Sunteți pe pagina 1din 3

Curs 2

Bazele teoretice şi conceptuale ale psihogenealogiei

Importanţa reamintirii teoriilor care stau la baza demersului de analiză în cadrul


psihogenealogiei este o necesitate ce vizează înţelegerea mecanismelor inconştientului
familial şi, implicit, a mecanismelor de transmisie a istoriei antecesorilor.
 1. Perspectiva sistemică asupra familiei;
 2. Perspectiva psihanalitică asupra familiei;
 3. Psihopatologia
1. Perspectiva sistemică asupra familiei
 Murrey Bowen – teoria sistemică - Scopul terapiei bowniene nu este acela de a
schimba oamenii, ci de a găsi o posibilitate ca aceştia să descopere sensul relaţiilor şi
interacţiunilor, pentru a-şi asuma responsabilitatea actelor lor.
 Prin abordarea sa, Bowen prefigurează domeniul analizei psihogenealogice, atrăgând
atenţia asupra mecanismelor inconştiente emoţionale şi a transmisiei socio-
emoţionale de la o generaţie la alta.
Grégory Bateson – Şcoala sistemică de la PALO ALTO
 Mişcare care apare în Statele Unite în 1950, având ca reprezentant pe Grégory
Bateson, axându-se în principal pe rolul central jucat de familie în menţinerea unei
patologii.
 Autorii propun „teoria dublei legături”: comunicarea verbală este acompaniată
simultan de un alt mesaj, nonverbal, care contrazice mesajul verbal.
2. Perspectiva psihanalitică asupra familiei.
Terapia psihanalitică de familie
 S. Freud a fost preocupat de existenţa unor fantasme prin intermediul cărora copilul
îşi alcătuieşte o familie, inventând în acest scop un fel de roman. Freud a integrat
aceste fantasme în ceea ce el a numit roman familial.

 Melanie Klein (1921-1945) a formulat în teoria relaţiilor de obiect a constituit un


punct de re-gândire a fenomenelor ce privesc legăturile familiale. Astfel s-a
împrumutat în cadrul analizei transgeneraţionale noţiunea de legătură familială –
teoria legăturii.

 Noţiunea de „relaţie de obiect” pune accentul asupra vieţii relaţionale a subiectului,


însă nu asupra relaţiilor reale ale subiectului cu anturajul; relaţia de obiect trebuie
studiată, în primul rând, la nivel fantasmatic, fiind de la sine înţeles că fantasmele pot
modifica perceperea realului şi acţiunile care îl vizează.
Terapia psihanalitică de familie
 Terapia psihanalitică de familie s-a constituit între anii 1960-1990 în Franţa,
pornind de la teoriile şi studiile practice asupra grupurilor şi de la psihodramă,
efectuate de André Ruffiot, Didier Anzieu şi René Kaës.

 André Ruffiot introduce noţiunea de „aparat psihic familial” şi ulterior, împreună cu


Didier Anzieu şi René Kaës au propus un cadru analitic de descriere a tehnicii
psihanalitice pentru familii, în rezonanţă cu noţiunea de „aparat psihic grupal”.
Această modalitate de manifestare a legăturilor familiale şi, implicit, a familiei ca un aparat
psihic are ca principală funcţie aceea de conţinere a psihicului individual al fiecărui
membru în familia sa de origine. Acest mod de argumentare a legăturilor familiale este ceea
ce Whilfred Bion numeşte funcţie alfa, bazându-se pe funcţia de conţinere a mamei în raport
cu bebeluşul.
 Autorii mai sus menţionaţi au format ceea ce astăzi se numeşte Societatea Franceză
de Terapie Psihanalitică de Familie.
 Termenii de normalitate şi anormalitate sunt definiţi luând în considerare
perspective ce privesc pe de o parte ansamblul simptomelor şi disfuncţiilor de
comportament, iar pe de altă parte reperele normalului sau patologicului, privit din
perspectiva istorică şi culturală de manifestare a unui comportament.

Psihopatologia
 Domeniul psihogenealogiei se ocupă de aspectele ce privesc validarea sau
invalidarea individului în cadrul sistemului său familial, adică în realitatea
psihogenealogică familială. Pornind de la aceste premise, considerarea unui
comportament ca fiind patologic în cadrul de referinţă psihogenealogic presupune
luarea în considerare a aspectelor ce privesc fenomenele transmisiei patologiei
familiale, descrise de Abraham şi Torok. Acestea includ o multitudine de aspecte
particulare de manifestare a legăturilor şi alianţelor inconştiente intrafamiliale, cu
potenţial patogen pentru un individ, în cadrul scenariului său de viaţă cotidian.

Repere conceptuale
Inconştientul familial
 Termen introdus de Leopold Szondi prin care explică modalitatea în specifică de
manifestare a inconştientul familial prin simptome şi prin deciziile pe care le
luăm, în comparaţie cu inconştientul colectiv care se manifestă prin simboluri.
În urma cercetărilor privind familia, el a făcut observaţii care îl pot pune în rândul
întemeietorilor domeniului psihogenealogiei. Într-un eseu din 1937, „Contribuţii la analiza
destinului”, el şi-a pus problema alegerilor maritale: „De ce o persoană se căsătoreşte cu X şi
nu cu Y?” (apud Hughes, 2004).
 L. Szondi considera faptul că, alegerile pe care oamenii le fac nu sunt
întâmplătoare, ci sunt influenţate de forţe inconştiente. Astfel, a introdus termenul de
inconştient familial, intuind că, în afara dimensiunilor personală şi colectivă ale
inconştientului, există o a treia dimensiune, care poate explica alegerile şi deciziile
noastre parteneriale, profesionale etc.

Proiecţie şi introiecţie familială


Psihogenealogia a dezvoltat ideile lui Szondi şi a postulat existenţa a două submodalităţi de
transmisie psihică:
1. proiecţia familială şi 2. introiecţia familială.

1. Proiecţia familială se manifestă prin căutarea inconştientă a modului de relaţionare a


descendenţilor cu antecesorii, prin găsirea şi alegerea unor persoane definitorii în dragoste,
prietenie, profesie. Acest tip de alegere se referă la transferul tendinţelor antecesorilor la
descendenţi.
2. Prin introiecţie familială se face referire la manifestarea personalităţii unui înaintaş
într-un descendent (ceea ce Nicolas Abraham şi Maria Torok au numit „fantomă”). Acest tip
de introiecţie are şi o valenţă de tip secundar – introiecţia familială de tip secundar, care se
referă la preluarea unei boli ereditare sau a unui mod de a muri de la înaintaşi.

Naşterea vieţii psihice şi transmiterea conţinuturilor psihice în cadrul familial


Subiectivitate
 Conceptul de subiectivitate este un concept metapsihologic care se defineşte
pornind de la explicarea vieţii, a tot ce ne înconjoară ca find realităţi, materiale,
bologice, psihice.
Referirea la conceptul de realitate face posibilă explicarea naşterii subiectivităţii şi
intersubiectivităţii aşa cum afirmă René Roussilon şi Albert Ciccone.
Definirea subiectivităţii de leagă de existenţa „gândirii reflexive”, procesul de analiză
proprie fiecărui individ. Datorită apariţiei gândirii putem vorbi de „realitatea subiectivităţii”.
 Potrivit lui Ciccone şi Roussillon, procesul definirii „realităţii subiectivităţii”
„presupune acceptarea existenţei „obiectivităţii” subiectivităţii umane, a relativei sale
autonomii. Relitatea şi obiectivitate sunt adesea puse în opoziţie cu subectivitatea, care
apare ca fiind mai puţin consistentă supusă contextului de manifestare. Subiectvitatea
nu este astfel considerată drept o „obiectivitate” de alt ordin, este deprins obiceiul de a
identifica realitatea cu realitatea materială şi de a nu le pune pe acestea în relaţie cu
lumea exterioară „ob-iectivă” adică „aruncată în faţă”. Deoarece psihogenealogia se
ocupă cu studierea schimburilor şi tranzacţiilor intra- şi interpsihice, este potrivit să ne
referim la intersubectivitate ca modalitate de explicare a vieţii psihice din
interiorul grupului familial.

Intersubiectivitate
 Noţiunea de intersubictivitate este definită prin dublu sens: ea desemnează în
acelaşi timp ceea ce separă, ceea ce creează o distanţă, şi ceea ce este comun, ceea
ce articulează două su mai multe subiectivităţi.

 Înţelegerea noţiunii de intersubiectivitate porneşte de la ceea ce psihanaliştii numesc


„realitatea subiectivităţii” ceea ce justifică existenţa vieţii psihice. Pentru a înţelege
modalităţile de producere a schimburilor în cadrul grupului familial, argumentăm
existenţa subiectivităţii prin referire la relaţia de obiect. Astfel ne referim la
„intersubiectivitate”, deoarece viaţa unui individ depinde de şi există în cadrul relaţiei
pe care el sau un altul o stabileşte cu el. Deci putem vorbi anticipat de existenţa la
nivel general a unui schimb a două subictivităţi. Acest lucru conduce la o relaţie deci
la o intrrelaţionare a două subiectivităţi. Extrapolând la întreg grupul familial vorbim
de stabilirea de interrelaţii intersubiective între membrii ce o compun, aşa cum
spuneam datorită transmisiei psihice transgeneraţionale.
 Intersubiectivitatea este în acelaşi timp ceea ce face să fie împreună şi ceea ce
conflictualizează spaţiile psihice ale subiecţilor aflaţi în legătură. Intersubiectivitatea
este în acelaşi timp locul de transmisii/tranzacţii inter- sau trans-psihice, şi locul de
emergenţă al proceselor de gândire” (Ciccone 2004, Roussillon 2010).

În continuarea argumentării, Albert Ciccone, afirmă faptul că de-a lungul vieţii psihice
intersubiectivitatea suferă modelări, pe care le putem găsi şi dacă ne referim la psihologia
dezvoltării, aşa cum apare în concepţia unor autori cunoscuţi.În contextul celor exprimate
anterior Ciccone afirma faptul că este nevoie de un travaliu al obiectului (donatorului) dacă ne
referim la fenomenul schimbului de care subiectul este dependent, ceea ce face posibilă
creerea subiectivităţii şi împărtăşirea acesteia, deci prezenţa celor două subiectivităţi aflate în
interrelaţionare.