Sunteți pe pagina 1din 7

Sisetemul de învăţământ japonez

Modelul japonez

Cultura niponă pune educaţia pe cel mai înalt podium al societăţii. JAPONIA este pe locul doi
în clasamentul celor mai eficiente sisteme de învăţământ. Şcoala îi pregăteşte pe japonezi să fie
cetăţeni model şi îi învaţă de la cele mai mici vârste ce înseamnă responsabilitatea. Există o zi
dedicată pe lună în care elevii fac curăţenie în şcoală, spală geamurile şi, la sfârşit de an
şcolar, tot ei sunt cei care curăță întreaga unitate de învăţământ. De asemenea, prin rotaţie,
elevii pun şi strâng masa sau spală vasele.
„Nu există femeie de serviciu în cultura japoneză şi în şcolile lor nu există persoană dedicată
care să facă aceste activităţi. Zi de zi copiii au jumătate de oră dedicată acestei activităţi, ei fac
curat în şcoală şi în sala de clasa. Când au aflat că în şcolile noastre există persoane dedicate
activităţilor de curăţenie întrebarea lor a fost: Cum vă doriţi să fiţi civilizaţi dacă nu învăţaţi să
faceţi curat?", povestește Alexandra Jidiuc, specialist în cultură niponă.
Fetele învaţă separat de băieţi, toţi poartă uniformă şi, deşi au cursuri de luni până sâmbătă,
japonezii aleg să se ducă şi duminică la şcoală pentru activităţi sportive. Încă de la vârsta de 3
ani, de când intră la grădiniţă, sunt obişnuiţi de părinţi să meargă singuri şi tot singuri îşi cară
ghiozdanul. Astfel, un copil de 3 ani este dus de părinţi doar în prima zi la grădiniţă, în a
doua este supravegheat, iar din a treia zi, merge singur.
„Sunt lăsaţi în locuri publice de părinţi, iar din punctul respectiv merg singuri. Nu o să fie nicio
surprindere să vedeţi copii de 6 ani, singuri, în metrourile din Tokyo, mergând spre şcoală şi
acasă. Singuri, cu rucsacul în spate, şi cu o responsabilitate extraordinară. Nu au niciodată la ei
telefoane sau tablete până la vârstă de 14 ani. Copilul în metrou nu ascultă muzică la căşti, nu
vorbeşte la telefon, ci citeşte”, spune Alexandra Jidiuc.
În Japonia, meseria de dascăl este a cincea cel mai bine plătită, pe primele locuri fiind
cosmonauţii, arhitecţii şi avocaţii. Din momentul în care părintele îşi lasă copilul la şcoală,
profesorul este cel care are autoritatea asupra lui. De exemplu, dacă un elev este prins furând,
nu părintele este cel anunţat, ci profesorul. În medie, un profesor din Japonia câştigă 62.000 de
dolari/an.
Violenţa nu este văzută că o formă de educaţie în Japonia, dar profesorul are această autoritate
asupra elevului, astfel că dacă se întâmplă că elevul să nu fie cuminte în cadrul orei sau să nu
respecte ceea ce i s-a spus, profesorul poate să ţipe la el, poate să îl lovească, iar acest lucru
rămâne doar între profesor şi elev. Părintele, în momentul în care îşi lasă copilul să intre în
şcoală, practic cedează această responsabilitate profesorului. Profesorul este sunat şi discută
direct cu directorul despre fiecare elev din clasă.

Sistemul Şcolar

Prezentarea generala

Sistemul educaţional japonez a fost reformat după cel de-al II-lea Război Mondial si are
următoarea structura: 6-3-3-4 (adică 6 ani şcoală elementara, 3 ani gimnaziu, 3 ani liceu si 4
învăţământ superior). Obligatoriu sunt 9 ani, adică şcoală elementara si gimnaziul. In ceea ce
priveşte performantele, japonezii se situează pe primele locuri cu 100% din populaţie având
educaţia obligatorie de 9 ani, si foarte aproape de 0%, procentul de analfabeţi. Cu toate ca nu
este obligatoriu, liceul se bucura de prezenta a 96% din populaţie, in marile oraşe acest procent
ajungând la 100%. Acest lucru nu înseamnă ca fiecare îşi permite luxul de a alege liceul,
majoritatea mulţumindu-se cu a doua sau a treia varianta din lista preferinţelor.

In ceea ce priveşte universitatiile, in 1998 erau 98 de universităţi de stat, 53 universităţi publice


(finanţate parţial de stat) si 425 de universităţi private. 46,2% din studenţii care termina liceul
sunt acceptaţi la facultate (comparativ: 48.6% in S.U.A.; 56.4% Marea Britanie, 34.3% in
Germania).

Învăţământul japonez actual cuprinde trei trepte:

a) Învăţământul obligatoriu include şcoala elementară, cu o durată de şase ani (începând de


la vârsta de 6 ani) şi prima treaptă sau primul ciclu al şcolii liceale, cu o durată de trei ani.
Această treaptă este absolvită de peste 99% dintre copiii japonezi de vârstă şcolară;

b) High school este al doilea ciclu al învăţământului liceal (teoretic sau tehnic), pe care de
regulă îl absolvă circa 90-93 % dintre copiii japonezi cu vârste cuprinse între 15-18 ani.
Această treaptă îi uimeşte pe specialiştii americani atât prin proporţia de absolvire, cât şi
prin cantitatea şi diversitatea cunoştinţelor acumulate. Căci, în medie, elevii şi studenţii
japonezi cunosc mult mai bine decât elevii şi studenţii occidentali istoria mondială şi
evenimentele curente. Tot aşa, tineretul nipon îl depăşeşte pe cel din ţările vestice nu doar
la capacitatea artistică, muzică şi agilitate fizică, ci şi în domeniul ştiinţelor şi
matematicilor, singurele domenii în care există o posibilitate demnă de încredere pentru
comparaţii internaţionale de cunoştinţe;

C) Cea de-a treia treaptă o reprezintă învăţământul superior, în care intră circa 38-39% dintre
tinerii japonezi. Demn de reţinut este următorul lucru: Deşi numărul instituţiilor de învăţământ
superior din Japonia este mare (peste 400 universităţi şi peste 500 colegii universitare,
majoritatea particulare), rolul central în sistemul de învăţământ superior revine, ne informează
C. Murgescu, “celor 87 de universităţi naţionale şi 33 de universităţi publice, la care intrarea
este posibilă numai în cazul în care candidatul reuşeşte să dobândească un loc, după ce trece
de barajul a două examene de admitere (subl. Mea, G.P.): primul, cu caracter preliminar,
uniform organizat de Centrul Naţional de Examene pentru Admitere la Universitate; al doilea,
organizat de fiecare universitate în parte, care duce la clasificarea candidaţilor în raport cu
capacităţile şi aptitudinile specifice pentru specialitatea aleasă”.

Majoritatea şcolilor operează pe un sistem trimestrial cu începutul anului şcolar în Aprilie.


Sistemul educaţional modern a fost pus în aplicare în 1872 modelat după sistemul şcolar
Francez ce începea în Aprilie. Anul fiscal în Japonia începe de asemenea în Aprilie şi se încheie
în Martie anul următor, e mai convenabil din mai multe cauze. Aprilie este vârful primăverii
când cireşii (cea mai iubită plantă a Japonezilor!) înmuguresc, înfloresc, şi este cel mai potrivit
moment pentru un nou început în Japonia. Această diferenţă între sistemele anuale şcolare este
cauza unor inconvenienţe pentru elevii ce doresc să studieze peste hotare în S.U.A.
Anul şcolar, cel putin in licee si universităţi este structurat in 2 semestre, cu vacante de 6
săptămâni in perioada de vara, una de anul nou si 2-4 săptămânii vacanta de primăvară, de
sfârşit de an şcolar. Cu toate acestea, raportat la restul lumii, studenţii japonezii sunt nevoiţi sa
facă o mulţime de teme in aceste perioade.

Un aspect foarte diferit fata de universitatiile din întreaga lume este ca, in Japonia, admiterea la
facultate joaca un rol foarte important, fiind considerata foarte grea, un slogan la moda acum
câţiva ani fiind: “4 intra, 5 pica”. Se spune de asemenea, ca cei care dorm mai mult de 4 ore pe
noapte in perioada admiterii nu vor intra.

Examenele de admitere consta in doua probe (examene distincte), unul identic la nivel national
(se poate echivala cu bacalaureatul la noi), dar si examinarea instituţiilor in parte (de profil).
Concurenta pentru a intra in universitatiile de prestigiu este foarte acerba, iar foarte multi tineri
inceraca 2-4 ani la rand. In aceasta perioada aceştia învăţa in scoli suplimentare (fenomen ce se
asemăna cu meditaţiile particulare la noi)

De asemenea, din 1985 a început sa funcţioneze si sistemul de învăţământ la distanta, prin


înfiinţarea unei universităţi (University of the Air) de către fundaţia British Open University,
fiind finanţată in proporţie de 70% de către stat.
Studiile superioare se plătesc. Taxele sunt mult mai mici insa in cazul universitatiilor de stat, in
raport cu cele particulare. Exista de asemenea si scoli primare, gimnazii si licee particulare care
necesita taxe de şcolarizare. Taxele la o universitate de stat variază in jurul sumei de (5.000$) pe
an, iar in cazul universităţilor private pot ajunge la dublul acestei sume. Un procent infim de
studenţi de la universitatiile de stat beneficiază de burse sau scutirea taxei de studii, binenteles
pe principiul performantei.

Cu un an înainte de terminarea universităţii, începe febra căutării slujbei. Se pune un mai mare
accent pe căutarea unui post decât pe examenele finale din univeritate. Se pare ca aprope 100%
din absolvenţii de universitate îşi găsesc un loc într-o companie, dar unele voci critica acest
aspect pe motive ca distruge posibilitatea iniţiativei individuale...

Probleme in sistemul de învăţământ nipon

Sistemul de învăţământ nipon a fost astfel structurat încât sa producă indivizi calificaţi pentru
producţie de calitate. Cu toate ca la prima impresie pare un scop justificat, exista foarte multe
aspecte negative cu care a început sa se confrunte Japonia. Sistemul de învăţământ la ora
actuala este in stadiul de reforma.

Părţile negative a stucturarii actuale sunt ca indivizii produşi au devenit mai putin capabili sa
judece si sa i-a decizii singuri, au devenit mai putin inovativi si setea de cunoaştere s-a
diminuat, cunoaşterea devenind o povara, o obligaţie. Aceste aspecte, se manifesta prin
refulările adolescentiilor: violenta in scoli crescând simţitor in ultimii ani, ajungându-se deseori
la crime. Primele decizii au fost deja luate, insa nu se pot observa inca îmbunătăţiri. Spre
exemplu, s-a scurtat săptămâna la 5 zile de şcoală, iar numărul de ore s-a redus si el la o medie
de 6 ore/zi. Totuşi, studenţii si elevii, sunt forţaţi de societate sa înveţe pentru a ajunge in
universităţi, deci după 6 ore pe zi de şcoală, aceştia mai studiază la scoli suplimentare de la 2
pana la 5 zile pe săptămână cate 2 sau 3 ore.

Aceste scoli suplimentare s-au dezvoltat enorm de mult in ultima perioada. Cu toate ca exista
într-o forma legala, oricine poate înfiinţa o asemenea şcoală, nimeni la ora actuala nu are o
statistica a numărului acestora. Aceste scoli îşi propun sa pregătească studenţii pentru
examenele de admitere ale universităţilor si a început sa devina o afacere foarte profitabila.
Profesorii clasici susţin ca studenţii nu sunt atenţi la ore, de aceea este nevoie de ore
suplimentare, iar părinţii considera ca sunt necesare orele suplimentare pentru ca ei nu au timp
sa controleze temele copiilor.

Cu toate ca admiterea la universităţi necesita un efort exagerat, terminarea acestora necesita


uneori numai prezenta. Binenteles ca exista o oarecare libertate a profesorilor de stabilire a
metodelor de examinare, insa, asa cum spuneam in majoritatea cazurilor prezenta este punctul
forte. Este o privelişte normala ca 15% din studenţii care iau parte la un curs sa doarmă...
Societatea japoneza se confrunta cu o majora problema in ultimii 10 ani. Si anume scăderea
natalităţii. Aceasta se răsfrânge asupra învăţământului, deja fiind necesara închiderea a
numeroase scolii. Universităţile nu au fost inca închise, dar a scăzut concurenta la examenele la
admitere. Nu este inca o problema majora in acest caz, dar profesorii sunt îngrijoraţi de faptul
ca prestigiul universităţilor si, implicit calitatea indivizilor rezultaţi va scădea.

Exerciţiu de traducere
· Datorită creşterii rapide a populaţiei după al II-lea Război Mondial, numărul de elevi într-
o clasă obişnuită de şcoală primară şi juniorat depăşea odată 50.
·Dainiji sekai taisen no aţo no kyuugekina jinkou zouka no tame, tenkeitekina shou-chuu
gakkou no seitosu wa katsute go-juu nin o koemashita.
· 第二次世界大戦のあとの急激な人口増加のため、典型的な小中学校の生徒数はか
つて50人を超えました。
Gramatică
„~no tame” înseamnă „pentru că ~”.
· Nu m-am dus la servici pentru că eram răcit.
· Kaze no tame, shigoto ni ikimasen deshita.
· 風邪のため、仕事に行きませんでした。—
Vocabular

dainiji sekai taisen al II-lea Război Mondial


aţo după
kyuugekina rapid
jinkou zouka creştere a populaţiei
tenkeitekina obişnuită
shou-chuu gakkou şcolile primare şi junioratele
seitosu numărul elevilor
katsute odată
go-juu 50
koeru a depăşi

Cerinţe respectate în şcoli: uniformă (fiecare şcoală are uniforma sa - existând concursuri ca
de modă, între şcoli!) şi o ţinută decentă, (telefoanele sunt pentru adulţi-nu pentru elevi!), ore de
şcoală, ore de sport în cadrul cluburilor, ore pentru efectuarea temelor primite!
Manualele şcolare sunt scrise de firme particulare dar sunt autorizate de Ministerul
Învăţământului!
Şcolile unde învaţă un elev (în cei 9 ani) sunt aproape de casele de locuit şi astfel elevul
poate merge pe jos până la şcoală - în unele zone pe elevii mici îi iau de acasă învăţătorii, cu
randul, şi îi duc la şcoală! - Un elev este învăţat cum să devină mai independent, nu este voie să
vină părintele cu maşina ca să îl aducă/sa îl ia pe elev!

Învăţământul japonez este structurat astfel:

- Creşă, cămin, grădiniţa


- Şcoală elementară (6 ani)
- Curs inferior-gimnaziu (3 ani)
- Curs superior-liceu şi şcoli tehnice (3 ani)
- Şcoli post-liceale, universitate.

Cerinţele pentru un învăţător/profesor sunt la fel de mari!

Profesorii, ca să poată preda, obţin un 'permis de profesor' şi un post prin susţinerea


examenului dar se rotesc - în cadrul şcolilor de acelaşi nivel - la 2-3 ani! Sunt evaluaţi in funcţie
de rezultatele elevilor!

Ce urmăreşte un profesor japonez în formarea unui elev/student:

- Dacă învaţă să înveţe


- Dacă ştie să judece singur problemele discutate
- Dacă învaţă spiritul de echipă.

Evaluarea unui elev se face prin teste dar este foarte importantă şi relaţionarea lui cu
colegii şi profesorii.

Şi în învăţământ este la bază învăţătura lui Confucius-de acum 25 de secole-: ' Dacă-
mi dai un peşte, voi mânca o zi. Dacă mă înveţi să pescuiesc, nu-mi va mai fi
foame niciodată.'

Limba japoneză este o limbă complexă, bazată pe ideograme...


În şcoala elementară se începe să se înveţe limba japoneză, adică se învaţă în jur de 1000-
1200 semne - semne care se învaţă în primul trimestru de şcoală trecând apoi să înveţe noţiunile
specifice disciplinelor şcolare. Dar în paralel continuă să se înveţe caracterele limbii japoneze
chiar şi ca student! Absolut necesar este să fie cunoscute 4530 semne! Dar ca să citeşti un ziar
trebuie să fie cunoscute 6000 de semne (în ziare şi reviste sunt utilizate semnele 'katakana'
pentru transcrierea numelor străine)!

Concluzie:
Învăţământul japonez urmăreşte să producă persoane calificate pentru o producţie de
calitate, în orice domeniu al vieţii.
Bibliografie
1. Murgescu, Costin – Japonia în economia mondială, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1985;
2. Okita, Saburo – Cu faţa spre secolul 21, Editura Ager, Colecţia Economii în mişcare,
Bucureşti, 1992;
3. Ţuiu, Florea – Japonia, un miracol?, Bucureşti, 1975