PLATON ARISTOTEL

M. Oakeshott : “A intelege trecutul reprezintaesentialul unui istoric.”

Majoritatea demersurilor care au drept scop intelegrea trecutului continua sa lase acest trecut
ininteligibil.Trebuiegasita o modalitate de a intelege trecutul. Daca istoricul se intereseaza de lumea
contemporana, face acest lucru pt ca, lumea inconjuratoare “ascunde” in spatele ei o lume care nu
mai este. Investigarea si comentarea trecutului nu reprezinta o activitate specifica doar istoricului, ci,
o activitate din viata de zi cu zi. Potrivit istoricului, nu trebuie sa privim istoria doar ca pe un
ansamblu de actiuni umane, ci, trebuie sa consideram toate actiunile drept reflectate=>
COLLINGWOOD.

Alti istorici au considerat ca cercetatorul care investigheaza trecutul nu trebuie sa-l raporteze in
permanenta la lumea prezenta=> trecutul recent nu face obiectul investigatiei istorice. Unii
cercetatori au afirmat ca, istoricul nu poate privy trecutul asemeni unui moralist, deci, istoricul nu
trebuie sa fie interest de caracterul just sau injust. El trebuie sa evite sa aprobe sau sa condamne
actiunile din trecut pe care le realizeaza. Astefel, istoricul va putea sa adopte o atitudine stiintifica
fata de trecut sis a recunoasca existent unor intrebari la care raspunsul este, deocamdata, imposibil
de oferit.

Afirmatiile istoricului fata de trecut nu asimileaza trecutul prezentului. Istoricul nu are o atitudine
practica fata de trecut: o atitudine legata; interesata doar de acele evenimente din trecut strans
legate de present. Omul cu o atitudine practica poate fi un politician, care, va adopta tot ceea ce in
trecut pare a-I sustinepreferintele politice.

A. MORALISTUL : Va incerca sa impuna trecutului o structura moralaș va distinge intotdeauna

intre virtute si viciu, intre drept si nedrept. El va trata trecutul asemenea prezentului.
B. ISTORICUL: Nu examineazatrecutul in relatie cu prezentulsi nu trateazatrecutulcasi cum ar fi
vorba de present. Istoricul nu trebuiesaexcludanimic din
cercetareasasitrebuiesaacordefiecaruieveniment o atentie in sine.
Istoricul nu trebuiesaincercesaexplice/justifice/criticeprezentul in functie de trecut. El nu
trebuiesaapobenimicptce, nici o stare de lucruri nu trebuieprivitacafiindsinguradezrabla.

Trecutulsupusinvestigatiiloristoricului nu trebuiesacontina structure politice morale/socialepe care

omul practice le transfera din present asupratrecutului. Pentrucel care adopta o atitudineistorica fata
de trecut ,afirmatiile au character practic, nu suntneaparat false, ci doarnonistorice. Omul practice
este interest de trecut din perspectivauneialegerinoncritice. Atitudineaistoriculuitrebuiesamanifeste
un interes in sine fata de evenimenteletrecutului care trebuieperceputeintr-un mod indirect fata de
evenimenteleprezentului=>trecutul nu estesubordonatprezentului.
Oakeshotobservacaatitudineaistoricului se afla in independent cu ceaaomului de stiinta.
Interesulomuluiedstiintapentrucauzelegenerale sip t conditiilenecesaresisuficientepentru un
evenimentstuiat a fostluatca model pentruistoria sec XIX-XX. Exista o diferentauntreatitudineaomului
de stintasicea a istoricului : omuledstiinta is aplicaintereseleasupraunorsituatiiipotetice.

Intelegereaistoricaaevenimentelor nu are un character accidental, dar nici unul nevesarsauinevitabil.

Istoricul nu infatiseaza cause generalesauconditiinecesaresisuficiente, ci, ne prezintaevenimente care
leagaintreeleanumitecircumstante. Daca in stiinteleexacteevenimentelesuntprodusulunuianumit
context de cause necesaresisuficiente, unrazboi nu poate fi consderat de istoricnici un accident/
miracol/ evenimentnecesar. El poate fi prvit de istoricdoarcaunevenimentinteligibil. Tocqueville
(1805-1859) : “Revolutia franceza-1789- nu a fost consecinta necesara si inevitabila a
evenimentelorcare au precedat-o, ci, doar o convergeta intelgibila a actiunilor si alegerilor umane.”

Activitateaistoricului nu consta i contributie la descoperireaconjucturilorideale ale

eveimentelor.Istoriculdesfasoara o activitatepri care isiaratapreocuparea fata de trecutulprivit I sie,
gasit o coeretaintreevenimetele din trecutcare au dimensiunisimilare.

AlexadruDutu : “Istoriaideilorpolitice a fostabordatadinspremaimultedirectii de cercetare. O prima

tendinta a fost de a consideracaistoriaideilorpoliticetrebuiesapuna in evidetaideilemajore ale
gandiriiunuiautor, artrebui a recostituiedestinuluneiidei.” Un alt tip de abordare a
privilegiatinerareaidelorpolitice in contextual lor social=>istoriasociala a ideilor.
DnperspectivaluiDutu, ceeaceramane fundamental in cazulideilorpoliticeestenotiunea de
ontextintellectual .Ideile politic ear reprezentasolutii date problemelorpe care le punea o
anumitarealitate. Ideilepoliticereprezintamoduri de aorganizaacearealitate. Analizandtrecutul,
Istoriculideilorpolitie nu vastudiadoarevenimentele in sine, ci sireprezentarealor.
Istoriculideilorpoliticeesteinteresatata de analizaideilor, cat si de cea a imaginilor,
ptcareconstituireadoctrinelorpoliticenecesitaatatcunoastereaideilordominantedintr-o epoca, cat si a
simbolurilorpe care le punea in joc.

Istoriaideilorpoliticetrebuiesaevidentiezefaptulcadoctrinelepolitice se intemeazapeieidespreom.De
multeori, doctrinelepolitceconstruiesc o societateidealabazatapeanumiteforme de
solidaritate.Investigand context stories i temporalediferite,
istoriculideilorpoliticefolosesteadeseacomparatiileptcaaceastea permit o legatura cu
ceeaceestediferit. Istoriaideilorpolitice a cunoscut o dezvoltaresemnficativa in sec XX, fiindinfluentata
de interesul care s-a manifestatpentruintelegereaumanitati. Este un effort care tine cont de
valorilevehiculate de diferiteleepoc. Istoriaideilorpolitieexamineazdferiteleculturifara a le
subordonaintreele, observandasemanarilesidiferentele.

Ph. Aries: “Istoriculpleaca in cercetareaactualadinspre present inspretrecut.” Trecutul ii pare a fi la

origineatuturorintrebarilorpe care inclusive epoca in care traim le formuleaza .Aceasta prima
miscaretrebuiecompletatepentru a avea o explicatieclara a evenimentelorpetrecute cu o
miscareinversadinspretrecutinspreprezent.

Al. Dutu: Toatedomeniilevietiumane contribute la schitareacontextului cultural al uneiepoci.

Analizandconceptiilesiimaginileistorieideilorpoliticereconstituiedefaptmodelul cultural adoptat de o
anumitasocietate la un moment din trecut. Gandireapolitica nu poate fi separate de acest model
cultural pentrucaestemarcauneianumiterealtatisianticipeazadeja un anumitviitor.
Platon

„Republica”= dialog de maturitate alaturi de „Legile” si de „Omul politic”.

Politica reprezinta „arta de a conduce bipezi fara pene si fara coarne, reprezintacunoasterea
speculativa destinata educarii comune a oamenilor (conducere prin forta/persuasiune); repreznta
arta de a-i guverna pe oameni cu consimtamantul lor.”

Omul politic nu exercita doar o functie. Stinta militara nu raspunde la intrebarea daca trebuie
inceputrazboiul sau trebuie mentinuta pacea. Poltica nu este jurisprudenta. Politica concepe legule,
iar magistratura le pune in aplicare.

Dupa Platon, politica este prezenta pretutindeni si este legata de alte domenii. Un stat bun va fi acela
care va sti sa armonizeze interesele care decurg din toate aceste domenii. Fiind o cunoastere
suprema, politica poate lua forma exerctarii puterii arbitrare si totalitare. Exigentele domeniului
politic sunt considerate a nu putea fi prescrise dinainte prin legi generale . Conducatorului politic ii
revine in regimul arbitrat rolul de a-i dicta fiecaruia ceea ce i se pare potrivit. Conducatorul politic se
exprim nu prin legi, ci prin decizii individuale. Oamenilor nu le este lasata libertatea de a trai dupa
voia proprie. Intr-un stat, ordinea nu poate fi mentinutadecat prin apliarea riguroasa a legilor care
este sursa notiuniied bine comun.

Calitatea vietii politice dintr-un stat depnde de virtutea cetatenilor. Pentru a avea o buna guvernare
trebuie ca nteligenta politica sa fie dominanta si ca intelepciunea sa isiimpuna pretutindeni
suveranitatea: „Sophocratia „= guvernarea inteleptilor . Se bazeaza pe faptul ca guvernantii sunt
instruiti in stiinta politica. Acest regim este singurul capabil sa asigure perfectiunea puterii. In acest
regim vorbim de un consimtamant al fiecaruia fata de vointa generala.

Cele 6 tipuri de regim ale lui Platon:

1) Monarhie: SOPHOCRATICA sau TIRANICA

-in monarhia sophocratica domina un geniu poltic; de obicei inteleptii constituie un „corp”.
Organizarea sophocratica este, mai degraba, legata de ideea aristocratica.
-monarhia poate degenera in tiranie, dar aceasta miscare nu este ireversibila. Tirania=
regimul politic corupt, cu un singur conducator lipsit de intelepciune. Tiranul se poate
transforma n intelept daca se converteste la filozofie.
2) Timocratie= regim cenzitar care stimuleazaambitiile politice. Cultul razboinicului.
3) Oligarhie : numar mic de conducator, regim bazat pe venituri. Regim viciat prin excelenta pt
ca veniturile si apartenenta la un anumit grup sunt criteriile unice pentru a ajunge in politica.
Omul poltic (inteleptul) si bogatul nu au prea multe caltati in comun.
4) Democratie= regim defavorabil vietii politice n care domina majoritatea. Cei multi nu poseda
stiinta politica. Regim intotdeauna slab. Regim nu f rau deoarece nu poate tiraniza, superior
tiraniei. Este regimul libertatii absolute si al lipsei de legi; viata sociala este foarte slab
organzata si ascunde multe pericole civile.
5) Aristodemocratie- Apare in „Legile”
-se face apel la o recrutare aristocratica a conducatorilor politic pe criteriul alegerii.
-educatia tinerilor se realizeaza cu ajutorul magistratilor care incurajeaza libertatea politica
Formele puterii politice nu sunt imoabile. Cea mai grea incercare este de a mentine regimul
sophocratic. Se poate mentine: recrutand noi intelepti sau mentinandu-iintelepti pe cei care conduc.
Trebuie indepartatetentatiile egoiste: prorpietatea si famila( bunurile trebuie sa fie comune). Cele
mai periculoase tentatii sunt cupiditatea si ambitia. Aceste tentatii vor trensformaregmul intr-o
timocratie, apoi oligarhie, democratie. Poporul va avea tendinte de a se increde intr-un conducator=>
tiranie.

L. Strauss: Dialogurile lui Platon (35) pot fi impartite:

-titlul ce desemneaza tema centrala

-titlul ce desemneaza nume de personaje

-26 dialoguri dramatice

-9 dialoguri narative

Socrate observa ca nu putea sa ii atribuim lui Platon ideile care par fundamentale. Strauss sustine ca
sunt dialoguri complet imaginare. „Republica”=dialog naratic cu tema problema dreptatii. Platon
critica democratia care i se pare favorabila noutati si schimbarii. Nici un personaj al dialogului nu
apara aceasta forma de regim.

Dreptatea pare a fi un amestec de constrangere si de persuasiune. Putini oameni sunt capabili sa

stabileasca ce lucruri sunt utile si necesare=> putini vor sa conduca. Societatea trebuie guvernata de
intelepti care trebuie sa detina puterea absoluta: arta de a asuma protectia bunurilor, legalitate
legata de obiceiurile fiecareicetati. Nici macar o cetate nu accepta ca legile ei sa fie puse la indoiala.
In „republica”, Platon incearca sa vada cum putem concilia dreptatea ca supunere in fata legii si ca
devotament fata de cetate.

Dreptatea este o arta sau o profesie foarte diferita, dar ea cuprinde toate artele. Dreptatea ii atribuie
fiecaruicetatean ceea e este util sufletului si mizeaza binele comun. Dreptatea inseamna respect sau
egalitate fata de ceea ce legea defineste. Dreptatea remedizainegaltatile naturale. Dreptatea nu este
avantajul celui mai tare. Dreptatea trebuei sa reprezinte avantajul celui mai slab. In prima carte a
Republicii, dreptatea este definita ca arta care ii asigura fiecaruia ceea ce esrte necesar. Socrate va
studia modul in care se poate constitui cetatea, vazuta ca forma de organizare provenita din
asocierea ma multor indivizi aflati intr-o stare prepolitica. Justitia pare a fi fost precedata de
aparitiacetatii. La randul ei, cetatea ete precedata de existenta unor indiviiizolati, aflati intr-o stare
prepolitica. Socrate pleaa de la conceptul de dreptate existenta in cetate, nu de la dreptatea
individului. Faptul ca fiecare individ are interese personale face necesara dezvoltarea cetatii si a
binelui comun vazut ca o conceptie a asigurarii ulterioare a binelui. O societate nu cunoaste nici
saracia, nici oblgatiile, nici razboiul. Este necesar ca magistratii sa fie educati in privinta tuturor
virtutilor si sa fie singurii detinatori ai puterii politice.

Ce este dreptatea? Republica nu raspunde din prima jum a dialogului. Marturiile aduse diferite
personaje sunt incomplete. Strauss: „Dreptatea este principiul care sta la baza costituirii unei cetati
fericite/ bune.”
Daca sufletul este format din 3 parti, cetatea este formata din 3 categorii: cei care
guverneaza(magistrati), cei care apara (razboinici) si cei care asigura veniturile. Omul drept este
dentificat cu filosoful, insa filosoful poate fi drept chiar daca nu traieste intr-o cetate fericita. Cei care
se ocupa de razboi si cei care asigura veniturile nu sunt cu adevaratdrepti. Dreptate alor provine din
obisnuinte. De aceea, ne putem astepta sa descoperim nedreptatea chiar si intr-o cetate aparent
buna. Deci, filosofa este arta upremapt ca ea urmareste binele absolut in sine.

Strauss spune ca trebuie sa observam faptul ca Socrate pare a limita educatia doar la lasele care
urmeaza sa guverneze. Proprietatea privata trebuie limitata si insasi nevoia de proprietate privata
trebuie infranta, lucru facut doar prin intermediul filosofiei. „Adevarul este proprietatea comuna a
tuturor.” De aceea, superioritatea vieti in comun fata de viata privata nu poate fi inteleasadecat ca o
imagine a superioritatii filosofiei fata de nonfilosofie. Insasigandirea este o proprietate comuna prin
excelenta. Dreptatea= sanatate a sufletului. Ea este buna nu doar prin rezultaele produse, ci pt ca
este o valoare in sine. Doar dreptatea este absolut dreapta. Alte trasaturi ale societatii fericite:
egalitate, propretate comuna, guvernare a filosofilor (acestea nu sunt absolut drepte). Nu putem
spune ca dreptatea in sine este posibila pt ca ea exista dintotdeauna si nu este supusa schimbariipt
ca esti o IDEE- IDEILE EXISTA ! (Platon)

Ideile sunt vizbile doar prin ratiune. Dintre aceste idei, cea a Binelui reprezinta principiul care
genereaza toate celelalte idei. Cetatea dreapta nu va putea niciodata pretinde ca intrupeaza ideea
de dreptate. Filosofia este un mijloc pt a indeplini si pt a crea cetatea dreptatii. Pt Socrate, problema
creerii unei cetati a dreptatii se reduce la problema identificarii filosofiei cu puterea politica. Filosofii
stiu ca viata umana nu este consacrata filosofiei. Chiar si cea mai buna viatapolitcaseamana cu o
viatatraita intr-o pestera! Locuitorii pesterii vad doar umbrele obiectelor create. Filosoful este
singurul drept. Doar filosoful poate fi curajos si moderat. Dreptatea si Fericirea concid doar in cazul
filosofiei. Filosoful este singurul liber si independent. Totusi, regimul democratic este singurul regim
in care filosoful isi poate urmari liber propriul stil de viat apt ca democratia nu are ca scop niciodata
virtutea, ci doar libertatea de a trai fie nobil, fie inferior. Intr-un regim democratic filosoful nu este
ocupat sa participe la viatacetatii.

Republica se incheie cu o discutie cu privire la recompensele adresate unei vieti virtuoase si

pedepsele aparute ca urmare a unei vieti nedrepte. Potrivit lui Cicero, Republica nu reprezinta
forma perfecta de guvernare, ci mai degraba natura specifica unei cetati.

Aristotel (384-322)
Odata cu Aristotel politica devine experimentala. Pornestedn a examina constructile statelor din
vremea lui. Studiaza 158 de state cu constitutiile aferente. „Politica” o va consttui de la informatiile
luate; reprezinta un tratat despre stat, descriptiv si normativ. Scopul politici este de a-i face pe
oameni virtuosi. Politica este arta conducerii colective. Ea depaseste morala (arta purtarii individuale)
„Etica nicomahica”. Scopul moralei este de a-i face pe oameni fericiti . Fercirea nu poate fi atinsa
decat de omul care traieste in cetate. Polisul nu este un oras de mari dimensiuni. Cetatea isi este
suficienta siesi, este autarhica.

Prn intermediul cetatii omul isi poate adeveri adevarata natura, cea sociala „zoonpolitikon”. Este
facut a trai intr-o stare politia. Cetatea are olul de a le asigura cetatenilorbunastarea. La fericire se
accede prin virtute. Intreaga viziune despreferiire se bazeaza pe alegerea unei vieti virtuoase in care
domina intelepciunea. Pt a avea o cetate este nevoie de cetateni buni. Maretia unei cetati nu se
bazeaza nici pe razboi, nici pe comert, nici pe virtute.Rolul statului este de a propune membrilor sai
sa traiasca o viata nobila. Cetateanul trebuie sa aiba curaj, moderatie, marinimie. El trebuie sa
practice dreptatea si echitatea. Dobandireavietii la nivel colectiv este scopul politicii. Politica este o
stiintaarhitetonica care le domina pe restul. Aristotel crede ca guvernarea politica diferacanttativ si
calitativ de autoritatea familiei. Cetatea nu este o familie extinsa. Aristotel separa legea prima care
intemeiaza si organizeaza cetatea de legile care au un caracter sebordonat fata de aceasta.
Exercitiulguvernarii dintr-o cetate revine fie unu individ, fie unui grup mic, fie unei multimi.

Primul criteriu distinctiv in privintaclasficarii regimurilor politice este cantitativ, calitativ: 2 moduri de
guvernare-> interes general si propriu. Cand este vorba de o guvernare in interes general => regim
pur. Cand este vorba de guvernare in interes propriu=> regim impur.

Formele pure (guvernare spre beneficiul tuturor)

Un singur conducator: Regalitate

Minoritate: Aristocratie

Majoritate: Republica

Formele impure(guvernare spre beneficiul propriu)

Un singur conducator: Tiranie

Minortate: Oligarhie

Majoritate: Democratie

Regalitate=regim supus legii

Monarhie absoluta: intreaga putea ii apartine regelui care este adevaratulconducator al lucrurilor
publice. Seamana cu regimul familial.

Monarhie eroica:apare in timpul razboaielor, puterea este detinuta de catre un general care
transmite ereditar puterea.

Monarhie cvasitiranica:puterea evie arbitrara , se tine cont de principiul ereditatii

Tirania: tiranul guverneaza doar in propriul interes, legile nu sunt respectate, vointacetatenilor nu
este respectata. Se ajunge la tiranie printr-o corupere treptata a monarhiei.

Aristocratia:

a) Plutocratica=conteazaeducatia celor care guverneaza, dar si veniturile.

b) Forma nr. 2=virtutile si bogatiadetin un loc egal
c) Forma nr. 3=cei multiincep sa capete drepturi politice tinandu-se cont de virtute, bogatie si
numar.
d) Politea=o oligarhie extinsa sau o democratie atenuata, regim preferat de catre
Aristotel(sistem moderat). Regim al celor multi, dar nu f multi. Cetatea ii exclude pe sclavi,
artizani, agricultori, comercianti. Cetatenii trebuie sa fie egali si asemanatori, dispun de o
 anumita avere. Regimul nu ingaduie acumularea unei bogatii foarte mari. Principala calitatea
a unui conducator= cumpatarea. Regimul combnaregulle unei oligarhii blande cu regulile
democratiei .

Olgarhie=guvernarea celor putini si bogati.

Forme de oligarhie:

a) Politiranie=nr celor care detin puterea este f mic . regim ereditar; guvernare arbitrara. Se
poate trece usor la tiranie; este un regim corupt.
b) Forma nr. 2=regim ereditar; nr. restrans de oligarhi, dar mai multidecat in cazul
politiraniei. Averi mari; forma mai diluata deat oligarhia. Apliare f restransa a
legilor.”Apollonia”=model al acestui stat.
c) Forma nr.3=nr oligarhilor creste; censul ramane ridicat . Oligarhie care procedeaza prin
cooptare. Regim mai putin corupt pt ca meritele incep sa joace un rol; se incearca
respectare suveranitatii legii.
d) Forma nr.4= nr. olgarhilor creste; censul se reduce. Cetateni sunt considerati doar cei cu
interese publice. Putere politica destul de diminuata. Participarea la guvernarea cetatii va
fi mai numeroasa.

Forme ale democratiei :

-seimpart in functie de criteriul calitativ sau cantitativ. „Guvernarea celor care nu au nimic” Pentru a
distinge democratiile de oligarhii este necesar si suficient crteriulbogatiei si al saraciei. In
democratie nr. conteaza f mult.

1) Functiile publice sunt legate, totusi, de un cens f modest; sunt accesibile tutror celor care
detin o mica proprietate
2) Nu exista conditia censului „cens de electorat”
3) Este eliminat complet censul; teoretic functiile sunt deschise tutror
4) Functiile publice sunt emunerate. Legile sunt supuse transformarilor pe care le solicita
vointamajoritatii. Forma de regim supusa influentei demagogilor; demagogii
manipuleazavointa populara.

In forma sa initiala, democratia este un regim popular reglememntat de legi . Demagogia este un
regim in care vointele politice numai sunt reglementate, iar legile numai sunt respectate.Ca si tirania,
demagogia ii incurajeaza pe cei care flateaza poporul. Importanta transformarii regimurilor politice:
explicarea disparitiei unui regim si examinarea mijloacelor prin care se poate asigura supravieturiea
unui regim. Cauza majora a unei transformari este excesul de egalitate. Democratia= egalitatea
generala; oligarhia= inegalitate de rang general. In democratie, demagogii propun impartirea
bunurilor. Democratia va disparea din cauza faptului ca cei bogati vor conspira. In oloigarhie, marea
masa va cauta un sef cae sa-i rastoarne pe cei bogati.

Cauze secundare ale transformarii regimurilor:

 a) Geografice: partile componente ale statului sunt prea departate unele de statului; absenta
clasei de mijloc
b) Personale: abuzuri de putere, comportamente individuale. 3 cauze majore: frica, disprretul
si ura. Frica si dispretul privesc atatguvernantii, cat si guvernatii.

Schema decaderii regimurile:

Monarhie + nr. celor care guverneaza= Aristocratie+merite=Republica+revolte populare= Tiranie+nr.

tiranilor=Oligarhie ---Demagogie.

In monarhie puterea este detinuta de catre fondatorul cetatii. Este nevoie sa adoptam o forma de
guvernare moderata; statul trebuie sa fie de mici dimensiuni, putea trebuie sa apartina clasei de
mijloc ( cetatenivirtuoi , cu o anumita avere si cu o buna educatie).