de recunoaşterea ca Fiu al lui Dumnezeu
din partea diavolului. Marturisirea Parintelui Ceresc de la Botez era suficienta
şi nu avea trebuinta sa fie intarita de cel viclean.
De aceea, Domnul socoteşte ca nici nu merita sa raspunda insinuarilor
diabolice privitoare la filiatia Sa divina, dand replica doar cu privire la
prioritatea hranei spirituale, fata de cea materiala, pentru care diavolul socotea
ca Domnul Işi va pune în joc titlul de Fiu al Dumnezeu.
Dar se inşela, caci Domnul, folosindu-se de cuvintele Sfintei Scripturi,
ii da cuvenita replica: "Nu numai eu paine va trai omul, ci cu tot cuvântul
care iese din gura lui Dumnezeu". Aceste cuvinte sunt citate din Deut. 8, 3.
Părintele nostru Moise voia sa atraga atentia contemporanilor sai
asupra modalitatii minunate in care Dumnezeu a hranit nu numai cu paine, ci
mai ales cu cuvantul Sau, pe poporul Israel in pustiul Sinai.7

7
Ibidem;
 Domnul Iisus, increzandu-Se deplin in cuvintele Scripturii, care-l
asigura pe om ca Dumnezeu nu-l va lasa sa moara de foame, nu vrea sa-i
spuna diavolului altceva, decat ca El fiind deasemenea am, nu are nevoie
neaparata trebuinta de pâine, ci poate trai şi cu cuvantul lui Dumnezeu, ştiut
fiind faptul ca Dumnezeu pe cel care-şi pune încrederea în cuvântul Sau, nu-l
va lasa sa duca lipsa nici de painea cea de toate zilele.
În cartile Noului Testament şi in scrierile lui Iosif Flaviu se face de regula
deosebire între naos care este insuşi sanctuarul, cu cele doua despartituri:
Sfânta şi Sfânta Sfintelor (vezi Mt. 23), care este intregul complex
arhitectonic de pe platoul Templului.
Întrebarea se pune: Cum l-a dus diavolul pe Domnul din Muntii
Carantaniei până la Ierusalim dus pe sus, prin aer la distanta de cca 150 de
stadii (25 km) şi L-a pus pe aripa Templului, nu ni se spune şi nici nu este
foarte important. Domnul Care Se lasa ispitit, Se lasa şi dus de pe muntele
Duca, pana la Ierusalim.
 BIBLIOGRAFIE

 BIBLIA sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de

Misiune al BOR, Bucureşti, 1997;
 Concordanţă Biblică Tematică, Editura Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei, Iaşi, 2000;
 Pr. Prof. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, Ed. Credinţa
noastră, Bucureşti, 1996;
 Pr. Prof. Univ. Dr. Leon Arion, Comentarii la Sfânta Evanghelie după
Matei, Ploieşti, 2003, p. 142;
 Noul Testament, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti,
1995;