ASTRONOTUS OCELLATUS – Care and Maintenance Guide

Acest material nu se doreste a fi un ghid complet al cresterii, intretinerii si inmultirii pestelui nostru
favorit - Astronotus ocellatus, ci este doar o simpla "punere in scena" a unor materiale adunate de
peste tot, precum si a observatiilor mele personale - scopul fiind acela de a usura efortul celor care
vor sa porneasca acum "la drum" avand drept companioni cativa oscari.

Prima parte - In care vom cunoaste acest minunat peste de acvariu

- Consideratii generale

- In luna septembrie a anului de gratie 2002, adica acum mai bine de un an, intr-un bazin
steril de undeva de prin Singapore, spargeau membrana celulara, Samson si Delilah, cei doi
astronotusi ai mei. Au trecut aproape 15 luni de la momentul acela in care, din doua icre destul de
mari ca dimensiune, ieseau cei ce aveau sa devina mai tarziu stapanii de necontestat ai bazinului
meu. Au strabatut o jumatate de lume pana sa ajunga sa "se tocmeasca" cu mine, in fiecare seara,
pentru inca o rama sau pentru inca o bucata de crevete.

- In 1826, marele zoolog Jean-Louis Rodolphe Agassiz, cel care mai tarziu avea sa devina
co-fondator al Muzeului de Zoologie Comparata al Universitatii Harvard, primea spre studiu, de la
naturalistul Johann Baptist von Spix, un peste necunoscut, despre care se credea ca a fost prins in
apele Oceanului Atlantic, in dreptul coastelor braziliene. Initial zoologul a denumit specia nou
descoperita Lobotes ocellatus [ denumire preluata in 1831 de naturalistul francez Georges Cuvier ],
crezand in mod eronat ca face parte din marea familie a Lobotidae-lor [ pesti trilobati marini ].
Ulterior, specia a primit diverse alte nume : Cychla rubroocellata [ Jardine, 1843 ], Acara
compressus [ Cope, 1872 ], Acara hyposticta [ Cope, 1878 ], pentru ca in final sa ajunga sa se
numeasca Astronotus ocellatus [ Pellegrin, 1904 ]. Referitor la numele actual, acesta provine din
alaturarea cuvintelor grecesti "astro" care inseamna "instelat" si "notus" care inseamna "spate"
precum si din cuvantul "ocellatus" - un derivat al latinescului "ocel" [ diminutivul cuvantului "ochi"
] - asta deoarece exemplarele capturate aveau ca semn distinctiv un rand de pete rotunde pe
inotatoarea dorsala, pete ce culminau cu "ochiul" de pe coada. Deci, o traducere "populara" a
numelui Astronotus ocellatus ar fi : "pestele care are spatele instelat [ impodobit ] cu mai multi
ochisori".

- Taxonomic vorbind, pestii acestia fac parte din Clasa Actinopterygii ; Ordinul Perciformes
; Familia Cichlidae ; Specia Astronotus ; Subspecia Ocellatus si pana de curand s-a crezut ca este o
specie mono-tipica. Insa, studii de ultima ora arata ca, in apele Americii Centrale si de Sud
[ Brazilia, Peru ], exista si alte subspecii de astronotus, subspecii dezvoltate probabil pe baza unor
areale diferite [ A. orbiculatus, A. crassipinnis ] si nu este exclus ca expeditii viitoare sa scoata la
iveala si alte varietati. Din punct de vedere genetic aceste subspecii sunt foarte apropiate intre ele,
diferentele fiind mai mult de ordin morfo-cromatic [ culoarea dominanta si marimea / forma
corpului ].

- Din punct de vedere morfologic, astronotusul [ pe care vorbitorii de limba engleza l-au
denumit "oscar" ] este un peste robust si viguros, care poate creste pana la lungimea de 30 - 35 cm
si poate atinge greutatea de 0.9 - 1.1 kg. La exemplarele salbatice, culoarea de baza a corpului este
brun-oliv pe care alterneaza dungi neregulate, de culoare maron - roscat. Pe partea superioara a
spatelui si pe inotatoarea dorsala prezinta un rand de mici pete rotunde, galbene, bordate cu negru,
iar pe pedunculul caudal are ocelul [ pata mai mare, rotunda, care imita forma si coloritul unui
ochi ] care a dat numele speciei. De altfel, ocelul de pe coada este prezent si la alte specii din
familia Cichlidae-lor si se pare ca este o adaptare la prezenta pradatorilor. Astronotusul are o forma
oarecum oval-rotunjita, coada impreuna cu inotatoarele dorsala si anala avand aproximativ aceeasi
forma ca si partea din fata a corpului. Ocelul de pe coada, imitand perfect forma si coloritul unui
ochi, da senzatia ca pestele are capul acolo unde de fapt este coada, si astfel ii ofera acestuia inca o
cale de scapare in fata eventualilor pradatori - deoarece acestia au mari probleme in a detecta care e
fata si care e spatele pestelui.

- La exemplarele inmultite in acvarii nu se mai observa randul de oceli de pe inotatoarea

dorsala, ramanand vizibila doar pata de pe coada. In 1969, un crescator thailandez [ Charoen
Pattabongse ] a obtinut primele exemplare de astronotus care nu mai prezentau nici macar ocelul de
pe coada, culoarea de baza a corpului pestelui fiind aceea de maron - roscat [ red oscar ]. Ulterior,
prin incrucisari si selectii repetate, au aparut si alte varietati, cele mai intalnite fiind : red tiger
[ incrucisare intre varietatea red oscar si varietatea clasica ], albino [ complet lipsit de pigment ],
lutino [ varietatea albino incrucisata cu varietatea red oscar ], lutino tiger [ albino incrucisat cu
varietatea clasica ] precum si o varietate albino, cu inotatoarele voalate.

- In anii '90 crescatorii asiatici au invadat pietele din Europa, America si Asia cu pui de
astronotus "vopsiti" in culori vii [ violet stralucitor, verde fosforescent, rosu intens, etc ], culori ce
paleau dupa cateva luni, timp in care majoritatea puilor mureau. Pestii erau pictati astfel fie prin
injectarea de vopsea direct sub piele [ procedeu prin care un mare procent din pui murea ], fie prin
introducerea lor in bazine cu vopsea [ dupa arderea prealabila a stratului superficial al dermei cu
ajutorul unor acizi ]. Comunitatea iubitorilor de astronotusi a reactionat violent la asemenea metode,
respingand cu vehementa practicile acvaristilor asiatici si boicotandu-le activitatea, asa ca astazi nu
mai gasim pe piata "oscari pictati". Si la noi s-au adus asemenea exemplare de astronotusi "rosii" si
"violeti", in anii de dupa Revolutia din '89, dar din pacate nu cunosc vreun caz in care pestii
respectivi sa mai traiasca si astazi.

- Astronotusul are ochii mari si buzele groase, fiind astfel adaptat perfect la mediul in care
traieste si vaneaza : ape putin adanci, linistite si pline de vegetatie, in care se ascunde, ajutat fiind si
de coloratia de "camuflaj" a corpului. Este un peste extraordinar de oportunist, mancand orice
animal care trece prin dreptul sau si care are marimea potrivita pentru a putea fi inghitit. Insecte,
crustacei, pesti mici, melci, larve, oricare dintre aceste animale poate deveni prada unui astronotus
flamand care, desi nu este un inotator de viteza, are totusi reactii fulgeratoare si, de la adapostul
plantelor subacvatice, este capabil sa tasneasca si sa insface prada. Astronotusul are un rand de dinti
faringieni care il ajuta la sfaramarea cochiliilor de gastropode si a crustaceelor iar mandibula sa este
foarte mobila, pestele avand astfel posibilitatea sa "caste" gura foarte mult pentru a inghiti hrana.
Specialist in ambuscade, poate astepta nemiscat printre plante, sau se poate preface mort pe fundul
apei, asteptand astfel ca prada sa vina singura in dreptul falcilor necrutatoare. Este un peste vorace
si lacom, putand sa manance foarte mult odata, pentru ca apoi sa poata rabda de foame saptamani la
rand. Aceasta particularitate a modului sau de hranire face ca majoritatea pestilor din bazinele
noastre sa fie supraalimentati si predispusi astfel imbolnavirilor de tot felul.

- Este un peste comestibil si are valoare piscicola, fiind prins pentru hrana de catre nativii ce
rezida in preajma apelor Americii de Sud si Centrale [ biotopul sau natural ]. La sfarsitul anilor '50,
exemplare de astronotus au fost eliberate intentionat in canalele de irigatii din sudul Statelor Unite
[ se pare ca in districtul Dade, Florida ] ajungand sa se aclimatizeze perfect cu apele mlastinoase de
acolo si sa concureze de la egal la egal cu speciile native. Pe la inceputul anilor '80, populatia de
astronotus din Florida, ajunsese atat de numeroasa incat autoritatile au facut studii aprofundate
asupra acestui peste, pentru a vedea care sunt consecintele raspandirii sale. Astfel , in 1982, o
Comisie special numita de catre Autoritatea pentru Piscicultura a statului Florida, a facut studii care
au demonstrat ca limita letala inferioara de temperatura a speciei este de 12.9 grade Celsius si ca
astfel pestele nu poate depasi un anumit areal nordic [ golful Tampa ], areal dictat de conditiile
climatice. Studiile facute in ceea ce priveste resursele de hrana si arealul, nu au putut demonstra
vreun impact negativ asupra concurentului direct al astronotusului [ este vorba de bibanul soare,
cunoscut la noi sub numele de regina baltii ]. In Florida, astronotusul este un peste foarte apreciat de
catre pescarii sportivi datorita caracterului sau, ajungand sa concureze in popularitate cu bibanul
nativ american [ largemouth bass ] si sa fie o prezenta obisnuita in apele Parcului National
Everglades.

A doua parte - In care voi scrie diverse observatii facute de mine in ultimul an

- Consideratii personale

- In noiembrie 2002, in urma unei "schimbari de decor", am ajuns intr-un magazin

bucurestean cu gandul declarat, la plecarea de acasa, de a achizitiona cateva exemplare de scalar.
Eram insotit de un foarte vechi si bun prieten, crescator cu mare experienta, om care "a vazut
destule la viata lui" in ceea ce priveste pestii de acvariu. Dupa ce am salutat veseli lumea din
magazin [ ne cunosteam, mai mult sau mai putin, cu toti de acolo ] am purces la studiul pestilor din
rastele. Trecand in revista toate bazinele si, dezamagit putin ca nu gasisem exemplarele de scalar
dorite [ vroiam niste scalari clasici ], am dat sa plecam catre "alte zari de soare pline". La usa,
oarecum pus mai ferit, intr-un bazin asezat direct pe podea, fara lumina si fara "multe pretentii", am
zarit sase pui de Astronotus ocellatus, de vreo 5 cm lungime si cu varsta de aproximativ doua luni.
Erau trei varietati diferite, cate doua exemplare din fiecare varietate : albino, red si clasic. Plini de
gris si apatici, nu prea parea cine stie ce de capul lor si, interesandu-ma care le e soarta, mi s-a spus
ca au fost opriti pentru cineva care ulterior nu mai venise sa-i ridice. Instantaneu mi-am adus aminte
de faptul ca mai crescusem astronotusi in urma cu cativa ani, prietenul meu deasemenea avusese si
el o pereche splendida, pe care eu o stiam si, ce mai tura-vura, am plecat cu ei "la pachet".

- Ajuns acasa, i-am "cazat" in bazinul meu [ 1,5 x 0,45 x 0,60 m ] si am inceput tratamentul
contra grisului [ verde malachit + caldura ], tratament la care au raspuns pozitiv astfel ca, in mai
putin de o saptamana, aveam sase pesti mancaciosi si vioi. Astronotusii nu sunt niste pesti timizi, ba
dimpotriva, as zice ca sunt chiar "tupeisti", dupa cateva zile erau deja obisnuiti cu miscarile din
jurul bazinului si se uitau curiosi dupa mine, cersind mancare. A fost o perioada in care le dadeam
sa manance si de 5 - 6 ori pe zi si in care, schimburile de apa de 50 - 75 % din volumul bazinului,
erau ceva obisnuit odata la doua-trei zile. La astronotus, in primele luni de viata ritmul de crestere
este de circa 2 cm pe luna, astfel ca, ajutati de hrana buna si de schimburile masive de apa, au ajuns
sa aiba circa 20 cm in mai putin de 8 luni de cand ii luasem. In zilele de inceput ale lui ianuarie
2003 ajunsesera la 10 - 12 cm, la jumatatea lui martie 2003 aveau 15 - 16 cm iar in iunie 2003
crescusera pana la 19 - 20 cm lungime. A fost momentul in care am dat patru exemplare [ varietatile
red si clasic ] oprind pentru mine cei doi albino oscar [ Samson si Delilah ].
- Acum, in momentul redactarii acestui material [ noiembrie 2003 ] cei doi pesti au varsta
aproximativa de un an si doua luni, dimensiunea de 22 -23 cm si ritmul lor de crestere s-a incetinit
considerabil. Ca o curiozitate, vreau sa mentionez faptul ca pestii au stat, in permanenta, grupati pe
culori, doi cate doi, astfel ca nu mi-a fost greu sa vad cum cei doi albinosi devin, incetul cu incetul,
pestii dominanti ai bazinului. Nu stiu exact prin ce mecanism isi dadea fiecare dintre ei seama ce
varietate este, astfel incat sa stea impreuna cu cel din aceeasi "tabara", dar asa s-a intamplat.

- Hrana de baza a fost in primele doua luni mixtura de inima de vita, o mancare extraordinar
de hranitoare dar care, data in cantitate excesiva [ iar eu tocmai asta faceam ], strica formidabil de
repede apa. Ca urmare a alimentatiei excesive a aparut necesitatea schimburilor frecvente si in
volum mare de apa, schimburi facilitate de bateria de filtrare [ mecanica + carbune ] pe care o am
instalata in bucatarie. Cand pestii au crescut si amestecul pe baza de inima nu mai facea fata
cerintelor [ din cauza ca astronotusii sfarama hrana in faringe, se pierdea prin operculi mare parte
din mixtura ], am trecut la creveti decorticati [ din aceia care se gasesc congelati la supermarket ] si
de asemenea am incercat si produsele TetraPond [ pentru crapii-koi de gradina ]. Odata cu venirea
primaverii au aparut ramele de pamant si acestea au devenit rapid felul principal de mancare al
pestilor mei. Sigur ca din cand in cand le-am mai facut cate o "surpriza" de genul unor coropisnite,
gandaci de gradina, omizi, etc, singurul lucru pe care nu l-am facut a fost acela de a hrani pestii cu
carasei [ asa numitii feeders ]. Motivele au fost, partial cauzate de etica [ mila fata de "victime" ],
partial din cauze de igiena, nestiind daca nu cumva caraseii [ sau alti eventuali pesti ] nu au vreo
boala.

- Am observat ca astrontusii au tendinta de a sari din apa dupa mancare, lucru care ma face
sa cred ca in apele lor de bastina mai vaneaza si insecte sau mici batracieni de pe crengile de
deasupra apei. In acvariu este bine sa le temperam aceasta pornire cautand sa stam, in momentul
hranirii, pe un scaun in fata acvariului si la acelasi nivel cu pestii. Pozitia de hranire "de sus", cu noi
in picioare privind in acvariu pe deasupra, nu este recomandata, pestele invatand foarte repede "sa
iasa la produs", lucru ce poate crea neplaceri mai tarziu. Inchipuiti-va cata apa arunca din bazin un
peste de aproape 1 kg care plescaie cu putere - de asemenea, uneori noaptea se sperie si atunci
exista posibilitatea de a sari din bazin. Recomand cu tarie ca bazinul sa fie dotat si cu capac de
sticla.

- Astronotusii sunt pesti foarte rezistenti la boli, singura boala care ii "doboara" fiind o
afectiune a liniei senzoriale laterale [ la cichlidae, spre deosebire de ceilalti pesti, linia laterala este
alcatuita din doua randuri de senzori - lucru usor de verificat daca ne uitam cu atentie la un peste
din aceasta familie ]. Aceasta afectiune, care erodeaza pur si simplu porii in care sunt plasati
senzorii de presiune si echilibru, lasand in urma niste rani infioratoare, se numeste HITH [ Hole In
The Head ] si / sau HITL [ Hole In The Line ]. In aceste cratere isi fac aparitia foarte repede bacterii
si virusi, care "rod" carnea pestelui ducand in final la deces. Boala apare pe un fond de stres, in
conditii de hranire si de mediu [ apa ] necorespunzatoare si este foarte greu de combatut - singurele
medicamente care reusesc intr-un fel sa ajute fiind acelea folosite in tratamentul uman al
Trichomonas-ului [ Metronidazolul si alti derivati - Rombendazol, etc ], insotite fiind de schimburi
repetate de apa si de cresterea temperaturii. Cele mai multe cazuri de HITH studiate in laborator au
relevat prezenta in interiorul ranilor a parazitului Hexamita, de aceea exista voci care sustin ca
acesta este factorul determinant al bolii si nu un rezultat al acesteia. Au mai fost intalnite cazuri in
care probele-martor au aratat prezenta altor paraziti [ Spironucleus, Ichtyosporidium, etc ] . Personal
cred cu tarie ca un peste, care este bine hranit si care are parte de conditii de viata perfecte, nu va
face aceasta boala niciodata.

- In rest, fac si ei, la fel ca toata lumea buna, "gris", se ranesc destul de usor in cadrul
luptelor [ isi smulg solzii ] si uneori sufera de paraziti intestinali [ Capillaria, etc ].

- Facand parte din marea familie a Cichlidaelor, astronotusii sunt pesti care se reproduc prin
icre, ponta fiind depusa pe o suprafata plana, in prealabil bine curatata de cei doi parinti. De pe la
varsta de 8 - 9 luni am observat la pestii mei aparitia comportamentului de reproducere, activitati de
curtare intensiva urmate de scurte reprize de "fugareala". O caracteristica deosebita a reproducerii
este atitudinea tip "S", in care masculul isi "coboara" operculele, isi ridica semet inotatoarele si, cu
gura larg deschisa, isi curbeaza corpul in forma literei "S", tremurand violent in fata femelei. Desi la
astronotusi nu se observa dimorfism sexual aparent [ masculii si femelele aratand aproximativ la
fel ], o atitudine repetata tip "S" ne poate indica cu destula precizie ca pestele respectiv este mascul.
Papila genitala poate apare la mascul cu mult inainte ca perechea sa fie pregatita pentru depunere,
pestele devenind mult mai agresiv si mai teritorial. Comportamentul specific reproducerii consta in
curatarea, de catre femela, unei suprafete ce urmeaza a fi folosite ca substrat al pontei precum si in
saparea, de catre mascul, a unor gropi in nisip, pestii carand cantitati mari de nisip de colo-colo,
aparent fara vreo finalitate. Aceste actiuni pot incepe cu luni inainte ca depunerea sa aiba efectiv
loc, mai ales la inceput, cand perechea este tanara si neexperimentata. Pozitia de "lupta rituala", fata
in fata, cu boturile larg deschise si cu operculele "lasate" este de asemenea des intalnita, dar nu
garanteaza ca cei doi pesti care fac treaba asta sunt pereche aleasa. Pot fi doi masculi care isi
stabilesc ierarhia in cadrul acvariului, pot fi doua femele, sau poate fi un mascul si o femela care nu
formeaza totusi o pereche. De obicei perechile se aleg singure, de la varste destul de fragede [ la
mine au pornit de pe la 4 - 5 luni sa stea impreuna ], dar s-au raportat si cazuri de imperecheri
"fortate" care au fost finalizate cu succes.

- Daca totul merge bine si daca avem o pereche aleasa, dupa o asteptare mai scurta sau mai
lunga, ne putem astepta la depunerea pontei. Pestii devin mai nelinistiti inainte de depunere, pofta
de mancare le scade inexplicabil [ tinand cont de cat de mult mananca de obicei, este imediat vizibil
acest aspect ] si incep sa curete frenetic suprafata aleasa ca substrat al icrelor. Papila genitala a
femelei incepe sa devina vizibila cu doua zile inainte de depunere [ la mascul poate sta asa luni de
zile ], in momentul depunerii icrelor devenind astfel extrem de vizibila diferenta intre sexe si
permitandu-ne sa determinam cu succes sexul pestilor nostri. Ca o ironie a soartei, in cazul meu s-a
dovedit ca pestele pe care il "credeam" mascul era de fapt femela si invers, insa totul s-a terminat cu
bine, eu avand totusi o pereche liber aleasa. Daca nu au la indemana nici o piatra sau un alt obiect
orizontal pe care sa depuna icrele, dau nisipul la o parte si depun pe sticla de fund a bazinului. La
mine asa s-a intamplat prima oara, depunerea avand loc in august 2003, atunci cand pestii aveau
varsta aproximativa de 11 luni.
- Icrele sunt destul de mari si imediat dupa depunere au culoarea alba, capatand in scurt timp
apoi o culoare galbui-roscata [ culoarea mierii ] daca sunt fecundate si viabile. Pregatirile
[ curatarea "pietrei" si sapatul gropilor ] devin frenetice in ziua depunerii pontei, de dimineata inca
pestii fiind foarte agitati si preocupati ; au loc frecvente lupte rituale, pestii se apuca de gura,
atitudini de tip "S", fugareli si lovituri cu coada, etc. Seara a avut loc depunerea propriu-zisa, care s-
a desfasurat calm, cu miscari line si incete, mult mai linistita decat ma asteptam. Femela trecea incet
pe deasupra "pietrei alese" si lasa cate un rand de icre pe care masculul apoi le fecunda, trecand cu
aceleasi miscari line, in urma femelei. Totul a durat cam doua ore, dupa care masculul a ramas
deasupra icrelor ventilandu-le in timp ce femela se invartea in jurul lui ; ulterior rolurile au fost
schimbate, pestii facand cu schimbul. Le-am lasat lumina aprinsa peste noapte si am avut bucuria sa
vad ca si a doua zi icrele erau la locul lor si ca pestii le pazeau cu strasnicie [ la prima depunere
icrele au disparut peste noapte ]. Totusi ceva nu a mers bine deoarece icrele erau albe toate, fara
urme de mucegai [ Saprolegnia ], desi masculul paruse ca le fecundeaza in momentul depunerii
pontei ; nu m-am ingrijorat, e un fenomen des intalnit la perechile de cichlidae tinere si aflate la
primele depuneri. Icrele au ramas pe piatra circa 36 de ore, apoi fiind mancate de catre cei doi pesti.
Suspectez ca masculul Samson nu este inca pe deplin maturizat.
- Oricum pestii mei sunt tineri si la inceput de viata, deci nu ma indoiesc ca voi reusi in final
sa obtin pui de la Samson si Delilah.

PS : Ulterior am reusit sa-i inmultesc si am vazut ca, la varietatea albino, icrele raman de culoare
alba pana la eclozare.

A treia si ultima parte

- Sfaturi si trucuri

- Nu va lacomiti si nu luati mai multi pesti decat puteti intretine - astronotusul este un peste
care necesita volum mare de apa si se recomanda sa nu tinem un exemplar in mai putin de 150 - 200
litri apa - iar o pereche matura necesita acvariu de cel putin 300 de litri. Fiind un peste mare si care
mananca mult, schimburile frecvente de apa trebuie sa fie ceva obisnuit in viata acvaristului, asa ca
daca sunteti o fire comoda, lasati-va pagubas.
 - Temperatura apei din acvariu trebuie sa fie in jurul valorilor de 24 - 26 grade Celsius iar in
perioada de reproducere putem urca pana pe la 27 - 28 de grade. Nu recomand tinerea in
permanenta a pestilor la temperatura ridicata [ 28 grade ] deoarece acestia se obisnuiesc asa si, in
cazul unor nevoi medicale, cresterea temperaturii nu mai are efectul scontat. Odata cu cresterea
temperaturii aveti grija ca pestii sa nu sufere de lipsa de aer, se stie ca apa, cu cat e mai calda, cu
atat e mai saraca in oxigen. PH-ul trebuie tinut in limitele 6.5 - 7 grade, deci o apa usor acida.

- Nu le dati astronotusilor sa manance pesti vii [ carasei sau alte specii ], deoarece acestia au
un slab aport nutritional si pot fi vectorii unor boli.

- Ramele de pamant reprezinta in opinia mea cel mai bun aliment pentru astronotus, usor de
procurat, cu o excelenta valoare nutritiva, fara riscul transmiterii vreunei boli si usor de stocat.
Singura problema poate fi solul din care se recolteaza ramele, trebuie avut in vedere ca ramele au
intestinul plin cu pamant, asa ca daca solul respectiv este bogat in substante chimice [ pesticide,
ierbicide, ingrasaminte diverse ] atunci si rama in sine este un "depozit de chimicale". De aceea
recomand ca recoltarea ramelor sa fie facuta, pe cat posibil, din locuri cat mai putin susceptibile a fi
tratate chimic.

- Alte varietati de hrana ce pot fi folosite in "caz de restriste" : inima de vita, peste oceanic
alb [ cod, macrou, etc ], creveti, scoici, muste, gandaci, coropisnite [ in general, orice misca si poate
fi inghitit cu usurinta de catre pesti ]. Surse de pe net recomanda si folosirea unor vegetale cum ar fi
boabele de mazare congelata si spanacul, dar personal nu am incercat, deci nu stiu, vedeti si voi ce
accepta pestii vostri.

- Astronotusii distrug plantele, deci daca doriti un bazin olandez, frumos plantat, luati-va
gandul sau luati-va guppy. Acesti pesti [ astronotusii ] au idei preconcepute despre ceea ce inseamna
"un lucru placut ochiului" asa ca vor amenaja bazinul dupa bunul lor plac, tragand si mutand de
colo - colo toate obiectele din bazin. Deci vor trage si de plantele noastre, mie personal mi-au rupt
plante din plastic, asa ca va puteti da seama de impactul asupra unor plante naturale. Se spune ca
putem totusi tine plante in locurile pe care le observam "mai putin frecventate" de catre pesti, dar
asta numai in cazul unor pesti maturi si a unui bazin mare, incapator. In apele lor de bastina
astrontusii dezradacineaza numai plantele care se afla in imediata vecinatate a ariei lor de depunere
a icrelor, dar in conditii de acvariu nu se poate prevedea cu certitudine comportamentul lor.

- Foarte folositoare in chimia acvariului cu astronotusi sunt plantele plutitoare, acestea ofera
pestilor umbra astfel incat ei se simt mai protejati si de asemenea, prin ritmul lor rapid de crestere,
ajuta la tinerea sub control a algelor [ plantele ajung sa consume substantele nutritive din apa inainte
ca acestea sa poate fi folosite de catre alge ].

- Intre pestii de aceeasi varsta si dimensiune au loc frecvente lupte rituale, lupte ce
prefigureaza intr-un fel ierarhia viitoare in bazin precum si viitoarele perechi. Principalul argument,
forte in lupta pentru suprematie, este marimea - aici vorba "marimea conteaza" are aplicabilitate
imediata si, cu cat pestele este mai mare si mai robust, cu atat va avea mai multe sanse sa devina
lider. In lumea lor nu exista notiunea de "mic si-al dracului", asa ca daca aveti un astronotus deja
matur nu introduceti in bazinul lui alti pesti mai mici deoarece riscati sa fie mancati. Cu toate
acestea s-au vazut cazuri in care carasi, introdusi in acvariu pe post de hrana, au crescut bine mersi
si convietuiesc de minune alaturi de cei care trebuiau sa le fie calai. Totusi aceste cazuri sunt
exceptii, asa ca nu riscati !

- Pestii dorm noaptea pe substrat, asezati la rand ca sardelele in cutie, am vazut poze pe net
cu astronotusi care dormeau chiar pe o parte !!!
 - Daca vedeti ca astronotusii stau pe fundul bazinului in timpul zilei trebuie sa va ganditi la
urmatoarele posibilitati : au mancat prea mult [ de cele mai multe ori asta e ], este un comportament
de vanatoare [ nu e cazul decat in bazine imense, de peste 1000 litri ], se simt amenintati [ de obicei
fac asa cand sunt introdusi pentru prima oara in noul bazin ], apa are caracteristici nepotrivite [ e
prea calda sau incarcata cu substante toxice ].

- Filtrarea bazinului cu astronotusi este o problema care trebuie luata foarte in serios, sunt
pesti care fac multa mizerie si care strica apa foarte rapid, asa ca filtrul trebuie sa fie cat de mare si
de puternic se poate. Imi aduc aminte de cazul celorlalti astronotusi pe care i-am crescut acum
cativa ani - am fost obligat sa renunt la ei deoarece nu reuseam sa le asigur o filtrare rezonabila
[ aveam doar un filtru Fluval 4 - de interior si un filtru cu burete la un bazin de 180 litri ] astfel ca
dupa o hranire abundenta apa se facea in cateva ore tulbure si neclara. Acum folosesc o camera de
filtrare construita in interiorul bazinului [ gen bazin Juwel ] in care substratul de filtrare este alcatuit
din diversi bureti iar pompa care recircula apa are debitul de 1,400 litri / ora , la care adaug
schimburi saptamanale de peste 50 % din volumul de apa [ bazinul actual are 405 litri volum brut ].

- Vacantele sunt foarte comode pentru detinatorii de astronotusi, nu trebuie sa va faceti griji
ca pestii dumneavoastra sufera de foame si nu trebuie sa lasati cheia casei vreunei matusi ori
vreunei vecine care sa va hraneasca animalele. Astronotusii trec cu nonsalanta peste perioadele de
foamete deoarece au destule rezerve de hrana, ei fiind in permanenta supraalimentati. Eu las pestii
nemancati o zi pe saptamana si zau daca se observa ceva, sunt grasi ca niste purcei, desi au la
dispozitie un bazin de 1,50 m / lungime, bazin in care sa alerge si sa se harjoneasca.

Cu speranta ca nu v-am plictisit prea tare, va doresc "oscareala" placuta !

PS :
- Acest peste nu se numeste "astronautus"!!!
- Denumirea sa corecta este Astronotus ocellatus [ "oscar" ] si nu are absolut nimic in comun cu
"oamenii de pe orbita" !!!