Sunteți pe pagina 1din 2

Era o zi de vară...

O vară de iunie, ușor nedumerită, lăsată


molatic peste

adierea unui zefir abia șoptit. Trenul se puse în mișcare. Prin


ochiul de geam

fluturau îndrăznețe tufe de măceș... Am fost trezit din extazul


naturii de ușa

care se deschise rulând monoton. Un bărbat robust, vizibil


nebărbierit, mă

salută și ceru învoire să intre. Am clătinat din cap.

Afară, soarele luneca repede peste umbrele norilor răzleți,


rătăciți pe marea

albastră a cerului. Un foșnet, repetat-repetat, se suprapunea


peste plutirea

roților de tren, iar la o frână bruscă, la intrarea pe un pod,


compartimentul

se umplu cu foii de hârtie, ce curgeau bezmetic dintr-un


dosar galben-pătat.

Bărbatul de alături începu să le adune, vizibil stingherit.


Aproape de mine

aterizase o coală albă, pe care o luai și, doar pentru câteva


clipe, îmi sări în

ochii textul : "apusul are în umbră, insesizabil, un pictor."

Un zâmbet mi-a înflorit pe față, iar degetele


mele tremurătoare au înapoiat foaia
de hârtie acelui om, de la care am auzit un ceva amestecat,
ce-ar fi părut a fi

"mulțumesc".